Un martor ocular povesteste cum au fugit Elena si Nicolae Ceausescu

                            

 Un martor ocular povesteste cum au fugit Elena si Nicolae Ceausescu 

din sediul Comitetului Central, de ce au plecat la Palatul de la Snagov si de ce nu au vrut sa paraseasca Romania. De ce au plecat cei doi, Elena si Nicolae Ceausescu, din Comitetul Central ? De ce au plecat la Palatul de la Snagov ? De ce Elena Ceausescu a luat cu ea carnetele de CEC pe numele copiilor? Puteau sa fuga cei doi din tara ? De ce n-au facut-o ? De ce au vrut sa ajunga la Pitesti ? De ce au ajuns la Targoviste? Stiau ei dupa ce au fugit din Comitetul Central ca in tara incepuse revolutia ? Stiau ei ca romanii cucerisera Romania ? Iata intrebarile la care raspunde un martor ocular. 

MARIUS TUCA 

Jurnalul National: In dimineata de 22 Decembrie 1989, la ce ora s-au trezit Nicolae si Elena Ceausescu ?

Pe la 7:00. Au stat noaptea in sedinte si discutii pana pe la 2-2:30, cand s-au retras. Pe 22 au inceput sa se apropie manifestantii de CC. Sa va spun ceva interesant: incepusera sa apara multi tineri pe cladirile din jur, dar toti aveau echipament asemanator - blugi, adidasi, o geaca pe ei, cam toti erau la fel imbracati. Deci nu erau chiar cei din strada. De regula, inainte, daca mergeai pe Calea Victoriei spre sediu, vedeai foarte multi civili plantati cam la distante egale si care semanau: aveau paltoane asemanatoare, incaltarile cam la fel, caciulile la fel. Deci cei de pe cladiri puteau foarte bine sa fie de la cercetare-diversiune. Nu spun ca erau de la Trutulescu, de la Buzau. 

Cand a vazut Ceausescu ca piata era plina si ca lumea striga “Jos Ceausescu” ?

O data din biroul lui si dupa aceea cand s-a urcat in elicopter. Atunci a vazut bine despre ce era vorba. 

Pana sa urce in elicopter, ce zicea ?

Si in momentele acelea au crezut amandoi ca in piata sunt oameni care sunt manipulati, trimisi acolo, nu ca e vocea poporului. Dar incepusera sa apara niste semne de intrebare. 

Ce s-a intamplat in acea dimineata ? La ce ora a decolat elicopterul ?

Pe la 12. 

Ce s-a intamplat de la 7 la 12 ? Cine mai venise in sediu ? Copiii celor doi ?

Valentin si Zoe au fost acolo pe 21 Decembrie 1989, stateau in CC. Au avut loc intalnirile cu cei de la armata, a venit si Stanculescu. 

                                     Moartea lui Milea si cadavrele din Timisoara

Cu generalul Milea cum a fost ? A fost sinucidere sau a fost omorat ?

Putea sa fie si una si alta. Putea sa fie sinucidere pentru ca pe ordinul de lupta la orice unitate nu se regaseste ca secretarul general sau comandantul suprem au dat ordin sa se traga. Acolo apare, de fiecare data, numele ministrului, ca el transmite mai departe. Deci daca esti generalul Milea si dai ordinul sa se traga la Timisoara, apoi vezi ce se intampla in jurul tau si vezi ca totul pica, se naruie, iti dai seama ca nu se poate sa iti mai fie bine si spui ca mai bine termini tu decat sa iti faca cine stie ce. Si poti avea o depresie de genul asta, sa iei pistolul si sa te impusti. Mai ciudat e ca s-a impuscat in inima. De regula, te impusti in cap. In inima se intampla mai des sa te impuste altul. 

Ceausescu stia de mortii de la Timisoara si de faptul ca au fost adusi la Bucuresti sa fie incinerati ?

In mod normal, trebuia sa stie. Dar curatenia asta s-a tinut a fi facuta de Elena Ceausescu, Bobu, cei care mai erau pe aici, Dascalescu. Am inteles ca acesti 40 sau cati au fost alesi sa fie bagati in masina frigorifica si dusi la incinerare in Bucuresti, n-au fost luati la intamplare, la gramada. De ce ? 

Revenim la ziua de 22 Decembrie 1989. Incepuse sa se apropie multimea.

Da. Eu am vazut tineri pe cladiri. Multi s-au apropiat din partea din spate a cladirii. 

Ceausescu avea biroul spre piata ?

Da, amandoi vedeau inspre piata. 

Bun, si a venit momentul cand se apropia multimea. Cine a luat hotararea sa plecati ?

Sfatul l-a dat Stanculescu. 

Nicolae Ceausescu a vrut sa plece ?

In prima faza, el nu vroia sa plece. 

Dar Elena Ceausescu ?

Ea nu facea altceva decat sa sustina ce spunea el. Daca voiau sa plece, puteau sa o faca din 21 Decembrie 1989, nu era nevoie sa ramana in CC. Puteau sa mearga in alta parte, unde nu era atata multime. Puteau sa mearga, de exemplu, in Primaverii sau la Snagov. Nu stiu daca se organiza lumea la pas sa mearga la Snagov. Mai fusesera niste discutii la el in cabinet. 

Cine era acolo ?

Ei doi, Stanculescu... a, si mai erau Bobu, Postelnicu, Manea Manescu. 

In cartea “Prabusirea”, scrisa de doi britanici si aparuta recent in Romania, apare un episod relatat de fostul comandant al Armatei pentru Bucuresti, Generalul Gheorghe Voinea. El spune ca, la putin timp inainte de fuga cu elicopterul, Elena Ceausescu l-ar fi scuipat in fata pe generalul Iulian Vlad, numindu-l “porc” si “tradator”. Asa s-a intamplat ?

Nu. Nu a scuipat pe nimeni, niciodata. 

                                                       Pregatirea fugii

De ce s-a stabilit plecarea cu elicopterul ? Nu erau acolo si niste tuneluri subterane ?

Si ce sa faci, sa pleci pe jos si sa traversezi la cladirea de dincolo ? Plus ca subteranele alea sunt de pe vremea regelui, nu le-a facut Ceausescu, asa cum bat astia campii. Sunt vechi. 

Si, la un moment dat, s-a stabilit ca pleaca

Da, ne-am dus la un lift. Cand liftul s-a apropiat de etajul unde urma sa se coboare, s-a tras de usa inainte si s-a blocat un pic. S-a rezolvat si problema asta repede. 

Demonstrantii intrasera in cladire ?

In momentul in care ei au plecat din cabinet, jos se fortau usile la intrarea principala si la laterale. Cand s-au urcat in lift, demonstrantii intrasera deja in cladire, dar mai erau distante de parcurs ca sa ajunga la Cabinetul 1 si la zona lifturilor. Au ajuns in zona etajelor 6 - 7 cand deja se urcasera in elicopter. In acel moment, doi ofiteri de Securitate au asigurat decolarea. Trebuia sa fie doua elicoptere. 

De ce nu a venit al doilea elicopter ?

N-a putut sa aterizeze. 

Cine s-a mai urcat in elicopter ?

In afara de Nicolae si Elena Ceausescu si de echipaj, deci comandant, secund, mecanic, mai erau aghiotantul Elenei Ceausescu, unul dintre ofiterii de Securitate, Manea Manescu si Bobu. 

Si-au luat la ei ceva mai important ?

Nu. A fost o mapa neagra, care era a ei. 

Ce era in ea ?

Niste cecuri pe numele copiilor. Cam 3,5 milioane de lei. 

De ce cu cecurile ? Ce se gandea sa faca cu ele ?

Sa ajunga la cineva care sa le dea inapoi la copii. Alte valori nu avea. Cecurile erau la purtator. Parola la fiecare cec era numele copilului. La cecul Zoe era Zoe si asa mai departe. Le putea folosi oricine, se putea duce la CEC sa ia banii ca avea si hartia cu parola intre file. 

Alte lucruri de valoare ? Se spunea ceva de o sculptura a lui Brancusi...”Cap de copil”, parca ?

A ramas in CC. Ei n-au luat nimic, n-au avut timp. Niciodata nu s-au gandit la varianta ca s-ar putea ca totul sa se termine vreodata. Nu isi facusera vreodata vreun plan pentru o astfel de situatie, sa-si puna ceva deoparte, sa traiasca din ceva daca se schimba vremurile sau sa se gandeasca la vreo tara unde sa plece. 

                                                Discutiile din elicopter

Au vazut, din elicopter, multimea din piata. Care era starea lor de spirit cand au vazut sute de mii de oameni ?

Cand au vazut asta, au realizat situatia si daca initial au vrut sa mearga la 23 August sa le vorbeasca muncitorilor, atunci s-au razgandit. 

S-au gandit atunci sa plece din tara ? Ar fi putut pleca ?

La momentul decolarii de pe cladirea CC-ului, pe Aeroportul Otopeni erau pregatite amandoua avioanele pe care le folosea Ceausescu. Doua Boeing-uri 707, cu indicativele ABB si ABD. Mai mult se folosea ABD, care avea in cala din fata o instalatie de securizare care iti permitea sa vorbesti cu oricine fara sa se intercepteze si sa se stie. Deci erau pregatite pentru decolare, cu echipaj, cu tot ce trebuia, era obligatoriu, era o stare de urgenta. Aveau combustibil suficient cat pentru o cursa Bucuresti - Phenian. Si dupa cursa asta de 11 ore, tot mai ramanea combustibil. Dar Ceausescu nu a vrut sa plece din tara. A spus sa mergem la Snagov, la palat. 

Cat a durat zborul ?

15 - 16 minute. 

Ce vorbeau ?

Ascultau radioul, care incepuse sa transmita despre manifestatie, despre plecarea lui cu elicopterul, despre “fuga dictatorului”. Si atunci el a cerut sa fie inchis radioul. 

De ce ?

Nu a mai vrut sa asculte asta. 

Chiar asa, de ce au putut functiona radioul si televiziunea? De ce nu a luat nimeni masuri pentru a fi oprite ?

Securitatea putea sa opreasca, la momentul respectiv, si radioul, si televiziunea. Se tragea un simplu heblu si nu mai functionau. 

Ce comentau Nicolae si Elena Ceausescu in elicopter, despre cele auzite la radio ?

Nu prea au comentat, nu au fost discutii prea multe. A fost o voce, nu mai stiu cine, Bobu sau Manea Manescu, care a zis “Hai sa aterizam pe Otopeni, sa luam avionul sa plecam”. Ceausescu a vrut sa mearga la Snagov, sa vada ce se intampla in restul tarii. La Snagov s-a intrat in Palat, iar Ceausescu a spus ca va vorbi la telefon cu Prim-secretarii din judete, cu cei de la Armata. A intrat in legatura cu mai multe judete, printre care si Doljul. A vorbit cu Prim-secretarul, care i-a spus ca la Craiova e multa lume in jurul Comitetului Judetean. Ceausescu i-a recomandat sa iasa si sa stea de vorba cu lumea, sa explice situatia, sa calmeze populatia, sa faca ceva. De fapt, asta le-a spus tuturor: sa iasa si sa discute. Mai liniste i se parea ca e in centrul tarii si inspre Moldova. Cele mai agitate erau Bucurestiul si Timisoara. S-a gandit ca s-ar putea sa mearga pe directia de Pitesti, sa plecam incolo. A cerut sa i se pregateasca un elicopter cu militari care sa insoteasca elicopterul lui. Drama celor doi a fost ca nimeni nu le spunea adevarul, pentru ca le era teama. Si asta s-a intamplat pana in ultima clipa. 

Cat au stat la Snagov ?

