duminică, 30 noiembrie 2014

Mircea Malița: România şi-a cedat suveranitatea!

Mircea Malița: România şi-a cedat suveranitatea!

mircea-malita
Aveţi experienţa ministeriatului în Învăţământ. Cum vedeţi reforma Educaţiei în România de azi?

Învăţământul de astăzi este în criză aproape în toată lumea, nu doar în România, din cauza neadecvării la transformările sociale, economice sau de altă natură.

Chestiunea, pentru mine, nu este atât de complicată, fiindcă am trăit-o în perioada când am fost ministru al Învăţământului (1970-1972 – n.r.), şi ulterior, când m-am ocupat de faimosul raport al Clubului de la Roma, tradus în opt limbi străine, care afirma că învăţarea nu are limite, ca un fel de răspuns la teza potrivit căreia creşterea are limite. M-am ocupat cu plăcere de problemele educaţiei şi cred că neuroştiinţele au făcut un pas important pentru soluţionarea acestei crize. Unul dintre răspunsurile care s-au dat ar fi că „omul învaţă”. Această frază scurtă înseamnă că nu profesorul îl învaţă pe elev, acesta poate doar să îl îndrume, însă procesul are loc doar în mintea pupilului. El este cel care învaţă, în mintea lui are loc procesul de inoculare şi înţelegere a informaţiei. Elevul trebuie profesionalizat, el învaţă prin experiment, nu prin lecţii. Pe cale de consecinţă, rolul clasei îl preia laboratorul. Aceasta este însă o reformă ideală a învăţământului, sprijinită pe experienţe personale şi pe concluzii ale studiilor din neuroştiinţe.
Așadar, așezați metoda didactică şi manualele pe plan secundar.
Educaţia nu este esenţială. Nici profesorii şi nici sistemul nu contează. Învăţarea este cea care contează. Profesorii nu sunt factor fundamental în procesul de învăţare. De acum înainte, ar trebui numiţi călăuze, moderatori, monitori.
Minimizaţi destul de mult rolul profesorilor. Ei sunt nu doar mentorii unor generații întregi reușite, ci şi ai unor oameni-simbol pentru România.
Enorm! Aproape îi desfiinţez. Aproape desfiinţez clasele, şcolile şi chiar sistemul. Copilul trebuie să învețe pentru el, pentru viitorul său. Se autoformează. Programul său de învăţare trebuie să fie personalizat în funcție de scopul său, care se poate schimba, desigur, în timp. Sursa învăţării rămâne la nivelul experienţelor personale şi al stagiilor de pregătire în laboratoare, spitale, fabrici, companii, oriunde se practică o profesie. Motorul învăţării se va baza pe experienţa personală şi pe stagiile de pregătire, iar punctul de inflexiune se va produce când se va trece la o învăţare individuală, cu un scop profesional bine precizat. Deocamdată, suntem departe de acest moment.
Traian Băsescu este produsul şcolii românești
„Școala românească produce tâmpiţi”, cum a spus preşedintele Traian Băsescu la un moment dat?
Poate. Dacă şi el este produsul şcolii româneşti, atunci da, de ce să nu admitem această autocalificare?! Revenind acum, afirmaţia nu este adevărată. România a avut, de-a lungul timpului, elite şi minţi excepţionale, l-a avut pe Spiru Haret, un mare om de şcoală. Se spune că un pedagog adevărat îşi dă măsura după modul în care sunt generaţiile următoare. Imediat după război, la noi se produce o sclipire a cercetării ştiinţifice şi intelectuale care vine de la Haret.
 Sunteţi om de învăţământ şi om de politică externă. Cum vi se pare politica externă la nivelul ministerului de resort, al corpului diplomatic?
Politica externă se face de către factorii politici, diplomaţii doar o implementează. Eu m-am ocupat foarte mult de problema negocierilor, am scris cărţi pe această temă, despre teoria negocierii, despre diplomaţie.
Mai avem astăzi buni negociatori?
Nu pot să mă pronunţ, nu i-am văzut. Observ în schimb că aparatul diplomatic nu se mai formează după criterii profesionale, ci politice. Toate partidele îşi trimit oamenii pentru a fi numiţi ambasadori, fără să aibă o pregătire în domeniu.
Ştiţi vreun actual ambasador român pe care să îl preţuiţi, despre a cărui activitate să fi auzit?
Dacă în prezent numirile se fac pe criterii politice, atunci îmi vine greu să vă zic unul. În primul rând, nu sunt formaţi cum trebuie, nu au tehnici de negociere, fiind sub nivelul din trecut, când se făceau cursuri pentru diplomaţie. Eu, de pildă, am făcut un curs seral de doi ani pentru formarea corpului diplomatic, un fel de masterat. Ce a ieşit de acolo timp de cinci ani a fost aur!
Cursul s-a ţinut din 1962 până în 1967, când a venit dispoziţia să se unească cu Universitatea de Partid „Ştefan Gheorghiu”.
De-a lungul vieţii m-am luptat cu această dihotomie între politicianism şi profesionalism. Făceam ceva pe linie profesională şi după aceea venea directiva de la partid care anula acţiunea. În aşa fel, cam cinci sau şase iniţiative personale au fost mutate sau desfiinţate pe altarul politicianismului.
Ar trebui să depolitizăm politica externă la nivelul aparatului diplomatic…
Politica externă este trasată de guvern, sunt o mulţime de factori care trebuie să se pronunţe în acest proces, iar Ministerul de Externe trebuie să se ocupe de aplicarea sa. În trecut, a existat acest mare beneficiu, că cel care conducea guvernul, respectiv Gheorghe Maurer, în perioada despre care vă vorbesc eu, îl avea în subordine pe ministrul de Externe, Corneliu Mănescu, iar eu eram adjunct la Naţiunile Unite, astfel că informaţiile ajungeau, deseori, direct de la Maurer, de la care am învăţat enorm ca om de diplomaţie.
România şi-a cedat suveranitatea
Cum vedeţi relaţia cu Statele Unite ale Americii, ca fost ambasador al României în SUA (1982-1985) şi ca diplomat care a fost prezent la fiecare Adunare Generală a ONU timp de 10 ani?
Au existat şi împrejurări când am condus eu însumi delegaţia, chiar în perioada crizei rachetelor cubaneze. Pentru mine, ONU a fost o şcoală de diplomaţie, completată ulterior de faptul că am fost delegat la Comisia permanentă de dezarmare. Acolo am învăţat practic substraturile strategice, militare, foarte amănunţite.
Ne-am dezarmat atunci şi ne înarmăm în prezent!
Atunci au fost momente când s-au luat decizii importante, precum încetarea experienţelor nucleare. Marile puteri au ales însă să nu ţină cont de rezultatul negocierilor, purtând în subsidiar propriile lor tratative. Acest fapt a determinat-o pe colega mea de scaun, Alva Myrdal, din Suedia, să publice o carte intitulată „Jocul dezarmării”, care i-a adus Premiul Nobel pentru Pace. Un alt coleg care a fost laureat al Premiului Nobel este Alfonso García Robles, pentru iniţiativa denuclearizării Americii Latine. Aveam de la cine să învăţ. Erau oameni care acceptau dialogul şi  ne-am înţeles foarte bine.
Ar fi putut România să obţină mai mult din relaţia cu SUA?
În 1963 am fost negociatorul secret cu Averell Harriman (reprezentant special al președintelui SUA – n.r.), pentru ca Statele Unite să ne scoată din coş, adică să nu ne mai trateze ca sateliți moscoviţi. Imediat după discuţii s-a produs deschiderea. Ulterior, am obţinut şi clauza naţiunii celei mai favorizate. De atunci, am luptat mereu pentru obţinerea clauzei, pe care nu ne-o dădeau orişicum, ci condiţionată de anumite comportări legate de drepturile omului.
Dar din perspectiva ultimilor 25 de ani, ce ne-a adus parteneriatul strategic cu SUA? România a oferit SUA tot ceea ce i s-a cerut: a pus la dispoziția americanilor trupe, baze militare, baze mobile, posibilitatea tranzitării teritoriului. Putea să negocieze mai bine? Sunt SUA partenerul pe care ni l-am dorit? Realitatea economică dintre SUA şi România este una destul de slabă. America este abia pe locul şapte ca investitor la noi în ţară.
În toată perioada sa de tranziţie, România nu a folosit niciuna dintre şansele mari pe care le-a avut. Am ajuns să predăm aproape toate atribuţiile unui stat independent şi suveran. Noi am exportat trunchiuri întregi din suveranitatea noastră şi din capacitatea noastră de a avea un interes. Iar interesul naţional nu a fost niciodată programat sau anunţat ca obiectiv al acestei tranziţii. A fost un vid de obiectiv naţional. Nu doar în tranziţie, dar nici acum nu ştim către ce să ne îndreptăm. Şi acum mergem fără să ştim încotro ne îndreptăm.
Un personaj din „Alice în Țara Minunilor” spune că atunci când nu ştii unde te îndrepţi, orice drum este bun. Noi nu am ştiut decât drumuri. A trecut un tanc, hai şi noi în NATO, a trecut un autobuz frumos şi elegant, hai şi noi în America. A trecut nu ştiu ce maşină franţuzească, hai şi noi în UE. Am sărit, cum zicea Charles de Gaulle, ca ţapii, bătând într-o masă: „Europa, Europa”, şi nu se întâmplă nimic. Niciodată, în ultimii 25 de ani, nu am avut ţeluri, nu am avut interes naţional şi nu am formulat politici de atingere a vreunui obiectiv de ţară. Politicile au fost inspirate de aliaţii noştri, deciziile le luau tot ei pentru noi. Am ajuns un fel de serviciu de funcţionari ai Uniunii Europene.
