joi, 26 mai 2016

Omul cheie al conturilor Securității: Secretul afacerilor frațiilor Robert și IonuțNegoiță


Prin ordinul nr. 000320/1980 al lui Nicolae Ceausescu se inființează UM 0107/AVS — o unitate specială a Centrului de Informații Externe (CIE), fosta DIE redenumită după ce generalul Ion Mihai Pacepa a cerut azil politic în Statele Unite ale Americii. Noua structura coordona activitățile de comerț exterior și avea un regim independent și ultrasecret. Ofițerii UM 0107 gestionau operațiunile AVS (Aport Valutar Special). Unitatea era condusă de Constantin Anghelache și Octavian Stelian Andronic, cei doi oameni cheie în afacerea conturilor regimului comunist din străinătate.
UNCHIUL FRAȚILOR NEGOIȚĂ : gral. Connstantin Anghelache comandant la UM 0107/AVS = Aport Valutar Special ! !!

Constantin Anghelache este unchiul fraților Ionuț și Robert Negoiță. Ionuț este acționarul principal al clubului Dinamo, unde Anghelache a funcționat ca președinte. Robert este primarul sectorului 3.
Încercând să-și explice fabuloasa avere, Ionuț și Robert Negoiță au spus că ar fi pus faianță în Franțși așa ar fi strâns o grămadă de bani.
Toată valuta forte obținută din contrabanda de arme și droguri, fie din vânzarea evreilor și sașilor născuți în România, fie din schimburi comerciale, fie din comisioanele confidențiale și contractele intreprinderilor de comerț exterior intra în conturile controlate de UM 0107, de la BRCE. "Sub aspect operațional, pe verticala ierarhică, șeful UM 0107/AVS s-a subordonat direct șefului Serviciului de Informații Externe (DIE/CIE), dar nu puține au fost situatiile în care în cadrul operațiunilor extrem de sensibile sub aspectul implicațiilor politice pe plan internațional coordonarea se făcea direct de către șeful DSS, Tudor Postelnicu”, afirma fostul ofițer CIE Liviu Turcu, care în decembrie 1989 a cerut azil politic în Statele Unite ale Americii. Turcu ne mai explica că "ocupanții celor trei poziții menționate, respectiv șeful DSS, șeful CIEși seful UM 0107/AVS, au fost astfel principalii interlocutori și executanți ai directivelor și ordinelor lui Nicolae Ceaușescu în domeniul operatiunilor valutare speciale”.
A urmat inființarea ICE Dunărea. ICE Dunarea s-a constituit în anul 1982, ca firmă a Securității, fiind lichidată în anul 1990, printr-o hotărâre a Guvernului Roman.
OMUL CHEIE, ACOPERIT DE FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE FOTBAL
Potrivit fostului ofiter CIE Liviu Turcu, în afara lui Nicolae Ceaușescu, încă circa opt persoane știau de conturile speciale din străinătate. Omul cheie era unul din șefii unității, un tovarăș numit Constantin Anghelache, unchiul fraților Ionuț și Robert Negoiță. Acestuia i-a fost confecționată o acoperire perfectă. Maiorul (la vremea respectivă) Anghelache Constantin a fost desemnat delegat oficial al României în cadrul Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), care își avea si isi are sediul la Nyon, în Elveția. Astfel, Anghelache în timp ce oficial se ocupa de fotbal avea grijă și de supravegherea conturilor Securității din Elveția.
Constantin Anghelache și Octavian Andronic au inființat conturile externe ale regimului comunist. În special în Elvetia. Dar, spune Liviu Turcu, și în Austria și Luxemburg. Practic, cei doi erau printre puținele persoane careștiau de conturile speciale. În majoritatea situațiilor erau chiar ei cei care le deschiseseră, în alte situații s-a lucrat pe baza de parolă și deci conturile erau depersonalizate. Andronic a recunoscut că a avut un astfel de cont, care însă mai apoi a trecut sub numele lui Anghelache.
NIMENI NU ÎL ÎNTREABĂ NIMIC PE GENERALUL ANGHELACHE
Constantin Anghelache este astăzi general în rezervă. Făcut  general după Revoluție. Anghelache a fost vicepreședinte la Rapid și director adjunct la Institutul Național de Statistică numit de fostul premier Tăriceanu. Acum conduce echipa de fotbal Dinamo.
Anghelache a introdus pe piata autohtonă cafeaua Amigo,
·            e asociat cu celebrii Mircea si Răzvan Lucescu,
·            a fost partener de afaceri cu Șerban Mihăilescu zis Michi Șpagă.
 La 1 martie 1973, Anghelache a intrat în Securitate. După absolvirea cursului DIE, Anghelache a fost  încadrat ca ofițer II (1 august 1975), ofițer I (1 ianuarie 1977), ofițer principal (1 ianuarie 1983) si ofiter specialist (16 august 1984). În perioada 24 decembrie 1977-24 iulie 1983, Constantin Anghelache, sub numele de "Eftimie Gelu", a lucrat sub acoperirea de secretar II al Ambasadei României la Londra.

CONTURI TRANSFERATE ÎN 1990
Andronic și Anghelache au făcut la începutul anului 1990 mai multe vizite în Europa Occidentală, inclusiv pentru închiderea unor conturi caracterizate neoficial de băncile respective ca efectuând transferuri substanțiale. Pentru cine au fost făcute aceste transferuri nu se știe. Dar dacă s-ar dori să se afle, lucrurile ar fi foarte simple, iar cei doi sunt cei care știu.
OPERAȚIUNEA SCANDINAVICA
Anghelache a fost implicat și în alte dosare sensibile, ca de exemplu IKEA. În anii '80, șeful spionajului, generalul Aristotel Stamatoiu, a dispus trimiterea unei sume de bani într-un cont al IKEA de la Banca de Comerț Exterior a Germaniei de Est. Într-un cuvânt,Securitatea făcea afaceri cu IKEA și  un comision mergea în conturile din străinătate. Operațiunea, cu numele de cod "Scandinavica", era coordonată de maiorul (la aceea vreme)  de securitate Constantin Anghelache, actualul președinte executiv al FC Dinamo Bucuresti. Dezvăluirile au apărut acum câțiva ani în presa străină fiind preluate și de cea românească. În prezent IKEA se aprovizioneaza cu pătuțuri pentru copii de la fabrica Gilmet, din comuna prahoveană Drajna, localitatea de baștină a generalului (r) Constantin Anghelache.

ANDRONIC, PENTAGONUL ȘI CONTUL DIN ELVEȚIA
Al doilea personaj cheie este Stelian Octavian Andronic. În 1990, ziarul The Wa­shington Post l-a desemnat ca fiind agentul care încasa banii de la Pentagon pentru tancurile vândute de Ceauşescu, depozitându-i pe numele său în Elveţia. A intrat în Securitate în 1958. Între 1962 și 1966 este trimis ca agent în Israel, iar între 1972-1977 în Olanda.

