Contaminarea panzei de apa freatica !!!

Urmariti documentarul urmator si veti avea dovada riscurilor exploatarii gazelor de sist, prin metoda fractarii.
Sa fim foarte atenti pentru viitorul copiilor nostri.

http://documentare.digitalarena.ro/tinutul-gazului-2010/

Consideratii asupra razboiului din SIRIA

Vă prezentăm opinia lui Valentin Vasilescu, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, licenţiat în ştiinţă militară la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti-promoţia 1992 despre războiul din Siria.

Am explicat într-un articol anterior anterior că operaţiunea terestră de încercuire şi cucerire a Damascului din perioada noiembrie 2012-5 februarie 2013, executată de către rebeli, s-a încheiat cu un dezastru major pentru aşa-zisa armată de eliberare a Siriei. Fapt ce a permis preluarea iniţiativei de către armata naţională a Siriei, fidelă preşedintelui Bashar al-Assad şi declanşarea ofensivei generale care va conduce, în mod ireversibil, la încheierea războiului civil.

(Vezi: Siria, un test pentru supravieţuirea statului Israel)

În paralel cu aceste bătălii terestre, în Marea Mediterană a avut loc un război mult mai complex între flota rusă şi cea americană, cu manevre strategice şi repoziţionări extrem de riscante, după toate regulile artei militare moderne. Fără a se trage nici un foc de armă, această confruntare mută a fost câştigată în mod categoric şi pentru prima dată de la sfârşitul războiului rece de către Rusia. Iată şi motivul pentru care presa occidentală şi cea copy-paste românească tace chitic în ultima vreme, ca şi când Siria nu ar mai exista.

Mai întâi, în estul Mării Mediterana, departe de ţărmul sirian, a apărut gruparea de atac Task Force 502 a flotei a VI-a a SUA, din care făcea parte un portavion (George Bush?), având la bord 80-90 de avioane şi elicoptere. Misiunea ei era să se poziţioneze astfel încât să poată lansa atacuri aeriene împotriva obiectivelor armatei siriene din Damascul încercuit de rebeli, ajutându-i pe aceştia să înfrângă rezistenţa armatei siriene şi să preia puterea. Numai că ruşii au zădărnicit intenţia americanilor, interpunând imediat între Task Force 502 şi coasta siriană portavionul Amiral Kuzneţov, având la bord un grup de 24 avioane multirol SU-33 şi MIG-29 KUB, 4 Sukhoi Su-25UTG/UBP şi 16 elicoptere antisubmarin Kamov Ka-27PLO. Portavionul Amiral Kuzneţov este înarmat cu 12 lansatoare ale rachetelor navă-navă P-700 Granit, a căror viteză este de Mach 2.5 şi bătaie de 625 km. Net superioare rachetelor navă-navă RGM-84 Harpoon (viteză 864 km/h, bătaie 125 km) cu care erau înzestrate distrugătoarele şi fregatele americane de escortă, din compunerea Task Force 502. Kuzneţov era escortat la rândul său de distrugătorul Amiral Ciabanenko şi de fregata purtătoare de rachete Ladnâi. Timp de 40 de zile, gruparea navală americană a încercat fără succes, ca la adăpostul unui intens bruiaj radar, să-şi deschidă un culoar spre litoralul Siriei, ocolind dispozitivul rusesc. Această primă etapă s-a încheiat cu retragerea din teatrul de operaţiuni a ambelor grupări navale, constituite în jurul portavioanelor.

Totuşi, americanii n-au cedat şi în estul Mării Mediterane, departe de coastele Siriei, flota a VI-a americană a menţinut în patrulare 3 distrugătoare americane din clasa Arleigh Burke, înarmate cu câte 110 rachete de croazieră BGM-109 (Tactic Tomahawk), cu raza de acţiune 1.600 km, destinate atacului ţintelor de pe uscat. Din acest motiv, în perioada ianuarie-4 februarie 2013 crucişătorul Moscova, distrugătorul Severomorsk, distrugătorul Smetlivâi (înarmate cu rachete navă-navă Uran, similare ca performanţe rachetelor americane RGM-84 Harpoon) şi fregata Iaroslav au făcut exerciţii de întrebuinţare în luptă în Marea Mediterană, în largul coastelor Siriei. Au mai participat navele amfibii Saratov, Azov, Kaliningrad şi Aleksandr Şabalin, alături de avioane de patrulare navală cu rază mare de acţiune şi de bombardament strategic din flota a 4-a aeriană rusă.

Crucişătorul Moscova este înarmat cu 8 lansatoare x 8 rachete S-300PMU Favorit, specializate în doborârea rachetelor navă-navă şi de croazieră. Anterior am afirmat că atunci când zboară la joasă înălţime, în teren mediu frământat, rachetele de croazieră pot fi doborâte de sistemele S-300 de la 40-70 km. Când acestea evoluează deasupra mării, distanţa de descoperire a lor se dublează şi odată cu ea şi raza de acţiune a rachetelor S-300. În plus, crucişătorul Moscova mai dispunea şi de 16 lansatoare ale rachetelor navă-navă P-500 Bazalt cu bătaia de 550 km şi cu aceeaşi viteză ca şi P-700 Granit (Mach 2.5). Din acest motiv, dacă cele 3 distrugătoarele americane lansau prima salvă de rachete de croazieră spre Siria, ea era şi ultima din viaţa lor. În aceste condiţii, penetrarea liniei de coastă a Siriei de către rachetele de croazieră americane a devenit imposibil de realizat.

La începutul lunii februarie 2013, odată cu zdrobirea forţelor aşa-zisei armate de eliberare a Siriei, care asedia Damascul, jocul de-a şoarecele şi pisica al grupărilor navale ruse şi americane din estul Mării Mediterane a luat o pauză. Navele flotei ruse a Mării Negre, în frunte cu crucişătorul Moscova s-au întors la bazele din Crimeea, locul lor în dispozitivul naval rusesc din Marea Mediterană a fost luat şi este compus şi azi, în principal, din distrugătoarele antisubmarin Amiral Panteleev, Severomorsk şi fregata Iaroslav Mudrâi.

Prin retragerea crucişătorului Moscova (adică a rachetelor S-300PMU Favorit de la bordul său) din apropierea coastei siriene, ruşii au lăsat înadins spaţiul aerian al Siriei neprotejat, întinzând în mod premeditat o capcană israelienilor. În care aceştia s-au şi îngrămădit să intre, prin raidurile forţelor lor aeriene din nopţile de 3/4 şi 4/5 mai 2013, cu scopul de a zădărnici ofensiva armatei guvernamentale a Siriei.

Spre deosebire de cele aflate anterior în dispozitivul din largul Siriei, navele ruseşti prezente acum în Marea Mediterană sunt înarmate în mod special pentru lupta antisubmarin, cu torpile rachetă RPK-2 Viuga (bătaie 45 km) şi RU-100, RPK-6/7 Veter (bătaie 120 km), care se deplasează în submersie, cu viteze de 400 km, folosind fenomenul de cavitaţie. Fiind propulsate de un motor rachetă cu combustibil solid, ele pot trece cu uşurinţă din mediul marin în cel aerian, unde zboară cu viteza de Mach 1.5. Exact după cum a anticipat statul major al marinei ruse, după bombardamentele israeliene din 3/4 şi 4/5 mai 2013, forţele militare navale ale SUA au trimis în patrulare, în estul Mării Mediterane, în apropiere de insula Creta, două submarine de atac cu propulsie nucleară, din clasa Ohio (Florida-SSBN-728/SSGN-728 şi Georgia-SSBN-729/SSGN-729), cu un deplasament de 18.000 t. Submarinul Florida a participat la operaţiunile din Libia în martie 2011, când a lansat 93 de rachete de croazieră, dintre care 90 au funcţionat ajungând pe uscat.

Principalul armament ofensiv al submarinelor de atac americane este compus din câte 154 de rachetele tactice de croazieră UGM-109 Tomahawk dispuse în 22 de lansatoare verticale-VLS şi care pot fi lansate în salve de câte 7, de la suprafaţă sau din submersie, de la adâncimea de 5 m. Racheta este evacuată din VLS cu ajutorul aerului comprimat şi când s-a desprins de submarin, porneşte motorul rachetă de start, utilizând combustibil solid timp de 7 secunde. Acesta ridică racheta la suprafaţă şi îi imprimă o viteză apropiată de cea de croazieră.

Racheta îşi depliază aripile, larghează treapta de start deja consumată şi porneşte motorul turbofan de croazieră, începând zborul ca un avion fără pilot, cu viteza de 700 km/h. Deasupra mării, sistemul de ghidare al rachetei este unul inerţial, care nu-i permite să facă manevre de evitare (schimbări bruşte de cap compas), ci doar mici corecţii pentru menţinerea înălţimii de zbor de 50-100 m şi pentru menţinerea pe direcţie. Odată ce racheta de croazieră ajunge deasupra uscatului, intră în funcţiune echipamentul TERCOM (Terrain Contour Matching), utilizat la navigaţia pe distanţe scurte sau medii şi care are în memorie harta în relief a traiectului prestabilit pe care o compară cu imaginea zonei survolate, menţinând înălţimea de zbor constantă, faţă de terenul survolat, cu ajutorul unui banal radioaltimetru.

Ajungerea la 10 km de obiectivul de lovit este semnalată de intrarea în funcţiune modulul DSMAC care are ca sistem de referinţă coordonatele GPS-ul prestabilite ale ţintei. Aici porneşte capul de dirijare al rachetei, adică un mic radar în gamă milimetrică care-i permite să detecteze şi să recunoască ţinta prestabilită. Cu ajutorul acestuia racheta de croazieră se dirijează asupra ţintei, cu o abatere probabilă de 10 m. Pentru verificarea acurateţei lovirii ţintei, o camera TV, montată pe rachetă, transmite către echipajul submarinului, via satelit, ultimele 10 secunde ale apropierii de obiectiv.

Drama Armatei Romane

21 mai 2013 Scris de Marin Neacsu

Generalul Oțelea îmbrăcat în zeghe.

Generalul Popescu îmbrăcat în zeghe.

Generalul Bădălan îmbrăcat în zeghe.

Generalul  Cioflină îmbrăcat în zeghe.

Generalul Degeratu cercetat .

Generalul Chelaru cercetat.

Eu mă întreb de ce toți șefii SMG sunt îmbrăcați în zeghe.

Trei din cei enumerați mai sus au fost condamnați cu suspendare, dar condamnați iar zeghea chiar dacă nu se poartă, se simte. Cinci  dintre cei enumerați mai sus sunt generali cu 4 stele și au fost șefi ai SMG după 1990. Unul dintre ei a fost condamnat azi, odată cu Becali.

Televiziunile prezintă toate fără excepție drama lui Becali, dar nici una nu prezintă  DRAMA ARMATEI ROMÂNE. Nu voi comenta situația lui Becali, are cine să îi plângă de milă. Pentru mine cazul Becali este lipsit de relevanță. Dacă ar fi să comentez aș comenta doar două aspecte sau aș pune două întrebări :

1. De ce a stat SRI-ul la pândă și de unde a știut că verdictul va fi cu condamnare încât să îl ridice de pe aeroport aproape ilegal pentru a nu fenta închisoarea?

