“Munții noștri aur poartă, /Noi cerșim din poartă-n poartă.” /De-am închide-a Țării poartă, /Alții ne-ar cerși la Poartă!/Însă Hoții-s chiar din Țara /Trădători la cei de-afară! /Doamne Iartă-i! Ești în Drept!/Însă Du-i hăt în deșert!/Doamne, Dă-i la Neam unire /Și Dă-i demnă cârmuire. /Că-i prea mult blajin și laș /Și supus stă la borfași!/O Neam românesc din Daci /Nu mai cerși doar pozmaci /Ci Ridică-te creștin /Ca să scapi de cel Hain!
miercuri, 27 aprilie 2016
Teroriştii din decembrie ’89: luptătorii din "Rezistenţă"
Autor: Razvan Belciuganu20 Dec 2010 - 20:53
Joel Robine – Christophe Simon/AFPMilitarii au luptat cu un inamic nevăzut, care a provocat haos şi a dat pretextul ofiţerilor implicaţi în represiunea din zilele anterioare să arate că Armata e cu poporul
CITEȘTE ȘI:
• Decembrie 1989: teroarea a venit pe ecranele radar
• Manualul teroriştilor din decembrie ’89
Cel mai păzit secret referitor la evenimentele din decembrie ’89 a rămas vre¬me de 20 de ani cine au fost te¬ro¬riş¬tii. Fantomaticele prezenţe ale celor denumiţi în acele zile, generic, "te¬roriştii", au ţinut sub foc locuri şi instituţii, au lansat zvonuri şi au indus haos şi spaimă atât în rândurile popu¬laţiei, dar şi ale militarilor. Suntem astăzi după ani de investigaţii jurna¬listice în măsură să vă prezentăm cine erau aceştia, cum erau organizaţi şi ce mi¬siuni aveau. Este vorba de lu¬p¬tă¬torii din "Rezistenţă", care erau pre¬gă¬tiţi din timp să acţioneze în clandestinitate şi chiar independent de uni¬tăţile obişnuite ale Armatei, în cazul unei iminente invazii străine a teritoriului naţional. Reţeaua ultrasecretă a acestor luptători a fost atunci activată. Nimeni nu a dorit să îi indice pe "terorişti" până acum şi au ocolit adevărul dintr-un motiv foarte simplu: sunt peste tot, sunt printre noi, sunt de diferite profesii, femei şi bărbaţi, intelectuali, muncitori şi agricultori, tineri şi oameni în vârstă. Numărul lor ajungea la aproximativ 1.000 pentru fiecare judeţ. Din 1989 şi până în prezent au înfiinţat partide politice şi filiale ale acestora, au intrat în afaceri şi în mediul ins¬ti¬tuţional al statului, alcătuind o structură de nepătruns. A fost şi preţul tăcerii lor, fiindcă în decembrie ’89 au fost folosiţi, după cum s-au simţit unii dintre ei.
Apărarea României Socialiste era or¬ganizată în jurul conceptului de "război al întregului popor", iar rolul central în organizarea acesteia îi revenea partidului unic. În Legea nr. 14/1972 care reglementa organizarea apărării naţionale a RSR, la articolul 18, se specifica telegrafic faptul că printre atribuţiile care le aveau consiliile locale de apărare de la nivelul judeţelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti, oraşe şi comune era şi "constituie şi pregătesc unităţi, subunităţi şi grupuri ale luptei de rezistenţă în condiţiile ducerii acţiunilor de luptă pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic şi conduc acţiunile acestora în timp de război". Dar referinţele publice despre aceste structuri de rezistenţă nu existau. În schimb, militarii contabilizau doctrinar aceste forţe, alături de Armată, trupele Ministerului de Interne, gărzile patriotice, de¬taşamentele de tineret, formaţiunile de apărare civilă şi for¬ma¬ţi¬u¬nile Crucii Roşii. Conform generalilor Ion Gheorghe şi Corneliu Soare, care pre¬zintă structura sistemului apărării na¬ţi¬o¬nale de la acea vreme în lucrarea lor "Doc¬trina militară românească 1968-1989" (Ed. Militara, 1999), formaţiunile de rezistenţă, inexistente în timp de pace, se preconiza a fi organizate la război, pentru a duce acţiuni de luptă pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic.
