Cristian Troncotă DUPLICITARII-19

Cristian Troncotă

DUPLICITARII-19

La spital, după ce şi-a revenit, Cristina Horodincă a cerut să i se permită să se întoarcă, iar medicii au declarat că în decurs de 30 minute poate să-şi continue drumul spre aeroport.

          Între timp însă, au venit agenţii poliţiei şi F. B. I.-ului, care i-au obligat pe membrii Ambasadei române să părăsească spitalul, iar Cristinei Horodincă i-au interzis să plece, izolând-o şi punând-o sub pază poliţienească.

          Imediat, Ministerul Afacerilor Externe român s-a adresat Departamentului de Stat al SUA, atât prin intermediul Ambasadei române la Washington, cât şi prin intermediul Ambasadei SUA la Bucureşti, solicitând ca Cristina Horodincă să fie imediat eliberată pentru a se putea întoarce în ţară. De-abia după patru zile s-a permis reprezentanţilor Ambasadei române să meargă la spital, însoţiţi de reprezentanţi ai Departamentului de Stat al SUA, care au declarat că trebuie să se convingă dacă Cristina Horodincă doreşte cu adevărat să se întoarcă în acasă, pretinzând că, după cunoştinţa lor, ea şi-ar fi schimbat hotărârea.

          După cum se pare, Departamentul de Stat uitase că el însuşi recunoscuse faţă de Ambasada română că Cristina Horodincă nu a cerut azil politic şi că ea şi-ar fi manifestat clar voinţa de a se întoarce în ţară, în faţa reprezentanţilor autorităţilor americane. Dealtfel, agenţia americană A. P. relata: „Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Tom Reston, a declarat că Cristina Horodincă a informat autorităţile americane că doreşte să se întoarcă în România, împreună cu fiul ei”. Cine poate crede că o femeie care şi-a riscat viaţa fugind din locul unde era anchetată, după ce a fost supusă unor presiuni şi încercări de a fi reţinută cu forţa şi obligată să-şi urmeze soţul trădător, îşi schimba de la o zi la alta hotărârea?

          Personalul Ambasadei române a putut constata starea profundă de depresie morală în care se găsea în spital Cristina Horodincă, fapt din care rezultă clar că ea fusese supusă unor noi şi puternice presiuni – şi nu este exclus să i se fi aplicat un tratament medical „adecvat” – pentru a o determina să facă declaraţiile cerute.

          În lumina celor de mai sus, este evident că ceea ce s-a întâmplat la aeroport este un act tipic de răpire, iar declaraţiile ulterioare ale Departamentului de Stat reprezintă o poveste cusută cu aţă albă, care încearcă să acopere această operaţiune a serviciilor americane.

          Este limpede că ne aflăm în faţa unui act inadmisibil şi incalificabil de răpire a unui diplomat străin şi de menţinere a sa ca ostatic, de violare flagrantă a principiilor şi relaţiilor între state, precum şi a principiilor umanitare.

          Ministerul Afacerilor Externe român va continua să acţioneze pe lângă autorităţile americane pentru a pune capăt reţinerii ca ostatică a Cristinei Horodincă şi a copilului său, pentr a-i elibera neîntârziat spre a se reîntoarce în patrie, în sânul familiei.

          La cererea mamei Cristinei Horodincă, Ministerul Afacerilor Externe a organizat o întâlnire între aceasta şi ambasadorul SUA la Bucureşti, căruia aceasta i-a predat o scrisoare adresată preşedintelui Jimmy Carter, prin care îl roagă să intervină, cu autoritatea sa, pentru a i se asigura Cristinei Horodincă şi copilului ei întoarcerea în patrie. Ministerul Afacerilor Externe român insistă cu toată energia pentru eliberarea imediată a Cristinei Horodincă, punându-se astfel capăt gravelor acţiuni ilegale comise de F. B. I. şi C. I. A. faţă de un cetăţean român.

          Opinia publică din România speră că autorităţile din Statele Unite ale Americii vor dovedi spirit de înţelegere şi vor reveni asupra măsurilor luate, vor da neîntârziat satisfacţie părţii române. Aceasta este în interesul dezvoltării în continuare a bunelor raporturi de colaborare dintre Republica Socialistă România şi Statele Unite ale Americii, a prieteniei dintre popoarele român şi american.

