Marele SECRET din spatele Victoriei lui Trump – Insectarul DIGITAL de Oameni

Toţi specialiştii au prezis înfrângerea categorică a lui Trump în alegeri. Şi totuşi el a reuşit o victorie uluitoare şi zdrobitoare în faţa lui Clinton, sfidând toate analizele ştiinţifice.

Revista elveţiană Das Magazin oferă, într-o documentare excepţională explicaţia acestui fenomen care a şocat lumea.

Pe 9 noiembrie 2016, în jurul orei 8.30 dimineața, Michal Kosinski s-a trezit în camera sa din Hotelul Sunnehus din Zürich. Cercetătorul de 34 de ani susținuse la Institutul Federal Elvețian pentru Tehnologie (ETH) o conferință despre pericolele metadatelor și ale revoluției digitale.

Kosinski ține în mod regulat conferințe pe aceste teme în lumea întreagă. Este expert senior în psihometrie, o ramură a psihologiei bazată pe date.

Când a deschis televizorul în dimineața aceea, a văzut că bomba explodase: în ciuda previziunilor făcute de toate institutele de sondare prestigioase, Donald J. Trump fusese ales președinte al Statelor Unite.

Timp de multe ore, Kosinski a privit cum tabăra Trump îşi savura victoria, a văzut rezultatele care veneau din fiecare stat și a avut o intuiție că rezultatul acestor alegeri are o legătură cu cercetările sale.

În aceeași zi, pe atunci o obscură companie britanică cu sediul la Londra emitea un comunicat de presă semnat Alexander James Ashburner Nix:

„Suntem încântați că abordarea noastră revoluționară privind comunicarea pe baza datelor a jucat un rol decisiv în extraordinara victorie a președintelui Trump.”

Nix este un britanic de 41 de ani, și Președinte Director General al companiei Cambridge Analytica. Este întotdeauna îmbrăcat impecabil în costume de comandă, poartă ochelari de firmă şi părul blond ondulat dat de pe frunte spre spate.

Alexander Nix

Compania sa nu a participat doar la campania electorală online a lui Trump ci și la cea pentru Brexit.

Dintre acești trei jucători – meditativul Kosinski, foarte spilcuitul Nix și surâzătorul Trump – unul a lansat revoluția digitală, unul a pus-o în practică și al treilea a beneficiat de ea.

Big Data – urmele pe care le lăsăm peste tot fără să ştim

Oricine nu a petrecut ultimii cinci ani pe o altă planetă este familiarizat cu termenul Metadate (Big Data). Metadate înseamnă în esență că orice facem, atât online cât și offline, lasă urme digitale. Orice operațiune executăm cu cardurile noastre, orice căutare pe care o tastăm pe Google, orice mișcare facem pe telefonul nostru mobil este înregistrată, orice „like” este stocat. Mai ales fiecare „like”.

Multă vreme nu a fost prea clar la ce ar putea folosi aceste date – cu excepția poate de a putea găsi reclame la remedii pentru hipertensiune imediat după ce am tastat „scădere tensiune arterială”.

Pe 9 noiembrie 2016, a devenit limpede că se poate face mult mai mult. Compania aflată în spatele campaniei online a lui Trump – aceeași care a lucrat și pentru tabăra „Leava.EU” la începutul campaniei de Brexit – era o companie de Big Data: Cambridge Analytica.

Pentru a înțelege rezultatul alegerilor – și în ce mod comunicarea politică ar putea opera în viitor – este nevoie să începem cu un incindent straniu la Universitatea Cambridge, în 2014, la Centrul de Psihometrie Kosinski.

Psihometria, numită uneori și psihografie, se ocupă cu măsurarea trăsăturilor psihologice, ca de exemplu personalitatea. În anii 1980, două echipe de psihologi au creat un model care căuta să evalueze oamenii pe baza a cinci trăsături ale personalității, cunoscute ca „Big Five”. Acestea sunt Deschiderea (cât de deschis ești la noi experiențe?), Conștiinciozitatea (cât de perfecționist ești?), Extravertirea (cât de sociabil ești?), Acceptabilitatea (cât de prevenitor și cooperant ești?) și Nevrotismul (ești ușor iritabil?).

Pe baza acestor cinci trăsături – cunoscute și sub acronimul OCEAN, după inițialele de la termenii openness, conscientiousness, extroversion, agreeableness, neuroticism – putem realiza o evaluare relativ precisă a genului de persoană aflată în fața noastră. Aceasta include necesitățile și temerile ei, și care este modul probabil în care va reacționa.

„Big Five” a devenit standardul tehnic al psihometrilor. Însă vreme îndelungată problema acestei abordări a fost colectarea datelor, deoarece implica completarea unui chestionar complicat și foarte personal. Apoi a apărut Internetul. Și Facebook. Și Kosinski.

Operaţiunea OCEAN

Michal Kosinski era student la Varșovia când viața lui a luat o turnură nouă în 2008. A fost primit la Universitatea Cambridge pentru a-şi da doctoratul la Centru de Psihometrie, una din cele mai vechi instituții de acest gen din lumea întreagă.

Michal Kosinski

Kosinski i s-a alăturat colegului său David Stillwell la un an după ce acesta lansase o mică aplicație pe Facebook, în zilele în care platforma nu devenise colosul de astăzi. Aplicația lor, „MyPersonality”, le permitea utilizatorilor să completeze diferite chestionare psihometrice, inclusiv câteva întrebări psihologice din chestionarul Big Five. („Intru ușor în panică” „Îi contrazic pe ceilalți”).

Pe baza acestei evaluări utilizatorii primeau un „profil al personalității” – valorile individuale ale Big Five – și putea opta să împărtășească datele profilului de Facebook cu cercetătorii.

Kosisnki se aştepta ca doar câteva zeci de colegi și prieteni să completeze chestionarul, dar în scurt timp sute, mii și apoi milioane de persoane și-au dezvăluit convingerile cele mai intime.

Deodată, cei doi doctoranzi au devenit proprietarii celei mai mari baze de date adunate vreodată, care combina scoruri psihometrice cu profiluri de Facebook.

Abordarea pe care Kosinski și colegii săi au dezvoltat-o în anii următori a fost destul de simplă. Mai întâi, le dădeau subiecților un chestionar sub forma unui test grilă online. Din răspunsuri, psihologii calculau valorile personale Big Five ale respondenților. Apoi, echipa lui Kosinski compara rezultatele cu tot felul de alte date online de la subiecți: la ce au dat „like”, ce au distribuit sau postat, sau ce sex, vârstă sau loc de rezidență au specificat. Acest lucru le permitea cercetătorilor să unească punctele și să facă corelațiile.

„Like”-ografia descoperă şi cât lapte ai supt

În urma celor mai simple acțiuni online puteau fac deducții remarcabil de precise. De pildă, bărbații care dădeau „like” la marca de cosmetice MAC erau foarte probabil homosexuali; unul dintre cele mai bune indicii ale heterosexualității era să dai „like” la trupa de hip-hop Wu Tang Clan. Cine o simpatiza pe Lady Gaga era foarte probabil un extravertit, în vreme ce o persoană care dădea „like” la o temă filosofică era mai degrabă introvertit.

Deși fiecare piesă din această construcție pare prea mică pentru a produce o concluzie sigură, când zeci, sute, mii de astfel de informații individuale erau puse la un loc, predicțiile rezultate deveneau destul de precise.

Kosinski și echipa sa și-au îmbunătățit continuu modelul. În 2012, ei au dovedit că pe baza unei medii de 68 de „like”-uri date de un utilizator era posibil să îi ghicești culoarea pielii (precizie 95%), orientarea sexuală (precizie 88%), sau simpatiile pentru Partidul Democrat sau cel Republican (85%).

Nu s-au oprit aici. Coeficientul de inteligență, convingerile religioase, ca și consumul de alcool, de tutun sau de droguri etc. puteau fi și ele determinate.

Din date era posibil să deduci inclusiv dacă părinții cuiva erau divorțați.

Eficiența simulării lor era ilustrată prin cât de bine putea prezice răspunsurile unui subiect. Kosinski a continuat să lucreze la perfecționarea simulărilor: în scurt timp a ajuns capabil să evalueze o persoană mai bine decât colegii de muncă ai acesteia, doar pe baza a zece „like”-uri pe Facebook.

Șaptezeci de „like”-uri erau suficiente pentru a depăși nivelul a ceea ce prietenii unei persoane știau despre aceasta, 150 – ceea ce știau părinții și 300 – ceea ce știa despre ea partenerul său.

Mai multe „like”-uri puteau depăși chiar și ceea ce o persoană credea că știe despre ea însăși.

În ziua în care Kosinski și-a publicat descoperirile, a primit două telefoane: o amenințare cu un proces și o ofertă de muncă. Amândouă, de la Facebook.

Motor de căutare pentru Oameni

La doar câteva săptămâni după acea „like”-urile pe Facebook au devenit private din oficiu. Înainte, setările din oficiu permiteau ca oricine să vadă „like”-urile oricui.

Însă aceasta nu a reprezentat un obstacol în calea colectorilor de date; în timp ce Kosinski a cerut mereu aprobarea utilizatorilor, numeroase aplicații și chestionare online de astăzi solicită accesul la datele private ca o precondiție pentru a face teste de personalitate.

Însă nu era vorba numai despre „like”-uri sau Facebook: Kosinski era capabil acum să atribuie cele cinci mari valori psihometrice doar pe baza numărului de fotografii de profil pe care o persoană le are pe Facebook, sau câte contacte are aceasta (un bun indicator de extravertire).

Și mai dezvăluim ceva despre noi înșine, chiar și atunci când nu suntem online. De exemplu, senzorul de mișcare al telefonului nostru dezvăluie cât de repede ne mișcăm și cât de departe călătorim (aceasta se corelează cu instabilitatea emoțională).

Kosinski a concluzionat că smatphone-ul este un amplu chestionar pe care îl completăm în mod constant, fie că suntem conștienți, fie că nu.

Totuși, mai presus de toate – și aici este cheia – lucrurile funcționează și în sens invers: nu doar că pornind de la datele tale ți se poate crea profilul psihologic, dar datele tale pot fi folosite și atunci când se caută anumite profiluri: toți tații anxioși, toți introvertiții mânioși, de pildă.  Sau poate toți indecișii democrați?

Ceea ce Kosinski a inventat era un fel de motor de căutare a oamenilor. Atunci și-a dat seama de potențialul, dar și inerentul  pericol al muncii sale.

Pentru Kosinski, internetul a fost dintotdeauna un dar căzut din paradis. Ceea ce a dorit mereu să facă a fost să dea ceva înapoi, să împărtășească.

Datele pot fi copiate, așa că de ce nu ar profita toată lumea de pe urma lor? Acesta era spiritul unei întregi generații. Începutul unei noi ere care transcendea granițele muncii fizice.

Dar ce s-ar fi întâmplat, se întreba Kosinski, dacă unii ar fi abuzat de motorul său de căutat oameni pentru a manipula?

Așa că a început să adauge avertismente la majoritatea lucrărilor sale științifice. El atrăgea atenţia că abordările sale „ar putea reprezenta amenințări la adresa binelui individual, a libertății sau chiar a vieții”. Însă nimeni nu părea să înțeleagă ce voia să spună.

