ISTORIA SECRETA

ISTORIA SECRETA

Si pe timpul fanariotilor era ilegala istoria Romaniei cum a devenit ilegala si azi. Balcescu ne-a adus aminte de ea

Astăzi este ziua armatei române, o zi care ar trebui să însemne pentru noi mult mai mult decât înseamnă cu adevărat. Motivul este simplu şi evident, şi aşa ar trebui să fie, dacă am privi doar puţin în istoria noastră, ca să vedem ce a reprezentat armata română în prezervarea şi existenţa noastră ca şi stat.

Înconjuraţi doar de duşmani, cărora le-am stat permanent ca sarea în ochi, insulă latină înconjurată de slavi şi fino-ugrici, de popoare venite din pustiurile Asiei pentru a se stabili aici, am fost permanent pentru ei o piedică în calea expansiunii lor. Toată istoria noastră a fost o luptă permanentă pentru existenţă şi păstrarea neamului, după atâtea lovituri, „este un miracol că mai avem un steag căruia să ne închinăm” spunea marele Nicolae Iorga. Prinşi între năvălitori, cuceritori şi imperii, călcaţi din toate părţile, am supravieţuit ca neam şi popor acolo unde alţii au dispărut.

Doi piloni de granit au fost cei care ne-au menţinut peste veacuri, credinţa şi sabia. Credinţa în Dumnezeu, biserica, credinţa în neam, în limbă şi tradiţii, credinţa în dreptatea lui Dumnezeu care nu se putea până la urmă să nu-şi întoarcă faţa către români. Şi sabia, puterea armată, forţa brută cu care stăteam în faţa forţei, tăria cu care ne ridicam de fiecare dată pentru a lovi din nou în duşman, făcându-l să muşte ţărâna sfântă a patriei, şi să ne respecte. Iar când venea din nou, să-l lovim din nou. Două milenii de existenţă, câte popoare se pot lăuda cu asta? Nu prea multe. O enigmă şi un miracol, poporul român, spunea istoricul Gheorghe Brătianu, şi asta am şi fost.

„Chiar şi în secolul XIX, mulţi doreau ca românii să dispară. Numai că românii au refuzat să dispară” spunea istoricul american Larry Watts. Aş adăuga, nu numai în secolul XIX, ci şi în secolele precedente, de la primele năvăliri barbare, s-a dorit dispariţia românilor. În alte părţi, în Peninsula Balcanică, în Câmpia Panonică, la est de Nistru, românii au cam dispărut sau sunt în număr extrem de redus. Aceeaşi soartă ne era destinată şi în arealul cuprins între Tisa, Dunăre şi Nistru, dar aici, în centrul românismului, ne-am încăpăţânat să supravieţuim. Bazându-ne pe cei doi piloni de care vorbeam, credinţa în Dumnezeu şi puterea armelor.

Nu este întâmplător că noi, românii, nu avem o dată oficială a creştinării noastre, cum au alte popoare, ca şi ruşii sau ungurii, data la care un anumit conducător al lor trece la creştinism. Explicaţia este simplă, poporul român s-a născut direct creştin, această religie pătrunzând în Dacia Romană adusă de soldaţi şi colonişti, astfel că la retragerea aureliană era deja un miez creştin care a crescut şi s-a dezvoltat făcând poporul român în devenire creştin încă din zorii existenţei sale. Nu este de mirare că biserica şi credinţa în Dumnezeu ne-a însoţit în fiecare etapă a istoriei noastre. Românul leagă fiecare etapă a vieţii şi activităţii sale de religie şi credinţă, ridică biserici, locaşuri de închinăciune şi troiţe la răspântii. Folclorul este plin de personaje creştine ca şi Sfânta Vineri sau Sfânta Duminică, chiar şi simbolurile cioplite în porţile de lemn cuprind simboluri creştine timpurii, vechi de sute de ani. Pietrele de mormânt din primele secole au simboluri creştine, mai este şi „Ego Zenovie votum posvi”, una din primele danii creştine.

Dar spiritualitatea şi credinţa nu înseamnă nimic în materie de continuitate, în sensul că nu ar fi avut cum să supravieţuiască în lipsa unui braţ înarmat care să le apere în acele vremuri tulburi. Românii nu ar fi supravieţuit numai cu credinţa, la fel, braţul înarmat nu ar fi fost motivat dacă nu ar fi avut ce să apere, respectiv credinţa şi neamul. Una fără alta nu ar fi avut cum să existe. Chiar şi astăzi, după douăzeci de secole, vedem că aceleaşi simboluri sunt în topul încrederii la români: biserica şi armata. Să se mai îndoiască cineva de înţelepciunea poporului.

Avem o istorie militară atât de bogată încât multe alte popoare ne-ar invidia dacă ar cunoaşte-o. Dar cum să o cunoască alţii, dacă nici noi nu o cunoaştem, şi chiar dintre noi, românii, sunt  destui care o denigrează, o blamează şi o aruncă în desuetitudine afirmând fel de fel de inepţii, doar pentru a fi la modă sau pentru a se potrivi unui trend? Câţi uită, dacă nu toţi, că românii de cele mai multe ori s-a măsurat de la egal la egal cu cele mai mari puteri militare ale timpului, şi nu de puţine ori au ieşit victorioşi?

Pentru asta, cred că sunt necesare câteva cuvinte despre braţul înarmat al ţării, armata, începând de pe vremea când aceasta se numea simplu oaste.

Oastea română

Primele confruntări militare înregistrate de istorici pe teritoriul nostru ne duc departe în timp, în secolul V î. Cr., în timpul lui Darius, atunci când regiunea era populată de strămoşii noştri daci. În toate înscrisurile istorice, chiar şi la istoricii contemporani, dacii sau geţii erau văzuţi ca şi un popor războinic care lupta cu dispreţ faţă de moarte. Au luptat şi împotriva lui Alexandru Macedon, cel mai mare cuceritor al antichităţii. În timpul lui Burebista, au creat prin forţa armelor un imperiu imens ce se întindea din Balcani în Carpaţii Păduroşi şi de la Bug în Germania de astăzi. Mai târziu, dacii vor duce războaie cumplite împotriva celei mai mari puteri militare a lumii antice, Imperiul Roman. Douăzeci de ani i-au trebuit celei mai mari puteri militare a lumii pentru a-i învinge, dar nu definitiv. Decebal se sinucide în 106, Dacia devine în parte provincie romană, dar romanii nu au avut linişte. Prima răscoală a avut loc în 117, la moartea lui Traian. Au mai urmat şi altele, cea mai mare fiind cea din anii 166-168, ajutată şi de năvălirile dacilor liberi. Până la urmă, romanii se retrag lăsând germenii creării poporului român.

Izvoarele vremurilor următoare sunt sărace, dar putem trage unele concluzii, românii au existat şi contat şi în acele vremuri ca şi forţă militară. În Cântecul Nibelungilor, printre invitaţii la nunta lui Attila, regele hunilor (mijlocul secolului V), cu Krimhilda, s-a aflat şi Ramunk (Radu sau Roman) de Valahia, care nu putea fi menţionat dacă nu ar fi fost un lider militar important. La fel sunt alte documente bizantine, ca şi ambasadele lui Priscus, care atestă existenţa românilor în acele zone. Invazia maghiarilor spre vest este oprită cu greu, după ce aceştia pustiiseră deja mare parte din Europa, la Lechfeld în anul 955. Dar în calea lor spre est a stat Gelu şi mulţi alţii, ungurii impunându-şi dominaţia asupra Transilvaniei abia după câteva sute de ani, dar şi atunci având de luptat contra voievozilor români cum a fost cazul lui Litovoi. Între timp, Asăneştii constituiau un imperiu vlaho-bulgar care învingea Bizanţul şi zdrobea la 1205 prin Ioniţă Asan armatele cruciaţilor care ocupaseră Constantinopolele, inclusiv primul împărat cruciat al Constantinopolelui, Balduin de Flandra, găsindu-şi sfârşitul în închisoarea de la Târnovo. Alte fapte de arme, atacurile maghiare asupra Munteniei şi Moldovei, zdrobite la Posada sau Ghindăoani, luptele cu tătarii, cu turcii, cu polonezii.

Nu vreau să fac neapărat o retrospectivă istorică, spaţiul nu-mi permite, dar vreau să aduc în atenţie rolul preponderent care l-a avut oastea românească în tot ceea ce a însemnat istoria noastră. Bătăliile câştigate sub Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazu şi sub alţi domnitori mai puţin mediatizaţi, din păcate, nu ar fi fost posibile fără existenţa unei armate puternice în stare să se opună cu succes oricărei armate de top în acea vreme. Iar când avea şi conducători pricepuţi, buni tacticieni, capabili să se folosească de avantajele terenului, cum au fost cei menţionaţi şi alţii uitaţi, românii au fost imbatabili.

Încă din secolul XV, perioada cruciadelor târzii, puterile occidentale căzuseră de acord că nu era posibilă organizarea unei cruciade antiotomane fără participarea măcar a uneia dintre cele trei ţări române.

Dar care era secretul unei astfel de eficienţe recunoscute? Nu era prea greu. Armatele occidentale erau formate din nobilii cavaleri, îmbrăcaţi în armuri, ce călăreau cai grei, şi aceştia protejaţi cu zale de metal. Fiecare nobil întreţinea o mică armată de soldaţi şi slujitori, aceştia trebuind să se preocupe de armura şi armamentul lor. La chemarea regelui, aceşti nobili îşi strângeau vasalii şi plecau la război. Dar întreţinerea lor costa mult, astfel încât numărul combatanţilor pe care îi putea aduce fiecare vasal sau nobil era limitat. Este adevărat, aceştia se ocupau în primul rând cu lupta, se antrenau permanent, erau buni luptători, dar numai individual, unul contra unul. Şi mai erau îngreunaţi de zeci de kilograme de armură. Deci, regii occidentali puteau strânge un număr limitat de luptători, dar profesionişti în arta duelului. Dacă poate exista vreo îndoială asupra acestui aspect, vă spun că istoricii au căzut de acord că la marea bătălie de la Azincourt din 1415 din timpul războiului de o sută de ani între Anglia şi Franţa nu au participat mai mult de 12000 (douăsprezece mii) de combatanţi. Comparaţi cu invazia otomană de 120 000 (o sută douăzeci de mii) împotriva uneia din ţările române. Domnitorii români aveau o oaste permanentă, curtenii, în schimb, ridicau la nevoie ce se numea oastea cea mare, care era formată din ţăranii agricultori, marea majoritate a populaţiei, dar care primeau periodic o pregătire militară. Erau echipaţi uşor, dar aveau deprinderi militare de luptă, şi erau arcaşi pricepuţi. La Crecy, în 1346, tot în acelaşi război de o sută de ani între Anglia şi Franţa, s-a văzut ce dezastru puteau face arcaşii cavalerilor înzăuaţi.

Fiecare din ţările române ridica la nevoie 30000 de luptători, mai mult decât toate landurile germane luate la un loc. Şi aceşti luptători erau deosebit de eficienţi, cunoscători ai modului de luptă al otomanilor, mod de luptă pe care occidentalii nu l-au învăţat în tot decursul evului mediu, după cum s-a văzut la Nicopole (1396). Numărul maxim de luptători pe care l-a ridicat vreo ţară românească a fost Muntenia lui Mihai Viteazu, care avea o oaste de 50000 de luptători, dar din care 10000 erau mercenari (lefegii) inclusiv străini.

Dar apariţia armelor de foc, în speţă a archebuzelor, a făcut ca eficienţa oastei celei mari să decadă cu timpul. Nu mai era suficient să iei omul de la câmp, să-l instruieşti o lună şi să obţii un luptător eficient, îţi trebuia un antrenament permanent, soldaţi profesionişti şi archebuzele erau şi deosebit de scumpe. La fel s-a întâmplat şi cu următoarea generaţie de arme, şi de aici a decăzut statutul ţărilor române ca şi puteri ale timpului. Imperiile vecine şi-au impus suzeranitatea în secolul XVIII, oastea română nu mai putea fi întreţinută şi oastea cea mare nu avea cum să fie eficientă în faţa noilor arme de foc.

Dar progresul tehnologic a făcut ca aceste arme de foc să devină tot mai ieftine şi mai accesibile, dar şi mai uşor de manevrat, odată cu progresul ştiinţei în prelucrarea metalelor, inclusiv în producerea în serie a puştilor şi pistoalelor. Astfel s-a ajuns la vremurile moderne, în secolul XIX.

Armata română modernă

Revoluţia lui Tudor Vladimirescu şi cele de la 1848 au însemnat pietre de hotar în renaşterea capacităţilor combative ale armatei române. Şi până atunci românii au continuat să fie buni luptători, dar în cadrul altor armate, aşa cum au fost grănicerii români în armata austriacă, cei de la Năsăud reuşind să-l oprească pe marele Napoleoan Bonaparte (vezi Românii care l-au oprit pe Napoleon) sau pandurii în războaiele ruso-turce.

Alexandru Ioan Cuza, după unirea principatelor (1859), poate fi considerat ca şi artizanul creării armatei române moderne. El a creat instituţiile de bază şi a implementat reformele necesare formării unei armate care a avut ocazia să-şi afirme puterea şi combativitatea în războiul de independenţă din anii 1877-1878.

În iulie 1877 ruşii pierd două bătălii la Plevna, situaţia lor pe frontul de la sud de Dunăre devenind precară. Este momentul în care marele duce Nicolae cere ajutor domnitorului Carol I. Românii trec Dunărea şi asediază Plevna alături de ruşi, ocupând sectorul de nord şi nord-est. Carol este numit comandantul trupelor româno-ruse de la Plevna, pentru a nu-l pune pe domnitorul român în situaţia de a primi ordine de la vreun general rus. Sub aceste auspicii începe a treia bătălie a Plevnei. În ziua de 30 august 1877, după trei asalturi, românii reuşesc să cucerească reduta Griviţa 1, primul mare succes din asediul Plevnei. În sectorul sudic, ruşii lui Skobelev (unul dintre cei mai destoinici generali ruşi) reuşesc să cucerească două redute, dar le pierd a doua zi, pe când românii îşi menţin poziţiile în ciuda contraatacurilor repetate ale otomanilor. Războiul continuă cu alte fapte de arme admirabile româneşti la Vidin, Rahova, Smârdan impunând armata română ca un factor de putere de care va trebui să se ţină seama în viitor.

