miercuri, 26 noiembrie 2014

Vrancea, regiunea tectonica a Romaniei

In context european, Romania este o tara cu seismicitate ridicata. Alaturi de Grecia, Turcia, Italia si tari din Peninsula Balcanica, Romania a cunoscut, de-a lungul timpului, experienta unor cutremure de mare magnitudine, cu efecte distrugatoare, pierderi de vieti omenesti si insemnate pagube materiale. Foarte adesea, marile seisme cu originea pe teritoriul Romaniei au fost resimtite pe arii foarte intinse in Europa Centrala, precum si in sudul si estul continentului. Desi nu intotdeauna efectele cutremurelor au fost devastatoare, riscul seismic in Romania este important, iar capitala Bucuresti se afla pe locul 2 in Europa, ca nivel al riscului seismic, dupa Lisabona. Cele mai distrugatoare cutremure din Romania isi au originea intr-o zona situata la Curbura Carpatilor Orientali, zona epicentrala desemnata in literatura de specialitate sub numele de regiunea Vrancea. De departe, regiunea seismogena Vrancea reprezinta cea mai activa zona epicentrala din Romania, sursa a numeroase cutremure distrugatoare; cutremurele majore vrancene, prin efectele lor uneori catastrofale, au fost mentionate si cunoscute din cele mai vechi timpuri, informatii vagi despre efectele lor datand inca din primul mileniu, inainte de anul 1000 d.H. Si acest lucru se explica prin faptul ca aceste cutremure se manifesta violent pe arii foarte intinse, urmari distrugatoare semnalandu-se la distante relativ mari fata de epicentru.
Ca localizare geografica, regiunea Vrancea ocupa o arie limitata in zona de Curbura a Muntilor Carpati, incluzand judetele Buzau si Vrancea. Cele mai importante si mai numeroase cutremure isi au originea in zona muntoasa si subcarpatica a Curburii, in Muntii Vrancei si ai Buzaului, precum si in zonele subcarpatice adiacente acestor munti. Acestea sunt cutremurele de adancime intermediara sau subcrustala, generate in focare situate la adancimi cuprinse intre 60-220 km; seismele mai importante s-au produs, totusi, intre 80-170 km adancime, desi cel mai adanc cutremur vrancean cunoscut a avut loc la o adancime de circa 210-220 km. In afara de aceste cutremure (denumite seisme subcrustale sau intermediare), in Vrancea se mai produc si cutremure normale, de tip crustal sau superficial, la adancimi mai mici de 60 km, cu o frecventa mai mare la circa 15-40 km adancime. Aceste din urma cutremure sunt, insa, subordonate ca magnitudine si frecventa cutremurelor vrancene de mare adancime; ca localizare geografica, seismele crustale se produc atat in zona Carpatilor Curburii, cat si in afara arcului carpatic, in zona de campie si de deal din fata Curburii, in special in Campia Ramnicului, in Campia Siretului Inferior si in partea de sud a Podisului Barladului.
Cutremurele din Vrancea determina, practic, seismicitatea Romaniei, intrucat sunt cele mai frecvente seisme produse si resimtite in tara, si au cele mai mari magnitudini. Cutremurele de mare adancime din Vrancea pot atinge magnitudini maxime de 7,6-7,7 grade pe scara Richter, in timp ce seismele crustale vrancene au magnitudini mult mai mici, rareori atingand 5,2-5,4 grade pe scara Richter. Din punct de vedere al efectelor, cutremurele adanci sunt, de departe, cele mai importante; din cauza adancimii mari la care se produc, a unor proprietati remarcabile ale mecanismelor de focar care determina o directivitate preferentiala a procesului de rupere, precum si naturii solului, efectele cutremurelor puternice vrancene se fac simtite la mari distante fata de epicentru. De regula, cele mai grave urmari se semnaleaza nu in zona imediat invecinata epicentrului, ci de-o parte si de alta a acestuia, catre Nord-Est (pe directia Focsani-Iasi-Chisinau) sau/si catre Sud-Vest (pe directia Bucuresti-Zimnicea-Sofia). Transilvania este mai slab afectata de seismele vrancene de mare adancime. Cutremurele crustale (de mica adancime) sunt seisme cu efecte locale, mult limitate ca arie, desi in unele cazuri pot fi simtite destul de puternic in zonele lor epicentrale (in special in arealul Focsani-Ramnicu Sarat).
Originea cutremurelor vrancene este legata de zona de interactiune sau de convergenta intre mai multe blocuri tectonice, sub-placi care, direct sau indirect, sunt influentate, in dinamica lor, de miscarile unor placi tectonice majore, cu caracter continental (in speta, cea Euro-Asiatica, cea Africana si, intr-o maniera indirecta, cea Indo-Australiana). In zona de contact a mai multor microplaci tectonice convergente la Curbura Carpatilor, se genereaza tensiuni in interiorul unui bloc litosferic scufundat, bloc provenind dintr-o veche placa tectonica aflata in proces de subductie pana acum circa 10 milioane de ani in urma. Din cauza presiunilor exercitate din mai multe directii, se produc ruperi in interiorul respectivului bloc, acestea fiind la originea miscarilor seismice vrancene. Cutremurel crustale sunt legate de o serie de sisteme de falii si fracturi situate in scoarta terestra in zona adiacenta Curburii Carpatice, falii activate de tensiunile rezultate din miscarea sub-placilor convergente in Vrancea.
De-a lungul timpului, seismele vrancene au afectat, cu deosebire, orasele din sudul si estul tarii, din Oltenia, Muntenia si Moldova. Bucuresti, Craiova, Ploiesti, Focsani, Iasi si alte orase au avut mult de suferit de pe urma marilor cutremure adanci vrancene. Daca in perioada medievala efectele seismelor nu erau atat de grave, deoarece orasele nu erau foarte dezvoltate, in epoca moderna si mai ales in cea contemporana, cutremurele vrancene au avut urmari catastrofale, in special pentru capitala tarii, Bucuresti.
In fiecare secol, in Vrancea se produc numeroase cutremure de mica si medie magnitudine, dar si seisme mai puternice, uneori cu caracter catastrofal. In medie, in Vrancea se produc cam 4 sau 5 seisme mai importante in fiecare secol (cutremure cu magnitudinea egala sau mai mare de 6,7 grade pe scara Richter), circa 10 seisme de magnitudine 6,0 pana la cel mult 6,5-6,6 grade, precum si peste 100 de cutremure mai slabe, cu magnitudinea mai mare sau egala cu 5,0 pe scara Richter. Anual, in Vrancea se produc peste 100 de seisme slabe, in general imperceptibile, din cauza adancimilor mari la care au loc, si doar?8-12 seisme de magnitudine 4-5 care sunt uneori resimtite in orasele mari din sudul si estul tarii, dar fara urmari. Uneori se mai produc si cutremure de tip crustal, cu efecte locale, dar cu magnitudini mici, care rareori ating 5 grade pe scara Richter.
In ultimele secole, au fost remarcate, prin amploarea efectelor, unele dintre aceste cutremure vrancene, cum ar fi cele produse in 1471, 1516, 1545, 1590, 1605, 1620, 1681, 1701, unele dintre acestea cu urmari distrugatoare, afectand vechile cetati medievale precum si manastirile din Moldova.
Cutremurul din 31 mai/11 iunie 1738 a avut urmari foarte grave in special in Moldova, unde a cauzat mari pagube la Iasi si in alte orase; in Bucuresti a fost avariata Curtea Domneasca, si s-au semnalat si efecte morfologice la nivelul solului; seismul a avut o magnitudine de circa 7,5 grade pe scara Richter.
Cutremurul din 26 martie/6 aprilie 1790, desi a avut o magnitudine mai mica decat precedentul (nedepasind, probabil, 7,0 pe scara Richter), a provocat avarii insemnate in special in Moldova, iar in sudul tarii au fost afectate biserici si alte cladiri din Bucuresti si din Craiova.