Cam jumatate de ora. Pe urma, in elicopter nu s-au mai urcat Bobu si Manea Manescu. Au ramas acolo si au plecat intr-un ARO de la o gospodarie de partid. Ei primisera indicatii exact unde se va ajunge, dar nu stiau restul. Nici echipajul nu stia exact unde se va ajunge. Ei patru au mai avut o scurta discutie. Ceausescu, Elena si ei doi. 

                                                 Zborul spre Pitesti

Bun, ati plecat de la Snagov cu elicopterul. Stiati unde urma sa ajunga ?

Nu. Stiam ca mergem spre Pitesti. Urma sa treaca prin dreptul Aeroportului Otopeni, de unde sa se ridice elicopterul cu militari care sa fie escorta. S-a intrat in legatura cu turnul de control din aeroport. Cineva de jos a incercat sa convinga echipajul ca ar fi mai bine sa aterizeze chiar pe Otopeni si poate era mai bine, ca se termina totul atunci, acolo. Nu s-a aterizat, s-a continuat catre Pitesti. 

S-a mai dat drumul la radio ?

Nu. Nu s-a cerut, nu s-a incercat. 

Stiati ca in timpul acesta la Bucuresti si peste tot erau manifestatii si ca televiziunea era libera ?

Nu mai stia nimeni nimic. Nici nu puteai sa banuiesti. 

De ce voia sa mearga la Pitesti ?

Din discutiile de la telefon la Snagov credea ca e o zona mai linistita si stia ca acolo este si o unitate de tancuri si auto si un releu de comunicare cu care puteai sa intri pe radio cu un discurs, ceva, voia sa incerce sa intre in legatura cu tara. Altfel era izolat si nu avea nici o putere. Cand aeronava se apropia de aeroportul de la Boteni a fost identificata prin radio. I s-a transmis: “DOPHEN 203, aveti coordonatele”. Era tipul elicopterului. Au raspuns, au confirmat ca sunt cei doi in elicopter si li s-a comunicat sa faca zona, eventual sa se ridice de la sol doua elicoptere care sa incadreze si sa incerce o aterizare, ca altfel vor dobori elicopterul. I s-a raportat lui Ceausescu situatia si s-a luat decizia sa se aterizeze pe soseaua de legatura Bucuresti-Targoviste. Au coborat din elicopter. Au oprit foarte multe masini, unii din curiozitate. 

I-au recunoscut ?

Normal. 

Si cum au reactionat ?

In prezenta lor nu au avut vreo reactie sau ceva de ostilitate. Erau exact ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, nici o revolutie, nimic. Numai ca nu aplaudau. 

Cate masini erau ?

La inceput erau 6 -7 oprite. Dar care mai aparea, oprea. Ei s-au deplasat catre sosea in ideea sa urce in masina si sa plece mai departe. Unul dintre soferii de la o masina sa recomandat ca este medic, ca este ruda cu nu stiu ce blanar al familiei Ceausescu. S-au urcat in masina cu el. In fata Nicolae Ceausescu, in spate Elena Ceausescu si cu ceilalti. Au luat-o spre Pitesti, pe drumul vechi, Gaesti, Targoviste. Dupa ce au plecat ei, un tractor s-a pus de-a curmezisul. In masina in care au plecat cei doi erau patru persoane. Soferul, Nicolae Ceausescu, care statea pe bancheta din fata, si Elena Ceausescu impreuna cu ofiterul de escorta, pe bancheta din spate. 

Atunci i-ati vazut ultima data pe cei doi ?

Da.

Marturia lui Constantin Paisie, militianul care i-a escortat pe cei doi la Targoviste si le-a stat alaturi pana la executie.

                                           

Dezvaluiri in exclusivitate despre ultimele zile ale cuplului Ceausescu continua si astazi cu episodul intalnirii celor doi, de-acum fugari, cu Constantin Paisie, subofiter de militie, si cu colegul acestuia, subofiterul Enache. Marturia lui Constantin Paisie, cel care a stat zi si noapte langa Nicolae si Elena Ceausescu din ziua de 22 Decembrie, cand i-a intalnit, si pana cand acestia au fost asasinati, este un document extraordinar. 

MARIUS TUCA 

Jurnalul National: Haideti, domnule Constantin Paisie, sa incepem cu inceputul. Primul contact avut cu abandonatii din elicopterul prezidential. 

Constantin Paisie: Cand am intrat in curtea Institutului de Plante de langa Targoviste eu nu am vazut decat o femeie de serviciu acolo. Sotii Ceausescu erau pe un culoar, stateau in picioare. Probabil de-abia venisera. Nu i-am intrebat cum au venit, de cat timp au venit. Cum i-am vazut, m-am dus, am dat un fel de raport, asa si am plecat imediat, n-am stat sa... 

- A fost cooperant ? 

Ceausescu a avut o oarecare ezitare la inceput, m-a intrebat: “Voi sunteti pentru tara sau nu ?”. Cam asa ceva. Noi am zis: “Haideti, haideti” si i-am tot fortat sa plecam de acolo. In acel moment, mai putin ma interesa sa port dialog. Voiam sa plecam cat mai repede, fiindca si noua ne era teama, deoarece stiam ce era in zona. 

- Elena Ceausescu a fost recalcitranta in vreun fel ? 

Nu. Tacea. Erau speriati amandoi. De fapt, in prima faza, atunci in momentul cand i-am luat de acolo, erau agitati, speriati nu erau, agitati - da. Din momentul in care au vazut multimea din fata Otelariei, atunci au intrat intr-o panica mai mare, si nu din cauza ca era multa lume, ci din motivul ca atunci cand i-au vazut in masina cu noi, oamenii au devenit agresivi si atunci  s-au speriat, agresivitatea aceasta i-a speriat.

                                             Drumul spre Targoviste 

- Sa revenim. V-ati urcat cu totii in masina, acolo la Institutul de Plante si ati pornit-o spre Targoviste. E distanta mare? 

Nu. Cativa kilometri, 5 kilometri. 

La periferia Targovistei nu era multime adunata. Erau in centrul orasului agitatiile, nu ? 

La intrarea in oras, chiar in zona Otelariei, acolo erau valurivaluri de muncitori. Noi, la o intersectie, am redus viteza masinii, am zis ca astfel ne vom putea strecura. Numai ca oamenii ne-au vazut. Intentia noastra era de a patrunde in curtea si in sediul Militiei judetene, care se afla situata in vecinatatea Otelariei. Am vrut sa intram prin spate, dar nu s-a putut. Fiind atata multime si incepand oamenii sa ne loveasca, n-am putut sa intram la Militie si atunci am fortat, am fortat si prin busculade, prin ciocniri, prin tot ce s-a putut, am reusit sa iesim din oras. 

- Acrosati, tamponati... 

Acrosati. Ne-am rupt epoletii, le strigam “suntem cu voi!” - tot sa ne lase in pace, sa nu ne mai loveasca masina. Dar oamenii - nu, se agitau in continuare. Chiar si pe strada se vedeau scenele. Adica oamenii de pe margine, de pe trotuare vedeau cum ne buseau in spate diferite masini si i-au vazut pe cei doi Ceausesti, chiar daca i-am pitit eu la un moment dat sub banchetele din spate ale masinii. Dar probabil ca lumea si-a dat seama, pentru ca zvonul se ducea foarte repede. 

- Ce atitudine au avut in masina ? 

Erau speriati, erau pur si simplu speriati. 

Ati iesit din oras si incotro v-ati indreptat ? 

Prima data am luat-o spre Bucuresti, pe DN 7. Nu stiam unde sa mergem. Efectiv nu aveam o idee fixata unde sa mergem. Am zis: domnule, sa scapam. Asta era singura idee atunci, sa scapam de furia oamenilor. Am mers pe DN 7, sa zic 6-7 kilomtetri, iar dupa aceea am luat-o spre Ratoaia, o zona pe care o stiam eu mai bine. Pe drum tot veneau masini din fata si toti cu “Victorie!” si cu farurile aprinse, asa. Scoteam si noi mana pe geam si faceam semnul victoriei. 

Ati mai fost urmariti cu masini de cei din Targoviste ? 

Nu. Dupa un timp ne-au pierdut, pentru ca ei ne loveau in spatele masinilor noastre cu boturile masinilor lor si li se oprea motorul, pentru ca li se racea radiatorul si astfel ii pierdeam pe drum. 

                                                  Ocolul spre Ratoaia 

- Chiar asa au fost de agresivi ? 

Da, da. Bine, eu nu-mi amintesc decat de doua masini care ne-au lovit. Atata, doar doua masini, restul nu... I-am pierdut practic pe drum. Numai in momentul in care noi am inceput sa ne rupem epoletii si sa-i aruncam abia atunci au inteles despre ce e vorba. Astfel, unii ne-au lasat pentru ca nu mai puteau continua din cauza masinilor blocate, iar ceilalti, alte trei-patru masini, care nu stiu daca ne urmareau pe noi, ne-au lasat. 

- Colegul, cel care era la volan, subofiterul Enache, cunostea bine si el zona ? 

Nu. Cand am luat hotararea sa ne indreptam spre zona Ratoaia, i-am spus eu. In rest a mers el pe unde a crezut ca poate sa se strecoare. Atunci ce gandea el, asta era, a mers pe logica lui, si am mers pe zona pe care si el o stia foarte bine, ca era pe traseul lui, Baldana - Targoviste, pentru ca acolo facea serviciul. Pe sosea, cand am vazut tancurile alea care veneau dinspre Moreni, cand am vazut si unul ramas in pana, am zis: nu e bine sa mergem spre Bucuresti, mergem undeva in stanga, i-am spus eu, spre Ratoaia, acolo... Initial, deci, am vrut sa scapam de furia oamenilor, dupa aceea urma sa luam o hotarare, ce facem. De fapt, si Ceausescu ne-a spus la un moment dat sa iesim undeva ... El voia... in doua locuri ne-a propus. Sa mergem la Otopeni, la o unitate militara, n-am inteles prea bine. Noi tot motivam ca n-avem benzina, ca nu ne-ajunge, ca la intrarea in Bucuresti sunt filtre. Atunci mi-a sugerat sa mergem la Bolovani, la un canton de vanatoare, ca era un pavilion acolo si din cate stiu eu era si pazit. Intr-un moment m-am gandit sa-i duc la parintii mei, acasa, in comuna Caragiale. Dar mi-a fost teama si mie. Dupa aceea am realizat ca nu e bine sa-mi implic parintii. Cand Ceausescu a vazut ca am refuzat, la un moment dat, sa mai comunicam cu el asupra cailor de urmat a inceput si el sa fie mai rezervat.  Marturisesc ca nu stiam efectiv ce hotarare sa iau. Si intr-un timp mi-am spus, de ce sa iau eu hotararea si sa nu ia sefii nostri hotararea? Noi ii duceam la Comandament, sefii sa ia acolo hotararea pe mai departe. Si cand ei au vazut ca evitam comunicarea si si-au dat si seama ca nu vrem sa-i ducem unde doresc ei, atunci Nicolae Ceausescu a zis: “Lasati-ma sa merg in casa taraneasca de la marginea drumului; lasati-ma sa merg la oamenii astia, la tarani”. Si eu am zis ca nu e bine: “Lasati ca mergem in Targoviste”. 

- V-ati dus spre Ratoaia, care ce este, o garla, o localitate, o padure ? 

Localitatea aceasta este situata undeva la marginea unei paduri. E un sat. N-am stat in acel sat. Ne-am oprit intre doua sate, intre Ratoaia si Racovita. Intre ele am stat. Am gasit un drum care mergea spre padure. Am mers sa ne ascundem. Era un stufaris acolo. Noi am camuflat masina sa nu se vada din drum. 

- Acolo, la Ratoaia, vazand ca ati devenit mai rezervati fata de ei, au constientizat noul lor statut de retinuti ? 