Misteriosul Dr. Spectre îşi face apariţia

Cam în aceeași perioadă, pe la începutul lui 2014, Kosinski a fost abordat de un tânăr asistent de la catedra de Psihologie, pe nume Alexander Kogan. I-a spus că o face în numele unei companii interesate de metoda lui Kosinski și care ar dori să acceseze datele din aplicația „MyPersonality”. Kogan a spus că nu a fost mandatat să dezvăluie și pentru ce scop.

La început, Kosinski și echipa lui au luat în considerare oferta, care ar fi adus mulți bani institutului, însă apoi a ezitat. Într-un final, își amintește Kosinski, Kogan i-a dezvăluit numele companiei: SCL sau Strategic Communication Laboratories. Kosinski a căutat numele companiei pe Google: „(Suntem) Prima opțiune pentru o agenție de management”, scria pe site-ul companiei.

SCL oferea strategii de marketing bazate pe simulările psihologice. Unul dintre domeniile sale principale: influențarea alegerilor. Influențarea alegerilor? Tulburat, Kosinski a cercetat și restul paginilor. Ce fel de companie era asta? Și ce puneau la cale oamenii ăștia?

Ceea ce Kosinski nu știa la vremea respectivă: SCL este compania-mamă pentru un grup întreg de firme. Este neclar cine este proprietarul SCL și aş diverselor sale filiale din cauza unei structuri corporatiste stufoase, ceva asemănător celor din Panama Papers.

Unele dintre filiale au fost implicate în alegeri din Ucraina până în Nigeria, l-au sprijinit pe monarhul Nepalului împotriva rebelilor, în vreme ce altele au creat sisteme pentru a influența Europa de Est (un program NATO de contracarare a proganadei Rusiei în zonă) sau de a-i face pe cetățenii afgani să fie mai favorabili față de NATO.

Iar în 2013 SCL a creat o nouă companie pentru a participa la alegerile din Statele Unite: Cambridge Analytica.

Kosinski nu știa nimic despre toate astea, însă avea o presimțire rea. „Totul a început să pută”, își amintește el. După noi investigații, a descoperit că Alexander Kogan a înregistrat în secret o companie care făcea afaceri cu SCL. Potrivit unui articol din decembrie 2015, din The Guardian, și al unor documente interne ale companiei prezentate revistei Das Magazin, rezulta că SCL a aflat despre metoda lui Kosinski de la Kogan.

Kosinski a ajuns să suspecteze că firma lui Kogan a reprodus măsurătorile făcute pe baza „like”-urilor de pe Facebook pentru a le vinde acestei companii de influențare a alegerilor.

Atunci a rupt imediat orice contact cu Kogan și l-a informat pe directorul institutului, aprinzând un conflict în interiorul universității. Institutul se temea pentru reputația sa.

Alexander Kogan s-a mutat la Singapore, s-a căsătorit și și-a schimbat numele în Dr. Spectre.

Michal Kosinski și-a terminat doctoratul, a primit o slujbă la Stanford și s-a mutat în Statele Unite.

Vreme de un an a fost liniște. Apoi, în noiembrie 2015, cea mai radicală tabără dintre cele două ale Brexitului, „Leave.EU”, sprijinită de Nigel Farage a anunțat că a angajat o companie de Big Data pentru a-i sprijini campania online: Cambridge Analytica. Specialitatea companiei: politici inovative de marketing – „microtargeting” – prin măsurarea personalității oamenilor pornind de la comportamentul lor online pe baza modelului OCEAN.

Kosinski a început să primească e-mail-uri în care era întrebat ce legătură are cu toate astea – cuvintele Cambridge, personalitate și analytics i-au dus pe mulți cu gândul la Kosinski.

Era prima oară când auzea de această companie, care și-a împrumutat numele, spunea ea, de la primii săi angajați, cercetători din cadrul universității. Oripilat s-a uitat pe website-ul companiei. Metodologia lui era folosită în scopuri politice?

După Brexit, prieteni și cunoștințe i-au scris să-i reproșeze ce a făcut. Oriunde mergea, Kosinski era nevoit să explice că nu are nimic de-a face cu această companie.

(Rămâne neclar cât de mult a fost implicată Cambridge Analytica în campania de Brexit, compania a refuzat să discute aceste aspecte.)

„Bad Moon Rising”

Lucrurile se liniștesc din nou vreme de câteva luni. Apoi, pe 19 septembrie 2016, cu ceva mai mult de o lună înainte de alegerile prezidențiale din Statele Unite, riff-urile chitărilor lui Creedence Clearwater Revival de pe piesa „Bad Moon Rising” umpleau holul albastru închis al Grand Hyatt Hotel din New York.

Summit-ul Concordia este un fel de Forum economic mondial de la Davos în miniatură. Sunt invitați decidenți din lumea întreagă.

O voce catifelată de femei anunță:

„Îl invit în scenă pe Alexander Nix, CEO al Cambridge Analytica.”

Un bărbat zvelt într-un costum închis la culoare urcă pe scenă. Mulți din sală știu că este șeful strategiei digitale a lui Trump.

Cu câteva săptămâni înainte, Trump scria pe Twitter, deși destul de criptic: „Curând mă veți numi Mr. Brexit.” Observatorii politici au remarcat într-adevăr câteva asemănări frapante între agenda lui Trump și cea a mișcării Brexit.

Dar puțini au făcut legătura cu angajarea unei companii de marketing numite Cambridge Analytica.

Până atunci, campania digitală a lui Trump însemnase o singură persoană, Brad Parscale, un antreprenor de marketing care îi crease lui Trump un website pentru 1500 de dolari. La 70 de ani, Trump nu este prea înclinat spre tehnologie, pe biroul lui nu este nici un computer. Trump nu scrie e-mail-uri, dezvăluia odată asistenta sa personală. Ea este cea care l-a convins să-și ia un smartphone, de pe care acum dă non-stop mesaje pe Twitter.

De cealaltă parte, Hillary Clinton se baza puternic pe moștenirea primul președinte „al rețelelor de socializare”, Barack Obama. Avea listele cu adrese ale Partidului Democrat, lucra cu excepționalii analiști de Big Data de la BlueLabs și primea sprijin de la Google și DreamWorks.

Când în iunie 2016 s-a anunțat că Trump a angajat Cambridge Analytica, establishmentul din Washington a strâmbat din nas. Niște tipi străini în costume de comandă care nu înțeleg America și oamenii ei? Serios?

„Creierul cu noduri” de la Cambridge

„Este un privilegiu pentru mine să vă vorbesc astăzi despre puterea Metadatelor și a psihometriei în procesul electoral.” Logo-ul Cambridge Analytica – un creier compus din noduri de rețea, asemenea unei hărți – se află în spatele lui Alexander Nix.

„Cu 18 luni în urmă, senatorul Cruz era unul dintre cei mai impopulari candidați”, explică blondul cu un accent britanic tăios. „Mai puțin de 40% din populație auzise de el”, continuă analistul.

Alexander Nix pe scena Forumului Concordia

Cambridge Analytica s-a implicat în campania prezidențială americană cu aproape doi ani în urmă, inițial în calitate de consultant al lui Ben Carson și Ted Cruz . Cruz și ulterior Trump au fost finanțați în secret de miliardarul din domeniul software Robert Mercer, care, împreună cu fiica sa, Rebekah, se spune că este investitorul principal al Cambridge Analytica.

„Așadar, cum a făcut?” Până acum explică Nix, campaniile electorale au fost organizate pe baza conceptelor demografice. „Este o idee de-a dreptul ridicolă că o femeie ar trebui să primească același mesaj datorită sexului ei – sau toți oamenii de culoare, datorită rasei lor.”

Ceea ce voia să spună Nix era că în timp ce alți consultanți se bazează pe datele demografice, Cambridge Analytica folosește psihometria.

Nix afişează următoarea imagine pe ecranul din spate: cinci fețe diferite fiecare corespunzând unui profil psihologic. Este Big Five sau modelul OCEAN. „La Cambridge”, spune el, „putem crea un model pe baza căruia să ghicim personalitatea oricărui adult din Statele Unite.”

Sala este captivată. Potrivit lui Nix, succesul companiei sale se bazează pe o combinație de trei elemente: știința comportamentală bazată pe modelul OCEAN, analiza Metadatelor, și publicitatea „țintită”. Aceasta din urmă este publicitate individualizată, adaptată pe cât posibil la personalitatea unui consumator individual.

Nix a explicat inocent cum face compania sa asta. Mai întâi, Cambridge Analytica cumpără date personale din diferite surse, precum registrele funciare, dealerii auto, bazele de date ale lanțurilor de magazine: ce reviste citești, ce biserici frecventezi…

Metodologia pare destul de asemănătoare celei dezvoltate cândva de Michal Kosinski. Iar compania a făcut exact ceea ce se temea Kosinski: „Am făcut profilurile fiecărei persoane adulte din Statele Unite – 220 de milioane.”

Cum să-i ţii pe alegătorii lui Hillary departe de urne

Inconsecvențele uluitoare ale lui Trump și mesajele sale contradictorii s-au dovedit brusc a fi cel mai mare atu al său: un mesaj diferit pentru fiecare alegător. În august 2016, matematiciana Cathy O’Neil observa pe blogul său că Trump acționa conform unui algoritm perfect de oportunități.

Alexander Nix își reamintește și el:

„Aproape fiecare mesaj pe care Trump îl transmitea era dictat de analiza datelor.”

În ziua celei de-a treia dezbateri televizate dintre Trump și Clinton, echipa lui Trump a testat 1750.000 de variații ale mesajelor publicitare pentru afirmațiile sale, pentru a găsi prin intermediul Facebook varianta optimă.

Majoritatea diferențelor erau microscopice, pentru a „atinge” țintele din cel mai bun unchi psihologic: titluri cu caractere diferite, culori, majuscule, cu o imagine sau un video.

Acest reglaj fin permite mesajelor să ajungă până la cele mai mici grupuri, a exprimat Nix. „Ne putem adresa satelor sau cartierelor în mod foarte specific. Până la nivel de indivizi.”

În districtul Little Haiti din Miami, echipa de campanie a lui Trump le-a trimis locuitorilor informații despre uriaşul scandal în care Fundația Clinton a „subtilizat” miliarde de dolari din ajutoarele internaționale, după cutremurul devastator din 2010. Echipa Trump încerca astfel să-i determine pe oameni să nu meargă la vot. Acesta a fost unul dintre scopurile majore: să-i țină pe potențialii votanți ai lui Hillary (inclusiv militanții de stânga, afro-americanii și femeile tinere) departe de urne.

Nix și-a încheiat conferința de la Summit-ul Concordia proclamând că publicitatea generalizată, adresată tuturor („blanket advertising”) a murit. „Copiii mei nu vor înțelege niciodată acest concept de comunicare în masă.”

Și părăsind scena, a anunțat că, după ieșirea lui Ted Cruz din cursă, compania sa va sprijini unul dintre candidații rămași.

În ce măsură „trupele digitale” ale lui Trump au „țintit” cu precizie populația americană a fost mai puţin evident la momentul respectiv, deoarece aceste „atacuri” s-au produs mai puțin pe canalele TV „mainstream” și mai mult cu ajutorul mesajelor personalizate pe rețelele sociale și canalele TV digitale.

Și în vreme ce echipa lui Clinton credea că se află în frunte, bazându-se pe proiecțiile demografice, jurnalistul de la Bloomberg Sasha Issenberg a fost uimit să observe cu ocazia unei vizite la San Antonio – acolo unde era sediul de campanie digitală al lui Trump – că se organiza un al doilea „cartier general”.

