“Mândria de a fi slugă”

Un text extraordinar : Augustin Buzura

 

Augustin Buzura este unul din cei mai rasati intelectuali ai Romaniei de azi. Academician, om de cultura, fondatorul Fundatiei Culturale Romane (azi ICR). Un psihiatru cu o rara afinitate creativ-literara, academicianul Buzura scrie comentarii in Revista Cultura. Mereu implicat – ca si in vremea regimului comunist care l-a hartuit pentru romanele sale valoroase si incomode – Augustin Buzura nu iarta nici azi nimic din impostura, batjocura, abuzul si prostia care ies ca broasca raioasa din mlastina politicii romanesti. Iata ultimul comentariu al domnului academician.

Mândria de a fi slugă

Cred că în nicio ţară din lume nu se vorbeşte mai mult decât la noi despre lege, legalitate, Constituţie şi tot ce ţine de justiţie, prin aceasta din urmă înţelegându-se doar D.N.A. Experienţa arată că numai ea este mai presus de lege, de Parlament, de Guvern, de oricine şi de orice, doar D.N.A. nu plăteşte pentru greşeli şi nu dă nimănui socoteală.

Cei ce cunosc ori au trăit perioada de după război, a instalării şi a practicilor comunismului primitiv, vor spune ca şi mine, că am ajuns să retrăim cam tot ce ne-a fost dat să detestăm atunci, dar cu o şi mai mare greaţă. Bolnavilor de gargară pe marginea legilor, ar fi momentul să le amintim de Articolul 3 din Constituţia Republicii Socialiste România din 1986, în care se stipulează, pentru a elimina orice dubiu, că: „În Republica Socialistă România forţa politică conducătoare este Partidul Comunist Român.“

Dacă prin absurd  s-ar acorda teoria cu practica şi s-ar înlocui, să zicem, procuratura cu Partidul Comunist, nu s-ar mira nimeni, cum nu s-a mirat nimeni când partide întregi au trecut peste noapte de la stânga la dreapta fără ca vreun membru, fie şi din greşeală, să se opună sau chiar să observe schimbarea. Şi, cum lesne se înţelege, toate se fac în numele interersului naţional, al imaginii României sau chiar al prestigiului României în Europa şi în lume, sintagme care, atât cât va dăinui biologic actuala clasă politică, ar trebui interzise, adică ferite de ridicolul în care au fost coborâte de casta prostimii cu ştaif. Oare mai avem o ţară a noastră? Nu cumva suntem chiriaşii unui mall în faţa căruia se joacă demult o piesă tâmpită prin care ni se administrează subliminal altă istorie, alte valori şi credinţe încât am ajuns să nu mai ştim cine suntem.

Oamenii s-au resemnat atât de mult cu falsurile şi abuzurile de orice fel, încât a spune adevărul, a arăta cu degetul hoţia, impostura şi mârlănia au devenit acte de curaj. Iar a avea curaj este un pericol pentru o putere ai cărei piloni de susţinere au devenit frica, delaţiunea şi ignoranţa. Cineva, mai stăpân pe sine şi mai detaşat de metodele enoriaşilor lui Stalin, şi-a amintit de o glumă veche pe care, actualizând-o, vom spune că este despre procurori; voi încerca să o transcriu în aşa fel încât să nu lezez obrazele subţiri ale patriei. Se zice că un cetăţean fugea odată mâncând pământul, înspăimântat de o echipă specializată în a tăia o anumită glandă masculină supranumerară.

Un cunoscut, văzându-l, îl întreabă ce are de fuge atât de disperat, dar aflând care era motivul fricii acestuia izbucneşte în râs: „Fugi degeaba, doar ştii că la tine nu-i cazul, ai şi tu două ca oricare alt bărbat!“ „Da, ai dreptate, atâta doar că ăştia mai întâi le taie şi abia pe urmă le numără!“ Aşa şi la noi, în ultima vreme: Beciul Domnesc a devenit un loc în care se face numărătoarea după tăiere. Privită din spaţiul respectiv şi prin lentilele procurorilor, ţara însăşi este un „grup infracţional organizat“, deşi, dacă inversăm termenii, cred că n-am fi atât de departe de adevăr. Procurorii şi-au dovedit eficienţa în lupta politică. Alt stăpân, aceleaşi metode. Ei înclină balanţa în Parlament, în Guvernul României, în viaţa socială. Puterea lor destructivă este uriaşă. Ei îi pot da şi îi vor da preşedintelui nu numai „guvernul său“, ci şi ţara sa, adică, mai pe româneşte, moşia sa.

Oricum, din Beciul Domnesc nimeni nu iese nepătat şi nimeni nu-şi mai poate continua cariera. Sigur, mulţi şi-au meritat şederea pe acolo, dar peste ei şi peste milioanele furate s-a aşternut liniştea, căci fără acele hoţii, unele funcţii, chiar cele mai înalte, n-ar fi fost posibile.

Inscripţia de la intrarea în „Infernul“ lui Dante ar fi destul de potrivită pentru rezervaţia pomenită, deşi „Infernul“ lui Băsescu şi al lui Iohannis merită o alta, cu specific naţional, care să ne oblige pe toţi să ne amintim de anii în care ne-am dovedit laşi, incapabili să ne merităm libertatea dobândită de alţii cu mult prea mult sânge.

Câteva luni crezusem că domnul Klaus Iohannis s-a rătăcit pe drumul cel bun, dar s-a grăbit să nu ne lase prea mult timp pentru iluzii şi a optat pentru drumul cel mai bătut cu putinţă, al înaintaşului său, care i-a lăsat moştenire o echipă de oameni rodată, ascultătoare, dar cu vechi şi justificat abonament la Beciul Domnesc.

Dacă aceştia au folosit bani necuraţi pentru a-i câştiga victoria în alegeri a lui Băsescu, au devenit ei cinstiţi şi curaţi în campania pentru alegerea actualului preşedinte? Cunoscători ai tuturor dedesubturilor, oameni cu o înaltă calificare la acest capitol, mai pot fi ei acuzaţi fără riscul de a zgudui tot lanţul de relaţii?

După ce vor rezolva cu PSD-ul şi cu guvernul „nelegitim“, cum spune doamna Gorghiu şi papagalii ei, procurorii vor găsi alte priorităţi: poate că unii nu sunt destul de blonzi sau de înalţi, de exemplu, poate că planul de arestări al „Europei civilizate“ va fi îndeplinit. Fără îndoială, există şi explicaţii logice ale cedării şi laşităţii generale în faţa ţuţărilor dictatorilor băştinaşi. Pe vremea Răposatului, orice ordin tâmpit, orice absurditate se justifica arătând cu degetul în sus: „Ãla“ şi „Aia“.

Acum se bate cu degetul pe umăr, iar cei mai îndrăzneţi, „cunoscătorii“ „ştiu“ că voturile se numără în altă parte, că membrii unui obscur sinod diplomatic dau firmanele, iar haraciul este, de mai bine de un sfert de veac, ţara. Această ţară foarte bogată odinioară, care a rămas fără industrie, fără agricultură, fără bogăţiile subsolului şi fără forţa de muncă.

