ultimii 40 de ani
Taguri: România. Comentarii , spionaj, În lume, Romania, scrisori,
Comentarii, Politic
Valentin Vasilescu
28.10.2012, 20:29
Vă prezentăm un comentariu despre spionajul economic al domnului
Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al
Aeroportului Militar Otopeni, licenţiat în ştiinţă militară la
Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti-promoţia 1992 şi după
cum se prezintă dumnealui "actualmente deţinut politic al regimului
capitalist post-decembrist şi şomer".
"Recent, Securitatea românească, transformată după intrarea României
în NATO într-o uniune a scenariştilor de la Hollywood, a turnat presei
o poveste incredibilă de spionaj economic cu un cetăţean rus prins pe
aeroportul Otopeni cu hărţi clasificate despre zăcămintele de cupru
din România. În deceniul 2 al mileniului 3 a spune că un spion rus a
încercat să treacă prin filtrul cu raze X de la aeroport un teanc de
hărţi clasificate e o insultă la adresa inteligenţei românilor. Pentru
că şi un elev de clasa a 5-a care are un telefon mobil mai performant
le poate trimite instantaneu, în format electronic, pe internet, la
celălalt capăt al lumii. Așadar, să vă propun să ne aplecăm asupra
unui caz de spionaj adevărat de care Securitatea, sau cum s-o numi ea
acum, n-a avut, n-are şi nici nu va avea vreun interes să se ocupe.
Într-un timp relativ scurt, socialismul reuşise să se impună pe plan
mondial ca sistem economic şi politic, pe 26% din suprafața globului
pământesc, unde trăia 30% din populaţia globului, care producea peste
40% din producţia industrială mondială. Imediat după şifonarea
prestigiului SUA, prin înfrângerea suferită în războiul din Vietnam, a
apărut criza din anii `70 generată de scumpirea petrolului, care a
semănat disperare în administraţia SUA şi a ţărilor capitaliste
dezvoltate.
Cum economiştii occidentali nu aveau nici o soluţie viabilă pe termen
lung, în anul 1973 ieşirea din criză a fost deplasată de către liderii
politici din interiorul economiei SUA şi a ţărilor capitaliste
dezvoltate în afara frontierelor lor. Ei au hotărât că singura cale
pentru scoaterea capitalismului din marea sa criză era distrugerea cu
orice preţ a socialismului la nivel global prin utilizarea unei
strategii oculte, prin care întregul cost al crizei economice să fie
pus pe umerii acestuia. Modalitatea de punere în practică a acestui
deziderat era un război secret, minuţios planificat, purtat prin
operaţiuni sub acoperire (Covert Operation), executate simultan de
către Pentagon, CIA, celelalte servicii şi agenţii ale SUA şi
omoloagele lor din ţările membre NATO. Sursa de inspiraţie era
Directiva NSC-68/ din 1947, emisă de preşedintele american Harry
Truman, prin care CIA era autorizată să organizeze operaţiuni de
război psihologic în Europa de Est și URSS cu scopul subminării şi
ulterior schimbării regimului politic, distrugerea puterii militare a
statelor vizate şi distrugerea sistemului politic şi social al
acestora.
Şefii de stat şi guverne din Occident au stabilit totodată şi un PLAN
DE ACŢIUNE, în cadrul căruia SUA, în calitate de coordonator al
operaţiunii să se concentreze cu precădere pe situaţia din URSS
R.F. Germania și Anglia urmau să se ocupe (alături de SUA) de R.D.
Germană, Polonia și Cehoslovacia, iar Franţa, Olanda şi Italia (sub
conducerea SUA) de Ungaria, Bulgaria şi România.
Planul de acţiune stabilea că războiul secret dus împotriva economiei
sistemului socialist trebuia să urmeze 4 direcţii de acţiune.
1. Recâştigarea lumii a treia şi restaurarea dominaţiei capitaliste
prin noi forme neo-coloniale.
2. Reconstrucţia fostelor pieţe de desfacere prin expulzarea
societăţilor aparţinând statelor socialiste.