Nu este vina SUA că nu ne-au dat, ci este vina noastră că nu am ştiut ce să cerem!
Aşa este. Nu poţi să obţii ceea ce nu ceri. Nu ceri dacă nu ştii ce-ţi trebuie. Perioada de tranziţie a fost extrem de pierzătoare, mai ales în câmpul principalelor funcţii ale statului român, al intereselor sale.
Rusia nu va tolera vecini ostili
În partea opusă se află relaţia cu Rusia. Ne putem repoziţiona faţă de Kremlin sau rămâne o stare de „îngheţ” între cele două state?
Eu sunt format în viziunea unor oameni mari care au făurit politici pentru România, printre care Nicolae Titulescu. Politica lui era următoarea: un stat mic ca România trebuie să se afle în raporturi bune cu toate marile puteri. El a fost omul care a spus că în ceea ce am intrat, am plătit timp de 45 de ani. Titulescu a avertizat că dacă România va hotărî să atace URSS în problematica Basarabiei, cu ajutorul Germaniei – ceea ce s-a şi întâmplat –, vor trage clopotele în ţara noastră.
Gestul mareşalului Antonescu de a se alătura hitlerismului ne-a costat toate necazurile care au urmat, inclusiv predarea noastră rușilor de marile puteri, devenind sateliţi ai Moscovei.
Ar trebui să reevaluăm relaţia cu Rusia?
Nu ştiu, relaţia cu Rusia este slabă, dar nu alterată. Într-adevăr, facem declaraţii de pomană, la dispoziţia Europei care vrea ca Rusia să fie mereu înţepată. Planul este să se ajungă la frontierele ei. Se ştie foarte bine că în materie de politică externă, Rusia poate admite orice, mai puţin vecini înarmaţi sau ostili. Noi suntem ostili în mod gratuit cu Rusia. Care este litigiul cu ea, care este problema, în fond?
Putem avea un rol geostrategic mai important decât cel pe care îl avem acum?
O revistă americană pe care o citesc, şi care se ocupă mai ales cu supremaţia SUA, a publicat recent un articol intitulat „De ce criza din Ucraina este vina Vestului?”, care spune răspicat că vinovat de criza ucraineană este chiar Occidentul. Autorul analizei precizează că SUA şi aliaţii europeni au în faţă alegerile politice pentru Ucraina. Este vorba de poziţia curentă care va exacerba ostilităţile faţă de Rusia, devastând Ucraina în acest proces. În acest scenariu, toată lumea va fi pierzătoare. La fel de bine, însă, există şi varianta schimbării macazului, ducând la crearea unei stat ucrainean prosper, dar neutru, care să nu ameninţe Rusia, permiţând Vestului să refacă relaţiile cu Moscova. Dacă acest lucru este enunţat chiar de un american, atunci de ce să pretind eu că am inventat roata?
Rusia rămâne, aşadar, o mare putere pe care nu ar trebui să o provocăm.
Rusia a fost dintotdeauna o mare putere, una nucleară chiar, membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU. Acolo sunt prietenii pe care ar trebui să ni-i facem, în rândul acelor cinci naţiuni, ele fiind şi cele care dictează politica mondială.
Se lucrează la Europa federalizată
Aţi vorbit de cele cinci ţări cu statut permanent ale Consiliului de Securitate, dintre care face parte şi China. Statul chinez a cunoscut o ascensiune economică extraordinară. Cum vedeţi rolul acesteia la nivel internaţional? Există deja un curent promovat extrem de virulent de George Friedman, potrivit căruia statul chinez va intra în declin.
Nu este decât o speranţă vană că această ţară va intra în declin. China a decis, după o lege nescrisă, să facă mari schimbări în materie de economie, complet capitaliste, dar conform acestei reguli factorul de ordine şi disciplină trebuie întărit mai mult decât oricând, ca să poată parcurge liniştită traiectoria propusă. Partidul Comunist chinez păzeşte capitalizarea societăţii într-o manieră ordonată şi disciplinată.
Sunt destul de mulţi analişti care nu „văd” cu ochi buni relaţia dintre România şi China, şi care resping integral ideea investiţiilor chineze la noi în ţară.
Mulţi se pronunţă fără să cunoască realităţile geopolitice, geoeconomice şi geostrategice, într-un fel de eurasianism ieftin alimentat de mitul anti-chinezesc sau anti-rusesc, în opoziţie cu mitul pro-american şi pro-european.
Sunteţi eurosceptic?
Da. Scopul celor care conduc de la Bruxelles este crearea unei Europe federale, iar eforturile sunt continue, universaliştii sau mondialiştii lucrând la realizarea ei. Noi îi spunem Europa Unită, dar ea este cât se poate de federală. Acest lucru presupune crearea Uniunii Statelor Europene. Şi chiar dacă statele îşi vor putea păstra denumirea, ele vor ceda suveranitatea, li se va anihila puterea de decizie şi de autodeterminare.
 Împreună cu Margaret Thatcher, în 1991.
Mai putem ieşi acum din UE pentru a ne apăra caracterul naţional?
Dacă ne-a mai rămas atâta putere de decizie, atunci o vom face. Depinde de capacitatea de decizie a statului.
Pledaţi pentru statul minimal sau pentru unul mai puternic?
Conceptul de stat minimal nu există.
A existat în viziunea neoliberalismului, la Friedman.
Curentul neoliberal a fost o doctrină falsă, o doctrină-capcană. Bătălia s-a dat între două mari centre de putere, politicienii şi statul pe de-o parte, şi economiştii şi marile companii pe de altă parte, care fugeau de stat să nu plătească taxe. A fost mai degrabă un complot de tip piaţă împotriva statului, de slăbire de conţinut a celui din urmă. A fost o luptă de degradare a conceptului de stat. Am citit într-o teză scrisă de o tânără de la ASE că statul este cel mai mare duşman al individului. Statul a fost creat de cetăţeni ca să protejeze interesele lor comune. Acesta este rolul statului. Dacă dai în el, atunci loveşti în capacitatea lui de a te ocroti. Devii o victimă rătăcitoare a pieţei. Așadar, sunt pentru un stat puternic.
SUA au cheltuit, potrivit unor rapoarte independente, circa cinci trilioane de dolari pentru combaterea terorismului, în ultimii 10 ani. Şi totuși, înregistrăm o escaladare a terorismului în care el nu mai are forma individuală, singulară, de tipul organizațiilor care acționează prin atentate oarecum izolate, ci iată, ia forma unor structuri care cuceresc teritorii. Cum vă explicați acest eșec al luptei americane împotriva terorismului?
Aproape toate acţiunile Americii din Asia, din Orientul Mijlociu au fost un eşec, pentru că SUA au tehnică militară avansată, excelează la capitolul inovaţie, au o deschidere foarte mare, dar în chestiunile psihosociale nu dau dovadă de foarte multă înţelegere faţă celelalte naţiuni. Nu le înțeleg, pur şi simplu, filosofia şi de aceea nu le pot combate.
M-aş întoarce la România, care pare un pic pesimistă, nevrozată, deprimată. Ce ne-a adus aici?
Dacă îmbrăţişezi unele sisteme, iei şi bolile sale, riscând să te contaminezi.
De 10 ani ducem această luptă anticorupţie tutelată de Traian Băsescu.
Nu este o luptă sinceră, pentru că dacă toată lumea este coruptă, atunci şi şefii luptei anticorupţie sunt la fel.
Simţiţi că trăim într-o ţară mai puţin coruptă decât acum 10 ani?
Nu, deşi mă uimeşte dinamica acestor noi procese, care poate să fie un semn că lupta este serioasă, dar deocamdată ea s-a făcut numai pentru a lovi în duşmani politici. Dacă se ocupă de toţi şi nu este o manevră politică, atunci va fi bine.
 Nu mă interesează cine vine președinte, ci mai mult cine pleacă!
Preşedintele Traian Băsescu este la finalul mandatului. Cum apreciaţi aceşti 10 ani?
Pierzători.
Pentru cine?
Pentru societatea românească, pentru populaţie şi pentru civilizația ţării.
Nu ne-a tras înainte?
Nici înainte, nici înapoi. Aş zice că ne-a tras în lături. Ne-a îndepărtat de orice interes naţional. Şi acum, când îl vedem la televizor, ce zice… că nu avea informaţia nu ştiu care ca să manevreze el. Asta este obsesia lui. L-aţi auzit vorbind de interesele de bază ale românilor, de probleme legate de condiţiile şi nivelul de trai? A fost omul combinaţiilor, al manevrelor şi al manipulării României.
A fost un preşedinte jucător, implicat. N-aş spune că nu s-a aplecat asupra problemelor oamenilor! A condus multe ședințe de Guvern în care s-au luat decizii importante pentru viața românilor. Ce aşteptaţi de la viitorul preşedinte?
Am speranţe foarte mari. Nu mă interesează atât de mult cine vine, cât cine pleacă.

sâmbătă, 29 noiembrie 2014

Astrologul Pavel Globa În 2014 va începe al treilea război mondial.