Un mall cât hotarele ei, dar cu mulţi săraci, mai ales cu duhul, şi cu cele mai performante lichele care se mândresc cu statutul lor de supuşi umili şi credincioşi celor mai puternici decât ei şi al căror dispreţ nu-i supără, dimpotrivă. Pentru mulţi acesta este şi o ciudată sursă de energie şi încredere.

Ei au certitudinea că există atâta timp cât simt acest sentiment. Să dispreţuiască, dar atunci să mă dispreţuiască pe mine! Felul în care am pierdut toate cele mai înainte pomenite ar ocupa un loc de seamă în orice istorie a lichelismului naţional, dar şi a prostiei. Asediul brutal, imediat după ultimul război, dar şi după Revoluţie asupra valorilor naţionale şi a tradiţiilor ar ocupa un loc de cinste chiar şi într-o Istorie universală a prostiei. Măcelărirea cailor odată cu apariţia primelor tractoare este un alt exemplu, luat la întâmplare. Numirea în funcţii de răspundere a ignoranţilor şi taraţilor. „Spune-mi cum îi recunoşti/ Dintre proşti pe cei mai proşti“? se întreba Arghezi.

Astăzi, după nişte zeci de ani, am ajuns să fim din nou raiul diletanţilor, activiştilor, învârtiţilor şi veleitarilor care au infestat, incredibil de repede, apele curate ale Revoluţiei şi, fireşte, libertatea a îmbrăcat foarte repede uniforma lor. Explicaţii? Nu ştim să apăram ceva ce, până nu demult, n-am avut niciodată. Moise şi-a ţinut poporul în pustie până au murit toţi cei care au fost robi în Egipt. La noi, cei ce au fost robi în comunism nu mai au importanţă, dar ne înspăimântă urmaşii lor pentru care libertatea nu are nici un înţeles. Trăiesc într-un spaţiu fără valori, fără istorie, fără credinţă şi cu dispreţ pentru cultură şi educaţie.

Altfel, europeni, anticomunişti şi vegetarieni care nu concep viaţa fără seminţe de cânepă. Vorbesc mai mult decât înţeleg şi, în comunicarea scrisă, pe facebook, desigur, folosesc pe î din i şi iubind diaspora pe care n-o cunosc îşi manifestă preţuirea pentru preşedinte. Alţii, din alte spaţii geografice şi spirituale merg în direcţia arătată de propria lor istorie şi civilizaţie, indiferent de dificultăţile de orice fel sau de sirenele care încearcă să-i atragă spre zări neaşteptate.

Noi mergem pe drumul cel bun abia după ce le-am încercat pe toate celelalte. Mai există, ceea ce s-ar putea numi, povara libertăţii. Fromm dovedeşte că, pe lângă dorinţa înnăscută de libertate, există şi o dorinţă instinctivă de supunere. La autorităţi, la un conducător puternic, la diverse legi interioare ce ţin de convingeri, reguli cu care indivizii s-au născut etc. Poate fi la mijloc forţa energiei lor vitale sau o slăbiciune şi o neputinţă fundamentală, ba chiar şi conştiinţa insignifianţei.

Fromm a găsit în Fraţii Karamazov de Dostoievski un foarte convingător exemplu de incapacitate de a suporta libertatea: „… nu are o nevoie mai arzătoare decât aceea de a găsi pe cineva căruia să-i poată ceda cât mai repede posibil acel dar al libertăţii cu care el, nenorocitul, s-a născut“. Tot într-un anumit tip de slăbiciune trebuie remarcată şi pulsiunea sadică, adică plăcerea de a provoca celuilalt sau celorlalţi durere. Cei interesaţi de viaţa politică înţeleg foarte bine această nevoie atât de manifestă.

Învingătorul nu se mulţumeşte să aibă totul, ci are nevoie şi de suferinţa celor învinşi. La Beciul Domnesc stau nu numai hoţi şi învârtiţi, ci şi adversari, unii nevinovaţi. Alţii, terorizaţi de aceeaşi sete de sânge, îşi aşteaptă rândul la exterminare politică. Ţine aceasta de componenta sadică a învingătorului, despre care vorbeam, sau de un calcul rece, economic?

Mai există vreun român bogat care să conteze în vreun top cât de cât serios? Dacă eşti bun pentru ţară, şi nu pentru dirijorii din umbră, există procurori pentru orice evadare din rând şi câte o cucoană care să te anunţe că eşti nelegitim. Dar la fel de trist, cel puţin la fel de trist, existã şi o mulţime care nu ţine seama de ceea ce a primit, ce distanţe şi pierderi s-au recuperat, ci de ceea ce n-a primit încă. Motiv să se simtă mai confortabil în… corul robilor.

