Preşedintele Clubului de la Roma, pe Europa afirma: "În ultimii 25 de ani, sufletul românesc a fost trecut prin sabie"

Dr. Călin Georgescu este unul dintre cei mai importanţi experţi români în dezvoltare, şi anume în dezvoltarea durabilă. Între 1997 şi 2013 a fost director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă din România, iar din anul 2013 este preşedintele Clubului de la Roma (Centrul European de Cercetare din Viena, Austria). Clubul de la Roma este o denumire simbolică pentru o organizaţie al cărei scop este să supună atenţiei întregii lumi diverse aspecte referitoare la viitorul planetei. Acuzat că urmăreşte regionalizarea şi unificarea întregii lumi, în realitate Clubul s-a răzvrătit împotriva „ignoranţei sinucigaşe” a omenirii cu privire la adevărata ei condiţie. Dr. Călin Georgescu, deşi deţine o funcţie internaţională atât de înaltă, nu a uitat că e român, şi încă unul dedicat cauzei naţionale. A elaborat strategia de dezvoltare durabilă a României pe următorii 30 de ani. Strategie din care nu s-a pus în operă nici măcar un paragraf. Nu întâmplător, d-l Georgescu a fost propus, la începutul lui 2012, să-l înlocuiască pe Emil Boc în fruntea guvernului României, dar interese obscure s-au opus. A fost o şansă pierdută de toţi românii. Reproducem, în cele ce urmează, pledoaria de tip clasic, „prin noi înşine”, a domnului Georgescu, pentru schimbarea României.

„Acum, în România, omul devine «resursă umană»”
Aţi detectat, în scrierile dv., „războiul nevăzut“ din lume şi din România. Cum arată acest război?

Criza actuală oferă unei umanităţi îngenuncheate de atâtea rele prilejul de a medita asupra propriei supravieţuiri, pe unica sa planetă. După ce a „îmblânzit“ natura, omul este supus acum manipulărilor de tot felul, spre profitul celor care stau la cârma şi, mai ales, în spatele marilor corporaţii. Nu se poate fura fără a controla mintea victimei. Discutăm azi de un război dus la nivelul minţii. Este purtat de marile corporaţii şi de politica neoliberală care au creat şi menţin în continuare criza. Lăcomia marii finanţe a produs actuala instabilitate economică şi socială. Marile corporaţii nu au nevoie de minţi libere, ci de roboţei care, motivaţi doar de cucerirea unei poziţii în ierarhie şi de avantajele unei vieţi luxoase, se înclină obedient la preceptele „politicilor corecte“. Personal, sfidez corectitudinea politică de toate culorile. Spre exemplu, Nestlé controlează peste 70% din apa îmbuteliată din lume, printre care Périer, San Pelegrino, Vittel. Este o acţiune neoliberală şi postcolonială care atentează la un drept fundamental al omului - accesul primar la apă. Poate fi un drept uman transformat în marfă, cu etichetă şi preţ?! Se pare că da... În România, ca şi în alte ţări eliberate de comunism, cetăţeanul este stăpânit prin frică. Ne este frică pentru că nu mai avem credinţă adevărată. Când ne rugăm şi cerem ca Dumnezeu să ne „dea“ miracole, confundăm credinţa cu magia. Fără muncă asiduă şi jertfă, nu-ţi poţi lua zborul către orizontul demnităţii. Pasărea născută în colivie crede că a zbura este o boală! De acest fapt s-a profitat după ’89 şi aşa s-a perpetuat mentalitatea că, atât timp cât ai ce consuma, e bine. Burta plină stă mai presus de libertate! Spun încă o dată: acum, în România, se trăieşte sub imperiul fricii. Când nu rămâi ferm în credinţa creştinească, se naşte un gol prin care pătrunde groaza de moarte. Şi atunci omul devine „resursă umană“ - un individ manipulat, fabricat prin înrobirea minţii. Alimentele procesate industrial conţin substanţe care acţionează subtil asupra sistemului nervos, imitând efectul drogurilor. Omul care mănâncă produse concentrate artificial devine dependent: în căutarea plăcerii, mănâncă tot timpul, fără să se hrănească. Mintea, sufletul şi inima îi devin captive. Sistemul educaţional de stat contribuie şi el din plin la încătuşarea minţii şi a spiritului. După ce sunt şcoliţi conform prejudecăţilor cultivate de adulţi, denumite eufemistic „programe naţionale”, elevii devin de-a dreptul incapabili să gândească sau să acţioneze în alt mod decât cel pe care l-au impus formatorii lor… Eu, în aceşti 25 de ani, am văzut în România doar promovarea malignă a incompetenţei. O perioadă în care sufletul românesc a fost trecut prin sabie. De aceea, cred că se impune urgent reprofesionalizarea României şi restabilirea valorilor morale ireproşabile, de care, în istoria sa, poporul nostru a făcut dovadă prin fapte.

Aţi identificat „reţeta” şi „cheia” succesului României: micul producător, ţăranul. Pe ce vă bazaţi în acest scenariu?

A te baza pe micul producător, pe ţăranul care a dat identitatea românilor, înseamnă să contracarezi asediul corporaţiilor, care îţi dictează ce să mănânci, ce să bei, cu ce să te îmbraci, ba chiar şi cum să gândeşti. Ţăranul îşi organizează singur propria producţie. Te salvezi tu, ca ţară, şi îi mai ajuţi şi pe alţii care vor să o facă şi nu mai au cum. Micul producător contribuie la însănătoşirea României. Graţie lui vom rezolva, în cea mai mare parte, problema şomajului. Toată lumea va avea ceva de făcut. Dacă ştii să faci ceva cu mâna ta, nu depinzi de nimeni, eşti autonom. Acum, românii bat drumurile Occidentului, slugărind prin străini, în loc să muncească şi să prospere în ţara lor. Tot ce ar trebui să facem, ca guvern naţional, ar fi să promovăm micul întreprinzător, breslele şi meseriile larg răspândite, ajutate de o industrie performantă şi nepoluantă. Acţiuni precise, nu bătut apa în piuă pe marginea unor generalităţi. Micul producător ne oferă, prin urmare, definiţia succesului.

„Cei ce conduc România sunt făcuţi, nu născuţi. Sunt nişte mutanţi, o altă specie”
Ce „definiţie” ne oferă politicienii care au condus ţara în ultimii 25 de ani?

Prădătorii care au condus şi conduc ţara ignoră viitorul şi nu ne pregătesc pentru el; pe ei nu-i interesează decât prezentul, să poată fura acum, când mintea poporului este încă înrobită. Cei ce conduc România sunt făcuţi, nu născuţi. Ei sunt omul nou, creat înainte de ’89. Sunt nişte mutanţi, o altă specie! Din păcate, asistăm la o disoluţie totală a ţării. Iar intelectualii păstrează o tăcere complice. Rar găseşti un intelectual integru. Mare parte dintre cetăţenii României pot fi comparaţi cu robii care servesc unui sistem mafiot. Politicienii, ca şi intelectualii, caută „să vorbească frumos“, ca să nu „deranjeze”, toţi vor să fie politic corecţi. Oameni buni, nu mai priviţi la culoarea cenuşie ca la un simbol al cuminţeniei, este timpul să ne trezim! Totul s-a transformat într-un imens crematoriu unde sunt incinerate libertatea şi viitorul neamului românesc. Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Dar „Ion” şi „Gheorghe” sunt ignoraţi, statul român ascultă de alte „glasuri”... Care este contextul internaţional în care România ar putea să-şi folosească atuurile proprii, naturale?

