marți, 22 martie 2016

Asediul marilor corporaţii

Corporaţiile dictează la ora actuală politicului în cea mai mare parte a lumii. Urmărind doar propriul profit, ele ascund realitatea, subminând viitorul generaţiilor tinere şi privând naţiunile existente de lideri autentici şi de patrioţi. 200 de multinaţionale sunt mai puternice decât 150 de state la un loc.

Domeniul economic este condus de Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Organizaţia Mondială a Comerţului. Troica aceasta a dus la prăbuşire economică şi la dezastru ecologic în multe locuri din lume.
În loc de politici economice serioase, românilor li se oferă pâine şi circ: să cumperi marfa altora şi să crezi că trăieşti bine. Totul, pe un fond de sărăcie şi decădere morală fără precedent. Cantitatea de pâine vândută a scăzut cu 25% faţă de 1990, iar numărul cărților cu 85%. Sunt cifre care vorbesc de la sine despre starea precară şi lipsa de viitor a României în actuala situaţie.
România are nevoie de o conducere capabilă să se opună proiectelor geopolitice care vizează distrugerea statelor naţionale şi transformarea ţării într-un teren de vânătoare economică (masacrarea faunei cu acte mai mult sau mai puţin în regulă este un capitol la fel de trist). România trebuie să găsească o poziţie de echilibru între forţele geopolitice globale şi să înveţe să negocieze cu puterile lumii, având ca ancoră doar interesul naţional. Putem să spunem, fără teama de a greși, că destabilizarea prezentă a Ucrainei prin proteste violente dirijate este pe punctul de a declanșa un nou Război Rece între Rusia și SUA. Un „război ascuns” mocnește deja în Asia, între China şi principalul aliat din Asia al SUA, Japonia. În acest nou context, extrem de tensionat, România, în loc să fie un factor de stabilitate, apare ca un no man’s land, un fel de tărâm al nimănui care poate oricând exploda, aruncând în aer întreaga regiune sud-estică a Europei.
Iată de ce, mai mult ca oricând, avem nevoie de lideri respectaţi pe plan internaţional, capabili să întărească statalitatea României şi să găsească alte surse de finanţare decât vânzarea pe nimic a bogăţiilor naturale şi activelor naţiei. În prezent, ţara se află într-o situaţie atât de jalnică încât sunt aplaudate chiar şi investiţiile „europene” în gropi de gunoi, pompos numite „sistem integrat de management al deşeurilor”, amenajate în satele cele mai pitoreşti şi cu mare potenţial agro-turistic (vezi cazul comunei Fărcaşa din judeţul Maramureş). În sectorul forestier nu se mai vinde mobilă, ci buştean direct din pădure.
Ceea ce s-a întâmplat la Pungeşti este relevant pentru asaltul marilor corporaţii. Statul apără o corporaţie împotriva propriilor săi cetăţeni. Corporaţia Chevron încalcă voinţa unei comunităţi locale din judeţul Vaslui, care nu vrea explorarea gazelor de şist, fără ca statul să intervină. Ba din contră, statul îşi loveşte proprii cetăţeni. Oamenii sunt bătuţi în curţile lor. Este mai rău decât într-un război împotriva unei puteri străine! La Pungeşti, câteva luni, statul îşi terorizează cetăţenii care nu se pleacă în faţa interesului celor fără de ţară. A luat cumva UE poziţie faţă de această încălcare flagrantă a celor mai importante drepturi ale omului?
Jandarmii îşi apără salariul şi job-ul, dar înainte de asta, trebuie să-şi apere ţara căreia i-au jurat credinţă. Ce fel de oameni lucrează astăzi în Jandarmerie?
Ce-ar mai fi de spus aici? Nimic, doar că este o acţiune criminală fără precedent.
Apoi afacerea Bechtel, controversatul proiect de pseudoautostradă: pentru 50 de km, statul român a plătit 1 miliard de euro, de câteva zeci de ori mai mult decât ar fi fost normal, fără a mai vorbi de calitatea slabă a lucrării – practic, de fapt, nu s-a construit. Şi asta a fost posibil numai cu concursul lacheilor din politica românească, pe care chiar şi americanii îi dezaprobă dar, desigur, se folosesc de ei.
Să nu uităm asediul FMI asupra României. „Terminator”-ul a fost chemat de semănătorii de neghină – nimeni alţii decât fariseii actuali proveniţi din fosta burghezie proletară – pasămite, ca să salveze ţara. Ştim însă bine că nu poţi lăsa ţara pe mâna unor creditori care, nicăieri în lume, nu au vreun proiect pozitiv. Dimpotrivă, au înrobit toate ţările pe unde au călcat. Dar FMI-ul nu este o fatalitate.
Președintele Rafael Correa al Ecuadorului, o mică republică din America Latină, a avut curajul să întrerupă acordurile cu FMI-ul şi Banca Mondială, salvând țara de la o ruină programată. Acțiunile curajoase ale președintelui Correa au fost apreciate în întreaga lume, Ecuadorul fiind în prezent o țară respectată, în plin avânt economic. Ceea ce, evident, nu-i cazul României.
Țara noastră are nevoie de un sistem financiar care să-i aparţină, de o politică monetară care să răspundă nevoilor specifice şi de o politică fiscală dictată de realităţile noastre. În țara noastră se moare efectiv de foame, bătrânii sunt umiliți, copiii nu au viitor, pământul este vândut străinilor, iar credința strămoșească este călcată în picioare – iată realitatea! Iar dezastrul este băgat sub preș. Se dau cifre, care mai de care mai umflate. Una sunt cifrele, alta economia reală! De pildă, se tot scrie că am ieșit din criză. Cum să iasă din criză statul român, când cheltuielile cu bunurile şi serviciile au atins în 2013 nivelul din 2008, când se arunca cu bani în stânga şi în dreapta? Cheltuielile bugetului general consolidat cu bunuri şi servicii au atins în 2013 nivelul de 6,2% din PIB (38,6 mld. lei) – sărind de pragul de 6% din PIB pe care nu-l mai atinseseră dinainte de criză. Astfel, aceste cheltuieli ale statului s-au apropiat de cele din 2008, când au însemnat 6,5% din PIB (33,2 mld.). Doar minciună și triumfalism în cifrele vehiculate de presa aservită! Mai grav: aceste cifre sunt transmise și publicațiilor internaționale.
România nu va prospera decât prin introducerea disciplinei financiare. Astăzi, România este o ţară în faliment care trăieşte pe datorie.
Economia extractivă
România se află sub dictatura marilor corporaţii fără patrie. Străinii exploatează ţara cu ajutorul vasalilor autohtoni (nu-i pot numi români, pentru că nu dau dovadă de românism).
Întrebarea este în cât timp va rămâne România fără resurse. Când nota de plată pentru extragerea lor va fi prea mare, atunci mina de aur care este astăzi România va fi închisă şi abandonată. Şi atunci românii vor realiza ce au pierdut. „Celui care a pierdut totul îi mai rămâne patria”, spunea Jean Jaurès. Suntem exact în acest punct. Dacă ne deşteptăm şi înţelegem cu adevărat chemarea din Imnul Naţional, mai avem şanse, chiar mari, de revigorare.
Pe plan economic, este nevoie de măsuri pentru a pune în valoare avantajele competitive reale de care mai dispune România, prin consolidarea capitalului naţional, întărirea regimului proprietăţii, încurajarea iniţiativei antreprenoriale, identificarea unor noi resurse de dezvoltare, inclusiv prin parteneriate public-privat, sprijinirea formulelor asociative „la firul ierbii” pentru crearea de locuri de muncă stabile şi bine remunerate şi îmbunătăţirea calităţii vieţii. Aceasta înseamnă o economie civică, moleculară, care ţine cont de faptul că prosperitatea unei naţiuni depinde de prosperitatea fiecărui individ în parte. Cu alte cuvinte, nu am nevoie de 5 moguli în agricultură, ci de 500.000 de ţărani viguroşi care să dezvolte o ţară întreagă. Nu am nevoie de o economie extractivă cum este acum, în care doar se vând resursele naturale şi activele existente. Dacă îţi vinzi tot ce ai în casă, unde ajungi, cum mai trăieşti? Este nevoie să produci, deci întrebarea care ar trebui pusă fiecărui român este: ce ştii să faci?
Un proiect minier sănătos nu înseamnă să vindem resursele pe nimic, ci să folosim noi resursele – asta înseamnă proiect valabil. Prin noi înşine!
Mina de la Roşia Montană se poate deschide şi exploata numai de către România, apelând la tehnologia clasică şi prietenoasă cu mediul, dând de lucru la toată lumea printr-o investiţie de numai 100 de milioane de Euro. Dar se vrea aşa ceva?
S-a vorbit mult despre reforma statului, a clasei politice. După 25 de ani, există impresia că se urmăreşte doar o redistribuire a puterii şi dobândirea de avantaje pentru cei care o deţin. Acum, mai mult ca oricând, este nevoie de un dialog real, de conciliere naţională. Dar aceasta înseamnă respect şi voinţa sinceră de a ajunge la un consens rezonabil. Solidaritatea nu se clădeşte la ordin, ci din convingerea că soluţiile propuse sunt bune pentru ţară şi pentru oamenii ei.
Criza ca oportunitate: schimbarea paradigmei
Criza actuală nu este o simplă criză de creştere, după a cărei depăşire ne vom putea întoarce, uşuraţi, la vechile obiceiuri.
Criza actuală este una de sistem, marcând sfârşitul unui model de economie şi de societate: capitalismul neoliberal bazat pe practici monopoliste şi financiar-speculative, sprijinit de o cultură a excesului şi hiperindividualismului. Este un model inaugurat în anii ’80 de Margaret Thatcher în Marea Britanie şi de Ronald Reagan în Statele Unite.
Criza actuală marchează un moment de cotitură, împărţind istoria în perioada dinaintea ei şi cea de după ea.
Tentaţia de a minimaliza importanţa crizei şi de a nega nevoia unei schimbări de paradigmă economică şi culturală există şi este de înţeles. Oamenii politici gândesc şi acţionează, cel mai adesea, în termeni de administrare curentă, între limitele temporale ale unui mandat. Principala (dacă nu cumva chiar singura) lor preocupare este, acum, ieşirea din criză.
Nu vom putea, însă, ieşi cu adevărat din criză decât după ce ne va fi clar modelul de economie şi, în plan mai larg, de societate a viitorului. Fără un model clar de dezvoltare sustenabilă nu vom ieşi cu adevărat din criză, pentru că vom reveni iar şi iar în mediul toxic care a declanşat-o.
În România, ordinea economică şi politică postcomunistă s-a construit amatoristic, în afara unei arhitecturi morale şi în lipsa unor standarde riguroase de competenţă. România a urmat un model de dezvoltare în mod clar nesustenabilă. Au fost încălcate atât normele tradiţionale ale chibzuinţei româneşti, cât şi fundamentele economiei şi politicii dintr-un stat civilizat, dreptatea şi profesionalismul.
Pentru a contracara entropia resurselor economice şi sociale, epuizarea ultimelor rezerve de energie şi de optimism, pentru a opri distrugerea valorilor şi a tradiţiilor noastre sănătoase, se impun măsuri hotărâte.
Acum, când un sistem falimentar chiar a dat faliment, avem o şansă istorică să schimbăm paradigma.
Sintagma „schimbarea paradigmei“ implică:
– schimbarea radicală a termenilor în care au loc dezbaterile privitoare la economie în România;
– adoptarea unor practici economice şi sociale bazate pe dezvoltarea durabilă;
– strategii distributiste de diseminare a proprietăţii productive, cu rădăcini în gândirea economică a lui Ion Mihalache, Virgil Madgearu, G.K. Chesterton şi Hilaire Belloc, dar adaptate noii economii practicate deja în ţările occidentale avansate (SUA, Marea Britanie, Danemarca, Canada, cu precădere în regiunea Quebec etc.).
„A schimba paradigma” mai implică o a treia cale între „capitalismul cleptocratic” autohton şi „capitalismul dezastrelor”, de sorginte neoliberală.
Nu păşim în necunoscut, nici nu o luăm din nou pe drumul utopiei şi al experimentului; păşim pe calea sigură a competenţei şi a omeniei, a întrajutorării şi a reciprocităţii, cu un obiectiv clar în faţă: propăşirea ţării şi împlinirea omului ca persoană, în toate laturile vieţii sociale şi economice.