Reţeaua "R". Într-un interviu acordat Jurnalului Na¬ţi¬o¬nal în urmă cu câţiva ani, colonelul Remus Ghergulescu, comandant în anul 1989 al Batalionului 404 Cercetare prin paraşutare în dispozitivul inamic – unitatea de forţe speciale a Armatei din acea vreme, a vorbit pentru prima dată după 1989 despre existenţa acestor formaţiuni de rezistenţă. "La nivelul MApN pentru constituirea forţelor de rezistenţă în cadrul «războiului întregului popor», doctrina de atunci, erau selecţionaţi re¬zer¬vişti care majoritatea îşi sa¬tisfăceau stagiul militar în unităţi şi subunităţi de cercetare a trupelor de la diverse eşaloane", spunea ofiţerul. "Am această convingere, deoarece în unele situaţii în care mergeam la Centrul Militar Judeţean pentru a-mi actualiza situaţia rezerviştilor, ce urmau să fie mobilizaţi în caz de mobilizare, unii dintre ei erau scoşi din evidenţele unităţii şi transferaţi în mapa «R». Care şi pentru Centrul Militar era o necunoscută. Aceasta înseamnă că în situaţii de mobilizare se creau structuri conduse de alte structuri din organigrama MApN", îşi întărea Remus Ghergulescu afirmaţiile. Totodată, cercetaşul a re¬me-morat o discuţie pe care a avut-o în 1990 cu generalul Ştefan Guşă, şeful Ma¬relui Stat Major în decembrie 1989, care era contrariat de activarea reţelei în timpul evenimentelor. "Venind vorba despre «terorişti» şi-a exprimat convingerea că «unele structuri pregătite pentru a acţiona în urma unei intervenţii străine au fost ac¬tivate», dar nu îşi explica cum şi de către cine, deoarece mapele referi¬toa¬re la aceste planuri le-a găsit, ulterior, intacte, sigilate, în fişetul din biroul pe care îl avea în sediul MApN", ne-a spus colonelul. Referiri la această reţea secretă a avut şi co¬lo¬nelul Anghel Constantinescu, ofiţer în "centrala" Direcţiei Informaţii din Marele Stat Major (DIA) în decembrie ’89, într-o autobiografie a sa. "Este incredibil cum aproape nimeni nu a înţeles acţiunile diversioniste ale celor de pe statul «R» din care sunt convins că făceau parte şi destui cercetaşi care s-au instruit în cadrul Batalionului 404 Cercetare cu câţiva ani în urmă", spunea regretatul
ofiţer-cercetaş.
Centrul de comandă. Degeaba se întreba generalul Ştefan Guşă cum de a găsit în fişetul său mapele cu evidenţa luptătorilor din "Rezistenţă" intacte şi sigilate, întrucât la acestea aveau în primul rând acces cei care o coordonau. Aşadar, la centrele mi¬litare judeţene se centralizau într-un dosar special aceşti luptători, iar pe dosar era scris "R". La acest dosar nu avea acces decât comandantul Centrului Militar Judeţean, în documentele căruia era păstrat. Mai departe, dosarul era scos doar la ordin şi în momentul în care avea ne¬voie ofiţerul însărcinat de la Bucureşti cu această problemă. Întreaga Reţea "R" era coordonată de Direcţia Informaţii din Marele Stat Major (DIA) şi, fireşte, la nivelul conducerii acesteia evidenţa luptătorilor din "Rezistenţă" era ţinută strict. Pavel Coruţ, şeful Biroului Contraspionaj din DIA între 1985-1989, a descris şi mai în amănunt senatorilor din Comisia care investiga evenimentele din 1989 organizarea acestei reţele. "În afară de Securitate, pe teritoriul României se afla şi Reţeaua 246 a Direcţiei Informaţii a MstM despre care bănuiesc că va vorbi amiralul Dinu Ştefan. Reţeaua 246 – Internă a fost creată în 1975 pentru a preveni invadarea României fără posibilitatea de ripostă. Invadarea putea să fie din orice direcţie. Nu s-a făcut împotriva unui anumit inamic. După evenimentele din 1968, când tensiunile dintre România şi URSS au fost mari, s-a luat hotărârea ca pe întregul te¬ritoriu românesc să se creeze grupuri speciale de cercetaşi ascunşi care să rămână pe teritoriul vremelnic ocupat, sub conducerea unei rezidenţe şi în caz de ocupare să desfăşoare acti¬vităţi de culegere de informaţii şi de transmitere către MstM. Aceasta era Reţeaua 246. Ea era condusă de rezidenţi din Direcţia Informaţii, Secţia a II-a, prin ofiţeri activi în rezidenţă, ori cercetaşi rezervişti din rândul ofiţerilor, subofiţerilor şi sergenţilor. În 1989, în timpul evenimentelor, este singurul organ informativ care a rămas neafectat, pentru că Securitatea – prin diversiune – a fost blocată şi a încetat să mai culeagă informaţii pe data de 22 decembrie", a spus Pa¬vel Coruţ. După cum reiese din aceeaşi stenogramă nr. 46/14.02.1994, Pavel Coruţ a arătat că unitatea era condusă de colonelul Şarpe Paul, adjunctul operativ al şefului DIA, iar Spătaru Dumitru şi Bobei Zaharia erau şefii reţelei propriu-zise. Totodată, ofiţerul a precizat că la 17 decembrie au plecat în teritoriu astfel: la Timişoara, mr. Pleşan Du¬mitru, în Ardeal – Cluj, Bistriţa, col. Vasile Păstrăvanu, în Moldova – cpt. Tohan Nicuşor. Din investigaţiile noastre jurnalistice un singur lucru este în dubiu, acela că denumirea reţelei era "246". Varianta corectă pare a fi "236".