Simptomatic mi se pare recunoaşterea bravurii româneşti chiar de către adversari, generalul turc Osman Paşa întinzându-i sabia generalului român Mihai Cristodulo Cerchez în semn de capitulare: „Capitulez cu armata mea, predându-mă în mâinile junei şi bravei armate române”. Dar Cerchez nu îi ia sabia, spunând că numai domnitorul României şi marele duce Nicolae pot decide în privinţa soartei armatei otomane prizoniere. A sosit şi generalul rus Ganeţki care i-a luat sabia lui Osman Paşa.

Voi menţiona doar câteva dintre numeroasele aprecieri din presa străină şi din partea analiştilor militari străini la adresa trupelor române: „Românii au contribuit foarte mult la strălucita luptă care a dus la căderea Plevnei. S-ar putea zice că, la un moment critic, ei au scăpat situaţia celei zile” (Memorial Diplomatique). „Românii s-au purtat cu vitejie, ei au luat parte la împresurarea Plevnei şi la înfrângerea definitivă a lui Osman Paşa, care a hotărât rezultatul campaniei, ei şi-au dovedit în rezbel, ca şi în pace, dreptul de a exista ca o naţiune independentă” (Le Bien Public – Belgia).” „Nu se poate tăgădui de nici un istoric militar imparţial că, fără ajutorul forţelor româneşti, întreaga armată rusă care lupta la nordul Balcanilor ar fi fost inevitabil bătută la Dunăre” (generalul turc Valentine Baker Paşa, participant la războiul din 1877-1878). ”Armata română s-a achitat pe deplin de misiunea ei, făcând faţă într-un chip strălucit competiţiei dificile cu puternica armată rusă” (Preusische Jahrbucher).

Într-un studiu consacrat principalelor bătălii dintre creştini şi musulmani, referitor la bătălia de la Plevna, scriitorul şi analistul militar Ralph Peters spunea că ocuparea Griviţei a impus România ca putere militară, dar conducerea ineptă a ruşilor şi lipsa de coordonare a acestora a anulat multe din câştigurile românilor. Iar drept mulţumire, ruşii le-au luat Basarabia.

Dar acesta este un alt subiect. Totuşi, România începe să conteze pe plan internaţional în timpurile moderne în primul rând datorită capacităţii militare dovedite din plin pe câmpurile de luptă din Bulgaria. „O armată care s-a acoperit de glorie la Plevna poate fi zdrobită în luptă, dar niciodată dezarmată” răspundea Carol ameninţării ruşilor cu dezarmarea armatei dacă nu acceptă pacea de la Berlin prin care ruşii ne luau cele două judeţe din sudul Basarabiei, spunându-ne că trebuie să ne mulţumim cu recuperarea Dobrogei (dar nu de la ei, ruşii nefiind stăpâni pe Dobrogea niciodată, deşi ar fi dorit-o).

Noul rol important conferit României în regiune, în primul rând datorită performaţelor militare dovedite, s-a demonstrat în campania din 1913 contra Bulgariei în cel de-al doilea război balcanic, când România a pacificat regiunea, nu prin diplomaţie, ci prin forţa militară pe care a fost suficient să o afişeze trecând din nou Dunărea (vezi Noi şi bulgarii).

Primul război mondial a însemnat cel mai crunt examen de sânge şi foc pentru armata română, suprema încercare pentru orice forţă militară.

România avea de ales spre ce parte să se îndrepte, în condiţiile războiului mondial ce devasta lumea de mai bine de doi ani. Promisiunile curgeau de ambele părţi, dar până la urmă, regele Ferdinand îşi calcă peste legăturile sale de neam şi de familie şi decide să fie credincios cerinţelor poporului său, care vedea dintotdeauna participarea la război alături de Franţa, sora sa latină de care o lega atâtea aspiraţii. Pentru această decizie, Ferdinand este supranumit şi Ferdinand cel Loial, deoarece a decis să meargă alături de poporul său pe o cale presărată cu spini, chiar împotriva ţării care i-a dat naştere, împotriva familiei sale şi a neamului care l-a crescut şi format. Un rege reprobat de familia sa, dar idolatrizat de poporul său pe care era chemat să-l conducă. 

România intră în război pe frontul oriental alături de ruşi, dar fără să ştie că aceştia îi pregăteau de la început pierzarea. S-a spus că momentul nu a fost bine ales, dar tocmai ruşii ne presau mai mult ca oricând. „Acum ori niciodată” ni s-a spus de nenumărate ori, iar România a crezut în promisiunile aliaţilor, mai cu seamă în cele ale ruşilor, care trebuiau să se coordoneze cu noi în efortul militar comun. Tratatul încheiat de România cu puterile aliate prevedeau şi noile graniţe de după victorie, dar nici acestea nu au fost respectate, mai cu seamă în problema Banatului, din care o treime îi va reveni Serbiei la Conferinţa de Pace de la Paris, deşi aceasta nu a stăpânit niciodată acest teritoriu populat majoritar de către români. 

României i s-a promis că la începerea operaţiunilor sale militare în Transilvania, va beneficia de întreg sprijinul aliaţilor, printr-o ofensivă pe frontul de vest, iar pe frontul de est la nord, în Galiţia, ofensiva lui Brusilov va reîncepe mult mai energic, iar la sud, generalul Sarrail va începe propria ofensivă, pentru a facilita astfel avansul românilor de pe crestele Carpaţilor pe o linie mai scurtă, în centrul Transilvaniei, undeva pe valea Mureşului, astfel ca linia frontului să devină mai dreaptă şi mai uşor de controlat. Până la urmă s-a dovedit că aceste promisiuni nu au fost îndeplinite, ofensiva lui Brusilov stagnând din lipsă de forţe (mai mult, ameninţând prin oprirea ofensivei dreapta avansată a armatei române de nord ce pătrunsese în Transilvania), iar generalul Sarrail, prin rapoartele transmise comandamentelor superioare menţiona că nu are resurse nici măcar pentru defensivă, cu atât mai puţin pentru a lua ofensiva. Am fost minţiţi şi păcăliţi pentru a servi ca şi trupe de sacrificiu. Cu toate acestea, am intrat în război şi am înaintat în Transilvania. Cu această mişcare am salvat nu numai armata generalului Sarrail şi a lui Brusilov, dar inclusiv frontul de la Verdun. Marea victorie franceză de la Verdun i se datorează indirect armatei române, lucru uitat cu desăvârşire astăzi. Mai multe divizii germane au fost retrase de la Verdun pentru a fi concentrate în Transilvania, împotriva românilor, prin aceasta comandamentul german renunţând definitiv la cucerirea Verdunului. Mai mult, trupele bulgare întărite cu cele germane renunţă la atacul împotriva armatei lui Sarrail pentru a fi aruncate împotriva românilor în Cadrilater şi în Dobrogea. O sută de mii de oameni contra a treizeci de mii de apărători, a urmat apoi dezastrul de la Turtucaia şi pierderea Dobrogei, dar armata lui Sarrail a fost salvată. Promisiunile ruşilor conform cărora bulgarii nu vor intra în luptă împotriva noastră, la fel ca şi promisiunile de ajutor ale trupelor ruse în Dobrogea s-au dovedit a fi la fel de micinoase. Tunurile şi armamentul comandat şi plătit cu ani în urmă către Franţa, Statele Unite şi Japonia stătea încă în decembrie 1916 prin gările ruseşti, la Chişinău, Kiev sau Razdelnaia, nu numai din cauza birocraţiei, ci şi din cauza unei rele voinţe a Rusiei faţă de România la cele mai înalte nivele, ulterior dovedindu-se că însuşi ministrul de război rus, Sturmer, era mai mult decât favorabil Germaniei. 

În majoritatea bătăliilor, inclusiv în Dobrogea sau, mai ales, în bătălia de pe Argeş-Neajlov pentru Bucureşti, ruşii au refuzat să ne acorde cel mai mic sprijin, o întreagă armată stând în aşteptare, cu arma la picior, când noi i-am cerut doar să taie o linie de aprovizionare a inamicului ce trecea la câţiva kilometri de tabăra rusească. La sfârşitul anului, când ne-am retras în Moldova, ruşii spuneau statului major român că aici doreau să ne aducă, ei propunând de la începutul campaniei noastre retragerea în Moldova şi abandonarea întregii Muntenii şi a capitalei, Bucureştiul. Ce fel de aliat era acesta care propunea de la începutul campaniei abandonarea capitalei şi a două treimi din teritoriul naţional? Privind logica imperială rusească, era normal, pentru ei nu era de dorit o armată română victorioasă, care mai târziu ar fi putut ridica pretenţii asupra Basarabiei româneşti, era de preferat o Românie învinsă, scăpată mai apoi de către ruşi, care ar fi putut anexa la încheierea păcii fără probleme încă o bucată zdravănă din teritoriul românesc. Doar la fel procedaseră ruşii şi în 1878, când au anexat din nou sudul Basarbiei tocmai de la aliatul care îl salvase în timpul campaniei împotriva Turciei în 1877-1878.

Cu toate lipsurile materiale, mai ales în artilerie, cu toată perfidia şi trădarea rusească recunoscută şi de aliaţii occidentali, românii s-au bătut cu un nemaipomenit eroism. Pe o lungime a frontului de 1300 km (identică cu întreaga lungime a frontului rusesc, iar spre comparaţie, întreg frontul de vest avea doar 800 km), luptând unul contra cinci contra celor mai bune trupe germane şi austro-ungare, la care se adăugau cele bulgare şi turceşti, au produs pierderi mari atacatorilor. De exemplu, pe frontul de la Jiu, unde a căzut la datorie generalul Dragalina, o singură divizie românească a rezistat fără să fie schimbată timp de 80 de zile la trei divizii germane dintre care una (a 11-a bavareză) a fost complet nimicită. 

Iar exemplele pot continua şi vor continua în anul următor, al marilor victorii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, dar şi al marilor trădări din partea aliaţilor noştri ruşi, care se vor transforma în cei mai mari duşmani ai noştri. (citat din Primele lupte cu bolşevicii)

Au urmat luptele din 1917:

La începutul verii generalul Alexandru Averescu declanşează ofensiva la Mărăşti, la 11 iulie, obţinând un succes major. Sunt cucerite prin lupte grele dealurile Mărăştilor, Momâia şi alte poziţii şi ofensiva progresează în fiecare zi. Dar ce folos, chiar dacă inamicul se retrage în debandadă, Armata a 2-a română nu pateu avansa prea mult deoarece ruşii nu mai vor să înainteze ca să ne protejeze flancurile. Este vorba de Armata a 4-a rusă (stânga) şi Armata a 9-a (dreapta), care spun că au ordin de la revoluţie să nu meargă mai departe. Mai mult, corpul 8 rus şi-a părăsit poziţia ce o ocupa pe Măgura Caşinului fără luptă şi fără să fie atacaţi de inamic. A fost nevoie ca armata română să-şi extindă flancul pentru a reocupa poziţia. Era primul gest de acest fel din multele care vor urma, mai ales în timpul bătăliilor cumplite de apărare de la Mărăşeşti. Totuşi, ofensiva a dezvoltat o adâncime de 20 km pe un front de 40 km, au fost luaţi peste 4000 de prizonieri şi capturate numeroase tunuri, arme, muniţii şi materiale. Succesul ar fi putut fi mai mare dacă ruşii ne-ar fi sprijinit flancurile în înaintarea noastră, am fi putut ajunge mult mai departe, deoarece inamicul fugea în debandadă. 

Generalul Mackensen, renumitul spărgător de fronturi, nu s-a pierdut cu firea. Concentrase o forţă redutabilă pentru a o arunca împotriva românilor în sudul Moldovei, pentru ca în scurtă vreme să rupă frontul şi să ocupe ce a mai rămas din ţară. Peste două săptămâni la Iaşi, le-a spus colaboratorilor săi înainte de a pleca pe front, de unde urma să conducă operaţiunile militare chiar în prezenţa kaiserului venit special pentru a asista la îngenuncherea definitivă a României. Iar sorţii chiar le erau favorabili. Ofensiva lui Kornilov în sudul Galiţiei îşi dăduse obştescul sfârşit, iar contraatacul inamic a făcut armata rusă în descompunere să dea bir cu fugiţii. Germanii şi austro-ungarii aproape intraseră prin Bucovina şi pe teritoriul rămas în stăpânirea noastră în Moldova, apropiindu-se de Fălticeni. Ce folos mai aveau poziţiile noastre din sud, dacă ruşii cedau pe frontul lor din nord şi lăsau descoperită pe aici calea spre Iaşi? 

