Presedintele Stratfor recunoaste ca in caz de razboi, NATO, nu va apara Romania ! Tot el mai spune ca “Romania trebuie sa se apere singura” !

Asta, este una dintre stirile, care-mi face deosebita placere s-o citesc. De ce ? Pai, timp 10 ani, ni s-a tot spus “cat de bine este ca am intrat in NATO”, cea mai mare organizatie terorista a “democratiei”. Acum, intr-un mod incredibil, un mason ca George Friedman, a spus cu nonsalanta ca “Romania trebuie sa fie pregatita sa se apere singura”, in cazul unui atac.

De pe site-ul Ziare.com aflam stirea initiala:

“George Friedman, presedinte si fondator Stratfor, atrage atentia ca ne aflam intr-un Razboi Rece, iar NATO, “care, de fapt, inseamna SUA, pentru ca restul aliatilor nu au forta militara”, nu va apara Romania daca tara noastra nu face efoturi pentru a se apara singura.
“In Ucraina nu va fi un razboi pentru ca europenii nu au armate, iar americanii nu vor lupta un razboi in Ucraina. Rusii sunt foarte slabi, au esuat in Kiev, au esuat in est, acum incearca sa foloseasca energia. Nu cred ca va fi un razboi in sensul ca vor fi trupe americane mobilizate catre est si trupe rusesti care inainteaza spre vest”, a declarat Friedman, intr-un interviu acordat Adevarul.
Presedintele Stratfor a subliniat ca suntem deja intr-un Razboi Rece, “iar acum facem aliante. Romania, dupa vizita vicepremierului Biden, dupa vizita Secretarului Apararii Chuck Hagel, este cu siguranta granita”.
Friedman: Rusia in timp va slabi. Europa este o iluzie. Cand iluzia va cadea, veti realiza ca sunteti romani
“Nu am luptat niciodata in Razboiul Rece. Nu avem suficienta forta astfel incat sovieticii sa nu poata ataca, noi evident ca nu puteam ataca in profunzimea URSS, nu suntem Napoleon, nu suntem Hitler, nu suntem nebuni.
Dar am construit o structura de alianta si am transformat Germania de Vest in inima acestei aliante si am facut Germania de Vest o tara bogata – prin ajutoare, prin deschiderea pietei noastre catre ei. Strategia americana in orice situatie este sa ia tarile cele mai vulnerabile si sa le intarim. Si, abia apoi, le garantam securitatea in cazul in care au nevoie de asta.
Insa strategia SUA nu presupune sa-si preia cea mai mare parte din responsabilitate. Nu vom incerca niciodata sa aparam o tara europeana care nu este pregatita sa se apere singura. (…) Nu poti apara o tara in fata unei invazii. Polonia, in 1939, a picat in sase saptamani. Cum o aperi? Cum trimiti forte acolo?”, a adaugat Friedman.
“Din punctul de vedere al americanilor, NATO nu exista”
Acesta a explicat ca NATO este o alianta militara, iar tarilor din NATO nu au armate. “Din punctul de vedere al americanilor, NATO nu exista”, sustine analistul.
“Oricine iti poate acorda un sprijin simbolic, iar britanicii si francezii iti pot furniza sprijin concret, dar limitat. Atunci cand oamenii spun NATO, de fapt vor sa spuna SUA. Iar SUA au intervenit in Europa de trei ori in ultimul secol si de fiecare data a fost in ultimul moment. Dupa ce a cazut tarul, am trimis un milion de oameni in Primul Razboi Mondial.
Am invadat Europa in 1944, in Normandia. In timpul Razboiului Rece, am trimis trupe defensive. Asa ca strategia americana presupune patru etape. Prima este sa construim o structura de alianta. A doua presupune consolidarea si inarmarea aliantei. Iar a treia este ca structura de alianta sa preia cea mai mare parte a responsabilitatii pentru apararea nationala. A patra inseamna ca SUA garanteaza interventie daca este nevoie, avand deja ceva trupe aici. Noi ne aflam acum in cea de-a doua etapa. Am identificat Polonia, Romania si Turcia drept aliati esentiali. Suntem in plin proces de a stabili ce fel de forta va avea Romania si care va fi relatia noastra cu Romania”, a completat Friedman.
Presedintele Stratfor a reiterat ca nu vom asista la o consolidare a prezentei NATO in Romania, daca romanii nu sunt dispusi sa construiasca o forta echivalenta pentru apararea lor nationala.
Stratfor: Romania, un pilon esential in strategia de aparare a SUA impotriva Rusiei
“Ceea ce Romania trebuie sa dea in alianta este prima aparare. Cred ca problema acestei regiuni si a Romaniei este ca prima intrebare pe care o puneti este: ‘Ce va face NATO pentru noi?’. Insa prima intrebare pe care o pun SUA este ‘Care NATO? Vorbiti cu noi!’. Apoi, a doua intrebare pe care o pun este: ‘Dar voi ce faceti pentru a va apara?’. Polonia a facut niste pasi substantiali. Turcia, bineinteles, este o putere militara majora in regiune. Intelegem istoria Romaniei, intelegem de ce nu este inca asa cum ar trebui sa fie, nu ne asteptam la miracole.
Insa Romania trebuie sa-si ia un angajament fata de propria ei aparare. Asa cum spunem noi, independenta Romaniei nu este mai importanta pentru noi decat este pentru Romania. Asa ca nu cred ca va fi razboi, ci se va trasa un cordon sanitar intre ele. Cred ca Romania si Marea Neagra sunt verigi cheie ale acestui coridor. SUA au o relatie de colaborare foarte buna cu Romania si cred ca Romania intelege ce inseamna daca rusii vin in Carpati. Aceste piese sunt la locul lor, insa publicul roman se confrunta cu o provocare: va doriti sa fiti o natiune. Asumati-va responsabilitatea pentru natiunea voastra”, a conchis presedintele Strafor.”[1]