Echipa Cambridge Analytica, compusă se pare din vreo zece oameni, a primit 100.000 de dolari de la Trump în iulie,  250.000 de dolari în septembrie, și 5 milioane de dolari în septembrie.

Potrivit lui Nix, compania a câștigat cu totul peste 15 milioane de dolari.

Cum să furi votul din casa omului

Măsurile „digitale” impuse de Cambridge Analytica în campania lui Trump au fost radicale: din iulie 2016, reprezentanților publicitari ai echipei li s-a pus la dispoziție o aplicație cu ajutorul căreia puteau identifica opiniile politice și tipurile de personalități ale locatarilor unei case. Era aceeași aplicație folosită și în campania de Brexit.

Aplicaţia care a permis „perierea” stradă cu stradă, casă cu casă

Oamenii lui Trump sunau doar la ușile caselor pe care aplicația îi indica drept receptivi la mesajele lor.

Ei veneau pregătiți cu ghiduri de conversație croite după personalitatea locatarilor și încărcau în aplicație noile informații culese la fața locului, care erau apoi transmise la sediul central de campanie.

Nimic nou. Și democrații au făcut lucruri similare, însă nu există nici un indiciu că ei s-au bazat pe identificarea profilurilor psihologice. În schimb, Cambridge Analytica a împărțit populația americană în 32 de tipuri de personalități și s-a concentrat doar pe 17 state.

Și la fel cum Kosinski stabilise că bărbații care preferă cosmeticele MAC sunt probabil în bună măsură homosexuali, compania a descoperit că o preferință pentru mașinile fabricate în Statele Unite însemna un indiciu puternic că respectiva persoană este un potențial alegător al lui Trump.

Printre altele, asemenea descoperiri indicau și care mesaje ale lui Trump funcționau mai bine și unde.

Decizia ca el să se concentreze pe statele Michigan și Wisconsin a fost luată pe baza analizelor acestor date.

Donald Trump devenise instrumentul prin care se implementa un model de Metadate.

În ce măsură metodele psihometrice au influențat efectiv alegerile? Când i s-a pus această întrebare, Cambridge Analytica a refuzat să ofere vreo dovadă a eficienței campaniei sale. Și este foarte posibil ca la această întrebare să nu existe un răspuns.

Și totuși o serie de indicii există: ascensiunea surprinzătoare a lui Ted Cruz după alegerile primare este o realitate. Ca și numărul crescut de votanți din mediile rurale. S-a înregistrat un declin al numărului de „voturi timpurii” („early votes”) ale afro-americanilor.

Și faptul că Trump a cheltuit atât de puțini bani poate explica eficiența campaniei bazate pe personalitatea indivizilor. Ca și faptul că a investit mai mult în publicitatea digitală decât în cea TV, în comparație cu Clinton.

Facebook s-a dovedit a fi arma supremă și cel mai bun agent de campanie electorală, după cum spune Nix.

Multe voci au susținut că statisticienii au pierdut alegerile din cauză că predicțiile lor au fost atât de eronate. Nu cumva, în realitate, statisticienii au câștigat alegerile – dar numai cei care au folosit noua metodă?

Un alt mare câștigător este Cambridge Analytica. Steve Bannon, membru în conducerea companiei, fost șef al publicației conservatoare Breitbart News, a fost angajat consilier și șef al echipei de strategi a lui Trump.

Cambridge Analytica a primit propuneri de colaborare din partea premierului Marii Britanii, dar și din Germania, Elveția sau Australia. Anul acesta au loc alegeri cruciale în trei țări europene: Germania, Franța și Olanda. Succesul electoral a venit la momentul oportun pentru Cambridge Analytica.

Lumea s-a întors cu susul în jos. Marea Britanie iese din UE, Donald Trump este președintele Statelor Unite. Iar la Stanford, Kosinski, care avertiza asupra pericolelor folosirii psihometriei în domeniul politicii primește din nou mesaje acuzatoare: „Nu”, spune Kosinski liniștit, clătinând din cap. „Nu e vina mea. Nu eu am construit această bombă. Doar am arătat că ea există scrie 

DEZVĂLUIRI INCENDIARE din Scandalul prăbușirii BANCOREX - Cine sunt principalii beneficiari

Jurnalistul Ion Cristoiu publică pe blogul personal o scrisoare „de excepție” primită prin e-mail de la Răzvan Temeșan, fiul lui Răzvan Temeșan, director al Bancorex la „ora prăbușirii”. Din scrisoarea lui Răzvan Temeșan se înțelege că principalii beneficiari ale prăbușirii Bancorex au fost cei care au preluat după 1989 firmele sub acoperire ale Direcției de Informații Externe ale fostei Securități.

Redăm în continuare scrisoarea primită de jurnalistul Ion Cristoiu și publicată pe blogul său:

Domnule Cristoiu,

Vă scriu ca urmare a articolului dumneavoastră din data de 28.01.2017 (http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-simbata-28-ianuarie-2017/). În articol este citată afirmația domnului Petre Roman, prin care acesta susține că „Ulterior Traian Băsescu mi-a confirmat că se află în posesia datelor complete ale operațiunilor Bancorex de acordare de credite către firme de stat și private, precum și persoane fizice. Multe – câte și care ? – din credite nu mai fuseseră rambursate. Peste aceste liste de clienți creditați de Bancorex s-a așternut o tăcere pe care o consider inadmisibilă.”

Pentru a oferi o imagine cât mai fidelă a premiselor care au condus la situația relatată de dl Petre Roman, simt nevoia sa fac următoarele precizări, sens în care vă înaintez inclusiv Procesul Verbal de predare/primire încheiat de Bancorex și BCR la data de 20.09.1999, document care se refera la alte “persoane” decât cele menționate pe listele AVAS.

La data de 14.03.1997, la Bancorex a fost orchestrat și pus în aplicare un veritabil PUCI prin care a fost preluată nelegal conducerea operativă a Bancorex, de către persoane identificate mai jos, cu coordonarea și sprijinul unor persoane pe care nu mă hazardez să le numesc la acest moment, dar care urmează a fi stabilite de organele de urmărire penală. În susținerea acestui puci, au fost angrenați, în diferite grade ale participație și reprezentanți ai organelor de urmărire penală ale PICCJ și ale organelor de cercetare penală ale Poliției Române.

Pentru a putea cuantifica în mod pertinent caracterul masiv al intereselor obscure ce priveau activitatea și operațiunile Bancorex de la acele momente, trebuie făcut un exercițiu de memorie, în sensul înțelegerii cât mai profunde a ce anume însemna atunci Bancorex în economia României, activitatea sa înglobând, de la operațiunile de finanțare a agriculturii și economiei, importurile statului cu materii prime esențiale populației, și până la activitatea specifică operațiunilor de transfer ale instituțiilor de securitate națională. În acest context trebuie privită teoria creditelor nerambursate.

Revenind, la data de 12.03.1997, Răzvan Temeșan (tatăl meu, Președinte și Director General al Bancorex) decide desfacerea contractului individual de muncă al lui Florin Ionescu, în urma propunerii Comitetului de Direcție, ca urmare a faptului că Florin Ionescu, Vicepreședinte al Bancorex, nu s-a prezentat la post la Viena și nici nu a asigurat delegarea conducerii agenției.

De asemenea, Bancorex primise de la Interpol o solicitare de informații despre dl Marius Opran, ca urmare a suspiciunilor privind operațiuni financiare repetitive, solicitare transmisă mai departe de Bancorex către IGPR.

În aceeași perioadă, Răzvan Temeșan, în calitate de Președinte al Bancorex, într-o ședință de lucru cu Ministerul de Finanțe la care a participat, printre alții, și Nicolae Dănilă (atunci reprezentant al Băncii MHT) a învederat reprezentanților Ministerului de Finanțe intenția Bancorex de a executa biletele la ordin aflate în garanție la Bancorex, în care Compania Română de Petrol avea calitatea de “tras”. Compania Română de Petrol deținea la acea dată rafinăriile din România, printre care și Petromidia. Rezultatul acestei operațiuni bancare reprezenta de fapt trecerea activelor CRP (printre care și Petromidia) în patrimoniul Bancorex, urmare a neplății datoriilor CRP. Consecința directă era faptul că grupurile de interese/ infracționale formate în jurul privatizărilor rafinăriilor românești ar fi rămas fără obiect.

În ședința de lucru cu Ministerul de Finanțe, reprezentanții Ministerului au lăsat să se întrevadă posibilitatea ca Ministerul de Finanțe să nu plătească datoria către Bancorex a CRP, totodată încercând să înlocuiască Bancorex ca finanțator al importurilor de energie și solicitând MHT să preia finanțarea. MHT (prin Nicolae Dănilă) a refuzat achiesarea la intenția prejudicioasă a reprezentanților Ministerului de Finanțe.

La data de 14.03.1997, în jurul orei 18.00 (după închiderea programului) s-a constatat de către personalul băncii ca s-a intrat prin efracție în sediul central al Bancorex, fiind sesizat cu acest fapt IGPR. Polițiștii din cadrul IGPR i-au găsit pe intruși la etajul 1 al clădirii Bancorex și i-au identificat ca fiind: Marius Opran (nota bene, Lt. Col. Armata Română); Grigore Maimuț – fost salariat Bancorex, director adjunct al sucursalei Lipscani până în anul 1995; Florin Ionescu – fost vicepreședinte al Bancorex, până la data de 12.03.1997; Tudorel Dumitrașcu – reprezentant FPS în AGA Bancorex; Gheorghe Ionescu – reprezentant FPS în AGA Bancorex (nota bene, “fost” coleg, scump si drag, al dlui Traian Băsescu, devenit cuscru după ce Traian Băsescu a devenit Președinte); și Octavian Niculescu – reprezentant SIF Oltenia.

Aproape concomitent, s-au prezentat la sediul Bancorex și procurori și polițiști din cadrul PICCJ, care au descins în baza autorizației nr. 137/p/1997/A și au efectuat percheziții la Bancorex, imobilizând conducerea Bancorex și permițând astfel persoanelor intrate prin efracție să aibă acces la documente, ștampile etc, astfel încât să poată ține AGA nelegală. Trebuie avut în vedere că Adunarea Generală a Acționarilor Bancorex fusese convocată în mod legal pentru data de 11.04.1997, fiind vădit caracterul obscur al întrunirii persoanelor mai sus arătate.

În aceste condiții, ulterior semnării documentului preconstituit, reprezentând hotărârile AGA nelegale (conform Deciziei Curții Supreme de Justiție nr. 51/2002) de destituire a conducerii Bancorex, aceleași persoane au avut acces la încăperile, documentele și fișetele arhivei Bancorex, tatăl meu fiind imobilizat în activitatea de percheziționare a biroului său și apoi escortat afara din clădirea Bancorex.

Vă rog totodată să aveți în vedere că parcursul mai sus arătat nu a venit ca o revelație post-factum pentru tatăl meu, Răzvan Temeșan trimițând încă din 1995-1996 adrese către Serviciul Român de Informații, Parchetul General, precum și tuturor instituțiilor executive ale statului, prin care arăta că se prefigurează un atac la activitatea Bancorex și o preluare la fier vechi a economiei românești, solicitând să fie luate toate măsurile legale de protecție a intereselor statului. Nu s-a luat în urma lor nicio măsură de protejare a activelor României, dimpotrivă foști lucrători ai SRI vor fi regăsiți peste timp în asocieri societare cu persoanele vizate.