2. De unde a știut Becali că verdictul va fi cu condamnare încât a încercat să pară că este liniștit, a fost la meciul Stelei și a plecat în timpul meciului ( sperând să înșele sau să adoarmă vigilența paznicilor de la SRI) direct la aeroport având pregătit un avion al lui Țiriac? Ca întrebare suplimentară ar fi una retorică: cât de prost să fii să crezi că poți pleca din țară cu avionul fără să știe organele ?Nene Becali, eu când plec la țară -nu din țară-  fără să spun nimănui, pe facebook apare nici eu nu știu cum : ”la moșie” ca locație. De unde dracu or ști ăia nu știu, dar nu mă cheamă Becali și nu am dosar penal.

Să revin la subiect. Trei din ultimii 7 șefi ai SMG  au suferit condamnări, trei sunt încă cercetați cu acuzații foarte grave, ceilalți nu știu dacă dorm liniștiți și nu cumva așteaptă și ei să fie chemați în dosarul case pentru generali. Ce mai au în comun acești generali în afară de gradul de general și funcția de șef al SMG ? TOȚI DAR ABSOLUT TOȚI AU INTRAT ÎN VIAȚA POLITICĂ. Asta este știut, recunoscut. Ce nu vor să recunoască nici unul, este momentul în care au fost racolați în partidele politice, pentru că nu trebuie să ai diplomă de doctor fie ea și luată cu copy-paste, ca să îți dai seama că anumite funcții și grade nu sunt accesibile dacă nu ai ”chemare”, ”strigare” sau susținere politică. Din cauza asta a întors domnul președinte Băsescu proiectul de modificare a Statutului Cadrelor Militare de la promulgat, pentru că i se lua dreptul de a decide el  soarta generalilor.

Nimeni absolut nimeni nu discută acest subiect, nu vede până unde ajunge corupția și cum se subordonează interesele naționale unor interese personale de grup sau de partid. Nimeni nu vrea să vadă că cei mai importanți oameni din armată cei care trebuie să vegheze la apărarea țării, veghează de fapt la apărarea intereselor celor care i-au promovat, propulsat  și numit pe funcțiile supreme în armată. Fiecare gest de ”bunăvoință” se plătește și pe lângă plata în avansări  în rezervă pe ochi frumoși a colegilor de partid, pe lângă plata în contracte ale unor firme de partid cu armata, pe lângă vânzările de armament și tehnică militară unor firme  agreate de conducerile de partid și de stat, uite că acești mari șefi ai armatei mai plătesc și cu libertatea odată ce și-au încheiat misiunea și au trecut în rezervă. Și pun din nou întrebarea pe care i-am pus-o și lui Becali: cât de prost să fii sau cât de ahtiat după putere încât să accepți să te compromiți în halul acesta acceptând să fii promovat știind că vei plăti cu vârf și îndesat fiecare colț de stea ? Ce mecanism transformă militarul în infractor ce mecanism transformă onoarea în dezonoare cinstea în rușine, datoria față de țară în datorie față de partid, demnitatea în corupție? Ce criterii stau la baza promovării acestor oameni în funcțiile supreme în armată și cine îi alege?Premierii, președinții ,miniștrii apărării? Atunci  eu aș chema în instanță pe toți cei care au propus și numit acești infractori în poziția de șefi ai  SMG.Toți cei care i-au numit, avansat, promovat poartă aceeași vină ca și cei găsiți vinovați de instanță, pentru că în numele lor și sub pulpana lor au făcut tot ce au făcut.

Asta e drama acestei țări, asta ar trebui să dezbată televiziunile, nu  ce a face George Becali, cel care a sfidat prin atitudinea lui nu doar instituțiile statului ci și instituția bunului simț. Toate televiziunile se întreabă de ce a fost condamnat Gigi Becali, circarul de serviciu  al televiziunilor, dar nimeni nu se întreabă de ce a fost condamnat un fost șef al SMG, ceea ce mi se pare mult mai grav și mai îngrijorător. Poziția și implicațiile actelor lui Cioflină sunt mult mai importante pentru țară și securitatea acestei țări, decât serele  sau ferma cu pui a lui Becali. Cine și când va face o analiză și o anchetă  serioasă care să scoată la iveală mecanismul prin care șefii armatei devin infractori de rând ?Cine va aduce în fața instanței pe cei care i-au corupt pe acești generali sau i-au determinat să comită acte ilegale prin care erau avantajațe anumite persoane legate de un partid sau altul ? Cine și când va analiza pe mâna cui a fost și este dată apărarea acestei țări ? ESTE CINEVA INTERESAT DE ADEVĂRATELE PROBLEME ALE ȚĂRII SAU DISCUTĂM BECALISME? Când se vor decide acești generali să spună lucrurilor pe nume și să spună cine sunt adevărații beneficiari și sforarii faptelor pentru care au fost ei condamnați ? Oare cei care sunt acum la conducerea armatei și care încă se simt protejați pentru că au rudele la putere, realizează că le va veni și lor rândul? Cât de indiferent să fii față de propria familie încât să accepți compromisuri pentru care vei plăti mai târziu cu libertatea? Acum toți se gândesc la fetele lui Becali dar el s-a gândit la ele când a făcut ce a făcut ? Sau credea că dacă va trece dintr-un parlament în altul și dintr-un partid în altul este imun și nu i se poate întâmpla nimic?Așa să fi gândit și generalul Cioflină, sau Bădălan? Domnule ministru al apărării, apropo, când faceți public rezultatul auditului  cu privire la revizuirea pensiilor militarilor? Pe cine acoperiți păstrând la secret rezultatele unei anchete oficiale? Pensionarii au început să primească alte decizii de pensionare, cu alte sume, cu alte pensii diminuate din cauza unor abuzuri  ale unor funcționari care au executat ordine verbale mai mult sau mai puțin legale. De ce plătesc pensionarii pentru aceste abuzuri? Unii plătesc cu viața pentru  faptele altora  iar dumneavoastră domnule ministru comiteți un alt abuz, acoperind aceste abuzuri și neluând măsuri împotriva celor care sunt adevărații vinovați. Tot la comanda de partid, faceți asta ,ca și Bădălan, sau din proprie inițiativă? Aveți datoria domnule ministru al apărării să faceți public rezultatul auditului și să vă cereți scuze tuturor pensionarilor  care sunt batjocoriți în continuare mai mult decât sub regimul Boc  și să luați măsuri să plătească cei care se fac vinovați cu adevărat, nu cei care sunt batjocoriți. DOMNILOR GENERALI, STIMATE CADRE ALE   ARMATEI ROMÂNE, NU VĂ MAI LĂSAȚI BĂGAȚI ÎN PUȘCĂRIE DE OAMENII POLITICI , NU MAI RĂSPUNDEȚI LA COMENZI POLITICE, NU MAI INTRAȚI ÎN JOCURI POLITICE, NU VĂ MAI LĂSAȚI CORUPȚI.

Drama armatei române este că este dată și lăsată pe mâna unor politicieni lipsiți de scrupule, care murdăresc tot ce ating, tot ce  privesc chiar.

Drama armatei române o constituie faptul că ciobanii, agramaţii, canacheii, doctorii  “xerox” , “vaporenii” îi conduc destinele, îi pervertesc conştiinţele, îi corup comandanţii şi ca o culme a ironiei, când câte unul ajunge în puşcărie, media, lumea le plânge de milă tot lor. Ce blestem ne apasă ?

GENERALUL CIOFLINĂ ÎMBRĂCAT ÎN ZEGHE…

Generalul Coldea, cȃinele de pradă al democraţiei

Titlul declaraţiei: Generalul Coldea, cȃinele de pradă al democraţiei

Conform multor foşti şi actuali lucrători din Serviciul Romȃn de Informaţii (SRI), şeful de facto al principalului serviciu secret din Romȃnia este generalul Florian Mihai Coldea, primul adjunct al directorului SRI şi omul de încredere al preşedintelui Traian Băsescu. Generalul Coldea coordonează toată activitatea informativ – operativă a serviciului, directorul SRI, George Cristian Maior, conducând serviciul la nivel de reprezentare şi cooperare cu celelalte instituţii similare din ţară şi din străinătate. Primul adjunct al directorului SRI a fost propulsat în această funcţie, potrivit unor rudenii apropiate ale acestuia, pe filieră politică PDL, respectiv cu concursul primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă, şi a socrului acestuia Gheorghe Seculici. Primarul Gheorghe Falcă era, în perioada respectivă, secretar executiv naţional al PDL şi se afla în relaţii apropiate cu preşedintele Traian Băsescu, care i-a fost naş de căsătorie, precum și naş de botez al unicului său copil. Gheorghe Seculici era vicepremier şi ministru al Economiei în Guvernul Tăriceanu I la data promovarii lui Coldea în fruntea SRI. Seculici era şi şeful Cultului adventist de ziua a șaptea din Romȃnia şi avea relaţii importante în Statele Unite ale Americii, unde achiziţionase casa fondatorului cultului adventist ( situată în Vermont).

Florian Coldea este originar din comuna Tȃrnova judeţul Arad, a absolvit un liceu industrial din municipiul Arad şi a studiat un an si jumătate la Institutul Politehnic din Timişoara, unde studia şi Gheorghe Falcă. A renunţat la Institutul Politehnic după ce a căzut mai multe examene şi a urmat Facultatea de Psihosociologie din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii, pe care a absolvit-o în anul 1996, dar nu a obţinut note de trecere la examenul de licenţa, pe care l-a trecut doar anul următor, rămȃnȃnd aşadar repetent. Din caracterizările făcute de foşti colegi de academie reiese că era o persoană arogantă, introvertită, interesată mai mult de imaginea şi poziţia sa, fără prea multe relaţii de prietenie, tipul „carieristului”. Devotamentul față de președintele Băsescu și lipsa de scrupule în acțiunile sale i-au conturat un portret de funcționar slugarnic, de tipul securistului habotnic din perioada bolșevică, capabil de orice abuz pentru a executa ordinele stăpânului care l-a promovat în funcție și grad, fiindu-i devotat orbește acestuia ( ca, exemplu generalul Pantiușa Bodnarenko, numit de la Moscova primul șef al Securității comuniste din România). Deși îi place să facă pe misteriosul și este plin de morgă, Coldea este în realitate un individ lipsit de orizont intelectual (vezi eșecurile la examenele din facultate și din academie)  și de capacitate de comunicare, precum și de discernământ și de spirit critic, fiind considerat capabil de orice de către ofițeri din SRI care l-au cunoscut mai bine : “ Este capabil să îngroape orice și pe oricine”.

