Am trăit, ca într-un vis, un sfert de secol de speranțe neîmplinite. Când s-au dus anii? Suntem mai săraci și un pic mai bătrâni... Statul este bolnav,
iar economia, câtă a mai rămas, este din nou în recesiune; firmele dau faliment cu miile, pe semestru, investițiile scad vertiginos, capitalismul autohton
are, cum se spune într-un film, o "rețetă secretă", originală, dar pierzătoare, la fel ca democrația. România nu este, cum ne-am fi așteptat, "tigrul" economic al Europei Centrale și de Est. Cine ne-a pus bețe în roate? Nu
căutați
răspunsuri pe Google. Cauza e aici, la noi, în perfidia cu care ne-au dirijat
politicienii români. Niciodată, în istorie, clasa politică românească n-a
fost mai ruptă de popor și mai puțin iubitoare de țară.
Un fost ministru secretar de stat, neimplicat politic, actualmente director
la Institutul de Economie al Academiei Române, Constantin Ciutacu, are curajul
să pună degetul pe multe dintre rănile care ne dor de 25 de ani.
"În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 țări din Europa"
- Mulți au uitat, alții n-au știut niciodată... Cum stătea România, din punctul de vedere al integrării economice cu țările dezvoltate, în 1989?
- În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 țări din Europa. Exista platforma Pipera, creată de francezi, unde se construiau calculatoare; autocamioanele și autobuzele fabricate la Brașov și București erau patente germane; avioanele Rombac erau cumpărate de la englezi; locomotivele de la Electroputere Craiova erau patent elvețian; la Reșița se fabricau motoare de vapoare după licența Renk din Germania; Centrala nucleară de la Cernavodă provenea din Canada. Putem spune, și nu suntem nostalgici, că începusem să ne integrăm acceptabil cu economiile mari ale lumii. România era a treia țară din lume, după SUA și Japonia, care fabrica anvelope gigant, pentru autobasculante de peste 110 tone. Doar două țări din lume făceau șuruburi cu bile: România și Japonia. Acestea se foloseau în industria nucleară și aerospațială.
- În 1990, Petre Roman a afirmat că industria românească era un "morman de fiare vechi". Ce am avut și ce am pierdut în ultimii 25 de ani, domnule ministru?
- A fost cea mai nefericită declarație de politician de după 1989, care ne urmărește până azi. Referindu-se la industrie, că e de dat la fier vechi, fostul prim ministru dorea să spună lumii că întreaga economie a României comuniste nu merita doi bani. Ale cui interese le-a servit această etichetă? Ca să combatem această viziune, cităm date statistice la întâmplare, din diferite domenii: România producea 14 milioane de tone de oțel în 1985; azi, doar 3 milioane; producea 400.000 tone de aluminiu în anul 2000, o prelungire surprinzătoare a succesului din timpul dictaturii; azi, produce pe jumătate. Eram recunoscuți ca buni constructori de motoare electrice și produceam, în 1980, 19 milioane de kilowați, față de 700.000 kilowați, cât producem în prezent; ieșeau pe poarta fabricilor 1.600 de excavatoare, în 1980; niciunul azi. Ieșeau 71.000 de tractoare; niciunul azi (am construit fabrici de tractoare în Egipt și Iran, care funcționează și acum, în timp ce în România au murit). Fabricam 600 de vagoane de pasageri pe an, în 1984; azi, niciunul. Cât despre vagoanele de marfă, construiam 14.000 de bucăți pe an; azi, abia 800 (cel puțin 100.000 vagoane de marfă au fost tăiate și vândute la fier vechi în ultimii ani). În fine, produceam 144 de nave de tonaje diferite; azi, după cum se știe, nu mai producem niciuna. Sticlăria e prăbușită. Săpunul a dispărut. De altfel, potrivit statisticii oficiale, după anul 2000, au fost exportate 50 de milioane de tone de "fier vechi", "deșeuri" de cupru, aluminiu și alte neferoase, în valoare de peste 10 miliarde de euro! Am exportat lemn brut, în valoare de peste 8 miliarde de euro, și alte produse brute (cereale, fructe, animale vii etc.) în valoare de alte 5 miliarde de euro! Prelucrarea acestora în România ar fi însemnat crearea a milioane de locuri de muncă!