3. Transformarea zonei ţărilor care au cunoscut regimuri socialiste în
simple pieţe de desfacere pentru produsele industriale ale ţărilor
capitaliste dezvoltate.
4. Preluarea controlului asupra principalelor surse de energie:
petrol, gaze naturale, energie atomică.
Planul de acţiune etapiza războiul secret dus împotriva economiei
sistemului socialist după cum urmează:
I. Etapa pregătitoare, cu o durată estimată la 10-15 ani în care erau
utilizate, în secret, toate căile de subminare a economiei ţărilor
socialiste.
II. Etapa acţiunilor de schimbare fundamentală a Europei socialiste,
după principiul dominoului, prin fabricarea izbucnirii simultane a
unor aparente Revoluţii cu o durată de maximum 1 an.
III. Etapa acţiunilor de Tranziţie a ţărilor socialiste din Europa cu
o durată de 5-8 ani. Obiectivul imediat fiind desfiinţarea CAER-ului,
desfiinţarea Tratatului de la Varşovia, dezmembrarea URSS,
dezmembrarea Cehoslovaciei și a R.S.F Iugoslavia.
IV. Etapa consolidării ocupaţiei occidentale în ţările ”de facto”
cucerite, neutralizarea RUSIEI şi stoparea dezvoltării R.P. Chineze cu
o durată de 10 ani. Urmând ca R.D. Coreeană şi R.D. Vietnam să fie
puse sub un control americano – japonezo – sud-coreean. Alte ţinte
colaterale erau Iran, Irak, Libia şi Siria, acuzate de comunism
islamic.
Acest plan de distrugere a adversarului ideologic printr-un război
secret global marchează o premieră mondială în istoria războaielor şi
a umanităţii, fiind considerat drept cea mai îndrăzneaţă concepţie
aparţinând unui sistem de informaţii secret. Pentru că scenariul
Revoluţiilor, nimic altceva decât o operaţiune sub acoperire de mare
anvergură, a evidenţiat rafinamentul diversionist al doctrinei
militare a SUA care a reuşit să-şi distrugă inamicul la el acasă, fără
desfăşurări de trupe. Acest război secret a reuşit până în prezent să
distrugă nu numai socialismul ci şi oamenii din Europa de Est și URSS.
Manualul de istorie ne învață că ideea de război, mai ales de război
secret, provoacă indignare, repulsie, în timp ce ideea de revoluţie se
bucură de apreciere şi publicitate datorită ajutorului adus
progresului umanităţii, de aceea accesul la detaliile revoluţiilor nu
este cenzurat. Bizar e faptul că în România, la informaţiile despre
Războiul Secret au avut acces doar liderii politici de stat şi de
guverne, militarii de rang superior, întărind bănuiala că acesta a
fost produsul serviciilor occidentale. Numai aşa se explică ordinul
NATO din 2004 transmis fostelor state socialiste din Europa imediat
după ce au fost admise în această organizaţie de a clasifica toate
documentele privitoare la revoluţiile din Europa din 1989-1991.
Agenția Centrală de Informații a SUA (CIA) era campioana mondială pe
timpul „războiului rece” la capitolul HUMINT (Human Inteligence),
adică spionajul efectuat cu agenţi infiltraţi în ţările socialiste.
Misiunea agenturilor CIA din fiecare stat socialist consta în
racolarea de personalităţi politice, oameni din diferite domenii de
activitate a vieţii ştiinţifice, academice, culturale, sportive şi
militare, cu funcţii de decizie la diferite nivele. Aşa se explică
faptul că CIA a reuşit încă pe timpul derulării primei etape a
Planului să recruteze şefi de state şi de guverne, miniştri, generali
cu poziţii importante în armată, poliţie, forţele de securitate şi
serviciile secrete ale statelor socialiste. Cu scopul încurajării şi
sprijinirii mişcării de dizidenţa în ţările socialiste, organizării
activităţilor informative în rândul emigranţilor originari din aceste
ţări şi iniţierea unor acţiuni îndreptate împotriva statelor
socialiste prin intermediul acestora, CIA a înfiinţat o organizaţie
denumită TRUST cu filiale în R.F.G. şi Austria.
