Cristian Troncotă DUPLICITARII-7

Cristian Troncotă

DUPLICITARII-7

— Măsurile punitive ordonate de regele Carol al II-lea ca replică la asasinarea lui Armand Călinescu, în urma cărora au căzut victime câteva mii de legionari, arestaţi şi împuşcaşi fără judecată, în toamna anului 1939 125.

          125 Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, op. Cit., p. 355).

          Şi seria a continuat cu odioasele asasinate de la Jilava, Snagov şi Streşnicul, în noaptea de 26-27 noiembrie 1940, care au făcut 64 de victime în rândul unor foşti înalţi demnitari, printre care doi foşti prim-miniştri (Nicolae Iorga şi Constantin Argeşeanu).

          Iată deci că teroarea socială inaugurată de regimul comunist, imediat după instituţionalizare şi în care instituţia Securităţii a jucat un rol determinant în anii '50 126, nu a venit pe un teren gol.

          126 Vezi pe larg Cristian Troncotă, Practici şi mentalităţi în activitatea aparatului de Securitate din România 1948-1965, (I), în „Arhivele Totalitarismului”, an VII, nr. 24-25, 3-4/1999, p. 72-89, (II), nr. 1-2/2000, p. 65-86.)

          În ceea ce priveşte terorsimul internaţional, mai puţin cunoscut în istoriografie, şi asupra căruia vom insista în rândurile ce urmează, şi-a făcut simţită prezenţa în România, abia la sfârşitul anilor '60. După 1968, s-au înregistrat o serie de evenimente ce se încadrează în legislaţia internaţională ca acte teroriste, dar până la începutul anilor '80 fenomenul a putut fi, în general, prevenit şi stăpânit.

          O dată cu înăsprirea sistemului dictatorial de conducere, a exacerbării cultului personalităţii secretarului general al partidului şi al accentuării crizei social-economice şi politice s-a produs şi o amplificare a acţiunilor teroriste şi diversioniste din partea cetăţenilor români, finalizate cu consecinţe uneori tragice pentru cei implicaţi.

          Securitatea regimului comunist din România, şi-a creat o unitate specială de luptă antiteroristă (USLA) abia în decembrie 1977.

          Un prim nucleu de profil s-a constituit mai întâi în cadrul Direcţiei a III-a (Contraspionaj), în anii 1969-1970, ca urmare a deselor conflicte care se produceau între grupurile de arabi, aflaţi la studii în România, iar terorismul pe plan internaţional iniţiase deja acţiuni foarte periculoase.

          Studenţii străini aduseseră în România conflicte politice şi religioase din ţările Orientului Apropiat.

          „În campusurile universitare – mărturiseşte generalui (r) Neagu-Cosma – dar şi în localurile publice, în faţa reprezentanţelor diplomatice, se iscau ca din senin manifestări zgomotoase care, în orice moment degenerau şi puteau fi scăpate de sub control” 127.

          127 Gral. Div. (r) Neagu Cosma, Securitatea. Poliţia politică. Dosare. Informatori, Bucureşti, 1998, p. 106).

          Aşa s-au produs mai multe evenimente cu caracter terorist care au premers înfiinţării USLA. Sfârşitul anilor '60 şi începutul anilor '70 a fost o perioadă în care palestinienii, pe de o parte, şi israelienii pe de altă parte, îşi declaraseră un război total şi fără graniţe, unii împotriva celorlalţi, în care acţiunile teroriste au predominat. Prin astfel de acte, comise fără discernământ, le-au căzut victime persoane nevinovate (copii, femei, bătrâni) care au îndoliat întreaga Europă.

          Reţeaua informativă a Direcţiei de contraspionaj reuşise să-şi infiltreze câţiva agenţi în rândurile palestinienilor, aflaţi ca studenţi în România. S-a reuşit depistarea a două comandouri palestiniene care intenţionau să-l răpească sau să-l asasineze pe ambasadorul Israelului acreditat la Bucureşti.

          Acţiunea teroristă s-a datorat faptului că ambasadorul fusese „condamnat la moarte” de un tribunal al „Mişcării Palestiniene de Eliberare”, acuzat de atrocităţi împotriva poporului palestinian, în războiul de şase zile, când acesta se afla în armată cu gradul de general.

