Cap. 1. Oltenita
Dupa postarea din 9 mai, am primit multe mesaje, si pro,
si contra.
Cel mai frecvent a fost “respect”. Trebuie sa recunosc ca
nu prea întelegeam ce e de respectat la o persoana care, tot
sarind printre umbre, a ajuns în luminile rampei o jalnica
umbra a propriei personalitati.
E greu de crezut ca poti fi respectat dupa ce te-ai
amestecat în mocirla politicii postdecembriste, chiar si
“din umbra”, chiar si cu intentia de a schimba ceva.
Sistemul se schimba din interior. Totusi, oricât de
destoinic ai fi, din mocirla poti face, în cel mai bun caz, o
Românie în gri. România a mai fost gri si în perioada
legionara (sept. ’40 - ian. ‘41) si mai ales în perioada
comunista. Asa ca, ce nuanta de gri ar mai putea aduce
ceva nou dupa cele doua încercari nereusite? De fapt,
lumea nu respecta autorul sau persoana, lumea respecta
curajul.
20
Un important membru PDL mi-a trimis urmatorul mesaj:
“Oricum, respectele mele! Am murit de dragul tau!
Îmi pare doar rau pentru mine ca nu am puterea sa
dau share”
Curajul a devenit atât de greu de gasit, încât trebuie
împartit cu parcimonie. Eu nu ma consider curajos, poate
disperat, dar nicidecum curajos. Nu e o disperare
referitoare la o situatie anume, la o chestie materiala sau
juridica. Slava Domnului, fac fata cu succes tuturor
atacurilor. E o disperare amestecata cu neputinta. E greu
sa mai pot schimba ceva si disperarea cea mai mare e ca-i
greu sa ma mai pot schimba eu, sa ma întorc în timp. În
timp si loc. La Oltenita, un orasel anost de pe malul
Dunarii, unde am copilarit si unde am fost educat. Atunci,
sigur nu eram o umbra si înca nu ma feream de celelalte
umbre. Exista momente în viata în care nostalgia propriei
persoane, nealterata de mediu si inprejurari, te doboara.
Copilaria e singura perioada în care ipocrizia a lipsit cu
desavîrsire. Dumneavoastra ce credeti?
La mine, primii 18 ani au fost cam asa:
OLTENITA
Orasele dunarene ale României, mai
ales în timpul comunismului, erau
foarte greu de deosebit. Turnu
Magurele, Giurgiu, Oltenita sau
Calarasi semanau îngrozitor între ele.
21
Prafuite, anoste, cu oameni cenusii care aveau o singura
ambitie: sa plece la Bucuresti cât mai repede si sa nu se
mai întoarca niciodata. Am trait pâna la 18 ani în Oltenita
si, de când am plecat, am revazut-o foarte rar, doar la câte
o înmormântare. În anii ‘70, elevi de liceu fiind, ne
amuzam spunând ca la Oltenita ieri nu s-a întâmplat
nimic, azi nu se întâmpla nimic si cu siguranta mâine nu
se va întâmpla nimic. Putini cunosc etimologia numelui
Oltenita si, de aceea, de câte ori spuneam de unde sunt,
eram imediat catalogat drept oltean. Ovid Densusianu
considera ca toponimul acesta provine de la bulgarescul
Otdevlita (“piatra de hotar”), dar batrânii orasului spuneau
ca vine de la un cârciumar, Oltean Nita, care avea aici un
han în secolul al XVIII-lea. Hanul exista si astazi. În
copilaria mea, în oras erau doar doua restaurante, cel al lui
Oltean Nita, condus de Mircea Popa, si restaurantul
Modern, facut de comunisti si condus de Cioaci (Ciocea,
în realitate). Cei doi gestionari pareau frati gemeni, cu
aceleasi cefe groase si burti revarsându-se abundent peste
cureaua pantalonilor. Erau personaje de vaza ale orasului,
iar odata cu criza alimentara din anii ‘80 au devenit cele
mai de vaza.
Lânga Oltenita, la Ulmeni, era un Combinat de porci, cu
300.000 de capete. Cei doi reuseau sa se aprovizioneze
destul de bine de-acolo pentru a face o imensa
contrabanda cu carne, de care au beneficiat mii de
bucuresteni flamânzi, mai ales în ultimii ani ai puterii
populare, când penuria de carne devenise o tragedie
nationala. Mircea Popa si Cioaci au fost în anii ‘70
protagonistii unei povesti devenite azi legenda orasului.
22
În acea perioada, o avalansa de demnitari comunisti,
gestionari, sefi de întreprinderi socialiste si alti birocrati
au dorit brusc sa-si completeze studiile pentru a nu-si
pierde privilegiile obtinute pe vremea lui Dej, când
fusesera promovati „de la coada vacii“, cum se spunea pe
atunci, la conducerea urbei. S-a produs astfel cel de-al
doilea val de studii obtinute pe puncte. De data asta, însa,
doritorii de diplome de bacalaureat s-au vazut totusi
nevoiti sa urmeze liceul la seral si sa sustina, chiar daca
doar simbolic, examene. A fost un moment prielnic pentru
clasa profesorala sa profite de bunastarea doritorilor de
studii si sa conditioneze promovarea cu diverse „atentii“,
constând în produse alimentare rare si mai ales în marfuri
de import, imposibil de obtinut din comertul socialist.
Coruptia în scoala româneasca începe cu adevarat în acea
perioada. Pâna în anii ’70, singurele atentii pe care le
acceptau profesorii (mai exact, profesoarele) erau celebrul
martisor de 1 Martie si buchetul de flori de 8 Martie. Dar,
odata cu diversele tipuri de penurie din comertul socialist,
cadourile primite de profesori au devenit mult mai
consistente. Trocul note de trecere contra mâncare s-a
raspândit spre sfârsitul epocii ceausiste si a atins apogeul
abia azi, când alimentele au fost înlocuite cu bani, iar
scolile de stat sunt deja semiprivatizate.
Mircea Popa si Cioaci erau, la acea epoca, un fel de
supermarketuri ale pietei negre si reprezentau cea mai
apetisanta prada pentru profesorii care renuntasera la
principii si nu mai doreau decât sa-si umple frigiderul.
Numarul lor era foarte mic, dar a crescut exponential în
timp. În treacat fie spus, avalansa de doctorate plagiate
23
din ziua de azi îsi are originea în acea perioada. Trebuie
remarcat ca, pe atunci, cei doi cârciumari erau plini de
respect fata de corpul profesoral, dar la zece ani diferenta,
de la înaltimea studiilor obtinute, îi dispretuiau deja fatis.
Am asistat, în 1989, la o scena de o umilinta cinica: un
profesor de matematica implora cu „Sa traiti!“ un
cârciumar, sa-i vânda o pulpa de porc. Cârciumarul, dupa
ce a înlaturat puzderia de muste, i-a aruncat-o
neîmpachetata, spunându-i cu dispret: „Matematica nu
tine, bre, de foame?”
Sistemul de valori a fost complet rasturnat, atunci, si a
ramas pâna azi neschimbat. Dupa ’89, fiecare român va fi
catalogat dupa PIB-ul personal, iar valoarea acestuia îi va
stabili pozitia în societate. Am folosit termenul de produs
intern brut, ca atunci când se masoara nivelul economic al
unei tari, pentru ca astazi valoarea unei persoane este
judecata si ierarhizata dupa valoarea bunurilor, dar mai
ales a serviciilor pe care aceasta le poate etala. De
exemplu, un ministru sau un parlamentar, chiar daca nu
poseda bunuri materiale si nu stie sa faca nimic, are totusi
un PIB personal mare datorita numarului incomensurabil
de servicii pe care le are de oferit. Altfel spus,
dimensiunea traficului de influenta pe care-l poate exercita
un demnitar reprezinta uneori peste 80% din PIB-ul sau
personal.
Dar sa revin la legenda orasului. Cei doi cârciumari,
Mircea Popa si Cioaci, au ajuns la examenul de
Bacalaureat, la proba de româna, în aceeasi sala.
24
Subiectul era Eminescu, Scrisoarea III. Vazând ca bietul
Cioaci nu reusea sa scrie nimic, profesoara
supraveghetoare s-a apropiat si i-a suflat din spate celebrul
vers: „Tu esti Mircea?“, la care Cioaci s-a ridicat în
picioare si a raspuns militareste: „Nu, tovarasa, eu sunt
Cioaci, Mircea e în ultima banca.“
Înainte de 23 august 1944, Oltenita era un mic târg de
provincie care traia din cultura pamânturilor fertile din
zona, fiind situat la confluenta Argesului cu Dunarea.
Exista un mic Santier Naval care construia si repara
ambarcatiuni fluviale de dimensiuni reduse si un mic port
pentru trimiterea produselor agricole pe Dunare. Pe
celalalt mal al Dunarii, se afla orasul bulgaresc Tutrakan,
în româneste Turtucaia. Dupa Razboiul balcanic din 1913,
Turtucaia a devenit româneasca, însa în 1940 a fost cedata
Bulgariei împreuna cu Cadrilaterul. În Turtucaia, exista o
comunitate importanta de evrei sefarzi care au dezvoltat
un comert prosper pe Dunare, nelasând nici o sansa de
dezvoltare târgusorului de pe malul stâng. Evreii sefarzi
din Turtucaia au migrat în mare parte la Rusciuc, actualul
Ruse bulgaresc, constituindu-se într-un centru de cultura
iudaica important, mai ales la începutul secolului al XXlea,
din care a rasarit laureatul Premiului Nobel pentru
literatura Elias Canetti. De altfel, malul drept al Dunarii
este foarte bine descris de Canetti în cartea sa Limba
salvata.
Nici macar trecutul nu a lasat vreun semn la Oltenita, oras
neasociat cu nici un eveniment din istoria moderna.
25
Localnicii mai batrâni povesteau cândva despre lupta de la
Oltenita din Primul Razboi Mondial, dar în realitate era
vorba despre înfrângerea crunta a armatei române la
Turtucaia, soldata cu pierderea capului de pod si
retragerea din Oltenita. Orasul nu a existat pe harta
istoriei. A aparut abia pe harta economiei ceausiste dupa
marea industrializare din anii ‘70, o harta la care toti cei
din generatia mea au fost deseori scosi în timpul scolii, ca
sa identificam fabricile si uzinele socialismului
multilateral dezvoltat. Comunismul a procopsit Oltenita cu
un santier naval, o turnatorie, o filatura.
Exista si un banc:
- De ce sunt toti oltenitenii securisti?
- Pentru ca au tatal turnator si mama filatoare.
În oras, se mai aflau un Combinat de porci, o Fabrica de
mezeluri si o Fabrica de produse lactate, care au creat o
relativa prosperitate alimentara pentru localnici pe vremea
goanei dupa mâncare din anii ‘80. Astazi, în afara de
Filatura ajunsa în mâinile unor italieni, totul e deja fier
vechi. Privatizarile succesive catre fostii smecheri locali,
de tipul Mircea Popa sau Cioaci, au fost toate sortite
esecului. Dupa ce Vacaroiu i-a transformat pe fostii
directori din perioada comunista în proprietari, din cauza
lipsei lor de capital si de pricepere în gestionarea tranzitiei
toata economia olteniteana s-a dus pe apa Dunarii.
Relicvele fostei industrii alimentare si ale fostei industrii
grele scufunda urbea într-o apasatoare tristete. Lipsiti de
orice speranta, localnicii evita, poate, depresia, pentru ca
au experienta tristetii de peste un secol.
26
Când au început sa falsifice istoria antebelica, comunistii
ne-au dat si noua, celor din Oltenita, doi eroi ai luptei
proletare antiburgheze: pe Alexandru Iliescu (tatal lui Ion
Iliescu) si pe Alexandru Sahia. Alexandru Iliescu a fost
prins de un prieten al bunicului meu furând doua barci;
dupa ce a iesit din închisoare, a fugit în Rusia pe Dunare,
devenind, odata cu sosirea Armatei Rosii, erou comunist.
Singura legatura care a persistat pâna azi între acest
Iliescu si oras este numele strazii Alexandru Iliescu. La
alegerile din 1990, din celebra Duminica a Orbului, Ion
Iliescu a fost votat la Oltenita cu o majoritate de 99%, caci
localnicii erau convinsi pe atunci ca orasul lor va deveni
noul Scornicesti al României. Bunicul, unul dintre putinii
opozanti ai presedintelui pentru linistea noastra si membru
cu state vechi în PNT, a organizat singura diversiune din
campania electorala din 1990. A mituit o gasca de tigani
cu toata rezerva lui de tuica, iar acestia au distrus sediul
FSN din oras. Fesenistii nu întelegeau cine a putut face
asa ceva într-un oras în care si mustele votau cu Iliescu.
Ultimul nu a venit niciodata la Oltenita dupa decembrie
‘89, si asta i-a deceptionat profund pe olteniteni. În 1996,
la alegeri, unchiul meu Rodin Sima, membru în PNTCD, a
castigat cu o larga majoritate alegerile pentru primarie.
Alexandru Sahia, al doilea erou, a dat numele liceului la
care am învatat. El s-a nascut, de fapt, la 30 de kilometri
de oras, la Manastirea, si se pare ca nu a pus niciodata
piciorul în Oltenita, dar, cum nu aveam nici un erou
veritabil comunist, pentru ca Dej îl exclusese pe viata pe
Alexandru Iliescu din partid, l-am adoptat ca oltenitean pe
Sahia.
27
Blazarea si lipsa acuta de trecut istoric s-au rasfrânt aspru
asupra cotidianului. Pâna si echipa de fotbal S.N.O.
(Santierele Navale Oltenita) a evoluat mereu în divizia B,
ocupând permanent locurile 12-14. Nu ajungea niciodata
mai jos, dar nici mai sus…
Oltenita pare sa lipseasca pâna si din literatura. Singura
evocare interesanta, din câte am citit eu, cel putin, am
gasit-o în Timpul ce ni s-a dat, de Annie Bentoiu, carte
autobiografica scrisa cu o enorma sensibilitate. Unicul
edificiu „cu arhitectura“ din oras era chiar casa parintilor
autoarei. Comunistii au nationalizat-o si-au transformat-o
în muzeu arheologic.
