1.Puterea a trecut în alte mâini
Adevăraţii stăpâni ai lumii nu mai sunt guvernele ţărilor, ci
conducătorii grupurilor multinaţionale financiare sau industriale şi ai unor
instituţiilor internaţionale "opace" (FMI, Banca Mondială, OCDE, OMC,
băncile centrale). Prin urmare, cei care conduc lumea nu sunt aleşi în mod
democratic, în ciuda impactului deciziilor lor asupra vieţii populaţiei.
Puterea acestor organizaţii se exercită la o dimensiune planetară, în timp ce
puterea statelor e limitată la o dimensiune naţională. De altfel ponderea
societăţilor multinaţionale în fluxurile financiare a depăşit-o de mult pe cea
a statelor.
La dimensiune transnaţională, mai bogate decât statele şi reprezintând
principalele surse de finanţare ale partidelor politice de orice orientare în
majoritatea ţărilor, aceste organizaţii se situează de fapt mai presus de legi
şi de puterea politică, mai presus de democraţie.
Iată lista cifrelor de afaceri ale unor organizaţii multinaţionale,
comparate cu PIB-ul statelor. Ea spune multe despre puterea planetară pe care
aceste societăţi sunt în curs s-o capete. O putere tot mai mare, datorată
accelerării fuziunii între organizaţiile multinaţionale.
Cifre de
afaceri sau PIB, în miliarde de dolari
|
General
Motors
|
178,2
|
|
Singapore
|
96,3
|
|
Danemarca
|
161,1
|
|
Toyota
|
95,2
|
|
Tailanda
|
157,3
|
|
Israel
|
92
|
|
Ford
|
153,5
|
|
General
Electric
|
90,8
|
|
Norvegia
|
153,4
|
|
Filipine
|
83,1
|
|
Mitsui
& Co
|
142,8
|
|
IBM
|
78,5
|
|
Polonia
|
135,7
|
|
NTT
|
77
|
|
Africa
de Sud
|
129,1
|
|
Axa
- UAP
|
76,9
|
|
Mitsubishi
|
129
|
|
Egipt
|
75,2
|
|
Royal
Dutch Shell
|
128,1
|
|
Cile
|
74,3
|
|
Itoshu
|
126,7
|
|
Irlanda
|
72
|
|
Arabia
Saudita
|
125,3
|
|
Daimler-Benz
|
71,5
|
|
Exxon
(Esso)
|
122,4
|
|
British
Petroleum
|
71,2
|
|
Wall
Mart
|
119,3
|
|
Venezuela
|
67,3
|
|
Ford
|
100,1
|
|
Groupe
Volkswagen
|
65,3
|
|
Grecia
|
119,1
|
|
Noua
Zeelanda
|
65
|
|
Finlanda
|
116,2
|
|
Unilever
|
43,7
|
|
Marubeni
|
11,2
|
|
Pachistan
|
41,9
|
|
Sumimoto
|
109,3
|
|
Nestle
|
38,4
|
|
Malaezia
|
97,5
|
|
Sony
|
34,4
|
|
Portugalia
|
97,4
|
|
Egipt
|
33,5
|
|
Singapore
|
96,3
|
|
Nigeria
|
29,6
|
|
Ansamblul celor mai mari 5 firme din lume
|
526,1
|
|
Orientul Apropiat si Africa de Nord
|
454,5
|
|
Asia de Sud
|
297,4
|
|
Africa Sub-Sahariana
|
269,9
|
Cifrele datează din 1999, în
afară de cele scrise cu italice care datează din 1992.
Surse: Banca Mondială (World Development Rapport 1998-1999), Forbes, The
Nation, Institutul de Cercetare al Naţiunilor Unite pentru dezvoltare socială
(Statele Disarray, Geneva, 1995), Le Courier National, Le Monde Diplomatique.
2.Iluzia democraţiei
Democraţia a încetat deja să mai
fie o realitate.
Responsabilii organizaţiilor care
exercită puterea reală nu sunt aleşi în mod democratic şi publicul nu e
informat în ceea ce priveşte deciziile lor.
