Țeapa și tunul sunt două simboluri
în istoria României. Țeapa e semnătura lui Vlad Țepeș. Din oțelul unui tun,
capturat la Plevna, și-a făcut coroana Carol I. La mai bine de un secol, aceste
două cuvinte au ajuns să descrie fapte asociate corupției.
Unul din primele tunuri date statului român,
după Mica Unire, a fost Afacerea
Strousberg. Afacerea a debutat în 1868,
odată cu decizia guvernului de la acea dată de a dezvolta
infrastructura feroviară. Planul pus la punct, un fel
de Master Plan de astăzi, viza construirea a peste 900 de km de cale
ferată, rețea ce ar fi îmbunătățit considerabil legăturile
de transport între principate și între județele principatelor. Prețul pentru
realizarea acestui plan a fost de la început considerat ca fiind exagerat,
ajungând la suma de 247
milioane de lei. Ce însemna această sumă?
Însemna aproape 80
tone de aur (79,68
tone la un preț al aurului de 3.100 lei pentru 1 kg). Dacă raportăm această
sumă la veniturile
bugetului de stat, care, în 1868, se ridicau la 62,7 milioane lei
încasări efective, rezultă o sumă de patru ori mai
mare decât veniturile. Ca termen de comparație mai putem folosi și rezerva actuală în
aur a BNR, ce se ridică 103,7
tone. După 12
ani, procese la tribunalele de arbitraj, presiuni din
partea Germaniei pentru răscumpărarea obligațiunilor emise fraudulos de
concesionari, și după anularea concesionării și cedarea acesteia către alt
concesionar, deci, după toate acestea, Regatul
României s-a
ales cu o rețea
de căi ferate prost-construite și
cu acceptarea unei plăți de 287,5
milioane lei. Suma echivala cu circa 92,7 tone de aur ce trebuia plătită pe
parcursul a 44
de ani. Chiar dacă statul s-a ales cu o rețea deficitară și
la un preț ridicat, Regatului
României i
s-a recunoscut independența de către Marile Puteri,
și, chiar cu deficiențele avute, măcar s-a construit ceva.
Al doilea tun, cu iz de țeapă, dat
bugetului de stat, a avut loc în perioada
interbelică și
s-a numit Afacerea
Skoda. Contractul, semnat cu Skoda în martie 1930,
viza dotarea armatei române cu armament (artilerie grea în
principal) în valoare de 6,75
mld. lei, echivalentul a 60,75
tone de aur (1kg
de aur valora 111.111 lei). Raportat la bugetul
de stat, suma atingea aproape 20% din încasările
efective din 1930 la bugetul de stat
(34,15 mld. lei). Deși majoritatea celor implicați în scandal au fost achitați
în 1936,
cu excepția reprezentantului Skoda - Bruno Seletzki, comisia parlamentarăformată
pentru anchetarea scandalului a apreciat un
prejudiciu de 1,7 mld.lei, echivaland cu 15,3 tone de aur sau circa5% din
încasările la buget aferente
anului 1935 - an al finalizării
raportului comisiei.
Contractul cu Bechtel a făcut
din prețul pe kilometru de autostradă, realizată în condiții de podiș și
dealuri, un clasic exemplu de țeapă
trasă bugetului de stat prin
umflarea de la bun început a prețului. Semnat în 2004,
pentru o sumă vehiculată de 1,3
miliarde de euro, contractul a fost renegociat cu
„succes” de
către guvernul Tăriceanu. În 2005,
suma era echivalentă cu 120
de tone de aur (1
kg aur = 39.000 lei) și 5%
din bugetul general consolidat (12,5%
din bugetul de stat). Costurile renegociate nu au condus la o sumă fixă,
existând posibilitatea de a fi majorate oricât. La final, din cei420 de km ne-am ales cu 52 de km și cu 1,4 miliarde euro cheltuiți, cu
potențiale procese de despăgubire, cu niciun vinovat și un contract original
lipsă. Suma echivala în 2013 cu 40,7 tone de aur (prețul aurului
crescând la 152.000 lei/kg) și 3%
din bugetul general consolidat (6,6%
din bugetul de stat).
Desigur,
în ultimul deceniu, există mai multe țepe date statului, unele dintre ele aflate încă în derulare (Fondul
Proprietatea), dar singura în cazul căreia putem stabili cert cât s-a
plătit efectiv este autostrada neterminată de Bechtel. Țepele EADS și Microsoft,
deși sunt de actualitate, sunt, totuși, de dimensiuni mai
mici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iti multumesc pentru comentariu!