Vitejia și alianța se plătesc

de Radu Golban

Graţie crizei din Ucraina, România, cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, descoperă militarismul. Similar statelor subdezvoltate din zona Africii ecuatoriale sau a Americii Latine, atunci când sărăcia este în toi, sunt în vogă uniformele militare şi gesturile politice cu caracter militarist. Dat fiind faptul că o uniformă militară impune mai mult respect, chiar dacă este purtată doar la birou, decât un program economic şi că acţiuni mediatice de biruitor în luptă asigură mai multă simpatie decât o viziune politică pentru ţară, cei doi conducători de la Bucureşti cu nume predestinate gloriei pe front, Traian şi Victor, au ales cultul epoleţilor.

Unul îl somează pe Putin fluierând cu două degete de pe reduta Cotroceni, să-şi bage minţile în cap şi să fie atent cu ceea ce face în Ucraina, iar celalalt, Victor, şi-a mutat deja biroul la MApN. A-l avertiza direct pe Putin, tradus în alte limbi şi difuzat pe posturi de televiziune în Europa, ar fi pentru domnul preşedinte debutul unei noi cariere în cíné- vérité-ul politic după etapa de la Cotroceni. Domnul Băsescu, modelul liderului bizantin, nu face distincţia dintre un aliat fidel şi o slugă cu iniţiativă. Nu ar fi primul caz în istoria ţării când, doar în virtutea propriei imaginaţii de cum ar trebui să se comporte un aliat, sărim calul în raporturile de forţă cu marile puteri. Istoricul şi publicistul german Walter Post scrie în cartea sa „Hitlers Europa” (Europa lui Hitler) apărută în 2010 că mareşalul Antonescu a fost atât de pornit împotriva Uniunii Sovietice că iniţial Hitler l-a refuzat să accepte angrenarea României în război alături de Germania. Din simplul fapt că doar ura comună faţă de duşman sau disponibilitatea de jertfă nu ţine locul altor calităţi impuse unui aliat. Fără a compara un personaj istoric cu un trecător prin istoria ţării, nu putem exclude că Traian azi rex şi mâine ex îl roagă pe Obama să ne lase să eliberăm Ucraina de sub gheara Rusiei.

Tot pe un fond cultural bizantin, de a dărui Înaltei Porţi propria supuşenie şi de a îngâna după stăpân, doar la alt nivel este şi zborul cu supersonicul american al premierului. În cadrul unei demonstraţii de forţă a unei escadrile de banane F-16, domnul Victor chiar o întrece pe prima slugă a ţării la disciplina acţiunilor cu specific militarismului unui stat din Africa subecuatorială. Este un sentiment de încredere pe care premierul îl transmite tribului atunci când zboară peste Câmpia Turzii, de asemenea la un nivel arhaic atât de subtil încât nici măcar radarul epistemologiei politice româneşti, Crin Antonescu, nu-l mai detectează.

Prin urmare, cultul de bantustan se poate desfăşura pe fondul tensiunilor din Ucraina cu cea mai mare lejeritate, deoarece eclipsează într-un an electoral problemele economice majore ale ţării transformându-ne treptat într-un Românistan. Îndatoraţi până peste cap, cu venituri la un nivel deplorabil, dacă tot nu ne putem ridica ţara economic şi ne sincroniza cu Europa, măcar să ne mândrim cu vitejia. După ce premierul zburător a promis să mărească bugetul Armatei, putem regreta că a fost respinsă propunerea unora din PSD de a-l pune pe Mircea Geoană, conchistadorul vizelor impuse românilor, în funcţia de secretar general al Alianţei Nord-Atlantice. Un astfel de şef în vârful alianţei măcar ar fi militat astăzi ceva mai şarmant alături de cei doi conducători Victor şi Traian pentru o acţiune militară împotriva Rusiei.

Rămâne de văzut care va fi mesajul militarist al celorlalte formaţiuni politice de pe scena politică a ţării. În special la cei care se laudă că au scăpat ţara de faliment, salvând probabil băncile străine din buzunarul cetăţeanului de rând, astăzi reorganizaţi într-o mişcare al cărei nume nu-l merită, „Mişcarea Populară”. O sută de ani de la Primul Război Mondial, în ţara unde a călcat cândva Împăratul Traian, ar putea domnul Băsescu să se inspire din amintirea Ecaterinei Teodoroiu pentru promovarea unei alte dame în fruntea oastei: Elena Udrea ar poza probabil pentru mulţi români într-o uniformă strâmtă militară din colecţia Versace atât de bine, de până şi Gaddafi dacă ar trăi ar declara război României, doar ca să ne fure acest simbol al emancipării de proporţii panafricane.

A fredona de-a industrializarea în emisiuni sau a lălăi idei puerile despre statul minimal preluate din prefaţa unor cărţi a ajuns la români la un nivel de saturaţie. Acestui cuplu politic Victor şi Traian i-a rămas, după ce a adus ţara la marginea prăpastiei, doar să-i mai dea foc, jucând cartea militară. Deoarece întreaga pătură politică a ţării este astăzi responsabilă pentru ultimele două decenii de mutilare a României, singura lor scăpare de un tribunal militar este acest val de militarism. Pentru o perioadă de timp îşi vor legitima privilegiile cu astfel de acţiuni militariste pentru a sustrage atenţia oamenilor de rând de la problemele apăsătoare de ordin economic şi politic. Păcat că Insula Şerpilor nu este la ruşi ca să putem şi noi declanşa un război pentru recucerirea pământului strămoşesc precum a procedat Argentina ocupând insulele Falkland. A fost ultima încercare populistă a juntei militare înainte de a fi dată jos şi condamnată.

Înscenarea unui pericol militar poate fi aşadar chintesenţa statului autoritar de mâine, garant al prerogativelor elitei sfidătoare din fruntea statului. Surplusul de generali numiţi politic şi performanţa serviciilor de informaţii sunt doar paşi preliminari înainte de a scoate şi uniformele militare de la naftalină. Privind această dinamică a evoluţiei politice în etape, probabil că, înainte de a ne bucura cu adevărat de democraţie, vom mai îndura pe ultima sută de metri a nedreptăţii, sub forma împărţirii puterii de către o juntă de jucărie, coruptă şi transpartinică, şi o spoială în uniforme militare.