M-am nascut pe 22 mai 1961, într-o familie de intelectuali
modesti. Tata era medic veterinar în comuna Chirnogi,
lânga Oltenita, iar mama era profesoara de chimie la
Liceul Teoretic “Alexandru Sahia”, din oras. De fapt,
m-am nascut la Budesti, lânga Bucuresti, în casa bunicilor
paterni, dar, cum am stat acolo doar un an, nu am nici o
amintire. Bunicul din Budesti, Ion Sima, era mic chiabur;
dupa ce comunistii l-au reciclat vreo opt ani la Canal, a
devenit factor postal. I-au trebuit pe urma doar doi ani ca
sa devina dirigintele postei, în ciuda dosarului imposibil.
La Budesti, înainte de razboi, exista o familie de oieri
macedoneni înstariti, familia Barba. Odata cu sosirea
rusilor în 1944, familia Barba devine brusc un pion
important al militantei comuniste, iar tânara Margareta
Barba are o ascensiune fulminanta în ierarhia noii puteri
populare. În anii ‘50, tatal meu, student la Medicina
28
veterinara, în Bucuresti, are cu Margareta Barba o scurta
relatie, gratie careia îi putea furniza bunicului si altor
detinuti de la Canal mult doritele pachete de supravietuire.
Totul se facea contra celebrilor cocosei de aur. Odata cu
sfârsitul idilei, se termina si cu pachetele. Marga Barba
ajunge, cu timpul, soacra candidatului la presedintia
României Mircea Geoana si, dupa cum spun gurile rele,
eminenta cenusie din umbra a lui Geoana. Ascensiunea ei
în ierarhia puterii comuniste si apoi postdecembriste
continuase fara nici o opreliste.
La peste 50 de ani distanta de trecatoarea lui relatie cu
Margareta Barba, în decembrie 2009, tatal meu, lovit de o
leucemie galopanta (va muri la nici o luna dupa, în
ianuarie), ma roaga sa-i îndeplinesc o ultima dorinta: sa
voteze la al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale.
Socat de ciudatenia dorintei, tinând cont, mai ales, de
situatia în care se afla, am facut toate demersurile legale
pentru a-i aduce urna acasa. Îmi amintesc cât de greu a
fost sa obtin hârtiile necesare pentru a convinge Comisia
electorala de la Liceul “Caragiale” sa se deplaseze cu o
urna la un muribund care locuia la 500 de metri distanta.
Tata fusese în continuu foarte critic cu ambii candidati si
nu era implicat în politica. Astfel ca, dupa ce a votat, l-am
întrebat ce sens avusese acea stranie dorinta a sa. Atunci
mi-a povestit prima data despre Marga Barba si ce s-a
întâmplat în anii ‘50, si asa am înteles de ce era atât de
important pentru el sa voteze contra lui Geoana. Tot atunci
era o mare criza de sânge pentru transfuzii, sânge de care
tata avea nevoie zilnic. I-am rezolvat problema printr-o
29
interventie la Cozmin Gusa (pe atunci seful campaniei
electorale a lui Geoana), care a apelat la Ion Bazac,
ministrul PSD al Sanatatii. Tatei nu i-am spus, vazusem
cât de intense erau sentimentele lui de razbunare fata de
Geoana si stiam ca n-ar fi acceptat sângele. Am realizat în
acel moment ce mare era prapastia între generatia tatalui
meu (care, desi a fost nevoita sa se încovoaie deseori sub
loviturile puterii comuniste, a ramas totusi, cât de cât, în
picioare ) si generatia mea, o generatie care s-a nascut în
compromis, a crescut în compromis si a facut astazi, din
abilitatea cu care jongleaza cu compromisul, esenta
succesului în noua societate postdecembrista. Politica e
într-adevar arta compromisului, însa o tara nu poate fi
compusa doar din politicieni, pentru ca asa nu mai avem
nici un viitor.
Îmi vine în minte o veche gluma a lui Mircea Crisan:
Un român emigreaza într-un mic oras american. De
dimineata, în prima zi, iese pe strada si încearca sa intre
în vorba cu localnicii, dar descopera cu stupoare ca
nimeni nu vorbeste engleza. Toti cei pe care-i abordeaza îi
raspund în chineza, araba, spaniola… Socat, întreaba:
Dar unde sunt americanii? Pai ei sunt la munca, domnule!
i se raspunde.
Daca facem non-stop compromisuri si aranjamente, daca
suntem cu totii „politicieni“, cine va mai munci în
România peste 20 de ani?
30
“Courage is what it takes to stand up and
speak; courage is also what it takes to sit
down and listen.”
Winston Churchill
Va urma;
miercuri, 20 mai 2015
marți, 19 mai 2015
Cristian Sima - MAREA DEZVALUIRE - 1
Introducere
O spovedanie e o marturisire. Un act de curaj si în acelasi
timp o usurare. Nu m-am spovedit niciodata, nici unui
preot, nici iubitei, mici macar propriului meu copil. O voi
face acum, public. Nu ma astept sa fiu crezut si cu atât mai
putin sa fiu iertat. Am avut o viata agitata, un fel de
montagne russe. Nu regret nimic din ce am facut, regret
poate ce nu am facut, experientele pe care nu le-am avut,
oamenii pe care nu i-am cunoscut suficient. Am fost
norocos, pentru ca am fost mereu în mijlocul
evenimentelor. Am trait intens si niciodata nu m-am
plictisit si nici nu am avut sentimentul ca traiesc degeaba.
Istoria ultimilor 50 de ani nu a trecut pe lânga mine, am
fost binecuvântat sa fiu mereu alaturi de vremuri, chiar si
atunci când m-am împotrivit curentului. Se poate spune
orice despre zbuciumul meu din ultimii 30 de ani, în afara
de un cuvânt pe care, oricum, l-am detestat dintotdeauna:
cool.
Nimic nu a fost linistit si nimic din ceea ce am trait nu a
fost degeaba. Am dormit putin toata viata, 3-4 ore pe
noapte, tocmai pentru ca erau atâtea lucruri de trait pe viu.
Am fost la Brasov în 14 noiembrie 1987, am fost în Piata
Universitatii în 21 decembrie 1989, am fost primul
muritor de rând care a intrat în Studioul 4 pe 22 decembrie
1989. Am fost în toaleta din Televiziunea Româna în care
generalul Militaru îl îndemna pe Iliescu sa inventeze
diversiunea cu teroristii. Am fost la Firenze în 1993, în
6
Via Dei Georgofili când a explodat bomba pusa de mafia
siciliana. Am fost în RER-ul parizian la Porte Saint-
Michel, în 1995, când algerieni de la GIA au explodat o
butelie cu gaz plina de cuie. Am fost în 1999 în cabina de
la Crans Montana care s-a prabusit la furtuna de zapada si
am fost în Turnurile Gemene cu 10 zile înainte de
atentatul din 9/11. Am scapat nevatamat din toate, dar am
ramas cu povestile acestor evenimente vesnic vii în
memorie.
Spovedania mea nu se vrea o însiruire platonica de
întâmplari si personaje, de denunturi si caracterizari.
Scopul ei e sa-mi usureze constiinta încarcata si, mai ales,
sa descrie atmosfera fiecarei epoci. Voi încerca o analiza,
evident subiectiva, a sistemelor pre si postdecembrist din
România si, nu în ultimul rând, a evolutiei europene din
anii ‘90, premergatoare Uniunii Monetare si marii crize
economice din 2008. Nu am pretentia ca voi scrie un
compendiu plictisitor de istorie contemporana, ci doar
speranta ca veti putea gusta împreuna cu mine amestecul
de parfumuri si mirosuri pestilentiale ale ultimilor 30 de
ani.
Aceasta carte s-a nascut cu multe chinuri existentiale, cu
multe întrebari la care am încercat sa-mi raspund, dar mai
ales cu o lupta continua a autorului cu propria-i ipocrizie.
Ramâne sa decodati singuri daca am reusit sa ma lepad de
o ipocrizie care mi-a condus existenta din 1985 pâna în
2012. Eu sper ca la sfârsitul acestei spovedanii sa pot sa
spun ca nimic nu a ramas nespus.
7
”Ipocrizia este ofranda pe care viciul o pune
pe masa virtutii.”
La Rochefoucauld
Ma iluzionez ca, dupa ce ma voi usura de tot ceea ce ma
apasa azi, îmi veti descoperi toate viciile pe care le
admirati si toate virtutile pe care le detestati. Intuiesc ca
dupa publicarea acestor spovedanii voi fi întrebat cu
preponderenta de ce am facut-o abia acum si mai ales de
ce am ales acest moment. Lenin spunea ca cele mai
importante lucruri la o revolutie nu sunt nici idealul pe
care-l tinteste si nici cauzele si frustrarile pe care se
sprijina, esential e doar momentul ales pentru a o
declansa. Departe de mine ideea de a declansa chiar si o
minora razmerita, dar cred cu tarie ca suntem într-un
moment de cumpana si ca o mai buna întelegere a
vechiului sistem va duce cu siguranta la crearea unuia mai
bun.
Atât eu, cât si întreaga mea generatie, am falimentat cu
brio în tranzitia postdecembrista. Plecarea în masa a
cadrelor universitare în 1990-1991 a lasat sistemul
educational fara nicio sansa de viitor. Aceea a fost
migratia cea mai dureroasa pentru societatea româneasca
si abia acum îsi produce efectele teribile. Generatia mea ar
trebui sa faca un pas în urma si sa nu încerce sa se
amestece în schimbarea care ar urma sa vina. Experienta
esecului nostru, o experienta foarte bogata si folositoare,
trebuie pusa la dispozitia tinerei generatii fara nicio
sugestie pentru ceea ce va urma. Noi, tinerii din
8
decembrie 1989, putem doar sa le dam sfaturi fara a avea
pretentia de a fi urmate ad litteram, nu avem niciun
ascendent moral asupra tinerilor de azi, care va trebui sa
îndrepte nu doar catastofele comunismului, ci mai ales
mentalitatea lacoma si arivista creata în tranzitia din
ultimii 25 de ani.
Ideea de a pune pe hârtie tot ceea ce am trait nu îmi
apartine. Nu am crezut si nici azi nu cred ca as avea
talentul necesar pentru a povesti obiectiv marele tablou al
tranzitiei. Exista însa multa lume, oameni pe care nu-i
cunosc, care, dupa ce au citit multe fragmente din aceasta
carte publicate de-a lungul timpului pe Facebook, m-au
împins de la spate sa scriu si mai ales sa public. Realizez
ca interesul majoritatii nu sunt culoarea si mireasma unei
epoci, ci mai ales dezvaluirile sistemului corupt cu care
m-am calcat pe picioare zilnic. Sper ca trairile mele, ale
oamenilor simpli si normali ce apar si ei în aceasta
marturisire, sa fie pâna la urma mai importante decât
arhiva cu conturi si transferuri. Arhiva, oricum, am pus-o
la dispozitia justitiei române înca din noiembrie 2014 si nu
cred ca va dura mult pâna când vom vedea si urmarile în
tribunalele dâmbovitene. Spovedaniile sunt, însa, un
amestec de suspine, dureri si râsete, un terci al propriilor
mele trairi, ce ar vrea sa descrie atât tragismul sistemului,
cât si ridicolul celor ce au facut posibila instaurarea sa.
Cum cel mai important lucru pe care l-am trait este chiar
scrierea acestei carti, am agatat pe firul genezei ”Marii
Spovedanii” tot ceea ce mi s-a parut mai relevant pentru
9
a descrie sistemul, papusarii lui si cauzele care au dus la
instaurarea sa. Daca ar trebui sa explic într-o singura fraza
cum s-a ajuns aici, as spune pe nerasuflate:
”Sistemul s-a format, s-a dezvoltat si s-a propagat prin
efortul si contributia întregului popor român. Daca fiecare
dintre noi va pune umarul la distrugerea si reasanarea lui,
macar în aceeasi masura în care am pus umarul la
proliferarea lui, atunci cu siguranta vom reusi. Cum eu am
contribuit din plin la acest sistem, voi contribui si mai
mult la demascarea si distrugerea lui. Nu am uitat nimic
din ceea ce am facut si vreau ca macar generatiile viitoare
sa învete ceva din experienta mea. Asta nu înseamna ca
voi milita pentru ideea ca vina colectiva e cea care ne-a
adus aici. Exista vinovati si va trebui sa existe si pedepse
pentru ei.”
Într-o tara condusa de hoti, singurul pacat capital e prostia
supusilor. “În Drept, cineva e vinovat doar daca încalca
drepturile altuia; în Etica, el este vinovat doar daca se
gândeste sa faca asta”, spunea I. Kant. Daca ne-am gândi
de fiecare data când întreprindem ceva daca nu cumva
încalcam drepturile celorlalti, sigur am comite mai putine
pacate morale si sigur nu am favoriza nasterea si
înmultirea monstrilor coruptiei. Spovedindu-ma, voi
încerca sa ma gândesc la drepturile tuturor, atât ale
calailor, cât si ale victimelor.
10
“Exista oameni care nu îmbratiseaza decât
umbre, acestia beneficiaza doar de umbra
fericirii.”
W. Shakespeare
Umbrele politicii în 2012
Pretutindeni, dar mai ales pe meleagurile dâmbovitene,
politica s-a facut la cafenele, restaurante, case
conspirative, în general departe de ochii maselor. Noi,
românii, am fost mereu fascinati de jocurile de culise, de
piedicile pe la spate si mai ales de umbrele dubiului. Daca
Creatorul ne-ar livra în piata publica filmul real al
umbrelor ultimilor 24 de ani, nimeni nu ar crede ceea ce ar
vedea, dar, în acelasi timp, toti vor spune: ”Ti-am zis eu ca
asa a fost”.
CTP-ul, Crucisatorul Potemkin al presei românesti,
întrevede un scenariu. Cum nu are suficiente date, voi
încerca sa completez fictiunea printr-o însiruire bruta a
unor evenimente traite de mine în primele 9 luni ale anului
2012. Sper sa reusesc o însiruire telegrafica, fara floricele
si mai ales fara comentarii personale. Va las sa trageti ce
concluzii vreti si sa va imaginati ce scenarii doriti.
Decembrie 2011
Reuniune la Bruxelles. Situatia datoriilor publice ale
multor tari europene devine din ce în ce mai greu de
controlat. Cameron paraseste intempestiv reuniunea,
lasând cuplul “merkozy” sa se descurce cu moneda
11
europeana. Basescu se întoarce de la Bruxelles preocupat
de situatia economica, dar si mai preocupat de scaderea
popularitatii Guvernului Boc si a sa personal. Vrea sa
schimbe primul ministru, dar Boc nu cedeaza, nu vrea sa
demisioneze. Conduce guvernul prin mâna lui Predoiu,
omul sau de încredere în Guvern. În Guvern, e haos;
nimeni nu mai asculta, nici de Boc, nici de Basescu, toti
sunt disperati. Informatiile le primesc de la Predoiu. Ideea
lui Basescu e sa-l aduca pe Maior prim-ministru, sa-l tina
2 ani si sa-l pregateasca sa devina viitorul presedinte.