PLANUL SECRET al GERMANIEI şi FRANŢEI

demascat de televiziunea poloneză de stat.
Berlinul şi Parisul vor crearea unui SUPERSTAT
FEDERAL EUROPEAN în care statele membre
NU mai au drepturi
Un stat Federal SUPRA-EUROPEAN în locul Uniunii Europene, o astfel de
propunere a fost făcută la Mitingul de la Praga, ţărilor de la Vişegrad, de către
Ministrul de Externe German Frank-Walter Steinmeier. Propunerea le-a fost
prezentată sub formă de ULTIMATUM.
Documentul care a fost publicat pe portalul de ştiri polonez TVP Info are 9
pagini şi este SEMNAT de către miniştrii de externe ai Germaniei şi ai Franţei.
Principalele propuneri din document sunt următoarele:
• Statele membre NU vor mai avea dreptul să mai aibe armată proprie şi
servicii speciale proprii.
• Unificarea completă a sistemul juridic penal, civil şi al sistemului de
impozitare. Statele membre NU vor mai avea dreptul să-şi impună pe plan
naţional propriul sistem de taxare şi de impozitare şi nu vor mai avea dreptul
să aibă propriul lor cod penal şi propriul cod civil.
• Statele membre NU vor mai avea dreptul să aibă propria lor Monedă şi
propria lor Bancă Centrală.
• Statele membre NU vor mai avea dreptul să aibă propriul lor sistem de
acordare a vizelor pentru cetăţenii non-europeni. Sistemul de VIZE va fi
legiferat DOAR de Bruxelles. Vizele vor fi acordate DIRECT de la Bruxelles pe
baza unei legislaţii unice.
• Super-Statul Federal va avea o politică externă UNICĂ. Ministerele de
externe şi organizaţiile pentru cooperarea internaţională de la nivelul fiecărui
stat VOR FI DESFIINŢATE.
• Limitarea rolului NATO în Europa. Crearea unei Armate Europene şi a unor
Servicii Speciale Centralizate Europene. Serviciile Secrete şi Armatele Statelor
actuale vor fi DESFIINŢATE. Ele vor deveni SECŢII sau PĂRŢI ale Armatei şi ale
Serviciilor Secrete Federale Europene.
• Actualele State Membre VOR PIERDE controlul asupra propriilor frontiere.
Ele vor pierde de-asemenea controlul asupra procedurilor de admisie şi de
relocare a refugiaţilor pe propriile lor teritorii.
Practic dorinţa explicită a germanilor care i-au luat în căruţă şi pe francezi,
este să apară un suprastat European în loc de Uniunea Europeană. Acesta a
fost ultimatumul prezentat de germani la mitingul din Praga unde a fost
prezentat ţărilor de la Visegrad de către Frank-Walter Steinmeier.
Dacă un astfel de document va fi aplicat şi va intra în vigoare, în locul Uniunii
Europene vom avea DOAR o singură SUPRA-ŢARĂ europeană, care va fiinţa în
funcţie de dorinţa celor mai puternici actori care controlează astăzi Uniunea
Europeană.
Documentul mai vrea să LIMITEZE rolul NATO pe Continentul European.
În preambul, e scrisă justificarea dată de Germani şi de Francezi pentru a genera
o astfel de federaţie aberantă la nivel European:
„Our countries share a common destiny and a common set of values that give rise
to an even closer union between our citizens. We will therefore strive for a political
union in Europe and invite the next Europeans to participate in this endeavor. „
Cele nouă pagini ale documentului nu lasă NICI UN DUBIU asupra faptului că
Germania vrea să transforme întreaga Europă Continentală într-un NOU STAT
FEDERAL. Hitler se bucură cu siguranţă nespus de mult, cu excepţia faptului că
această nouă SUPRA-GERMANIE europeană pare a fi mai degrabă una
neostalinistă şi neobolşevică decât una neohitleristă. Totalitară e însă cu siguranţă.
Un lucru e clar. Globaliştii se grăbesc să preia controlul total în noua închisoare a
popoarelor numită Uniunea Europeană, construcţie globalizării în care cei care vor
să plece sunt puşi la zid ameninţaţi şi înjuraţi iar cei care sunt încă membri sunt
înjuraţi permanent de comisarii neobolşevici de la Bruxelles că nu fac bine ce fac.
Este clar că acest proiect aberant nu a apărut peste noapte ci a fost conceput de
minţile bolnave din Germania şi Franţa încă dinainte de BREXIT. El a fost acuma
REÎNPACHETAT şi livrat sub pretextul „urgenţei impuse de BREXIT”.
Am spune chiar că avem mare noroc cu Brexitul care cu siguranţă va genera o
rezistenţă hotărâtă din partea Statelor din Europa de Est, care nu sunt slugile lui
Merkel cum am ajuns noi să fim.
Puteţi vedea mai jos, fotoscanurile cu documentul original:
1
A strong Europe in a world of uncertainties
by Jean-Marc Ayrault and Frank-Walter Steinmeier
The decision of the British people marks a watershed moment in the history of Europe.
The European Union is losing not only a member state, but a host of history,
tradition and experience, with which we shared our journey throughout the past decades.
France and Germany therefore take note of this decision with regret. This creates
a new situation and will entail consequences both for the United Kingdom and
for the EU. The Treaty of Lisbon sets out the procedures for the orderly departure of
a Member State (article 50). Once the British Government has activated these procedures,
we will stand ready to assist the institutions in the negotiations clarifying the
future relationship between the EU and the UK.
The British case is unique. But we must also acknowledge that support and passion
for our common project has faded over the last decade in parts of our societies. Neither
a simple call for more Europe nor a phase of mere reflection can be an adequate
answer. To prevent the silent creeping erosion of our European project we have to be
more focused on essentials and on meeting the concrete expectations of our citizens.
We are convinced that it is not the existence of the Union that they object to but the
way it functions. Our task is twofold: we have to strictly focus our joints efforts on
those challenges that can only be addressed by common European answers, while
leaving others to national or regional decision making and variation. And we must
deliver better on those issues we have chosen to focus on.
France and Germany remain most firmly of the belief that the European Union provides
a unique and indispensable framework for the pursuit of freedom, prosperity
and security in Europe, for shaping peaceful and mutually beneficial relationships
amongst its people and for contributing to peace and stability in the world. Our two
countries share a common destiny and a common set of values that provide the
foundation for an ever closer union between our peoples. We will therefore move further
towards political union in Europe and invite the other Europeans to join us in this
endeavour.
France and Germany recognise their responsibility to reinforce solidarity and cohesion
within the European Union. To that end, we need to recognise that member
states differ in their levels of ambition member state when it comes to the project of
European integration. While not stepping back from what we have achieved, we have
to find better ways of dealing with different levels of ambition so as to ensure that Europe
delivers better on the expectations of all European citizens.
2
We believe the EU can and needs to develop common answers to today’s challenges
abroad and at home. In a context of rising global challenges and opportunities, we
see the European Union as more necessary than ever and as the only framework
capable of providing appropriate collective answers to the changing international environment.
France and Germany will therefore promote a more coherent and a more
assertive Europe on the world stage. To deliver better, Europe must focus on today’s
main challenges – ensure the security of our citizens confronted with growing external
and internal threats; establish a stable cooperative framework for dealing with
migration and refugee flows; boost the European economy by promoting convergence
and sustainable and job-creating growth and advancing towards the completion
of the Economic and Monetary Union.
We are seeing the European Union being severely put to the test. It is challenged by
a series of crises in its southern and eastern environment. It is recovering slowly on
the path of economic growth. Looking back at the history of the European edifice, we
strongly believe in the strength of the EU and its ability to overcome these situations.
But something is new in these critical times, namely the perception that these crises
jeopardise the very fabric of our societies, our values, our way of life. We see terrorists
attempting to spread fear and division in our societies. We have to face increasingly
interwoven internal and external challenges. We see the need to preserve the
combination of growth, competitiveness and social cohesion which lies at the heart of
our European model, while preserving our common values both internally and vis-àvis
the outside world.
We know there are no quick solutions to these very demanding problems. But we are
determined to address them, working to deal with current challenges while remaining
focused on important long-term issues. In this spirit, we have agreed on the following
proposals.
3
A European Security Compact
The EU has to face a deteriorating security environment and an unprecedented level
of threat. External crises have become more numerous, closer to Europe – both east
and south of its borders – and more likely to have immediate consequences for European
territory and the security of EU citizens. Power politics are back on the world
stage and conflict is being imported into our continent. The terrorist threat is growing,
feeding on complex networks in and outside Europe and stemming from crisis zones
and unstable, war-torn regions all over the world. Europe’s role as a credible force for
peace is more important than ever.
The security of EU member states is deeply interconnected, as these threats now