Se recunoaşte la nivel european că toate modelele de până acum au erodat capitalul natural. Singura soluţie este dezvoltarea durabilă sau, mai corect spus, sustenabilă, pentru că vorbim de obiective pe termen lung. Dezvoltarea nu trebuie să se facă prin epuizarea resurselor, ci la niveluri şi în ritmuri care să permită regenerarea acestora. Criza actuală este o criză de sistem, ea va continua mult timp de acum înainte, până la schimbarea profundă a paradigmei economice mondiale. Consumul de resurse este problema pe termen scurt şi lung a omenirii. Mare parte a ecosistemelor planetei sunt distruse. Unul din trei alimente pe care le avem pe masă se datorează contribuţiei albinelor. Dispariţia acestor mici vietăţi poate duce la stingerea vieţii. Polenizarea artificială se practică deja în China, prima ţară unde aceste insecte excepţionale aproape că au dispărut. Pe acest fond se duce o luptă aprigă pentru ceea ce numim resurse strategice, adică apa şi hrana, dar şi energia verde. Or, România mai deţine încă posibilităţi importante de utilizare a acestor resurse. Ştim ce urmează; întrebarea este dacă suntem pregătiţi să întâmpinăm acest val al schimbării. Din păcate, în politica românească postdecembristă, lipseşte cu desăvârşire o viziune pe termen lung. Lipseşte harta viitorului. Dacă România ar înţelege ce şansă uriaşă are în plină criză, ar face un salt gigantic, nu doar pentru refacerea ei, ci şi pentru a ocupa o poziţie de lider imbatabil, cel puţin în zona balcanică. Am putea restaura dreptatea socială, apăra suveranitatea ţării şi conserva tradiţiile neamului românesc. Să nu uităm că România nu este o ţară oarecare. Noi, românii, suntem o civilizaţie. De aceea, necesităţile politicii externe ale României sunt, mai ales, păstrarea identităţii statului în faţa atacului entităţilor non-statale, adică a corporaţiilor şi „investitorilor strategici“ de genul fondurilor speculative. România are nevoie de un stat care îşi serveşte cu abnegaţie cetăţenii, şi nu de unul care slugăreşte capitalul internaţional. Consolidarea şi dezvoltarea statului naţional unitar modern trebuie să fie deviza noastră, aşa cum a fost a înaintaşilor noştri. Întărirea statului este esenţială în vremurile pe care le trăim. Binomul stat-cetăţean este cel pe care a funcţionat mare parte din istoria omenirii; dacă un stat colapsează, se produce şi o prăbuşire a societăţii, cetăţeanul fiind confruntat cu o situaţie de anarhie ca cea din Somalia. Statul român nu trebuie să se îndepărteze sub nici un motiv de rădăcinile sale şi de istoria neamului. Când statul serveşte „corectitudinea politică“ şi trimite jandarmii să-i bată pe truditorii pământului care-şi apără dreptul la apă şi hrană – cum se întâmplă la Pungeşti –, ne aflăm deja în faţa unei trădări de ţară. Poporul nu mai poate rămâne indiferent!

„200 de companii multinaţionale sunt mai puternice decât 150 de state la un loc”
Românii din Pungeşti şi din alte localităţi se luptă cu una sau mai multe corporaţii. Acolo s-a ajuns deja la dictatură. Ce rol joacă politicul în acest context?

Corporaţiile dictează la ora actuală politicului în cea mai mare parte a lumii. Urmărind doar propriul profit, ele ascund realitatea, subminând viitorul generaţiilor tinere şi privând naţiunile de lideri autentici şi de patrioţi. 200 de multinaţionale sunt mai puternice decât 150 de state la un loc! Domeniul economic este condus de FMI, Banca Mondială şi Organizaţia Mondială a Comerţului. Troica aceasta a dus la prăbuşirea economică şi la dezastru ecologic în multe locuri din lume. În loc de politici economice serioase, românilor li se oferă pâine şi circ: să cumperi marfa altora şi să crezi că trăieşti bine. Aceasta, pe un fond de sărăcie şi decădere morală fără precedent. Cantitatea de pâine vândută a scăzut cu 25% faţă de 1990, iar numărul cărţilor, cu 85%. Sunt cifre care vorbesc de la sine despre starea precară şi lipsa de viitor a României în actuala situaţie. România are nevoie de o conducere capabilă să se opună proiectelor geopolitice care vizează distrugerea statelor naţionale şi transformarea ţării într-un teren de vânătoare economică (masacrarea faunei, vânătorile cu acte mai mult sau mai puţin în regulă sunt un capitol la fel de trist). România trebuie să găsească o poziţie de echilibru între forţele geopolitice globale şi să înveţe să negocieze cu puterile lumii, având ca ancoră doar interesul naţional. Putem să spunem, fără teama de a greşi, că destabilizarea prezentă a Ucrainei, prin proteste violente dirijate, este pe punctul de a declanşa un nou Război Rece între Rusia şi SUA. Un „război ascuns“ mocneşte deja în Asia, între China şi principalul aliat din Asia al SUA, Japonia. În acest nou context, extrem de tensionat, România, în loc să fie un factor de stabilitate, apare, prin scandalurile politice la zi, ca un no man’s land, un fel de tărâm al nimănui care poate oricând exploda, aruncând în aer întreaga regiune sud-estică a Europei. Iată de ce, mai mult ca oricând, avem nevoie de lideri respectaţi pe plan internaţional, capabili să întărească statalitatea României şi să găsească alte surse de finanţare decât vânzarea pe nimic a bogăţiilor naturale şi activelor naţiei. În prezent, ţara se află într-o situaţie atât de jalnică, încât sunt aplaudate chiar şi investiţiile „europene“ în gropi de gunoi, pompos numite „sistem integrat de management al deşeurilor“, amenajate în satele cele mai pitoreşti şi cu mare potenţial agro-turistic (vezi cazul comunei Fărcaşa din judeţul Maramureş). Practic, România se află sub asediul marilor corporaţii. Acţiunea de la Pungeşti este relevantă. Statul apără o corporaţie împotriva propriilor săi cetăţeni. Oamenii sunt bătuţi în curtea lor. Este mai rău decât într-un război împotriva unei puteri străine! De câteva luni, statul îşi terorizează cetăţenii care nu se pleacă în faţa interesului celor fără de ţară. A luat cumva UE poziţie faţă de această încălcare flagrantă a celor mai importante drepturi ale omului, faţă de o acţiune criminală fără precedent?

„România este o ţară prea bogată, cu un pământ prea fertil, ca să fie păstrată fără luptă!”
Unde se află astăzi ţara noastră pe harta financiară şi economică a lumii?

România are nevoie de un sistem financiar care să-i aparţină, de o politică monetară care să răspundă nevoilor specifice şi de o politică fiscală dictată de realităţile noastre. În ţara noastră bătrânii sunt umiliţi, copiii nu au viitor, pământul este vândut străinilor, iar credinţa strămoşească este călcată în picioare – iată realitatea! Dezastrul este băgat sub preş. Se dau cifre, care de care mai umflate. Una sunt cifrele, alta economia reală. De pildă, se tot scrie că am ieşit din criză. Cum să iasă din criză statul român, când cheltuielile cu bunurile şi serviciile au atins, în 2013, nivelul din 2008, anul în care se arunca cu bani în stânga şi în dreapta?! Cheltuielile bugetului general consolidat, cu bunuri şi servicii, au atins în 2013 nivelul de 6,2% din PIB, apropiate de cele din 2008, când au însemnat 6,5% din PIB. Se impune o simplă constatare: România nu va prospera decât prin introducerea disciplinei financiare. Astăzi, România este o ţară în faliment, care trăieşte pe datorie.

Ce fel de stat este statul român de azi? Care sunt deciziile pe care le poate lua, cu privire la propria dezvoltare?

Statul român actual este un stat slab. Acţionează conform unor mituri şi prejudecăţi, ia decizii importante pe bază de wishful thinking (gândirea deziderativă ce distorsionează realitatea în funcţie de propriile dorinţe). Societatea românească diferă de economiile mature din Europa, în sensul că, dacă în Europa se schimbă un guvern, nu se întâmplă nimic grav, economia merge înainte, structura instituţională funcţionează. Pe când în România nu avem management performant, iar managementul înseamnă viziune, perspectivă. Statul român actual nu mai există, pentru că nu mai funcţionează instituţional. Accidentul aviatic din Munţii Apuseni este o dovadă a inexistenţei statului.

Aţi afirmat că redresarea statului nu se poate face decât prin patriotism în limitele adevărului, reluând formula interbelică „prin noi înşine“. Mai putem invoca acest concept în epoca globalizării?

Totul ne este permis, dar nu totul ne este şi de folos, spunea Sfântul Apostol Pavel. Şi mai spunea că omul întreg, puternic, chiar dacă totul îi este permis, nu se va lăsa stăpânit de tot ceea ce-i este îngăduit. Totul, dar absolut totul se face doar semănând dragoste, nu ură şi trădare. Lucrurile au mers prea departe din cauza modului total inadecvat de conducere a ţării în ultimii 25 de ani. Cei care au deţinut puterea au urmărit doar interesele lor, personale şi de grup, şi nu cele ale ţării. Or, nu ai cum să fii de folos ţării tale dacă nu o iubeşti şi dacă nu-i vrei binele! Formula „prin noi înşine“ nu poate fi transpusă în practică de către cei care duşmănesc România. Sunt ţări importante care, în ultimii 20 de ani, s-au dezvoltat spectaculos pe baza modelului „prin noi înşine“. În anii ’70, Finlanda era la coada ţărilor scandinave, acum este în fruntea lor. La mijlocul anilor ’90, economia Rusiei a fost aproape ruinată de globalişti, cu reţetele lor neoliberale, dar şi-a revenit spectaculos când ţara a adoptat modelul „prin noi înşine“. Japonia, Norvegia, Polonia, Ungaria sunt alte exemple grăitoare de ţări care nu au cedat presiunilor „terminatorilor“ internaţionali şi au reuşit să prospere economic. A ne dezvolta prin noi înşine înseamnă în primul rând a investi în om. Or, aceasta a lipsit cu desăvârşire. Românul trebuie lăsat să facă ce poate el mai bine, nu ce cred de cuviinţă nişte funcţionari de la Bucureşti sau Bruxelles, şi atunci toată ţara va înflori. De ce oare românii sunt foarte apreciaţi în multe locuri importante din lume, iar în ţara lor nu au un loc de muncă? În acest sens, exemplul istoric paşoptist ne stă la îndemână. Este greu, dar se poate! Insuflă-i tânărului mândria pentru istoria neamului său! Când ne vorbea profesorul la şcoală de Mihai Viteazul, de Ştefan cel Sfânt, intram în pielea lor ca eroi şi doream, noi, copiii, să facem la fel pentru ţara noastră. Numai aşa va deveni tânărul responsabil. Din păcate, istoria este minimalizată; pur şi simplu s-a tăiat panglica istoriei, s-a întrerupt legătura cu eroii şi martirii neamului, uitându-se că fiecare generaţie făureşte istoria celor următoare.

