Romania exclusa din "Jocurile Ruso-Chineze"

Vă supunem atenţiei un comentariu de Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, licenţiat în ştiinţă militară la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti-promoţia 1992 despre ratarea de către România a participării la mari proiecte investiţionale.
„În urmă cu câţiva ani, experţii ruşi au conceput o modelare matematică a evoluţiei Uniunii Europene până în 2024. Concluziile lor arătau că austeritatea financiară dictată de Germania, Franţa şi Marea Britanie va face ca majoritatea fondurilor UE să fie direcţionate spre aşa-zisa „veche Europă". O mică parte din ele se estimează că vor ajunge la statele de graniţă ale vechii Europe (Polonia, Cehia, Slovenia şi Slovacia), în timp ce statele membre UE, aflate la est de acest aliniament, nu vor primi decât promisiuni. Acest lucru l-au înţeles ulterior Grecia, Bulgaria şi Ungaria. Singura care n-a înţeles nimic este România.
Profitând de situaţia creată, Rusia şi China au creat un vast plan de acţiune în Europa Centrală şi de Est, bazat pe crearea unui „coridor sanitar", alcătuit din 5 state din zona balcanică (Grecia, Macedonia, Serbia, Bulgaria, Ungaria). Esenţa acestui plan se rezumă la repornirea doar a economiilor statelor din acest coridor şi aducerea lor la un standard apropiat de cel al ţărilor occidentale. Cum? Prin furnizarea de gaze ruseşti la un preţ preferenţial prin gazoductul South Stream. Apoi prin investiţii în ramura construcţiilor de maşini.
De exemplu, compania chineză constructoare de autoturisme Great Wall Motor și-a deschis prima sa linie de montaj din Europa, la Loveci în nordul Bulgariei, unde produce SUV-uri, camionete şi microbuze, toate motorizate de Mitsubishi. Pe care le exportă în ţările UE. Compania BYD Co, produce deja cele mai performante autobuze electrice, autoturisme hibride şi troleibuze din lume, sub licenţă Daimler, la fabrica de la Breznik, din sud-vestul Bulgariei. De anul viitor axându-se şi pe construcţia de trenuri electrice de mare viteză pentru Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Grecia.
O altă direcţie de acţiune pentru repornirea economiilor statelor din coridorul sanitar o reprezintă investiţiile masive în crearea unei moderne infrastructuri de transport rutiere, de cale ferată, fluvială şi aeriană. În Serbia chinezii construiesc de zor autostrăzi, poduri peste Dunăre şi modernizează toate aeroporturile. După ce directorul aeroportului Otopeni (specialist în termopane, numit pe post de Victor Ponta conform algoritmului politic, direct din funcţia de şef al organizaţiei judeţene PC Satu Mare) a refuzat oferta, aeroportul de la Budapesta a devenit staţia de întreţinere tehnică şi escală pentru cele 1.000 de avioane ale Air China, China Eastern Airlines şi China Southern Airlines, care vin din China, traversează oceanul Atlantic sau merg în Africa. Tot pe banii chinezilor, Ungaria s-a pricopsit cu prima linie rapidă care leagă Budapesta de aeroportul său internațional.
La Belgrad a început construcţia unei linii de cale ferată de mare viteză (pe care se va circula cu viteze de peste 300 km/h) care va lega capitala sârbă de Budapesta. Urmează ca de la Belgrad chinezii se construiască noi tronsoane de cale ferată rapidă care să ajungă la Burgas prin Sofia şi de la Sofia mai departe în Grecia, la Salonic şi la Skopje în Macedonia.
Cireaşa de pe tort o reprezintă construirea unui canal navigabil care va face legătura între Belgrad şi portul grecesc Salonic, utilizând fluviul Dunărea şi râurile Morava şi Vardar. Acest proiect a fost încredinţat firmei chineze de stat CRBC, aceeaşi care a realizat şi podul Qingdao peste golful Jiaozhou (cel mai mare din lume), cu şase benzi auto şi cu lungimea de 42,5 km. Dacă ceea ce spun eu vi se pare fantezist, căutaţi articolul lui Bogdan Cojocaru din Ziarul Financiar al trustului Pro, cu titlul „Un canal navigabil între Dunăre şi Marea Mediterană, cale ferată de mare viteză şi autostrăzi sunt proiecte pe care Serbia le va realiza cu bani şi companii din China".