          Planul era diabolic, ambele comandouri trebuiau să acţionze concomitent. Unul ocupa în forţă Ambasada Israelului, sechestrând persoanele din interior, iar al doilea ocupa o instituţie guvernamentală românească, luând ca ostateci persoanele aflate acolo. Urmau apoi să-şi prezinte pretenţiile părţii române: „punerea la dispoziţie a unui avion cu doi piloţi şi rezervoarele pline, precum şi a unui autobuz care să-i transporte pe membrii comandourilor şi pe ostatecii de la ambasadă la aeroport”.

          În cazul unui refuz, membrii comandourilor s-ar fi sinucis, nu înainte de a-i lichida fizic pe toţi ostatecii. Era, prin urmare, o acţiune de sacrificiu (de tip kamikadze) sau după o terminologie mai recentă, o acţiune de terorism sinucigaş128.

          128 Vezi pe larg Miruna Munteanu, Fanaticii ieşiţi din tipare, în „Dosare ultrasecrete”, 22 septembrie 2001, p. 4

          Membrii comandourilor executaseră deja recunoaşterea, introduseseră armamentul în România, pe care-l depozitaseră într-o cameră de hotel din Bucureşti. Ofiţeri de securitate români, aparţinând structurilor centrale de contraspionaj cu responsabilităţi în acest caz, i-au supravegheat permanent pe membrii primului comando, membrii celui de-al doilea neputând fi depistaţi.

          Interesant că „Planul de măsuri” aprobat de conducerea Securităţii, pentru contracararea acestei acţiuni teroriste, s-a întocmit pe baza principiului „evitării oricărui risc”.

          Din studiul documentelor aflate în dosarul operativ rezultă că, profitând de un moment favorabil, în care camera de hotel era „goală”, ofiţerii de securitate au efectuat o pătrundere secretă, iar specialiştii serviciului tehnic au acţionat cu rapiditate, pentru scoaterea din funcţiune a armamentului.

          Percutoarele de la arme au fost pilite, iar cuiele percutoarelor de la grenade au fost scoase. Armamentul a fost reintrodus în ascunzătoare fără a se lăsa urme care să dea de bănuit.

          Apoi a fost pus în aplicare un plan de arestare. Planul s-a bazat pe atragerea în capcană a teroriştilor. Pietrele pavajului străzii Burghele – unde se afla Ambasada Israelului la Bucureşti – au fost scoase cu un greder, sub pretextul „reparaţiei capitale”. Operaţiunea a fost făcută sub egida Primăriei Capitalei, la sugestia organelor de securitate.

          Se deţineau informaţii certe că membrii comandoului palestinian îşi propuseseră să vină cu un taxi până în faţa Ambasadei, din care, coborând în viteză, să lichideze paza miliţienească, aflată la intrare şi apoi sub ameninţarea armelor să forţeze intrarea în clădire. Prin începerea „lucrărilor de reparaţie capitală a străzii”, comandoul nu a mai putut intra în forţă în Ambasadă, taxiul rămânând la distanţă, la capătul străzii, timp suficient pentru forţele de intervenţie de a efectua arestările.

          După arestare şi anchetă, membrii comandoului palestinian nu au fost trimişi în faţa justiţiei, ci obligaţi să părăsească ţara. Li s-a pus totuşi în vedere să transmită şefilor că „Securitatea din România nu permite ca teritoriul ţării să devină câmp de confruntare între palestinieni şi israelieni”.

          S-a procedat în felul acesta, întrucât şeful statului român, Nicolae Ceauşescu, atrăsese atenţia organelor de securitate ca relaţiile cu lumea arabă, să fie protejate, dar nici să nu se permită a se aduce atingere, în România, intereselor Israelului.

          România a fost prima ţară socialistă care a recunoscut statul Israel (la 11 iunie 1948) şi avea relaţii la nivel de ambasadă (din 17 august 1969) 129.

          129 Relaţii internaţionale postbelice, 1945-1964, Cronologie diplomatică, Editura politică, Bucureşti, 1983, p. 79; Politica externă a României. Dicţionar cronologic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, p.286.

          S-a prevenit astfel nu numai un atac terorist, ci şi îmbunătăţirea relaţiilor între israelieni şi palestinieni.