Raza de acţiune a statelor este
din ce în ce mai redusă datorită existenţei unor acorduri economice
internaţionale în privinţa cărora care cetăţenii n-au fost nici consultaţi,
nici informaţi.
Toate aceste tratate elaborate în
ultimii cinci ani (GATT, OMC, AMI, NTM, NAFTA) vizează un scop unic: transferul
puterii statelor către organizaţii non-alese, cu ajutorul unui proces numit
"globalizare".
Suspendarea proclamată şi
explicită a democraţiei n-ar fi exclus să provoace o revoluţie. Acesta e
motivul pentru care s-a decis menţinerea unei democraţii de faţadă şi o
deplasare a puterii reale către alte focare de putere.
Cetăţenii continuă să voteze,
dar votul lor a fost golit de orice conţinut. Ei votează pentru alegerea unor
responsabili care nu mai deţin practic adevărata putere. Tot astfel,
deoarece nu mai este nimic de hotărât, programele politice de
"dreapta" şi de "stânga" au ajuns să se asemene atât de
mult în toate ţările occidentale.
Pentru a rezuma, nu putem
alege felul de mâncare, dar putem alege sosul. Mâncarea pe care suntem forţaţi
s-o consumăm se numeşte "noul sclavagism", asezonat cu sos picant -
de dreapta - sau dulce acrişor - de stânga.
3. Dispariţia informaţiei
De la începutul anilor '90
informaţia a dispărut în mod progresiv din media destinată marelui public.
Ca şi alegerile, jurnalele televizate continuă să existe, dar ele au fost
golite de conţinut.
Un jurnal televizat conţine
maxim 2-3 minute de informaţie reală. Restul este constituit din subiecte
"de revistă", din reportaje anecdotice, din fapte diverse, din mici
bârfe şi reality-show-uri.
Analizele jurnaliştilor
specializaţi ca şi emisiunile de dezbatere a informaţiilor au fost aproape în
totalitate eliminate.
Informaţia se reduce de acum
doar la anumite segmente din presa scrisă, citită de către o minoritate de
persoane.
Dispariţia informaţiei este
semnul clar că regimul nostru politic şi-a schimbat deja natura.
4. Strategii şi obiective pentru
controlul lumii
Responsabilii puterii economice
provin aproape în totalitate din aceleaşi cercuri, din aceleaşi medii sociale.
Ei se cunosc între ei, se întâlnesc, împărtăşesc aceleaşi idei şi aceleaşi
interese.
Deci în mod natural ei toţi
împărtăşesc aceeaşi viziune a ceea ce ar trebui să fie lumea viitoare ideală
(pentru ei).
În consecinţă este firesc ca ei
să cadă de acord în privinţa unei strategii şi să-şi sincronizeze respectivele
acţiuni către obiective comune, inducând situaţii economice favorabile
realizării obiectivelor lor. Iată câteva elemente ale strategiei lor:
Slăbirea statelor şi a puterii
politice. Destabilizare. Privatizarea serviciilor publice.
Dezangajarea totală a statelor
din economie, incluzând aici sectoarele educaţiei, cercetării, şi la un moment
dat al poliţiei şi al armatei, destinate să devină sectoare exploatabile de
către întreprinderi private.
Îndatorarea statelor cu
ajutorul corupţiei, a lucrărilor publice inutile, a subvenţiilor date
întreprinderilor fără justificare, sau a dispenselor militare. Când se
acumulează un munte de datorii, guvernele sunt constrânse la privatizare şi la
desfiinţarea serviciilor publice. Cu cât un guvern este mai mult sub controlul
"Stăpânilor lumii", cu atât mai mult el trebuie să mărească datoria
ţării sale.
Sărăcirea angajaţilor şi
menţinerea unui nivel de şomaj ridicat, întreţinut prin dislocarea şi
mondializarea pieţei muncii. Aceasta măreşte presiunea economică asupra
salariaţilor, care sunt atunci gata să accepte orice salariu şi orice condiţii
de muncă.