affect the continent as a whole: any threat to one member state is also a threat to
others. We therefore regard our security as one and indivisible. We consider the European
Union and the European security order to be part of our core interests and
will safeguard them in any circumstances.
In this context, France and Germany recommit to a shared vision of Europe as a security
union, based on solidarity and mutual assistance between member states in
support of common security and defence policy. Providing security for Europe as well
as contributing to peace and stability globally is at the heart of the European project.
We see the EU as a key power in its neighbourhood but also as an actor for peace
and stability with global reach. An actor able to make a decisive contribution to tackling
global challenges and to support a rules-based international order underpinned
by strategic stability, based on a peaceful balance of interests. We have considerable
achievements that deserve recognition and can provide inspiration. The historic
agreement on Iran’s nuclear programme was only possible because of the EU’s determined
and persistent commitment. European engagement in the Minsk process
has helped to contain a military confrontation in eastern Ukraine that could have easily
spiralled out of control. Our diplomatic efforts have paved the way for a political
settlement to the conflict which we will continue to pursue. In Libya, we support the
emerging government of national accord endeavouring to address the risks posed by
state fragility and instability in the Southern Mediterranean. Beyond the crises, we
are convinced that Africa needs also a continuous commitment, being a continent of
great challenges and opportunities.
One of the main features of today’s security environment is the interdependence between
internal and external security, since the most dangerous and destabilising
risks emanate from the interaction between external threats and internal weaknesses.
To respond to this challenge, Germany and France propose a European Security
Compact which encompasses all aspects of security and defence dealt with at the
European level and thus delivers on the EU’s promise to strengthen security for its
citizens.
A first step is to share a common analysis of our strategic environment and common
understanding of our interests. France and Germany propose that the EU conduct
4
regular reviews of its strategic environment, to be submitted and discussed at the
Foreign Affairs Council and at the European Council. These reviews will be supported
by an independent situation assessment capability, based on the EU intelligence
and situation centre and expertise from outside European institutions, with production
of strategic and intelligence analysis approved at European level.
- On the basis of this common understanding, the European Union should establish
agreed strategic priorities for its foreign and security policy, in accordance
with European interests.
- The European Union Global Strategy is a first step in that direction. But we need
to push further: on a more contested and competitive international scene, France
and Germany will promote the EU as an independent and global actor able to
leverage its unique array of expertise and tools, civilian and military, in order to
defend and promote the interests of its citizens. France and Germany will promote
integrated EU foreign and security policy bringing together all EU policy instruments.
- The EU will need to take action more often in order to manage crises that directly
affect its own security. We therefore need stronger and more flexible crisis prevention
and crisis management capabilities. The EU should be able to plan and
conduct civil and military operations more effectively, with the support of a permanent
civil-military chain of command. The EU should be able to rely on employable
high-readiness forces and provide common financing for its operations.
Within the framework of the EU, member states willing to establish permanent
structured cooperation in the field of defence or to push ahead to launch operations
should be able to do so in a flexible manner. If needed, EU member states
should consider establishing standing maritime forces or acquiring EU-owned
capabilities in other key areas.
- In order to live up to the growing security challenges, Europeans need to step up
their defence efforts. European member states should reaffirm and abide by the
commitments made collectively on defence budgets and the portion of spending
dedicated to the procurement of equipment and to research and technology
(R&T). Within the EU, France and Germany propose the establishment of a European
semester on defence capabilities. Through this process, the EU will support
efforts by member states by ensuring the coherence of defence and capability-
building processes and encourage member states to discuss the priorities of
their respective military spending plans. The establishment of a European defence
research programme will support an innovative European industry.
- The European Union must invest more in preventing conflict, in promoting human
security and in stabilising its neighbourhood and regions affected by crisis all
over the world. The EU should help its partners and neighbours develop their capacity
and governance structures, to strengthen their crisis resilience and their
ability to prevent and control emerging crisis as well as terrorist threats. France
and Germany will conduct joint initiatives in stabilisation, development and re5
construction in Syria and Iraq when the situation allows. Together, France and
Germany will strengthen their civilian crisis management tools and reaffirm their
commitment to support and sustain political processes of conflict resolution.
- In order to ensure our internal security, the immediate challenges are primarily
operational. The objectives are to implement and monitor EU decisions and
make the best use of existing frameworks: PNR; Europol and its counterterrorism
centre; the fight against terrorist financing; and EU action plans against trafficking
of weapons and explosives. A special emphasis should be put on strengthening
transport safety. We want also to increase our dialogue and cooperation with
third countries in North Africa, the Sahel strip, the Lake Chad Basin, West Africa,
the horn of Africa and the Middle East, as well as regional and sub-regional organisations
(African Union, G5).
- In order to address the root causes of terrorism, France and Germany will develop
a European platform to share experience and best practice in preventing and
counteracting radicalisation.
- In the medium term, we should work towards a more integrated approach for EU
internal security, based on the following measures: creation of a European platform
for intelligence cooperation, fully respecting national prerogatives and using
the current frameworks (e.g. CTG); improvement of data exchange; European
contingency planning for major crisis scenarios affecting several member states;
creation of a European response capability; establishment of a European civil
protection corps.
- In the longer term, it would make sense to enlarge the scope of the European
public prosecutor’s office in future (currently limited to prosecuting offenses concerning
the EU’s financial interests) to include fighting terrorism and organised
crime. This would require harmonisation of criminal law among the member
states.
In order to drive this effort, France and Germany propose that the European Council
should meet once a year as a European Security Council, in order to address internal
and external security and defence issues facing the EU. This European Security
Council should be prepared by a meeting of Foreign Affairs, Defence and Interior
Ministers.
Common European asylum and migration policy
Large-scale migration towards Europe will be the key challenge for Europe’s future.
There shall be no unilateral national answers to the migration challenge, which is a
truly European challenge of the 21th century. Our citizens expect that we firmly regain
control on our external borders while preserving our European values. We have to
act jointly to live up to this expectation. Germany and France are convinced that it is
high time to work towards establishing truly integrated European asylum, refugee and
6
migration policy. Given the urgency of the matter, we should not rule out the possibility
of a group of member states that share a sense of common responsibility making
progress on common policies.
- Securing our external border is no longer exclusively a national task but also a
common responsibility. We are determined that the EU should establish the
world’s first multinational border and coast guard. In the short term, FRONTEX
will be manned by mean of secondments from member states. France and Germany
should propose a joint contribution to that end. Over the medium term
FRONTEX should be scaled up not only in terms of having its own permanent
staff but also with adequate technical equipment to fulfil this task.
- We also propose the creation of a European ESTA for visa-exempt third country
nationals as a useful instrument to reinforce our borders and security.
- It is our common duty to protect those fleeing from war or political persecution. In
our efforts we strive to allow refugees to find shelter as close to their homeland
as possible.
- Asylum seekers reaching Europe have a right to be treated according to the Geneva