          Evenimentul a avut şi o consecinţă directă asupra organelor de securitate, şi anume, Direcţia de contraspionaj şi-a înfiinţat un prim compartiment antiterorist, cu un nucleu de ofiţeri specializaţi. Cadrele acestui compartiment au fost încă de la început într-o alertă continuă şi pregătite să intervină în cazul unei informaţii sigure ori în situaţia producerii unui act terorist. Era sprijinit de un Batalion de intervenţie format din trupele de securitate, care fusese înfiinţat în 1964.

          Batalionul special de intervenţie se remarcase şi el mai întâi în toamna anului 1965, când din Penitenciarul Oradea evadaseră doi deţinuţi. Alarmarea Batalionului de securitate s-a făcut la un interval destul de mare de la evadare, întrucât cei de la Penitenciarul Oradea au sperat că vor putea face faţă singuri.

          După intrarea în dispozitiv a Batalionului, s-au adoptat măsuri corespunzătoare, fapt pentru care cei doi evadaţi au fost imediat capturaţi. În anii următori, când terorismul internaţional s-a intensificat, în România, conducerea Ministerului de Interne a luat măsura ca în cadrul Comandamentului Trupelor de Securitate să se stabilească pentru fiecare judeţ, câte o subunitate, un pluton ori o companie destinată prevenirii şi combaterii oricăror acte cu caracter terorist.

          Ofiţerii şi subofiţerii acestor subunităţi executau o pregătire specială şi erau destinate neutralizării ori lichidării acţiunilor teroriste, sau interveneau pentru întărirea pazei şi apărării unor obiective. Ele erau subordonate compartimentelor „Arta” din cadrul Inspectoratelor Judeţene de Securitate130.

          130 Vezi pe larg la Teodor Filip, Secretele USLA, Editura Obiectiv, Craiova, 1999, p.66.

          Un alt eveniment s-a produs în ziua de 5 mai 1972, în a doua zi a vizitei oficiale a primului ministru israelian, Golda Meir, la Bucureşti. Seara, înaltul oaspete, trebuia să participe la o slujbă religoasă (la Templul Coral). Conform protocolului stabilit, deplasarea se făcea pe jos, fapt pentru care se luaseră măsuri de securitate specifice.

          Înainte de a se începe deplasarea, Direcţia de Informaţii Externe (DIE) a primit o telegramă de la Beirut, prin care autorităţile româneşti erau avertizate că patru arabi plecaseră deja din Cairo cu destinaţia Bucureşti, în scopul de a produce un asasinat terorist asupra premierului Golda Meir.

          În astfel de condiţii operative nu mai era timp de alte măsuri suplimentare. Drept consecinţă, a fost alertat compartimentul antiterorist din Direcţia de contraspionaj, precum şi Batalionul special din trupele de securitate.

          Prin măsuri specifice, în jurul orei 17.30, pe o stradă laterală din apropierea Templului Coral au fost arestaţi patru arabi. Toţi erau înarmaţi cu pistoale mitralieră şi grenade de mână. Acţiunea de intervenţie a compartimentului de securitate antiterorist a fost atât de rapidă încât cei patru terorişti nu au apucat să-şi folosească armamentul, rămânând pur şi simplu fără reacţie.

          Cei patru terorişti au fost duşi într-o casă de oaspeţi a Guvernului şi anchetaţi, iar când au servit cina au fost fotografiaţi în secret.

          În ziua următoare, la bordul unei aeronave româneşti, au fost expulzaţi din ţară. Ulterior, DIE l-a identificat pe cel care organizase această operaţiune în persoana lui Abu Daoud, nimeni altul decât comandatul activ al atacului terorist asupra echipei olimpice israeliene la Olimpiada din München. Asasinarea premierului israelian fusese planificată aşadar de către organizaţia Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei.

          În 1974 s-a petrecut pe plan intern un eveniment care a necesitat, de asemenea, intervenţia compartimentului specializat antiterorist. Din Penitenciarul Baia Mare au evadat şapte deţinuţi foarte periculoşi, trei dintre ei reuşind să sustragă şi să îmbrace uniforme de miliţie şi să se înarmeze.

          Evadaţii îşi aleseseră un moment prielnic, şi anume perioada lăsării la vatră a unui contingent şi încorporarea altuia din trupele de securitate. Alarma s-a dat la toate batalioanele de securitate din ţară.