Cei doi Gheorghe de la Arad ( Falcă şi Seculici) l-au susţinut pe Coldea în faţa preşedintelui Băsescu, care, în primăvara anului 2005, cȃnd avea gradul de maior în SRI şi activa în Inspectoratul pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului, l-a folosit în operaţiunea de salvare prin răscumpărare a celor trei jurnalişti romȃni răpiţi în Irak. După eliberarea ziariștilor, Băsescu l-a promovat, la vȃrsta de 34 de ani, în funcţia de prim-adjunct al directorului SRI, cu rang de secretar de stat, şi l-a avansat ulterior pȃnă la gradul de general cu o stea. În 2012 preşedintele Băsescu l-a avansat pe Coldea general cu două stele. Florian Coldea a fost protejat şi susţinut iniţial de generalul Dan Gheorghe, originar tot din judeţul Arad (din comuna Sinta, învecinată cu Tȃrnova) şi rudenie cu familia Coldea, considerat reprezentantul aripii conservatoare, de sorginte ceauşistă, din SRI (  fost ofiţer de Securitate, care în decembrie 1989 avea gradul de colonel şi funcţia de locţiitor al şefului Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă / USLA din cadrul Departamentului Securităţii Statului / DSS). În 1990 a blocat anumite dosare ale Revoluţiei, cum ar fi dosarul zborului Rombac de la Sibiu, iar după ce a fost recuperat iniţial în Serviciul de Informaţii al Ministerului de Interne (0215), unde a devenit şef, şi apoi în SRI. Florian Coldea a fost susţinut puternic din interior şi de generalul Ion Ştefănuţ, fost şef al Inspectoratului pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului, şi de generalul Sorin Brăteanu, şeful Secretariatului General al SRI (primul şef care l-a direcţionat pe linie de muncă şi naşul său de căsătorie).

După numirea în funcţia de prim-adjunct al directorului SRI, generalul Florian Coldea şi-a numit în funcţii importante de şefi şi de locţiitori de unitaţi oameni de încredere şi buni executanţi, ca de exemplu: generalul Ion Voinescu – adjunct al directorului SRI pe probleme de logistică; generalul Sorin Gabriel Cozma – şeful Inspectoratului pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului; generalul Elena Istode – şeful Departamentului Securităţii Economice; generalul Emilia Cristina Posastiuc – şeful Centrului pentru Surse Deschise (Centrul de Monitorizare Media); colonelul Ştefan Vatră – şeful Diviziunii Filaj-Investigaţii; colonelul Vasile Cămărăscu (fost coleg de cameră în timpul facultăţii) – şef al Direcției SRI Bucureşti şi apoi director adjunct la ORPISS; colonelul Eugen Tudor – locţiitor la UM 0982 Bucureşti; generalii Valentin Dan Căpşună, Gabriel Stătescu, Adrian Popescu, Gheorghe Puiu – şefi de unitaţi şi diviziuni. Generalul Coldea a reuşit să-şi impună anumiţi oameni şi în alte structuri ale statului, după cum urmează: generalul (r) Mircea Gheordunescu (fost prim-adjunct al directorului SRI în perioada 1997-2000) – înalt funcţionar al Ministerul Afacerilor Externe; generalul Costin Nedelea (fost coleg la SRI) – şeful unitaţii informative din Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP); locotenent-colonelul Marius Stere (fost coleg la SRI) – șef serviciu la SPP; procurorul Marius Lazăr – la Parchetul de pe lȃnga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La adresa generalului Coldea au fost lansate o sumedenie de acuzaţii de abuz şi de corupţie în spaţiul politic şi mediatic. Astfel, la adresa sa au fost lansate acuzaţii că ar fi fost folosit de preşedintele Traian Băsescu în operaţiuni de poliţie politică, împărțind cetățenii României în buni, cei de partea lui Băsescu, și în răi, toți cei care s-au manifestat împotriva președintelui, îndeosebi cei care au urmărit suspendarea și demiterea sa. Categoria răilor are parte de investigare și fișare minuțioasă, scormoninduli-se trecutul și prezentul, unii fiind trecuți pe liste speciale de potențiali atentatori, iar alții primind eticheta VIP, adică agenți de legătură cu puteri străine. Toți aceștia stau cu lunile pe lista dușmanilor Constituției, fiind ascultați, urmăriți, monitorizați. Acțiunile de poliție politică ale generalului Coldea au culminat cu prilejul referendumurilor pentru demiterea președintelui Băsescu din mai 2007, respectiv iulie 2012. Astfel, generalul Coldea a fost depistat că a întocmit note scrise, în scop de șantaj și de compromitere, referitor la trei judecători de la Curtea Constituţională (Aspazia Cojocaru, Nicolae Cochinescu şi Ion Predescu), după ce aceștia au acordat aviz favorabil cererii de suspendare a președintelui Băsescu în aprilie 2007. După suspendarea surpriză din iulie 2007, generalul Coldea a constituit o celulă de criză pe care a condus-o împreună cu generălesele Elena Istode, șefa Departamentului Securității Economice, și Emilia Cristina Posastiuc șefa Centrului pentru Surse Deschise ( în realitate, Centrul de Monitorizare Media), amândouă avansate în luna martie de președintele Băsescu, căruia i-au declarat devoțiune pe viață. Celula de criză instituită de generalul Coldea a livrat zilnic materie primă pentru aparițiile publice ale președintelui suspendat și, concomitent, a alimentat agenți acoperiți din mass media cu materiale de denigrare, intoxicare, dezinformare și derutare a opiniei publice interne și internaționale și, mai cu seamă, cu țintă către autoritățile legitime ale statului român și către principalele instituții ale Uniunii Europene. În săptămâna de după scrutinul prezidențial din 6 decembrie 2009, câștigat la limită și într-un mod foarte contestat de către Traian Băsescu, pentru a preveni depunerea și judecarea unei cereri din partea PSD pentru anularea rezultatului alegerilor, generalul Coldea a orchestrat blocarea în trafic și reținerea ilegală a senatorului social-democrat Cătălin Voicu, care ulterior a fost  demonizat mediatic și urmărit penal până la arestarea și condamnarea sa pentru pretinse fapte de corupție. Se bănuie că generalul Coldea se află și ăn spatele interceptărilor ilegale ale convorbirilor telefonice a reprezentantului României din Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), judecătorul Corneliu Bârsan. Conform unor surse din serviciile secrete, SRI și SIE au două cârtițe în grefa Curții Europene a Drepturilor Omului, dintre care una ar avea numele de cod ” Dragalița”, scopul acestora fiind să-l protejeze pe președintele Traian Băsescu și să blocheze or să tergiverseze cauzele care-l privesc pe acesta sau instituțiile subordonate lui.

La adresa sa s-au lansat acuzaţii de deturnare de fonduri în cazul răscumpărării jurnaliştilor romȃni răpiti în Irak, respectiv că ar fi predat pentru răscumpărare doar 9 milioane de euro din suma cifrată între 12 milioane şi 13 milioane de euro, care a fost alocată de statul romȃn în acest scop. La adresa sa s-au lansat şi acuzaţii de luare de mită, respectiv că ar fi primit 350.000 euro pentru încheierea unui contract de achiziţii pentru SRI. Informaţii în acest sens au fost făcute publice de senatorul Cătălin Voicu, fost general al Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), în declaraţii făcute în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi de generalul (r) Dumitru Iliescu, fost şef al SPP, în emisiunea „Ştirea Zilei” de la postul de televiziune Antena 3. Acuzaţia privind delapidarea a aproximativ 4 milioane de euro din suma alocata pentru răscumpărarea jurnaliştilor romȃni răpiţi în Irak a fost susţinută şi de fostul procuror şef adjunct al DIICOT, Ciprian Nastasiu, în cartea publicată în 2009 cu titlul „Prădarea Romȃniei” (la pagina 57), în care afirmă că a primit informaţii în acest sens din surse oficiale irakiene şi americane. La adresa sa s-au lansat acuzaţii că i-ar fi favorizat pe oamenii apropiaţi preşedintelui Traian Băsescu, respectiv pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, şi pe ex-premierul Teodor Stolojan în dosarul Alro şi pe fostul președinte al ANAF, Sorin Blejnar, vizavi de corupţia si contrabanda din vămi. La adresa sa s-au lansat şi acuzaţii privind favorizarea soţiei sale, Dorina (născuta Negru, originară din Zalău judeţul Sălaj, colegă de facultate, ofiţer SRI), prin promovarea în funcţiile de şef al Serviciului de Protocol al SRI şi apoi director adjunct al Centrului de Psihologie al SRI, precum şi prin avansarea la gradul de locotenent-colonel în timp ce se afla în concediu pentru creşterea copilului, încălcȃnd astfel regulamentele militare. La adresa sa s-au lansat acuzaţii că i-ar fi favorizat pe cumnatul său Adrian Negru (fratele soţiei sale), promovat în funcţia de şef serviciu în cadrul Direcţiei Judeţene Sălaj a SRI, şi pe finul său Cristian Soponar (fost coleg de facultate), promovat prim-adjunct al şefului Direcţiei Judeţene Satu Mare a SRI. La adresa sa s-au lansat acuzaţii privind favorizarea vărului său primar, George Coldea, preşedinte-director al firmei Medicare Technics, în afaceri cu aparatură medicală cu unităţi spitaliceşti din Romȃnia. În acest sens, arătăm că, în cursul anului 2010, şeful Direcției Judeţene Satu Mare a SRI, colonelul Ştefan Coşarcă, a intervenit pe lȃngă conducerea Consiliului Judeţean Satu Mare să-l primească pe directorul George Coldea şi să-l sprijine prin achiziţionarea de aparatură medicală de la firma pe care o conduce, pentru spitalele preluate în judeţ. În plus, generalul Coldea este naşul de căsătorie al fostului prefect PDL al judeţului Arad din perioada 2009-2011, Călin Bibarţ, cu care este consătean, şi există suspiciuni că l-ar fi protejat atȃt pe acesta cȃt si pe soţia sa, care a deţinut funcţia de director general al Zonei Libere Curtici, prin care s-a efectuat contrabandă intensă cu ţigari şi alte produse accizabile. Ofiţeri din Direcţia Judeţeană Arad a SRI au dezvăluit că şeful lor, colonelul Dan Ilie Calalb, i-ar fi predat generalului Coldea, cu doi ani în urma, un pachet conţinȃnd suma de 100.000 lei (un miliard de lei vechi) de provenienţă suspectă.

O acuzaţie gravă adusă  generalului Coldea este aceea că ar fi provocat un accident de circulaţie în timp ce conducea în Bucureşti un autoturism de serviciu sub influenţa băuturilor alcoolice. Potrivit unor surse din Parchetul de pe lȃngă Curtea de Casaţie şi Justiţie, confirmate de ofiţeri din SRI, în anul 2008, generalul Coldea şi-a sărbătorit ziua de naştere (21 septembrie) împreuna cu procurorul general al Romȃniei, Laura Codruţa Kovesi, după care, pe timp de noapte, s-au deplasat spre domiciliul acesteia, conducȃnd personal un autoturism de serviciu. Pe B-dul Ştefan cel Mare, generalul Coldea a provocat un accident de circulaţie, respectiv a pierdut controlul volanului, a ieşit de pe carosabil şi a intrat cu autoturismul în copacii din faţa Clubului Dinamo, avariind grav partea din faţa a autoturismului, inclusiv parbrizul şi bordul acestuia. Circumstanţele producerii accidentului indică faptul că generalul Coldea se afla sub influenţa accentuată a băuturilor alcoolice. Vă puteţi închipui ce carnagiu s-ar fi putut întȃmpla dacă la ora respectivă s-ar fi desfăşurat un meci de fotbal sau alt eveniment la stadionul Dinamo. Dosarul a fost muşamalizat ulterior de Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lȃngă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, ca urmare a intervenţiei procurorului general al Romȃniei, respectiv de procurorul şef Ion Vasilache, promovat în aceasta funcţie de procurorul general Laura Codruţa Kovesi şi avansat ulterior de preşedintele Traian Băsescu la gradul de general. Menţionez că am făcut publice toate aceste aspecte în doua declaraţii politice prezentate la Senat, respectiv în data de 22 decembrie 2010, cu titlul „Lista sau gaşca lui Falcă”, și în data de 2 mai 2012, cu titlul „Laura Codruţa Kovesi: procuror general din milă si mită portocalie ”, dar procurorul general Laura Codruţa Kovesi şi generalul Florian Coldea n-au exprimat pȃnă în prezent nicio poziţie publică de contestare, preferȃnd tăcerea, iar Consiliul Suprem al Magistraturii şi Parchetul de pe lȃngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au dispus redeschiderea cazului.