Convention no matter where they reach our shores. To this end we must
further harmonise and simplify our standards and procedures in specific areas.
We shall stand ready to grant EU support for the establishment of efficient asylum
systems where needed. Over the medium term the European Asylum Office
should be transformed into a European Asylum Agency to support this process of
standardisation and host joint databases to prevent the misuse of differences in
standards as well as multiple registrations and discourage secondary movements.
This European Asylum Agency would help reinforce convergence in the
way applications for international protection are assessed, with due regard to the
Dublin basic principles such as the responsibility of the member state of first entry
to deal with an asylum application.
- Solidarity remains a cornerstone of our European project. Citizens expect that
the benefits and burdens of EU membership be evenly shared among member
states. A situation in which the burden of migration is unevenly carried by a limited
number of member states is unsustainable. As a first step, the Dublin system
has to be improved to deal with exceptional circumstances by means of a permanent
and binding mechanism which foresees burden sharing among all member
states. If necessary, Germany and France stand ready to proceed on this
matter with a group of like-minded partners.
- The EU must find a common answer to the rising number of migrants seeking to
enter the EU for economic reasons. The asylum system is a misleading entry
point for them to use. Europe should stay open to what migration and mobility
can contribute to our societies in the fields of the economy, culture and diversity.
We need to work towards a European Immigration Act that clearly states what
the legal options are when it comes to working in Europe, taking into account the
7
different states of national labour markets in the EU. At the same time, we have
to improve EU tools and support in the field of return policy, underpinned by EU
funds to finance the deportation of those who entered the EU illegally.
- In our relations with key countries of origin and transit, we will work to reduce
push factors for irregular migration, for example by generating economic and social
opportunities, particularly for young people. We expect constructive cooperation
in crucial fields such as return and readmission, border management and
control and the fight against migrant smuggling. Germany and France have already
held high-level migration dialogues with a number of African states on behalf
of the EU and will extend this dialogue to other countries. Root causes of migration,
such as poverty, lack of security and political instability should also be
addressed by the EU.
Finally, hosting and, in some cases, integrating refugees and migrants poses a challenge
to all European societies that must be dealt with in a spirit of responsibility and
solidarity. Germany and France do not share the same historical experience of immigration
and integration but are committed to learning from each other. Through dialogue,
exchange and cooperation, we intend to foster a more objective debate about
the challenges and opportunities of immigration and integration for our societies. We
hope thus to use the lessons we have learned to benefit other European states that
are confronted with similar challenges.
Fostering growth and completing the Economic and Monetary Union
To this day, our common currency constitutes the most visible and ambitious undertaking
of European unification. The euro has helped protect its member states from
international speculation and contributed to building a common economic area. The
euro reflects our commitment to the irreversibility of European integration.
However, we must admit that the crisis and its aftermath have shown up deficiencies
that make citizens question whether the common currency delivers on its promises
and even casts doubt on the sustainability of the project itself. We therefore intend to
proceed on three fronts simultaneously: strengthening economic convergence, enhancing
social justice and democratic accountability and improving shock resistance
to safeguard the irreversibility of the euro. France and Germany have always seen it
as their major responsibility to build a robust Eurozone able to assert its model in a
more and more competitive world.
We believe we urgently need to revive this spirit to carry the debate forward. And it is
the responsibility of our two countries to bilaterally proceed beyond that. We have to
acknowledge that the requirements of membership and the fiscal implications stemming
from the common currency have been higher than one could have expected
when the euro was founded. We must therefore respect the wish of others to decide
on their own when to join the euro.
8
- To overcome the crisis, the euro area has to enter into a renewed phase of economic
convergence. To this end, France and Germany will shoulder the main responsibility
of organising a process of economic convergence and political governance
which balances obligations and solidarity to accompany the process.
Surplus and deficit countries will have to move, as a one-sided alignment is politically
unfeasible.
- Growth potential has been severely hampered by the crisis. Europe urgently
needs to unlock the untapped potential inherent in the completion of the single
market in specific sectors of strategic interest. France and Germany remain
committed to bilateral initiatives to rapidly harmonise regulation and oversight as
well as corporate tax schemes. To unlock growth and to increase the productivity
of the European economy, a renewed effort for more investment, both private
and public, is necessary. France and Germany reiterate their commitment to
structural reforms to attract international investment and to further enhance the
competiveness of their economies.
- In that respect, specific initiatives should be taken in order to foster growth and
convergence between member states in strategic sectors such as energy, the
digital sector, research and innovation or professional training. In the short term,
common targets could be set, linked to regulatory objectives and investment
means based on the amplification of the European Fund for Strategic Investment.
Over the medium term, those strategic sectors should evolve towards a common
regulatory framework and even a shared supervisory authority, and benefit from
a structured European investment capability to foster convergence through
cross-border investment. Bilateral initiatives by Germany and France should be
undertaken within that framework.
- The current architecture of the euro is not sufficiently resilient to external shocks
or internal imbalances. Leaving the EMU incomplete jeopardises the survival of
our common currency in the long term. Completing the EMU will involve the continuous
intensification of political governance as well as fiscal burden sharing. In
light of existing imbalances a deepening of the EMU will not come as a big bang
but as the result of a pragmatic and gradual evolution taking into account the
necessary results in terms of growth and employment. These results are indispensable
to reinforce confidence in the European Union among member states
and citizens and create the appropriate political conditions for new steps of integration
towards completing the EMU.
- We should acknowledge that EMU member states share different traditions of
economic policy making, which have to be balanced out for the euro to function
properly. A future architecture of the euro will neither be solely rules based nor
prone to mere political decision making nor will it be steered exclusively by market
forces. Every step in deepening the EMU will encompass all of these aspects.
- Since economic policy-making in the EMU is increasingly a domain of shared
decisions, citizens rightly expect to regain control via supranational institutions
9
accountable to them. In the short term a full time president of the Eurogroup
should be accountable to a Eurozone subcommittee in the European Parliament.
In the longer term, the Eurogroup and its president should be accountable to a
parliamentary body comprising members of the European Parliament with the
participation of members of national parliaments. This chamber should have full
authority on any matters regarding fiscal and macroeconomic oversight.
- In this context we should develop the European Stability Mechanism (ESM) into
a fully-fledged European Monetary Fund subject to parliamentary control.
- A fiscal capacity – a common feature of any successful monetary union around
the globe – remains a missing keystone in the EMU architecture. In the long run
it should provide macroeconomic stabilisation at the eurozone level while avoiding
permanent unidirectional transfers. Whereas these capabilities should be built
up over time and in line with progress on common decision making regarding fiscal
and economic policy, it should start by 2018 at the latest to support investment
in the member states most severely hit by the crisis. Germany and France
should form a group prepared to lead on this matter.
- Public support for the euro is undermined by a lack of progress on its social dimension
and fair taxation among its member states. Hence, as a general principle,
any step to further deepen the EMU should be accompanied by progress in
the field of common taxation, in particular with regard to transnational corporations,
as well as the development of a social union underpinned by common social
minimum standards.