Organizarea "Rezistenţei". În cursul anului 1987, după revolta muncitorilor de la Braşov, ofiţeri din diferite structuri ale Armatei au început să fie convocaţi pentru a fi instruiţi în ceea ce priveşte for¬ma¬ţiunile de rezistenţă. Majoritatea acestor ofiţeri aveau sau urmau să ai¬bă atribuţii în conlucrarea cu re¬ţeaua secretă. Nu în¬tâm¬plător, mulţi dintre ofiţeri fuseseră deja detaşaţi la Gărzile Patriotice, pentru că acestea erau acoperirea perfectă pentru luptătorii care erau încadraţi în "Rezistenţă". Un document secret la acea vreme elaborat de Statul Major al Gărzilor Patriotice existent la Comitetul de partid al unui sector din Bucureşti după care au învăţat militarii este chiar "Planul de seminar – privind pregătirea şi ducerea luptei de rezistenţă pe teritoriul naţional vremelnic ocupat de inamic". Astfel, că organizarea şi încadrarea formaţiunilor de rezistenţă au ca principii de bază: conducerea de partid a acestor formaţiuni, conspirati¬vitatea, voluntariatul şi principiul teri¬torial. În documentul respectiv se face distincţia clară între organizarea unităţilor militare şi cele ale formaţiunilor de rezistenţă, cerinţa primordială fiind "înlăturarea şablonismului" şi o structură foarte mobilă pentru cele din urmă. Dacă pentru zonele de câmpie şi în localităţi erau vizate să predomine formaţiuni mici, pentru cele de deal, munte şi deltă erau preconizate formaţiuni de rezistenţă puternice. Conform documentului, structura organizatorică a formaţiunilor de rezistenţă cuprindea: organe de conducere, formaţiuni de rezistenţă înarmate şi formaţiuni de sprijin. În pri¬vinţa formaţiunilor înarmate, documentul secret arăta că nucleul de rezistenţă era localizat la nivelul fiecărui sat, în oraşe, întreprinderi, cartiere, din trei-cinci oameni desemnaţi în perioada de necesitate, iar aceşti oameni reprezentau viitorii comandanţi. Pe structura nucleului de rezistenţă se constituia echipa de rezistenţă, formată din 15-30 de luptători şi mai mulţi. Această echipă de rezistenţă avea în compunere un comandant, un loc¬ţi¬itor politic, un locţiitor comandant şi două-trei grupe a câte cinci luptători. Unele echipe puteau fi specializate în pro¬bleme de cercetare – informare, minare – distrugeri, transmisiuni, armament, propagandă etc. Planul de seminar mai specifica faptul că echipele de rezistenţă se formau pe comune, întreprinderi, cartiere, iar într-un judeţ erau între 70-90 de echipe, totalizând 1.000-2.000 de luptători. Mai multe echipe de rezistenţă formau grupul de rezistenţă, cu 100-150 de luptători. La rândul său, grupul de rezistenţă avea comandament, un locţiitor politic şi stat major. Apoi, trei-cinci grupuri de rezistenţă şi echipe independente, adică 500-700 de lup¬tă¬tori în faza iniţială, alcătuiau detaşamentul de rezistenţă. Acesta avea ca arie de operaţii o zonă geografică distinctă sau un oraş cu împrejurimile sale. Eşalonul superior al detaşamentului era gruparea de rezistenţă şi brigada de rezistenţă.
Oamenii Reţelei . Ţelurile membrilor reţelei de "Rezistenţă" vizau ac¬ţiuni de informaţii, diversiune, pro¬pa¬gandă, sabotaje îndreptate împotriva forţelor străine, în condiţiile în care acestea ocupau întregul teritoriu sau anumite părţi ale României. Cei pregătiţi să rămână în aceste zone ocupate de inamic aveau diferite profesii, erau şi tineri şi oameni în vârstă, şi intelectuali, dar şi muncitori şi agri¬cul¬tori, abil mascaţi şi gata să fie activaţi prin anumite semnale, parole etc. "Planul de seminar" pe care l-am amintit trece în revistă calităţile pe care trebuia să le îndeplinească lup¬tă¬torii din rezistenţă. Printre acestea sunt enunţate "devotamentul faţă de pa¬trie şi ură neîmpăcată faţă de duş¬mani", "spirit de sacrificiu, tărie mo¬ra¬lă, capacitate de a rezista în cazul în care sunt capturaţi" şi "cu¬noaş¬te¬rea politicii partidului nostru şi tradu¬ce¬rea ei în viaţă în teritoriul vremelnic ocupat". Calităţile fizice avute în vedere erau "rezistenţa la eforturi fi¬zice prelungite, la intemperii, calităţi atle¬tice, de luptă corp la corp, alpi¬nist, îno¬tător, schior; să poată duce în spate cel puţin 40 de kilograme". În acelaşi timp, calităţile militare ale unui luptător în rezistenţă erau "bun cunoscător ai armamentului şi tehnicii, trăgători de elită, bun cerce¬taş, vigilenţă şi respectarea re¬gulilor de conspirativitate, să poată folosi mijloace explozive şi de transmi¬siuni, să poată acţiona uşor noaptea".