miercuri, 25 mai 2016

KOVESI, TINTA MOSSAD. RETEAUA RUSO-EVREIASCA CARE A JEFUIT ROMANIA

Cuibul de viespi s-a activat. Reamintesc un articol scris de mine în urmă cu jumătate de an. Despre mafia evreiească și despre extraordinarul curaj al procurorilor DNA de a se lua de cea mai a dracului Mafie de pe Planetă, nu doar din România.
http://www.roncea.net/index.php/component/k2/item/739-se-sparge-nucleul-mafiei-n%C4%83stase-ilici-israel
”Se sparge Nucleul Mafiei Năstase - Ilici - Israel?
Aparent zilele astea a avut loc cea mai tare lovitură a DNA din ultimii ani, atac asupra nodului de Rețea ce unește mafia evreiească, clanurile țigănești și kaghebiștii din servicii – punctul de rupere, târfa lui Năstase și a Mafiei evreiești…”
.
Mafia a trecut la acțiune.
O echipă a Mossad mascată sub acoperirea unei firme de hackeri a trecut la acțiuni de supraveghere, penetrare a cercului de familie și de apropiați ai șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, acțiuni de intimidare și amenințare a ”obiectivului” și a apropiaților săi. 
Operațiuni ce fac parte din First Level.
Când se ordonă o misiune cu certitudine se stabilește și un Plan Operațional, cu etape și parcurgere graduală.
Deocamdată s-a aplicat soft power - dar la cât de uriașe sunt interesele puse în joc și la ce oligarhi, moguli și criminali internaționali sunt implicați în Dosarul deschis de Laura Codruța Kovesi este de așteptat și urmarea. O urmare contodentă vreau să spun, că acum sunt la modă accidentele nu arma cu lunetă.
.
Abia acum se developează un fapt cert - toate măscările și mizeriile aruncate în cârca șefei DNA de o Haită ce are la vîrf personaje dintre cele mai variate, de la Traian Băsescu la Elena Udrea, jigodiile de la Luju agenția infractorilor, plus ventilatoarele de rahat ale Antenelor care au tocat-o sistematic pe Laura Codruța Kovesi trebuiesc privite în cu totul alt cadru. Cel mai strident comportament și mai condamnabil, în opinia mea, aparține lui Traian Băsescu. Ale cărui legături cu mega mafioți evrei nu sunt deloc o taină, dimpotrivă s-a afișat cu ei și a lucrat direct cu ei. Vom mai vedea în perioada următoare ce surprize mai scot la iveală Panama Leaks și Dosarele DNA pe tema asta.
Deocamdată a intervenit DIICOT, care anchetează patru cetățeni israelieni cadre ale Mossad pentru spionarea comunicațiilor și tentative de compromitere a Laurei Codruța Kovesi, procurorul-șef al DNA.
Doi dintre suspecți, Dan Zorella și Avi Yanus, foști ofițeri de informații, sunt co-fondatori și directori executivi ai firmei israeliene de investigații private Black Cube, companie în care a activat Meir Dagan – fost director Mossad (spionajul israelian) în perioada 2002-2011, un dur.
Mafia se pare că are suport instituțional greu.
.
Scurt istoric - de la Ilici încoace
.
Mafia evreiească nu lucrează de azi de ieri în România și de la bun început a fost așezată pe poziții de către Moscova. Prima mișcare din decembrie 1989 i-a adus în prim plan pe artiștii dezinformării pe TVR din 89, Stark si Brateș - cel care l-a indrodus opiniei publice pe Ion Iliescu, triumfător - omul providențial, cică, Salvatorul Național - apoi la braț cu Ilici au apărut Brucan și Petre Roman. Toți cei menționați fiind ruso-evrei aparținători pe linie de familie sau direct Serviciilor rusești sovietice. 
Au urmat un puhoi nesfarsit, Soros adus de braț de Ion Iliescu și Brucan, apoi apare pe lângă Petre Roman și tema aurului de la Roșia Montană, via Frank Timiș, rapid piata imobiliară din România a devenit monopolul unor firme evreiești și rusești, armamentul românesc este ciordit de gașca lui Shimon Nahor (fost Herşcovici) - viceamiral al armatei israeliene, care din 1993 a continuat în România traficul de armament, via general maior Florentin Popa de la comanda Direcţiei de Înzestrare a Armatei (poate îi revine o parte din memorie pe tema asta lui Florin Ghiulbenghian) după trecerea în adormire a reţelei Nasser a lui Măgureanu, alături de lt.col. Hary Ene de la SRI şi Kuki Borislavski - consilier al ministrului Apărării Victor Babiuc, cumnat al lui Petre Roman - cel care a dirijat minerii în facultatea de Drept să ne rupă nouă, golanilor legionari oasele că am îndrăznit să strigăm public în Piața Universității că Ilici și toată Haita sunt de la KGB.
Deficitul major de apărare al României pe direcția Est a fost generat de o afacere perfectată de însuşi şeful Directorarului de Securitate al Ministerului Apărării din Israel, Eliezer (Eli) Pincu, evreu născut la Galaţi, care a reușit desfiinţarea ultimelor două brigăzi de rachete operativ tactice cu rază medie de acţiune (ROT) tip SCUD, Volhov sau rachete AA tip Neva de la Tecuci şi Ineu, sute de rachete îmbunătăţite de specialiştii români şi capabile să poarte focoase nucleare sau chimice. 
Rachetele au fost cărăbănite în Israel, via portul Constanța gheșeftul a fost de vreun miliard jumate de dolari, iar lucrarea s-a avizat sub ministeriatul lui Gheorghe Tinca la Apărare și a lui Talpeș la SIE. Uite așa am rămas cu praștii, după cum se plângea Băsescu peste ani, cu lacrimi de crocodil, lui Gittenstein, bunul prieten al pămpălăului de Geonă, beizadeaua de general KGB crescut de Edgar Bronfman si Alfred Moses, cei care il numeau pe tatal lui Geoana generalul 2 la suta, deoarece isi tragea procentul din banii varsati de evrei catre Ceausescu, pentru a mijloci ușchirea acestora la mai bine, la capitalism și papa bun, după ce tot neamurile lor au transformat România în lagăr de concentrare, după 1945.
Miliardarul american Edgar Bronfman, conducea Wal-Mart Foundation, deținea Seagrams și Universal Pictures, Polygram Records - unul dintre cei mai bogați oameni din lume, iar în organizatia masonică strict evreiasca - B’nai B’ rith - Bronfman, alaturi de un alt apropiat al lui Geoană, Alfred Moses, fost șef al American Jewish Commitee avea o pozitie importanta ce a servit calității sale politice de sustinator al “democratilor” americani și al stângii laburiste israeliene și de asemene a condus multi ani “Congresului Mondial Evreiesc” pana in 2007, când a ajuns șef Ronald Lauder, patronul lui Adrian Sărbu, pușcăriașul care vroia să ne arunce balconul din Piața Universității în aer, cu dinamită cerută lui Stănculescu de generalul Drăgoi de la SRI, tatăl lui Bogdan Drăgoi, tinerelul finanțist drag al lui Băsescu.
.
Odată cu Umil Constantinescu ne-a venit pe cap și Gruparea lui Arin Stănescu (alias Ariel Shavel), „lichidatorul“ alături de Valeriu Stoica, lider al Partidului Liberal, si Ministru al Justitiei, apropiat al agentului israelieni, Alfred-Liviu Mandler. Echipajul de pradă a distrus o întreagă serie de bănci prin care au fost jefuiți sute de mii de cetățeni români: Bankcoop, Banca Internationala a Religiilor, Banca Albina, Banca de Investitii si Dezvoltare, Banca Fortuna si Dacia Felix, (a carei lichidare a fost oprita pentru a fi cedata apoi grupului israelian al lui Fredy Robinson, devenind Eurombank, preluata de Leumi Le).
Gruparea mafiotă nu s-a oprit aici ci s-a axat pe lichidarea unui vast patrimoniu industrial romanesc. 
Au fost rase si facute bucati toate marile repere economice romanesti, cladite de milioane de romani, sclavi. 
Cateva dintre intreprinderile mai cunoscute sunt: Siderca Calarasi, Doljchim Craiova, CUG Cluj-Napoca, Romline Constanta, Navrom Constanta, Dunacor Braila, Turnu SA Turnu Magurele, Mercur Oradea, Brafor Brasov, Sidermet Calan (Hunedoara), Tubinox Bucuresti, Ferom Tulcea, Comsuin Braila, Colorom Brasov, UMUC Bucuresti, IMUT Moreni, Metalurgica Aiud, Cesom Dej, Turol Oltenita, Ciprom Ploiesti, IMUM Medgidia, Solventul Timisoara, Rocar Bucuresti etc. plus societatile ne-privatizate din portofoliul AVAS, printre altele si RAFO Onesti sau Tractorul Brasov.
Suma este mult mai mare, in 1989 Romania avea vreo 6000 de intreprinderi semnificative.
Acest patrimoniu industrial a intrat pe mana firmelor lichidatoare, in frunte cu cea condusa de Arin Stanescu, Moore Stephens RVA. 
Banii obtinuti la negru de firma RVA prin vanzarea pe nimic a activelor lichidate, in schimbul unor grase comisioane, erau luati de sotia lui Arin Stanescu, Liana Stanescu, precum si de fiica acestora, care faceau frecvente drumuri in Israel unde duceau o mare parte din bani. 
O alta pârghie importantă a lui Shavel era si Fanel Pavalache, consilier al secretarului guvernului lui Adrian Nastase. Stanescu/Shavel lua firma de lichidare judiciara a nevestei lui Pavalache ca partase la marile lichidari, chiar si la lichidarea Bancii Internationale a Religiilor.
Toate aceste personaje faceau parte din cercul de apropiati ai Elenei Udrea, cerc care-l mai include si pe Daniel Bartolomeu Finis, tot israelian si acesta, si ca si Eliahu Rasin – intimi ai lui Bittner, si mai ales pe Cozmin Gusa, un alt intim al lui Bittner, de pe vremea cand Gușă gravita pe langa Nastase si Duvăz. 
Gușa, „creatia” lui Mircea Popa, vechi agent al Moscovei, copilu' de suflet al cadrului GRU Boris Golovin, este cel care a adus-o pe rîndunica - lastoșka pe rusește, adică zdreanță a serviciilor - de Udrea alaturi de el la PSD, de unde a plecat apoi la PNL, cand a devenit evident ca se contureaza un nou centru de putere politica, format insa din aceleasi cadre, doar cu uniformele schimbate, ori intoarse pe dos.
Ne-au mai venit pe cap Tom Lantoș, mereu agitat pe tema Polus Mall și a privatizărilor în beneficiul amicilor săi maghiari evrei, plus cu marele șmen al afacerii “Dracula-Bell Helicopters”, apoi și Phillip Bloom, arestat acu niște ani în State pentru mânării în Irak, plus un mai mic mossadist, Yoav Stern, sotul Oanei Cuzino, amic la catarama cu Viorel Hrebenciuc, plus agenții Levy Nissim și Uri Bidner, călare pe RAFO Onești și la braț cu miliardarul rus Mikhail Fridman, plus miliardarul Sammy Ofer, tatal afaceristului Eyal Ofer, fost șef al Serviciului Secret israelian Shin Beth, de origine din Romania, fost Horowitz, bun amic cu Mazăre, pe biștari grei desigur, plus Bittner la braț cu Udrea-Cocos alăturați echipajul mai vechi Phillipe Bloom - Bogdan Baltazar de la Secu - Videanu - Bodu.
Bloom cu sediul la Ministerul Transporturilor al lui Traian Băsescu a venit și cu prietenul său Fredy Robinson care a ajuns să deţină în România, printre altele, Cazinoul Vernescu, Eurom Bank – fosta Bancă. Dacia Felix – şi postul de televiziune Tele7ABC. 
Să nu-l uiăm și pe șmenarul duty-free-urilor Maximilian Katz, care o face acum pe deontologul luptător cu antisemitismul generat tot de gașca sa.
Bittner, sponsorul lui Adrian Năstase și starostele lui Oprea generalul ospătar pus la patru stele de Traian Băsescu, era din liga mare a oligarhilor evrei de origine rusă, cum ar fi Mikhail Fridman, al treilea om, ca bogătie, din spatiul ex-sovietic, cel care a preluat afacerile din Rusia ale lui Marck Rich, șeful lui Soros, și care a oferit mafiei rusesti culoarul de trasnfer al bogatiilor URSS si al statelor ex-sovietice catre Israel.
Bittner nici el n-a venit singurel ci însoțit de Tonya Halpern, nascuta la Bucuresti, dar cu domiciliul in Tel Aviv, pe mână cu Eliahu Rasin, mai plevușcă, dar venit direct din Tel Aviv doar cu o cutie postala cipriotă, respectiv off-shore-ul Monilen Enterprises Ltd, pușculiță în care a băgat iute iute Hotelurile Opera si Central din Bucuresti, Hotelul Sinaia, Sitraco Center și alte acareturi centrale, pe nimic, via PNT.