          „Scânteia”, 11 martie 1980.

          1989 decembrie 1.

          Raport olograf, semnat şi parafat de generalul colonel Iulian Vlad – şeful D. S. S. – adresat preşedintelui României, Nicolae Ceauşescu, privind problemele ce urmau a fi abordate, în cadrul întâlnirii de la Malta, între Mihail Gorbaciov şi George Bush.

          Nr. 0075/989

          Strict secret.

          Raportăm următoarele informaţii obţinute pe mai multe linii, cu privire la.

          Întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov:

          1. În cadrul noilor convorbiri la nivel înalt dintre S. U. A. şi U. R. S. S., organizate la iniţiativa sovieticilor, cele două părţi vor aborda cu prioritate probleme privind redefinirea sferelor de influenţă şi elaborarea unei noi strategii comune care să le asigure, în continuare, un rol dominant în toate problemele internaţionale.

          — Este de aşteptat să se ajungă la noi înţelegeri de restrângere a zonelor de confruntare directă în favoarea celor de convergenţă a intereselor.

          — Sunt date că U. R. S. S. va face noi concesii în favoarea americanilor în schimbul obţinerii de ajutoare economice şi financiare.

          — Se urmăreşte stabilirea unui nou echilibru pe continentul european care să permită atenuarea treptată a diferenţelor de sistem politic şi economic între ţările socialiste şi cele capitaliste şi asigurarea transpunerii în practică a conceptelor privind „dezideologizarea relaţiilor internaţionale” şi crearea aşa-numitei „case comune europene”.

          — În acest context, se va aborda şi problema existenţei celor două blocuri militare, în sensul menţinerii acestora încă o anumită perioadă, cel puţin până la stabilizarea situaţiei din Europa de est.

          — În ceea ce priveşte intensificarea preocupărilor guvernului de la Bonn pentru reunificarea Germaniei, se va conveni să fie spijinite, dar pentru o perioadă temporizate spre a fi încadrate în „procesul de integrare europeană”.

          — Ambele părţi se vor pronunţa pentru accelerarea negocierilor bilaterale de reducere a armamentelor şi cheltuielilor militare, U. R. S. S. fiind interesată să aloce mai multe fonduri pentru satisfacerea unor necesităţi interne, iar S. U. A. să diminueze deficitul mare al balanţei de plăţi. Este posibil ca, în timpul întâlnirii, Bush să facă publică intenţia de a reduce efectivele americane staţionate în Europa, ca un răspuns la măsurile similare adoptate unilateral de U. R. S. S.

          — Pe planul relaţiilor bilaterale, preşedintele S. U. A. va manifesta disponibilitate pentru sprijinirea economică a U. R. S. S., condiţionat de extinderea reformelor sovietice prin luarea în considerare în şi mai mare măsură a mecanismelor economiei de piaţă.

          — Pe lângă solicitarea expresă de ajutoare financiare, Gorbaciov va insista pentru obţinerea de către U. R. S. S. a clauzei naţiunii celei mai favorizate din partea S. U. A., precum şi pentru reducerea restricţiilor pe linia transferului de tehnologie.

          NOTĂ:

          — Din datele de care dispunem rezultă că la întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov ar urma să se discute şi problema exercitării de noi presiuni coordonate asupra acelor ţări socialiste care nu au trecut la aplicarea de „reforme reale”, fiind avute în vedere îndeosebi R. P. Chineză, Cuba şi România.

          — Cu privire la ţara noastră, Bush va releva că statele membre ale NATO vor continua aplicarea de restricţii în relaţiile lor cu România şi va solicita ca şi U. R. S. S. să procedeze în mod similar, mai ales prin reducerea livrărilor sovietice de ţiţei, gaz metan şi minereu de fier.

