miercuri, 9 iulie 2014

Altfel de dictatură a gulerelor albe....


„În vreme ce românii sunt hipnotizaţi de campanii electorale, se trag sforile de către grupurile financiare care se pregătesc să cumpere activele majore ale ţării, în regim de solduri. O să vă invit să  urmăriţi o discuţie purtată de mine cu un bancher, pe tema scenariului  pentru 2014, şi o să vă las să trageţi concluziile.


Nu contează banca unde lucrează acest om, ci pur şi simplu, strategia amplă, pusă la cale peste capetele noastre, care par să nu se mai dezlipească de manipulările şi circul campaniei electorale.



Un fost şef de la CIA spunea: „Dacă ştii cum şi cu ce să manipulezi atenţia cetăţeanului, şi pui în stanga lui un spectacol de circ, nu o să observe portavionul din dreapta lui”.



UI: Cum priveşte banca şi grupul financiar din care faceţi parte, ce se  întâmplă în România, în plan economic şi politic?



Bancher: Suntem încordaţi însă extrem de motivaţi, întrucât aşteptăm producerea momentului la care lucrăm de circa 5ani. Banca noastră şi-a  redus extrem de mult expunerea în România, a închis robinetul  creditării, şi am trimis către headquarter-ul grupului cât de multă monedă Euro am putut. Repet, aşteptăm acum producerea rezultatului muncii noastre, în cadrul unui plan la care participă extrem de multe  grupuri financiare şi bancare externe.



UI: Adică concret în ce constă acest rezultat pe care îl aşteptaţi? Speraţi în revenirea economică a ţării? Veţi relua creditarea?



Bancher: Naivitatea este o slăbiciune de caracter a românilor. Mă întrebi dacă sperăm în revenirea economică a ţării? Păi noi speculăm şi vom câştiga enorm de mulţi bani, tocmai în momentul în care economia naţională românească va atinge punctul cel mai de jos al graficului. Himerele legate de creşterile economice din 2014 sunt lansate concertat de analişti, pentru că aceasta este parte a strategiei noastre, pentru a ne maximiza  profitul pe care îl vom face, când balonul speculativ imobiliar şi al  cursului valutar ne va indica faptul că suntem pe trendul câştigului  maxim. Mă întrebi dacă vom relua creditarea? Creditarea în România s-a făcut cu cap. Este adevărat că şi guvernarea din 2007-2008 ne-a ajutat enorm, atunci când ne-am consolidat şi ne-am asigurat prin intermediul creditului de consum, dependenţa totală a populaţiei active, a forţei de muncă româneşti.



UI: În se sens v-aţi asigurat dependenţa lor totală?



Bancher: Simplu. Populaţia României (românul în general) are un singur bun de preţ care ne interesează pe noi bancherii: activele imobiliare. Mai există şi forţa de muncă a individului, însă aceasta, după ce l-ai prins în mreje, este utilă de speculat, pentru că  acel individ va munci perpetuu pentru noi. Trebuia să ajungem cumva la aceste active imobiliare ale românilor. Normele BNR şi legile nu ne permiteau să putem acorda în masă credite ipotecare, plus că aceste credite ipotecare nu erau 100% avantajoase pentru noi. Aşa că am profitat de lentoarea în decizie a BNR şi am investit masiv în publicitate pe segmentul creditului de consum. Ştiam încă de la bun început faptul că, cei cărora le acordam credite de consum, nu vor avea resurse să le restituie, astfel încât, coroborat cu faptul că ştiam încă din 2008 ca această criză financiară va lovi şi România, am calculat  totul extrem de bine. Nu trebuie să fii geniu bancar ca să îţi dai seama că într-o ţară precum a voastră, pur şi simplu efectele crizei urmau să fie devastatoare, pentru că:
[1] nu mai produceaţi nimic;
[2] pieţele emergente sunt dominate de multinaţionale, legate de  grupurile financiare şi bancare pe care noi le reprezentăm
[3] urma să aveţi în 2009 un an electoral în care, pe fondul disputelor politice, era de anticipat că vă veţi săpa singuri groapa.
La acest din urmă punct recunosc că a trebuit să ne implicăm, pentru că, dacă în 2008 actualul preşedinte avea o cotă de popularitate de vreo 60%, noi trebuia să încingem campania, pentru a împinge politicienii să ia măsurile pe care noi le aşteptam.



