Premisele schimbării de doctrină politică în S.U.A.: de la iudeo-globalism la politica național-protecționistă

 

Investirea celui de al 45-lea președinte al S.U.A., Donald Trump și discursul său rostit cu acest prilej a confirmat ceea ce s-a conturat cu claritate în cuvântările sale din campania electorală și din turneul de mulțumire către națiunea care l-a ales.

Pe parcursul multor decenii, politica neo-liberală-globalistă occidentală, susținută și condusă în principal de evrei și de supuși ai lor, s-a consolidat și s-a scufundat în adâncurile societății, acaparând influență, putere și bogății. Dimensiunea acestui proces a atins nivele atât de înalte încât nu greșesc când spun că neo-liberalii au ajuns să jefuiască planeta. Regimul neo-liberal nu s-a mulțumit cu controlul absolut asupra emisferei americane, pe care S.U.A. o controla de la 1823, când președintele Monroe a lansat teoria care-i poartă numele. Pe parcursul timpului, neo-liberalismul a cuprins zona de influență a S.U.A. și a Marii Britanii din jumătatea de vest a Europei, iar după acordul verbal din Malta (2-3 decembrie 1989), dintre președinții S.U.A. și U.R.S.S., s-a întins și pe o parte însemnată a centrului și estului Europei. În Asia, principalii pioni ai extinderii influenței neo-liberalismului au fost Japonia și Coreea de Sud.

După victoria de etapă din Malta, mai marii Lumii neo-liberale de la Washington și susținătorii lor  de pe diverse continente, au proclamat globalizarea ca și fenomen istoric ireversibil. Pe continentul nostru, s-a extins Uniunea Europeană, iar integrarea europeană a fost declarată și ea ca fiind un proces ireversibil, parte a globalizării. Propaganda în această direcție făcea eforturi de creare a unor hommo globalus și hommo europaeus.

Or, această declarată „ireversibilitate” a cursului istoriei este o afirmație manipulatoare, neștiințifică. Orice fenomen istoric are și față și verso. Nimic în istorie nu este ireversibil. A susține ireversibilitatea în istorie, înseamnă a nega o axiomă a istoriei, cea care ne spune că „roata istoriei se învârte”. Personal, ca profesor, i-am învățat pe studenții mei acest fapt și am contestat ireversibilitatea fenomenului integrării europene, chiar dacă nu eram „pe linie”.

Acest regim politic neo-liberalo-globalist a fost susținut de toate lojele masonice, de Grupul Bilderberg, de Comitetul celor 300, de Council on Foreign Relations, de Uniunea Europeană, de N.A.T.O. și de organismele financiare legate de acestea, respectiv de F.M.I., B.M., B.R.D., B.E. și de alte instituții și organizații. Un rol de importanță uriașă l-a jucat și îl joacă mass-media aservită sistemului, într-atât de mult încât a devenit parte a sistemului. Harnică, sârguincioasă și puternic protejată, mass-media a încetat să mai fie independentă, cu excepții mici, de cele mai multe ori puțin semnificative. Una din sarcinile ei importante este manipularea popoarelor și menținerea lor sub controlul sistemului neo-liberalo-globalist.

Puterea și controlul regimului politic din fiecare țară s-a exercitat prin intermediul serviciilor de informații, conectate între ele într-un sistem piramidal, coordonat de la Washington. În toate statele care promovează sistemul iudeo-globalist, fără excepție, componente importante ale Justiției și Procuraturii au fost aduse sub controlul și influența serviciilor secrete. De asemenea, cine controlează Justiția și Procuratura, controlează și Poliția și organele de control financiar.

Protejarea sistemului se face printr-o poliție politică foarte fină, acoperită, în cadrul căreia persoanele incomode sau adversare ale regimului politic sunt neutralizate și, în destule cazuri, în situații extreme, răpuse prin arme tăcute.

Pentru a-și putea conserva puterea în fața asaltului onor componente ale clasei politice sau ale societății civile, pentru a nu fi dependente doar de conducătorii politici, serviciile secrete și-au creat propriile companii economice, care le permit finanțare suplimentară a operațiunilor, de cele mai multe ori, aceste companii sustrăgându-se controalelor statului.

În acest fel, sistemul iudeo-globalist a pus un capac sufocant pe întreaga lume pe care o controlează și o menține într-un imobilism care face foarte dificile eforturile de menținere a intereselor nucleului vital al națiunilor, care este mereu agresat și restrâns, obiectivul fiind atrofierea sentimentelor naționale și a capacității națiunilor de a-și apăra propriile interese în fața celor iudeo-globaliste. Sensul unor termeni a fost distorsionat, astfel încât a fi „naționalist” este interpretat în viziunea iudeo-globalistă ca fiind ceva rău, ceva condamnabil și a primit sens peiorativ, serviciile secrete constituind softuri pentru monitorizarea lor.

Fără să insist pe aspecte particulare, menționez că și în România se practică represiunea împotriva naționalismului, în sensul său curat și pozitiv, curent izvorât din sentimente patriotice, care urmărește promovarea intereselor etniei majoritare române, cea mai oprimată dintre etnii, după 22 decembrie 1989.

Dar nicăieri în Lume, în ciuda injecțiilor mediatico-propagandistice de mari dimensiuni ale sistemului iudeo-globalist, promovate pe o lungă perioadă de timp, naționalismul nu a dispărut. El a mai fost pe alocuri diluat, mai ales la tinerele generații, dar a revenit mereu. Savanți sociologi și psihologi au dovedit că în „era globală” conștiința națională nu dispare.

La ora scrierii acestor rânduri, există importante confruntări de idei și de forțe, pro și contra poliției politice exercitate de unele componente ale „binomului” S.R.I.+D.N.A., în mod direct, prin sistemul de avizare a persoanelor care ocupă funcții de conducere și a magistraților și în mod indirect, prin intermediul parchetelor, al A.N.A.F. și al Poliției.

Alte etape foarte importante au fost recomandările clarificatoare pentru linia politică iudeo-globalistă neo-liberală oferite în urma deliberărilor de la majoritatea reuniunilor la vârf ale lojilor masonice, ale Bilderberg etc.

Existența ideologiei și a regimurilor comuniste (socialiste de stat) a alimentat în lumea capitalistă psihoza pericolului acestui flagel, pericol care justifica cursa înarmărilor și măsurile de securitate internă și supraveghere a populației, determinând populația să le accepte și să nu solicite guvernanților mai multă libertate.

Dispariția inamicului comunist și a ideologiei sale și aparenta prietenie a S.U.A. cu regimurile Gorbaciov și Elțân de la Kremlin a făcut greu de justificat nevoia finanțării în continuare a cursei înarmărilor, a serviciilor de informații, a menținerii celor aprox. o mie de baze militare de pe Glob etc. Era nevoie de a se crea un nou inamic, iar acesta a devenit terorismul internațional, perfid, nevăzut, putând apărea oriunde și oricând, greu de contracarat. Noul „adversar” mai avea un avantaj: orice lider sau stat putea fi acuzat că susține terorismul și vizat pentru a fi lovit.

Apreciez că momentul de vârf al expansiunii neo-liberale l-a reprezentat primul mandat al președintelui S.U.A., magnatul petrolului George W. Bush (2001-2005). La începutul mandatului, opinia publică a putut afla despre el, printre altele, că, până la acea dată, când avea vârsta de 54 de ani, a călătorit doar de două ori în afara S.U.A., că nu cunoștea capitalele unora dintre principalii aliați ai Washington-ului, dar, în schimb, avusese câteva internări în clinici de dezalcoolizare…

Momentul de vârf la care mă refer, al ascensiunii neo-liberalismului și promovării agresive a politicii de dominație în scopul globalizării forțate, a fost declanșarea războiului antiterorist (2001). Câteva evenimente importante au precedat declanșarea războiului antiterorist. Amintesc crearea organizației teroriste Al Qaeda, sub conducerea vechiului agent al C.I.A., Ossama ben Laden, care fusese sprijinit și folosit de S.U.A. în perioada în care talibanii din Afganistan luptau împotriva invaziei țării de către armata U.R.S.S. Nu trebuie uitate atentatele teroriste comise asupra ambasadelor S.U.A. din Kenya și Tanzania, care au condus la 225 de morți și 4.100 de răniți. Nu s-au prins atentatorii, dar ambasadorii și cei mai importanți funcționari ai ambasadelor nu se aflau la serviciu la ora atentatelor… Au murit funcționari de rând, trecători de pe stradă și locatari ai clădirilor din vecinătate.

În vara anului 2001, președintele George W. Bush a proclamat „Axa răului”, reprezentând o listă de șapte state care au fost declarate a fi „teroriste”: Siria, Iran, Irak, Libia, Pakistan, Coreea de Nord și Cuba. Era cert că războiul va fi declanșat împotriva uneia sau mai multor țări de pe această listă neagră.

A urmat atentatul din 11 septembrie 2001, cu cele patru avioane care au lovit turnurile gemene de la World Trade Center, Pentagonul (puțin probabil) și un câmp din Pennsylvania. Atentatul este deosebit de controversat, el fiind suspectat a fi fost organizat din dorința și cu sprijinul unor autorități americane, din necesitatea de a justifica războaiele care urmau să fie declanșate în numele luptei împotriva terorismului. În această direcție de interpretare a evenimentului, s-au dat explicații logice și s-au adus informații pertinente. Dintre lucrările dedicate acestui atentat care a fost atribuit inamicilor S.U.A., eu am recomandat studenților lucrarea  Thierry Meyssan, 11 septembrie 2001. Cumplita minciună, București, Editura Antet, 2002. Timpul va duce la oficializarea  unor adevăruri care acum sunt ca secretul lui Polichinelle, acel secret pe care îl știu toți, dar nu-l rostește nimeni. Așa s-a întâmplat și cu atacul japonez de la Pearl Harbour, care a justificat intrarea S.U.A. în al doilea război mondial. Astăzi este arhicunoscut și recunoscut că președintele Roosevelt a fost informat că urmează atacul japonez, iar decizia sa a fost ca atacul să nu fie prevenit, ci să fie lăsat să aibă loc.

În aceeași direcție se înscrie și crearea Statului Islamic (I.S.I.S.), conceput și organizat de administrația de la Washington. De altfel, președintele Donald Trump a acuzat-o public pe Haillary Clinton că, împreună cu președintele (evreu după mamă) Barack Obama, a înființat I.S.I.S.

Cu prilejul războaielor, agresiunea asupra popoarelor afgan și irakian și brutalitățile comise au fost colosale. Aceste războaie, ca și tortura aplicată prizonierilor la Guantanamo, la Abu-Ghraib, sau în închisorile secrete din diverse țări, inclusiv din România, au atins puncte culminante și au convins cea mai mare parte a Lumii din afara zonei de influență a S.U.A. că s-a declanșat un asalt de durată, având ca țintă finală supunerea întregului Glob. În 2011, un tribunal din Malaezia, după trei ani de anchete, i-a condamnat pe George W. Bush și pe premierul britanic Tony Blair pentru genocid și crime împotriva păcii. Sub presiunea opiniei publice internaționale, fostul consilier pentru probleme de Securitate Națională al S.U.A., Condoleezza Rice, a recunoscut că a dispus personal tortura ca mijloc de obținere a informațiilor de la prizonieri… „Țara Libertății” s-a compromis pe tot Globul. Atașamentul popoarelor Lumii față de S.U.A. și regimul său politic a scăzut dramatic. Or, atașamentul popoarelor față de puterea dominantă este principalul factor de asigurare a securității acesteia. Administrația americană a ieșit slăbită din războiul antiterorist și mai supusă sistemului iudeo-globalist.