Generalul Florian Coldea este cunoscut şi recunoscut drept principalul coordonator al activităţilor de poliţie politică exercitate în ultimii ani de preşedintele Traian Băsescu şi camarila sa în scopul intimidării, discreditării şi demolării adversarilor politici (liderii partidelor din opoziţie, parlamentari, primari, preşedinţi de consilii judeţene, jurnalişti şi alţi formatori de opinie critici ş.a.) cu concursul instituţiilor de forţă ale statului romȃn , îndeosebi al serviciilor secrete şi al Parchetului (SRI, SPP, DGIPI, DGA, DNA, DIICOT, Parchetul de pe lȃngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Agenţia Naţională de Integritate şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală). Monitorizarea adversarilor politici s-a realizat prin activităţi de poliţie politică constȃnd în interceptări ilegale de convorbiri telefonice sau ambientale, acţiuni de filaj, verificarea averii şi a eventualelor afaceri, verificarea şi monitorizarea conexiunilor cu alţi oameni politici, cu oameni de afaceri, cu jurnalişti şi alţi formatori de opinie. Acţiunile ilegale de interceptare telefonică sau ambientală şi de filaj sunt realizate de structuri specializate din SRI dar şi din SPP, DGIPI şi SIE. În scopul monitorizării şi fabricării de dosare penale adversarilor politici, serviciile secrete implicate au solicitat informaţii şi de la structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor, îndeosebi de la organele de poliţie, şi ale Ministerului Finanţelor, în special de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, condusă pȃnă anul trecut de slugoiul prezidenţial Sorin Blejnar, dar şi de direcţiile de control financiar şi administraţiile financiare judeţene. De asemenea, SRI sau alte servicii secrete implicate au solicitat Agenţiei Naţionale de Integritate să declanşeze acţiuni de verificare din oficiu a averii şi eventualelor afaceri ale adversarilor politici pentru a obţine informaţii în acest sens şi pentru a depista sau inventa eventuale motive de sesizare a Parchetului pentru fals în declaraţii sau conflicte de interese ori instanţele judecătoreşti pentru motive de incompatibilitate.

În cazul adversarilor politici consideraţi periculoşi, generalul Florian Coldea a recurs la stratagema obţinerii unui mandat de interceptare pentru motive de siguranţă naţională, care permite instituirea şi realizarea unui control tehnic operativ total (CTOT) asupra persoanei vizate: interceptarea tuturor convorbirilor telefonice şi ambientale, a poştei normale şi electronice, filaj permanent, monitorizarea persoanelor cu care intra în contact. Deosebit de grav este că, pentru interceptarea, urmărirea şi hărţuirea adversarilor politici ai actualei puteri, SRI are posibilitatea, pe care a materializat-o, de a recurge şi la reţeaua de sateliţi MONSAT de joasă altitudine, lansată de SUA în colaborare ci o serie de ţări europene, la care Romȃnia are acces în baza unor înţelegeri între serviciile secrete ale statelor NATO. Reţeaua de sute de sateliţi MONSAT care acoperă Europa are dispozitive radar, bazate pe unde milimetrice, care au capacitatea de a urmări o persoană, după caracteristicile biometrice, oriunde pe Pămȃnt, inclusiv prin acoperişul clădirilor în care se află aceasta. Totodată, sistemul MONSAT permite interceptarea convorbirilor telefonice şi a e-mailurilor. Astfel, prin marionetele sale de la SRI şi SIE, preşedintele Traian Băsescu foloseşte abuziv, independent şi fără control parlamentar, Sistemul Naţional de Monitorizare a Convorbirilor prin Satelit – MONSAT.

Solicit Direcţiei Naţionale Anticorupţie să se sesizeze şi să efectueze cercetări în cazul generalului Florian Coldea sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, referitor la acuzaţia de deturnare a sumei de aproximativ 4 milioane de euro în cazul răscumpărării jurnaliştilor romȃni răpiţi în Irak, şi de luare de mită, în cazul acuzaţiei privind primirea sumei de 350.000 euro pentru încheierea unui contract de achiziţii pentru SRI. Totodată, solicit Parchetului de pe lȃngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să redeschidă cauza în care generalul Florian Coldea a fost cercetat pentru accidentul de circulaţie provocat pe B-dul Ştefan cel Mare din Bucureşti, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, şi să se sesizeze faţă de procurorul general Laura Codruţa Kovesi sub aspectul infracţiunii de favorizare a infractorului. În fine, solicit Parchetului de pe lȃngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să-l cerceteze pe generalul Coldea sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu și pentru încălcarea legii siguranței naționale pentru toate acțiunile de poliție politică pe care le-a ordonat și coordonat.

 Senator 

Valer Marian

P.S. Într-un debriefing de peste trei ore, pe care l-am avut împreună cu jurnalistul Ovidiu Ohanesian cu părinții generalului Coldea, în casa acestora din comuna Târnova nr. 274, tatăl (fost tractorist în comună) și mama sa (până recent poștășița satului) și-au exprimat nemulțumirea pentru că unicul lor fiu a urmat “ cel mai prost liceu din Arad ” și penru că a plecat să învețe și să lucreze la București, unde “ a călcat în scuipat de mitici”. Ei ar fi preferat ca Florin (așa-l numesc pe fiul lor ) să rămână în zonă întrucât le-a fost foarte util în tinerețe când îl trimiteau să transporte, cu un autoturism ARO cu remorcă, și să vândă cartofi, varză și alte zarzavaturi în județul Arad și în județele învecinate. Părinții generalului au mai mărturisit că acesta a fost un copil cuminte și timid și s-au plâns că de când a devenit mare șef suferă rău cu coloana, având amenajat un pat și un spalier în spatele biroului său. S-au lăudat și cu ce personalități de la București a fost fiul lor înainte de Crăciun, la tăiatul și pomana porcului în ultimii ani, precum și că fiul lor se mândrește cu o vitrină plină de ” medalii și alte tinichele primite de al americani “. Concluzia bătrânilor Coldea a fost că fiul lor Florin i-a făcut prea multe hatâruri președintelui Băsescu și că ar trebui să se retragă și să-și vadă de familie și de sănătate. Mulțumesc și pe această cale părinților generalului Coldea pentru ospitalitatea și sinceritatea lor deosebită, inclusiv pentru flaconul cu pălincă de prune (de foarte bună calitate) fără de care nu ne-au lăsat să plecăm din casa lor. Sperăm ca măcar povața părintească să fie luată în seamă de generalul Coldea în al doisprezecelea ceas.

S-a mai stins un PATRIOT, Dumnezeu sa-l odihneasca

Non omnis moriar!

 Să stăpânim durerea...

Și să mulțumim Domnului că printre noi, nevolnici și păcătoși cum suntem, a fost să se nască un Gheorghe Buzatu, căci altul nu s-ar fi găsit să facă tot ce a făcut, ce a scris, ce a vorbit de la catedră marele istoric!

O spusă cu care ne-am obișnuit, mereu repetată, susține că nimeni nu este de neînlocuit!

Iată că vorba asta nu i se potrivește lui GHEORGHE BUZATU. Istoricului și om al Cetății care a fost Gheorghe Buzatu. Cine dintre colegii săi de generație sau mai tineri ar fi scris, gândit sau spus tot ce a spus, a scris, a documentat fără hodină marele istoric?! Și ce ne-am face noi, românii, fără tot ce a scris domnul profesor Gheorghe Buzatu?

Niciodată până în zilele noastre, de când există istorici români și istoriografie românească, nu s-a mai întâmplat cu vreunul dintre istoricii noștri să se înalțe atât de sus față de confrații săi, față de colegii săi. Nu cu un cap deasupra tuturor, ci cu întreaga sa statură, adică cu întreaga sa operă, mii și mii de români îl pun pe domnul Gheorghe Buzatu deasupra tuturor colegilor săi de generație sau mai tineri...

Este vorba de generația istoricilor români care, cu toții, au dat bir cu fugiții în fața ...istoriei! Au făcut de rușine și de ocară nobila misiune a cronicarului! Mai presus de adevărul istoric și de nevoile Neamului au pus măruntele lor interese, de familie sau de individ, ambiția căpătuielii, a dobândirii de onoruri academice... Și au tăcut acești istorici când fala Neamului nostru, eroii cei mai eroi, au fost tăvăliți în noroiul minciunii, al denigrării pătimașe, al diversiunii anti-românești din care face parte și minciuna, ascunderea adevărului despre cei ce ne-au precedat... Despre cei din care ne tragem, despre părinții și părinții părinților noștri...

Dumnezeu știe cu câți talanți și-a negociat fiecare academic vînzarea sufletului!...

Noi știm bine doar atât: că dacă nu era Gheorghe Buzatu, minciuna și-ar fi făcut de cap nestingherită și și-ar fi atins bicisnica țintă!

Să stapânim durerea că pleacă dintre noi cel care era cel mai bun...

Și să ne bucurăm că Domnul Dumnezeul părinților noștri nu ne lasă singuri și fără apărare dinaintea minciunii instituționalizate, a minciunii devenită profesie onorată și răsplătită de toate academiile și guvernările!

Căci Gheorghe Buzatu, ca un adevărat Învățător, a strâns în jurul său o mână de oameni dăruiți puternic, fără șovăială, cauzei Adevărului!

Non omnis moriar!, o poate spune cu toată încredințarea Gheorghe Buzatu, cu gândul la cărțile pe care le-a scris, dar și la colegii săi mai tineri, pe care i-a păstorit până în ultima clipă a vieții sale, lăsându-le clar ce mai au de făcut pentru Țară și Adevăr!

Și să-i mulțumim încă o dată Domnului că între Adevărul istoric și Cauza Neamului nostru românesc, nu există nicio contradicție, nicio adversitate!...

Gheorghe Buzatu pleacă dintre noi împăcat că a slujit cu credință și Neamul, și Adevărul!

Iar noi, pentru același motiv, să-i mulțumim Domnului că iată, din nou, la ceas de cumpănă, se nasc în Moldova astfel de oameni, ca GHEORGHE BUZATU.

Sit tibi terra levis, magistre, în înaltul cerului, alături de eroii neamului printre care de azi înainte te numeri și tu, robul lui Dumnezeu și al Neamului românesc, profesorul nostru al tuturor, Gheorghe Buzatu.