Motivele activării "Rezistenţei"
În decursul anului 1989, in¬for¬ma¬ţii¬le privind schim¬bările din Europa de Est şi care erau preconizate să ajun¬gă şi în România curgeau în¬tru¬na la Bucureşti. Însuşi viceamira¬lul Ştefan Dinu, şeful DIA, care, după cum am văzut coordona şi for¬ma¬ţiunile de rezistenţă, ne-a pre¬zen¬tat într-un interviu acordat Jur¬na¬lului Na¬ţi¬onal detaliile uneia dintre informările primite de el de la ata-şatul militar la Belgrad, în oc¬tom¬brie 1989. "Fostul meu omolog iu¬goslav general locotenent Geor¬gio Iovicic l-a invitat pe ataşatul mil¬itar român la Belgrad, colonel Ma¬nea Dumitru pentru a-i face o in¬¬formare cu unele probleme de un de¬osebit interes pentru ţara noastră. După ce şi-a justificat iniţiativa ca o dovadă a prieteniei tradiţionale şi a obligaţiilor de reciprocitate sta¬tor¬nicite între ţările noastre, gene¬ra¬lul iugoslav a solicitat să se comunice la Bucureşti despre existenţa unor planuri care vizau răsturnarea re¬gimului politic din România. Sur¬sele din care pro¬ve¬neau informaţiile nu ne erau dezvăluite. Totuşi, ni s-a dat a înţelege că datele au fost obţinute din capitalele unor ţări vecine nouă, ca Budapesta, Sofia şi Moscova unde el personal făcuse recent o călătorie în circuit. Din contactele avute cu mediile militare şi politico-militare din aceste ţări rezulta că la o dată foarte apropiată, în România urma să aibă loc unele acţiuni destabilizatoare", ne-a spus viceamiralul. Ge¬ne¬ralul sârb a menţionat României socialiste, conform şefului DIA, "că vor fi organizate mai întâi pă¬trun¬derea unor grupuri de indivizi pregătiţi special, care sub acoperirea de turişti, veniţi la neamuri sau prieteni, la momentul potrivit vor provoca tulburări şi panică în rândul populaţiei în¬dem¬nând la revoltă şi nesupunere faţă de autorităţile româneşti". Mai de¬par¬te, Belgradul arăta că planul avea două etape. "În prima etapă se avea în vedere declanşarea de agitaţii şi tulburări în oraşele de graniţă a căror populaţie, fiind neomogenă şi având un mai larg acces la mediile de informare străine, era apreciată mai vulnerabi¬lă şi deci mai decisă să înlăture regimul politic din România. În a doua etapă se avea în vedere extinderea re¬vol¬telor în marile localităţi din interiorul ţării. Au¬to¬rii provocărilor contau în primul rând pe starea de ne¬mulţumire generalizată a societăţii româneşti ajunsă la limită, căreia nu-i mai trebuia din afară de¬cât un mic impuls pentru a declanşa o revoltă la nivel naţional", l-a avertizat pe şeful DIA omologul sârb.
"Virusarea" Reţelei
Informarea venită de la generalul sârb, coroborată cu altele de o ace¬eaşi gravitate, a condus la apelarea şi la soluţia ultimă, Reţeaua de "Rezistenţă". După fuga lui Nicolae Ceauşescu, conducerea Armatei nu avea cum să nu cunoască existenţa luptătorilor. Iar acest lucru este evident din ceea ce declară generalul Victor Stănculescu, ministru al Apărării din ziua de 22 decembrie ’89, cel care a preluat acest portofoliul după moartea generalului Va¬sile Milea. "Contam pe o schimbare radicală şi ştiam că erau pregătite apărări ale lui Ceauşescu, în cadrul luptei întregului popor, zisă, în spate, dacă suntem ocupaţi de ruşi, că ruşii erau principala ameninţare. Din ’68 ăsta a fost ina¬micul", i-a dec¬larat generalul scriitorului Alex Mi¬hai Stoenescu într-un dialog re¬la¬tat în cartea "În sfârşit adevărul..." (Ed. RAO, 2009). Însă, chiar în după-amiaza de 22 decembrie ’89 a fost anunţat la televiziune ca minis¬tru al Apărării al noului regim, gene¬ra¬lul Nicolae Militaru, agent dove¬dit al GRU – serviciul de informaţii al Armatei Roşii, iar numirea a fost oficială prin Decretul nr. 3 din 26 de¬cembrie 1989 semnat de pre¬şe¬din¬tele Consiliului Frontului Sal¬vă¬rii Naţionale, Ion Iliescu. Gene¬ra¬lul Nicolae Militaru, care avuse¬se înainte de a fi trecut în rezervă pentru legăturile sale cu sovieticii func¬ţii înalte în Armată, cunoştea des¬pre existenţa reţelei. De asemenea, este foarte probabil ca, încă di¬nainte de activarea reţelei, aceasta să fi fost "virusată" de GRU. În fond, for¬maţiunile de rezistenţă erau con¬ce¬pute şi după modelul sovietic al par¬tizanilor, care ac¬ţio¬naseră în al doi¬lea război mondial împotriva Ger¬maniei naziste, iar GRU nu pu¬tea neglija o reţea înfiinţată mai ales pentru riposta îndreptată împotriva Armatei Roşii, în cazul unor ope¬ra¬ţiuni ale acesteia în România. Nu este exclusă nici po¬sibilitatea unei co¬operări secrete dintre comanda sau anumite componente DIA şi GRU, pentru realizarea agendei de reformare gorbaciovistă a ţărilor Tra¬tatului de la Varşovia. Odată por¬nit mecanismul activării lup¬tă¬to¬rilor din "Rezistenţă", care aveau di¬nainte stabilite locuri de ob¬ser¬vaţie, de tragere, depozite secrete de armament, parole de recu¬noaş¬tere şi misiuni de executat, acesta a devenit complicat de oprit.