„Capitalul gigantic al României este dat de resursele naturale”
Vorbiţi, alături de mulţi alţi futurologi, de marea criză alimentară şi a apei. Dar Chevron forează pentru gaze de şist în Dobrogea, unde există un fluviu subteran de apă dulce, cât Dunărea. Nu va fi pusă această resursă în pericol?

Criza apei şi a hranei, din zona anilor 2020, va fi mult mai serioasă şi mai devastatoare decât criza economico-financiară de acum. Suntem pregătiţi să o întâmpinăm? Aceasta este întrebarea. Aurul României nu este cel mineral, îngropat sub munte, ci stratul subţire de sol fertil, la care se adaugă apa şi condiţiile geomorfologice excepţionale ale ţării noastre. Politic vorbind, e nevoie să ştii să cânţi la orgă, adică pe mai multe claviaturi simultan, ca să poţi conduce o ţară. Pentru că o decizie greşită se poate răsfrânge negativ în alte locuri. Prevenţia, anticiparea ne stau la îndemână. Cunosc resursa uriaşă de apă din Dobrogea. Sigur că poate să fie afectată, şi încă grav, dacă se permite această afacere a Chevron, extrem de nocivă, adevărat atentat la adresa vieţii. Este un exemplu tipic de acţiune de-a dreptul criminală a unei corporaţii. Wall Street-ul este numai minciună, lipsit de strategie şi de viziune, un uriaş cu picioare de lut. Exemplul Californiei este grăitor în acest sens: deşi, în ultimii doi ani, în toată California, persistă o secetă devastatoare, politicul a permis demararea forărilor pentru gaze de şist.

În context economic global, cu ce valori naturale vine România în concertul naţiunilor?

România este o ţară prea bogată, cu un pământ prea fertil, ca să fie păstrată fără luptă! Ştiinţific, din 9 regiuni bio-geografice ale Terrei, România deţine 5, având cea mai importantă eco-regiune la nivel global. Mai mult de jumătate din Carpaţi, cei mai sălbatici ca natură, sunt în ţara noastră. Peste jumătate din carnivorele mari ale Europei sunt în România. Avem apoi Delta Dunării, zonele umede şi pădurile – un tezaur. Capitalul gigantic al României este dat de resursele naturale. Şi, în special, de baza genetică pură pe care o are, fiind printre foarte puţinele ţări din Europa care deţin aşa ceva. Dacă numesc doar cele 220.000 de ha de pădure virgină, apoi cernoziomul ciocolatiu, cel mai productiv dintre toate tipurile de sol, aflat cu predilecţie în Dobrogea, se poate vedea capacitatea sigură de a dezvolta durabil ţara. Nu poţi avea dezvoltare durabilă fără fundamentul dat de resursele naturale pure. Sub acest aspect, România se înscrie în zona marilor negociatori, fiind un potenţial multiplicator genetic pentru ţările care au doar resurse financiare, dar nu şi pe cele naturale. Sau au pădure, dar nu au codru. Lumea occidentală este disperată să aibă hrană şi apă de foarte bună calitate pentru cetăţenii ei. Doar astfel îşi asigură continuitatea ca neam. Toţi sunt conştienţi de pericolul alimentaţiei industriale, plină de E-uri şi aducătoare de boli pe care medicina actuală nu le poate trata.

„Ţăranul român reprezintă nu doar şansa redresării României, ci însăşi speranţa renaşterii lumii occidentale”
Între factorii care subminează identitatea românească şi viitorul naţiunii române aţi numit distrugerea ţărănimii. Ce mai reprezintă ţăranii? Mai sunt ei un element identitar al românilor?

Ţăranul român reprezintă gena autentică a civilizaţiei mileniului actual. El reprezintă nu doar şansa redresării României, ci însăşi speranţa renaşterii lumii occidentale, care încearcă cu disperare să-şi îndrepte nesăbuinţele trecutului. Ţăranul român a fost în mare parte distrus de febra consumistă şi de supermarketurile care s-au înmulţit enorm la nivelul întregii ţări. Apoi a fost redus la tăcere, fiindu-i atacat cadrul natural, de care depinde existenţa sa. A fost jefuit orbeşte, s-a vândut pe nimic resursa naturală primară. Prin urmare, eu nu aş promova industria alimentelor bio, ci gospodăria ţărănească tradiţională. Prin ea am ajunge la bio în mod natural. România, ţară bio! Cu ea aş cuceri lumea toată! Roşia românească – cultivă această roşie în Germania. Pune-l pe neamţ să o facă! Ei bine, nu poate, cu toată tehnologia lui, pentru că nu are pământul ţării noastre, care este cel mai roditor. Şi, peste asta, este un pământ sfânt. Dacă se pune la punct agricultura ţărănească tradiţională, exporturile de grâne româneşti se vor face nu pe bani, ci contra aur.

În acest caz, de ce nu sprijină băncile din România ţărănimea?

Cum să sprijine băncile esenţa dezvoltării noastre, când peste 80% din ele sunt străine? Nu au nici un interes să o facă. Decapitalizarea băncilor româneşti s-a făcut cu bună ştiinţă. Dezbaterea politică cea mai frecventă din societatea românească este cea legată de putere. Problema este că, atunci când deţii puterea şi nu ştii ce să faci cu ea sau nu ai cu cine să faci ceea ce ţi-ai propus, intri în impas. Ieşirea din această dilemă nu poate fi dată decât prin cultivarea profesionalismului autentic. Acelaşi lucru este valabil şi în cadrul sistemului bancar. România este poligon de încercări pentru sistemul bancar internaţional. La filialele din ţara noastră, băncile-mamă trimit cadre de conducere slab pregătite profesional, dispuse la experimente, care duc o politică de jecmănire a populaţiei, şi nu de dezvoltare. S-a ajuns la situaţii absurde: dacă „economiseşti” la o bancă, ajungi să retragi, la sfârşit, mai puţin decât ai depus! România ar trebui să aibă o instituţie de credit agricol, aşa cum a propus Take Ionescu în documentul „România în anul 3000“, încă din 1920. Ce oameni, ce viziune, ce dăruire faţă de ţară!

Se ştie că aţi elaborat Strategia de dezvoltare durabilă a României. Cum ar trebui să fie şi ce puncte ar trebui să alcătuiască această strategie?

În primul rând, trebuie să gândeşti Adevărul, să spui Adevărul şi să iubeşti Adevărul. Cheia succesului în dezvoltarea ţării stă în dragoste, unire, întărirea familiei şi micul producător. Restul sunt detalii. Strategia ţării se poartă în inimă şi are câteva puncte, care încap pe o pagină: 1. Întărirea legislativă şi constituţională a statului. Legi administrate eficient de funcţionari în a căror autoritate populaţia să aibă încredere. 2. Lansarea cercetării şi dezvoltării cu implicarea universităţilor. 3. Politici monetare şi fiscale ferme. Nivelul taxelor să fie scăzut. Păstrarea monedei naţionale este un mare atu, care nu trebuie neglijat. Şi sub nici o formă nu trebuie aderat la moneda euro! 4. Dezvoltarea căilor de transport. 5. O politică externă regională şi globală de promovare a concilierii. 6. Transformarea unui handicap în avantaj de nişă economică: agricultura românească. Protecţia pădurilor şi conservarea mediului. Dezvoltarea durabilă – concept naţional. 7. Securitatea persoanei: strategia de sănătate bazată pe prevenţie, hrană sănătoasă, educaţie prin mişcare, politică demografică stabilă. România deţine Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă (SNDD) încă din 2008, dar nu s-a pus în practică nici o propoziţie din acest document. SNDD este un pas spre civilizaţie, este strategia interesului comun, care ar trebui să primeze asupra confruntărilor politice şi momentelor electorale. SNDD stabileşte cadrul de manifestare a ambiţiei de dezvoltare, care nu poate fi programată şi garantată decât pe termen lung. Dificultăţile în elaborarea documentului nu au constat în introducerea de idei noi, ci în efortul de a scăpa de cele vechi. Un ultim aspect esenţial este politica demografică, neglijată total de toate forţele politice din ţară. Pierderea demografică a însumat, între 1990 şi 2014, peste 3 milioane de oameni. Aceasta a făcut să avem 19 milioane de cetăţeni acum, iar consecinţele pe viitor, dacă nu se iau măsuri imediate, vor fi dramatice.