În anul 2014, serviciile secrete occidentale au declanșat „primăvara arabă”, care a însemnat  o răsturnare a unor guverne, crime, jaf și distrugere, cu deosebire în Libia și o nouă compromitere a regimului iudeo-globalist, care călca în picioare popoare întregi, cu zâmbetul pe buze. Planificatorii iudeo-globaliști au vizat și distrugerea Iranului, dar intervenția fermă a Rusiei a oprit proiectul și a forțat S.U.A. să ridice sancțiunile împotriva acestei țări care a reintrat în circuitul de cooperare internațională neîngrădită.

Recent, președintele Donald Trump a calificat toate războaiele S.U.A. în Orientul Apropiat drept „mari greșeli”.

De fapt, activitatea militaro-informativă a S.U.A. de „jandarm al Lumii” slujea în primul rând promovării intereselor economico-financiare evreiești pe tot Globul și mai puțin intereselor poporului american. Tratatele economice încheiate de Casa Albă slujeau în primul rând tot aceste interese ale mai marilor lumii evreiești, ale „inițiaților”. În 20 ianuarie 2017, cu ocazia retragerii S.U.A. din acordul comercial intitulat „Parteneriatul Trans-Pacific”, președintele Trump a declarat: „Prea mult timp americanii au fost forţaţi să accepte acorduri comerciale care pun interesele iniţiaţilor şi ale elitei de la Washington deasupra bărbaţilor şi femeilor care muncesc din greu în această ţară”.

În perioada primului deceniu al mileniului, state puternice ale Lumii (Rusia, China, India, Iran, Brazilia, Republica Sud-Africană, Kazahstan, Belarus și altele) au cooperat pentru a se uni în efortul de apărare în fața asaltului regimului neo-liberalo-globalist. Astfel, s-a creat organizația militară „Shanhai-5” și organizația economico-financiară B.R.I.C.S. De asemenea, au avut loc negocieri și s-au încheiat numeroase acorduri financiare bilaterale între state, câteva zeci fiind orientate înspre înlăturarea dolarului din schimburile bilaterale, sub motivația reală a faptului că moneda americană a fost supra-tipărită, respectiv Trezoreria S.U.A. aruncă sume uriașe de dolari pe piața financiară mondială, sume necesare acoperirii cheltuielilor statului, cu deosebire a celor militare și ale serviciilor de informații. Întrebat de jurnaliști „Ce este ?”, președintele rus Vladimir Putin a răspuns: „Este un fel de N.A.T.O. și U.E. luate la un loc.”

A doua putere militară din N.A.T.O. și a șaisprezecea putere economică a Lumii, adică Turcia, întoarce și ea spatele Occidentului și se orientează spre Rusia și spre statele asiatice, unde găsește mai ușor piețe și alături de care poate să se dezvolte suveran. Statele Unite și-au pierdut mult din putere, iar Rusia și aliatele ei militare și economice nu mai sunt dispuse să plece steagul. S.U.A. nu mai poate zburda în voie. Are nevoie de o resetare și o relansare. Această misiune și-a asumă noua administrație de la Washington.

Ca urmare a celor arătate mai sus, statele suverane din afara zonei de influență a S.U.A. au început să se simtă tot mai vulnerabile. În perioada dintre Yalta+Potsdam (1945) și Malta (1989), omenirea se obișnuise cu cutumele Războiului rece, iar foarte importantul Act final al Conferinței O.S.C.E. pentru Pace și Securitate de la Helsinki (august 1975) consolidase statu-quoul în relațiile internaționale, recunoașterea tuturor frontierelor existente în Europa și recunoașterea unor principii ferme ale raporturilor dintre state, cum ar fi respectul reciproc, neamestecul în treburile interne, respectarea independenței și suveranității naționale a statelor etc. Documentul fusese semnat de 32 de state europene+S.U.A. și Canada și părea să consolideze foarte mult pacea mondială și climatul din relațiile internaționale.

Dar, după Acordul din Malta, puterile occidentale au început să încalce  Actul final,care reprezenta cel mai solid tratat euro-atlantic, profitând și valorificând în favoarea lor faptul că sub președințiile Gorbaciov și Elțân, Rusia și-a pierdut din putere, iar numeroase state nu s-au mai simțit apărate de nimeni. Astfel, s-au încălcat grav frontierele europene prin dezmembrarea Cehoslovaciei și a Iugoslaviei. Agresiunea internațională împotriva României, din decembrie 1989, la care au participat din plin și serviciile speciale ale unor state occidentale, a fost tot o încălcare gravă a Actului  final al Conferinței O.S.C.E. pentru Pace și Securitate de la Helsinki, unul din motivele principale pentru care stăpânii externi ai României euro-atlantice sunt complici la ascunderea adevărului evenimentelor de atunci. Astăzi este dovedit că s-a urmărit și dezmembrarea României, alături de cele ale Iugoslaviei și Cehoslovaciei, la fel cum au fost dezmembrate cele trei țări și la sfârșitul perioadei interbelice.

O problemă gravă din punctul de vedere al Federației Ruse și a statelor care doreau și doresc să își apere suveranitatea și independența națională în fața presiunii regimului neo-liberalo-globalist, a fost faptul că în ciuda promisiunii verbale a președintelui S.U.A., făcută la Malta președintelui U.R.S.S., că N.A.T.O. nu se va extinde asupra teritoriilor din centrul și estul Europei pe care Moscova le abandona ca urmare a înțelegerii (nu se știa pentru cât timp), începând cu anul 1997, acordul a fost încălcat și au fost înregimentate în N.A.T.O. mai multe state.

De asemenea, sub directa acțiune a serviciilor de informații occidentale, în unele state din arealul Federației Ruse, au fost organizate „revoluții portocalii” și „maidane” (Georgia, Ucraina, România), care au reprezentat de fapt deturnarea unor alegeri corecte și aducerea la putere a agenților care ofereau garanția subordonării statelor respective față de regimul globalist și față de corporațiile internaționale.

Cu alt prilej, în paginile acestei reviste,  am arătat cum statelor din Uniunea Europeană le-a fost diminuată suveranitatea și independența națională, iar egalitatea dintre state, care a persistat în primele decenii ale U.E., a fost eradicată. În ultimul deceniu, U.E. s-a transformat într-un sistem piramidal de subordonare ierarhică, condus la vârf de Germania, urmată de Franța și având la baza piramidei Bulgaria și România. Conducerea Uniunii Europene s-a aliniat sistemului neo-liberalo-globalist, militând împotriva suveranității naționale a statelor, cu toate că Europa unită s-a constituit din state suverane și independente. La aderare, nu s-a pus problema nici unei țări să renunțe la aceste prerogative, deși, în cazul României, există înțelegeri secrete încheiate împotriva intereselor naționale ale țării noastre.

Doctrina lui Trump prevede o Europă a națiunilor, ferită de imigranți. Președintele a fost foarte ferm și a precizat că statele europene care nu vor urma S.U.A. pe această linie politică „vor avea mari probleme”. România, prin vocea președintelui său minoritar etnic, a anunțat că se menține pe aceeași linie politică, respectiv „pe vechi”… În aceste condiții, există perspectiva să pierdem singurul aliat al momentului, S.U.A. Comisia Europeană și Germania nu sunt aliați, ci sunt doar profitori ai situației coloniale a României.

Unul dintre fenomenele promovate în multe dintre statele controlate de regimul neo-liberalo-globalist, inclusiv în România, a fost promovarea în conducerea societății și în punctele ei „cheie” din administrație și din servicii a minoritarilor etnici, cu deosebire a evreilor. Cu ajutorul acestor lideri recrutați din rândul minoritarilor etnici sau alogenilor s-a urmărit supunerea majorităților etnice și aservirea intereselor naționale românești față de interesele organismelor supranaționale (Comisia Europeană, N.A.T.O., F.M.I., Banca Mondială) și a puterilor occidentale, cu deosebire S.U.A., Germania și Franța.

De asemenea, pe un lung parcurs de timp, cu pași mici, în valuri, în tot arealul euro-atlantic, a fost promovată o legislație „antisemită”, nedemocratică, uneori aberantă, cum a fost cazul și în România și s-a trecut la marginalizarea și represiunea împotriva tuturor celor care îndrăznesc să critice evreii, indiferent de motiv, ca și când acești oameni ar fi infailibili. A critica fenomene negative ale cetățenilor evrei este asimilat antisemitismului, ceea ce este un abuz de interpretare și o încălcare gravă a libertății de opinie a cetățenilor. În România, după promovarea Ordonanței 31/2002, devenită Legea 107/2006, prin promulgarea Legii 217/2015, s-a mers atât de departe încât s-au declarat legale și obligatoriu de respectat toate sentințele din procesele politice date de Tribunalul „Poporului” și de alte instanțe iudeo-bolșevice în perioada anilor 1945-1964. Prin aceasta s-au spălat crimele odioase ale cumplitului gulag iudeo-bolșevic din România ocupației militare sovietice, dovedindu-se legătura peste timp între iudeo-bolșevici și iudeo-globaliști.

Toate aceste fenomene, ca și numeroase altele, asupra cărora nu ne oprim în rândurile de față, au erodat grav sistemul internațional în întreaga lume euro-atlantică.

În Statele Unite situația s-a degradat mereu. Casa Albă a ajuns tot mai mult prizoniera băncilor evreiești la care s-a îndatorat enorm. Pe măsură ce datoria publică a S.U.A. a crescut, aservirea guvernelor americane față de structurile supranaționale evreiești a devenit mai mare. Doar în timpul președinției lui Barack Obama, datoria guvernului american a crescut cu peste 9.335 de mii de miliarde de dolari!

Sunt decenii de când interesele vechilor americani, respectiv ale urmașilor coloniștilor stabiliți cu sute de ani în urmă, au fost neglijate, în favoarea intereselor globale. Conducerile neo-liberale de esență evreiască ale S.U.A. din ultimele patru mandate, respectiv cele ale președinților Bush(/Rice/Powell) și Obama(/Kerry/Clinton), au vândut rezervele de aur ale guvernului american către China, au crescut datoria publică la cote amețitoare, au dus politici economico-financiare prin care au urmărit profitul imediat al marilor bănci evreiești și au permis ca marile companii americane, coloana vertebrală a țării, să se transforme în companii multinaționale și puterea economică a S.U.A. să se dilueze în oceanul economico-financiar al Lumii, fapt care a crescut controlul marii finanțe evreiești asupra S.U.A. În administrația de la Washington și în întregul sistem de Apărare, de Poliție și în serviciile de informații, în funcțiile importante au penetrat tot mai mulți evrei, afro-americani, hispanici și alți minoritari de toate felurile, în dauna vechilor americani. Zeci de milioane de venetici aduși de „visul american” și de dorința de trai bun fără muncă, bazat pe sistemul de ajutoare sociale oferite de statul american, au primit respectivele ajutoare sociale și drept de vot, înaintea obținerii cetățeniei. În timp ce nivelul de trai al lucrătorilor americani a scăzut continuu, aceștia trebuie să-i întrețină din munca lor pe toți veneticii (milioane dintre ei pătrunși ilegal, escaladând frontiera mexicană).