Ceausescu a inteles spaima noastra cu ce se intamplase la Targoviste si din aceasta cauza el ne-a propus sa mergem in anumite locuri, dar n-a incercat sa ne forteze s-o facem. Ii era si lui teama. La un moment dat a lasat sa facem noi cum credem ca e mai bine, vazand ca si zona o cunosteam mai bine. 

- Ati stat cateva ore la Ratoaia ? 

Am stat. Am stat cateva ore in masina, pentru ca era si frig. Atunci a iesit el o data din masina pentru necesitati. Ne-am indreptat cativa metri de masina, n-a facut absolut nimic, doar a scos din buzunar si a aruncat o hartie format A4. Mi-a fost, nu jena, stiam ca n-are unde sa fuga, numi faceam probleme, si am stat relativ aproape. In acelasi timp, undeva, nu departe, s-a auzit un zgomot, un turuit de motor. Asa, si am crezut ca sunt elicoptere, l-am luat de mana, am dat sa plecam spre masina si atunci el a aruncat hartia aceea. De emotie si de teama elicopterelor nu m-am intors sa recuperez acea hartie, care nu stiu ce putea sa insemne.                                                                                

                                  Dialogul cu Ceausestii 

- Ati stat ore in sir in masina. Chiar nu s-au infiripat discutii deloc cu Ceausestii ? 

Am vorbit, am vorbit de ceea ce se intampla. Intrebarile noastre astea erau, ca de ce nu este mancare pe piata, de ce nu se gasesc medicamente... Vedeti, nici noi nu stiam. Informatiile pe care le aveam noi, subofiterii, erau informatii minime de ce se intamplase la Timisoara si cautam sa-i intrebam pe ei de ceea ce se intampla la Timisoara. I-am spus la un moment dat: “Am auzit ca sunt morti la Timisoara, ca au murit oameni la Timisoara ?” si atunci el raspundea: “Nu-i adevarat!”. Avea o expresie din asta, pe care a repetat-o de mai multe ori, spunea ca un grup de derbedei si huligani incearca sa destabilizeze viata sociala din Timisoara, numai asta spunea. Nu ca s-a tras in populatie. Efectiv, el nu ne-a spus ca a murit vreun om la Timisoara. 

- Din Bucuresti, de ce spuneau ca au plecat ? 

Nu, nu mi-au spus de ce au plecat. Dar in perioada cand am stat in cazarma, in unitatea militara, lucrul asta l-a regretat, ca a plecat din sediul CC al PCR. Nicolae Ceausescu doua lucruri a regretat si a avut o ciondaneala, asa, cu Elena Ceausescu: “Ti-am spus ca nu e bine sa facem mitingul, adunarea populara”. Ea, probabil, a fost pentru acea adunare populara, el probabil a fost contra. Si pe motivul acesta s-au cam ciondanit un pic ca numai la ideea ei si a nu mai stiu cui, a mai dat un nume, s-a hotarat sa aiba loc mitingul acela, el, Ceausescu, reiesind ca a fost impotriva. De asemenea, Nicolae Ceausescu nu a fost de acord sa plece din sediul CC si a regretat gestul acesta. Spunea: “Nu trebuia sa plec, nu trebuia sa plec, trebuia sa cobor la lume, trebuia sa cobor la oameni, trebuia sa cobor in multime”. 

- Elena Ceausescu era mai vorbareata decat de obicei ? 

Nu, nu. Pot sa spun ca amandoi au fost foarte tacuti. Ceausescu ne-a lasat noua mana libera sa alegem solutiile, el crezand totusi ca suntem de partea lui. Probabil ca a mers pe ideea ca suntem vanati si noi, cei doi militieni, nu numai ei, cuplul prezidential, si au inteles si teama noastra combinata cu teama lor. Acolo, la Ratoaia, destul de putine lucruri am discutat. Ca de ce nu sunt ore de program mai multe la televiziune, de ce se intrerupe curentul electric. Va spun ca de fiecare data, dar de fiecare data, la fiecare intrebare pe care i-o puneam, imi raspundea ca nu este adevarat. Cu lumina, spunea ca se opreste numai ziua, nu si noaptea. Spunea ca programul de patru ore al televiziunii nu afecteaza practic oamenii. In legatura cu lumina spunea ca marile combinate au asigurat curentul electric si toate intreprinderile la fel si ca numai in mediul satesc se intrerupea in cursul zilei lumina. Cand i-am zis de putinatatea orelor de program la TVR, Nicolae Ceausescu a raspuns ca urma ca de la 1 Ianuarie 1990 sa se mareasca programul tv cu doua ore. Legat de acest lucru, la un moment dat mi-a zis ca oamenii trebuie sa se odihneasca si deci programul sa nu dureze mai mult de ora 10 seara la televizor, ca sa fie odihniti a doua zi la locul de munca. Vedeti, cum sa va spun, nici noi nu aveam curajul pana la capat sa-i tragem la raspundere. Le puneam, asa intrebari despre ceea ce se intampla. Iar faptul ca nu exista mancare si ca se pregateau de fapt vizitele si se aduceau cu acea ocazie in piete tot ce era mai bun, iar acolo, in magazine, rafturile erau mai mereu goale, cand ii spuneam acest lucru, Nicolae Ceausescu nu credea. 

- Spuneti-mi, nu v-au vorbit de pilotul elicopterului care i-a lasat pe autostrada ? 

Nu, nu ne-au spus si nici noi nu i-am intrebat. Personal vazusem la televizor scena in care Mircea Dinescu anuntase ca dictatorul a fugit. Eram deci cat de cat in cunostinta de cauza. 

- Dupa ce ati depasit incidentele cu manifestantii din Targoviste, Nicolae Ceausescu nu a legat acele evenimente cu cele din Piata Palatului din Bucuresti, cu cele de la Timisoara ? N-a pronuntat cuvintele tradare, conspiratori, complot ? 

Cred ca atunci cand eram deja in unitatea militara a spus ceva, ca ar fi un complot, dar cred ca nu era nici el sigur de unde vine complotul. A respins ideea interventiei din afara, adica din strainatate. Dar nici din tara cred ca nu avea o imagine de unde ar fi pornit si cine anume ar fi declansat lovitura respectiva. 

- Bine, dar chiar nimic nu au discutat, macar intre ei doi, despre ceilalti din conducerea de partid si de stat ? Despre Bobu, despre Manea Manescu, acestia fusesera ultimii de care se despartisera Ceausestii. Sau despre copiii lor nu intrebau ?  

De copii, da. Mai ales ea, Elena Ceausescu, de fiecare data tot zicea: “Ce s-o fi facut, ce s-o fi intamplat cu copiii nostri ? Cu Zoe, ce-o fi, dar cu Nicu ce s-o fi intamplat ?”. Si cam de prin ziua de 24 Decembrie, ea avea tot mai des un fel de vaicareala asa si pronunta intruna “copiii mei, copiii mei !”. 

- Prin urmare, ei nu realizau ca au pierdut partida, ca au pierdut puterea, ci considerau ca e vorba doar de o defectiune de moment, cauzata de plecarea lor gresita si precipitata din sediul CC al PCR de la Bucuresti. 

Da, da. Mai ales in unitatea militara nutrea sperantele ca cineva, intr-un fel sau altul, va redresa situatia. Mai ales ca noi, si mai ales eu, care eram total dezinformat, il tot calmam, spunandu-i ca in curand se vor linisti lucrurile, ca mai sunt niste grupuri izolate de teroristi, dar ca in curand si acelea vor fi lichidate si se va reveni la normal. Probabil ca pe incurajarile acestea ale noastre, ale celor care eram in incaperea de la garnizoana cu ei doi, si probabil ca pe ideea aceasta astepta si el ca de undeva se va intrezari o... minune, ceva care sa-i scoata dintr-o situatie atat de confuza. 

                                               Comunicarea prin statie 

- Ati avut statie, ati avut radio in masina ? 

Da, am avut statie, dar am inchis-o, nu de la inceput, ci doar acolo, la Ratoaia. Noi la Plante am intrat, i-am luat, am plecat si a fost nebunia aia de la Otelarie - in tot acest timp nu pot sa-mi aduc aminte daca mi-a facut cineva apel prin statie. Noi in nici un caz n-am facut nici un fel de apel din masina. Cand am ajuns la Ratoaia, atunci am pus statia pe emisie si am raportat condificat: “I-am recuperat, pionii sunt cu noi”. Insa nu am dat reperele exacte ale locului in care ne aflam, ci am indicat un traseu aiurea. Repet, am comunicat prin statie: “Pionii sunt cu noi, asteptam lamuriri”. Dar nimeni nu ne-a dat nici un raspuns, nici o indicatie. Ceva mai tarziu ne-au intrebat de la dispecerat asupra pozitiei geografice in care ne situam, dar cum spuneam, am dat o ruta cu totul eronata, Gaesti sau asa ceva, adica un sector exact opus locului in care ne aflam. 

- De ce nu le-ati indicat locul real unde va gaseati ? Poate ca in felul acesta va ajutau sa-i duceti la Inspectoratul Judetean ? 

Nu, nu am dat reperele si, dimpotriva, am hotarat sa inchidem statia, pentru ca sa nu fim din nou gasiti si sa vina multimea si sa ne linseze pe toti patru. Prin statie noi auzeam de-acum cu totul alte voci de cat cele ale militienilor ce deserveau acel dispecerat. Erau revolutionarii din Targoviste, care pusesera stapanire pe sediul Militiei. Asa am hotarat sa intrerupem orice legaturi prin statie. 

- Acolo totusi, la Ratoaia, Ceausescu nu v-a cerut sa mergeti in sat pentru apa, pentru medicamente, pentru ceva ? Ei vorbeau pe bancheta, acolo in masina, vorbeau intre ei ? 

Va repet, in urma tamponarilor din Targoviste, ei s-au speriat foarte tare si probabil ca din cauza aceea au lasat la latitudinea noastra sa facem cum e mai bine. Pentru ca si ei erau, in continuare, dezorientati si la randul lor nu puteau sa ia nici o hotarare. Nu, in afara de intrebarile pe care i le-am pus noi, cei doi militieni, ei intre ei n-au discutat, acolo, in masina, prea mult. Cautau de fapt in momentele acelea ca impreuna cu noi sa gasim o solutie unde sa ne putem duce. In acele momente nu si-au facut reprosuri unul altuia. Doar aceasta era important, sa gasim o solutie unde sa mergem si ce sa facem mai departe.

Constantin Paisie, militianul care s-a aflat alaturi de Nicolae si Elena Ceausescu la Targoviste, povesteste cum au ajuns cei doi in cladirea Inspectoratului de Politie si, mai apoi, la unitatea militara din oras.

                           

Va prezentam continuarea marturiei lui Constantin Paisie, militianul care a stat alaturi de Nicolae si Elena Ceausescu la Targoviste. Veti afla cum au fost escortati Nicolae si Elena Ceausescu la sediul Militiei din Targoviste, cum au reactionat cei de acolo, ce au spus si care era starea de spirit a dictatorului si a sotiei sale.

MARIUS TUCA 

Jurnalul National: Nu au dat deloc de inteles cei doi Ceausescu ca asteptau ceva, ca urma sa se intample ceva care sa reabiliteze situatia ? 

Constantin Paisie: Nu. Nu. Daca nu ma insel, tot acolo la Ratoaia, am intrebat eu: “Dar cum de sunteti singuri ?”, si Ceausescu a spus ca au mai fost insotiti de cineva, dar persoana aceea sau persoanele acelea s-ar fi dus la Comitetul judetean de partid Dambovita, la prim-secretarul Pantelimon Gavanescu, sa ia legatura cu cineva si sa se organizeze de acolo. Ca ei pana in zona Targovistei dadeau impresia ca venisera dezorganizati, ba cu o masina, ba cu alta. Dar nu ne-au spus mai mult, decat atat. Legat de asta, imi duc aminte ca au vorbit de un elicopter, ca s-ar fi dus cineva sa faca rost de un elicopter si Ceausescu a zis: “Probabil ca n-a gasit”. 