„Laşitatea conduce România! Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!”
V-aţi opus economiei extractive. Guvernanţii actuali se grăbesc să demareze o serie de proiecte miniere, crezând că asta va genera dezvoltare şi locuri de muncă. Ce propuneţi în schimb?

Pe plan economic, avem nevoie de măsuri pentru a pune în valoare avantajele competitive reale de care mai dispune România, prin consolidarea capitalului naţional, întărirea regimului proprietăţii şi încurajarea iniţiativei antreprenoriale. Aceasta înseamnă o economie civică, moleculară, care ţine cont de faptul că prosperitatea unei naţiuni depinde de prosperitatea fiecărui individ în parte. Cu alte cuvinte, nu am nevoie de 5 latifundiari în agricultură, ci de 500.000 de ţărani viguroşi care să dezvolte o ţară întreagă. Nu am nevoie de o economie extractivă cum este acum, în care doar se vând resursele naturale şi activele existente. Dacă îţi vinzi tot ce ai în casă, unde ajungi, cum mai trăieşti? Este nevoie să produci, deci întrebarea care ar trebui pusă fiecărui român este: ce ştii să faci? Un proiect minier sănătos nu înseamnă să vindem resursele pe nimic, ci să folosim noi resursele – asta înseamnă proiect valabil. Prin noi înşine! Mina de la Roşia Montană se poate deschide şi exploata numai de către România, apelând la tehnologia clasică şi prietenoasă cu mediul, dând de lucru la toată lumea printr-o investiţie de numai 100 de milioane de euro. Dar se vrea aşa ceva? S-a vorbit mult despre reforma statului, a clasei politice. După 25 de ani, există impresia că se urmăreşte doar o redistribuire a puterii şi dobândirea de avantaje pentru cei care o deţin. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de un dialog real, de o conciliere naţională.

V-aţi declarat îngrijorat că statul român s-a privatizat. Ce presupune această privatizare?

După 1990, statul român s-a privatizat şi nu mai poate răspunde corpului social, pentru că nu mai are ce vorbi cu el decât atunci când îi cere voturile. Cine deţinea, înainte de 1989, controlul informativ al obiectivelor economice a trecut din barca comunistă în cea a capitalismului extractiv, însuşindu-şi, prin „privatizare“, ceea ce deţinea sub control în comunism. Şi nimeni nu spune nimic. Laşitatea conduce România! Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

„România este un vultur închis într-o colivie”
Astăzi, toţi politicienii noştri sunt profesori, de regulă la universităţi private. Ce părere aveţi despre nivelul ştiinţific al acestor universităţi?

Conducătorii vremelnici ai României au distrus ţara. Iar puţinii profesori adevăraţi pe care îi mai avem au mâinile legate. Şcoala românească actuală este în suferinţă. Dacă vrei să înrobeşti o ţară, îi distrugi educaţia. Aşa s-a şi întâmplat. Dacă ai educaţie performantă, eşti, ca popor, liber. România este un vultur închis într-o colivie, din care nu poate să-şi întindă aripile, să zboare. Universităţile particulare ar trebui desfiinţate, fără excepţie. Sunt doar o industrie de diplome fără acoperire, urmărind doar profitul şi spălarea creierelor. Au fost viciate, evident, şi universităţile de stat. La Medicină, înainte de ’89, se tragea linia sub ultimul intrat la 9,80. Acum se intră şi cu 4. Cum să mai comentezi aşa ceva? Manuale alternative? O samavolnicie! Istoria poporului român este cumva alternativă? Geografia ţării este cumva alternativă? Mama ta este alternativă? Avem cumva alternative sau dileme cu privire la adevărurile morale? Mai toţi politicienii noştri, da, sunt „profesori“ – nu de gimnaziu, nu de liceu, ci profesori universitari. De unde până unde? Pe vremea lui Spiru Haret, ca să obţii titlul de profesor, treceai prin examene foarte dure, trebuia să înveţi pedagogie, iar la final numirea era semnată de Rege. Astăzi, învăţământul superior din România scoate pe bandă rulantă absolvenţi interesaţi doar de diplomă. Se citeşte foarte puţin. 1,5% din adolescenţi citesc cel mult 2 cărţi pe an. Camera Deputaţilor a votat 28 de milioane de euro pentru cumpărarea de stick-uri de memorie pentru calculatoarele şcolare, în condiţiile în care 50% din şcoli nu au apă caldă şi căldură. Totul este absurd în România!

Analizând sfertul de veac de când suntem liberi, ce puteţi spune? Am câştigat sau nu libertatea? Am ajuns să iubim competiţia între valori, şansa de a alege?

Competiţia minţilor din Occident a fost transformată în România într-o cursă nebună după profit. Societatea s-a transformat într-una de consum, supusă unei manipulări masive. S-a înlocuit ştiinţa cu miturile şi s-a pledat pentru libertate fără responsabilitate, spre a acoperi fraudele. Sub toga câtorva profeţi din ţara asta se ascund frauda şi manipularea cea mare. România nu este o ţară liberă atâta timp cât presa, în cea mai mare parte, este dirijată. Mulţi şi-au vândut, pentru 30 de arginţi, şi sufletul, şi ţara. Dacă vrei să-i înveţi pe oameni să fie liberi, învaţă-i o meserie. Or, în România nu mai sunt meseriaşi, sunt doar afacerişti.

„Roşia Montană şi gazele de şist nu sunt proiecte, ci afaceri murdare, antinaţionale şi jefuitoare de suflete”
La capitolul „realizări“, în cei 25 de ani de democraţie, consemnăm alarmaţi retrocedările de proprietăţi, făcute pe baza legii restitutio in integrum. Cât şi cum s-a retrocedat?

„În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”, spunea părintele Arsenie Boca. Pentru pământul ţării, eroii neamului şi-au dat viaţa, iar contemporanii noştri îşi vând sufletul pentru un pumn de arginţi. Instituţia proprietăţii este dinamitată în România. Democraţie fără proprietate privată nu există, iar proprietatea privată fără instituţia care să o înregistreze şi să o apere, şi anume cadastrul general, nu există nici ea. De 25 de ani, nu a fost pusă ordine în cadastrul general, pentru că este nevoie de haos. Unde este haos este şi interes, pentru că, în toţi aceşti ani, statul a retrocedat păduri, terenuri, ape, clădiri, în valoare de peste 60 de miliarde de euro! Legea 247 şi Legea 1 din 2000 au distrus pădurile ţării. Încă mai sunt valabile ordonanţe ale lui Horthy, din 1940.

În acest context, cum vor ajuta proiectele Roşia Montană şi gazele de şist, în caz de realizare, economia românească?

În primul rând, nu sunt proiecte, ci afaceri murdare ale celor de la Gold Corporation şi Chevron, în strânsă legătură cu clasa politică românească ticăloasă. Iar Chevron este unul din cei mai mari poluatori privaţi din istorie, urmat de Exxon şi British Petroleum. Sunt afaceri antinaţionale şi jefuitoare de suflete, pentru că i-au aruncat pe oameni în război, român contra român, în propria lor ţară. Nu au nici o substanţă ştiinţifică şi sunt total non-ecologice şi distrugătoare de vieţi prin consecinţele ulterioare. S-a scris mult pe tema asta, dar eu vă spun un lucru: aceste intenţii nu se vor pune în aplicare. Punct. Şi Roşia Montană, şi Pungeşti sunt pământ românesc şi aşa vor rămâne! Iar cei ce le apără sunt eroi. Nu vorbesc de ecologie aici, n-am ce vorbi, eu discut despre pământul meu, care nu este al generaţiei mele, ci al urmaşilor mei şi al urmaşilor urmaşilor mei, în veacul vecilor! Cea mai jalnică este prestaţia clasei politice. Pe 2 decembrie trecut, la Pungeşti, se loveau românii pe români cu ciomegele, dar în Bucureşti era bal cu toalete de mii de euro, purtate de cocotele politice şi corporatiste. Este greţos! Şi un ultim aspect: unde este poziţia BOR faţă de situaţia de la Pungeşti? Cum au fost susţinuţi cei câţiva preoţi şi monahi care s-au opus cu mare curaj fărădelegilor? Din păcate, la noi, românii, tăcerea este un nărav vechi al clerului.

Este pământul ţării de vânzare? Se pare că politicienii şi unii proprietari români nu au nimic împotriva vânzării pământului către străini.

