Unde-a dispărut tezaurul nazist?

  

Odată cu prăbuşirea Germaniei, naziștii  au încercat să ascundă o cantitate imensă de aur, în valoare de 7,5 miliarde de dolari, şi mii de capodopere inestimabile furate. Cea mai mare parte a tezaurului nu s-a recuperat niciodată, deşi unele piese au fost descoperite într-un orăşel din Texas în 1990.

La 3 februarie 1945, în timp ce 950 de bombardiere descărcau 2.265 de tone de explozibil deasupra Berlinului, capitala Germaniei naziste, au fost ucişi în jur de 2.000 de oameni, alţi aproximativ 120.000 au rămas fără adăpost şi cartiere întregi au fost distruse. Multe clădiri guvernamentale importante, inclusiv Cartierul General al lui Hitler, au fost rase de pe faţa pământului sau grav avariate.

În acea sâmbătă fatală, o zi lucrătoare, 5.000 de angajaţi ai principalei bănci naziste, Reichsbank, s-au ascuns în buncărul din subsolul clădirii, în timp ce 21 de încărcături explozibile loveau impozantul edificiu, demolându-l în cele din urmă. Când teribilul asalt a încetat, toţi lucrătorii din Reichsbank şi preşedintele acesteia, Dr. Walther Funk, supravieţuiseră, dar distrugerea centrului vital al naţiunii care pornise războiul a declanşat o stranie serie de evenimente ce aveau să ducă la unul dintre cele mai incitante mistere neelucidate ale istoriei.

Se pare că avuţia Germaniei avea să dispară fără urmă pentru a putea fi astfel pusă la adăpost în timp ce Forţele Aliate înaintau pe teritoriul german. Subsolurile din Reichsbank adăposteau cea mai mare parte a rezervelor de aur ale Germaniei naziste, estimate la 7,5 miliarde de dolari, la valoarea din zilele noastre, inclusiv circa 1,5 miliarde de dolari în aur italian.

Americanii descoperă ascunzătoarea secretă a miliardelor

Doctorul Funk a decis imediat transferul înalţilor funcţionari ai băncii în alte oraşe de unde urmau să conducă instituţia şi a ordonat ca rezervele în aur şi bani să fie transferate într-o uriaşă mină de potasiu, Kaiseroda, aflată la 320 km sud-vest de capitală. Transferul secret al grosului rezervelor naziste, circa 100 de tone de aur şi 1 000 de saci cu bancnote, a necesitat 13 vagoane de tren.

În mai puţin de şapte săptămâni însă, Armata a III-a a Statelor Unite, sub conducerea generalului George S. Patton, înainta spre zona respectivă. De necrezut, dar din cauza vacanţei de Paşti nu s-au putut găsi destule trenuri pentru ca aurul să fie salvat; totuşi reprezentanţii Reichsbank au reuşit să pună la adăpost 450 de saci plini cu bancnote. La 4 aprilie au sosit americanii și au aflat de îndată de locul unde fusese ascunsă comoara.

La 7 aprilie, ofiţeri americani au coborât cu liftul la o adâncime de 640 de metri, unde au găsit un miliard de mărci germane. După ce au dinamitat uşa de oţel a Camerei nr. 8, au descoperit peste 7.000 de saci numerotaţi, depozitul conţinând 8.527 de lingouri de aur, monede de aur şi încă şi mai multe teancuri de bancnote. Bare de aur şi argint, aplatizate pentru a fi mai uşor de depozitat, erau împachetate în lăzi şi cufere.

Aurul ascuns în mina de sare, descoperit de americani

Erau şi geamantane, pline cu diamante, perle şi alte pietre preţioase furate de la victimele lagărelor de exterminare, precum şi saci plini cu lucrări dentare din aur. Întreaga captură se dovedea a fi unul dintre cele mai bogate tezaure din lume la acea vreme. El reprezenta un procent uimitor de 93,17% din întreaga rezervă financiară a Germaniei la momentul când războiul se apropia de sfârşit.

Dar aceasta nu era tot. În alte galerii care se întreţeseau prin stânca de sare, s-au mai descoperit 400 de tone de obiecte de artă, inclusiv picturi din cele 15 muzee germane şi cărţi valoroase din colecţia Goethe de la Weimar. Sub o supraveghere severă, comorile găsite în salină au fost închise în 11.750 de containere şi încărcate în 32 de camioane a câte 10 tone fiecare, pentru a fi transportate la Frankfurt, unde au fost depozitate în subsolurile filialei locale Reichsbank. în pofida zvonurilor insistente despre dispariţia unuia dintre camioanele convoiului, nu s-a pierdut nimic din aur sau operele de artă pe durata transportului.

Și totuși, milioanele se „evaporă”

În opinia lui Joseph Goebbels, şeful propagandei hitleriste, vinovată de ajungerea tezaurului naţiunii în mâinile Aliaţilor era „criminala neglijenţă în serviciu“ a lui Funk. Führerul aprobase iniţiativa de evacuare a rezervelor rămase. De fapt, autorul planului fusese chiar ofiţerul însărcinat cu paza lui personală, un colonel de poliţie cu numele de Friedrich Josef Rauch. Acesta a sugerat ca 6,83% din rezervele oficiale de aur rămase în Reichsbank să fie trimise în Bavaria pentru a fi puse la adăpost. Lingourile de aur şi monedele ce aveau să fie trimise ar fi avut astăzi o valoare de 150 de milioane de dolari.