Nucleul vital al puterii administrative și militaro-informative a S.U.A. a înțeles că trebuie să facă o schimbare radicală de doctrină politică națională, să se repoziționeze față de restul Lumii și să încerce să revină la poziția de superioritate mondială pe care recunoaște că a pierdut-o, chiar dacă este încă prima putere a Lumii. Un rol foarte mare în decizia de a reașeza politica S.U.A. l-a jucat Pentagonul și serviciile sale secrete, dar, desigur și alte componente ale unor structuri importante ale statului american.

Israelul a susținut noua ideologie a lui Trump și pe noul președinte. Lumea evreiască pare a fi fost scindată, pentru prima oară în istorie. Pe această linie, pentru a ne pronunța, avem nevoie ca perioada imediat următoare să mai aducă unele clarificări.

Acestea au fost unele din premisele câștigării alegerilor de către Donald Trump, care susține un sistem național-protecționist, pe plan intern și promovarea păcii, pe plan internațional, cu mențiunea că Trump dorește să distrugă Statul islamic și să continue cursa înarmărilor pentru descurajarea oricărui potențial inamic.

Miza schimbării de la Washington este uriașă. S-a schimbat sistemul. Sistemul globalist a fost denumit de Donald Trump drept o gogoriță băgată pe gâtul popoarelor Lumii. Trump și echipa sa sunt determinați să implementeze național-protecționismul. Regimul iudeo-globalist nu acceptă să cedeze puterea, în ciuda pierderii alegerilor. El deține sume uriașe de bani, majoritatea mass-media mondială și va dori, în mod sigur, să-și ia America înapoi și cu ajutorul puterii statului poporului american să domine cât posibil mai mult din planeta noastră, în folosul inițiaților.

Lupta continuă.