Pământul ţării este sfânt prin eroii, martirii şi sfinţii pe care îi adăposteşte în adânc, spunea părintele Iustin Pârvu. Nu este de vânzare nimănui şi nicicând. Cu toate acestea, de la 1 ianuarie, politicienii români au dat drumul să se vândă! Dacă nu iubesc glia străbună şi nu au lucrat niciodată pământul, cum să-l apere? La fel este şi cu oamenii: îţi dai afară copiii din casă? Este o luptă teribilă pentru putere. Or, o ţară care are 12% analfabeţi şi încă până la 20% analfabeţi ştiinţific, persoane care citesc, dar nu înţeleg nimic, este uşor de manipulat. Guvernanţii au nevoie de o masă amorfă, care să pună ştampila pe buletinul de vot; în acest scop, populaţia este instrumentată să răspundă pavlovian la pomeni electorale gen ulei, zahăr şi pui.

Ce aţi dorit să spuneţi prin afirmaţia făcută într-o conferinţă: „românii au uitat să trăiască vertical“?

Ne-am uitat tradiţiile şi de unde am venit. Suntem vânduţi corporaţiilor, care vor doar să cheltuieşti, fără să înţelegi de ce. Oamenii nu mai au exemple tari de virtute, şi atunci îşi iau lumea în cap. Nu există un proiect comun, ci doar planuri individuale. Fiecare pentru el. Pierderea verticalităţii vine din lipsa noastră de dragoste faţă de pământul nostru şi de înţelegere a rostului neamului românesc. Spre exemplu, SUA au transmis de curând că investitorii americani vor veni în România numai dacă se va semna un nou acord cu FMI şi va fi votată o legislaţie permisivă pentru exploatarea gazelor de şist. Cât tupeu trebuie să ai, ca să faci o asemenea declaraţie? Şi câtă slugărnicie ca să o accepţi? Dar „brazii se frâng, nu se îndoiesc“, spunea un erou al neamului, Ion Gavrilă Ogoranu. Eu zic că românii nu vor sta îndărătul gratiilor, până ce bătrâneţea şi rutina vor pune stăpânire pe ei, iar vitejia va rămâne amintire şi dorinţă neîmplinită. Pentru menţinerea verticalităţii, familia este de bază. Şi aici s-a săpat adânc, pentru distrugerea ei. Peste 2 milioane de români lucrează în afara ţării şi trimit bani acasă. Dar acasă au rămas familii distruse, divorţurile s-au înmulţit peste măsură, ca şi copiii abandonaţi şi oamenii bolnavi sufleteşte şi moraliceşte.

„Conştiinţa poporului român nu suportă politica publică a trădării şi înrobirii”
De ce credeţi că România este o ţară „condamnată la neputinţă”?

Statul nu pune în practică ce spune sau ce spune legea. Prin urmare, încrederea în instituţiile statului este zero. Dacă ai o lege, îţi mai trebuie una care să o pună în aplicare. Cum să ai încredere în cineva care te fură şi te umileşte permanent? Politicul în România stăpâneşte bine arta manipulării şi a dezinformării, pentru a se menţine la putere. Se schimbă doar politicienii, ei între ei, pentru că în spate au acelaşi scop anticreştin. Iar efectele se văd nu doar în sărăcia şi umilinţa trăite de români în ţară, ci şi în afara ţării. De multă vreme, „român“ este în Occident un calificativ depreciativ, şi nu denumirea unui neam demn de stimă. Supremaţia politicului este în România un semn de pierdere a orientării creştine. Omul a pierdut nădejdea mântuirii, iar politica a devenit un fel de mântuire socială. Compromisul în gândire şi vorbă, nepăsarea în faptă au deschis drum liber absurdului în societatea românească.

Ce nădejde aveţi în refacerea României? Cum vedeţi viitorul ei?

Sunt oameni pregătiţi în această ţară să facă istorie, şi nu spectacol ieftin. La ora actuală, în România este un soi de văicăreală cronicizată. Trebuie făcută diferenţa între văicăreală şi atitudine. Toţi se văicăresc că nu au bani, se plâng de ticăloşia clasei politice, dar nu ies în stradă pentru unire şi schimbare. Nu puneţi, ne îndeamnă Mântuitorul, petic de postav nou la haina veche, pentru că se rupe, şi nici vin nou în burduf vechi, pentru că se crapă. Schimbarea, ca să fie efectivă, trebuie să fie totală. Conştiinţa poporului român nu suportă politica publică a trădării şi înrobirii. Să luăm aminte, vremea refacerii se apropie! Speranţa este mare numai pentru cel ce are credinţa mare. Chiar dacă hoţii şi impostura par astăzi de neînvins, greu de înlăturat, chiar dacă par că sporesc zilnic în putere, chiar dacă avem impresia că a dispărut credinţa, viitorul României va fi demn şi luminos, pentru că pe dedesubtul viiturii rău mirositoare de acum curge fluviul credinţei strămoşeşti. Trebuie doar să îndrăznim!

Trimiteti mai departe acest document !!!!

Iasi, 06 martie 2014 !!!

Cu toate ca acest articol a fost semnat anul trecut in martie, este cu atat mai actual acum dupa evenimentele #colectiv. Sa-i urmam indemnul, cei ce sunt de acord cu epilogul articolului.

1989-2014, un sfert de veac de corupție și jaf

Am trăit, ca într-un vis, un sfert de secol de speranțe neîmplinite. Când s-au dus anii? Suntem mai săraci și un pic mai bătrâni... Statul este bolnav, iar economia, câtă a mai rămas, este din nou în recesiune; firmele dau faliment cu miile, pe semestru, investițiile scad vertiginos, capitalismul autohton are, cum se spune într-un film, o "rețetă secretă", originală, dar pierzătoare, la fel ca demo­cra­ția. România nu este, cum ne-am fi așteptat, "tigrul" economic al Europei Centrale și de Est. Cine ne-a pus bețe în roate? Nu căutați răspunsuri pe Google. Cauza e aici, la noi, în perfidia cu care ne-au dirijat po­li­ti­cienii români. Niciodată, în istorie, clasa politică ro­mânească n-a fost mai ruptă de popor și mai puțin iu­bitoare de țară. Un fost ministru secretar de stat, ne­im­plicat politic, actualmente director la Institutul de Eco­nomie al Academiei Române, Constantin Ciutacu, are curajul să pună degetul pe multe dintre rănile care ne dor de 25 de ani.

"În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 țări din Europa"

- Mulți au uitat, alții n-au știut niciodată... Cum stătea România, din punctul de vedere al integrării economice cu țările dezvoltate, în 1989?

- În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 țări din Europa. Exista platforma Pipera, creată de francezi, unde se construiau calculatoare; autocamioanele și autobuzele fabricate la Brașov și București erau patente germane; avioanele Rombac erau cumpărate de la englezi; locomotivele de la Electroputere Craiova erau patent elvețian; la Reșița se fabricau motoare de vapoare după licența Renk din Germania; Centrala nucleară de la Cernavodă pro­ve­nea din Canada. Putem spune, și nu suntem nostal­gici, că începusem să ne integrăm acceptabil cu eco­no­miile mari ale lumii. România era a treia țară din lume, după SUA și Japonia, care fabrica anvelope gigant, pentru autobasculante de peste 110 tone. Doar do­uă țări din lume făceau șuruburi cu bile: România și Japonia. Acestea se foloseau în industria nucleară și aerospațială.

- În 1990, Petre Roman a afirmat că industria românească era un "morman de fiare vechi". Ce am avut și ce am pierdut în ultimii 25 de ani, domnule ministru?

- A fost cea mai nefericită declarație de politician de după 1989, care ne urmărește până azi. Referin­du-se la industrie, că e de dat la fier vechi, fostul prim ministru dorea să spună lumii că întreaga economie a României comuniste nu merita doi bani. Ale cui in­terese le-a servit această etichetă? Ca să combatem această viziune, cităm date statistice la întâmplare, din diferite domenii: România producea 14 milioane de tone de oțel în 1985; azi, doar 3 milioane; producea 400.000 tone de aluminiu în anul 2000, o prelungire surprinzătoare a succesului din timpul dictaturii; azi, pro­duce pe jumătate. Eram recunoscuți ca buni cons­tructori de motoare electrice și produceam, în 1980, 19 milioane de kilowați, față de 700.000 kilowați, cât producem în prezent; ieșeau pe poarta fabricilor 1.600 de excavatoare, în 1980; niciunul azi. Ieșeau 71.000 de tractoare; niciunul azi (am construit fabrici de trac­toa­re în Egipt și Iran, care funcționează și acum, în timp ce în România au murit). Fabricam 600 de va­goa­­ne de pasageri pe an, în 1984; azi, niciunul. Cât des­pre vagoanele de marfă, construiam 14.000 de bu­căți pe an; azi, abia 800 (cel puțin 100.000 vagoane de marfă au fost tăiate și vândute la fier vechi în ulti­mii ani). În fine, produceam 144 de nave de tonaje di­ferite; azi, după cum se știe, nu mai producem niciuna. Sticlăria e prăbușită. Săpunul a dispărut. De altfel, po­tri­vit statisticii oficiale, după anul 2000, au fost ex­por­tate 50 de milioane de tone de "fier vechi", "de­șe­uri" de cupru, aluminiu și alte neferoase, în valoare de peste 10 miliarde de euro! Am exportat lemn brut, în va­loare de peste 8 miliarde de euro, și alte produse bru­te (cereale, fructe, animale vii etc.) în valoare de alte 5 miliarde de euro! Prelucrarea acestora în Ro­mâ­nia ar fi însemnat crearea a milioane de locuri de mun­că!