Criza economică, care va dura pînă în 2020, în cele din urmă va remodela harta politică a lumii și va schimba radical echilibrul geopolitic. SUA se vor confrunta cu vremuri grele, iar UE și Ucraina vor înceta să mai existe. O astfel de previziune a făcut celebrul astrolog rus Pavel Globa.
El a menționat că președintele SUA va avea o soartă de neinvidiat, prezisă încă de un astrolog medieval rus. "Încă din 1999 am spus că lumea se va confrunta cu o criză fără precedent, care va începe după venirea celui de-al 44-lea președinte al Statelor Unite", - a spus Globa.
Potrivit acestuia, indicații asupra acestui fapt sînt încă în lucrările din secolul al XVI-lea ale astrologului rus Vasilii Nemcin, care vorbea despre șocurile care vor veni de dincolo de ocean, cînd în țara de peste mări va fi la putere al 44-lea conducător. Nemcin îl numește "omul negru".
"În 1999 eu credeam că "omul negru" este menționat într-un sens alegoric, dar s-a dovedit că "negru" a fost folosit în sens literal. Ca rezultat, am greșit cu cîteva luni, căci criza s-a început cu puțin timp înainte de venirea lui Obama, dar este o eroare permisă", - a spus astrologul.
După cum a menționat astrologul, la general vorbind, " Statele Unite ca principala putere a lumii nu au un mare viitor".
Potrivit lui, un viitor și mai trist așteaptă Uniunea Europeană.
"În locul unei Europe unice vor apărea mai multe asociații. Scandinavia și țările baltice vor forma Uniunea de Nord, care va fi succesoarea Ligii Hanseatice. Franța, Italia și Spania se vor uni în Uniunea Sud-Europeană etc. UE ar putea să rămînă ca formațiune, însă doar pe hîrtie", - a spus Pavel Globa.
În conformitate cu prognoza astrologului, se vor dezintegra și alte alianțe militare și politice. "Blocul NATO nu va ajunge pîna la finalul crizei, inițial consolidîndu-se, dar apoi va înceta să mai existe", - a spus Globa.
Pavel Globa a prezis scindarea Ucrainei în trei părți, spunînd că două dintre ele vor intra în noul Imperiu Rus. "Nu va supraviețui crizei nici Ucraina, care se va dezintegra în trei părți - a spus Globa. – În anul 2014 în Ucraina vor exista două administrații reciproc independente, menținînd în același timp integritatea formală a teritoriului, aproximativ în același format ca și în Republica Moldova. Federația est-ucraineană nu va asculta de Kiev și de facto va deveni parte din Imperiul Rus, iar Crimeea va fi un fel de Cecenia ucraineană".
În conformitate cu prognoza astrologului, 2014 va fi anul în care umanitatea se va apropia de al Treilea război mondial.
"Anul 2014 este periculos, deoarece Uranus este în Berbec, iar această combinație este foarte războinică, - a explicat Pavel Globa. - Mă tem de un război permanent în Orient. Doamne ferește, dacă acest lucru va fi legat cu Iranul, atunci în orice caz, vom obține o adevărată explozie a unui terorism total necontrolat".
XXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXX
Al treilea razboi mondial - cu alta palarie:
 
Lumea de azi nu reprezinta altceva decat campul de lupta al celui de-al treilea razboi mondial.
Da, oameni buni, traim in mijlocul celui de-al treilea razboi mondial fara sa o stim ! 
Germania si China au inteles primele ca razboaiele moderne sunt razboaie economice, ca tarile nu pot fi supuse prin violenta, dar pot fi cucerite economic. SUA n-ar fi putut ingenunchea niciodata Vietnamul, n-ar fi putut subjuga niciodata poporul vietnamez, n-ar fi putut niciodata sa-i impuna prin violenta un regim politic. Acest lucru este insa posibil azi, dar nu prin violenta – astazi tarile sint cucerite, popoarele sint subjugate, asuprite la fel ca in Evul Mediu, dar prin mijloace pasnice.
 
La ora actuala in lume se disting doua mari strategii, doua linii de abordare a viitorului: 
q       metoda americana care pastreaza linia ideologica clasica, aceea a controlului si dominatiei armate si noua linie, 
q       metoda chinezo-germana care merge pe o cale nonviolenta, pe o cale pasnica, dar promitatoare de succes.
 
America plateste un greu tribut lipsei de istorie, de cultura, de civilizatie, de intelepciune – America nu a reusit sa invete de la istorie ca popoarele nu pot fi cucerite prin forta, ca nicio cucerire prin forta nu rezista timpului.
Chinezii si germanii au invatat insa acest lucru de la istorie... ei stiu astazi ca e mult mai ieftin si mai trainic sa cumperi o tara decit sa o bombardezi si sa o distrugi. E ca si cu o femeie... prin forta ai putea sa o posezi, dar nu va fi niciodata a ta... cu o floare, cu un inel, cu un sirag de sticla colorata o poti avea pe tava fizic, sufleteste, dar mai mult, o poti pune sa munceasca pentru tine, sa-ti gateasca,  sa spele, sa te maseze si sa-ti creasca copiii de buna voie, cu zambetul pe buze.
Sistemul barbar de dominatie a lumii practicat de americani a dat gres.
America a pierdut deja rolul de conducator al lumii...
 