- Nicolae Ceausescu isi incuraja sotia, spunandu-i ca e vorba de un moment trecator si ca totul va reintra in normal ? 

Domnule, ei nu stiau ce se intampla in tara in timpul acela. Intr-adevar, dadeau semne ca ar astepta sa vina cineva sa-i scoata din toata treaba asta si sa se simta ei mai in siguranta, dar, vedeti, ei in primul rand pe Securitate se bazau. Stiu ca la un moment dat, Nicolae Ceausescu mi-a spus sa mergem la unitatea aia de Securitate, o unitate speciala la Baneasa, dar din partea Militiei sau a Armatei nu se astepta sa-i vina sprijinul imediat. 

Pe tot parcursul acesta, pana sa ajungeti la sediul Militiei, a rostit vreodata numele generalului Milea, l-a facut tradator ? 

Asta tot la una din intrebarile noastre, a mea sau a colegului meu Enache, Ceausescu a raspuns: “Un tradator, a tradat” - atata a spus. 

- Numele generalului Stanculescu l-a pomenit in vreo imprejurare ? 

Nu. In aceeasi ordine de idei, sa stiti ca Nicolae Ceausescu in nici un fel n-a cautat sa-si menajeze sotia. Din contra, ei au stat tot timpul in asteptare, ca cineva ii va salva. Dar nu-si faceau nici reprosuri. Nu pomeneau nici de domnul general Stanculescu; deocamdata stateau in asteptare. 

- Cine a hotarat plecarea de la Ratoaia ? 

Eu. Dupa ce am auzit motorul acela, care de fapt era de tractor, atunci ne-am speriat, am intrat in masina, ne-am tot uitat pe sus, n-am vazut nimic si, la un moment dat, vazand ca nu-i nimic, am luat hotararea ca tot se insera, sa mergem la Inspectoratul judetean din Targoviste. Pe drum, ne-a zis Ceausescu: “Opriti, opriti aici !”. Ii era teama sa mearga din nou in oras, dupa ce vazuse ce se intamplase cu cateva ore inainte. Din aceasta cauza, Ceausescu a intrebat: “N-ar fi mai bine sa ma opriti la casa asta de tarani? Intru mai bine si stau la ei”. Eu am zis nu, ca nu putem sa fim in siguranta, si ca “n-avem cum sa va lasam asa, aici”. Practic erau case la marginea satului si n-am fost noi, militienii, de acord sa-i lasam acolo. Cand am ajuns in oras se intunecase bine, nu mai era nici o agitatie pe strazi, decat cativa trecatori. Mai intai am trecut prin fata Inspectoratului, sa vedem daca mai e ceva si daca putem sa intram. Apoi, am ocolit pe la gara, cu intentia de a intra prin poarta din spate a Militiei. Cand am ajuns la intrarea respectiva, atunci am avut toti patru din masina o stare de emotie, pentru ca au venit niste civili cu arme la noi: “Stai ! Cine sunteti ?”, si tot cu amenintari din astea. Baiatul care stiam ca statea in post acolo la poarta, statea si nu mai avea nici un fel de putere, de autoritate, de atributie acolo. Eu m-am adresat lui: “Mai, tu ce faci ? Ce e cu lumea asta inarmata ?”. Eu nu stiam ca intre timp sediul fusese devastat si revolutionarii luasera armele si munitia. L-am intrebat pe baiatul din post: “Vezi cu cine sunt eu in masina ?”. S-a uitat, a vazut, s-a speriat, si a deschis imediat poarta. Am intrat si cei din curte au inceput sa strige: “Au venit, au venit !”. De altminteri in curtea Militiei erau putini oameni. Abia cand am ajuns la scarile din spate, de acolo, de la unitate, erau cativa civili si cativa subofitieri. I-am scos pe cei doi Ceausesti din masina, am urcat cu ei pana la etajul I, ca acolo avea comandantul biroul. 

- Ce reactii au avut oamenii aceia care erau pe scari ? 

In momentul in care am ajuns cu Ceausestii in fata scarilor, acolo, toti s-au dat la o parte. N-a cracnit nimeni, n-a zis absolut nimeni nimic. Toti erau socati, se uitau si nu le venea sa creada. Din toata galagia care era inainte sa ajungem noi acolo, cand a aparut Ceausescu dintr-o data s-a facut liniste mormantala. Nimeni nu mai scotea un cuvant. Cand am ajuns la etaj I din sediul Militiei judetene, mi se parea ca un domn Stirbescu, care erea un fel de sef al revolutionarilor din Targoviste, a facut un pic de galagie. Cand m-a vazut Colonelul Cont Stefan, care cred ca era ofiter de servicii pe unitate, mi-a spus mie sa intru intr-un anumit birou cu Ceausestii. Eram in biroul comandantului cand, tot asa, niste civili revolutionari au intrat acolo, au facut cerc in jurul Ceausestilor si cautau unii dintre ei sa-l interpeleze, sa-l apostrofeze pe Ceausescu, sa-l jigneasca chiar. Tocmai de aceea, colonelul Cont ne-a facut semn sa ne retragem intr-un alt birou. De fapt in biroul alaturat, al loctiitorului comandantului. Ne-au lasat asa linistiti, sa zic zece minute, poate nici zece minute, dupa care a venit tot Stirbescu acela. 

- Comandantul Militiei era in cladire ? 

Nu. De fapt nici un ofiter din conducerea Militiei judetene nu se mai afla in sediu, afara de Colonelul Cont. Acel Stirbescu incepuse din nou cu jigniri la adresa lui Ceausescu. Un fel de “ba, ne-ati nenorocit” si chestiuni de genul acesta. La un moment dat au vrut chiar sa-l bruscheze. Aproape ca nu-i dadeau voie lui Ceausescu sa stea pe scaun. Am intervenit eu si bineinteles ca sau asezat amandoi Ceausestii pe scaune. Eu vedeam la acei revolutionari targovisteni un fel de incercare de intimidare a lui Ceausescu. In situatiile acestea, Nicolae Ceausescu n-a scos nici un cuvant. In schimb Elena Ceausescu li s-a adresat de cateva ori. “Mai baieti, stati linistiti”. Asta asa, la cei patru-cinci civili care erau acolo. Am uitat sa mentionez ca atunci cand am spus loctiitorului de comandant, locotenent-colonel Bala Eugen, ca merg sa-i prind pe Ceausesti, acesta mi s-a adresat: “Tradatorule! Esti nebun!” si cuvinte din astea, prin care cauta sa ma linisteasca, sa nu cream o agitatie colectiva. Erau momente de degringolada la noi in unitate - cand unii dintre militieni predau armamentul, altii nu voiau sa-l predea. Dupa apostrofarea care mi s-a facut, aproape ca mi-am zis in sine ca trebuie sa plec, fiindca eram satul de atmosfera care se crease in incinta militiei. Am crezut ca mergem pur si simplu intr-o plimbare, nu credeam ca vom da noi de Ceausesti. Nici pe departe gandul, deci, sa dam noi de cuplul prezidential. 

- Eu am inteles ca de acolo, de la Plante se daduse telefon la Militie si se comunicase ca Ceausestii erau acolo. 

Nu. Noi nu am stiut absolut nimic. Noi am mers la intamplare. Auzisem ca s-ar afla in zona. Si initial fusese lansat zvonul ca Ceausestii ar fi trecut prin zona Otelariei Targoviste, ca ar fi fost zariti in zona. Eu ma aflam in preajma dispeceratului Militiei, cand dispecerul de serviciu a iesit din incapere, pentru ca sa duca o comunicare comandantului unitatii. Comunicarea mi-a spus-o si mie si era aceasta, ca fusesera zariti Ceausestii pe platoul de la Otelarie. Intre timp, cand noi ieseam cu autoturismul pe poarta Militiei, a mai venit un cetatean, un targovistean, sa spuna ca i-a zarit pe Ceausesti in zona industriala a orasului. Pe baza acestei ultime informatii, alti colegi subofiteri au luat o hotarare sa mearga sa-i caute pe Ceausesti. Ei au plecat cu un ARO. Noi rulam cu masina, si la iesirea din Targoviste, cam dupa cinci kilometri, am observat in fata Institutului de Plante, ca stationa un camion cu muncitori agricoli si din toata miscarea si agitatia, am inteles ca acolo s-ar petrece ceva. Am oprit masina si i-am intrebat pe oameni: “Ce este, se intampla ceva pe aici?”. N-au raspuns si se aratau destul de speriati. Banuitor, am intrat pe poarta Institutului. Cred ca mai inainte, colegul Enache il intrebase pe soferul camionului si acesta ii spusese ca Ceausestii sunt inauntru, pentru ca Enache mi s-a adresat mie: “Deschide portile!”, de unde am dedus ca Enache stia ca acolo se petrece ceva. Dupa ce i-am luat pe Ceausesti de acolo, am vazut ca ajunsesera si colegii mei acolo, la Plante, si s-au intors si ei cu noi spre oras, dar in busculadele de pe strazile din Targoviste, cand era sa ne linseze multimea, colegii cu ARO s-au pierdut de noi. In felul acesta se explica raspandirea stirii certe, ca Ceausestii sunt deja retinuti, pentru ca acei colegi ai nostri au reusit sa ajunga la Inspectorat si sa povesteasca despre preluarea Ceausestilor de catre echipajul Paisie-Enache. E posibil ca Inspectoratul sa ne fi apelat, dar noi cred ca am avut statia inchisa. 

- Sa revenim la scenele din sediul Militiei. 

Da. Acolo in sediu, colegul meu Enache a plecat acasa. Eu am ramas. Dupa acele altercatii verbale si usoare imbranceli fata de Ceausesti, am zis eu la un moment dat: “Daca vreti asta, eu plec. Ramaneti dumneavoastra cu ei”. Dar Colonelul Cont nu a fost de acord si ne-au luat de acolo, pe Ceausesti si pe mine, si ne-au bagat din nou in biroul comandantului, unde nu mai era nimeni. Atunci m-a intrebat colonelul Cont daca le-am facut perchezitie. Eu am raspuns ca nu le-am facut. Colonelul Cont mi-a ordonat sa-l perchezitionez pe Nicolae Ceausescu, iar el a perchezitionat-o pe Elena Ceausescu, la care nu a gasit nimic de retinut. In schimb eu am retinut de la Ceausescu doua agende. Una mai mare, iar alta mai micuta. Cea micuta mi-a ramas mai intiparita in imagine, era filigranata cu numele lui, cu marginile aurite. Era o agenda mai speciala, facuta pe comanda, cum ar veni. Am mai gasit un stilou marca buna, gros, un set de chei, o batista si atat. Cheile erau mai multe, erau doua de seif, restul trei-patru de yale si un sigiliu. Pe sigiliu cred ca scria Cabinetul II. De fapt, noua ne era teama sa nu aiba arme. Si nu au avut. De asemenea, marturisesc ca nu am facut nici un fel de act de notificare a acelor obiecte gasite la perchezitie. Ba, chiar le lasasem pe masa acolo, in biroul comandantului. Abia cand a fost sa plecam la unitatea militara, colonelul Cont mi-a zis: “Ia-le si pe astea!” si le-am bagat la mine in buzunar. 

- Uite, domnule, un lucru interesant. Daca Ceausescu ar fi avut notate in acele agende conturi deschise in banci din strainatate, cat ati stat dumneavoastra cu el acolo, zile si nopti, putea sa zica: m-ai perchezitionat la Militie si mi-ai luat doua agende, te rog sa mi le dai inapoi. 