Un articol bine documentat

Cum a ajuns Europa sub Talpa Iadului sau trecutul obscur al Rebbekah Dorothea Kasner, evreică așkenazi, alias Angela Merkel

Tânăra Merkel (Rebbekah Dorothea Kasner) în uniformă DDR

Site -ul web al Bild publică o fotografie din 1972 , în care actualul „Cancelar german” poartă o uniformă de tânăr voluntar civil al RDG – ului. Kasner a lucrat neoficial pentru „STASI” serviciul secret al RDG -ului. Numele său de cod „IM Erika”, IM- Inoffizieller Mitarbeiter, angajat neoficial.

Devine mult mai ușor, cunoscând-o mai bine pe „Cancelar”, să înțelegem poziția germană și politicile sale în domeniu , evident , susținută de alte puteri. Citind articolele Este Angela Merkel un activ al CIA? , Latura sionistă a Rebbekah Dorothea Kasner alias ” Angela Merkel „ va fi chiar mai ușor să ne luminăm.

Arturo Navone

Rebbekah Dorothea Kasner își maschează agendele sale ideologice și practicile purtând numele primului ei soț Ulrich Merkel ” , care a trecut prin viața ei ca un meteorit și pentru care, așa cum ea însăși declară ” nu a simțit mare lucru.”

Împreună cu părinții

Rebbekah Dorothea Kasner este fiica lui Hort Kasner, care a murit în 2011 la Berlin , un pastor evreu protestant în Templin. Mama, poloneza Herlind Jentzschr, a fost profesoară de latină și engleză în Hamburg. Ea a devenit interesată de politică în timp ce studia fizica la Universitatea din Leipzig și a fost înscrisă în FDJ (Tineretul Liber German), singurul partid al RDG – ului, pentru care a lucrat în domeniul propagandei.

Ca urmare a căderii Zidului Berlinului, în cursul anului pivot 1989, după ce a aderat la Partidul Social Democrat , care la mijlocul lunii decembrie 1989 și-a schimbat numele în Demokratischer Aufbruch (DA), Kasner a decis rapid să creeze , împreună cu CDU ‘ ” Alianţa pentru Germania „ , în cursul primelor ” alegeri libere „ ajungând în cele din urmă în Camera Poporului a RDG. Iată cum Kasner  s-a ridicat alături de nume importante, cum ar fi Bärbel Bohley, Günther Krause, Rainer Ortleb, Markus Meckel Eppelmann sau Reiner și și-a început cariera sa amețitoare la putere. Ultimul prim – ministru al RDG -ului, Lothar de Maizière o numește membru al RFG în 1990.

Căderea Zidului Berlinului care a avut loc pe 9 noiembrie 1989 a fost doar una dintre multele farse, deoarece Germania era încă ocupată de către militari , împreună cu alte națiuni, de către NATO și, în ciuda multelor minciuni scrise această societate s-a răspândit, guvernul german (al Germaniei reunificate-nm) nu a semnat nici până în prezent un „tratat de pace” cu  Alianța Nord-Atlantică , acesta fiind motivul pentru care Germania este încă comisar al aceleiași companii intruzive și motivul pentru care ea nu are decât o constituție provizorie din 1944 până astăzi.

Citiți documentația:

GERMANIA: 58 de ani de la  ocupația de către USA – Christopher Bollyn și Ennesima TRUFFA, l’Unione Europea giuridicamente non esiste !!

Helmut Kohl și Angela Merkel

Helmut Kohl (Hennoch Kohn) o numește pe Rebbekah Dorothea Kasner ca ministru al Mediului Femeilor și Tineretului, și de asemenea secretar general și președinte al grupului parlamentar al CDU. „Helmut Kohl”, a fost liderul partidului Uniunii Creștin Democrate ( CDU) 1973-1998.

<< În ciuda succesului său, moștenirea politică a lui„Kohl” , a fost grav afectat de un scandal privind finanțarea partidului său, scandalul a început în 1999 , când sa descoperit că CDU a primit fonduri ilegale sub conducerea sa. Investigațiile Parlamentului german cu privire la originea fondurilor ilegale ale CDU – majoritatea dintre ele depuse în conturi bancare la Geneva – a relevat două surse: vânzări de tancuri către Arabia Saudită și o maxi-mită de 40 de milioane de euro plătită de guvernul francez de atunci al lui François Mitterrand pentru achiziționarea unei companii petroliere din Germania de Est de către compania parastatală ELF Aquitaine, din care 15 milioane vor fi plătite direct CDU ca și ajutor pentru campania electorală a lui Kohl , în 1994. Au fost descoperite în fonduri ilegale peste 300 milioane de mărci germane în depozitele din Geneva.

Kohl însuși a susținut că Elf Aquitaine a oferit o investiție masivă în industria chimică a Germaniei de Est , împreună cu absorbția de 2.000 de benzinarii din Germania , care erau deținute în mod oficial de către compania petrolieră națională Minol. ELF Aquitaine este acuzată că ar fi finanțat ilegal CDU la ordinul lui Mitterrand.

În anul 2003 s-a mai aflat că lui Helmut Kohl  i-au fost plătiți 300.000 de euro de către Leo Kirch, proprietar al unui canal de televiziune privat, pentru un contract de consultanță.

Chestiunea a fost foarte delicată, având în vedere faptul că Kirch și-a construit imperiul său de televiziune privată datorită reformelor promovate de Helmut Kohl , în anii optzeci >>. Wikipedia

Numele real al lui Helmut Kohl, un membru al Bohemian Grove, este Hennoch Kohn. Familia evreiască a lui Kohl (Hennoch Kohn), era originară din Buczaz, (Galicia din Austria). Au emigrat în Germania în timpul Revoluției Franceze și și-au schimbat numele, așa cum era uzanța în acea perioadă.

Hennoch Kohn a fost un membru proeminent al Marii Loje Masonice „B’nai B’rith” , care îi acceptă numai pe cei care fac parte din religia iudaică. El a primit , în 1996 , în Monaco din Bavaria, Ordinul lojei pentru „serviciu în slujba iudaismului”. A fost , de asemenea , cel mai apropiat prieten al familiei Rothschild din Paris și Londra și a participat în mod regulat la reuniunile de familie ale acestor bancheri mari. (Clubului Bilderberg, CFR, etc , etc .). Bunicii lui Kohl (Hennoch Kohn) , sunt îngropați în cimitirul evreiesc din Viena. (Detalii  pe Metapedia, die-endzeit.de, Luebeck-kunterbunt).

Bundeskanzler Helmut Kohl (r.) auf der Regierungsbank im Bundestag bei einem Gespräch mit Angela Merkel, Bundesministerin für Frauen und Jugend während einer Debatte über die Neufassung von § 218 StGB.

Kasner nu încercat niciodată să se impună ca persoană , dar a fost Helmut Kohl , cel care a sponsorizat-o la putere în cadrul CDU. În politica externă, Rebbekah Dorothea Kasner travestită în spatele numelui fals „Merkel” este în măsură să stabilească relații personale cu Sarkozy, care la fel ca Medvedev, își impuneau convingerile , fără intermediari , nu numai la Bruxelles , ci din insula Ouessant până în peninsula Kamchatca. Kasner nu datorează nimic nimănui; ea își are povestea ei și o ordine de zi , care va fi menționată în prezentarea cărții lui Roland Koch, intitulată „Conservator” , o încercarea de a urmări profilul și ceea ce înseamnă astăzi acest concept în Germania și pe continentul european.