UI: Ce măsuri aşteptaţi să ia politicienii? Spuneţi că aţi manipulat partidele ca să vă atingeţi scopul economic?



Bancher: Hai să ne gândim puţin. Noi nu a trebuit decât să încingem spiritele şi să creăm un cadru în care oponentul în alegeri al actualului preşedinte, să recupereze handicapul de imagine, astfel încât să creăm românilor şi politicienilor impresia unei lupte strânse. Iar de aici până la luptele politice din Parlament care au întunecat minţile tuturor partidelor, a fost doar un pas, însă  decisiv a fost momentul în care ţara voastră a rămas fără Guvern. Atunci, şi acum în acest moment, orice guvern se va forma, este legat ombilical şi total la mâna noastră, întrucât are nevoie de banii noştri pentru a plăti salariile, pensiile, etc. Voi v-aţi ales cu spectacolul din presă, noi ne alegem cu banii şi câştigurile. Practic România este a noastră, iar dependenţa voastră de noi va deveni totală. Actualul preşedinte ne-a pus puţin în dificultate atunci când a venit cu guvernul PSD-PDL, pentru că ceea ce noi ne doream era instabilitate economică şi politică. A trebuit să presăm extrem de mult pentru ca ruptura la nivel guvernamental să se producă, să cadă Guvernul, să se amâne sosirea  tranşei de bani de la FMI, însă până la urmă, cunoscând mentalitatea colerică romanească, am reuşit.



UI: Nu îmi vine să cred. Este evident că suntem naivi şi stârnim furtuni în paharul cu apă. Hai să revenim puţin la acea legatură între casele românilor şi creditul de  consum.



Bancher: Îţi spuneam că în 2008 am dat masiv credite de consum, atât bugetarilor cât şi angajaţilor din sectorul privat. Atracţia era mare întrucât nu trebuiau să prezinte garanţii, însă noi ştiam că în 2009 ne vom atinge scopul. Şi, într-adevăr, pe fondul crizei economice, au explodat restanţierii. Asta înseamnă că oamenii nu şi-au plătit ratele către bănci, iar noi am trecut la executare silită. Aici  am avut iar nevoie să ne concertam eforturile astfel încât să nu existe grupuri financiare româneşti, companii sau persoane private, care să ne strice planurile, întrucât riscam să ne trezim că vin să cumpere activele imobiliare scoase la vânzare. Aşa că a trebuit să lovim şi mediul de afaceri privat, pentru ca oamenii de afaceri să se lupte  pentru supravieţuire şi să nu aibă lichidităţi pentru a cumpăra nimic. A trebuit să-i facem să devină preocupaţi de grija zilei de mâine, iar sub teama falimentului ne-am eliminat competitorii. Şeful BRD Soc. Gen. spunea într-un ziar românesc că este momentul să ne eliminăm competitorii. Exact asta facem, vă eliminăm din jocurile economice din propria voastră ţară.



UI: Aţi eliminat concurenţa autohtonă blocând creditarea pentru firme şi blocând piaţa executărilor silite?