Reuşita recrutării cadrelor din ţările ţintă de către CIA a generat
agenţi în aceste state care s-au pus în slujba CIA, a intereselor SUA,
pentru ducerea Războiului Secret împotriva ţării lor, fiind
recompensaţi ulterior de CIA cu cele mai înalte funcţii politice şi
administrative din ţările de origine. De altfel, odată cu trădarea
generalului Mihai Pacepa din 1978, SUA au lansat un nou principiu în
istoria naţiunilor stabilind juridic că cel ce acţionează împotriva
securităţii naţionale a propriei sale ţări, nu este trădător, atâta
timp cât el se pune la dispoziţia CIA pentru obţinerea victoriei în
războiul secret. Odată înghiţită această găluşcă, popoarele s-au
obişnuit să ia aparenţele proceselor economice, sociale, politice şi
militare drept adevărate, crezând că aşa-zisa Revoluţie a fost
revoluţie şi că aşa-zisa Tranziţie a fost tranziţie. Numai că, după
transformările politice din ţările socialiste europene în 1989-1991,
Europa socialistă fusese transformată peste noapte într-o Europă
emanată. Şi după ce au acaparat puterea politică, emanaţii din
România, mai mult decât ceilalţi din alte ţări foste socialiste,
rezultaţi din aparentele revoluţii, n-au făcut nimic altceva decât
exces de zel în accelerarea procesului de disoluţie a statului.
Agenţia de Informaţii americane a Apărării (DIA) coordonează
activitatea ataşaţilor militari americani, având şi ea ca scop
obţinerea de informaţii HUMINT, prin recrutarea de agenţi în ţările de
interes. După anul 1990, rolul CIA în Europa de Est a fost preluat de
DIA, numărul mare al agenţilor recrutaţi în aceste ţări fiind condiţie
a procesului de extindere a NATO. Directiva secretă a Departamentului
de Stat al Apărării codificată 3600.1 (Operaţiuni Informaţionale)
autorizează armata SUA să organizeze şi în prezent operaţiuni
clandestine de influenţare prin propagandă şi prin alte mijloace a
opiniei publice şi a liderilor din ţările aliate ale SUA.
Termenul de spionaj tehnologic (TECHINT-Technical Intelligence) a fost
inventat de Pentagon pentru a defini, iniţial, rezultatul culegerii,
evaluării, analizării şi interpretării informaţiilor
ştiinţifico-tehnice referitoare la echipamentele de luptă a celorlalte
state. Se aveau în vedere cercetările ştiinţifice şi aplicative
(caracteristicile, capabilităţile şi limitările tuturor sistemelor şi
materialelor astfel obținute), precum şi metodologia utilizată în
procesul lor de producţie. Ulterior, militarii americani nu s-au mai
limitat doar la echipamentul de luptă în sine, ci urmăreau schema
întregului proces de dezvoltare-producţie, viteza de producţie şi
modul în care aplicaţii civile ale subansamblelor echipamentului vizat
ar fi influenţat dezvoltarea economică a statului respectiv.
Experienţa şi instrumentele spionajului tehnologic ale Pentagonului au
fost extinse de la industria de apărare la întreaga economie a
statelor socialiste, devenind spionaj economic. Priorităţile TECHINT
s-au axat pe: cunoaşterea proiectelor macro-economice socialiste cu
scopul blocării finanţării lor și intervenţia cu rea credinţă în
organizarea licitaţiilor pentru atribuirea contractelor (oare de unde
or fi învăţat să trucheze licitaţiile administraţiile centrale şi
locale române în zilele noastre ?) la care participau firme din state
socialiste, obţinând astfel eliminarea lor de pe pieţele
internaţionale. Nu mai e nici un secret faptul că în 1984
administraţia SUA a convins FMI şi Banca Mondială să modifice
unilateral acordul de împrumut cu România, obligând-o să returneze în
avans datoria de 8 miliarde USD. Acest fapt a condus la înrăutăţirea
nivelului de trai al românilor, fiind unul din argumentele demonizării
preşedintelui Nicolae Ceauşescu de către propaganda americană.