Maior joaca la doua capete si începe sa aiba întîlniri de
taina cu câteva umbre importante din PSD. Predoiu spera
ca Boc sa demisioneze, si el sa fie numit prim-ministru.
Mergem în bârlogul SRI, în vechea casa facuta de Carol
pentru Lupeasca. E stînjenitoare, un amestec de
comunism, brâncovenism si noile gusturi postdecembriste.
E o casa în care nu te simti în niciun secol. La masa, eu,
Predoiu, Daianu, Maior, Coldea. Predoiu a cerut întâlnirea
pentru a le povesti ce se întîmpla daca euro va cadea sau
daca se va sparge în doua, euro pentru bogati (Germania,
Olanda, Finlanda) si cel pentru saraci (Grecia, Portugalia,
Italia, Spania). Se vehiculeaza chiar si ideea ca în cazul
unui ”run” la bancile românesti, acestea ar putea fi aparate
cu TAB-urile împotriva deponentilor care doresc sa-si
retraga banii. Coldea pare cel mai inteligent si respinge
categoric aceasta solutie. La sfârsit, situatia ramâne la fel
si nu se trage nicio concluzie. Dupa un timp, Predoiu îmi
spune: Au zis ca esti destept, dar esti incontrolabil.
12
Foarte destept nu cred ca am fost, pentru ca eu vedeam
Germania retragîndu-se din euro si, desi si azi cred acelasi
lucru, nimic nu ne face sa credem ca se va întâmpla.
Maior e foarte sigur de sine, vorbeste putin si pune
accentul pe institutiile statului care sunt pregatite si vor
actiona conduse de BNR.
Ianuarie 2012
Situatia se înrautateste la noi, dar pare a se îmbunatati în
afara. Afara, începe marea tiparire de bani, la noi deficitul
bugetar e incontrolabil si, colac peste pupaza, apar
manifestatii în piata, urmare a gafei cu Arafat. Boc
cedeaza si e de acord sa demisioneze. Maior e convins ca
îi va lua locul, Predoiu la fel. Basescu joaca la cacealma.
Februarie 2012
Boc demisioneaza. Predoiu e numit prim-ministru
interimar si e foarte fericit, crezând ca va ramâne pâna la
capat. Boc paraseste Palatul Victoria luând paltonul lui
Predoiu, cu 10 numere mai mare, e debusolat, nimeni nu-l
mai baga în seama. Aceasta numire total ciudata a fost
facuta pentru orgoliul lui Predoiu, ca sa-l tina aproape. El
e dependent de Basescu 100% si e convins ca Basescu are
nevoie de el pentru a face numirile la Parchet si DNA,
faimoasa rocada.
În noiembrie 2011, în trenul de Geneva, mergând la un
concurs de golf, Predoiu este sunat de Basescu si se ridica
automat în picioare.
Revenim. Seara, este numit MRU, Predoiu e deceptionat,
dar Basescu îl linisteste cu chestia ca oricum va putea
13
sa-si puna pe cartea de vizita Ex. Prim-Ministru (dupa ce a
parasit Ministerul Justitiei, pe cartea de vizita a lui Predoiu
scria Ex. Prim-Ministru, Ex. Ministru de Externe, Ex.
Ministru al Justitiei. Arata înfiorator. Cum i-am dat în
folosinta birourile de la WBS, comandase si o placuta cu
aceste inscriptii).
MRU nu e votat înca de Parlament, asa ca Predoiu se
ocupa cu deszapeziri si se bucura înca vreo câteva zile de
putere. MRU ajunge la Palatul Victoria, e debusolat, dar
Predoiu conduce Guvernul timp de peste o luna, chiar din
biroul lui MRU. MRU se ocupa doar de imagine, nu de
Guvern, e deja în campanie prezidentiala. MRU începe sa
faca troc pentru imagine. Îsi aranjeaza întrebarile la Gâdea
si reuseste sa plece învingator. Ma cheama la Palatul
Victoria. Îl întreb pe Predoiu ce vrea de la mine. MRU
vrea un troc, sa ma puna sef la Consiliul consultativ si eu
sa-i garantez sustinerea de la Hotnews. Îi comunic prin
Predoiu ca nu ma amestec în politica editoriala si
întâlnirea nu mai are loc. MRU face acel consiliu mamut,
totul la troc. Blanculescu, fiind cel mai lingau, este numit
secretar. Peste doar cîteva luni, Blanculescu îl va critica pe
MRU si va deveni consilierul lui Ponta. Acel consiliu nu
se va întâlni nici macar o singura data, era doar o chestie
de a da ceva la schimb fara dorinta de a schimba ceva în
economie.
MRU devine arogant, tipa la ministri, îi jigneste si evident
apar animozitati în PDL. Basescu nu-l salveaza, ba chiar
pune paie pe foc. Numirea lui MRU era doar pentru a-i
arata pisica lui Maior, care nu fusese ascultator, cel putin
asa-mi relateaza Predoiu. Predoiu e convins ca Basescu
14
îl are pe el drept carte salvatoare si ca Maior si MRU vor
disparea cu timpul, fiind deja arsi politic.
Predoiu organizeaza întâlniri pentru, vezi Doamne,
salvarea României si schimbarea mentalitatii politice.
Participa Iulian Chifu de la Cotroceni, Mihnea
Constantinescu de la SIE, Daianu, eu si din cînd în cînd si
altii. Predoiu e convins ca într-un an va fi milionar si în
doi Presedinte. Vreau sa precizez ca nu cred ca a luat un
ban cât a fost ministru, a trait doar din ce i-am câstigat eu
la Bursa.
Deja din martie se stie ca MRU va cadea pe mâna lui
Oprea si a câtorva PDL-isti. Ceea ce nu se stie e ca nu
Predoiu va fi succesorul. Predoiu îmi repeta ca el e
singurul politician care se poate întelege si cu liberalii si
cu Hrebenciuc, a dovedit-o când a trecut codurile si
Basescu merge pe mâna lui. Basescu i-o va trage a doua
oara, tot cu zâmbetul pe buze.
Aprilie 2012
Se vorbeste deja de motiunea de cenzura. MRU e linistit,
Predoiu e convins ca va trece. Începe deja din proprie
initiativa sa negocieze cu liberalii si Hrebenciuc. Nimeni
nu-l baga în seama.
Motiunea trece, guvernul MRU cade. Predoiu realizeaza
în ultima clipa ca nu va fi Prim-Ministru, dar spera sa
ramâna Ministru de Justitie. Ponta îi face propunerea, se
duce la Basescu sa primeasca girul si sa-l roage sa insiste
pe lânga Ponta. Mi se pare ciudat, dar, vazând sms-urile,
cred ca e posibil ca Ponta sa-l lase la Justitie.
15
Încerc sa schimb toti banii Bursei în dolari, reusesc sa
schimb doar 2 milioane, pentru ca toti din CA se opun. Eu
plec la Paris de 1 Mai, Predoiu ramâne pe baricade.
Primesc la Paris sms de la Predoiu:
Crin si Voiculescu se opun, nu voi fi Ministru la Justitie.
Predoiu vrea un post la Sibex, eu nu pot sa îl ofer, ne
certam.
Mai 2012
Revin la Bucuresti. Ponta anunta Guvernul. Hotnews îi
demoleaza un ministru, doamna “Standford” de la
Educatie. Am deja si mai multi dusmani. Daianu insista sa
vând Hotnews(1 si sa ies de la Sibex(2, ma avertizeaza ca
asa pot ramâne cu WBS(3. Ma simt puternic, nu cedez.
Iulie-August 2012
Începe suspendarea. Hotnews îl sustine pe Basescu si
acuza lovitura de stat. Leul se devalorizeaza si mai mult,
începuse deja de dinainte de 1 Mai, imediat dupa motiune.
Predoiu primeste oferta sa se duca consilier la Cotroceni,
ca si Funeriu si ceilalti, dar refuza. Îi dau birourile mele
(1 Hotnews - agentie de stiri în actionariatul careia C. Sima avea o
cota importanta) (n.m.)
(2 Sibex - Sibiu Stock Exchange SA, în actionariatul careia de
asemenea C. Sima avea o cota importanta si era presedintele
Consiliului de Administratie. Principalul obiect de activitate al
societatii: administrarea pietelor financiare. (n.m.)
(3 WBS - World Brokerage Services România, înfiintata în 1997 de
un grup international de traderi, condusi de C. Sima, care detinea
36,15% din capital. (n.m.)
16
gratis si încearca sa lucreze de la mine, de la WBS, dar nu
reuseste nimic, e deja depresiv, îi lipseste puterea.
La suspendare, nu ia pozitie si nu-l sustine pe Basescu, se
simte folosit si aruncat ca o cârpa. Eu ma implic puternic.
Primesc amenintari la telefon ca voi citi Hotnews din
aceeasi celula cu Basescu. Basescu e suspendat. Basescu
vine la Hotnews sa dea interviu. Înca crede ca va reusi sa
convinga lumea sa voteze NU. Îi explic ca singura solutie
e boicotul si ca eu în locul lui as face ca si De Gaulle cu
“Je vous ai compris“. Ii spun ca eu as boicota, apoi m-as
demite, dar eu as organiza alegerile, e o iesire din scena
demna. Ma asculta, dar nu comenteaza.
Pantazi, redactorul-sef de la Hotnews, e foarte preocupat
ca l-am ofensat pe domnul Presedinte. Ramân surprins,
Hotnews l-a ajutat si criticat pe Basescu fara sa primeasca
niciun ajutor, poate ca eu ma însel. Nu mai am încredere
în nimeni, devin brusc circumspect. Pâna atunci, eram
expansiv, chiar inconstient de curajos. Îl sun pe Tariceanu
sa-l conving ca nu e bine sa joace cartea Voiculescu.
Tariceanu e linistit, îmi spune ca nimic nu se va schimba,
chiar daca Basescu va pleca, UE nu are forta sa-i opreasca
si ca Voiculescu nu e un drac asa de negru. Explodez si îi
explic principii.
Basescu boicoteaza si ramâne Presedinte, dar totul se
decide la CC. Simt ca sunt atacat, dar ramân pe pozitii si
ma consider înca puternic. Nu facusem nicio afacere cu
statul, nu am fost la nicio licitatie, nu aveau ce sa-mi faca,
asa credeam eu.
17
Septembrie 2012
CNVM îmi blocheaza conturile, vor deja sa ma debarce de
la Sibex. GS îmi lichideaza conturile din lipsa de margine.
Sunt falit. Încerc totusi sa ma salvez, fara sa încerc sa vad
de unde-mi vine.
Predoiu ma duce la Hrebenciuc. Hrebenciuc e înainte de
întâlnirea din Delta a USL-ului. Promite sa ma ajute si-mi
demonstreaza puterea sa. Suna la Dorina Mihailescu, care
se afla la Frankfurt sa-l spioneze pe Isarescu, si amâna
AGA la Sibex. Suna si la Fercala, caruia îi promite sefia
CNVM daca ma ajuta sa ies din rahat. Încep deja sa
îmbratisez umbrele, si umbrele ma înconjoara. Vreau sa
iau credit de la GS, dar Predoiu ma opreste, pentru ca
Hrebenciuc ma va ajuta. Cred.
Dimofte ma împrumuta cu 400k(1, pare sa fie sincer. Ma
duc sa joc golf la Clubul Diplomatilor si dau de Noaptes,
habar nu am cine e. Se prezinta drept viitorul cuscru al lui
Hrebenciuc si îmi spune: Stiu tot si te voi ajuta. Cred din
nou si continui sa îmbratisez umbre.
Ma întâlnesc din nou cu Hrebenciuc si Predoiu, la cafea,
în Cartierul Francez. Accept sa ma retrag de la Sibex si sa
vina Predoiu si Daianu. Hrebenciuc îmi spune: Avem
multe planuri cu tine.
Daianu continua sa ma preseze cu sms-uri si telefoane, sa
vând Hotnews, Hrebenciuc nu e interesat, dar îmi
sugereaza sa vând. Toti ma sfatuiesc sa cedez si sa-mi dau
chilotii jos. Accept orice. Vând Hotnews. Promit sa lucrez
pentru umbre si sa-i vând totul lui Dimofte, pe gratis. Dau
(1 400k - 400.000 (n.m.)
18
toate actele si promit sa fac ce mi se spune, data e stabilita,
29 septembrie. Acolo ar fi trebuit sa-mi dau chilotii jos.
Predoiu îmi spune sa stau linistit, ca el va fi Presedintele
României în 2014.Toata lumea e înteleasa.
Accept orice, deja mi-e frica. Îmi pun cenusa în cap si
spun ca regret ca am încercat sa lupt împotriva lor. Toti
ma cred si ma consoleaza, dar îmi promit ca va fi bine, cu
ei, cu umbrele. Primesc telefoane, sunt felicitat ca am
înteles si încurajat.
De data asta eu joc teatru, plâng, regret, promit orice.
29 Septembrie
Plec din tara la 6 dimineata. Încep telefoanele de
amenintare. O echipa debarca la WBS, dar sunt surprinsi
sa nu gaseasca arhiva WBS Holding, e deja în Occident de
o saptamâna. Predoiu ramâne la mine în birou si dupa
plecarea mea. Paraseste birourile doar când apar
televiziunile.
Se declanseaza scandalul.
August 2013
Primesc un mesaj de la Robert Cazanciuc, sa nu ma mai
iau de Predoiu pe FaceBook, pentru ca ei ma ajuta, dar
sa-l las în pace, au alte planuri cu el.
Alte amanunte:
2011: Omnilogic si Siveco înjura continuu la Basescu si
sunt speriati de unul Ghita din IT. Ghita nu conteaza, nu
se stie bine cine e. În acordarea contractelor de sute de
milioane cu statul român conteaza doar Omnilogic si
19
Siveco. De ce sunt speriati? În spatele Omnilogic si
Siveco se afla eminenta cenusie, domnul profesor
Magureanu. E cumva o lupta între vechea garda si garda
noua?
Dupa 1 mai 2012, Ghita devine leader de piata. Poate de
aceea le era frica!