Cutremurul din 14/26 octombrie 1802 este considerat cel mai puternic cutremur produs in Romania si a fost resimtit violent in Moldova, Muntenia, Oltenia, dar si in Transilvania, precum si in tarile vecine, pe o arie foarte larga in Europa. Seismul, creditat cu o magnitudine de 7,6-7,7 grade pe scara Richter, a afectat foarte puternic si Bucurestiul, care a avut mult de suferit, prin distrugerea si avarierea a numeroase case, biserici, precum si prin prabusirea partiala a Turnului Coltei (foisorul acestuia); de asemenea, cronicile vremii consemneaza faptul ca in cateva locuri din oras s-au format crapaturi si s-au semnalat tasniri de apa.
Cutremurul din 14/26 noiembrie 1829? a fost considerabil mai slab decat cel din anul 1802, nedepasind 6,9-7,0 grade pe scara Richter. Totusi, seismul a avariat mai multe case, in special in Bucuresti si alte orase din sudul si estul tarii.
Cutremurul din 11/23 ianuarie 1838 a avut urmari foarte severe in special in Oltenia si Muntenia, provocand stricaciuni serioase in special in Craiova si Bucuresti, unde numeroase case si biserici au fost grav afectate. Seismul a avut, probabil, o magnitudine in jur de 7,2 grade pe scara Richter si a fost resimtit puternic pe o arie foarte intinsa. Au fost semnalate si efecte morfologice, in special pe valea Buzaului si spre Ramnicu Sarat, efecte constand in aparitia unor crapaturi in pamant in apropierea cursurilor raurilor, precum si in tasniri de apa, tasari, formarea unor cratere si gropi umplute cu nisip.
Cutremurul din 31 august 1894, desi cu o magnitudine mai mica (in jur de 6,9 grade pe scara Richter), a provocat avarii mai serioase in special in sudul Moldovei, la Galati, precum si la Bucuresti, unde au fost afectate unele cladiri mai vechi.
Cutremurul din 6 octombrie 1908 a fost primul seism important produs in Vrancea in secolul XX. Seismul, cu o magnitudine de 6,8-6,9 grade pe scara Richter, a fost resimtit pe o arie larga, desi a avut o intensitate mai mare la Adjud si Ramnicu Sarat. Cutremurul a cauzat panica in multe orase din sud si est, inclusiv din cauza faptului ca s-a manifestat prin "3 randuri de zguduituri in interval de 3 minute". Desi efectele nu au fost foarte grave, la Bucuresti au fost afectate unele case mai vechi de la periferia orasului.
Cutremurul din 25 mai 1912, desi de mai mica magnitudine (6,4 grade pe scara Richter), a fost resimtit destul de puternic in special in sudul Moldovei, provocand stricaciuni notabile la Focsani (unde intensitatea a fost de VII pe scara Mercalli). Remarcabil este si faptul ca acest cutremur a fost urmat, la un interval foarte scurt, de alte seisme resimtite destul de puternic, dintre care 2 s-au produs dupa 2 ore si, respectiv, 3 ore de la cutremurul initial, avand magnitudini de 5,8 si, respetiv, 5,5 grade pe scara Richter. De asemenea, in zilele imediat urmatoare au urmat si alte cutremure locale, resimtite in special in Vrancea. Intreaga secventa seismica din mai-iunie 1912 a fost mai deosebita prin numarul relativ mare de seisme perceptibile produse.
Pana la cutremurul major din 1940, in Vrancea s-au mai produs doar cutremure moderate, precum si 2 seisme de magnitudini 6,0 si, respectiv, 6,3 pe scara Richter, pe 1 noiembrie 1929 si, respectiv, 29 martie 1934.
Cutremurul din 10 noiembrie 1940 a fost cel mai puternic seism produs in Vrancea dupa o perioada foarte lunga de timp, marcata de cutremure de mai mica magnitudine. Cutremurul s-a produs la ora 3:39 dimineata, la o adancime de circa 150 km, in Muntii Vrancei, si a avut o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter, fiind resimtit pe o arie foarte larga. Seismul a fost precedat de un alt cutremur vrancean, de mai mica magnitudine, produs in dimineata zilei de 22 octombrie 1940 la ora 8:37; acest seism, de 6,2-6,5 grade pe scara Richter, nu a provocat daune insemnate, dar a fost resimtit destul de puternic in estul si sudul tarii, cu intensitati de pana la VII grade pe scara Mercalli. Urmarile cutremurului din 10 noiembrie au fost catastrofale in special in Moldova, orase precum Iasi, Panciu, Focsani si Galati avand foarte mult de suferit. Urmari grave s-au inregistrat si la Bucuresti, unde blocul Carlton s-a prabusit, ceea ce a reprezentat cea mai grava catastrofa de acest gen in acea vreme; si alte cladiri din Bucuresti au suferit avarii mai mult sau mai putin severe.
Dupa cutremurul major din 1940, au mai avut loc cateva evenimente de mai mica magnitudine in 1945 si 1948; astfel, seismele din 7 septembrie 1945, 9 decembrie 1945 si, respectiv, 29 mai 1948, au avut magnitudini de 6,5grade, 6,2 grade si, respectiv 6,0 pe scara Richter, dar nu au provocat pagube deosebite. Dupa aceste evenimente seismice, de energie moderata, pana la cutremurul major din 1977, in Vrancea nu s-au mai produs seisme importante, cu magnitudinea mai mare de 5,5-5,7 pe scara Richter.
Cutremurul din 4 martie 1977 s-a produs la ora 21:22 in regiunea Vrancea, la o adancime de circa 95 km. Seismul, cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter, a fost printre cele mai distrugatoare cutremure produse in Romania in perioada moderna, si a afectat cu deosebire Muntenia, Bucurestiul find orasul cel mai greu lovit. Amploarea distrugerilor semnalate in special in sudul tarii, si mai ales in Capitala, se explica inclusiv prin adancimea mai mica a focarului, adancime asociata cu o directivitate speciala a procesului de rupere, precum si prin caracterul multisoc al evenimentului. Distrugeri importante s-au mai semnalat si in alte localitati din sudul si estul tarii, si chiar in unele tari vecine (in Bulgaria si in Iugoslavia).
Cutremurul din 31 august 1986 s-a produs in Vrancea, la ora locala 00:28, la o adancime de circa 133 km, si a avut magnitudinea de 6,9-7,0 pe scara Richter. Desi la Bucuresti nu s-au semnalat urmari distrugatoare, totusi in Moldova au fost notate stricaciuni mai serioase, si mai ales la est de Iasi, inclusiv la Chisinau.
Dupa seismul din 1986, cutremure de mai mica magnitudine au avut loc la 30 mai 1990 (de 6,7 grade pe scara Richter), 31 mai 1990 (cu magnitudinea 6,1) si, respectiv, la 27 octombrie 2004; seismul din 2004, avand magnitudinea 6,0 pe scara Richter, a fost cel mai important cutremur produs in Vrancea dupa 1990, dar nu a provocat pagube materiale importante, si nici victime omenesti in Romania, desi a fost resimtit pe o arie destul de larga, cuprinzand cea mai mare parte a teritoriului tarii, estul Bulgariei, mare parte din Republica Moldova, chiar si in Turcia la Istanbul.
Cercetarile privind seismele vrancene, desi au reusit sa puna in evidenta anumite regularitati in declansarea acestora, pe termen lung, nu au putut conduce la elaborarea unor predictii reusite. Desigur, au existat studii care au evidentiat anumite manifestari si lacune seismice, dar acestea au fost interpretate ca atare numai dupa producerea evenimentului. In general, predictia seismelor adanci este mult mai dificila decat a cutremurelor superficiale, fiindca fenomenele generatoare ale cutremurelor majore se petrec la adancimi mult mai mari, ceea ce ar atenua eventuale anomalii geofizice care ar putea preceda ruptura majora finala.
Regiunea seismogena Vrancea ramane cea mai activa zona seismica din tara, sursa a celor mai puternice cutremure din Romania. Aceste cutremure se manifesta cu urmari distrugatoare pe arii largi, si cu anumite regularitati de aparitie, pe termen lung. Dupa cum nota, in 1977, regretatul savant american Charles F. Richter, "nicicand nu s-a mai vazut o concentrare de populatie atat de expusa la cutremure generate, in mod repetat, de aceeasi sursa". Caracteristicile seismelor vrancene fac din aceasta zona una dintre cele mai interesante din lume; nu in ultimul rand, trebuie remarcat ca seismele subcrustale din Vrancea au fost printre cele folosite in cadrul studiilor de demonstrare a existentei cutremurelor adanci, studii efectuate in anii 30-40 din secolul XX.

