La sfârşitul săptămânii trecute, Preşedintele Camerei
Deputaţilor, domnul Valeriu Ştefan Zgonea, s-a deplasat în judeţul Alba şi, mai
ales, la Roşia Montană unde s-a documentat în subteran, în galeria-muzeu,
pentru o exploatare la suprafaţă, în cea mai mare carieră prevăzută în Europa,
proiectată de către RMGC. Din multele declaraţii publice făcute de către
Preşedintele Camerei Deputaţilor i-a şocat şi în acelaşi timp i-a deşteptat pe
mulţi români următoarea: „Guvernul României are obligaţii internaţionale
privind Roşia Montană”.
Având în vedere declaraţia adevărată a Preşedintelui
Camerei Deputaţilor şi unul dintre liderii PSD, este necesar ca zecile de mii
de protestatari, din ţară şi străinătate, împotriva exploatării prin dinamitare
şi cu cianuri a uriaşului zăcământ de aur, argint, wolfram şi alte metale rare
de la Roşia Montană, să insiste pentru a primi răspunsuri clare la cel puţin
următoarele întrebări:
1.Care dintre Guvernele României şi-a asumat şi când
obligaţii internaţionale privind Roşia Montană ?
2.În ce constau obligaţiile internaţionale ale Guvernului
României privind Roşia Montană ?
3.De ce şi cu ce scop Guvernul Ponta II a ascuns, până
acum, obligaţiile internaţionale privind Roşia Montană ?
4.Care sunt obligaţiile internaţionale ale Guvernului
României în privinţa patrulaterului aurifer din Munţii Apuseni ?
5.Cine sunt beneficiarii de pe urma obligaţiilor
internaţionale asumate de Guvernul României în privinţa zăcămintelor de aur,
argint şi metale rare din Munţii Apuseni, care sunt proprietatea inalienabilă a
Poporului Român, conform Constituţiei ?
6.Guvernul Ponta II şi-a însuşit, în unanimitate (prin
miniştrii din partea PSD, PNL şi PC) proiectul de lege al RMGC şi l-a introdus
în Parlament, în procedură de maximă urgenţă, datorită obligaţiilor
internaţionale privind Roşia Montană sau din alte considerente şi care sunt
acelea ?
7.De ce şi până când este sfidat şi umilit Parlamentul
României, iar senatorii şi deputaţii din Comisia specială pentru Roşia Montană
se deplasează în această localitate fără a fi înştiinţaţi că au rolul unor
pioni politici în scenariul diabolic vizând îndeplinirea obligaţiilor
internaţionale ale Guvernelor României, din perioada 1996-2013 ?
8.Este adevărat sau nu că primele obligaţii
internaţionale ale Guvernului României privind Roşia Montană au fost asumate în
timpul Regimului Constantinescu-Ciorbea, când a început asaltul asasinilor
economici şi asasinilor politici împotriva numeroaselor şi uriaşelor bogăţii
naturale ale Poporului Român ?
9.Până când şi de ce Guvernul Ponta II sfidează marea
majoritate a Poporului Român şi, mai ales, pe tot mai numeroşii protestatari
ieşiţi în stradă ?
10.Între obligaţiile internaţionale acceptate de Guvernul
României pentru Roşia Montană s-a prevăzut sau nu:
a) folosirea a 150 milioane kg dinamită
pentru pulverizarea a patru munţi şi a patru sate cu tot cu biserici, cimitire,
monumente istorice şi numeroase imobile proprietate privată şi proprietate
publică ?
b) utilizarea a 200 milioane kg cianură
pentru separarea concentratului minier şi scoaterea lui rapidă din România,
fără ca autorităţile Statului Român să aibă acces la informaţiile privind
cantităţile exploatate şi conţinutul acestora ?
c) producerea celui mai mare dezastru
ecologic din Europa în urma celor peste 3.000 de cutremure devastatoare şi a
infiltrării cianurii şi a metalelor grele în apa freatică şi în numeroase ape
curgătoare ?
d) în cazul în care va fi blocat legal
proiectul RMGC, toate cheltuielile făcute de această firmă internaţională,
inclusiv pentru actele de mare corupţie şi publicitatea agresivă din
mass-media, vor fi suportate de Poporul Român ?
11.De ce şi până când Guvernul Ponta II încearcă să-i
păcălească pe cetăţenii români cu:
a) majorarea redevenţei de la 4% la 6% în condiţiile în
care, prin contract şi actele aditionale, s-a stipulat că Statul Român nu are
voie să afle ce cantitate de concentrat minier se obţine la Roşia Montană şi se
scoate din ţară ?
b) tăinurea informaţiei referitoare la faptul că pentru
toate metalele rare de la Roşia Montană, inclusiv cel mai mare zăcământ de
wolfram din lume, atât în contract cât şi în proiectul de lege al RMGC, nu se
percepe nicio redevenţă, toate bogăţiile respective fiind oferite gratuit
acelei firme ?
c) miile de locuri de muncă ce se vor crea la Roşia
Montană, când în documentaţia RMGC este înscrisă cifra de 217 locuri de muncă
în perioada foarte scurtă de exploatare, de 16-17 ani ?
d) sloganul referitor la neafectarea mediului
înconjurător şi o dezvoltare durabilă după dinamitarea şi cutremurele devastatoare
provocate în Munţii Apuseni, după folosirea a 200 milioane kg de cianuri,
precum şi după prăbuşirea barajului din arocamente, urmate de dezastrul
ecologic provocat de cel mai mare iaz de decantare cu cianuri şi metale grele
din Europa ?
12.De ce a acceptat Guvernul Ponta II şi majoritatea USL
din Parlament şantajul şi umilirea din partea asasinilor economici şi
asasinilor politici care acţionează pentru distrugerea primei exploatări
miniere de aur şi argint din lume şi jefuirea bogatului zăcământ de la Roşia
Montană?
13.În această săptămână, grupurile parlamentare vor fi
informate sau nu de către miniştrii-avocaţi ai RMGC despre obligaţiile
internaţionale ale Guvernului României şi clauzele secrete din contractul şi
actele adiţionale vizând Roşia Montană ?
UNIŢI, SALVĂM ROŞIA MONTANĂ !
Dr.Gheorghe Funar
Preşedintele Partidului România Mare
Cluj-Napoca,
23 septembrie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iti multumesc pentru comentariu!