DACA SECOLUL 20 A FOST AL AMERICII, SECOLUL 21 ESTE AL CHINEI.
Cum sa mai poti conduce lumea, cum sa-ti impui deciziile in fata Chinei cand guvernul tau datoreaza peste 1.000 miliarde de dolari Chinei ?
Cum sa mai poata manipula SUA voturile in ONU si Consiliul de Securitate cand toti votantii datoreaza bani Chinei ?
Cum sa refuzi China cand esti pasuit la plata datoriei ? 
Cum sa refuzi China cand China este cel mai important cotizant la FMI si toata planeta este datoare vanduta la FMI ?
Cum s-a ajuns aici ?
Prin multa intelepciune si strategia luminata a conducatorilor chinezi de la Deng Xiao Ping incoace.
 In urma cu 20 ani,  China  a ales drumul muncii si al sacrificiilor.
China  a acumulat putere pe spatele chinezului de rand care a muncit pana la epuizare pentru o farfurie de orez, sacrificand astfel bunastarea poporului in favoarea cresterii puterii statului chinez.
China produce de 20 ani ieftin.
Daca e ieftin, se exporta de 20 ani intr-un ritm indracit catre societatea de consum occidentala...
Statul chinez beneficiaza de sume uriase provenite din exporturi, in timp ce importurile sint mult mai mici.
De 20 ani China are an de an excedente uriase ale balantei comerciale – exporta mult mai mult decit importa.
De 20 ani China strange, acumuleaza bogatiile lumii.
Ce inseamna excedentul balantei comerciale ? Inseamna nimic altceva decat ca bogatia intra in tara ca un fluviu urias de comori.
Ce inseamna deficitul balantei comerciale ? Inseamna ca o tara importa mai mult decat exporta, inseamna ca fluvii de bani se scurg din tara cum ti se scurge apa printre degete, inseamna ca - cel putin teoretic - in anul respectiv sunt mai putini bani, mai putina valoare in tara respectiva. Daca acest deficit nu este datorat investitiilor in tehnologie care sa asigure pe termen scurt inversarea balantei comerciale, tara respectiva pierde bogatie, pierde avutie nationala, pierde in termeni reali nivel de trai.
Acest lucru nu este palpabil, nu se vede, nu se simte concret... cel putin nu imediat, dar daca dintr-o tara ies an de an bani... cu timpul, cel putin in termeni teoretici, raman tot mai putini bani.
Sigur ca acest lucru poate fi compensat prin intrari de bani provenite din investitii straine sau repatrieri de numerar de la cei ce muncesc in strainatate, sau credite internationale, dar sa nu ne furam caciula singuri... investitiile straine, aportul de capital strain e de fapt un rau mai mare decat deficitul balantei comerciale.
Aceste investitii straine inseamna cumparari de terenuri, de exemplu si atunci ai mai pierdut o bucatica de tara... cumparari de resurse si zacaminte minerale si ai mai pierdut o bucatica de tara... fara tancuri si fara bombardamente. 
Investitiile straine inseamna fabrici care creeaza profituri, bani care PLEACA DIN TARA LA SFARSITUL FIECARUI AN.
Investitiile straine sint cel mai mare rau al unei tari – pe moment sint un factor pozitiv: intrari de capital, locuri de munca, etc, dar pe termen mediu si lung inseamna robinete cu debite uriase prin care se scurge avutie, nivel de trai al poporului acelei tari.
Acest lucru se intampla datorita profitului repatriat, de cele mai multe ori nici macar impozitat. 
China si Germania au inteles aceste lucruri de mult... China si Germania au facut o prioritate nationala din politica de excedent al balantei comerciale si investitiile in tari straine. Astfel, in aceste tari s-au acumulat de la an la an tot mai multe valori din tarile limitrofe la inceput - si pe masura globalizarii, astazi aceste tari sug bogatia intregii planete.
Nu o spun ca pe ceva rau – sunt doar constatari...
Un alt factor important al razboiului economic este DEFICITUL BUGETAR.
La acest capitol China este din nou campioana mondiala.
Daca o  tara  are deficit bugetar inseamna ca practic cheltuieste mai mult decat cistiga. Asta ce inseamna ? Ca acel popor traieste mai bine decat ar merita conform muncii lui, dar o face pe baza imprumuturilor.
Nu pacaleste pe nimeni – isi fura singur caciula !
Exista astazi tari in care tot poporul ar trebui sa munceasca un an sau mai mult de un an fara sa primeasca nicio retributie ca sa-si poata plati datoria !!! Cum e posibil asta ? Au luat credite si au trait mai bine decat li se cuvenea, dar datoria a ramas, trebuie platita.
Cum o sa o plateasca ? De vazut... Pana una alta sunt pasuiti.
Cine-i pasuieste ? Cel ce i-a imprumutat. Cine i-a imprumutat ? FMI, Banca Mondiala, China, Germania... 
Vor sari unii destepti sa spuna ca si SUA. FALS !!! 
Cind tu ma creditezi pe mine cu 10 euro, dar datorezi Chinei 100 de euro, se cheama ca in realitate China m-a creditat ! 
De unde au FMI, Banca Mondiala, bani ?  De la tarile care au mai mult decat le trebuie... in mod direct sau indirect, tot de la China si Germania !
In aceste conditii, cine e in spatele acestor institutii de credit, cine detine controlul, puterea ? China si Germania, normal !
Cui da China si Germania credite, pe cine pasuieste la plata datoriilor restante ?
Pe cei cuminti si ascultatori. Adica pe cei ce voteaza asa cum li se cere la ONU, la Consiliul de Securitate si in alte institutii care conduc lumea la ora actuala. 
Cui mai dau China si Germania (in mod direct sau indirect) credite si pe cine mai pasuiesc ele ?
Pai, tarile democrate, cooperante, coruptibile, care nu se opun intrarii de capital strain, investitiilor, care nu se opun importurilor de textile si jucarii chinezesti, de autoturisme germane, care nu impoziteaza profitul repatriat al fabricilor germane, etc. 
Acestor tari cuminti care au inteles ca e normal ca firmele chineze si germane sa aiba dreptul de a cumpara fabrici si terenuri, de a face afaceri, de a face profit si mai ales de a putea trimite acest profit, cat mai putin impozitat, inapoi in tarile de origine ale investitorilor care din intamplare sunt chiar China si Germania.
Si atunci se creeaza un cerc vicios: tarile slabe au tot mai mare nevoie de ajutor financiar si pe masura ce primesc acest ajutor se afunda tot mai tare si mai tare in mlastina subjugarii.
Alte tari care fac excedente comerciale imense, tari care storc bogatiile planetei indreptand fluviul de valori spre ele, sunt tarile mari exportatoare de petrol.
Aceste tari absorb sume imense de bani din toata lumea - ar fi avut conditii exceptionale de a deveni viitorii stapani ai lumii, dar strategia lor de dezvoltare a fost de cele mai multe ori gresita. Arabii au folosit sumele imense de bani provenite din exportul de hidrocarburi de cele mai multe ori nechibzuit si negandit.
Au investit in echipe de fotbal, autoturisme de lux, in partii de ski in desert, palate, zgarie nori, insule artificiale si alte extravagante lipsite de sens si eficienta.
Daca arabii foloseau banii proveniti din exportul de petrol in scopul dezvoltarii resurselor energetice ale viitorului, astfel incit chiar si atunci cand petrolul se va termina, ei sa ramina regii energiei mondiale (o noua generatie de energie), azi ei ar fi fost stapanii lumii.
Daca in loc sa faca insule artificiale cumparau mine de fier, uraniu, bauxita si cupru in Australia, America de Sud si in Africa, azi ei ar fi fost stapanii lumii. Dar ei au cheltuit avutiile imense ca o femeie cocheta care cheltuieste pe lux si desantare tot ce-i cade in mana.
Tot acest fluviu de bani (valori) ce se scurge de zeci de ani dinspre occident spre orient pentru petrol, minereuri si chinezarii, au dus la actuala criza economica.
Sa ne imaginam ca in occident exista acum 20 ani o suma de bani, sa zicem 100.000 miliarde $, bani ce aveau acoperire in marfuri si valori.
In ultimii 20 ani, din cauza deficitului balantei comerciale dintre occident si orient, o mare parte din acesti bani, daca nu chiar toti, au luat drumul orientului.
Veti spune, bine, dar cum asa, ca noi vedem ca mai sunt bani pe piata ?
Da, mai sunt, dar tot mai putini si cei care sunt, sunt pentru ca marele popor chinez, (dupa ce ne-a luat bani si ne-a dat in schimb tricouri si jucarii care in 1-2 ani au ajuns la groapa de gunoi) ne-a dat o parte din bani inapoi, dar sub forma de imprumut cu care sa acoperim gaurile deficitului balantei comerciale si ale deficitului bugetar. Asa ca banii care sunt azi pe piata sunt mai putini (de aceea este criza) si nici nu mai sunt ai nostri, ci sunt bani luati cu imprumut, mai direct sau mai putin direct, tot de la marele popor chinez.
Si totusi, azi mai avem un semn de intrebare: in lumea noastra nu incap doua sabii intr-o teaca... mai devreme sau mai tirziu, China va ramine singurul stapan.
De ce?
Sa vedem care sint atuurile si punctele slabe ale celor doua tari (adica analiza SWOT):
Atuurile Germaniei:
-          Mentalitatea, disciplina, ordinea, seriozitatea, organizarea
Atuurile Chinei:
-          Populatia... un sfert din populatia planetei
-          Accesul la resurse
-          Un teritoriu imens
-          Pozitionarea strategica
-          Ambitia unui popor ce are in spate un trecut glorios, o istorie si o civilizatie de 5000 de ani
-          Spiritul de sacrificiu
-          Conducerea autoritara si concentrarea puterii in mainile unui grup restrans
-          Legi draconice care pastreaza ordinea si disciplina
-          Cea mai evoluata tara in domeniul resurselor energetice alternative
-          Un sistem politic mai bine adaptat acestor "vremuri de razboi"
 
Punctele slabe ale Germaniei:
-          Un popor relativ mic... mult mai mic decit cel chinez
-          Restrangerea  „spatiului vital”
-          Sistem politic corupt, perimat, inflexibil, birocratic
-          Pierderea autoritatii legii, scaderea permanenta a nivelului de ordine si disciplina datorita legilor proaste care de cele mai multe ori incurajeaza faradelegea, protejeaza infractorul
-          Lipsa totala a resurselor de materii prime
-          Nationalismul  care uneori actioneaza ca o frana de mana
Punctele slabe ale Chinei:
-          O relativa ramanere in urma din punct de vedere economic
-          Dependenta de resurse minerale externe 
China este azi in topul dezvoltarii tehnologiei resurselor de energie regenerabila, a rezolvat problema materiilor prime luand in stapanire aproape in intregime Africa, au toata economia americana la picioare prin datoria imensa pe care statul american o are fata de statul chinez.
Din punct de vedere tehnologic, China este un miracol... adesea orice inventie de pe lumea asta ajunge sa fie pusa in aplicare mai repede in China decat reuseste insusi inventatorul. 
Chinezii copiaza, fura, reproduc mai repede decat reuseste inventatorul sa gandeasca... Fara sa inventeze nimic, ei au acces la toate marile descoperiri tehnologice ale lumii. Si furtul poate fi o arta, iar ei sint cei mai mari artisti in  acest domeniu !
O alta calitate fantastica a acestui popor este ambitia de a fi primul.
Fiecare chinez in parte vrea sa fie in mod particular primul - oriunde l-ai pune pe chinez, el vrea sa ia locul intai, sa fie cel mai apreciat, sa-i ia locul colegului, sa castige cel mai mult, sa fie "number one". Si pentru a-si atinge scopul, nu are scrupule ! Asta e educatia pe care o primeste, asta e traditia pe care o mosteneste. 
Conducerea centralizata a tarii este un factor foarte important... puterea e concentrata in mainile catorva oameni, deciziile se iau repede, fara ezitari, fara tergiversari.
Ordinea si disciplina sint cuvinte de ordine – pedeapsa cu moartea se aplica, omul corect si cinstit e protejat de lege, infractorul, nemernicul, ticalosul nu are niciun drept, spre deosebire de Europa unde infractorul e protejat, iar pagubitul, omul cinstit e discriminat si intimidat. 
 
