1 Euro = 5 lei?

1 Euro = 5 lei?

- Intr-o lume disperată după lichidităţi ceea ce se întâmplă cu evoluţia cursului euro în raport cu moneda naţională face parte dintr-un mecanism de autoreglare normal conjuncturii actuale. Victima presiunilor exercitate de speculatori şi a repatrierii masive de capital a băncilor cu filiale deschise în România, leul pare a se transforma într-o mâţă jigărită care ne va aduce, pe mulţi dintre noi, în sapă de lemn. Din păcate, cei care ar trebui să controleze situaţia nu pot sau nu vor să o facă şi de acum singurul principiu valabil este: scapă cine poate!
Goana după euro
Analiştii economic consideră că nivelul de 4,46 lei/euro ca fiind un nivel critic de la care BNR va reinterveni agresiv în piaţă pentru a le reaminti jucătorilor de forţa pe care o poate avea banca centrală pe piaţa locală.

În acelaşi timp, analiştii atrag atenţia şi asupra contextului local şi internaţional în care evoluează moneda naţională ceea ce face aproape imposibil de evaluat pentru jucători care este preţul corect pentru 1 Euro.

Asta în condiţiile în care BNR a susţinut până în acest moment că nu se observă ieşiri de capital din sistemul bancar românesc ceea ce ar putea duce la concluzia că actuala depreciere ar fi rezultatul conjugat al speculatorilor cu cel al necesităţii de euro pentru acoperirea cheltuielilor sezoniere (vacanţe, achiziţii de bunuri etc).

Numai că, în discursul ţinut de guvernatorul Mugur Isărescu cu ocazia prezentării ultimului raport asupra inflaţiei acesta menţiona că băncile comerciale europene au început să scoată bani din Europa de Est, inclusiv din România, lucru care a lovit în cursul de schimb.

“Fundamentele interne nu s-au schimbat, dar mişcările de capital sunt evidente. În primăvara anului precedent începuseră din nou intrări de capital, în România şi în alte ţări din Europa răsăriteană. Din toamnă acestui an, cu deosebire din poziţia băncilor comerciale mari europene, au loc ieşiri de capital. Influenţează cursul, determină în mare măsură raportul cerere/ofertă pe piaţa valutară şi este sursa, aşa cum s-a văzut în cazul Poloniei, de mare volatilitate”, a spus Isărescu.

Pentru a vedea ce se întâmplă în acest moment trebuie să ne reamintim că în 2009 marile bănci străine semnau “acordul de la Viena” (care survenea semnării acordului dintre FMI şi România) şi prin care acestea îşi dădeau acceptul de a-şi menţine expunerea pe România existenţa la acea dată.

Cu alte cuvinte, nu vor repatria profiturile filialelor locale ci, în caz de necesitate, vor suplimenta cu fondurile necesare pentru stabilizarea situaţiei.

Problema este că atunci nu se bănuia că recesiunea din România va fi atât de grea şi, mai ales, atât de lungă. La aceasta s-au adăugat o sumă de fenomene care au complicat suplimentar situaţia: blocarea creditării în România, rata creditelor neperformante a continuat să crească, veniturile din dobânzi au scăzut iar sistemul s-a contractat semnificativ atât la nivelul activelor cât şi a profitabilităţii.

Cu toate acestea, unele dintre filialele băncilor semnatare ale acordului de la Viena au, în acest moment, excedent de fonduri pe care însă nu mai au cui să le dea ca împrumuturi, acuzând lipsa de cerere solvabilă, o scuză penibilă pentru repatrierea fondurilor în seifurile băncilor mama secătuite de criză.

Este firesc ca într-o astfel de situaţie, BNR să se teamă că ieşirile importante de capital vor continua şi, după cum se arătă în raportul Băncii Naţionale, indiferent de evoluţia din zona euro, în rău sau în bine, capitalurile străine, în general, inclusiv cele ale grupurilor bancare, ar putea să părăsească România, cu efecte negative asupra cursului de schimb.

Această decizie de abandonare a Românie nu ţine atât de evoluţiile politico-economice din Uniunea Europeană, cât de necesitatea că băncile să se încadreze în limitele noului acord Basel III (cel care reglementează rezervele pe care trebuie să le aibă instituţiile financiare în orice moment).

La aceasta se adăugă rezultatele testelor de stres desfăşurate anul trecut, care nu luau în calcul un default suveran, aşa cum s-a întâmplat cu Grecia şi care arătau un deficit de capital de 115 miliarde de euro.

Cum situaţia din Grecia este în continuare incertă, riscurile ce trebuie luate în calcul de sistemul bancar european sunt amplificate de posibilele implicaţii asupra expunerii faţă de filialele şi sucursalele unor grupuri bancare pe ţările fragile din punct de vedere economic (printre care se numără şi România).

De altfel, datele Băncii Reglementelor Internaţionale arată că în 2011 expunerea băncilor străine pe România s-a redus cu 6 miliarde de dolari.