Prof. univ. dr. Corvin Lupu

DEZVALUIRI CUTREMURATOARE

Page 1 of 12

Victorul Atanasie Stanculescu:
Cum am complotat cu Iliescu, cu KGB-ul, cu
ungurii si cu americanii ca sa-l dam jos si sa-l
ucidem pe Ceausescu
MESAJUL KGB, PRIMIT LA BALATON
Era mai întâi întâlnirea cu omologul meu ungar de la Direcţia de Înzestrare
(n.r. – generalul Victor Stănculescu şi-a petrecut vacanţa din vara lui 1989 la
Balaton, în Ungaria).
El a venit apoi cu Karpati, care era atunci şef al MSt-M ungar. (…) A mai
venit atunci şi şeful Direcţiei de construcţii a lor, care, săracu’, a şi murit
înecat în mare după scurt timp. Şeful acela de la KGB ocupa o zonă mai
mare, nu putea să fie numai al Ungariei, era prea puţin pentru importanţa
pe care o avea. Cred că acoperea zona Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia şi
probabil şi pe noi. (…)
Page 2 of 12
Dezvaluiri cutremuratoare
La Balaton s-a discutat altceva: Ce facem, că soarta comunismului este
pecetluită! Şi dădea exemplul lor că, încă din 1954, au încercat reforma, dar
noi am stat deoparte, că atunci când a fost presiunea pe Cehoslovacia iar am
stat deoparte, că românii au o tradiţie în a nu accepta sistemul sovietic ca
atare, să ne comande, şi prin urmare va fi greu să pătrundă în România
ideile lui Gorbaciov.
El era preocupat de faptul că liberalizarea gorbaciovistă va fi respinsă de
români, pentru că ei resping tot ce vine de la Moscova, din principiu. Or,
acum era altceva, era adevărata reformă a sistemului. Cam asta a fost tema.
El părea să spună că regimul în sine, şi al lor, şi al nostru, nu e bun. Asta s-a
discutat. El tot repeta: «În ‘54 nu v-aţi băgat, în 1968 nu v-aţi băgat, dar
neutralitatea asta ar trebui acuma să fie reconsiderată şi să gândim
împreună ce să facem. Regimul începe să slăbească şi societatea nu va
aştepta. Trebuie să faceţi ceva, să cooperaţi». (…)
Probabil că se întrevedea un rezultat prin Gorbaciov. Mai pe româneşte,
concluzia era că de data asta Gorbaciov va sparge băşica.”
“COŞUL CU FRUCTE” AL ATAŞATULUI MILITAR UNGAR.
Stanculescu omul ungurilor si al KGB-ului sovietic
Aradi vorbea româneşte perfect, am discutat cu el de câteva ori, mi-a
povestit cum a trăit în România şi cum a ajuns apoi în Ungaria. L-am
simpatizat.
Mi-am dat seama că vrea să afle mai mult despre noi, ştiam că are nevoie să
obţină anumite informaţii, i-am dat exact ce ştiam că avea nevoie să obţină,
nu i-am dat nimic în plus, care să penetreze în interior. Aveam destule
variante pentru străini, să le dau ce voiam eu, nu ce voiau ei.
Aradi a spus: «Domnule general, ce facem mai departe?». «Ce să facem?» –
zic. «Păi, mi s-a spus că s-a discutat cu dvs. în trecut…
Trebuie să ne unim ca să ieşim din această încurcătură care se cheamă boala
comunismului.» Şi eu i-am răspuns: «Măi, Aradi, ce putem să facem noi?
Page 3 of 12
Dezvaluiri cutremuratoare
Să aşteptăm, că n-avem cum să începem noi doi, suntem prea jos. La Ialta
cei doi au hotărât ce vor face cu Europa. Se vor întâlni din nou ca să
hotărască. După aia vine rolul oamenilor care să facă operaţia în sine.
Asta trebuie făcut. Să vedem. Nu pot să garantez la ora actuală că vom reuşi
numai noi doi. Eventual, tu ai legătura pe o parte, eu am legătura pe altă
parte. Ce facem? Tu ştii că şi la tine, şi la noi toată lumea este cu ochii pe
ăştia care suntem de origine burgheză».
A fost o discuţie care, în primul rând, nu a fost înregistrată, sigur, că nu
aveau cum, pentru că eu controlam biroul periodic, să nu-mi apară ceva. Şi
în al doilea rând, nu a existat nici un schimb de documente, lucru care ne-a
ferit de orice încurcătură.”
AMENINŢAREA LUI GORBACIOV
Două momente îmi aduc aminte. Primul, atunci când a venit Gorbaciov în
România. Am aflat că a fost scandalul ăla mare între Gorbaciov şi Ceauşescu,
s-au contrat foarte dur. Ceauşescu i-a reproşat lui Gorbaciov că distruge
comunismul. Când a plecat la Moscova, Gorbaciov îi spune secretaruluiadjunct
cu propaganda de la ruşi, nu-mi amintesc acum exact numele, îi
spune: «Acest Ceauşescu va termina rău!».(…) Noi am avut mai multe
întâlniri cu sovieticii.
Ultima a fost cu Tratatul de la Varşovia, în 1989. Această întâlnire a lui
Gorbaciov la Bucureşti cu Ceauşescu a fost prilejuită de întrunirea Tratatului
de la Varşovia. Practic era întâlnirea noastră, a militarilor, iar delegaţii
militari au comentat. (…) Atunci mi s-a spus clar: «Ciocnirea a fost extrem
de dură!».
Eu am undeva notat numele acelui secretar cu propaganda care a transmis
informaţia, pentru că m-a frapat ameninţarea lui Gorbaciov.
VARIANTELE SCHIMBĂRII LUI CEAUŞESCU
Cei de la Securitate aveau semnale din exterior, în primul rând, şi
bineînţeles că ambele zone, Estul şi Vestul, se puseseră de acord şi lucrează
prin oamenii lor de aici.
Page 4 of 12
Dezvaluiri cutremuratoare
Tot ei mi-au spus că s-au intensificat acţiunile lor la noi în ţară. (…) Mai era
apoi cel care se ocupa de problemele administrative ale Securităţii şi apoi,
după decembrie, a fost pus la Poliţie. El mi-a spus că îndepărtarea lui
Ceauşescu se va produce la sfârşitul anului, iar acţiunea va fi a partidului.
Aşa se explică de ce aşteptam Congresul ca moment al schimbării. (…)
Pentru a scăpa, trebuia să-l debarcăm pe Ceauşescu.
Securitatea ştia asta şi de aceea nu voia să se bage, pentru că nu
ştia cine câştigă.
Ei au aşteptat până în ultimul moment, şi asta i-a costat. A doua variantă. Vam
spus: era exclusă o revoltă a populaţiei. Această variantă exista doar în
planurile sovietice, care gândeau în termenii marxişti, ai maselor. Ceauşescu
a fost nuca tare în jocul puterilor.
O mare parte din violenţele de la noi s-au datorat faptului că Ceauşescu a
fost nuca tare pe care nu o puteau sparge cu aparatul de partid.
S-a certat cu Gorbaciov, s-a certat şi cu Bush sr, i-a jignit. Cu Bush mai
puţin, dar lui Gorbaciov i-a spus mai multe şi mai dure, acuze grave, care au
generat răzbunări.(…)
Sus, la nivel înalt în partid, existau cei care îşi dădeau seama că economia se
duce. În aceste condiţii au început să aplece urechea la sovietici.
Cea mai uşoară scuză era că a pus Ceauşeasca mâna pe putere. Aceasta a fost
un fel de mască, de aparenţă pentru cauzele mai grave.
ŢINTA: SECURITATEA. Stanculescu era si omul americanilor nu
numai al rusilor
Eram prieten cu ataşatul militar american la Bucureşti. Vă rog să nu-i daţi
numele.
Am fost la el, la reşedinţa lui, de mai multe ori, inclusiv cu ataşatul militar
francez, care stătea pe Dorobanţi (…); informaţia mi-a dat-o americanul.
«Fii atent, ai grijă că Securitatea trebuie să dispară!»
Page 5 of 12
Dezvaluiri cutremuratoare
Îmi pare rău că nu pot să vă dau amănunte mai precise, pentru că pe unele
le-am uitat, pe altele am vrut să le uit. Atunci, imediat, aveam nevoie de un
interlocutor ca dvs. Acum îmi este greu să-mi amintesc lucruri pe care am
vrut să le uit.
SPRIJIN IUGOSLAV - Vă ajutăm, dar ne daţi Banatul!
La Timişoara, când a venit consulul iugoslav la Comitetul Judeţean de
Partid, n-am fost prezent la discuţie, dar mi s-a spus că era foarte deranjat că
este împiedicat să-şi îndeplinească misiunile. El îşi oferise ajutorul,
chipurile, dar ajutorul era Banatul, vă ajutăm, dar ne daţi Banatul. Doi: am
aflat mai multe date de la băieţii de la Securitate, cum a fost cu evenimentul
care a inflamat fitilul de la Tökes, că asta a fost, un fitil, care a ars mai bine
sau mai prost, dar a fost folosit. Veneau agenţii acolo, veneau şi plecau în
schimburi.
Voiau să ştie cum decurge acţiunea, ca să poată să ducă mai departe, să
împrăştie vestea şi să declanşeze acţiunea în oraş. Erau foarte mulţi străini.
Au spus că au venit foarte mulţi bărbaţi în maşină, în excursie, fără nici o
femeie sau copil. Domne, zic, chiar aşa?!
Pe vremea aia nu eram familiarizaţi cu fenomenul gay. Ca militar, eram
printre primii care îşi puteau da seama că ăştia au venit cu misiune, n-au
venit să se plimbe. (…) Au fost prinşi nişte străini. Nu se ştie ce este cu ei.
Erau cu documente de tranzit sau de concediu.
Când îi întrebau, ei răspundeau că li s-a comunicat că Timişoara este cel mai
vechi oraş din Europa unde s-a introdus iluminatul cu gaz, tramvaiul şi nu
ştiu mai ce.
“TRĂDAREA” LUI MILEA
Milea a făcut un gest care văd că nu este înţeles. Pe 22 dimineaţă, Milea a
ieşit în stradă la trupe şi le-a spus: «Măi, vedeţi, nu care cumva să trageţi!»,
după ce noaptea trăseseră la ordinul lui şi omorâseră oamenii de la
Universitate. Milea era însoţit de aghiotantul de la Direcţia a V-a a
Securităţii.
Page 6 of 12
Dezvaluiri cutremuratoare
Până a ajuns sus, bineînţeles că tovarăşul a aflat de «trădarea» lui Milea.
Imediat ce a venit sus, i s-a dat ultima lovitură. (…) Trebuie să se înţeleagă
faptul că, în acel moment, cei doi, Ceauşescu şi Milea, rămăseseră izolaţi.
Activiştii de partid fugeau ca potârnichile, Securitatea nu mai executa
ordinele, Ceauşescu nu-l mai avea decât pe Milea pentru continuarea
acţiunii de noaptea.
La ora 9:00 toate coloanele de blindate erau în mişcare, iar la ora 10:00 am
găsit coloana de la Mihai Bravu intrată deja pe Olteniţei şi cobora pe Dealul
Viilor.
Urma un măcel, pentru că ăştia de la Mihai Bravu făceau instrucţie şi erau
unitate de elită. Milea s-a dus sus, la etaj, a cerut pistolul şi s-a sinucis. A fost
momentul ultim.
ISTORIA PICIORULUI ÎN GHIPS
Ceea ce este important constă în faptul că în 1989 eu eram deja convins că
România trebuie să scape de Ceauşescu şi că eu însumi pot face ceva. Acest
gând a fost foarte puternic în avion, când mă întorceam de la Timişoara.
Atunci m-am gândit pentru prima dată că pot face chiar eu ceva şi pot fi eu
alesul, ca să zic aşa. (…) În avionul care mă aducea la Bucureşti de la
Timişoara m-am gândit că nu trebuie să mai aştept de la alţii, ci trebuie să o
fac eu.
Gândul meu a fost să mă duc acasă, să mă informez de ce se întâmplase la
Bucureşti în lipsa mea şi apoi să merg la minister pentru a organiza ceva.
Apoi evenimentele au luat alt curs. (…) M-am gândit să repet cumva figura
de la Timişoara, să nu mă duc în faţă, să întârzii cât mai mult prezenţa mea
acolo, unde mi se cerea. Eu am răspuns mai întâi că mă duc la minister. Şi
mi se spunea: Nu, vino încoace, la CC! Discuţia a fost şi cu Milea, şi cu
ofiţerul operativ pe minister. (…)
Atunci a fost ideea, care n-a fost a mea, a fost a soţiei mele, care mi-a strigat
la un moment dat: «Îţi dau cu o vază de cristal în cap şi te bag în spital». şi
de aici mi-a venit ideea de a mă duce la Spitalul Militar şi să mă imobilizez
cumva.
Page 7 of 12
Dezvaluiri cutremuratoare
FUGA CU ELICOPTERUL A CEAUŞEŞTILOR
Ceauşescu mi-a spus: «Milea a fost trădător, te-am chemat ca să preiei
comanda Armatei, vezi unde sunt trupele care am ordonat să vină în piaţă să
împrăştie mulţimea».
S-a exprimat apoi ca în Biblie: «Mergeţi şi opriţi», astfel încât eu am putut
interpreta dacă să opresc mulţimea sau trupele. Aşa am înţeles eu. (…)
M-am dus la Tufan şi am oprit cele două coloane blindate care veneau. După
aceea am coborât şi i-am spus că o să vină, că o să sosească şi că ar fi bine să
nu rămână în sediu, pentru că este periculos. Va fi o acţiune sângeroasă în
piaţă şi nu e bine să fie prezent. (…)
Urmau să sosească ăia pe care îi chemase Milea şi care trebuiau să
măcelărească mulţimea. Că ăsta era ordinul lui. Şi atunci mi-a venit ideea:
Dar dacă ăsta fuge pe unul dintre coridoare, pe unde îl găsesc? Asta a fost pe
moment, pe urmă mi-a venit în minte legenda lui Anteu, desprinderea de
pământ. Atunci i-am spus: «Vă propun să aducem două elicoptere». «Da.»
«Da, dar trebuie să-mi dea şi Neagoe acordul.»
Ceauşescu a aprobat: «Vorbeşte cu Neagoe». Era dubla decizie la o
operaţiune de evacuare a şefului statului. I-am spus lui Neagoe, acesta a fost
de acord, repede, că şi el voia să o rupă de acolo, să plece, să dispară. Am
sunat la gen. Rus şi i-am cerut elicoptere.
OFICIALIZAREA LOVITURII DE STAT
Am ajuns la minister pe la 13:05 sau 13:07. Am chemat doctorul să-mi taie
ghipsul, pentru că mă omorâse piciorul de durere. (…) M-am dus la cabinet
şi acolo l-am găsit pe Ilie Ceauşescu. Insista să stea acolo lângă mine, la
cabinetul ministrului. El se considera ministru în locul lui Milea.
I-am spus: «Nicolae Ceauşescu a plecat, dau ordin acum ca toate forţele să
intre în cazărmi». El a ripostat că nu e bine, că a dat ordin să se execute
numai ordinele comandantului suprem şi e stare de necesitate. (…) Atunci
am chemat ofiţerul operativ: «Camera ta e liberă?». «Da.» «Condu pe
tovarăşul general în cameră şi acolo o să stea sub pază.»
Page 8 of 12
Dezvaluiri cutremuratoare
(…) Am început să dau telefoane, să vorbesc cu comandanţii de armate, să
văd care este situaţia în zona respectivă. (…) La 13:30 am hotărât să
oficializez răsturnarea lui Nicolae Ceauşescu de la putere.»
LISTA SCURTĂ A PUTERII: Un singur nume pregatit de Moscova:
Ion Iliescu
I-am vorbit politicos (n.r. – lui Ion Iliescu, cel care îl sună pe generalul
Stănculescu la ora 13:40), cu condescendenţa faptului că ştiam că a fost
adjunct la Timişoara, prim-secretar la Iaşi, apoi coborât de Ceauşescu. L-am
informat despre lucrurile principale: că am oprit coloanele, că pe Ceauşescu
l-am evacuat şi că este la Snagov, că am ordonat ca toate unităţile să treacă
în cazărmi şi că sunt probleme la Sibiu, cum îmi raportase Dragomir – fals,
cum aveam să aflu mai târziu -, şi că eu sunt la minister la cabinetul
ministrului.
Atunci i-am cerut să vină la minister pentru a-i putea asigura protecţia. Între
timp luasem legătura cu cei de la CC şi aflasem de mişcările lui Dăscălescu,
cel care voia să formeze un guvern cu care să continue ideile lui Gorbaciov. A
fost un moment care a dezvoltat ideea că Iliescu ar putea fi unul dintre
succesorii lui Ceauşescu, din rândurile de jos ale partidului.
În al doilea rând, pot să spun că mă sunase şi Sergiu Nicolaescu, şi aşa i-am
chemat pe amândoi la minister, să ne sfătuim ce să facem. Am chemat şi
şefii unor structuri, Minister de Interne, Justiţie. În mintea mea, numirea lui
Iliescu drept succesor era o posibilitate, dar nu sigură. Încă ezitam… (…)
Atunci, la telefon, mi-am zis că ăsta poate să fie un om care să preia
conducerea politică după Ceauşescu. Am făcut legătura cu ce ştiam din
trecutul lui. (…) Nu mi l-a nominalizat nimeni.
Eu mă grăbeam să găsesc un lider politic, pentru că îmi dădeam seama că eu
nu pot să fac ceea ce doream cu Armata, pentru că generalii erau speriaţi,
panicaţi.
Nu mai puteam să contez pe o serie întreagă de generali, care umblau acum
prin mulţime să spele ruşinea represiunii. (…) Eram pregătit moral şi
profesional să preiau puterea în ţară, să asigur tranziţia şi liniştirea
Page 9 of 12
Dezvaluiri cutremuratoare
populaţiei, dar, când am încercat să fac ceva, m-am lovit de incapacitatea
generalilor, mai toţi compromişi, de a acţiona.
(…) M-am interesat şi aşa am aflat că Verdeţ făcea lista guvernului şi i-a
propus lui Iliescu să fie ministrul Culturii. Urmăream să văd care învinge.
Eram sunat în permanenţă. (…)
Eu l-am ales pe Iliescu. Mi s-a părut mai puţin periculos. (…) Verdeţ şi
Dăscălescu voiau să repună în funcţiune Marea Adunare Naţională, ceea ce
însemna al doilea pol de putere în stat. Eu alesesem Iliescu. (…) Era o
alternativă care l-ar fi scos pe Iliescu din joc, dar era o alternativă de
continuare a sistemului. Pe de altă parte, eu nu aveam nevoie de o
îndepărtare legală a lui Ceauşescu de la putere, pentru că tocmai îl
îndepărtasem prin lovitură militară şi îl ţineam legat într-o unitate militară.
EXECUŢIA DE LA TÂRGOVIŞTE: Decizia criminală a
moscovitilor: "Orice revoluţie trebuie să ia capul şefului statului"
I-am întrebat: «Cum o finalizăm, judecata? Îl băgăm la puşcărie, îl punem în
domiciliu forţat, cum a făcut şi el, sau îl terminăm?». (…) Cred că a răspuns
fiecare: categoric a fost Brucan, Voican a fost pentru suprimare, Iliescu a fost
mai ezitant la inceput dar a aprobat pana la urma ideea lui Brucan. (…)
Brucan a şi spus: «Ideea este bună, aşa trebuie făcut. Orice revoluţie trebuie
să ia capul şefului statului». A început el cu teoria, cu Carol al II-lea al
Angliei, cu ţarii Rusiei… Brucan mi-a mai spus atunci: «Dacă ăsta rămâne ca
monument în memoria oamenilor, s-ar putea să le pară rău la un moment
dat şi să se întoarcă împotriva noastră».
Militaru pregătea o nouă lovitură de stat
În perioada de până în 18 februarie, Militaru a făcut numiri, şi-a adus
generalii complici din primele zile şi le-a dat nişte sarcini personale.
Aproape pe regiuni istorice. Ajung la Palatul Patriarhiei, unde fusese Marea
Adunare Naţională, la biroul lui Iliescu, şi
Petre Roman îmi spune: «Dragă, vrem să te numim ministrul Apărării
Naţionale». Şi eu îi răspund a treia oară: «Domne, v-am spus că nu vreau să
Page 10 of 12
Dezvaluiri cutremuratoare
mă mai întorc». Şi urmează fraza: «Eu la ora 18:00 l-am chemat pe Militaru
şi l-am obligat să semneze demisia.
Am vorbit cu Coposu şi cu Câmpeanu, au fost de acord şi am semnat
decretul». Iar eu am avut replica: «Atunci de ce mă mai întrebaţi dacă
vreau?».
Eu nu m-am mai văzut cu Militaru, el a părăsit ministerul înainte să vin eu.
În spatele biroului era casa de fier a ministrului şi am dat telefon, l-am
întrebat pe – aghiotant, pe secretar: «Unde sunt cheile?».
Mi-au răspuns: «A plecat ministrul Militaru cu ele». I-am dat telefon, o dată,
de două ori, de trei ori. Îi spuneam: «Adu cheile». Văzând că nu vine, presat
de timp şi de faptul că nu ştiam ce e acolo, după vreo săptămână m-am suit
în maşină şi m-am dus la el acasă. (…)
Eu intru la Militaru şi îi spun: «Domne, trebuie să-mi dai cheile, că eu nu
ştiu ce ai lăsat acolo. Vreau să ştiu ce se întâmplă în spatele meu».
Şi el îmi spune: «Eu ţi le dau, dar te rog foarte mult nu schimba nimic din
planurile pe care le-am făcut şi nu schimba nimic din comandanţii centrelor
militare, pentru că ăştia, în concepţia mea, sunt viitorii prefecţi de judeţe».
Se produsese schimbarea administrativă şi eram deja cu prefecţii.
«Iar Armata are planurile ca să ocupe principalele obiective din marile
oraşe.» Deci el a mizat pe o treabă, care însemna inclusiv darea deoparte a
lui Iliescu şi a celor care luaseră oficial puterea de la mine. (…) Militaru
pregătea o lovitură militară în martie. A doua.
Omul de legătură cu care pucistii comunicau cu Moscova, prin
Vasile Ionel, era o rusoaică, amanta lui.
Eu am cerut la şedinţa de la 8 iunie 1990, parcă, lui Roman să plec de la
minister, dar să plece şi Vasile Ionel. Mai întâi a fost cu Militaru, când am
anunţat eşarfa galbenă (n.r. – codul de recunoaştere a elicopterelor care
aduceau la Târgovişte completul de judecată pentru soţii Ceauşescu). (…)
Şi Militaru a dat ordin să ne doboare, deşi se ştia parola. După ce îl
executasem pe Ceauşescu, Militaru a vrut să şteargă urmele. (…) Când l-am
Page 11 of 12
Dezvaluiri cutremuratoare
trecut în rezervă pe Militaru, am trecut în rezervă şi pe toţi cei pe care îi
adusese din rezervă în zilele alea.
Deci, şi pe Vasile Ionel. Şi Iliescu a aprobat lista, fără Vasile Ionel, pe care l-a
pus consilierul lui. Poftim! (…)
Am primit odată informaţia că (n.r. – Vasile Ionel) o primea pe rusoaică,
amanta lui, pe şantierul de la Canal şi pleca aia cu vapoarele încărcate din
România.
Când Ionel era şeful Canalului şi s-a plâns pe urmă că, la inaugurare,
Ceauşescu nu l-a invitat pe navă. S-a ştiut toată treaba cu amanta rusoaică,
cetăţean sovietic, că venea, stătea cu el câteva zile şi pleca încărcată, cum se
spune. (…) Venea acolo, la Canal, unde aveau o garsonieră, rămânea noaptea
la el.
Aia venea, pleca, iar venea, iar pleca. (…) Nu putea să fie decât un om de
legătură. Aia nu venea de dragul lui, ci de dragul misiunii pe care o avea.
Victor Atanasie Stănculescu
Page 12 of 12
Dezvaluiri cutremuratoare
sursa: jurnalul-manipularii.blogspot.ro/