marți, 25 noiembrie 2014

Dezvaluiri, pentru unii cunoscute


lie Sarbu, TATA SOCRUL LUI VICTOR PONTA
 
Ilie Sârbu - popă securist, francmason și eminență cenușie a ginerelui său, Victor Ponta 
«Am pierdut brațul meu drept» zicea Cardinalul Richelieu, primul ministru al Franței din timpul domniei lui Ludovic al XIII-lea, în decembrie 1638, la moartea prietenului și colaboratorului său apropiat, călugărul capucin François Le Clerc du Tramblay. 
Acesta era cunoscut printre apropiați, sub numele de Părintele Joseph, considerat ca fiind eminența cenușie a lui Richelieu. Părintele Joseph a fost omul de încredere, de taină al Cadinalului Richelieu, care a jucat un rol important, din umbră (de unde i se trage și numele de eminența cenușie) în istoria Franței, având sarcini pe linie diplomatică și care a reușit să încheie tratate și alianțe importante, câștigând numeroase avantaje pentru țara sa. 
Spre deosebire de Părintele Joseph care a fost o figură luminată și deosebit de importantă a epocii sale, fostul preot comunist Ilie Sârbu, n-a fost decât un slujbaș și o unealtă a dictaturii lui Ceaușescu care, împreună cu prietenul său Dan Ilie Ciobota, ce mai târziu a devenit Patriarhul Daniel, conducătorul Bisericii Ortodoxe Române, au fost și sunt cei mai detestați prelați români deoarece, au fost și sunt colaboratori activi ai Securității, cu sarcini precise, pe de o parte, de a informa organele de securitate asupra a ceea ce ei aflau de pe urma spovedaniei credincioșilor, iar pe de altă parte, sub sutana lor religioasă, au făcut și încă mai fac jocul Securității, în politica de destabilizare a țării iar, în calitate de spioni, au fost trimiși în diverse  țări din vestul Europei, inclusiv la Vatican pentru diversiuni. 
Ilie Sârbu s-a născut la 26 mai 1950, în satul Ciuta, comuna Obreja, judetul Caraș-Severin.
Provenit dintr-o familie de țărani cu vederi impregnate de idei religioase puritane, tânărul Sârbu, după împlinirea majoratului, începe să-și fa proiecte de viitor, optând pentru cariera de preot la sfatul tatălui său care, după el, în afară de aspectul religios moștenit din familie, constituia și o modalitate ușoară de trai și mai ales de a face bani fără a depune eforturi mari, în condițiile unei orânduiri bazate pe principii comuniste unde viața oamenilor simpli era supusă la grele încercări de supraviețuire. 
In anul 1970 se înscrie la Institutul Teologic din Sibiu pe care îl termină  în 1975 la vârsta de 25 de ani, perioadă în care îl cunoaște pe Dan Ilie Ciobotea cel ce va deveni mai târziu Patriarhul Daniel și cu care se împrietenește. După terminarea Institutului Teologic devine  profesor la Seminarul Teologic din Caransebeş din anul 1976, apoi directorul acestui seminar în perioada 1978-1981. In paralel, se înscrie la un masterat la Facultatea de Ştiinţe Economice din Craiova pe care o absolvă în 1980. Deși licențiat în teologie, tânărul Sârbul este atras și de sfera afacerilor care îi va servi mai târziu să devină un influient om de afaceri în domeniul comerţului, agriculturii şi morăritului și asta în condițiile liberalizării economiei de piață, după revoluția din 1989. 
În paralel cu activitatea sa teologică și mânat de un spirit spre aventură, în anul 1976, Ilie Sârbu a fost recrutat ca informator în probleme «culte - secte», în reţeaua Direcţiei a I-a a Securităţii (structură cu atribuţii explicite de poliţie politică), fiindu-i întocmit dosarul Fond R ( Reţea ) sub numele conspirativ de «Ovidiu Marinescu». Ulterior, socrul său, care era colonel în Securitatea Statului, l-a recomandat Centrului de Informaţii Externe (serviciul de spionaj extern) pentru a-l lua în pregătire în vederea trimiterii la post în străinătate.  
Şeful grupei teritoriale Timişoara a Centrului de Informaţii Externe, colonelul Crişan Aurel, a primit ordin să se ocupe de pregătirea lui Ilie Sârbu în vederea încadrării ca ofiţer acoperit în aparatul de informaţii externe a Securităţii Statului. În acest sens, colonelul Crişan Aurel l-a prezentat şi l-a recomandat elogios reprezentanţilor liniilor de activitate externă din Centrală, iar, după evaluarea şi testarea sa pe mai toate liniile şi spaţiile spionajului, acesta a fost stabilizat în legătura colonelului Nădejde Nicolae, care l-a predat apoi colonelului Găină Constantin, ambii făcând parte din UM 0544/102. 
Conform unor surse de încredere, colonelul Nădejde Nicolae a fost implicat, împreună cu locotenent-colonelul Nica Sergiu, şeful UM 0544/R, colonelul Diaconescu Ion şi maiorul Vitescu Andrei ş.a., în operaţiuni de intimidare a unor persoane incomode politic din emigraţia română din Occident, asupra căror s-au realizat ori simulat atentate ( Nicolae Penescu, fondatorul Consiliului Naţional Român din exil - Franţa, Virgil Tănase, Şerban Orăscu şi Emil Georgescu, angajaţi ai postului de radio Europa Liberă, medicul Ion Şerban şi inginerul Rudolph Bruchner, foşti ofiţeri de Securitate, care au rămas la inamic, primul stabilindu-se în Elveţia iar al doilea în Republica Federală Germania). 
În timp ce se afla în stagiu de formare ca agent ilegal clandestin al unei unităţi deplin conspirate a Centrului de Informaţii Externe al Departamentului Securităţii Statului şi îndeplinea funcţia de consilier al Mitropolitului Banatului, Nicolae Corneanu, prietenul nostru Sârbu Ilie a fost trimis în misiuni informative externe, dar şi de verificare şi acomodare în climat contrainformativ ostil, pe teritoriul unor state occidentale (Elveţia, Anglia, Republica Federală Germania). 
Din documentele arhivate în dosarul operativ «GUGULANUL» de către colonelul Găină Constantin, fost ofiţer recrutor şi formator de agenţi clandestini în UM 0544/102 Bucureşti, menţinut în activitate şi după 1989, rezultă că ofiţerul deplin conspirat (O.D.C.) Sârbu Ilie, a fost detașat între anii 1984-1985 în Elveţia, pentru controlul referentului informaţii externe (R.I.E) Ciubotea Dan Ilie (actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române), care era profesor şi director adjunct la Institutul Ecumenic de la Bossey din Elveţia şi profesor asociat la Institutul Ecumenic din Geneva şi Fribourg (Elveţia). În anul 1989  Sârbu Ilie a fost trimis în Anglia având ca obiectiv crearea de relaţii de interes operativ utile susţinerii biografiei de acoperire sub care urma să fie naturalizat într-un spaţiu occidental. 
Sub numele conspirativ «Ovidiu Marinescu»,  Sârbu Ilie a continuat şi colaborarea cu organele interne ale Securităţii Statului, furnizând un volum consistent de informaţii – note olografe – opisate în dosarul personal de informator, arhivat la Fondul «Reţea». Fiind apreciat ca un «informator valoros», prietenul nostru a fost preluat în legătura personală a adjunctului şefului Securităţii Judeţului Timiş, care l-a utilizat în mai multe probleme ca : «activităţi duşmănoase regimului politic desfăşurate sub acoperirea cultelor şi sectelor religioase», «legături cu reprezentanţele străine», ş.a 
După încadrarea colonelului Găină Constantin la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, acesta i-a raportat şefului direcţiei, chestorul Ardelean Virgil, că l-a avut în legătură pe  Sârbu Ilie şi a solicitat aprobarea să-l menţină în contact operativ, cu înregistrare în evidenţa ofiţerilor acoperiţi ai DGIPI. În perioada în care Sârbu Ilie a deţinut funcţia de ministru al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltări Rurale în Guvernul Năstase, colonelul Găină Constantin a exercitat, inclusiv la solicitarea şefului DGIPI, un trafic de influenţă sistematic pe lângă Sârbu Ilie, până la un moment dat, când după consultarea prealabilă a primului ministru Adrian Năstase şi a directorului SRI, Timofte Radu, Sarbu nu a mai dat curs intervenţiilor.  
Deranjat de refuz, chestorul Ardelean Virgil a deconspirat calitatea secretă a politicianului Sârbu Ilie, făcându-l astfel vulnerabil la influenţe şi presiuni, inclusiv faţă de un serviciu străin, în legătura căruia se afla şi Ardelean Virgil. După ce chestorul Ardelean Virgil a deconspirat existenţa dosarului operativ a lui Sârbu Ilie, acesta a fost pus în dependenţă de forţele politice adverse şi folosit, ca agent de operaţiune clandestină, pentru dezbinarea şi slăbirea conducerii Partidului Social Democrat, respectiv pentru controlul politic şi manipularea stângii social-democrate. 
În 1984, trimis fiind de Securitate în Elveția la Institutul Ecumenic de la Bossey pentru a urma cursurile de specializare în ecumenism și de limbă engleză, aici îl reîntâlnește pe prietenul său Dan Ilie Ciobotea care funcționa pe post de  lector și care îi devine îndrumătorul său spiritual. Apropierea celor doi prieteni s-a evidențiat nu numai pe linia activității religioase dar și în relațiile lor cu Securitatea vremii care i-a racolat și folosit în multe misiuni secrete așa cum am arătat mai sus. Iată ce spunea senatorul Marian Valer despre activitatea de securist a lui Ilie Sârbu, socrul actualului premier Victor Ponta cât și despre prietenia acestuia cu Patriarhul Daniel