marți, 26 aprilie 2016
Moralitatea maeștrilor corupției
Ideologia comunistă, în varianta securist-comunistă, a lăsat în urmă o adevărată clasă socială care s-a multiplicat prin toate mijloacele posibile. Duplicitară până la criminalitate, această categorie cu pretinse aere de elită politică a jucat și joacă toate cărțile posibile. Fiind susținută de un aparat de propagandă, el însuși de aceeași proveniență, nimic nu a mai putut trimite spre o ieșire din haosul instalat după 1989. Ceea ce s-a întâmplat în toate țările foste comuniste, prăbușirea unui sistem și implementarea normală a unei economii libere, la noi a fost un simplu jaf. Dacă în tot estul european lucrurile s-au aranjat într-un timp rezonabil de câțiva ani, la noi, nici astăzi nu există o reglementare reală care să normalizeze relația statului cu proprii cetățenii. Politicienii, așa cum vedem, și cum ar trebui, nu sunt cetățeni. Ei sunt proprietari peste o țară întreagă. O dovedește nu numai corupția, ci, partea principală a unui proces imposibil de rezolvat, ameliorat: imunitatea parlamentară. A doua problemă, controlul extins al averilor și confiscarea lor, nici nu are cum să intre în discuție.
Deocamdată, la fel ca în Decembrie 1989, asistăm la operațiuni fără legătură cu o schimbare adevărată a stării lucrurilor. Între timp, în acești 25 de ani de libertate și democrație contrafăcută, în statul român s-a reinstituționalizat o altă dictatură, mai periculoasă decât aceea anterioară. Un aparat monstruos care se vrea întreținut din taxe și impozite, cât mai numeroase. Această pretinsă democrație e o mimare care permite cele mai teribile subminări și manipulări, similare sută la sută instalării statului comunist. Există, cum prea bine se vede, personaje de serviciu, inclusiv un sistem pus la punct, din care ei fac parte. În general, acestea au întotdeauna dreptate împotriva adevărurilor curente.
Actuala operațiune americană de igienizare va intra într-un impas evident, n-ar fi primul, dacă se va opri în punctele nevralgice unde sunt foști oficiali care au colaborat cu administrația de la Washington. Clemența pentru unele personaje poate arunca societatea românească într-o extrapolare care deja se anunță. Debutul în forță a unor acțiuni tot mai mult diminuate pe parcurs, în urma unor imbecilizante scheme regizorale, care de orice sorginte ar fi nu sunt în regulă, fac parte dintr-un scenariu propagandistic excesiv. Președinția și Guvernul au ajuns simpli spectatori, la fel ca majoritatea societății, la un spectacol parcă de pe altă planetă. Nici demiteri, nici dramatice crize de conștiință, nici dezbateri adecvate. Nimic. Aceeași incriminare a corupției fără a preciza câteva din bazele ei: imunitatea parlamentară, centralismul în revenire, neconfiscarea integrală a averilor.