Preşedintele Clubului de la Roma, pe Europa_

Dr. Călin Georgescu: "În ultimii 25 de ani, sufletul românesc a fost trecut prin sabie"

Dr. Călin Georgescu este unul dintre cei mai importanţi experţi români în dezvoltare, şi anume în dezvoltarea durabilă. Între 1997 şi 2013 a fost director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă din România, iar din anul 2013 este preşedintele Clubului de la Roma (Centrul European de Cercetare din Viena, Austria). Clubul de la Roma este o denumire simbolică pentru o organizaţie al cărei scop este să supună atenţiei întregii lumi diverse aspecte referitoare la viitorul planetei. Acuzat că urmăreşte regionalizarea şi unificarea întregii lumi, în realitate Clubul s-a răzvrătit împotriva „ignoranţei sinucigaşe” a omenirii cu privire la adevărata ei condiţie. Dr. Călin Georgescu, deşi deţine o funcţie internaţională atât de înaltă, nu a uitat că e român, şi încă unul dedicat cauzei naţionale. A elaborat strategia de dezvoltare durabilă a României pe următorii 30 de ani. Strategie din care nu s-a pus în operă nici măcar un paragraf. Nu întâmplător, d-l Georgescu a fost propus, la începutul lui 2012, să-l înlocuiască pe Emil Boc în fruntea guvernului României, dar interese obscure s-au opus. A fost o şansă pierdută de toţi românii. Reproducem, în cele ce urmează, pledoaria de tip clasic, „prin noi înşine”, a domnului Georgescu, pentru schimbarea României.

„Acum, în România, omul devine «resursă umană»”
Aţi detectat, în scrierile dv., „războiul nevăzut“ din lume şi din România. Cum arată acest război?

Criza actuală oferă unei umanităţi îngenuncheate de atâtea rele prilejul de a medita asupra propriei supravieţuiri, pe unica sa planetă. După ce a „îmblânzit“ natura, omul este supus acum manipulărilor de tot felul, spre profitul celor care stau la cârma şi, mai ales, în spatele marilor corporaţii. Nu se poate fura fără a controla mintea victimei. Discutăm azi de un război dus la nivelul minţii. Este purtat de marile corporaţii şi de politica neoliberală care au creat şi menţin în continuare criza. Lăcomia marii finanţe a produs actuala instabilitate economică şi socială. Marile corporaţii nu au nevoie de minţi libere, ci de roboţei care, motivaţi doar de cucerirea unei poziţii în ierarhie şi de avantajele unei vieţi luxoase, se înclină obedient la preceptele „politicilor corecte“. Personal, sfidez corectitudinea politică de toate culorile. Spre exemplu, Nestlé controlează peste 70% din apa îmbuteliată din lume, printre care Périer, San Pelegrino, Vittel. Este o acţiune neoliberală şi postcolonială care atentează la un drept fundamental al omului - accesul primar la apă. Poate fi un drept uman transformat în marfă, cu etichetă şi preţ?! Se pare că da... În România, ca şi în alte ţări eliberate de comunism, cetăţeanul este stăpânit prin frică. Ne este frică pentru că nu mai avem credinţă adevărată. Când ne rugăm şi cerem ca Dumnezeu să ne „dea“ miracole, confundăm credinţa cu magia. Fără muncă asiduă şi jertfă, nu-ţi poţi lua zborul către orizontul demnităţii. Pasărea născută în colivie crede că a zbura este o boală! De acest fapt s-a profitat după ’89 şi aşa s-a perpetuat mentalitatea că, atât timp cât ai ce consuma, e bine. Burta plină stă mai presus de libertate! Spun încă o dată: acum, în România, se trăieşte sub imperiul fricii. Când nu rămâi ferm în credinţa creştinească, se naşte un gol prin care pătrunde groaza de moarte. Şi atunci omul devine „resursă umană“ - un individ manipulat, fabricat prin înrobirea minţii. Alimentele procesate industrial conţin substanţe care acţionează subtil asupra sistemului nervos, imitând efectul drogurilor. Omul care mănâncă produse concentrate artificial devine dependent: în căutarea plăcerii, mănâncă tot timpul, fără să se hrănească. Mintea, sufletul şi inima îi devin captive. Sistemul educaţional de stat contribuie şi el din plin la încătuşarea minţii şi a spiritului. După ce sunt şcoliţi conform prejudecăţilor cultivate de adulţi, denumite eufemistic „programe naţionale”, elevii devin de-a dreptul incapabili să gândească sau să acţioneze în alt mod decât cel pe care l-au impus formatorii lor… Eu, în aceşti 25 de ani, am văzut în România doar promovarea malignă a incompetenţei. O perioadă în care sufletul românesc a fost trecut prin sabie. De aceea, cred că se impune urgent reprofesionalizarea României şi restabilirea valorilor morale ireproşabile, de care, în istoria sa, poporul nostru a făcut dovadă prin fapte.

Aţi identificat „reţeta” şi „cheia” succesului României: micul producător, ţăranul. Pe ce vă bazaţi în acest scenariu?

A te baza pe micul producător, pe ţăranul care a dat identitatea românilor, înseamnă să contracarezi asediul corporaţiilor, care îţi dictează ce să mănânci, ce să bei, cu ce să te îmbraci, ba chiar şi cum să gândeşti. Ţăranul îşi organizează singur propria producţie. Te salvezi tu, ca ţară, şi îi mai ajuţi şi pe alţii care vor să o facă şi nu mai au cum. Micul producător contribuie la însănătoşirea României. Graţie lui vom rezolva, în cea mai mare parte, problema şomajului. Toată lumea va avea ceva de făcut. Dacă ştii să faci ceva cu mâna ta, nu depinzi de nimeni, eşti autonom. Acum, românii bat drumurile Occidentului, slugărind prin străini, în loc să muncească şi să prospere în ţara lor. Tot ce ar trebui să facem, ca guvern naţional, ar fi să promovăm micul întreprinzător, breslele şi meseriile larg răspândite, ajutate de o industrie performantă şi nepoluantă. Acţiuni precise, nu bătut apa în piuă pe marginea unor generalităţi. Micul producător ne oferă, prin urmare, definiţia succesului.

„Cei ce conduc România sunt făcuţi, nu născuţi. Sunt nişte mutanţi, o altă specie”
Ce „definiţie” ne oferă politicienii care au condus ţara în ultimii 25 de ani?