În perioada 1981-1991, Ilie Sârbu a activat în calitate de consilier economic la Mitropolia Ortodoxă a Banatului din Timişoara, perioadă în care, în timpul evenimentelor sângeroase de la Timişoara din decembrie 1989, fără a avea sarcini în acest sens, din pur exces de zel, Sârbu Ilie a raportat, de mai multe ori pe zi, legăturii sale operative ierarhic superioare din Centrul de Informaţii Externe, tot ce afla şi avea în raza vizuală de observaţie din perimetrul Catedralei Mitropolitane Ortodoxe.  
În data de 17 decembrie 1989, când, la ordinul şi exemplul personal al generalului Chiţac Mihai din Ministerul Apărării Naţionale, a fost declanşat foc de arme automate asupra populaţiei civile din Piaţa Catedralei, mulţimea s-a retras să se adăpostească în catedrală. 
Din propria iniţiativă, consilierul Mitropoliei, Sârbu Ilie, a închis şi a baricadat uşile catedralei astfel că mai mulţi oameni, care au încercat şi au sperat să se salveze în catedrală, au căzut seceraţi de gloanţe, înregistrându-se şase morţi şi zeci de răniţi.  
 În perioada 1991-2001, preotul Sârbu a derulat afaceri importante în domeniul comerţului, agriculturii şi morăritului, deţinând funcţia de director general la firma germană SC FANGMEIER AGRO-IMPEX SRL din Timişoara, situație care i-a permis să devină un om bogat.
Incepând din anul 2000 şi până în prezent, Sârbu Ilie a deţinut o serie de funcţii politice şi administrative de demnitate publică. Astfel, în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2000 a deţinut funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. În perioada 2001-2004 a deţinut funcţia de ministru al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale în Guvernul PSD condus de primul ministru Adrian Năstase. În 2004, în 2008 şi în 2012 amicul nostru a candidat şi a fost ales senator în Parlamentul României în Circumscripţia electorală Timiş.  
In același timp el este și membru al Partidului Social Democrat şi a deţinut funcţia de vicepreşedinte al PSD, iar actualmente deţine funcţiile de lider al Grupului parlamentar al PSD din Senatul României şi de membru al Biroului Permanent Naţional al PSD. În cursul anului 2008 el a deţinut temporar funcţia de preşedinte al Senatului României. Ilie Sârbu este cunoscut drept tatăl europarlamentarului Sârbu Daciana, candidat pe lista Alianţei electorale PSD-UNPR-PC din cadrul USD la alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai 2014 şi ca socru al actualului prim-ministru al Guvernului României, Ponta Victor, preşedintele Partidului Social Democrat. 
In luna decembrie 2003, a avut loc o vânătoare de mistreți la care au participat o serie de înalți demnitari în frunte cu primul ministru Adrian Năstase. La această vânătoare a participat și Ilie Sărbu care pe atunci era ministru al agriculturii. La un moment dat, Ilie Sârbu a fost împușcat, chipurile «din greșeală» și nu din intenție cum s-a justificat atunci, în regiunea pubiană de către Adrian Nâstase care în realitate a vrut să se răzbune pe acesta deoarece aflase că soția sa, Dana Năstase, întreținea raporturi intime cu Ilie Sârbu. Desigur că acest incident a fost mușamalizat iar rănitul a fost imediat transferat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde Ilie Sîrbu a fost operat de trei ori pentru a-i salva testicolul drept, diagnosticul fiind : «plagă împuşcată transfixiantă a pielii coapsei şi a scrotului, cu compromiterea testicolului drept». De atunci și până în ziua de azi, cei doi colegi de partid nu și-au mai vorbit neoficial niciodată.
In calitate de socru a-l primului ministru Victor Ponta, Ilie Sârbu s-a implicat activ nu numai în viața de familie a ginerelui său, dar și în activitatea politică a acestuia, fiind cel mai apropiat sfătuitor și manipulator din umbră a tuturor acțiunilor și deciziilor importante pe care Victor Ponta le-a luat. Este deja cunoscut faptul că Victor Ponta este un om bolnav labil și deosebit de influiențabil datorită incapacității sale de a lua singur decizii precum și datorită incompetenței sale profesionale. 
În plus, el este și un mare mitoman deoarece minciuna la el a ajuns într-o fază patologică deosebit de gravă și face parte chiar din el însuși, din caracterul său pe care nu poate să și-l schimbe. Acest sindrom, la el se manifestă prin denaturarea adevărului sau prin născocirea unor întamplări, fapte sau situații deosebite, cu scopul de a atrage atenția celor din jur asupra sa, de a iesi în evidență și a obține admiratia și simpatia anturajului, precum și pentru a se simți bine și mai ales pentru a se simti securizat.   Priviți acum un video clip sugestiv care-l reliefează pe Victor Ponta ,față-n față  cu el însuși în comparație cu Traian Băsescu și cu pretenția de a deven președintele României :  
Iată ce spunea consultantul politic Cozmin Gușe despre familia Ponta - Sârbu care domină acum întreaga Românie

Separat de toate aceste aspecte, Ilie Sârbu este înscris pe lista masonilor din România la numărul 234, listă care se află în evidența SRI și care împreună cu prietenul său, actualul patriarh Daniel duc o politică de învrăjbire împotriva creștinătății, așa cum am arătat în articolul meu din data de 14 iunie 2014 intitulat : «Implicarea Bisericii Ortodoxe Române în politica românească trecută și actuală». Iată lista respectivă: 


Pentru a înțelege mai bine ce este francmasoneria, vă indic să citiți articolul următor scris de Î.P.S. Mitropolitul  Nicolae al Ardealului : 


Împotriva masonerie s-au ridicat o serie de personalități din lumea întreagă iar din România cel mai critic a fost Prof. Dr. Antonie Iorgovan. Iată un comentariu pe această temă făcut de el :
Dacă facem  incursiune în istoria postdecembristă, vom constata că majoritatea guvernelor României au fost conduse de francmasoni, așa cum rezultă din clipul următor : 
Dar nu numai atât, masoneria în România a existat infiltrată și înainte de revoluția din decembrie 1989. Iată cum justifică un important mason român  legatura dintre biserica ortodoxă și confreria  masonică :
După cum se  poate vedea din materialul prezentat, precum   și din postările mele anterioare pe acest blog, marea majoritate a  foștilor  nomenclaturiști  comuniști, a  celor care au provenit din organele fostei  Securități  și a  celor adoptați cu  vederi comuniste din noua generație de  neocomuniști,  toți s-au adunat  în Partidul Social Democrat  (PSD) care nu este altcineva decât fostul Partid Comunist  Român (PCR) căruia i  s-a schimbat doar titulatura. In rest, au rămas  aceiași   comuniști  care din nefericire, au ajuns acum la putere, prin  vicleșuguri  și  minciuni pe care vi le-am prezentat cu lux de amănunte în  cadrul acestui blog. 
Am convingerea totuși, că  poporul român se va deștepta  și va arunca la  lada de gunoi a istoriei  pe toți cei care  și-au bătut  joc de țara noastră  și că  odată și-odată  aceștia vor plăti  scump pentru toate mizeriile pe care le-au  făcut.

marți, 18 noiembrie 2014

Cheia geopolitică a alegerilor prezidențiale din Român

Alegerile prezidențiale din România au multe aspecte relevante, dar cheia principală a problemei este una geopolitică. Cine și-a imaginat că ele erau de la bun început deschise oricărui rezultat (că ar fi putut câștiga oricare dintre candidații principali) s-a înșelat – și s-a înșelat tocmai pentru că a ignorat miza geopolitică a acestor alegeri.