Economia României care va rezulta în urma schimbării de paradigmă va fi complet diferită de cea dinaintea crizei.
În mod cert, o tranziţie va avea loc. Ea poate fi relativ lină sau extrem de dură. Dacă vom elimina barierele care-i stau în cale, tranziţia va fi relativ uşoară. Dacă vom prefera să folosim toate resursele care ne stau la îndemână pentru a mai cârpi actualul sistem falimentar, nu va mai putea fi evitată o catastrofă.
La nivel european, se recunoaşte că toate modelele de până acum au erodat capitalul natural. Singura soluţie este dezvoltarea durabilă sau, mai corect spus, sustenabilă, pentru că vorbim de obiective pe termen lung. Dezvoltarea nu trebuie să se facă prin epuizarea resurselor, ci la niveluri şi în ritmuri care să permită regenerarea acestora. Populaţia lumii creşte cu 1% pe an, dar capitalul natural scade cu 1% an. Două treimi din ecosistemele lumii sunt utilizate nesustenabil. Schimbările climatice exercită o presiune în plus. Trei miliarde de oameni trăiesc cu mai puţin de 2 USD/zi. 20% din ceea ce se produce pe planetă ajunge la doar 7% din populaţie.
Criza actuală este o criză de sistem, ea va continua mult timp de acum înainte, până la schimbarea profundă a paradigmei economice mondiale. Consumul de resurse este problema pe termen scurt şi lung a omenirii. Mare parte a ecosistemelor planetei sunt distruse. Unul din trei alimente pe care le avem pe masă se datorează contribuției albinelor. Dispariţia acestor mici vietăţi poate duce la stingerea vieţii. Polenizarea artificială se practică deja în China, prima țară unde aceste insecte excepționale aproape că au dispărut.
Pe acest fond se duce o luptă aprigă pentru ceea ce numim resurse strategice, adică apa şi hrana, dar şi energia verde. Or, România deţine, sau mai deţine încă, posibilităţi importante de utilizare a acestor resurse. Știm ce urmează; întrebarea este dacă suntem pregătiţi să întâmpinăm acest val al schimbării. În politica românească post-decembristă lipseşte cu desăvârşire o viziune pe termen lung. Lipseşte harta viitorului. Dacă România ar înţelege ce şansă uriaşă are în plină criză, ar face un salt gigantic, nu doar pentru refacerea ei, ci şi pentru a ocupa o poziţie de lider imbatabil, cel puţin în zona balcanică. Am putea restaura dreptatea socială, apăra suveranitatea ţării şi conserva tradiţiile neamului românesc. Să nu uităm că România nu este o ţară oarecare. Noi, românii, suntem mai mult decât un popor, suntem o civilizaţie!
Războiul nevăzut
Criza actuală oferă unei umanităţi îngenuncheate de atâtea rele prilejul de a medita asupra propriei supravieţuiri pe unica sa planetă. După ce a „îmblânzit” natura, omul este supus acum manipulărilor de tot felul, spre profitul celor care stau la cârma şi, mai ales, în spatele marilor corporaţii. Nu se poate fura fără a controla mintea victimei. Discutăm azi de un război dus la nivelul minţii. Este purtat de marile corporaţii şi de politica neoliberală, care au creat şi mențin în continuare criza. Lăcomia marii finanțe a produs actuala instabilitate economică şi socială. Marile corporaţii nu au nevoie de minţi libere, ci de roboței care, motivaţi doar de cucerirea unei poziţii în ierarhie şi de avantajele unei vieţi luxoase, se înclină obedient la preceptele „politicilor corecte”. Personal, sfidez corectitudinea politică de toate culorile.
Spre exemplu, Nestlé controlează peste 70% din apa îmbuteliată din lume, vândută sub nume precum Perrier, San Pellegrino, Vittel. Este o acţiune neoliberală şi postcolonială care atentează la un drept fundamental al omului – accesul primar la apă. Poate fi un drept uman transformat în marfă, cu etichetă şi preţ?!
Cea mai mare manipulare este înfăptuită de marile trusturi din industria alimentară şi farmaceutică, dar și de sistemul tradițional de educație, încremenit în desuetudine. Alimentele sunt oferite spre cumpărare fără să se țină cont de efectul lor asupra sănătăţii iar, la rândul lui, sistemul de sănătate tratează fără să țină cont de alimente. Nutriţia este pe ultimul loc în preocupările omului modern, dar şi la facultăţile de medicină. Foarte puţini dintre noi cred că de aici se pot trage cele mai multe dintre bolile cunoscute, că există un sistem ascuns, bine pus la punct, pentru ca noi să ne cumpărăm boala şi apoi să credem că ne putem redobândi pseudo-sănătatea cumpărând iar medicamente sau proceduri costisitoare. Medicina a devenit echivalentă cu termenul „medicament”, iar tratarea bolii a devenit o industrie.
În general, nu ne facem timp să citim nici eticheta alimentelor, nici prospectul medicamentelor. Dacă, însă, le citim, constatăm că foarte puține dintre substanţele constituente sunt naturale şi integrale. Restul aduc cu cele sintetizate în laboratorul de chimie. Aflată în ghearele Big Pharma şi ale industriei producătoare de aparatură medicală, medicina modernă ne dictează cum să ne reparăm, nu cum să ne vindecăm. Cum să tratăm boala, nu cum să o prevenim. Medicina preventivă şi politicile publice cu măsuri de promovare a sănătății nu sunt o prioritate pentru guverne şi, cu atât mai puțin, pentru corporații. Or, intervenţiile medicale sunt necesare și binevenite în caz de accidente sau în situaţii de urgență similare – ele însă ar trebui să rămână așa cum arată şi numele lor: soluţii extraordinare.
În România, cetăţeanul este stăpânit prin frică şi foame. Ne este frică pentru că nu mai avem credinţă adevărată. Când ne rugăm şi cerem ca Dumnezeu să ne „dea” miracole confundăm credinţa cu magia. Fără muncă asiduă şi jertfă nu-ţi poţi lua zborul către orizontul Demnităţii! Pasărea născută în colivie crede că a zbura este o boală! De acest fapt s-a profitat după ’89 şi așa s-a perpetuat mentalitatea că, atât timp cât ai ce consuma, e bine. Burta plină stă mai presus de libertate!
Acum, în România se trăieşte sub imperiul fricii. Când nu rămâi ferm în credinţa sfântă în Hristos se naşte un gol prin care pătrunde groaza de moarte. Și atunci omul devine „resursă umană”, un individ manipulat, fabricat prin înrobirea minţii. Alimentele procesate industrial conțin substanţe care acționează subtil asupra sistemului nervos, imitând efectul drogurilor. Omul care mănâncă produse concentrate artificial devine dependent: în căutarea plăcerii, mănâncă tot timpul fără să se hrănească. Mintea, sufletul și inima îi devin captive. Mintea trebuie să fie însă liberă, critică şi independentă, iar inima să bată în ritmul dragostei pentru aproapele nostru.
Sistemul educațional de stat contribuie și el din plin la încătușarea minții şi a spiritului. După ce sunt școliți conform prejudecăților cultivate de adulți, denumite eufemistic programe naționale, elevii devin de-a dreptul incapabili să gândească sau să acționeze în alt mod decât cel pe care l-au impus formatorii lor…
În aceşti 25 de ani, am văzut în România doar promovarea malignă a incompetenţei. O perioadă în care sufletul românesc a fost trecut prin sabie.
Se impune urgent reprofesionalizarea României şi restabilirea valorilor morale ireproșabile, de care, în istoria sa, poporul nostru a făcut dovadă prin fapte.
Marile corporaţii conduc lumea, ascund realitatea şi subminează viitorul, făcând să nu mai existe lideri politici decât în puţine ţări de pe glob. Iar lumea însăşi este dominată de lăcomie şi trufie şi nu este în stare să recunoască adevărul. Şi lumea va mai avea de suferit până la refacerea ei totală. Acum, fiecare al patrulea om spune „mi-e frică” şi fiecare al patrulea „mi-e foame”. Primul provine din pătura mijlocie, iar celălalt din cea de jos. Imaginea noului mileniu este execrabilă. Iar lumea arată aşa cum este şi mintea noastră.
Exploatarea omului de către om s-a transformat în manipularea omului de către om. Totul se face doar spre profitul acţionarilor care nu figurează în niciun registru. Petrolul este astăzi scump şi se ştie că doar energia verde poate să fie şansa omenirii în viitor. În ciuda acestui fapt, subvenţiile pentru petrol sunt de 400 de miliarde pe an, iar cele pentru energia verde de 60 de miliarde pe an.
Poporul român nu înghite lăcomia şi hoţia. Suntem urmaşii marelui rege Decebal şi ai eroului istoriei noastre Mihai Viteazu, un sfânt al neamului. Oculta vânzatorilor de ţară va apune, pentru că se vor sfâşia între ei. România profundă există, iar fluviul credinţei strămoşeşti curge liniştit şi este aducător de speranţă şi îndârjire în lupta pentru apărarea gliei străbune.
Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Organizaţia Mondială a Comerţului sunt doar instituţii care deservesc pe acţionarii lor, angajând personal în cea mai mare parte ticăloşi, care răspunde orbeşte unei singure comenzi: îndatorează ţările slabe şi apoi cumpără totul pe nimic. Problema resurselor este tema principală pe termen scurt, mediu şi lung a omenirii. Dacă eşti slab, eşti cumpărat pe nimic, iar clasa politică românească a vândut ţara pe mărgele de plastic. Nimeni nu te poate umili în lumea asta fără minimul tău accept.
Întrebarea este de fapt, într-o asemenea penurie de resurse, ce răspuns se va da? Răspunsul este: fiecare îşi va juca securitatea naţională.
Asta se şi face, de fapt, în acest moment, în spatele cancelariilor. Fiecare chiar îşi joacă securitatea naţională! De ce? Pentru că ştie că nu mai sunt resurse şi ştie că în zona lui 2020, în toate ţările va fi o criză teribila de hrană şi de apă. Teribilă! De fapt, asta va fi marea criză a lumii.
Toate lucrurile ne sunt permise, numai că nu toate ne sunt şi de folos. Ştim asta de la Sfântul Apostol Pavel. Tot ceea ce facem trece prin conştiinţa noastră, făcându-ne responsabili. Dacă simţurile o iau razna, cădem în patimă, în lăcomie. Când ţi-e sete, nu iei însă toată fântâna ca să o bei, umpli o galeată – şi nici găleata nu o bei toată, iei o cană şi bei doar o cană de apă. Nu e permis să fii atât de lacom încât să seci fântâna pentru că ţi-a fost ţie sete! Întreaga lume este presată de lăcomie – de ce să fim şi noi?
Dacă acum, cand vorbim noi, s-ar opri toată producţia de textile, de îmbrăcăminte, vă asigur că următoarele trei generaţii vor avea cu ce se îmbrăca. Fără să se mai producă nimic, nimic! Aici s-a ajuns cu lăcomia şi cu risipa…
Cel mai important lucru este responsabilitatea, responsabilitatea noastră, a tuturor.
Supremaţia politicului
În România de azi nu există lideri, există doar deţinători de putere. Aceşti deţinători de putere nu folosesc puterea pentru ţară, ci exclusiv pentru grupurile mafiote din care fac parte, adică pentru partidele politice. Noi ne-am pierdut comuniunea iubirii şi, în mod egal, verticalitatea. Supremaţia politicului în România este un semn al pierderii orientării creştine. Omul a pierdut nădejdea mântuirii, iar politica rămâne singura armă de apărare. A avut loc o corupere a conştiinţei – iar asta este cel mai grav. Dar neamul rămâne credincios idealurilor nobile strămoşeşti, va renaşte din această cenuşă a lăcomiei, în care se zbate azi şi care i-a sugrumat viaţa.
Suveranitatea politicului este exagerată în această ţară şi a dus la pierderea orientării creştine. Omul şi-a pierdut nădejdea în mântuire şi vede în politică singura cale de mântuire socială. Este greşit! Nu-ţi face semnul crucii înainte de a şti că poţi să duci povara ei pe umerii tăi!
Politicul şi gândirea în perspectivă