“Daca ceva sau cineva nu poate fi evitat,
atunci trebuie îmbratisat”
W. Shakespeare
Va urma;
O spovedanie e o marturisire. Un act de curaj si în acelasi
timp o usurare. Nu m-am spovedit niciodata, nici unui
preot, nici iubitei, mici macar propriului meu copil. O voi
face acum, public. Nu ma astept sa fiu crezut si cu atât mai
putin sa fiu iertat. Am avut o viata agitata, un fel de
montagne russe. Nu regret nimic din ce am facut, regret
poate ce nu am facut, experientele pe care nu le-am avut,
oamenii pe care nu i-am cunoscut suficient. Am fost
norocos, pentru ca am fost mereu în mijlocul
evenimentelor. Am trait intens si niciodata nu m-am
plictisit si nici nu am avut sentimentul ca traiesc degeaba.
Istoria ultimilor 50 de ani nu a trecut pe lânga mine, am
fost binecuvântat sa fiu mereu alaturi de vremuri, chiar si
atunci când m-am împotrivit curentului. Se poate spune
orice despre zbuciumul meu din ultimii 30 de ani, în afara
de un cuvânt pe care, oricum, l-am detestat dintotdeauna:
cool.
Nimic nu a fost linistit si nimic din ceea ce am trait nu a
fost degeaba. Am dormit putin toata viata, 3-4 ore pe
noapte, tocmai pentru ca erau atâtea lucruri de trait pe viu.
Am fost la Brasov în 14 noiembrie 1987, am fost în Piata
Universitatii în 21 decembrie 1989, am fost primul
muritor de rând care a intrat în Studioul 4 pe 22 decembrie
1989. Am fost în toaleta din Televiziunea Româna în care
generalul Militaru îl îndemna pe Iliescu sa inventeze
diversiunea cu teroristii. Am fost la Firenze în 1993, în
6
Via Dei Georgofili când a explodat bomba pusa de mafia
siciliana. Am fost în RER-ul parizian la Porte Saint-
Michel, în 1995, când algerieni de la GIA au explodat o
butelie cu gaz plina de cuie. Am fost în 1999 în cabina de
la Crans Montana care s-a prabusit la furtuna de zapada si
am fost în Turnurile Gemene cu 10 zile înainte de
atentatul din 9/11. Am scapat nevatamat din toate, dar am
ramas cu povestile acestor evenimente vesnic vii în
memorie.
Spovedania mea nu se vrea o însiruire platonica de
întâmplari si personaje, de denunturi si caracterizari.
Scopul ei e sa-mi usureze constiinta încarcata si, mai ales,
sa descrie atmosfera fiecarei epoci. Voi încerca o analiza,
evident subiectiva, a sistemelor pre si postdecembrist din
România si, nu în ultimul rând, a evolutiei europene din
anii ‘90, premergatoare Uniunii Monetare si marii crize
economice din 2008. Nu am pretentia ca voi scrie un
compendiu plictisitor de istorie contemporana, ci doar
speranta ca veti putea gusta împreuna cu mine amestecul
de parfumuri si mirosuri pestilentiale ale ultimilor 30 de
ani.
Aceasta carte s-a nascut cu multe chinuri existentiale, cu
multe întrebari la care am încercat sa-mi raspund, dar mai
ales cu o lupta continua a autorului cu propria-i ipocrizie.
Ramâne sa decodati singuri daca am reusit sa ma lepad de
o ipocrizie care mi-a condus existenta din 1985 pâna în
2012. Eu sper ca la sfârsitul acestei spovedanii sa pot sa
spun ca nimic nu a ramas nespus.
7
”Ipocrizia este ofranda pe care viciul o pune
pe masa virtutii.”
La Rochefoucauld
Ma iluzionez ca, dupa ce ma voi usura de tot ceea ce ma
apasa azi, îmi veti descoperi toate viciile pe care le
admirati si toate virtutile pe care le detestati. Intuiesc ca
dupa publicarea acestor spovedanii voi fi întrebat cu
preponderenta de ce am facut-o abia acum si mai ales de
ce am ales acest moment. Lenin spunea ca cele mai
importante lucruri la o revolutie nu sunt nici idealul pe
care-l tinteste si nici cauzele si frustrarile pe care se
sprijina, esential e doar momentul ales pentru a o
declansa. Departe de mine ideea de a declansa chiar si o
minora razmerita, dar cred cu tarie ca suntem într-un
moment de cumpana si ca o mai buna întelegere a
vechiului sistem va duce cu siguranta la crearea unuia mai
bun.
Atât eu, cât si întreaga mea generatie, am falimentat cu
brio în tranzitia postdecembrista. Plecarea în masa a
cadrelor universitare în 1990-1991 a lasat sistemul
educational fara nicio sansa de viitor. Aceea a fost
migratia cea mai dureroasa pentru societatea româneasca
si abia acum îsi produce efectele teribile. Generatia mea ar
trebui sa faca un pas în urma si sa nu încerce sa se
amestece în schimbarea care ar urma sa vina. Experienta
esecului nostru, o experienta foarte bogata si folositoare,
trebuie pusa la dispozitia tinerei generatii fara nicio
sugestie pentru ceea ce va urma. Noi, tinerii din
8
decembrie 1989, putem doar sa le dam sfaturi fara a avea
pretentia de a fi urmate ad litteram, nu avem niciun
ascendent moral asupra tinerilor de azi, care va trebui sa
îndrepte nu doar catastofele comunismului, ci mai ales
mentalitatea lacoma si arivista creata în tranzitia din
ultimii 25 de ani.
Ideea de a pune pe hârtie tot ceea ce am trait nu îmi
apartine. Nu am crezut si nici azi nu cred ca as avea
talentul necesar pentru a povesti obiectiv marele tablou al
tranzitiei. Exista însa multa lume, oameni pe care nu-i
cunosc, care, dupa ce au citit multe fragmente din aceasta
carte publicate de-a lungul timpului pe Facebook, m-au
împins de la spate sa scriu si mai ales sa public. Realizez
ca interesul majoritatii nu sunt culoarea si mireasma unei
epoci, ci mai ales dezvaluirile sistemului corupt cu care
m-am calcat pe picioare zilnic. Sper ca trairile mele, ale
oamenilor simpli si normali ce apar si ei în aceasta
marturisire, sa fie pâna la urma mai importante decât
arhiva cu conturi si transferuri. Arhiva, oricum, am pus-o
la dispozitia justitiei române înca din noiembrie 2014 si nu
cred ca va dura mult pâna când vom vedea si urmarile în
tribunalele dâmbovitene. Spovedaniile sunt, însa, un
amestec de suspine, dureri si râsete, un terci al propriilor
mele trairi, ce ar vrea sa descrie atât tragismul sistemului,
cât si ridicolul celor ce au facut posibila instaurarea sa.
Cum cel mai important lucru pe care l-am trait este chiar
scrierea acestei carti, am agatat pe firul genezei ”Marii
Spovedanii” tot ceea ce mi s-a parut mai relevant pentru
9
a descrie sistemul, papusarii lui si cauzele care au dus la
instaurarea sa. Daca ar trebui sa explic într-o singura fraza
cum s-a ajuns aici, as spune pe nerasuflate:
”Sistemul s-a format, s-a dezvoltat si s-a propagat prin
efortul si contributia întregului popor român. Daca fiecare
dintre noi va pune umarul la distrugerea si reasanarea lui,
macar în aceeasi masura în care am pus umarul la
proliferarea lui, atunci cu siguranta vom reusi. Cum eu am
contribuit din plin la acest sistem, voi contribui si mai
mult la demascarea si distrugerea lui. Nu am uitat nimic
din ceea ce am facut si vreau ca macar generatiile viitoare
sa învete ceva din experienta mea. Asta nu înseamna ca
voi milita pentru ideea ca vina colectiva e cea care ne-a
adus aici. Exista vinovati si va trebui sa existe si pedepse
pentru ei.”
Într-o tara condusa de hoti, singurul pacat capital e prostia
supusilor. “În Drept, cineva e vinovat doar daca încalca
drepturile altuia; în Etica, el este vinovat doar daca se
gândeste sa faca asta”, spunea I. Kant. Daca ne-am gândi
de fiecare data când întreprindem ceva daca nu cumva
încalcam drepturile celorlalti, sigur am comite mai putine
pacate morale si sigur nu am favoriza nasterea si
înmultirea monstrilor coruptiei. Spovedindu-ma, voi
încerca sa ma gândesc la drepturile tuturor, atât ale
calailor, cât si ale victimelor.
10
“Exista oameni care nu îmbratiseaza decât
umbre, acestia beneficiaza doar de umbra
fericirii.”
W. Shakespeare
Umbrele politicii în 2012
Pretutindeni, dar mai ales pe meleagurile dâmbovitene,
politica s-a facut la cafenele, restaurante, case
conspirative, în general departe de ochii maselor. Noi,
românii, am fost mereu fascinati de jocurile de culise, de
piedicile pe la spate si mai ales de umbrele dubiului. Daca
Creatorul ne-ar livra în piata publica filmul real al
umbrelor ultimilor 24 de ani, nimeni nu ar crede ceea ce ar
vedea, dar, în acelasi timp, toti vor spune: ”Ti-am zis eu ca
asa a fost”.
CTP-ul, Crucisatorul Potemkin al presei românesti,
întrevede un scenariu. Cum nu are suficiente date, voi
încerca sa completez fictiunea printr-o însiruire bruta a
unor evenimente traite de mine în primele 9 luni ale anului
2012. Sper sa reusesc o însiruire telegrafica, fara floricele
si mai ales fara comentarii personale. Va las sa trageti ce
concluzii vreti si sa va imaginati ce scenarii doriti.
Decembrie 2011
Reuniune la Bruxelles. Situatia datoriilor publice ale
multor tari europene devine din ce în ce mai greu de
controlat. Cameron paraseste intempestiv reuniunea,
lasând cuplul “merkozy” sa se descurce cu moneda
11
europeana. Basescu se întoarce de la Bruxelles preocupat
de situatia economica, dar si mai preocupat de scaderea
popularitatii Guvernului Boc si a sa personal. Vrea sa
schimbe primul ministru, dar Boc nu cedeaza, nu vrea sa
demisioneze. Conduce guvernul prin mâna lui Predoiu,
omul sau de încredere în Guvern. În Guvern, e haos;
nimeni nu mai asculta, nici de Boc, nici de Basescu, toti
sunt disperati. Informatiile le primesc de la Predoiu. Ideea
lui Basescu e sa-l aduca pe Maior prim-ministru, sa-l tina
2 ani si sa-l pregateasca sa devina viitorul presedinte.
Maior joaca la doua capete si începe sa aiba întîlniri de
taina cu câteva umbre importante din PSD. Predoiu spera
ca Boc sa demisioneze, si el sa fie numit prim-ministru.
Mergem în bârlogul SRI, în vechea casa facuta de Carol
pentru Lupeasca. E stînjenitoare, un amestec de
comunism, brâncovenism si noile gusturi postdecembriste.
E o casa în care nu te simti în niciun secol. La masa, eu,
Predoiu, Daianu, Maior, Coldea. Predoiu a cerut întâlnirea
pentru a le povesti ce se întîmpla daca euro va cadea sau
daca se va sparge în doua, euro pentru bogati (Germania,
Olanda, Finlanda) si cel pentru saraci (Grecia, Portugalia,
Italia, Spania). Se vehiculeaza chiar si ideea ca în cazul
unui ”run” la bancile românesti, acestea ar putea fi aparate
cu TAB-urile împotriva deponentilor care doresc sa-si
retraga banii. Coldea pare cel mai inteligent si respinge
categoric aceasta solutie. La sfârsit, situatia ramâne la fel
si nu se trage nicio concluzie. Dupa un timp, Predoiu îmi
spune: Au zis ca esti destept, dar esti incontrolabil.
12
Foarte destept nu cred ca am fost, pentru ca eu vedeam
Germania retragîndu-se din euro si, desi si azi cred acelasi
lucru, nimic nu ne face sa credem ca se va întâmpla.
Maior e foarte sigur de sine, vorbeste putin si pune
accentul pe institutiile statului care sunt pregatite si vor
actiona conduse de BNR.
Ianuarie 2012
Situatia se înrautateste la noi, dar pare a se îmbunatati în
afara. Afara, începe marea tiparire de bani, la noi deficitul
bugetar e incontrolabil si, colac peste pupaza, apar
manifestatii în piata, urmare a gafei cu Arafat. Boc
cedeaza si e de acord sa demisioneze. Maior e convins ca
îi va lua locul, Predoiu la fel. Basescu joaca la cacealma.
Februarie 2012
Boc demisioneaza. Predoiu e numit prim-ministru
interimar si e foarte fericit, crezând ca va ramâne pâna la
capat. Boc paraseste Palatul Victoria luând paltonul lui
Predoiu, cu 10 numere mai mare, e debusolat, nimeni nu-l
mai baga în seama. Aceasta numire total ciudata a fost
facuta pentru orgoliul lui Predoiu, ca sa-l tina aproape. El
e dependent de Basescu 100% si e convins ca Basescu are
nevoie de el pentru a face numirile la Parchet si DNA,
faimoasa rocada.
În noiembrie 2011, în trenul de Geneva, mergând la un
concurs de golf, Predoiu este sunat de Basescu si se ridica
automat în picioare.
Revenim. Seara, este numit MRU, Predoiu e deceptionat,
dar Basescu îl linisteste cu chestia ca oricum va putea
13
sa-si puna pe cartea de vizita Ex. Prim-Ministru (dupa ce a
parasit Ministerul Justitiei, pe cartea de vizita a lui Predoiu
scria Ex. Prim-Ministru, Ex. Ministru de Externe, Ex.
Ministru al Justitiei. Arata înfiorator. Cum i-am dat în
folosinta birourile de la WBS, comandase si o placuta cu
aceste inscriptii).
MRU nu e votat înca de Parlament, asa ca Predoiu se
ocupa cu deszapeziri si se bucura înca vreo câteva zile de
putere. MRU ajunge la Palatul Victoria, e debusolat, dar
Predoiu conduce Guvernul timp de peste o luna, chiar din
biroul lui MRU. MRU se ocupa doar de imagine, nu de
Guvern, e deja în campanie prezidentiala. MRU începe sa
faca troc pentru imagine. Îsi aranjeaza întrebarile la Gâdea
si reuseste sa plece învingator. Ma cheama la Palatul
Victoria. Îl întreb pe Predoiu ce vrea de la mine. MRU
vrea un troc, sa ma puna sef la Consiliul consultativ si eu
sa-i garantez sustinerea de la Hotnews. Îi comunic prin
Predoiu ca nu ma amestec în politica editoriala si
întâlnirea nu mai are loc. MRU face acel consiliu mamut,
totul la troc. Blanculescu, fiind cel mai lingau, este numit
secretar. Peste doar cîteva luni, Blanculescu îl va critica pe
MRU si va deveni consilierul lui Ponta. Acel consiliu nu
se va întâlni nici macar o singura data, era doar o chestie
de a da ceva la schimb fara dorinta de a schimba ceva în
economie.