Care este această miză? România are (iar) nenorocul istoric de a fi plasată geografic la linia de confruntare între Rusia și marile puteri occidentale. Aceasta îi conferă o importanță strategică deosebită,  în total contrast cu lipsa ei de importanță economică și militară. În contextul conflictului cu Rusia, cine anume conduce România și cât de disciplinată va fi România în executarea unor directive americane, ale NATO sau ale UE devin lucruri vitale pentru marile puteri. Cu cât țara are o mai mare autonomie, cu atât ea se poate disocia de unele strategii concepute la Washington sau la Bruxelles (fie în centrul Bruxelles fie la Evere…) Or, o politică autonomă (axată pe interese naționale, și nu pe prioritățile NATO) este ultimul lucru pe care și-l dorește Occidentul, care are deja mari probleme, în acest sens, cu state ca Turcia și Ungaria. Un lider relativ independent, cum e Viktor Orbán la Budapesta sau Erdogan la Ankara, care cenzurează directivele occidentale funcție de interesele naționale pe care le reprezintă, este o mare sursă de probleme pentru puterile ce vor să controleze lumea. Ar fi fost un coșmar pentru marile puteri să aibă și la București un lider politic relativ autonom sau cu un grad apreciabil de independență. De asemenea, ar fi fost foarte neplăcut ca în România conducerea să manifeste ezitări în intransigența față de Rusia, așa cum manifestă, de exemplu, Sofia.
Tocmai din acest motiv, nici SUA nici NATO nu puteau fi dispuse să accepte orice rezultat al alegerilor prezidențiale. Întrebarea care se pune este însă: de ce nu putea fi Victor Ponta omul potrivit pentru a coordona aplicarea politicii occidentale de către România? Pentru că e un om corupt, sau un impostor (din punct de vedere academic) sau un prieten al Rusiei? Nimic din toate acestea. Prea puțin contează, din punct de vedere geostrategic, plagiatul lui Ponta sau corupția PSD-istă. Defectul capital al lui Ponta, din unghiul de vedere geopolitic, este pur și simplu prea marea putere a PSD. De ce nu iubește Vestul PSD-ul? Pentru că e corupt, sau dictatorial, sau pentru că e „de stânga”(?) ori chiar „neocomunist”? Nici vorbă – toate acestea sunt simple sloganuri electorale. Corupția există în toate partidele și instituțiile românești, iar dacă Vestul ar opta să colaboreze doar cu politicieni nepătați el ar fi silit să se adreseze exclusiv sfinților și mucenicilor din Calendarul Ortodox… De fapt, SUA au colaborat perfect cu numeroase regimuri corupte (vezi nenumărate exemple din America latină și centrală), cu dictaturi nemiloase (vezi chiar Arabia Saudită, marele aliat arab al Vestului), și chiar cu regimuri de stânga (dacă acestea erau ascultătoare…)  De ce, atunci, SUA și NATO refuză să facă din PSD aliatul lor principal în România? Oare nu s-a dovedit PSD-ul destul de docil? Ba bine că nu… el și-a dovedit de multe ori disponibilitatea de a executa fără murmur directivele. Și atunci?
Marele defect al PSD este forța sa politică, mult prea mare pentru a fi pe placul oricui vrea să dirijeze lucrurile în România. PSD-ul are un electorat constant, de multe milioane de votanți, putere organizatorică, rădăcini solide în teritoriu, numeroși susținători cu bani (indiferent că sunt numiți „baroni” sau „oligarhi”), și deci o anumită autonomie. Ne place sau nu, PSD este (încă) singurul partid solid, cu bază de masă, din România (nu va mai fi multa vreme… DNA, instituția prezidențială și alte forțe mai puțin vizibile îl vor demonta treptat). Or, un atare partid constituie un risc major pentru politicile construite peste granițe, el putându-se lesne replia în strategii naționale/naționaliste neconvenabile pentru marii actori strategici. Din nou, Ungaria, Turcia și chiar Bulgaria atestă clar că mișcări politice solide pe plan intern constituie obstacole pentru aplicarea lină a directivelor SUA, NATO sau UE. De ce e Vestul așa de supărat pe Viktor Orbán? Pentru radicalismul său de dreapta? Nicidecum, acesta ar fi chiar pe placul republicanilor neoconservatori din SUA și al multor altor forțe de dreapta occidentale. Inacceptabil la liderul maghiar este faptul că el pune interesele maghiare mai presus decât prioritățile marilor puteri. Acest lucru nu îi va fi iertat. Cea mai bună dovadă a intransigenței occidentale față de regimurile „autonomiste” (care manifestă independență națională în raport cu marii actori strategici) este, așa cum indică analiștii,  subminarea sistematică de către SUA a regimurilor arabe modernizatoare din Africa de Nord și Orientul Apropiat. Toate aceste regimuri erau nu doar orientate spre modernizare, ci și naționaliste, adică susceptibile de a iniția politici autonome. Este exact ceea ce nu li s-a iertat, și ceea ce a dus la subminarea lor, chiar cu prețul (constatabil azi) al exploziei radicalismului islamic al grupărilor ce s-au impus în locul lor în aceste regiuni.
Pe scurt, marile puteri occidentale nu au nevoie de regimuri politice relativ autonome, care să își poată negocia („precupeți”) colaborarea cu Vestul; ele au nevoie de regimuri politice complet docile, care să execute disciplinat directivele de peste graniță. PSD-ul este încă prea puternic pentru a se putea conta pe completa sa docilitate; evenimentele din vara anului 2012 au dovedit că PSD, și forțele aliate cu el, pot provoca surprize… Se poate spune că încă de atunci partidul lui Ponta și aliatele sale și-au pecetluit soarta. Nici la Washington, nici la Bruxelles nu se tolerează veleitățile de autonomie politică, și era clar că ele sunt cu atât mai puțin tolerabile cu cât se proiectează un război cu Rusia. Orice promisiuni ar fi făcut Ponta americanilor, el nu prezenta încredere; acțiuni imprevizibile, ca acelea din 2012, s-ar putea repeta și singura garanție contra lor este nu cuvântul de onoare psd-ist, ci pur și simplu neputința PSD-ului de a le relua. Iată de ce, dacă nu vor surveni evenimente-surpriză, este de așteptat ca PSD-ul să fie în continuare demontat treptat. Odată redus la insignifianță, nu va mai exista în România nici o forță politică cu veleități (măcar marginale) de autonomie națională. Tonul politicii va fi dat de mass media, de ONG-uri „apolitice” (gen GDS) și think tank-uri „academice” a căror finanțare vine de unde vine și a căror poziție poate fi perfect controlată de unde trebuie; iar în fruntea politicii românești, Johannis, adică nimeni: un om fără personalitate, fără partid solid care să îl susțină, fără autonomie și fără alte idei decât aceea că… trebuie să fim aliații cei mai fideli ai SUA, NATO și UE. Un asemenea lider nu creează nici un risc de autonomizare față de directivele occidentale; el va fi totdeauna cel mai disciplinat executant al acestor directive. (Să nu-l confundăm pe Johannis cu Ferdinand I de Hohenzollern, după cum nici Ponta sau Băsescu nu pot fi confundați cu Ionel Brătianu…).
Bineînțeles, rezultatele alegerilor nu se explică pur și simplu printr-o conspirație a străinilor îndreptată contra poporului român.  Mulți votanți (disperați, ca totdeauna, de ineficacitatea instituțiilor românești, de corupție și sărăcie) au investit speranțe într-un nou președinte (așa cum au făcut-o și în 2004… istoria se repetă). Românii disperați au contribuit și ei, masiv la aceste rezultate. După cum au contribuit toți cei care, supuși manipulării, credeau că aici se confruntau două persoane, cu meritele și lipsurile lor – când de fapt a fost o competiție între inițiativa autohtonă și decizia marilor puteri. „Soluția Johannis” nu este o soluție de origine românească: fără organizarea marilor actori strategici, ea n-ar fi avut nici o șansă. Johannis este prea lipsit de personalitate, prea lipsit de conexiuni politice de partid, și prea puțin cunoscut de masa electoratului pentru a dobândi așa repede un succes răsunător. Totuși, să nu uităm că el a prezis în mod genial și a anunțat explicit (cu o surprinzătoare aroganță, pentru un om până mai ieri necunoscut milioanelor de alegători români) sfârșitul carierei lui Ponta… cum s-o explica asta? O fi Johannis vreun clarvăzător, a primit el mesajul decisiv din lumea  spiritelor? Da, el a primit un mesaj. Dar nu din lumea spiritelor, ci de acolo de unde se iau deciziile. După modelul doamnei Nuland, cineva i-o fi transmis poate lui Johannis: „F… the voters! Ponta is finished, you are the new President!”
Cea mai clară dovadă a faptului că Ponta și PSD-ul nu aveau nici o șansă să câștige alegerile prezidențiale o reprezintă pregătirea minuțioasă a unor tulburări de stradă modelate după modelul celor din timpul „Primăverii arabe” și ale celor de pe Maidan-ul din Kiev. Aceeași mobilizare a ONG-urilor și mass mediei „pro-occidentale”; aceeași „schimbare la față” bruscă a unor lideri de opinie (până mai ieri anti-Băsiști, iar în timpul campaniei brusc aliați ai lui Vasile Blaga, Mihai Răzvan Ungureanu și ai tuturor celorlalți servanți ai „Președintelui Jucător”); aceeași convocare insistentă pe rețelele de socializare, aceeași isterie pe Facebook: „suntem la marginea prăpastiei!”, „acum ori niciodată!”, „înfruntarea decisivă dintre Bine și Rău!” etc. (Că PSD-ul a colaborat perfect cu SUA și cu NATO, girând acceptarea României în alianța euro-atlantică, nu mai conta; el a devenit deodată „Răul” – și va continua să fie asta câtă vreme va fi mai puternic decât se dorește la Washington și la Bruxelles – Evere!) Aceleași grupuri de „protestatari” dispuși să provoace dezordini de stradă, pentru a dovedi că nu votul alegătorilor contează, ci cauza „Binelui” (definit de cine trebuie și unde trebuie… nu de către alegători); aceleași amenințări cu „Revoluția” (amenințări care îl lasă pe cetățeanul român interzis… el credea că e pur și simplu vorba de alegeri prezidențiale, nu de răsturnări ale regimului) etc.
Dacă, în ciuda tuturor presiunilor, Ponta ar fi obținut mai multe voturi decât Johannis, ar fi urmat scenariul clasic: contestarea alegerilor, acuzații de fraude masive, ocuparea Pieței Universității, provocări și violențe etc. Până când? Până când diplomații occidentali le-ar fi spus clar PSD-iștilor că „nemulțumirea populară” îi obligă să se retragă. Așa că cei care sperau că Ponta și PSD-ul ar putea câștiga alegerile se înșelau – datorită necunoașterii intereselor geopolitice implicate.
Adrian Paul Iliescu