S-a hotărât ca trupele ruse ce mai păstrau disciplina să fie retrase de pe frontul Mărăşeştilor pentru a putea constitui o forţă care ar putea redresa consecinţele ruşinoasei retrageri de la Tarnopol şi din Bucovina, menţinând frontul în nord-vestul nostru. Astfel, sudul Moldovei rămânea doar în grija armatelor române. În aceste condiţii s-au dat cumplitele lupte de la Mărăşeşti şi Oituz, chiar în timpul retragerii ruseşti, iar trupele ruse rămase au fugit de la primele focuri de pe frontul de luptă, lăsând goluri imense în liniile noastre, goluri umplute de unităţi române deplasate în grabă, care după marşuri epuizante ajungeau direct în luptă, pentru a-i scoate pe germani din tranşeele părăsite de ruşi fără nicio rezistenţă. Pe frontul Mărăşeştilor, patru divizii române epuizate au ţinut piept timp de săptămâni atacurilor a mai bine de zece divizii inamice, dintre care opt germane. La Oituz la fel, aceeaşi situaţie. Ruşi părăsindu-şi poziţiile, înlocuiţi în ultima clipă de români, ţinând piept cu un eroism care a uimit întreaga lume atacurilor trupelor inamice mult superioare. Dar la Oituz s-a petrecut şi un fapt mişcător, care prefigura de fapt evenimentele ulterioare. Mici unităţi ruseşti, formate din basarabeni, au rămas pe loc şi au luptat până la ultima suflare alături de fraţii lor români. La fel au făcut-o şi unităţile formate din voluntarii ardeleni şi bucovineni foşti prizonieri luaţi de ruşi din armata austro-ungară în primele faze ale războiului. O înfrăţire prin sânge, jertfă şi luptă, care va netezi calea spre marea unire ce va să vină, peste un an şi câteva luni. Dar până atunci nori negri stăteau în faţa României, şi următoarele lovituri vor veni nu de la duşmani, ci de la cei pe care încă îi consideram aliaţi. 

Mackensen a fost înfrânt, diviziile sale mândre şi puternice s-au topit în faţa baionetei soldatului ţăran român. Circula o vorbă pe atunci, cum că soldaţii români preferă lupta cu regimentele bavareze, fiindcă „au ambiţ la baionetă”. Valoarea soldatului român s-a dovedit atunci, când armamentul şi dotările erau apropiate, s-a dovedit că putea sta în faţa celor mai buni soldaţi din lume, iar dacă este condus de ofiţeri şi generali capabili, nu este cu nimic mai prejos decât aceştia. Atacat de forţe net superioare, în proporţie de cinci la unu în unele cazuri, trădat ca şi până atunci de aliatul său, românul a învins. Şi a obţinut întreaga recunoaştere a aliaţilor şi admiraţia întregii lumi. Chiar şi astăzi, majoritatea istoricilor militari ai primului război mondial consideră Mărăşeştii ca una din cele mai sângeroase bătălii de pe frontul oriental, iar victoria românească, alături de ofensiva lui Brusilov din 1916, ca cele mai importante victorii aliate de pe acest front. (tot din Primele lupte cu bolşevicii)

Nu a fost îndeajuns, am avut de luptat şi în anul 1919, contra bolşevicilor în Moldova (Primele lupte cu bolşevicii), apoi în Basarabia (Curăţirea Basarabiei (I) Renaşterea şi Curăţirea Basarabiei (II) Bătălia) şi mai târziu pe linia Nistrului şi dincolo de el, tot în 1919, când am ocupat Tiraspolul şi alte zone din Transnistria pentru a asigura stânga francezilor ce se retrăgeau de la Odessa, am intrat în nord în Pocuţia şi Ucraina, pentru a continua frontul polonez, (vezi Războiul româno-ungar de la 1919 (II) Expectativa pe Tisa) şi ne-am bătut în Transilvania contra bolşevicilor unguri (Războiul româno-ungar de la 1919 (I) Din Apuseni pe Tisa), pe Tisa şi dincolo de ea (Războiul româno-ungar de la 1919 (III) De la Tisa la Budapesta), până la Budapesta (Ocuparea Budapestei (I)). Ne-am bătut şi mai târziu, pe linia Nistrului (Lupte antibolşevice după Unire).

Nu cred că este cineva care ar putea contesta rolul armatei române în realizarea României Mari, rolul soldatului român în impunerea realităţii României Mari. Una este ce spun cancelariile occidentale, alta este situaţia din teren. Degeaba Conferinţa de Pace de la Paris ar fi zis că Transilvania aparţine României, dacă România nu-şi putea impune prin forţă, la nevoie, stăpânirea asupra acestei provincii. Crede cineva că Franţa sau Marea Britanie ar risca viaţa unui singur soldat ca să facă dreptate României, dacă aceasta nu era capabilă să o facă singură? O rezoluţie a Parisului i-ar fi speriat pe unguri sau pe ruşi în aşa grad încât aceştia să evacueze în goană Transilvania sau Basarabia? Să nu ne facem iluzii, România Mare a fost impusă prin forţa armelor, prin baioneta soldatului român şi prin dârzenia acestuia, prin jertfa şi sângele său, nu prin rezoluţii de la Paris. Am putea echivala astăzi rezoluţiile de la Paris cu rezoluţiile ONU din prezent. Câte state împotriva cărora au fost date rezoluţii ONU s-au grăbit să le accepte şi să le pună în practică? A fugit Saddam Hussein din Kuweit în 1991 de spaima rezoluţiilor ONU? Sau a făcut-o sub presiunea armată a coaliţiei? Şi exemplele pot continua cu sutele. În concluzie, nu politicienii, nu diplomaţii, au fost aceia care au realizat România Mare, ci meritul realizării ei stă în puterea celor care au impus-o: soldaţii armatei române! Şi au impus-o cu arma, nu cu vorba!

O altă probă de foc a fost al doilea război mondial, când din nou a trebuit să ne bazăm pe forţa armatei pentru a ne păstra existenţa ameninţată. Anul 1940 a fost momentul în care toată lumea a înţeles că diplomaţii şi politicienii au eşuat. România Mare, clădită pe sângele şi jertfa înaintaşilor, încetase să mai existe. Armele vor vorbi, din nou.

Am pornit la război nu pentru spaţiu vital, nu pentru cuceriri, ci pentru a ne recupera teritoriile pierdute prin ultimatumuri şi dictate. Armata s-a bătut cu mult curaj, în Basarabia, Bucovina, Transnistria, Odessa, Crimeea, Caucaz, Cotul Donului, Stepa Kalmukă, Stalingrad, în multe bătălii împotriva unor forţe superioare şi sorţi potrivnici. Am fost principala forţă militară a Axei pe frontul de est după germani. Pe frontul de vest, de asemenea, ne-am bătut pentru Transilvania, în Ungaria şi Cehoslovacia, a patra forţă militară a aliaţilor, după URSS, SUA, Marea Britanie şi înaintea Franţei. Ceea ce am obţinut şi ceea ce nu am obţinut nu i se poate imputa sub nicio formă armatei, ea şi-a făcut datoria, a urmat ordinele, cu ce dotări a avut. Nu ne puteam opri pe Nistru în 1941 (Ne puteam opri pe Nistru?) cum nu ne-am putut opri la graniţa maghiară în 1944. Armata a plătit cu mult sânge, pierderile româneşti fiind mari, dar armata s-a bătut cu curaj, dovadă fiind numeroasele aprecieri ale aliaţilor şi chiar ale adversarilor.

Dumnezeu să ocrotească România şi armata ei!

Sa fie justitie pana la capat:

Sa fie justitie pana la capat: mergeti la generalii de la varful SRI-ului sa-i intrebati daca il cunosc pe “Niro” Dumitru, finul lui Nutu Camataru! Ani de zile s-au mancat milioane de euro de pe urma lui…

Poate gasiti pe cineva sa va explice ce reprezinta in realitate complexele comerciale “Europa” si “Dragonul Rosu”. Circula o vorba prin targ ca SRI-ul manca de la “Dragonul Rosu” si SIE de la “Europa”. Poate ajungeti si la misteriosul Xian, var cu unul dintre actualii guvernanti ai Chinei, cu putina ambitie reusiti sa desfasurati ghemul pana la capat: Castellano de la Bamboo, serviciile secrete din Romania, un interlop cunoscut in toata Europa, Ion Tiriac…
Ofiteri SRI, mancau la masa cu Niro si povestea oficiala este in felul urmator: “Erau acolo la filaj, nimeni nu s-a implicat in afacerile lui Niro si Serviciul habar nu are de sutele de milioane de euro spalati prin firmele finului lui Nutu Camataru”.

Parlamentul Romaniei e in stare de soc: “Nu se poate asa ceva: au bagat toata mafia la inchisoare. Barbatii de onoare – gulerele albe ale Romaniei, impart celulele de la Penitenciarul Rahova”.

Respect, DNA! Mafiotii merg acolo unde le este locul: LA INCHISOARE! 25 de ani ati furat din tara aceasta ca in codru si din cauza voastra am ajuns ca ultimii oameni din Europa!

Fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, omul de afaceri Dorin Cocoş (fostul soţ al Elenei Udrea), omul de afaceri Nicolae Dumitru (care controlează grupul de firme Niro) şi primarul din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie, luni spre marţi, în dosarul Microsoft. Potrivit DNA, Dorin Cocoş a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro au ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari. Omul de afaceri Nicolae Dumitru a cerut şi primit, prin firma sa, 7,65 milioane de dolari provenind de la Fujitsu Siemens Computers pentru a interveni la Şerban Mihăilescu şi Dan Nica, în contractul licenţelor Microsoft, mai susţin procurorii anticorupţie.
REŢINEREA LUI GABRIEL SANDU – ORA 22.00. Fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu a fost reţinut, luni seară, de procurorii anticorupţie, în dosarul licenţelor Microsoft.
REŢINEREA LUI DORIN COCOŞ – ORA 22.30. Omul de afaceri Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, a fost reţinut, luni seară, de procurorii anticorupţie, în dosarul licenţelor Microsoft.
REŢINEREA LUI NICOLAE DUMITRU – ORA 0.30.  Omul de afaceri Nicolae Dumitru, care controlează grupul de firme Niro, a fost reţinut de procurorii anticorupţie, în dosarul Microsoft.
REŢINEREA LUI GHEORGHE ŞTEFAN PINALTI – ORA 3.00. Primarul din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan, a fost reţinut, marţi dimineaţă, de procurorii anticorupţie, în dosarul licenţelor Microsoft.
Toţi vor fi prezentaţi marţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) cu propunere de arestare preventivă.
Cocoş, Dumitru şi Ştefan au fost aduşi la DNA, luni, în cursul dimineţii fiind audiaţi timp de peste 12 ore, în timp ce Gabriel Sandu a fost adus în jurul prânzului.
“Am fost adus degeaba”, a spus primarul municipiului Piatra Neamţ, înainte să fie dus de poliţişti în sediul DNA.
Gheorghe Ştefan şi Nicolae Dumitru au cerut să fie confruntaţi, după care a dat fiecare declaraţii în faţa procurorilor DNA, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.
Timp de mai multe ore a fost la DNA şi Claudiu Florică, denunţătorul principal în acest caz. Acesta a părăsit instituţia în jurul orei 00.30. Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că acesta nu a fost confruntat cu niciunul din cei patru suspecţi aduşi luni la DNA.
În 16 octombrie, procurorii anticorupţie au făcut percheziţii la locuinţele fostului ministru Gabriel Sandu, fostului consilier prezidenţial Dorin Marian, fostului şef al Serviciului de Informaţii Externe Cătălin Harnagea, la oamenii de afaceri Dorin Cocoş, Remus Truică şi Nicolae Dumitru, la tatăl preşedintelui Comitetului Olimpic, Adrian Petrache, precum şi la Fundaţia Dinu Pescariu, în dosarul Microsoft.
În acest dosar, DNA a cerut avize pentru urmărirea penală a nouă foşti miniştri – senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Adriana Ţicău.
Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere şi din societăţile implicate în derularea proiectului privind licenţele Microsoft pentru şcoli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului.
“Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sesizată la data de 5 iunie 2013 de către Corpul de Control al Primului-Ministru, ca urmare a acţiunii de control efectuată la Ministerul pentru Societatea Informaţională şi la Ministerul Educaţiei Naţionale, în legătură cu închirierea de licenţe educaţionale. Întrucât din Raportul de control rezultau indicii cu privire la încheierea, în condiţii nelegale, a contractului comercial de închiriere licenţe din 15.04.2004, extins ulterior pentru produse educaţionale Microsoft, a actelor adiţionale la acest contract, precum şi a contractelor aferente derulării Programul «Sistem Educaţional Informatizat» (SEI), Direcţia Naţională Anticorupţie s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu şi respectiv a unor infracţiuni de corupţie în legătură cu derularea acestor contracte”, a precizat DNA.
Procurorii susţin că foştii miniştri Dan Nica, Şerban Mihăilescu, Ţicău Adriana, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu şi Sandu Gabriel “şi-au exercitat cu rea-credinţă atribuţiile de serviciu, determinând încheierea contractului cadru de licenţiere din 15.04.2004 în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României, şi implicit permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate”.
Totodată, anchetatorii au indicii că cei şase foşti miniştri au pretins şi primit sume de bani pentru a-şi exercita în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi pentru a-şi exercita influenţa asupra altor persoane, pentru a fi favorizată firma Fujitsu Siemens Computers la încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft.
Camera Deputaţilor a aprobat, în 13 octombrie, cererea de începere a urmăririi penale a deputatului Valerian Vreme.
Preşedintele Traian Băsescu a avizat, în 3 octombrie, cererea DNA, pentru foştii miniştri Adriana Ţicău, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Daniel Funeriu.
Săptămâna trecută, procurorii anticorupţie le-au adus la cunoştinţă Adrianei Ţicău şi lui Daniel Funeriu acuzaţiile şi faptele de care s-ar face vinovaţi în dosarul Microsoft, potrivit unor surse judicare.
Numele lui Dorin Cocoş şi cel al lui Nicolae Dumitru sunt menţionate în declaraţiile unor martori audiaţi în dosarul Microsoft, prezentate în documente ale procurorilor anticorupţie aflate printre cele prin care s-a cerut aviz pentru începerea urmării penale a celor nouă foşti miniştri. Un alt martor le-a spus procurorilor despre relaţiile dintre fostul şef al Fujitsu România, Claudiu Florică, şi Dorin Cocoş, respectiv Gheorghe Ştefan.
Dosarul Microsoft: Nicolae Dumitru a primit 7,65 mil. USD pentru a interveni la Mihăilescu şi Nica
Omul de afaceri Nicolae Dumitru a cerut şi primit, prin firma sa, 7,65 milioane de dolari provenind de la Fujitsu Siemens Computers pentru a interveni la Şerban Mihăilescu şi Dan Nica, în contractul licenţelor Microsoft, potrivit DNA.
Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă transmis marţi, că omul de afaceri Nicolae Dumitru şi-ar fi exercitat influenţa asupra lui Şerban Mihăilescu şi Dan Nica, membri ai Guvernului la data faptelor, pentru a obţine încheierea contractului de închiriere a licenţelor Microsoft.
“Pentru a-şi exercita influenţa asupra lui Şerban Mihăilescu – ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului, Dan Nica – ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţilor, precum şi asupra altor membri ai Guvernului în vederea încheierii şi derulării contractului de licenţiere Microsoft cu firma Fujitsu Siemens Computers Austria, Dumitru Nicolae a pretins şi primit de la altă persoană implicată în cauză, prin virament, în contul firmei Running Total Group pe care o controlează, suma totală de 7,65 milioane USD. Suma de bani pretinsă şi primită provenea de la Fujitsu Siemens Computers”, au scris procurorii în ordonanţa de reţinere a lui Nicolae Dumitru.
Dosarul Microsoft: Cocoş a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu
Dorin Cocoş a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro au ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari, potrivit DNA.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) arată, într-un comunicat de presă transmis marţi, că Dorin Cocoş, Ştefan Gheorghe, Gabriel Sandu şi alte persoane au discutat, într-o întâlnire care a avut loc în primăvara anului 2009, chestiuni generale legate de posibilităţile pe care le avea Ministerul Comunicaţiilor, condus atunci de Sandu, la finalizarea contractului cu Fujitsu Siemens Computers, pentru asigurarea în continuare a licenţelor necesare, respectiv exercitarea dreptului de cumpărare sau încheierea unui nou contract de închiriere.
“În cursul procedurii de achiziţie, pentru a sigura asocierii având ca lider D-CON.NET AG atribuirea contractului, Cocoş Dorin a pretins de la de la o persoană implicată în cauză, foloase necuvenite pentru el, pentru Gheorghe Ştefan şi pentru Gabriel Sandu, după cum urmează: Gabriel Sandu – 2.700.000 euro şi 1.800.000 euro, Gheorghe Ştefan – 4.000.000 euro, Dorin Cocoş – 9.000.000 euro”, potrivit procurorilor DNA.
Din fişa de date a procedurii de achiziţie rezultă că au fost stabilite criterii de calificare restrictive, astfel încât să fie înlăturat de la licitaţie orice alt ofertant în afară de asocierea având ca lider D-CON.NET AG. Astfel, în 12 august 2009 a fost semnat un acord-cadru cu această asociere de firme, prin care Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a achiziţionat furnizarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare.
Anchetatorii susţin că, pentru a putea efectua plata sumelor pretinse de Dorin Cocoş, Ştefan Gheorghe şi Gabriel Sandu, a fost înfiinţată o firmă, în contul căreia D-CON.NET.AG a virat toate sumele necesare.
“La baza acestei tranzacţii a stat un contract de suport tehnic datat 19.10.2009, contract ce atestă operaţiuni comerciale fictive. Pentru serviciile contractate D-CON.NET se obliga să plătească suma de 18.153.058 euro”, au precizat procurorii.
Sumele de bani pretinse de Dorin Cocoş ar fi ajuns în cele din urmă în contul unor firme controlate, în mod direct sau prin intermediari, de Gabriel Sandu (2.700.000 de euro), Gheorghe Ştefan (4.000.000 de euro) şi Dorin Cocoş (9.000.000 de euro), potrivit datelor obţinute de procurorii DNA.