"Practic, întreaga economie națională a fost oferită pe tavă, fără nicio logică"
- Amețitoare cifre... Cum stau lucrurile în domeniul petrolului?
- Iată situația la zi, în domeniul petrolului: România producea 13 milioane de tone de petrol în 1970, și numai... 6 milioane azi. Suspect. Cineva nu raportează corect. Nu am nicio încredere în această cifră, atât timp cât nu știu dacă toate sondele au contoar. Au contoar, domnilor? Trebuie să plătească redevențe la tona de țiței brut, dar dacă scoți 8-10 milioane de tone și raportezi numai 6? Cu cât păgubești statul? Petrolul se scoate mult și se rafinează în alte țări. De aici, deduceți consecințele. Înainte de 1989, produceam 8,5 milioane de tone de motorină, și mai producem doar 2 milioane; produceam 10 milioane de tone de păcură. Nu mai producem nimic. Produceam 500.000 de tone de uleiuri minerale, azi, nimic. Pe de altă parte, ați observat că nici distribuția gazelor nu mai este a noastră. Cine măsoară producția? Cine măsoară distribuția?
- După 1990, s-a schimbat peisajul industrial. S-a creat o falie între marea și mica industrie. De ce s-a întâmplat acest fenomen?
- Au venit "sfaturi" de la competitorii noștri europeni: faceți IMM-uri, întreprinderi mici și mijlocii, dați afară muncitorii din marile uzine, închideți mamuții industriali, produceți kit-uri, componente, nu produse integrale, faceți cabluri, radiatoare, sisteme de frânare și anvelope, nu locomotive și tractoare. Parcă intenționat, nu a existat o viziune politică de dezvoltare, ci doar una pentru distrugere; guvernanții și-au îndeplinit misiunea cu exces de zel. Nu mă poate convinge nimeni pe mine că nu a fost totul pe bază de program, o teorie a conspirației. UE a fost creată pe baza comunității economice a Cărbunelui și Oțelului. Deci, România nu putea să intre în grila europeană cu industria ei siderurgică, de 14 milioane tone de oțel. A trebuit lichidată, ca un "bonus" pentru admiterea în UE.
- Care au fost primele mari greșeli istorice ale politicienilor, în urma cărora s-a dat startul la jaful național?
- Prima a fost restituirea "părților sociale" - o privatizare pe bani adevărați, începută surprinzător de Ceaușescu. FSN-ul a restituit acești bani, pentru a cumpăra bunăvoința oamenilor, chiar cu banii lor! Această măsură anti-economică, din cauza căreia fabricile și uzinele au rămas fără capital lichid, a condus, de fapt, la excluderea cetățenilor de la un drept de proprietate plătit cu munca lor; a fost o re-naționalizare a unei părți a capitalului social, destinată ulterior și cedării controlului economiei către interese de grup, mai ales străine. A doua mare eroare a fost privatizarea "de masă", fără proceduri și fără reguli de protecție a acționarilor minoritari; viitoarele certificate de acționar au fost cumpărate pe nimic, de cei care știau ce va urma. Atunci s-a spus că se privatizează numai 30% din capitalul societăților comerciale, lăsându-se de înțeles că vor mai primi și restul de 70% în viitor, care viitor nu a sosit încă nici în anul 2014! S-a anunțat, totodată, că sectoarele strategice nu se vor privatiza. Dar au venit pe urmă FMI, Banca Mondială și societățile externe de consultanță, care au dictat, și guvernele au promovat controlul total, fără luptă și fără niciun câștig, asupra întregii economii. Practic, economia națională a fost oferită pe tavă, fără nicio logică și fără a se spune, cel puțin, că este cadou sau pradă de război, celor care, chipurile, au făcut lobby pentru integrarea României în Uniunea Europeană.
