romania-harta
Voi pleca in aceasta saptamana pentru a vizita un sir de tari care se afla la granita dintre Rusia si Peninsula Europeana: Polonia, Slovacia, Ungaria, Romania, Serbia si Azerbaidjian. Un astfel de tur iti da ocazia sa iei seama la detaliile istoriei. Insa e imposibil sa intelegi aceste detalii daca le scoti din context. Cu cat ma gandesc mai mult la evenimentele recente, cu atat realizez ca ceea ce s-a intamplat in Ucraina nu poate fi inteles decat daca avem in vedere geopoliticile Europene de la 1914 incoace – de acum 100 ani si de la inceputul primului razboi mondial.
In Armele din August, Barbara Tuchman a scris o istorie superba si corecta despre cum a inceput Primul Razboi Mondial. Pentru ea, a fost vorba despre perceptii, interpretari gresite, personalitati si decizii. Era vorba despre lideri si, in istoria ei, ideea implicita era ca Primul Razboi Mondial a fost rezultatul calculelor gresite si al neintelegerilor. Presupun ca, daca te concentrezi pe detalii, razboiul pare a fi o nesansa si pare ca poate fi evitat. Eu am o viziune diferita: razboiul era inevitabil din momentul in care Germania s-a unificat in 1871. Cum s-a intamplat si modul concret in care s-a desfasurat depinde, poate, de decidenti. Ca se va intampla era, insa, o necesitate geopolitica. Intelegerea necesitatii geopolitice ne da un cadru pentru intelegerea a ceea ce se intampla in Ucraina si ceea ce e posibil sa se intample pe viitor. 

Problema germana

Unificarea Germaniei a creat un stat-natiune care a fost extraordinar de dinamic. Pana la inceputul sec. 20, Germania ajunsese din urma economia Marii Britanii. Insa economia acesteia pivota in jurul imperiului care era construit in functie de interesele britanice. Germania nu avea un astfel de imperiu. Atinsese paritatea doar prin crestere interna si exporturi pe baze competitive. Aceasta era doar una din problemele pe care le avea Germania. Sistemul economic international era bazat pe un sistem de detineri imperiale (piete periferice, debusee – n.n.) cuplate cu industrialism european. Germania nu avea astfel de detineri si, astfel, nu avea un control politico-militar al pietelor sale. In timp ce economia sa era egala cu cea a Marii Britanii, riscurile sale erau mult mai mari. 
Riscurile economice erau insotite de cele strategice. Germania se afla pe Campia Nord Europeana, relativ plata, cu doar cateva rauri drept bariere naturale. Germanii ii aveau pe rusi la est si pe francezi la vest. Moscova si Paris devenisera aliati. Daca ar fi atacat simultan Germania intr-un timp ales de ele, Germania ar fi avut mari dificultati in a se apara. Germanii nu cunosteau intentiile ruso-franceze, insa stiau ce capacitati au aceste puteri. Daca ar fi fost razboi, Germania trebuia sa loveasca, intai, intr-o directie, sa obtina victoria si sa isi intoarca fortele catre cealalta parte. 
Cand acel razboi va fi fost purtat, strategia pe care Germania ar fi ales-o in cele din urma si deznodamantul actiunii sale erau nesigure. Insa, spre deosebire de viziunea lui Tuchman despre razboi, un razboi care sa inceapa cu o lovitura germana era inevitabil. Razboiul nu a fost rezultatul neintelegerilor. Mai degraba, a fost rezultatul realitatilor economice si strategice. 
Germanii au lovit Franta prima oara, insa au esuat in incercarea de a-i invinge. Au fost, astfel prinsi intr-un razboi de doua fronturi de care se temeau, insa erau mobilizati integral si puteau rezista. O a doua oportunitate de a-si implementa strategia a aparut in iarna lui 1917, cand o revolta a avut loc impotriva tarului rus, care a abdicat pe 15 martie 1917.(Germania, de fapt, a incitat la revolta in martie, repatriindu-l pe Lenin in Rusia cu infamul tren sigilat.) Existau ingrijorari serioase ca rusii se vor retrage din razboi si, in orice caz, armata lor se degradase considerabil. O victorie germana nu parea doar posibila, ci probabila. Daca s-ar fi intamplat, si daca fortele germane se transferau, apoi, in Franta, era probabil sa-i invinga pe francezi si britanici. 