Mediul politic românesc nu pare încă pasionat de gândirea în perspectivă. Din această cauză, apare percepţia că, pentru un politician costul de a face ceva este mai mare decât acela de a nu face nimic.
Până la urmă, esenţial este să avem mai mult profesionalism în tot ce facem. Algoritmul este relativ simplu: pornind de la o viziune strategică asumată la nivel naţional, trecem la elaborarea unor politici publice coerente, iar de aici, la programe de lucru concrete, cu precizarea măsurilor şi resurselor necesare, care se concretizează în final în elaborarea şi implementarea proiectelor necesare, de ordinul miilor.
Dacă ai gândi strategic viitorul ţării nu ar trebui să ai şomaj deloc.
Pierderea verticalităţii
Ne-am uitat tradiţiile şi de unde am venit. Suntem vânduţi corporaţiilor, care vor doar să cheltuieşti, fără să înţelegi de ce. Au cumpărat conştiinţa omului cu 1 kg de făină şi de orez şi cu 1 litru de ulei. Oamenii nu mai au exemple tari de virtute şi atunci îşi iau lumea în cap. Nu există un proiect comun, ci doar planuri individuale. Fiecare pentru el. Pierderea verticalităţii vine din lipsa noastră de dragoste faţă de pământul nostru şi din neînţelegerea rostului neamului românesc.
Spre exemplu, SUA au transmis că investitorii americani vor veni în România numai dacă se va semna un nou acord cu FMI şi va fi votată o legislaţie permisivă pentru exploatarea gazelor de şist. Cât tupeu trebuie să ai ca să faci o asemenea declaraţie? Şi câtă slugărnicie ca să o accepţi?
Dar „brazii se frâng, nu se îndoiesc”, spunea un erou al neamului, Ion Gavrilă Ogoranu.
Eu zic că românii nu vor sta îndărătul gratiilor până ce bătrâneţea şi rutina vor pune stăpânire pe ei, iar vitejia va rămâne amintire şi dorinţă neîmplinită.
Pentru menţinerea verticalităţii, familia este fundamentală. Or, aici s-a săpat adânc, pentru distrugerea ei. Peste 2 milioane de români lucrează în afara ţării şi trimit bani acasă. Dar acasă au rămas familii distruse, divorţurile s-au înmulţit peste măsură, ca şi copiii abandonaţi şi oamenii bolnavi sufleteşte şi moraliceşte.
Educaţia mamei în duhul credinţei şi al dragostei de neam face mai mult decât instruirea armatei. Mamele noastre au fost printre cei mai puternici eroi ai ţării. Mamele creştine, mucenicii din închisori şi eroii de prin munţi au ţinut verticalitatea neamului. Eroii noştri martiri ar trebui canonizaţi, declaraţi sfinţi, începând cu Mihai Viteazu, Valeriu Gafencu şi Arsenie Boca. Apoi ar trebui oprite avorturile şi scoasă în afara legii manifestarea publică a homosexualităţii şi orice propagandă în favoarea ei. Sunt condiţii nenegociabile, dacă vrem să ne mai păstrăm verticalitatea ca oameni şi trăinicia ca neam.
Criza de încredere
Statul nu pune în practică ce spune el însuşi sau ce spune legea. Prin urmare, încrederea în instituţiile statului este zero. Dacă ai o lege, îţi mai trebuie una care să o pună în aplicare. Cum să ai încredere în cineva care te fură şi te umileşte permanent? În România, politicul stăpâneşte bine arta manipulării şi a dezinformării, pentru a se menţine la putere. Se schimbă doar politicienii, ei între ei, pentru că în spate au acelaşi scop necreştinesc şi anticreştin.
Iar efectele se văd nu doar în sărăcia şi umilinţa trăite de români în ţară, ci şi în afara ţării. De multă vreme, „român” este în Occident un calificativ depreciativ şi nu denumirea unui neam demn de stimă.
Supremaţia politicului este în România un semn de pierdere a orientării creştine. Omul a pierdut nădejdea mântuirii, iar politica a devenit un fel de mântuire socială.
Compromisul în gândire şi vorbă, nepăsarea în faptă au deschis drum liber absurdului în societatea românească. Este dreapta răsplată a creştinilor care nu au putut să fie ori să rămână creştini. Dacă românul ar sta la rând să facă fapte bune aşa cum stă la rând la sfintele moaşte ar fi bine. Dar nu se întâmplă astfel!
Nu-ţi face semnul crucii înainte de a fi sigur că poţi purta povara ei pe umerii tăi!
Suveranitatea naţională
Suveranitatea României trebuie trăită constant de fiecare român în parte. Iar de interesul naţional al ţării noastre trebuie să se ţină cont şi să fie respectat de orice ţară sau popor din lumea asta, aşa cum şi noi avem datoria morală să facem la fel.
Anticiparea ne stă la îndemână, aşa că înainte de orice vorbă sau acţiune subiectivă, trebuie gândit de o mie de ori dacă este în interesul naţional, adică al nostrum, al tuturor. În acest loc, al interesului naţional, trebuie să ne găsim în orice moment al vieţii, chiar dacă nu ne-am plăcut sau înţeles întotdeauna. Un conducător de ţară patriot şi înţelept nu este cel care pe timpul mandatului său duce bătălii permanente, şi acelea perdante, ci este cel care menţine pacea şi buna înţelegere pentru ca ţara să se poată dezvolta şi să-şi întărească suveranitatea. Trăim într-o lume în care tema principală trebuie să fie o cooperare internaţională din ce în ce mai largă şi în care buna vecinătate trebuie cultivată şi întărită, ca semn de respect şi civilizaţie.
Din păcate, în ţara noastră lacheismul este la putere, iar politicienii şi pseudotehnocraţii de serviciu sunt mai neoconi decât neoconservatorii din SUA şi mai globalişti decât înşişi conducătorii multinaţionalelor. Economia reală nu poate fi însă manipulată cu vorbe, iar pentru politica internaţională unipolară bat deja clopotele. Vremea în care mintea va fi liberă, critică şi independentă se apropie, aşa cum este aproape şi vremea când România va fi ţara noastră, nu a altora, şi va fi un stat naţional unitar modern, respectat şi onorat, pentru ceea ce face, de toată lumea. Iar noi, poporul român, cel drept şi creştin ortodox, nu vom dansa după lălăiala oricărui lăutar, ci după glasul sufletului nostru, care de peste două mii de ani, stă de veghe şi de strajă în apărarea şi spre lauda pământului pe care ni l-a dat Dumnezeu.
Relaţia noastră cu oricare construcţie supranaţională trebuie să respecte interesul naţional. Naţionalistul român al secolului XXI trebuie să respingă orice proiect globalist unipolar care va încerca să-şi exporte ideologia şi să controleze resursele globale, în timp ce ignoră sau distruge de-a binelea diferenţele culturale şi naţionale. Nicio entitate naţională sau supranaţională nu are voie să predice ce este bun sau rău, să stârnească prin intrigi şi operaţiuni secrete ura între comunităţi diferite etnic sau cultural ori să folosească forţa militară, economică şi mediatică pentru a-şi promova interesele egoiste.
Renaşterea speranţei şi a încrederii
România va ocupa, sunt sigur, locul care i se cuvine, de factor care contează în politica lumii. Noi, ca popor, trebuie să fim uniţi „în cuget şi simţiri”, să ne dorim libertatea de acţiune, care nu exclude să ne avem bine cu toată lumea. Trebuie să ştim însă ce vrem: unde dorim să ajungem şi ce mijloace avem pentru a atinge scopurile pe care ni le-am propus. Aceasta este o decizie fermă, politică şi profesională.
Prădătorii care au condus ţara ignoră viitorul şi nu ne pregătesc pentru el. Pe ei nu-i interesează decât prezentul, să poată fura acum, când mintea este încă înrobită. Cei ce conduc România sunt făcuți, nu născuți. Ei sunt omul nou, creat înainte de ’89. Sunt niște mutanți, o altă specie!
Asistăm la o disoluţie totală a ţării. Iar intelectualii păstrează o tăcere complice. Rar găseşti un intelectual integru. Mare parte dintre cetăţenii României pot fi comparaţi cu robii care servesc unui sistem mafiot.
Politicienii, ca şi intelectualii, caută „să vorbească frumos” ca să nu deranjeze, toți vor să fie politic corecţi. Oameni buni, nu mai priviți la culoarea cenușie ca la un simbol al cumințeniei, este timpul să ne trezim! Totul s-a transformat într-un imens crematoriu unde sunt incinerate libertatea şi viitorul neamului românesc. Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!
Nădejdea să ne fie ancora în viaţă!
A fi descendent dintr-un popor de eroi şi de martiri nu poate decât să dea încredere în viitor. Sunt oameni pregătiţi în această ţară să facă istorie şi nu spectacol ieftin. Noi nu suntem urmaşii Romei, dar suntem urmaşii lui Decebal şi ai lui Mihai Viteazu, şi ai lui Ştefan cel Sfânt, şi ai martirilor Brâncoveni.
Cum vrem să fim cunoscuţi în istoria lumii? Ca un popor letargic sau ca o naţie de viteji şi oameni drepţi? Depinde de noi şi de atitudinea noastră, de grija faţă de aproapele nostru. La ora actuală, în ţară este un soi de văicăreală cronicizată. Trebuie făcută diferenţa între văicăreală şi atitudine. Toţi se văicăresc că nu au bani, se plâng de ticăloșia clasei politice, dar nu ies în stradă, unindu-se pentru schimbare. Prostiei şi aroganței celor care conduc pentru simplul fapt că sunt membri de partid trebuie să li se pună, hotărât, opreliște. Nu puneţi, ne îndeamnă Mântuitorul, petic de postav nou la haina veche, pentru că se rupe, şi nici vin nou în burduf vechi, pentru că se crapă. Schimbarea, ca să fie efectivă, trebuie să fie totală.
Virtuţile poporului român, ale celor care formează talpa ţării, sunt mult mai înalte şi, în acelaşi timp, cu adevărat patriotice şi naţionale în comparaţie cu cele ale clasei politice conducătoare. Iar conştiinţa poporului român nu suportă politica publică a trădării şi înrobirii. Să luăm aminte, vremea refacerii se apropie!
Speranţa este mare numai pentru cel ce are credinţa mare. Chiar dacă hoţii şi impostorii par astăzi de neînvins, greu de înlăturat, chiar dacă par că sporesc zilnic în putere, chiar dacă avem impresia că a dispărut credinţa, viitorul României va fi demn şi luminos, pentru că pe dedesubtul viiturii rău mirositoare de acum curge fluviul credinţei strămoşeşti în Hristos cel Viu şi Biruitor. Trebuie doar să îndrăznim!
Libertatea minţii, libertatea persoanei
Competiţia minţilor din Occident a fost transformată în România într-o cursă nebună după profit. Societatea s-a transformat într-una de consum, supusă unei manipulări masive. S-a înlocuit ştiinţa cu miturile şi s-a pledat pentru libertate fără responsabilitate, spre a acoperi fraudele. Sub toga câtorva profeţi din ţară se ascund frauda şi manipularea cea mare.
România nu este o ţară liberă atâta timp cât presa, în cea mai mare parte, este dirijată. Mulţi şi-au vândut, pentru 30 de arginţi, şi sufletul, şi ţara.
Dacă vrei să-i înveţi pe oameni să fie liberi, învaţă-i o meserie. Or, în România nu mai sunt meseriaşi, sunt doar afacerişti.
Nevoia faptelor
Cel mai important lucru nu sunt vorbele, sunt faptele; nu sunt valorile, sunt tot faptele şi precizia matematică cu care poţi să pui în aplicare ceea ce spui, să transpui planurile în fapte.
În trecutul nostru au fost oameni care au ştiut să sufere şi chiar să moară pentru ideile lor şi pentru ţară. Trebuie să facem şi noi la fel! Să înţelegem o dată pentru totdeauna că dacă aşteptăm cu mâinile încrucişate să facă altcineva ceea ce e de făcut, să pună umărul mereu altcineva decât noi, nu se va întâmpla niciodată nimic. Să facem noi ceea ce ne priveşte pe noi: pentru noi, prin noi înşine. Acesta este mesajul meu! Construcţia unei ţări începe cu ceea ce ştiu să facă tinerii, cu lucruri pe care astăzi foarte puţini le mai fac – şi mă refer la cultura şi la civilizaţia românească din zona tradiţională, rurală şi agrară. Concret, trebuie reconstruită gospodăria ţărănească – nu bio, bio este un termen inventat de experţii în manipulare, ci gospodăria ţărănească tradiţională românească. Cu ea se poate cuceri lumea.