"Fiecare program de guvernare anunţat a fost, de fapt, un program de neguvernare"
- Vă rog să continuați descrierea peisajului economic românesc de azi, la 25 de ani de la răsturnarea "dictaturii de dezvoltare".
- A dispărut întreg sectorul industriei de textile, confecții, tricotaje (filaturi, țesătorii, fabrici de stofă și postavuri, întreprinderi de pielărie și încălțăminte, toate concepute într-un sistem integrat); a fost închis sectorul agroalimentar (36 de fabrici de zahăr, fabricile de ulei, de preparate din carne, de lapte și produse lactate, zeci de fabrici de nutrețuri combinate etc.); nu mai există majoritatea fabricilor din industria lemnului și mobilei, din industria cimentului, a lacurilor și vopselelor, a medicamentelor, din sectorul construcțiilor de mașini, al exploatărilor miniere de feroase și neferoase, de cărbune etc.; s-au desființat întreprinderile agricole de stat și cele de mecanizare a agriculturii, stațiunile de cercetări agricole și, în general, marea majoritate a institutelor de cercetare-proiectare; au dispărut industria electronică, electrotehnică, de mecanică fină, optică, automatizări etc. Baza națională de soiuri de plante și rase de animale a fost pulverizată. România nu mai are astăzi un pachet național de semințe, soiuri, hibrizi, de culturi cerealiere, plante tehnice, legume etc. A fost distrus, aproape în totalitate, sistemul de irigații, construit prin îndatorarea dureroasă de la Banca Mondială, pentru a cărui plată românii au contribuit zeci de ani; au fost abandonate programele de combatere a eroziunii solului, de îndiguiri și desecări, dar și cele de irigații în curs (canalul Siret-Dunăre sau București-Dunăre). Întreaga economie națională a fost, pur și simplu, pulverizată și lăsată fără nicio logică structurală.
- Care sunt consecințele asupra populației, derivate din acest peisaj apocaliptic, desprins parcă dintr-un film S.F.?
- Treptat, România s-a transformat într-un paradis al multinaționalelor care controlează industria, agricultura, transporturile, construcțiile, comerțul, sectorul financiar-bancar etc. și care își promovează reglementări legale în interes propriu. Românilor le-au rămas întreprinderile mici și mijlocii - de fapt, microîntreprinderile; dintre cele aproximativ 500.000 înregistrate, peste 200.000 nu au niciun angajat! Românii au astăzi libertatea să se ocupe de economia și afacerile de subzistență (avem și industrie de subzistență, nu doar agricultură!) și construcții și transporturi și alte servicii de subzistență, pretinzând că acționăm pentru dezvoltare inteligentă, inovativă și durabilă. Nimic nu este mai durabil decât subzistența, aceasta este strategia noastră națională, după ce am făcut praf marile companii. Brandul României este subzistența, atât în interiorul țării, cât și pe celelalte piețe ale muncii, unde lucrează cetățenii români. Nici după 25 de ani, clasa politică - veritabil detașament al legiunii străine, terminatorul României moderne, nu a realizat importanța unei reglementări prin care salariații să-și investească o parte din salariu în compania proprie. Întreaga economie putea fi salvată prin participarea financiară a salariaților, printr-o reglementare prin care salariile reinvestite să fie scutite de impozite și contribuții.
- A existat, în toți acești ani, un fir roșu care să lege cele 13 guverne ce s-au perindat pe la Palatul Victoria, de un proiect minimal, coerent, de dezvoltare?