România funcționează după legile celor care astăzi defilează cu cătușe prin fața camerelor de luat vederi, ca niște staruri ale moralei, inteligenței și sărăciei absolute. Umilința la care sunt supuse aceste maimuțe politice se transformă, prin regia momentului, în veritabilă barbarie. Nu întămplător, presa independentă, prin vocile unor jurnaliști de investigație, categorie asupra căreia ar trebui făcut urgent câteva precizări, au reușit să restabilească un minim echilibru în abordarea fenomenului justițiar. Justiția este doar o parte a problemei, iar în România, mai mult decât oriunde în Europa. Înfricoșarea clasei politice, ca stâlp al parteneriatelor, prin acest purgatoriu, pare a fi principalul deziderat. Nu contează degajarea unui proces reformist, ci numai simpla înfricoșare. Prea multe sunete și lumini într-un maraton care își pierde suflul, cu rezultate strict politicianiste. Avem una dintre corupțiile cele mai atroce din Europa, asta însă pentru faptul că beneficiază de un sistem constituit în acest sens. Corupție trebuie scris, fără ezitare, pe harta României! Întreaga politică românească de reformă se află într-un adevărat impas fără ieșire. Campaniile judiciare actuale, în esența lor, nu sunt decât cosmetizări. Foarte multe declarații reformiste, care necesitau reveniri, extinderi, eradicări, par a fi blocate de ceva mult mai puternic. Altcineva stabilește agenda!
Maeștrii de ceremonii, a căror vinovăție este de domeniul evidenței, rămân, în continuare, intangibili. Impreună cu ei se află toți cei produși de ideologia totalitară, și nu sunt puțini. Viitorii pensionari miliardari sunt supuși unor mici corecții amicale. A vedea corupția la nivelul slugilor și a-i ierta, sau, mai rău, a-i glorifica pe stăpânii coordonatori, arată mizeria acestui spectacol manipulatoriu. Firele corupției duc peste tot, ca un virus. Românii sunt obligați să trăiască în corupție, altfel s-ar sinucide. Autoritatea instituțională în România actuală, aproape peste tot, conține elemente absolut ilegale, situându-se în infracțiune, subminând vitalitatea și ordine statului democratic. Cei care fac un pas în spate, sau pur și simplu denunță reflexiv fenomenul din perimetrul lor, sunt expuși unei excomunicări multiple. Foarte mulți sunt victime care, în contextul dat, ajung marginalizate, în fapt aceasta find o problemă care transgresează o realitate ajunsă exponențial explozivă.
Moralitatea maeștrilor corupției caută prin extrem de multe mijloace să supraviețuiască în numele unor prerogative asupra cărora au o viziune total deformată. Ei sunt, deocamdată, statul român, instituțiile. Țara este administrată de baroni împreună cu întreaga lor ierarhie. Sunt mii și mii de fire care vor trebui în regim de urgență deconectate pentru a reveni la normal.
vineri, 8 aprilie 2016
Adevărata putere în lume nu este puterea națională, ci puterea marilor corporații”
În volumul său de memorii, intitulat «Confesiunile unui asasin economic» (Confessions of an Economic Hit Man), economistul american John Perkins dezvăluie din interior, cu un curaj unic, structurile guvernamental-corporatiste care domină lumea globală. Fost el însuşi un „asasin economic” de succes, îşi face mea culpa cu adâncă sinceritate, descriind cu mare talent „imperiul” pe care corporațiile l-au instaurat pe glob. De fapt, cine sunt asasinii economici (AE)? Răspunsul este cutremurător: „Asasinii economici sunt profesionişti extrem de bine plătiţi care escrochează ţări din întreaga lume, pentru sume ajungând la trilioane de dolari. Ei direcţionează bani de la Banca Mondială, de la Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), precum şi de la alte organizaţii de ‘ajutorare’ străine, către seifurile corporaţiilor gigant şi către buzunarele acelor câtorva familii de bogătaşi care controlează resursele naturale ale planetei”.
Acest interviu ne-a fost acordat în exclusivitate, prin Skype, ca să apară în zilele în care, graţie eforturilor organizaţiilor Pachamama România şi Heritage – Partener UNESCO, John Perkins s-a aflat în România, ţinând seminarii la universităţile Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Ştefan cel Mare din Suceava, Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti.
„Noi, asasinii economici, clădim imperiul global”
– Care a fost datoria dumneavoastră, ca „asasin economic”, domnule Perkins?
– Datoria mea era de a încuraja liderii mondiali să devină o parte din vasta reţea care promovează interesele comerciale ale SUA. Într-un final, liderii respectivi sunt prinşi în capcana unei reţele de datorii care ne asigură loialitatea lor. Le putem impune orice dorim – pentru a ne satisface nevoile politice, economice sau militare. În schimb, ei îşi sprijină poziţiile politice pe oferta pe care o fac popoarelor lor: parcuri industriale, centrale energetice, sisteme electrice, oraşe noi şi aeroporturi, cu condiţia să fie construite de cele mai importante companii americane. Practic, cea mai mare parte din bani nu părăseşte niciodată SUA, fiind pur şi simplu transferaţi din conturile de la Washington către firmele prestatoare din New York, Houston sau San Francisco. Deţinătorii companiilor de inginerie tehnologică şi construcţii din Statele Unite au devenit astfel fabulos de bogaţi. În strădania lor de a duce pe culmi imperiul global, corporaţiile, băncile şi guvernele sunt reunite sub denumirea colectivă decorporatocraţie. Iar noi, „asasinii economici”, clădim acest imperiu global. Dacă mă întrebaţi cum, o să vă răspund astfel: oricine face presiuni care să ducă la preluarea controlului de către o corporaţie, oricine încearcă, de exemplu, să convingă poporul român că Chevron e o companie bună, şi nu una criminală, aşa cum este în realitate, oricine face aceste lucruri prestează o muncă tipică „asasinilor economici”.