          În prima zi, şase dintre evadaţi au fost prinşi, iar după alte două zile şi cel de-al şaptelea. Acesta din urmă cunoştea foarte bine zona, întrucât lucrase la un ocol silvic. Până la capturare toţi comiseseă fapte antisociale destul de grave: „capturarea de autovehicule sub ameninţarea armei, jaf cu mână armată, sechestrări de persoane”. Populaţia din zonă fusese efectiv terorizată, fapt pentru care a şi dat un sprijin important unităţilor de intervenţie.

          În acelaşi an s-a produs şi prima deturnare a unei aeronave româneşti, care făcea ruta Oradea-Bucureşti, de către elemente protestatare faţă de regimul comunist din România131, ceea ce a dus la înfiinţarea primei echipe pentru asigurarea securităţii pasagerilor şi aeronavelor în zbor ori la escală de scurtă durată.

          131 În 1992, cotidianul „Crişana” a prezentat în serial un interviu cu persoana care a organizat şi condus acea deturnare).

          Ulterior au fost asigurate prin măsuri antideturnare toate cursele interne şi internaţionale pe aeroporturi şi s-a trecut la constituirea Serviciului Special de Intervenţii. Un alt eveniment s-a petrecut la 24 august 1975, când au intrat în România doi membri ai organizaţiei teroriste „Bader Meinhof”, din R. F. Germania. Aceştia urmau să se întâlnească la Bucureşti cu un terorist palestinian, cadru de conducere al organizaţiei „Septembrie Negru”.

          Informaţiile obţinute de structurile specializate de la un informator „voluntar” au dus la descoperirea, în pragul autoturismului cu care intraseră în România teroriştii germani, a unei importante cantităţi de arme, grenade, explozivi plastici, documente false şi alte materiale. Grupul a fost scos din ţară, iar persoanele implicate declarate indezirabile.

          USLA şi terorismul internaţional.

          Confruntată cu o asemenea situaţie operativă, la care se adăuga pericolul ca emisari ai unor organizaţii şi grupări extremist-teroriste să racoleze cetăţeni străini aflaţi temporar pe teritoriul României ori chiar cetăţeni români pentru a participa la acţiuni îndreptate împotriva unor obiective şi personalităţi, conducerea Securităţii a luat măsuri în consecinţă, care au vizat o problemă cu totul nouă, pentru munca organelor de securitate a regimului comunist din România, şi anume protecţia antiteroristă. Conform Ordinelor ministrului de Interne nr. 04224 din iunie 1974 şi nr. 00448 din 29 iunie 1974, a luat fiinţă U. M. 0625/R. P. (subordonată Direcţiei a III-a) „organ specializat, pe profil, destinat să asigure, prin forţe proprii şi cu sprijinul unităţilor centrale şi teritoriale ale Ministerului de Interne, organizarea, coordonarea şi îndrumarea întregii activităţi de prevenire şi combatere a terorismului”132.

          132 Arh. SRI, fond „d”, dosar nr. 10241, vol 2 f. 18).

          U. M. 0625/R. P. avea următoarele atribuţii principale: organizarea urmăririi informative asupra celor mai periculoase elemente teroriste care veneau pe teritoriul României, iar în cooperare cu unităţile centrale şi teritoriale ale Ministerului de Interne participa la executarea supravegherii informative generale, în locurile şi mediile vizate de elementele teroriste; identificarea, cu forţe proprii sau în cooperare, a elementelor suspecte de terorism intrate în România şi aplicarea măsurilor de contracarare a planurilor ostile ale acestora; capturarea sau nimicirea elementelor teroriste în situaţii de atac armat direct asupra obiectivelor sau în alte locuri, ori de pătrundere prin forţă sau pe altă cale a elementelor teroriste în obiectiv133.

          133 Ibidem.

          Prin Ordinul nr. 04353 din decembrie 1975, a luat fiinţă Detaşamentul special de intervenţie antiteroristă134.

          134 Ibidem, f. 41

          Prin Ordinul nr. 00650/1975, în teritoriu, măsurile adoptate pentru intensificarea activităţii de combatere a terorismului au dus la constituirea grupelor de intervenţie formate din cadre de securitate şi de miliţie.

          Comandamentul Trupelor de Securitate a stabilit pentru fiecare judeţ constituirea de subunităţi până la tăria unui pluton, care erau special instruite şi dotate pentru a interveni la nevoie ori de a întări paza şi apărarea unor obiective, precum şi de a neutraliza şi lichida acţiunile teroriste.

          Prin Ordinul nr. 04553 din decembrie 1977, s-a înfiinţat Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA).