- Firește că nu a existat! Zi de zi, guvernele și clasa politică s-au ocupat numai de protejarea așa-zișilor investitori strategici, prin scutirea de impozit pentru profitul reinvestit, și nu de promovarea facilităților destinate salariilor reinvestite. Investitorii nu ar fi trebuit să primească niciun sprijin în România, pentru a-i plăti pe angajații români cu salariul minim sau pentru a-i angaja la negru, din rațiuni de competitivitate. "Veniți în România, că vă garantăm sclavia pe bani puțini și vă mențineți competitivitatea!". Acesta a fost, în esență, programul de guvernare al ultimilor 25 de ani. De altfel, se poate spune că fiecare program de guvernare anunțat a fost un program de neguvernare.
- Care sunt predicțiile dvs. pentru următorii 25 de ani din viața economică a României?
- Dacă și în următoarele două decenii și jumătate guvernul nu va putea să cumpere, din bani proprii, de 1 milion de lei, piramidon, vaccinuri sau aspirină din producția internă, fără avizul FMI sau al Comisiei Europene, România poate să dispară din peisajul statelor din Europa, rămânând un simplu indicator geografic.
"În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 țări din Europa"
- Mulți au uitat, alții n-au știut niciodată... Cum stătea România, din punctul de vedere al integrării economice cu țările dezvoltate, în 1989?
- În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 țări din Europa. Exista platforma Pipera, creată de francezi, unde se construiau calculatoare; autocamioanele și autobuzele fabricate la Brașov și București erau patente germane; avioanele Rombac erau cumpărate de la englezi; locomotivele de la Electroputere Craiova erau patent elvețian; la Reșița se fabricau motoare de vapoare după licența Renk din Germania; Centrala nucleară de la Cernavodă provenea din Canada. Putem spune, și nu suntem nostalgici, că începusem să ne integrăm acceptabil cu economiile mari ale lumii. România era a treia țară din lume, după SUA și Japonia, care fabrica anvelope gigant, pentru autobasculante de peste 110 tone. Doar două țări din lume făceau șuruburi cu bile: România și Japonia. Acestea se foloseau în industria nucleară și aerospațială.
- În 1990, Petre Roman a afirmat că industria românească era un "morman de fiare vechi". Ce am avut și ce am pierdut în ultimii 25 de ani, domnule ministru?
- A fost cea mai nefericită declarație de politician de după 1989, care ne urmărește până azi. Referindu-se la industrie, că e de dat la fier vechi, fostul prim ministru dorea să spună lumii că întreaga economie a României comuniste nu merita doi bani. Ale cui interese le-a servit această etichetă? Ca să combatem această viziune, cităm date statistice la întâmplare, din diferite domenii: România producea 14 milioane de tone de oțel în 1985; azi, doar 3 milioane; producea 400.000 tone de aluminiu în anul 2000, o prelungire surprinzătoare a succesului din timpul dictaturii; azi, produce pe jumătate. Eram recunoscuți ca buni constructori de motoare electrice și produceam, în 1980, 19 milioane de kilowați, față de 700.000 kilowați, cât producem în prezent; ieșeau pe poarta fabricilor 1.600 de excavatoare, în 1980; niciunul azi. Ieșeau 71.000 de tractoare; niciunul azi (am construit fabrici de tractoare în Egipt și Iran, care funcționează și acum, în timp ce în România au murit). Fabricam 600 de vagoane de pasageri pe an, în 1984; azi, niciunul. Cât despre vagoanele de marfă, construiam 14.000 de bucăți pe an; azi, abia 800 (cel puțin 100.000 vagoane de marfă au fost tăiate și vândute la fier vechi în ultimii ani). În fine, produceam 144 de nave de tonaje diferite; azi, după cum se știe, nu mai producem niciuna. Sticlăria e prăbușită. Săpunul a dispărut. De altfel, potrivit statisticii oficiale, după anul 2000, au fost exportate 50 de milioane de tone de "fier vechi", "deșeuri" de cupru, aluminiu și alte neferoase, în valoare de peste 10 miliarde de euro! Am exportat lemn brut, în valoare de peste 8 miliarde de euro, și alte produse brute (cereale, fructe, animale vii etc.) în valoare de alte 5 miliarde de euro! Prelucrarea acestora în România ar fi însemnat crearea a milioane de locuri de muncă!
