Scrisoare deschisa catre Martin Schulz

În atenția: Excelenței Sale  Mr. Martin Schulz, Președintele Parlamentului European

Domnule Președinte,

Vă scriu pentru a-mi manifesta îngrijorarea față de pasivitatea instituțiilor Uniunii Europene în privința unor grave derapaje de la principiile statului de drept în România. Constat că liderii europeni practică o pasivitate selectivă atunci când decid și intervin să sancționeze comportamentele antidemocratice și, în consecință, antieuropene ale unui stat membru.

Așa cum putem deduce modul în care este condiționat un elev de către profesor din sistemul de pedepse și de recompense care îi dezvoltă sau îi inhibă învățăcelului anumite abilități și talente naturale, putem deduce și modul în care este condiționat un stat în cadrul unei construcții politice suprastatale din modul în care liderii acestei construcții frânează sau încurajează o evoluție într-o direcție anume.

În cazul evaluării României, Uniunea Europeană pedalează excesiv pe notele date justiției și separării puterilor în stat, în detrimentul altor valori fundamentale ale democrației și ale statului de drept: protecția dreptului la proprietate, a drepturilor fundamentale ale cetățenilor și garantarea dreptului de a avea o economie funcțională, definit în criteriile Copenhaga și prin ”capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din cadrul UE”.

Această capacitate a fost slăbită: anterior, dar și ulterior aderării la UE. Economia României a fost subminată sistematic prin rele practici în privatizare,  din care menționez aici doar practica uzuală de a șterge datoriile unor societăți de stat care au fost preluate de investitori străini.  În acest fel, România a pierdut zeci de miliarde de euro, iar românii au pierdut sute de mii de locuri de muncă, fără ca UE să se sesizeze pentru acordarea ilegală de ajutoare de stat către entități private. Astfel, un stat diform, modelat în sensul unei justiții extrem de puternice și de independente, dar cu o economie firavă, incapabilă să își hrănească cetățenii, nu este un stat de drept, ci este o distopie sinistră care creează premisele unui stat polițienesc.

Mă voi referi, în acest sens, la câteva situații punctuale care au stârnit indignarea opiniei publice.

Ați declarat, în 2012, într-un discurs susținut în Parlamentul României, în numele Uniunii Europene, că ”suntem o comunitate de valori care se aplică tuturor membrilor, nu doar României, iar statul de drept trebuie respectat”.

 Vă solicit să acționați consecvent cu principiile dvs și cu propriile dvs declarații și să luați o poziție oficială cu privire la derapajele de la mecanismele esențiale ale statului de drept, acceptate tacit de instituțiile europene, pe care le voi prezenta în continuare.

1.     Datoria Rompetrol

Pe 23 ianuarie, Guvernul Ponta a aprobat „Hotărârea de Guvern pentru aprobarea tranzacției convenite prin Memorandumul de Înțelegere încheiat între statul român și The Rompetrol Group N.V. semnat la București la 15 februarie 2013” prin care compania deținută de statul kazah este iertată de o datorie de aproape o jumătate de miliard de dolari.

Această măsură nu este doar anticoncurențială, imorală și anticonstituțională, așa cum s-a pronunțat, anul trecut Curtea Constitutionala a Romaniei. Această măsură pune o presiune uriașă pe deficitul bugetar și va crea probleme serioase României în respectarea criteriilor impuse de către Comisia Europeană. O presiune care va fi transferată către cetățenii români, care vor fi nevoiți să acopere, din taxe și impozite, suma pe care Guvernul României o face cadou companiei  kazahe.

Așa cum știți, domnule Președinte Martin Schulz, statul de drept nu se poate înfăptui în lipsa unei legislații accesibile, juste, nepărtinitoare și previzibile. Orice act normativ trebuie sa fie așteptat și înțeles de către societate. Memorandumul prin care statul român șterge aproape o jumătate de miliard de dolari din datoriile Rompetrol încalcă flagrant acest principiu fundamental al statului de drept.

2.     Dosarul Bancorex

În anul 2012, într-un discurs susținut în Parlamentul României ați declarat: ”De aceea vă spun că lupta împotriva corupţiei nu a fost finalizată, dar nu sunteţi singuri, Uniunea Europeană vă susţine”.

Vă reamintesc faptul că cel mai scandalos dosar de corupție din istoria postdecembristă este neatins de Justiția română. Peste 6.000 de file secretizate zac în arhivele serviciilor de informații. Bancorex este un caz-școală al al devalizării celei mai importante bănci românești de comerț exterior, cel puțin până  la data „îngropării” ei. În acest moment, există posibilitatea  executării fondurilor de investiții care au gajat firmele care au luat credite de aproape 2 miliarde de dolari e la Bancorex. În fapt, un furt grosolan pentru că aceste firme nu intenționau să returneze și nici nu au returnat creditele. Chiar dacă prejudiciul produs a fost imens, banca statului nu a dat niciodată faliment. În 1999, autorităţile române au scos de la buget 580 milioane de dolari pentru a acoperi pierderile şi au preluat portofoliul de credite neperformante. Înainte de fuziunea prin absorbţie a Bancorex cu Banca Comercială Română (BCR), statul a garantat aranjamente financiare până la 900 de milioane de dolari.  De aceste aranjamente a beneficiat Erste Bank, care a cumpărat BCR după ce statul român a preluat toate pierderile Bancorex.