Analiza Tehnica relevă posibilitatea că EURO să atingă valori de peste 4,7 lei.
Pentru a putea face o analiză cât de cât coerentă şi relativ explicită pentru cei care nu au cunoştinţe de Analiza Tehnică (AT) am folosit, în cele ce urmează, două grafice ale evoluţiei EURORON aşa cum a fost aceasta înregistrată pe intervale de variaţie zilnică şi săptămânală.

Pe graficul zilnic se poate observa că începând cu 27 aprilie 2007 când 1 EURO = 4,0595 lei, raportul dintre cele două valute a intrat pe un trend ascendent care se înscrie în ultima perioadă în două triunghiuri ascendente marcate pe grafic cu gri (triunghiul ascendent major) şi alb (triunghiul ascendent minor).

Schimbarea garniturii de la Palatul Victoria a permis ca paritatea EURO să înregistreze pe 1 mai 2012 un maxim de 4,4239 lei, urmat pe 2 mai de un maxim istoric de 4,4168 lei/euro, la acea dată jucătorii fiind îngrijoraţi de incertitudinile legate de măsurile pe care le va adopta noul executiv după căderea Guvernului Ungureanu.

Reintrarea probabilă în piaţă a BNR după minivacanţă de 1 mai a făcut ca valoarea de referinţă să se corecteze până pe 7 mai la nivelul de 4,3895 lei/euro. Trendul descendent a continuat astfel încât în ultima şedinţă a săptămânii valoarea să fie de 4,4211 lei (BNR anunţa 4,265 lei).

Cu toate acestea, “spargerea” pozitivă şi decisivă a celor două triunghiuri se poate interpreta ca o tendinţă a preţului de a se îndrepta, într-un scenariu optimist pentru Euro dar pesimist pentru LEU, către valori ce pot atinge succesiv, 4.4272 lei, 4,4401 lei şi chiar, în extremis valoarea de 4,4824 lei.

În situaţia în care am lua în calcul aceiaşi evoluţie optimistă pentru triunghiul ascendent major, ţintele de preţ pentru EURO sunt mai generoase vizând 4,4609 lei, 4,5330 lei sau, în extremis, 4,5746 lei.

În variantă pesimistă, valoarea EURO se poate corecta până la 4,3148 lei, 4,3029 sau 4,2586 lei (calcule realizate pentru triunghiul ascendent minor). În acelaşi scenariu aplicat triunghiului major, ţintele de preţ se modifică astfel: 4.2967 lei, 4.245 sau 4.2215 lei.

În varianta unei evoluţii pe termen mediu ţintele de preţ pentru Euro în scenariul optimist sunt 4,5064 lei, 4,5624 lei şi 4,7699 lei. În ipoteza pesimistă, valorile potenţiale de preţ pot fi 4,2091 lei sau chiar 4,0001 lei.

Sintetiza acestor informaţii ne permite să creionăm, pentru un interval mediu de timp, un culoar de evoluţie potenţială a valorii Euro în raport cu moneda naţională cuprins între un minim de 4 lei şi un maxim de 4,7699 lei, cu probabilitatea cea mai mare că acesta să fie limitată într-un culoar delimitat de valorile 4,4609 lei şi un minim de 4,3029 lei – 4,2967 lei.

În loc de concluzii
Atât analiza situaţiei macroeconomice conjuncturale, cât şi analiza tehnică, relevă faptul că trendul de creştere a monedei unice europene în raport cu cea naţională are şanse mari să continue ducând valoarea acestuia chiar şi la “temutul” 5 lei pentru 1 euro (pe graficul săptămânal, deşi nu apare din motive tehnice marcată în imagine, estimarea maximale a evoluţiei preţului este de 5,1515 lei/euro).

Continuarea procesului de decapitalizare a filialelor locale sau chiar desfiinţarea unora dintre acestea ar pune presiune suplimentară pe cursul de schimb ceea ce lasă cale deschisă orice speculaţie legată de evoluţia ulterioară a cursului.

În plus, instabilitatea politica pe care s-a înscris România după demiterea cabinetului Ungureanu şi schimbarea de forţe din Parlament arunca ţara într-o lungă campanie electorală în care tendinţă va fi de onorare a promisiunilor electorale făcute până acum, promisiuni care nu pot fi făcute decât prin inflaţie.

Că BNR va rata, probabil, din nou, ţinta de inflaţie propusă nu mai are nici o relevanţă în condiţiile în care voturile bugetarilor vor fi “cumpărate” prin măriri fictive de venituri ce nu vor avea în spate susţinerea unei economii funcţionale ci doar tiparniţa BNR.

Situaţia generală este cu atât mai complicată cu cât pe plan internaţional sistemul bancar se pregăteşte de apusul monedei unice luându-se în calcul posibilitatea părăsirii Uniunii de către Grecia şi chiar Spania şi Portugalia.

Un scenariu promovat în toate birourile de analiză ale grupurilor bancare din întrega lume şi care probabil că va da câştig de cauză dolarului.

Va redeveni USD moneda de refugiu suprem? Greu de anticipat în condiţiile în care nici SUA nu stă prea bine din punct de vedere economic, iar ţările emergente din grupul BRIC deja au stabilit ca schimburile comerciale dintre acestea se vor realiza în monedă proprie a fiecărei ţări.