21 mai 2013, București

                                                               Asociația Foștilor Parlamentari din România

Dialog cu un filo-român

Col. (r) Ion Petrescu - Ion Măldărescu

La o respiraţie liberă! Într-o ţară prostită - la scenă deschisă.

Publicistul Ion Măldărescu alături de istoricul Gheorghe Buzatu, cu care împărtăşeşte credinţa în principiul roman: „Să trăieşti cinstit, să nu dăunezi altuia, să dai fiecăruia ceea ce i se cuvine!” Într-un timp dominat de mediocritatea intelectuală a majorităţii emisiunilor de televiziune, de abundenţa programelor radiofonice pur distractive, de o presă scrisă lascivă, un dialog cu un conaţional ce are convingeri ferme, care-i pecetluiesc evident existenţa, este o şansă. La o respiraţie liberă! Într-o ţară prostită - la scenă deschisă.

De data aceasta, interlocutorul meu este tenacele publicist Ion Măldărescu, realizatorul unei reviste electronice intitulate ART-EMIS, un magazin cultural cu impact la români din ţară şi peste hotare, în mod aparte în Germania. Întrebările esenţiale au fost generate de profilul şi principalele subiecte abordate în bi-săptămânalul menţionat. Interogaţiile adiacente ţin de diferenţele de opinii, fireşti, dintre intervievat şi iniţiatorul acestui dialog. De interes general.

Problema mareşalului Ion Antonescu

Col.(r) Ion Petrescu: De ce mai consideraţi, acum, că a rămas, de actualitate, tema opţiunilor mareşalului Ion Antonescu, în ultima conflagraţie mondială, în opoziţie cu decizia monarhului de atunci, care a decis, la 23 august 1944, un alt curs al istoriei naţionale, dovedit ulterior a fi deloc benefic prosperităţii României?

Ion Măldărescu: Ulpian, juristconsultul împăratului Alexandrus Severus afirma: „Honeste vivere, alternum non laedere, suum cuique tribuere!” (Să trăieşti cinstit, să nu dăunezi altuia, să dai fiecăruia ceea ce i se cuvine!), adagiu care a rămas în analele dreptului. Este şi motivaţia dialogului nostru. În speţă, spaţiul dezvoltării acestei teme de interes naţional este limitat, iar problema mareşalului Ion Antonescu, supusă cunoaşterii, fie şi numai din perspectiva unor corespondenţe stabilite fără caznă, trebuie să clarifice misiunea sa de Conducător al Statului, prin combaterea manevrelor de culise ale fabricanţilor de istorii, care au fraudat şi fraudează de amar de vreme imaginea sa şi adevărul. Mi-e teamă însă că de la marea amploare aperceptivă, care a traversat istoria, până la adevărul de sub cheie, e un pas enorm de făcut. Tocmai de aceea, accentul trebuie pus pe amprenta personalităţii sale, asupra evenimentelor din contextul geopolitic în care a fost investit ca şi conducător al Ţării. În acest scop, găsesc imperios necesară o succintă retrospectivă a nefericitei etape istorice la care vă referiţi.

I.P.: În economia acestui brainstorming poate avea relevanţă...

I.M.: Debutul sângerosului conflict se află şi azi ascuns şi păzit straşnic în marile arhive ale S.U.A., Rusia, Germania... unde accesul ne este - încă - restricţionat. 1939 este an de referinţă în declanşarea celei mai mari conflagraţii a omenirii. La 23 august 1939 a fost parafat machiavelicul pact Hitler-Stalin, cu Protocolul Adiţional Secret, desecretizat abia după 70 de ani, de la semnare -, din care redau aici ultimele două precizări edificatoare: „Articolul III. Privitor la Sud-estul Europei, atenţia este atrasă de către partea Sovietică privitor la interesul acesteia în Basarabia. Partea Germană declară dezinteresul politic total în această regiune. Articolul IV. Prezentul Protocol trebuie tratat de ambele părţi ca unul strict secret.”

I.P.: În mod paradoxal, azi Germania este vizibil interesată de landul dintre Prut şi Nistru.

I.M.: Da. Revenind, 1940 a fost, pentru România, anul rapturilor teritoriale: Diktatul de la Viena, pierderea Cadrilaterului şi ultimatumul sovietic de la 26-28 iunie 1940. „Aliaţii tradiţionali” - cum le place unora să le spună - erau preocupaţi de propria soartă: Franţa capitulase, Anglia s-a retras pe propria insulă, navigând pe valuri nesigure, americanii nici nu vroiau să audă de război. Singura alternativă pentru recuperarea teritoriilor pierdute de către România era Germania. Demers început prin întâlnirea Regelui Carol al II-lea cu Hitler şi preluat de generalul Ion Antonescu, în septembrie 1940. Nu este totuna să fii conducător al unei ţări, în timp de pace şi prosperitate, cu a fi lider al aceleiaşi ţări în vremuri tulburi, când întreaga omenire se îndrepta implacabil spre un război total, inevitabil, inclusiv pentru România.

I.P.: Un principiu valabil şi azi...

I.M.: La 22 iunie 1941 a început cruciada românească împotriva bolşevismului şi lupta pentru realipirea teritoriilor răpite de U.R.S.S.. A fost trecerea Nistrului o eroare? Exista alternativă? A urmat marele eşec al Axei, la Stalingrad. Dar, pentru a ne lămuri, să îl lăsăm pe Mareşalul Antonescu să vorbească: „Istoria se scrie cu spada! Anul trecut [în 1940] ne-au luat ruşii Bucovina. Noi luptăm acum să rămână Bucovina în stăpânirea neamului românesc. Dacă n-avem aliaţi puternici, care să aibă unitate de interes, şi aşa o pierdem. Nu putem rezista faţă de aceştia, de la Est. De aceea a trebuit ca, în tot timpul vieţii noastre istorice, să facem o necontenită echilibristică. [...] Am făcut mereu sentimentalism pentru că suntem filo-francezi - şi am pierdut graniţele neamului românesc -, pentru că am fost filo-englezi - şi am pierdut hotarele ţării noastre! Noi, filo-francezii! Dar nici nu ştie ţăranul ce este aceea. Nici nu i-a văzut în pictură măcar, nici pe francezi, nici pe englezi. Noi trebuie să fim filo-români şi să ştim cum să ne putem apăra graniţele. [...] În circumstanţele internaţionale de azi, pe ce ne putem sprijini situaţia noastră? Pe germani. Nu ne sprijinim pe Germania, suntem sfârtecaţi.

I.P.: Vă întrerup. În situaţia de azi, din fericire, este bine că avem parteneriatul strategic cu Statele Unite.

I.M.: Antonescu mai afirma „Dacă o făceam la timp, scăpam Statul Românesc. Şi în lupta pe care o purtăm, puteam eu, când se băteau germanii cu ruşii, după ce am luat Basarabia, puteam să mă opresc? Sau să fi făcut cum spun unii: să fi aşteptat, că ne-ar fi dat-o, la pace, englezii? Puteam să stau cu braţele încrucişate, când germanii se băteau cu ruşii şi să aştept ca să ni se dea Basarabia de către englezi? Şi dacă am fi pornit la luptă, fără Germania nu ne puteam lua Basarabia. Bravura soldatului român? Priceperea generalului Antonescu? Sunt mofturi. Putea să fie generalul Antonescu de un miliard de ori mai priceput şi soldatul român de un miliard de ori mai brav: Basarabia şi Bucovina nu le luam de la ruşi. Şi, după ce le-am luat, cu ajutorul Armatei Germane, puteam să mă opresc la Nistru? Puteam eu să spun: «Eu mi-am luat partea mea, mă opresc aici!»? Ca şi doi ţărani, care pun ce au împreună ca să-şi are locul şi, după ce unul şi-a arat, să spună celuilalt: Eu nu te mai ajut, fiindcă mi-am făcut treaba mea. Dar aceasta n-o fac nici doi ţărani. Şi atunci cum mi se poate pretinde să fac eu aceasta, pe plan militar? Ar însemna să dezonorez şi Armata şi Poporul Român, pe veci. Ar fi o dezonoare pentru noi, să mă fi dus până la Nistru şi să le fi spus nemţilor apoi: la revedere. Vedeţi în ce stare de decadenţă se găseşte conducerea acestui Stat, dacă se găsesc între conducători oameni cu o astfel de mentalitate, care ne cer să lăsăm pe nemţi să se bată şi noi să aşteptăm de la englezi Basarabia şi Bucovina. Se înşeală cine crede ca ne-ar fi dat cineva Basarabia şi Bucovina, dacă nu ne-am fi bătut pentru ele cu ruşii. Ba poate că atunci ne-ar fi întors foaia şi ne-ar fi spus că am făcut o rea politică, pentru că nu ne-am bătut”.

I.P.: Cam lung citatul din stenograma Consiliului de Miniştri, din acea epocă, dar necesar...

I.M.: „… Generalul Antonescu n-a înşelat, nu înşeală şi nu va înşela niciodată. [...]. Aşa-zisa opoziţie, prin elementele ei bine cunoscute ca valoare, ca trecut şi ca aviditate de a reveni la conducere, chiar peste cadavrul Ţării, complotează şi întreţine această operă inconştientă de slăbire a moralului, de defetism, de trădare.” (Rânduri memorabile, din cartea profesorului Gheorghe Buzatu - Românii în arhivele Kremlinului). Duplicitatea opoziţiei din România, aliată cu nemulţumirea unor generali dispuşi să trădeze, generali aflaţi sub oblăduirea unui suveran incompetent să conducă Ţara, au permis şi creat condiţiile propice complotului de la 23 august 1944, ocuparea Ţării de către Armata Roşie şi teroarea anilor care au urmat.

I.P.: Referirea la suveran este doar opinia dumneavoastră.

I.M.: Nu, nu, mulţi alţii au aceeaşi opinie. E vocea poporului. Ei bine, siliţi de împrejurări să intre în război, miile de soldaţi români l-au dus până la final, făcându-şi datoria pentru Ţară. Nu ei poartă responsabilitatea pentru modul în care s-au încheiat ostilităţile. „Analiştii” de conjunctură şi teoreticienii cârcotaşi l-au acuzat pe Mareşalul Antonescu că nu s-a oprit pe Nistru, dar nu au îndrăznit să întrebe ce a căutat Armata Română dincolo de graniţa de vest a ţării.

I.P.: Bună observaţia...

I.M.: De peste două decenii, guvernanţii postdecembrişti, preocupaţi nu de redresarea Ţării, ci de prosperitatea personală, nu s-au arătat interesaţi să reclame şi să pretindă scuze de la Germania şi de la Federaţia Rusă pentru consecinţele nefaste ale Pactului Molotov-Ribbentrop!

I.P.: O afirmaţie greu digerabilă de ex-miniştrii de externe postdecembrişti, dar corectă, în raport cu ceea ce au făcut şefii diplomaţiilor altor state, în situaţii comparabile...

I.M.: Ei nu au cerut anularea pactului şi a anexelor sale secrete. Paradoxal, la orizont se profilează o versiune modernizată a celui vechi, încă nedeclarat anulat, la care lustragii din guvernele şi parlamentul României rămân impasibili, ba chiar subscriu tacit.