S-a mai adăugat tot via Tel Aviv multă altă plevușcă care a crescut, au devenit patroni de televiziuni, cum ar fi Elan Schwartzenberg, pe mână la B1 cu delicatul securist George Păunescu bunul amic al lui Arkadie Volski consilierul economic al lui Putin, dar și cu Sorin Ovidiu Vântu și Maricel Păcuraru, doi țigani strâns conectați via Galați la Vitalie Usturoi, un domn de la GRU, amicul lui Boris Golovin de la KGB, fratili lui Cozmin Gușă.
Plus, direct în politică au activat la vedere cadre Mossad cunoscute, de genul lui Tal Silberstein și Arthur Finkelstein, asociaţi cu Remus Truică în mai multe companii. ce au fost intimii și ai PSD și ai PNL și ai PDL, lucrând cu toată lumea și cu Tăriceanu și cu Băsescu. Influența politică nu le-a stricat, dimpotrivă au adus pentru companiile din grupul militar israelian Kardan, creat de un fost șef din serviciile militare din Israel, proprietăție jefuite românilor de către tartorul fostelor întreprinderi de stat spoliate - Sorin Beraru Shmuel, cadru militar israelian. Acestuia i-au fost plasate prin bunăvoința lui Ion Iliescu, patronul total al PSD, și via FPS-ul controlat de Emil Dima, Întreprinderea Filatura Romaneasca de Bumbac, Fabrica de Chibrituri (București), Grupul Industrial Titan (București), Diham (spații comerciale in București), Criortex (Filatura de bumbac din Oradea) - zeci de intreprinderi au fost cumparate pe nimic de la FPS (actualul AVAS) și apoi inchise, utilajele au fost date pe mâna țiganilor, la fier vechi, spatiile golite au fost închiriate, s-au ridicat Mall-uri și complexe imobiliare. 
Acum, uriașul patrimoniu imobiliar al fugarului Beraru - s-a sustras justiției românești fugind în Israel, este controlat printr-o încrengătura de firme off-shore. 
Afacerile vechi s-au concentrat pe retrocedări fraduduloase, cum o arată și DNA-ul - se pare că Benny Steinmetz și Mafia sa evreiească vor mult pământ, multă pădure și dacă se poate tot patrimoniul așa zisei Case regale, evaluat la vreo 4 miliarde. 
Dar DNA-ul poate a uitat o altă afacere frauduloasă la fel de ticăloasă, o reiau io pe scurt aici, poate se sesizează Codruța :)
Este vorba de preluarea activelor Fondului Proprietatea de căte amicii unui fost ambasador american dar tare tare de tot prieten, tot cu oamenii rușiilor, gen Geoană, alde Gitenstein, care a venit cu niște "americani" get beget, alde Singer și Greenberg. Fond care controlează zone strategice din economia românească, zona energetică, pe care rușii au pus geana demult. 
"Activele cheie din portofoliu: centrala de cărbuni de la Turceni a CE Oltenia, centrala Hidroelectrica de la Porţile de Fier din Drobeta Turnu Severin, a treia cea mai mare hidrocentrală din Europa, reactoarele nucleare ale Nuclearelectrica de la Cernavodă, care împreună produc aproximativ 20% din totalul energiei consumate anual în România, Romgaz (producător de gaz) şi Transgaz (transportator de gaze) care operează în Mediaş, centrul industriei de gaze din România. 
Acest Fond și prietenii rusofilului Gitenstein, amploaiatul unui securist penal, Adamescu, pușcăriaș și el, influențează major piața energiei din România. Și nu doar piața energiei."
Doar în 2013 de exemplu, anul în care Mark Gitenstein a fost numit în conducerea Fondului Proprietatea, o mie de cesionari de drepturi litigioase aleși pe sprânceană au încasat despăgubiri de 1,5 mld. euro în timp ce zecile de mii de proprietari de drept aşteaptă compensațiile ce li se cuvin de ani și ani de zile. 
Familia mea se numără printre cele jefuite de comuniști. Evident n-am recuperat nimic, de niciun fel.
Implicarea uneia ca Alina Bică, șefa DIICOT și a multor alți șmecheri legați strîns de servicii, Udrea, Niro, Secu etc în dosarele retrocedărilor pe sprânceană, la mișto, arată nivelul de top al corupției.
În ianuarie 2014 Mark Gitenstein a devenit consilierul special al Astra Asigurări, remunerat cu un salariu lunar de 100.000 de dolari, în subordinea infractorului Adamescu, ex secu, actual capitalist și patron de ziar al Tatianei Alina Muingiu Pippi, cea care ne dă lecții de sexualitate și deontologie, în timp ce-l mângâie duios pe târtiță pe nepoțelul Simion cu Harta Mică, de la Actiunea SIE 2012.
Că veni vorba de nepoței și Tatiana Muingiu, să nu-i uităm și pe nepoțeii lui Brucan, nu e vorba doar de Adrian Severin, iubitul lui activegaynews.ro și al lui Capsali, ci toată gasca de la GDS creata de Saul Bruckner și finantata de Soros in 1990, cu aport major în atacul pe aliniamentul cultural și identitar românesc, de la Gabriel Andreescu și copiluțul său Remus Cernea, la lingăul lui Ilici, Vladimir Tismăneanu, la tovarășul de conspirații KGB la Tescani al lui Ilici, Andrei Pleșu, cu amantele sale despletite, Gabriel Liiceanu și Horia-Roman Patapievici, cu Andrei Cornea, beizadeaua kominternistului Paul Cornea, Andrei Oișteanu (nepotul criminalului Leonte Rautu), Teodor Baconschi cu tăticu aninat prin preajma NKVD, Adrian Cioflancă, Adrian Cioroianu, Monica Macovei, Cristian Preda, Mircea Cărtarescu, Tatiana Alina Muingiu. Cu toții fie alogeni curați, adică evrei pur sânge, fie cu rude în Secu ori CEKA și NKVD - din vremea de aur a conducerii exclusiv evreiești ale acestor agenturi și instrumente ale morții.
Neamurile lor bolșevice au ucis au ucis au ucis iar acum ei ne dau ora exactă, ne spun ce avem voie să citim, să cântăm, ce tricouri să îmbrăcăm și ce cruci să ridicăm ori ba celor uciși de ei.
Poate părea umoristic, sau tragic, depinde, dar nepoțelul lui Ilici și băiețelul lui Adrian Năstase, Victoraș Ponta, penalul, a venit cu o idee mai tare decât toți șmenarii israelieni la un loc. Pur și simplu să punem o președintă evreică peste România, ca să nu ne mai chinuim atâta cu transferurile de bani cu valiza.
În 2010 prin luna mai, unii lideri ai P.S.D. avansau ideea ca româno-israelianca Avital să devină preşedintele României la alegerile din 2014, pe care o vedeau ca o „doamnă de fier de origine evreiască“, „o Margaret Thatcher a României, o mână de fier într-o mănuşă de catifea“.
Exact după o lună de când s-a discutat în „cercurile înalte“ ale P.S.D. această propunere, în iunie 2010, Victor Ponta, în calitate de şef al P.S.D. se întâlnea la New York cu madame Colette Avital, la întrunirea Consiliului Internaţionalei Socialiste, având o lungă discuţie cu aceasta (conform unui comunicat al P.S.D.), Colette Avital deţinând funcţia de secretar general al Partidului Muncii din Israel şi fiind o intimă a centrelor de putere ale lumii.
Interesul lui Ponta la Colette Avital era faptul că aceasta ar avea puternice legături la vârful administraţiei de la Casa Albă, fiind totodată, de câteva decenii, intima preşedintelui israelian Shimon Peres, iar scopul său era „să prezinte americanilor, prin intermediul israelienilor, planul său de revenire a P.S.D. la conducerea României“, dorindu-şi pentru el însuşi „funcţia de prim-ministru, pe care vrea să o ocupe în urma unor alegeri anticipate sau la termen” iar în schimb, ei, frații săi israelieni, să-și ia ce vor. 
Ceea ce au și făcut. 
Ajuns şef al Partidului Social Democrat din România, Victor Ponta a preluat şi toate conexiunile israeliene ale acestuia, construite de mentorul său politic, Adrian Năstase, conectat via Elan Schwartzenberg la premierul israelian, Bibi Netanyahu. O altă conexiune era cea cu oamenii miliardarului Mordechai (Motti) Zisser, un sionist care este principalul finanţator al Partidului Muncii din Israel şi care deţine în Bucureşti hotelul Radisson Blue (fostul Hotel Bucureşti), ca urmare a unei privatizări frauduloase (via PNTCD).
.
Și sub Umil Constantinescu și sub Băsescu mafia transpartinică și evreiească a prosperat, exact pe tiparul experimentat în Rusia, unde oligarhia evreiească din Cercul Elțîn s-a reconvertit în Cercul de putere al lui Putin. Legăturile - și combinațiunile de miliarde încep să iasă la vedere încet încet via Panama Leaks. 
Cu certitudine vor mai veni multe dezvăluiri și despre miliardarii moldoveni ai rușilor de la Chișinău, Boris Birnstein, Voronin, Plahotniuc, Sturza, Filat, care au jefuit și ei ei la greu tot amărâții de români, de data asta din Basarabia. 
Mafia lui Putin a învărtit zeci de miliarde în cea mai săracă țară a Europei, acolo unde beizadeau lui Plahotniuc, un pitic hidos și semicretin, ca și Sturza are limuzină de un milion de euro, din care-i scuipă în gură din mers pe români, ca și beizadelele de la noi ale unora ca Năstase, Cășuneanu, Vîntu ajunși miliardari penali tot pe rețeta ruso-evreiească. 
Mafia asta ruso-evreiească și-a tot făcut de cap în România adusă de Ilici inițial, așa cum în Moldova tartorul a fost Piotr Lucinschi, decorat cu Steaua României de Umil Constantinescu, tot evreu după mamă, născut la Tighina. 
Mafioții introduși de cei doi președinți kaghebiști, și activiști de partid, cu aceeași școală de Partid, la Moscova, s-au tot tras unii pe alții, însă până la acest moment nimeni nu i-a dat peste degete. 
.
Poate începe totuși dekaghebizarea cu agentura evreiească de la noi. avem acum documente și wikileaks-uri ce arată că pentru un alde Kissinger ca și pentru mulți alții ca el cu două patrii cică - Israelul și SUA, mai exista o Patrie secretă în inimioara lor roșie, Rusia iar documentatia declasificata a CIA arată că dintotdeauna un mare numar de transfugi evrei de origine rusa care s-au naturalizat in Statele Unite au simtit dublu si monstruos, partea monstruoasă fiind dedicata mai ales Mamușka Rusia. 
Cam cum simte Iurie Roșca prin plămânii săi scindați, unul rusesc și altu nu se știe de care, după cum și-a descris el însuși hidoasa anatomie.
Pana si asa zisul echilibru al „terorii nucleare”invocat se datoreaza tot agenturii ruso-evreiesti ce a livrat Rusiei lui Stalin arma suprema, bomba atomica. 
Iar Mossadul, rezulta destul de clar in dezvaluirile singurului defector in viata (inca) din “onorabila” institutie, Victor Ostrovski, a lucrat deseori impotriva “colegilor” americani iar daca avem in vedere ca in Israel a doua limba vorbita este rusa sunt temeiuri pentru a aprecia ca o mare parte dintre activitatilor lobby-ului evreiesc din lume sunt controlate si dirijate de “fratii rusi”. 
Pe sectorul intelligence rusii au stat si stau inca la un nivel superior americanilor, reusind sa-i infiltreze pana in gat, cu ajutorul evreilor, la cele mai inalte niveluri, daca avem in vedere ca ștabi din CIA ca Ames ori Nicholson, plus sefi din sectoare operative cheie, orientate cica pe spatiul sovietic...erau de fapt agenti si cadre ce le apartineau tocmai sovieticilor. 
Este si una dintre explicatiile aparentei schizofrenii a politicii SUA, reliefata mai ales la clivajul dintre actiunile cu caracter geopolitic promovate de administratiile republicane si deteriorate apoi sau abandonate ori răsucite pe dos de catre administratiile democrate. Caricatura lui Soros, musulmanul komunist popolover Husseini Obama, cel care schuna pe lângă Putin să-l ajute să mai ocupe un mandat prezidențial, ca să facă praf America, este dovada.
.
Mă întreb și eu care sunt americanii ăștia de acum care au cerut-o pe Laura la butoane și o lasă să facă ce face - adică Dekaghebizare și Deratizare? Dacă o vor lăsa din brațe și îi vor suspenda protecția, cu certitudine Laura va avea parte de vreun accident regretabil. 
Dacă cei care o păzesc sunt ori ba și ei conserve în conservă vom vedea cât de curând.
.
Mai jos, lapidar și sec, elementele mandatului de arestare a câtorva dintre experții israelieni.
 