Europa... lumea in care infractorii au mai multe drepturi decat oamenii cinstiti. Europa... societatea in care pagubitul face puscarie pentru ca a incercat sa-si apere bunurile, casa sau familia, iar infractorul e despagubit pentru prejudiciile suferite.
Europa... lumea in care multi aleg sa devina infractori pentru ca pot sa traiasca mai bine in puscarie decit in libertate.
E imoral, anormal si nedrept, dar asta se intampla intr-o societate in care legile sint facute de infractori si de catre interpusii lor. Asta se intimpla intr-o societate bolnava din cauza unui sistem corupt si murdar pana in maduva oaselor. 
Asta se intimpla din cauza unui sistem politic retrograd, invechit, neadaptat la realitatile secolului 21.
 
GLOBALIZAREA este prost inteleasa astazi. Azi globalizarea inseamna HAOS... amestecarea raselor, libera circulatie, emigratie si haos economic, politic si social. Globalizarea trebuie sa insemne legi unitare la nivelul planetei, ordine, respect fata de valorile umane, protejarea oamenilor buni, corecti, cinstiti si eliminarea ticalosilor.
Globalizarea ar trebui sa insemne armonie legislativa pe toata planeta,
cooperare strinsa si eficienta intre popoare pentru rezolvarea marilor probleme globale, rezolvarea problemelor emigratiei clandestine, eradicarea saraciei, reducerea poluarii si protectia mediului. Asta trebuie sa fie globalizarea – drumul catre o lume mai buna, mai echilibrata.