Acest lucru nu s-a intamplat, nu mi-a cerut niciodata sa-i restitui obiectele retinute la perchezitie. Eu aproape ca uitasem de ele. Cand m-au prins militarii in garnizoana si au vrut sa ma lichideze ca terorist, ca sa demonstrez ca nu sunt terorist - pentru ca m-au pus la pamant, cu teava pustii in ceafa - am scos atunci obiectele lui Ceausescu, agendele si le-am aratat, spunandu-le: “Vedeti ce am cu mine, chemati comandantul aici, pentru ca el stie cine sunt. Si asa am scapat viu.” 

- Erati in biroul comandantului Militiei judetene. Cand ati vazut primul ofiter de Armata intrand in biroul in care va aflati cu Ceausestii ? 

Intre timp, colonelul Cont a primit o instiintare, ca un mare grup de manifestanti targovisteni se indreapta spre cladirea Militiei judetene. Prin urmare, Colonelul Cont a fost, cred, cu ideea sa fie stramutati Ceausestii vizavi, la unitatea militara. Banuiesc ca acest colonel Cont, sau nu stiu cine, a luat legatura cu unitatea militara in acest sens. Asa se face ca la zece minute dupa ce am facut perchezitia, s-au prezentat doi ofiteri de la Armata. Unul dintre ofiteri avea un neg marisor la o spranceana, asta asa ca o distinctie, ca un semnalment. Cam in acelasi moment a venit si colonelul Dinu, loctiitorul comandantului Securitatii judetene. Am coborat cu toti sase si in fata scarilor am urcat intr-un ARO, la volan fiind colonelul Dinu. 

- Comandantul si loctiitorul comandantului Militiei judetene n-au aparut deloc la sediu in acel timp ? 

Nu. Absolut deloc. Cat am stat eu acolo, nu. Acei ofiteri de armata au venit ca niste executanti ai unui ordin de preluare a Ceausestilor. Ei nu s-au prezentat in nici un fel acestora din urma. Le-au spus Ceausestilor, ca pentru o mai mare siguranta a lor, e mai bine sa mearga la unitatea militara din vecinatate. Cei doi Ceausesti au fost de acord. Am coborat cu totii. 

- V-a spus Colonelul Contsa-i insotiti si dumneavoastra pe Ceausesti in unitatea militara ? 

Da. Mi-a dat aceasta dispozitie. Mi s-a adresat astfel: “De ce sa mearga colonelul de Securitate Dinu cu Ceausestii in garnizoana ? Nu, trebuie sa te duci si dumneata, mergi si dumneata cu ei”. Cum sa va spun, eu oricum ma duceam cu cei doi Ceausescu. Si eu voiam sa merg. Nu stiu, poate instinctul. Fiindca eu m-am urcat in ARO, cred ca printre primii. De fapt eu il tineam pe Ceausescu tot timpul de brat si deci era de fiecare data langa mine. Nimeni nu s-a impotrivit urcarii mele in ARO. Cum s-a urcat Ceausescu, eu m-am urcat langa el. Intre Militie si Unitatea Militara erau cam o mie de metri maxim. Cand am ajuns in fata unitatii militare, ofiterii de armata au dispus deschiderea portilor. Am intrat, si chiar la intrare, pe scari, a aparut comandantul unitatii, Colonelul Kemenici Andrei, care i-a dat raportul lui Ceausescu: “Domnule presedinte, sunt comandantul garnizoanei...”, dupa formulele de atunci, cu emotie, asa i-a dat raportul, asigurandu-l ca se afla sub protectie si nu mai stiu ce i-a spus. Si daca nu ma insel, chiar Ceausescu a salutat; Colonelul Kemenici a salutat in pozitie de militar si Ceausescu a dus mana la frunte. In orice caz a dat mana cu el, dupa care ne-a poftit in sala din incinta comandamentului, in care am ramas eu si cu cei doi Ceausesti. Au luat televizorul din camera de cum am intrat si in incapere nu era nici radio, nici difuzor, nimic. In sala aia erau patru paturi, doua birouri, un cuier si o chiuveta. Ne-au spus: “Stati aici, ca urmeaza sa primim noi ordine in legatura cu dumneavoastra”. 

- Cine s-a sesizat primul ca sunteti in haine de militian ? 

Probabil ca toti s-au sesizat de lucrul acesta. Eu eram intr-adevar in uniforma, atata doar ca nu mai aveam gradele pe umar. Le smulsesem in timpul altercatiei cu multimea, despre care am povestit. 

- Si-a exprimat Ceausescu dorinta sa ramaneti in continuare, cu el, in unitatea militara ? 

Nu. Nu. Sa va spun, pe mai departe, despre uniforma de armata. Cand eram acolo, in sala cu Ceausestii, era o caldura infernala de la o soba de teracota. A trebuit sa ma dezbrac si am ramas numai in camasa si intr-un pulover. Haina am agatat-o intr-un cuier-pom, unde erau mai multe vestoane atarnate. In noaptea in care am ajuns la unitatea militara, s-au iscat niste focuri de arma din unitate. Se tragea ca la balamuc. Noi am stins lumina, ne-am bagat pe sub paturi si dupa aceea, in intuneric, eu am luat din greseala din cuier o haina de capitan de armata, ca sa fiu pregatit pentru o eventuala iesire din acea incapere. Si de atunci am ramas imbracat cu acel veston de armata. Pe 25 Decembrie seara, cand am aterizat cu elicopterul pe stadionul “Steaua” din Ghencea, si m-a vazut domnul General Stanculescu Victor in uniforma combinata, cu pantaloni de militian si veston de armata, si cand toti ma felicitau si mi se adresau cu “eroul nostru”, domnul General Stanculescu a spus: “Capitan te facem !”, iar domnul avocat Lucescu Constantin a replicat pe loc: “Vezi, domnule, nu puteai sa iei uniforma de Colonel ?” Intre timp, acolo in incaperea de la unitatea militara, din cand in cand, dupa aproximativ cate o ora, intra cate un ofiter sa mai observe cum stau lucrurile. Pana la urma s-a hotarat ca in interior sa stau eu permanent cu Ceausestii si de la Armata, capitanul Boboc. In afara usii, facea planton Locotenentul-major Stoica, tot de la Armata. Trebuie sa mentionez ca acel Capitan Boboc nu a stat tot timpul acolo. Intra acolo din cand in cand, dar in permanenta numai eu am stat cu Ceausestii. Intra, statea treizeci-patruzeci de minute sa vada ce se mai intampla, iesea, venea peste o ora. Santinela din fata usii era, intr-adevar, in permanenta. 

- Am inteles ca a fost batut Ceausescu acolo, in incaperea aceea. 

Aceasta s-a intamplat dupa momentul cand eu am iesit din incapere si m-am dus la comandament sa le spun ca Ceausestilor li s-a facut foame. Cum am dedus eu asta ? Ceausescu m-a intrebat: “Dumneata ai mancat ceva ?”. Am raspuns ca nu am mancat. Si mi-a zis sa intreb daca nu au ceva pe la popota de mancare. M-am dus si am intrebat: “Nu ne da si noua cineva ceva de mancare ?”. Un soldat ne-a adus pe o farfurie niste paine uscata, veche. Tot ce ne-a adus atunci se vedea ca le-a luat de la reziduuri, ramasite de la militari, asa ceva. Paine veche uscata, o bucata de branza la fel, si trei cani cu ceai. Atat ne-au dat. Intre timp eu am mers de cateva ori la popota ofiterilor si acolo am mancat, se mancau... fripturi. Iar noua aici, cu Ceausestii, ne-au dat resturi alimentare. Acolo, la popota, chiar imi amintesc ca am baut si o gura de palinca, daca nu ma insel. 

- Deci nu este adevarata afirmatia comandantului unitatii militare, ca lui Ceausescu i-a fost servita mancarea pe care o mancau si soldatii si ofiterii din acea garnizoana ? 

Nu. Nici vorba. In fapt, Ceausestii nici nu s-au atins de acea mancare. Parca au gustat ceva din ceai. Ceausescu a incercat sa muste si din paine, dar a renuntat cand a vazut-o asa veche si tare. Un detaliu: fiindu-le teama sa nu fie otravite alimentele, am gustat eu primul din ceai. Ceausescu chiar mi-a zis: “Ai curaj sa bei ? Daca-i otravit ?”. Si eu am raspuns ca nu, nu are cine sa ne otraveasca si am gustat eu primul si apoi au gustat si ei, de fapt numai el, ea nu s-a atins de nimic. 

- Prin urmare, cate un ofiter de la Armata n-a facut echipa cu dumneavoastra si sa stati astfel in permanenta cu Ceausestii in acea incapere ?

Nu. Nu. Capitanul Boboc mai venea din cand in cand, statea asa, aproape o ora, dupa care pleca si iar revenea la intervale variate de timp. Mai intrau si alti ofiteri, dar asa pentru cateva clipe. In rest, acolo in incapere, de permanenta am fost doar eu cu Ceausestii. In unitatea militara, eu puteam sa umblu si liber. Asa se face ca atunci cand m-am dus la popota sa mananc ceva, a ramas cu Ceausestii Capitanul Boboc. Dupa ce am mancat, m-am retras intr-un birou si am incercat sa ma odihnesc. Eram prea surescitat, n-am reusit nici macar sa atipesc si dupa o jumatate de ora m-am dus din nou la Ceausesti. Atunci a fost momentul cand l-am gasit pe Nicolae Ceausescu agitat, insangerat, cu hemoragie, cu haina si camasa patate de sange. Versiune acreditata de cei din unitatea militara, ca Ceausescu a fost impiedicat sa mearga la fereastra pentru a comunica cu manifestantii din strada - este cel putin discutabila. Geamurile erau camuflate cu paturi si prevazute cu druguri groase de fier. Eu simteam nevoia sa ma odihnesc si de doua-trei ori am mers la comandantul Kemenici, rugandu-l sa ma inlocuiasca cu cineva in timpul cat merg sa ma odihnesc. Eu chiar am vrut la un moment dat sa plec din unitate, dar comandantul Kemenici mi-a spus: “Dumneata i-ai dus, dumneata stai cu ei”. 

- N-am lamurit bine cum ati ajuns de-ati imbracat un veston de capitan de armata in loc de cel de militian ? 

Din greseala. Era noapte, lumina era stinsa in incapere si cand a trebuit sa o conduc pe Elena Ceausescu la toaleta, pe intuneric am luat din cuier un veston. Mai tarziu, la lumina, mi-am dat seama ca nu este cel de subofiter de militie, dar am ramas imbracat cu el, mai ales ca era mai gros si imi tinea de cald, cand eram scosi afara din comandament - in masina de campanie sau in TAB. La un moment dat cineva a sesizat si mi s-a adresat: “Mai, tu esti cam tarcat”. Dar ce conta acolo, in incaperea unde erau tinuti Ceausestii. 

Constantin Paisie relateaza episodul procesului Ceausestilor si al executiei de la Targoviste

Seria dezvaluirilor senzationale facute de Constantin Paisie, cel care a stat alaturi de cuplul Ceausescu pana la momentul executiei, a ajuns la final. Aflati cine a facut toate pregatirile pentru impuscarea celor doi, cand si-a dat Ceausescu seama ca a fost tradat si ce a spus inainte sa fie secerat de gloante. 

                      

Seria dezvaluirilor senzationale facute de Constantin Paisie, cel care a stat alaturi de cuplul Ceausescu pana la momentul executiei, a ajuns la partea finala. Aflati cine a facut toate pregatirile pentru uciderea celor doi inca inainte de inceperea procesului, cand Ceausescu si-a dat seama ca a fost tradat si ce a spus inainte ca plutonul de executie sa ii impuste. 

MARIUS TUCA 

- Jurnalul National: Sa discutam cum a fost cu atacul acela terorist din prima noapte ? 