MRU devine arogant, tipa la ministri, îi jigneste si evident
apar animozitati în PDL. Basescu nu-l salveaza, ba chiar
pune paie pe foc. Numirea lui MRU era doar pentru a-i
arata pisica lui Maior, care nu fusese ascultator, cel putin
asa-mi relateaza Predoiu. Predoiu e convins ca Basescu
14
îl are pe el drept carte salvatoare si ca Maior si MRU vor
disparea cu timpul, fiind deja arsi politic.
Predoiu organizeaza întâlniri pentru, vezi Doamne,
salvarea României si schimbarea mentalitatii politice.
Participa Iulian Chifu de la Cotroceni, Mihnea
Constantinescu de la SIE, Daianu, eu si din cînd în cînd si
altii. Predoiu e convins ca într-un an va fi milionar si în
doi Presedinte. Vreau sa precizez ca nu cred ca a luat un
ban cât a fost ministru, a trait doar din ce i-am câstigat eu
la Bursa.
Deja din martie se stie ca MRU va cadea pe mâna lui
Oprea si a câtorva PDL-isti. Ceea ce nu se stie e ca nu
Predoiu va fi succesorul. Predoiu îmi repeta ca el e
singurul politician care se poate întelege si cu liberalii si
cu Hrebenciuc, a dovedit-o când a trecut codurile si
Basescu merge pe mâna lui. Basescu i-o va trage a doua
oara, tot cu zâmbetul pe buze.
Aprilie 2012
Se vorbeste deja de motiunea de cenzura. MRU e linistit,
Predoiu e convins ca va trece. Începe deja din proprie
initiativa sa negocieze cu liberalii si Hrebenciuc. Nimeni
nu-l baga în seama.
Motiunea trece, guvernul MRU cade. Predoiu realizeaza
în ultima clipa ca nu va fi Prim-Ministru, dar spera sa
ramâna Ministru de Justitie. Ponta îi face propunerea, se
duce la Basescu sa primeasca girul si sa-l roage sa insiste
pe lânga Ponta. Mi se pare ciudat, dar, vazând sms-urile,
cred ca e posibil ca Ponta sa-l lase la Justitie.
15
Încerc sa schimb toti banii Bursei în dolari, reusesc sa
schimb doar 2 milioane, pentru ca toti din CA se opun. Eu
plec la Paris de 1 Mai, Predoiu ramâne pe baricade.
Primesc la Paris sms de la Predoiu:
Crin si Voiculescu se opun, nu voi fi Ministru la Justitie.
Predoiu vrea un post la Sibex, eu nu pot sa îl ofer, ne
certam.
Mai 2012
Revin la Bucuresti. Ponta anunta Guvernul. Hotnews îi
demoleaza un ministru, doamna “Standford” de la
Educatie. Am deja si mai multi dusmani. Daianu insista sa
vând Hotnews(1 si sa ies de la Sibex(2, ma avertizeaza ca
asa pot ramâne cu WBS(3. Ma simt puternic, nu cedez.
Iulie-August 2012
Începe suspendarea. Hotnews îl sustine pe Basescu si
acuza lovitura de stat. Leul se devalorizeaza si mai mult,
începuse deja de dinainte de 1 Mai, imediat dupa motiune.
Predoiu primeste oferta sa se duca consilier la Cotroceni,
ca si Funeriu si ceilalti, dar refuza. Îi dau birourile mele
(1 Hotnews - agentie de stiri în actionariatul careia C. Sima avea o
cota importanta) (n.m.)
(2 Sibex - Sibiu Stock Exchange SA, în actionariatul careia de
asemenea C. Sima avea o cota importanta si era presedintele
Consiliului de Administratie. Principalul obiect de activitate al
societatii: administrarea pietelor financiare. (n.m.)
(3 WBS - World Brokerage Services România, înfiintata în 1997 de
un grup international de traderi, condusi de C. Sima, care detinea
36,15% din capital. (n.m.)
16
gratis si încearca sa lucreze de la mine, de la WBS, dar nu
reuseste nimic, e deja depresiv, îi lipseste puterea.
La suspendare, nu ia pozitie si nu-l sustine pe Basescu, se
simte folosit si aruncat ca o cârpa. Eu ma implic puternic.
Primesc amenintari la telefon ca voi citi Hotnews din
aceeasi celula cu Basescu. Basescu e suspendat. Basescu
vine la Hotnews sa dea interviu. Înca crede ca va reusi sa
convinga lumea sa voteze NU. Îi explic ca singura solutie
e boicotul si ca eu în locul lui as face ca si De Gaulle cu
“Je vous ai compris“. Ii spun ca eu as boicota, apoi m-as
demite, dar eu as organiza alegerile, e o iesire din scena
demna. Ma asculta, dar nu comenteaza.
Pantazi, redactorul-sef de la Hotnews, e foarte preocupat
ca l-am ofensat pe domnul Presedinte. Ramân surprins,
Hotnews l-a ajutat si criticat pe Basescu fara sa primeasca
niciun ajutor, poate ca eu ma însel. Nu mai am încredere
în nimeni, devin brusc circumspect. Pâna atunci, eram
expansiv, chiar inconstient de curajos. Îl sun pe Tariceanu
sa-l conving ca nu e bine sa joace cartea Voiculescu.
Tariceanu e linistit, îmi spune ca nimic nu se va schimba,
chiar daca Basescu va pleca, UE nu are forta sa-i opreasca
si ca Voiculescu nu e un drac asa de negru. Explodez si îi
explic principii.
Basescu boicoteaza si ramâne Presedinte, dar totul se
decide la CC. Simt ca sunt atacat, dar ramân pe pozitii si
ma consider înca puternic. Nu facusem nicio afacere cu
statul, nu am fost la nicio licitatie, nu aveau ce sa-mi faca,
asa credeam eu.
17
Septembrie 2012
CNVM îmi blocheaza conturile, vor deja sa ma debarce de
la Sibex. GS îmi lichideaza conturile din lipsa de margine.
Sunt falit. Încerc totusi sa ma salvez, fara sa încerc sa vad
de unde-mi vine.
Predoiu ma duce la Hrebenciuc. Hrebenciuc e înainte de
întâlnirea din Delta a USL-ului. Promite sa ma ajute si-mi
demonstreaza puterea sa. Suna la Dorina Mihailescu, care
se afla la Frankfurt sa-l spioneze pe Isarescu, si amâna
AGA la Sibex. Suna si la Fercala, caruia îi promite sefia
CNVM daca ma ajuta sa ies din rahat. Încep deja sa
îmbratisez umbrele, si umbrele ma înconjoara. Vreau sa
iau credit de la GS, dar Predoiu ma opreste, pentru ca
Hrebenciuc ma va ajuta. Cred.
Dimofte ma împrumuta cu 400k(1, pare sa fie sincer. Ma
duc sa joc golf la Clubul Diplomatilor si dau de Noaptes,
habar nu am cine e. Se prezinta drept viitorul cuscru al lui
Hrebenciuc si îmi spune: Stiu tot si te voi ajuta. Cred din
nou si continui sa îmbratisez umbre.
Ma întâlnesc din nou cu Hrebenciuc si Predoiu, la cafea,
în Cartierul Francez. Accept sa ma retrag de la Sibex si sa
vina Predoiu si Daianu. Hrebenciuc îmi spune: Avem
multe planuri cu tine.
Daianu continua sa ma preseze cu sms-uri si telefoane, sa
vând Hotnews, Hrebenciuc nu e interesat, dar îmi
sugereaza sa vând. Toti ma sfatuiesc sa cedez si sa-mi dau
chilotii jos. Accept orice. Vând Hotnews. Promit sa lucrez
pentru umbre si sa-i vând totul lui Dimofte, pe gratis. Dau
(1 400k - 400.000 (n.m.)
18
toate actele si promit sa fac ce mi se spune, data e stabilita,
29 septembrie. Acolo ar fi trebuit sa-mi dau chilotii jos.
Predoiu îmi spune sa stau linistit, ca el va fi Presedintele
României în 2014.Toata lumea e înteleasa.
Accept orice, deja mi-e frica. Îmi pun cenusa în cap si
spun ca regret ca am încercat sa lupt împotriva lor. Toti
ma cred si ma consoleaza, dar îmi promit ca va fi bine, cu
ei, cu umbrele. Primesc telefoane, sunt felicitat ca am
înteles si încurajat.
De data asta eu joc teatru, plâng, regret, promit orice.
29 Septembrie
Plec din tara la 6 dimineata. Încep telefoanele de
amenintare. O echipa debarca la WBS, dar sunt surprinsi
sa nu gaseasca arhiva WBS Holding, e deja în Occident de
o saptamâna. Predoiu ramâne la mine în birou si dupa
plecarea mea. Paraseste birourile doar când apar
televiziunile.
Se declanseaza scandalul.
August 2013
Primesc un mesaj de la Robert Cazanciuc, sa nu ma mai
iau de Predoiu pe FaceBook, pentru ca ei ma ajuta, dar
sa-l las în pace, au alte planuri cu el.
Alte amanunte:
2011: Omnilogic si Siveco înjura continuu la Basescu si
sunt speriati de unul Ghita din IT. Ghita nu conteaza, nu
se stie bine cine e. În acordarea contractelor de sute de
milioane cu statul român conteaza doar Omnilogic si
19
Siveco. De ce sunt speriati? În spatele Omnilogic si
Siveco se afla eminenta cenusie, domnul profesor
Magureanu. E cumva o lupta între vechea garda si garda
noua?
Dupa 1 mai 2012, Ghita devine leader de piata. Poate de
aceea le era frica!
“Daca ceva sau cineva nu poate fi evitat,
atunci trebuie îmbratisat”
W. Shakespeare
Va urma;
vineri, 15 mai 2015
Armele high-tech americane au început să fie blocate prin tehnologia Keshe
Asistăm pe lună ce trece la escaladarea unor tensiuni politice, militare şi economice între SUA şi Federaţia Rusă, primele două mari puteri ale lumii. De ambele părţi sunt pregătite exerciţii militare de anvergură, în timp ce reprezentanţii guvernamentali fac publice declaraţii tranşante. În esenţă, mass-media occidentală prezintă dinamica evenimentelor ca pe un abuz continuu de putere din partea Rusiei, spunându-se că din acest motiv coaliţia NATO (mai exact SUA, asistată de UE) urmăreşte cu tot mai mare determinare să restabilească echilibrul şi să asigure pacea. Există însă o serie de date esenţiale pe care canalele oficiale de informare ale Occidentului le ascund faţă de opinia publică referitor la cine şi ce anume determină în realitate raportul de forţe între cele două super-puteri.
Conform unor dezvăluiri ce au apărut în media alternativă, unul dintre motivele principale pentru care SUA şi UE fac presiuni asupra Rusiei este acela că guvernul rus deţine de câţiva ani o tehnologie absolut revoluţionară, care îi conferă printre altele şi un uriaş avantaj militar. Aceasta este, fără îndoială, o situaţie de neacceptat pentru administraţia de la Casa Albă, care de zeci de ani duce o politică de intervenţie autoritară peste tot în lume unde consideră că „trebuie să facă ordine”. Bineînţeles, noua tehnologie folosită de ruşi este deocamdată ţinută top secret, dar există deja informaţii concludente care dezvăluie că este vorba de sisteme de tip „MAGRAV” (bazate pe controlul câmpurilor magnetice şi gravitaţionale) ce au fost puse la dispoziţie de Fundaţia Keshe.
O confirmare clară a acestei situaţii ce pune capăt mândriei guvernanţilor americani a avut loc anul trecut, pe fondul crizei din Ucraina. La data de 10 aprilie 2014 un vas de război aparţinând Marinei americane, USS Donald Cook, a fost trimis în apele neutre ale Mării Negre echipat cu cele mai moderne sisteme de luptă ale NATO. Distrugătorul USS Donald Cook avea la bord 56 rachete nucleare Tomahawk, patru radare foarte puternice, precum şi cel mai recent sistem american de detectare şi distrugere a rachetelor, AEGIS. Pătrunderea vasului american în acea zonă intra însă în contradicţie cu Convenţia de la Montreaux. Conform acestui tratat internaţional, navele de război ale ţărilor non-riverane Mării Negre nu pot staţiona în zonă mai mult de 21 de zile. Moscova şi-a exprimat de mai multe ori preocuparea în legătură cu prezenţa navelor NATO în Marea Neagră şi în acest sens ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a atras atenţia că unele nave militare americane au depăşit deja limita de 21 de zile permise pentru şederea lor în Marea Neagră.
Ca răspuns la pătrunderea distrugătorului USS Donald Cook în Marea Neagră, Moscova a trimis în data de 12 aprilie un bombardier neînarmat, de tip SU-24, care a survolat nava de război americană. Conform ziarului rus Rossiyskaya Gazeta şi declaraţiilor făcute de generalul rus Pavel Zolotarev (director adjunct al Institutului de studii americane şi canadiene al Academiei de Științe a Rusiei), singura dotare a avionului rus a fost doar cu un ,,coș” montat sub fuselaj, ce conținea un dispozitiv de război electronic numit Khibiny. Se pare că ceea ce a urmat a pus în stare de şoc marinarii navei americane. Mai multe surse alternative de ştiri (printre carehttp://www.voltairenet.org/
-cybersecurity-system/ ,http://www.veteranstoday.com/
-cybersecurity-system/ ,http://www.veteranstoday.com/
În data de 14 aprilie 2014 Pentagonul a făcut public faptul că a fost deosebit de deranjat de respectivul eveniment, emiţând chiar un protest oficial ce a conţinut un comentariu neașteptat de emoțional. Reprezentantul Pentagonului a caracterizat atitudinea Rusiei în acel caz ca „provocatoare şi neprofesională”, precizând şi că: „Incidentul a demoralizat echipajul navei”. Este de remarcat că deşi Pentagonul s-a ferit să recunoască direct, acest comentariu confirmă totuşi că situaţia i-a depăşit complet pe militarii distrugătorului american. Cu privire la acest incident, mass-media occidentală a continuat – aşa cum era de aşteptat – să elogieze armata SUA, menţionând doar că un avion rusesc a survolat de 12 ori vasul american USS Donald Cook, fără să pomenească absolut nimic despre vreo eventuală blocare a capacităţii de luptă a acestuia.