luni, 21 martie 2016

„Nu este normal ca băncile private să aibă de fapt monopolul asupra creării monedei”

În cadrul unei conferinţe organizată pe 15 ianuarie 2008 de Institutul de Studii Politice din Aix en Provence, Franţa, sub numele «Quelle Europe après le non?» („Ce fel de Europă după NU”, adică după respingerea Tratatului de la Lisabona), politologul Etienne Chouard a făcut o dezvăluire importantă. Articolul 104 al Tratatului de la Maastricht a creat cadru legislativ care obligă ţările europene să se îndatoreze masiv faţă de băncile private supranaţionale. Articolul a suprimat nu doar dreptul Statului de a se împrumuta de la Banca Naţională fără dobândă, ci a şi limitat puterea Statului în ceea ce priveşte crearea şi distribuirea de monedă. Prevederile sale au fost transpuse apoi în articolul 123 al Tratatului de la Lisabona.
„Am descoperit acum doi ani ceva care este esenţial şi despre aceasta vreau să vă vorbesc în continuare. Este un aspect cheie, care poate însă să ne scape, întrucât atunci când vine vorba despre Băncile Naţionale se vorbeşte aproape exclusiv despre independenţa lor sau despre misiunea lor de a proteja economia naţională, clasa de mijloc şi muncitorii. Aceasta este clar, dar realitatea este cu totul alta şi e cu mult mai rea decât vă imaginaţi. De aceea nimeni nu vorbeşte despre aceasta.
Articolul 104 al Tratatului de la Masstricht interzice statelor europene să ia cu împrumut bani de la băncile lor naţionale. Şi ce-i cu asta, veţi spune. Formulat în acest fel pare cu totul insignifiant şi nimeni nu înţelege nimic.
Statul nu mai poate să împrumute bani de la banca sa naţională. Ce înseamnă aceasta? Cum ne afectează? Aceasta este legat de modul în care Statul creează moneda. Înainte, când statul avea nevoie de monedă, când avea de făcut, spre exemplu, o investiţie, pentru a construi o autostradă, un spital, o cale ferată, apela la Banca Naţională pentru a-i da aceşti bani cu împrumut şi îi dădea înapoi fără să plătească dobândă. Fără dobândă! Începând însă cu 1973 Franţa nu a mai putut să împrumute bani de la banca sa naţională, dar nimeni nu a vorbit despre aceasta. Nimeni, nici presa, nici altcineva. Din acel moment datoria publică a crescut în continuu. La fel şi şomajul.
În 1992, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, această interdicţie pentru state de a-şi crea de fapt moneda, a fost ridicată la cel mai înalt nivel al legii. S-a ajuns la un punct fără întoarcere. S-a ajuns la un nivel instituţional, internaţional, unde aparent nu mai poate fi modificat.
Ce vrea să însemne aceasta la modul concret? Voi lua un exemplu simplu şi de actualitate, care are impact asupra tuturor domeniilor vieţii noastre. Este vorba de locuinţe, şi ştiţi că se vorbeşte foarte mult de deficitul de case. Se spune că este un deficit de 900.000 de locuinţe, rotunjim la un milion, ca să fie mai uşor de calculat. Să zicem că o casă costă 5.000 de euro, deşi e mult mai mult, înmulţit cu un milion rezultă 5 miliarde de euro. Dacă aş putea să împrumut aceste 5 miliarde de la Banca Naţională pentru a construi noi locuinţe, aceasta înseamnă că am creat 5 miliarde de euro şi îi voi da înapoi la un moment dat, dar între timp eu voi încasa bani din impozitele şi chiriile pe aceste locuinţe. În 20 de ani dau înapoi cele 5 miliarde de euro puţin câte puţin, inclusiv din banii pe care îi încasez.
Însă, în realitate, conform prevederilor Tratatului de la Maastricht sunt obligat să împrumut aceşti bani de la bănci private şi să le plătesc dobândă. Iar cele 5 miliarde ale investiţiei pe care vreau să o fac devin 200 de miliarde la un moment dat. Ceea ce face ca toate cheltuielile statului să crească într-un mod ameţitor în urma acestui articol 104, care a intrat în vigoare pe ascuns, nimeni nu a pomenit nimic despre el. Iar el afectează preţurile, puterea de cumpărare, rata impozitelor, căci statul, pentru a-şi plăti datoriile, impune taxe mai mari contribuabililor. Iar noi suntem păcăliţi şi ni se spune că statele nu pot să emită monedă, pentru că riscă să declanşeze inflaţie.
Între timp ei ce fac, aceste bănci private? Acum ne cer bani şi noi suntem obligaţi să le dăm sute de miliarde de euro. Ei găsesc imediat bani atunci când au nevoie şi încă cu prioritate şi în condiţii preferenţiale. Şi li se pare firesc să fie aşa. În timp ce atunci când o companie sau un serviciu public are nevoie de bani, banii nu sunt de găsit, iar când într-un final se găsesc, împrumutul se face în condiţii înrobitoare.
Şi nu o spun eu. O spune Maurice Allais, laureat al premiului Nobel pentru economie în 1988, un cunoscător, un specialist în monedă şi care nu este de stânga, aşa cum s-ar crede, ci de dreapta. Maurice Allais a mai spus şi că ‘nu este normal ca băncile private să aibă de fapt monopolul asupra creării monedei şi să declanşeze toată această criză care îi ruinează pe simplii cetăţeni. Crearea monedei ar trebui să fie în întregime apanajul Statului şi al puterii publice, al unei bănci independente’.
Aceste dobânzi au ajuns în Franţa la 80 de miliarde pe an, nici nu mai reuşim să dăm înapoi datoria de  bază, de-abia dacă reuşim să plătim dobânzile. Iar acest articol 104 este centrul, este cauza acestei neputinţe, suntem legaţi de mâini şi de picioare. Este un sabotaj monetar”.

vineri, 11 martie 2016

PATRU MILIOANE DE ROMANI EXTERMINATI/DEPORTATI DE EVREII COMUNISTI!



Listele cu khazari criminali!
https://deveghepatriei.wordpress.com/2013/07/01/listele-cu-evrei-bolsevici-din-militie-si-securitate-1946-1965-tortionari-criminali-care-au-exterminat-peste-4-000-000-de-romani-basarabia-bucovina-romania/



Crimele şi ororile comise de comuniştii evrei împotriva românilor este un subiect care descrie atrocităţile şi trădările făcute de comuniştii evrei împotriva românilor în perioada evacuării din Basarabia şi Bucovina în special în vara lui 1940. Aceste fapte sunt parte a Holocaustului Roşu.

Subiectul pune în context istoric problema revizionismului istoric iudaic. Acesta nu încetează să rescrie istoria românilor în funcţie de interesele străine românilor. Inventând antisemitisme false, apoi pictându-i pe români în culorile mincinoase ale unui oprobiu dezlănţuit contra unui neam întreg revizionismul istoric iudaic neagă Holocaustul Roşu prin care zeci de milioane de creştini dintre care peste două milioane de români au pierit sub bolşevici, conduşi de cadre iudaice.

Scriitorii de rea credinţă au scris, pentru a ilustra minciuna că România ar fi “ucis, ucis, ucis”, despre jandarmi români operând în teritoriile ocupate de teroarea horthystă! Când minciuna lui Elie Wiesel este dezvăluită de Eugen Ionescu în direct la televiziunea franceză, acuzatorul începe să oscileze şi se dă singur în vileag declarând sforăitor că “oricum ascultătorii nu se preocupă de istorie”.

Ei bine, istoria îi preocupă intens pe români, care, deşi iartă crestineşte, au suferit prea mult pentru ca să uite vreodată. Trebuie precizat că NV Transilvaniei a fost sub ocupaţie maghiară ca urmare a Dictatului de la Viena, din 30 august 1940 şi până la 25 octombrie 1944, ziua când Transilvania este eliberată în întregime.

Nicolae Iorga, la 6 iulie 1940, scria în “Neamul Românesc” sub titlul “De ce atâta ură?”: Se adună şi cresc văzând cu ochii documentele şi materialele, actele oficiale şi declaraţiile luate sub jurământ. Inalţi magistraţi şi bravi ofiţeri care şi-au riscat viaţa ca să apere cu puterile lor retragerea şi exodul românilor au văzut cu ochii lor nenumărate acte de sălbăticie, uciderea nevinovaţilor, lovituri cu pietre şi hiduieli.

Toate aceste gesturi infame şi criminale au fost comise de evreimea furioasă ale cărei valuri de ură s-au dezlănţuit ca sub o comandă nevăzută. De ce atâta ură? Aşa ni se răsplăteşte bună-voinţa şi toleranţa noastră? Am acceptat acapararea şi stăpânirea iudaică multe decenii şi evreimea se răzbună în ceasurile grele pe care le trăim. Si de nicăieri o dezavuare, o rupere vehementă şi publică de isprăvile bandelor ucigaşe de sectanţi sau sanguinari. Nebunia organizată împotriva noastră a cuprins târguri, oraşe şi sate.

Fraţii noştri îşi părăseau copii bolnavi, părinţii bătrâni, averi agonisite cu trudă(…) In nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvânt bun, măcar de o fărâmă de milă(…) Li-s-au servit gloanţe, au fost sfârtecaţi cu topoarele(…) li s-au luat hainele, li s-a furat ce aveau cu dânşii, ca apoi să fie supuşi tratamentului hain şi vandalic. Românimea aceasta, de o bunătate prostească faţă de musafiri şi jecmănitori merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii care se lăuda până ieri că are sentimente calde şi frăţeşti faţă de neamul nostru în nenorocire.

Incă din vremea lui Mihail Kogălniceanu, numărul tot mai mare de refugiaţi evrei care se agitau pentru denigrarea României prin Alianţa izraelită au obligat instituţiile democratice ale ţării să ia act de efectele dezastruoase ale trădării neamului românesc de către acesti refugiaţi. Pentru economia românească, dinamica iesirilor de capital sub controlul noilor refugiaţi (atingând intr-o singură generaţie numărul de câteva sute de mii) se făcea tot mai simţită.

Situaţia era fără iesire mai ales din cauza intervenţiei conjugat anti-românesti a puterilor străine, manipulate de Alianţa izraelită. In fine, prin arendarea pământurilor moldovenesti in mod concentrat sub controlul acestor refugiaţi, care au folosit sălbăticie contra ţăranilor români, s-a ajuns la marea răscoală din 1907, în urma căreia mii de români şi-au pierdut viaţa.

Winston Churchill a explicat într-un articol faimos din anii 1920 că evreimea organizată s-a divizat în timpul primului război mondial între bolşevism (ale cărui ravagii acum la aproape optzeci de ani de la evenimente se pot măsura în zeci de milioane de victime si un atac fără precedent împotriva creştinismului) şi respective sionism, care este o mişcare ideologică fascistă, rasistă şi de purificare etnică.

Ambele grupuri de ideologi, agenţi şi teroristi au trădat statul român, care le oferise protecţie şi adăpost timp de multe generaţii.

Bolsevicii, luptând direct şi fără oprire contra românilor, prin sabotarea Unirii, prin uneltiri şi prozelitism, au ameninţat fiinţa naţională românească, statul naţional român, biserica naţională, şi civilizaţia creştină. Pentru a înţelege acest fapt este suficient a constata dezastrul programat al creştinilor în Rusia bolşevizată, unde milioane de creştini au fost martiri, apoi toate bisericile au fost desacralizate sau distruse, în timp ce nicio sinagogă nu a fost atinsă.

Sioniştii urmăreau ruperea unei părţi din teritoriul naţional român şi vinderea lui prin alipirea de imperiul bolşevic. Prima incercare istorică a evreilor de a se regrupa a fost în Basarabia românească, pe care cetăţenii români evrei basarabeni, trădând interesele ţării, au făcut totul pentru a o aduce sub bolşevici, chiar sub numele de Republica Socialistă Sovietică Evreiască.

Potrivit istoricului Dinu C. Giurescu, trupele sovietice intră în Basarabia şi Bucovina, “încă din noaptea de 27 spre 28 iunie”, la ora 3 a.m., străpungând teritoriul românesc prin cinci puncte. În acelaşi timp, grupuri specializate organizează acţiuni antiromânesti în vederea creării panicii, dezorganizării şi confuziei generale. Astfel de acţiuni au loc în orasele: Chisinău, Cernăuţi, Soroca,Tighina, Reni. Starea de spirit a populaţiei basarabene, incă de la inceputul evacuării armatei, administraţiei şi civililor români, este consemnată de sursele sovietice astfel: “…ruşii indiferenţi; evreii aclamă intrarea Sovietelor în Basarabia. Românii de la sate surprinşi de evenimente, nu înţeleg ce se petrece”.

Documentele strânse arată că “actele de agresiune şi batjocorire” întreprinse împotriva armatei române care se replia începând cu data de 28 iunie 1940, au fost iniţiate îi desfăşurate de armata sovietică în colaborare cu bandele formate mai ales din minoritari, “între care şi o sumă de evrei”.