Oficiul Naţional de Cercetare (NRO) este subordonat Pentagonului şi
coordonează proiectarea, construirea, dezvoltarea şi operarea tuturor
sateliţilor de spionaj ai SUA. În strânsă legătură cu NRO lucrează în
subordinea Pentagonului şi Agenţia Naţională de spionaj geospaţial (
NGA) înfiinţată în 1972, iniţial cu misiunea de a colecta, analiza şi
distribui informaţiile obţinute din fotografierea din satelit a
Pământului (imagery intelligence - IMINT), ulterior devenind
gestionarul GEOINT (GEOspatial INTelligence). GEOINT defineşte
monitorizarea din satelit a unor activităţi civile sau militare
desfăşurate pe suprafaţa Pământului realizată într-o gamă largă a
spectrului electromagnetic (de la ultraviolet până la microunde), prin
senzori electrono-optici.
Între anii 1976 - 1990, Pentagonul a lansat 9 sateliţi gigant din
seria KH-11 destinaţi spionajului economic al statelor socialiste şi
dotaţi cu un telescop multispectral, având diametrul oglinzii de 2,4
m. Cântărind 19,6 t, sateliţii au fost plasaţi pe orbită la 253-528 km
altitudine, imaginea obiectelor de pe sol având rezoluţia de 15 cm. Pe
acest satelit a fost înlocuită pentru prima dată pelicula de film cu
senzorul microcip înregistrator al imaginii digitale de azi (CCD),
fapt ce a permis stocarea pe casetă video a unui număr nelimitat de
cadre.
Seria de 5 sateliţi Lacrosse/Onyx, destinaţi cercetării radar a
activităţilor de pe suprafaţa terestră survolată, a fost inaugurată pe
2 decembrie 1988 prin plasarea pe orbită (437 x 447 km) a primului
obiect de acest tip de la bordul navetei spaţiale Atlantis (STS-27).
Satelitul era dotat cu echipament SAR (Synthetic Aperture Radar)
care-i permitea să penetreze atât stratul de nori cât şi solul
terestru sau pereţii clădirilor, având o rezoluţie de 20 cm.
Cea mai activă în operaţiunea de spionaj economic a statelor
socialiste a fost Agenţia de Securitate Naţională (NSA) apărută la 4
noiembrie 1952 în subordinea ministerului Apărării. Iniţial, NSA a
avut misiunea de a proteja reţelele de comunicaţii ale armatei şi pe
cele guvernamentale americane, similar STS-ului din România. În anii
`60, NSA a primit suplimentar sarcina de a monitoriza telemetria
rachetelor după lansare, a sateliţilor şi a radarelor apărării A.A. şi
antibalistice sovietice.
Un alt termen convertit de Pentagon de la problemele militare la cele
legate de spionajul economic este SIGINT (Signals intelligence) şi se
referă la interceptarea tuturor reţelelor de comunicaţii (COMINT) şi a
emisiei electronice a radarelor şi a sistemelor de radionavigaţie care
echipează sistemele de rachete sol-aer, avioanele şi navele militare
şi civile (ELINT).
Extinzând sfera preocupărilor dincolo de interceptarea canalelor
militare şi diplomatice ale ţărilor socialiste din 1974 NSA şi-a creat
pe întreg globul o reţea SIGINT comună cu Marea Britanie, Canada,
Australia şi Noua Zeelandă, formată din staţii de recepţie de mare
putere dispuse la sol, echipate cu zeci de antene parabolice cu
diametrul de 33 m. Această reţea numită ECHELON era destinată
interceptării, înregistrării şi analizării de la mare distanță a
traficului telefonic, fax, radio și de date din statele socialiste cu
ajutorul sateliţilor americani de spionaj.