NATO si Scutul Antiracheta – simple pacaleli pentru Romania !

“Vizita la Bucureşti, în mai 2013, a analistului american George Friedman (foto) a fost un prilej de a dinamita toate supoziţiile neverificate ale gândirii geostrategice româneşti.
Analizele lui George Friedman, fondatorul agenţiei Stratfor şi principalul ei animator, au provocat nu doar un frison de emoţie geopolitică, dar şi câteva replici consistente. Este remarcabil mai ales textul lui Valentin Naumescu („Stratfor, Rusia şi puterea simbolurilor”, Contributors.ro) în ceea ce priveşte ponderea aspectului simbolic în reglarea raporturilor de putere.
George Friedman spusese la Bucureşti cu o bruscheţe care a şocat inclusiv pe reprezentanţii mediilor oficiale, că scutul antirachetă nu are nicio utilitate defensivă reală şi că este doar un simbol. Or, profesorul de relaţii internaţionale de la Cluj a căutat să recupereze importanţa proiectului de la Deveselu, argumentând că „puterea însăşi este simbolică” de vreme ce „bătăliile” pentru diverse cauze se câştigă sau se pierd de regulă pe „fronturi simbolice”.
Într-adevăr, simbolurile sunt importante, cu toate că nimeni nu ar trebui să piardă din vedere situaţia în care un simbol rămâne fără acoperire. Un simbol, aşa cum bine ştim, conţine două lucruri: Unul „prezent” şi altul „absent”, dar nu mai puţin real. Or, dacă lucrul pe care îl reprezintă, încetează să existe sau se dovedeşte că nu a existat niciodată (ca de pildă valoarea defensivă reală a unor echipamente militare), valoarea simbolică se pierde instantaneu. Aşadar, George Friedman fie s-a înşelat, fie a evitat să spună până la capăt că, în opinia sa, scutul antirachetă ar fi, de fapt, un fals simbol.
Dar nu este singura dificultate pe care o provoacă analiza expertului american. Cea mai mare problemă de interpretare şi asimilare vine din descrierea situaţiei geopolitice româneşti ca fiind greu de susţinut pe termen lung. George Friedman a dat de înţeles că toate angajamentele strategice actuale, incluzând ambiţia integrării în zona euro, relaţia cu NATO şi circumspecţia de principiu faţă de Rusia nu pot fi, pur şi simplu, susţinute simultan. În opinia sa, relaţia cu NATO riscă să devină cu timpul nerelevantă dacă România nu investeşte serios în echipamente militare capabile să-i securizeze frontierele, moneda euro este o ambiţie care nu va face decât să-i sleiască puterile, iar, în aceste condiţii, Rusia nu va mai putea fi ţinută la distanţă. Aceasta este perspectiva care a provocat o reală stupoare.
În analiza evocată mai sus, Valentin Naumescu s-a întrebat pur şi simplu de ce George Friedman dă aparent satisfacţie tezelor de politică externă de la Moscova. Coincidenţele dintre anumite puncte de vedere ale analiştilor Stratfor şi interesele asumate deschis ale Moscovei nu i se par cu totul întâmplătoare şi avertizează asupra anumitor neliniştitoare „coincidenţe”.