miercuri, 26 noiembrie 2014

Vrancea, regiunea tectonica a Romaniei

In context european, Romania este o tara cu seismicitate ridicata. Alaturi de Grecia, Turcia, Italia si tari din Peninsula Balcanica, Romania a cunoscut, de-a lungul timpului, experienta unor cutremure de mare magnitudine, cu efecte distrugatoare, pierderi de vieti omenesti si insemnate pagube materiale. Foarte adesea, marile seisme cu originea pe teritoriul Romaniei au fost resimtite pe arii foarte intinse in Europa Centrala, precum si in sudul si estul continentului. Desi nu intotdeauna efectele cutremurelor au fost devastatoare, riscul seismic in Romania este important, iar capitala Bucuresti se afla pe locul 2 in Europa, ca nivel al riscului seismic, dupa Lisabona. Cele mai distrugatoare cutremure din Romania isi au originea intr-o zona situata la Curbura Carpatilor Orientali, zona epicentrala desemnata in literatura de specialitate sub numele de regiunea Vrancea. De departe, regiunea seismogena Vrancea reprezinta cea mai activa zona epicentrala din Romania, sursa a numeroase cutremure distrugatoare; cutremurele majore vrancene, prin efectele lor uneori catastrofale, au fost mentionate si cunoscute din cele mai vechi timpuri, informatii vagi despre efectele lor datand inca din primul mileniu, inainte de anul 1000 d.H. Si acest lucru se explica prin faptul ca aceste cutremure se manifesta violent pe arii foarte intinse, urmari distrugatoare semnalandu-se la distante relativ mari fata de epicentru.
Ca localizare geografica, regiunea Vrancea ocupa o arie limitata in zona de Curbura a Muntilor Carpati, incluzand judetele Buzau si Vrancea. Cele mai importante si mai numeroase cutremure isi au originea in zona muntoasa si subcarpatica a Curburii, in Muntii Vrancei si ai Buzaului, precum si in zonele subcarpatice adiacente acestor munti. Acestea sunt cutremurele de adancime intermediara sau subcrustala, generate in focare situate la adancimi cuprinse intre 60-220 km; seismele mai importante s-au produs, totusi, intre 80-170 km adancime, desi cel mai adanc cutremur vrancean cunoscut a avut loc la o adancime de circa 210-220 km. In afara de aceste cutremure (denumite seisme subcrustale sau intermediare), in Vrancea se mai produc si cutremure normale, de tip crustal sau superficial, la adancimi mai mici de 60 km, cu o frecventa mai mare la circa 15-40 km adancime. Aceste din urma cutremure sunt, insa, subordonate ca magnitudine si frecventa cutremurelor vrancene de mare adancime; ca localizare geografica, seismele crustale se produc atat in zona Carpatilor Curburii, cat si in afara arcului carpatic, in zona de campie si de deal din fata Curburii, in special in Campia Ramnicului, in Campia Siretului Inferior si in partea de sud a Podisului Barladului.
Cutremurele din Vrancea determina, practic, seismicitatea Romaniei, intrucat sunt cele mai frecvente seisme produse si resimtite in tara, si au cele mai mari magnitudini. Cutremurele de mare adancime din Vrancea pot atinge magnitudini maxime de 7,6-7,7 grade pe scara Richter, in timp ce seismele crustale vrancene au magnitudini mult mai mici, rareori atingand 5,2-5,4 grade pe scara Richter. Din punct de vedere al efectelor, cutremurele adanci sunt, de departe, cele mai importante; din cauza adancimii mari la care se produc, a unor proprietati remarcabile ale mecanismelor de focar care determina o directivitate preferentiala a procesului de rupere, precum si naturii solului, efectele cutremurelor puternice vrancene se fac simtite la mari distante fata de epicentru. De regula, cele mai grave urmari se semnaleaza nu in zona imediat invecinata epicentrului, ci de-o parte si de alta a acestuia, catre Nord-Est (pe directia Focsani-Iasi-Chisinau) sau/si catre Sud-Vest (pe directia Bucuresti-Zimnicea-Sofia). Transilvania este mai slab afectata de seismele vrancene de mare adancime. Cutremurele crustale (de mica adancime) sunt seisme cu efecte locale, mult limitate ca arie, desi in unele cazuri pot fi simtite destul de puternic in zonele lor epicentrale (in special in arealul Focsani-Ramnicu Sarat).
Originea cutremurelor vrancene este legata de zona de interactiune sau de convergenta intre mai multe blocuri tectonice, sub-placi care, direct sau indirect, sunt influentate, in dinamica lor, de miscarile unor placi tectonice majore, cu caracter continental (in speta, cea Euro-Asiatica, cea Africana si, intr-o maniera indirecta, cea Indo-Australiana). In zona de contact a mai multor microplaci tectonice convergente la Curbura Carpatilor, se genereaza tensiuni in interiorul unui bloc litosferic scufundat, bloc provenind dintr-o veche placa tectonica aflata in proces de subductie pana acum circa 10 milioane de ani in urma. Din cauza presiunilor exercitate din mai multe directii, se produc ruperi in interiorul respectivului bloc, acestea fiind la originea miscarilor seismice vrancene. Cutremurel crustale sunt legate de o serie de sisteme de falii si fracturi situate in scoarta terestra in zona adiacenta Curburii Carpatice, falii activate de tensiunile rezultate din miscarea sub-placilor convergente in Vrancea.
De-a lungul timpului, seismele vrancene au afectat, cu deosebire, orasele din sudul si estul tarii, din Oltenia, Muntenia si Moldova. Bucuresti, Craiova, Ploiesti, Focsani, Iasi si alte orase au avut mult de suferit de pe urma marilor cutremure adanci vrancene. Daca in perioada medievala efectele seismelor nu erau atat de grave, deoarece orasele nu erau foarte dezvoltate, in epoca moderna si mai ales in cea contemporana, cutremurele vrancene au avut urmari catastrofale, in special pentru capitala tarii, Bucuresti.
In fiecare secol, in Vrancea se produc numeroase cutremure de mica si medie magnitudine, dar si seisme mai puternice, uneori cu caracter catastrofal. In medie, in Vrancea se produc cam 4 sau 5 seisme mai importante in fiecare secol (cutremure cu magnitudinea egala sau mai mare de 6,7 grade pe scara Richter), circa 10 seisme de magnitudine 6,0 pana la cel mult 6,5-6,6 grade, precum si peste 100 de cutremure mai slabe, cu magnitudinea mai mare sau egala cu 5,0 pe scara Richter. Anual, in Vrancea se produc peste 100 de seisme slabe, in general imperceptibile, din cauza adancimilor mari la care au loc, si doar?8-12 seisme de magnitudine 4-5 care sunt uneori resimtite in orasele mari din sudul si estul tarii, dar fara urmari. Uneori se mai produc si cutremure de tip crustal, cu efecte locale, dar cu magnitudini mici, care rareori ating 5 grade pe scara Richter.
In ultimele secole, au fost remarcate, prin amploarea efectelor, unele dintre aceste cutremure vrancene, cum ar fi cele produse in 1471, 1516, 1545, 1590, 1605, 1620, 1681, 1701, unele dintre acestea cu urmari distrugatoare, afectand vechile cetati medievale precum si manastirile din Moldova.
Cutremurul din 31 mai/11 iunie 1738 a avut urmari foarte grave in special in Moldova, unde a cauzat mari pagube la Iasi si in alte orase; in Bucuresti a fost avariata Curtea Domneasca, si s-au semnalat si efecte morfologice la nivelul solului; seismul a avut o magnitudine de circa 7,5 grade pe scara Richter.
Cutremurul din 26 martie/6 aprilie 1790, desi a avut o magnitudine mai mica decat precedentul (nedepasind, probabil, 7,0 pe scara Richter), a provocat avarii insemnate in special in Moldova, iar in sudul tarii au fost afectate biserici si alte cladiri din Bucuresti si din Craiova.
Cutremurul din 14/26 octombrie 1802 este considerat cel mai puternic cutremur produs in Romania si a fost resimtit violent in Moldova, Muntenia, Oltenia, dar si in Transilvania, precum si in tarile vecine, pe o arie foarte larga in Europa. Seismul, creditat cu o magnitudine de 7,6-7,7 grade pe scara Richter, a afectat foarte puternic si Bucurestiul, care a avut mult de suferit, prin distrugerea si avarierea a numeroase case, biserici, precum si prin prabusirea partiala a Turnului Coltei (foisorul acestuia); de asemenea, cronicile vremii consemneaza faptul ca in cateva locuri din oras s-au format crapaturi si s-au semnalat tasniri de apa.
Cutremurul din 14/26 noiembrie 1829? a fost considerabil mai slab decat cel din anul 1802, nedepasind 6,9-7,0 grade pe scara Richter. Totusi, seismul a avariat mai multe case, in special in Bucuresti si alte orase din sudul si estul tarii.
Cutremurul din 11/23 ianuarie 1838 a avut urmari foarte severe in special in Oltenia si Muntenia, provocand stricaciuni serioase in special in Craiova si Bucuresti, unde numeroase case si biserici au fost grav afectate. Seismul a avut, probabil, o magnitudine in jur de 7,2 grade pe scara Richter si a fost resimtit puternic pe o arie foarte intinsa. Au fost semnalate si efecte morfologice, in special pe valea Buzaului si spre Ramnicu Sarat, efecte constand in aparitia unor crapaturi in pamant in apropierea cursurilor raurilor, precum si in tasniri de apa, tasari, formarea unor cratere si gropi umplute cu nisip.
Cutremurul din 31 august 1894, desi cu o magnitudine mai mica (in jur de 6,9 grade pe scara Richter), a provocat avarii mai serioase in special in sudul Moldovei, la Galati, precum si la Bucuresti, unde au fost afectate unele cladiri mai vechi.
Cutremurul din 6 octombrie 1908 a fost primul seism important produs in Vrancea in secolul XX. Seismul, cu o magnitudine de 6,8-6,9 grade pe scara Richter, a fost resimtit pe o arie larga, desi a avut o intensitate mai mare la Adjud si Ramnicu Sarat. Cutremurul a cauzat panica in multe orase din sud si est, inclusiv din cauza faptului ca s-a manifestat prin "3 randuri de zguduituri in interval de 3 minute". Desi efectele nu au fost foarte grave, la Bucuresti au fost afectate unele case mai vechi de la periferia orasului.
Cutremurul din 25 mai 1912, desi de mai mica magnitudine (6,4 grade pe scara Richter), a fost resimtit destul de puternic in special in sudul Moldovei, provocand stricaciuni notabile la Focsani (unde intensitatea a fost de VII pe scara Mercalli). Remarcabil este si faptul ca acest cutremur a fost urmat, la un interval foarte scurt, de alte seisme resimtite destul de puternic, dintre care 2 s-au produs dupa 2 ore si, respectiv, 3 ore de la cutremurul initial, avand magnitudini de 5,8 si, respetiv, 5,5 grade pe scara Richter. De asemenea, in zilele imediat urmatoare au urmat si alte cutremure locale, resimtite in special in Vrancea. Intreaga secventa seismica din mai-iunie 1912 a fost mai deosebita prin numarul relativ mare de seisme perceptibile produse.
Pana la cutremurul major din 1940, in Vrancea s-au mai produs doar cutremure moderate, precum si 2 seisme de magnitudini 6,0 si, respectiv, 6,3 pe scara Richter, pe 1 noiembrie 1929 si, respectiv, 29 martie 1934.
Cutremurul din 10 noiembrie 1940 a fost cel mai puternic seism produs in Vrancea dupa o perioada foarte lunga de timp, marcata de cutremure de mai mica magnitudine. Cutremurul s-a produs la ora 3:39 dimineata, la o adancime de circa 150 km, in Muntii Vrancei, si a avut o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter, fiind resimtit pe o arie foarte larga. Seismul a fost precedat de un alt cutremur vrancean, de mai mica magnitudine, produs in dimineata zilei de 22 octombrie 1940 la ora 8:37; acest seism, de 6,2-6,5 grade pe scara Richter, nu a provocat daune insemnate, dar a fost resimtit destul de puternic in estul si sudul tarii, cu intensitati de pana la VII grade pe scara Mercalli. Urmarile cutremurului din 10 noiembrie au fost catastrofale in special in Moldova, orase precum Iasi, Panciu, Focsani si Galati avand foarte mult de suferit. Urmari grave s-au inregistrat si la Bucuresti, unde blocul Carlton s-a prabusit, ceea ce a reprezentat cea mai grava catastrofa de acest gen in acea vreme; si alte cladiri din Bucuresti au suferit avarii mai mult sau mai putin severe.
Dupa cutremurul major din 1940, au mai avut loc cateva evenimente de mai mica magnitudine in 1945 si 1948; astfel, seismele din 7 septembrie 1945, 9 decembrie 1945 si, respectiv, 29 mai 1948, au avut magnitudini de 6,5grade, 6,2 grade si, respectiv 6,0 pe scara Richter, dar nu au provocat pagube deosebite. Dupa aceste evenimente seismice, de energie moderata, pana la cutremurul major din 1977, in Vrancea nu s-au mai produs seisme importante, cu magnitudinea mai mare de 5,5-5,7 pe scara Richter.
Cutremurul din 4 martie 1977 s-a produs la ora 21:22 in regiunea Vrancea, la o adancime de circa 95 km. Seismul, cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter, a fost printre cele mai distrugatoare cutremure produse in Romania in perioada moderna, si a afectat cu deosebire Muntenia, Bucurestiul find orasul cel mai greu lovit. Amploarea distrugerilor semnalate in special in sudul tarii, si mai ales in Capitala, se explica inclusiv prin adancimea mai mica a focarului, adancime asociata cu o directivitate speciala a procesului de rupere, precum si prin caracterul multisoc al evenimentului. Distrugeri importante s-au mai semnalat si in alte localitati din sudul si estul tarii, si chiar in unele tari vecine (in Bulgaria si in Iugoslavia).
Cutremurul din 31 august 1986 s-a produs in Vrancea, la ora locala 00:28, la o adancime de circa 133 km, si a avut magnitudinea de 6,9-7,0 pe scara Richter. Desi la Bucuresti nu s-au semnalat urmari distrugatoare, totusi in Moldova au fost notate stricaciuni mai serioase, si mai ales la est de Iasi, inclusiv la Chisinau.
Dupa seismul din 1986, cutremure de mai mica magnitudine au avut loc la 30 mai 1990 (de 6,7 grade pe scara Richter), 31 mai 1990 (cu magnitudinea 6,1) si, respectiv, la 27 octombrie 2004; seismul din 2004, avand magnitudinea 6,0 pe scara Richter, a fost cel mai important cutremur produs in Vrancea dupa 1990, dar nu a provocat pagube materiale importante, si nici victime omenesti in Romania, desi a fost resimtit pe o arie destul de larga, cuprinzand cea mai mare parte a teritoriului tarii, estul Bulgariei, mare parte din Republica Moldova, chiar si in Turcia la Istanbul.
Cercetarile privind seismele vrancene, desi au reusit sa puna in evidenta anumite regularitati in declansarea acestora, pe termen lung, nu au putut conduce la elaborarea unor predictii reusite. Desigur, au existat studii care au evidentiat anumite manifestari si lacune seismice, dar acestea au fost interpretate ca atare numai dupa producerea evenimentului. In general, predictia seismelor adanci este mult mai dificila decat a cutremurelor superficiale, fiindca fenomenele generatoare ale cutremurelor majore se petrec la adancimi mult mai mari, ceea ce ar atenua eventuale anomalii geofizice care ar putea preceda ruptura majora finala.
Regiunea seismogena Vrancea ramane cea mai activa zona seismica din tara, sursa a celor mai puternice cutremure din Romania. Aceste cutremure se manifesta cu urmari distrugatoare pe arii largi, si cu anumite regularitati de aparitie, pe termen lung. Dupa cum nota, in 1977, regretatul savant american Charles F. Richter, "nicicand nu s-a mai vazut o concentrare de populatie atat de expusa la cutremure generate, in mod repetat, de aceeasi sursa". Caracteristicile seismelor vrancene fac din aceasta zona una dintre cele mai interesante din lume; nu in ultimul rand, trebuie remarcat ca seismele subcrustale din Vrancea au fost printre cele folosite in cadrul studiilor de demonstrare a existentei cutremurelor adanci, studii efectuate in anii 30-40 din secolul XX.