"Practic, întreaga economie națională a fost oferită pe tavă, fără nicio logică"
- Amețitoare cifre... Cum stau lucrurile în domeniul petrolului?
- Iată situația la zi, în domeniul petrolului: România producea 13 milioane de tone de petrol în 1970, și numai... 6 milioane azi. Suspect. Cineva nu raportează corect. Nu am nicio încredere în această cifră, atât timp cât nu știu dacă toate sondele au contoar. Au contoar, domnilor? Trebuie să plătească redevențe la tona de țiței brut, dar dacă scoți 8-10 milioane de tone și raportezi numai 6? Cu cât păgubești statul? Petrolul se scoate mult și se rafinează în alte țări. De aici, deduceți consecințele. Înainte de 1989, produceam 8,5 milioane de tone de motorină, și mai producem doar 2 milioane; produceam 10 milioane de tone de păcură. Nu mai producem nimic. Produceam 500.000 de tone de uleiuri minerale, azi, nimic. Pe de altă parte, ați observat că nici distribuția gazelor nu mai este a noastră. Cine măsoară producția? Cine măsoară distribuția?
- După 1990, s-a schimbat peisajul industrial. S-a creat o falie între marea și mica industrie. De ce s-a întâmplat acest fenomen?
- Au venit "sfaturi" de la competitorii noștri europeni: faceți IMM-uri, întreprinderi mici și mijlocii, dați afară muncitorii din marile uzine, închideți mamuții industriali, produceți kit-uri, componente, nu produse integrale, faceți cabluri, radiatoare, sisteme de frânare și anvelope, nu locomotive și tractoare. Parcă intenționat, nu a existat o viziune politică de dezvoltare, ci doar una pentru distrugere; guvernanții și-au îndeplinit misiunea cu exces de zel. Nu mă poate convinge nimeni pe mine că nu a fost totul pe bază de program, o teorie a conspirației. UE a fost creată pe baza comunității economice a Cărbunelui și Oțelului. Deci, România nu putea să intre în grila europeană cu industria ei siderurgică, de 14 milioane tone de oțel. A trebuit lichidată, ca un "bonus" pentru admiterea în UE.
- Care au fost primele mari greșeli istorice ale politicienilor, în urma cărora s-a dat startul la jaful național?
- Prima a fost restituirea "părților sociale" - o privatizare pe bani adevărați, începută surprinzător de Ceaușescu. FSN-ul a restituit acești bani, pentru a cumpăra bunăvoința oamenilor, chiar cu banii lor! Această măsură anti-economică, din cauza căreia fabricile și uzinele au rămas fără capital lichid, a condus, de fapt, la excluderea cetățenilor de la un drept de proprietate plătit cu munca lor; a fost o re-naționalizare a unei părți a capitalului social, destinată ulterior și cedării controlului economiei către interese de grup, mai ales străine. A doua mare eroare a fost privatizarea "de masă", fără proceduri și fără reguli de protecție a acționarilor minoritari; viitoarele certificate de acționar au fost cumpărate pe nimic, de cei care știau ce va urma. Atunci s-a spus că se privatizează numai 30% din capitalul societăților comerciale, lăsându-se de înțeles că vor mai primi și restul de 70% în viitor, care viitor nu a sosit încă nici în anul 2014! S-a anunțat, totodată, că sectoarele strategice nu se vor privatiza. Dar au venit pe urmă FMI, Banca Mondială și societățile externe de consultanță, care au dictat, și guvernele au promovat controlul total, fără luptă și fără niciun câștig, asupra întregii economii. Practic, economia națională a fost oferită pe tavă, fără nicio logică și fără a se spune, cel puțin, că este cadou sau pradă de război, celor care, chipurile, au făcut lobby pentru integrarea României în Uniunea Europeană.