Astfel cum în mod corect și dl. Petre Roman observă „în piețele financiare Bancorex fusese foarte apreciată ca bancă serioasă înainte și după Revoluție până la momentul 1995-1996 când se produce disfuncția ce a condus în final la prăbușire”. Pot să vă transmit volume cu privire la evaluările și ratingul Bancorex, precum și cu privire la profesionalismul și competența conducerii băncii, raportate la standardele pieței financiare și bancare externe, dar nu acesta este scopul comunicării mele și aceste aspecte nici nu au contat, istoric vorbind, în derularea evenimentelor.

Concret, de la momentul în care conducerea Bancorex a inițiat discuții cu privire la executarea garanțiilor marilor debitori și cu privire la perspectivele de listare a Bancorex pe bursele externe (sens în care se prefigurau evaluări și analize detaliate de patrimoniu), a fost demarat un proces public, masiv, concertat de debilitare a conducerii și a activității Bancorex. Tatăl meu a fost linșat mediatic, i s-a „dat ocazia” să își dovedească nevinovăția în aproape 30 de dosare penale, iar instanțele civile au stabilit că, cel puțin până în iunie 2007, Răzvan Temeșan a deținut funcția de Președinte – Director General al BCR S.A.!

Revenind la corespondența publicată, dintre dumneavoastră și dl. Petre Roman, voi încerca să detaliez motivele pentru care consider că documentele pe care dl. Petre Roman le plasa în posesia dlui. Traian Băsescu nu privesc creditele transferate la AVAS. Este pueril a crede că acestea ar fi putut constitui miza Bancorex, ori că acestea au dărâmat masivul financiar Bancorex, cu un rating de BBB+, neegalat încă pe piața românească.

Rețin însă că dl. Traian Băsescu făcea afirmații în cadrul parlamentului cu privire la o serie de documente (o parte din cele sustrase de la Bancorex după 14.03.1997 în condițiile descrise) pe care dânsul le intitulează “dosarul Bancorex”. Coroborez acest aspect cu faptul că BCR reclama mari carențe documentare în protocolul de preluare (pag. 3,4,5) din octombrie 1999. Mai adaug la acestea faptul că, în luna octombrie 1999, cursul leu/USD se situa la aprox. 16.800, astfel că totalul carențelor evidențiate de BCR se situa la aprox. 800 milioane dolari. Atenție, în octombrie 1999!

Astfel, șantajul mediatic inițiat de beneficiarii reali ai puciului de la Bancorex din 14.03.1997 a fost orientat, începând cu anul 1998, în scopul subordonării morale și execuționale a beneficiarilor reali ai ‘fraudării’ Bancorex.

Voi detalia cele două categorii de documente sustrase de la Bancorex după puciul din 14.03.1997, la care dl. Băsescu a început să facă referire începând cu anul 1998.

Documentele indicate de BCR la preluarea patrimoniului Bancorex, astfel cum reiese din procesul verbal înaintat dvs.

Consider că documentele reliefate de BCR în procesul verbal încheiat la preluarea patrimoniului Bancorex au fost în posesia dlui. Traian Băsescu atunci când a fost negociatorul României cu Banca Mondială în programul PSAL. Acestea nu au mai revenit ulterior în posesia Bancorex, cuantificându-se, după cum spuneam mai sus, la valoarea de aprox. 800 milioane dolari în 1999.

Mai mult, sustragerea documentelor din Bancorex a determinat crearea cu bună știință a argumentelor false de către Traian Băsescu privitoare la inventata „gaură Bancorex”, argumente ce au stat la baza susținerii în fața Băncii Mondiale a unei teze false privind Bancorex, preconstituind totodată scopul propus de Traian Băsescu – de a obține o concluzie din partea Băncii Mondiale cu privire la lichidarea Bancorex, aspect reușit la acea vreme.

Si celelalte argumente false susținute de către Traian Băsescu la acea epocă au condus la inducerea în spațiul public, dar și în deciziile guvernamentale, a necesității preluării la datoria publică a „găurii” Bancorex. Astfel, Bancorex în loc să execute garanțiile debitorilor, a fost incapacitat din interior și astfel a fost disimulată adevărata natură a preluării „găurii Bancorex” la datoria publică, aceea de a plăti cu bani de la buget debitele neîndestulate din cauza lipsurilor documentare.

Sintetic. Despre rafinării.

Rafinăriile, printre care și Petromidia, din cauza managementului defectuos, nu întruneau condițiile de bonitate necesare finanțării pe piața bancară. Astfel, Compania Română de Petrol asigura materiile prime rafinăriilor prin împrumuturi de la Bancorex. Bancorex la acea epocă era singura bancă din România care putea efectua finanțarea.

Mecanismul financiar prin care se asigura finanțarea era următorul: spre exemplu, Rafinăria Petromidia se adresa Bancorex în vederea finanțării importurilor de materii prime. Bancorex asigura finanțarea, cerând în schimb garanții. Garanțiile erau bilete la ordin ,,trase” pe CRP și avalizate de Petromidia. La scadență, dacă nu era restituit împrumutul, Bancorex fie executa biletele la ordin, fie reeșalona datoria, sau credita suplimentar rafinăria prin primirea în garanție a unor noi bilete la ordin “trase” pe CRP și avalizate de rafinărie.

La data de 14.03.1997, totalul biletelor la ordin “trase” pe CRP și avalizate de rafinării totalizau aproximativ 700 milioane USD, din care Petromidia aprox. 100 milioane USD. Aceste bilete la ordin, puse în executare, ar fi operat luarea în plată de către Bancorex a acțiunilor pe care FPS le deținea la rafinării, inclusiv la Petromidia.

Astfel, FPS era deținătorul, în numele statului, al acțiunilor la rafinării, inclusiv Petromidia, dar în calitate de creditor, Bancorex ar fi urmat să intre în posesia pachetelor majoritare de acțiuni (deținute de FPS) în urma executării biletelor la ordin “trase” pe CRP.

Situația descrisă anterior este documentată, documentabilă și constituie situația premisă de la care începe orchestrarea puciului de la Bancorex din 14.03.1997, în urma căruia s-au creat premisele relatate de dl. Petre Roman, inclusiv modul în care Traian Băsescu a ajuns în posesia documentelor de la Bancorex.

De asemenea, atât datoria Petromidia la Bancorex, cât și Creanța Libia a Rompetrol au parcurs o metodologie similară, observându-se același mod de lucru, aspect care mă îndreptățește să consider că DIICOT, în cauza denumită generic Rompetrol 2, deține numai o imagine trunchiată cu privire la constituirea grupului infracțional organizat cercetat în acea cauză (perioadă, membri etc.).

Pe scurt, contractul dintre Rompetrol și Libia a fost, până în anul 1993, gajat la Bancorex pentru creditele Rompetrol luate de la BRCE în perioada 1984-1988. Suma aproximativă pentru care Rompetrol avea contractul cu Libia ca garanție era de aproximativ 100 milioane USD, principal plus accesorii. În anul 1993, Ministerul de Finanțe cumpăra de la Bancorex datoria Rompetrol ce avea garanție contractul Rompetrol cu Libia, eveniment ce a născut obligații în sarcina unor lucrători ai Ministerului de Finanțe. Astfel, după 1993, restituirea creditelor contractate de Rompetrol în perioada 1984-1988, pentru exploatarea „LIBIA’ trebuia efectuată către Ministerul de Finanțe și nu către Bancorex.

După 1993, Petromidia a luat credite de la Bancorex, care au fost garantate cu bilete la ordin „trase” pe CRP, și avalizate de Bancorex, în cuantum de aprox. 100 milioane USD (din totalul creanței pe CRP de aprox. 700 milioane USD).

Astfel, până la plata creditelor către Bancorex, FPS nu putea dispune nicio privatizare a Petromidia, deoarece atât timp cât Petromidia nu își plătea datoria către Bancorex, dar și totalul datoriei CRP, Bancorex putea executa biletele la ordin în valoare de 700 mil USD, luând în plată atât activele rafinăriilor din CRP, cât și acțiunile deținute de FPS la rafinării.

Așadar, încasarea creanței Libia în frauda bugetului de către orice grup infracțional a fost condiționată de cel puțin 3 etape execuționale, dintre care 2 au fost executate înainte de anul 1998, și anume:

1. Acapararea factorilor de comandă și decizie: chiar asigurată cooperarea la nivelul ministerelor de resort, era necesară preluarea conducerii operative a Bancorex și efectuarea operațiunilor necesare privatizării Petromidia (răscumpărarea cu bani de la buget a creditelor obținute de rafinării, inclusiv Petromidia, în schimbul biletelor la ordin deținute de Bancorex -700 mil USD în toamna anului 1997);
2. Operarea actelor materiale esențiale: dobândirea documentelor esențiale și a datelor și informațiilor relațiile contractuale Rompetrol-Libia și Rompetrol-Repsol, incapacitarea Ministerului de Finanțe, asigurându-se că funcționarii responsabili nu vor notifica tranzacția din 1993 dintre Ministerul de Finanțe și Bancorex către Libia, respectiv Repsol. (N.B. Repsol a preluat derularea contractului dintre Rompetrol și Libia după ce Rompetrol nu a mai avut capacitatea să continue contractul.)

Aceste două evenimente esențiale reușitei încasării creanței „Libia” au fost efectuate anterior anului 1998, astfel că, pentru reușita grupului infracțional descris de DIICOT în cauza denumită generic „Rompetrol 2”, au fost concertate acțiuni ilicite într-o sferă mai largă decât cea descrisă în comunicările publice ale DIICOT și, în mod cert, anterior anului 1998.

Pe acest fond, ar trebui analizată și conduita BCR, continuatoare a personalității juridice a Bancorex, raportat la operațiunile desfășurate de grupul Rompetrol, respectiv (i) încasarea de către Rompetrol și apoi transferul către DP Holding a sumelor de la Repsol în baza creanței „Libia” și (ii) posibile operațiuni cu puternic caracter de sprijinire a Rompetrol Group în activitatea de spălare a banilor obținuți de la Repsol, în contextul în care BCR urma să vândă domnului Patriciu participația BCR la Anglo-Romanian Bank, participație pe care Patriciu urma să o plătească cu banii încasați de la Repsol și transferați în DP Holding.

Consider că trebuie analizat, domnule Cristoiu, ce acte a îndeplinit BCR pentru a „spăla” banii obținuți de beneficiarii reali, inclusiv DP-Holding, în acea perioadă, cu atât mai mult cu cât Răzvan Temeșan a deținut funcția de Președinte Director General Bancorex până la 21.10.1999, și apoi, potrivit Deciziei civile nr. 5898/17.11.2016 a Curții de Apel București, Răzvan Temeșan a deținut funcția de Președinte Director General BCR S.A de la 21.10.1999 până la 28.06.2007 cel puțin.

Arhiva operațională a BRCE anterior 25.12.1989, în special fișele conturilor tranzitorii

Aceste documente erau de o importanță maximă în identificarea societăților legendate care au activat înainte de 1989 și care dețineau fonduri ce se cuveneau bugetului de stat al României, dar care au fost păstrate de ofițerii legendați în frauda bugetului de stat.

Pe scurt, prin aceste documente se putea DOCUMENTA dacă anumite societăți comerciale înregistrate în alte jurisdicții și deținute de cetățeni români erau sau nu societăți care au efectuat operațiuni legendate, astfel încât să se poată identifica societățile și personalul legendat care și-a păstrat societățile și fondurile cuvenite statului Român.