MANDAT DE ARESTARE PREVENTIVĂ NR.123 UP 
emis in ziua O3 luna 04 anul 2016 
JUDECATOR DE DREPTURI SI LIBERTATI BURLAN PUSCAȘ ELENA 
de la Tribunalul București Sectia I Penală 
Având in vedere incheierea din camera de consiliu din data de 03.04.2016, prin care s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului GECLOWICZ DAVID, fiul lui Max si Rosette, născut 1a data de 18.07.1991, in Belgia, Ansvers, domiciliat in Marea Britanie, - detinator a1 pasaportului nr. eliberat de autoritătile belgiene. - in fapt, s-a retinut că pe parcursul lunii martie 2016, DAN ZORELLA si AVI YANUS (ale caror date complete de identicare nu au putut stabilite in acest moment), persoane care ocupau pozitii de conducere in cadrul unei ?rme israeliene, BLACKCUBE, cu puncte de lucru atat in Tel Aviv, Israel cat si in Londra/UK, impreuna cu mai. multi angajati ai frmei, printre care si inculpati, WEINER RON si GECLOWICZ DAVID, au initiat si constituit un grup infractional organizat in scopul comiterii mai multor infractiuni, respectiv infractiuni de hartuire si infractiuni informatice, constand in fapt in efectuarea de multiple apeluri telefonice cu caracter amenintator si hartuitor, producatoare de terneri, precum si atacuri de tip phishing, in vederea sustragerii credentialelor de acces si ulterior compromiterii de conturi de posta electronica, activitati urmate de violarea secretului corespondentei, copierea si transferul de date a continutului acestora. Mobilul intregii activitati infractionale a gruparii a constat in incercarea de compromitere a imaginii procuromlui șsef al Directiei Nationale Anticoruptie din România, prin incercarea ,,de a gasi activitati de coruptie”. 
În cadrul gruparii astfel constituite, WEINER RON avea un rol precis trasat de cei doi Iideri, respectiv inculpatul WEINER RON raspundea dc partea tehnico-informatica a activitatii, detinand cunostintele informatice necesare, ocupandu-se de atacurile de phishing si de compromiterea efectiva a conturilor the e-mail, in timp ce, in prealabil, inculpatul GECLOWICZ DAVID era cel care raspundea de contactarea telefonica a persoanelor din si anturajul persoanei vizate si de obtinerea datelor de Contact necesare, mai precis adresele exacte de e-mail, care in continuare formau tinta atacurilor informatice. 
Astfel, in concret, in perioada martie aprilie, in vederea compromiterii respectivelor adrese de posta electronica, din dispozitia acelorasi persoane din conducerea frmei israeliene si beneficiind de complicitatea inculpatului GECLOWICZ DAVID, coinculpatul WEINER RON a exercitat atacuri de tip phishing impotriva celor trei persoane, trimitandw le acestora anumite mesaje electronice inșelatoare care i-au determinat in final sa acceseze link-urile catre paginile false de phishing ce imitau platformele serviciilor de e-mail si sa introduca astfel credentialele de acces ale conturilor, respectiv user-ul si parola aferenta. 
În continuarea demersului infractional, inculpatul WEINER RON, introducand fără drept credentialele titularilor legitimi, a accesat in mod repetat si fara drept, (fara autorizarea și consimtamantul detinatorilor si utilizatorilor legitimi), respectiv prin incalcarea masurilor de securitate (id-uri si parolele de autentificare) casutele de e-mail [spatiul alocat de furnizorul de servicii conturilor clientilor), sisteme informatice apartinând unui numar de trei de persoane vatamate.
Dupa ce in prealabil autorul a accesat respectivele conturi on-line si a preluat controlul asupra acestora, a luat astfel cunostinta de informatiile si corespondenta privata stocate in cadrul respectivelor conturi compromise, date informatice pe care le-a copiat si le-a transferat in mod neautorizat in propriul sistem informatic, producandu-se in acest fel modicari inerente in continutul conturilor atacate. 
In drept, aceaste fapte intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor: - constituirea unui infractional organizat, prevazut de art. 367 alin. 1, 3 Cod penal, pedepsită cu inchisoarea interzicerea unor drepturi - infractiunile de complicitate la acces ilegal la un sistem infomatic, prevăzută de art. 48 C.p. rap art. 360 alin. 1, 2, 3 Cod penal (trei infractiuni), pedepsita cu inchisoarea de la 2 la 7ani. 
- infractiunile de complicitate la transfer neautorizat de date informatice, prevazuta de art. 48 C.p. rap Ia art. 364 Cod penal (trei infractiuni), pedepsita cu inchisoarea.
Hai să vedem și noi niște agenți ai Mossadului la închisoare, în România. Dacă evenimentul va avea loc vreodată promit să mă ocup și eu mai îndeaproape de bozgorul Alexandru Florian, principalul vector al antisemitismului din România, că m-am săturat până peste cap de izbucnirile sale kominterniste inspirate de Moscova, generatoare de antisemitism. 