Constantin Paisie: In noaptea de 22 spre 23 Decembrie 1989, militarii din dispozitivele amplasate in fata comandamentului au inceput sa traga tiruri repetate, se tragea asurzitor. Noi, in incapere, ne-am adapostit sub paturi, langa zidul de sub fereastra. Cand s-a oprit toata canonada, am intrebat si noi ce-a fost. Ni s-a raspuns ca de la liceul de vizavi sau dintr-un parc alaturat s-a deschis focul asupra unitatii, iar cei din garnizoana au ripostat. 

- Cum ati stat in acea incapere ? Cum ati dormit ? 

Din prima noapte am alaturat doua paturi si ne-am intins de-a latul pe ele, toti trei, eu situandu-ma la mijloc, deoarece primisem dispozitii sa nu-i las sa comunice intre ei, in intimitate. Dar de fapt vorbeam toti trei, ca tot nu ne auzea nimeni. Am uitat sa va spun, atunci cand cu tirul acela intens, Nicolae Ceausescu tot intreba: “Cine trage, de unde se trage, pentru ce se trage ?”. Pe mine ma intreba. Eu cautam sa aflu si eu de la ofiterii din unitate. Dar nu m-a lamurit nimeni pe deplin. Mi se dadeau tot felul de explicatii asupra acelor impuscaturi infernale, ba ca teroristii au cucerit nu stiu ce depozit de armament, ba, ca trag teroristii din podul unui liceu, ba, dintr-un parc din apropiere. Zugraveala zidurilor era intacta, nici urma de gloante... 

- Ce s-a intamplat dupa nebunia aia cu teroristii invizibili ? 

Spre ziua, pe la ora 5:00, ne-au scos din comandament, ne-au urcat intr-o masina de campanie si neau dus in campul aflat in perimetrul garnizoanei militare. 

- De ce credeti ca au recurs la astfel de deplasari ? 

Fara motiv deosebit. Eu cred ca numai ca sa ne scoata din circuit, pe Ceausesti si pe mine, si sa ne tina in tensiune pana la nebunie. Cautau sa-i distruga fizic si eu in acelasi timp sa fiu macinat psihic. Pentru ca atat de mult ne plimbau dintr-o parte in alta. Ba, sa ne bage in bordeiul ala sub pamant, ba, ne-au tinut in bucataria de campanie. Aveam momente cand voiam sa atipim un pic, tocmai atunci se gasea cineva sa intre, sa se traga rafale de automate afara, nu stiu de ce naiba numai din dreptul ferestrei noastre. Cand stateam noi acolo, in acea camera, se tragea in draci, iar ca cineva sa-i spuna lui Ceausescu, sa-i dea macar ceva informatii de ce se intampla afara, va spun ca nimeni n-a avut curajul s-o faca. Ce puteam eu sa mai aflu, asa, era cand intrebam ofiterii care se mai uitau la TVR sau mai ascultau radio. Numai ca nici ei nu aveau mare lucru de spus, decat cele ce se aratau la TVR. Sau poate ca nici mie nu-mi spuneau tot ce se intampla, probabil ca sa nu transmit, la randul meu, sotilor Ceausescu. In ceea ce-l priveste pe colonelul Kemenici, eu va spun, daca s-a vazut cu Ceausescu in tot acest timp, de doua ori, schimband doua-trei vorbe, atat. 

- Credeti ca aceasta diversiune psihologica a fost gandita de cei din unitatea militara ? 

E posibil sa fie si asa. Sau stiu si eu, poate sa fi primit semnale de undeva, ca se ataca, fiindca noua asta ni se spunea: in noaptea asta se ataca unitatea. Ar fi insemnat ca se stia locul, camera unde sunt Ceausestii, si din aceasta cauza ne mutau cand in bordeiul acela din pamant, cand in masina bucatariei de campanie, cand in tab. 

- Cazarma este situata la margine de oras ? 

Este chiar langa gara. Fata unitatii este la strada, iar in spate era camp. 

- Este posibil ca dinspre Bucuresti sa fi venit unele indicatii, prin colonelul Dinu sau prin altcineva, pentru mentinerea cuplului prezidential intr-o stare anume acolo, in garnizoana ? 

Mai repede cred ca prin Colonelul Kemenici, pentru ca pe Colonelul Dinu nici macar nu l-am vazut interesat sa vina sa-i contacteze. N-a intrat niciodata in camera unde erau cei doi Ceausesti. 

- Transportarea in camp se facea noaptea ? 

Nu. De regula ne mutau ziua. Numai ultima noapte am petrecut-o in tab. 

- Aceste transbordari in plina zi nu puteau fi vazute de militari din unitate, de oameni din blocurile invecinate ? ... 

Nu, pentru ca unitatea, cladirea ca atare este construita sub forma de U. In ceea ce-i priveste pe militari, nu stiu daca 50 la suta dintre cei care erau in unitate stiau de prezenta lui Ceausescu acolo, in rest nu stia nimeni. 

- De imbracat cu haine militare, cand i-ati imbracat pe Nicolae si Elena Ceausescu ? 

De doua sau trei ori. Ultima data in noaptea de 24 spre 25 Decembrie 1989, cand i-am dus in tabul acela. Cand le-au dat acele mantale, le-a spus un ofiter din unitate sa se imbrace in ele, fiindca sunt teroristi in zona, in blocurile de vizavi. Sub pretextul acesta i-au imbracat militari: teama de teroristi. Desi, cum sa va spun, Ceausescu, de regula, respingea ideea aceasta cu teroristii. 

- Colonelul Kemenici povesteste intr-o carte ca Ceausescu s-a autopropus sa i se dea o arma si sa lupte impotriva teroristilor. 

Nu, sunt povesti, nu e adevarat. 

- Poate n-ati fost acolo cand s-a discutat acest lucru. 

Nici vorba. 

- Ramasesera acolo cand v-au dus in camp si v-au adus inapoi in unitate, in incaperea respectiva. Dintre ofiterii care mai veneau acolo, in sala, a intrat careva in dialog cu Ceausestii ? 

Nu. N-au intrat in vorba cu ei. Din contra, Nicolae Ceausescu era cel care cauta sa intre in discutie cu ei, dar fiecare ofiter se eschiva intr-un anumit fel, de aceea se grabeau sa iasa din camera, asta dupa 4 - 5 minute de stat. Nici ei nu stiau ce anume sa spuna Ceausestilor, pentru ca nu se stia nimic clar asupra soartei cuplului prezidential. 

- Revin si intreb: De ce au fost imbracati Nicolae si Elena Ceausescu in haine militare ? 

Li s-a dat cate o manta militara la iesirea din comandament si pana la instalarea in masina de campanie sau in tab, din camp, pe motiv sa nu fie vazuti de... teroristi si recunoscuti de curiosi. Dar acele mantale le erau luate dupa aceea, pe considerent ca cei doi nu merita sa poarte uniforma militara. In legatura cu teroristii, la Targoviste, eu cred ca au fost basme. 

- Cum va explicati ca, desi toata Targovistea stia ca Ceausestii sunt in acea garnizoana, totusi nu s-a adunat multime de oameni care sa vina la unitate, sa faca presiuni, sa-i scoata pe Ceausesti si sa-i linseze, pur si simplu ? Ca doar se cunostea ca Armata trecuse de partea poporului, de partea Revolutiei si n-ar mai fi tras in masele de manifestanti. 

In general, targovistenii, ca toti romanii, sunt oameni calculati. Ei n-au vrut sa se mai implice. Chiar si grupurile acelea care trecau prin fata unitatii, scandand: “Ole, ole, Ceausescu nu mai e !”, erau razlete, venite din localitatile invecinate si trecand de la gara spre centru, prin fata unitatii, isi exprimau bucuria pentru caderea dictaturii. Targovistenii s-au asezat si ei in fata televizoarelor si-au privit curiosi si tematori evenimentele care se intamplau in Bucuresti si in tara. Ar putea sa existe si varianta ca cei din unitate au desfasurat acele tiruri infernale, repetate, si pentru a infricosa populatia, sa nu incerce sa vina dupa Ceausesti in garnizoana. 

- In timpul cat ati stat in unitatea militara, ati purtat vreo discutie cu adjunctul Securitatii judetene, Colonelul Dinu, care era si el acolo, de permanenta in unitate ? 

Nu. N-am stat deloc de vorba cu Colonelul Dinu, acolo in garnizoana. 

- Dar il cunosteati dinainte, ce parere aveti despre el ? 

Era un om care-si facea meseria de securist. Era un om, sa zic, calculat. Un bun militar. Si atat. In ceea ce-l priveste, eu cred ca de la inceput a cautat sa se situeze si el cat mai bine, pe urma evenimentelor revolutionare. 

- L-ati vazut bruscandu-i pe Ceausesti in vreun fel ? 

Nu. Nu. In nici un caz. Colonelul Dinu, daca a scris ceva despre ultimele zile ale lui Ceausescu, sunt informatii pe care le detine din anturajul comandantului Kemenici, unde frecventa si el. Coloneii Kemenici si Dinu au fost foarte apropiati. Ei amandoi au stiut de legaturile cu Bucurestiul, cu cine si ce s-a discutat referitor la sotii Ceausescu. 

- Cand au venit elicopterele cu Generalul Stanculescu et comp., unde erati, ce-ati facut ? 

Cand am auzit elicopterele vajaind, eram in tab cu Ceausestii si cu Capitanul Boboc. Atunci ne-am zis: ori murim, ori vom fi salvati. Avuseseram mai inainte acea bufnitura in tabul nostru, cand crezusera m, ca si atunci, ca vom fi lichidati. Deci asta am zis: ori ne terminam acum, ori suntem salvati. Chiar si Ceausestii, la auzul zgomotului facut de elicoptere, au prins ceva curaj. Parca asteptau sa fie eliberati de catre cineva si sa iasa din acea incarcerare. 

- Pe 24 spre 25 Decembrie 1989 noaptea, cand v-au dus din nou in tab, cum v-au motivat acest lucru ? 

Aceleasi motive, ca pot sa aiba loc atacuri ale teroristilor si ca suntem mai in siguranta in tab. De fapt, am stat toata noaptea in tabul acela. Ne spuneau ca e ultima noapte, ca va fi un atac final dat de teroristi si ca, prin urmare, trebuie sa se ia masuri de siguranta, prin stramutarea noastra intr-un tab. 

- Intr-o astfel de tancheta, cate locuri sunt si cum sunt ele dispuse ? 

Sunt doua locuri in fata, doua locuri in spate si mai este un fel de loc in dreptul turlei. In partea dreapta a tabului era ceva mai mult loc si Ceausestii stateau in acea parte. Eu stateam intre ei, chiar in dreptul in care se deschidea usa. In fata statea conductorul, iar langa el capitanul Boboc. 

- Ati vazut, stiati ca in fata si in spate erati incadrati de alte taburi ? 

Nu, n-am vazut, nu stiam. 

- Cand s-a intamplat acea busitura ? 

Spre dimineata. S-a auzit o busitura in spatele tabului si conductorul din fata a zis: “Ne omoara!”. Atunci si noi ne-am speriat si ne-am gandit ce se intampla. Noi am crezut ca suntem atacati de cine spuneau ei ca or sa ne atace. Dupa aceea s-a linistit totul. A venit un ofiter la usa tancului si m-a coborat pe mine. Acel ofiter mi-a spus ca se asteapta din moment in moment sa fim atacati si in momentul cand se va trage primul foc asupra tanchetei, eu sa iau pistolul de la capitanul Boboc si sa-i execut pe Ceausesti si dupa aceea sa ma impusc si eu, daca vad ca nu mai e nici o scapare. Eu i-am raspuns atunci: “De ce sa iau pistolul... de ce sa n-o faca el, Capitanul Boboc si de ce s-o fac eu ?”. Pe urma a venit si Colonelul Kemenici, a coborat din blindat si Capitanul Boboc si, in discutia iscata, eu am spus ca nu pot sa execut un asemenea ordin. N-am cazut practic la un acord privnd impuscarea Ceausestilor. Daca ni s-ar fi spus ca de la Bucuresti a venit ordin sa-i executam pe cei doi Ceausesti, poate ca am fi reactionat altfel, dar asa, mie mi s-a parut un lucru foarte incurcat...  Cand au venit elicopterele - spuneam - Nicolae Ceausescu s-a luminat la fata si sotia sa la fel; si noi am rasuflat usurati, crezand ca o sa-i ia la Bucuresti si o sa scapam noi. Nu stiam de proces, de executie, nu stiam absolut nimic. Din tab a coborat primul Capitanul Boboc. 

