Cine conduce Romania de "facto"

Wesley Clark, marele lobbyist american de la Bucureşti

Până la urmă americanii au venit. Cu o întârziere de 50 de ani, dar totuşi nepoţii unchiului SAM au venit. Americanii însă nu au venit singuri. În 2009, ne-au dat un acord cu Fondul Monetar Internaţional şi am scăpat de criză. Am scăpat pe hârtie...

 

 

 Wesley Clark, marele lobbyist american de la Bucureşti / FOTO: AFP/Mediafaxfoto

TRILATERALA mondială, reprezentată de banii FMI, a preluat controlul de facto al marilor decizii economice din România. Asta pentru a avea siguranţă că îşi recuperează miliardele de euro date împrumut. Să nu se înţeleagă din acest discurs că am ceva împotriva FMI sau a fraţilor noştri mai mari de peste ocean. Eu îi iubesc pe americani la fel de mult cât ne iubesc ei nouă resursele naturale: de gaze, aur, cupru şi petrol. Istoria ne învăţa că americanii sunt un popor extrem de iubăreţ cu celelalte popoare care deţin resurse naturale. Într-adevăr, din când în când, mai izbucneşte câte un război. Dar noi nu avem de ce să ne facem griji, suntem sub umbrela NATO şi nici nu trebuie să fim cuceriţi, pentru că ne-am vândut deja. Ieftin, ce-i drept, dar ne-am vândut !

După această introducere pro-americană get-beget, o să facem o lecţie de relaţii publice, folositoare în special pentru oamenii de afaceri români. Mai exact o să facem diferenţa esenţială dintre lobby şi trafic de influenţă.

O ştire aparent banală a apărut zilele trecute pe site-ul reportervirtual.ro. Aici, jurnalistul Sabin Orcan, unul dintre foşti redactori şefi ai ziarului Adevărul, povestea cum patronul oficial al ziarului, omul de afaceri Cristi Burci se întâlneşte zilnic - dimineaţă, la amiază şi seara - cu generalul american Wesley Clark. Discuţiile vizează exploatarea gazelor de şist în România. Generalul NATO este acum un om de afaceri prosper în domeniul energiei. Să nu credeţi că dl. Clark umbla cu sondele petroliere după dânsul sau cu utilajele de fracturare hidraulică. Domnia sa este ceea ce în limbaj de Wasghinton se cheamă “a lobbyist”- adică un lobby-ist. Legislaţia românească nu a legalizat această ocupaţie, în codul nostru penal prăfuit această activitate se numeşte “trafic de influenţă” şi este similară corupţiei. În România, pentru trafic de influenţă se face închisoare la greu: parlamentari, oameni de afaceri, chiar şi miniştri, diverşi funcţionari mai mari sau mai mici au fost acuzaţi şi unii chiar condamnaţi pentru că şi-au traficat influenţa pentru interesele lor sau ale altora. La Wasghinton, dar şi la Bruxelles, lobbyştii fac milioane de euro din această activitate, care în esenţă înseamnă influenţarea unor decizii guvernamentale în favoarea unor companii. Ceea ce face cu succes generalul NATO la Bucureşti!

Când a ajuns la Bucuresti anul trecut după ce USL a câştigat alegerile, generalul Wesley Clark a fost sincer şi a spus aşa: “Cred că voi putea atrage investitori şi creşterea economică a României. Ştim că există o revoluţie energetică în desfăşurare în lume, iar în România există un potenţial al carburilor, există surse de apă care pot produce energie. Consider că România poate deveni un principal exportator de energie” Aşadar generalul a venit să facă bani în România în sectorul energetic. Domnia sa cunoaşte foarte bine regiunea Balcanilor, deoarece în 1999 a condus trupele NATO în războiul din fosta Iugoslavie.
Americanii i-au eliberat pe musulmanii din regiunea Kosovo din mâinile opresorilor sârbi. Toate bune şi frumoase. Problema este că fostă provincie sârbească deţine cele mai mari rezerve de cărbune demonstrate din lume. Concesiunea rezervelor din Kosovo s-a făcut către miliardarul american George Soros, cel care deţine acţiuni şi în proiectul minier de la Roşia Montană, de exploatare a aurului. Rezervele de cărbune din Kosovo sunt estimate la 300 de miliarde de dolari. Soros este principalul finanţator al Partidului Democrat din Statele Unite în ultimele două alegeri, când preşedinte a fost ales democratul Barack Obama. La rândul său, generalul Wesley Clark este membru al Partidului Democrat.