Bancher: Corect. Şi nu a fost greu. Pe o piaţă internă gâtuită de blocajul financiar, firmele româneşti au fost sufocate de lipsa lichidităţilor, iar guvernul din 2009 a fost lăsat fără nicio posibilitate de a asigura resursele financiare. Dacă într-o ţară guvernul nu are bani pe care să-i injecteze în economia naţională, iar noi bancherii vă blocăm accesul la credite, firmele ajung fix ca o gradină de flori, expusă arşiţei zilnice, pe care nu o mai udă nimeni şi care până la urma va muri. De  aceea spuneam că a trebuit să ne agităm puţin pentru a împiedica acest guvern din 2009 să pună în aplicare măsurile economice, şi să abatem atenţia asupra luptei din campania electorală.  După ce ne-am asigurat că pur şi simplu nu va exista riscul să apară intruşi care să cumpere activele imobiliare, case, terenuri, scoase la vânzare de executorii  noştri bancari, am început să trimitem pe bandă rulantă dosarele celor care au luat credite de consum, către executori. Nimeni nu a sesizat faptul că nu ne interesa de fapt să le vindem casele, ci să manipulăm piaţa imobiliară, să o tragem în jos, asigurându-ne în acelaşi timp că la momentul potrivit, când curba prăbuşirii imobiliare va atinge cel mai de jos nivel, grupurile financiare din ţările noastre de origine să cumpere masiv şi la preţuri de nimic aceste active. Te asigur că în 2014 un apartament cu trei camere care în 2008 era evaluat la 150.000 euro, va fi scos la vânzare, la executare silită, la preţuri de sub 30.000 de  euro şi nu va veni nimeni să cumpere, pentru că în 2014 toţi vor fi  preocupaţi să ţină banii deoparte pentru ziua de mâine. Va fi momentul perfect să cumpărăm totul pe nimic. Românii vor deveni chiriaşi în propriile case, pentru că acesta a şi fost obiectivul nostru primordial, şi anume achiziţiile la preţuri infime. Pentru asta era obligatoriu să ducem piaţa imobiliară la un maxim, pentru ca pe fondul prăbuşirii acesteia, noi să culegem caimacul. Şi la plan se adaugă şi presiunea pe moneda voastră naţională.



UI: Ce presiune? Văd că acum leul se întăreşte, deşi, într-o ţară care nu produce nimic, aflată în criză politică, lovită de criza financiară, nu îmi explic care poate fi  suportul de întărire a leului.



Bancher: Păi este vorba de aceeaşi reţetă, care se învaţă la orice curs de MBA. Aşa cum piaţa imobiliară a fost dusă de noi la maximuri ireale, pentru că trebuia să vă dăm credite la valori foarte mari, ca să aveţi pe următorii 30-40 de  ani de plătit rate uriaşe către noi, pentru a deveni în acest interval de timp atât proprietarii caselor voastre, dar şi asigurându-ne că veţi munci voi şi familiile voastre pentru noi, pentru a plăti aceste rate ireale, tot aşa, bula speculativă a monedei naţionale trebuie manipulată, însă în sens invers. În cazul speculaţiilor pe moneda naţională, trebuie să ducem leul la un nivel minim, cât mai mic posibil, lăsându-l apoi să explodeze, să urce la valori mari, valori reale, undeva către peste 5 lei pentru un euro. Adică vom face euro atât de scump încât să nu vă puteţi permite să cumpăraţi activele imobiliare scoase la executare silită, nici când ele vor avea valori în euro relativ mici, dar şi pentru ca micimea salariilor românilor, salarii plătite în lei, să facă din rata către bancă un coşmar al vieţii de zi cu zi. Totul legal, profitând de naivitatea generală, de eternele lupte politice şi de tot acest context românesc, care din 2006 lucrează pentru noi şi în interesul nostru. Iată ca ieri euro era deja la 4,51 lei.



UI: Aşadar totul este componentă a unui plan. Când va fi detonat?



Bancher: În ciuda galopului înregistrat de alte active din aceeaşi clasă de risc în ultimele zece luni, leul nu are cum să participe la această revenire, fiind evident pentru orice începător că este totul o bulă speculativă. „Investitorii urmăresc cu îngrijorare mai întâi derularea acordului cu Fondul Monetar Internaţional, iar mai apoi turbulenţele de pe scena politică”, spune Koon Chow, analist la Barclays Capital, una dintre cele mai mari bănci de investiţii britanice. El consideră că euro ar putea să coboare spre 4,1 lei. Balon de săpun, care este un element al şarjei finale de cumpărare a României la OUTLET. Pentru că de fapt, prin încingerea campaniei electorale, noi avem acoperirea perfectă că nimeni nu mai are timp să ne strice planurile.



UI: Ce veţi face cu alte active, cu casele românilor?