Ma apuca sila…

Din nou am fost filat pe strada de celebrele cadre cu “spionaju’ pe filaj” ale Ministerului de Internesi iarasi se vor da cu capul de birou: “Iar a reusit sa-i fotografieze de la jumatate de metru?! Cum dracului face lucrurile astea si vitele alea incaltate nu se prind?!”. Sunt eu de vina ca ai vostri sunt pregatiti in halul acesta? SRI-ul o sa rada din nou in hohote: “Ce militieni redusi…”.
Sa-i transmiteti individului care se afla in autoturismul de culoare albastra cu numarul B -…DEA, ca are si el doua poze facute. Va intreb la modul cel mai serios cu putinta: cum ii pregatiti de sunt atat de slabi?! Terminati cu fanteziile in privinta SRI-ului, in cadrul Serviciului nu aveti loc nici ca portari! Superiorii vostri nu va intreaba niciodata: “Ce explicatie exista ca asta afla de fiecare data cum sunteti plasati si dracu’ stie prin ce metode va face poze cat Casa Poporului de mari!”?
Si acum ma intreb cum SIE, anul trecut, au venit sa recruteze oameni de la voi. Of Doamne, biata tara in ce hal a ajuns…

Finalul irespirabil al unei cariere politice

de Ionuţ Vulpescu

Chiar dacă matematic nu e imposibil, e totuşi extrem de puţin probabil ca Marin Preda să-l fi cunoscut pe Traian Băsescu. La moartea marelui prozator (survenită în luna mai a anului 1980), actualul preşedintele era doar un tânăr ofiţer de marină, care nu lucrase încă într-un post controversat la Anvers.

Cu toate acestea, căutând să sintetizez câteva concluzii cu privire la cele două mandate ale preşedintelui României şi să creionez o galerie de portrete ale acestei perioade atât de nefaste din istoria recentă, am dat peste un text al lui Preda.

Literatura, se ştie, este „fotografie” a realităţii numai pentru spiritele needucate, care practică lectura de identificare şi cred că vicontele de Bragelonne a existat în realitate, aşa cum l-a descris Dumas, şi plâng de satisfacţie sau de emoţie când Edmond Dantès îşi duce până la capăt răzbunarea. Marea literatură este, înainte de toate, viziune şi, nu o dată, ea este mai autentică decât realitatea, în sensul că 1) îi surprinde sensurile ascunse, şi 2) prin accesul la universalii, îşi transcende epoca, fiind mereu actuală, câteodată la secole întregi distanţă.

Textul peste care am dat se numeşte „Neobosita inventivitate a tipului infect” (!) şi face parte dintr-una dintre cele mai cunoscute cărţi ale lui Marin Preda, şi anume „Imposibila întoarcere”. Lectura lui, azi, în cheia istoriei politice a ultimilor ani, produce un adevărat şoc.

Să-i dăm, deci, cuvântul prozatorului: „În grupul nostru, pe câmp, era un băiat care tot timpul îi trântea pe ceilalţi. Eu îmi dădeam seama că alţii erau mult mai tari decât el, şi chiar eu însumi, dar nu înţelegeam de ce se lăsau. Chiar şi eu mă feream de el şi refuzam lupta. Până într-o zi, când prea de tot am fost provocat şi n-am mai putut evita ciocnirea. Lupta a început, şi toţi ceilalţi s-au strâns în jurul nostru. Îmi dădeam seama că era adevărat tot ce ştiam eu.

Din mişcările şi felul în care se lupta adversarul meu, simţeam că în curând îl voi trânti la pământ. Am văzut însă deodată, chiar în momentul în care mă pregăteam să-l dobor, că mişcările lui nu mai erau ale unui om care luptă. De pildă, nu mă mai ţinea decât cu o mână, ca să arate celorlalţi, ce? Că dacă-l dobor să poată spune că n-a luptat decât cu o mână?

Iar chipul său căpătase o expresie de paiaţă. Ce voia să spună? Voia să-i facă pe ceilalţi să râdă în toiul luptei. Iar dacă l-aş fi pus jos, ce adică, să se considere că, din moment ce el se strâmba aşa, rezultatul luptei nu mai avea valoare? Mi-am dat seama într-o clipă de toate acestea, dar m-am hotârât să merg până la capăt.

Atunci, însă, asemeni unei lighioane care nu ştia să se apere decât într-un singur fel, eliminându-şi, de pildă, conţinutul intestinal, adversarul meu a împuţit aerul. Ceilalţi au izbucnit în hohote de râs. Lupta a încetat.

Înverşunarea mea s-a transformat în silă şi ruşine. Dar mai cu seamă în uimire: cum a putut el inventa un asemenea procedeu infect, într-un moment în care ar fi fost cu neputinţă să mai evite înfrângerea?“.

Vă asigur că textul lui Preda este autentic, e reprodus cu acurateţe şi fără a adăuga o virgulă de la mine. El ne oferă nu atât o descriere a unui personaj real, cunoscut personal de Marin Preda (în ciuda aparentului conţinut autobiografic), cât o radiografie a unui tip uman de care, din nefericire, societatea românească modernă nu duce lipsă. Un tip pe care marea bulversare produsă de comunism l-a adus în prim-plan şi de care, din nefericire, Revoluţia din Decembrie nu ne-a scăpat. Aş spune chiar că… dimpotrivă.

Avem, în acest stop-cadru tipologic al lui Marin Preda, o incursiune în bolgiile psihologiei personajelor politice de tip Traian Băsescu. A căror lipsă de scrupule nu este egalată decât de absenţa simţului ridicolului.

Să luăm, de pildă, comportamentul (încă) preşedintelui din ultimele luni. România a mai avut, înaintea sa, doi preşedinţi care şi-au terminat mandatele.

Primul, Ion Iliescu, candidând la preşedinţie la finalul primului mandat (în 1996) şi la un post de senator, la încheierea celui de-al doilea (în 2004), s-a retras de la Cotroceni pe durata campaniilor. În cadrul ultimei campanii electorale la care a participat, cea din 2004, prezenţa sa publică a fost extrem de discretă, iar separarea de Cotroceni, cât se poate de vizibilă. Şi-a respectat angajamentele, a respectat demnitatea funcţiei de Preşedinte.

Cel de-al doilea, Emil Constantinescu, a declarat în vara anului 2000 că nu va
participa la alegerile din acel an, nici la prezidenţiale, nici pentru un fotoliu parlamentar. Conduita sa în timpul campaniei electorale din toamna anului 2000 a fost exemplară. Se pot spune multe despre lipsa de performanţă a mandatului dlui Constantinescu, dar nu despre corectitudinea şi demnitatea cu care a exercitat funcţia de preşedinte al ţării. Şi el a respectat demnitatea funcţiei de Preşedinte al României.

În schimb, Traian Băsescu face în 2014 ce a făcut şi la alegerile din 2008, şi la cele din 2012. Se implică grosolan în campanie şi o face… în maniera personajului imaginat de Marin Preda.

Despre un candidat, de pildă, afirmă că doreşte funcţia prezidenţială spre a exercita controlul asupra Justiţiei. Nici nu contează scăparea freudiană: dacă funcţia de preşedinte asigură controlul Justiţiei, înseamnă că el însuşi, Traian Băsescu, a exercitat acest control; pentru acest tip uman, consecvenţa şi logica nu au nici o valoare, tot ceea ce contează este să îşi atingă scopurile. În ciuda gravităţii aparente a acuzaţiei, însă, totul e doar o scălâmbăială de paiaţă, ca în textul lui Preda.

Când încă-preşedintele vede, însă, că asemenea acuzaţii mai au impact doar asupra a 6% din electorat – ceea ce reprezintă, fără îndoială, cea mai catastrofală prăbuşire a unui preşedinte în exerciţiu, în istoria recentă a Europei, aruncă asupra tuturor candidaţilor o altă acuzaţie: unul dintre ei (nu se ştie care) e ofiţer acoperit. Nu contează, nici în acest caz, responsabilitatea, dacă nu chiar vinovăţia sa nemijlocită, dacă acuzaţia ar fi adevărată.

Doar că preşedintele degeaba în funcţie crede că publicul uită că pe unul din
candidaţi el l-a învestit prim-ministru, pe alte două candidate le-a susţinut permanent, ca ministrese şi parlamentare, pe un al patrulea s-a bazat construcţia sa politică, prin care a răsturnat în 2009 votul alegătorilor din 2008, iar cu cel de-al cincilea ia regulat mese de taină.

Ca preşedinte al ţării, dacă avea probe că oricare dintre candidaţi este ofiţer acoperit, era obligat de lege să se delimiteze de el. Pentru Traian Băsescu, însă, nu contează decât să maimuţărească o bătălie pe care a pierdut-o deja, infestând
cu toxine atmosfera.

Asta a fost, de altfel, reţeta celor două mandate ale sale, ca şi a mandatelor precedente ca ministru al Transporturilor şi, respectiv, ca primar general al Capitalei. Nu a finalizat nimic, nu a câştigat niciuna dintre bătăliile pe care le-a început, a trăit într-un permanent scandal şi într-o permanentă hărţuială a celorlalţi.

Când a fost pus la pământ şi se profila o înfrângere meritată, a găsit o „soluţie” de care orice om decent s-ar ruşina: fie votul în 12 secunde de la Ambasada României din Paris, fie „judecătorii” de la Curtea Constituţională care, în 2012, au interpretat cvorumul la referendum după o algebră unică în lume, fie hăituirea în Justiţie a adversarilor politici, chiar în timp ce el însuşi doarme la adăpostul unei hiper-imunităţi inventate. Iar când nimic din toate acestea n-a mai mers… atunci „şeful statului” a revenit rapid la metodele la îndemână: palma pe şest, „ţigancă împuţită”, „vezi că s-ar putea să nu-ţi mai găseşti bărbatul acasă” sau „păsărică”.

Neobosita inventivitate, din păcate, poate merge pe un vapor sau într-o mică bişniţă de port. În conducerea unui stat modern, în lumea atât de complexă în care trăim şi în vecinătatea unor pericole care vizează nu numai bunăstarea, ci însuşi teritoriul şi libertatea României, asemenea procedee sunt departe de a fi suficiente. Sunt chiar contraindicate, căci transformă funcţia supremă în stat într-o paiaţă şi, implicit, statul într-un bâlci de provincie.