          2. În cadrul consultărilor din ultimile zile cu Administraţia de la Washington, guvernele Angliei, Franţei, R. F. Germania şi Italia au insistat pentruevitarea aboptării de către S. U. A. şi U. R. S. S. a unor hotărâri definitive referitoare la modificarea echilibrului militar din Europa fără consultarea prealabilă şi consimţământul ţărilor vest-europenerealizarea treptată a reducerii armamentelor şi efectivelor dislocate în Europa, urmând ca problema unor diminuări semnificative să fie analizată numai după ce vor exista garanţii certe că U. R. S. S. este dispusă să renunţe la forţa sa militarărespectarea de către S. U. A. a înţelegerilor convenite anterior cu statele vest-europene ca fiecare dintre acestea să aibă un rol sporit în influenţarea situaţiei din Europa de est, astfel încât să-şi asigure promovarea propriilor interese pe termen lung în această zonă. Franţa şi Anglia au solicitat totodată ca, în perspectiva constituirii unei confederaţii a celor două state germane, să se prevină deplasarea centrului de putere din Europa către Germania unificată, precum şi o polarizare politico-economică şi chiar militară între aceasta şi U. R. S. S. de genul celei existente înaintea celui de al doilea război mondial.

          Să trăiţi tovarăşe Preşedinte!

          General-colonel (ss) I. Vlad (L. Ş.)

          Xerox în posesia autorului.

          1989 decembrie 18.

          Buletin de informare întocmit de Serviciul de Cercetare Analiză şi Sinteză din Centrul de Informatică şi Documentare (unitate a Departamentului Securităţii Statului).

          Strict secret.

          Exemplar unic.

          R E Z U M A T I.

          Informaţii mai deosebite din telegrame R. S. România

          1. În acţiunea „ORIENT '89”, autorităţile iraniene acordă o atenţie prioritară finalizării măsurii pregătitoare pentru vizita înaltului oaspete român.

          — Preşedintele Iranului a avut la 17 decembrie a.c. o şedinţă de lucru cu principalii factori implicaţi în pregătirea acţiunii, care l-au informat cu privire la stadiul negocierilor asupra documentelor ce vor fi semnate şi măsurile luate pentru asigurarea desfăşurării vizitei în bune condiţii, după care a dat dispoziţii să se acţioneze pe toate planurile pentru ca vizita preşedintelui României să se desfăşoare ireproşabil şi cu rezultate deosebite.

          — Nu se ridică probleme deosebite, existând garanţii că vizita se va desfăşura în condiţii de securitate deplină, autorităţile controlând pe deplin situaţia.

          — Au fost puse la punct aspectele privind constituirea coloanei oficiale, măsurile de gardare şi intervenţie, siguranţa traseului, a reşedinţei şi a locurilor unde se vor desfăşura activităţile prevăzute în program.

          — S-a suplimentat paza la reşedinţa oficială şi la obiectivele ce vor fi vizitate, iar în faţa ambasadei noastre se află un soldat înarmat, precum şi cadre în civil ale poliţiei şi securităţii.

          — La reşedinţă au fost arborate portretele tovarăşului Comandant suprem şi drapelele R. S. România pe traseele de la aeroport la reşedinţă şi de la reşedinţă la ambasada ţării noastreModificările la reşedinţă s-au efectuatAcordul cultural a fost definitivat.

          — La comunicatul comun, partea iraniană nu a renunţat la poziţia proprie în problema Afganistanului, existând posibilitatea ca acest punct să nu mai figureze în Comunicat.

          — La 18 decembrie a.c., ora 10.00, tovarăşul viceprim-ministru I. Radu a fost solicitat să aibe o întâlnire cu ministrul iranian al apărării.

          — Există garanţii că interviul cu tovarăşul Comandant suprem va apare la 18 decembrie a.c., în ziarul „Teheran Times” în condiţii corespunzătoare, iar pe toată durata vizitei presa iraniană va marca evenimentul (telegramă Teheran).

          Agenţia France Presse şi posturi de radio occidentale cu emisiuni în limba română au relatat că sute de manifestanţi au împiedicat forţele de ordine din Timişoara să-l evacueze pe Tokes Laszlo din sediul bisericii reformate unde se adăpostise.

          — Ziarul „Die Welt” scrie că celor 300-700 de persoane care s-au adunat în faţa bisericii din Timişoara li s-au alăturat şi alţi simpatizanţi, ajungând la circa 5000. Potrivit altor ştiri, la manifestaţie ar fi participat circa 10 000 persoane.

          — Se susţine că au avut loc confruntări sângeroase, sute de manifestanţi au fost bătuţi şi mulţi dintre ei au fost arestaţi.

          — Duminică dimineaţa, România ar fi închis graniţa cu Ungaria prin punctul de trecere a frontierei la Nădlag, iar zona în care se află oraşele Timişoara şi Arad ar fi fost încercuite de forţele de securitate.