luni, 17 noiembrie 2014

Romania in pericol!


 
Dupa cateva decenii traite cel putin cu iluzia ca se afla intr-o lume a solidaritatii si armoniei, Romania isi reia locul geo-politic traditional la punctul de ciocnire dintre interesele marilor actori globali. Raportarea Romaniei la acestia dar si raportarea lor la ea ridica probleme de o imensa complexitate si periculozitate.
In acest context cel putin doua lucruri imi sunt clare:
1) nimeni nu ignora Romania;
2) nimeni nu doreste Romania.
Aceste doua teze, doar aparent paradoxale, se conciliaza in urmatorele enunturi alternative:
- nimeni nu vrea Romania ca partener dar toti o vor ca satelit;
nimeni nu vrea sa se coordoneze cu ea dar toti vor sa li se subordoneze;
nimeni nu o vrea independenta, toti o vor colonie;
nimeni nu o accepta drept membru al familiei sale dar nimeni nu doreste ca ea sa devina membru al altei familii.

In incercarea de a ne domina sau macar de a nu ne lasa sa fim dominati de concurentii lor, strategii lumii au ales sa utilizeze arma exagerarii defectelor noastre creind mitul incompatibilitatii cultural-civilizationale a romanilor cu Occidentul euro-atlantic.
 
Acest mit serveste atat puterilor euro-asiatice (in primul rand Rusiei) cat si celor euro-atlantice.
Caracterul exceptional al coruptiei la romani, spre exemplu, este un mit care permite:
a) Rusiei sa „demonstreze” Occidentului ca nu are cum sa integreze deplin Romania structurilor sale (cel putin nu fara riscuri majore);
 
b)  SUA sa intervina direct in guvernarea Romaniei folosind justitia pentru a elimina de la guvernarea tarii pe liderii cu agenda nationala (uneori denuntati ca fiind pro-rusi);
 
c) UE sa mentina Romania ca membru de mana a doua intr-o ordine continentala neo-iobagista in care pana si universalismul imperial are geometrie variabila si evolueaza cu mai multe viteze.
 
Romania – spune un alt mit de asemenea unanim imbratisat – nu a fost si, se subantelege, continua a nu fi pregatita sa intre intr-o democratie transnationala europeana asa cum, chipurile, ar fi UE, si sa contribuie la edificarea Europei politice, a Statelor Unite ale Europei; proiect al europenilor celor mai „avansati”, respectiv al „adevaratilor” europeni – catolici si protestanti, din vest si din nord, din lumea industriei si finantelor, neo-conservatori si neo-liberali.
 
Aici nu mai este vorba despre „coruptia structurala” ci despre o „incapacitate structurala”, o „neputinta congenitala” a romanilor de a participa cu succes la actul guvernarii asa cum este el inteles si savarsit in civilizatia occidentala spre care ei aspira nejustificat si in institutiile careia s-au strecurat la fel de nejustificat.
Cum modelul „bunei guvernari” ar fi unic si universal valabil, rezulta ca romanii sunt inclusiv incapabili de autoguvernare. Asadar nu numai ca incurca gestiunea UE dar nici nu au indreptatirea la un stat propriu sau, cel putin, la administrarea acestui stat prin ei insisi.
Pe ce se bazeaza asemenea teze? Cand concluziile sunt atat de ferme si de „utile” ele seduc prin propria lor afirmare, nemaifiind nevoie de argumente.
Daca cineva ar cauta argumente rezultatul ar fi mai mult decat dezamagitor pentru propagandistii mitului. Romania nu s-a opus nici unei reforme constitutionale a UE acceptand sa transfere institutiilor europene, fara nici o garantie de contrapartida, toate atributele suverane care i-au fost cerute. Prin acceptarea MCV Romania a acceptat chiar competente supranationale de control care nu se aplica nici unui alt membru (cu exceptia Bulgariei).
Romania si-a platit fara cracnire contributia la bugetul european comun fara a primi din partea UE fonduri europene macar egale cu aceasta. A fost, deci, un contributor net (care a dat mai mult decat a luat) si niciodata nu i-a trecut prin cap sa spuna, asemenea Marii Britanii, „eu imi vreau banii inapoi!”.
Romania si-a diminuat capcitatea productiva a economiei nationale in favoarea economiilor occidentale bazate pe export (in special Germania), oferindu-se acestora ca o mare piata de desfaceri.
Romania a pus resursele sale naturale si forta de munca ieftina la dispozitia investitorilor straini (europeni si nu numai) foarte interesati sa isi valorifice capitalurile aici, inclusiv cu pretul coruperii administratiei romanesti.
Romania a oferit statelor occidentale lovite de sovinismul si decandeta bunastarii, mana de lucru calificata pentru meserii pe care cetatenii lor nu mai vor sa le practice.
Aceasta mana de lucru a creat acolo crestere economica, generand totodata venituri bugetare si noi locuri de munca.
Romania s-a lasat saracita de elitele sale intelectuale, de talentele sale cele mai autentice si mai educate, contribuind astfel la imbogatirea si progresul strategic al Occidentului euro-atlantic, in aceeasi masura in care si-a pus in pericol propriul viitor.
 
In timp ce elitele Romaniei, formate pe bani romanesti, aduc buna guvernare si prosperitate altora, romanilor li se spune ca trebuie sa accepte a fi condusi din afara caci, intr-adevar, in tara nu le-a mai ramas decat o elita-surogat formata din ciurucuri si tradatori.
 
Si atunci, de ce atata „of” si vai”!?
Daca cineva nu a fost pregatit sa integreze Romania in familia occidentala acela a fost Occidentul insusi. El a fost, in schimb, pregatit si bucuros sa o colonizeze.
 
Un al treilea mit – cu atat mai usor de acreditat cu cat elitele autentice romanesti isi parasesc in mars fortat patria – este acela ca Romania are vocatia de a fi ghetoul european al romilor.
 
Legatura pe care atat discursul mediatic cat si cel politic occidental o fac intre insecuritatea cetatenilor europeni, „invazia” romilor si pretinsa „origine romaneasca” a acestora (origine cel putin civica daca nu si culturala) sustine ideea ca Romania, prin insasi identitatea sa etnica (in cel mai bun caz incerta daca nu cu desvarsire roma), pune in pericol civilizatia europeana.
 