Cu asta şi rămânem după două mandate regretabile, ale unui om profund nepotrivit în fruntea statului: cu o atmosferă irespirabilă, cu o degradare a tuturor valorilor, cu o batjocură permanentă la adresa onoarei strict necesare în relaţiile dintre oameni şi dintre instituţii.

Soluţia lui Marin Preda din „Neobosita inventivitate a tipului infect”, şi anume refuzul profilactic al confruntării cu asemenea indivizi, nu e, însă, aplicabilă în politică. Aici nu e vorba doar de confortul moral personal, ci de răspunderea faţă de viaţa cetăţenilor şi a statului.

Tipul infect, cu care ne-au cadorisit deceniile de după 1944, trebuie încetul cu încetul eliminat din fruntea statului şi trimis către periferia societăţii, acolo unde îi este locul.

Un fost general SIE dezvaluie mafia politica, ONG-ista si pe cea din mass-media care conduce Romania ! Astia sint cei care prostesc non-stop majoritatea romanilor !

“Am amânat publicarea acestui material din motive bine întemeiate. A trebuit să selectăm cu grijă, din cantitea uriaşă de informaţie furnizată, şi care va apărea în premieră pe piaţă, care sunt elementele cu adevărat relevante pentru public. Şi, mai ales, care sunt acele nume cu adevărat relevante pentru ceea ce se întâmplă în societatea românească. Nu ne propunem să adăugăm şi noi, la tonele de mizerii care circulă în spaţiul public, generate de tonomatele de intoxicare, încă un sac de rahat. Din care să împărţim, cu generozitate, pe costumul unuia sau altuia.
Să nu mai vorbim că, de fiecare dată când are loc un astfel de eveniment, riscul de a crea controverse şi opinii contrare este foarte mare. Singurul lucru de care suntem siguri este buna noastră credinţă. Poate că nu toate informaţiile publicate de noi în exclusivitate s-au confirmat în totalitate. Trebuie să faceţi distincţie însă între informaţia-premium, pe care o obţinem noi, şi cei care trăiesc din ce spune Băsescu, seara la 18.30, sau Ponta, non-stop. Sau, şi mai grav, informaţiile aruncate pe piaţă de ,,serviţi” gen Turcescu sau Dan Andronic.
În această perioadă, după cum vedeţi, RTV, Antena3 şi B1 pompează zilnic o cantitate uriaşă de intoxicări în spaţiul public. Cu un scop bine determinat. Crearea unui haos informaţional. Şi, mai ales, a unui blocaj informaţional. Modul în care s-a reuşit, printr-o manipulare ordinară, punerea capacului pe intervenţia brutală în Dosarul Lukoil a Grupului Ponta-Ghiţă-Niţu, ar trebui să vă dea de gândit. Pentru că la Ploieşti s-a comis ceva ce nu s-a mai făcut de pe vremea tandemului Năstase-Stănoiu. De aceea era turbat de indignare Băsescu.
De i se opreau cuvintele în gât. Horaţius Dumbravă s-a sacrificat pentru a se deturna atenţia publicului. Cu acelaşi sânge rece cu care Ponta a ieşit şi a spus că Băsescu e nebun. Şi apoi a făcut plângere la ambasade. S-a acţionat după manual pentru a se acoperi o mare măgărie. Un trafic de influenţă pe faţă. Cine a fost vocea din presă cea mai categorică împotriva lui Băsescu? Care a ieşit imediat la televizor şi l-a făcut pe Băsescu Idi Amin şi scelerat? Cristian Tudor Popescu. Cine scrisese imediat după declaraţiile lui Ponta, prin care cerea procurorului să-şi vadă lungul nasului, că Ponta va câştiga electoral cei 3500 de muncitori, ignorând total latura penală a intervenţiei aşa-zisului premier român? Acelaşi CTP. În ton cu Radu Tudor, Bogdan Chirieac@comp. Probabil că pe CTP l-a vizitat de urgenţă stafia lui Dumitru Tinu.
Iată principalele declaraţii
Să nu-mi cereţi să vă spun că Ponta este ,,acoperitul” lui Băsescu. Vă spun însă că Ponta nu va deveni preşedinte
,,Vorbim despre unul dintre cele mai grave cazuri de ingerinţă a unor grupuri de interese străine României de după Revoluţie. Probabil că, după eşecul acestei ultime tentative, în sfârşit, societatea românească se va aşeza pe cursul integrării definitive şi irevocabile în spaţiul valorilor europene occidentale. Victor Ponta este în acest moment un paria pentru cancelariile occidentale. Şi a primit semnale foarte clare în acest sens. Serviciile secrete din ţările importante ale Europei şi-au informat decidenţii politici despre conexiunile care se află în spatele ascensiunii acestui personaj.
Chiar şi el ştie că i se apropie sfârşitul politic. Cine a ştiut să citească mesajul lui Băsescu pentru Lukoil şi-a dat de fapt seama că aste un mesaj pentru cei din spatele lui Ponta. Adică oameni aflaţi în slujba Moscovei. Pentru că aşa-zisa apropiere a lui Ponta de China nu este decât o diversiune menită să deturneze atenţia. S-a întrebat cineva de ce, pe fondul procesului de condamnare a comunismului, a accesului la dosarele fostei securităţi, nu s-a publicat niciodată o listă cu foştii generali de securitate. Şi, mai ales, cu firmele pe care le conduc acum, în nume propriu, prin rude sau interpuşi.
România a trecut, la începutul anilor 2000, prin cel mai greu moment al său. Când o armată de foşti angajaţi ai serviciilor secrete şi-au creat o structură paralelă, care parazita serviciile oficiale, cu scopul bine determinat de a împiedica modernizare statului şi aderarea la structurile economice şi de securitate occidentale. Iar Radu Timofte, şeful de atunci al SRI, era vârful de lance al acestor interese. Care promovau un naţionalism de faţadă. Pentru că în spate se vedea, mare şi urâtă, umbra intereselor ruseşti.
Cel care a cumpărat atunci oameni politici, ziarişti, oameni de cultură, zei ai societăţii civile, cu banii murdari ai intereselor ruseşti, a fost Sorin Ovidiu Vântu. El a fost cel scos în faţă. Aproape zece ani a durat războiul cu acest cuib. Şi în faţă, prin scoaterea definitivă a lui SOV din viaţa publică, şi în spatele uşilor, prin operaţiuni care nu vor fi aflate niciodată. Parte din această grupare s-a repliat în spatele lui Cozmin Guşă, dar are o anvergură mai mică şi stă acum mai degrabă în conservare, după ce şi-a terminat rolul în afacerea Crin Antonescu-PNL. Iar o parte l-a activat pe Sebastian Ghiţă, pe care eu l-aş numi noul SOV.
Ponta fiind personajul prin intermediul căruia aceşti călăi ai democraţiei adevărate vor să menţină România într-o băltoacă prin intermediul căreia Rusia să poată avea o poartă secretă spre Occident. Şi, mai ales, spre SUA. Care a fost luată, iniţial, prin surprindere. Însă acum recuperează masiv în acest război care se desfăşoară în spatele uşilor închise. Iar semnalul dat românilor, cu prilejul recentei deplasări a lui Victor Ponta în SUA, când i-a fost refuzată brutal o întâlnire la nivel înalt, este foarte important. Să vă dau şi un nume.
Unul dintre cei mai vechi şi devotaţi ,,iubitori” de Rusia din România. Pentru că, vă avertizez, nu o să folosesc termeni ca agent, ofiţer, colonel, sau alte denumiri care sunt folosite cu nesaţ în spaţiul public. El se numeşte Florin Georgescu. Credeţi că întâmplător, în primul guvern Ponta, acest personaj a fost plasat de-a dreapta lui Ponta? Iar un alt personaj, care acum a fost trecut în conservare după ce a fost blocat discret de serviciile secrete să ocupe din nou funcţii strategice în ministerele economice, este Iulian Iancu. Parlamentar PSD.

Nu-l ignoraţi pe Meleşcanu. El are un scop. Să fiu Ponta, eu n-aş dormi liniştit în această perioadă
Apariţia lui Teodor Meleşcanu în spaţiul public, din postura de candidat, a dat deja şi dă mari bătăi de cap celor care se află în spatele lui Ponta. Pentru că Meleşcanu îi ştie acum. Sunt cam tot ăia care l-au împidicat pe el să ajungă preşedintele României în 2000. Aceleaşi ,,forţe”, ca să zic aşa. Pentru că, dacă aceste personaje sinistre nu ar fi acţionat atunci, Meleşcanu ar fi intrat în turul 2 cu Vadim Tudor. Iliescu nu avea nicio şansă. De aceea vă spun că Meleşcanu s-ar putea să fie cel care îl va dezbrăca pe ,,acoperit”. Să fiu Ponta, eu n-aş dormi liniştit în această perioadă.
Justiţia a scăpat de sub tutela foştilor securişti promovaţi de Ceauşescu
Justiţia este în acest moment poate cel mai sănătos compartiment al societăţii româneşti. Din cel mai decăzut şi retrograd. Iar tentativele de a fi reinfectat primesc imediat o palmă peste ochi din partea sistemului. Care şi-a creat anticorpii necesari şi credibilitatea optimă în faţa oamenilor. Capii justiţiei au fost, până acum 5-6 ani, slugile celor care îi manipulau şi îi manipulează în continuare pe cei mai mulţi dintre politicieni. De acest sector s-au ocupat, puţini o cunosc, generalii promovaţi de Ceauşescu din zona Olteniei.
Şi în special din judeţul Olt, din localităţile învecinate cu Scorniceştiul. Unul din 4 magistraţi avea legături cu Securitatea. Vă daţi seama ce a fost în sistem… De aceea au şi făcut tot ce au putut pentru a se înfiinţa SIPA. Masa aia de oameni se învăţase cu răul. Decizia desfiinţării acestui serviciu a fost începutul sfârşitului pentru mulţi. Ultimele rămăşiţe, adică Lidia Bărbulescu şi Maria Huza, s-au pensionat. Iar cea care trebuia să le fie urmaşă, Magdalena Iordache, soţia deputatului PSD Florin Iordache, a fost izolată. Însă a apucat să-şi facă o dată datoria. L-a scăpat pe Năstase de Mătuşa Tamara. Mai ţine cineva minte că Rodica Stănoiu candida mereu pe listele de la Olt? Dacă Ponta ar fi ajuns preşedinte s-ar fi ales praful.
Despre ONG-işti
În aproape toate ONG-urile care lucrează cu străini sunt infiltrate personaje care au grijă să informeze pe cine trebuie. Şi aici o să vă dau câteva nume. Vă repet, nu vorbesc despre ofiţeri acoperiţi sau agenţi de influenţă. Adică de oameni plătiţi oficial să facă aceste lucruri. Sistemul a evoluat. E democraţie. Riscul de scandal e uriaş. Nu se mai fac angajamente ca pe timpuri. Omul este selectat şi fidelizat în timp. Devine un confident, apoi un prieten al celui care culege informaţia. Şi acest lucru este valabil în toată activitatea serviciilor, pe toate domeniile. Nu numai la ONG-uri.
Nume ca Mircea Toma şi Ioana Avădani ar trebui să vă dea multe de gândit. Iar pe unul ca Alexandru Cumpănaşu ar trebui să îl ocoliţi. Nu numai din pricina apucăturilor sexuale. Ci şi din alte motive. De ce nu s-a sesizat nici o instituţie a statului după ce a fost arătat în presă că a beneficiat de un contract oneros cu statul? O fi intervenit cumva, pe la anumite cabinete, fostul ambasador Robin Barnett? Iar acum este folosit iar de ministerul condus de Liviu Dragnea. Dar şi de Parlament. Este şi clientul RTV şi B1. Să nu vă miraţi că şi el este tot din Olt. Ca mai toţi ziariştii de top promovaţi după 1990. DIPI ar trebui să nu-l mai folosească pe acest băiat. Care ar trebui să se retragă şi să-şi vadă de treaba lui. Are din ce să trăiască. Mulţi ani de-acum încolo.
Despre ,,televiziuni de ştiri” şi ,,jurnalişti”
În privinţa aşa-ziselor ,,televiziuni de ştiri” am să încep, poate surprinzător pentru multă lume, cu fenomenul OTV. Care împiedica dezvoltarea RTV şi bloca ascensiunea Antenei3. Aşa că, la ordin, OTV-ul a fost desfiinţat pur şi simplu. La ordinul direct al lui Victor Ponta. Toate studiile relevă faptul că, la acest moment, dacă OTV-ul mai funcţiona, Dan Diaconescu ar fi avut un procent electoral cu două cifre. Foarte apropiat de cel al lui Victor Ponta. Însă, ca şi în cazul Crin Antonescu, s-a acţionat brutal. Trebuie spus că eu nu vorbesc despre ce reprezenta în mentalul colectiv, sau pentru un anumit public, valoarea OTV.
Eu vorbesc despre datele reci rezultate din sondaje şi analize. Ce, a stat cineva să observe că cele mai îndârjite vuvuzele împotriva OTV erau, seară de seară, la B1? Toţi, ,,ziarişti independenţi”. Ca, mai apoi, acelaşi B1 să-l invite telefonic, tot aproape seară de seară, pe post. Până s-a luat decizia ca Diaconescu să fie folosit la RTV. Românii trebuie să ştie, că, din păcate, lucrurile acestea nu sunt mişcări fireşti ale pieţei media, cum ar trebui să fie într-o societate civilizată, ci manevre oculte. Făcute de cei care au interese ca românii să se urască între ei. Fără ca, de multe ori, să realizeze pentru ce o fac. Am să vă dau câteva nume de personaje aflate în sfera de influenţă a acestor interese.
Şi care sunt în acest moment purtătorii de mesaj. În spatele acestor oameni se află protectori care i-au plasat în poziţii cheie la aceste tonomate de propagandă. Cele mai reprezentative personaje din această categorie nu sunt cele la care v-aţi gândi din prima, sau cum s-ar gândi cei mai mulţi. O să vă surprind. Ei se numesc Cosmin Prelipceanu şi Răzvan Dumitrescu. Şi Mihai Gâdea se încadrează, în mare, cam tot la aceiaşi categorie. Însă are în spate alte origini de promovare. Iar el, spre deosebire de cei doi, care primesc plicul cu indicaţii regizorale de la cei care îi manevrează, a fost şcolit de unul dintre cei mai buni specialişti în tehnici de manipulare. Şi are o mare independenţă în decizii. Dealtfel, la Antena3 şi RTV, totul se face după metode din manualele de manipulare.
Cu precizare că la Antena3, supravegherea este asigurată de Adrian Ursu iar la RTV de doi generali adevăraţi. Să vă mai dau nişte nume. De personaje care au în spate protectori: Corina Drăgotescu, Iosif Buble, Elena Vijulie, Sorina Matei, Dan Andronic,Cristian Unteanu, Andrei Bădin, Radu Tudor. Care, în pofida faptului că nu îl suportă pe Victor Ponta, şi care ştie de la protectorul lui multe lucruri, în locul unei atitudini fireşti, de român adevărat aşa cum se pretinde, de a ieşi să spună aceste lucruri public, tace complice.
Să nu mai vorbim că pe Antena3 se petrece cea mai perversă manipulare. ,,Neamţul” Iohannis este împroşcat cu lături în timp ce ,,arabul” Arafat este prezentat în rol de erou naţional. Iar la nivel guvernamental i s-au dat pe mână componente strategice privind siguranţa naţională.”