- Li s-a spus Ceausestilor, de catre cineva din tab, despre cei care au coborat din elicoptere, despre Generalul Stanculescu ? 

Da. Li s-a comunicat cate ceva, dar nu imi duc aminte daca sa pomenit si despre domnul general Stanculescu. Pare-mi-se ca Ceausescu s-a adresat sotiei cu vorbele: “Stai linistita, ca au venit de la Bucuresti”. Dar nu am retinut daca s-a pomenit numele domnului general Stanculescu. In orice caz, toata noaptea cat am stat in acel tab, nimeni nu a schimbat o vorba. Eram muti si aproape ca stateam intr-o amortire. Nicolae Ceausescu mai avusese o criza de circulatie a membrelor inferioare. Imi era teama ca dupa atatea ore de stat chircit in tancheta sa nu-i revina criza si sa inceapa sa tipe din nou. Intr-un chip miraculos, Ceausescu a rezistat pana la capat. Dupa aterizarea elicopterelor, au fost intoarse taburile in unitate si am fost coborati, dupa care am intrat in sediul comandamentului, respectiv Ceausestii si cu mine in vechea incapere in care am stat. Domnule, atata rezistenta fizica si chiar psihica precum la sotii Ceausescu, oameni batrani, trecuti de 70 ani, eu n-am mai pomenit. Din tab, primul a coborat Capitanul Boboc, apoi Nicolae Ceausescu, Elena Ceausescu... Eu n-am coborat imediat. Mi-a fost oarecum teama. In orice caz, am fost ultimul care am coborat din tab. In momentul in care am intrat in cladire, l-am vazut pe Gelu Voican-Voiculescu, cu imbracamintea lui speciala. Dupa aceea l-am zarit pe domnul General Stanculescu. In vechea incapere am stat cu Ceausestii o jumatate de ora, poate nici atat n-a fost. Ei stateau linistiti si Ceausescu chiar isi incuraja sotia: “Stai linistita, totul va fi bine au venit de la Bucuresti”.  Dupa aceea a venit sanitarul in halat alb si i-a invitat in sala pentru consult medical. Nicolae Ceausescu a stat un pic pe ganduri la ideea ca i se face un consult medical. Probabil se astepta ca aceia veniti de la Bucuresti sa intre in contact direct cu el. Cred ca, atunci cand i se lua tensiunea, l-a vazut pe domnul general Stanculescu trecand pe culoar. Si eu eram interesat sa intru in contact cu domnul general Stanculescu, sa-i spun situatia mea si sa-i cer sa ma ia la Bucuresti. Cand a vazut ca domnul General Stanculescu nu vine la el, Ceausescu s-a aratat nedumerit si oarecum dezamagit. Iarasi a inceput sa nu-si mai dea seama de ceea ce se intampla. Din acel moment eu m-am retras, n-am mai stat in preajma Ceausestilor. Il urmaream pe domnul General Stanculescu, in care imi puneam nadejdea sa ma scoata din incurcatura in care intrasem. 

- Ce facea in timpul acesta Generalul Stanculescu ? 

Am iesit si eu afara din comandament, pe urma dumnealui, si am vazut ca de fapt cautau un loc, o pozitie anume - fara sa-mi dau seama atunci ca in realitate se stabileau locul si modul in care vor fi executati sotii Ceausescu. Mai intai, domnul General Stanculescu a fost preocupat sa se amenajeze sala in care se va desfasura... procesul. Era cineva de la Procuratura Militara, poate domnul Mugurel Florescu, care indica in ce fel sa fie aranjate mesele, scaunele... Cum spuneam, eu am iesit din comndament, urmandu-l pe domnul General Stanculescu. In orice caz, l-am auzit pe domnul General Stanculescu cand s-a adresat colonelului Kemenici, sa fie pregatite doua foi de cort. Si atunci am stat un pic si m-am gandit: pentru ce doua foi de cort ? Nu realizam, nici prin gand nu mi-a trecut ca atunci vor fi executati sotii Ceausescu. Dupa aceea, domnul General Stanculescu a intrat in sala si eu dupa dumnealui. Eu eram in usa cand i-au adus pe cei doi Ceausesti si el, Nicolae Ceausescu, in trecere, s-a uitat cateva clipe la mine. Si la mine, si la Colonelul Kemenici s-a uitat asa mai lung. Practic, eu din privirea lui asta intelegeam: “Ne-ati mintit, a fost totul o farsa”. Dupa acest moment eu am iesit afara. Eu puteam sa stau in sala in timpul procesului, dar mi-ar fi fost incomod, fiindca trebuia sa stau in picioare. Am stat un moment in usa, dar am sesizat ca il stanjenesc pe Capitanul Baiu, care filma si atunci am iesit pe culoar, de unde mai trageam cu urechea, ca toti ceilalti intre care si Colonelul Kemenici. Tin sa subliniez ca in timpul desfasurarii procesului domnul General Stanculescu a iesit o data afara. Dar n-am putut sa-l contactez, spre a-i raporta situatia mea. Dupa ce s-a dat sentinta, eram pe culoar, usa din sala de proces era deschisa si am vazut scena cum erau legati la maini cu sfori sotii Ceausescu si dusi spre locul executiei, de catre militarii parasutisti. Ofiterul operator se tot incurca in firele aparatului de filmat si pana sa iasa el si sa filmeze scenele executiei, aceasta a fost deja grabita, infaptuita practic de catre un singur om, Capitanul parasutist Boeru Ionel, care dupa ce l-a fixat pe Ceausescu la zid, langa sotia sa, s-a retras cativa metri, apoi a tras toate cele 30 de cartuse din incarcatorul automatului. Si acesta a fost sfarsitul lui Nicolae si Elena Ceausescu. De fapt, toata lumea era in acele momente socata, toata lumea din garnizoana, mai putin cei veniti de la Bucuresti, care probabil ca stiau mai multe despre cele ce aveau sa se intample. Multi, foarte multi dintre cei prezenti au ramas surprinsi daca nu de proces si de sentinta, atunci in orice caz despre modul in care le-a fost aplicata Ceausestilor pedeapsa capitala. Eu, personal, am avut atunci o tresarire. Zile si nopti le dadusem Ceausestilor o cat de mica speranta, ca pana la urma sa se ajunga la acel deznodamant atat de rapid si atat de sangeros... Am impresia ca atunci cand Ceausestii, legati la maini, au ajuns la usa de iesire din comandament, el l-a strigat pe domnul General Stanculescu, dar mare lucru nu s-a inteles, pentru ca Elena Ceausescu tipa si se vaita din cauza stransorii mainilor cu sfoara. Mie mi-a lasat impresia ca strigatul lui Ceausescu catre domnul General Stanculescu insemna un fel de interogare: de ce tot chinul si toata mascarada, cand totul putea sa se petreaca mai simplu si mai putin dureros ? In orice caz, Ceausescu s-a lasat legat cu mainile la spate, dar cel mai mult l- au afectat tanguirile sotiei sale, pe cand parasutistii ii legau cu forta mainile la spate. 

- Cum este cu plutonul de executie ? 

N-a fost nici un pluton de executie. Eu nu am vazut nici un pluton de executie. De la scarile de unde se iesea din cladire si pana la locul exectiei sunt pana in 10 metri. Chiar si afara se mai zbateau sotii Ceausescu, pe cand erau tarati catre zid. Eu m-am retras undeva langa zidul cladirii comandamentului, intr-o pozitie ferita de eventuale gloante care ar fi putut fi trase din blocurile invecinate. Asadar, dupa circa 3 metri de la iesire cu Ceausescu, cineva, nu stiu cine, a ordonat parasutistilor care-i impingeau: “Luati-o pe acolo” si dupa aceasta au mai mers 3 - 4 metri si s-au auzit rafalele de automat. Deci n-a fost nici o comanda “foc” si altele? Repet, numai capitanul Boeru a tras. 

- Au fost militari pe margine, acolo, in incinta unitatii, puteau sa traga si ei ? 

Au fost militari, dar nu a tras nimeni. In afara de capitanul Boeru, nu a tras nimeni. N-au fost nici macar doi militari in formatie, ca sa spui ca a fost un minipluton, ceva. Initial, eu am trait cu impresia ca asa, legati la maini, Ceausestii vor fi dusi la elicopter, nu sa-i execute acolo, pe loc. 

- L-ati auzit pe Ceausescu cantand, in drum spre locul de executie ? 

Da. L-am auzit. Era pe distanta parcursa de la scarile comandamentului spre zidul acela... Probabil ca Boeru, sau altcineva, le-a dat sa inteleaga ca vor fi executati acolo si imediat, si poate lucrul acesta l-a facut pe Ceausescu sa intoneze cateva versuri din “Internationala”. Tot in drum spre zidul executiei, Nicolae Ceausescu a strigat si “Traiasca Republica Socialista Romania, libera si independenta”. Lucrurile s-au petrecut intr-o asemenea dezordine si precipitare, incat si Ceausestii au fost luati prin surprindere de rafalele ucigase pornite din pistolul automat. 

- Ce stiti despre acest misterios Colonel Gheorghe Stefan, care a adus de la Bucuresti fiolele cu insulina pentru Nicolae Ceausescu, dar acesta nefolosindu-le, respectivul Colonel a avut grija sa recupereze acele curioase fiole ? 

Aducerea medicamentelor s-a petrecut dupa noaptea cand el a avut criza aceea cu piciorul intepenit. Atunci, Ceausescu a cerut medicamentele. Eu m-am dus la colonelul Kemenici si i-am zis ca Ceausescu nu mai rezista, daca nu i se aduce medicatia de la Bucuresti. In legatura cu cererea lui Ceausescu, stiu ca a venit un ofiter din garnizoana si Ceausescu i-a spus ce medicamente si de unde trebuie aduse la Targoviste. Dimineata a venit colonelul Stefan cu plicul cu medicamente, care au fost inmanate lui Ceausescu, insa acesta nu le-a folosit, spunand ca nu sunt medicamentele pe care le stie el. Medicamentele erau romanesti, parca, si sotii Ceausescu au avut dubii, repet, care au hotarat sa nu le foloseasca. 

- Generalul Stanculescu si G.Voican-Voiculescu au asistat, afara, la executia Ceausestilor ? 

Cred ca da. 

- Cum l-ati contactat pe Generalul Stanculescu ? 

Am pandit un moment cand era singur, m-am prezentat si i-am raportat situatia mea. A inteles imediat si mi-a indicat unul dintre elicoptere in care sa ma imbarc, cu destinatia Bucuresti. Subliniez ca militarii din unitate n-au vrut sa impatureasca acele cadavre in foi de cort. A fost nevoie de ordinul drastic al comandantului Kemenici, pentru ca operatia respectiva sa se execute. In acel moment l-am abordat eu pe domnul General Stanculescu. 

- Cu cine ati calatorit in elicopter ? 