Elementul vulnerabil al acestor rețele îl constituia emisia în gamă
centimetrică, milimetrică care realiza transferul traficului între
numeroasele relee de retranslaţie, montate atât pe clădirile
centralelor telefonice urbane, cât şi între localităţi sau în zone
împădurite, obstacolate şi greu accesibile. Un satelit american SIGINT
intercepta de pe o orbită geostaţionară (adică permanent fix deasupra
României), 24 din 24 de ore, circa 80% din traficul comunicaţiilor
terestre militare şi civile, semnalele fiind retransmise integral la
una din cele 20 de staţii de la sol ale sistemului Echelon (în cazul
nostru la cea din R.F.Germană).
Între anii 1978-1981, în beneficiul reţelei Echelon a fost lansată o
constelaţie de sateliți de tip Chalet cântărind 1,2 t prevăzuţi cu
antene parabolice cu diametrul de 45 m. Orbitele acestora erau
cvasi-geostaţionare (deasupra statelor socialiste) la altitudinea de
35.400 km (care asigurau o perioadă de funcţionare de 11-12 ani). O
altă reţea de sateliţi utilizaţi de Echelon a fost Rhyolite, lansată
pe orbită geosincronă în perioada 1975-1979. Naveta Discovery în
misiunile STS-51-C din 1985 și STS-33 din 1989, precum şi Atlantis în
noiembrie 1990, a plasat pe orbită geosincronă o nouă generaţie de 3
sateliţi Magnum din reţeaua Echelon. Aceştia cântăreau 2,7 t şi aveau
o antenă de recepţie cu diametrul de 100 m. Jurnaliştii britanici
Duncan Campbell şi Nicky Hager au dezvăluit în 1995, în ziarul
Baltimore Sun, dovada implicării reţelei Echelon în spionajul
industrial, ţintele fiind firma germană Enercon şi cea belgiană
Lernout & Hauspie.
În afara Europei de Est, nordului și estului Asiei, monitorizate
complet, rămâneau zone nesupravegheate din Asia, Africa şi America
Latină care puteau accede la lumea socialistă. Pentru a preveni
răspândirea în oricare parte a lumii a unor regimuri politice
socialiste, SUA au conceput alt tip de operaţiuni sub acoperire
utilizând trupele pentru operaţiuni speciale din subordinea
Pentagonului.
În perioada 1960-1975 majoritatea ţărilor africane reuşiseră să se
elibereze de jugul colonial occidental devenind state libere. Sierra
Leone, Angola, R.D. Congo, Sudan, Nigeria şi altele erau ţări cu
imense bogăţii naturale precum petrol, metale rare, diamante
(utilizate la fabricarea laserelor de dirijare a armamentului modern),
cupru, etc. O parte din statele africane chiar aleseseră calea
socialismului, restul optând pentru schimburi comerciale reciproc
avantajoase cu ţări din Europa de Est, între care şi România. Brusc,
începând din 1975, în majoritatea ţărilor din Africa au izbucnit
războaie civile, rebelii fiind înarmaţi şi instruiţi de SUA, Israel şi
ţările capitaliste europene. Peste tot rebelii au avut ca obiectiv
primordial luarea în stăpânire a zonelor de extracţie a materiilor
prime şi împiedicarea guvernelor legitime de a face comerţ cu statele
socialiste.
Rapoartele Comisiei ONU asupra atrocităţilor din San Salvador, Chile,
Panama, Grenada şi alte ţări confirmă și ele faptul că în perioada
1975-1990 America Latina a fost devastată de rebeli, unii dintre
aceştia specializaţi în acte de terorism la centrul de instrucţie al
forţelor pentru operaţiuni speciale americane de la Fort Benning
(statul Georgia). Conceptul de trupe pentru operaţiuni speciale a fost
inventat din nevoia de a executa misiuni considerate neconvenţionale
de către armată. După experienţa din Vietnam, armata SUA şi-a creat pe
lângă cele 4 categorii de forţe armate şi un comandament pentru
operaţiuni speciale (US Special Operations Command).