De cealaltă parte, în mediile de informare alternative ruse incidentul a fost prezentat explicit, arătându-se că scopul acelei demonstraţii a fost să descurajeze ofensiva americană spre Răsărit şi să arate că Rusia nu doreşte război. Puteţi urmări o astfel de descriere elocventă în videoclipul următor. (Pentru a vedea subtitrarea în limba română apăsaţi butonul CC).
Informaţii adiţionale foarte semnificative despre noile sisteme ruse de război electronic au fost prezentate şi de postul de televiziune rusesc http://www.ntv.ru/
Se poate constata că în prezent tot mai mulţi experți militari ruşi (vezi http://sputniknews.com/
Sursele de informare alternativă citate anterior afirmă că dispozitivul Khibiny – folosit împotriva distrugătorului american USS Donald Cook – are la bază tehnologia Magrav pusă la punct şi provenită de la Fundaţia Keshe. Această tehnologie permite bruiajul radio-electronic al inamicului şi, în plus, s-a precizat că de exemplu dacă USS Donald Cook ar fi lansat o rachetă împotriva avionului rus Su–24, dispozitivul Khibiny ar fi deviat-o și ar fi trimis-o înapoi la cei care au lansat-o. Aşa cum precizam şi într-un articol precedent (https://armoniacosmica.
Rusia nu este însă singura ţară care deţine tehnologia Magrav. Un incident recent a dovedit că şi Franţa a primit această tehnologie. În data de 2 martie 2015, în cadrul unor exerciţii militare tactice desfăşurate în largul coastelor Floridei, submarinul francez Saphir a pus într-o totală 
inferioritate marele portavion american USS Theodore Roosvelt şi întreaga sa escortă. Comentatorii militari arată că în condiţii de război această situaţie ar fi însemnat scufundarea certă a tuturor vaselor respective. Evenimentul a fost consemnat de agenţia de ştiri rusă http://sputniknews.com/news/
inferioritate marele portavion american USS Theodore Roosvelt şi întreaga sa escortă. Comentatorii militari arată că în condiţii de război această situaţie ar fi însemnat scufundarea certă a tuturor vaselor respective. Evenimentul a fost consemnat de agenţia de ştiri rusă http://sputniknews.com/news/
Un alt incident care a dovedit din nou ineficienţa tehnicii militare americane în faţa noilor arme de război ce utilizează tehnologia Magrav a avut loc în apele Mării Baltice. Cu această ocazie portavionul USS Theodore Roosvelt a fost din nou făcut „şah mat”. Trebuie spus că acest portavion este considerat unul dintre cele mai mari şi mai puternice vase de război ale Marinei americane, având 100.000 de tone şi 5.000 de marinari la bord. Şi totuşi, în data de 23 martie 2015, USS Theodore Roosvelt a fost „scufundat” de trei submarine ruseşti în cadrul unor exerciţii tactice. Site-ul http://www.eutimes.net/2015/
Media alternativă dezvăluie de asemenea că pentru a contracara efectele armelor ruseşti ce folosesc Magrav, US Air Force
au recurs la începutul anului acesta la testarea unui sistem militar numit High Energy Liquid Laser Area Defense System(HELLADS), sistem ce vizează detectarea rachetelor din atmosfera terestră operând pentru aceasta cu viteza luminii. Exercițiile adoptate de US Air Force au urmărit în luna martie să doboare o țintă de reintrare în spațiul aerian, ICBM (rachetă balistică intercontinentală) ce simula un atac nuclear al Federației Ruse. Mai mulţi experți susțin însă că efectele utilizării HELLADS pentru o rază lungă de acţiune tind să se răspândească în întreaga atmosferă şi astfel afectează totul în calea lor. Este mai mult decât concludent că – după cum arată şi site-ul de ştirihttp://rt.com/news/165872-
au recurs la începutul anului acesta la testarea unui sistem militar numit High Energy Liquid Laser Area Defense System(HELLADS), sistem ce vizează detectarea rachetelor din atmosfera terestră operând pentru aceasta cu viteza luminii. Exercițiile adoptate de US Air Force au urmărit în luna martie să doboare o țintă de reintrare în spațiul aerian, ICBM (rachetă balistică intercontinentală) ce simula un atac nuclear al Federației Ruse. Mai mulţi experți susțin însă că efectele utilizării HELLADS pentru o rază lungă de acţiune tind să se răspândească în întreaga atmosferă şi astfel afectează totul în calea lor. Este mai mult decât concludent că – după cum arată şi site-ul de ştirihttp://rt.com/news/165872-
Rapoartele Ministerului rus al Apărării conduc aşadar la concluzia că iniţiativele armatei americane de a testa noi tipuri de arme – cum ar fi sistemul HELLADS – vin ca o tentativă de a dezvolta contra-măsuri împotriva tehnologiei Magrav.
Este de remarcat că în data de 23 aprilie 2012 preşedintele Barack Obama a semnat un decret prin care tehnologia Magrav dezvoltată de Fundaţia Keshe a fost interzisă în SUA, fiind asociată cu „terorismul” (https://www.whitehouse.gov/
Situaţia care a determinat administraţia Casei Albe să ia foarte în serios tehnologia Keshe a fost capturarea de către iranieni în decembrie 2011 a unei drone ce folosea cele mai sofisticate sisteme militare americane. Guvernanţii de la Washington erau absolut siguri că datorită tehnologiei high-tech de „ultimă generaţie” (pe care o considerau imbatabilă), drona lor de spionaj nici măcar nu ar putea fi detectată de inamici. Cu toate acestea iranienii le-au capturat drona din zbor, la o înălţime de aproximativ 6 kilometri, şi au adus-o la sol fără nici cea mai mică zgârietură! Evenimentul a fost pe larg prezentat de televiziunile iraniene. Puteţi urmări în continuare un scurt exemplu de asemenea ştire difuzată de o televiziune iraniană:
Deşi iniţial mass-media occidentală a catalogat informaţia despre capturarea dronei ca fiind un fals, în cele din urmă situaţia a fost recunoscută oficial, inclusiv de către preşedintele Obama, care a cerut public iranienilor drona înapoi (vezi de exemplu https://www.youtube.com/watch?
După evenimentul legat de capturarea dronei, Mehran Keshe a cerut preşedintelui Obama p
rintr-o scrisoare oficială să coopereze pentru fundamentarea unui climat de pace mondială. Savantul iranian a avertizat totuşi că „Portavioanele SUA nu vor deveni altceva decât simple căzi plutitoare dacă tehnologia noastră Magrav va fi utilizată în mod eficient, iar pistele pline de avioane de luptă F16, F18 și așa mai departe nu vor deveni altceva decât muzee de păsări de fier, deoarece aceste ambarcațiuni nu vor putea să zboare dacă sistemele lor electronice au fost atinse de tehnologia spațială Magrav. Aceste avioane și nave de luptă ar trebui să fie rebobinate de la A la Z înainte să mai poată funcționa vreodată din nou”.
rintr-o scrisoare oficială să coopereze pentru fundamentarea unui climat de pace mondială. Savantul iranian a avertizat totuşi că „Portavioanele SUA nu vor deveni altceva decât simple căzi plutitoare dacă tehnologia noastră Magrav va fi utilizată în mod eficient, iar pistele pline de avioane de luptă F16, F18 și așa mai departe nu vor deveni altceva decât muzee de păsări de fier, deoarece aceste ambarcațiuni nu vor putea să zboare dacă sistemele lor electronice au fost atinse de tehnologia spațială Magrav. Aceste avioane și nave de luptă ar trebui să fie rebobinate de la A la Z înainte să mai poată funcționa vreodată din nou”.
Impactul tehnologiei Keshe a ajuns acum să nu mai poată fi ascuns pentru multă vreme faţă de opinia publică. Această tehnologie revoluţionară determină deja balanţa de putere între statele lumii. Din fericire, cei care o deţin nu doresc războiul, ci tocmai blocarea eforturilor disperate ale unor organizaţii trans-naţionale ce doresc să-şi menţină autoritatea prin forţă şi prin declanşarea artificială a felurite crize la nivel mondial.
Tocmai în direcţia fundamentării unui climat de pace mondială este salutar faptul că în urmă cu
trei ani Fundaţia Keshe a oferit gratuit tehnologia sa tuturor guvernelor statelor dispuse să o implementeze în scopuri paşnice (http://www.keshefoundation.
trei ani Fundaţia Keshe a oferit gratuit tehnologia sa tuturor guvernelor statelor dispuse să o implementeze în scopuri paşnice (http://www.keshefoundation.
Numărul ţărilor care primesc tehnologia Keshe este în continuă creştere. O listă a acestora este prezentată de Google: https://www.google.com/maps/d/
Având în vedere gradul ridicat de clasificare al informaţiilor legate de acest subiect este impropriu să ne aşteptăm la confirmări oficiale depline sau la date absolut ne-controversate care să provină din mediile alternative. După cum putem însă constata, indiciile care au apărut sunt tot mai numeroase şi ele scot la iveală o realitate care deja a început să schimbe faţa lumii.
joi, 14 mai 2015
MAI AVEM TARA? UN EXEMPLU DE PAROXIM DEMOCRATIC
Când o să priceapă toată lumea că investitorii străinii nu vor binele nostru, ci doar al lor?
Introducere: ”În 16 noiembrie dimineaţa, înainte de alegeri, situaţia în România era după cum urmează: tot petrolul şi jumătate din resursele de gaze – la austrieci; distribuţiile din energie (cele care strâng banii) – la nemţi şi francezi în cazul gazelor, la italieni, nemţi şi cehi în cazul electricităţii, la austrieci, kazahi şi ruşi în cazul carburanţilor; băncile – la austrieci, greci şi francezi; industriile câte mai există – la nemţi, britanici, ruşi, italieni etc; telefonia – la francezi, britanici şi nemţi; pădurile (probabil peste jumătate) – la austrieci, unguri, nemţi; pământurile agricole (probabil peste 40%) – la italieni, unguri, danezi etc. În 16 noiembrie, la închiderea urnelor, după victoria zdrobitoare, tabloul era acelaşi. Si aşa va rămâne. Fraţilor, nu veţi lua nimic înapoi! Actualii deţinători vând scump, nu dau gratis precum statul român! Și v-au luat şi banii, ca să nu aveţi cu ce cumpăra!” (Ilie Șerbănescu)Scrisoare deschisă către bucureșteni și toți românii
Dragii mei concetățeni, sînt și eu, ca și dumneavoastră, un locuitor al acestui îndrăgit oraș . Aici m-am născut, mi-am petrecut copilăria, mi-am făcut studiile și am muncit pînă cînd am ieșit la pensie.
Am muncit 42 de ani din care 22 pentru propășirea socialismului și 20 pentru dezvoltarea capitalismului și a democrației de la care am sperat mult mai mult . Acum sînt la pensie . Să nu credeți cumva că m-am pricopsit . Îmi petrec anii chivernisind banii de pensie în primul rînd pentru plată facturilor.
Știți și dumneavoatra, poate mai bine ca mine, că viață de bucureștean te obligă la folosirea unor servicii și facilități publice indispensabile cum ar fi curentul electric, gaze, apa curentă, cablu tv, internet, telefon și cîte altele. Tot uitindu-mă prin facturi am observant un lucru pe care aș vrea să vi-l împărtășesc și dumneavoastră. Și anume că eu, ca și dumneavoastră, plătesc apa la o companie numită Apa Nova care e o companie frantuzească dar îmi vinde apă românească pentru că, cu siguranță, nu o aduce din Franța. Deci eu, atunci cînd fac duș sau cînd îmi fac un ceai, îl fac cu apă românească, dar banii mei pleacă în Franța.
Curentul electric îl plătesc la o companie italiană numită Enel. Deci, cum am aprins un bec, am deschis o supapă prin care banii mei se scurg în Italia. Sînt convins că nici Enelul nu-mi vinde curent italian.
Gazul metan îl plătesc la GDF Suez (Gaz de France Suez), firmă tot franțuzească ce îmi vinde mie și multor altora gaz metan românesc, dar banii noștri pleacă la Paris să se integreze în UE.
Telefonul, indiferent că-l plătesc la Romtelecom, Vodafone, Orange sau Cosmote, cum deschid gura să zic ceva la telefon, cum îmi mai zboară din portofel niște bani către zări străine.
Cablul TV și internetul le plătesc la RCS & RDS. Ăștia, mărturisesc că nu știu de unde sînt dar am auzit că patronul lor, pe nume Zoltan Teszary, locuiește la Budapesta și nu știe nici el dacă mai e român sau European.
Ce să va mai spun că, dacă bag benzină în rezervor, m-am integrat și cu mașina în Europa, că nu mai e în tot Bucureștii un PECO românesc.
Ferească Dumnezeu de vreun împrumut la bancă, pe care mărturisesc că nu l-am făcut, dar sînt sigur că mulți au fost nevoiți să-l facă și acum plătesc dobînzi grele și comisioane către bănci străine fiindcă în București,în afară de CEC, nu mai e nici o bancă românească.Deci ne integrăm cu succes și în sistemul financiar European, cu portofel cu tot. Dacă umplem coșul cu merinde la supermarket, pentru îndestularea familiei, iarăși aruncăm cu banii peste mări și țări fiindcă marfă e aproape 90% de import.
Deci cam astea sînt urmările politicii de privatizare a celor care au condus țara în ultimii 24 de ani. Am fost predați la pachet, pe post de consumatori captivi, unor companii străine care ne calculează prețurile în euro, deși noi sîntem plătiți în lei! Pe facturi prețurile cresc fără să ne întrebe nimeni, deși noi avem un contract cu fiecare din aceste companii de utilități.
Cît mai poate dură o asemenea hemoragie financiară? Dar să știți că situația asta nu e specifică doar Bucureștiului. Ea se regăsește în toate marile orașe din țara . Toată lumea consumă și nimeni nu mai produce nimic, iar banii românilor se scurg în afară țării. Pagubele sînt uriașe!Au dispărut, în ultimii 24 de ani peste 1200 de întreprinderi productive: fabrici,uzine,combinate,
cooperative, sisteme de irigații și cîte altele! În România, primul război mondial + al doilea război mondial + cutremurul din 1977 nu au distrus 1200 de întreprinderi. Politicienii ultimilor 24 de ani au reușit performanța!