marți, 17 mai 2016

1989-2014 - un sfert de veac de corupţie şi jaf. Clasa politică este terminatorul României moderne


Am trăit ca într-un vis un sfert de secol de speranţe neîmplinite. Când s-au dus anii?! Suntem mai săraci şi un pic mai bătrâni. Statul este bolnav, iar economia - câtă a mai rămas - este din nou în recesiune; firmele dau faliment cu miile, investiţiile scad vertiginos, capitalismul autohton are o "reţetă secretă", originală, dar pierzătoare, la fel ca demo­cra­ţia. România nu este, cum ne-am fi aşteptat, "tigrul economic" al Europei Centrale şi de Est. Cine ne-a pus beţe în roate? Nu căutaţi răspunsuri pe Google. Cauza e aici, la noi, în perfidia cu care ne-au dirijat po­li­ti­cienii români. Niciodată în istorie clasa politică ro­mânească n-a fost mai ruptă de popor şi mai puţin iu­bitoare de ţară. Un fost ministru secretar de stat, ne­im­plicat politic, actualmentedirector la Institutul de Eco­nomie al Academiei Române, Constantin Ciutacu, are curajul să pună degetul pe multe dintre rănile care ne dor de 25 de ani.
*  *  *
 
- Mulţi au uitat iar alţii n-au ştiut niciodată: cum stătea România, din punctul de vedere al integrării economice cu ţările dezvoltate, în 1989?
- În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 ţări din Europa. Exista platforma Pipera, creată de francezi, unde se construiau calculatoare; autocamioanele şi autobuzele fabricate la Braşov şi Bucureşti erau patente germane; avioanele ROMBAC erau cumpărate de la englezi; locomotivele de la Electroputere Craiova erau patent elveţian; la Reşiţa se fabricau motoare de vapoare după licenţa Renk din Germania; Centrala nucleară de la Cernavodă pro­ve­nea din Canada. Putem spune, şi nu suntem nostal­gici, că începusem să ne integrăm acceptabil cu eco­no­miile mari ale lumii. România era a treia ţară din lume, după SUA şi Japonia, care fabrica anvelope gigant, pentru autobasculante de peste 110 tone. Doar do­uă ţări din lume făceau şuruburi cu bile: România şi Japonia. Acestea se foloseau în industria nucleară şi aerospaţială.