          Practic marea unitate centrală s-a format din ofiţerii de la compartimentul antiterorist, desprins din Direcţia a III-a (Contraspionaj) şi din Batalionul de intervenţie, desprins, la rândul lui, din Trupele de Securitate.

          Primul şef al USLA a fost colonelul Ştefan Blaga, căruia i-a succedat la comandă, din 1986 şi până în 1989, colonelul Ion Ardeleanu (nume de botez Moise Bula).

          Acesta din urmă era un ofiţer experimentat, fusese locţiitor la Direcţia de contraspionaj, transferat apoi la DIE (U. M. 0544) în structura ultra-secretă „U” (care se ocupa de infiltrarea de agenţi de spionaj în străinătate sub diferite legende). După unii memorialişti, transferarea colonelului Ion Ardeleanu la USLA, în 1986, ar trebui pusă în legătură cu deconspirarea reţelei de spionaj română din R. F. Germania135.

          135 Teodor Filip, op. Cit., p. 137).

          USLA, al cărui efectiv de cadre nu a depăşit niciodată 600, din care jumătate ofiţeri iar cealaltă jumătate subofiţeri136, a fost dotată cu echipament specific activităţii antiteroriste cumpărat din R. F. Germania, iar la scurt timp a devenit o „unitate de elită a Securităţii”, organizată şi instruită după modelul vest-german, celebrul „GSG-9” (Granzchutzgruppe – organizat la 26 septembrie 1972) 137.

          136 Vezi Şerban Săndulescu, Decembrie '89. Lovitura de stat a confiscat revoluţia română, Omega Preş, Bucureşti, 1998, p. 178).

          137 Geoffrey D'Aumale, Jean-Pierre Faure, Guide de l'espionage et du contre-espionage. Histoire et technique, Paris, 1998, p. 121).

          PRIMELE cadre ale USLA, pe lângă ofiţerii de contraspionaj şi cei din trupele de securitate au fost selecţionaţi şi ofiţeri din Direcţia I (Contrainformaţii interne – principala unitate cu atribuţii de poliţie politică – după restructurarea din 1965) şi Securitatea Municipiului Bucureşti, care se ocupau contrainformativ de problemele studenţeşti.

          În funcţie de evoluţia situaţiei operative, efectivele USLA au sporit an de an. Interesant este şi faptul că încă din primii ani după înfiinţare, USLA a cooperat cu structuri similare din străinătate. După cum rezultă dintr-un raport olograf, în baza unui protocol încheiat între Departamentul Securităţii Statului şi Securitatea Al Fatah din cadrul Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, cadre USLA au fost pregătite de către instructori palestinieni, la Beirut.

          Grupul de luptători USLA s-a deplasat în exterior pentru instruire, în perioada 1979-1980, sub conducerea colonelului Paul Firan, şeful de stat major al unităţii138.

          138 „România liberă”, 20 decembrie 2002, p. 1., vezi articolul Luptători uslaşi antrenaţi de Al Fatah, care publică în fotocopie Raportul întocmit de locotenent-colonelul Aurel Rogojan, fost şef de cabinet al generalului Iulian Vlad, în martie 1990.

          În decembrie 1989, atribuţiile USLA fixate prin ordinele şi instrucţiunile de lucru erau următoarele: „protecţia ambasadelor şi personalului diplomatic acreditat în România; protecţia aeroporturilor şi aeronavelor în timpul traficului; apărarea conducerii superioare de partid şi de stat pe timpul desfăşurării unor manifestaţii de masă ori a unor deplasări în ţară şi străinătate” 139.

          139 Arh. SRI, fond „d”, dosar nr. 10241, vol 2 f. 48).

          De la formare şi până în decembrie 1989, USLA a încheiat în numele guvernului României convenţii cu 28 de state pentru asistenţa aeronavelor la sol din punct de vedere antiterorist. State precum China, R. F. Germania, Spania, Algeria, nu au dorit să încheie asemenea convenţii, asumându-şi răspunderea asigurării avioanelor, când acestea se aflau pe aeroporturile româneşti. Un memorialist din rândul foştilor ofiţeri USLA, Teodor Filip, mărturisea public că „unitatea era recunoscută pe plan internaţional pentru profesionalismul cadrelor sale” 140.