marți, 25 noiembrie 2014

Dezvaluiri, pentru unii cunoscute


lie Sarbu, TATA SOCRUL LUI VICTOR PONTA
 
Ilie Sârbu - popă securist, francmason și eminență cenușie a ginerelui său, Victor Ponta 
«Am pierdut brațul meu drept» zicea Cardinalul Richelieu, primul ministru al Franței din timpul domniei lui Ludovic al XIII-lea, în decembrie 1638, la moartea prietenului și colaboratorului său apropiat, călugărul capucin François Le Clerc du Tramblay. 
Acesta era cunoscut printre apropiați, sub numele de Părintele Joseph, considerat ca fiind eminența cenușie a lui Richelieu. Părintele Joseph a fost omul de încredere, de taină al Cadinalului Richelieu, care a jucat un rol important, din umbră (de unde i se trage și numele de eminența cenușie) în istoria Franței, având sarcini pe linie diplomatică și care a reușit să încheie tratate și alianțe importante, câștigând numeroase avantaje pentru țara sa. 
Spre deosebire de Părintele Joseph care a fost o figură luminată și deosebit de importantă a epocii sale, fostul preot comunist Ilie Sârbu, n-a fost decât un slujbaș și o unealtă a dictaturii lui Ceaușescu care, împreună cu prietenul său Dan Ilie Ciobota, ce mai târziu a devenit Patriarhul Daniel, conducătorul Bisericii Ortodoxe Române, au fost și sunt cei mai detestați prelați români deoarece, au fost și sunt colaboratori activi ai Securității, cu sarcini precise, pe de o parte, de a informa organele de securitate asupra a ceea ce ei aflau de pe urma spovedaniei credincioșilor, iar pe de altă parte, sub sutana lor religioasă, au făcut și încă mai fac jocul Securității, în politica de destabilizare a țării iar, în calitate de spioni, au fost trimiși în diverse  țări din vestul Europei, inclusiv la Vatican pentru diversiuni. 
Ilie Sârbu s-a născut la 26 mai 1950, în satul Ciuta, comuna Obreja, judetul Caraș-Severin.
Provenit dintr-o familie de țărani cu vederi impregnate de idei religioase puritane, tânărul Sârbu, după împlinirea majoratului, începe să-și fa proiecte de viitor, optând pentru cariera de preot la sfatul tatălui său care, după el, în afară de aspectul religios moștenit din familie, constituia și o modalitate ușoară de trai și mai ales de a face bani fără a depune eforturi mari, în condițiile unei orânduiri bazate pe principii comuniste unde viața oamenilor simpli era supusă la grele încercări de supraviețuire. 
In anul 1970 se înscrie la Institutul Teologic din Sibiu pe care îl termină  în 1975 la vârsta de 25 de ani, perioadă în care îl cunoaște pe Dan Ilie Ciobotea cel ce va deveni mai târziu Patriarhul Daniel și cu care se împrietenește. După terminarea Institutului Teologic devine  profesor la Seminarul Teologic din Caransebeş din anul 1976, apoi directorul acestui seminar în perioada 1978-1981. In paralel, se înscrie la un masterat la Facultatea de Ştiinţe Economice din Craiova pe care o absolvă în 1980. Deși licențiat în teologie, tânărul Sârbul este atras și de sfera afacerilor care îi va servi mai târziu să devină un influient om de afaceri în domeniul comerţului, agriculturii şi morăritului și asta în condițiile liberalizării economiei de piață, după revoluția din 1989. 
În paralel cu activitatea sa teologică și mânat de un spirit spre aventură, în anul 1976, Ilie Sârbu a fost recrutat ca informator în probleme «culte - secte», în reţeaua Direcţiei a I-a a Securităţii (structură cu atribuţii explicite de poliţie politică), fiindu-i întocmit dosarul Fond R ( Reţea ) sub numele conspirativ de «Ovidiu Marinescu». Ulterior, socrul său, care era colonel în Securitatea Statului, l-a recomandat Centrului de Informaţii Externe (serviciul de spionaj extern) pentru a-l lua în pregătire în vederea trimiterii la post în străinătate.  
Şeful grupei teritoriale Timişoara a Centrului de Informaţii Externe, colonelul Crişan Aurel, a primit ordin să se ocupe de pregătirea lui Ilie Sârbu în vederea încadrării ca ofiţer acoperit în aparatul de informaţii externe a Securităţii Statului. În acest sens, colonelul Crişan Aurel l-a prezentat şi l-a recomandat elogios reprezentanţilor liniilor de activitate externă din Centrală, iar, după evaluarea şi testarea sa pe mai toate liniile şi spaţiile spionajului, acesta a fost stabilizat în legătura colonelului Nădejde Nicolae, care l-a predat apoi colonelului Găină Constantin, ambii făcând parte din UM 0544/102. 
Conform unor surse de încredere, colonelul Nădejde Nicolae a fost implicat, împreună cu locotenent-colonelul Nica Sergiu, şeful UM 0544/R, colonelul Diaconescu Ion şi maiorul Vitescu Andrei ş.a., în operaţiuni de intimidare a unor persoane incomode politic din emigraţia română din Occident, asupra căror s-au realizat ori simulat atentate ( Nicolae Penescu, fondatorul Consiliului Naţional Român din exil - Franţa, Virgil Tănase, Şerban Orăscu şi Emil Georgescu, angajaţi ai postului de radio Europa Liberă, medicul Ion Şerban şi inginerul Rudolph Bruchner, foşti ofiţeri de Securitate, care au rămas la inamic, primul stabilindu-se în Elveţia iar al doilea în Republica Federală Germania). 
În timp ce se afla în stagiu de formare ca agent ilegal clandestin al unei unităţi deplin conspirate a Centrului de Informaţii Externe al Departamentului Securităţii Statului şi îndeplinea funcţia de consilier al Mitropolitului Banatului, Nicolae Corneanu, prietenul nostru Sârbu Ilie a fost trimis în misiuni informative externe, dar şi de verificare şi acomodare în climat contrainformativ ostil, pe teritoriul unor state occidentale (Elveţia, Anglia, Republica Federală Germania). 
Din documentele arhivate în dosarul operativ «GUGULANUL» de către colonelul Găină Constantin, fost ofiţer recrutor şi formator de agenţi clandestini în UM 0544/102 Bucureşti, menţinut în activitate şi după 1989, rezultă că ofiţerul deplin conspirat (O.D.C.) Sârbu Ilie, a fost detașat între anii 1984-1985 în Elveţia, pentru controlul referentului informaţii externe (R.I.E) Ciubotea Dan Ilie (actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române), care era profesor şi director adjunct la Institutul Ecumenic de la Bossey din Elveţia şi profesor asociat la Institutul Ecumenic din Geneva şi Fribourg (Elveţia). În anul 1989  Sârbu Ilie a fost trimis în Anglia având ca obiectiv crearea de relaţii de interes operativ utile susţinerii biografiei de acoperire sub care urma să fie naturalizat într-un spaţiu occidental. 
Sub numele conspirativ «Ovidiu Marinescu»,  Sârbu Ilie a continuat şi colaborarea cu organele interne ale Securităţii Statului, furnizând un volum consistent de informaţii – note olografe – opisate în dosarul personal de informator, arhivat la Fondul «Reţea». Fiind apreciat ca un «informator valoros», prietenul nostru a fost preluat în legătura personală a adjunctului şefului Securităţii Judeţului Timiş, care l-a utilizat în mai multe probleme ca : «activităţi duşmănoase regimului politic desfăşurate sub acoperirea cultelor şi sectelor religioase», «legături cu reprezentanţele străine», ş.a 
După încadrarea colonelului Găină Constantin la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, acesta i-a raportat şefului direcţiei, chestorul Ardelean Virgil, că l-a avut în legătură pe  Sârbu Ilie şi a solicitat aprobarea să-l menţină în contact operativ, cu înregistrare în evidenţa ofiţerilor acoperiţi ai DGIPI. În perioada în care Sârbu Ilie a deţinut funcţia de ministru al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltări Rurale în Guvernul Năstase, colonelul Găină Constantin a exercitat, inclusiv la solicitarea şefului DGIPI, un trafic de influenţă sistematic pe lângă Sârbu Ilie, până la un moment dat, când după consultarea prealabilă a primului ministru Adrian Năstase şi a directorului SRI, Timofte Radu, Sarbu nu a mai dat curs intervenţiilor.  
Deranjat de refuz, chestorul Ardelean Virgil a deconspirat calitatea secretă a politicianului Sârbu Ilie, făcându-l astfel vulnerabil la influenţe şi presiuni, inclusiv faţă de un serviciu străin, în legătura căruia se afla şi Ardelean Virgil. După ce chestorul Ardelean Virgil a deconspirat existenţa dosarului operativ a lui Sârbu Ilie, acesta a fost pus în dependenţă de forţele politice adverse şi folosit, ca agent de operaţiune clandestină, pentru dezbinarea şi slăbirea conducerii Partidului Social Democrat, respectiv pentru controlul politic şi manipularea stângii social-democrate. 
În 1984, trimis fiind de Securitate în Elveția la Institutul Ecumenic de la Bossey pentru a urma cursurile de specializare în ecumenism și de limbă engleză, aici îl reîntâlnește pe prietenul său Dan Ilie Ciobotea care funcționa pe post de  lector și care îi devine îndrumătorul său spiritual. Apropierea celor doi prieteni s-a evidențiat nu numai pe linia activității religioase dar și în relațiile lor cu Securitatea vremii care i-a racolat și folosit în multe misiuni secrete așa cum am arătat mai sus. Iată ce spunea senatorul Marian Valer despre activitatea de securist a lui Ilie Sârbu, socrul actualului premier Victor Ponta cât și despre prietenia acestuia cu Patriarhul Daniel