Canalul Belgrad - Salonic permite chinezilor ca pe lângă o intensă mecanizare a agriculturii Serbiei (după metodele aplicate în trecut de Ceauşescu) să creeze şi o vastă reţea de irigaţii, transformând ţara vecină într-un veritabil grânar al Europei, cu o piaţă de desfacere 100% asigurată. Prin intermediul său, mărfurile chinezeşti ajung direct în inima UE, fără a mai trece prin marea Neagră, scurtând astfel peste 1.000 km.
(Vezi: România şi-a luat adio de la investiţii)
Canalul Belgrad - Salonic creează însă o mare problemă României, întrucât reduce cu 50% din debitul, adâncimea şi distanţa între malurile Dunării, făcând canalul Dunăre - Marea Neagră impracticabil. Şi volumul de mărfuri tranzitate prin portul Constanţa se va reduce la jumătate. Cum reactoarele Centralei Nucleare de la Cernavodă sunt răcite cu apă din acest canal, ar cam trebui să ne luăm adio de la ele. Amintesc şi că din totalul de 6.325 MW energie hidro produsă de România, hidrocentralele Porțile de Fier I şi Porțile de Fier II asigură împreună 2.760 MW, iar unitățile I și II ale Centralei Nucleare de la Cernavodă produc împreună circa 18% din consumul de energie electrică al țării.
Ca să înţelegeţi cât de bine a fost gândit planul ruso-chinez, vă amintesc faptul că proiectul canalului Istanbul a apărut în 2011, el urmând să facă legătura între Marea Marmara şi Marea Neagră, în paralel cu strâmtoarea Bosfor, permiţând astfel navelor militare americane să eludeze restricţiile impuse de Convenţia de la Montreux referitoare la strâmtorile Bosfor şi Dardanele. După ce au fost realizate studiile de fezabilitate şi cele geologice, a fost stabilit traseul final în lungime de 48 km. Numai că imediat ce China a făcut anunţul referitor la canalul Belgrad - Salonic, turcii au sistat proiectul lor, întrucât a devenit inutil.
Gura păcătosului adevăr grăieşte, zice o vorbă din popor. În septembrie 2005, aflat în Statele Unite, preşedintele Traian Băsescu a susţinut un discurs la universitatea Stanford, în care a apreciat că Federaţia Rusă tratează Marea Neagră ca pe un „lac rusesc". Iată cum Marea Neagră chiar e pe punctul să devină lac rusesc, cu generoasa contribuţie a crasei incompetenţe a preşedintelui ales de români. Pe 2 aprilie 2008 la summit-ul NATO de la Bucureşti acelaşi Traian Băsescu recidiva afirmând că secolul 21 nu mai e secolul ameninţărilor aşa cum a fost secolul 20 şi că nimeni nu poate obliga pe vecin să aibă aceleaşi opţiuni ca el.
Acum ce mai contează ce vrem noi, ne-a întrebat Băsescu vreodată? Întrucât prin voinţa personală a lui Traian Băsescu am rămas în afara coridorului sanitar, nu cred că mai avem ceva de spus dacă vecinilor noştri le va trece prin cap, să-şi ia fiecare, câte o felie din România.
(Vezi: Cât de aproape a fost adusă România de un nou război, soldat cu dezmembrarea teritorială?)
După ce aţi văzut cât de mult şi-au dorit Traian Băsescu şi Victor Ponta ca România să devină o insulă izolată şi bananieră în Europa, cum s-a ajuns aici, vă voi explica în partea a II-a a materialului”.
Mai mult: http://romanian.ruvr.ru/2013_05_12/Locul-Si-rolul-Romaniei-in-reconfigurarea-Europei-Centrale-Si-de-Est-Partea-I/

Continuăm relatarea lui Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, licenţiat în ştiinţă militară la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti-promoţia 1992 despre ratarea de către România a participării la mari proiecte investiţionale.
Citiţi prima parte a articolului aici: Locul şi rolul României în reconfigurarea Europei Centrale şi de Est. Partea I
1. Constituirea unui nou pol de putere
Totul a început în iulie 2001 când Jiang Zemin şi Vladimir Putin au semnat Tratatul de bună vecinătate și cooperare frățească între Federația Rusă şi China (FCT). În acest tratat Japonia, UE și SUA erau definite ca singurele 3 mari puteri economice rivale care dispuneau de forță de muncă calificată și de acces la capitalul financiar. Tratatul a consfinţit hotărârea Rusiei și Chinei de a acţiona împreună, în competiţia cu cele 3 mari puteri (Japonia, UE și SUA).