          — Duminică seara în faţa Ambasadei R. S. România din Budapesta a avut loc o demonstraţie antiromânească de susţinere a lui Tokes Laszlo la care au participat circa 150 persoane, membri ai Forumului Democratic Ungar, care au purtat lozinci ostile ţării noastre şi care a durat 30 de minute.

          La încheierea manifestaţiei, fără incidente, s-a precizat că se va organiza una şi luni seara la orele 21, 30, ora locală.

          — Gyozo Modvay, secretar al „Mişcării internaţionale Tokes Laszlo” a anunţat că gruparea sa va organiza la 19 decembrie a.c. în oraşul Hotvan „prima demonstraţie naţională” în favoarea minorităţii maghiare, la care vor participa Matyas Szuros, preşedintele interimar al Ungariei, Kalman Kulcsar, ministrul justiţiei, Istvan Palgy din partea colegiului pentru minorităţi etnice şi Erno Raffy, istoric, deputat în Parlament.

          — Zoltan Sido, preşedintele „CSEMADOK” (organizaţie oficială a maghiarilor cehoslovaci), într-un interviu acordat cotidianului ungar „Magyar Hirlap” şi-a exprimat „protestul împotriva politicii naţionale a României”, adăugând că organizaţia pe care o conduce „îşi ridică glasul în favoarea lui Tokes Laszlo şi Suto Andras” (telegramă Budapesta).

          3. Postul de radio „B. B. C.” relatează că la Braşov ar fi avut loc o demonstraţie, la 8 decembrie, de 30 de minute în faţa uzinei „Steagul Roşu” la care au participat 200-300 muncitori care au cerut „hrană, căldură şi libertate”. Demonstraţia a fost dispersată de miliţie.

          4. Factori de decizie argentiniană apreciază:

          — În perioada următoare guvernul român va fi supus la presiuni psihologice în scopul înlocuirii lui cu altul, în care P. C. R. să nu mai aibă rolul conducător.

          — U. R. S. S. şi Ungaria, prin intermediul radioteleviziunii vor incita populaţia Transilvaniei la revoltă împotriva guvernului de la Bucureşti.

          — U. R. S. S. va acţiona pentru a obţine sprijin în România în direcţia „reactivării” unor români care au studiat în Uniunea Sovietică şi simpatizează cursul politic din această ţară.

          — U. R. S. S., S. U. A. şi unele ţări vest-europene vor acţiona pentru limitarea schimburilor economice cu ţara noastră.

          — S. U. A. intenţionează să întrerupă livrarea de uraniu către România.

          — U. R. S. S. şi S. U. A. fac puternice presiuni asupra unor state sudamericane, inclusiv Argentina, pentru ca acestea să nu mai întreţină legături economice cu România „până ce această ţară nu se democratizează”.

          — Directoratele ziarelor argentiniene au primit indicaţia precisă de a nu mai publica articole favorabile despre România şi tovarăşul Comandant suprem (telegramă Buenos Aires).

          Xerox în posesia autorului.

          1989 decembrie 30.

          Ordinul S/184 semnat de generalul colonel Iulian Vlad şi adresat tuturor unităţilor centrale şi teritoriale de informaţii ale Ministerului Apărării Naţionale.

          MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE.

          SECRET DE SERVICIU.

          Nr. S/184 din 30 decembrie 1989

          Exemplar nr. 1

          Orele 09,30

          Către.

          Toate unităţile centrale şi teritoriale de informaţii ale Ministerului Apărării Naţionale.

          Din dispoziţia ministrului Apărării Naţionale, general de armată Nicolae Militaru, ordon tuturor şefilor unităţilor centrale şi teritoriale de informaţii (foste de securitate, actualmente în structura Ministerului Apărării Naţionale) următoarele:

          1. Potrivit ordinelor repetate transmise anterior verbal şefilor unităţilor centrale şi telefonic şefilor unităţilor teritoriale, se interzice cu desăvârşire distrugerea oricărui document privind activitatea informativ-operativă.

          2. Şefii unităţilor centrale şi teritoriale de informaţii vor lua măsuri de protecţie strictă a tuturor documentelor privind activitatea informativ-operativă, precum şi a întregului fond de arhivă.