Scandalul Megapower ! Va izbucni FOARTE CURAND !

 Actualul premier Victor Ponta a fost procuror de caz în scandalul Megapower. În 18 mai 1998, în portul Constanța sosea, cu nava rusă "Sibirski", aflată sub pavilion bulgăresc, un container expediat din Statele Unite de firma Megapower către o societate din România, Kamino. Containerul a fost încărcat în California și conținea 170 de cutii pline cu documente și aparatură electronică.

Timp de 150 de zile, nimeni nu s-a prezentat să revendice containerul, așa că acesta a intrat în proprietatea statului român, fiind deschis în prezența vameșilor și a polițiștilor, apoi conținutul containerului a fost preluat de SRI. S-a vorbit ulterior că cele opt tone de documente conțineau o arhivă a firmei Megapower, din SUA.

Din firma respectivă făceau parte doi imigranți români: Cristian Lazarovici și Robert Deutsch. În acest dosar au fost vehiculate o mulțime de nume de politicieni, de la Ion Iliescu până la Petre Roman, Radu Berceanu sau Theodor Stolojan. Era vorba de finanțarea, de către Guvernul României, a companiei Megapower, cu peste 11 milioane de dolari.

 „În 1998 s-a declanşat scandalul Megapower şi, absolut întâmplător, dosarul i-a fost repartizat spre anchetare procurorului Victor Ponta. Atunci, procurorul anchetator nu a găsit probe împotriva profesorului Deutsch, care era vicepreşedintele firmei americane, beneficiare a 12 milioane de dolari trimişi din România pentru achiziţionare de tehnică pentru telecomunicaţii. Mai mult, procurorul Ponta nu a putut reconstitui ce s-a întâmplat cu cele 12 milioane de dolari trasmise de partea română firmei americane (unde vicepreşedinte era Robert Deutsch).” 

Presedintele Stratfor recunoaste ca in caz de razboi, NATO, nu va apara Romania ! Tot el mai spune ca “Romania trebuie sa se apere singura” !

Asta, este una dintre stirile, care-mi face deosebita placere s-o citesc. De ce ? Pai, timp 10 ani, ni s-a tot spus “cat de bine este ca am intrat in NATO”, cea mai mare organizatie terorista a “democratiei”. Acum, intr-un mod incredibil, un mason ca George Friedman, a spus cu nonsalanta ca “Romania trebuie sa fie pregatita sa se apere singura”, in cazul unui atac.

De pe site-ul Ziare.com aflam stirea initiala:

“George Friedman, presedinte si fondator Stratfor, atrage atentia ca ne aflam intr-un Razboi Rece, iar NATO, “care, de fapt, inseamna SUA, pentru ca restul aliatilor nu au forta militara”, nu va apara Romania daca tara noastra nu face efoturi pentru a se apara singura.
“In Ucraina nu va fi un razboi pentru ca europenii nu au armate, iar americanii nu vor lupta un razboi in Ucraina. Rusii sunt foarte slabi, au esuat in Kiev, au esuat in est, acum incearca sa foloseasca energia. Nu cred ca va fi un razboi in sensul ca vor fi trupe americane mobilizate catre est si trupe rusesti care inainteaza spre vest”, a declarat Friedman, intr-un interviu acordat Adevarul.
Presedintele Stratfor a subliniat ca suntem deja intr-un Razboi Rece, “iar acum facem aliante. Romania, dupa vizita vicepremierului Biden, dupa vizita Secretarului Apararii Chuck Hagel, este cu siguranta granita”.
Friedman: Rusia in timp va slabi. Europa este o iluzie. Cand iluzia va cadea, veti realiza ca sunteti romani
“Nu am luptat niciodata in Razboiul Rece. Nu avem suficienta forta astfel incat sovieticii sa nu poata ataca, noi evident ca nu puteam ataca in profunzimea URSS, nu suntem Napoleon, nu suntem Hitler, nu suntem nebuni.
Dar am construit o structura de alianta si am transformat Germania de Vest in inima acestei aliante si am facut Germania de Vest o tara bogata – prin ajutoare, prin deschiderea pietei noastre catre ei. Strategia americana in orice situatie este sa ia tarile cele mai vulnerabile si sa le intarim. Si, abia apoi, le garantam securitatea in cazul in care au nevoie de asta.
Insa strategia SUA nu presupune sa-si preia cea mai mare parte din responsabilitate. Nu vom incerca niciodata sa aparam o tara europeana care nu este pregatita sa se apere singura. (…) Nu poti apara o tara in fata unei invazii. Polonia, in 1939, a picat in sase saptamani. Cum o aperi? Cum trimiti forte acolo?”, a adaugat Friedman.
“Din punctul de vedere al americanilor, NATO nu exista”
Acesta a explicat ca NATO este o alianta militara, iar tarilor din NATO nu au armate. “Din punctul de vedere al americanilor, NATO nu exista”, sustine analistul.
“Oricine iti poate acorda un sprijin simbolic, iar britanicii si francezii iti pot furniza sprijin concret, dar limitat. Atunci cand oamenii spun NATO, de fapt vor sa spuna SUA. Iar SUA au intervenit in Europa de trei ori in ultimul secol si de fiecare data a fost in ultimul moment. Dupa ce a cazut tarul, am trimis un milion de oameni in Primul Razboi Mondial.
Am invadat Europa in 1944, in Normandia. In timpul Razboiului Rece, am trimis trupe defensive. Asa ca strategia americana presupune patru etape. Prima este sa construim o structura de alianta. A doua presupune consolidarea si inarmarea aliantei. Iar a treia este ca structura de alianta sa preia cea mai mare parte a responsabilitatii pentru apararea nationala. A patra inseamna ca SUA garanteaza interventie daca este nevoie, avand deja ceva trupe aici. Noi ne aflam acum in cea de-a doua etapa. Am identificat Polonia, Romania si Turcia drept aliati esentiali. Suntem in plin proces de a stabili ce fel de forta va avea Romania si care va fi relatia noastra cu Romania”, a completat Friedman.
Presedintele Stratfor a reiterat ca nu vom asista la o consolidare a prezentei NATO in Romania, daca romanii nu sunt dispusi sa construiasca o forta echivalenta pentru apararea lor nationala.
Stratfor: Romania, un pilon esential in strategia de aparare a SUA impotriva Rusiei
“Ceea ce Romania trebuie sa dea in alianta este prima aparare. Cred ca problema acestei regiuni si a Romaniei este ca prima intrebare pe care o puneti este: ‘Ce va face NATO pentru noi?’. Insa prima intrebare pe care o pun SUA este ‘Care NATO? Vorbiti cu noi!’. Apoi, a doua intrebare pe care o pun este: ‘Dar voi ce faceti pentru a va apara?’. Polonia a facut niste pasi substantiali. Turcia, bineinteles, este o putere militara majora in regiune. Intelegem istoria Romaniei, intelegem de ce nu este inca asa cum ar trebui sa fie, nu ne asteptam la miracole.
Insa Romania trebuie sa-si ia un angajament fata de propria ei aparare. Asa cum spunem noi, independenta Romaniei nu este mai importanta pentru noi decat este pentru Romania. Asa ca nu cred ca va fi razboi, ci se va trasa un cordon sanitar intre ele. Cred ca Romania si Marea Neagra sunt verigi cheie ale acestui coridor. SUA au o relatie de colaborare foarte buna cu Romania si cred ca Romania intelege ce inseamna daca rusii vin in Carpati. Aceste piese sunt la locul lor, insa publicul roman se confrunta cu o provocare: va doriti sa fiti o natiune. Asumati-va responsabilitatea pentru natiunea voastra”, a conchis presedintele Strafor.”[1]

NATO si Scutul Antiracheta – simple pacaleli pentru Romania !

“Vizita la Bucureşti, în mai 2013, a analistului american George Friedman (foto) a fost un prilej de a dinamita toate supoziţiile neverificate ale gândirii geostrategice româneşti.
Analizele lui George Friedman, fondatorul agenţiei Stratfor şi principalul ei animator, au provocat nu doar un frison de emoţie geopolitică, dar şi câteva replici consistente. Este remarcabil mai ales textul lui Valentin Naumescu („Stratfor, Rusia şi puterea simbolurilor”, Contributors.ro) în ceea ce priveşte ponderea aspectului simbolic în reglarea raporturilor de putere.
George Friedman spusese la Bucureşti cu o bruscheţe care a şocat inclusiv pe reprezentanţii mediilor oficiale, că scutul antirachetă nu are nicio utilitate defensivă reală şi că este doar un simbol. Or, profesorul de relaţii internaţionale de la Cluj a căutat să recupereze importanţa proiectului de la Deveselu, argumentând că „puterea însăşi este simbolică” de vreme ce „bătăliile” pentru diverse cauze se câştigă sau se pierd de regulă pe „fronturi simbolice”.
Într-adevăr, simbolurile sunt importante, cu toate că nimeni nu ar trebui să piardă din vedere situaţia în care un simbol rămâne fără acoperire. Un simbol, aşa cum bine ştim, conţine două lucruri: Unul „prezent” şi altul „absent”, dar nu mai puţin real. Or, dacă lucrul pe care îl reprezintă, încetează să existe sau se dovedeşte că nu a existat niciodată (ca de pildă valoarea defensivă reală a unor echipamente militare), valoarea simbolică se pierde instantaneu. Aşadar, George Friedman fie s-a înşelat, fie a evitat să spună până la capăt că, în opinia sa, scutul antirachetă ar fi, de fapt, un fals simbol.
Dar nu este singura dificultate pe care o provoacă analiza expertului american. Cea mai mare problemă de interpretare şi asimilare vine din descrierea situaţiei geopolitice româneşti ca fiind greu de susţinut pe termen lung. George Friedman a dat de înţeles că toate angajamentele strategice actuale, incluzând ambiţia integrării în zona euro, relaţia cu NATO şi circumspecţia de principiu faţă de Rusia nu pot fi, pur şi simplu, susţinute simultan. În opinia sa, relaţia cu NATO riscă să devină cu timpul nerelevantă dacă România nu investeşte serios în echipamente militare capabile să-i securizeze frontierele, moneda euro este o ambiţie care nu va face decât să-i sleiască puterile, iar, în aceste condiţii, Rusia nu va mai putea fi ţinută la distanţă. Aceasta este perspectiva care a provocat o reală stupoare.
În analiza evocată mai sus, Valentin Naumescu s-a întrebat pur şi simplu de ce George Friedman dă aparent satisfacţie tezelor de politică externă de la Moscova. Coincidenţele dintre anumite puncte de vedere ale analiştilor Stratfor şi interesele asumate deschis ale Moscovei nu i se par cu totul întâmplătoare şi avertizează asupra anumitor neliniştitoare „coincidenţe”.
Reacţia profesorului Valentin Naumescu este pe deplin semnificativă, căci ea decurge cu necesitate din toate presupunerile poziţiei oficiale româneşti. Şi mai ales din cele implicite şi neanalizate cum ar fi faptul că americanii ar „subvenţiona” automat orice politică românească aşa-zis „pro-occidentală”. La Bucureşti, de exemplu, adoptarea monedei comune este adesea tratată dogmatic ca expresie a integrării „occidentale”, fără să existe reale analize şi evaluări economice. Moneda comună riscă să devină o chestiune de ideologie şi nu una de economie concretă. Ori de câte ori cineva pune timid la îndoială oportunitatea unei aderări pripite, „pro-occidentalii” demască alert interesele Moscovei.
La fel stau lucrurile şi cu scutul antirachetă care nu poate fi discutat raţional la Bucureşti, aici unde domină o ambianţă cvasi-religioasă cu privire la anumite subiecte. Faptul că profesorul Naumescu însuşi argumentează în favoarea dimensiunii simbolice în geopolitică este un progres pe care l-a făcut posibil abia stilul direct şi demistificator al analistului american. Până acum nici măcar acest lucru nu era posibil, fără grave procese de intenţie. În fine, cinismul afişat, fără reţinere, de analistul american, care a sugerat României să-şi pună resursele naturale la dispoziţie dacă nu se poate face altfel interesantă, a fost un şoc.
Aşadar stupoarea se trage mai curând din supoziţiile neverificate cu care se operează la Bucureşti. Dacă George Friedman spune că România nu se potriveşte cu nucleul euro, el face, poate, mai curând un serviciu economiei vest-europene avansate, decât anumitor presupuse intenţii ruseşti, iar dacă denunţă caracterul decorativ al scutului antirachetă atenţionează România asupra unor riscuri reale. Faptul că sugerează României o asociere cu Turcia, în afara zonei euro, converge perfect cu o anumită linie de gândire vest europeană, care se teme de balastul social pe care l-ar reprezenta ţările cu economii fragile într-o uniune mai strâns integrată.
Să semnalăm aşadar ambiguitatea analizelor şi recomandărilor lui Friedman. Poate că a fost citit greşit şi liniile de fugă ale analizei sale se întâlnesc în altă parte. În orice caz, primul serviciu pe care George Friedman îl face mediului public românesc este că îl scoate din dogmatismul său şi îl provoacă să gândească pe cont propriu.”[2]
P.S. Aşadar, în anul 2002, atunci când România a intrat în NATO, politicienii români, dar şi alţi politicieni americani ne spuneau că România are, de-acum înainte, garantată securitatea naţională “for ever”. În cazul în care România ar fi atacată de Rusia sau de către un alt stat inamic, imediat SUA, precum şi alţi aliaţi vor sări în apărarea noastră. Acum, un binecunoscut analist militar american, omul CIA-ului, ne spune “verde în faţă”:“România trebuie să-şi ia un angajament faţă de propria ei apărare. Asumaţi-vă responsabilitatea pentru naţiunea voastră”. Adică, mai simplu: “Dacă vă atacă ruşii, noi nu ne băgăm. Faceţi singuri faţă”! Şi atunci, mă întreb naibii: ce mai căutăm noi în NATO!? Dacă acest lucru elementar nu ne este, de fapt, asigurat, atunci apartenenţa noastră la această structură militară este inutilă. Eu cred că Friedman n-a declarat întâmplător aceste lucruri… a fost trimis în România de către serviciile secrete pentru a ne transmite acest mesaj şi a ne obişnui cu ideea că suntem singuri pe frontul din faţă.