Etapa pregătitoare a FCT a constat în crearea unui flux neîntrerupt de aprovizionare cu produse petroliere a economiei Chinei, de la/sau prin intermediul rușilor, simultan cu accelerarea transferului de expertiză și tehnologie militară rusească cu scopul modernizării armatei chineze.
Astfel, Japonia, care a deţinut timp de 42 de ani locul secund în topul economiilor mondiale, a fost întrecută în 2010 de China, al cărui PIB a fost de 5.878,6 miliarde USD. China menţinând o rată de creştere economică anuală care depăşeşte 10%. Astfel primul din cele 3 obiective ale FCT a fost îndeplinit.
A 2-a ţintă a binomului China-Rusia este Uniunea Europeană şi obiectivul lui au devenit investiţiile masive pe continentul european, care i-ar permite accesul nelimitat pe piaţa UE. Strategia atacării acestui obiectiv a fost concepută iniţial de către China şi a constat într-o abordare oarecum indirectă. Prin crearea de către companiile petroliere chineze, a unor capete de pod în statele din nordul Africii, sursa energetică a sudului şi sud-vestului Europei.
2. Strategia iniţială a Chinei, în accederea pe continentul european
Gazoductul TransMed aduce gaze din Algeria, prin Tunisia pe sub marea Mediterană (pe o distanţă de 155 km) în Sicilia şi de acolo, prin strâmtoarea Messina (15 km) în peninsula Italică. Gazoductul MEG Maghreb–Europa transportă gazele Algeriei prin Maroc, pe sub strâmtoarea Gibraltar (45 km) la Cordoba în Spania şi Portugalia. După ce şi-a manifestat intenţia de a prelua o mare parte din acţiunile acestor investiţii de la guvernul spaniol şi portughez, aflate în plină recesiune, pe ultima sută de metri China a fost eliminată din ecuaţie la sugestia Franţei şi SUA.
Gazoductul Greenstream a fost dat în folosinţă în 2004 de compania petrolieră libiană de stat NOC (controlată până la debarcarea colonelului Muammar Gaddafi de firme din China) şi de firma italiană Agip. El are o lungime de 520 km, de la Mellitah din Libia până la Gela, în Sicilia. După schimbarea de regim din Libia, toate companiile chineze au fost evacuate din ţară şi înlocuite de cele franceze şi americane. Revoluţiile în lanţ din nordul Africii, denumite „primăvara arabă" precum şi intervenţia militară în Mali au fost creaţia SUA, în colaborare cu Franţa, Anglia şi Germania. Rolul lor a fost acela de a bloca acapararea de către China, a reţelelor energetice, care aprovizionează sudul şi sud-vestul Europei, considerate drept poarta de intrare în „vechea Europă". Acest plan american şi-a dovedit pe deplin viabilitatea, China fiind obligată să-şi schimbe din mers strategia.
3. Strategia SUA vis-a-vis de Europa Centrală şi de Est
Într-un articol anterior am descris conceptul geostrategic numit Heartland Theory al lui Halford John Mackinder, publicat în 1904 la Royal Geographical Society şi preluat, adaptat după cel de-al Doilea Război Mondial de SUA. Partea cea mai interesantă a teoriei lui Mackinder se referă la faptul că cine stăpâneşte estul Europei are automat controlul asupra Pivotului (situat la est de Caucaz) şi prin el şi asupra Leagănului civilizaţiei (structura geografică principală a Terrei, cuprinzând cele 3 continente care sunt legate unul de altul: Europa, Africa şi Asia).
(Vezi: Curs de geopolitică pe înţelesul guvernanţilor de la Bucureşti)
După sfârşitul Războiului Rece, SUA s-a concentrat pe Europa centrală şi de est, făcând simultan două mutări strategice. Prima a fost generarea unui război civil pe criterii religioase, încheiat în 1999 cu pulverizarea Republicii Socialiste Federative Iugoslavia în următoarele noi state : Serbia, Slovenia, Croaţia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia-Herţegovina şi Kosovo. Ultimele 3 entităţi statale rezultate sunt musulmane şi acest lucru a creat o reacţie neaşteptat de energică din partea Greciei, care a cam încurcat planurile SUA în zonă. Drept represalii, prin intermediul ingineriilor financiare ale FMI, Grecia a fost adusă aproape de faliment.