– Auzim în fiecare zi cuvântul „corporaţie”. Ce este, de fapt, o corporaţie?
– E o întrebare esenţială. O corporaţie este un grup de oameni care lucrează împreună, dar care sunt conduşi de lipsa de conştiinţă şi de setea pentru profit cu orice preţ, indiferent de împrejurările sociale în care acţionează şi de mediul înconjurător pe care-l distrug în numele dezvoltării. Forţa lor a luat amploare după anii ’70 ai secolului trecut, când singura lor „responsabilitate” a început să fie profitul. E absurd! Avem nevoie să schimbăm lipsa de conştiinţă a corporaţiilor, să le obligăm să servească lumea, ţările sărace, pe americanii care nu au ce pune pe masă la micul dejun, şi care sunt, conform statisticilor oficiale, circa 12 milioane. Acestor entităţi fără suflet trebuie să le dăm de la noi puţin suflet. Nu putem nega că aceste corporaţii sunt esenţiale pentru economia lumii actuale. Însă trebuie să creeze mai multe slujbe şi mai bine plătite, să creeze noi tehnologii, să cureţe zonele poluate în cursul exploatărilor sălbatice ale resurselor, să distribuie o parte din bogăţie şi pe orizontală, pentru cei care mor de foame (24.000 de oameni mor zilnic, în întreaga lume). Vorbind de schimbare, de întoarcerea la o dezvoltare durabilă, de o lume a responsabilităţii în faţa viitorului, nu spun să ne întorcem în peşteri, în bordeie, dar avem nevoie să respectăm mai mult această planetă.
„Ceea ce a făcut Bechtel în România este tipic corporatocraţiei: a lăsat lucrurile neterminate, dar a primit o grămadă de bani”
– În cartea dumneavoastră acordaţi o atenţie specială corporaţiei Bechtel. A venit şi la noi să construiască o autostradă de 450 de kilometri, cu 2,5 miliarde de euro. Până la urmă, contractul a căzut, a construit numai 52 de km, a încasat 1,3 miliarde şi a dispărut. Cum comentaţi?
– A dispărut cu banii? Nu e ceva neobişnuit. Asta fac corporaţiile în întreaga lume. Ele se cred deasupra legii. Şi chiar sunt deasupra legii, pentru că au puterea să schimbe legile dintr-un stat sau altul şi au puterea să corupă guverne, preşedinţi şi regi. Îmi iubesc ţara şi îmi e teribil de ruşine pentru faptele acestor corporaţii care vor să controleze totul pe lume. Nu trebuie să ne mirăm că noi, americanii, suntem atacaţi de terorişti nu doar în străinătate, dar şi în oraşele noastre. Vreau ca America să redevină un lider al democraţiei, nu al corporatocraţiei. Vorbind din nou despre Bechtel, trebuie spus că ceea ce a făcut în România este tipic corporatocraţiei. Să fiţi siguri că a făcut aceleaşi lucruri şi în alte părţi ale lumii, de exemplu în privatizarea sistemului de apă dintr-un oraş din Bolivia sau chiar în Statele Unite. Bechtel a lăsat lucrurile neterminate deseori, dar a primit o grămadă de bani.
– România este bogată în resurse minerale, aur, argint petrol. O agenţie guvernamentală, ANRM, a concesionat deja peste 6.000 de perimetre de exploatare unor companii străine. Cum ar trebui să primească românii acest „cadou” guvernamental?
– Oamenii din întreaga lume se confruntă cu aceeaşi situaţie. Corporaţiile sunt peste tot. Peruanii, bolivienii, indonezienii, românii şi ceilalţi trebuie să-şi pună aceleaşi întrebări. Răspunsul e doar unul: dezvoltarea durabilă, bazată pe protecţia mediului, pe crearea de slujbe curate şi pe câştiguri egale de ambele părţi: atât deţinătorul resurselor, cât şi investitorul. Producţia trebuie împărţită, nu expediată aproape integral în străinătate. Nu poate veni o corporaţie junior precum Roşia Montană Gold Corporation, despre care am auzit vorbindu-se în mediile de afaceri, să-şi ia partea leului, de 80% din acţiuni, lăsând statul român, adică lăsându-i pe români numai cu 20% din afacere. Asta este o vânzare pe nimic a resurselor României, ceea ce nu trebuie acceptat. Românii trebuie să fie încrezători în forţa şi valoarea lor ca popor european, impunând corporaţiilor să procedeze corect în activitatea lor productivă. Altminteri, veţi ajunge ca Statele Unite, care sunt foarte strict controlate de corporaţii. S-a spus că aceste corporaţii au învins comunismul, dar putem adăuga: corporaţiile au învins şi democraţia! Noi, în SUA, nu mai avem democraţie, este o glumă să afirmi că suntem o ţară democratică.