Bancher: Păi este esenţial să controlăm aceste active, întrucât ele sunt o monedă de tranzacţionare pe pieţele internaţionale. Uitaţi-vă la Dubai, acolo unde expunerile băncilor noastre se lovesc de nevoia de a acoperi pierderile. Pierderile se acoperă prin creşterea ritmului de exploatare a muncii celor care au credite la bănci. Ei trebuie constrânşi să lucreze mai mult şi să plătească rate mai mari către noi. Având în mână bunul cel mai de preţ al unui om - locuinţa - acesta va munci pentru noi. Recreăm astfel sistemul sclavagist perfect, o aparentă libertate în care mintea şi atenţia cetăţeanului este atrasă de lupta politică, fără ca cineva să mai aibă timp să se gândească la ce li se întâmplă cu adevărat. Iar când se vor trezi va fi de fapt foarte târziu. Nouă ne trebuie să exploatăm forţa de muncă a voastră, să vă împingem să munciţi mai mult ca să ne plătiţi nouă mai mult.



UI: Mai am o singură întrebare. Spuneţi că aţi contribuit la încingerea campaniei electorale, pentru că trebuia să sădiţi sămânţa unei confruntări politice puternice, întrucât instabilitatea politică era necesară. Concret, aţi plătit politicieni români să pună umărul la actuala criză politică?



Bancher: În mod evident, în 2007 şi 2008 am sprijinit şi susţinut politicieni care aveau acces la frâiele guvernării, ca să fim lăsaţi să derulăm amplul program de acordare masivă a creditelor de consum. În 2009, fiind an electoral, grija noastră a fost să alimentam puternic apariţia unui contracandidat puternic pentru actualul preşedinte, care avea o cotă mare de popularitate, şi am reuşit. Mult mai uşor şi mai ieftin decât ne imaginam. Să ne înţelegem: nouă nu ne pasă cine va ieşi preşedinte pentru că oricum sunteţi la mâna noastră în plan guvernamental. A fost mai uşor pentru că aveţi în România o pasiune extrem de mare să vă consumaţi energiile fix în direcţiile care nu vă aduc avantaje, care vă îngroapă şansele la un viitor mai bun. Suntem şi noi uimiţi de modul în care marea masă a jurnaliştilor ne-au făcut misiunea mult mai uşoară, implicându-se emoţional în această campanie electorală, doar pe fondul ideii că actualul vostru preşedinte trebuie dat jos, fără să aibă niciun fel de viziune economică asupra realităţii. Repet, noi doar am alimentat ascensiunea unui oponent puternic pentru dl. Băsescu, iar restul l-a făcut mass-media şi naivitatea voastră, de la sine. Anul 2010 a adus şi răsplata pentru munca depusă de noi în ultimii 4 ani, pentru că vom aduce România la statutul de ţară total şi, cel mai important, ireversibil dependentă de frâiele complicatului sistem financiar-bancar mondial. Nu vreau să par cinic însă, în 1989 toate activele ţării erau ale clasei proletare, adică de fapt ale nimănui, fiind controlate de o mână de oameni care decideau în această ţară şi pentru a căror bunăstare muncea întreaga naţiune.
 La 24 de ani veţi fi  ajuns fix în aceeaşi situaţie, adică nimic nu va mai fi în proprietatea voastră, dar în acelaşi timp veţi munci să vă plătiţi datoriile. Iar economia naţională va fi dominată de multinaţionalele controlate indirect tot de către noi, în vreme ce falimentele firmelor româneşti, deţinute de români, vor continua şi în 2014, întrucât fără finanţare, fără credite şi cu un guvern care nu are resurse financiare, nu există şanse de supravieţuire. Astfel încât tinerii români vor avea doar două opţiuni: angajaţi la Stat sau angajaţi la multinaţionalele străine. În ambele variante numai noi câştigăm.”

marți, 1 iulie 2014

Frontiere primele miscari in Romania


George Friedman
Presedintele STRATFOR

Am ajuns la Bucureşti cu o zi înaintea lui Joe Biden, vicepreşedintele american. Chuck Hagel, secretarul american pentru Apărare, va veni aici peste câteva săptămâni. Îngrijorarea este palpabilă în România, şi nu doar în ceea ce-i priveşte pe ruşi. Îngrijorările sunt legate de NATO, de Uniunea Europeană, de Statele Unite şi de decizia lor de a sprijini România dacă aceasta se va opune Rusiei. Cealaltă parte a ecuaţiei este, bineînţeles, dacă România va face lucrurile pe care trebuie să le facă pentru ca spijinul extern să fie eficient. Joe Biden a lăsat România cu sentimentul că Statele Unite sunt în joc. Dar aceasta nu este o regiune care acordă uşor încredere. Primul pas a fost uşor. Ceea ce urmează este greu. 