TRIUMVIRATUL MALEFIC din sistemul juridic jefuieste si distruge poporul român prin procurori, judecatori, avocati, lichidatori si executori aflati in mana strainilor

 Așa numitul „Triumvirat malefic” care controlează sistemul de jusțiție din România – acesta fiind doar una dintre piesele de puzzle ale Sistemului de exploatare în care suntem ținuți de străini. De citit doar de cei care s-au săturat de poveștile, minciunile și aburelile de la TV. Cei care n-au înțeles încă faptul că noi românii suntem în prezent exploatați de străini infiltrați în conducerea statului (sau prin slugi ale străinilor – infractori ).
Triumviratul malefic din sistemul juridic românesc și efectele acțiunilor lui:
Cătălin Predoiu este ginerele, partenerul de birou şi în fapt sluga lui Călin Zamfirescu.
Călin Zamfirescu este partenerul lui Ariel Shalev, ce acţionează sub identitate falsă de Arin Stănescu care împreună cu Valeriu Stoica formează ceea ce în sistemul juridic este cunoscut drept TRIUMVIRATUL MALEFIC.
Călin Zamfirescu este Preşedintele Onorific, după ce 20 de ani a fost Preşedinte Uniunii Barourilor din România adică TIRANUL ABSOLUT AL AVOCAŢILOR, cu înalt grad în Mossad.
Ariel Shalev este Preşedintele Onorific, după ce 15 de ani de la infiintare a fost Preşedinte Uniunii Lichidatorilor din România adică TIRANUL ABSOLUT AL LICHIDATORILOR, adică în româneşte, are misiunea de a închide toate afacerile băştinaşilor (românilor) din România şi a trece averea acestora către şefii lui, avându-se in vedere ca are un înalt grad în Mossad.
Valeriu Stoica este şeful absolut al lui Traian Băsescu, este omul care transmite şi urmăreşte executarea ordinelor dispuse pentru Băsescu de şefii lor, mai sus ca cei ai celorlalţi doi şi asta în toată perioada scursă de peste 25 de ani.
TRIUMVIRATUL MALEFIC a preluat ilegal şi a închis toate băncile autohtone a căror acţionari nu au vrut să vândă la străini, la anume străini, cazul cel mai cunoscut fiind Banca Internaţională a Religiilor, cu scopul evident ca Poporul Român să nu aibă nici o şansă de susţinere economică în fata atacului concertat la care este supus de 25 de ani.
TRIUMVIRATUL MALEFIC a aranjat impunand lui Băsescu instalarea lui Predoiu ca ministru al justiţiei în 2008 pentru ca să obţină Scoaterea de sub Urmărire penală a lui Călin Zamfirescu, Ariel Shalev şi încă a 12 persoane dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul lichidării ilegale a Bancii Internaţionale a Religiilor. Predoiu și-a îndeplinit misiunea in mai puţin de 3 luni de la instalare.
TRIUMVIRATUL MALEFIC concepe şi elaborează textele tuturor legilor din Statului Român de 25 de ani, Legea 15/1990 inclusiv, care sunt trimise de „Ochii Lumii” la comisiile juridice la Senat şi Camera Deputaţilor, camere care votează fără nici o modificare. Aşa ajung legile să fie în defavoarea Poporului Român pe zi ce trece tot mai grav.
TRIUMVIRATUL MALEFIC CONTROLEAZĂ în mare măsură sistemul juridic, respectiv judecători, procurori, avocaţi, lichidatori, executori prin care Poporul Român este jefuit de ceea ce nu a fost jefuit încă prin privatizare şi creditare.
Pe scurt, în 25 de ani TRIUMVIRATUL MALEFIC a perfecţionat un sistem juridic identic cu cel din anii 1950-1955 în care anume persoane în funcţii de judecători, procurori, avocaţi, executori, gardieni, şefi de penitenciare şi alte persoane în sistemul juridic au ABSOLUTĂ IMUNITATE JURIDICĂ, adică pot încălca orice lege fără a suporta vreo consecinţă, întreg sistemul apărându-i prin SIMPLĂ INACŢIUNE, în cel mai simplu mod, simplu ca „bună ziua”: NU SE INSTRUMENTEAZĂ DOSARELE INTENTATE, PLÂNGERILE PENALE ALE VICTIMELOR NU SUNT DUSE ÎN INSTANŢE. Au scos din legislaţie toate pârghiile prin care o victimă să ducă în instanţă dosarul său. In cazul judecătorilor care prin dispozitiv încalcă legile, asigura că nimeni din sistemul juridic să nu acţioneze, să nu facă absolut nimic împotriva lor.
TRIUMVIRATUL MALEFIC şi complicii din grupul de crimă organizată supremă al Statului Român stabilesc sau pun în executare ordinele de a duce dosarele în instanţă sau ce hotărâri judecătoreşti se vor da contrar prevederilor legale pentru protejarea infractorilor din subordine.
Opera TRIUMVIRATULUI MALEFIC este concretizată azi în situaţia că infractorii de anvergură, străini şi români, ocupă toate funcţiile şi dirijează pentru străini toate pârghiile în Statul Român şi au liber a înfăptui orice infracţiune întrucât:
1) nu sunt condamnaţi,
2) nu sunt condamnaţi pentru că nu sunt judecaţi,
3) nu sunt judecaţi pentru că dosarele nu sunt duse în instanţă,
4) nu sunt duse în instanţă pentru că procurorii nu sunt obligaţi să instrumenteze dosarele; le vor instrumenta doar pe cele pentru care primesc ordin de la membri TRIUMVIRATULUI MALEFIC;
5) dacă prin întâmplare dosarul ajunge în instanţă, în cazul în care a ajuns din vreo eroare la un procuror independent (care se găsesc rar de tot), dosarul este alocat „aleatoriu” la judecătorii infiltraţi de crimă organizată care vor da hotărâri cu încălcarea legii în favoarea infractorilor;
6) Faţă de aceşti judecători, se poate face plângere penală pentru abuz în serviciu coroborat cu încălcarea obligaţiei de a asigura supremaţia legii conform legii magistraţilor;
7) Plângerea penală va ajunge la un procuror care va pune dosarul pe traseul cercului vicios la punctul 4) mai sus.
Toate informaţiile sunt din surse publice şi le cunosc întrucât sunt victimă a acestui TRIUMVIRAT MALEFIC care a organizat atacul asupra mea şi a firmelor mele, atac ce continuă de peste 14 ani, în urma căruia au distrus firmele şi şi-au însuşit, ei şi complicii lor, tot ceea ce eu am construit pe cont propriu fără relaţii şi şpăgi împreună cu cei 750 de angajaţi pe care i-am avut în firmele dezvoltate de la mai nimic după Revoluţie până la anul 2000. Grupul meu de firme era complet independent de străini, de firmele lor, de băncile lor, făceam treabă pentru români cu români. Eu sunt un caz tipic de român independent jefuit şi distrus de nişte străini cu mâna sistemului juridic.
Se merge către realizarea unei mase critice de infractori inumani de o incomprehensibilă cruzime strecuraţi peste tot în sistemul juridic ceea ce va rupe echilibrul ţinut acum doar de un număr mic de procurori şi de un număr mare de judecători corecţi. Când echilibrul va fi rupt, vom vedea reluarea prigoanei împotriva românilor în anii 1950′ sau a ruşilor din 1917 în prezent, de fapt un previzibil genocid când dezastrul şi alungarea celor mai buni români din țară în cei 25 de ani până acum vor fi o amintire duioasă.
Observaţi vă rog că se vorbeşte de torţionari, de jandarmi, de politicieni care au avut un rol în distrugerea românilor în anii 1938-1958 DAR NU SE VORBEŞTE DE JUDECĂTORII CARE AU DAT HOTĂRÂRI JUDECĂTOREŞTI CONTRARE FAPTELOR, CONTRARE PROBELOR, FĂRĂ PROBE, FARA VINOVAŢIE UNOR PATRIOŢI. CINE AU FOST JUDECĂTORII ? CÂŢI AU FOST ROMÂNI ŞI CÂŢI DE ALTE ETNII?
Poate tot răul spre bine întrucât întrebându-mă ce m-a izbit fără să fi făcut absolut nici un rău nimănui, am descoperit lucruri ce nu pot fi gândite de mintea unui om normal, absolut de neimaginat, de necrezut, străine de orice firesc. Aşa am înţeles ce a păţit Neamul nostru blajin şi paşnic în ultimii 200 de ani, calvarul pe care îl suferim nevinovaţi, din vina cui, cine ne chinuie şi ne-a stricat viaţa şi ne organizează un viitor îngrozitor. Dacă cu 14 ani in urmă aş fi ştiut 1 la mie din ce ştiu acum, nu m-ar fi putut ataca.
Posibil ca Dumnezeu m-a supus la un calvar de 14 ani cu urmări catastrofale pentru restul vieţii mele si familiei, copiilor si celorlate rude, cu scopul să aflu şi să transmit ce am aflat și am înțeles din experiența proprie, către ceilalţi români.
Doamne-ajută !
Sursa: comentariu la acest text.

Detalii despre TRIUMVIRATUL MALEFIC Călin Zamfirescu – Ariel Shalev – Valeriu Stoica și în acest articol din 2008: http://www.justitiarul.ro/triumviratul-malefic-valeriu-stoica-calin-andrei-zamfirescu-si-arin-stanescu/

Fenomenul falimentelor bancare ale unor banci autohtone a fost prezentat de ocupantii tarii ca o banala falimentare a unor societati comerciale din cauza unor directori ticalosi. ACEASTA ESTE VERSIUNEA OFICIALA A OCUPANTULUI, SI BINEINTELES ESTE FALSA. Toate bancile falimentate au ca numitor comun ca actionarii erau autohtoni, deci independenti de ocupantii tarii, deci nu puteau sa fie inrolati in politicile antinationale ale ocupantutilor si nu au vrut sa vanda la ocupanti.
Si aflam din ce in ce mai multe detalii ca nu erau falimentare ci dimpotriva erau prospere si constituiau un obstacol de netrecut pentru ocupanti in lucrarea lor de distrugere a Poporului Roman si preluaera ilegala a patrimoniului imobiliar si al resurselor Romanei.
DISTRUGEREA SAU PRELUAREA ILEGALA A BANCILOR AUTOHTONE A FOST CONDITIA ESENTIALA PENTRU FINALIZAREA PROCESULUJI DE SARACIRE SI JEFUIRE A POPORULUI ROMAN CU SCOPUL PRELUARII AVERII ROMANIEI PENTRU OCUPANTUL ILEGAL DAR SILENTIOS AL TARII.
FARA PRELUAREA BANCILOR DE CATRE OCUPANTII TARII, NU SE PUTEAU IMPLEMENTA TEHNICILE DE SARACIRE FINALA A POPORULUI ROMAN. Acestea au inclus in ultimii 10 ani oferte de creditare catre firme si populatie garantate cu valori reale, dupa care S-A ORGANIZAT RETRAGEREA SINCRONIZATA A CREDITELOR DE LA FIRME cu rezultatul imposibilitatii de a plati creditele atat pentru firme cat si pentru populatia dependenta de functionarea firmelor cu finalitatea ca firmele au fost excluse din piata si toti si-au pierdut garantiile reale devenite proprietatea ocupantului evreu sub identitate falsa.
Toate masurile luate sunt implementate spre a crea situatia in care membrii Poporului Roman sunt manipulati in situatia de fi datori dar nu a putea plati datoriile cu finalitatea urmarita a EXCUTARII SILITE OBTINUTA FRAUDULOS PRIN INSELACIUNE INSTITUTIONALIZATA!!! 