"Fiecare program de guvernare anunţat a fost, de fapt, un program de neguvernare"
- Vă rog să continuați descrierea peisajului economic românesc de azi, la 25 de ani de la răsturnarea "dictaturii de dezvoltare".
- A dispărut întreg sectorul industriei de textile, confecții, tricotaje (filaturi, țesătorii, fabrici de stofă și postavuri, întreprinderi de pielărie și încălțăminte, toate concepute într-un sistem integrat); a fost închis sectorul agroalimentar (36 de fabrici de zahăr, fabricile de ulei, de preparate din carne, de lapte și produse lactate, zeci de fabrici de nutrețuri combinate etc.); nu mai există majoritatea fabricilor din industria lemnului și mobilei, din industria cimentului, a lacurilor și vopselelor, a medicamentelor, din sectorul construcțiilor de mașini, al exploatărilor miniere de feroase și neferoase, de cărbune etc.; s-au desființat întreprinderile agricole de stat și cele de mecanizare a agriculturii, stațiunile de cercetări agricole și, în general, marea majoritate a institutelor de cercetare-proiectare; au dispărut industria electronică, electrotehnică, de mecanică fină, optică, automatizări etc. Baza națională de soiuri de plante și rase de animale a fost pulverizată. România nu mai are astăzi un pachet național de semințe, soiuri, hibrizi, de culturi cerealiere, plante tehnice, legume etc. A fost distrus, aproape în totalitate, sistemul de irigații, construit prin îndatorarea dureroasă de la Banca Mondială, pentru a cărui plată românii au contribuit zeci de ani; au fost abandonate programele de combatere a eroziunii solului, de îndiguiri și desecări, dar și cele de irigații în curs (canalul Siret-Dunăre sau București-Dunăre). Întreaga economie națională a fost, pur și simplu, pulverizată și lăsată fără nicio logică structurală.
- Care sunt consecințele asupra populației, derivate din acest peisaj apocaliptic, desprins parcă dintr-un film S.F.?
- Treptat, România s-a transformat într-un paradis al multinaționalelor care controlează industria, agricultura, transporturile, construcțiile, comerțul, sectorul financiar-bancar etc. și care își promovează reglementări legale în interes propriu. Românilor le-au rămas întreprinderile mici și mijlocii - de fapt, microîntreprinderile; dintre cele aproximativ 500.000 înregistrate, peste 200.000 nu au niciun angajat! Românii au astăzi libertatea să se ocupe de economia și afacerile de subzistență (avem și industrie de subzistență, nu doar agricultură!) și construcții și transporturi și alte servicii de subzistență, pretinzând că acționăm pentru dezvoltare inteligentă, inovativă și durabilă. Nimic nu este mai durabil decât subzistența, aceasta este strategia noastră națională, după ce am făcut praf marile companii. Brandul României este subzistența, atât în interiorul țării, cât și pe celelalte piețe ale muncii, unde lucrează cetățenii români. Nici după 25 de ani, clasa politică - veritabil detașament al legiunii străine, terminatorul României moderne, nu a realizat importanța unei reglementări prin care salariații să-și investească o parte din salariu în compania proprie. Întreaga economie putea fi salvată prin participarea financiară a salariaților, printr-o reglementare prin care salariile reinvestite să fie scutite de impozite și contribuții.
- A existat, în toți acești ani, un fir roșu care să lege cele 13 guverne ce s-au perindat pe la Palatul Victoria, de un proiect minimal, coerent, de dezvoltare?
- Firește că nu a existat! Zi de zi, guvernele și clasa politică s-au ocupat numai de protejarea așa-zișilor investitori strategici, prin scutirea de impozit pentru profitul reinvestit, și nu de promovarea facilităților destinate salariilor reinvestite. Investitorii nu ar fi trebuit să primească niciun sprijin în România, pentru a-i plăti pe angajații români cu salariul minim sau pentru a-i angaja la negru, din rațiuni de competitivitate. "Veniți în România, că vă garantăm sclavia pe bani puțini și vă mențineți competitivitatea!". Acesta a fost, în esență, programul de guvernare al ultimilor 25 de ani. De altfel, se poate spune că fiecare program de guvernare anunțat a fost un program de neguvernare.