De aceea romii trebuie expulzati si concentrati in Romania iar aceasta trebuie izolata in afara spatiului Schengen si nu numai.
 
„Manelizarea” mass-mediei (independenta in relatia cu statul roman iar nu si in cea cu clanurile oligarhice ori cu diverse cercuri de interese straine), precum si cea a politicii romanesti, nu fac decat sa confirme o asemenea idee.
 
Nu este clar care sunt politicile de integrare a romilor si care este eficienta lor. In schimb presatabloidizata – cea mondena si cea de scandal – se delecteaza cu prezentarea detaliata si necritica a ceea ce traditiile rome au mai mult in contrast cu traditiile culturale romanesti si europene; ba chiar si cu evolutia comunitatilor rome pe calea convergentei cu valorile civilizationale europene.
 
Aducerea obsesiva a interlopilor de origine roma in procesele intentate liderilor politici romani (mai mult sau mai putin corupti), cu mediatizarea aferenta, nu este, nici ea, o intamplare oarecare; sau, daca este, atunci interesul national cere sa fie oprita imediat, cel putin in dimensiunea sa mediatica.
 
In conexiune cu mitul exceptionalismului coruptiei romanesti si cu cel al identitatii culturale rome a Romaniei se degaja si mitul problemelor cronice, de factura structurala ale justitiei romane.
 
Aceasta este prezentata ca fiind in acelasi timp blocata si dezlantuita, controlata si haotica, nesofisticata si impredictibila.
Pe terenul mitului contrariile pot coexista cu usurinta.
Pe o atare imagine s-a cladit concluzia ca justitia romana trebuie pusa sub controlul strainatatii.
Acesta se exercita la vedere. Or, daca un stat cu o justitie ineficienta este un stat nefunctional, un stat cu o justitie controlata din afara nu mai este stat de loc.
 
„Cum credeti ca vin capitalurile de calitate, acelea care va aduc dezvoltare iar nu numai coruptie si infeudare, daca investitorii potentiali vad si aud de dimineata pana seara numai despre descinderi cu mascati ca in cartelurile mafiote din America Latina sau Orientul Indepartat, arestari de lideri politici bazate pe denunturile interlopilor romi, afaceri ruinate de luptele intre clanuri si altele la fel?” – m-a intrebat recent un distins diplomat strain.
 
„Veti ramane doar cu afaceristii dubiosi protejati de justitia romana aflata sub controlul real al catorva guverne straine!” -  a adaugat el. (Si nu era un diplomat rus, cum probabil ar fi fost tentat sa banuiasca dl Joe Biden.)
 
Intr-adevar, din „statul romilor” – aflati si ei sub povara nedreapta a unor stereotipuri negative colportate masiv si nu tocmai innocet in Occident – capitalurile sanatoase fug iar regimul „jurisdictiei consulare” (desfiintat de Al. I. Cuza in zorii afirmarii existentei si demnitatii noastre nationale) reinvie in forme si sub acoperiri din cele mai perverse.
 
 (Acum nu numai „supusii straini” ci si romanii sunt „judecati” de functionarii diplomatici ai altor guverne, carora o natiune in declin le-a concesionat aceasta functie.) Cum sa primesti un asemenea neam in casa ta?!
 
Ce doreste, insa, Romania? Daca ceva este cu adevarat exceptional la romani aceasta nu este nici macar dezbinarea, care caracterizeaza, probabil cu o mai mica intensitate, si alte popoare.
 
Exceptional la romani este spiritul auto-critic care ajunge la limita la care poate fi definit ca auto-demolator.
 
 Pe el s-au bazat, desigur, si creatorii mitologiei anti-romanesti.
Mai exact ai mitului complex al incompatibilitatii cultural-civilizationale dintre Romania si Occidentul euro-atlantic; mit care justifica atat izolarea cat si dominarea externa a natiunii romane.
Iata de ce romanii trebuie sa isi asume, la randul lor, o parte de raspundere. O raspundere care nu scuza, insa, abuzul celorlalti.
Independent de vina, cu timpul cetatenii Romaniei au inceput sa resimta dureros – cum putea fi altfel?! – efectele miturilor amintite anterior.
 
Dincolo de inconvenientele practice, aceastea i-au facut sa se simta umiliti si tradati. De catre cine? Tocmai de cei pe care i-au iubit si respectat totdeauna: americanii, in special, si vest-europenii.
 
Reactia la descoperirea „refuzului” euro-atlantic („refuz” subliniat din motive evidente de propaganda rusa) a fost inevitabila, fireasca: americanofobia si euro-scepticismul.
 
Doua sentimente socante la un popor in mod traditional pro-occidental, euro-entuziast si americanofil.
Americanofobia si euro-scepticismul care se strecoara tot mai mult in sufletele romanilor si in societatea romaneasca sunt, prin ele insesi, o amenintare la adresa securitatii nationale a Romaniei.
 
De asemenea, instrainarea Romaniei de SUA si UE va afecta interesele vitale americane si vest europene in regiunea Balcanilor si Marii Negre, precum si procesul de continuare al integrarii si extinderii UE.
 
In acest sens reactia societatii romanesti fata de criza ucraineana este semnificativa.
 
In mod instinctiv romanii s-au plasat de partea Ucrainei, fata de care pana atunci nu aratasera o mare simpatie.
 
Pe de alta parte, in disputa dintre Occidentul euro-atlantic (SUA si UE) si Rusia romanii au aratat, lucru rar in istoria lor, mai multa intelegere pentru pozitia rusa.
 
Intr-un fel se poate spune ca suntem cu Ucraina impotriva Rusiei si cu Rusia impotriva Occidentului. Surprinzator si periculos! Iata la ce efecte perverse a condus politica de „excludere si refuz” aplicata de Occident Romaniei prin „strategia disocierii culturale a romanilor”.
 
Aceasta americanofobie si acest euro-scepticism emergent pot fi anihilate numai printr-o politica adecvata (adica realista, corecta, inteligenta si prietenoasa) a SUA, precum si prin revenirea UE la proiectul federal bazat pe principiile egalitatii si solidaritatii, ale coeziunii economice, sociale si teritoriale.
 
In ceea ce priveste SUA, o asemenea politica este impiedicata de mitul exceptionalismului inadecvarii si incompatibilitatii romanesti alimentat chiar de unele cercuri americane in speranta ca astfel vor putea interveni in Romania si ii vor controla politica.
 
Cu cat mitul se consolideaza cu atat americanofobia romanilor se acutizeaza si cu cat aceasta se acutizeaza cu atat risipirea mitului devine mai dificila.
Iata un cerc vicios care trebuie taiat. El poate fi taiat doar in SUA. Va fi asa numai in masura in care americanii vor intelege ca mitul, ca orice mit, nu este un adevar si ca perpetuarea lui contravine intereselor americane.
 
Cat despre UE, lucrurile sunt si mai complicate. Pe de o parte, nu numai ca Romania se gaseste intr-un raport defavorabil de forte cu protagonistii UE dar acestia au mult mai putine motive decat SUA sa vada in Romania un partener util spre indispensabil la frontiera estica a uniunii.
 
Germania, Franta si Italia dar si Spania si Marea Britanie nu au nevoie de Romania pentru a se intelege cu Rusia si a conveni asupra unei arhitecturi de securitate la nivel continental.
 
Dimpotriva, pentru ele ar fi mai potrivit ca romanii sa fie doar un obiect al istoriei plasat intr-o „tara a nimanui” care separa Europa germana de Asia rusa.
 
Pe de alta parte, sub aspect formal Romania este membru al aliantelor occidentale si in special al UE, in interiorul carora are o serie de drepturi precise cu garantiile juridice aferente.
 
Din aceasta perspectiva euro-scepticismul si decuplarea de UE in favoarea unor formule alternative situate mai la est, nu trebuie sa reprezinte decat ultimul recurs.
 
Pana la a se ajunge acolo, guvernul roman trebuie sa lanseze o strategie menita a reafirma si promova drepturile Romaniei ca stat membru, asa cum rezulta ele din tratate, precum si a mari influenta sa politica si economica in cadrul UE.
 
Pe o astfel de baza se va putea actiona eficient pentru revenirea la proiectul Europei politice de tip federalizare sa functioneze in folosul tuturor membrilor sai.
 