În timpul celui de-al doilea război mondial doar mareşalul român Ion Antonescu, ministrul de externe Mihai Antonescu, şi Mişcarea Legionară i-au susţinut pe sionisti, preferând să-i vadă pe cetăţenii români evrei mai degrabă plecaţi din România în Palestina decât rămasi, ca să fie trădători, activi în chip de agenţi comunişti ai puterilor străine cu care România era în război. România este astfel singura ţară care nu i-a deportat pe evrei la Auschwits, un număr considerabil dintre acestia regăsindu-se plecaţi în Palestina.

Deşi au fost număraţi printre victime de mai multe ori de holocaustologii ce folosesc încă mijloacele de propagandă comunistă, chiar aflându-se, prin aceasta, în plin negaţionism al Holocaustului Roşu (al căror teoreticieni şi practicieni erau ca foştii profesori de marxism) evreii români după invazia sovietică erau mai numeroşi decât înainte de război!.

Un autor sionist deosebit de discreditat de poziţia sa manifest anti-românească este Matatias Carp. Cele trei volume sub semnătura sa sunt singura sursă de date privind populaţia evreiască (secret de stat). Lucrarea sa este publicată imediat după invazia sovietică, un context discutabil, pentru a fi citată în extenso azi, la peste 60 de ani de la evenimente… Mai mult, istoricul Dinu C. Giurescu remarcă faptul că cele trei volume scoase în 1947 la Bucuresti, de către Matatias Carp, sunt “fără trimiteri la fondurile de arhivă”.

Alexandru Şafran, fost rabin şef, într-o declaraţie din 1946 recunoaste faptul că anexarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către sovietici “a fost întâmpinată cu bucurie de unii evrei din aripa stângă şi comunisti”.

În timpul evacuării din Basarabia şi Bucovina de Nord a armatei române şi a populaţiei refugiate române, provocată de ultimatumul din 26 iunie 1940 prin care Uniunea Sovietică a cerut României cedarea acestor provincii amintite, populaţia evreiască de aici a iniţiat şi desfăsurat o serie de manifestări şi asasinate antiromânesti:
-uciderea şi batjocorirea ofiţerilor şi militarilor români;
-jefuirea şi maltratarea refugiaţilor români;
-asasinarea oficialilor români din diferite instituţii publice şi devastarea acestora;
-distrugerea şi denigrarea însemnelor oficiale românesti.

Aceste fapte grave antiromâneşti nu au fost întâmplătoare, ci ele au fost programate şi organizate cu mult timp înainte, existând în Basarabia 118 organizaţii teroriste şi un Plan de bolşevizare a României în care comuniştii evrei erau implicaţi foarte mult.

Începând cu data de 28 iunie 1940, evreii de pe tot cuprinsul Basarabiei şi Bucovinei de Nord si-au manifestat bucuria că au devenit cetăţeni sovietici, unii dintre ei s-au inarmat si fluturau niste liste negre dorind să-i pedepsească pe cei notaţi acolo. Aceste liste negre vor fi folosite mai târziu pentru denunţarea românilor care erau consideraţi “trădători de ţară” faţă de Rusia, între ei şi mulţi membri ai Sfatului Ţării. Alte liste destinate execuţiilor au fost redactate chiar de intelectualii evrei comunişti ca: avocat Carol Steinberg, avocat Etea Diner, dr. Dorevici. Mai mult, avocatul evreu Steinberg, a condus un grup de evrei ce loveau cu pietre armata română aflată în retragere.

La Cernăuţi, imediat ce a fost anunţat ordinul de evacuare, evreii au iniţiat si desfăsurat acţiuni antiromânesti: aurupt si scuipat steagurile tricolore românesti, iar pe monumentul Unirii au pus steagul rosu sovietic. După ce au vandalizat insemnele oficiale românesti, evreii au distrus crucea de pe catedrală si “au inlocuit-o cu steagul rosu si portretul lui Stalin”. Au mai fost consemnate devastări si impuscături.

Tot la Cernăuţi, evreii si puscăriasii eliberaţii, i-au atacat pe românii care se refugiau, jefuindu-i si maltratându-i. Preotul bisericii catolice si câţiva gardieni au fost impuscaţi de evrei. In timp ce preoţii si teologii români erau maltrataţi iar militarii umiliţi de evrei, alţi evrei de pe margine stăteau si fotografiau aceste scene.

Ziarul “Universul” relatează faptul că populaţia ucraineană din Cernăuţi a manifestat un comportament mai corect faţă de populaţia românească ce se refugia, în timp ce populaţia evreiască a avut o atitudine atât de neomenească incât i-a revoltat si pe comandanţii armatei de ocupaţie ruseşti.

La Chişinău, evreii plasaţi in intersecţii au atacat refugiaţii români si i-au jefuit, ba mai mult, au aruncat atât asupra lor cât si asupra militarilor români aflaţi in retragere, cu pietre, cu oale cu apă clocotită, si conţinutul oalelor de noapte. Sub protecţia unor soldaţi rusi, evreii au batjocorit militarii din armata română, ofiţerilor fiindu-le smulse tresele, iar unor ostasi lis-au tăiat nasturii de la pantaloni, după care intr-o primă fază li s-a dat drumul in hohote de râs, pentru ca mai apoi, să fie luaţi de soldaţii rusi.

În momentul aterizării la Chisinău a unui grup de 20-30 de avioane rusesti, “imediat evreii au arbora drapele rosii” si au inceput să manifeste pe stradă. Lor li s-au alăturat si comunistii proaspăt eliberaţi din inchisoarea locală. Impreună, “manifestanţii evrei si comunistii” au strigat lozinci antiromânesti si defăimătoare la adresa armatei române: “Jos Armata Română!”, si impotriva regelui, “Jos Carol!”, precum si de susţinere a ocupantului sovietic “Trăiască Stalin si Armata Rosie!”.

De asemenea, ei au blocat străzile, nepermiţând refugiaţilor români accesul spre gară. Incercând să facă ordine pentru ca populaţia să poată ajunge la gară si să se refugieze, comisarii Pascu Nicolae, Mateescu Constantin, Severin si Stol, au fost prinsi de evrei si executaţi prin impuscare in pină stradă. Alte incidente s-au inregistrat pe strada Alexandru cel Bun, unde funcţionarii români refugiaţi care doreau să ajungă la gară au fost opriţi de “o masă compactă de evreis i rusi” care postându-se pe trotuare ameninţau si aruncau cu pietre.

La Soroca, primăria şi poliţia au fost ocupate de evreii comunisti aflaţi sub comanda avocatului evreu Michel Flexer (Flexor). La poliţie, acesta a ţinut un discurs prin care a defăimat autorităţile si administraţia românească, apoi i-a asasinat pe comisarul Murafa si pe ajutorul acestuia Eustaţiu Gabriel în faţa statuii Generalului Poetaş.

A fost jefuit tezaurul administraţiei financiare, din camionul in care era transportat iar Dirigintele Oficiului Postal, Vartolomei, avocatul Gheorghe Stănescu si locotenentul Pavelescu, insoţit de mai mulţi subofiţeri au fost prinsi de evrei si li s-au rupt galoanele. Administratorul Ion Gheorghe si căpitanul Georgescu au fost impuscaţi. Pavelescu si Vartolomei au scăpat dând 50-60 de mii de lei unor evrei.

Subofiţerul Ene a fost impuscat pe la spate in timp ce incerca să fug, iar avocatul Stănescu a fost coborât din masină si imp uscat de avocatul evreu Pizaresky Alexandru. Maiorul Virtic Gheorghe comandantul jandarmilor din Soroca si căpitanul Ramadan, dorind să plece cu o masină au fost prinsi de evrei, au fost dezarmaţi si li s-au rupt galoanele. Preoţii care voiau să se refugieze din oras au fost opriţi de evrei si intorsi din drum.

La Vijniţa, cei care au provocat dezordini au fost evreii comunisti cărora li s-au alăturat si ucrainenii. Astfel, seful sanatoriului din localitate, dr. evreu Winer a rupt drapelul românesc, păstrând numai fâsia rosie pe care si-a legat-o peste piept strigând că “a sosit ceasul evreilor”. Tot el a interzis personalului românesc să părăsească sanatoriul.

In momentul intrării armatei sovietice in oras, aceasta a fost asteptată de populaţia evreiască in frunte cu evreul Satran. Perceptorul si preotul au fost atacaţi si jefuiţi de un grup de evrei condus de avocatul Raufberger. Fapte grave s-au mai inregistrat la Românesti in judeţul Lăpusna, unde elevii evrei i-au agresat pe profesori, la Reni unde s-au inregistrat incidente intre evrei cu banderole rosii pe mâini si autorităţi, la Tighina unde jandarmii români au fost dezarmaţi de evrei, si li s-au luat si uniformele, si la Cetatea Albă unde evreii au dat foc la primărie. La Lipcani, peste Prut de Rădăuţi, evreii strigau “Trăiască Rusia Sovietică şi Stalin!”

În data de 29 iunie 1940 regele Carol al II-lea işi notează în jurnalul personal “că mai ales evreii” sunt cei “care-i atacă şi-i insultă pe ai nostri” şi că acestia i-au batjocorit pe ofiţerii români.

Presa străină relatează si ea despre cele intâmplate in Basarabia si Bucovina de Nord: “Corriere della Serra” scrie că in ziua de 29 iunie aproximativ 3000 de evrei care au trecut pe la Reni in Basarabia au atacat atât refugiaţii civili, cât si armata română pe care i-au bătut cu pietre, i-au impiedicat să-si continuie drumul, i-au jefuit, le-au luat armamentul si le-a distrus mijloacele de transport.

Mai mult chiar, căutau să-i instige si pe localnicii români impotriva acestora. Şi “Gazzeta dell Popolo” confirmă situaţiile grave create de evrei consemnând că la Galaţi, comunistii evrei locali impreună cu cei veniţi din alte părţi, au provocat dezordine, atacând forţele de poliţie si garnizoana, rezultând 15 morţi. Tot “Gazzeta dell Popolo” vorbeste si despre Cernăuţi arătând că după evacuarea militarilor români, evreii in număr de câteva zeci de mii, după ce au comis numeroase delicte, au eliberat deţinuţii din inchisori, i-au inarmat si “au inceput cu furie să masacreze pe românii aflaţi pe străzi, au jefuit băncile, casele particulare, au incendiat bisericile si palatele”.

“Corriere della Sera” relatează si el despre cele intâmplate la Galaţi vorbind despre faptul că evreii veneau din toate părţile la Galaţi pentru a trece in Basarabia si după ce i-au dezarmat pe soldaţii din gardă, au atacat orasul, trăgând nebuneste, devastândvitrinele si agresând cetăţenii români.

Notele făcute de armata română constată la data de 30 iulie 1940 că evreii din Basarabia nu s-au refugiat si că au rămas, instigând la acţiuni antiromânesti si făcând manifestaţii comuniste. Refugiaţii din Basarabia au declarat că cei care le-au făcut greutăţi pe parcursul evacuării au fost comunistii locali, in majoritate evrei si că acestia i-au torturat, i-au lovit cu pietre, le-au jefuit bagajele, i-au impiedicat să se deplaseze, le-au luat animalele si le-au devastat vehiculele folosite pentru deplasare.

La Chişinău, incă inainte de apariţia trupelor rusesti, evreii din baroul local si-au legat la mâini banderole rosii si i-au supus pe funcţionarii români la tot felul de violenţe. In toate gările de la chisinău si până la Ungheni, bandele de evrei inarmaţi cu pistoale si bâte loveau populaţia română pentru a o impiedica să urce in trenuri. Şi în Bucovina, la Cernăuţi, inainte de intrarea soldaţilor sovietici, evreii au făcut manifestaţii antiromânesti, au devastat biserici si au asasinat personalităţi românesti si ofiţeri.

Se mai raportează că un grup de evrei comunisti cu vârste de 15-16 ani au săvârsit crime si acte de barbarie, ucigând soldaţi, ofiţeri si jandarmi români cu propriile baionete, după ce iniţial ii dezarmaseră. Tot la Cernăuţi, grupuri de muncitori au devastat clădiri si cămine studenţesti, au eliberat deţinuţii din inchisori si au maltratat armata si populaţia română care se refugia.

La “Stampa” din ziua de 1 iulie 1940 prezintă articolul “Ororile şi devastările comise de evrei în Basarabia şi Bucovina” în care vorbeşte de manifestările de bucurie ale evreilor faţă de armata de ocupaţie sovietică şi consemnează faptul că la Cernăuţi s-a constituit un guvern provizoriu din evrei comunisti. Acelasi gen de iniţiative a avut loc şi la Reni, Ismail, si in alte locuri.