Dacă acest mic Război Rece devine semnificativ, atunci două ţări esteuropene vor conta cel mai mult: Polonia şi România. Polonia stă între Germania şi Rusia în vastele câmpii nordeuropene. Are o populaţie de aproximativ 38 de milioane de persoane. România, la sud, stă în spatele Râului Prut, este brăzdată de Munţii Carpaţi şi are o populaţie de aproximativ 20 de milioane. Dintre cele 82 de milioane de persoane care locuiesc la frontiera estică (Polonia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria), aproximativ 58 de milioane trăiesc în Polonia şi România. Vizita lui Biden în România şi vizita planificată de Barack Obama, preşedintele SUA, în Polonia arată cum vede Washingtonul regiunea şi, cel puţin pentru moment, lumea. Cum se vor derula toate acestea depinde, bineînţeles, de ruşi şi de felul în care va evolua criza din Ucraina. 

Toate statele satelit sovietice au rămas avariate după colapsul vechii ordini, în 1989. Puţine au fost însă atât de avariate precum România. Din multe puncte de vedere, avariile au fost autoprovocate. Personajul negativ a fost un român, Nicolae Ceauşescu. Ceauşescu a adoptat o poziţie antisovietică, alegând să rămână în Pactul de la Varşovia, dar arătând o ostilitate unică faţă de Uniunea Sovietică. Îmi amintesc cum americanii erau entuziaşti faţă de România lui Ceauşescu pentru că, fiind antisovietic, se presupunea că el este prin definiţie şi pro-american. Spre uimirea Americii, nu era. Nu era nici măcar pro-român, având în vedere că a elaborat o schemă prin care să achite toată datoria externă a ţării prin distrugerea unei întregi generaţii de români, trimiţând cea mai mare parte a producţiei industriale şi agricole a ţării la export, primind în schimb valută-forte. Mai mult, a creat un sistem securist de coşmar, care era şi corupt, şi plin de vicii. Lumea întreagă abia dacă a observat. Atunci când a venit sfârşitul, el a venit şi pentru Ceauşescu şi soţia sa, singurii lideri est-europeni executaţi în timpul luptelor intense dintre facţiuni. 

Având în vedere toate acestea, România s-a descurcat remarcabil. Rata şomajului este de numai 7%, extrem de scăzută după mediile europene. Rata anuală de creştere economică este de peste 3%, una foarte ridicată. Atunci când vorbeşti cu românii, este greu să vezi ce simt cu adevărat. Par oameni politicoşi şi prietenoşi, cu o doză de neîncredere şi un apetit pentru conspiraţie, însă nu mai ridicat decât este normal în regiune. Ceea ce este remarcabil la români este că sunt neremarcabili. Au ieşit dintr-un coşmar adus de unul de-ai lor şi şi-au regăsit echilibrul. 

Lăsându-l la o parte pe Ceauşescu, coşmarul a izbucnit de la sovietici, care au fost atraşi de nemţi. Asta a cauzat o trăsătură naţională persistentă: atunci când acţionează ruşii, asta loveşte adânc în inimile românilor. Atunci când acţionează ruşii şi germanii sunt implicaţi în această acţiune, cel mai crunt coşmar al românilor devine realitate. Reacţia lor nu se manifestă aşa cum se întâmplă la polonezi, care sunt mereu în favoarea confruntărilor decisive. În schimb, scenariul de coşmar stârneşte un răspuns mult mai precaut şi mai sinuos, care înseamnă căutarea unei soluţii atât pentru a rezista, cât şi pentru a se adapta, dacă de asta este nevoie. Mai mult decât orice, asta implică o căutare de aliaţi, preferabil unii care se află suficient de departe pentru a nu-i ocupa şi suficient de puternici pentru a oferi sprijin semnificativ. Evident, americanii sunt croiţi pentru acest rol, cu condiţia să nu-şi depăşească atribuţiile şi să genereze temeri de dominaţie. 