– În acest context transnaţional, ce le rămâne românilor de făcut?
– Decât să facă jocul acestor corporaţii, românii ar trebui să aleagă dezvoltarea turismului şi agricultura ecologică, purtând de grijă „mamei-pământ” (pachamama). România este puternică în construcţia de maşini şi motoare electrice, de nave şi automobile, în producţia agricolă; este printre cele mai performante din lume în tehnologia informaţiei (IT). Acestea să rămână direcţiile de viitor, din ele să vină bogăţia, nu din exploatarea brută şi intensivă a subsolului, din răscolirea munţilor şi văilor. Trebuie să ieşim din economiile morţii, bazate pe răvăşirea pământului. Am creat economii ale morţii în ultimii 40 de ani, care au distrus pământul, au mistuit resursele, le-au terminat. Avem nevoie să facem pasul către un nou tip de economie, economia vieţii, bazată pe reducerea şi eliminarea poluării, pe reciclare, pe folosirea altor energii în afara celor fosile, pe renunţarea la dependenţa de resursele naturale. Dacă, totuşi, veţi accepta unele corporaţii pentru exploatarea resurselor, fiţi măcar foarte atenţi la contracte, dacă vreţi să mai rămâneţi cu ceva de pe urma acestor proiecte. După părerea mea, contractul cu Bechtel a fost unul foarte prost negociat. Nu m-ar mira să fie la fel în agricultură, cu Monsanto, sau în domeniul gazelor de şist, cu Chevron. Ei au mari experţi în negociere, îţi iau totul, dar te lasă să crezi că ai făcut cea mai bună afacere. Ei au asasini economici! România este deja „infestată” cu asasini economici, nu doar americani, ci şi ruşi sau chinezi. Și Rusia şi China au variantele lor de astfel de asasini… Pentru că unul din scopurile asasinilor economici este privatizarea lumii. Adevărata putere în lume, în clipa de faţă, nu este puterea naţională, nu este puterea guvernelor rus sau chinez, ci puterea marilor corporaţii. Toate guvernele, rus, chinez, american, român, depind de finanţele mondiale, de economia globală.
„Daţi Chevron afară din ţară! Nu puteţi avea încredere în ei!”
– De doi ani, românii vorbesc de corporaţia Chevron, încurajată de guvern să foreze în căutarea gazelor de şist. Ignorând opoziţia localnicilor, Chevron merge mai departe… Până unde credeţi?
– Până îşi va atinge toate obiectivele de corporaţie criminală. Fiţi foarte atenţi cu această organizaţie. În Ecuador, ca să dau numai un exemplu, a făcut lucruri teribile, a creat haos, a poluat terenurile, a refuzat să cureţe, să ecologizeze. În urma exploatării nemiloase, oamenii suferă şi mor, dar Chevron ignoră toate acestea, pentru că lucrează pe principiul mafiei. Îi sfătuiesc pe români cu toată convingerea: daţi Chevron afară din ţară! Vă va înşela! E ca în viaţa de fiecare zi: nu angajezi să-ţi măture casa o persoană despre care ai auzit că a fost prinsă furând. Deci, nu o angajaţi pe Chevron să vă scormonească teritoriul! Nu vă iluzionaţi cu independenţa energetică pe care ar aduce-o. Nu puteţi avea încredere în ei! Căutaţi surse alternative de energie, nu acceptaţi metodele demodate ale acestor corporaţii care îşi propun să ţină timpul în loc, până scot din pământ şi ultima picătură de combustibil fosil.
– Vă rog să adresaţi românilor un gând bun, o încurajare. Să ne temem de viitorul corporatist al lumii?
– Sfârşitul corporaţiilor nu e departe. Capitalismul lor primitiv va fi înlocuit de capitalismul cu faţă umană, al micilor firme, al micilor proprietari. În lume are acum loc o revoluţie: revoluţia conştiinţelor. Va fi mai mare decât revoluţia industrială. Oamenii se trezesc. Sunt speriaţi de amploarea distrugerilor de pe Terra, cauzate de lăcomia corporaţiilor. Aţi văzut zilele trecute, la New York, un milion de oameni în stradă, atrăgând atenţia asupra încălzirii globale. Mă bucur că voi veni în România şi voi avea şansa să îi cunosc pe români. Ştiu: există un parteneriat strategic între România şi SUA, în plan politic, ceea ce este foarte bine. Eu sunt însă avocatul parteneriatului dintre poporul român şi poporul american, pentru că vreau să învăţăm unii de la alţii cum să supravieţuim în armonie cu natura. Să nu uităm că trăim pe o „staţie spaţială” foarte fragilă, care este Pământul, şi nu avem la îndemână nici o navetă ca să putem pleca. N-avem unde merge în altă parte, aşa că trebuie să avem grijă de locul unde trăim.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)