O notă a armatei din 1 iulie 1940 confirmă faptul că încă înainte ca armata sovietică să-si facă apariţia, populaţia evreiască din Cernăuţi a devastat bisericile si i-a asasinat pe mulţi dintre sefii autorităţilor locale. Se raportează si că Brigada de Cavalerie aflată sub comanda domnului Postelnicu a trecut cu greu Prutul, având lipsă ofiţeri si soldaţi precum si echipament din cauza greutăţilor, sicanelor si umilinţelor la care au fost supusi de către armata sovietică in colaborare cu bandele de civili formate din “bolşevici şi jidani”.

O sinteză a zilei din 2 iulie 1940, arată că evreii au organizat în difetite orase comitete revoluţionare in vederea preluării puterii. La Cernăuţi, evreul Salo Brul a devenit comisar al poporului, primar si viceprimar sunt tot doi evrei, Glaubach si respectiv Hitzig, iar prefect este evreul Meer. Sovietul comunal din Chisinău, este condus de un evreu originar din Husi, si anume, avocatul Steinberg. Comitetul local infiinţat la Chilia Nouă il are ca sef pe un evreu medic din oras, dr. Rabinovici. La Soroca este indicat ca fiind “conducătorul acţiunii teroriste” un evreu gardian public in serviciul poliţiei locale, pe nume Leizer Ghinsberg. Alţi doi evrei fosti ziaristi la Adevărul si Dimineaţa au luat posturi importante in Basarabia. Ei sunt Terziman si Cândea.

Sunt consemnate atentate si asasinări impotriva oficialităţilor si impotriva românilor civili, din partea evreilor comunisti. Bandele evreo-comuniste din Chisinău futurând steaguri rosii, acţionau in gări pentru a-i determina pe călători să coboare din trenuri. Refugiaţii români care nu puteau să se apere au fost jefuiţi de acestia, si doar cei care au avut arme au putut să le respingă atacurile. Tot la Chisinău, intervenţia unui detasament de jandarmi i-a salvat pe studenţii teologi de a nu fi linsaţi de o bandă de evrei comunisti, asta după ce jandarmii au fost nevoiţi să facă uz de armă.

Însă doi inspectori financiari, Preotescu si Pădureanu, nu au mai putut fi salvaţi, fiind impuscaţi. De asemenea, teroristii evrei i-au mai ucis pe perceptorul si notarul din Ceadâr-Lunga, judeţul Tighina, pe preotul Bujacovski din Tighina, pe fostul senator colonelul Adamovici, pe seful poliţiei din Abaclia, tot din judeţul Tighina. La Cazaclia si Ceadâr-Lunga au mai fost omorâţi notari, preoţi si poliţisti. Evreii din Reni, ce purtau banderole rosii, i-au impuscat pe doi marinari români, ceea ce a determinat o ripostă a autorităţilor si au fost lichidaţi, in urma confruntărilor, circa 15-20 de evrei comunisti.

Fapte atroce s-au petrecut la Cetatea Albă, unde preoţii au fost schingiuiţi de bande comuniste de evrei. Preoţilor le-au fost arse bărbile cu ţigări aprinse, iar bisericile au fost devastate. La Cernăuţi, bandele de evrei au atacat cu pietre două autocare cu soldaţi români, iar atacul lor a fost respins numai prin folosirea armelor. La Brăila, fraţii Birnbaum ameninţau că “multora dintre români le-a sunat ceasul” si că ei ii au pe câţiva in vedere pentru ca să se răfuiască cu ei.

In alt caz, o persoană pe nume Iancu, zis si Jean, ameninţa si el că in scurt timp pe Palatul Regal va flutura drapelul rosu sovietic. O telegramă din data de 3 iulie 1940, venită de la graniţă, informează că populaţia evreiască manifestă o atitudine ostilă tot mai pronunţată in zona Prutului si că acest fapt face ca localităţile locuite de evrei să fie focare comuniste periculoase.

Ziarul maghiar “Pesti Ujsag” din 3 iulie 1940, scos la Budapesta, face referire la “presa italiană care condamnă uneltirile evreilor din România” arătând că ziarele italiene consemnează că “Evreii au provocat incidente sângeroase prin atitudinea lor provocatoare “.

Alte informaţii transmise de armată relatează că la Cernăuţi au fost vandalizate mai multe biserici, printre cea mai importantă Sf. Nicolae. La Bolgrad, evreii comunisti care manifestau pe străzi, purtau steaua evreiască in 6 colţuri si o banderolă rosie. Un grup de evrei a atacat cu focuri de armă depozitul de muniţii din Rădăuţi, insă atacul a fost respins de către gardă, iar atacatorii s-au retras lăsând doi morţi in urmă.

Acţiunea de asasinare a românilor din orasul Cetatea Albă a fost condusă de evreul Abram Carolic. Intre victime, au fost protopopul judeţului Crisan Folescu, preotul Petru Siniţă, seful gării si ajutorul acestuia. Tot la Cetatea Albă, evreii comunisti au oprit un tren si au incercat să dezarmeze un divizion de artilerie, si numai intervenţia sovieticilor a im piedicat acest lucru. Si la Volintiri, grupurile de evrei comunisti i-au terorizat pe români, fiind ucise mai multe persoane printre care grefierul Stirbu Iosif.

La Bălţi, bandele de evrei au creat panică printre românii care se refugiau, fiind trase focuri de armă asupra lor. Tot in acest timp, au fost rupte crucile bisericilor si arborate in locul lor, steagurile rosii sovietice. La Chisinău, ziarele “Sovietskaia Bessarabia” şi “Bessarabskaia Pravda” scoase de ocupaţia sovietică, sunt conduse de redactori evrei. La Ismail, morarii si brutarii evrei au instigat bandele de teroristi evrei impotriva manutanţei locale răspândind zvonul că armata a rechiziţionat făina.

Au fost asasinaţi lt. Alexandrescu si plt. mj. Jianu. Manipulaţi de instigările evreo-comuniste, la acţiune au participat si soldaţi aparţinând manutanţei. La Reni, un grup de comunisti evrei împiedică populaţia ce dorea să se imbarce pe vaporul Carpaţi pentru a se refugia în ţară, lovindu-i cu bâtele. Vaporul a reusit totusi să plece doar după ce s-au tăiat parâmele de ancorare.

În comuna Ashita, evreii au împuscat în picioare doi soldaţi români care rămăseseră în urmă. La Chilia Nouă, bande de evrei comunisti au devastat bisericile, au arborat steaguri sovietice pe instituţii şi au împiedicat populaţia românească să se refugieze. Un soldat originar din Piatra Neamţ, care era rănit a fost îngropat de viu, la ordinul şi sub îndrumarea comisarilor sovietici evrei, care au ignorat rugăminţile acestuia de a nu fi îngropat pentru că avea acasă 4 copii.

Un alt soldat român care era bolnav, şi care era transportat cu o căruţă a fost împuşcat pentru că agresorii voiau căruţa. Cererile ofiţerilor români de a le lăsa acea căruţă pentru a putea transporta soldatul bolnav, nu au fost luate în seamă, şi unul dintre agresori a tras câteva gloanţe sfărâmându-i ţeasta.


Manipularea URSS – Studiu de caz

In iulie 1972 Agentia de Informatii pentru Aparare a SUA (Defence Intelligence Agency – DIA) a alcatuit un amplu raport de 174 de pagini intitulat “Comportamentul ofensiv controlat – Uniunea Sovietica”. Autorul studiului era capitanul John D. La Mothe din cadrul Biroului pentru Informatii Medicale care a folosit pentru raportul sau atat surse deschise cat si rapoarte ale serviciilor de informatii. Scopul sau: “sa evalueze cercetarea sovietica in domeniul metodelor revolutionare de influentare a comportamentului uman si este intentionat sa fie un ajutor pentru dezvoltarea de contramasuri pentru protejarea personalului SUA sau a celui aliat”. Acest raport contine o larga sectiune care se refera la cercetarile sovietice in domeniul parapsihologiei si la folosirea psihiatriei si psihologiei in politica de catre Kremlin.
Insa cel mai interesant aspect din acest raport referitor la Romania este o anexa intitulata “Analiza asupra metodelor sovietice de manipulare prin teroare fata de Romania”. Este vorba de o analiza pusa la dispozitia serviciilor secrete americane de un psihiatru roman emigrat in Statele Unite, care cunostea in detaliu activitatea de cercetare a unui grup interdisciplinar din Timisoara cu privire la metodele de manipulare a maselor. Identitatea sursei a fost ascunsa in raportul facut public de DIA – ca si multe alte detalii care ar fi putut duce la identificarea ei. Raportul in sine ofera explicatii cu privire la pozitia Romaniei in august 1968 fata de invadarea Cehoslovaciei – ca si la aparitia puterii nelimitate a lui Nicolae Ceausescu.

Raport pentru manipularea prin teroare

“Un (sters din original) a pregatit o analiza a metodelor sovietice de manipulare prin teroare aplicate in general si in special in cazul Romaniei si Cehoslovaciei. Detaliile includ o analiza a tehnicii sovietice de folosire a “opinionologiei” ca un instrument psihologic de control de masa in tarile satelite. Sunt subliniate mai ales acele aspecte ale manipularii prin teroare folosite de sovietici in timpul invadarii Cehoslovaciei in august 1968 si, in acest context, o analiza a factorilor psihologici care au impiedicat invadarea Romaniei. In plus, raportul analizeaza opinionologia romaneasca si aspectele psihologice ale actualei structurari nationaliste a Romaniei.
Documentul constituie o analiza extrem de importanta a comportamentului controlat. Cu siguranta nu exista publicatii de nici un fel asupra subiectului manipularii prin teroare provenite din surse sovietice. Mai mult, se pare ca nu exista un acord asupra numarului expertilor implicati oficial in cercetarea sistematica a manipularii maselor. Se poate trage concluzia, pe baza analizei pusa la dispozitie de psihiatrul roman, ca exista experti in acest domeniu, iar cunoasterea numelor, activitatii si afilierii lor reprezinta cu siguranta o lipsa informationala. Trebuie subliniat faptul ca (sters in original) crede ca societatea occidentala este in mare parte neavertizata cu privire la principiile stiintifice stabilite care guverneaza tehnicile sovietice de manipulare a maselor. Aceasta sursa mai crede ca acest fapt este evident in manevrarea lipsita de succes a tehnicilor de razboi psihologic aplicate in Razboiul din Vietnam si in esecul Guvernului SUA de a manipula opinia publica – atat cea americana cat si cea internationala in legatura cu acest conflict. Deoarece acest document pare sa fie unul singur de acest tip a fost reprodus in Anexa V. (…)”