"Practic, întreaga economie națională a fost oferită pe tavă, fără nicio logică"

- Amețitoare cifre... Cum stau lucrurile în dome­niul petrolului?

- Iată situația la zi, în domeniul petrolului: Ro­mâ­nia producea 13 milioane de tone de petrol în 1970, și numai... 6 milioane azi. Suspect. Cineva nu rapor­tea­ză corect. Nu am nicio încredere în această cifră, atât timp cât nu știu dacă toate sondele au contoar. Au contoar, domnilor? Trebuie să plătească redevențe la tona de țiței brut, dar dacă scoți 8-10 milioane de tone și raportezi numai 6? Cu cât păgubești statul? Petrolul se scoate mult și se rafinează în alte țări. De aici, de­du­ceți consecințele. Înainte de 1989, produceam 8,5 milioane de tone de motorină, și mai producem doar 2 milioane; produceam 10 milioane de tone de păcură. Nu mai producem nimic. Produceam 500.000 de tone de uleiuri minerale, azi, nimic. Pe de altă parte, ați observat că nici distribuția gazelor nu mai este a noas­tră. Cine măsoară producția? Cine măsoară distri­bu­ția?

- După 1990, s-a schimbat peisajul industrial. S-a creat o falie între marea și mica industrie. De ce s-a întâmplat acest fenomen?

- Au venit "sfaturi" de la competitorii noștri euro­peni: faceți IMM-uri, întreprinderi mici și mijlocii, dați afară muncitorii din marile uzine, închideți ma­mu­ții industriali, produceți kit-uri, componente, nu pro­duse integrale, faceți cabluri, radiatoare, sisteme de frânare și anvelope, nu locomotive și tractoare. Parcă intenționat, nu a existat o viziune politică de dezvoltare, ci doar una pentru distrugere; guvernanții și-au îndeplinit misiunea cu exces de zel. Nu mă poate convinge nimeni pe mine că nu a fost totul pe bază de program, o teorie a conspirației. UE a fost creată pe baza comunității economice a Cărbunelui și Oțelului. Deci, România nu putea să intre în grila europeană cu industria ei siderurgică, de 14 milioane tone de oțel. A trebuit lichidată, ca un "bonus" pentru admiterea în UE.

- Care au fost primele mari greșeli istorice ale politicienilor, în urma cărora s-a dat startul la jaful național?

- Prima a fost restituirea "părților sociale" - o privatizare pe bani adevărați, începută surprinzător de Ceaușescu. FSN-ul a restituit acești bani, pentru a cumpăra bunăvoința oamenilor, chiar cu banii lor! Această măsură anti-economică, din cauza căreia fa­bricile și uzinele au rămas fără capital lichid, a condus, de fapt, la excluderea cetățenilor de la un drept de proprietate plătit cu munca lor; a fost o re-națio­nali­zare a unei părți a capitalului social, destinată ulterior și cedării controlului economiei către interese de grup, mai ales străine. A doua mare eroare a fost privatizarea "de masă", fără proceduri și fără reguli de protecție a acționarilor minoritari; viitoarele certifi­ca­te de acțio­nar au fost cumpărate pe nimic, de cei care știau ce va urma. Atunci s-a spus că se priva­ti­zează numai 30% din capitalul societăților comerciale, lăsându-se de înțeles că vor mai primi și restul de 70% în viitor, care viitor nu a sosit încă nici în anul 2014! S-a anunțat, totodată, că sectoarele strategice nu se vor privatiza. Dar au venit pe urmă FMI, Banca Mondială și socie­tățile externe de consultanță, care au dictat, și gu­vernele au promovat controlul total, fără luptă și fără niciun câștig, asupra întregii economii. Practic, eco­nomia națională a fost oferită pe tavă, fără nicio logică și fără a se spune, cel puțin, că este cadou sau pradă de război, celor care, chipurile, au făcut lobby pen­tru integrarea României în Uniunea Europeană.

"Fiecare program de guvernare anunţat a fost, de fapt, un program de neguvernare"

- Vă rog să continuați descrierea peisajului eco­no­mic românesc de azi, la 25 de ani de la răs­tur­narea "dictaturii de dezvoltare".

- A dispărut întreg sectorul industriei de textile, confecții, tricotaje (filaturi, țesătorii, fabrici de stofă și postavuri, întreprinderi de pielărie și încălțăminte, toate concepute într-un sistem integrat); a fost închis sectorul agroalimentar (36 de fabrici de zahăr, fabri­cile de ulei, de preparate din carne, de lapte și produse lactate, zeci de fabrici de nutrețuri combinate etc.); nu mai există majoritatea fabricilor din industria lemnului și mobilei, din industria cimentului, a lacurilor și vop­selelor, a medicamentelor, din sectorul construc­țiilor de mașini, al exploatărilor miniere de feroase și nefe­roase, de cărbune etc.; s-au desființat întreprinderile agricole de stat și cele de mecanizare a agriculturii, stațiunile de cercetări agricole și, în general, marea majoritate a institutelor de cercetare-proiectare; au dispărut industria electronică, electrotehnică, de mecanică fină, optică, automatizări etc. Baza națională de soiuri de plante și rase de animale a fost pulve­ri­zată. România nu mai are astăzi un pachet național de semințe, soiuri, hibrizi, de culturi cerealiere, plante teh­nice, legume etc. A fost distrus, aproape în totali­tate, sistemul de irigații, construit prin îndatorarea dureroasă de la Banca Mondială, pentru a cărui plată românii au contribuit zeci de ani; au fost abandonate programele de combatere a eroziunii solului, de în­diguiri și desecări, dar și cele de irigații în curs (ca­na­lul Siret-Dunăre sau București-Dunăre). Întreaga economie națională a fost, pur și simplu, pulverizată și lăsată fără nicio logică structurală.

- Care sunt consecințele asupra populației, derivate din acest peisaj apocaliptic, desprins parcă dintr-un film S.F.?

- Treptat, România s-a transformat într-un paradis al multinaționalelor care controlează industria, agri­cul­tura, transporturile, construcțiile, comerțul, sectorul financiar-bancar etc. și care își promovează regle­men­tări legale în interes propriu. Românilor le-au rămas întreprinderile mici și mijlocii - de fapt, microîn­tre­prin­derile; dintre cele aproximativ 500.000 înregis­trate, peste 200.000 nu au niciun angajat! Românii au astăzi libertatea să se ocupe de economia și afacerile de subzistență (avem și industrie de subzistență, nu doar agricultură!) și construcții și transporturi și alte servicii de subzistență, pretinzând că acționăm pentru dezvoltare inteligentă, inovativă și durabilă. Nimic nu este mai durabil decât subzistența, aceasta este stra­tegia noastră națională, după ce am făcut praf marile companii. Brandul României este subzistența, atât în interiorul țării, cât și pe celelalte piețe ale muncii, unde lucrează cetățenii români. Nici după 25 de ani, clasa politică - veritabil detașament al legiunii străine, ter­minatorul României moderne, nu a realizat importanța unei reglementări prin care salariații să-și investească o parte din salariu în compania proprie. Întreaga economie putea fi salvată prin participarea financiară a salariaților, printr-o reglementare prin care salariile reinvestite să fie scutite de impozite și contribuții.

- A existat, în toți acești ani, un fir roșu care să lege cele 13 guverne ce s-au perindat pe la Palatul Vic­toria, de un proiect minimal, coerent, de dezvol­tare?

- Firește că nu a existat! Zi de zi, guvernele și clasa politică s-au ocupat numai de protejarea așa-zișilor investitori strategici, prin scutirea de impozit pentru profitul reinvestit, și nu de promovarea facilităților destinate salariilor reinvestite. Investitorii nu ar fi trebuit să primească niciun sprijin în România, pentru a-i plăti pe angajații români cu salariul minim sau pentru a-i angaja la negru, din rațiuni de compe­ti­ti­vitate. "Veniți în România, că vă garantăm sclavia pe bani puțini și vă mențineți competitivitatea!". Acesta a fost, în esență, programul de guvernare al ultimilor 25 de ani. De altfel, se poate spune că fiecare program de guvernare anunțat a fost un program de neguver­nare.

- Care sunt predicțiile dvs. pentru următorii 25 de ani din viața economică a României?