- În 1990, Petre Roman a afirmat că industria românească era un "morman de fiare vechi". Ce am avut şi ce am pierdut în ultimii 25 de ani, domnule ministru?
- A fost cea mai nefericită declaraţie de politician de după 1989, care ne urmăreşte până azi. Referin­du-se la industrie, că e "de dat la fier vechi", fostul prim-ministru dorea să spună lumii că întreaga economie a României comuniste nu merita doi bani. Ale cui in­terese le-a servit această etichetă? Ca să combatem această viziune, cităm date statistice la întâmplare, din diferite domenii: România producea 14 milioane de tone de oţel în 1985; azi - doar 3 milioane; producea 400.000 tone de aluminiu în anul 2000, o prelungire surprinzătoare a succesului din timpul dictaturii; azi pro­duce pe jumătate. Eram recunoscuţi ca buni cons­tructori de motoare electrice şi produceam, în 1980, 19 milioane de kilowaţi, faţă de 700.000 kilowaţi în prezent; ieşeau pe poarta fabricilor 1.600 de excavatoare ( în 1980); nici unul azi. Ieşeau 71.000 de tractoare; nici unul azi (am construit fabrici de trac­toa­re în Egipt şi Iran, care funcţionează şi acum, în timp ce în România au murit). Fabricam 600 de va­goa­­ne de pasageri pe an (în 1984); azi - nici unul. Cât des­pre vagoanele de marfă, construiam 14.000 de bu­căţi pe an; azi - abia 800 (cel puţin 100.000 vagoane de marfă au fost tăiate şi vândute la fier vechi în ulti­mii ani). În fine, produceam 144 de nave de tonaje di­ferite; azi, după cum se ştie, nu mai producem nici una. Sticlăria e prăbuşită. Săpunul a dispărut. De altfel, po­tri­vit statisticii oficiale, după anul 2000, au fost ex­por­tate 50 de milioane de tone de "fier vechi", "de­şe­uri" de cupru, aluminiu şi alte neferoase, în valoare de peste 10 miliarde de euro! Am exportat lemn brut, în va­loare de peste 8 miliarde de euro, şi alte produse bru­te (cereale, fructe, animale vii etc.) în valoare de alte 5 miliarde de euro! Prelucrarea acestora în Ro­mâ­nia ar fi însemnat crearea a milioane de locuri de mun­că!

- Ameţitoare cifre! Cum stau lucrurile în dome­niul petrolului?
- Iată situaţia, la zi, în domeniul petrolului: Ro­mâ­nia producea 13 milioane de tone de petrol în 1970; azi - numai... 6 milioane! Suspect. Cineva nu rapor­tea­ză corect. Nu am nici o încredere în această cifră atât timp cât nu ştiu dacă toate sondele au contor. Au contor, domnilor? Trebuie să plătească redevenţe la tona de ţiţei brut, dar dacă scoţi 8-10 milioane de tone şi raportezi numai 6, cu cât păgubeşti statul? Petrolul se scoate mult şi se rafinează în alte ţări. De aici, de­du­ceţi consecinţele:înainte de 1989 produceam 8,5 milioane de tone de motorină, azi producem doar 2 milioane; produceam 10 milioane de tone de păcură, azi nu mai producem nimic. Produceam 500.000 de tone de uleiuri minerale, azi - nimic! Pe de altă parte, aţi observat că nici distribuţia gazelor nu mai este a noas­tră... Cine măsoară producţia?... Cine măsoară distri­bu­ţia?...

- După 1990 s-a schimbat peisajul industrial. S-a creat o falie între marea şi mica industrie. De ce s-a întâmplat acest fenomen?

- Au venit "sfaturi" de la competitorii noştri euro­peni: " ...faceţi IMM-uri, daţi afară muncitorii din marile uzine; închideţi ma­mu­ţii industriali; produceţi componente, nu pro­duse integrale; faceţi cabluri, radiatoare, sisteme de frânare şi anvelope, nu locomotive şi tractoare". Parcă intenţionat, nu a existat o viziune politică de dezvoltare, ci doar una pentru distrugere; guvernanţii şi-au îndeplinit misiunea cu exces de zel. Nu mă poate convinge nimeni pe mine că nu a fost totul pe bază de program, o teorie a conspiraţiei. UE a fost creată pe baza comunităţii economice a Cărbunelui şi Oţelului. Deci România nu putea să intre în grila europeană cu industria ei siderurgică, de 14 milioane tone de oţel. A trebuit "lichidată" - ca un "bonus" pentru admiterea în UE!

- Care au fost primele mari greşeli istorice ale politicienilor, în urma cărora s-a dat startul la jaful naţional?

- Prima a fost restituirea "părţilor sociale" - o privatizare pe bani adevăraţi, începută, surprinzător, de Ceauşescu. FSN-ul a restituit aceşti bani pentru a cumpăra bunăvoinţa oamenilor chiar cu banii lor! Această măsură antieconomică, din cauza căreia fa­bricile şi uzinele au rămas fără capital lichid, a condus, de fapt, la excluderea cetăţenilor de la un drept de proprietate plătit cu munca lor; a fost o renaţio­nali­zare a unei părţi a capitalului social, destinată ulterior şi cedării controlului economiei către interese de grup, mai ales străine.
A doua mare eroare a fost "privatizarea de masă", fără proceduri şi fără reguli de protecţie a acţionarilor minoritari. Viitoarele certifi­ca­te de acţio­nar au fost cumpărate pe nimic, de cei care ştiau ce va urma. Atunci s-a spus că se priva­ti­zează numai 30% din capitalul societăţilor comerciale, lăsându-se de înţeles că vor mai primi şi restul de 70% în viitor, care viitor nu a mai sosit nici azi, în 2016... S-a anunţat, totodată, că sectoarele strategice nu se vor privatiza. Dar au venit pe urmă FMI, Banca Mondială şi socie­tăţile externe de consultanţă, care au dictat, şi gu­vernele au promovat controlul total, fără luptă şi fără nici un câştig, asupra întregii economii. Practic eco­nomia naţională a fost oferită pe tavă, fără nici o logică şi fără a se spune, cel puţin, că este cadou sau pradă de război, celor care, chipurile, au făcut lobby pen­tru integrarea României în UE.



- Vă rog să continuaţi descrierea peisajului eco­no­mic românesc de azi, la 25 de ani de la răs­tur­narea "dictaturii de dezvoltare".

- A dispărut întreg sectorul industriei de textile, confecţii, tricotaje (filaturi, ţesătorii, fabrici de stofă şi postavuri, întreprinderi de pielărie şi încălţăminte, toate concepute într-un sistem integrat); a fost închis sectorul agroalimentar (36 de fabrici de zahăr, fabri­cile de ulei, de preparate din carne, de lapte şi produse lactate, zeci de fabrici de nutreţuri combinate etc.); nu mai există majoritatea fabricilor din industria lemnului şi mobilei, din industria cimentului, a lacurilor şi a vop­selelor, a medicamentelor, din sectorul construc­ţiilor de maşini, al exploatărilor miniere de feroase şi nefe­roase, de cărbune etc.; S-au desfiinţat întreprinderile agricole de stat şi cele de mecanizare a agriculturii, staţiunile de cercetări agricole şi, în general, marea majoritate a institutelor de cercetare-proiectare. Au dispărut industria electronică, electrotehnică, de mecanică fină, optică, automatizări etc. Baza naţională de soiuri de plante şi rase de animale a fost pulve­ri­zată. România nu mai are astăzi un pachet naţional de seminţe, soiuri, hibrizi, de culturi cerealiere, plante teh­nice, legume etc. A fost distrus, aproape în totali­tate, sistemul de irigaţii, construit prin îndatorarea dureroasă la Banca Mondială, pentru a cărei plată românii au contribuit zeci de ani. Au fost abandonate programele de combatere a eroziunii solului, de în­diguiri şi desecări, dar şi cele de irigaţii în curs (ca­na­lul Siret-Dunăre sau Bucureşti-Dunăre). Întreaga economie naţională a fost pur şi simplu pulverizată şi lăsată fără nici o logică structurală!

- Care sunt consecinţele asupra populaţiei, derivate din acest peisaj apocaliptic, desprins parcă dintr-un film SF?

-
Treptat, România s-a transformat într-un paradis al multinaţionalelor care controlează industria, agri­cul­tura, transporturile, construcţiile, comerţul, sectorul financiar-bancar etc. şi care îşi promovează regle­men­tări legale în interes propriu. Românilor le-au rămas întreprinderile mici şi mijlocii - de fapt, microîn­tre­prin­derile. (Dintre cele aproximativ 500.000 înregis­trate, peste 200.000 nu au nici un angajat!) Românii au astăzi libertatea să se ocupe de economia şi afacerile de subzistenţă (avem şi industrie de subzistenţă, nu doar agricultură!) şi construcţii şi transporturi şi alte servicii de subzistenţă, pretinzând că acţionăm pentru dezvoltare inteligentă, inovativă şi durabilă. 
Nimic nu este mai durabil decât subzistenţa, aceasta este stra­tegia noastră naţională, după ce am făcut praf marile companii. Brandul României este subzistenţa, atât în interiorul ţării, cât şi pe celelalte pieţe ale muncii, unde lucrează români. Nici după 25 de ani, clasa politică - veritabil detaşament al legiunii străine, ter­minatorul României moderne - nu a realizat importanţa unei reglementări prin care salariaţii să-şi investească o parte din salariu în compania proprie. Întreaga economie putea fi salvată prin participarea financiară a salariaţilor, printr-o reglementare prin care salariile reinvestite să fie scutite de impozite şi contribuţii.

- A existat, în toţi aceşti ani, un fir roşu care să lege cele 13 guverne ce s-au perindat pe la Palatul Vic­toria, de un proiect minimal, coerent, de dezvol­tare?

- Fireşte că nu a existat! Zi de zi guvernele şi clasa politică s-au ocupat numai de protejarea aşa-zişilor investitori strategici, prin scutirea de impozit pentru profitul reinvestit, şi nu de promovarea facilităţilor destinate salariilor reinvestite. 
Investitorii nu ar fi trebuit să primească nici un sprijin în România, pentru a-i plăti pe angajaţii români cu salariul minim sau pentru a-i angaja la negru, din raţiuni de compe­ti­ti­vitate. 
"Veniţi în România, că vă garantăm sclavia pe bani puţini şi vă menţineţi competitivitatea!" - acesta a fost, în esenţă, programul de guvernare al ultimilor 25 de ani. 
De altfel, se poate spune că fiecare program de guvernare anunţat a fost un program de... neguver­nare.