In aprilie 1917, SUA a declarat razboi Germaniei. Erau mai multe motive, inclusiv amenintarea pusa de submarinele germane care s-ar fi putut apropia de navele americane din Atlantic, dar, de asemenea, temerea ca evenimentele din Rusia ar fi dus la infrangerea aliatilor. SUA avea un profund interes in a se asigura ca pamanturile Eurasiatice nu ar fi cazut sub controlul unei singure natiuni. Resursa umana, materiala si tehnologia controlata de germani ar fi depasit cu mult SUA. America nu ar fi putut accepta o victorie a Germaniei, astfel ca, in mai putin de-un an, a trimis mai mult de un milion de soldati in Europa si a ajutat la combaterea ofensivei germane dupa ce revolutia rusa din octombrie 1917 a scos Rusia din razboi. Tratatul de pace a dus la cedarea Ucrainei catre Germania, plasand Rusia in pericol daca Germania ar fi invins alianta anglo-franceza. In cele din urma, interventia Americana a dus la infrangerea Germaniei si Rusia a recastigat Ucraina. 
Interventia americana a fost decisiva si a definit strategia Americii in Eurasia timp de un secol. Aceasta consta in mentinerea unei balante a puterii. Daca balanta se inclina, Washingtonul isi creste ajutorul si, daca e absolut necesar, intervine decisiv in contextul unei aliante militare existente si efective. 
Al doilea Razboi Mondial a decurs in mod similar. Germanii, din nou intr-o pozitie periculoasa, au facut o alianta cu Sovietele, asigurandu-si un razboi pe un singur front, si, de aceasta data, au invins Franta. Apoi, Germania s-a intors catre Rusia si a incercat sa domine Eurasia in mod decisiv. SUA a fost, la inceput, neutra, apoi a furnizat ajutor Marii Britanii si Rusiei, si, chiar si dupa ce au intrat in razboi, in decembrie 1941, si-a pastrat fortele principale pana in ultimul moment posibil. SUA a invadat Nordul Africii, Sicilia si restul Italiei, dar acestea erau operatiuni de la periferia puterii germane. Lovitura decisiva nu a fost data decat in iunie 1944, dupa ce armata germana fusese serios slabita de armata sovietica ajutata cu resurse in mod consistent de SUA. Campania decisiva din nordul Europei a durat mai putin de-un an si a fost castigata cu pierderi limitate de partea americana, comparativ cu ceilalti combatanti. A fost o interventie ce a avut loc in contextul unei aliante militare puternice. 
In timpul Razboiului Rece, URSS s-a pozitionat creandu-si zone-tampon vaste. Intr-o prima linie defensiva, avea Tarile Baltice, Belarus si Ucraina. Intr-o a doua linie defensiva, avea Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Romania si Bulgaria. In plus, zona tampon a URSS s-a mutat in centrul Germaniei, in Nordul Campiei Germane. Avand in vedere istoria, Sovietele aveau nevoie sa creeze o zona tampon cat mai vasta posibil, iar aceasta linie prevenea un atac asupra URSS. 
Raspunsul american a fost mai activ decat in primele doua razboaie, insa nu la fel de decisiv. SUA si-au pozitionat forte in Germania de Vest in contextul unei puternice aliante militare. Aceasta alianta nu ar fi fost suficienta sa blocheze un atac sovietic. SUA a promis sa furnizeze trupe aditionale in cazul unui razboi si a garanatat ca, la nevoie, era pregatita sa foloseasca arme nucleare pentru a opri un atac sovietic. 
Modelul era, in acest sens, similar. Speranta era de a mentine o balanta a puterii cu o expunere minimala la riscuri a Americii. In eventualitatea unei ruperi a echilibrului, SUA era pregatita sa trimita substantial mai multe trupe. In cel mai rau caz, SUA pretindea ca e gata sa foloseasca forta decisiva. Lucrul important de notat era ca SUA isi rezervase optiunea de a se intari si a actiona nuclear. URSS nu a atacat niciodata, in parte pentru ca nu aveau nevoie – nu se aflau in risc – si, in parte, pentru ca riscurile asociate cu un atac erau prea mari. 