Factorul ucrainean

Evenimentele din Ucraina au declanşat, evident, acest mecanism. Remarcabil, SUA, care au rămas spectatori uneori, s-au implicat rapid şi semnificativ de data aceasta. Nu există niciun dubiu în România cu privire la importanţa Ucrainei pentru Rusia, nici vreo părere că Rusia va renunţa la ea. Părerea mea este că Rusia nu va renunţa, dar va lăsa lucruril să se calmeze puţin. Pariul rus este că, indiferent de rezultatul alegerilor din Ucraina, ucrainenii nu vor putea să formeze un guvern coerent. Dacă este adevărat, atunci ruşii pot diviza ucrainenii de-a lungul timpului, revenind la status-quo-ul anterior. Astfel, Rusia va aştepta. Timpul, dacă este aşa, este de partea ruşilor, 

Ruşii nu vor să fie deosebit de agresivi şi din alt motiv: în primul rând, Germania. Germanii nu vor să depăşească retorica ocazională atunci când vine vorba despre a confrunta Rusiei. Vor să facă afaceri cu Rusia. Am auzit de mai multe ori că germanii au ales deja să se poziţioneze alături de Rusia din motive comerciale. Părerea mea este că politicile Germaniei se îndreaptă în această direcţie, dar afacerea nu este deja încheiată. În acelaşi mod, preşedintele rus Vladimir Putin s-a grăbit să meargă în China pentru a câştiga măcar aparenţa unei alternative strategice. Aşa că şi Putin vrea o relaţie strânsă cu Germania, cât de strânsă poate obţine. Nu va fi excesiv sau deosebit de agrresiv până când nu va trebui sau nu va fi forţat să o facă. Germanii nu pot să dea impresia că-şi abandonează pur şi simplu aliaţii europeni, iar Putin nu-i poate pune în această poziţie. 

Ruşii vor să calmeze situaţia în Ucraina şi din alte motive. Crizele îi determină pe americani să acţioneze rapid şi, frecvent, eficient. Crizele care se sting îi determină pe americani să se oprească şi să analizeze eventualele scenarii în care poate evolua un eveniment. Aşa cum a indicat vizita lui Biden în România, Washingtonul se mişcă rapid în modulul de criză. Ruşii pot controla ritmul americanilor atunci când liniştesc lucrurile în Ucraina - sau cel puţin aşa cred. Iar asta este exact ceea ce-i îngrijorează pe români. Consideră că ei înşişi au o problemă pe termen lung cu Rusia. Pe moment, fac un pariu uriaş că americanii îşi vor respecta angajamentele şi interesele chiar şi dacă ruşii temperează criza imediată. 

Corect sau nu, românii văd Administraţia Obama drept insuficient angajată şi nepăsătoare la pericolele aduse de ruşi. Ei văd totodată Administraţia drept extrem de critică la adresa culturii pentru corupţie din România - românii recunosc că există o problemă cu asta - dar extrem de interesată de coordonarea politică şi militară. Ei înţeleg Statele Unite, iar asta îi îngrijorează. Vor fi curtaţi asiduu de vicepreşedintele american doar pentru a fi criticaţi aspru de Departamentul de Stat, dar se aşteaptă de la ei să se expună represalliilor Rusiei. Am încercat să explic complexităţile de a fi american. Înţelegerea românilor a fost însă restrânsă. Ei cred că au auzit un angajament reaal din partea americanilor, dar pur şi simplu nu ştiu cât de sincer este acest angajament. 

SUA au un tipar de angajament în Europa. Ele amână o intervenţie până în ultimul moment, construiesc structuri de alianţă, sprijină aliaţii cu ajutor economic şi militar, apoi aşteaptă până în fazele finale ale jocului pentru a interveni, sperând mereu că nu vor fi nevoite să facă asta. Vizitele lui Biden şi Hagel fac parte din procesul de creare a unui bloc regional care să limiteze Rusia şi să stabilească un cadru pentru ajutor militar. Intervenţia vine mai târziu - dacă vine. 