Unicul supravieţuitor

I.P.: Nu cred. Şi asta pentru că, din fericire, interesul strategic al aliaţilor, în general, şi al americanilor, în mod special, a determinat mutarea, începând cu Summitul N.A.T.O., de la Lisabona, din anul 2011, a graniţei, de facto, a teritoriului protejat militar, de pe Prut pe Nistru. Continuăm. După lovitura de stat, din 23 august 1944, a urmat aceea din decembrie 1989, despre care publicaţi articole inedite, menite a atesta implicarea unor servicii secrete străine. În ce scop?

I.M.: Să nu uităm că Armata a 14-a a Rusiei este mai aproape de Chişinău decât N.A.T.O... Aşadar, 1944 şi 1989 au fost ani de cotitură în istoria modernă şi recentă a Neamului Românesc. Un istoric autentic trebuie să fie capabil să se transpună în atmosfera epocii cercetate, să analizeze sub imperiul obiectivităţii, nu prin reconsiderarea post-factum - eroarea fundamentală a veleitarilor. Un istoric de veche cultură patriotică, trebuie să stăruie în tradi­ţia adevărului şi să refuze cu toată fiinţa spirituală să fie părtaş al unor scenarii şi regii care primejduiesc Istoria, în general şi Istoria Neamului, în special. Amintesc aici personalitatea unor mari istorici contemporani (specializaţi în istoria modernă şi contemporană a României), părinţii unor teze care echivalează cu o reacţiune şi al căror statut moral se găseşte dincolo de orice comentarii: Florin Constantiniu, Gheorghe Buzatu, Dinu C. Giurescu, Jipa Rotaru, Cristian Troncotă, Corvin Lupu, Petre Ţurlea... cărora li s-a adăugat istoricul american Larry Watts. Unicul scop al articolelor publicate în revista ART-EMIS este „deconspirarea” adevărului istoric, dat fiind faptul că oamenii au de obicei numai conştiinţa periferială a unui eveniment. În opinia mea, atât momentul 23 august 1944, cât şi decembrie 1989 sunt acte de Înaltă Trădare Naţională. La 23 august 1944, fostul suveran - pe atunci un tânăr despre care generalul Constantin Sănătescu afirma că „... Majestatea Sa se pricepe la motoare, dar asta nu-i de ajuns pentru un rege!”, sfătuit de camarila servilă, ce roia în jurul său, a decis să iasă - lamentabil - „de sub papucul Mareşalului”. Urmările au fost catastrofale. Ţara a fost ocupată de ruşi şi condusă de alogenii care au decimat intelectualitatea românească, aproape până la dispariţie. Pentru că există o răsplată, pentru că „Dumnezeu nu bate cu parul”, participanţii la complot au sfârşit tragic, ajungând victime ale propriei trădări. Atunci, la 23 august 1944, suveranul a arestat capul - de facto - al propriei armate şi, în plin conflict militar, l-a predat inamicului. Cum poate fi catalogat acest gest? Atunci, la 23 august 1944, cum afirma Iosif Constantin Drăgan „Regele încredinţase ordonanţei sale secretul cifrului de la seiful unde acesta trebuia să-l închidă pe Mareşal. De la general la subofiţer, Coroana s-a rostogolit lamentabil.” Unicul supravieţuitor al evenimentelor este fostul suveran, dar n-are niciun interes ca adevărul să iasă la suprafaţă. Se străduieşte să păstreze tăcerea.

I.P.: Am altă opinie. Am discutat de două ori, cu Majestatea Sa Regele Mihai şi rămân la părerea că numai când va fi invitat la realizarea unui documentar în care iniţiatorii să nu fie pro sau contra unui anumit curs al evenimentelor, din august 1944, va răspunde, onest, la întrebări care practic nu i-au fost puse!

I.M.: Adică, „la Paştele Cailor!”... l-aţi crezut? Agenda lui Carol al II-lea - ascunsă vreme de decenii de către un ofiţer al Gărzii Palatului -, unde Mareşalul a notat derularea arestării, „strigă” adevărul. Nici despre sângerosul decembrie 1989, când românii s-au repezit spre prăpastie precum oile lui Panurge, nu s-a scris, încă, întregul adevăr şi sunt puţine perspective ca el să vadă prea curând lumina oficială. Să nu uităm că, lucrătura aceloraşi regizori din '89, a fost şi jocul de Dominó din nordul Africii, al anului 2012.

Umbra K.G.B.

I.P.: Îmi place dialogul cu dumneavoastră. Mă provocaţi. Regizorii schimbării la faţă a României, din anul 1989, sunt diferiţi de cei care au iniţiat primăvara arabă. Primii nefiind deloc încântaţi de libertatea de exprimare oferită de Internet.

I.M.: De parcă cei actuali ar avea altă poziţie! Să-i fim recunoscători istoricului Corvin Lupu, pentru curajul de a deconspira numeroase momente ale trădării decembriste! De altfel, încă din 1990, dizidentul sovietic, Vladimir Bukovski, una dintre sursele bine informate din Estul Europei, menţiona: „Niciodată rolul K.G.B.-ului în U.R.S.S. şi în străinătate nu a fost atât de important. Serviciile secrete sovietice sunt cele care au vegheat la răsturnarea lui Ceauşescu în România, care au lansat «revoluţia de catifea» în Cehoslovacia, care au luat măsuri pentru răsturnarea lui Erich Honecker în Germania Răsăriteană, producând îndeosebi circumstanţele favorabile distrugerii zidului Berlinului”.

I.P.: Cu asta sunt de acord. Ca publicist, cu o atentă monitorizare a evoluţiei celui de-Al Doilea Stat Românesc, ce estimare faceţi privind şansele Republicii Moldova de a îşi continua drumul spre integrarea în Uniunea Europeană, apropierea de România şi depărtarea de fosta putere imperială, de la răsăritul Europei?

I.M.: „Suntem aici, de mii de ani, la poarta furtunilor şi a trecerii oştilor...”, spunea Nicolae Iorga. Suntem aşezaţi într-un punct geografic unde interesele „imperiilor” s-au intersectat de-a lungul secolelor cum, de altfel se întâmplă şi astăzi. Romanii, turcii, ruşii, austriecii, nemţii... Acum americanii.

I.P.: Menţionarea americanilor mă amuză, dar nu subscriu la ea. Însă nu vă cenzurez.

I.M.: Asta ar mai lipsi! Cu ce drept? Toţi au venit aici pentru a cere „pământ şi apă”. Ce nu li s-a dat de bună-voie, au luat cu de-a sila. De la primul rapt teritorial rusesc asupra Basarabiei s-au împlinit 200 de ani. Douăsprezece, chiar treisprezece invazii ruseşti şi-au rostogolit tăvălugul peste pământul românesc, dintre Prut şi Nistru, graniţa de est, firească, a României şi a Europei. În 1940 Molotov a greşit traseul, mâzgălind pe hartă şi ceea ce nu ceruseră prin ultimatumul din 26-28 iunie. Mareşalul a adus pământul românesc la trupul Ţării, pentru ca Aliaţii să i-l dea înapoi lui Stalin, cu Românie cu tot. Cum să ignorăm, să negăm aceste realităţi? De-a lungul secolelor, prin grija Rusiei ţariste, apoi prin cea a Uniunii Sovietice, s-au produs schimbări dramatice în structura populaţiei dintre Prut şi Nistru, dar sentimentul românesc n-a putut fi înnăbuşit niciodată. Marea ratare a momentului - premeditată şi dictată, de altfel - din 1990 nu poate fi, nici ea ignorată.

I.P.: Aici aveţi dreptate. Am fost la Primul Pod de Flori peste Prut. La Ungheni. Ca ofiţer. Ambasada rusă trimisese doi ofiţeri K.G.B., care erau palizi şi tremurau lângă mine şi comandantul batalionului de grăniceri, de la Iaşi, privind îngroziţi mulţimea de români şi întrebând, în neştire: „Ce se întâmplă?” Atât de mare a fost atunci frica sovieticilor încât - am mai scris despre asta, dar o repet - generalul Petre Teacă, care comanda atunci trupele de grăniceri, a fost plimbat cu elicopterul, de generalii sovietici, pentru a i se arăta camioanele cu trupele speciale, dotate cu câini, precum naziştii, ascunse în păduri, gata de intervenţie sângeroasă, dacă acei peste 1.000.000 de români, care au trecut paşnic, Prutul, la fraţii lor, ar fi dorit atunci proclamarea reunirii. Mă uitam la ofiţerii sovietici, grăniceri ca şi noi. Erau livizi!

I.M.: Asta e! În 1992 a curs sânge pe Nistru. Armata a 14-a rusă a agresat teritoriul tinerei republici, sub ochii „nevăzători” şi gura tăcută ale marilor puteri. Jocurile erau făcute, iar primul preşedinte al României postdecembriste a trădat, fără ezitare, interesele ţării. Ceilalţi doi i-au continuat „opera”. Vă mai amintiţi de Doina şi Aldea Teodorovici, de Virgil Tatomir?... Dusu-s-au la cer, dar nu de bună voie.

I.P.: Vizavi de conflictul de pe Nistru lucrurile sunt mai nuanţate. Ion Iliescu a fost, ca de obicei, prudent, ca să fiu elegant, dar ulterior a condus România la momentul invitării acesteia în N.A.T.O.. Emil Constantinescu a fost nevoit la un act diplomatic cunoscut cu Ucraina, dar tot el este cel care a determinat opţiunea României spre aliaţi, în momentul operaţiunilor militare decisive din spaţiul ex-iugoslav. Traian Băsescu şi-a atras antipatia multor conaţionali, pentru măsuri interne şi atitudini pe care nu le mai evoc, dar are meritul - chiar dacă enervează afirmaţia mea - de a fi menţinut Parteneriatul Strategic cu Statele Unite. A cărui valoare reală, actualii guvernanţi abia acum o înţeleg.

I.M.: Actul diplomatic la care faceţi referire - Tratatul cu Ucraina - a fost un act inutil, un act de trădare a intereselor româneşti, iar prin servilismul faţă de N.A.T.O., în timpul războiului din Jugoslavia, România a oferit ceea ce Ungaria - deja membră - nu acceptase. Parteneriatul strategic cu S.U.A. poate fi, lesne, comparat şi asemuit cu parteneriatul România-Germania din anii '40. Deşi nu ne aflăm în stare de război, situaţia este comparabilă, iar pericolul vine din aceeaşi direcţie. Revenind la „drumul spre integrarea în Uniunea Europeană, apropierea de România şi depărtarea de fosta putere imperială, de la răsăritul Europei”, ceaţa este destul de densă, iar vizibilitatea asupra perspectivei, neclară. Federaţia Rusă nu-i dispusă să-şi abandoneze avanpostul transnistrean şi să-şi retragă trupele de ocupaţie. Puţin le pasă americanilor sau Uniunii Europene de ruda săracă - România. Tratate, înţelegeri? Fum şi aburi!

I.P.: Bun. Vă respect tirada, ca jurnalist acid, dar diplomaţia superputerii lumii nu se face la talk-show-urile din România. Fum şi aburi or fi pe ochii celor care decriptează lumea doar pe baza informaţiilor primite prin presa bulevardieră, din ţară.