- Care sunt predicțiile dvs. pentru următorii 25 de ani din viața economică a României?
- Dacă și în următoarele două decenii și jumătate guvernul nu va putea să cumpere, din bani proprii, de 1 milion de lei, piramidon, vaccinuri sau aspirină din producția internă, fără avizul FMI sau al Comisiei Europene, România poate să dispară din peisajul statelor din Europa, rămânând un simplu indicator geografic.
Observatia mea: Referitor la petrol, pag. 2, iată o detaliere a unui
specialist:
Jaful OMV Petrom denuntat public de un ofiter
de contrainformatii economice!
Sunt col (r). prof. univ. dr. ing. Marian
Rizea. Cei mai multi dintre destinatarii acestui mesaj ma cunoasteti, cu bunele
si mai putin bunele lucruri pe care le-am facut in cei 25 de ani ca ofiter de
informatii si contrainformatii economice. Sunt inginer petrolist si mi-am dat
doctoratul in 2001, dupa mai bine de 5 ani de cercetari in care, sub
coordonarea distinsului prof. univ. dr. ing. George Iordache de la UPG
Ploiesti, am studiat, in schelele Tg. Ocna, Ocnele Mari, Ocna Mures, etc. exploatarea
zacamintelor de sare, prin dizolvare cu ajutorul sondelor, cu o
teza in premiera nationala.
Grupul
petrolier OMV Petrom, care a obtinut anul trecut un profit de aproape un
miliard de euro, este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, platind
taxe si impozite in valoare de 8 miliarde de lei, in 2012. In total, primii
zece contribuabili la bugetul de stat au platit aproximativ 30 de miliarde de
lei, in 2012, reprezentind 15 procente din buget, relateaza Digi24. Pe al
doilea loc se afla producatorul de tigari British American Tabacco (5,6
miliarde de lei) si Rompetrol Rafinarie (4,6 miliarde de lei), urmata de
Petrotel-Lukoil Ploiesti.
Iata clasamentul:
1. OMV Petrom: 8 miliarde de lei
2. British American
Tobacco Trading: 5,6
miliarde de lei
3. Rompetrol Rafinare:
4,6 miliarde de lei
4. Petrotel-Lukoil
2,2 miliarde de lei
Intrebare:
ESTE POSIBIL CA
DIFERENTA DINTRE PROFITUL OMV PETROM SI O COMPANIE DE TIGARI SA FIE DE DOAR 2,4 MILIARDE LEI? SA
INTELEG CA FUMAM DE APROAPE CIT CONSUMAM PRODUSE ENERGETICE???
GUVERNANTILOR, DACA
ATI TRECUT PE LA SCOALA SI NU ATI CHIULIT LA ORELE DE ARITMETICA, UITATI-VA IN
OGLINDA, PRIVITI-VA IN OCHI SI DATI-VA UN RASPUNS CARE SA NU VA CRAPE OBRAZUL!
Acum 2-3 ani, la o
conferinta pe tema energiei, la Hilton, dupa ce reprezentantul OMV prezenta
realizarile de exceptie ale grupului OMV-Petrom, m-am ridicat in picioare (desi
aplauzele celor din sala nu se terminasera) si am facut urmatoarele precizari:
1. Inainte de
privatizare, productia de titei extras era de cca. 6 milioane de tone/an. In
1976, Romania inregistrase 14,2 milioane tone si 33,4 miliarde Nmc (normali
metri cubi) gaze naturale.