Nici bomba de la Hiroșima + bombă de la Nagasaky nu au reușit performanță asta, e dovedit statistic .Deci politicienii noștri din ultimii 24 de ani sînt mai răi că bomba nucleară. Nu mai vorbesc de recordul de a crește datoria publică la 20 miliarde de euro.I-au spus datorie publica, deși nu ne-au întrebat pe noi, poporul, atunci cînd au contractat-o, dar ca să fie siguri că e datoria noastră, a poporului și că noi o vom plăti… noi și nepoții noștri!
Cît mai poate dură o asemenea situație? Ce fel de țara vom lasă noi moștenire copiilor și nepoților noștri?! Mulți dintre ei caută de pe acum să-și facă o situație prin alte țări. Cifre neoficiale spun că vreo 4 milioane de tineri români muncesc în străinătate și din generațiile care se ridică mai toți vor să plece, fiindcă este o adevărată performanță să-ți găsești un loc de muncă în țara ta.
Nimeni nu cere de pomană . Toată lumea dorește un loc de muncă ! Fără producție autohtonă de bunuri, doar cu consum și servicii și alea livrate de străini vom pieri ca țara și ca neam în cîțiva ani de zile. Acest lucru trebuie să înceteze și România să-și recapete controlul asupra serviciilor publice și asupra întregii economii!
Serviciile publice sînt afaceri cu clienți captivi. Ele trebuie să fie în mînă românilor, a statului român, altfel ne vom trezi cu prețuri din ce în ce mai mari !
Dumnezeu să ne lumineze mintea!
În caz contrar vom trage apa la București și vom face plata la Paris, ca și pînă acum!Fă un bine țării tale! Citește și dă mai departe!
luni, 4 mai 2015
Secretul degenerarii
Articol al lui Julius Evola
Oricine a ajuns să respingă mitul raţionalist al “progresului” şi al interpretării istoriei ca o dezvoltare pozitivă fără întrerupere a umanităţii se va găsi condus în mod gradual către viziunea lumii care era comună tuturor marilor culturi tradiţionale, şi care are în centrul său memoria unui proces de degenerare, de lentă întunecare, sau de cădere a unei lumi anterior mai elevată. Dacă pătrundem mai profund în interiorul acestei noi (şi străvechi) interpretări, vom întâlni probleme variate, dintre care cea mai importantă este secretul degenerării.
În sens literal, această problemă nu este deloc o noutate. Dacă vom contempla vestigiile mărețe ale culturilor cărora adesea nici numele nu le-a ajuns până la noi, dar care par a fi avut, chiar în aspectele lor materiale, o grandoare şi o putere mai mult decât terestre, cu dificultate putem evita să ne punem întrebări asupra morţii culturilor şi să simţim insuficienţa motivelor care sunt, în mod obişnuit, date ca explicaţii.
Putem să îi mulţumim contelui de Gobineau pentru cea mai bună şi cea mai cunoscută expunere a acestei probleme şi, de asemenea, pentru o critică magistrală a principalelor ipoteze care o privesc. Soluţia sa, pe baza gândirii rasiale şi a purităţii rasiale, comportă, de asemenea, o mare doză de adevăr, dar ea are nevoie să fie lărgită prin câteva observaţii privind un ordin de lucruri mai înalt. Căci au fost numeroase cazuri când o cultură s-a prăbuşit chiar dacă rasa sa a rămas pură, şi lucrul acesta este în mod particular clar în anumite grupuri care au suferit de o lentă, inexorabilă extincţie, chiar când rămăseseră izolate din punct de vedere rasial, ca nişte insule. Aceste popoare sunt astăzi în aceeaşi formă rasială în care erau cu două secole în urmă, dar este dificil să regăseşti în prezent dispoziţia eroică şi conştiinţa rasială pe care le posedau altădată. Alte mari culturi par pur şi simplu că au rămas încremenite, precum nişte mumii: ele erau, de multă vreme, moarte interior şi era suficientă prin urmare cea mai mică atingere pentru a le dărâma. Acesta a fost, de exemplu, cazul anticului Peru, acest imperiu solar gigantic care a fost anihilat de câţiva aventurieri aparţinând celei mai de jos populaţii a Europei.
Dacă vom considera secretul degenerării dintr-un punct de vedere exclusiv tradiţional, devine încă şi mai dificil a-l clarifica în întregime. Este vorba, în acest caz, de problema împărţirii tuturor culturilor în două tipuri principale. Pe de o parte, există culturile tradiţionale, ale căror principii sunt identice şi imuabile, în ciuda tuturor diferenţelor de suprafaţă. Axa acestor culturi şi vârful ordinii lor ierarhice constau în puteri şi acţiuni metafizice, supraindividuale, care servesc la informarea şi justificarea a tot ceea ce este pur uman, temporal, supus devenirii şi „istoriei”. Pe de altă parte, există „cultura modernă”, care este de-a dreptul antitradiţie şi care se epuizează ea însăşi într-o construcţie de forme pur umane şi terestre şi în dezvoltarea totală a acestora, în căutarea unei vieţi cu totul detaşate de „lumea de dincolo”.
Din punctul de vedere al acesteia din urmă, întreaga istorie este o degenerare, pentru că ea arată declinul universal al primelor culturi de tip tradiţional şi dezvoltarea decisivă şi violentă a unei noi civilizaţii universale de tip „modern”.
O dublă problemă rezultă acum.
În primul rând, cum a fost posibil ca aceasta să poată să apară? Există o eroare logică implicată în toată doctrina evoluţiei: este imposibil ca cel mai înalt să poată proveni din cel mai puţin evoluat şi cel mai mare din cel mai mic. Dar nu există o dificultate similară în soluţia doctrinei involuţiei? Cum este posibil ca cel mai înalt să cadă? Dacă am putea gândi prin simple analogii, ar fi uşor să tratăm această problemă. Un om sănătos se poate îmbolnăvi; un om virtuos poate deveni vicios. Există o lege naturală pe care fiecare o consideră de la sine înţeleasă: că fiecare fiinţă vie începe cu naşterea, creşterea şi puterea, apoi vine bătrâneţea, slăbiciunea şi dezintegrarea. Şi aşa mai departe. Dar aceasta înseamnă doar a face afirmaţii şi nu a explica, chiar dacă recunoaştem că atari analogii sunt efectiv legate de problema pusă aici.
În al doilea rând, problema nu este numai de a explica posibilitatea degenerării unei lumi culturale anume, ci şi posibilitatea ca degenerarea unui ciclu cultural să se poată transmite altor popoare şi să le antreneze în căderea sa. De exemplu, nu avem de explicat numai cum anume vechea realitate occidentală s-a prăbuşit, dar şi să arătăm motivul pentru care a fost posibil ca această cultură „modernă” să cucerească practic întreaga lume şi de ce ea posedă forţa de a deturna atâtea popoare de toate tipurile culturale şi de a domina chiar acolo unde State de forme tradiţionale par a fi vii (e destul să ne reamintim Orientul arian). Din acest punct de vedere nu e de ajuns să spunem că avem de a face cu o cucerire pur materială şi economică. Această privire pare foarte superficială din două motive. În primul rând, o ţară care este cucerită pe plan material suferă, de asemenea, pe termen lung, influenţa de un tip mai elevat, corespunzător tipului cultural al cuceritorului său. Putem afirma, de fapt, că dominaţia sau cucerirea europeană seamănă aproape peste tot seminţele „europenizării”, adică modul de gândire raţionalist, ostil tradiţiei, individualist. În al doilea rând, concepţia tradiţională a culturii şi a Statului este ierarhică, non-dualistă. Susţinătorii săi nu au putut niciodată să subscrie fără rezerve majore principiilor lui „să dăm Cezarului ce-i al Cezarului” şi „Împărăţia Mea nu este din această lume”. Pentru noi, „Tradiţia” este prezenţa victorioasă şi creativă în lume a ceea ce „nu este din această lume”, adică a Spiritului, înţeles ca o putere care este mai tare decât toate puterile pur umane sau materiale.
Este ideea de bază a viziunii vieţii autentic tradiţionale care nu ne permite să vorbim cu dispreţ despre cuceririle pur materiale. Dimpotrivă, cucerirea materială este semnul, dacă nu al unei victorii spirituale, măcar al unei slăbiciuni spirituale sau a unui fel de „recul” în culturile care sunt cucerite şi care îşi pierd independenţa. Peste tot unde Spiritul, considerat ca cea mai mare putere, era realmente prezent, mijloacele – vizibile sau altele – nu au lipsit niciodată pentru a rezista la superioritatea tehnică şi materială a tuturor adversarilor. Dar lucrul acesta nu s-a produs. Trebuie deci să conchidem că degenerarea era ascunsă în spatele faţadei tradiţionale a tuturor popoarelor pe care lumea „modernă” a putut să le cucerească. Occidentul trebuia să fie, deci, cultura în care o criză care era deja universală a căpătat forma sa cea mai violentă. Aici degenerarea a fost echivalentul, ca să spunem aşa, unei lovituri mortale, şi, când a avut loc, lovitura a izbit, mai mult sau mai puţin, şi alte popoare la care involuţia nu „progresase”, desigur, atât de mult, dar a căror tradiţie îşi pierduse deja puterea originară, iar acestea nu au mai fost, prin urmare, capabile să se protejeze de un asalt exterior.
Cu aceste consideraţii, al doilea aspect al problemei noastre este legat de primul. Chestiunea este, mai ales, aceea de a explica semnificaţia şi posibilitatea degenerării fără a face referire la alte circumstanţe.
Pentru aceasta, trebuie să ne clarificăm în legătură cu un lucru: este o eroare să prezumăm că ierarhia lumii tradiţionale se bazează pe o tiranie a claselor superioare. Aceasta este doar o concepţie „modernă”, complet străină modului de gândire tradiţional. Doctrina tradiţională concepea, în fapt, acţiunea spirituală ca „o acţiune fără activitate”; ea vorbea despre „mişcare imobilă”; peste tot ea utiliza simbolismul „polului”, axa inalterabilă în jurul căreia toate mişcările ordonate aveau loc (într-un alt loc, am arătat că aceasta este semnificaţia svasticii, „crucea arctică”); ea sublinia mereu spiritualitatea „olimpiană” şi autoritatea autentică, ca şi modul său de a acţiona direct asupra subordonaţilor săi, nu prin violenţă, ci prin „prezenţă”; finalmente, ea utiliza imaginea magnetului, în care se găseşte cheia problemei noastre, aşa cum vom vedea acum.
Numai astăzi cineva şi-ar putea imagina că autenticii deţinători ai Spiritului, ai Tradiţiei caută oamenii pentru a-i contrânge şi a-i ordona – pe scurt, că ei „conduc” oamenii sau au un interes personal să stabilească şi să menţină aceste relaţii ierarhice în virtutea cărora ei pot să apară într-o manieră vizibilă ca şi conducători. Lucrul acesta ar fi ridicol şi fără sens. Veritabila bază a oricărei ierarhii tradiţionale este mai degrabă recunoaşterea ce vine dinspre clasele de jos. Nu cel mai înalt are nevoie de cel mai de jos, ci invers. Esenţa ierarhiei este că există ceva viu ca o realitate în anumite persoane care, la ceilalţi, este prezent doar sub forma unui ideal, a unei premoniţii, a unui efort neîntrerupt. De aceea, aceştia din urmă sunt fatalmente atraşi de primii şi cea mai de jos condiţie a lor este aceea de subordonare mai puţin faţă de ceva străin, cât faţă de propriul „Eu” veritabil. Aici rezidă secretul, în lumea tradiţională, a oricărei disponibilităţi la sacrificiu, a oricărui eroism, a oricărei loialităţi; şi, pe de altă parte, a prestigiului, a autorităţii şi a puterii calme pe care tiranul cel mai bine înarmat nu ar putea niciodată să o posede.
Cu aceste consideraţii, am ajuns foarte aproape de soluţia nu numai a problemei degenerării, dar şi de aceea a posibilităţii unei anumite căderi particulare. Nu am obosit oare să auzim că succesul oricărei revoluţii indică slăbiciunea şi degenerarea conducătorilor anteriori? O înţelegere de acest tip este foarte parţială. Acesta ar fi într-adevăr cazul dacă nişte câini feroce ar fi legaţi şi apoi brusc dezlegaţi: aceasta ar fi proba că mâinile care ţin lesa au devenit impotente sau slabe. Dar lucrurile se prezintă foarte diferit în structura ierarhiei spirituale, a cărei bază reală am explicat-o mai sus. Această ierarhie degenerează şi poate fi răsturnată doar într-un caz: atunci când individul degenerază, atunci când el îşi foloseşte libertatea sa fundamentală pentru a nega Spiritul, pentru a rupe viaţa sa de orice punct de referinţă mai elevat şi pentru a exista „doar pentru sine”. În cazul acesta contactele sunt fatalmente rupte, tensiunea metafizică, căreia organismul tradiţional îi datorează unitatea, dispare, toate forţele oscilează în mişcarea lor şi finalmente se distrug. Vârfurile, bineînţeles, rămân pure şi inviolabile în înălţimile lor, dar restul, care depindea de ele, devine acum o avalanşă, o masă care şi-a pierdut echilibrul şi care cade, mai întâi imperceptibil, dar cu o mişcare mereu mai accelerată, către adâncuri şi către cele mai joase niveluri ale văilor. Este secretul tuturor degenerărilor şi al tuturor revoluţiilor. Europeanul a omorât mai întâi ierarhia în el însuşi extirpând propriile sale posibilităţi interioare, cărora le corespund bazele ordinii pe care apoi a vrut s-o distrugă în exterior.
Dacă mitologia creştină atribuie Căderea Omului şi Răzvrătirea Îngerilor libertăţii voinţei, faptul acesta înseamnă aproape acelaşi lucru. Aceasta priveşte înspăimântătorul potenţial care stă în om, de a utiliza libertatea pentru a distruge spiritul şi deci pentru a suprima tot ceea ce i-ar putea asigura o valoare supra-naturală. Este o decizie metafizică: fluviul care traversează istoria sub formele cele mai variate ale urii anti-Tradiţie, ale spiritului revoluţionar, individualist şi umanist sau, pentru a rezuma, ale spiritului „modern”. Această decizie este singura cauză pozitivă şi hotărâtoare în secretul degenerării, al distrugerii Tradiţiei.