Generalul a candidat la alegerile prezidenţiale din 2004, când s-a retras în faţa colegului său John Kerry – acesta din urmă a pierdut la rândul lui alegerile în faţa lui George Bush. Acum John Kerry este mâna dreaptă a lui Barack Obama şi secretarul de stat de la Casa Albă, adică ministrul de externe al Statelor Unite ale Americii, şeful diplomaţiei. Evident, având prieteni aşa de sus-puşi, generalul Clark nu are probleme să facă lobby în ţări bananiere ca România, Serbia, Kosovo sau Bulgaria. Asta pentru că politicienii din aceste ţări depind sută la sută de deciziile diplomaţiei americane. La schimb, pentru protecţie, aceste ţări trebuie să cedeze corporatilor americane hălci întregi din resursele lor energetice şi minerale. It’s just business, cum zic americanii!

În România, fostul general NATO trebuie să rezolve chestiunea exploatării gazelor de şist în favoarea companiei Chevron, afacerea Roşia Montană în favoarea lui George Soros, cea legată de exploatarea zăcămintelor de gaz din Marea Neagră în beneficiul Exxon Mobile, plus altele afaceri minore, cum ar fi CUPRUMIN sau CFR Marfă.

Revenind la declaraţiile jurnalistului Sabin Orcan, rezultă că generalul Clark îl are ca persoană de legătură în România pe controversatul om de afaceri Cristi Burci. Numele său a apărut în contextul privatizării CFR Marfă, alături de numele unei companii americane numite OMNITRAX. Burci este apropiatul fostului ministru Miron Mitrea şi unul dintre oamenii de bază ai noii guvernări USL. Acelaşi Burci îşi foloseşte canalele din mass media pe care le controlează pentru a susţine exploatarea gazelor de şist. În esenţă ideea poate fi bună pentru industria românească, aşa cum s-a dovedit în Statele Unite. Pe de altă parte, politicienii nu trebuie să uite că au o datorie faţa de poporul român, nu faţă de companiile de lobby de la Washington şi că deciziile lor ne vor influenţa destinul pentru mulţi ani de acum încolo…

Mark Gitenstein, cel mai puternic politician al României

Astăzi vorbim despre cel mai puternic politician din România. Nu este Traian Băsescu şi nici premierul Victor Ponta. Asemenea teatrului de păpuşi în politică trebuie să vezi sforile din spatele marionetelor. În toţi aceşti ultimi ani cel mai puternic politician român a fost ,de fapt, un american pe nume Mark Gitenstein, fostul ambasador SUA la Bucureşti.

Ex-Ambasadorul SUA în România, Mark Gitenstein şi premierul Victor Ponta participă la tăierea tortului, în cadrul recepţiei ţinute cu ocazia zilei nationale a Statelor Unite ale Americii, 2012 / FOTO: Mediafax

Gitenstein, la fel ca şi amicul său,generalul NATO Wesley Clarck, despre care am vorbit ieri, este de profesie lobbyist. O meserie frumoasă şi profitabilă. Activitatea diplomatică a lui Gitenstein la Bucureşti a fost însă una prodigioasă: în repetate rânduri a vorbit despre respectarea statului de drept şi despre lupta împotriva corupţiei. Gitenstein a demonstrat că iubeşte cu adevărat poporul român. Preşedintele Traian Băsescu l-a avut drept aliat, iar România a reuşit să-şi câştige o relaţie privilegiată cu Statele Unite. În vara anului trecut în plin proces de suspendare a preşedintelui Băsescu ambasadorul a declarat: “Suntem profund îngrijoraţi de starea democraţiei. Atunci când voi observa lucruri care vor ameninţa sau submina acest lucru, nu numai că voi vorbi cu Guvernul, dar mă voi pronunţa public asupra acestor chestiuni”. Aşadar, ambasadorul s-a comportat asemenea unui politician-jucător arătând că guvernul Statelor Unite l-a însărcinat să aibă acest rol în România. Gitenstein a vorbit tot timpul despre principii şi a avut dreptate. Politicienii români sunt necopţi şi îşi poartă războaiele ca în evul mediu, cu lupte dure în care nu se respectă principiile. De aceea era nevoie ca să-i împace cineva în numele unui interes superior… naţional…