Prădătorii care au condus şi conduc ţara ignoră viitorul şi nu ne pregătesc pentru el; pe ei nu-i interesează decât prezentul, să poată fura acum, când mintea poporului este încă înrobită. Cei ce conduc România sunt făcuţi, nu născuţi. Ei sunt omul nou, creat înainte de ’89. Sunt nişte mutanţi, o altă specie! Din păcate, asistăm la o disoluţie totală a ţării. Iar intelectualii păstrează o tăcere complice. Rar găseşti un intelectual integru. Mare parte dintre cetăţenii României pot fi comparaţi cu robii care servesc unui sistem mafiot. Politicienii, ca şi intelectualii, caută „să vorbească frumos“, ca să nu „deranjeze”, toţi vor să fie politic corecţi. Oameni buni, nu mai priviţi la culoarea cenuşie ca la un simbol al cuminţeniei, este timpul să ne trezim! Totul s-a transformat într-un imens crematoriu unde sunt incinerate libertatea şi viitorul neamului românesc. Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Dar „Ion” şi „Gheorghe” sunt ignoraţi, statul român ascultă de alte „glasuri”... Care este contextul internaţional în care România ar putea să-şi folosească atuurile proprii, naturale?

Se recunoaşte la nivel european că toate modelele de până acum au erodat capitalul natural. Singura soluţie este dezvoltarea durabilă sau, mai corect spus, sustenabilă, pentru că vorbim de obiective pe termen lung. Dezvoltarea nu trebuie să se facă prin epuizarea resurselor, ci la niveluri şi în ritmuri care să permită regenerarea acestora. Criza actuală este o criză de sistem, ea va continua mult timp de acum înainte, până la schimbarea profundă a paradigmei economice mondiale. Consumul de resurse este problema pe termen scurt şi lung a omenirii. Mare parte a ecosistemelor planetei sunt distruse. Unul din trei alimente pe care le avem pe masă se datorează contribuţiei albinelor. Dispariţia acestor mici vietăţi poate duce la stingerea vieţii. Polenizarea artificială se practică deja în China, prima ţară unde aceste insecte excepţionale aproape că au dispărut. Pe acest fond se duce o luptă aprigă pentru ceea ce numim resurse strategice, adică apa şi hrana, dar şi energia verde. Or, România mai deţine încă posibilităţi importante de utilizare a acestor resurse. Ştim ce urmează; întrebarea este dacă suntem pregătiţi să întâmpinăm acest val al schimbării. Din păcate, în politica românească postdecembristă, lipseşte cu desăvârşire o viziune pe termen lung. Lipseşte harta viitorului. Dacă România ar înţelege ce şansă uriaşă are în plină criză, ar face un salt gigantic, nu doar pentru refacerea ei, ci şi pentru a ocupa o poziţie de lider imbatabil, cel puţin în zona balcanică. Am putea restaura dreptatea socială, apăra suveranitatea ţării şi conserva tradiţiile neamului românesc. Să nu uităm că România nu este o ţară oarecare. Noi, românii, suntem o civilizaţie. De aceea, necesităţile politicii externe ale României sunt, mai ales, păstrarea identităţii statului în faţa atacului entităţilor non-statale, adică a corporaţiilor şi „investitorilor strategici“ de genul fondurilor speculative. România are nevoie de un stat care îşi serveşte cu abnegaţie cetăţenii, şi nu de unul care slugăreşte capitalul internaţional. Consolidarea şi dezvoltarea statului naţional unitar modern trebuie să fie deviza noastră, aşa cum a fost a înaintaşilor noştri. Întărirea statului este esenţială în vremurile pe care le trăim. Binomul stat-cetăţean este cel pe care a funcţionat mare parte din istoria omenirii; dacă un stat colapsează, se produce şi o prăbuşire a societăţii, cetăţeanul fiind confruntat cu o situaţie de anarhie ca cea din Somalia. Statul român nu trebuie să se îndepărteze sub nici un motiv de rădăcinile sale şi de istoria neamului. Când statul serveşte „corectitudinea politică“ şi trimite jandarmii să-i bată pe truditorii pământului care-şi apără dreptul la apă şi hrană – cum se întâmplă la Pungeşti –, ne aflăm deja în faţa unei trădări de ţară. Poporul nu mai poate rămâne indiferent!

„200 de companii multinaţionale sunt mai puternice decât 150 de state la un loc”
Românii din Pungeşti şi din alte localităţi se luptă cu una sau mai multe corporaţii. Acolo s-a ajuns deja la dictatură. Ce rol joacă politicul în acest context?

Corporaţiile dictează la ora actuală politicului în cea mai mare parte a lumii. Urmărind doar propriul profit, ele ascund realitatea, subminând viitorul generaţiilor tinere şi privând naţiunile de lideri autentici şi de patrioţi. 200 de multinaţionale sunt mai puternice decât 150 de state la un loc! Domeniul economic este condus de FMI, Banca Mondială şi Organizaţia Mondială a Comerţului. Troica aceasta a dus la prăbuşirea economică şi la dezastru ecologic în multe locuri din lume. În loc de politici economice serioase, românilor li se oferă pâine şi circ: să cumperi marfa altora şi să crezi că trăieşti bine. Aceasta, pe un fond de sărăcie şi decădere morală fără precedent. Cantitatea de pâine vândută a scăzut cu 25% faţă de 1990, iar numărul cărţilor, cu 85%. Sunt cifre care vorbesc de la sine despre starea precară şi lipsa de viitor a României în actuala situaţie. România are nevoie de o conducere capabilă să se opună proiectelor geopolitice care vizează distrugerea statelor naţionale şi transformarea ţării într-un teren de vânătoare economică (masacrarea faunei, vânătorile cu acte mai mult sau mai puţin în regulă sunt un capitol la fel de trist). România trebuie să găsească o poziţie de echilibru între forţele geopolitice globale şi să înveţe să negocieze cu puterile lumii, având ca ancoră doar interesul naţional. Putem să spunem, fără teama de a greşi, că destabilizarea prezentă a Ucrainei, prin proteste violente dirijate, este pe punctul de a declanşa un nou Război Rece între Rusia şi SUA. Un „război ascuns“ mocneşte deja în Asia, între China şi principalul aliat din Asia al SUA, Japonia. În acest nou context, extrem de tensionat, România, în loc să fie un factor de stabilitate, apare, prin scandalurile politice la zi, ca un no man’s land, un fel de tărâm al nimănui care poate oricând exploda, aruncând în aer întreaga regiune sud-estică a Europei. Iată de ce, mai mult ca oricând, avem nevoie de lideri respectaţi pe plan internaţional, capabili să întărească statalitatea României şi să găsească alte surse de finanţare decât vânzarea pe nimic a bogăţiilor naturale şi activelor naţiei. În prezent, ţara se află într-o situaţie atât de jalnică, încât sunt aplaudate chiar şi investiţiile „europene“ în gropi de gunoi, pompos numite „sistem integrat de management al deşeurilor“, amenajate în satele cele mai pitoreşti şi cu mare potenţial agro-turistic (vezi cazul comunei Fărcaşa din judeţul Maramureş). Practic, România se află sub asediul marilor corporaţii. Acţiunea de la Pungeşti este relevantă. Statul apără o corporaţie împotriva propriilor săi cetăţeni. Oamenii sunt bătuţi în curtea lor. Este mai rău decât într-un război împotriva unei puteri străine! De câteva luni, statul îşi terorizează cetăţenii care nu se pleacă în faţa interesului celor fără de ţară. A luat cumva UE poziţie faţă de această încălcare flagrantă a celor mai importante drepturi ale omului, faţă de o acţiune criminală fără precedent?

„România este o ţară prea bogată, cu un pământ prea fertil, ca să fie păstrată fără luptă!”
Unde se află astăzi ţara noastră pe harta financiară şi economică a lumii?

România are nevoie de un sistem financiar care să-i aparţină, de o politică monetară care să răspundă nevoilor specifice şi de o politică fiscală dictată de realităţile noastre. În ţara noastră bătrânii sunt umiliţi, copiii nu au viitor, pământul este vândut străinilor, iar credinţa strămoşească este călcată în picioare – iată realitatea! Dezastrul este băgat sub preş. Se dau cifre, care de care mai umflate. Una sunt cifrele, alta economia reală. De pildă, se tot scrie că am ieşit din criză. Cum să iasă din criză statul român, când cheltuielile cu bunurile şi serviciile au atins, în 2013, nivelul din 2008, anul în care se arunca cu bani în stânga şi în dreapta?! Cheltuielile bugetului general consolidat, cu bunuri şi servicii, au atins în 2013 nivelul de 6,2% din PIB, apropiate de cele din 2008, când au însemnat 6,5% din PIB. Se impune o simplă constatare: România nu va prospera decât prin introducerea disciplinei financiare. Astăzi, România este o ţară în faliment, care trăieşte pe datorie.

Ce fel de stat este statul român de azi? Care sunt deciziile pe care le poate lua, cu privire la propria dezvoltare?

Statul român actual este un stat slab. Acţionează conform unor mituri şi prejudecăţi, ia decizii importante pe bază de wishful thinking (gândirea deziderativă ce distorsionează realitatea în funcţie de propriile dorinţe). Societatea românească diferă de economiile mature din Europa, în sensul că, dacă în Europa se schimbă un guvern, nu se întâmplă nimic grav, economia merge înainte, structura instituţională funcţionează. Pe când în România nu avem management performant, iar managementul înseamnă viziune, perspectivă. Statul român actual nu mai există, pentru că nu mai funcţionează instituţional. Accidentul aviatic din Munţii Apuseni este o dovadă a inexistenţei statului.

Aţi afirmat că redresarea statului nu se poate face decât prin patriotism în limitele adevărului, reluând formula interbelică „prin noi înşine“. Mai putem invoca acest concept în epoca globalizării?

Totul ne este permis, dar nu totul ne este şi de folos, spunea Sfântul Apostol Pavel. Şi mai spunea că omul întreg, puternic, chiar dacă totul îi este permis, nu se va lăsa stăpânit de tot ceea ce-i este îngăduit. Totul, dar absolut totul se face doar semănând dragoste, nu ură şi trădare. Lucrurile au mers prea departe din cauza modului total inadecvat de conducere a ţării în ultimii 25 de ani. Cei care au deţinut puterea au urmărit doar interesele lor, personale şi de grup, şi nu cele ale ţării. Or, nu ai cum să fii de folos ţării tale dacă nu o iubeşti şi dacă nu-i vrei binele! Formula „prin noi înşine“ nu poate fi transpusă în practică de către cei care duşmănesc România. Sunt ţări importante care, în ultimii 20 de ani, s-au dezvoltat spectaculos pe baza modelului „prin noi înşine“. În anii ’70, Finlanda era la coada ţărilor scandinave, acum este în fruntea lor. La mijlocul anilor ’90, economia Rusiei a fost aproape ruinată de globalişti, cu reţetele lor neoliberale, dar şi-a revenit spectaculos când ţara a adoptat modelul „prin noi înşine“. Japonia, Norvegia, Polonia, Ungaria sunt alte exemple grăitoare de ţări care nu au cedat presiunilor „terminatorilor“ internaţionali şi au reuşit să prospere economic. A ne dezvolta prin noi înşine înseamnă în primul rând a investi în om. Or, aceasta a lipsit cu desăvârşire. Românul trebuie lăsat să facă ce poate el mai bine, nu ce cred de cuviinţă nişte funcţionari de la Bucureşti sau Bruxelles, şi atunci toată ţara va înflori. De ce oare românii sunt foarte apreciaţi în multe locuri importante din lume, iar în ţara lor nu au un loc de muncă? În acest sens, exemplul istoric paşoptist ne stă la îndemână. Este greu, dar se poate! Insuflă-i tânărului mândria pentru istoria neamului său! Când ne vorbea profesorul la şcoală de Mihai Viteazul, de Ştefan cel Sfânt, intram în pielea lor ca eroi şi doream, noi, copiii, să facem la fel pentru ţara noastră. Numai aşa va deveni tânărul responsabil. Din păcate, istoria este minimalizată; pur şi simplu s-a tăiat panglica istoriei, s-a întrerupt legătura cu eroii şi martirii neamului, uitându-se că fiecare generaţie făureşte istoria celor următoare.