- Dacă și în următoarele două decenii și jumătate guvernul nu va putea să cumpere, din bani proprii, de 1 milion de lei, piramidon, vaccinuri sau aspirină din producția internă, fără avizul FMI sau al Comisiei Europene, România poate să dispară din peisajul statelor din Europa, rămânând un simplu indicator geografic.

Observatia mea: Referitor la petrol, pag. 2, iată o detaliere a unui specialist:

Jaful OMV Petrom denuntat public de un ofiter de contrainformatii economice!

  

Sunt col (r). prof. univ. dr. ing. Marian Rizea. Cei mai multi dintre destinatarii acestui mesaj ma cunoasteti, cu bunele si mai putin bunele lucruri pe care le-am facut in cei 25 de ani ca ofiter de informatii si contrainformatii economice. Sunt inginer petrolist si mi-am dat doctoratul in 2001, dupa mai bine de 5 ani de cercetari in care, sub coordonarea distinsului prof. univ. dr. ing. George Iordache de la UPG Ploiesti, am studiat, in schelele Tg. Ocna, Ocnele Mari, Ocna Mures, etc. exploatarea zacamintelor de sare, prin dizolvare cu ajutorul sondelor, cu o teza in premiera nationala.

 Grupul petrolier OMV Petrom, care a obtinut anul trecut un profit de aproape un miliard de euro, este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, platind taxe si impozite in valoare de 8 miliarde de lei, in 2012. In total, primii zece contribuabili la bugetul de stat au platit aproximativ 30 de miliarde de lei, in 2012, reprezentind 15 procente din buget, relateaza Digi24. Pe al doilea loc se afla producatorul de tigari British American Tabacco (5,6 miliarde de lei) si Rompetrol Rafinarie (4,6 miliarde de lei), urmata de Petrotel-Lukoil Ploiesti.

Iata clasamentul:

1. OMV Petrom: 8 miliarde de lei

2. British American Tobacco Trading: 5,6 miliarde de lei

3. Rompetrol Rafinare: 4,6 miliarde de lei

4. Petrotel-Lukoil 2,2 miliarde de lei

Intrebare:

ESTE POSIBIL CA DIFERENTA DINTRE PROFITUL OMV PETROM SI O COMPANIE DE TIGARI SA FIE DE DOAR 2,4 MILIARDE LEI? SA INTELEG CA FUMAM DE APROAPE CIT CONSUMAM PRODUSE ENERGETICE???

GUVERNANTILOR, DACA ATI TRECUT PE LA SCOALA SI NU ATI CHIULIT LA ORELE DE ARITMETICA, UITATI-VA IN OGLINDA, PRIVITI-VA IN OCHI SI DATI-VA UN RASPUNS CARE SA NU VA CRAPE OBRAZUL!

Acum 2-3 ani, la o conferinta pe tema energiei, la Hilton, dupa ce reprezentantul OMV prezenta realizarile de exceptie ale grupului OMV-Petrom, m-am ridicat in picioare (desi aplauzele celor din sala nu se terminasera) si am facut urmatoarele precizari:

1. Inainte de privatizare, productia de titei extras era de cca. 6 milioane de tone/an. In 1976, Romania inregistrase 14,2 milioane tone si 33,4 miliarde Nmc (normali metri cubi) gaze naturale.

2. In anul in care se discuta problema, 2010, OMW, care se lauda cu investitii de miliarde si aport de tehnologie, producea 4 milioane tone de titei! (Din sala, cineva – o voce feminina – a strigat “4,7 milioane tone!”)

3. Corect, am spus, asa sa fie… Dar daca in tara, in Romania, nu prelucrati decit cel mult 1,8 milioane tone titei, la rafinaria Brazi (ARPECHIMUL fiind inchis), ce faceti cu restul productiei?Unde o stocati? Sau o duceti in Austria pe barje, incalcind normele internationale, in materie vamala… Sau nu o declarati, sa nu platiti acea infima redeventa de 4% (in lume, redeventa este de 16-22%)!

Linistea si stupoarea celor de fata, inclusiv a unor inalte fete oficiale guvernamentale si consilieri de rang inalt, au fost intrerupte de un zgomotos ropot de aplauze!

4. Din grupul OMV-Petrom, cineva a intrebat “pe ce ma bazez” (replica celebra din MOROMETII) si am realizat ca este un roman, o coada de topor… Calm, desi mi se ridicase singele la cap, i-am raspuns ca sint ofiter de informatii (inainte si dupa “lovilutie”), petrolist practicant on/offshore, am avut atributii in sectorul energetic peste 15 ani, profesor in informatii strategice si riscuri energetice si pasiunea mea este aceea de a face bilanturi energetice, sectoriale, pe care le public semestrial, la sesiunile de comunicari stiintifice cu participare internationala… (Cit petrol se extrage, cit se raportaeza, cit se prelucreaza, cit se vinde la pompa, dar si produse auxiliare…)

Aplauzele au continuat, spre deznadejdea celor de la OMW-Petrom!

Dupa sedinta, am fost abordat de reprezentantii Grupului si mi-au propus sa le devin partener in echipa… Mi-au spus ca citisera cartea publicata la Editura ANI Bucuresti, “PETROL, DEZVOLTARE SI (IN)SECURITATE”. Am cerut (conform uzantelor, fiind ofiter in activitate) timp de gindire (spre a ma consulta cu sefii). Nici nu va puteti inchipui ce suturi verbale si morale am primit, a doua zi, de la un sef tembel, ajuns ulterior, general la apelul bocancilor: Ca nu am fost orientat, ca nu am pic de bun simt fata de cei care aduc nu stiu cit la bugetul de stat. L-am ascultat si, in final, in cea mai sanatoasa atitudine de copil trait la tara (in cimpia Buzaului si muntii Zarandului), instruit si educat la scolile inalte din bariera Bucuresti (zona Mimiu Ploiesti – liceul de petrol-chimie, Universitatea de petrol si gaze) l-am bagat in p…a ma-sii, pe romaneste, si i-am spus ca-l astept sa iesim la pensie, sa-i pot trage una in botul lui de nemernic.

La citeva zile, un alt mare sef, un om deosebit, care ma aproba scrisnind din dinti, m-a sfatuit sa fiu mai blind… Dupa citeva saptamini, ajuns aproape la citeva luni de virsta biologica a trecerii in rezerva si a peste 25 de ani de militarie, scirbit si informat ca ni se vor micsora salariile si, evident, cuantumul soldelor compensatorii si pensiile, m-am pensionat!

De atunci, sint linistit personal, dar nu impacat cu soarta! Sper ca, intr-o zi, tradatorii de neam si tara, sa dea socoteala in fata neamului romanesc, pentru incalcarea art. 136, “Proprietatea”, alin. (3) din Constitutia Romaniei!

Iar cei care simt si gindesc romaneste, sa le fie judecatori!!!

Doamne, ocroteste Romania, Europa si intreaga lume!

Cu mare amaraciune,

Prof. univ. dr. ing. Marian RIZEA

Ploiesti, Romania,2013.

Cititi articolul integral la:

http://jurnalul-manipularii.blogspot.ro/2013/07/marian-rizea-colonel-sri-despre-hotia.html

Privilegiile Bisericii Ortodoxe?

Dușmanii a tot ce este românesc nu au scăpat ocazia de a se deda la un nou atac împotriva Bisericii Ortodoxe Române. Televiziunile, toate încăpute pe mâna unor strategi și mercenari ai anti-românismului, au dat zilele acestea un concurs substanțial acestui atac mârșav. S-a ajuns până acolo ca să se afirme că una din revendicările „străzii”, cu care se va merge mâine la Cotroceni, ar putea fi și asta: să se renunțe la privilegiile de care se bucură BOR…

Întâmplarea face ca unul dintre tinerii activi la ultimele manifestații să mă sune și să mă roage să-i corectez stilistic un set de propuneri pe care dorește să le recomande grupului constituit ad hoc în Piața Universității pentru a se prezenta la Cotroceni cu propunerile participanților. Ei, bine, una din propuneri era ca Johannis să intervină public să demaște și să condamne campania de manipulare denigratorie ce se duce împotriva BOR. Așadar, acesta este adevăratul spirit din Piața Univerisității, doamnelor și domnilor de la Pro Tv, TVR etc!

Nu mă întind la vorbă, nici nu cunosc exact care este situația „privilegiilor” pe care le-ar avea preoții ortodocși, dar țin să fac apăsat o precizare, o remarcă: în comparație cu celelalte culte din România, care primesc din străinătate subvenții masive, suspect de masive, Biserica Ortodoxă nu are parte de așa ceva, dimpotrivă, ea este angajată într-un vast program de susținere a ortodoxiei românești din țările învecinate și din diasporă!