Angela Merkel, un Neocon în calitate de președinte al Uniunii Europene

Thierry Meyssan

Rețeaua Voltaire 17 ianuarie 2007

Conducerea Uniunii Europene din prima jumătate a anului 2007 a aparținut Germaniei. Aceasta este uimitoarea cariera politică a fostei șefe a propagandei comuniste a Republicii Democrate Germane, apoi cancelar al Germaniei unite pentru Partidul Creștin – Democrat, împreună cu relațiile care o leagă de neo-conservatori și concepția sa americană despre conducere în Europa.

Angela Merkel s-a născut în 1954 la Hamburg (Germania de Vest). La scurt timp după nașterea sa, familia ia decizia anormală de a se muta în Germania de Est. Tatăl, un pastor al Bisericii Luterane, a fondat un seminar și a condus un centru pentru persoanele cu handicap. Renunță la a critica public regimul și astfel beneficiază de un statut social privilegiat, având două mașini [într-o țară în care aproape nimeni nu avea mașina-n. ed] i se permite să facă deplasări frecvente în Germania de Vest.

Rebbekah Dorothea Kasner împreună cu soțul său, profesorul de chimie Joachim Sauer

Angela Merkel a fost o studentă strălucită și a absolvit fizica. Ea s-a căsătorit cu un medic, Ulrich Merkel, de care a divorțat aproape imediat. Mai târziu își întemeiază un cămin cu Joachim Sauer, divorțat ca și ea și tatăl a doi copii. Apoi, devine cercetător în fizică cuantică la Academia de Științe.

Se implică politic la Freie Deutsche Jugend (Tineretul Liber German), organizație a regimului care încadra tinerii ( un echivalent al UTC-ului-n.m). Devine secretar al sectorului de Agitație și Propagandă și este apreciată ca fiind unul dintre cei mai importanți experți în comunicare din dictatura comunistă. Călătorește adesea în interiorul blocului sovietic, în special la Moscova, mai ales pentru că vorbește rusa foarte bine.

Căderea Zidului Berlinului, în noiembrie 1989, deși pregătită și așteptată de o lungă perioadă de timp, ia prin surprindere atât Cancelaria Germaniei de Est cât și pe cea din Vest. CIA nu stă pe gânduri și începe să recruteze liderii vechiului regim dispuși să-și schimbe stăpânul și să servească Statele Unite, la fel cum înainte au servit Uniunea Sovietică.

La o lună după căderea Zidului, Angela Merkel își schimbă brusc pavilionul și trece cu arme și bagaje la Demokratische Aufbruch (Renașterea Democratică), o nouă mișcare inspirată de Democrația creștină din Germania de Vest. Ea va prelua imediat aceleași funcții pe care le-a avut anterior în organizația comunistă. Singura diferență este că mandatul său își schimbă numele, în conformitate cu lexiconul Germaniei de Vest: Șef de relații cu presa.

Este exact aceeași perioadă în care se află despre colaborarea președintelui Demokratischer Aufbruch (DA), Wolfgang Schnur, cu STASI, poliția secretă a fostei Germanii de Est. Și este exact Merkel cea care va spune ziarelor. Schnur este forțat să demisioneze și ea îi ia locul.

După ultimele alegeri din Germania de Est, deși Demokratischer Aufbruch, partidul lui Merkel, a avut doar 0,9% din voturi, ea s-a alăturat guvernului lui Lothar de Maiziere și a devenit purtătorul de cuvânt. Participă activ la așa-numitele 2 + 4 negocieri ( pentru că aici participau cele două Germanii, plus Franța, Anglia, SUA și Uniunea Sovietică) , ceea ce va pune capăt statutului cvadripartit al Berlinului și ocupației aliate. Merkel , de asemenea , participă la negocierile care au precedat reunificarea Germaniei. De asemenea , ea lucrează în mod activ pentru a aduce în fără întârziere Republica Democrată Germană în economia de piață și Zona Mărcii, pentru a evita, spune ea, un exod masiv din Germania de Est către Germania de Vest.

Între timp, partenerul său, Joachim Sauer, a fost recrutat de compania americană, care lucrează pentru Pentagon, Biosym Tehnology. După ce a lucrat un an în laboratorul lor din San Diego, California, el devine expert la Accelrys, o alta companie aflată pe statul de plată al Pentagon-ului. Pentru Angela Merkel este o oportunitate de a învăța limba engleză la perfecție.

Odată cu dizolvarea Germania de Est și fuzionarea Demokratischer Aufbruch (partidul lui Merkel) cu Christlich Demokratischen Union (CDU, Uniunea Creștin Democrată), ea fost aleasă membru al Bundestag -ului [parlamentul german-n.ed] și s-a alăturat guvernului Helmut Kohl. Cu toate că are o morală foarte rigidă, Khol o alege pe această tânără din Est, divorțată, fără copii, care trăiește împreună cu cineva în afara căsătoriei, în calitate de ministru al Familiei, Tineretului și Condiției femeilor.

În 14 luni, Merkel a devenit, din șef al propagandei comuniste din Germania de Est, ministrul democrat -creștin al Tineretului în noua Germanie unificată. Dar bilanțul primului său minister va fi considerat unul modest.

Continuându-și cariera în cadrul CDU, Merkel a încercat , fără succes , să fie aleasă la președinția regională a partidului în Brandenburg. Între timp, Lothar de Maiziere, care a devenit vice-președinte național al partidului, este de asemenea găsit vinovat de colaborare cu poliția secretă a Germaniei de Est și este forțat să demisioneze. Merkel îl înlocuiește.

În anul 1994, ministrul Mediului, Protecției Naturii și Siguranței Nucleare, Klaus Topfer, este plasat în direcția Programului de Mediu al Națiunilor Unite, după un impas cu Federația Camerelor de Comerț și industrie (DIHK), care nu este de acord cu politica sa economică. Helmut Kohl îl înlocuiește, pentru a pune capăt crizei, cu protejata lui, adică cu Merkel. Aceasta face imediat curățenie, eliminând funcționarii care i-au rămas fideli predecesorului său. În aceeași perioadă se împrietenește cu omologul său francez, Dominique Voynet.

În 1998, cancelarul Kohl și-a manifestat în fața Statelor Unite ale Americii opoziția față de o intervenție internațională în Kosovo. Social – democrații lui Gerhard Schröder și Verzii lui Fischer Joschka îl compară în schimb pe Slobodan Milosevic cu Adolf Hitler, cerând un război umanitar.

Presa filo-atlantică este declanșată împotriva cancelarului punându-i în cârcă responsabilitatea dificultăților economice ale țării după reunificare. La alegerile din septembrie 1998, democrații sunt spulberați valulu roșu-verde. Schröder devine cancelar și îl numește ministru de externe pe Fischer.

Între timp , Helmut Kohl și anturajul său apropiat recunosc că au primit fonduri sub acoperire pentru CDU, dar  refuză să dezvăluie numele binefăcătorilor. Angela Merkel vorbește public într-un articol din Frankfurter Allgemeine Zeitung [1] , în care se distanțează de mentorul său, Khol. În acest fel, l-au obligat pe Kohl să se retragă din partid și de asemenea l-au forțat pe președintele CDU, Wolfgang Schäuble, să demisioneze. Pozând drept campioană a moralei publice, Merkel preia președinția partidului. În urma evenimentelor decide să se conformeze moralei democrat-creștine și se căsătorește cu partenerul său.