„Capitalul gigantic al României este dat de resursele naturale”
Vorbiţi, alături de mulţi alţi futurologi, de marea criză alimentară şi a apei. Dar Chevron forează pentru gaze de şist în Dobrogea, unde există un fluviu subteran de apă dulce, cât Dunărea. Nu va fi pusă această resursă în pericol?

Criza apei şi a hranei, din zona anilor 2020, va fi mult mai serioasă şi mai devastatoare decât criza economico-financiară de acum. Suntem pregătiţi să o întâmpinăm? Aceasta este întrebarea. Aurul României nu este cel mineral, îngropat sub munte, ci stratul subţire de sol fertil, la care se adaugă apa şi condiţiile geomorfologice excepţionale ale ţării noastre. Politic vorbind, e nevoie să ştii să cânţi la orgă, adică pe mai multe claviaturi simultan, ca să poţi conduce o ţară. Pentru că o decizie greşită se poate răsfrânge negativ în alte locuri. Prevenţia, anticiparea ne stau la îndemână. Cunosc resursa uriaşă de apă din Dobrogea. Sigur că poate să fie afectată, şi încă grav, dacă se permite această afacere a Chevron, extrem de nocivă, adevărat atentat la adresa vieţii. Este un exemplu tipic de acţiune de-a dreptul criminală a unei corporaţii. Wall Street-ul este numai minciună, lipsit de strategie şi de viziune, un uriaş cu picioare de lut. Exemplul Californiei este grăitor în acest sens: deşi, în ultimii doi ani, în toată California, persistă o secetă devastatoare, politicul a permis demararea forărilor pentru gaze de şist.

În context economic global, cu ce valori naturale vine România în concertul naţiunilor?

România este o ţară prea bogată, cu un pământ prea fertil, ca să fie păstrată fără luptă! Ştiinţific, din 9 regiuni bio-geografice ale Terrei, România deţine 5, având cea mai importantă eco-regiune la nivel global. Mai mult de jumătate din Carpaţi, cei mai sălbatici ca natură, sunt în ţara noastră. Peste jumătate din carnivorele mari ale Europei sunt în România. Avem apoi Delta Dunării, zonele umede şi pădurile – un tezaur. Capitalul gigantic al României este dat de resursele naturale. Şi, în special, de baza genetică pură pe care o are, fiind printre foarte puţinele ţări din Europa care deţin aşa ceva. Dacă numesc doar cele 220.000 de ha de pădure virgină, apoi cernoziomul ciocolatiu, cel mai productiv dintre toate tipurile de sol, aflat cu predilecţie în Dobrogea, se poate vedea capacitatea sigură de a dezvolta durabil ţara. Nu poţi avea dezvoltare durabilă fără fundamentul dat de resursele naturale pure. Sub acest aspect, România se înscrie în zona marilor negociatori, fiind un potenţial multiplicator genetic pentru ţările care au doar resurse financiare, dar nu şi pe cele naturale. Sau au pădure, dar nu au codru. Lumea occidentală este disperată să aibă hrană şi apă de foarte bună calitate pentru cetăţenii ei. Doar astfel îşi asigură continuitatea ca neam. Toţi sunt conştienţi de pericolul alimentaţiei industriale, plină de E-uri şi aducătoare de boli pe care medicina actuală nu le poate trata.

„Ţăranul român reprezintă nu doar şansa redresării României, ci însăşi speranţa renaşterii lumii occidentale”
Între factorii care subminează identitatea românească şi viitorul naţiunii române aţi numit distrugerea ţărănimii. Ce mai reprezintă ţăranii? Mai sunt ei un element identitar al românilor?

Ţăranul român reprezintă gena autentică a civilizaţiei mileniului actual. El reprezintă nu doar şansa redresării României, ci însăşi speranţa renaşterii lumii occidentale, care încearcă cu disperare să-şi îndrepte nesăbuinţele trecutului. Ţăranul român a fost în mare parte distrus de febra consumistă şi de supermarketurile care s-au înmulţit enorm la nivelul întregii ţări. Apoi a fost redus la tăcere, fiindu-i atacat cadrul natural, de care depinde existenţa sa. A fost jefuit orbeşte, s-a vândut pe nimic resursa naturală primară. Prin urmare, eu nu aş promova industria alimentelor bio, ci gospodăria ţărănească tradiţională. Prin ea am ajunge la bio în mod natural. România, ţară bio! Cu ea aş cuceri lumea toată! Roşia românească – cultivă această roşie în Germania. Pune-l pe neamţ să o facă! Ei bine, nu poate, cu toată tehnologia lui, pentru că nu are pământul ţării noastre, care este cel mai roditor. Şi, peste asta, este un pământ sfânt. Dacă se pune la punct agricultura ţărănească tradiţională, exporturile de grâne româneşti se vor face nu pe bani, ci contra aur.

În acest caz, de ce nu sprijină băncile din România ţărănimea?

Cum să sprijine băncile esenţa dezvoltării noastre, când peste 80% din ele sunt străine? Nu au nici un interes să o facă. Decapitalizarea băncilor româneşti s-a făcut cu bună ştiinţă. Dezbaterea politică cea mai frecventă din societatea românească este cea legată de putere. Problema este că, atunci când deţii puterea şi nu ştii ce să faci cu ea sau nu ai cu cine să faci ceea ce ţi-ai propus, intri în impas. Ieşirea din această dilemă nu poate fi dată decât prin cultivarea profesionalismului autentic. Acelaşi lucru este valabil şi în cadrul sistemului bancar. România este poligon de încercări pentru sistemul bancar internaţional. La filialele din ţara noastră, băncile-mamă trimit cadre de conducere slab pregătite profesional, dispuse la experimente, care duc o politică de jecmănire a populaţiei, şi nu de dezvoltare. S-a ajuns la situaţii absurde: dacă „economiseşti” la o bancă, ajungi să retragi, la sfârşit, mai puţin decât ai depus! România ar trebui să aibă o instituţie de credit agricol, aşa cum a propus Take Ionescu în documentul „România în anul 3000“, încă din 1920. Ce oameni, ce viziune, ce dăruire faţă de ţară!

Se ştie că aţi elaborat Strategia de dezvoltare durabilă a României. Cum ar trebui să fie şi ce puncte ar trebui să alcătuiască această strategie?

În primul rând, trebuie să gândeşti Adevărul, să spui Adevărul şi să iubeşti Adevărul. Cheia succesului în dezvoltarea ţării stă în dragoste, unire, întărirea familiei şi micul producător. Restul sunt detalii. Strategia ţării se poartă în inimă şi are câteva puncte, care încap pe o pagină: 1. Întărirea legislativă şi constituţională a statului. Legi administrate eficient de funcţionari în a căror autoritate populaţia să aibă încredere. 2. Lansarea cercetării şi dezvoltării cu implicarea universităţilor. 3. Politici monetare şi fiscale ferme. Nivelul taxelor să fie scăzut. Păstrarea monedei naţionale este un mare atu, care nu trebuie neglijat. Şi sub nici o formă nu trebuie aderat la moneda euro! 4. Dezvoltarea căilor de transport. 5. O politică externă regională şi globală de promovare a concilierii. 6. Transformarea unui handicap în avantaj de nişă economică: agricultura românească. Protecţia pădurilor şi conservarea mediului. Dezvoltarea durabilă – concept naţional. 7. Securitatea persoanei: strategia de sănătate bazată pe prevenţie, hrană sănătoasă, educaţie prin mişcare, politică demografică stabilă. România deţine Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă (SNDD) încă din 2008, dar nu s-a pus în practică nici o propoziţie din acest document. SNDD este un pas spre civilizaţie, este strategia interesului comun, care ar trebui să primeze asupra confruntărilor politice şi momentelor electorale. SNDD stabileşte cadrul de manifestare a ambiţiei de dezvoltare, care nu poate fi programată şi garantată decât pe termen lung. Dificultăţile în elaborarea documentului nu au constat în introducerea de idei noi, ci în efortul de a scăpa de cele vechi. Un ultim aspect esenţial este politica demografică, neglijată total de toate forţele politice din ţară. Pierderea demografică a însumat, între 1990 şi 2014, peste 3 milioane de oameni. Aceasta a făcut să avem 19 milioane de cetăţeni acum, iar consecinţele pe viitor, dacă nu se iau măsuri imediate, vor fi dramatice.

„Laşitatea conduce România! Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!”
V-aţi opus economiei extractive. Guvernanţii actuali se grăbesc să demareze o serie de proiecte miniere, crezând că asta va genera dezvoltare şi locuri de muncă. Ce propuneţi în schimb?

Pe plan economic, avem nevoie de măsuri pentru a pune în valoare avantajele competitive reale de care mai dispune România, prin consolidarea capitalului naţional, întărirea regimului proprietăţii şi încurajarea iniţiativei antreprenoriale. Aceasta înseamnă o economie civică, moleculară, care ţine cont de faptul că prosperitatea unei naţiuni depinde de prosperitatea fiecărui individ în parte. Cu alte cuvinte, nu am nevoie de 5 latifundiari în agricultură, ci de 500.000 de ţărani viguroşi care să dezvolte o ţară întreagă. Nu am nevoie de o economie extractivă cum este acum, în care doar se vând resursele naturale şi activele existente. Dacă îţi vinzi tot ce ai în casă, unde ajungi, cum mai trăieşti? Este nevoie să produci, deci întrebarea care ar trebui pusă fiecărui român este: ce ştii să faci? Un proiect minier sănătos nu înseamnă să vindem resursele pe nimic, ci să folosim noi resursele – asta înseamnă proiect valabil. Prin noi înşine! Mina de la Roşia Montană se poate deschide şi exploata numai de către România, apelând la tehnologia clasică şi prietenoasă cu mediul, dând de lucru la toată lumea printr-o investiţie de numai 100 de milioane de euro. Dar se vrea aşa ceva? S-a vorbit mult despre reforma statului, a clasei politice. După 25 de ani, există impresia că se urmăreşte doar o redistribuire a puterii şi dobândirea de avantaje pentru cei care o deţin. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de un dialog real, de o conciliere naţională.

V-aţi declarat îngrijorat că statul român s-a privatizat. Ce presupune această privatizare?