Am avut ocazia să predau la câteva facultăți de teologie, ortodoxă și ne-ortodoxă. Am avut astfel ocazia să mă minunez de campusurile universitare impecabil puse la punct în care învață și trăiesc studenții unor culte ne-ortodoxe, creștine. Nu s-a ferit nimeni să-mi spună cu lux de amănunte că acele edificii și servicii puse la dispoziție studenților sectanți fuseseră obținute prin donații din străinătate, de la corelegionari, de la forurile superioare ale cultului respectiv! Era la mijloc și o tehnică de atragere, de prozelitism: sunt multe avantaje materiale pe care le poți dobândi în România lepădându-te de ortodoxie, gest care mi-a fost sugerat, ba chiar am fost invitat în chipul cel mai explicit să-l fac!… Doar și printre studenți, majoritatea aparțineau cultului respectiv numai de câteva luni, căci era aceasta o condiție pentru a fi primit în campusul mirific, cu bursa aferentă etc., etc…

Biserica Ortodoxă Română nu are alt sprijin decât al nostru, al enoriașilor, al românilor! Și acest sprijin îi permite Bisericii să susțină o activitate extrem de bogată și de diversificată pe planul lumesc al existenței. Cei ce trăiesc în afara Bisericii nu au cum să cunoască această acțiune pe care Biserica a întreprins-o dintotdeauna. Se știe doar că primele școli și primele așezăminte spitalicești au funcționat prin grija Bisericii. În lumea modernă, statul a preluat o bună parte din atribuțiile Bisericii, dar Biserica nu a încetat să fie mai departe preocupată de sărăcia și suferința poporenilor săi, de condițiile vieții materiale, ostenindu-se pentru a alina aceste suferințe.  Fără însă a-și limita și neglija menirea sa specifică: de a-l ajuta pe om să se mântuiască, să-și dobândească loc de verdeață și lumină pentru viața cea adevărată, de Apoi!

Voi reveni asupra acestei chestiuni cu o relatare mai veche, a unei discuții cu Prea Fericitul Teoctist.

Deocamdată mai fac o precizare pentru cei care comenteză pe acest site: am cenzurat câteva comentarii care făceau propagandă ateistă sau anti-creștină. Nu multe, căci majoritatea comentatorilor sunt conștienți de faptul că ne confruntăm cu o vastă acțiune anti-creștină, anti-ortodoxă, al cărei scop ultim este dezintegrarea noastră etnică. Suntem agresați pe toate planurile, suntem în legitimă apărare, avem îndreptățire pentru a răspunde chiar mai dur acestor atacuri! Salus Animi Suprema Lex!

Am cenzurat de asemenea câteva comentarii pline de răutate și neadevăr la adresa unor ierarhi, a cinului preoțesc. Unele dovedeau limitele unor minți ușuratece, altele se vădeau a fi atacuri mercenare, făcând parte din vasta strategie anti-românească declanșată la lumina zilei după 1990.

Site-ul nostru își propune să dezbată și probleme ale credinței. Dar nu putem accepta decât comentarii pătrunse de importanța subiectului, animate de smerenie și speranță. În tradiția cea mai românească! Cine vrea „să se mândrească” pe site-ul nostru și să ia în deșert numele Domnului și al Neamului, al Bisericii, a greșit adresa. Să încerce vizavi!…

Sigur că Biserica Ortodoxă este privilegiată în România! Are imensul privilegiu și imensa responsabilitate de a fi Biserica Neamului. Aceasta este realitatea, simplă și impozantă, iar din această realitate decurge o serie întreagă de obligații și servituți pentru BOR care nu pot fi așteptate de la celelalte culte.

Dixi!

Ion Coja

5 noiembrie 2015

„Grupări mafiote care o conduc o țară!”

Discutăm despre Serghei Lavrov, de două ori a fost declarat cel mai bun ministru de Externe din lume, cunoaște 14 limbi străine, și ce urmează să vă spun este mărturia unui om care a făcut parte din delegația României și este prieten foarte bun cu Victor Ponta. Să aveți și dumneavoastră idee cum sunt tratați politicienii din România, atunci când pleacă peste hotare! Ei vă hotărăsc dumneavoastră soarta și la ora actuală dau din colț în colț: „De ce nu vor sclavii din colonie să moară cu arma pentru stăpâni? De ce nu vor să plece la război ca să ne apere averile de sute de milioane de euro!?”. Apropo, ați văzut vreodată în ce casă stă Dragnea? Nu, nu ați văzut…

Mărturia:

„Am ajuns la Kremlin, ne-am uitat la porți, delegație oficială, îți dai seama, și am fost invitați înăuntru. Lux, opulență, se vedea că suntem la cel mai înalt nivel al diplomației, rușii, foarte politicoși și amabili, ne-au invitat să luăm loc, până sosește ministru de Externe, Lavrov. Ne-am întreținut puțin cu viceministrul de Externe al Rusiei, omul doi după Lavrov, și când a apărut Lavrov, un tip înalt, bine făcut, s-a dus la Victor Ponta, dă mâna cu el și îi spune: „Where is your master from United States?”. Omule, nu ne venea să credem: îi strângea mâna lui Ponta și se uita în spatele lui să-i vadă pe americani, Victor era alb la față ca o coală de hârtie și râdea de complezență …nu știa ce să mai facă.

Lavrov nu a stat foarte mult, maxim câteva minute, și la sfârșit a lăsat să se înțeleagă ceva de genul: „Da, da, când vor veni americanii discutăm cu voi…”.  S-a retras foarte politicios, dar impresia generală era următoarea: „Eu nu am ce să discut cu slugile…”.

Cunosc foarte multe faze de genul acesta, unele mai picante ca altele, dar îmi țin gura închisă pentru că situația actuală este foarte complicată și nu vreau să îmi aduc aminte ce director al unui serviciu secret din România, la Amsterdam, anul 2009, dădea ca un cățeluș din coadă pe lângă o persoană foarte importantă din FSB! În țară se bătea cu pumnul în piept pentru CIA…

Când se întorceau în România, având în vedere că vă privesc ca pe niște oi bune de muls, își puneau măștile pe față și ore în șir abereau pe la televizor: „Flancul estic al NATO! Zona de intelligence cu CIA! Avem discuții pe zona Bruxelles - Washington!”. Cei din afara țării se uitau în silă la ei: „Ce mizerii de oameni și-n ce hal mint!”. Statul român exact așa este privit la ora actuală: grupări mafiote care o conduc o țară! Știați că suntem singura țară membră a Uniunii Europene care primește bani printr-o comisie specială de frică să nu existe deturnări de fonduri? Nu știați…

Baconschi, la New York

Pe vremea respectivă Baconschi deținea funcția de ministru de Externe al României. Întâlnire de grad zero la New York, oficialități peste oficialități, printre care și Lavrov. Se termină discuțiile oficiale, paharul de coniac și țigara de după, delegația noastră într-un colț ca niște cățeluși plouați: să-i bage și pe ei cineva în seamă.

Se retrage toată lumea și Baconschi, către americani: „Vreau să stau de vorbă cu domnul Lavrov”. Lavrov se retrasese deja și americanii puțin uimiți: „Sunteți acolo, graniță în graniță, și vrei să discuti cu el la New York?”. Bachonschi: „Da, da, vreau să vorbesc cu el…”. Bun, se duce cineva din partea americanilor să transmită mesajul și bineînțeles că se întoarce înapoi cu un răspuns de genul: „Își cere scuze, dar este foarte ocupat și nu poate onora invitația”. Diplomația și nu țăranie interlopă ca în colonia România!

Baconschi, nimic: „Eu vreau să discut cu Lavrov!”. Americanii, dacă au văzut că nu scapă de nebun, până la urmă au trimis pe cineva de rang înalt la Lavrov să-l convingă: „Hai odată că plânge ăla și ne-am săturat de el…”. Într-un final vine Lavrov, îmbrăcat doar în cămașă, se vedea că este nervos, și spune: „Domnule ministru de Externe al României, cu ce vă pot fi de folos?”. Banconschi, mai să leșine de plăcere și nu alta …nu au discutat mai mult de cinci minute!

Ce declară Baconschi, la întoarcerea în România: „Partenerii americani ne consideră unul dintre cele mai importante state europene…”. În timp ce ei fură anual sute de milioane de euro din munca acestui popor sărăcit, cel mai sărac la ora actuală din Europa, avem salarii de 140 de euro, dumneavoastră sunteți mințiți, abuzați, hărțuiți, spălați pe creier cu „democrația, lumea liberă și civilizată!”.

Când se pleacă în delegațiile oficiale, în spate și foarte discreți, sunt și niște ofițeri de informații ai României, contează mai puțin dacă sunt de la SRI/SIE, care au ca obiectiv principal să stea cu ochii pe politicieni: exceptând faptul că sunt corupți până în străfundul sufletului și slugoi ca nimeni alții, mai sunt și deosebit de înapoiați mintal! Băieții trebuie să fie atenți ca să nu-i recruteze cineva sau să nu vorbească mai mult decât este cazul! După faza cu Baconschi în Statele Unite, cineva a sunat la București: „Îmi vine să-l bat de față cu toată lumea…”.