Angela Merkel este susținută de două grupuri de presă. Se bazează în principal pe Friede Springer, moștenitor al grupului Axel Springer (180 de ziare și reviste, inclusiv Bild și Die Welt), în care jurnaliștii sunt obligați să semneze un acord editorial care îi obligă să depună eforturi pentru dezvoltarea relațiilor transatlantice și a apărării statul Israel.

Aceasta poate , de asemenea , să se bazeze pe prietena ei Liz Mohn, director al grupului Bertelsmann, numărul unu în  mass – media europeană (grupul RTL, Prisma, Random House …). Mohn este , de asemenea , vice-președinte a Fundației Bertelsmann, un pilon intelectual al Europei-americane.

Angela Merkel și George Bush

Angela Merkel se bazează pe sfatul lui Jeffrey Gedmin, trimis la Berlin , în mod special pentru ea de către clanul Bush. Acest lobby-ist a lucrat prima dată la American Enterprise Institute (AIE) [2], sub conducerea lui Richard Perle și a Doamnei Dick Cheney. El a susținut lansarea monedei euro la paritate cu dolarul. În interiorul AIE a condus Inițiativa Atlantic Nou (Nai), care reunea cei mai influenți generali și politicieni europeni, pro-americani. Ulterior , el a participat la Proiectul pentru New American Century (PNAC) și a elaborat capitolul privind Europa în cadrul programului neo-conservator, în care el susține că Europa trebuie să rămână sub autoritatea NATO și că acest lucru poate fi pus în aplicare doar „descurajând solicitările europene pentru emancipare „[3]. În cele din urmă, Gedmin devine administrator al Consiliului comunității Democrațiilor (CCD) [4], pe care îl solicită Națiunilor Unite cu două viteze, și preia direcția Institutului Aspen din Berlin [5]. Apoi, pentru a se dedica exclusiv Angelei Merkel, refuză oferta prietenului său , John Bolton , [6] de a deveni ambasador al Statelor Unite la ONU.

În 2003 , Departamentul de Stat i-au însărcinat pe Jeffrey Gedmin și Craig Kennedy , cu un imens program de diplomație publică, sau de propagandă, incluzând subvenții ascunse pentru jurnaliști și rețelele de opinie din Europa de Vest [7].

În 2003, cancelarul Gerhard Schroder s-a opus operațiunilor anglo-americane din Irak. Angela Merkel semnează un articol în Washington Post [8] , în care respinge ideea Chirac-Schroder  despre independența Europei, reiterează recunoștință și prietenie Americii și sprijină dreptul Statelor Unite de declara război Irakului.

În mai 2004, măsluind cărțile, Merkel impune alegerea în funcția de președinte al Germaniei Federale pe bancherul Horst Kohler, arhitectul principal al Tratatului de la Maastricht și creatorul monedei euro, pe atunci președinte al BERD [Banca Europeană de Investiții, n.ed] și director al Fondul Monetar Internațional. În cele din urmă începe o campanie „patriotică” împotriva islamismului radical.

În timpul campaniei electorale pentru parlamentare din 2005, Angela Merkel se bazează pe creșterea șomajului și incapacitatea social-democraților de-al ține sub control. În sondaje CDU este înainte cu 21 de puncte. Și exact în acest moment consilierul ei misterios, Jeffrey Gedmin, i se adresează într-o scrisoare deschisă publicată de Die Welt. După ce a criticat modelul economic german, el scrie:

„Înainte de a aduce progres țării, dumneavoastră trebuie mai întâi de toate să-i învingeți pe plan intelectual pe acei nostalgici care merg înainte târându-și picioarele. Dacă Sarkozy îl va învinge pe  Chirac, Franța ar putea intra într-o fază de creștere. Ar fi păcat ca Germania să continue să regreseze. „

Ca răspuns la această invitație, Merkel și-a dezvăluit în cele din urmă soluțiile. Trimite la înaintare pe unul dintre consilierii săi, fostul judecător al Curții Constituționale Paul Kirchhof și echipa Inițiativei Neue Soziale Marktwirtschaft (Inițiativa pentru o nouă economie socială de piață) [9]. Anunță eliminarea impozitului progresiv pe venit: rata va fi aceeași atât pentru cei care nu au strictul necesar cât și pentru cei care au de prisos. Fostul cancelar, Gerhard Schröder, în timpul unei dezbateri televizate, critică dur proiectul lui Merkel. Avantajul CDU este pulverizat. La sfârșit obține  35% din voturi, SPD 34%, iar restul este dispersat între formațiunile politice mici. Germanii, care nu mai vor să știe de Schröder, nu o doresc nici pe Merkel. După negocieri îndelungate și laborioase se va constitui o mare coaliție: Angela Merkel devine cancelar , dar trebuie să predea jumătate din ministere opoziției.

Cancelarul Merkel impune participarea unui contingent german la forța multinațională din Afganistan sub comanda SUA. Cu ocazia agresiunii israeliene asupra Libanului impune acumularea navale germane în cadrul  forțelor israeliene navale și declară:

„Dacă motivul existenței Germaniei este acela de a asigura dreptul la existență al statului Israel, noi, acum când această existență este amenințată, nu putem spune că nu facem nimic.”

La 1 ianuarie 2007 , Angela Merkel prezidează Uniunea Europeană. Ea nu face nici un secret din dorința de a forța Franța și Țările de Jos să accepte echivalentul proiectului de Tratat constituțional deja respins prin referendum; și nici măcar nu a ascuns intenția de a relansa fuziunea propusă, dintre Zona de Comerț Liber Nord-americană și Spațiul European de Comerț Liber pentru a crea cea mai mare piață transatlantică, preconizată de Sir Leon Brittan.

Thierry Meyssan

note

[1] Frankfürter Allgemeine Zeitung, 22 dicembre 1999

[2] « L’Institut américain de l’entreprise à la Maison-Blanche », Réseau Voltaire, 21 giugno 2004

[3] Europe and NATO: Saving the Alliance di Jeffrey Gedmin in Present Dangers. Crisis and Opportunity in American Foreign and Defense Policy, sotto la direzione di Robert Kagan e William Kristol, Encounter Books, 2000.

[4] « La démocratie forcée » di Paul Labarique, Réseau Voltaire, 25 gennaio 2005.

[5] «L’Institut Aspen élève les requins du business », Réseau Voltaire, 2 settembre 2004.

[6] « John Bolton et le désarmement par la guerre », Réseau Voltaire, 30 novembre 2004.

[7] « Selling America, Short » di Jeffrey Gedmin e Craig Kennedy, The National Interest n° 74, inverno 2003.

[8] « Schroeder Doesn’t Speak for All Germans » di Angela Merkel, The Washington Post, 20 febbraio 2003

[9] Questo think tank si richiama all’economia sociale di mercato attuata dal cancelliere Ludwig Erhard negli anni 1963-1966 utilizzando il Piano Marshall

foto tratte da bundesregierung

---