Astfel, SUA a urmat aceeasi strategie in toate cele trei razboaie. Intai, a evitat supra-expunerea, limitand prezenta sa la minimum necesar. SUA nu a fost prezenta in Primul Razboi Mondial decat foarte tarziu. In Al doilea Razboi Mondial, prezenta Americii a constat in operatiuni periferice cu costuri relativ mici. In Razboiul Rece a desfasurat o forta suficienta pentru a convinge Sovieticii de intentiile americane, insa intotdeauna sub controul sau si intotdeauna gata de o interventie completa in ultimul moment oportun, cu pierderi minimale si incontextul unei aliante militare efective. 
Colapsul URSS si revolutiile de la 1989 au inlaturat zonele tampon pe care Sovietele le capturasera in Al Doilea Razboi Mondial. Pozitia lor strategica era mai proasta decat fusese inainte de razboaiele mondiale sau chiar din sec. 17. Daca zona de tampon interioara, Tarile Baltice, Belarus si Ucraina ar deveni ostile sau parte a sistemului de alianta vestic, amenintarea pusa Rusiei ar fi coplesitoare. Tarile Baltice au fost admise in NATO si alianta se afla, astfel, la mai putin de 100 mile de St. Petersburg. Daca Ucraina si Belarus ar lua acelasi drum, atunci orasul Smolensk, odinioara aflat mult in interiorul URSS si al Imperiului Rus, ar deveni oras de granita, iar distanta dintre Moscova si un teritoriul NATO ar fi de 250 mile. 
Factorul ce  atenueaza amenintarea [pt Rusia] consta in faptul ca NATO e slaba si fragmentata. Acest lucru nu e o mare consolare pentru rusi, care au vazut Germania transformandu-se dintr-o tara fragmentata si slaba in 1932 intr-o putere masiva pana in 1938. Unde exista baza industriala, capacitatile militare pot fi generate rapid si intentiile se pot schimba peste noapte. Astfel, pentru Rusia, a preveni ca un sistem de aliante Vestic sa absoarba Ucraina este un lucru esential, asa cum au aratat evenimente acestor luni. 

Abordarea SUA

Strategia americana in Europa ramane aceeasi ca in 1914: a permite balantei de putere europeana sa se echilibreze singura. Lasand la o parte afirmatiile publice, SUA le-a convenit slabiciunea puterilor euroipene atat timp cat si rusii erau slabi. Nu exista amenintarea emergentei unnui hegemon. Strategia americana a fost, ca intotdeauna, sa lase echilibrul sa se mentina de la sine, intervenind cu orice ajutor necesar pentru acest scop siintervenind militar in contextul unei aliante robuste la un moment decisiv si nu inainte. 
Urmeaza de aici ca SUA nu e pregatita, in acest moment, sa faca ceva mai mult decat sa se angajeze in eforturi simbolice. Armata rusa poate fi capabila sa captureze Ucraina, desi provocarile logistice sunt serioase. Dar SUA nu se afla in situatia de a desfasura o forta de aparare decisiva in Ucraina. Schimbarea balantei de putere din Europa este departe de a fi decisiva, iar SUA are timp sa urmareasca cum se va dezvolta situatia. 
In acest moment, SUA este posibil sa se pregateasca de cresterea disponibilitatii armamentului pentru tarile pe care le voi vizita, precum si pentru Bulgaria si Tarile Baltice. Dar problema SUA este ca strategia sa istorica este de a se baza pe existenta unei forte militare semnificative si, acolo unde sunt implicate mai multe tari, o alianta operationala. Este lipsit de sens pentru SUA sa furnizeze arme unor tari care nu vor coopera una cu cealalta si care sunt incapabile sa desfasoare forte suficiente pentru folosirea acestor arme. 
De la evenimentele din Ucraina incoace, multe tari europene au discutat despre cresterea cheltuielilor de aparare si de cooperare. Nu este clar daca NATO va fi un mijloc pentru aceasta cooperare. Asa cum am vazut din discutiile dintre presedintele Obama si cancelarul Merkel, disponibilitatea Germaniei de a se angaja in actiuni asertive este limitata. In Sudul Europei criza economica face inca ravagii. Apetitul Britanicilor si Francezilor, sau al Ibericilor de a se implica este limitat. Este greu sa vezi NATP jucand un rol militar efectiv. 