Lipsa acestor documente produce efecte și în prezent, având în vedere că numai prin ele s-ar fi tranșat definitiv dubiile de natură penală. Un exemplu ar fi cel în care, în cadrul audierii, judecătorul Camelia Bogdan îl întreabă pe dl. Dan Voiculescu ceva de genul: ”cine este acum proprietarul Crescent?”. În situația ipotetică în care Crescent ar fi fost o societate legendată a Statului Roman, fondurile acelei societăți s-ar cuveni bugetului de stat, participațiile Crescent în societăți din România s-ar cuveni statului român, cu potențiale consecințe juridice. Dacă Crescent era de fapt o societate legendată sau nu? poate fi o întrebare cu rădăcini în trecutul nebulos al operațiunilor Securității;

Așadar, documentele sustrase din Bancorex au fost de natură să creeze avantaje materiale ilicite unui grup al beneficiarilor reali ai operațiunilor descrise succint mai sus.

Vă propun la acest moment încă un efort și vă rog să extrapolați cazul rafinăriei Petromidia – ușor de indicat ca exemplu, întrucât se află în cercetare de 10-15 ani!? – și modul de operare al acestui grup și să îl vedeți aplicat, cu mici variațiuni, la ansamblul procedurilor de privatizare a economiei românești și apoi, pentru a închide cercul, să căutați actorii principali din aceleași proceduri de privatizare și să îi pliați pe lista celor mai potente societăți legendate… Ar fi revelator exercițiul, dar – regretabil – României i-a fost refuzat acest demers.

Și cred cu toată puterea că documentele lipsă de la Bancorex sunt un factor în această ecuație istorică.

Așadar, domnule Cristoiu, consider că, vorbind atât de puțin, domnul Petre Roman v-a spus foarte multe. În măsura în care interesul dumneavoastră̆ depășește tema ce a făcut obiectul corespondenței cu Dl. Petre Roman, vă stau la dispoziție cu onestitate si bună-credință.

“Datoram loialitate neconditionata doar Patriei noastre si nu persoanelor trecatoare la conducerea unor institutii, si ele vremelnice, si cu care unii dintre conducatorii acestora nu sunt capabili sa se identifice. […]. Secretizarea informatiilor cu scopul de a se ascunde abuzul de putere, acte administrative ilegale ori infractiuni este interzisa”.

de Adrian Radu, fost ofițer SRI

Noilor generatii de sereisti nu le va veni sa creada, luand de bune textele constitututionale, ale Legii nr. 14/1992, Legii nr. 51/1991 si ale noianului de acte (ordine) normative interne, pe care, probabil le considera „sfinte”, ca – de-a lungul vremii – activitatea unor cadre SRI (si nu putine!) a fost complet paralela si cu legalitatea si cu menirea aceastei institutii de securitate nationala.

Ne-am propus, in masura posibilitatilor noastre modeste, sa restituim tinerelor generatii mici fragmente din istoria imunda lasata de cateva personaje sinistre care au populat SRI-ul, relatandu-le intr-un stil pe cat posibil interesant, avand ferma certitudine ca trebuie stiute de toti, deoarece fac parte din memoria organizatiei, cu atat mai mult cu cat unele din acestea sunt condamnate penale la pedepse cu inchisoarea (cu sau fara executare), ori au un vraf ce sesizari penale (plangeri si denunturi la diferite unitati de parchet, indeosebi DNA), care au fost inmormantate, dar o spun cu toata sinceritatea si responsabilitatea, solutiile de clasare au fost impuse de binomul Coldea-Kovesi, iar la instantele militare la mentinerea solutiilor de clasare a intervenit direct si impostorul general de justitie izmana, Oprea Gabriel, vicepremier.

Acum, eu nu stiu ce vorbe frumos invelite in staniol le-au spus recrutorii de la serviciile de personal care merg anual prin licee si colegii pentru a convinge si indruma pe tinerii absolventi sa urmeze mai departe cursurile facultatilor Academiei Nationale de Informatii „Mihai Viteazul” (parazitata de exemplu, de un impostor ca generalul izmenar Oprea Gabriel, fost cadru universitar la aceasta institutie si coordonator de doctorat) si mi-e greu sa-mi inchipui de la cine si ce aud cei care aplica la cursurile universitare de masterat, despre munca in interiorul SRI, care ar fi un fel de nesfarsita actiune „a la James Bond”, ori consta numai in operatiuni spectaculoase gen CIA ori FBI, asa cum au vazut ei in filme. Cert este ca, dupa un timp, marea majoritate are un mare soc cand se vad inauntru in cazul in care au devenit ofiteri SRI si-si dau seama cum devine, de fapt, chestiunea. Sigur, pentru ei primeaza acel sentiment de siguranta, stabilitate in viata pe care ti-l da angajarea intr-o institutie militara, si nu oricare, ci una de elita, chipurile, desi salariile debutantilor sunt putin mai mari decat cele ale unui functionar public de la Politia Locala, si asta datorita unor sporuri mai consistente.

Multi, foarte multi s-au pacalit si, pot sa va spun, neavand desigur o statistica, ca dintr-o estimare aproximativa, bazata pe propriile constatari, rezulta ca in primii cinci ani cam 30% din ei pleaca, negasind ceea ce se asteptau, asta pe promisiunile si cuvintele frumos impachetate ale celor de la personal care, efectiv, nu au curajul sa spuna din start adevarul acestor aspiranti. Mai este categoria fiilor, nepotilor, afinilor etc. indemnati si indrumati de fostii securisti sa dea examenele corespunzatoare la SRI, mai punand si ei o vorba, mai dand o recomandare…

Am auzit, cu stupoare, ca in 2014, la 25 de ani de la Revolutie, un specimen din SRI, ramas anchilozat inainte de 1989 mai rau decat multi alti comunisti cocliti, avea in vedere ca si conditie prioritara la recrutarea candidatilor care aplicau pentru incadrarea in SRI, ca acestia sa aiba o legatura, cat de mica, prin ascendenti, rude colaterale etc., cu fosti ofiteri de securitate sau, cel putin, sa fie recomandati de un securist. Asadar, pentru acest semidoct prafuit, supremul reper valoric a ramas Securitatea! Problema este ca nu acesta este de vina, ci sistemul ca il suporta si nu-l ejecteaza. Dinozaurul se numeste col. BALAN MARCEL – sef sector in Directia Generala „Y” (Managementul Resurselor Umane, Organizare).

Generatiilor care nu au prins perioada romantica a SRI, cu directoratul lui Magureanu, cu Gioni Popescu adjunct, cu Paltanea, Bucur si Dumitrache sefi la Prahova etc., cu Malureanu, Badescu, Apolzan, Olaru, Candea, Tonescu sau Ciceo pe la Bucuresti, cu Costin Georgescu si Alexandru Radu Timofte directori, nu le ramane decat sa citeasca cate un articol din presa vremii ori unul ca acesta, in care incerc sa adun momente de „glorie” din istoria SRI.

Inca din introducere se cere semnalat, din onestitate, pentru respectarea adevarului, ca, de altfel, la testul psihologic prealabil si la interviu, desi declarativ SRI clameaza ca vizeaza oameni inteligenti si de o anumita tinuta intelectuala, in realitate tocmai astia sunt respinsi (mai sunt si exceptii care nu stiu cum se strecoara), deoarece viitorul ofiter nu trebuie sa aiba initiativa, inventivitatea sa fie cat mai mica, nu trebuie sa fie mai destept decat viitorul sef si, nu in ultimul rand, trebuie sa fie supus, bun executant, adica sa prezinte un perfect profil de sluga. O personalitate puternica, dominanta, stapana pe propriile fapte si vorbe, cu o atitudine ferma, coerenta si bine argumentata, deranjeaza la maxim. SRI are nevoie, jos, la baza, de albinute lucratoare, de niste robotei nu prea bine dotati la mansarda, care sa adune tot felul de date si informatii de pe teren (desigur, dupa un plan de cautare, de regula greu de respectat), si, intr-un final, cu chinurile groaznice ale ofiterilor de la analiza-sinteza, sa se incerce zilnic sa se incropeasca ceva bun de raportat din „balariile” si „varza” culeasa de acestia. Avantajul este ca, fiind multi, SRI este perceput ca omniprezent, lumea se simte controlata, monitorizata, aceasta legenda falsa convenindu-i de minune SRI.

Sincer, ma asteptam ca, pe partea de prostie, SRI sa se dezminta. Dv. cunoasteti ca este si mai dezarmant cand gasesti multa prostie intr-o entitate care se doreste a fi de elita, cum clameaza a fi SRI-ul (cand ii aud ca bat moneda pe intelligence, ma topesc de ras!).

Prioritizarea prostiei este politica de stat in Romania. Terorismul intelectual este adevaratul atentat la adresa sigurantei nationale si nu Rosia Montana, eco-anarhisti sau Pungesti. Prioritizarea prostiei acopera toate sferele socialului – de la politica la nivel inalt si pana la cea mai mica companie, dar in primul rand institutiile militare. ‘Tara te vrea prost’ – suna cantecul baietilor de la Sarmalele Reci. Mai tineti minte? Prost si usor alienat, as completa. Care e scopul? Manipularea! Cu cat esti mai prost, cu atat esti mai usor de manipulat! E simplu! Ba,unde e prostie, e si multa rautate. Prostia si rautatea sunt surori gemene. Rautatea foloseste intotdeauna conducatorilor atunci cand cativa obedienti sunt asmutiti asupra unui coleg devenit incomod, pentru a-l face praf!

Una dintre cele mai teribile arme de distrugere a unui popor.
Îndobitocirea populaţiei, prin slăbirea sistemului naţional de educaţie, trecerea în umbră a valorilor umane şi mediatizarea unor nonvalori umane ca modele de viaţă pentru toate segmentele de vârstă, ingaduita mediocrilor de genul „lasa ca e cuminte, e baiat bun”, in conditiile in care ala, saracul, este o catastrofa vizibila….

Dupa ce, la cea de-a cincea aniversare a infiinţării Serviciului Roman de Informaţii, a declarat public reformarea şi punerea pe baze noi a activităţii, VIRGIL MĂGUREANU a tras reforma “pe dreapta”.

Un pas timid, care a dat unele sperante noilor ofiteri SRI, s-a incercat in 2006, cand unii securistii au fost dati afara din SRI tot de … securisti. A fost halimaiul dracu! S-au injurat si scuipat unul pe celalalt, ordinele pentru ca unul sau altul sa-si dea demisia au fost transmise verbal, telefonic (nimeni neluandu-si responsabilitatea deciziei). O linie directoare tot s-a intrevazut in operatiunea asta de epurare: securistii vroiai sa scape de colegii lor care activasera pe liniile de munca ale fostelor Directii I, V si VI, care au si fost trecuti in rezerva pur si simplu, la gramada, fara nicio justificare. Acuzatia: au facut politie politica! Stiti care este culmea? Multi dintre cei ramasi, facusera mai multa politie politica si incalcasera si mai grosolan drepturile si libertatile fundamentale ale omului, decat ceilalti trecuti „ergo subit” in rezerva de pe o zi pe alta!

O mare gafa pe linie de personal a lui MAGUREANU a fost numirea unei caricaturi intr-una din functiile de adjunct al sau: Dumitru Cristea. Psiholog de formaţie, una dintre cele mai păguboase achiziţii pe care Virgil Măgureanu le-a operat din viaţa civilă. Ca adjunct al directorului SRI şi rector al Institutului Naţional de Informaţii, a fost rapid avansat la gradul de general, însă nişte relaţii suspecte cu studente din subordinea sa l-au descalificat moral şi a fost nevoit să renunţe la funcţie.