Reducerea ajutoarelor sociale,
pentru a creşte motivaţia şomerilor de a accepta orice muncă pentru orice
salariu. Ajutoare sociale prea ridicate împiedică şomajul să facă presiune în
mod efectiv asupra pieţii muncii.
Împiedicarea creşterii
revendicărilor salariale în Lumea a Treia, menţinând aici regimuri totalitare
sau corupte. Dacă lucrătorii din Lumea a Treia ar fi mai bine plătiţi, acest
lucru ar contraveni principiului însuşi al dislocării şi al pârghiei pe
care ei îl exercită asupra pieţei muncii şi al societăţii în Occident.
Acesta este deci o cheie strategică esenţială care trebuie păstrată cu orice
preţ. Faimoasa "criză asiatică" din 1998 a fost declanşată cu scopul
de a păstra această cheie.
5. Artibutele puterii
Organizaţiile multinaţionale
private se dotează în mod progresiv cu toate atributele puterii statelor:
armate (1), reţele de comunicaţii, satelite (2), servicii de informaţii,
fişiere ale indivizilor (3), instituţii judiciare (stabilite de OMC şi AMI,
acord conform căruia o astfel de organizaţie multinaţională va putea să târască
un stat în faţa unei curţi de justiţie internaţionale speciale).
Etapa următoare - şi ultima -
pentru aceste organizaţii ar fi să obţină puterea poliţienească şi militară
care corespunde noii lor puteri, creând propriile lor forţe armate, deoarece
armatele şi poliţiile naţionale nu sunt adaptate pentru apărarea intereselor
acestor organizaţii în lume.
La un moment dat, armatelor li se
va solicita să devină întreprinderi private, prestatoare de servicii, lucrând
pe bază de contract cu statul, ca şi cu orice alt client privat capabil să le
plătească serviciile. Dar, în etapa ultimă a planului, aceste armate
particulare vor servi intereselor marilor organizaţii multinaţionale şi vor
ataca statele care nu se vor plia pe regulile noii ordini economice.
Deocamdată acest rol este asumat
de armata Statelor Unite, ţara cea mai bine controlată de societăţile
multinaţionale.
Note:
A - Armate particulare
Armatele particulare există deja
în Statele Unite. Este vorba de societăţile DynCorp, CACI şi MPRI, prototipuri ale
viitoarelor armate particulare. DynCorp a acţionat în numeroase regiuni unde
Statele Unite doreau să intervină din punct de vedere militar, fără a purta
responsabilitatea directă (în America de Sud, în Sudan, în Kuweit, în Kosovo,
în Irak.). La sfârşitul anului 2002 DynCorp a fost răscumpărat de
către Computer Sciences Corporation, una dintre cele mai importante
societăţi americane de servicii de informatică. În mai 2004, DynCorp şi MPRI au
fost implicate în torturarea prizonierilor irakieni. Armatele particulare
(numite "antreprenori" de către Pentagon) reprezintă 10% din
efectivele americane trimise în Irak.
B - Sateliţi
Microsoft a renunţat în final la
proiectul său Teledesic, o reţea de 288 sateliţi de comunicaţie
care trebuiau să constituie o urzeală în jurul întregii planete. Dar alte
companii multinaţionale se pregătesc să creeze reţele similare de sateliţi de
comunicaţie. De asemenea, sateliţi de observaţie particulari sunt gata
instalaţi. Două societăţi comercializează imagini de rezoluţie mare din orice
loc de pe planetă susceptibil de a-i interesa pe cumpărători.
C - Fişiere individuale
Numeroase societăţi fondate în
aceşti ultimi ani (în principal în Statele Unite) sunt specializate în colectarea
informaţiilor individuale, oficial cu scopuri comerciale. Dar aceste fişiere
private încep să reunească milioane de profile individuale foarte exacte ale
consumatorilor repartizaţi în zona ţărilor occidentale. Informaţiile din aceste
fişiere sunt vândute oricui doreşte să le cumpere.