Dacă înţelegem lucrul acesta, putem eventual să înţelegem sensul acelor legende care vorbesc despre conducători miterioşi care există „mereu” şi nu mor niciodată (umbra Împăratului dormind în pântecele muntelui Kyffhaüser!). Astfel de conducători pot fi redescoperiţi numai dacă ajungem la realizarea spirituală şi dacă deşteptăm în noi înşine o calitate ca un metal care dintr-odată simte „magnetul”, îl găseşte şi se orientează şi se îndreaptă irezistibil către el. Deocamdată, trebuie să ne restrângem la această indicaţie. O explicaţie comprehensibilă a legendelor de acest fel, care ne parvin din sursa ariană cea mai veche, ne-ar duce prea departe. Cu o altă ocazie vom reveni poate la secretul degenerării, la „magia” care este capabilă să restabilească masa căzută, pe vârfurile inalterabile, solitare şi invizibile care sunt încă acolo, în înălţimi.
Oricine a ajuns să respingă mitul raţionalist al “progresului” şi al interpretării istoriei ca o dezvoltare pozitivă fără întrerupere a umanităţii se va găsi condus în mod gradual către viziunea lumii care era comună tuturor marilor culturi tradiţionale, şi care are în centrul său memoria unui proces de degenerare, de lentă întunecare, sau de cădere a unei lumi anterior mai elevată. Dacă pătrundem mai profund în interiorul acestei noi (şi străvechi) interpretări, vom întâlni probleme variate, dintre care cea mai importantă este secretul degenerării.
În sens literal, această problemă nu este deloc o noutate. Dacă vom contempla vestigiile mărețe ale culturilor cărora adesea nici numele nu le-a ajuns până la noi, dar care par a fi avut, chiar în aspectele lor materiale, o grandoare şi o putere mai mult decât terestre, cu dificultate putem evita să ne punem întrebări asupra morţii culturilor şi să simţim insuficienţa motivelor care sunt, în mod obişnuit, date ca explicaţii.
Putem să îi mulţumim contelui de Gobineau pentru cea mai bună şi cea mai cunoscută expunere a acestei probleme şi, de asemenea, pentru o critică magistrală a principalelor ipoteze care o privesc. Soluţia sa, pe baza gândirii rasiale şi a purităţii rasiale, comportă, de asemenea, o mare doză de adevăr, dar ea are nevoie să fie lărgită prin câteva observaţii privind un ordin de lucruri mai înalt. Căci au fost numeroase cazuri când o cultură s-a prăbuşit chiar dacă rasa sa a rămas pură, şi lucrul acesta este în mod particular clar în anumite grupuri care au suferit de o lentă, inexorabilă extincţie, chiar când rămăseseră izolate din punct de vedere rasial, ca nişte insule. Aceste popoare sunt astăzi în aceeaşi formă rasială în care erau cu două secole în urmă, dar este dificil să regăseşti în prezent dispoziţia eroică şi conştiinţa rasială pe care le posedau altădată. Alte mari culturi par pur şi simplu că au rămas încremenite, precum nişte mumii: ele erau, de multă vreme, moarte interior şi era suficientă prin urmare cea mai mică atingere pentru a le dărâma. Acesta a fost, de exemplu, cazul anticului Peru, acest imperiu solar gigantic care a fost anihilat de câţiva aventurieri aparţinând celei mai de jos populaţii a Europei.
Dacă vom considera secretul degenerării dintr-un punct de vedere exclusiv tradiţional, devine încă şi mai dificil a-l clarifica în întregime. Este vorba, în acest caz, de problema împărţirii tuturor culturilor în două tipuri principale. Pe de o parte, există culturile tradiţionale, ale căror principii sunt identice şi imuabile, în ciuda tuturor diferenţelor de suprafaţă. Axa acestor culturi şi vârful ordinii lor ierarhice constau în puteri şi acţiuni metafizice, supraindividuale, care servesc la informarea şi justificarea a tot ceea ce este pur uman, temporal, supus devenirii şi „istoriei”. Pe de altă parte, există „cultura modernă”, care este de-a dreptul antitradiţie şi care se epuizează ea însăşi într-o construcţie de forme pur umane şi terestre şi în dezvoltarea totală a acestora, în căutarea unei vieţi cu totul detaşate de „lumea de dincolo”.
Din punctul de vedere al acesteia din urmă, întreaga istorie este o degenerare, pentru că ea arată declinul universal al primelor culturi de tip tradiţional şi dezvoltarea decisivă şi violentă a unei noi civilizaţii universale de tip „modern”.
O dublă problemă rezultă acum.
În primul rând, cum a fost posibil ca aceasta să poată să apară? Există o eroare logică implicată în toată doctrina evoluţiei: este imposibil ca cel mai înalt să poată proveni din cel mai puţin evoluat şi cel mai mare din cel mai mic. Dar nu există o dificultate similară în soluţia doctrinei involuţiei? Cum este posibil ca cel mai înalt să cadă? Dacă am putea gândi prin simple analogii, ar fi uşor să tratăm această problemă. Un om sănătos se poate îmbolnăvi; un om virtuos poate deveni vicios. Există o lege naturală pe care fiecare o consideră de la sine înţeleasă: că fiecare fiinţă vie începe cu naşterea, creşterea şi puterea, apoi vine bătrâneţea, slăbiciunea şi dezintegrarea. Şi aşa mai departe. Dar aceasta înseamnă doar a face afirmaţii şi nu a explica, chiar dacă recunoaştem că atari analogii sunt efectiv legate de problema pusă aici.
În al doilea rând, problema nu este numai de a explica posibilitatea degenerării unei lumi culturale anume, ci şi posibilitatea ca degenerarea unui ciclu cultural să se poată transmite altor popoare şi să le antreneze în căderea sa. De exemplu, nu avem de explicat numai cum anume vechea realitate occidentală s-a prăbuşit, dar şi să arătăm motivul pentru care a fost posibil ca această cultură „modernă” să cucerească practic întreaga lume şi de ce ea posedă forţa de a deturna atâtea popoare de toate tipurile culturale şi de a domina chiar acolo unde State de forme tradiţionale par a fi vii (e destul să ne reamintim Orientul arian). Din acest punct de vedere nu e de ajuns să spunem că avem de a face cu o cucerire pur materială şi economică. Această privire pare foarte superficială din două motive. În primul rând, o ţară care este cucerită pe plan material suferă, de asemenea, pe termen lung, influenţa de un tip mai elevat, corespunzător tipului cultural al cuceritorului său. Putem afirma, de fapt, că dominaţia sau cucerirea europeană seamănă aproape peste tot seminţele „europenizării”, adică modul de gândire raţionalist, ostil tradiţiei, individualist. În al doilea rând, concepţia tradiţională a culturii şi a Statului este ierarhică, non-dualistă. Susţinătorii săi nu au putut niciodată să subscrie fără rezerve majore principiilor lui „să dăm Cezarului ce-i al Cezarului” şi „Împărăţia Mea nu este din această lume”. Pentru noi, „Tradiţia” este prezenţa victorioasă şi creativă în lume a ceea ce „nu este din această lume”, adică a Spiritului, înţeles ca o putere care este mai tare decât toate puterile pur umane sau materiale.
Este ideea de bază a viziunii vieţii autentic tradiţionale care nu ne permite să vorbim cu dispreţ despre cuceririle pur materiale. Dimpotrivă, cucerirea materială este semnul, dacă nu al unei victorii spirituale, măcar al unei slăbiciuni spirituale sau a unui fel de „recul” în culturile care sunt cucerite şi care îşi pierd independenţa. Peste tot unde Spiritul, considerat ca cea mai mare putere, era realmente prezent, mijloacele – vizibile sau altele – nu au lipsit niciodată pentru a rezista la superioritatea tehnică şi materială a tuturor adversarilor. Dar lucrul acesta nu s-a produs. Trebuie deci să conchidem că degenerarea era ascunsă în spatele faţadei tradiţionale a tuturor popoarelor pe care lumea „modernă” a putut să le cucerească. Occidentul trebuia să fie, deci, cultura în care o criză care era deja universală a căpătat forma sa cea mai violentă. Aici degenerarea a fost echivalentul, ca să spunem aşa, unei lovituri mortale, şi, când a avut loc, lovitura a izbit, mai mult sau mai puţin, şi alte popoare la care involuţia nu „progresase”, desigur, atât de mult, dar a căror tradiţie îşi pierduse deja puterea originară, iar acestea nu au mai fost, prin urmare, capabile să se protejeze de un asalt exterior.
Cu aceste consideraţii, al doilea aspect al problemei noastre este legat de primul. Chestiunea este, mai ales, aceea de a explica semnificaţia şi posibilitatea degenerării fără a face referire la alte circumstanţe.
Pentru aceasta, trebuie să ne clarificăm în legătură cu un lucru: este o eroare să prezumăm că ierarhia lumii tradiţionale se bazează pe o tiranie a claselor superioare. Aceasta este doar o concepţie „modernă”, complet străină modului de gândire tradiţional. Doctrina tradiţională concepea, în fapt, acţiunea spirituală ca „o acţiune fără activitate”; ea vorbea despre „mişcare imobilă”; peste tot ea utiliza simbolismul „polului”, axa inalterabilă în jurul căreia toate mişcările ordonate aveau loc (într-un alt loc, am arătat că aceasta este semnificaţia svasticii, „crucea arctică”); ea sublinia mereu spiritualitatea „olimpiană” şi autoritatea autentică, ca şi modul său de a acţiona direct asupra subordonaţilor săi, nu prin violenţă, ci prin „prezenţă”; finalmente, ea utiliza imaginea magnetului, în care se găseşte cheia problemei noastre, aşa cum vom vedea acum.
Numai astăzi cineva şi-ar putea imagina că autenticii deţinători ai Spiritului, ai Tradiţiei caută oamenii pentru a-i contrânge şi a-i ordona – pe scurt, că ei „conduc” oamenii sau au un interes personal să stabilească şi să menţină aceste relaţii ierarhice în virtutea cărora ei pot să apară într-o manieră vizibilă ca şi conducători. Lucrul acesta ar fi ridicol şi fără sens. Veritabila bază a oricărei ierarhii tradiţionale este mai degrabă recunoaşterea ce vine dinspre clasele de jos. Nu cel mai înalt are nevoie de cel mai de jos, ci invers. Esenţa ierarhiei este că există ceva viu ca o realitate în anumite persoane care, la ceilalţi, este prezent doar sub forma unui ideal, a unei premoniţii, a unui efort neîntrerupt. De aceea, aceştia din urmă sunt fatalmente atraşi de primii şi cea mai de jos condiţie a lor este aceea de subordonare mai puţin faţă de ceva străin, cât faţă de propriul „Eu” veritabil. Aici rezidă secretul, în lumea tradiţională, a oricărei disponibilităţi la sacrificiu, a oricărui eroism, a oricărei loialităţi; şi, pe de altă parte, a prestigiului, a autorităţii şi a puterii calme pe care tiranul cel mai bine înarmat nu ar putea niciodată să o posede.
Cu aceste consideraţii, am ajuns foarte aproape de soluţia nu numai a problemei degenerării, dar şi de aceea a posibilităţii unei anumite căderi particulare. Nu am obosit oare să auzim că succesul oricărei revoluţii indică slăbiciunea şi degenerarea conducătorilor anteriori? O înţelegere de acest tip este foarte parţială. Acesta ar fi într-adevăr cazul dacă nişte câini feroce ar fi legaţi şi apoi brusc dezlegaţi: aceasta ar fi proba că mâinile care ţin lesa au devenit impotente sau slabe. Dar lucrurile se prezintă foarte diferit în structura ierarhiei spirituale, a cărei bază reală am explicat-o mai sus. Această ierarhie degenerează şi poate fi răsturnată doar într-un caz: atunci când individul degenerază, atunci când el îşi foloseşte libertatea sa fundamentală pentru a nega Spiritul, pentru a rupe viaţa sa de orice punct de referinţă mai elevat şi pentru a exista „doar pentru sine”. În cazul acesta contactele sunt fatalmente rupte, tensiunea metafizică, căreia organismul tradiţional îi datorează unitatea, dispare, toate forţele oscilează în mişcarea lor şi finalmente se distrug. Vârfurile, bineînţeles, rămân pure şi inviolabile în înălţimile lor, dar restul, care depindea de ele, devine acum o avalanşă, o masă care şi-a pierdut echilibrul şi care cade, mai întâi imperceptibil, dar cu o mişcare mereu mai accelerată, către adâncuri şi către cele mai joase niveluri ale văilor. Este secretul tuturor degenerărilor şi al tuturor revoluţiilor. Europeanul a omorât mai întâi ierarhia în el însuşi extirpând propriile sale posibilităţi interioare, cărora le corespund bazele ordinii pe care apoi a vrut s-o distrugă în exterior.
Dacă mitologia creştină atribuie Căderea Omului şi Răzvrătirea Îngerilor libertăţii voinţei, faptul acesta înseamnă aproape acelaşi lucru. Aceasta priveşte înspăimântătorul potenţial care stă în om, de a utiliza libertatea pentru a distruge spiritul şi deci pentru a suprima tot ceea ce i-ar putea asigura o valoare supra-naturală. Este o decizie metafizică: fluviul care traversează istoria sub formele cele mai variate ale urii anti-Tradiţie, ale spiritului revoluţionar, individualist şi umanist sau, pentru a rezuma, ale spiritului „modern”. Această decizie este singura cauză pozitivă şi hotărâtoare în secretul degenerării, al distrugerii Tradiţiei.
Dacă înţelegem lucrul acesta, putem eventual să înţelegem sensul acelor legende care vorbesc despre conducători miterioşi care există „mereu” şi nu mor niciodată (umbra Împăratului dormind în pântecele muntelui Kyffhaüser!). Astfel de conducători pot fi redescoperiţi numai dacă ajungem la realizarea spirituală şi dacă deşteptăm în noi înşine o calitate ca un metal care dintr-odată simte „magnetul”, îl găseşte şi se orientează şi se îndreaptă irezistibil către el. Deocamdată, trebuie să ne restrângem la această indicaţie. O explicaţie comprehensibilă a legendelor de acest fel, care ne parvin din sursa ariană cea mai veche, ne-ar duce prea departe. Cu o altă ocazie vom reveni poate la secretul degenerării, la „magia” care este capabilă să restabilească masa căzută, pe vârfurile inalterabile, solitare şi invizibile care sunt încă acolo, în înălţimi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)