Cunoscuţi ca “beretele verzi”, militarii acestui comandament sunt
repartizaţi pe 5 Grupuri pentru operaţiuni speciale (SF), fiecare grup
fiind repartizat unui comandament continental (USEUCOM-Europa,
USCENTCOM-Asia, USAFRICOM-Africa, USPACOM-Pacific, USSOUTHCOM-America
de sud) care operează într-o zona geografică bine delimitată de pe
glob. Fiecare grup este alcătuit din 3 batalioane numite ODC
(Operational Detachments-C) sau echipe C x 4 companii numite ODB
(Operational Detachments-B) sau echipe B. Fiecare din cele 12 companii
ale grupului sunt destinate să acţioneze în câte o ţară anume de pe
continent (de exemplu, în perioada 1975-1995, ODB 14/65 a avut ca zonă
de responsabilitate România). Membrii subunităţilor fiecărui grup
cunosc limbile vorbite şi sunt antrenaţi în cunoaşterea obiceiurilor
popoarelor în aria geografică de responsabilitate. Fiecare companie SF
este compusa din 6 plutoane SF numite ODA (OperationalDetachments-A)
sau echipe A x 12 militari, putând acționa şi independent pe 2 grupuri
x 6 militari.
În războiul din Vietnam, Irak şi Afganistan, beretele Verzi au fost
infiltrate adânc în teritoriul inamic, lichidând sau capturând membrii
de vârf ai conducerii militare sau civile. Ei s-au mai ocupat cu
distrugerea unor obiective strategice militare sau civile din
teritoriul inamic, precum şi cu recrutarea şi antrenarea în ascuns a
membrilor populaţiei locale în vederea ducerii acţiunilor de guerilă
(mai recent şi în Libia şi Siria). În afara celor 7 grupuri SF, există
şi regimentul 75 Rangers care a fost utilizat în 1989 în agresiunea
militară asupra statului Panama, dar modul de infiltrare al acestuia
este predominant prin paraşutare.
Cea mai celebră componentă a US SOCOM este Detaşamentul 1 SF, cunoscut
şi ca Delta Force. Detaşamentul 1 este alcătuit din 4 companii x 2
plutoane, fiecare pluton având 4 grupe a câte 5 militari care
acţionează independent. Din punct de vedere al respectului acordat de
autorităţile SUA, veteranii Delta se află pe locul 3 după laureaţii
premiului Nobel şi astronauţi.
Componenta aeriană a US SOCOM este formată din elicoptere MH-47G
Chinook, MH-6M, MH-60K/L și avioane MC-130E/H/W/P, utilizate pentru
transportul comandourilor şi alimentarea în aer şi AC-130H/U (înarmate
cu 2 tunuri cal. 30 mm, 1 tun cal. 40 mm, 1 tun cal. 105mm, rachete
antitanc dirijate pe fascicol laser AGM-114 Hellfire şi bombe de 20 kg
dirijate pe fascicol laser) pentru sprijinul cu foc.
Ghidul „Luptei nonviolente în 50 de puncte" elaborat de col. Robert
Helveya, veteran al beretelor Verzi, a stat la baza tuturor
revoluţiilor din spaţiul ex-sovietic, el detaliind metodele utilizate
de profesioniştii acţiunilor de protest cu scopul de a învinge frica
şi de a subordona afectiv mulţimile. Prin intermediul fundaţiei
Freedom House a lui George Soros şi a institutului Internaţional
Republican finanţat de Departamentul de Stat american şi de USAID,
trupele pentru operaţiuni speciale ale SUA au format „reformatori
politici şi sociali", specializaţi în războiul de guerilă urbană cu
precădere în statele socialiste din Europa. Unul din exemple ar fi
mişcarea Otpor de nesupunere civilă şi rezistenţă paşnică, fondat în
1998 la Belgrad, pentru răsturnarea de la putere a preşedintelui
iugoslav Slobodan Miloşevici. Ulterior, „Revoluţia trandafirilor" din
Georgia din 2003, cea „Portocalie" din Ucraina din 2004, cea a
„Lalelelor" din Kârgâzstan din 2005 și cea din R. Moldova din 2009,
toate au beneficiat de serviciile specialiştilor în operaţiuni
speciale ai SUA.