6. Adevărata realitate a banilor
Banii sunt astazi în mod esential
virtuali. Ei au ca singura realitate un sir de 0 si 1 în computerele bancilor.
Marea majoritate a comertului mondial are loc fara bani fizici si doar 10% din
tranzactiile financiare zilnice corespund unor schimburi economice în
"lumea reala". Pietele financiare ele însele constituie un sistem de
creatie a banilor virtuali, a unui profit care nu se bazeaza pe crearea unei
adevarate bogatii. Gratie jocului pietelor financiare (care permite
transformarea în beneficii a oscilatiilor cursurilor bancare), investitorii
avizati pot fi declarati mai bogati , printr-o simpla circulatie a electronilor
în computere. Aceasta creatie de bani fara a crea o bogatie economica
corespunzatoare este însasi definitia crearii artificiale a banilor. Ceea ce
legea interzice falsificatorilor de bani si ceea ce ortodoxia economica
liberala interzice statelor este deci posibil si legal pentru un numar restrâns
de beneficiari. Daca dorim sa întelegem ce este în mod real banul si la ce
serveste el, e sufiecient sa inversam vechea zicala: " timpul înseamna
bani".Banii înseamnă timp.
Banii reprezinta ceea ce permite cumpararea timpului altora, timp care a fost
necesar sa se creeze produse sau servicii de consum.
|
|
|
||||||
7. Punctul de non-retur ecologic
va fi depăşit
Este evident că începem să ne izbim de limitele
ecologice în activitatea economică.
Un sistem economic liberal, al cărui scop este
căutarea profitului pe termen scurt pentru interese particulare, nu poate să ia
în considerare costurile pe termen lung cum ar fi degradarea mediului.
Modelele economice actuale sunt totodată incapabile să
estimeze la justa sa valoare "producţia" naturii, indispensabilă
supravieţuirii noastre: producţia de oxigen, fixarea gazului carbonic de către
păduri şi ocean, reglarea temperaturii, protecţia împotriva razelor solare,
reciclarea chimică, repartiţia ploilor, producerea apei potabile, producerea
alimentelor etc.
Dacă modelele economice ar integra costul real al
distrugerii naturii, al poluării, al modificărilor climatice, aceasta ar
schimba în mod radical estimarea noastră în legătură cu ceea ce este
"rentabil " şi ce nu.
Producţia naturii a fost evaluată la 55.000 miliarde
de dolari pe an de către un grup de oameni de ştiinţă al Institutului pentru
Economii Ecologice al Universităţii din Maryland în 1997.
8. Distrugerea naturii se face intenţionat
Dispariţia naturii este inevitabilă, deoarece
distrugerea naturii este dorită de noua putere economică. De ce? Din trei
motive:
- Dispariţia naturii şi
creşterea poluării vor face individul încă şi mai dependent de sistemul
economic şi va da naştere unor noi profituri (datorită mai ales unui consum în
creştere de medicamente şi de prestări medicale.)
- De altfel natura reprezintă
o referinţă într-o altă ordine, cea a universului. Contemplarea frumuseţii şi a
perfecţiunii naturii este subversivă pentru această nouă putere economică: ea o
ameninţă prin aceea că individul poate respinge urâţenia medilor urbanizate şi
pune la îndoială ordinea socială care în concepţia ei trebuie să rămână singura
referinţă. Urbanizarea mediului permite plasarea populaţiei într-un spaţiu
totalmente controlat, supravegheat şi în care individul este total scufundat
într-o proiecţie a ordinii sociale.
- În
sfârşit, contemplarea naturii incită la visare şi intensifică viaţa interioară
a indivizilor, dezvoltându-le propria sensibilitate şi deci liberul lor arbitru.
Ei încetează din acest moment să mai fie fascinaţi de mărfuri, ei refuză
programele televizate destinate să-i abrutizeze şi să le controleze spiritele.
Eliberaţi de lanţurile lor, ei încep să-şi imagineze o altă societate posibilă,
fondată pe alte valori decât profitul material.