Dar, si mai veros si periculos  a fost generalul Victor Marcu. Cadru activ al fostei Securităţi, şef de sector în cadrul fostului Centru de Informaţii Externe, responsabil cu problemele emigraţiei române, transferat apoi în Serviciul Român de Informaţii. O scurtă perioadă de timp a fost prim adjunct al directorului VIRGIL MĂGUREANU. Intrând în conflict cu acesta, VICTOR MARCU a fost îndepărtat din funcţie şi din SRI, în 1995, pentru legături de afaceri cu mafia arabă. În palmaresul său se înscrie coordonarea ocultă a afacerilor dubioase ale firmei SC Macons & Co SA, înregistrată în Belgia, al cărei principal acţionar era fiica sa, Anca Steliana Marcu. Totuşi, a rămas om de casă al Palatului Cotroceni. La un moment dat, sprijinit de forţe obscure, a reuşit să înfiinţeze un punct de vamă în zona centrală a Bucureştilor, urmând să-l administreze împreună cu acoliţii lui. Când presa a semnalat malversaţiunea, punctul de vamă a dispărut, pur şi simplu, ca şi cu nu ar fi fost.

De fapt, asa cum vom vedea, MAGUREANU avea cu Paltanea Corneliu de la Prahova – pe unele segmente, altele decat cele profesioanale – multe alte treburi si afaceri care nu aveau absolut nicio tangenta cu Serviciul Roman de Informatii.

A urmat COSTIN GEORGESCU (1997-decembrie 2000), de departe cel mai slab si tembel director al SRI-ului. Ramai siderat cum isi da el cu parerea, acum, despre toti si toate: „Eu am fost la SRI si stiu aia si aia…”. Costin Georgescu nu a facut nimic constructiv si folositor la nivelul SRI-ului, astfel incat aceasta sa-i justifice ca tot timpul sa apara acum la televizor si sa isi faca publicitate pe spatele a mii de ofiteri.E de o nesimtire maxima! De altfel, daca urmariti emisiunile in care este invitat, spune ori platitudini, ori enormitati. El nu sufla nici in fata lui Paltanea, nici a prim-adjunctului VASILE LUPU, nici a consilierului prezidential Dorin Marian si nici a secretarului general Remus Opris al PNT-cd din CDR ori a lui Vlad Rosca de la PNTCD! De altfel, ca o picanterie, consilierul juridic al SRI Prahova, Andronache Cristina, una din amantele lui Păltânea Cornel din unitatea SRI Prahova, cu care are chiar un copil (desi e recunoscut in cunostinta de cauza ca nu este al lui de fostul sot, faimosul ofiter SRI Andronache Florian Teodor, fost consilier pe problematica informatiilor clasificate al ministrului justitiei Cazanciuc Robert, nasul sau din a doua casatorie si coleg de liceu), a fost ajutată să dezvolte o carieră spectaculoasă incepand cu 1997. Atât de mare a fost influenţa lui Păltânea, încât a reuşit, la un moment dat, să o plaseze pe Cristina noastră în postura de consilier al Directorului Serviciului Român de Informaţii Bucureşti, Costin Georgescu, in al carui pat a si intrat curand (prietenii de la Directia Juridica stiu de ce!).

După ce s-a declanşat scandalul SRI Prahova, Cristina Andronache a fost dată afară din Serviciu, cu jartieră şi cu portjartieră cu tot.

Castigandu-si, deja, o pozitie buna in lumea mondena si de afaceri a Bucurestiului, a fost numita de tribunal, pe 07.12.2012, administrator judiciar si lichidator, fiind practician in insolventa, al Clubului de Fotbal Rapid Bucuresti detinut de cetateanul moldovean VALERII MORARU, aici contribuind si nasul ei din prima casatorie, Doru Viorel Ursu. In 26.09.2014, a fost nevoita sa demisioneze, filiera moldoveneasca nefiindu-i atat de familiara si prietenoasa pe cat ii era lui Paltanea, asa cum vom vedea.

Paltanea a reusit sa-l corupa pana si pe prim-adjunctul directorului SRI, generalul VASILE LUPU. Paltanea i-a dat un autoturism BMW din alea furate si-i procura droguri fiului acestuia, dependent de stupefiante. Cauza prim adjunctului directorului SRI, generalul Vasile Lupu, s-a disjuns din dosarul lui Paltanea si a fost declinata sub aspectul competentei in favoarea Sectiei Parchetelor Militare, pentru continuarea cercetarilor.

Cred ca aici ar fi momentul sa punctam o concluzie intermediara, dramatic: sub ochii lui Păltânea au dispărut – prin falimentare sau preluare ostilă – o serie de coloşi din industria energetică şi petrochimică. După 2005, procurorii au scos la iveală că în perioada în care a condus SRI Prahova, Păltânea a fost implicat în numeroase afaceri ilegale de la organizarea furturilor de combustibili până la folosirea unor ofiţeri acoperiţi pentru crearea unor firme cu scopul devalizării rafinăriilor prahovene. 

Lui COSTIN GEORGESCU i-a urmat ALEXANDRU RADU TIMOFTE, al carui merit (altele nu stiu, dar si acesta ar fi fost suficient), este ca a inteles exact ce se intampla in SRI, indeosebi la SJI Prahova si, intr-o sedinta fulger prin primavara anului 2001 tinuta intempestiv la Ploiesti, l-a eliberat din functie pe Paltanea si l-a trecut in rezerva, acestuia urmandu-i, la scurt timp, alti securisti de marca precum col. Bucur Daniel, prim loctiitorul lui Paltanea, col. Nita Grigoras, seful Sectorului Contraspionaj, col. Dumitrache Gheorghe, seful Sectorului Apararea Constitutiei etc.

Nu stim cat de real este, dar avand in vedere adversitatea fatisa a lui Paltanea fata de Talpes, inclin sa cred ca asa a fost. Talpes, fost director SIE, consilier al Presedintelui pe problem de securitate nationala, când a fost întrebat despre directorul Centrului de Afaceri Romano-Rus, Corneliu Păltănea (fost şef al SRI Prahova), şi despre relaţiile acestuia cu foşti ofiţeri KGB care operează în economia românească,  Talpeş  a fost extrem de precis.  „La ei, ca şi la noi, sunt ofiţeri sau foşti ofiţeri de informaţii care operează în economie, inclusiv în economia subterană. La noi,  fostul ofiţer Corneliu Păltânea, implicat atât în economia legală, cât şi în cea  subterană,  a slujit doar propriile interese sau interese de grup, nu a slujit ţara, de aceea eu i-am şi cerut lui Radu Timofte să-l dea afară şi el l-a dat afară. Era evident că Păltânea era în relaţii cu firme din Rusia  şi cu foşti ofiţeri corupţi de acolo. Diferenţa dintre România şi Rusia în materie de servicii este că la ei serviciile îi controlează pe ofiţerii care au  ieşit din sistem, incluviv pe cei trecuţi în rezervă şi care acţionează în economia subterană, dar la noi  ofiţerii care au plecat aproape că au reuşit să controleze  nu numai economia, ci şi serviciile , ceea ce este mult mai grav. Ei n-au slujit statul român, ei s-au slujit pe ei şi la ora actuală fac tot posibilul să distrugă statul” spunea Talpeş. Relevant este urmatorul exemplu dat de Talpes: „Blocarea finanţării Oltchim s-a făcut cu concursul unor personaje dintr-o reţea transnaţională, de care PĂLTÂNEAnu este străin”.

Lui Timofte i-a fost bagat in coasta generalul IANCU VASILE din 2001.  Iancu il inlocuia, ca prim-adjunct SRI, pe generalul Vasile Lupu, care a fost trecut in rezerva de CSAT la cererea sa, dupa ce a fost acuzat de implicare in scandalul „Timofte-KGB”, Lupu fiind fost sef al faimoasei UM 0110, despre care unii colegi de dinainte de 1989 aveau demult banuieli ca a tradat (ex. col. Minoiu Nicolae si col. Stanciu Eugen).

Despre el se cunoaste ca a fost colonel de Securitate, lucrand in cadrul unitatii de contrainformatii externe UM 0195, unitate infiintata dupa fuga generalului Pacepa, precum si in UM 0544, de informatii externe. Lucru pe care oficialii NATO nu prea il agreeaza. Dupa Revolutie, Iancu a devenit primul sef al Diviziunii de contrainformatii din SRI, seful Centrului Operativ Zonal Muntenia, sef al Corpului de control al SRI si, in final, prim-adjunct de director, din care a demisionat pe 01.09.2003.

 Unitatea SRI Prahova reprezinta, dupa Bucuresti, cea mai mediatizata directie din tara. A fost condusa din 1990 pana in 2001, pana cand fostul director ALEXANDRU RADU TIMOFTE a rupt pisica in doua, de o gasca de infractori securisti: Paltanea, Bucur, Dumitrache, cu acoliti recrutati din sectie, care – prin mai multe metode si mijloace, inclusiv ofiteri acoperiti (cititi articolele cu Marian Breajen!) au preluat sub control tot judetul si au cumparat tot ce se putea cumpara din conducerea SRI, pe directori, prim-adjuncti, Directia „E”, Corpul de Control, conducerile unitatilor centrale, iar in mediul politic: prim-ministri, secretari generali de partide, consilieri prezidentiali pe probleme de securitate nationala, prefecti de Prahova, presedintii Consiliului Judetean Prahova…. etc.

Ar fi redundant sa reluam, in prezentul material, toate povestile cu:

–        Vilele „Caprioara” si „Vanatoru” de la Cheia, cearta dintre Breajen si Ninel Popescu, doi ofiteri acoperiti facuti de Paltanea si chiolhanurile de acolo;

–        Incendierea „Vanatorului” pentru a se incasa polita de asigurare;

–        Vila de la Cheia cu materialele şi forţa de muncă necesare ridicării construcţiei suportate financiar de către APASCO Măneciu, fără care Păltânea să achite contravaloarea lucrărilor. Din dosarul procurorului militar rezultă că Păltânea i-a asigurat lui Sterian „protecţia” prin neîntocmirea şi nedifuzarea pe cale legală a unor informaţii pe care colonelul Păltânea, şeful SRI Prahova, le deţinea despre anumite activităţi ilegale sau deficitare în raport cu legea ale SC APASCO SA Măneciu;

–        Incalcarea embargoului ONU asupra fostei Iugoslavii sub aspectul aprovizionarii cu titei si produse petroliere, incalcat fluierand de Paltanea cu Astra, Teleajen si Vega (povestea cu Solventul, cu garniturile de tren, cu fratii Gardean etc.).;

–        Chiolhanurile cu italieni in Muntii Buzaului, la cabane de vanatoare, cu bautura, mancare, femei etc., prostilor din unitate soptindu-li-se complice la ureche, de raspandaci atoatestiutori: „Domnul comandant este in misiune. Stie si domnul Magureanu!”;

–        Blind Romana, Salub, Hipodromul, mascarada lui Paltanea cu cipriotii la cumpararea si reabilitarea Hotelului „New Montana” din Sinaia;

–        Centru de Afaceri Romano-Rus, lansat cu surle si trambite in vara lui 2003, la pachet cu Nova Bank, constituita pe scheletul defunctei Banci Unirea (preluata cu scandal de aceiasi rusi). Pretextul suna pompos: echilibrarea schimburilor comerciale romano-ruse. CARR are rol de firma de lobby, consultanta si intermediere. Sistemul integrat gandit de rusi era simplu, iar infrastructura, deja creata. Sa mai spunem doar ca Potrivit lui Constantin Samson, discuţiile despre înfiinţarea Centrului de Afaceri Româno-Rus ca loc  pentru intermedieri în comerţul cu combustibili, minerale şi produse chimice pentru industrie, au început în toamna anului 2002 , la Restaurantul „La Fitze” din Herăstrău, exact în perioada în care integrarea României în NATO devenise previzibilă (după atentatele teroriste din SUA din 11 septembrie 2001). La acest restaurant s-au întâlnit Constantin Samson, Iurie Cecan (cetăţean moldovean) şi Liviu Niţă (implicat în scandalul SUNOIL,  atunci abia ieşit din închisoare). Iniţiativa înfiinţării centrului i-ar fi aparţinut lui Iurie Cecan, la solicitarea şefului său Anatoli Patron , preşedintele Nova Bank (fosta Bancă Unirea). La rândul său, Patron ar fi fost executantul ordinelor lui Arkadie Volski, pe atunci consilierul preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin. Samson ne-a spus că a fost  ales de ruşi pentru înfiinţarea „Centrului” deoarece ” avea susţinere la autorităţi”. Surse autorizate susţin că Anatoli Patron  şi Arkadie Volski ar fi fost înalţi ofiţeri KGB.