Ce sanse sunt ca asemenea schimbari de curs istoric sa se produca? Foarte putine! In aceste conditii nu se poate trage decit o singura concluzie: Romania este in pericol! Poate cel mai mare din istoria sa.
Autor: Adrian Severin

joi, 13 noiembrie 2014

Gaura neagră care înghite jumătate din bugetul ţării


 Zeci de miliarde de euro părăsesc anual țara, în gaura neagră din Cipru. Lista celor 5800 de firme românești care au conturile în Cipru.
Principalele 6.000 de firme care deruleaza afaceri ce sustin aproape jumatate din bugetul prognozat al tarii au avut grija sa-si puna profiturile la adapost. Astfel ca, indiferent ca este vorba de multinationale gigantice sau de companiile miliardarilor autohtoni, statul roman ramane cu buza umflata pentru ca zeci de miliarde de euro, in loc sa ajunga la buget,
parasesc anual tara, in „gaura neagra” din Cipru. Iar documentele prezentate in exclusivitate de catre ziarul nostru, dar care se regasesc si intr-un raport informativ exploziv inaintat de serviciile secrete catre conducatorii tarii, demonstreaza cu prisosinta acest secret bine ascuns pana acum.

Reteta practicata de ani de zile este cat se poate de simpla. In ultima vreme a ajuns insa la proportii aproape ingrijoratoare, care tin deja de periclitarea sigurantei nationale. Pentru ca, anul trecut investitiile cipriote reprezentau 7,8 la suta din PIB-ul Romaniei. O cifra uriasa, mai ales ca nu este vorba, in majoritatea zdrobitoare a cazurilor, de investitii directe si la vedere, ci de cooptarea in actionariatul celor mai profitabile companii din Romania a unor actionari „ciprioti”. Care, in fapt, nu sunt decat niste casute postale unde isi au sediile offshore-urile infiintate tot de catre patronii respectivelor companii. Si care isi asigura astfel „paravanul” dupa care isi ascund miliardele de autoritatile fiscale romanesti, care nu le
impoziteaza nici macar cu un leut!
„Firma mamă” suge tot.

 Metoda a fost lansata si in tara noastra chiar de catre marile companii multinationale, care au gasit astfel solutia pentru a-si repatria legal toate profiturile uriase obtinute in Romania.
Astfel ca, in lista miilor de firme care isi deruleaza activitatea in Romania si care isi au „firma mama” intr-un offshore din Cipru se regasesc practic toti gigantii globalizarii. Iar statul roman, spre deosebire de cel ungar, de exemplu, a reactionat extrem d e timid la aceasta strategie folosita pentru a nu plati taxe si impozite in Romania. Desi stiu foarte bine ca „firmele mama” sug, sub diverse forme, toate veniturile obtinute in tara noastra, calculele fiind atat de sarcastice incat, aproape intotdeauna , profitul declarat pe linie este zero. Ca si incasarile statului roman, pe baza carora Ministerul Finantelor a anuntat ca va scadea CAS-ul, va mari pensiile si alocatiile, basca puzderie de alte pomeni electorale aruncate votantilor in perioada urmatoare.
Miliardarii români își bat joc de Fisc

 Vazand ca strainii au gasit solutia pentru a nu plati autoritatilor fiscale romanesti decat taxele pe care le vor ei, miliardarii romani au preluat modelul din mers. Asa ca de pe lista
„cipriotilor” care dau cu tifla Fiscului, publicata in totalitate la sfarsitul articolului, nu lipsesc practic nici unii dintre liderii din Top 300. De la Ion Tiriac, Bogdan Buzaianu si George Copos si pana la fratii Robert si Ionut Negoita, niciun magnat nu este prost sa plateasca statului roman, scotandu-si banii din tara prin firmele „paravan” pe care le-au infiintat in
Cipru. Iar daca Ion Tiriac si-a tras actionari „ciprioti” in toate marile companii pe care le detine (Unicredit Tiriac Bank, Allianz Tiriac Asigurari, Tiriac Leasing IFN SA, Tiriac Auto si Ion Tiriac Air SRL), si fratii Robert si Ionut Negoita isi bat joc la vedere de Fisc. Care se chinuie de ani de zile sa recupereze datoriile de 43 de milioane de euro pe care acestia le au la statul roman pe firmele care formeaza imperiul imobiliar detinut de primarul Sectorului 3 si patronul clubului de fotbal Dinamo. Numai ca, surpriza de proportii, toate cele trei
societati vizate, Confort Business Solutions, Confort City Reyidential si Domus Stil Construct SRL au profituri uriase in Cipru, miliardele de euro care trebuiau executate de ANAF
intrand in conturile „paravanelor” cipriote Maxday Holdings Ltd., Mendario Trading and Investment Ltd. si Blue Bliss Consultants Ltd.
Cel mai bogat român e tot „cipriot”. Iar pentru ca tacamul umilintei sa fie deplin, pana si cel mai bogat roman, care face atata tam-tam ca este cercetat penal pentru ca este singurul investitor autohton care sustine la greu bugetul tarii, s-a facut la randul sau „cipriot”, ca sa scape de aceleasi impozitari. Este vorba de Ioan Niculae, care foloseste aceeasi „gaura neagra” cipriota in care se pierd banii ce ar trebui incasati de catre statul roman. Astfel, firmle detinute de acesta, care au cifre de afaceri uriase, se ascund in spatele unor obscure „casute postale” din Cipru. Bio Fuel Energy SRL(cifra de afaceri 43 milioane de euro) are drept actionar pe Varenned Enterprises, Rafinaria Astra Romana pe Kalatse Enterprises Ltd., iar Amonil SA pe Salink Ltd., ca sa dam doar cateva exemple.
La ăștia nu vă mai dați? Ce-i drept, daca fie si o mica parte din firmele de pe aceasta lista nu si-ar scoate banii din tara, via Cipru, toate masurile sociale anuntate de catre guvernanti ar putea fi pe deplin sustenabile.
Insa intrebarea pe care ar trebui sa le-o puna milioanele de contribuabili care la inceput de an se inghesuie la ghisee sa isi plateasca darile ca sa beneficieze si ei de ridicola reducere de 10 la suta este daca au „tupeul” sa se dea si la smecherii de pe aceasta lista. Mai ales ca, iata, numele lor sunt de acum si publice!
Au jonglat cu miliarde de euro Metro Cash & Carry Romania, care are ca actionar societatea cipriota Zareba Holdings Limites, a avut in cursul anului 2011 o cifra de afaceri de 1,1 miliarde de euro si un profit declarat de 29 de milioane. Operatorul Orange, care are in spate companiile cipriote Blandon Enterprise si Tatika Investments LTD., a declarat o cifra de afaceri de 800 de milioane de euro si un profit frumusel, de 216 milioane de euro. Pe de alta parte, gigantul Romtelecom, care a rulat cam aceeasi suma ca si Orange (mai exact, 700 de milioane de euro), a trecut la rubrica profit un mare zero.

Medicamentele și pâinea au adus profit.
 Nici companiile farmaceutice care au zeci de contracte cu statul roman n-au dus-o rau in anul respectiv: Producatorul de medicamente Ropharma a avut o cifra de afaceri de 96 de milioane de euro si un profit de trei milioane, iar distribuitoruL A&G Med Trading a jonglat cu 90 de milioane de euro si a ramas cu un profit de 300.000 de euro. Ramanand tot in sfera sanatatii, reteaua de policlinici MedLife a rulat 41 de milioane de euro, insa a declarat profit – zero.
Painea firmelor Vel Pitar si Sapte Spice care a ajuns pe mesele romanilor a avut si ea gust de Cipru, cele doua firme fiind detinute aproape in intregime de fondul de investitii Broadhurst Investments LTD. Vel Pitar a declarat in 2011 o cifra de afaceri de 73 de milioane de euro si zero profit, iar „sora” ei, Sapte Spice, a mentionat o cifra de afaceri de 57 de milioane de euro si un profit de 150.000 de euro.
Coca-Cola și Pepsi, vecine în Cipru Quadrant-AMROQ Beverages SRL, firma care imbuteliaza Pepsi in Romania si firma Dorna Apemin SA, care este detinuta de Coca-Cola,
au uitat de dusmania de moarte si s-au facut vecine in Cipru, numai ca sa scape de darile din Romania.
Quadrant-AMROQ Beverages SRL a declarat o cifra de afaceri de 150 de milioane de euro si un profit de 2,5 milioane de euro, in timp ce Dorna Apemin a declarat o cifra de afaceri de 2,5 milioane si un profit de doar 90.000 de euro.