Tot ceea ce poate să determine
indivizii să gândească şi să trăiască prin ei-înşişi este în mod potenţial
subversiv pentru această nouă putere economică. Cel mai mare pericol pentru
ordinea socială este spiritualitatea, deoarece ea îi bulversează individului
sistemul de valori şi deci comportamentul, în detrimentul valorilor şi
comportamentelor precedente induse de condiţionările sociale.
Pentru stabilitatea "noii
ordini sociale", tot ceea ce poate stimula trezirea spiritulală se doreşte
a fi eliminat.
9. Alternativele ultimei şanse
Pentru a nu fi total excluse din
joc, contra-puterile acestei puteri economice (sindicate, asociaţiile de
consumatori, mişcările ecologiste) trebuie să răspundă plasându-se pe acelaşi
nivel de organizare, la nivel mondial şi nu naţional ca până acum,
unificându-şi şi sincronizându-şi acţiunile, la scara grupurilor de state
apăsând o greutate suficientă în fluxurile economice mondiale.
Le rămâne puţin timp pentru a
acţiona, deoarece toate mijloacele de control necesare unei viitoare dictaturi
mondiale sunt deja instalate.
10. 2000
de ani de istorie
În timpul acestor ultime două
milenii, civilizaţia a trecut prin patru epoci succesive marcând patru forme de
putere politică:
- Epoca triburilor
Puterea
exercitată prin forţă (şi mai rar prin înţelepciune sau cunoaştere)
- Epoca imperiilor şi a
regatelor Putere ereditară. Naşterea noţiunii de stat.
- Epoca
statelor-naţiune Epocă deschisă de monarhia parlamentară în Marea Britanie
în 1689, de către revoluţia franceză din 1789 şi prin fondarea Statelor Unite.
Într-un stat-naţiune, puterea nu mai este ereditară ci exercitată de către
conducătorii ce se consideră că reprezintă poporul şi desemnaţi prin alegeri
(stat-naţiune democratic), sau printr-un sistem de cooptare în sânul unui
partid unic (stat-naţiune totalitar).
- Epoca conglomeratelor
economice Eră iniţiată începând cu 1954, pusă în practică în cursul anilor 70 şi 80
şi operaţională total începând cu anii 90. Puterea nu mai este de tip
reprezentativ sau electiv şi nu mai este nici localizată din punc de vedere
geografic (contrar triburilor, regatelor, statelor-naţiune).
Ea este exercitată direct de
către cei care controlează sistemul financiar şi producerea mărfurilor.
Instrumentele acestei puteri sunt controlul asupra tehnologiei, al energiei, al
banilor şi al informaţiei.
Ca orice putere nouă, ea se
erijează în a înlocui puterea precedentă, menită dispariţiei.
În sfârşit, această nouă putere
este globală, planetară. Nu există deci nici alternative, nici supape. Ea
constitue un nou nivel de organizare a civilizaţiei, un fel de super-organism.
Rezolvarea marilor probleme
ecologice, economice şi sociale par să necesite efectiv instaurarea unei
strategii sau a unei forme de putere globale. De asemenea, unificarea lumii
prin economie şi declinul statelor-naţiune au fost justificate parţial de o
cauză nobilă: a face imposibil un nou război mondial care, în era atomică, ar
însemna sfârşitul civilizaţiei.
Dar chestiunea este de a şti în
serviciul căror obiective şi a căror interese se pune această nouă putere, prin
cine trebuie ea să fie exercitată şi prin ce contra-puteri trebuie să fie
echilibrată şi controlată.
Mondializarea (sau globalizarea)
nu este negativă prin ea însăşi. În mod potenţial ea poate să permită
stabilirea unei păci mondiale durabile şi a unei mai bune gestiuni a
resurselor. Dar dacă ea continuă să fie organizată în beneficiul unei elite şi
dacă îşi păstrează orientarea non-liberală actuală, ea nu va întârzia să
genereze un nou tip de totalitarism, transformarea completă a fiinţelor umane
în mărfuri, distrugerea totală a naturii, forme inedite de robie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iti multumesc pentru comentariu!