          3. Şefii unităţilor centrale şi teritoriale de informaţii sunt direct răspunzători de executarea întocmai a prevederilor prezentului ordin de către toate cadrele din subordine.

          Din însărcinarea ministrului Apărării Naţionale.

          General-colonel.

          Iulian V. Vlad.

          Xerox în posesia autorului.

          1990 martie 20.

          Memoriu întocmit de generalul col. (r) Iulian Vlad şi adresat domnului Ion Iliescu – Preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională.

          Domniei Sale.

          Domnului ION ILIESCU.

          Preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională.

          Domnule Preşedinte.

          Subsemnatul gl. În rez. Vlad V. Iulian, cu profund respect vă cer scuze pentru timpul pe care vi-l răpeşte parcurgerea acestui raport, ţinând seama de marile răspunderi ce le aveţi în conducerea ţării.

          Încep prin a vă adresa din adâncul sufletului rugămintea de a mă ierta pentru că nu v-am venit în întâmpinare cu mult mai devreme decât atunci când m-am pus la dispoziţia revoluţiei, a Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi a Dumneavoastră cu toate forţele ce le-am avut sub comandă, cu întregul efectiv al Ministerului de Interne.

          Încrederea ce mi s-a acordat încă din amiaza zilei de 22 decembrie 1989 ca timp de zece zile şi zece nopţi – care au fost zile şi nopţi de foc – să mă aflu în preajma Dumneavoastră şi a unor membri importanţi ai Consiliului Frontului Salvării Naţionale, să duc la îndeplinire sarcinile şi să execut misiunile care mi s-au încredinţat în cadrul Comandamentului Militar Suprem, constituie pentru mine, pentru viaţa mea un punct de cea mai mare onoare pentru care vă exprim întreaga gratitudine şi recunoştinţă.

          În ceea ce am făcut în această perioadă, pornind din gânduri şi convingeri profunde, am pus tot sufletul, întreaga mea pricepere şi putere de muncă. Aceste gânduri şi convingeri m-au animat şi anterior. Aşa se explică faptul că am luat unele măsuri şi am dat ordine care contraveneau dispoziţiilor dictatorului, fiind pe deplin conştient de riscurile grave la care m-am expus. Pentru mine, în cei doi ani cât m-am aflat în funcţia avută a fost un fapt de convingere şi de conduită de a face tot posibilul să nu fie trimişi oameni la închisoare şi, indiferent de situaţie, de a nu se trage în oameni, în popor.

          De aceea nu este întâmplătoare sau de conjunctură poziţia ce am avut-o şi hotărârea ce am luat-o în legătură cu evenimentele de la Timişoara de a NU se folosi armele de foc. De asemenea, în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, cu mai multe ore înainte de fuga dictatorului, am dat ordin unităţilor trupelor de securitate care asigurau întreg perimetrul Pieţei Palatului şi al sediului CC al PCR, ca atunci când va pătrunde poporul în piaţă să NU se tragă sub nici o formă. Şi nu s-a tras.

          În aceeaşi dimineaţă am dat ordin şefului Serviciului Gărzi din Direcţia de Securitate şi Gardă, care asigurau cu un detaşament numeros, format numai din cadre, paza interioară a sediului CC al PCR, ca atunci când poporul va ajunge în piaţă şi va intra în sediu sub nici o formă să nu se tragă. Şi nu s-a tras.

          Acelaşi ordin l-am dat şi şefului Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă, care asigura cu un detaşament rezerva de intervenţie în sprijinul trupelor de securitate şi al Direcţiei de Securitate şi Gardă, respectiv în Piaţa Palatului şi la Sediul CC al PCR. Nici acest detaşament NU a tras nici măcar un foc de avertisment. Nu este, cred, necesar, să spun ce ar fi putut să aibă loc în cazul în care nu-mi asumam o asemenea responsabilitate. Dacă dictatorul ar fi aflat despre existenţa unor astfel de ordine sau dacă vreunul din comandanţii cărora le-am dat dispoziţiile respective m-ar fi trădat, în mod cert în acele împrejurări, când atmosfera era indescriptibilă iar dictatorul se afla la apogeul crizei demenţiale, avându-se în vedere şi sinuciderea între timp a generalului Milea, şi modul cum a fost calificată, s-ar fi dispus împuşcarea mea pe loc fără nici o judecată.