Cert este ca, de altfel, la Prahova a existat, cel putin pana la 01.07.2014, „cea mai nocivă filiala a SRI[1]”, fie si numai pentru simplul motiv ca, timp de 25 ani, a fost condusa numai de ofiteri de securitate.

Penultimul tinde a-i intrece pe toti: col. MARIN CONSTANTIN (un demn urmas al lui Paltanea in activitatea infractionala, un epigon al acestuia din punct de vedere al inteligentei si profesionalismului), culmea, mutat la DJI Dambovita, fara a fi indepartat din sistem.

Dar saga nu s-a oprit in 2001. Scandalurile au continuat pana in 2014, momentul mutarii discipolului lui Paltanea la DJJI Dambovita. Deoarece la comanda SRI Prahova au fost numai securisti, era inevitabil conflictul de mentalitati si generatii si avalansa de scandaluri, in conditiile in care nimeni nu avea habar de ceea ce cu pompa directori SRI numeau „management” (vax!).

Sa revenim, insa, in epoca Paltanea! Ca sa nu aveti impresia ca presa centrala sau locala delireaza colac peste pupaza aflam de la colegii de la Catavencii ca un membru al CSM, care i-a fost si sef ,care ar trebui sa vegheze la mersul normal si fara derapaje a justitiei din Romania ….dl Adrian Bordea este un fost judecator de Tribunal, corupt pana in maduva oaselor…

Bordea provine dintr-o familie de securist !

El  este fiul lui generalului-maior Aron Bordea, fostul șef al Direcției I a DSS, adică al poliției politice,  Aron Bordea a fost șeful Direcției I a DSS între 1980-1986. Între 1986-1989 a fost șeful Direcției pentru pașapoarte, evidența străinilor și controlul trecerii frontierei a Ministerului Afacerilor Interne. Adrian Bordea a fost desemnat să judece un dosar extrem de sensibil, în care a dat o soluție de eliberare din arest a generalului SRI Ovidiu Soare și a colonelului Gheorghe Dumitrache, anchetați pentru o mulțime de fapte de corupție și de legături cu mafia italiană, căreia i-au protejat afacerile din Prahova. În acest dosar au mai fost cercetați colonelul Corneliu Păltânea, fostul șef al SRI Prahova, și adjunctul acestuia, colonelul Daniel Bucur. Vina coloneilor Păltânea și Dumitrache este aceea că ar fi intervenit la Președintele Tribunalului Dâmbovița pentru ca acesta să dea câștig de cauză unor mafioți italieni, aparținând organizației “Cosa Nostra”, urmăriți penal pentru o serie de infracțiuni grave. Mafioții i-au dat șpagă colonelului Păltânea:  -2 autoturisme Alfa Romeo,    -2 BMW,  -2 Mercedes,    -1 rulotă Fiat Ducato, -1 jeep Mitsubishi Pajero, +1 jeep Mitsubishi Sport +1 Mitsubishi Eclipse, -1  jeep Toyota Land Cruiser +1 jeep Toyota +1 Toyota Corola și o Toyota Carina.

E greu sa le si numeri nu-I asa, deci total  14 autoturisme, un adevarat show-room…

Partea proastă este că președintele Tribunalului Dâmbovița din acea perioadă a fost Adrian Bordea, ulterior președinte al CSM. Partea nasoală, este că Bordea i-a eliberat din arest pe generalul Ovidiu Soare și pe colonelul Gheorghe Dumitrache, în calitate de magistrat la ÎCCJ. Partea sinistră a problemei este că, pentru faptade trafic de influență în favoarea mafiei italiene (frații Pilleri și Pizzatto), magistratul Adrian Bordea a fost anchetat de procurorul Vasile Doană de la DNA și de inspecția judiciară a CSM. Apoi, Bordea nu putea să semneze un act de eliberare din arest a unor învinuiți, în dosarul în care el însuși apare ca făptuitor, chiar dacă a semnat respectivul document ca judecător la ÎCCJ, calitate în care a fost avansat prin semnătura șefului statului de atunci, Ion Iliescu. Situația catastrofală în care a ajuns Justiția română este că CSM, instituție care se ocupă de apărarea demnității magistraților, ca și de nelegiuirile înfăptuite de magistrați, a ajuns să fie condus de un giga-nelegiuit, controlat de serviciile de informații. Majoritatea sefilor din justitia post decembrista sunt scule șantajate și ținute sub un permant control de noua Securitate. În altă ordine de idei, coloneii SRI Corneliu Păltânea, Gheorghe Dumitrache și Daniel Bucur, ajutați prin traficul de influență al judecătorului Adrian Bordea, au fost subalternii generalului-maior Aron Bordea, tatăl magistratului, în cadrul Securității Judetului Dâmbovița. În calitate de șef al poliției politice, generalul Bordea s-a ocupat de disidenții Paul Goma, Doinea Cornea și Andrei Pleșu. CNSAS a decis că generalul Aron Bordea a comis acte de poliție politică. Decizia a fost publicată în MO nr. 924, partea a III-a, din 28 decembrie 2005. O morisca de relatii de afaceri ametitoare ce pornesc de la Cluj si se inchid in poarta rafinariei Astra Ploiesti. Politisti, fosti ofiteri SRI si oameni de afaceri sifonati in scandaluri sunt legati cu fire nevazute, la un loc, sub semnul banilor negri. Specialitatea casei sunt operatiunile cu produse petroliere, splarea de bani si complicate scheme financiare ce au ca punct final societati din paradisuri fiscale.

In legatura cu CENTRUL ROMAN PENTRU EXPANSIUNE ECONOMICA RAPIDA SRL J40/5294/1993  BDUL. MAGHERU 7 C, CUI 3683293 DIZOLVATA CU LICHIDARE / RADIERE IN 14.04.2006, desi nu reprezenta la vedere interesele vreunui oligarh, cativa afaceristi rusi proveniti din serviciile sovietice de spionaj militar au infiintat in Romania un organism hibrid, cu rol de ONG, dar si de societatate comerciala. Se numeste Centrul de Afaceri Romano-Rus (CARR) si a atras in randurile sale ofiteri de informatii controversati, precum si personaje care au avut probleme cu legea.

Revenim la vila de nebunii din Cheia. În data de 16 mai 1997, între Nicolae Popescu şi Corneliu Păltânea (adică între doi prieteni buni) a fost încheiat contractul privind execuţia lucrării structură de rezistenţă locuinţă Cheia, în baza căruia executantul se obliga să construiască imobilul situat în Cheia, comuna Măneciu, fiind menţionat în contact numai avansul pentru lucrare, în cuantum de 17 milioane de lei vechi (an 1997). Verificările financiar-contabile efectuate de către specialistul financiar al DNA au concluzionat că  obiectivul casă de vacanţă Valea Neagră Cheia, beneficiari Păltânea şi Popescu, a fost executat de firma NICONS SRL, efectuându-se cheltuieli şi de către celebra APASCO SA Măneciu care nu au putut fi cuantificate cu exactitate. Lucrările executate de NICONS au fost cuantificate la suma de 117 milioane lei vechi, din care 17 milioane au fost încasaţi în avans, cu sprijinul SC APASCO SA Măneciu, contravaloarea materialelor de construcţie cumpărate de APASCO fiind compensată cu lucrări executate de NICONS, existând la APSCO procese verbale de compensare.
Achitarea banilor de către beneficiarii Păltânea şi Popescu a fost argumentată de către aceştia prin prezentarea unor facturi fiscale emise de NICONS către SC MESTEACĂNUL SRL Bucureşti, dar şi facturi emise de către NICONS către HOLDING CREER INVESTIŢII SA Bucureşti, dar şi de chitanţe emise de către NICONS pe numele lui Păltânea Corneliu. Referitor la sumele înscrise în cele două facturi fiscale menţionate, despre care procurorii DNA Bucureşti susţin că ar reprezenta obiectul infracţiunii de mită pretinsă de către Corneliu Păltânea de la Giosu Ion, administrator al SC HOLDING CREER INVESTIŢII SA şi Creştin Vasile, prin intermediarul Iordănescu Toma Lucian, în scopul neîndeplinirii obligaţiilor de serviciu, cercetările efectuate au confirmat remiterea acestor sume în virtutea unor relaţii personale între cei arătaţi (ultima parte, după cum bănuiţi, reprezintă argumentarea procurorului de caz de la DNA PLOIEŞTI). Giosu Ion a menţionat că în cursul lui 1997 s-a întâlnit cu Corneliu Păltânea, la solicitarea şefului SRI Prahova, chiar la sediul instituţiei, împrejurare în care Giosu a aflat că Păltânea îşi cosntruieşte o vilă la Cheia cu ajutorul unei firme din Lipăneşti, respectiv NICONS SRL. Giosu spune că „i-a dat o mână de ajutor să achite 50 de milioane de lei societăţii NICONS”. Îl invidiem pe Păltânea pentru relaţiile sale de prietenie, mai ales când aflăm că Giosu recunoaşte că a fost de acord să achite aceşti bani, fără să stabilească la momentul respectiv vreun termen de contraserviciu sau restituire a banilor. Cităm o propoziţie din declaraţia lui Giosu: „Am acceptat să fac această plată de bunăvoie, întrucât Păltânea Corneliu mi-a spus să o fac”. Amuzant, nu?

