Ţările care ar fi putut fi super bogate: ACUM SUNT APROAPE ÎN FALIMENT!

A vorbi despre Egipt nu este un lucru pe care-l tratez cu lejeritate, mai ales când numărul victimelor este în creştere. Orientul Mijlociu şi Nordul Africii (MENA) reprezintă în general o regiune despre care se poate opina cu dificultate. Nu se pot aplica modelele economice comune pentru realizarea unei analize; trebuie evaluat cu mare grijă ceea ce pare evident şi trebuie observată evoluţia tendinţelor generale pe termen lung.

Regiunea Orientului Mijlociu şi nordul Africii începe să piardă din avânt, în ciuda importantei creşteri economice a ţărilor producătoare de petrol. În prezent, MENA se divide în două jumătăţi: nordul contra sud. Astfel, nu se diferenţiază de Europa, decât printr-o inversare de roluri: în Europa, nordul pare mai sănătos şi trebuie să se străduiască să scoată sudul din penuria economică. În cazul MENA, sudul încearcă să menţină nordul departe de conflictele politice, în timp ce se teme că va scăpa de sub control valul crescând al cererii populare pentru instaurarea democraţiei şi pentru o mai mare responsabilitate politică faţă de dificultăţile cu care se confruntă economia şi societatea. Cu siguranţă, aceasta nu este versiunea diplomatică, dar este situaţia reală.

 

În urmă cu puţin timp, aproape nicio ţară din regiune nu opera cu bugete de trei până la cinci ani. Politica de creştere - în majoritatea cazurilor - s-a văzut afectată de preţurile la petrol, de necesitatea urgentă de a crea locuri de muncă şi de a satisface nevoile materiale de bază ale populaţiei. Acest lucru a funcţionat pentru ţările din MENA, într-o epocă în care nu exista volatilitate politică. Dar odată cu extinderea dimensiunii politice, jocul s-a schimbat, iar guvernele ţărilor din Orientul Mijlociu şi din nordul Africii nu sunt pregătite pentru provocări, deoarece nu au reuşit să întreprindă reforme ale economiilor lor şi ale politicilor, înainte ca economiile să fi atins punctul lor cel mai înalt în 2007. În consecinţă, sistemele economice şi politice actuale sunt dominate de veniturile din transferuri. Încă o dată, nu există mari diferenţe faţă de UE.

Egiptul se află pe punctul de a-şi pierde ajutorul financiar şi probabil şi pe cel militar oferit de SUA, din cauza problemelor în ceea ce priveşte acordul de la Camp David încheiat cu Israelul.

Între timp, ţările vecine care au un enorm interes în a vedea rezultate stabile, au donat rapid 12 miliarde de dolari Egiptului, cu scopul principal de a-şi asigura cumpărarea de grâu, deoarece Egiptul continuă să fie unul dintre principalii importatori de grâu din lume (cumpără în principal de la SUA).

Pentru un observator un pic emoţional, Egiptul poate reprezenta un paradox. Un preşedinte şi un guvern aleşi în mod democratic au fost îndepărtaţi de la putere de către aceiaşi militari care l-au îndepărtat pe Hosni Mubarak. După numai un an, mandatul democraţiei s-a risipit. Principalele curente politice sunt acum implicate într-o confruntare fără sens. Un acord pare a fi imposibil, dat fiind faptul că revenirea lui Mohamed Morsi ales în mod democratic, nu se va produce.

Incapacitatea ţărilor tinere de a se confrunta cu noi paradigme nu ar trebui să fie o surpriză, dacă privim dintr-o perspectivă istorică.

Din punct de vedere istoric, ţările noi se vor balansa precum un pendul de la o extremă la alta, în căutarea unui anumit tip de echilibru. Vechile democraţii din Europa sunt produsul mai multor secole de evoluţie, traversând tot felul de regimuri politice. În ciuda acestor antecedente, insistăm ca noile democraţii să adopte standarde mai ridicate de democraţie, aproape de la o zi la alta. Este suficient să priveşti spre Irak şi Afganistan pentru a detecta mari erori în ceea ce priveşte posibilităţile care li s-au dat acestor ţări pentru a creşte, învăţa şi adopta această sarcină dificilă de a crea o economie politică fluidă./.../

Privind harta, mă îngrijorează faptul că regiunea din nordul MENA este afectată de mari tulburări. Situaţia din Siria, Iordania, Egipt şi teritoriile palestiniene se înrăutăţeşte din punct de vedere economic. Dacă la acest aspect adăugăm titlurile ce fac referire la lipsa de lichidităţi din Iran, avem o regiune puternic inflamabilă, atât din punct de vedere economic, dar şi politic. Pentru moment, puţine companii sunt dispuse sau pot risca să aducă personal în acest ţări. Turiştii lipsesc, iar fuga capitalurilor din nordul MENA va continua către Emiratele Arabe şi centrul său comercial, Dubai.

Găsesc dificilă aducerea la acelaşi numitor a titlurilor despre un Egipt în afara oricărui control, cu titlul principal din Bloomberg de acum câteva zile referitor la MENA: "Dubaiul consideră că este necesar cel mai înalt turn de birouri, în mijlocul unei rate de neocupare de 45%". În acest sens, rezultă că istoria negativă de pe pieţele emergente este transferată acum sectorului imobiliar. Pe de altă parte, rata de neocupare în principalul district comercial din Abu Dhabi este de 38%, în timp ce în Mumbai, este de 25%. Să comparăm aceste cifre cu rata locurilor vacante din districtul comercial din Moscova: 15%. Faptul că sunt mai multe persoane care doresc să facă afaceri în Moscova, ne indică în mod clar că MENA riscă să-şi piardă competitivitatea, atâta timp cât nu există o adevărată trecere de la companiile de stat la cele private.

Pentru a menţine MENA la suprafaţă, sudul - la fel ca şi nordul Europei - va trebui să furnizeze mai mulţi bani, orientare şi mediere. Istoria ne mai arată că soluţiile pe termen lung trebuie să se bazeze pe respect, înţelegere şi pe stimulente economice provenind de la MENA, nu de la Europa, nici de la SUA. Eu am încredere că atât Egiptul, cât şi restul ţărilor din Orientul Mijlociu şi nordul Africii vor ocupa o poziţie mai bună, dar mai înainte de a se pune de acord şi de a rezolva negocierile cu Egiptul, Siria, Iordania şi teritoriile palestiniene, Irakul şi Iranul se vor fi adăugat acestei liste de state.

Perdanţii pe termen scurt şi mediu sunt populaţia şi procesul democratic care a avut un început serios anul trecut. Continui să fiu optimist faţă de perspectivele pe termen lung ale MENA, dat fiind faptul că eu cred cu fermitate în micro-economie. Individul, mica firmă care doreşte să evolueze, să-şi accelereze activitatea şi să fie mai transparentă vor dăinui, în ciuda dificultăţilor instituţionale.