Cu domnul Magureanu Virgil, cu domnul avocat Lucescu Constantin si cu domnul avocat Teodorescu Nicolae... Eram vreo sase, plus cele doua cadavre; iesea sangele prin foile de cort. Ce-i drept, stateam foarte inghesuiti in acel elicopter. Am zburat cu elicopterele direct spre Bucuresti, la distanta joasa, chiar pe deasupra Regimentului de elicoptere de la Boteni, am trecut si nu mai era de acum nici o teama ca se va trage de catre cineva asupra noastra. Pe seara, am aterizat pe stadionul “Steaua” din Ghencea, dupa cum am mai spus. De pe gazon, am mers intr-un fel de sala, unde am fost tratati cu bufet rece si un pahar cu whisky. Cu acea ocazie, mi-am adus aminte de obiectele retinute de la Nicolae Ceausescu. Am raportat domnului general Stanculescu de existenta lor, le-am prezentat, iar domnul general Stanculescu mi-a ordonat sa le predau, asa cum erau, unui domn colonel aflat si el la masa. M-am executat pe data, fara insa sa fi intocmit vreun act de predare-primire a respectivelor obiecte.

- Mai stiti ceva despre acele obiecte pe care le-ati retinut de la Ceausescu, la Targoviste ? 

In perioada 1992 - 1994, am fost chestionat relativ la obiectele retinute de mine, la perchezitia facuta lui Nicolae Ceausescu. Astfel, am fost invitat la fostul consilier prezidential, generalul Ionel Vasile, iar acesta mi-a pus in fata, pe birou, obiectele respective. Am observat atunci ca lipsea agenda mica, aceea mai deosebita, precum si o parte din chei ( pare-mi-se cele de seif ); restul obiectelor erau cele pe care le preluasem si le pastrasem pana in noapta de 25 Decembrie 1989. De asemenea, fostul ministru de Justitie, Chiuzbaian Iosif Gavrila m-a invitat si dansul la o discutie in legatura cu obiectele retinute de la Nicolae Ceausescu. Mi le-a aratat. Erau aceleasi pe care le-am vazut pe biroul Generalului Ionel Vasile. Unele detalii despre aceste lucruri am furnizat si domnului senator Gabrielescu Valentin, care prezida o ancheta parlamentara privind evenimentele din Decembrie 1989.

                   Articol aparut in SPECIAL in ziua de Marti 30 Martie 2004

                              Securitatea a vrut sa-l retina pe Ceausescu

Dupa decolarea de pe CC, de la ora 11:50, elicopterul aterizeaza la Palatul Snagov. Din acest birou din incinta resedintei prezidentiale Ceausescu a vorbit la telefon, ultima oara, in calitate de sef al statului roman. Escala de la Snagov a durat circa o jumatate de ora. Capitanul Sorin Dumitrescu, seful pazei de la Palatul Snagov, dezvaluie, dupa 14 ani de la Revolutie, ce ordine a primit de la sefii Securitatii in timpul celor cateva zeci de minute ale escalei Ceausestilor la resedinta prezidentiala de pe malul lacului in ziua de 22 Decembrie 1989

                             

22 Decembrie 1989, ora 11:50. Sotii Ceausescu sunt „extrasi“ de un elicopter de pe acoperisul Comitetului Central. Multimea din Piata Palatului priveste cum aparatul face o rotatie si se indreapta greoi spre nord. Nimeni nu stia atunci unde pleca elicopterul prezidential. Aveam sa aflam mai tarziu ca a aterizat la resedinta de la Snagov, unde Ceausestii au zabovit cateva minute. Ce s-a intamplat in acele minute in Palat? Cum a reactionat garda din trupele de Securitate ? Capitanul Sorin Dumitrescu, ofiter in dispozitivul de la Snagov, dezvaluie amanuntele acestui episod important.

DAN CONSTANTIN 

- Jurnalul National: Cine a coborat din avion ? 

Sorin Dumitrescu: El, ea, Manea Manescu, Bobu plus cei doi ofiteri de la Directia V, colonelul Rat, insotitorul lui si capitanul Rusu, insotitorul ei, au coborat din elicopter. Am ramas surprins ca elicopterul vine pe marginea lacului, pe fir, pe la marginea padurii, in zbor la joasa altitudine. Asta mi-a atras atentia de la inceput, pentru ca era neobisnuit. Au aterizat la Snagov-palat, au intrat in casa si el s-a dus in sala de comunicatii ( camera tehnica). Dar avea telefoane cu comunicatie si in casa, astfel ca este posibil ca acele convorbiri telefonice despre care s-a scris si in ziare sa fi fost facute din camera lui sau din birou. 

- Stiti cu cine a vorbit ? 

Precis, nu, insa am aflat mai tarziu ca a contactat cativa prim-secretari de judet si doi-trei generali din teritoriu. Toti i-au dat asigurari ca e liniste si ca sunt de partea lui. Au stat 30 - 45 de minute la palat. 

- Ati primit vreun consemn sau vreun ordin de alarma, stiu eu, poate indicativul de apropiere a sefului statului de obiectiv ? 

Nu. Noi am auzit elicopterul, care venea dintr-o zona neobisnuita, evolua pe un traseu atipic, apoi am vazut unde aterizeaza si cine se da jos din el. Dispozitivul de paza de la palat era condus de un subofiter si se afla amplasat la distanta, in zona impadurita, acoperita. Sigur ca am intrat automat in alarma, semnaland dispozitivelor, ca erau mai multe si cu diferite misiuni, ca presedintele este la palat. Nu stiam ce urmeaza, cand, destul de repede, am primit ordin de la Directia V, care avea putere de decizie operativa, am primit ordinul: „Dispozitivul pe casa!“. Asta insemna sa apropiem dispozitivul de paza in jurul casei, a palatului presidential de la Snagov. 

- Era un ordin neobisnuit ? 

Si da si nu. Da, pentru ca acest tip de operatiune facea parte din misiunea noastra, era o chestiune de rutina. Nu, pentru ca operatiunea viza blocarea accesului in cladire atunci cand Ceausescu dormea acolo, noaptea, sau cand nu trebuia sa se apropie nimeni. Acum, ordinul parea fie ca vizeaza un posibil atac iminent asupra palatului Snagov, ceea ce nu era credibil, fie o posibila intentie de a nu permite iesirea. 

- Adica dv. credeti ca ordinul a fost dat pentru a-l bloca pe Ceausescu in cladire ? 

Pe moment nu am gandit asa. Ordinul era firesc, oricum noi nu-l comentam. Am strans dispozitivul spre casa, am venit cu santinelele aproape de jur imprejur, am adus si celelalte garzi din zona pentru a inconjura casa. Dar cand am ajuns cu dispozitivul pe casa, elicopterul s-a ridicat. Neprimind alte ordine, nu am avut cum sa impiedic plecarea elicopterului. 

- Si ce va facut mai tarziu sa credeti ca ordinul venit de la Directia V avea alt scop, avea menirea sa-l blocheze pe Ceausescu acolo ? 

Dupa fuga lui Ceausescu, dar pana in revelion, cred ca in 23 Decembrie 1989, a sunat Generalul Ghita si m-a intrebat: „Pasarile mai sunt acolo ?“. Nu mi-am dat seama ce vrea si i-am spus ca noi acolo nu avem berze. „Nu, ba, pasarile alea...“ si mi-a dat de inteles ca e vorba de Nicolae si Elena Ceausescu. „Au plecat din 22“ - am raspuns. „Si n-ai putut sa intreprinzi nimic ?“ - in sensul sa ii retin. „Pai, nu era in misiunea mea“. „Pai, n-ai primit ordin de la Directie ?“. I-am explicat exact cum a venit ordinul si el a trantit furios telefonul. 

- Mai tineti minte cine v-a sunat de la Directia V sa inconjurati casa ? 

Da, insa nu are importanta, fiindca era un ofiter care transmitea un ordin de mai sus. 

- Banuiesc ca atunci nu stiati, dar mai tarziu ati aflat ca Generalul Neagoe, Seful Directiei V, se ascunsese in ziua de 22 Decembrie 1989 si era de negasit. 

Am auzit ceva, multi ani dupa, dar nu am dat importanta. 

- Dar, sa presupunem ca primeati un ordin explicit din partea Directiei V de blocare a lui Ceausescu la Snagov, ce faceati ? 

Executam ordinul Directiei V. 

- Nu aveati nici o retinere ca era vorba de seful statului ? 

Aceste considerente nu intrau in atributiile mele. Sigur ca analizam si eu situatia, dar ordinul venit sub o forma legala de la Directie trebuia executat. Probabil ca as fi avut unele probleme daca se dadea un ordin „Aresteaza-l pe Ceausescu !“, dar un astfel de ordin nu putea veni, nu era regulamentar. De aceea un ordin de blocare a lui Ceausescu putea avea o forma regulamentara: „Strange dispozitivul pe casa si nu iese nimeni“. Atunci, da, lucrurile erau clare. 

- Dar cand lipsea Generalul Neagoe, peste el cine putea da ordine ? 

Generalul Vlad. 

- Asadar, putem trage concluzia ca, in lipsa lui Neagoe, Gen. Vlad a dat ordinul de blocare a Ceausestilor la Snagov ? 

Eu nu trag nici o concluzie. Ordinul a venit sa inconjuram casa, dar nu a continut si ordinul de impiedicare a iesirii din cladire. 

- Alte lucruri neobisnuite s-au mai intamplat la Snagov ? 

Da. In perioada 22 - 25 Decembrie 1989 aveam garda si la Vlasia, la gospodaria de partid. Ofiterul Petre Moraru m-a sunat ca in perioada 23 - 24 Decembrie 1989 pe la el au trecut doua elicoptere pe directia Lipia-Ghermanesti. Nu stiam nimic de ele, acolo era un nod de cale ferata. Au trecut ziua. Nu puteau fi identificate dupa simbolurile de identificare vizuala. Gen. Rus daduse ordin sa nu se mai ridice nimic de la sol si ele zburau. Nu cred ca erau ale noastre.

- Ce s-a intamplat cu Manea Manescu si Emil Bobu ? 

Manea si Bobu au plecat cu o masina de teren ARO, au iesit pe la coada lacului spre Targoviste, localitatea Coadele. Masina era a soferului lui Ceausescu, Nicu Obadiu. Acesta era de fapt barcagiul lui Ceausescu, cel care conducea barca cu motor pe lac. Din cauza lui se creau multe confuzii pentru ca toata lumea ii spunea „Nea Nicu“ si nu stiai prea bine despre cine e vorba. Manea Manescu si Emil Bobu erau grabiti sa ajunga la punctul de intalnire cu Ceausescu.

- Putem trage concluzia ca Ceausescu avea un plan de reconstruire a puterii cu cei doi impreuna si sa dea ordine de undeva din teritoriu ? 

Probabil. 

- Va intreb din nou: Credeti ca ordinul de inconjurare a casei a vizat arestarea lui Ceausescu ? 

De retinere, de oprire a lui acolo, astfel incat sa se stie precis unde este in caz ca se ia o decizie asupra lui. 

- Si daca venea un ordin de la partid, de la Dascalescu sau de la Gogu Radulescu sa-l eliberati ? 

Venea degeaba. Securitatea nu executa decat ordinele superiorilor sai. 

- Dar acuma va intreb altceva. La CPEx-ul din 17 Decembrie 1989, s-a spus ca securistii din garda i-ar fi arestat pe membrii CPEx daca il rasturnau pe Ceausescu. 

Nu aveam cum sa cunosc ce se intampla acolo, nu cunosc situatia. Dar eu cred ca nu exista ofiter care sa nu execute ordinul Generalului Vlad in acele momente, ori semnalele date, ordinele date inca din 16 Decembrie 1989 noaptea aratau ca ...s-a terminat cu Ceausescu. 

- Cum adica ? 

Sorin Dumitrescu : Adica se sublinia ca noi slujim poporul român si respectam legile. In conjunctura de atunci, era suficient.