I.M.: Nu oricine are acces la informaţii secrete, iar mass-media românească... Să nu uităm că tratatele nu se fac pentru a fi respectate decât de către căţei, nu şi de dulăi. Anul 1989 a fost o catastrofă planetară şi din alt punct de vedere: S.U.A. a fost lipsită de obiectul muncii, adică de inamicul din vremea războiului rece, iar echilibrul de forţe a suferit modificări derutante. În „Domnia haosului absolut”, cum a botezat perioada în care trăim eruditul istoric Gheorghe Buzatu, a erei „ciocnirii civilizaţiilor şi refacerii ordinii mondiale” definită astfel de către Samuel Huntington, interesele au fost acoperite cu o modernă şi perfecţionată reţea de camuflaj, sub care nu au acces decât „avizaţii”. Marile scamatorii şi discriminări ale Consiliului Europei şi ale celor mai puternice state, membre ale U.E., interesata „vizită a bătrânei doamne”, mecanicul-şef al locomotivei europene, la Chişinău, din anul trecut, presiunile Ţarului Putin şi controversatul scut anti-rachetă de la Deveselu, sunt doar câteva elemente de suprafaţă.

I.P.: Scutul o fi controversat pentru dumneavoastră. Dovadă că am avut dreptate că informaţiile furnizate opiniei publice de oficialii de ieri, ca şi cei de azi, sunt minimale, insuficiente, rod al unei aroganţe bazată pe supra aprecierea rolului lor, la diferite eşaloane ale structurii de stat.

I.M.: Nu sunt singurul. Şi alţii îl pun sub semnul incertitudinii şi al eficienţei discutabile în caz de conflict. Iar trupele ruseşti „de pacificare”, avide de sânge românesc, nu ezită să tragă în plin asupra românilor. Forţele de ordine din Republica Moldova sunt timorate de acţiunile anti-unioniste, dirijate şi puse în practică de serviciile secrete ruseşti, iar manifestanţii unionişti sunt lăsaţi pradă violenţei atacatorilor. România tace! Uniunea Europeană tace! Germania tace! Toate aceste detalii nasc, firesc, întrebări privind viitorul Republicii Moldova şi realipirea la Ţara mamă.

Zoe de la Chişinău...

I.P.: Eu nu văd aşa lucrurile. Şi tot răul descris de dumneavoastră limpezeşte mentalitatea fraţilor de peste Prut. Evenimentele de ultimă oră demonstrează ceea ce am mai afirmat. Rusia nu mai are dreptul să treacă Nistrul, fie chiar cu un singur bocanc militar. Restul ţine de focurile de artificii politice locale. Precum obsesia lui Mihai Ghimpu de a schimba pe actualul ministru al apărării, Vitalie Marinuţă, cel mai pro-occidental membru al guvernului în funcţiune, cu o... muiere! Ultimul cuvânt l-am folosit aidoma unui duş rece, pentru că toate politicienele aduse în ministerul armatei - cel de la Bucureşti -, s-au dovedit a fi isterice, ridicole, demne urmaşe ale celebrei Zoe, din piesa O noapte furtunoasă, de Ion Luca şi Caragiale.

I.M.: În schimb, eu nu uit că Napoleon, afirmând că „drumul spre inima soldatului trece prin stomac” nu a greşit. Ce a oferit - concret - integrarea europeană României? Ce poate ea oferi românilor de dincolo de Prut? Promisiuni şi mărgele. Ce poate oferi România surorii ei oropsite, în această domnie a haosului absolut? Este capabilă România, vrea Uniunea Europeană să ofere ceea ce Federaţia Rusă poate? În contextul impusei regionalizări, este capabilă România să-şi apere hotarele, nu de la Nistru pân-la Tisa, măcar de la Nistru până la actuala graniţa de vest a Ţării? „Fosta putere imperială de la estul Europei”, cum aţi definit-o dumneavoastră, nu este tocmai o fostă, ci actuală putere economică, politică şi militară, chiar dacă poartă uniformă nouă. Imnul a rămas acelaşi.

I.P.: Staţi un pic! Toţi, dar toţi europenii, dintre Prut şi Nistru, inclusiv abilul Vladimir Voronin îşi doresc ca să nu mai fie trataţi ca locuitori, de categoria a doua, a bătrânului nostru continent! De unde vine şi jocul, la două capete, a multor moldoveni, care amintesc de posibilitatea urnirii spre Uniunea EuroAsiatică. În ce an ne aflăm? 1940? Nu. Iar în 2013 orice atac la adresa României va fi considerat unul la adresa NATO. Dacă nu ştiţi, vă spun eu, aşa, ca luare aminte, pentru unii cititori. Mai puţin de cinci minute face un avion de luptă american, decolat de la baza situată la Mihail Kogălniceanu, până la punctul aerian de admirare turistică integrală a Tiraspolului...

I.M.: ...Credeţi că un avion rusesc are nevoie de mai mult timp pentru a parcurge aceeaşi distanţă, în sens invers? Poate demonstrează ruşii ce pot acum, pe durata manevrele militare din Marea Neagră... Dar să reluăm... Într-un dialog pe care l-aţi purtat cu distinsa doamnă Maria Diana Popescu, abordând acelaşi subiect, ea sugera clarificarea printr-un referendum pe ambele maluri ale Prutului, privind alternativa unionistă. Susţin afirmaţia, considerând-o ca fiind calea reală de a afla părerea nefalsificată a poporului român de pe ambele maluri ale Prutului. Un referendum „nearanjat, necosmetizat, ne-electronizat pe computere!”, ci lămuritor. Falsa soluţie cu drumul spre vest al Republicii Moldova şi „unirea” celor două state româneşti în conglomeratul înstelat al drapelului albastru serveşte interesele globalismului agresiv, dar mai puţin interesele României. Nici „integrarea”, nici „unirea” nu vor fi înfăptuite dacă poporul nu le vrea. Dacă se doreşte Unirea, să se facă, în pofida dictaturii U.E. şi/sau a Federaţiei Ruse! Ce păcat! Lumea nu avansează deloc. Doar şantajele. Restul e „preacurvie”!

150 de secui...

I.P.: Faptul că vă respect libertatea de exprimare nu vă scuteşte de o replică pe măsură. A fost referendum la ruperea Basarabiei de România? Hai să fim serioşi. Mergem mai departe. Bomboana pe coliva relaţiei europene, cea obiectiv necesară, între două state membre ale comunităţii euro-atlantice, precum România şi Ungaria, a fost agitarea, în scopuri nu doar propagandistice, a drapelului secuiesc, nu numai pe plaiuri transilvane. Cum comentaţi acest pretext infantil, din perspectiva ţelurilor vizate de iniţiatori?

I.M.: Aţi omis să menţionaţi de care „rupere” este vorba, de prima? De ultima? Nu aţi amintit nici de condiţiile din 1812, nici de cele din 1944 sau din 2013. „A la guerre comme à la guerre!”. În vreme de război nu se prea face referendum... în timp de pace, este posibil. În nenumărate rânduri au fost puse bomboane pe coliva - nu a relaţiei europene, ea există doar pentru unii parteneri -, ci a relaţiei România-Ungaria, iar aşa-zisul pretext al drapelului secuiesc nu este deloc infantil.

I.P.: Vorba vine...

I.M.: Plecând de la datele ultimului referendum, pe teritoriul României ar exista „fabulosul” număr de 150 de secui declaraţi. Aşadar, ei de abia ar putea alcătui un cătun, nicidecum o localitate, darămite o „Ţară”. Extremismul naţionalist ungar şi doctrina ungaristă sunt o realitate. Deşi suntem în secolul al XXI-lea, fantoma Imperiului Ungar este plimbată între Budapesta şi porţile Ardealului, sfidează toate reglementările Uniunii Europene, care, din nou afirm: tace! Principala vină nu este însă a Uniunii Europene, nu este a Ungariei, ci a saltimbancilor politici căţăraţi pe volanta rotitoare a puterii din România postdecembristă. Rând pe rând, cu acceptul tacit al guvernelor aservite altor interese decât celor româneşti, minoritatea maghiară din România a primit, nu drepturi, ci privilegii, date spre exemplu altor state de către însăşi Uniunea Europeană. Vreme de peste două decenii, cât a fost cocoţată la putere, U.D.M.R. - coloana a V-a a serviciilor speciale din Ţara vecină şi (ne)prietenă -, a reuşit să penetreze toate structurile decizionale româneşti, inclusiv serviciile secrete.

I.P.: Afirmaţia ultimă nu o cred. Eu chiar am încredere în elita serviciilor secrete româneşti. Şi ştiu ce spun.

I.M.: Să nu uităm că Mihai Răzvan Ungureanu a fost şeful unuia dintre serviciile speciale. Şi în el aveţi încredere? Moştenirea Gojdu a fost înstrăinată cu acordul guvernului Tăriceanu, prin intermediul aceluiaşi „faimos” ministru de externe M.R.U.. Laszlo Tökes, europarlamentar din partea României a jurat credinţă Ungariei şi pledează împotriva ţării care l-a trimis în Parlamentul European. Consilierul personal al premierului actual al României - tot de etnie maghiară - a declarat în acelaşi forum că el nu reprezintă România, iar astăzi întinde arcul spre caracterul naţional al Ţării.

I.P.: Să fim obiectivi. Place sau nu, actualul premier al României - dacă îl judecăm după atitudinile publice - a avut o atitudine demnă, ba chiar de delimitare clară de omologul de la Budapesta.

I.M.: Criminalii de război maghiari au statui pe teritoriul României, iar Mareşalul ROMÂN, Antonescu, este asasinat şi/sau „demolat” în fiecare zi. Garda Maghiară, organizaţie interzisă în Ungaria îşi face de cap în România.

I.P.: Ei, aş! Maestre, dacă iar m-aţi provocat, forţa expediţionară a României, călită în trei teatre de operaţiuni militare - ex-iugoslav, afgan şi irakian - are nevoie doar de 10 ore, pentru a reitera exemplul înaintaşilor, care s-au fotografiat în faţa parlamentului aflat pe malul Dunării. Nu cel din Slovacia, asta ca să nu avem dubii...

I.M.: Mă bucură replica dumneavoastră, dar afirmaţia mea are acoperire! Vreţi să vedeţi busturile criminalului de război, Albert Wass? Megeţi în Ardeal. În ceea ce priveşte repetarea gestului din 1919, mă îndoiesc că ar mai fi posibil. Chiar dacă am mai putea, deşi mă îndoiesc, nici N.A.T.O. nici U.E. nu ne-ar permite. Un cretin face un simulacru de execuţie publică a lui Avram Iancu şi autorităţile româneşti numai că nu-l felicită, bagatelizând obrăznicia.

I.P.: Omul îşi dorea să devină simbolul „represiunii româneşti”. Nu i-a ţinut figura...

Dacă un român ar fi „spânzurat” la Budapesta, manechinul lui Horthy, acum ar putrezi în puşcăriile Ungariei sau ar sta la doi metri sub pământ. Preşedintele, Prim-ministrul, Guvernele şi Parlamentul României, au amuţit, în timp ce omologii lor unguri îndeamnă cetăţenii români de etnie maghiară la ură, la nesupunere civică şi autonomie pe criterii etnice.