Românii se simt mult mai confortabil cu asta decât polonezii, care au cerut 10.000 de trupe NATO pe teritoriul lor. Românii nu au astfel de aşteptări. Sunt, de asemenea, pregătiţi să-şi majoreze bugetul pentru Apărare la 2% din PIB, ceea ce este semnificativ pentru Europa zilele astea. Însă se aşteaptă ca SUA să ajute la finanţarea achiziţionării de armament de care au nevoie. A aştepta credite atunci când te confrunţi cu ruşii este, în schimb, cu nimic mai raţional decât a expune o ţară la criticile Departamentului de Stat în timp ce Departamentul pentru Apărare îndeamnă la asumarea de riscuri. Românii simt în final că intenţiile SUA nu sunt clare. 

Obiectivele SUA

Americannii intenţionează în acest punct să menţină o Ucraină independentă, pro-vestică. Asta ar putea să fie pur şi simplu imposibil. Dar problema este că, atunci când au acest obiectiv şi încearcă să-l atingă până într-un anumit punct, SUA au convins Moscova că intenţionează să divizeze Federaţia Rusă prin împiedicarea ei de a-şi menţine o sferă esenţială de influenţă. Ruşii au tras acum concluzia că, indiferent ce se întâmplă în Ucraina, acest proces nu se va încheia. 

Indiferent ce au gândit iniţial americanii, ei realizează că ameninţarea rusă asupra Ucrainei este permanentă, iar orice se va întâmpla în Ucraina se va extinde în ţări precum România. Iar România contează în mod special pentru ruşi din două motive. Primul este că are deschidere la Marea Neagră, iar Marea Neagră oferă accesul sudic al Rusiei către întreaga lume. De aceea, ruşii au fost nevoiţi să păstreze Sevastopolul şi de aceea Odessa contează atât de tare. Ruşii sunt conştienţi că au nevoie de acces la Bosforul controlat de turci. Cu toate acestea, avioanele americane din România şi navele româneşti din Marea Neagră ar putea complica substanţial vieţile ruşilor, inclusiv puterea lor în Caucaz, din moment ce şi Georgia are deschidere la Marea Neagră. Ar trebui notat că o consolidare a puterii maritime se află pe agenda româno-americană, iar ambele ţări înţeleg provocările pe care aceasta le-ar crea pentru Rusia. 

A doua provocare este că România este potenţial capabilă să producă cantităţi însemnate de hidrocarburi, inclusiv petrol. Singura carte a ruşilor în acest joc este vânzarea de produse energetice către Europa. Dacă le sistează, presiunea este enormă şi acea presiune economică poate fi convertită în putere politică. Atitudinea Germaniei este influenţată de mai mulţi factori, dar dependenţa energetică este cu siguranţă unul dintre cele principale. 

Nu există nicio alternativă energetică simplă în locul Rusiei, dar una ar putea fi elaborată din mai multe surse, dacă nu pentru a înlocui energia din Rusia atunci măcar pentru a diminua puterea acesteia. România are energie şi alte resurse pentru a contribui la asta, iar declaraţia publică emisă de SUA şi România include un angajament din partea României de a se concentra pe producţia de energie ca element critic al parteneriatului. Asta nu este atât de simplu pe cât sună. România este cunoscută peste hotare pentru procesul complex şi nesigur de acordare a permiselor. 

Acesta este un alt punct în care noua strategie a României se intersectează cu interesele Rusiei. Românii consideră că ruşii îşi extind influenţa în regiune, dar în mod special în România. O fac prin mijloacele tradiţionale de a-şi folosi serviciile de informaţii pentru a încerca să manipuleze procesul politic din România. La fel de important, pot încerca să folosească relaţiile comerciale pentru a ţese reţele de influenţă care sunt menite să transforme rezistenţa României în faţa Rusiei în una costisitoare. Ruşii sunt în mod special înclinaţi să se folosească de Gazprom, subsidiarele acesteia şi alte companii energetice ruse pentru a cumpăra şi a investi în România şi în companii din regiune. Afacerile nu sunt niciodată neatractive pentru ambele părţi în termeni comerciali, dar ele îi ajută totodată pe ruşi să ajungă într-o poziţie din care să influenţeze politica energetică şi dinamica politică. Asta este ceea ce eu numesc imperialism comercial: folosirea afacerilor, în special a celor din domeniul energiei, pentru a crea puncte de barieră în sistemul politic (al altei ţări - n.r.) atunci când interesele Rusiei sunt ameninţate. Aceastră strategie nu este aplicată doar în România. Ruşii folosesc această unealtă pentru a influenţa comportamentul altor ţări. Deşi cu siguranţă mult mai puţin neplăcută decât ocupaţia sovietică, această strategie ridică o provocare pentru influenţa SUA. 