          140 Teodor Filip, op. Cit. P. 45

          Pe plan european USLA era cotată pe locul al treilea după Special Activity Squadron (prescurtat SAS – unitate de acţiune în cadrul Serviciilor de Securitate britanice) 141 şi GSG-9 vest-german. (141 Geoffrey D'Aumale, Jean – Pierre Faure, op. Cit., p. 345).

          USLA s-a remarcat atât prin Serviciul Special de Intervenţie dar mai ales prin structurile sale informative în a căror activitate s-au folosit metode, mijloace şi tehnici specifice contraspionajului.

          Cu toate acestea, USLA s-a confruntat cu numeroase probleme, cea mai acută fiind dotarea cu echipament şi mijloace, cu mult sub necesităţi faţă de ceea ce exista în acea perioadă în uzul altor unităţi similare din ţările care s-au confruntat cu fenomenul terorist.

          Un alt handicap a fost determinat de lipsa unei legislaţii care să protejeze din punct de vedere strict profesional luptătorii din subunităţile operative de intervenţie.

          Neajunsurile au fost compensate printr-un potenţial informativ recrutat, bine instruit şi dirijat în mediile de interes, iar fluxul informaţional obţinut a permis fundamentarea unor măsuri de prevenire eficientă. S-a reuşit astfel să se dejoace multe din acţiunile pregătite pe teritoriul României sau să le contracareze pe cele iminente.

          Interesante sunt relatările oferite mass-mediei postdecembriste de acelaşi Teodor Filip, fost ofiţer uslaş: „Cei care erau încadraţi în această unitate, îmbrăcaseră cămaşa morţii. Ne îndeplineam misiunile la limita dintre viaţă şi moarte. Nu oricine putea face parte din această unitate. Angajaţii nu aveau nevoie de mulţi muşchi, puţină minte. Trebuia să fie echilibraţi psihic, să dea dovadă de fermitate, să ia hotărâri în fracţiuni de secundă, să dovedească un spirit de caramaderie ieşit din comun, cum de fapt se întâmplă în toate unităţile de acest profil din lume, să stăpânească la perfecţie procedeele de luptă corp la corp şi să fie trăgători de elită la nivel olimpic” 142.

          142 Apud, G-ral. De divizie (r), Neagu Cosma, op. Cit., p. 111

          Din cazuistica cu care s-au confruntat structurile specializate în combaterea terorismului sunt de interes câteva acţiuni mai deosebite, asupra cărora vom stărui în continuare.

          În anul 1976 au fost neutralizate şi contracarate acţiunile a 22 de străini cu preocupări de natură teroristă pe teritoriul României.

          La 16 dintre ei li s-a întrerupt dreptul de şedere în ţară, iar 6 au fost declaraţi indezirabili.

          Un caz mai deosebit a fost acela al unui emisar palestinian, lider al organizaţiei extremiste Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei, care veniseră în România pentru a racola adepţi din rândul studenţilor palestinieni şi pentru a pregăti acţiuni teroriste.

          Din studiul documentelor de urmărire informativă a cazului rezultă că organizaţia viza ambasadele Egiptului, Iranului şi Israelului, precum şi pe unii diplomaţi ai acestor ţări acreditaţi în România. Notele de filaj formulau concluzia că emisarul palestinian efecuase personal recunoaşterea şi studiul Ambasadei Israelului din Bucureşti. Mai mult, măsurile informativ-operative realizate conturau concluzia că organizaţia respectivă preconiza săvârşirea în Europa a cinci acţiuni teroriste, din care una era posibil să se desfăşoare chiar pe teritoriul României, executantul fiind un membru al organizaţiei ce urma să vină din Italia.

          Toate acestea se petreceau pe un fond extrem de tensionat în relaţiile internaţionale din Orientul Apropiat, respectiv, încercări de a se organiza acţiuni turbulente şi de dezordine la adresa Siriei, cu ocazia crizei libaneze şi a vizitelor preşedintelui Hafez El Assad în România (26-28 iunie 1976), precum şi împotriva Egiptului, SUA şi Israelului, fiind vizate ambasadele şi diplomaţii acestor ţări.

          Prin urmare, ofiţerii care au instrumentat acest caz s-au considerat îndreptăţiţi să propună ca măsură preventivă de soluţionare – ceea ce s-a şi aprobat de către conducerea Ministerului de Interne şi a Ministerului de Externe – „expulzarea din ţară şi declararea ca persoană indezirabilă a emisarului palestinian”.