Si aici se releva importanta justitiei si valoarea esentiala pentru ocupanti de a organiza anterior tuturor acestor manevre mecanismul de pervertire a justitiei, infaptuit si adminstrat de TRIUMVIRATUL MALEFIC.
CE ESTE TRIUMVIRATUL MALEFIC? Este varful a celei mai distructive, probabil, organizatii ce a actionat vre-odata pe teritoriul Romaniei care a destructurat statul si submineaza ordinea publica pana in cel mi marunt detaliu, o organizatie de o toxicitate dificil de definit: Valeriu Stoica, Calin Andrei Zamfirescu si Arin Stanescu.
Detalii despre triumviratul malefic aici:
http://www.justitiarul.ro/triumviratul-malefic-valeriu-stoica-calin-andrei-zamfirescu-si-arin-stanescu/
Citez din articol: „Ceea ce se ştia dintotdeauna în mod neoficial, adică faptul că nimic nu mişcă în justiţia română fără directivele grupării Valeriu Stoica – Călin Andrei Zamfirescu – Arin Stănescu, s-a oficialializat prin decretul de numire a lui Cătălin Predoiu ca ministru al justiţiei, semnat de Traian Băsescu la 29 februarie 2008. De precizat că, de facto, ministrul justiţiei este Călin Andrei Zamfirescu, iar ginerele acestuia, Cătălin Marian Predoiu, figurează ca ministru în decret, doar de ochii lumii.”
Valeriu Stoica, fost minstru al Justitiei in guvernul CDR, este controlorul si dirijorul real lui Traian Basescu, in forma chipurile doar vice in PDL.
Calin Zamfirescu a avut diferite demnitati de cand se stie in organizatiile avocatilor, acum cu o calitate onorifica pe viata, adica este tartorul secret al avocatilor in Romania.
Lichidatorul bancilor si ai firmelor autohtone, instrumentul folosit de Statul Roman ocupat si condus de ne-români, pentru eliminarea oricarei afaceri autohtone este RVA INSOLVENCY detinuta si condusa de persoana care in Romania are numele de Arin Stanescu si in Israel se numeste Ariel Shalev avand si doua date de nastere diferite! Este banuit a fi ofiter cu inalt grad in MOSSAD, detine de la infiintare functia de presedinte al lichidatorilor din Romania cu misiunea de a lichida toate afacerile autohtone, cu prioritate bancile iar apoi au urmat firmele si activele firmelor preluate de banci pentru a fi distribuite ocupantului evreu. TOTUL SUB IDENTITATE FALSA SI PRETEXTE FALSE.
Ministrul Justitiei a fost pus ginerele obedient al celui care a organizat lichidarea ilegala a tuturor bancilor autohtone Calin Zamfierscu si fin de cununie a lui Arin Stanescu, banci a caror actionari majoritari au refuzat sa vanda banca la bancile internationale si care, daca nu ar fi fost distruse, ar fi facut imposibila saracirea poporului Roman in a doua etapa dupa 2000, prima fiind devalorizarea economiilor si a puterii de cumparare comisa de Isarescu intre 1990-2000. Imediat dupa numirea lui Predoiu ca ministru, TRIUMVIRATUL MALEFIC si inca 11 persoane au fost scosi de sub urmarire penala pentru falimentarea ilegala a Bancii Religiilor si furtul averii din trezorerie si a patrimoniului de garantii si active ale bancii in valoare estimata de 400 milioane de Euro.
TRIUMVIRATUL MALEFIC se asigura ca oricine s-ar perinda la guvernare, ei vor detine postul de Ministru al Justitiei (vezi si schimbarile recente unde el e singurul ramas din vechile echipe de 4 ani) deoarece ACESTACONTROLEAZA TOTI PROCURORII DIN TARA PE LINIE IERARHICA SI DISCIPLINA CVASI-MILITARA. Cu ce scop? Simplu: procurorii pot impiedica orice cercetare penala. Cu alte cuvinte, procurorii pot favoriza infractorii prin inactiune, nefiind nici o obligatie legala sau penalizare ca sa desfasoare cercetarile. Astfel TRIUMVIRATUL MALEFIC controleaza INTREG CORPUL INFRACTIONAL DE MARE ANVERGURA AL ROMANIEI si isi protejeaza insasi proprile infractiuni uluitoare si nu numai ale lor.
Odata numit presedinte, Basescu a facut tranzactia cu liberalii, ei sa voteze modificari la legi care l-au pus in controlul total al parchetelor si sistemelor de spionaj intern iar liberalii au primit exclusivitatea asupra bugetului timp de 3 ani. Asa va puteti explica cum pradatorii din PD au donat ciolanul bugetului integral liberalilor pentru 3 ani.
Procedeul se califica a fi numit “IMPLEMENTAREA MECANISMULUI DE ASIGURARE A IMUNITATII JURIDICE PENTRU MARII INFRACTORI”. Dupa obtinerea acestor puteri, conform noilor legi, el si Minstrul Justitiei, atunci Macovei Monica, acum Predoiu, au primit competenta de a schimba conducerea institutiilor unde au pus oameni obdienti si santajabili si a ordonat identificarea tutoror faptelor penale comise in timpul guvernarilor anterioare, in particular membrii PSD dar nu numai, cele mai ales cu rezultat lichid, monetar, adica ilegalitati facute precum si spagile si traseul lor.
Au urmat defilarea la D.N.A. a “florii” politicienilor si asa zisilor “oameni de afaceri”. Au trecut anii. La D.N.A. e acelasi Daniel Morar si al Parchetul Suprem este aceeasi Kovesi.
BASESCU si TRIUMVIRATUL MALEFIC tin sistemul juridic si marii infractori in santaj continuu: ii scapa daca depun parte din ce au furat, ii strang cu usa puscariei daca sunt prea zgarciti.
CUM SE ACTIONEAZA SI CE RAMANE DUPA CE TREC ASTIA PRIN VIATA TA? SE VEDE AICI: DISPARE SI PRAFUL DE PE TOBA:
http://www.ziaruldeinvestigatii.ro/administratie-publica/52-administraie-public/371-averea-bancii-religiilor-prapadita-sub-ochii-ministrului-predoiu
Infractiunea de contaminare a adevarului nu este pedepsita pentru ca procurorii sunt la comanda Ministrului Justitiei, sluga TRIUMVIRATULUI MALEFIC (verificati pe net) si astfel au reusit ca justitia sa fie infectata cu infractori de cea mai mare anvergura la nivel politic, judecatori, procurori, politisti , NU TOTAL DAR SUFICIENT CAT SA NU MAI POATA APLICA LEGEA.
Cazul BANCII INTERNATIONALE A RELIGIILOR
In cazul BANCII INTERNATIONALE A RELIGIILOR cu aplicare punctuala la condamnarea lui DINEL STAICU a existat intr-un prim dosar o sentinta irevocabila din 2010 prin care s-a constatat ca nu exista prejudiciu, creditele nerambursate fiind acoperite cu imobile mai valoroase trecute in patrimoniul bancii.
In al doilea dosar, Dinel Staicu, presedintele BIR Ion Popescu si altii au fost condamnati pentru acelasi prejudiciu, judecatorii in fond apel si recurs au respins toate cererile inculpatilor pentru probe, inclusiv sentinta mentionata. Astfel, au fost condamnat la ani grei de puscarie fara probe, judecatorii incalcand legea care ii obliga sa analizeze si probele prezentate de inculpati. Azi in sistemul actual pervertit, judecatorii pot incalca legea fara consecinte pentru ei deci pot favoriza orice infractor fara nici o opreliste. Desigur doar o minoritate o fac dar e suficient ca intreaga societate sa fie supusa infractorilor.
Dupa condamnare, au facut o cerere separata, al treilea dosar in care judecatorii au constatat ca a existat putere de lucru judecat si nu trebuiau sa fie condamnati in al doilea dosar.
Astfel, instanta in al treilea dosar a corectat imensa nedreptate facuta de instantele in dosarul doi care i-au condamnat.
Spaga s-a dat de adevaratii vinovati DE TRIUMVIRATUL MALEFIC, pentru a fi judecati cei nevinovati in dosarul doi fara probe caci numai asa puteau fi condamnati. D.N.A. ar trebui sa cerceteze judecatorii care i-au condamnat fara sa verifice probele. Mai mult, nu exista nici o victima a acestui presupus prejudiciu, victimele reale, actionarii bancii sunt cu totul in sprijinul presedintelui Popescu impotriva TRIUMVIRATULUI MALEFIC. Mai mult, domnul Popescu a fost condamnat pentru o caliate pe care nu a avut-o niciodata, nu exista prejudiciu, banca in lichidare din care s-a vandut o parte din active la preturi derizorii totusi e in castig si azi. Unde e falimentul? Un om de 78 de ani este incarcerat pentru 7 ani complet nevinovat doar pentru a i se grabi moartea prin care TRIUMVIRATUL MALEFIC va scapa de un foarte perseverent urmaritor si vor putea ramane necercetati cu averea bancii, a unor deponenti si a actionarilor.
CUM ACTIONEAZA OCUPANTUL
Prin institutiile politice obtin modificarea legilor pentru a le asigura monopolul asupra emiterii si circuitului banilor. Astfel Banca Nationala dirijeaza intreg sistemul bancar. Nota bene: bancile ai caror actionari nu au vrut sa vanda la acesti straini au fost distruse ilegal de TRIUMVIRATUL MALEFIC, un grup de ne-oameni straini și foarte mari criminali, organizat cu scopul lichidarii afacerilor autohtone folosindu-se de sistemul judiciar si cel politic. Tot prin institutiile politice au preluat resursele esentiale pentru functionarea societatii: petrolul, gazul, electricitatea.
Odata pusa la punct infrastructura emiterii si circuitului banilor si al distributiei resurselor esentiale, au atacat populatia:
1) Prin politic au redus veniturile celor care depind de buget;
2) Prin politic au crescut impozitele pentru a creste costurile truturor;
3) Prin firmele ce controleaza resursele esentiale au crescut costurile de supravietuire ale populatiei la toate produsele precum si ale tuturor firmelor;
4) Au introdus in Romania firmele lor straine sa faca chipurile “competitie”, in aceleasi domenii cu cele autohtone; cel mai potrivit pot fi denumite, firme atacatoare;
5) Firmele atacatoare au coborat preturile sub nivelul costurilor astfel incat si ele si cele autohtone au pierderi;
6) Firmele atacatoare acopera pierderile cu credite acordate de banci, in mod preferential exclusiv acestor firme;
7) Firmele autohtone care s-au alaturat atacatorilor primesc alocatii de la buget disimulate drept contracte pentru care nu trebuie sa faca nimic sau mai nimic, ilustram cateva din mii: autostrazi inexistente, intretinere drumuri nefacute, intretinere spatii verzi, lucrari inutile la cai ferate;
8) Firmele autohtone care refuza sa isi atace propria tara, nu au surse din care sa isi acopere pierderile si sunt nevoite sa inchida, reducand si mai mult veniturile populatiei dependente de ele; desigur, nu inainte ca bancile sa le acorde niste credite operationale chipurile de salvare, pe care neputand sa le returneze la timp, pierd si garantiile reale (imobile, alte bunuri concrete) in favoarea bancilor de fapt al acelorasi persoane care au organizat totul;
9) Cu venituri tot mai mici si costuri tot mai mari, populatia ia in disperare credite garantate cu putinul pe care il mai au, locuinta in cel mai des caz, doar ca sa mai supravietuiasca, nu reuseste si pierde si adapostul si putinul pe care il mai aveau;
10) Surplusul de bani care apare la populatie este absorbit prin costuri tot mai mari la resurse esentiale direct pe combustibili, gaz, electricitate sau prin costuri mai mari la produsele pentru care se folosesc aceste resurse si impozite de tot felul tot mai mari;
11) Odata instalat monopolul ne-oamenilor straini asupra economiei, disimulat intr-un numar de firme aparent fara un actionariat si management comun (FALSA IDENTITATE din nou si in acest mod), calitatea produselor si serviciilor scade si produsele devin tot mai toxice fara nici o posibilitate de a mai aparea alternative de surse sanatoase sau daca cineva ia vreo initiativa, apare un competitor detinut de ne-oamenii straini si prin mecanismul coborarii preturilor, il forteaza sa inchida;
12) Creditele date firmelor atacatoare nu urmau niciodata sa fie returnate; planul este si va fi ca periodic sa fie convertite in pierderi pentru banci; desigur creditele acestea sunt date fara garantii;
13) Guvernul de straini ce conduce Romania semneaza contracte de imprumut in numele Poporului Roman chiar cu neoamenii straini care au organizat tot ceea ce am descris sumar mai sus;
14) Neoamenii strainii emit banii din nimic, nu au nevoie decat de o tastatura si transmit cate zerouri este nevoie. Acesti bani nu au existat. Sunt lansati in sistem pentru a mentine in functiune mecanismul de preluarea a tarii prin sistemul bancar si prin privatizari catre neaomenii straini;
15) Banii ajunsi la Banca Nationala sunt dati bancilor comerciale pentru a acoperi pierderile mentionate mai sus;
16) Romania se alege cu datorii pentru compensarea carora, strainii care au dat banii, ii cer sa vanda tot lor tot ce mai are ramas nevandut, respectiv baza energetica si operationala a tarii,
17) Statul Roman, adica Poporul Roman, a devenit dator si ramane dator pentru banii folositi pentru functionarea mecanismului prin care i se ia toata averea si este distrus biologic. FARA SA ISI FI DAT NICIODATA CONSIMTAMANTUL PENTRU NICI UNA DINTRE ACESTE MODALITATI DE FUNCTIONARE A SOCIETATII;
18) Odata ramas fara mijloace independente, Poporul Roman nu mai poate lua decizii in favoarea sa si in consecinta nu mai poate continua sa existe; UN GENOCID EXECUTAT SILENTIOS FARA CA VICTIMA SA BAGE DE SEAMA.