Apoi, după suspendarea din vara trecută şi revenirea lui Băsescu plus alegerile generale, în mod cu totul ciudat pentru România ultimilor ani, a venit şi mult aşteptata linişte şi coabitare. Pacea aceasta de la Bucureşti este o adevărată Pax Americana, adică o pace politică impusă de fraţii noştri mai mari. Statele Unite au nevoie de linişte în România pentru a-şi putea duce la bun sfârşit marile proiecte energetice şi economice. Imediat după ce mandatul său de ambasador la Bucureşti s-a încheiat, avocatul Mark Gitenstein a fost ales în Consiliul de Administraţie al celui mai mare fond de investiţii din România, numit Fondul Proprietatea. Acest fond este administrat de compania americană Franklin Templeton, care este la rândul ei un fond de investiţii, deţinut de alte mari fonduri de investiţii. Gitenstein a fost propus în conducerea Fondului Proprietatea către fondul de investiţii City of London. Alături de Gitenstein în conducerea Fondului Proprietatea a fost ales şi Sorin Mândruţescu managerul pe România al importanţei companii americane Oracle. Mândruţescu a fost până recent preşedintele AMCHAM- adică al Camerei de Comerţ Americane la Bucureşti şi este unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai fostului ambasador Gitenstein. În 2010 numele lui Mândruţescu apărea vehiculat pentru a prelua funcţia de premier de la Emil Boc, ca şi technocrat susţinut de ambasada americană. Mândruţescu avea misiunea de a relansa economia şi marile proiecte strategice în care americanii au interese. Ceea ce a încercat la un moment dat Mihai Răzvan Ungureanu şi face acum Victor Ponta. Acesta este firul roşu care uneşte toate guvernele ultimilor ani. Acum Mândruţescu este impus de către ambasada americană, de către Trilaterală şi FMI în conducerea mai multor companii de stat strategice printre care se numără şi CFR SA.

Revenind la activitatea prodigiosă de lobbyist a fostului ambasador Gitenstein din Statele Unite, acesta a reprezentat interesele industriei de armament şi a marilor companii din sectorul energetic, printre care şi Exxon Mobile cea care va exploata rezervele de gaz natural descoperite în Marea Neagră. Spre finalul carierei, Gitenstein a reprezentat cea mai importantă instituţie de drept privat din SUA, Camera de Comerţ a SUA- entitatea prin care marile corporaţii americane influenţează deciziile politice ale Congresului American în redactarea legilor privind comerţul. Nu întâmplător Fondul Proprietatea, inventat iniţial de politicienii români pentru a despăgubi pe cei care au fost deposedaţi de bunuri de către regimul comunist, deţine pachete de acţiuni la toate companiile de stat din sectorul energetic: Petrom- OMV, Hidroelectrica, Transgaz, Romgaz şi Nuclearelectrica, dar şi la Regia Naţională a Sării- SALROM. Practic, Fondul Proprietatea are o capitalizare de peste 45 % din valoare pe afaceri din sectorul energetic. De tot acest sector se va ocupa şi Mark Gitenstein. Fondul Proprietatea influenţează direct politică energetică a României...

Practic, piesele jocului complex de putere din România care are resorturi economice- nimic altceva din păcate- sunt toate la locul lor. România trebuie să cedeze marile exploatări de resurse naturale: cărbuni, aur, cupru, alte metale, gaze naturale şi petrol în favoarea unor corporaţii de preferat nord-americane. Ca şi în cazul cuprului, România va primi privilegiul să vândă la export minereul şi resursele, cu alte cuvinte ţara noastră nu mai are capacitatea de a procesa resursele naturale şi atunci le va exporta, asemenea ţărilor bananiere din Africa care îşi vând bogăţiile naturale. Ele vor fi procesate în alte ţări şi pentru că vor fi cumpărate ieftin vor alimenta noua industrie care s-a dezvoltat peste ocean.

La fel se va întâmpla cu toate resursele din Balcani. Este preţul corect sau nu - această este o altă discuţie – al umbrelei nord- atlantice pe care o avem deasupa capului şi al deciziei asumate de preşedintele Traian Băsescu de a juca aproape total pe cartea americană, nu pe cea europeană. Fără să fiu cinic, România nu prea are de ales. De-a lungul istoriei ne-am vândut resursele Germaniei, Franţei, apoi Rusiei, acum a venit rândul Statelor Unite. Şi la fel, fără cinism, nu cred că este până la urmă chiar aşa de rău – dată fiind situaţia economică. Politicienii români nu trebuie însă să uite că din această mega-afacere a vânzării resurselor au datoria să negocieze cât mai mult pentru noi toţi.

Americanii nu i-au respectat niciodată pe cei care au negociat cu ei în genunchi. Dragi politicieni, ridicaţi genunchiul şi privirea: nu poate fi chiar atât de dureros să ai coloana dreaptă…