          În mai 1977, forţele de pază de la Ambasada Iordaniei din Bucureşti au intervenit oportun, reuşind să prevină o tentativă de asasinat şi jaf organizată de doi cetăţeni români împotriva ambasadorului acestei ţări.

          La 19 noiembrie 1979, Ambasada Egiptului din Bucureşti a fost ocupată prin forţă de studenţi irakieni aflaţi la studii în universităţile din România. Clădirea Ambasadei se afla pe colţul intersecţiei Bulevardului Dacia cu Strada Polonă. Sistemul de securitate al perimetrului Ambasadei nu permitea să staţioneze aici nici o maşină.

          Studenţii irakieni, studiaseră foarte bine sistemul de pază, iar soluţia la care au recurs s-a dovedit eficientă. La un moment dat, unul dintre autobuzele care circulau pe Bulevardul Dacia a frânat brusc în faţa Ambasadei, şoferul fiind forţat să oprească. Din el au coborât zeci de studenţi irakieni, care, în câteva secunde, au escaladat gardul dinspre bulevard şi au pătruns cu forţa în interior.

          Lor li s-au alăturat alţi studenţi veniţi pe jos din dreptul hotelului Dorobanţi.

          Totul a fost bine sincronizat. Alertat imediat, Serviciul Special de Intervenţii al USLA a sosit imediat cu două echipaje la locul evenimentului. Studenţii irakieni erau în număr de 100.

          În câteva minute au fost arestaţi. Nu s-au produs victime. De altfel, nu s-a tras decât un singur foc de armă, şi acela de către un miliţian asupra unui luptător uslaş care era cam brunet şi confundat probabil cu studenţii irakieni. Incidentul nu s-a soldat decât cu o rană uşoară pe antebraţul uslaşului.

          În urma acestei acţiuni, USLA a primit mulţumiri oficiale din partea statului egiptean. La analiza acestui caz, conducerea DSS, deşi s-a declarat mulţumită cu reuşita intervenţiei rapide, totuşi a atras atenţia asupra lipsei de informaţii, foarte greu de explicat, avându-se în vedere numărul mare de studenţi participanţi şi potenţialul informativ de care dispunea USLA în acel moment.

          A fost şi motivul pentru care în anii următori s-au luat măsuri mult mai stricte de verificare şi supraveghere a studenţilor străini pretabili la iniţierea unor astfel de acţiuni, care puteau duce la deteriorarea relaţiilor României pe plan internaţional.

          Evenimentul a avut urmări foarte importante şi pentru evoluţia structurilor specializate în combaterea terorismului, demonstrând necesitatea constituirii unor forţe de intervenţie specializate, care să fie în măsură ca, în cel mai scurt timp, să reinstaureze situaţia normală în obiectivele atacate.

          În consecinţă, au fost adoptate următoarele măsuri organizatorice:

          — Constituirea în Bucureşti a detaşamentului special de intervenţie antiteroristă, subordonat U. M. 0625/R. P.;

          — Întărirea Unităţii Speciale de Apărare Antiteroristă, care grupa acum toate forţele – de miliţie şi trupe de securitate – destinate activităţii de pază şi apărare a obiectivelor vizate de terorişti, acestea fiind puse sub comandă unică fapt ce permitea dotarea şi instruirea lor unitară; constituirea grupei de intervenţie medicală, subordonată Comandamentului „Arta”, format din personal de specialitate din Ministerul de Interne143.

          143 Serviciul Român de Informaţii, Cartea Albă a Securităţii, vol. IV, perioada 1968-1978, Bucureşti, 1997, p. 72-73).

          Până la desfiinţarea ei, în decembrie 1989, USLA s-a mai confruntat şi cu alte evenimente care au avut însă un deznodământ tragic. Unul dintre ele s-a petrecut la 4 decembrie 1984, în jurul orei 8.10 în parcarea hotelului Bucureşti, din Capitală, când studentul palestinian Ahmad Mohammed Ali Al-Hersh l-a ucis prin împuşcare, cu un pistol cu amortizor144, pe diplomatul iordanian Azmi Said Al-Mufti.

          144 Kirk B. Ogden, Teroriştii mileniului III. America – 11 septembrie 2001. Ipoteze. Analize. Explicaţii, Editura Bogdan, 2002, p. 216).