Anexa V

“Aproximativ in 1964, Profesor Doctor Eduard Pamfil, seful departamentului de Psihiatrie din cadrul Scolii Medicale Timisoara a sponsorizat organizarea unui grup de cercetare neoficial, format din o serie de psihiatrii si psihologi ai departamentului. Sursa a afirmat ca ulterior doi cercetatori in matematica si un cercetator in chimie s-au alaturat grupului, acesta fiind format din 5 psihiatrii, 1 psiholog, 2 matematicieni si un chimist. (sters din documentul original) . Acesta a mai afirmat ca grupul se intrunea odata pe saptamana la clinica de psihiatrie intre orele 18:00-22:00. Intial grupul a fost organizat cu scopul de a studia problemele curente ale ciberneticii dar ulterior si-a largit scopul, incluzand discutii legate de filosofia lui Foucault, Borges si Ortega y Gasset: sensuri ale relatiei dintre psihiatrie si psihologie; cercetari psihologice in comportamentul grupurilor si probleme legate de acestea. Incurajati de multitudinea subiectelor discutate (in special de cele legate de behaviorism) unii (sters din documentul original) au formulat noi subiecte pe care le discutau separat, in afara intalnirilor grupului de cercetare. Acest lucru se intampla ca o masura de precautie impotriva pericolului politic (reprezentat de normele Blocului Estic) si a naturii interzise a temelor discutate, care puteau compromite opinionologia. Aceste teme includ cercetari in domeniul P.O. (public opinion-opinia publica); tehnici psihologice de angajare a mass mediei; metode psihologice de manipulare a maselor si in mod deosebit, metodele sovietice de manipulare prin teroare in tarile comuniste din Europa. (NOTA: Pentru definitiile si termenii psihiatrici si psihologici utilizati in acest raport a se vedea glosarul de termeni). Sursa a declarat ca daca aceste teme ar fi analizate si/sau facute publice ar scoate la iveala toate metodele de amagire utilizate de liderii politici din blocul de est, lipsiti de scrupule, folosite pentru manipularea maselor si totodata ar pune in pericol sistemul politic comunist. Totusi, aceste teme nu sunt recunoscute in mod oficial de tarile din blocul estic, sau studiate in universitatile din aceste tari, fiind considerate subiecte tabu. Probabil ca acestea sunt secrete bine pazite de masinariile de partid din tarile blocului estic. Rezultatele analizelor opinionologice realizate de grupuri mici de doi-trei membrii (sters din documentul original) in Timisoara, au scos la iveala un model stiintific care poate fi exprimat printr-o ecuatie matematica. Sursa nu stie de existenta unor experti in opininologie din U.R.S.S. sau din statele satelit care sa fie angajati intr-o cercetare sistematica a manipularii maselor, sau care sa actioneze ca si consilieri in acest domeniu, moment in care conducatori din tarile blocului de est fac pasi importanti in politica (cum ar fi de exemplu momentul invadarii de catre U.R.S.S. a C.S.S.R. – Czecho-Slovak Socialst Republic – Cehoslovacia in 1968). Sursa a declarat ca daca au fost date asemenea sfaturi, acestea ar depinde de gradul, intensitatea, rezonanta si tipul reactiei maselor implicate. Sursa a presupus totusi ca asemena experti sovietici exista, considerand ca (in afara de echipa de la Timisoara) exista alte echipe de specialisti in tarile din blocul estic care au identificat acest model stiintific de manipulare prin teroare, dar avand in vedere ca si descoperirile acestora reprezentau o amenintare pentru regim si acestea sunt la randul lor secrete bine pazite. Sursa a afirmat ca nu exista niciun fel de publicatii care sa trateze acest subiect in tarile din blocul estic, desi acesta cunoaste progresele facute de vest in stiinta manipularii maselor. In acest sens el s-a referit la studiile efectuate de americanul Herman Kahn, din Boston, care a prezentat teoria escaladarii, fara a face insa referire la rezonanta maselor, etc.. Totusi, sursa considera ca cei din vest, care se ocupa cu manipularea maselor (care isi concentreaza eforturile in domeniul publicitar pentru a incuraja cresterea consumului de pe piata mult mai bogata din vest) nu sunt constienti de capacitatile stiintifice ale guvernelor din blocul estic in ceea ce priveste tehnicile de manipulare a maselor. Mai mult, sursa considera ca acest lucru este evident avand in vedere esecul utilizarii tehnicilor psihologice implicate in razboiul psihologic din Vietnam, si avand in vedere esecul guvernului S.U.A. in incercarea de manipulare a opiniei publice – atat in America cat si in restul lumii – referitor la acest conflict. Stiinta manipularii maselor joaca un rol important in razboiul modern – cel putin teoretic. In razboaiele de pana acum, ostilitatile dintre doua parti se desfasurau fie la nivel diplomatic, fie printr-un conflict militar care se baza in general, pe o serie de concepte militare clasice. Dar acest concept s-a schimbat. In razboiul modern, exista o a treia forta care are, probabil, un rol decisiv si care depaseste orice confruntare diplomatica si/sau militara din zilele noastre. Aceasta forta este reprezentata de masele manipulate – indivizi care, prin mijloacele moderne de comunicare media, au fost uniti intr-un front solid, impartasind opinii similare sau asemanatoare. Aceasta a treia forta se confrunta si reuseste sa controleze aceste ostilitati, aplicand propriile principii in defavoarea celor diplomatice sau militare. Studierea acestor criterii este una din sarcinile opinionologiei. Citand sursa, aceasta a dat ca exemplu inca odata razboiul din Vietnam. Avand in vedere conceptele mai vechi, clasice, legate de razboi, vietnamezii (inclusiv cei din nord) ar fi trebuit sa fie alaturi de americani, care luptau in Vietnam pentru a-i elibera pe vietnamezi de pericolul reprezentat de opresiunea si teroarea comunismului. In schimb, prin opinionologie (care se baza pe manipularea comunista), masele vietnameze au fost unite in credinta ca lupta pentru libertatea si independenta lor impotriva unui “invadator strain (american)”, cand, in realitate, ei luptau cu americanii pentru ca ulterior sa fie supusi de comunisti. Sursa crede ca aceasta situatie este un rezultat evident al ignorantei americane cu privire la manipularea mass mediei. Ignorand opinia maselor (atat in America cat si in lume), americanii s-au plasat singuri in postura de “putere invadatoare straina” asa cum erau perceputi de vietnamezii indoctrinati opinionologic.

Generalitati

Studiul modelului manipularii maselor si al rezonantei maselor se bazeaza pe o noua abordare stiintifica a psihologiei, cunoscuta sub numele de psihologie structurala. Aceasta psihologie, care este predata in vest, respinge psihologia clasica, care se dedica in exclusivitate individului. Potrivit psihologiei structurale, individul este conceput ca un derivat al grupurilor ierarhice care ii formeaza si influenteaza existenta. Aceste grupuri sunt:

Micro-grupul intim (familia);
Micro-grupul social (mediul);
Grupul social formator (Lorenz, Praegungsgruppe);
Grupul structural de baza (grupul etnic);

Potrivit psihologiei structurale, fenomenologia individului este considerata a fi o reflexie a fenomenologiei acestor patru grupuri. Studiul rezonantei maselor se ocupa cu cele patru grupuri. In afara de diferitele metode de investigare ale modelului acestor grupuri, opinionologia reprezinta una din cele mai productive si mai des utilizate metode.

a) Glosarul termenilor

Sursa ne-a furnizat urmatorul glosar pentru a defini termenii psihologici si psihiatrici folositi in raport:

1.Opinionologie: Acest termen este inteles ca o teorie care se ocupa cu reactia nestructurata a maselor, si/sau cu reactia maselor nestructurate. NOTA: Opinionologia nu este acelasi lucru cu studiul P.O., care reprezinta o evaluare statistica a datelor sociale.

2.Mase nestructurate: O masa nestructurata este formata dintr-un numar mare de indivizi ale caror valori au fost afectate in asemenea masura incat se afla pe punctul de a se dezintegra, rezultatul fiind ca valorile devin neclare. Cu alte cuvinte, reactiile care conduc individul nu se identifica cu cele ale maselor, si prin urmare, masele nu pot fi privite ca un tot integrat.

3.Mase structurate: O masa structurata este aceea in care o serie de manifestari afective comportamentale se bazeaza in mod constant pe o serie de legi care conduc indivizii, care formeaza aceasta masa.

4.Structura mentala a unui individ: Structura mentala a unui individ este formata din o serie de manifestari comportamentale care raman constante; prin urmare, structura mentala a unui individ este un fenomen repetitiv.

5.Structuralizare: Aceasta reprezinta procesul de convingere al unui individ care compune o masa, sa accepte un anumit sistem de valori.

6.A-structurare: Acest termen are aceeasi definitie ca si cel de la punctul 2 de mai sus (mase nestructurate).

7.Structurare: Definit la punctul 3 de mai sus (mase structurate). Acest termen poate fi definit ca forma structurala a unei mase.

8.De-structurare: Aceasta reprezinta procesul de privare a unei mase de indivizi de valorile sale (ex. structura ei).

9.Engramare: Un efect permanent produs in psihic pe baza unui stimulent. Este folosit si ca baza a memoriei.

10.Cronaxie: Timpul minim necesar pentru a stimula.

11.Cibernetica: Stiinta care se ocupa cu studiul comparativ al unor sisteme complexe de calcul si al sistemului nervos uman, pentru a se incerca explicarea naturii creierului.

b) Opinionologia

(sters din documentul original). In acest context au fost studiate urmatoarele aspecte ale opinionologiei care contribuie la tehnicile de manipulare politica a maselor.

1.Factorii de-structurarii maselor si a-structurarea; acestea sunt circumstante in care grupurile de indivizi (masele), devin mase neorientate (nu dezorientate). Studiile au aratat ca aceste mase pot fi manipulate in proportie de 100%, ca urmare a de-structurarii.

2.Factorii care conduc rezonanta maselor a-structurate (de ex. P.O.); pragul stimularii opiniei publice, perioada ei de latenta si, ca o legatura intre cele doua, cronaxia ei (perioada latenta a pragului dublei stimulari). Vezi Fig. 1.

3.Tipurile de rezonanta ale maselor a-structurate care se nasc din simpatia si/sau empatia latenta nedemonstrata, pana la turbulente extreme si in ultimul stadiu, care duc la demonstratii de violenta.

4.Memoria de lunga si scurta durata a opiniei publice in legatura cu anumite evenimente si engramarea ei.”

Confruntarea romano – sovietica

In momentul in care sovieticii au invadat C.S.S.R. in august 1968, confruntarea romano-sovietica a devenit brusc una foarte dura. In loc sa evalueze aceasta confruntare conform metodei subliniate in paragraful 2b, de mai sus, sursa ne-a oferit urmatoarea analiza a situatiei politice de dinainte si de dupa 21 august 1968.

Uniunea Sovietica a fost nevoita sa intervina masiv in C.S.S.R. in august 1968 pentru a preveni posibilul exemplu pe care l-ar putea constitui C.S.S.R., in ceea ce priveste efectele dezastruoase asupra tehnicilor de manipulare prin teroare, utilizate de sovietici in tarile din blocul estic. Pana la inceputul anilor 1968, manipularea sovietica prin teroare a fost practic de neegalat si sub influenta acestor manipulari, populatiile din blocul estic au fost mentinute intr-o stare de a-structurare, drep urmare, putand fi manipulate prin metodele sovietice de teroare in proportie de 100%. Totusi, odata cu cresterea numarului actiunilor cehilor care au culminat cu manifestul de 2000 de cuvinte publicat in primavara din 1968, cehii au demarat un proces de structuralizare a maselor fapt care i-a privat practic pe sovietici de metodele lor, deoarece masele structuralizate sunt imposibil de manipulat prin teroare. Astfel, principalul motiv al interventiei sovieticilor in C.S.S.R. nu a fost doar stoparea aspiratiilor cehilor la autonomie, ci si stoparea acestui proces de structuralizare a maselor. Pe langa o serie de puncte din manifestul de 2.000 de cuvinte din 1968 prin care se urmarea in mod evident structuralizarea maselor, au existat si o serie de tendinte de eliberare ale cehilor, care din perspectiva sovietica, nu reprezentau o amenintare la adresa blocului de dominatie sovietica la acea data. Inainte de negocierile de la Cierna nad Tissou, de exemplu, sovieticii nu cereau excluderea sau inlocuirea liderilor cehi care au sustinut eliberarea. La acea data, cererile rusilor erau axate exclusiv pe masurile de prevenire ale structuralizarii cehilor, cum ar fi, de exemplu, cererile legate de restaurarea urgenta a cenzurii. In acelasi timp, sovieticii au calculat ca eliberarea cehilor, in sine, nu era foarte diferita de eliberarea formala din sistemul german de est, si ca urmare, ei erau dispusi sa permita eliberarea cehilor pana la un anumit punct, care exclude insa structuralizarea maselor. Cu toate acestea, odata cu aparitia manifestului de 2000 de cuvinte care urmarea si structuralizarea (dupa manifest structuralizarea chiar a aparut), liderii sovietici au fost obligati sa ia masuri urgente pentru a sugruma aceasta actiune. Acestia au concluzionat in mod corect ca la acea data (inceputul structuralizarii cehilor), doar o actiune masiva de scurta durata ar fi eficace, iar ocuparea imediata a C.S.S.R. a dovedit ca actiunea lor nu a fost urmare a unei decizii luate de un singur om, ci urmare a unui plan concentrat, bine pus la punct, care dezvaluie cunostintele sovietice legate de opininologie si tehnicile de manipulare psihologica a maselor. Pentru a evita o criza politica mondiala, sovieticii au fost nevoiti sa calculeze (si chiar au calculat) durata interventiei ca fiind de doua saptamani, adica sa nu depasesca limita cronaxiei P.O., interval in care acestia puteau sa-si etaleze toate instrumentele de teroare (trupe, tancuri, aviatie). Sursa a declarat ca perioada scurta de utilizare a acestor instrumente a scurtat si perioada de timp necesara manipularii lor. Totodata, reactia cehilor a fost corect calculata in avans de catre sovietici, acestia bazandu-se pe aspectele legate de micro si macro-grup, parte a psihologiei structurale. Reactia mondiala (opina publica) a fost de asemena corect apreciata, deoarece cronoaxia nu a depasit limita de timp sau de intensitate. (NOTA: Perioada de doua saptamani necesita o actiune mult mai ampla, avand o asemenea intensitate, fapt dovedit de o serie de manifestari non-violente. Sursa ne-a declarat ca perioada de cronoaxie in astfel de cazuri se poate extinde si de-a lungul mai multor ani.) Reactia opiniei publice s-a rezumat la o serie de proteste si marsuri de solidaritate care au fost sortite esecului, deoarece acestea nu au fost inregistrate in memoria de lunga durata. Sursa a amintit aici conflictul american din Vietnam, comparand esecul opiniei publice din S.U.A. in a manipula masele cu succesul sovieticilor de a manipula in cazul C.S.S.R., acestia reusind sa lase impresia ca interventia lor nu a fost una izolata, ci a fost o actiune colectiva a tuturor statelor care sunt satelite sovietice.