          Avea atunci şi o confirmare a faptului că la Timişoara în noaptea de 16/17 decembrie 1989, nedând ordin să se tragă, l-am trădat.

          Într-adevăr, pe dictatorul Ceauşescu l-am trădat. Între el şi popor am ales poporul. Pentru nimeni şi niciodată nu aş fi făcut altfel. După cele ce au avut loc în şedinţa C. P. Ex. Din 17 decembrie 1989 şi după ce a ordonat ca la Timişoara să se tragă în manifestanţi, între mine ca ostaş, ca ofiţer şi cel ce s-a autointitulat Comandant Suprem al Forţelor Armate s-a rupt orice legământ de credinţă dat prin jurământul militar.

          Moralmente m-am considerat eliberat şi am acţionat în consecinţă, cu toate riscurile, fără să prevăd (dar câţi ar fi putut să prevadă?!) desfăşurarea exactă şi, aş putea zice, fulgerătoare a evenimentelor. Am cel puţin satisfacţia şi mândria că am trecut cu totul şi cu un minut mai devreme de partea revoluţiei şi a conducătorilor ei. Încă înainte de fuga dictatorului am început a ordona telefonic dispecerului central al Ministerului de Interne, Departamentului Securităţii Statului, Inspectoratului General al Miliţiei, Comandamentului Trupelor de Securitate, precum şi Inspectoratelor judeţene ale M. I., securităţilor şi miliţiilor judeţene să NU se tragă în popor, iar cadrele şi soldaţii să se alăture revoluţiei şi să se pună la dispoziţia conducătorilor ei. Prin ordinele date şi prin tot ceea ce am mai făcut, începând de la primele ore ale zilei de 22 decembrie 1989, m-am integrat total revoluţiei, punându-mă cu întreaga mea fiinţă în serviciul ei.

          Imediat după intrarea revoluţionarilor în fostul sediu al CC al PCR m-am prezentat la Ministerul Apărării Naţionale şi am primit primele ordine de acţiune, inclusiv pentru căutarea şi capturarea dictatorilor şi începerea activităţii în Grupa operativă împreună cu şeful Marelui Stat Major, generalul Guşă, pentru conducerea operaţiunilor militare şi specifice.

          Am lucrat în cadrul acestei grupe mai multe zile şi nopţi în şir, iniţial până în după-amiaza zilei de 23 decembrie 1989 la fostul sediu al CC al PCR, iar apoi, până la 28 decembrie 1989 în Comandamentul Militar Superior la Ministerul Apărării Naţionale.

          Nu am căderea să-mi apreciez activitatea depusă în toată această perioadă, dar sunt convins că se va face cu toată obiectivitatea de către cei în drept. Ceea ce pot şi trebuie să spun este că n-am precupeţit absolut nimic, iar dacă viaţa se cerea s-o dau, în orice clipă eram gata pentru aceasta. Sunt mulţi oameni care au fost permanent lângă mine în tot acest timp, au văzut ce am făcut şi au auzit ce ordine şi dispoziţii am dat unităţilor de securitate şi, în general, tuturor unităţilor Ministerului de Interne.

          De asemenea, în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989 m-am adresat prin radio-televiziune, tuturor unităţilor Ministerului de Interne, cadrelor de conducere, ofiţerilor, subofiţerilor şi soldaţilor cu apelul cunoscut, al cărui ecou şi urmări, din câte mi s-a spus ulterior, au fost deosebit de importante.

          Mulţi şefi de unităţi centrale, de inspectorate, de securităţi şi de miliţii judeţene, de mari unităţi şi unităţi ale trupelor etc. Din toate zonele ţării mi-au relatat că apelul respectiv a fost esenţial pentru orientarea imediată a ceea ce aveau de făcut unităţile Ministerului de Interne din întreaga ţară.

          În seara zilei de 28 decembrie 1989 am plecat de la Ministerul Apărării Naţionale şi am început activitatea la sediul Ministerului de Interne. Încă din noaptea respectivă şi în zilele următoare am declanşat o amplă mobilizare a tuturor unităţilor pentru a le scoate din situaţia în care se aflau şi a le pune în acţiune. Începuseră deja să vină informaţii, unele din ele făcând obiectul câtorva buletine care, cred că v-au fost înaintate.