          După atentat, Hersh a fugit spre starda Lutherană pentru a-şi pierde urma, dar a fost ajuns de un echipaj al Ministerului de Interne, aflat în patrulare prin zonă. Era ora când pe Calea Victoriei trecea şeful statului spre clădirea Comitetului Central. După imobilizare şi dezarmare, teroristul a fost dus la locul faptei, apoi arestat.

          Investigaţiile întreprinse ulterior de ofiţerii USLA au dus la concluzia că Al-Hersh era membru al Organizaţiei Al Fatah care, sprijinită de către Siria, declarase război Iordaniei. Ofiţerii români au mai descoperit că un alt membru al Organizaţiei Abu Nidal din România, Mustafa Said Hasan Al-Khardali, îi furnizase lui Al-Hersh arma crimei şi muniţia145.

          145 „Ziua”, 15 februarie 2002, p. 11

          La procesul care i s-a intentat, în aprilie 1985, teroristul a declarat că a încercat să dea un avertisment ţărilor considerate de organizaţia sa ca fiind duşmane ale poporului palestinian, accentuând că organizaţia din care făcea parte i-a atras atenţia să nu producă victime printre cetăţenii români.

          Prin sentinţa Tribunalului Militar Bucureşti, din 20 aprilie 1985, Al-Hersh a fost condamnat la moarte, dar la recurs, Secţia Penală a Tribunalului Suprem a modificat pedeapsa în 20 de ani închisoare. Ulterior, cu aprobarea lui Nicolae Ceauşescu, şi-a plătit cauţiunea şi a fost expulzat din România.

          Între anii 1984 şi 1985, pe malurile râului Dâmboviţa care străbate de la Est spre vest Bucureştiul, dar şi în diferite parcuri din Capitală, au fost descoperite containere care conţineau cantităţi importante de explozibil, mitraliere, pistoale şi staţii de emisie-recepţie de provenienţă străină146.

          146 Kirk B. Ogden, op. Cit., p. 216-217

          Alt caz cu urmări tragice s-a petrecut la 26 mai 1985. Prin mijloace informative, USLA a aflat de existenţa unei bombe plasată sub maşina unui diplomat al Ambasadei Iordaniei la Bucureşti, parcată în faţa căminelor studenţeşti din Grozăveşti.

          La faţa locului s-au deplasat generalul Iulian Vlad, prim-adjunct al şefului DSS, împreună cu doi ingineri genişti, specialişti în dezamorsări. Pentru a nu se pune în pericol viaţa unor persoane din zonă, uslaşii ajutaţi de organele de miliţie, au luat măsurile specifice unei asemenea situaţii: „devierea circulaţiei auto şi pietonale şi evacuarea cetăţenilor din imobilele apropiate”.

          Cei doi specialişti, locotenent-colonel Alecsandru Donner şi căpitan inginer Ion Vidrean au trecut la examinarea autoturismului. Studiind bomba fără să o atingă, cei doi au constatat că se află în faţa unui dipsozitiv sofisticat, cu două măsuri de siguranţă de dezamorsare, executată şi amplasată de un profesionist.

          Prin ordinul nesăbuit al conducerii DSS, mai precis al lui Tudor Postelnicu, cei doi ofiţeri USLA s-au văzut obligaţi să-şi asume riscul de a dezamorsa „maşina infernală”, deşi nu dispuneau de suportul tehnic necesar.

          Supunându-se ordinului au riscat imens, întrucât au fost nevoiţi să improvizeze un dispozitiv care s-a dovedit în cele din urmă ineficient, şi au pierdut. Bomba a explodat, iar corpurile lor au fost pur şi simplu spulberate. Căpitanul inginer a lăsat în urmă un copil minor şi o soţie îndurerată, iar ofiţerul superior a intrat în eternitate cu doar şase luni înainte de pensionare.

          Atentatul cu bombă fusese iniţiat de ramura din România a organizaţiei Fraţii Musulmani şi a implicat patru membri ai acesteia:

          Hassan Adil Al-Ali şi Tarek Awad – ambii cetăţeni irakieni – Haytham Rahnuch (alias „Doctorul”), cetăţean sirian şi Ibrahim Ali Ahmed Dawood, cetăţean iordanian. Cei patru plănuiseră să asasineze cetăţeni sirieni pe care i-au identificat drept „duşmani ai „Fraţilor Musulmani” 147.

          147 „Ziua”, 15 februarie 2002, p. 11).

Va urma.