Vă rog să vă reafirmați susținerea în lupta anticorupție pentru acest dosar, care pentru toți românii este cel mai puternic simbol al corupției instituționalizate din istoria democrației România, după căderea Blocului de Est. Vă invit să cereți deschis soluționarea acestui dosar, ale cărui consecințe se simt și astăzi în sistemul bancar din România, și să pledați pentru o soluționare transparentă în justiție, în spiritul valorilor europene actuale, a celui mai flagrant caz de corupție din perioada postdecembristă.

3.     Restituirea proprietăților confiscate de la naziști

Vă supun atenţiei o altă situaţie, pe care o considerăm cel puţin la fel de scandaloasă: restituirea proprietăţilor din Ardeal, moştenite de la nazişti, către FDGR (Forumul democrat al germanilor din România). Această organizaţie, care se bucură de o înaltă susţinere politică în Germania, a fost recunoscută în 2007 de către Judecătoria Sibiu, la propria cerere, ca succesor al GEG (Grupul etnic german), grupare înfiinţată pe teritoriul României de cel de-al treilea Reich. Restituirea proprietăţilor naziste către FDGR, la presiunea Germaniei şi în urma intervenţiei personale a Angelei Merkel, este o imposibilitate juridică prin care se încalcă  grav Constituţia României, tratatele internaţionale şi principiile statului de drept.

Iată argumentele: GEG este o organizaţie nazistă înfiinţată de Reich în 1940, imediat după Dictatul de la Viena. Scopurile declarate ale acestui Grup Etnic German (celebra Coloana a V-a a lui Hitler) erau: propaganda nazistă, sabotajele economice, acţiunile diversioniste în spatele frontului, „intoxicarea” şi dezinformarea populaţiei majoritare din ţările respective. GEG a fost desfiinţată în 1944, la fel ca toate celelalte organizaţii naziste, potrivit prevederilor Convenţiei de Armistiţiu din 12 septembrie 1944. Convenţia statua, la articolul 15, dizolvarea organizaţiilor pro-hitleriste de pe teritoriul românesc. Prin tratatele internaţionale de după război, România s-a obligat şi să confişte averile organizaţiilor naziste – aşadar şi posesiunile patrimoniale ale Grupului Etnic German. Or, aceste averi sunt revendicate şi câştigate în instanţă de către FDGR, în calitatea sa recunoscută în instanţă, în 2007, de succesor al GEG. Acest demers încalcă grav Constituţia României, care prevede că statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Practic, la presiunea Germaniei, România este obligată să restituie licee, şcoli, grădiniţe, clădiri ale filarmonicii, cămine de bătrâni şi biserici, foste posesiuni ale unei organizaţii naziste, confiscate dealtfel prin aplicarea tratatelor internaţionale, către FDGR. Statul român a ajuns să plătească  chirie către un succesor al naziştilor.

4.     Dreptul fundamental de a alege și de a fi ales în Parlamentul European

Cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, dreptul de a alege și de a fi ales în Parlamentul European a dobândit statutul de drept fundamental (articolul 39 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene).

Cu toate acestea, legislația electorală din România este una dintre cele mai restrictive din Uniunea Europeană, și neagă atât dreptul fundamental de a fi ales, cât și acela de a alege, statuate în Constituție. Concret, legislația română cere candidatului la europarlamentare să prezinte o listă cu 100.000 de semnături, la care se adauga datele personale ale semnatarilor (seria și numărul cărții de identitate). Aceasta doar pentru dreptul de a fi ”admis” pe listele alegerilor europarlamentare, adică pentru dreptul de a fi ales. Asta în condițiile în care un candidat are nevoie de circa 120.000 de voturi (luând în calcul actualul prag electoral) pentru a ajunge în Parlamentul European.

Cele mai multe state membre nu impun astfel de limitări (Suedia) sau dacă o fac, solicită câteva mii de semnături (Italia, Ungaria, Spania etc). Condiționările impuse în România candidaturilor independente sunt, practic, de natură pecuniară. În plus, votul este secret: deci divulgarea datelor personale a 100.000 dintre cei 120.000 de alegători care ar vota un anumit candidat la europarlamentare încalcă un principiu fundamental al sistemului democratic de vot: caracterul secret!

Cu stimă,

Dr. Radu Eugen Golban, Candidat Independent la alegerile Europarlamentare din 2014