În cursul lunilor următoare, bombardamentele Aliaţilor au întrerupt comunicaţiile şi iniţiativele individuale au creat un scenariu complicat care nu a fost niciodată elucidat în mod satisfăcător. Valuta a fost încărcată în două trenuri, în timp ce un convoi de camioane a fost pregătit să transporte lingourile de aur şi monedele. În haosul unui imperiu care se prăbuşea, trenurile au avut nevoie de două săptămâni ca să străbată drumul de 800 de kilometri până la München. Pe parcurs, colegul doctorului Funk, Hans Alfred von Rosenberg-Lipinski, a ordonat ca sacii cu valută să fie luaţi din tren şi transferaţi în convoiul de camioane.

În cele din urmă, camioanele au dus banii, monedele de aur, lingourile şi valuta străină într-un orăşel din Alpii Bavariei, în vreme ce trenurile s-au îndreptat spre München. Între timp, Rosenberg-Lipinski a reţinut un sac cu valută străină şi cinci lăzi mici „pentru anumite raţiuni“. Nu se ştie care a fost soarta acestora, dar este posibil ca, dată fiind prăbuşirea iminentă a Germaniei naziste, oficialul băncii să-şi fi pregătit un viitor confortabil.

Unde-a dispărut comoara din Casa din Pădure?

Alţii i-au urmat exemplul. Camioanele încărcate cu comori au străbătut des împăduriţii munţi Karwendel până la o tabără de antrenament pentru infanterie. În timp ce ofiţerii hărţuiţi discutau unde să ascundă ce mai rămăsese din tezaurul naţiunii, se pare că Emil Januszewski de la Reichsbank a luat două lingouri de aur (valorând astăzi aproape jumătate de milion de dolari). Când nu s-a mai putut aprinde focul într-o sobă de la popota ofiţerilor şi cineva a dat peste acestea blocând coşul, bătrânul şi respectabilul Januszewski s-a sinucis. Între timp, restul rezervelor de aur fusese îngropat în ascunzători bine protejate în apropierea unei mici cabane alpine izolate, cunoscută sub numele de Casa din Pădure.

Valuta sub formă de bancnote fusese împărţită în trei depozite şi ascunsă pe trei vârfuri de munte diferite. Ulterior, cele două lingouri de aur recuperate şi o mare cantitate de valută au sfârşit prin a ajunge în grija unui anume Karl Jacob, un funcţionar local. Nu au mai fost văzute vreodată. Mai mulţi nazişti de rang inferior implicaţi în ascunderea comorii, inclusiv militari distinşi, se pare că nu au rezistat tentaţiei.

Curând, dr. Funk şi alţi oficiali nazişti de marcă au fost arestaţi de Forţele Aliate, dar nici unul nu a mărturisit că ar fi ştiut unde se află ascunse rezervele de aur dispărute. În cele din urmă, armata americană a recuperat o parte din aurul de la Reichsbank în valoare de circa 14 milioane de dolari, precum şi aur german provenind de la alte agenţii guvernamentale valorând 41 milioane de dolari, însă comoara de la Casa din Pădure nu a putut fi găsită. Timp de patru ani anchetatori americani au încercat cu insistenţă să elucideze misterul, dar în cele din urmă au fost nevoiţi să raporteze că circa 3,5 milioane (46,5 milioane astăzi) în aur şi circa 2 milioane (12 milioane astăzi) în bancnote dispăruseră fără urmă.

Jaful cuceritorilor.

Nemţii nu au fost singurii care au profitat de ocaziile surprinzătoare oferite de risipirea aurului. Mulți soldaţi americani cădeau pradă ispitei, lucrări de artă valoroase fiind transportate ilegal în Statele Unite. Vinovaţii au fost judecaţi pentru furt şi fie condamnaţi la închisoare, fie disponibilizați.

Mai târziu, în 1990, lumea a fost şocată să afle că veritabile comori de artă germană, inclusiv una dintre cele mai valoroase şi însemnate, din punct de vedere istoric, lucrări de artă medievală, erau oferite spre vânzare de moştenitorii unui obscur veteran de război din Whitewright, un orăşel de provincie texan.

Până la moartea sa în 1980, Joe T. Meador a păstrat înfăşurat într-o pătură un inestimabil manuscris al celor patru Evanghelii datând din secolul al IX-lea. Legat într-o lucrătură fină de argint şi aur, manuscrisul vechi de 1.100 de ani şi cuprinzând anluminuri şi ilustraţii provenea dintr-o biserică din Quedlinburg, Germania. A fost vândut pe neaşteptate în Elveţia pentru 3 milioane de dolari.

După cum s-a dovedit, comoara lui Meador mai cuprindea un manuscris din 1513 şi un relicvariu din secolul al X-lea. Tezaurul fusese luat din biserica din Quedlinburg şi ascuns într-un puţ de mină pentru a fi pus la adăpost de trupele aliate. Se pare că Meador, la acea vreme locotenent, a sustras obiectele şi le-a expediat în Statele Unite, reuşind astfel să ducă la bun sfârşit unul dintre cele mai mari furturi de obiecte de artă ale secolului XX.

După moartea sa, când moştenitorii au început să scoată la vânzare obiectele de la Quedlinburg, agenţii americane precum IRS şi FBI au demarat o serie de cercetări. După luni de manevre juridice, moştenitorii au acceptat să renunţe la întreaga comoară pentru suma totală de 2,75 milioane de dolari, cu 1 milion mai mult decât plata în numerar deja primită pentru Evanghelii.