I.P.: Este opinia dumneavoastră. Nu subscriu la aceasta. Preşedintele şi-a rezervat dreptul de a reacţiona dacă omologul ungur intervine de o manieră eronată. Despre premier mi-am spus opinia. Ministrul de externe, aşa timid cum este, şi-a îndeplinit rostul de moderator. Iar parlamentul nostru nu era cazul să intre în jocul celor care îşi încearcă şansa de secesionişti virtuali.

I.M.: Dar îndemnul la ieşire în stradă al lui Tökes?  Dar declaraţiile lui Frunda sau ale lui Kelemen Hunnor cum pot fi calificate? Premierul Ungariei se plimbă prin România ca pe bulevard, agitând spiritele. Alţi demnitari ai Ungariei ne sfidează, la noi acasă, iar oficialităţile româneşti stau de lemn Tănase. La ordinul U.E. - această Nouă Uniune Sovietică - Guvernul României le pune pe tavă oferta regionalizării. Cerşim accesul la spaţiul liber de circulaţie în superstatul unde ni s-a dat brânci şi-am devenit sclavi. La antipod, cu concursul Occidentului şi al cârpacilor noştri, care prestidigitează cu destinul naţiunii, am ajuns să cerşim drepturile înscrise în lege şi în reglementările Uniunii, în loc să reclamăm nerespectarea lor şi discriminările la care suntem supuşi. Ar fi timpul să ne trezim din adormire şi să ne scuturăm de căpuşele care sug de pe spinarea răbdătorului popor român. U.E. are copiii ei preferaţi, România a fost stoarsă de resurse, dispreţuită şi aruncată la periferia conglomeratului ipocrit, la fel de corupt ca cel mioritic. Este corect că Uniunea ne-a trântit chestiunea Tezaurului în nas? Ce urmează? Preconizatul Diktat de la Bruxelles? Marea confiscare a economiilor populaţiei, la fel ca în Cipru? Sau se gândesc la un plan Kosovo? Nu le merge! Cu românii vor avea de furcă. Deşi răbdători până la absurd, românii, cu bunele şi mai puţin bunele lor obiceiuri au înscrisă în gena lor unitatea de neam.

Chestiunea patriotismului în anul 2013

I.P.: Unul dintre cei mai prestigioşi colaboratori ai revistei dvs. este istoricul Gheorghe Buzatu. Mai poate fi - în lumea cinică de azi, în degringolada evidentă, din sistemul de învăţământ din România - recursul la istorie o soluţie pentru revigorarea memoriei naţionale, extrem de utilă celor ce mâine vor trăi în această ţară şi o vor conduce aşa cum au fost deprinşi, sau nu, ca să îşi iubească patria?

Distanţată considerabil, în sens înălţător, de a colegilor istorici, vasta activitate de cercetare a ilustrului Gheorghe Buzatu vine să aşeze tectonica istoriei pe baze solide, în înfrăţire cu marile adevăruri care posedă, în temeliile lor, pilonii patriotismului. Domnia sa se străduieşte în primul rând să scoată în evidenţă evenimentul însuşi, care cere să fie constatat ca atare în relieful adevărului. Personalitatea sa înnobilează paginile revistei ART EMIS, este de ce nu, acea spiritua­litate solară, cu un caracter prin excelenţă „regal”, care dă orizontului spa­ţial şi temporal al naţiunii române un certificat de identitate istorică. După haosul loviturii de stat din decembrie 1989, educaţia tele-manelizată a condus la deteriorarea drastică a sistemului educaţional şi de învăţământ. Istoria a devenit o materie facultativă, orele de educaţie - puţine câte au mai rămas, sunt profilate pe directiva sexuală, pe tolerare-promovare a homosexualităţii, pe diminuarea până la eliminare a educaţiei în familiei. Pornografia şi trivialitatea sunt obiecte ale muncii în instituţiile mass-media. Până şi monstruozităţile pornografice ale lui Cărtărescu au fost trecute pe lista şcolară a literaturii obligatorii. În condiţiile acestor dezrădăcinări şi dislocări orizontice ale poporului din matricea naturală, putem vorbi despre Gheorghe Buzatu ca despre un exponent de mărime al conştiinţei umane, ale cărui demersuri ştiinţifice ar trebuie predate în şcoli. În ciuda condiţiilor vitrege şi a distrugerii sistemului haretian de învăţământ, Neamul Românesc mai are copii şi tineri talentaţi, are genii pe care - din păcate, nesocotite la ele acasă - le recunosc şi le racolează străinii. De la ei poate veni salvarea Ţării. Pe ei trebuie să-i educăm în spirit patriotic, nu să-i exportăm ca produs finit de materie cenuşie. Da! Revigorarea memoriei naţionale este mai mult decât necesară, este o problemă de viaţă şi de moarte a neamului nostru! Şi nu sunt patetic afirmând asta, sunt realist.

Cui îi mai place sindromul drobului de sare?

I.P.: La finalul acestui dialog, sunteţi adeptul celor care promovează sindromul mioritic al drobului de sare, deplângând, fără încetare, decăderea societăţii de azi, sau un susţinător al mentalităţii de învingător, specifică tuturor acelora care au marcat momentele de glorie ale neamului nostru?

Ca de obicei, adevărul e la mijloc. Consider că trebuie să ne situăm, undeva, între „Sindromul mioritic al drobului de sare” şi „mentalitatea de învingător”. Costumând cazuistica doar în alb şi negru, nu mai putem percepe nuanţele şi nici faptele în contextul intern şi internaţional - extrem de complex. Nici minimalizarea defectelor sau a pericolelor, nici exagerarea meritelor sau a calităţilor poporului român, nu sunt soluţii de rezolvare. Trebuie să alegem soluţia optimă între prudenţă, diplomaţie, demnitate şi îndrăzneală conştientă. Cercetarea, recunoaşterea şi redarea adevărului istoric, cu toate aspectele sale, sunt soluţiile salvării şi ale respectului de sine. Însă, atâta vreme cât, pe agenda guvernanţilor, suveranitatea Ţării, demnitatea naţională şi nivelul de trai al poporului român au aceeaşi importanţă pe care o are cucuta în creşterea glandelor endocrine ale ţânţarului anofel sau naşterea prin cezariană a acvilei carpatine, s-ar impune să ne luăm soarta în propriile mâini. Din păcate, cei mai mulţi dintre cetăţenii României au fost transformaţi în zombies conectaţi la viaţă prin televizor, unde îşi găsesc loc de refugiu cei ce fug de braţul amputat al Legii. Poporul român rabdă ca prostul, nu iese în stradă, nu pune mâna pe par, atunci când este ignorat sau scuipat în obraz de către „talibanii”, „mogulii” sau „baronii” autohtoni. Nu mai pune mâna pe armă pentru a-şi apăra ţarina. Totuşi, încă se mai găsesc oameni care îşi fac datoria, aşa cum pot, cu mijloacele rudimentare pe care le au în dotare. Nu la mass-media mă refer, nici la Armata României - pentru că ar fi prea multe de spus despre (ne)înzestrarea ei -, ci la serviciile secrete. Regretabil este că şi în cazul acestora, deţinătorii puterii decizionale nu ţin cont de rapoartele prezentate. Se conduc după „miros” şi după interese de ei ştiute. De ce nu avem curajul să spunem că toate guvernele şi toţi preşedinţii de după ’89 au tras cu sânge rece în poporul român, au ucis România, industria ei, agricultura, sănătatea, învăţământul şi au lăsat milioane de români fără locuri de muncă, fără viitor. Aceasta este libertatea şi democraţia mult visată şi trâmbiţată? Democraţia care a protuberat inechitate socială, slăvind agoniselile libertare ale Puterii? Ca toate ţările periferiei capitaliste, România nu mai găseşte echilibrul propice între importul occidental de orice fel şi propria producţie de valori. Cam aceste lucruri ne-au oferit relaţia de penetrare a capitalului într-o ţară, pâna mai ieri inaccesibilă. Ce e obligată să producă România integrată? O cultură economică şi socială instant, perisabilă, gata să se altereze şi să se alinieze la primul fluier al Bruxelles-ui. În loc să ne fi dezvoltat, pe fondul libertăţii, propriile capacitaţi, am fost obligaţi să ne adaptăm unui mers străin, destabilizator realităţilor româneşti. Dacă luăm în considerare premisele de la care plecam pentru următorii ani, în decembrie 1989, şi starea jalnică în care ne aflăm în anul 2013, e limpede, ne mai rămâne să credem în minuni! Suntem un popor în lanţuri, jefuit cu metodă, aflat la cheremul Occidentului şi hulit de ursul de la răsărit. Ne zbatem în degringolada ideologiei capitaliste, când însuşi capitalismul ca sistem este pus, astăzi, sub semnul întrebării. Şi nu mă lamentez, ci constat cu amărăciune. Capitalismul globalizat este instrumentul perfect pentru vârfuri şi dezastruos pentru cei mai mulţi. Specializaţi în acapararea puterii şi a zonelor de influenţă, în subjugarea popoarelor prin îndatorare, amatorii de profituri uriaşe, corupţii, vânzătorii propriilor popoare se simt bine în capitalism, fie chiar în ipostaza de executanţi sau supuşi ai mafiei planetare şi ai crimei economice organizate. Aşadar, ce ne-a adus bun mirajul statutului de membru N.A.T.O. şi U.E.? Răspunsul ni-l dă realitatea de zi cu zi.

I.P.: Nu am mai intervenit în avalanşa argumentelor dumneavoastră finale, la care, ca să fie foarte clar, nu subscriu deloc. Nu eram în NATO? Vorbeam limba rusă. Nu intram în Uniunea Europeană? Aveam soarta Bielorusiei. Dar am iniţiat acest interviu pentru că mi se pare firesc să avem o imagine mai clară, a frământărilor celor care, cu multe argumente îndreptăţite, precum nu puţine, dintre cele afirmate de dumneavoastră, îşi doresc o Românie demnă. Şi vă mai spun ceva. Din experienţă proprie. Unui ofiţer rus, dacă îi spui că nu eşti de acord cu el, surâde enigmatic şi te invită la un pahar de votcă. Unui ofiţer american, dacă îi spui acelaşi lucru, te invită la o cafea şi întreabă calm: Bine. Deci care-i opinia ta? Nici peste Ocean, nici la Moscova nu sunt preţuiţi cei cu capul plecat. Aici este problema.

I.M.: Cred că nici ofiţerul american nu este abstinent - cum prea delicat doriţi să-l prezentaţi, şi asta miroase a altceva. Presupun că ar renunţa uşor la cafea în favoarea unui pahar cu whisky. În rest, este opinia dumneavoastră şi o respect, deşi văd situaţia în mod diferit. Pentru mine contează mai puţin părerile de pe malul Potomacului, din Turnul Babel, de la Bruxelles sau din Piaţa Roşie. Contează, însă, enorm atitudinea Puterii instalate pe malul Dâmboviţei, că de, „Până la Dumnezeu ne mănâncă sfinţii!”.