A 2-a mutare a constat în sprijinul militar acordat Azerbaidjanului de SUA prin lacheii săi (Turcia, Israel şi Al-Qaida), pe fondul disoluţiei URSS, în conflictul din enclava Nagorno-Karabah, cu Armenia. Casa Albă a creat pe loc Camera de comerț SUA-Azerbaidjan (USACC), prin care se transmit directivele americane în Azerbaidjan. Dick Cheney, fost vicepreședinte al SUA, ambasadorul Richard Armitage, adjunct al secretarului de stat în perioada 2001-2005, Tim Cejka, președintele corporaţiei Exxon Mobil, Howard Chase, director al corporaţiei BP, Mike Kostiw manager general al ChevronTexaco, Robert Moran vicepreședinte al Halliburton, sunt cei care conduc USACC.
4. Înfrângerea SUA
În 2003, seria „revoluţiilor democratice” din spaţiul ex-sovietic și România a debutat cu cea a „trandafirilor" din Georgia, preşedinte al Georgiei fiind ales sluga americanilor, Mihail Saakaşvili (cunoscut ulterior drept Mâncătorul de cravate). Prin cuplarea Georgiei şi Azerbaidjanului pe orbita SUA, a fost creat un culoar tampon în Caucaz între Marea Neagră şi Marea Caspică. Caucazul fiind o regiune vitală pentru Rusia, deoarece punctul de distribuție al reţelei de gaze se află pe teritoriul Ceceniei. Şi cea mai la îndemână soluție în a împiedica Rusia să-şi valorifice potențialul de aprovizionare cu gaze naturale, a fost tentativa de a bloca alimentarea gazoductelor, prin declanșarea și sprijinirea războaielor civile din Cecenia (1991-1996 și 1999-2005). La 29 martie 2004 România, Slovenia și Bulgaria au fost admise în NATO, prin aceasta SUA ajungând cu bazele sale militare până la Marea Neagră şi de acolo prin Georgia şi Azerbaidjan direct la Marea Caspică.
Planul SUA se reducea la crearea dependenţei energetice a Europei Сentrale şi de Est de gazele azere. Numai că Azerbaidjanul nu dispune nici azi şi nu va dispune nici peste 100 ani de un debit atât de mare de gaz, ca să poată alimenta pe jumătate măcar, conducta Nabucco. Şi interferenţele brutale ale CIA în Kazahstan şi Turkmenistan (ţări riverane Mării Caspice, cu rezerve de gaze mult mai mari decât Azerbaidjanul) n-au adus rezultatul scontat, ele rămânând alături de Rusia, în Comunitatea Statelor Independente. Din acel moment, toată lumea, cu excepţia românilor, a ştiut că SUA a pierdut partida şi iniţiativa a fost preluată de Rusia care a decis că e vremea începerii construirii gazoductului South Stream.
Paradoxal, dar SUA nu au fost învinse de Rusia sau de China, ci de propriul orgoliu. Singura variantă concurentă la gazul rusesc o constituie Iranul. Pe 26 iulie 2001 a fost inaugurat gazoductul Tabriz (Iran)–Ankara (Turcia), cu o lungime de 2.577 km. În februarie 2011, Iranul și Turcia au anunțat că au mărit debitul de gaze prin conducta Tabriz-Ankara, de la 18 la 23 milioane de metri cubi zilnic.
Președintele Mahmoud Ahmadinejad a înţeles de la început că principala ţintă a SUA în Orientul Mijlociu, nu este Iranul, ci Rusia și a făcut tot ce a putut pentru ca Iranul să fie acceptat de Barack Obama, ca alternativă la gazul rusesc. Soluţie care acum, după apariţia South Stream, nu mai este oportună. Dacă SUA ar fi atacat Iranul în 2006, aşa cum au cerut evreii şi l-ar fi ocupat precum Irakul sau ar fi reușit înlăturarea de la putere a lui Mahmoud Ahmadinejad, până azi problema furnizorului de gaze pentru țările Europei de Est s-ar fi rezolvat.
Mai mult: http://romanian.ruvr.ru/2013_05_13/Locul-Si-rolul-Romaniei-in-reconfigurarea-Europei-centrale-Si-de-est-Partea-a-II-a/