Reacţia profesorului Valentin Naumescu este pe deplin semnificativă, căci ea decurge cu necesitate din toate presupunerile poziţiei oficiale româneşti. Şi mai ales din cele implicite şi neanalizate cum ar fi faptul că americanii ar „subvenţiona” automat orice politică românească aşa-zis „pro-occidentală”. La Bucureşti, de exemplu, adoptarea monedei comune este adesea tratată dogmatic ca expresie a integrării „occidentale”, fără să existe reale analize şi evaluări economice. Moneda comună riscă să devină o chestiune de ideologie şi nu una de economie concretă. Ori de câte ori cineva pune timid la îndoială oportunitatea unei aderări pripite, „pro-occidentalii” demască alert interesele Moscovei.
La fel stau lucrurile şi cu scutul antirachetă care nu poate fi discutat raţional la Bucureşti, aici unde domină o ambianţă cvasi-religioasă cu privire la anumite subiecte. Faptul că profesorul Naumescu însuşi argumentează în favoarea dimensiunii simbolice în geopolitică este un progres pe care l-a făcut posibil abia stilul direct şi demistificator al analistului american. Până acum nici măcar acest lucru nu era posibil, fără grave procese de intenţie. În fine, cinismul afişat, fără reţinere, de analistul american, care a sugerat României să-şi pună resursele naturale la dispoziţie dacă nu se poate face altfel interesantă, a fost un şoc.
Aşadar stupoarea se trage mai curând din supoziţiile neverificate cu care se operează la Bucureşti. Dacă George Friedman spune că România nu se potriveşte cu nucleul euro, el face, poate, mai curând un serviciu economiei vest-europene avansate, decât anumitor presupuse intenţii ruseşti, iar dacă denunţă caracterul decorativ al scutului antirachetă atenţionează România asupra unor riscuri reale. Faptul că sugerează României o asociere cu Turcia, în afara zonei euro, converge perfect cu o anumită linie de gândire vest europeană, care se teme de balastul social pe care l-ar reprezenta ţările cu economii fragile într-o uniune mai strâns integrată.
Să semnalăm aşadar ambiguitatea analizelor şi recomandărilor lui Friedman. Poate că a fost citit greşit şi liniile de fugă ale analizei sale se întâlnesc în altă parte. În orice caz, primul serviciu pe care George Friedman îl face mediului public românesc este că îl scoate din dogmatismul său şi îl provoacă să gândească pe cont propriu.”[2]
P.S. Aşadar, în anul 2002, atunci când România a intrat în NATO, politicienii români, dar şi alţi politicieni americani ne spuneau că România are, de-acum înainte, garantată securitatea naţională “for ever”. În cazul în care România ar fi atacată de Rusia sau de către un alt stat inamic, imediat SUA, precum şi alţi aliaţi vor sări în apărarea noastră. Acum, un binecunoscut analist militar american, omul CIA-ului, ne spune “verde în faţă”:“România trebuie să-şi ia un angajament faţă de propria ei apărare. Asumaţi-vă responsabilitatea pentru naţiunea voastră”. Adică, mai simplu: “Dacă vă atacă ruşii, noi nu ne băgăm. Faceţi singuri faţă”! Şi atunci, mă întreb naibii: ce mai căutăm noi în NATO!? Dacă acest lucru elementar nu ne este, de fapt, asigurat, atunci apartenenţa noastră la această structură militară este inutilă. Eu cred că Friedman n-a declarat întâmplător aceste lucruri… a fost trimis în România de către serviciile secrete pentru a ne transmite acest mesaj şi a ne obişnui cu ideea că suntem singuri pe frontul din faţă.