În perioada 1981-1991, Ilie Sârbu a activat în calitate de consilier economic la Mitropolia Ortodoxă a Banatului din Timişoara, perioadă în care, în timpul evenimentelor sângeroase de la Timişoara din decembrie 1989, fără a avea sarcini în acest sens, din pur exces de zel, Sârbu Ilie a raportat, de mai multe ori pe zi, legăturii sale operative ierarhic superioare din Centrul de Informaţii Externe, tot ce afla şi avea în raza vizuală de observaţie din perimetrul Catedralei Mitropolitane Ortodoxe.  
În data de 17 decembrie 1989, când, la ordinul şi exemplul personal al generalului Chiţac Mihai din Ministerul Apărării Naţionale, a fost declanşat foc de arme automate asupra populaţiei civile din Piaţa Catedralei, mulţimea s-a retras să se adăpostească în catedrală. 
Din propria iniţiativă, consilierul Mitropoliei, Sârbu Ilie, a închis şi a baricadat uşile catedralei astfel că mai mulţi oameni, care au încercat şi au sperat să se salveze în catedrală, au căzut seceraţi de gloanţe, înregistrându-se şase morţi şi zeci de răniţi.  
 În perioada 1991-2001, preotul Sârbu a derulat afaceri importante în domeniul comerţului, agriculturii şi morăritului, deţinând funcţia de director general la firma germană SC FANGMEIER AGRO-IMPEX SRL din Timişoara, situație care i-a permis să devină un om bogat.
Incepând din anul 2000 şi până în prezent, Sârbu Ilie a deţinut o serie de funcţii politice şi administrative de demnitate publică. Astfel, în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2000 a deţinut funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. În perioada 2001-2004 a deţinut funcţia de ministru al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale în Guvernul PSD condus de primul ministru Adrian Năstase. În 2004, în 2008 şi în 2012 amicul nostru a candidat şi a fost ales senator în Parlamentul României în Circumscripţia electorală Timiş.  
In același timp el este și membru al Partidului Social Democrat şi a deţinut funcţia de vicepreşedinte al PSD, iar actualmente deţine funcţiile de lider al Grupului parlamentar al PSD din Senatul României şi de membru al Biroului Permanent Naţional al PSD. În cursul anului 2008 el a deţinut temporar funcţia de preşedinte al Senatului României. Ilie Sârbu este cunoscut drept tatăl europarlamentarului Sârbu Daciana, candidat pe lista Alianţei electorale PSD-UNPR-PC din cadrul USD la alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai 2014 şi ca socru al actualului prim-ministru al Guvernului României, Ponta Victor, preşedintele Partidului Social Democrat. 
In luna decembrie 2003, a avut loc o vânătoare de mistreți la care au participat o serie de înalți demnitari în frunte cu primul ministru Adrian Năstase. La această vânătoare a participat și Ilie Sărbu care pe atunci era ministru al agriculturii. La un moment dat, Ilie Sârbu a fost împușcat, chipurile «din greșeală» și nu din intenție cum s-a justificat atunci, în regiunea pubiană de către Adrian Nâstase care în realitate a vrut să se răzbune pe acesta deoarece aflase că soția sa, Dana Năstase, întreținea raporturi intime cu Ilie Sârbu. Desigur că acest incident a fost mușamalizat iar rănitul a fost imediat transferat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde Ilie Sîrbu a fost operat de trei ori pentru a-i salva testicolul drept, diagnosticul fiind : «plagă împuşcată transfixiantă a pielii coapsei şi a scrotului, cu compromiterea testicolului drept». De atunci și până în ziua de azi, cei doi colegi de partid nu și-au mai vorbit neoficial niciodată.
In calitate de socru a-l primului ministru Victor Ponta, Ilie Sârbu s-a implicat activ nu numai în viața de familie a ginerelui său, dar și în activitatea politică a acestuia, fiind cel mai apropiat sfătuitor și manipulator din umbră a tuturor acțiunilor și deciziilor importante pe care Victor Ponta le-a luat. Este deja cunoscut faptul că Victor Ponta este un om bolnav labil și deosebit de influiențabil datorită incapacității sale de a lua singur decizii precum și datorită incompetenței sale profesionale. 
În plus, el este și un mare mitoman deoarece minciuna la el a ajuns într-o fază patologică deosebit de gravă și face parte chiar din el însuși, din caracterul său pe care nu poate să și-l schimbe. Acest sindrom, la el se manifestă prin denaturarea adevărului sau prin născocirea unor întamplări, fapte sau situații deosebite, cu scopul de a atrage atenția celor din jur asupra sa, de a iesi în evidență și a obține admiratia și simpatia anturajului, precum și pentru a se simți bine și mai ales pentru a se simti securizat.   Priviți acum un video clip sugestiv care-l reliefează pe Victor Ponta ,față-n față  cu el însuși în comparație cu Traian Băsescu și cu pretenția de a deven președintele României :  
Iată ce spunea consultantul politic Cozmin Gușe despre familia Ponta - Sârbu care domină acum întreaga Românie

Separat de toate aceste aspecte, Ilie Sârbu este înscris pe lista masonilor din România la numărul 234, listă care se află în evidența SRI și care împreună cu prietenul său, actualul patriarh Daniel duc o politică de învrăjbire împotriva creștinătății, așa cum am arătat în articolul meu din data de 14 iunie 2014 intitulat : «Implicarea Bisericii Ortodoxe Române în politica românească trecută și actuală». Iată lista respectivă: 


Pentru a înțelege mai bine ce este francmasoneria, vă indic să citiți articolul următor scris de Î.P.S. Mitropolitul  Nicolae al Ardealului : 


Împotriva masonerie s-au ridicat o serie de personalități din lumea întreagă iar din România cel mai critic a fost Prof. Dr. Antonie Iorgovan. Iată un comentariu pe această temă făcut de el :
Dacă facem  incursiune în istoria postdecembristă, vom constata că majoritatea guvernelor României au fost conduse de francmasoni, așa cum rezultă din clipul următor : 
Dar nu numai atât, masoneria în România a existat infiltrată și înainte de revoluția din decembrie 1989. Iată cum justifică un important mason român  legatura dintre biserica ortodoxă și confreria  masonică :
După cum se  poate vedea din materialul prezentat, precum   și din postările mele anterioare pe acest blog, marea majoritate a  foștilor  nomenclaturiști  comuniști, a  celor care au provenit din organele fostei  Securități  și a  celor adoptați cu  vederi comuniste din noua generație de  neocomuniști,  toți s-au adunat  în Partidul Social Democrat  (PSD) care nu este altcineva decât fostul Partid Comunist  Român (PCR) căruia i  s-a schimbat doar titulatura. In rest, au rămas  aceiași   comuniști  care din nefericire, au ajuns acum la putere, prin  vicleșuguri  și  minciuni pe care vi le-am prezentat cu lux de amănunte în  cadrul acestui blog. 
Am convingerea totuși, că  poporul român se va deștepta  și va arunca la  lada de gunoi a istoriei  pe toți cei care  și-au bătut  joc de țara noastră  și că  odată și-odată  aceștia vor plăti  scump pentru toate mizeriile pe care le-au  făcut.