Moldova, energia şi subtilitatea rusă

Toate acestea au şi o altă dimensiune şi anume Moldova. Moldova este din punct de vedere etnic românească, dar a fost dominată de Uniunea Sovietică şi, înainte de asta, de Imperiul Rus. Este un loc care supravieţuieşte datorită inteligenţei sale şi prin acomodarea influenţei ruse. Este un loc important în sensul că, dacă ar fi ocupată de ruşi, Moscova ar avea acces la Prut, iar apoi doar o câmpie ar mai separa-o de Bucureşti. Dacă Moldova s-ar uni cu România, atunci NATO ar ajunge pe Râul Nistru, adică la 150 de kilometri de Odessa. 

Dar astfel de calcule contează doar în vreme de război, iar ruşii sunt slabi în timp de pace. Singurul lor avantaj este exportul de energie, iar acest avantaj depinde de preţul mondial al petrolului, de unde le vine adevăratul profit. Ei nu controlează acest preţ şi, pe viitor, este posibil ca SUA, devenite dintr-o dată un producător masiv de petrol, să împingă preţul în jos. Dacă se întâmplă asta, ruşii rămân cu foarte puţine. 

Dar asta se va întâmpla doar peste câţiva ani, dacă se va întâmpla. Iar întreaga putere a SUA nu va putea fi mobilizată în ajutorul României, dacă va deveni disponibilă. Iar angajamentul României de a produce energie nu se va manifesta decât peste câţiva ani. Aşa că aici, în sud-estul Europei, ruşii au o fereastră de oportunitate pentru a crea un cadru care să reziste în iarna care vine. 

Ruşii nu pot trăi fără Ucraina. Nu pot lua România. Cu sau fără americani, ruşii nu sunt suficient de puternici pentru asta. Ceea ce pot face este să manipuleze, să corupă, să creeze confuzie şi să devieze. Au nevoie să submineze antanta României cu SUA şi sunt iscusiţi la manevrele politice necesare pentru a duce asta la bun sfârşit. Pentru mulţi români, Rusia este aproape şi este puternică, America - departe şi indecisă. Asta mi s-a subliniat la o întâlnire. Am răspuns: „În secolul XX, SUA au câştigat trei războaie în Europa. Câte au câştigat românii?”

Aspectul cel mai remarcabil la România şi chiar la Europa ca întreg este că, deşi realitatea istorică arată că SUA câştigă războaiele europene, există o viziune că SUA sunt naive, neconcentrate şi arogante. Asta depăşeşte nivelul Administraţiei Obama şi se aplică oricărei administraţii pe care mi-o amintesc. Şi, cu toate acestea, SUA sunt cele care decid soarta Europei în mod constant. 

Românii ştiu asta, dar încă simt că ruşii sunt mai inteligenţi şi mai capabili decât SUA. Cred că motivul este că ruşii se mişcă cu o subtilitate şi complexitate enorme. Fac asta pentru a-şi compensa slăbiciunea. SUA operează mai simplu. Îşi pot permite să o facă, joacă de pe o poziţie de forţă. Pentru moment, românii acceptă asta, dar acceptarea lor este fragilă. Depinde de consistenţa politică din partea SUA, dar cu o distanţă considerabilă vin la pachet şi opţiuni şi abilitatea de a te răzgândi. România este aici şi nu se poate muta. Poate doar să schimbe alianţele şi să spere, iar la asta trebuie să se gândească ambele părţi.