- Care sunt predicţiile Dvs. pentru următorii 25 de ani din viaţa economică a României?

- Dacă şi în următoarele două decenii şi jumătate guvernul nu va putea să cumpere, din bani proprii, de 1 milion de lei piramidon, vaccinuri sau aspirină din producţia internă, fără avizul FMI sau al Comisiei Europene, România poate să dispară din peisajul statelor din Europa, rămânând un simplu indicator geografic.
 
 
Autor: prof. dr. CONSTANTIN CIUTACU
fost secretar de stat, director la Institutul de Economie al Academiei Române

luni, 9 mai 2016

Despre cum a fost cucerită România


Filip TeodorescuConvorbiri cu fostul șef al contraspionajului Român Filip Teodorescu.
„Vă imaginaţi ce tristeţe, ce exasperare, cât de mult au fost chinuiţi de sentimentul neputinţei ofiţerii de la Contraspionaj când au văzut că, în decembrie `89, au apărut la televizor, jucând rolul de „revoluţionari”, trădători pe care-i documentaseră de-a lungul timpului?”
Costin Creţu: Aş vrea să clarificăm, pentru început, câteva aspecte. Mai întâi, cât de necesar este un Serviciu sau, altfel spus, există state care-şi permit lipsa unor structuri de informaţii? Iar mai apoi, pentru a înţelege, aş dori să plecăm de la ideea că statul este, în fond, un organism viu; atunci, întrebarea ar fi cărui organ i-am putea atribui funcţiile acestei structuri?
Filip Teodorescu: Întrebarea dumneavoastră – deşi, în aparenţă, pare a fi una generică, îndrăznesc să spun că este esenţială. Istoricii cunosc bine acest amănunt. De când oamenii au început să trăiască în grupuri, au folosit sau au fost dependenţi de informaţii. Cu cât societatea a evoluat, dependenţa de informaţii s-a dovedit a fi esenţială. În unele momente, chiar vitală. Atât pentru cei care aveau ca politici apărarea, cât şi pentru cei care aveau dorinţe expansioniste. Specialiştii preocupaţi de acest domeniu pot demonstra cu date concrete ceea ce eu vă spun acum. Dezvoltarea statelor a fost, dacă vreţi, ombilical legată de performanţele structurilor de informaţii pe care le aveau. Cu cât erau mai bine organizate, ca filosofie de lucru şi ca practică, cu atât statul căruia îi aparţineau cunoştea o dezvoltare explozivă.
Ca cititorii dumneavoastră să înţeleagă mai bine despre ce vorbim, aş vrea să exemplificăm puţin. Care este scopul şi obiectul lucrativ al unei astfel de structuri? În esenţă, sunt două: informaţii şi contraspionaj. Evident că fiecare din acestea are subdiviziuni, însă, n-o să intrăm în amănunte acum. Prima componentă  are ca principal obiectiv obţinerea de informaţii de la vecini sau de la alţii mai îndepărtaţi, dar interesanţi. Când mă refer la informaţii, spun tot ce prezintă interes pentru beneficiar. De exemplu, tot ce se preconizează a apărea în domeniul tehnologic. Să presupunem că, undeva pe glob, se preconizează implementarea unei tehnologii, ca urmare a unei munci asidue de cercetare. Dacă un Serviciu reuşeşte să obţină datele necesare ca această tehnologie să fie dezvoltată şi în ţara sa, putem vorbi despre îndeplinirea misiunii şi, de aici, toate consecinţele care decurg. Beneficiile economice ale statului sunt deosebite. România a avut astfel de reuşite, datorită unor ofiţeri de excepţie, despre a căror viaţă pot spune că a fost o umbră. În anonimat au trăit şi în anonimat au murit, fără ca nici măcar familiile lor să ştie ceva despre activitatea pe care o desfăşurau. Totuşi, să nu uităm că şi ofiţerii de informaţii şi contraspionaj sunt oameni şi au trăiri şi sentimente. Vedeţi, dacă un cetăţean salvează un animal de la înec, primeşte aplauze. Un astfel de ofiţer, care aduce statului avantaje, nu primeşte nimic. Sau, poate, cum au fost cazuri în perioada trădării lui Pacepa, eventual, un glonte în cap. Însă el, ofiţerul, este pregătit, instruit şi antrenat pentru astfel de situaţii. Nici nu cere, nici nu aşteaptă aplauze. El îşi încheie o misiune doar pentru a o începe pe următoarea. Drama ofiţerului de informaţii, frustrarea, strigătul către lună apar doar atunci când beneficiarii eforturilor, sacrificiilor pe care el le face sunt fie incompetenţi, fie rău intenţionaţi, fie, de ce nu, trădători. Vă imaginaţi ce tristeţe, ce exasperare, cât de mult au fost chinuiţi de sentimentul neputinţei ofiţerii de la Contraspionaj când au văzut că, în decembrie `89, au apărut la televizor, jucând rolul de „revoluţionari”, trădători pe care-i documentaseră de-a lungul timpului? Tu, cel care poate ţi-ai epuizat viaţa să  probezi că „X” este spion sau trădător şi apoi să-i vezi la televizor cum se dau revoluţionari în ţara ta şi să nu ai nicio posibilitate, dar niciuna, să reacţionezi? E devastator! Nu numai că eforturile unei munci istovitoare se duc pe Apa Sâmbetei, dar trebuie să guşti sau chiar să bei întregul pocal al umilinţei, văzând cum trădătorul ajunge chiar demnitar în ţara ta. Simplist vorbind, e o misiune dificilă să afli intenţiile unui potenţial adversar pentru a putea lua decizii în cunoştinţă de cauză. Măsurile de apărare sau contracarare ale Serviciilor de Informaţii care au ca principală misiune apărarea intereselor statului respectiv se opresc la uşa factorului politic, cel care conduce administrativ un stat. În zadar aceste structuri îşi fac treaba dacă beneficiarul informaţiei fie le ignoră, fie le divulgă uneori, aşa cum s-a întâmplat în istorie. Serviciile de informaţii au competenţele pe care factorul politic i le stabileşte prin lege. De exemplu, vă pot spune că Ceauşescu a avut toate informaţiile necesare pentru a preîntâmpina evenimentele din `89. Însă ce folos, dacă n-a avut capacitatea şi raţiunea de a lua măsurile ce ar fi putut salva ţara? Şi ar fi putut-o salva nu doar de întâmplările care au avut loc în `89, ci şi de dezastrul care a urmat. La a doua întrebare, răspunsul poate fi mai simplu, căci, tot despre informaţii este vorba. Nu putem să ne raportăm la un organ anume, ci chiar la sistemul imunitar al omului care acţionează doar în urma informaţiilor pe care le primeşte de la organism. Ştiu că, fără un sistem imunitar sau cu unul slăbit, organismul este supus unei morţi stupide. Se poate muri de la o banală zgârietură. Mai e şi un alt aspect – că, deşi organismul primeşte informaţii corecte, nu mai are capacitatea de a procesa datele în interes organic. Atunci se produce haosul, cum se întâmplă, am înţeles, în cancer sau în alte maladii – când celulele se devorează unele pe altele.
– Domnule colonel, mă tem că evenimentele din `89 nu s-au sfârşit nici acum şi într-un fel trăim în masă un lung şi lent proces de dezintegrare, străin, total străin intereselor noastre. Atunci, în `89, poate a fost doar începutul, momentul în care s-a trecut la o altă etapă, de la persoane care aparţineau structurilor şi implicit intereselor străine, infiltrate în unele organisme de conducere, la preluarea administrativ-politică a întregului stat. Căci, dacă în funcţii cheie ale statului ajung trădători, putem vorbi şi în asemenea termeni.
– Of, da, temeţi-vă! (face o lungă pauză, chiar solicită câteva clipe de răgaz, timp în care-şi bea toată apa din pahar. Îşi umple paharul şi priveşte dincolo de mine, absent şi totuşi prezent). Eu am obligaţia să rămân optimist în orice situaţie, chiar şi în una ca aceasta. Ofiţerul de informaţii, atâta vreme cât respiră, este şi optimist. Altfel… Am putea puncta aici ca semne de întrebare (râde) câteva întâmplări, dacă vreţi, argumente care să contrazică pesimismul dumneavoastră.
1. Ceauşescu a fost manipulat, prin intermediul Elenei, să nu aibă încredere în Securitate, ceea ce a şi condus la dezastru.
2. S-a încercat cu tot dinadinsul implicarea ofiţerilor Securităţii în acţiunile de stradă din `90. Nu s-a reuşit. Dacă se reuşea, ar fi fost apocaliptic, pentru că numărul morţilor ar fi fost cel care se trâmbiţa pe la televizoare. Aşa a fost planul. Cu toate acestea, principala măsură mediatică, în scopul manipulării opiniei publice, a fost aceea de a compromite Securitatea. De ce oare? Vă povestesc, pe scurt, o întâmplare pe care am redat-o amănunţit în carte («Un risc asumat»); apropo de tehnici de manipulare, empirice – adevărat – dar, totuşi, eficiente. Eu, împreună cu generalul Emil Macri şi cu alţi ofiţeri superiori din Timişoara, ne aflam în arestul garnizoanei şi am auzit pe postul de radio Timişoara cum unii dintre noi, prezentaţi cu nume şi prenume, chiar grad şi funcţie, ne aflam în fruntea unor grupe de terorişti în diverse puncte ale oraşului, unde – ce credeţi că se spunea la radio? – măcelăream demonstranţii. Colegul meu de arest, colonel Traian Sima, a rămas perplex când şi-a auzit numele la radio, unde se relata că, în fruntea unor securişti-terorişti înarmaţi până-n dinţi, făceau prăpăd în nu ştiu ce cartier al oraşului.
3. Au fost forţate procese în care au fost acuzaţi de genocid ofiţeri ai Securităţii, fără ca aceştia să fi avut măcar pistol sau să fi dat vreun ordin să se tragă. Asta tot în scopul de a incrimina Securitatea şi de a-i acoperi pe adevăraţii vinovaţi. Trebuia să se facă totul repede pentru a se turna o placă de beton peste adevăr. Şi, astfel, vinovaţii să nu fie deconspiraţi nici măcar din întâmplare. S-a mers până acolo încât, ştiţi bine, Serviciul naţional de informaţii a fost desfiinţat.
4. Într-un interviu publicat în revista noastră, «Vitralii – Lumini şi umbre», ing. Mihai Montanu – nume legat de evenimentele din decembrie 1989 – a relatat cum preşedintele Ion Iliescu l-a chemat, în martie 1990, şi i-a comunicat că a hotărât să-l numească la conducerea noului serviciu naţional de informaţii ce urma a fi organizat. Când Montanu a ieşit din biroul lui Iliescu, s-a întâlnit pe hol cu Victor Stănculescu şi, entuziasmat, i-a spus ce-i propusese preşedintele Frontului Salvării Naţionale. Stănculescu i-a sugerat să-şi vadă de treabă, că acest lucru nu se va întâmpla. „O să sune la Moscova, o să informeze şi n-o să te numească”.  Într-adevăr, după doar trei zile, Iliescu l-a chemat pe Montanu şi i-a spus, vă citez din povestirea lui Mihai Montanu: „Dragă Mihai, nu vei putea fi în fruntea SRI. Nu ştiam că nu faci parte din grupul nostru. O să te numesc la Ministerul Afacerilor Externe”.
 Domnule colonel, iertaţi-mă, dar sunt nevoit să vă întrerup. Spuneţi că eu sunt pesimist, însă ce fel de stat mai poate fi acela când şeful, repet, şeful unui serviciu de informaţii este numit doar dacă face parte dintr-un anumit grup şi, mai ales, dacă primeşte acordul unui stat străin? Până acum, ziceţi că am fost pesimist, însă tind să devin deprimat.
 Domnule Creţu, un astfel de stat există şi se numeşte România. Iată, deci, că şi de această dată vă înşelaţi. Pot exista şi astfel de state…
5. Care era pe vremea aceea principalul mijloc de manipulare a opiniei publice? Televiziunea Română, căci era singura. A fost printre cele dintâi instituţii „capturate”. Scopul… tocmai l-am spus mai devreme. Acum – vă dau un banal exemplu, care-mi vine în minte – crainicul tv Teodor Brateş a apărut în direct, anunţând, alarmat, cum că securiştii vor să arunce în aer televiziunea. S-a găsit o bombă amplasată în interiorul acesteia. Bineînţeles că s-a dovedit a nu fi nimic. Cu alte cuvinte, s-a incitat populaţia pe un fond emoţional puternic, că securiştii sunt, de fapt, teroriştii, securiştii îl apără pe Ceauşescu, securiştii, securiştii, securiştii… De ce? Pentru că Securitatea era singura instituţie  care nu fusese penetrată şi, prin urmare, singura instituţie de care se temeau cei care aveau misiunea de a prelua conducerea politică a ţării. Se ajunsese cu ostracizarea ofiţerilor, încât rudele acestora începeau să aibă rezerve.
6. Laszlo Tokes a fost documentat ca fiind agent al unui serviciu străin. Cu toate acestea, a fost decorat de statul român la cel mai înalt nivel, ca şi când el ar fi adus servicii şi nu deservicii poporului roman. Cam aşa stau lucrurile.
Persoane cunoscute cu activităţi antiromâneşti au preluat în mod oficial înalte demnităţi
– Să înţeleg de la dumneavoastră ceea ce de fapt ştiam deja, ceea ce tot omul de bună-credinţă ştia, că s-a încercat nu doar compromiterea ofiţerilor de securitate, ci a întregii structuri? Evident că această tehnică nu a fost întâmplătoare. Ea se plia, într-un fel, pe – să-i zicem – aversiunea pe care o avea poporul faţă de Securitate sau, ştiu eu, mai corect ar putea fi spus teama faţă de această instituţie, care era privită şi ca un instrument represiv al regimului.
