În cadrul reuniunii chino-române de la Bucureşti preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat că investiţiile Republicii Populare Chineze în România trebuie să respecte legislaţia europeană! Valoarea acestei afirmaţii este la nivel de banc fie din categoria „întrebări la Radio Erevan” sau din categoria bancurilor cu miliţieni neinspiraţi. Un ascultător întreabă la „Radio Erevan” dacă URSS ar putea întrece Olanda la disciplina schiului nautic, la care moderatorul îi răspunde că în principiu da, dacă vom face lacurile în pantă. Poanta băsistă este că România în calitate de membru al Uniunii Europene a transpus în legislaţia naţionala de la „A” – precum legislaţia achiziţiilor publice, până la „Z” – la legislaţia zgomotului, întreaga legislaţie europeană, fără să fie nevoie de acest sfat superfluu al suveranului. Monopolistul pe relaţiile externe ale ţării şi pe aripa inchizitorie a justiţiei dovedeşte cunoştinţe mediocre în domeniul principiilor de aplicare a legislaţiei UE în ţările membre. Ceea ce la Cotroceni nu s-a înţeles esta că fiecare stat membru este responsabil de punerea în aplicare a dreptului Uniunii (transpunere în termenele stabilite, armonizare şi aplicare corectă) în cadrul sistemului juridic naţional.
Pentru un inteles mai facil al problemei: dacă un investitor chinez ar dori să cultive varză bio în grădina Palatului Cotroceni sub ocrotirea domnului preşedinte, de la sădit, stropit, recoltat etc., fiecare pas respectă de la bun început normele statului român, care a implementat deja legislaţia europeană din domeniile respective. Nici nu ar avea cum să nu aplice normele europene, pentru că de la bun început ar încălca legile româneşti. Logic, nu poţi întreprinde în nicio ţară a Uniunii o acţiune care să nu respecte acquis-ul comunitar. De altfel, doar o ţară membra poate încălca legislaţia Uniunii, şi nu un subiect economic, precum ar putea crede domnul preşedinte. Aşa se explică de ce o replică de acest gen este atât la propriu, cât şi la figurat „de râsul lumii”.
În cadrul „bancurilor cu miliţieni” se încadrează poziţia domnului prof. dr. Iulian Chifu, consilier prezidenţial care a debutat în Paşcani, acum mai bine de douăzeci de ani, la ziarul lui Cristoiu „Bulina Roşie”, cu o ştire senzaţională: o găină care născuse pui vii a fost subiectul acestui celebru documentarist. Miliţienii întrebaţi în cadrul unui examen de corigenţă la o unitate de poliţie de un căpitan mai prost ca ei cine a scris „Scrisoara III” vor să demareze o anchetă, neştiind că opera îi aparţine lui Mihai Eminescu. Cel mai umil şi prost dintre ei, care în final trece examenul, admite că el a scris-o. Fidel aviculturii, domnul Iulian Chifu încearcă să ne explice că după douăzeci de ani acel pui de găină născut viu s-a transformat într-un papagal. Mai complex, mai încărcat, mai greoi şi obositor în explicaţii, într-o manie de cuvinte, similar cu teoretizarea trivială unei naşteri de şoricei, Iulian Chifu repetă ceea ce ne spune şi suveranul în mai bine de două sute treizeci de cuvinte, necesitatea conformităţii cu legislaţia şi principiile europene a viitoarelor investiţii chineze în România.
Firesc ca în experimentarea Statelor Unite ale Europei, Cotroceniul, vârful de lance tocit al cancelarului german, să dea din aripi în a-şi arăta compasiunea şi supuşenia faţă de centrul Europei, de parcă dintr-un pui de găină născut viu s-a transformat într-un phoenix al Europei unite. Nicio ţară din Europa nu a îndrăznit până în prezent să pună sub semnul întrebării intenţiile de intensificare a relaţiilor economice şi a planurilor de investiţii ale Chinei precum o relativizează doi trecători prin istoria României, aflaţi astăzi la Cotroceni.
Opţiunea politică a relaţiei chino-române este de multe ori mai mare decât oricare aspect economic, asigurând României o poziţie remarcabilă în UE, dar şi în lume. O relaţie privilegiată cu Republica Populară Chineză ar putea da României acel impuls pe care ideologia ordoliberală şi colonială l-a infiltrat în ţara noastră, mânat de intenţia de a ne transforma treptat într-un country-club privat fără structuri statale şi demnitate naţională.
În mod cert cultura chineză are nu doar o tradiţie de mii de ani, dar şi un plan pentru viitor de dimensiuni milenare, care desigur depăşeşte gândirea sezonieră atât a unor avicultori, cat şi a unor viitori fermieri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iti multumesc pentru comentariu!