După 1990, statul român s-a privatizat şi nu mai poate răspunde corpului social, pentru că nu mai are ce vorbi cu el decât atunci când îi cere voturile. Cine deţinea, înainte de 1989, controlul informativ al obiectivelor economice a trecut din barca comunistă în cea a capitalismului extractiv, însuşindu-şi, prin „privatizare“, ceea ce deţinea sub control în comunism. Şi nimeni nu spune nimic. Laşitatea conduce România! Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

„România este un vultur închis într-o colivie”
Astăzi, toţi politicienii noştri sunt profesori, de regulă la universităţi private. Ce părere aveţi despre nivelul ştiinţific al acestor universităţi?

Conducătorii vremelnici ai României au distrus ţara. Iar puţinii profesori adevăraţi pe care îi mai avem au mâinile legate. Şcoala românească actuală este în suferinţă. Dacă vrei să înrobeşti o ţară, îi distrugi educaţia. Aşa s-a şi întâmplat. Dacă ai educaţie performantă, eşti, ca popor, liber. România este un vultur închis într-o colivie, din care nu poate să-şi întindă aripile, să zboare. Universităţile particulare ar trebui desfiinţate, fără excepţie. Sunt doar o industrie de diplome fără acoperire, urmărind doar profitul şi spălarea creierelor. Au fost viciate, evident, şi universităţile de stat. La Medicină, înainte de ’89, se tragea linia sub ultimul intrat la 9,80. Acum se intră şi cu 4. Cum să mai comentezi aşa ceva? Manuale alternative? O samavolnicie! Istoria poporului român este cumva alternativă? Geografia ţării este cumva alternativă? Mama ta este alternativă? Avem cumva alternative sau dileme cu privire la adevărurile morale? Mai toţi politicienii noştri, da, sunt „profesori“ – nu de gimnaziu, nu de liceu, ci profesori universitari. De unde până unde? Pe vremea lui Spiru Haret, ca să obţii titlul de profesor, treceai prin examene foarte dure, trebuia să înveţi pedagogie, iar la final numirea era semnată de Rege. Astăzi, învăţământul superior din România scoate pe bandă rulantă absolvenţi interesaţi doar de diplomă. Se citeşte foarte puţin. 1,5% din adolescenţi citesc cel mult 2 cărţi pe an. Camera Deputaţilor a votat 28 de milioane de euro pentru cumpărarea de stick-uri de memorie pentru calculatoarele şcolare, în condiţiile în care 50% din şcoli nu au apă caldă şi căldură. Totul este absurd în România!

Analizând sfertul de veac de când suntem liberi, ce puteţi spune? Am câştigat sau nu libertatea? Am ajuns să iubim competiţia între valori, şansa de a alege?

Competiţia minţilor din Occident a fost transformată în România într-o cursă nebună după profit. Societatea s-a transformat într-una de consum, supusă unei manipulări masive. S-a înlocuit ştiinţa cu miturile şi s-a pledat pentru libertate fără responsabilitate, spre a acoperi fraudele. Sub toga câtorva profeţi din ţara asta se ascund frauda şi manipularea cea mare. România nu este o ţară liberă atâta timp cât presa, în cea mai mare parte, este dirijată. Mulţi şi-au vândut, pentru 30 de arginţi, şi sufletul, şi ţara. Dacă vrei să-i înveţi pe oameni să fie liberi, învaţă-i o meserie. Or, în România nu mai sunt meseriaşi, sunt doar afacerişti.

„Roşia Montană şi gazele de şist nu sunt proiecte, ci afaceri murdare, antinaţionale şi jefuitoare de suflete”
La capitolul „realizări“, în cei 25 de ani de democraţie, consemnăm alarmaţi retrocedările de proprietăţi, făcute pe baza legii restitutio in integrum. Cât şi cum s-a retrocedat?

„În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”, spunea părintele Arsenie Boca. Pentru pământul ţării, eroii neamului şi-au dat viaţa, iar contemporanii noştri îşi vând sufletul pentru un pumn de arginţi. Instituţia proprietăţii este dinamitată în România. Democraţie fără proprietate privată nu există, iar proprietatea privată fără instituţia care să o înregistreze şi să o apere, şi anume cadastrul general, nu există nici ea. De 25 de ani, nu a fost pusă ordine în cadastrul general, pentru că este nevoie de haos. Unde este haos este şi interes, pentru că, în toţi aceşti ani, statul a retrocedat păduri, terenuri, ape, clădiri, în valoare de peste 60 de miliarde de euro! Legea 247 şi Legea 1 din 2000 au distrus pădurile ţării. Încă mai sunt valabile ordonanţe ale lui Horthy, din 1940.

În acest context, cum vor ajuta proiectele Roşia Montană şi gazele de şist, în caz de realizare, economia românească?

În primul rând, nu sunt proiecte, ci afaceri murdare ale celor de la Gold Corporation şi Chevron, în strânsă legătură cu clasa politică românească ticăloasă. Iar Chevron este unul din cei mai mari poluatori privaţi din istorie, urmat de Exxon şi British Petroleum. Sunt afaceri antinaţionale şi jefuitoare de suflete, pentru că i-au aruncat pe oameni în război, român contra român, în propria lor ţară. Nu au nici o substanţă ştiinţifică şi sunt total non-ecologice şi distrugătoare de vieţi prin consecinţele ulterioare. S-a scris mult pe tema asta, dar eu vă spun un lucru: aceste intenţii nu se vor pune în aplicare. Punct. Şi Roşia Montană, şi Pungeşti sunt pământ românesc şi aşa vor rămâne! Iar cei ce le apără sunt eroi. Nu vorbesc de ecologie aici, n-am ce vorbi, eu discut despre pământul meu, care nu este al generaţiei mele, ci al urmaşilor mei şi al urmaşilor urmaşilor mei, în veacul vecilor! Cea mai jalnică este prestaţia clasei politice. Pe 2 decembrie trecut, la Pungeşti, se loveau românii pe români cu ciomegele, dar în Bucureşti era bal cu toalete de mii de euro, purtate de cocotele politice şi corporatiste. Este greţos! Şi un ultim aspect: unde este poziţia BOR faţă de situaţia de la Pungeşti? Cum au fost susţinuţi cei câţiva preoţi şi monahi care s-au opus cu mare curaj fărădelegilor? Din păcate, la noi, românii, tăcerea este un nărav vechi al clerului.

Este pământul ţării de vânzare? Se pare că politicienii şi unii proprietari români nu au nimic împotriva vânzării pământului către străini.

Pământul ţării este sfânt prin eroii, martirii şi sfinţii pe care îi adăposteşte în adânc, spunea părintele Iustin Pârvu. Nu este de vânzare nimănui şi nicicând. Cu toate acestea, de la 1 ianuarie, politicienii români au dat drumul să se vândă! Dacă nu iubesc glia străbună şi nu au lucrat niciodată pământul, cum să-l apere? La fel este şi cu oamenii: îţi dai afară copiii din casă? Este o luptă teribilă pentru putere. Or, o ţară care are 12% analfabeţi şi încă până la 20% analfabeţi ştiinţific, persoane care citesc, dar nu înţeleg nimic, este uşor de manipulat. Guvernanţii au nevoie de o masă amorfă, care să pună ştampila pe buletinul de vot; în acest scop, populaţia este instrumentată să răspundă pavlovian la pomeni electorale gen ulei, zahăr şi pui.

Ce aţi dorit să spuneţi prin afirmaţia făcută într-o conferinţă: „românii au uitat să trăiască vertical“?

Ne-am uitat tradiţiile şi de unde am venit. Suntem vânduţi corporaţiilor, care vor doar să cheltuieşti, fără să înţelegi de ce. Oamenii nu mai au exemple tari de virtute, şi atunci îşi iau lumea în cap. Nu există un proiect comun, ci doar planuri individuale. Fiecare pentru el. Pierderea verticalităţii vine din lipsa noastră de dragoste faţă de pământul nostru şi de înţelegere a rostului neamului românesc. Spre exemplu, SUA au transmis de curând că investitorii americani vor veni în România numai dacă se va semna un nou acord cu FMI şi va fi votată o legislaţie permisivă pentru exploatarea gazelor de şist. Cât tupeu trebuie să ai, ca să faci o asemenea declaraţie? Şi câtă slugărnicie ca să o accepţi? Dar „brazii se frâng, nu se îndoiesc“, spunea un erou al neamului, Ion Gavrilă Ogoranu. Eu zic că românii nu vor sta îndărătul gratiilor, până ce bătrâneţea şi rutina vor pune stăpânire pe ei, iar vitejia va rămâne amintire şi dorinţă neîmplinită. Pentru menţinerea verticalităţii, familia este de bază. Şi aici s-a săpat adânc, pentru distrugerea ei. Peste 2 milioane de români lucrează în afara ţării şi trimit bani acasă. Dar acasă au rămas familii distruse, divorţurile s-au înmulţit peste măsură, ca şi copiii abandonaţi şi oamenii bolnavi sufleteşte şi moraliceşte.

„Conştiinţa poporului român nu suportă politica publică a trădării şi înrobirii”
De ce credeţi că România este o ţară „condamnată la neputinţă”?

Statul nu pune în practică ce spune sau ce spune legea. Prin urmare, încrederea în instituţiile statului este zero. Dacă ai o lege, îţi mai trebuie una care să o pună în aplicare. Cum să ai încredere în cineva care te fură şi te umileşte permanent? Politicul în România stăpâneşte bine arta manipulării şi a dezinformării, pentru a se menţine la putere. Se schimbă doar politicienii, ei între ei, pentru că în spate au acelaşi scop anticreştin. Iar efectele se văd nu doar în sărăcia şi umilinţa trăite de români în ţară, ci şi în afara ţării. De multă vreme, „român“ este în Occident un calificativ depreciativ, şi nu denumirea unui neam demn de stimă. Supremaţia politicului este în România un semn de pierdere a orientării creştine. Omul a pierdut nădejdea mântuirii, iar politica a devenit un fel de mântuire socială. Compromisul în gândire şi vorbă, nepăsarea în faptă au deschis drum liber absurdului în societatea românească.

Ce nădejde aveţi în refacerea României? Cum vedeţi viitorul ei?

Sunt oameni pregătiţi în această ţară să facă istorie, şi nu spectacol ieftin. La ora actuală, în România este un soi de văicăreală cronicizată. Trebuie făcută diferenţa între văicăreală şi atitudine. Toţi se văicăresc că nu au bani, se plâng de ticăloşia clasei politice, dar nu ies în stradă pentru unire şi schimbare. Nu puneţi, ne îndeamnă Mântuitorul, petic de postav nou la haina veche, pentru că se rupe, şi nici vin nou în burduf vechi, pentru că se crapă. Schimbarea, ca să fie efectivă, trebuie să fie totală. Conştiinţa poporului român nu suportă politica publică a trădării şi înrobirii. Să luăm aminte, vremea refacerii se apropie! Speranţa este mare numai pentru cel ce are credinţa mare. Chiar dacă hoţii şi impostura par astăzi de neînvins, greu de înlăturat, chiar dacă par că sporesc zilnic în putere, chiar dacă avem impresia că a dispărut credinţa, viitorul României va fi demn şi luminos, pentru că pe dedesubtul viiturii rău mirositoare de acum curge fluviul credinţei strămoşeşti. Trebuie doar să îndrăznim!

Trimiteti mai departe acest document !!!!

Iasi, 06 martie 2014 !!!