2. In anul in care se
discuta problema, 2010, OMW, care se lauda cu investitii de miliarde si aport
de tehnologie, producea 4 milioane tone de titei! (Din sala, cineva – o voce
feminina – a strigat “4,7 milioane tone!”)
3. Corect, am spus, asa
sa fie… Dar daca in tara,
in Romania, nu prelucrati decit cel mult 1,8 milioane tone titei, la rafinaria
Brazi (ARPECHIMUL fiind inchis), ce faceti cu restul productiei?Unde o stocati?
Sau o duceti in Austria pe barje, incalcind normele internationale, in materie
vamala… Sau nu o declarati, sa nu platiti acea infima redeventa de 4% (in lume,
redeventa este de 16-22%)!
Linistea si stupoarea
celor de fata, inclusiv a unor inalte fete oficiale guvernamentale si
consilieri de rang inalt, au fost intrerupte de un zgomotos ropot de aplauze!
4. Din grupul OMV-Petrom,
cineva a intrebat “pe ce ma bazez” (replica celebra din MOROMETII) si am
realizat ca este un roman, o coada de topor… Calm, desi mi se ridicase singele
la cap, i-am raspuns ca sint ofiter
de informatii (inainte si dupa “lovilutie”), petrolist practicant
on/offshore, am avut atributii in sectorul energetic peste 15 ani, profesor in
informatii strategice si riscuri energetice si pasiunea mea este aceea de a
face bilanturi energetice, sectoriale, pe care le public semestrial, la
sesiunile de comunicari stiintifice cu participare internationala… (Cit petrol
se extrage, cit se raportaeza, cit se prelucreaza, cit se vinde la pompa, dar
si produse auxiliare…)
Aplauzele au
continuat, spre deznadejdea celor de la OMW-Petrom!
Dupa sedinta, am
fost abordat de reprezentantii Grupului si mi-au propus sa le devin partener in
echipa… Mi-au spus ca citisera cartea publicata la Editura ANI Bucuresti, “PETROL,
DEZVOLTARE SI (IN)SECURITATE”. Am cerut (conform uzantelor, fiind
ofiter in activitate) timp de gindire (spre a ma consulta cu sefii). Nici nu va
puteti inchipui ce suturi verbale si morale am primit, a doua zi, de la un sef
tembel, ajuns ulterior, general la apelul bocancilor: Ca nu am fost orientat,
ca nu am pic de bun simt fata de cei care aduc nu stiu cit la bugetul de stat.
L-am ascultat si, in final, in cea mai sanatoasa atitudine de copil trait la
tara (in cimpia Buzaului si muntii Zarandului), instruit si educat la scolile
inalte din bariera Bucuresti (zona Mimiu Ploiesti – liceul de petrol-chimie,
Universitatea de petrol si gaze) l-am bagat in p…a ma-sii, pe romaneste, si
i-am spus ca-l astept sa iesim la pensie, sa-i pot trage una in botul lui de
nemernic.
La citeva zile, un
alt mare sef, un om deosebit, care ma aproba scrisnind din dinti, m-a sfatuit
sa fiu mai blind… Dupa citeva saptamini, ajuns aproape la citeva luni de virsta
biologica a trecerii in rezerva si a peste 25 de ani de militarie, scirbit si
informat ca ni se vor micsora salariile si, evident, cuantumul soldelor
compensatorii si pensiile, m-am pensionat!
De atunci, sint
linistit personal, dar nu impacat cu soarta! Sper ca, intr-o zi, tradatorii de
neam si tara, sa dea socoteala in fata neamului romanesc, pentru incalcarea
art. 136, “Proprietatea”, alin. (3) din Constitutia Romaniei!
Iar cei care simt si
gindesc romaneste, sa le fie judecatori!!!
Doamne, ocroteste
Romania, Europa si intreaga lume!
Cu mare amaraciune,
Prof. univ. dr. ing.
Marian RIZEA
Ploiesti,
Romania,2013.
Cititi articolul
integral la:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iti multumesc pentru comentariu!