Printre altele, procurorul militar a reţinut că fostul şef al secţiei de informaţii Prahova, Corneliu Păltânea, a primit un „sprijin” material din partea lui Marian Sterian, învinuit în dosar, ce ocupa funcţia de administrator al celebrei APASCO SA Măneciu.
Mica atenţie a lui Sterian faţă de prietenul său Păltânea a constat în construcţia de către societatea acestuia a unei vile în Cheia, acolo unde aerul curat şi privighetorile îi asigură lui Păltânea pensia asta liniştită, după o viaţă de trudit la stat.
Procurorul a concluzionat în dosar că materialele şi forţa de muncă necesare ridicării construcţiei au fost suportate financiar de către APASCO Măneciu, fără care Păltânea să achite contravaloarea lucrărilor. Din dosarul procurorului militar rezultă că Păltânea i-a asigurat lui Sterian „protecţia” prin neîntocmirea şi nedifuzarea pe cale legală a unor informaţii pe care colonelul Păltânea, şeful SRI Prahova, le deţinea despre anumite activităţi ilegale sau deficitare în raport cu legea ale SC APASCO SA Măneciu. Despre „deficitarele” amintite în dosarul procurorului militar în ceea ce priveşte APASCO Măneciu ar fi multe de povestit, ne vom rezuma la câteva aspecte la finalului prezentului material. Deocamdată să continuăm cu faptele sesizate de procurorul militar bucureştean, în urma cărora DNA Ploieşti consideră că NUP-ul este binemeritat în cazul Păltânea Corneliu. Suveica evazionistă Una dintre activităţile pentru care Marian Sterian era ţinut sub papuc de către Păltânea, care stăpânea informaţii compromiţătoare despre acesta, era un sistem de evaziune fiscală care este amintit în dosarul procurorului de caz: Sterian, împreună cu alte persoane din conducerea APASCO, au conturat o metodă de păcălire a statului, prin înfiinţarea unui grup de firme de plimbat banii, pentru a eluda taxele şi impozitele datorate către bugetul de stat. Aşa au apărut la registrul ccomerţului SC SIBET SRL, SC ARAGEX SRL, SC CERNADIAN SRL şi SC DAP SRL, în care s-au „vărsat” banii datoraţi la buget, pentru degrevarea firmei – mamă de la obligaţiile de plată privind impozitele şi taxele bugetare. Firmele respective încărcate cu datoriile APASCO au fost vândute unor persoane inexistente, a căror acte de identitate specificate în contractele de vânzare-cumpărare a societăţilor s-au constatat a fi false. 30 de miliarde de lei vechi a reuşit să salveze grupul Sterian prin manevrarea banilor între firme, sumă ce trebuia plătită la bugetul de stat.Tot în dosarul instrumentat de procurorul militar al DNA Bucureşti Vasile Doană, apare un nume interesant:

Cesionările de firme către persoanele fantomă au fost „legalizate” prin cabinetul notarului public Eugenia Codescu. Un alt nume de la un afacerist care apare în dosarul Păltânea este Vasile Creştin, administratorul societăţii Mesteacănul Agricultura SRL. Într-o altă cauză, Creştin a formulat un autodenunţ în care a precizat că i-a plătit lui Corneliu Păltânea suma de cinci milioane de lei vechi, la nivelul anului 1999, la cererea lui Lucian Toma Iordănescu, în contul firmei constructoare SC NICONS SRL, din Lipăneşti. Un alt denunţ care l-a vizat pe Păltânea a fost făcut de Ion Giosu, patronul SC HOLDING CREER SRL, care a fost obligat să-i plătească lui Păltânea 50 de milioane de lei vechi în contul aceleiaşi NICONS SRL, firma care a participat la construcţia vilei lui Păltânea.
În acelaşi dosar instrumentat de DNA Bucureşti se aminteşte că Păltânea l-a obligat pe Giosu să plătească suma amintită mai devreme, în schimbul protecţiei oferite de şeful SRI Prahova, Giosu reprezentând interesele unor italieni veniţi cu afaceri în România, despre care Păltânea a „uitat” să amintească în sistemul informaţional al SRI, asupra unor pretinse activităţi infracţionale desfăşurate de italieni pe meleagurile noastre.

Si alte fapte au fost in acelasi stil si nu vrem sa va plictisim. Dar vedeti ce inseamna Un Centru de Expansiune economica Rapida?! Dar un Centru de Afaceri Romano –Rus?! Mine de aur, nu alta!! Eu stau si ma intreb ce au pazit 10 ani aia de la Directia “E”- Securitate interna a SRI???!!!!

Hoț sau prost?

A fi hoț sau a fi prost? Ce-i de preferat?

Aceasta este întrebarea cu care o sumedenie de internauți – era să zic internăuci!, au fost treziți din somn de Ion Țiriac, când acesta, într-o emisiune la Realitatea TV pe marginea celor petrecute în Piața Victoriei, a declarat că Domnia Sa preferă, la nevoie, să aibă de-a face cu un hoț, iar nu cu un prost.  Nu cred că celebrul nostru compatriot făcea neapărat trimitere la cei din Piața Victoriei, deși eu, ca spectator TV, urmărind scurtele și puținele declarații ale celor din Piață, am remarcat cu întristare „un nivel precar de adecvare la realitate” al acestor declarații. Adică multă prostie!

Ba chiar aș completa cu următoarea observație: mai ales în transmisiile făcute la posturile TV care susțineau Piața, ni se ofereau  imagini și comentarii din studiou sau ale reporterilor din Piață, și  foarte puține păreri în direct ale manifestanților, iar atunci când totuși aveam parte de așa ceva, te apuca tristețea: nu cumva și ceilalți din Piață, cei „două sute de mii”, gândeau la fel de puțintel?!

Spre deosebire de „tinerii frumoși” din Piața Victoriei, mahalagiii cu gura știrbă de la Cotroceni aveau un mesaj mult mai bine articulat. E drept că și motivele de a cere demisia Johannului erau mai clare, mai ușor de formulat! Erau, și sunt în continuare, la mintea cocoșului!

Eu însă abordez perspectiva filosofică, metafizică, a problemei! Și mă întreb: ce e de preferat? Să ai de-a face cu un hoț sau cu un prost? Să fii hoț sau prost?...

Se înțelege, din felul cum a pus Ion Țiriac problema, că hoțul nu ar fi un prost, iar prostul ar fi un ins corect, incoruptibil chiar!

Așadar, ce e de spus în favoarea hoțului, cel preferat de domnul Ion Țiriac?! Din păcate moderatorul  l-a împiedicat pe Ion Țiriac să-și susțină părerile cu argumentele domniei sale, de fiecare dată numitul Bogdan Rareș a intervenit zgomotos și indignat, fără nicio idee clară, scandând câteva lozinci împotriva hoției, a corupției. Ar fi fost interesant și normal să aflăm părerea „autorului”. Corect era ca ...hoțul de Rareș să-i ceară explicații pe loc domnului Țiriac, cum de susține o asemenea idee, cu care va scandaliza multă lume, partizană a prostimii!

Astfel că, în locul domnului Țiriac, mă încumet eu să ofer câteva argumente, probabil mai puțin convingătoare decât cele care l-au făcut pe marele tenisman să rostească, apodictic, decât prost, mai bine hoț!

Ca vorbitor al limbii române, citez mai întâi mărturia acesteia: decât cu prostul la câștig, mai bine cu un om deștept în pagubă! Prost bâtă! Prost ca noaptea când dormi! Prostia nu doare! Etc...

Și mai sunt o mulțime de vorbe înțelepte și inspirate în limba română și în toate limbile pământului care deplâng defectul numit prostie!

În schimb hoțul este deseori privit cu simpatie. Vocativul Hoțule!, cu o anumită intonație, îl poți adresa chiar și unui prunc nevinovat, când dă semne de istețime, semne că-i merge mintea!

Dacă omul este singura ființă inteligentă din Univers, nefericiții care suferă de prostie pot fi considerați că au handicapul cel mai sever imaginabil!... Nu este nevoie să insist! Cred că niciun ...prost nu mă va contrazice! Spectacolul prostiei umane este cel mai trist din toate! De ce? Pentru că prostia este incurabilă, nu poate fi tratată, nu poate fi compensată, așa cum alte deficiențe congenitale permit o minimă corecție. Te naști prost și mori prost! Oricâtă școală se va face cu tine!

În schimb hoțul nu este hoț din născare, ci, cel mai des, ca rezultat al mediului în care trăiește! S-au văzut o mulțime de cazuri în care hoțul se îndreaptă și devine un mare filantrop. În cartea sa Secolul evreiesc, Yurii Slezkine consideră că aceasta ar fi și mutația care se petrece azi în mentalul întregii evreimi!...

Și argumentul suprem, care mă scutește să mai caut și altele: primul om care a intrat în rai a fost un hoț, hoțul de pe crucea din dreapta Mântuitorului! Care a avut mintea cu care să înțeleagă ce alții vedeau și nu credeau! Căci hoția nu poate fi practicată de naivi, ca să nu le spun proști!

Un prost nu va fi niciodată hoț! Sau, dacă va încerca, se va da de gol minten! Cum se dă mereu de gol numitul Rareș Bogdan. Încearcă el să fure, să ne mintă, cum că ar fi imparțial politic, patriot, cinstit etc, dar se dă de gol la fiecare apariție cât este de vândut! O coadă de topor nu suficient de isteață pentru a nu se vedea că este mânuit, manevrat, manipulat! Deocamdată este clar că cei care îl programează nu ne sunt prieteni, ci sunt inamici ai Neamului. Inamici neadormiți! Cum aceștia nu sunt puțini, ne este greu, deocamdată, să pricepem al cui lacheu este Bogdan Rareș! În solda grasă a cui!...

...Toată povestea asta, care a stârnit indignarea unor „formatori de opinie”, mi-aduce aminte de anecdota cu „să iasă prostul din baie”!

În concluzie: ce este Bogdan Rareș? Un prost sau un hoț?

Eu, ca dascăl și ca „inginer de suflete”, zic că Bogdan Rareș nu s-a născut lichea, hoț și minconos! Așa cum alții se nasc proști! Încă ar mai fi recuperabil. Sub presiunea mediului încearcă și el, amărîtul, să se țină de hoții, de minciuni! Nu vrea să lipsească de la masa VIP-urilor! Numai că se dă de gol prea ușor, seară de seară, adică nu este destul de inteligent ca să ascundă caietul de sarcini primit de la patroni.

Dobândit sau congenital, sufletul său de slugă, exhibat cu tenacitate și vehemență, ne întristează tot mai mult! În diverse ipostaze, îl descoperim la mai toate televiziunile, în nefericita breaslă de așa ziși comentatori TV, moderatori, formatori de opinie... Bogdan Rareș nu este nici pe departe un caz unic în mass media românească! Doar că este mai țipălău ca toți! Și cel mai pleșuv! Mai ...rareș!

Ion Coja

PS Dacă mi-aduc bine aminte, în emisiunea cu pricina dezbaterea ajunsese la alt subiect: contractul cu Bechtel, atât de păgubos pentru România. Iar Țiriac vorbea despre prostia celor care l-au semnat, fără să-și dea seama de capcanele contractului. „Mai bine plăteam oricât de mult un avocat priceput care să nu se lase păcălit de avocații de la Bechtel!” În acest context a lansat domnul Țiriac elogiul adus ...profesionistului, competenței. Niciodată un prost nu va ajunge competent în vreun domeniu!... E drept că mulți proști ajung în funcții care pretind competență și profesionalism! Nu-i ajută la nimic corectitudinea. Și sunt mult mai nocivi decât hoții, corupții! Care fură ei ce fură, dar mai fac și treabă, căci se pricep!

Așa se face că pe 22 decembrie 1989, românii care au avut acces la microfonul Televiziunii Române Libere, cei mai mulți dintre ei au cerut un regim politic întemeiat pe competență! Cuvîntul „competență” a fost rostit cel mai des în cea zi! Nu libertate, nu democrație, ci competența trebuie pusă prima! Restul, ce mai urmează, decurg toate din competență! Din inteligența binevoitoare față de ceilalți!

Armatele secrete NATO