          Concepusem, de asemenea, un program operativ de măsuri care să anjajeze, fără excepţie, toate forţele şi mijloacele muncii de securitate pentru curmarea acţiunilor teroriste, iar autorii lor să primească pedeapsa cea mai aspră.

          Regret însă din adâncul inimii că în această luptă de cea mai mare importanţă, precum şi pentru clarificarea problemelor de fond ce le-a pus acţiunea criminală, timpul şi mijloacele de care am dispus nu mi-au mai permis să-mi aduc întreaga contribuţie pe care am dorit-o din tot sufletul.

          În ziua de 31 decembrie 1989, împreună cu cei doi adjuncţi şi cu un număr de şefi de unităţi centrale, am fost arestat.

          Domnule Preşedinte, Aceasta este activitatea mea, prezentată, în datele ei esenţiale, din ziua victoriei revoluţiei, din perioada care a precedat-o şi din zilele care au urmat-o.

          Aşa după cum se poate constata, în momentele esenţiale, hotărâtoare nu am stat în rezervă sau în expectativă şi nici n-am aşteptat să fiu chemat ci am venit cu tot ce am avut şi am acţionat cu întreaga convingere şi hotărâre în sprijinul revoluţiei, pentru victoria şi consolidarea ei.

          Supun atenţiei Dumneavoastră aceste date întrucât sunt convins că atunci când s-a dispus arestarea mea, la 31 decembrie 1989, nu vă erau cunoscute. Cu atât mai mult consider că este necesar să vă raportez situaţia mea cu cât în ziua de 19 martie 1990 mi s-a adus la cunoştiinţă învinuirea şi mandatul de arestare pentru o faptă penală extrem de gravă, complicitate la genocid.

          Este incredibil, cutremurător şi de neînţeles în acelaşi timp!

          Pentru că nu am dat ordin securităţii judeţului şi trupelor de securitate de la Timişoara să tragă în demonstranţi, Ceauşescu m-a destituit şi m-a ameninţat cu plutonul de execuţie.

          Cu toate acestea, începând de la acea dată şi până în ziua victoriei revoluţiei, prin tot ceea ce am întreprins, neexistând ordinele dictatorului sau luând măsuri contra lor, am căutat să fac tot posibilul să împiedic represiunea sângeroasă şi să nu implic nici unităţile de securitate şi nici pe mine în astfel de acţiuni.

          În cele 80 de zile de când sunt arestat am aşteptat cu încredere verificarea şi clarificarea tuturor aspectelor esenţiale legate de activitatea mea. Am considerat că era normal şi necesar să se facă acest lucru şi l-am înţeles. De altfel cred că cercetările efectuate până în prezent nu infirmă pe fond şi nu pot să infirme ceea ce v-am înfăţişat, întrucât aceasta şi numai aceasta este realitatea faptelor.

          Este nestrămutată credinţa ce o am în adevăr şi îmi pun toate speranţele în dreptatea ce trebuie s-o facă oamenii legii, în cei care cercetează şi apreciază faptele, în justiţie.

          Dar, în această împrejurare cumplită din viaţa mea, mă adresez Dumneavoastră, Domnule Preşedinte, cu rugămintea fierbinte de a dispune să se analizeze situaţia mea în vederea adoptării unei hotărâri politice şi nu juridice.

          Cred că datele şi faptele ce vi le-am prezentat sunt de natură să argumenteze şi să susţină posibilitatea unei asemenea măsuri. Dacă am greşit venind în faţa Dumneavoastră cu această rugăminte, vă cer din toată inima iertare. Trăiesc, însă, o mare tragedie.

          Doresc să vă încredinţez că stima şi respectul ce vi le port vor rămâne vii şi neîntinate până la sfârşitul vieţii.

          Să trăiţi!

          I. V. Vlad „Evenimentul zilei”, 19 septembrie 1992.

          1990 martie 31.

          Declaraţia generalului-colonel Iulian Vlad, redactată în timpul detenţiei, despre instituţia Securităţii statului în ultimii ai regimului comunist din România.

          Subsemnatul Vlad V. Iulian, fost ministru secretar de stat la Ministerul de Interne şi şef al Departamentului Securităţii Statului, privind retrospectiv activitatea din ultimii ani a securităţii şi propria mea muncă, declar următoarele:

          În ultimii circa zece ani, pe măsură ce dictatura se accentua şi făcea să crească tot mai mult nemulţumirile populaţiei, unităţile de securitate cunoşteau din ce în ce mai slab situaţia operativă.