– Parţial, aveţi dreptate. Securitatea era privită aşa de un procent nesemnificativ, raportat la populaţia ţării. Acest procent de nemulţumiţi avea dreptate să nu agreeze măsurile de limitare a dreptului de a călători liber, oriunde în lume, de dreptul de a-şi exprima idei, păreri, opinii mai mult sau mai puţin politice. Dar nici nu au fost prea curajoşi. Marea masă a corpului de ofiţeri de informaţii s-a ocupat de activităţi care aveau ca scop apărarea intereselor naţionale. Sigur că se căutau tot felul de motive, unele care existau deja în conştiinţa publică şi le activau folosindu-le în sensul în care le convenea lor. Securitatea era de vină şi pentru simplul fapt că se numea „securitate”, ca şi când acest termen ar fi avut în etimologia lui o conotaţie negativă. Cu vreo 3 ani în urmă, am fost invitat la o întrunire, unde se comemorau 20 de ani de la evenimentele de la Târgu Mureş, din martie 1990. N-am vrut să mă duc, explicându-i celui care m-a invitat că nu am aflat despre acele evenimente decât mult mai târziu, întrucât eram încarcerat şi strict izolat. Pentru că s-a insistat, am acceptat. Contextul discuţiilor a fost de aşa natură încât a trebuit să intervin şi i-am adresat fostului preşedinte Ion Iliescu, mai în glumă, mai în serios, câteva cuvinte. Dacă îmi amintesc bine, i-am spus atunci că multe au fost cele nedrepte şi în neinteresul ţării şi că pe mine mă deranjează termenii ca mod de exprimare şi mai ales ai domniei sale, care a făcut parte din conducerea politică a ţării şi anterior. I-am reamintit că ştie foarte bine ce făcea Securitatea şi dacă n-ar fi de râs, ar fi de plâns, căci evenimentele din martie `90, de la Târgu Mureş, i-au luat total pe nepregătite. Evenimentele grave petrecute atunci au impus reînfiinţarea serviciului. Câtă vreme instituţia a fost destructurată, a fost suficient timp ca în fruntea instituţiilor statului să fie plasate persoane, unele cel puţin dubioase, dacă nu chiar total în contradicţie cu interesele naţionale. Aşa a fost posibil ca persoane cunoscute cu activităţi antiromâneşti să preia în mod oficial înalte demnităţi. Cu astfel de lucruri nu ai voie să glumeşti. Ele nu sunt ale tale, sunt ale ţării. Interesul ţării trebuie să primeze, dacă te numeşti că faci parte din ţara asta românească.
– Oare, nu cei care au executat lovitura militară de stat din `89 şi care se aflau în slujba diferitelor structuri aparţinând altor state decât România nu s-au oprit doar la debarcarea lui Ceauşescu, ci au mers mai departe? Atât de departe, încât şi copiii noştri vor trăi efectele acelei „întâmplări”. Să presupunem că ar exista o grupare civică, evident, care ar milita pentru recâştigarea patriei, a neamului românesc. Mă gândesc că ar fi aproape cu neputinţă ca, pe termen scurt, să identifice toţi „infiltraţii” care se află la post, pe acest tărâm. Îmi imaginez că, după ce a picat regimul comunist, spionii nu şi-au luat tehnica la spinare şi au părăsit teritoriul. Dimpotrivă, au creat tot felul de instituţii şi institute, cu ajutorul cărora să poată continua manipularea, în aşa fel încât să nu se afle nici astăzi adevărul. Mai ales că, revin la discuţia anterioară, o bucată suficientă de timp, Sistemul de Informaţii Român a fost desfiinţat pur şi simplu. Mă tem că „revoluţia”, termen pe care ni l-au servit ei, căci ne plăcea nouă să-l consumăm, nu s-a sfârşit. În realitate, procesul, ca să nu-i spun războiul de ocupare a acestui stat, continuă şi acum. Mă tem că ei sunt cei care ne sunt induşi şi acceptaţi de noi ca elite ale culturii româneşti. Ei sunt cei care implantează un nou program de educaţie, ne învaţă copiii că patriotismul nu mai există, nu trebuie să mai existe – desigur – la noi, nu la ei. La noi, însemnele naţionale, drapelul, nu trebuie să mai reprezinte nimic, în timp ce la ei sunt purtate cu mândrie.
 Pare că, de data asta, n-aţi pus o întrebare, ci aţi făcut mai multe constatări pe care nu doresc să le comentez. Cu unele sau chiar cu majoritatea sunt de acord. Vedeţi? Până în `89, spionii, trădătorii erau boabe numărate. Ştiam exact cine sunt, unde sunt, câţi sunt. Procentul celor încă neidentificaţi era, aş putea spune, nesemnificativ. Acum, în democraţia noastră, a împrejurărilor politice din această ţară, acest fenomen probabil este mult mai greu de stăpânit. Sunt convins, însă, că şi acum, ca şi atunci, ofiţerii structurilor informative ale statului îşi fac datoria, dar şi acum, ca şi atunci, important este cine sunt persoanele care beneficiază de munca structurilor de informaţii. Pe preşedintele ţării nu-l alege SRI, pe prim-ministrul ţării nu-l alege SRI, pe parlamentari nu-i alege SRI şi dacă se întâmplă ca unul sau unii dintre aceştia să fie lipsiţi de responsabilitate, situaţia se complică. Nici nu poate să spună electoratului în campania electorală: „Popescu este agent străin, nu-l votaţi!”. Nu are astfel de competenţe şi poate că, pe de o parte, este bine aşa. Sigur că sunt şi cazuri extreme, în care activitatea unui astfel de agent este documentată şi atunci este deferit justiţiei pentru trădare. Dar ce te faci când, în majoritatea cazurilor, nu poţi face nimic, dintr-un cumul de cauze? Pot fi de acord cu dumneavoastră când spuneţi că la noi termenul „patriot” a ajuns să fie perceput ca ceva desuet, ca fiind peiorativ. Dar eu cred că şi mai neplăcut decât asta este lipsa sentimentului, a mândriei că aparţii unui grup, unei familii – în fond, unei ţări. Nu vorbim aici despre naţionalism, însă, atunci când ajungi să nu mai fii mândru de ceea ce eşti, pur şi simplu rişti a nu mai fi. La noi, sigur că a fost o lovitură de stat militară, e lămurită. Nu o spunem noi, ofiţerii de informaţii, a recunoscut-o Victor Stănculescu, în timp ce se afla la Jilava. Nu că noi, Serviciul Naţional de Informaţii, nu ştiam că aşa a fost. Am ştiut şi atunci; desigur că nu se poate vorbi despre o revoluţie, în sensul propriu al cuvântului, care a venit, a schimbat un regim cu altul şi gata. Situaţia e mult mai complexă, în condiţiile în care lovitura de stat militară au dat-o unii care se aflau în slujba serviciilor străine. Populaţia nu a contat, decât ca masa manipulabilă, ea a primit ce şi-a dorit şi ce a fost ajutată să-şi dorească: răsturnarea regimului comunist. Pe cale de consecinţă, cei care au reuşit lovitura de stat au primit şi ei, la rândul lor, ce şi-au dorit.
Sistemul economic pur și simplu a fost lăsat, servit pentru a fi prăduit
– Inevitabil, îmi vine în minte perioada romană, când oamenii erau potoliţi cu pâine şi circ. În cazul „revoluţiei” de la noi, populaţia n-a contat. De altfel, din nefericire, doar crede că ar conta.
 Absolut. Această lovitură de stat a fost minuţios pregătită din vreme. Nu vi se pare că  a fost o vreme de haos? Să ne referim numai la sistemul economic, care pur şi simplu a fost lăsat, servit pentru a fi prăduit. Să fi fost oare întâmplătoare aceasta măsură? Să fi fost oare dintr-o lipsă a culturii economiei capitaliste? Eu aş zice că nu. Să mai punctăm o dată. Pe cât pare de complicat, pe atât de simple sunt lucrurile. Să simplificăm, să reducem totul la absurd, pentru a putea înţelege şi cel din urmă cititor. Când un hoţ vrea să pătrundă în incinta înterprinderii, pentru a-şi face meandrele, cum procedează? Găseşte o soluţie pentru a păcăli sau îndepărta paza. Or, reamintesc, pentru a nu ştiu câta oară, Serviciul de Informaţii al României a fost DESFIINŢAT. Bun! Ai rezolvat o etapă. Dar, totuşi, în incinta acelui obiectiv, mai sunt câini, oameni… Şi atunci, pentru a nu risca să fii observat sau, şi mai grav, deconspirat, le dai de lucru. Câinilor le arunci bucăţi de carne şi atunci vor fi preocupaţi să şi-o împartă. Pe oamenii din interior, de asemenea, îi laşi să se împroprietărească, care cu ce apucă, şi uite aşa ajungi din ce erai de fapt, în afara porţii, iar trădătorul să fie perceput ca binefăcător. Şi, odată instalat în fruntea bucatelor, cu noua imagine, este foarte greu ca cineva să-l mai dea jos. Chiar dacă, să presupunem, că cineva din împrejurimi a observat şi ştie cine este şi îl arată cu degetul, tot el este hărţuit, atât de câinii care, mai până ieri, apăraseră gardurile, cât mai ales de cei din interior, care, între timp, au devenit antreprenori, gazetari, patroni de televiziuni.
– Domnule colonel, carevasăzică, aveaţi situaţia sub control. Ştiaţi care sunt spionii, cunoşteaţi care sunt trădătorii, în mare aveaţi informaţii despre planurile de acţiune. Ceva îmi scapă… De aceea, vă întreb cum a fost cu putinţă să se întâmple evenimentele din `89 dacă aveaţi toate datele problemei. Nu aveţi să vă reproşaţi nimic?
– Nu, din acest punct de vedere, NU! Ce depindea de noi făcusem, alţii erau cei care puteau să ia măsurile – în speţă, Ceauşescu şi ceilalţi aflaţi la conducerea politică a României.
– Bine, şi, în condiţiile în care vedeţi că cel care trebuie să ia hotărârea nu are puterea sau inteligenţa s-o facă, puteţi asista pasiv la cum se năruie un întreg popor? În istorie, sunt destule exemple în care un conducător este asasinat. De ce n-aţi făcut-o?
– (râde) Răspunsul este acesta: Nu. Era prea târziu, chiar şi pentru asemenea gesturi extreme, pentru că situaţia e mult mai complicată decât vi-o puteţi imagina şi ar fi putut avea consecinţe devastatoare. Românii nu mai aveau controlul statului. Ungaria primise acceptul să invadeze Transilvania. Uciderea lui Ceauşescu atunci când, repet, oricum nu mai conta, ar fi fost un bun prilej pentru forţele militare externe să intervină, pentru că, nu-i aşa, Securitatea l-a împuşcat pe Ceauşescu şi, împuşcându-l, a preluat puterea. Şi, repet, nu mai servea la nimic. Ceauşescu nu mai reprezenta o miză, noi fuseserăm scoşi din uz, iar ţara era condusă de „revoluţionarii” pe care noi îi ştiam ce reprezintă. Ar fi fost ceva variante când Ceauşescu s-a întors din Iran. Toţi ne aşteptam ca primul lucru pe care-l va face când va ajunge la Comitetul Central era că îşi va da demisia şi va numi un comitet de ROMÂNI care să organizeze alegeri democratice. Asta ar fi fost o ultimă variantă, pentru că astfel îi lăsa în ofsaid pe cei care puseseră la cale lovitura de stat. Nu mai aveau obiectul muncii, nu mai aveau împotriva cui să protesteze şi se evita şi vărsarea de sânge.
– Dar poate că Ceauşescu nu a ştiut sau nu a avut suficientă minte să înţeleagă mărimea unui asemenea gest.
– Ba a ştiut. I s-a spus, i s-a argumentat. Ba chiar a fost un moment în care luase această hotărâre şi atunci au apărut unii din Biroul Executiv care, din păcate, într-un mod josnic, mult sub demnitatea umană, au îngenuncheat şi l-au rugat să nu demisioneze, spunându-i: „Şi pe noi cui ne laşi?”. Aşa că Ceauşescu s-a răzgândit, iar drama poporului rămânea implacabilă. Eu mă aflam la Timişoara, trimis încă din data de 17 decembrie, împreună cu generalul Emil Macri. Când am aflat că Ceauşescu intenţionează să se adreseze poporului, am respirat uşurat. În teleconferinţa pe care Ceauşescu a ţinut-o cu prim-secretarii, la întrebările acestora privind măsuri şi atitudini pe care trebuie să le ia, Ceauşescu le-a spus că vor afla răspunsul la toate problemele din cuvântarea pe care urma s-o aibă la posturile de radio şi televiziune din acea seară, întrucât se va adresa poporului. Toţi cei care ne aflam în birou am comentat pe această temă, sperând că îşi va anunţa demisia. Altfel, nu vedeam ce să spună poporului. Din nefericire, totul s-a dovedit a fi doar o speranţă de-ale noastre. Chiar l-am întrebat o dată, pe generalul Iulian Vlad, dacă n-a putut interveni în niciun fel şi mi-a răspuns că singura măsură pe care ar fi putut-o lua atunci ar fi constat în arestarea dictatorului. Ceea ce s-a încercat. Generalul Vlad i-a propus ministrului Apărării de atunci, generalul Vasile Milea. Acesta a refuzat, argumentând că îi e frică. Eu am insistat: „Şi, totuşi, fără armată, fără Vasile Milea, nu puteaţi să-l arestaţi?”. Mi-a explicat de ce nu putea. În primul rând, Securitatea avea foarte puţine cadre în raport cu armata. În aceste condiţii, era imposibilă o astfel de operaţiune. Şi, dacă, prin absurd, să spunem că ea ar fi reuşit, dacă s-ar fi făcut fără implicarea armatei, n-am fi rezolvat nimic, dimpotrivă. Numărul morţilor ar fi fost mult mai mare. Cei care conduceau operaţiunile militare ar fi avut motiv să folosească tunurile şi tancurile, întrucât cei care se ocupau cu manipularea opiniei publice ar fi spus nu că Securitatea l-a arestat pe Ceauşescu, ci, dimpotrivă, l-a dus în nu ştiu ce punct sau nu ştiu ce bază cu scopul de a-l proteja.
– Cum este România de azi văzută prin ochii Contraspionului?
– Frumos colorată, cu un potenţial fabulos şi când mă refer la potenţial, am în vedere, în primul rând, resursa umană. România este o ţară cu viitor, ca de altfel orice ţară, însă este foarte important să precizez că viitorul ei depinde, în mare măsură, de trecut, dar mai ales de prezent. Lucrurile par, deşi greu, să înceapă a se aşeza în firescul lor, doar că este mult, foarte mult de muncă. Ca să concluzionez, aş putea spune că România pare un imens front deschis pe toate planurile şi, prin urmare, depinde de cât de responsabili şi sârguincioşi vom fi noi, cei care suntem implicaţi în această luptă, şi mă refer aici la toţi românii, căci de fiecare în parte depinde dacă unui stat îi va fi mai bine sau mai rău. Multe dintre cele ce s-au întâmplat intră deja în sfera de activitate a istoricilor, rămâne pe tărâmul trecutului. Multe informaţii vor pleca „dincolo”, împreună cu noi, fiindcă aşa este în lumea asta. N-aş vrea să închei fără a vă spune că, de fapt, sunt un optimist.
– Vă mulţumesc şi sper să mai am ocazia să continuăm ceea ce am început. Poate  chiar să concretizăm acest început între două coperţi. Cine ştie? Poate mai aveţi ceva de spus din ceea ce nu aţi spus până acum, ori poate a mai trecut timp şi legea vă permite să faceţi anumite mărturisiri. Ar fi în interesul tuturor să mai aflăm şi noi, ăştia, profanii, câte ceva despre şi mai ales dinspre mult huliţii securişti şi Securitate.