Potentialul sovietic pentru invadarea Romaniei

Sursa considera ca de-a lungul anilor (cel putin incepand cu cel de-Al Doilea Razboi Mondial) Romania a produs politicieni care prin perspicacitate si talentul lor au aplicat acelasi mod de gandire precum cel prezentat mai sus. Si-a sustinut punctul de vedere aratand ca desi Romania a pierdut ambele Razboaie Mondiale, ulterior a castigat prin negocierea tratatelor de pace, aratand ca dintre toate statele satelit ale sovieticilor, Romania a fost singura care a reusit sa scape de ocupatia sovietica de la Al Doile Razboi Mondial pana in prezent. Sursa a declarat ca acest model a persistat pana in prezent, fapt dovedit de manevrele politice din ultimii doi ani, inclusiv evenimente de dinainte si de dupa august 1968. Liderii politici ai Romaniei, in frunte cu primul-ministru Ceausescu, au reusit pana la ora actuala sa practice cu perspicacitate un joc diplomatic care sa contracareze incercarile sovieticilor de interventie si reocupare. Dupa ce sovieticii au invadat C.S.S.R. in august 1968, opinia publica din Romania a fost de acord in unanimitate ca acestia urmau sa invadeze si sa reocupe Romania. Romanii se bazau in acest rationament pe tensiunile politice si ideologice dintre U.R.S.S. si C.S.S.R. De-a lungul anilor, liderii politici romani nu au facut un secret din faptul ca Romania doreste sa urmeze o linie politica independenta si ca atare, doreste autonomia fata de blocul estic dominat de sovietici. C.S.S.R. nu avea totusi asemenea intentii. Sursa considera ca cehii, chiar si liderii liberali care au ajuns la putere la inceputul anului 1968, doreau doar liberalizarea si dezvoltarea sistemului politic existent in C.S.S.R..Ca urmare, avand in vedere dorintele politice legate de independenta ale Romaniei, aceasta reprezenta probabil o mai mare amenintare la adresa prestigiului si solidaritatii statelor satelit ale sovieticilor decat ar fi reprezentat la un moment dat Cehoslovacia. Dupa parerea sursei, sovieticii s-au abtinut sa ocupe Romania in 1968 si se abtin in continuare din urmatoarele motive:

Temerea sovieticilor

1. Teama depasirii nivelului cronaxiei opiniei publice mondiale. Sovieticii erau constienti de faptul ca se apropiasera de limita cronaxiei opiniei publice mondiale dupa interventia din C.S.S.R.. Acestia erau deja acuzati de opinia publica mondiala de agresiune in C.S.S.R. si ca urmare erau constienti de faptul ca daca acest climat ar fi continuat, opinia publica mondiala ar continua sa critice o eventuala interventie a sovieticilor in Romania. Aceasta actiune i-ar eticheta pe sovietici in memoria de lunga durata a opiniei publice ca fiind cel mai periculos agresor, castigandu-si astfel titlul de putere imperialista. O asemenea reactie a opiniei publice mondiale ar distruge complet reputatia de prieten si protector al natiunilor mici, imagine pe care sovieticii au icercat sa si-o construiasca, cu mari eforturi. Mai mult, ar compromite (sau chiar ar distruge) influenta politica sovietica din Orientul Indepartat; in Orientul Mijlociu (ca protector al statelor arabe); in Africa (ca Fratele mai Mare care da o mana de ajutor Republicii Africane care este in formare).

2. Pasii facuti de Romania pentru a contracara invazia sovietica. Acesti pasi au fost evaluati corect de sovietici, ca masuri eficiente de stopare. Desigur, din punct de vedere militar Romania era lipsita de orice mijloace de aparare si era constienta de acest lucru. Discrepanta evidenta dintre potentialul militar sovietic enorm si fortele mici de aparare ale Romaniei au dus la concluzia ca o confruntare militara sovieto-romana era inevitabila. Totusi, Romania – constienta de dilema sovieticilor (de a invada sau nu Romania) – si de modelul psihologic care determina cronaxia opiniei publice, a folosit instrumentul psihologic al opiniei publice mondiale ca un mecanism de autoaparare, bazandu-se pe faptul ca sovieticii vor trebui sa infrunte reactia ostila a opiniei publice mondiale in cazul unei invazii. Pentru a obtine acest lucru, iminenta agresiunii sovietice a fost dusa la un nivel atat de ridicat ca durata si intensitate incat sa depaseasca cronaxia opiniei publice, acesta fiind motivul pentru care pe 22 august 1968, Romania si-a organizat si inarmat garzile patriotice, punand si armata in alerta. Intreaga populatie a Romaniei a fost trezita si mobilizata. Sursa a subliniat faptul ca s-a presupus (in mod gresit) faptul ca ambele actiuni au fost menite sa imbunatatesca potentialul de lupta al efectivelor romanesti, dar nu a fost asa. Singurul si adevaratul motiv pentru care Romania a facuti acesti pasi a fost incercarea de a metine o presiune cat mai mare ca timp si durata asupra U.R.S.S.-ului. Atat Romania cat si U.R.S.S.-ul erau constiente de faptul ca fortele armate si garzile patriotice romanesti nu puteau face fata armatei sovietice. Mai mult, garzile patriotice romanesti erau prost organizate si dotate (cu arme din Primul Razboi Mondial), dar nu au fost facute eforturi pentru a indrepta aceste lucru, pentru ca nu acesta era important. Cel mai important punct a fost incercarea de a-i forta pe sovietici sa renunte la invazie si ocupare, ducand opinia publica mondiala la un nivel care depaseste cronaxia opiniei publice. Dovada ca aceste metode psihologice calculate, luate cu mult curaj de Guvernul roman, au dus la domolirea unei puteri mondiale, este prezenta in analiza psihologica subliniata mai devreme in raport. Daca U.R.S.S. ar fi invadat Romania ar fi avut de-a face cu o rezistenta sporadica (nu neaparat o “rezistenta armata”, dar una galagioasa, dramatica, ce ar fi mentinut masele romanesti intr-o stare de fierbere) de peste patru luni, inainte ca tara sa poata fi complet dezarmata. Acest lucru ar fi declansat o intensificare a tensiunilor, intensificare ce are o perioada de cronaxie de 1-2 luni. Ca urmare, diplomatia mondiala (vorbim aici si de natiuni care nu sunt implicate in mod direct) ar fi suferit o serie de schimbari. Sursa a amintit aici situatia din Orientul Mijlociu si Orientul Indepartat. In aceasta perioada, in ochii lumii, U.R.S.S. si-a inversat rolul de protector al natiunilor ararbe cu unul de putere imperialista, interventionista. Pentru a profita de aceste situatii ale opiniei publice, Romania a facut un pas aparent neimportant, dar de fapt foarte important, anuntand recunoasterea diplomatica a Israelului in Orientul Mijlociu. Romania a putut juca acest joc de sah stiind ca sovieticii sunt constienti de forta opiniei publice; nu era vorba doar de opozitia dintre opinia publica romana si cea sovietica, ci si de opinia publica manipulata de U.R.S.S. pe de-o parte si de Romania pe de alta parte.

Opinionologia interna romana

Opinionologia devine un factor doar daca masele nestructurate nu reusesc sa perceapa adevaratele intentii subliniate de liderii lor si accepta politicile de manipulare ca fiind o calitate in diplomatie. O masa nestructurata, in care fiecare individ care o compune are de-a face cu o usoara instabilitate provenita din lipsa unei structuri interne, poate fi transformata usor intr-o peudo-structura nationalista, ce poate fi folosita ca element de sustinere pentru instabilitatea existenta deja. Ca urmare, organizarea unui grup nationalist in Romania nu a fost greu de realizat, in perspectiva existentei unui inamic evident (ex.: U.R.S.S.). In timpul ocupatiei sovietice, populatia romana a fost manipulata prin teroare timp de cativa ani (ex.: a-structurata) de catre acestia. Ca urmare, folosind psihologia micro-grupului pentru a le trezi opozitia ascunsa fata de U.R.S.S., a fost usoara transformarea acestor mase din unele a-structurate in grupuri nationaliste cu o structura primitiva. Romanii au ajuns la ora actuala sa-si dezvolte simtul integritatii nationale pe baza acestei structurari nationaliste ascunse si ca urmare, orice interventie din Vest sau Est ar fi foarte nepotrivita si s-ar lovi de o puternica opozitie. Sursa considera ca la ora actuala, chiar si o interventie a Vestului, avand ca obiectiv eliberarea (obiectiv care ar fi fost privit ca fiind pozitiv in urma cu cativa ani) ar fi considerata, din punct de vedere opinionologic, o agresiune. In discursurile sale publice incepand cu 23 august 1968, din Bucuresti si din celelalte resedinte de judet, Ceausescu a facut un apel – si a avut succes – la populatia Romaniei in vederea unei structuralizari nationaliste. Sursa a declarat ca, conform legilor psihologiei de grup, pozitia ocupata acum de Ceausescu este cea a unui monarh. La randul sau, Ceausescu a incurajat aceasta tendinta deoarece (avand in vedere trecutul cultural si istoric) considera ca poporul roman tanjeste in subconstient dupa imaginea unui lider ce aduce cu un rege. Mai mult, potrivit manualelor de istorie utilizate in scoli, Ceausescu apare la sfarsitul unei liste care prezinta fostii monarhi ai Romaniei, iar nimeni nu are nici o obiectie serioasa in acest sens. Alti pasi importanti din punct de vedere opinionologic facuti in acest sens sunt:

a) Denigrarea imaginii fostului lider roman Gheorghiu-Dej, prin reabilitarea unui comunist din vechea garda care a fost omorat din ordinul lui Gheorghiu-Dej cu sprijinul lui Draghici (Ministrul de Interne la acea data), care a fost inlaturat ulterior.

b) Inlaturarea liderilor pro-sovietici din ultimii ani (odata cu inceputul nationalizarii). Aceasta s-a facut tacit, fara publicitate, pentru a se evita alarmarea functionarilor din Partidul Comunist, care la randul lor au fost structuralizati in directia nationalista. Aici motivatia a fost sa-i oblige pe sovietici, in cazul unei invazii, sa-i inlocuiasca pe acesti functionari cu o noua garda pro-sovietica (fapt ce se intampla in C.S.S.R.), care sa fie pregatita laborios in prealabil.

O posibila “Coloana a cincea” sustinuta de sovietici

Incepand cu mijlocul anilor 1969, Romania a fost victima unor crize economice grave. A existat o rationalizare brusca a unor alimente de baza cum ar fi cartofii, uleiul, etc., in pofida recoltelor record din 1969, chiar si portocalele, cafeaua si zaharul au fost rationalizate incepand cu toamna lui 1969. Mai mult, au aparut si o serie de caderi inexplicabile in ceea ce priveste reorganizarea tehnologiei stiintifice. In momentul in care sursa a parasit Romania in 1969, crizele nu erau depasite, existand zvonuri in randul serviciilor secrete ca acestea au fost sustinute de “a cincea coloana sovietica”. Se considera ca aceasta “a cincea coloana” este formata din oficiali de rang inalt ai Guvernului si oficiali ai Partidului care lucreaza in secret pentru a distruge economia nationala si a submina prestigiul lui Ceausescu, pentru a de-structura masele (ex.: privarea lor de credinta in imaginea nationalista pe care Ceausescu a creat-o). Sursa considera ca o asemenea “a cincea coloana” ar putea exista la fel de bine in cadrul unor factiuni anti-Ceausescu, pro-sovietice, formate din oficiali care ocupa functii importante in ministerele din Romania”. http://roncea.ro/