SUA se uita la aceasta situatie ca una in care tarile expuse trebuie sa faca pasi hotaratori.Pentru SUA, nu exista vreo urgenta. Pentru Polonia, Slovacia, Ungaria, Romania, Serbia si Azerbadjian, ca si pentru celelalte tari de pe zona-tampon, nu este inca o urgenta. Dar s-ar putea materializa una cu o rapiditate surprinzatoare. Rusii nu sunt intrinsec puternici, insa sunt mai puternici decat oricare din aceste tari sau chiar decat toate aceste tari laolalta.Avand in vedere strategia americana, SUA sunt gata sa furnizeze ajutor (in resurse), insa un ajutor substantial cere o actiune substantiala din partea tarilor-tampon. 
Primul si al doilea razboi mondial au fost despre statutul Germaniei in Europa. Despre asta a fost vorba si in Razboiul Rece, desi intr-un mod diferit. Discutam si acum, odata in plus, despre statutul Germaniei. Astazi nu are vreo amenintare dinspre vest. Amenintarea estica este slaba, departata si mai degraba un aliat decat o amenintare. Forta care a impins Germania in cele doua razboaie mondiale nu este acolo, in acest moment. In mod logic, nu are motive sa isi asume riscuri. 
Temerea americana legata de resurgenta unui hegemon eurasian este departata, de asemenea. Rusia este departe de a putea pune o astfel de amenintare. Lupta inca sa-si redobandeasca tarile-tampon. Asa cum Germania nu este pregatita sa se angajeze in actiuni agresive, SUA va continua strategia sa seculara de a isi limita expunerea pe cat de mult timp posibil. Totodata, tarile-tampon se confrunta cu o amenintare fata de care prudenta le indeamna sa se pregateasca. 
Oricum, nu este clar ca amenintarea rusa se va materializa, si nu este clar ca, lasand la o parte retorica, Rusia are vointa politica de a actiona decisiv. 
[Daca totusi Rusia va actiona decisiv], solutia optima a tarilor-tampon ar fi ointerventie NATO masiva. Asta nu se va intampla, insa.
A doua “cea mai buna” solutie ar fi o interventie americana masiva. Nici asta nu se va intampla.
Tarile-tampon vor sa transfere costurile apararii lor catre alti actori – o strategie rationala daca poate fi realizata.
Fortele impersonale ale geopoliticii imping Rusia in incercarea de a-si recapata granitele. Facand acest lucru, natiunile din jurul Rusiei nu vor sti pana unde vor incerca rusii sa ajunga. Pentru Rusia, cu cat este mai larga zona-tampon, cu atat e mai bine. Dar cu cat e mai larga aceasta zona, cu atat e mai costisitoare mentinerea ei. Rusii nu sunt pregatiti pentru o astfel de miscare. Insa, in timp, pe masura se puterea si increderea lor creste, actiunile lor vor deveni din ce in ce mai putin predictibile. Cand te confrunti cu o amenintare potential existentiala, actiunea prudenta este de a supra-reactiona. 
Tarile-tampon trebuie sa se inarmeze si sa se alieze. SUA va furniza un anumit grad de sprijin, indiferent de ceea ce germanii si, implicit, NATO, vor face. Dar decizia se afla in mainile polonezilor, slovacilor, ungurilor, romanilor, sarbilor si azerbadjienilor, alaturi de celelalte tari din zona. Unele, ca Azerbandjianul, au luat deja decizia de a se inarma si de a cauta o alianta. Altele, ca Ungaria, urmaresc ce se intampla si asteapta. 
Mark Twain ar fi zis: “istoria nu se repeta, dar rimeaza”. E o rima pe care o putem auzi astazi. O rima care se afla in etapele preliminare si putini se afla, deocamdata, inchisi intr-o cursa ca cea a Germaniei in 1914. Fortele incep sa se adune, si daca se aduna, ele nu vor fi controlate de bune intentii.
Voi asculta aceasta rima in cursul acestei calatorii. Am nevoie sa vad daca e acolo. Si daca este, am nevoie sa vad daca cei care se afla in cel mai mare risc aud acelasi lucru.Va voi tine la curent cu ce aud.