          Explicaţia de fond a acestui fapt constă în pierderea într-o tot mai mare măsură a sprijinului din partea cetăţenilor. Chiar reţeaua informativă, cu toate măsurile luate de primenire şi întinerire (sau poate tocmai din această cauză), furniza mai puţine informaţii, în timp ce problematica operativă devenea tot mai amplă şi complexă.

          Oamenii îşi dăduseră seama că Securitatea Statului, împreună cu alte organisme pe care se baza ori prin care se exercita puterea, era o instituţie la dispoziţia dictatorilor pentru asigurarea protecţiei lor personale şi întărirea dictaturii.

          Limitarea accentuată a drepturilor şi libertăţilor persoanei printr-o multitudine de legi, decrete şi alte acte cu caracter normativ, reprimarea într-o formă sau alta a oricărei critici la adresa puterii şi mai ales a dictatorului, îngrădirea sau chiar interzicerea contactelor cu străinii şi străinătatea etc au făcut ca pe fondul unor grave şi îndelungate lipsuri de ordin material, ale alimentelor, ale căldurii, ale curentului electric, ale apărării sănătăţii şi altele, starea de nemulţumire a oamenilor la adresa regimului şi a lui Ceauşescu să se amplifice tot mai mult şi să se extindă vizibil şi asupra securităţii.

          Toate acestea s-au accentuat în perioada când în funcţia de şef al Securităţii a fost Postelnicu Tudor. Pentru Securitatea Statului numirea lui Postelnicu ca şef al acestei instituţii a fost de cea mai rea inspiraţie cu putinţă. Sau poate în mod special a fost căutat cineva care să întruchipeze o multitudine de trăsături dintre cele mai rele şi care timp de zece ani să dea o orientare dură şi un curs negativ întregii munci.

          Dintru început, prin măsurile pe care le-a luat, Postelnicu a pus la dispoziţia celor doi dictatori întreaga Securitate pentru a se servi de ea în scopurile lor dictatoriale.

          De asemenea, s-a folosit şi el de această instituţie pentru a-şi asigura ascensiunea cât mai mult cu putinţă. Urmărind punerea în aplicare cu orice chip a indicaţiilor şi orientărilor pe care le aducea de la cei doi dictatori, a făcut ca an de an Departamentul Securităţii Statului să fie tot mai aservit dictatorilor, iar munca de securitate să se îndepărteze de la unele din sarcinile ei esenţiale (contraspionajul, culegerea de informaţii pentru asigurarea securităţii externe a statului, antiterorismul etc.).

          Aşa s-a ajuns ca într-o serie de documente cu caracter normativ, ca şi în analize şi bilanţuri să se statueze ca sarcină prioritară a Securităţii Statului asigurarea protecţiei de securitate a lui Ceauşescu şi a familiei sale, cerându-se ca întreaga activitate să se subordoneze acestui scop. De aici tot ce era împotriva dictatorului devenea un fapt de pericol la adresa securităţii statului şi intra în preocupările unităţilor de securitate. Aşa se explică de altfel extinderea şi angajarea Securităţii într-o tot mai mare măsură pe linia aşa-zisă a comentariilor, a scrisorilor anonime şi, în general, a înscrisurilor de orice fel cu caracter numit ostil, a legăturilor cu posturile de radio şi cu alte mijloace de propagandă din străinătate, precum şi a contactelor cu străinii, culminând în această problemă cu atribuţiile ce i-au fost fixate prin Decretul 408/1984, un act normativ absurd, jignitor şi ruşinos.

a�#E4i 3 4 (�8 pentru reţeaua proprie. Va funcţiona în sistem manual până la finalizarea prelucrării automate. Modificările în aceste evidenţe se execută pe baza comunicărilor făcute de organele operative.

          Secţiunea V.

          Evidenţele de paşapoarte.

          Art. 34.

          Se organizează şi funcţionează la Direcţia pentru paşapoarte, evidenţa străinilor şi controlul trecerii frontierei şi formaţiunilor corespondente din inspectoratele Ministerului de Interne, ca evidenţă de lucru pe baza reglementărilor din acest sector de activitate. Ele constituie o importanţă sursă de informare pentru organele operative.

Va urma.