Mă voi referi doar la modul în care demonstraţia paşnică din 7 aprilie
2009, de la Chişinău a fost transformată "spontan" într-una de
devastare şi incendiere a clădirii Parlamentului moldovean, întrucât a
fost transmisă în direct de posturile româneşti TVR, Realitatea TV şi
Antena 3. S-a observat cu ochiul liber că echipele pentru operaţiuni
speciale au urmat trasee de afluire pe grupuri mici şi la intervale
regulate de timp pentru infiltrarea fără suspiciuni în masa de
manifestanţi paşnici. Punctele de concentrare şi aliniamentele de
plecare la ofensivă, ale tuturor grupurilor cu destinaţie tactică,
fuseseră stabilite cu precizie dinainte. Fiecare grup cu destinaţie
tactică îşi avea o componenţă bine determinată, misiuni distincte,
semne şi semnalele de recunoaştere şi grupuri proprii de sprijin din
rândul organizatorilor manifestaţiei.
Primul grup - Alfa era antrenat în utilizarea de procedee de generare
a contagierii afective în rândul masei de manifestanţi. În prima fază,
rolul său a fost acela de a lansa timp de 2 ore diverse sloganuri, în
fapt simboluri consacrate ale războiului psihologic, menite să
influenţeze, motivând participanţii la acţiunea de protest. Din punct
de vedere psihologic, grupul Alfa a jucat rolul de transformare a
indivizilor într-o turmă dispusă să urmeze orbeşte orice îndemnuri,
fără a le mai trece prin filtrul raţiunii.
Odată realizat obiectivul propus, grupul Alfa a iniţiat a 2-a fază,
adică un atac frontal, de tip demonstrativ, cu scopul de a obliga pe
comandantul dispozitivul poliţienesc să dispună comprimarea şi
concentrarea lui în faţă, eşalonat, pe mai multe rânduri, ocupând
poziţii înaintate. Cea mai importantă secvenţă a operaţiunii şi cea
mai bine executată, a fost realizată simultan de către alte 2 grupuri
(Bravo și Charlie), formate din veterani în lupta de stradă. Acestea
au iniţiat o acţiune extrem de rapidă şi bine coordonată de învăluire
pe ambele flancuri ale noului dispozitiv, format de către scutieri.
Simultan cu aceasta, alte 2 grupuri distincte – Delta şi Echo (de
presiune), infiltrate adânc în masa de manifestanţi (amplasate la
distanţa de 50-70 m de scutieri), au împins cu forţă tinerii din
centru, canalizându-le deplasarea pe direcţia celor două sectoare de
rupere ale grupurilor Bravo şi Charlie. Rezultatul acestei acţiuni
fulger: fragmentarea dispozitivului de scutieri, separarea lui pe
grupuri mici, uşor de atacat din toate direcţiile şi împiedicarea
contra-atacurilor forţelor de ordine cu scopul introducerii
rezervelor.
Odată cu trecerea anilor, se vede clar că soluţia distrugerii
sistemului socialist a fost doar un paliativ pentru SUA şi Occident,
lumea a devenit mai săracă şi mai instabilă, iar capitalismul tocmai a
fost băgat de SUA în 2008 în cea de a treia criză care se
generalizează cu rapiditate pe plan mondial, în timp ce măsurile
pentru ieşirea din criză care se iau la nivel naţional şi la nivel de
UE pentru Europa, dar şi cele luate de către SUA, au rolul de a salva
doar Marele Capital. Prin urmare, bogaţii devin tot mai bogaţi, iar
săracii tot mai săraci".
http://www.revistaclipa.com/
