Dr. Călin Georgescu: "În ultimii 25 de ani, sufletul
românesc a fost trecut prin sabie"
Dr. Călin Georgescu este unul dintre cei mai
importanţi experţi români în dezvoltare, şi anume în dezvoltarea durabilă.
Între 1997 şi 2013 a fost director executiv al Centrului Naţional pentru
Dezvoltare Durabilă din România, iar din anul 2013 este preşedintele Clubului
de la Roma (Centrul European de Cercetare din Viena, Austria). Clubul de la
Roma este o denumire simbolică pentru o organizaţie al cărei scop este să
supună atenţiei întregii lumi diverse aspecte referitoare la viitorul planetei.
Acuzat că urmăreşte regionalizarea şi unificarea întregii lumi, în realitate
Clubul s-a răzvrătit împotriva „ignoranţei sinucigaşe” a omenirii cu privire la
adevărata ei condiţie. Dr. Călin Georgescu, deşi deţine o funcţie
internaţională atât de înaltă, nu a uitat că e român, şi încă unul dedicat
cauzei naţionale. A elaborat strategia de dezvoltare durabilă a României pe
următorii 30 de ani. Strategie din care nu s-a pus în operă nici măcar un
paragraf. Nu întâmplător, d-l Georgescu a fost propus, la începutul lui 2012,
să-l înlocuiască pe Emil Boc în fruntea guvernului României, dar interese
obscure s-au opus. A fost o şansă pierdută de toţi românii. Reproducem, în cele
ce urmează, pledoaria de tip clasic, „prin noi înşine”, a domnului Georgescu,
pentru schimbarea României.
„Acum, în
România, omul devine «resursă umană»”Aţi detectat, în scrierile dv., „războiul nevăzut“ din lume şi din România. Cum arată acest război?
Criza actuală oferă unei umanităţi îngenuncheate de
atâtea rele prilejul de a medita asupra propriei supravieţuiri, pe unica sa
planetă. După ce a „îmblânzit“ natura, omul este supus acum manipulărilor de
tot felul, spre profitul celor care stau la cârma şi, mai ales, în spatele
marilor corporaţii. Nu se poate fura fără a controla mintea victimei. Discutăm
azi de un război dus la nivelul minţii. Este purtat de marile corporaţii şi de
politica neoliberală care au creat şi menţin în continuare criza. Lăcomia marii
finanţe a produs actuala instabilitate economică şi socială. Marile corporaţii
nu au nevoie de minţi libere, ci de roboţei care, motivaţi doar de cucerirea
unei poziţii în ierarhie şi de avantajele unei vieţi luxoase, se înclină
obedient la preceptele „politicilor corecte“. Personal, sfidez corectitudinea
politică de toate culorile. Spre exemplu, Nestlé controlează peste 70% din apa îmbuteliată din
lume, printre care Périer, San Pelegrino, Vittel. Este o acţiune neoliberală şi
postcolonială care atentează la un drept fundamental al omului - accesul primar
la apă. Poate fi un drept uman transformat în marfă, cu etichetă şi preţ?! Se
pare că da... În România, ca şi în alte ţări eliberate de comunism, cetăţeanul
este stăpânit prin frică. Ne este frică pentru că nu mai avem credinţă
adevărată. Când ne rugăm şi cerem ca Dumnezeu să ne „dea“ miracole, confundăm
credinţa cu magia. Fără muncă asiduă şi jertfă, nu-ţi poţi lua zborul către
orizontul demnităţii.
Pasărea născută în colivie crede că a zbura este o boală! De acest fapt
s-a profitat după ’89 şi aşa s-a perpetuat mentalitatea că, atât timp cât ai ce
consuma, e bine. Burta plină stă mai presus de libertate! Spun încă o dată:
acum, în România, se trăieşte sub imperiul fricii. Când nu rămâi ferm în
credinţa creştinească, se naşte un gol prin care pătrunde groaza de moarte. Şi atunci omul devine „resursă
umană“ - un individ manipulat, fabricat prin înrobirea minţii.
Alimentele procesate industrial conţin substanţe care acţionează subtil asupra
sistemului nervos, imitând efectul drogurilor. Omul care mănâncă produse
concentrate artificial devine dependent: în căutarea plăcerii, mănâncă tot
timpul, fără să se hrănească. Mintea, sufletul şi inima îi devin captive. Sistemul educaţional de stat contribuie
şi el din plin la încătuşarea minţii şi a spiritului. După ce sunt
şcoliţi conform prejudecăţilor cultivate de adulţi, denumite eufemistic
„programe naţionale”, elevii devin de-a dreptul incapabili să gândească sau să
acţioneze în alt mod decât cel pe care l-au impus formatorii lor… Eu, în aceşti
25 de ani, am văzut în România doar promovarea malignă a incompetenţei. O perioadă în care
sufletul românesc a fost trecut prin sabie. De aceea, cred că se impune urgent
reprofesionalizarea României şi restabilirea valorilor morale ireproşabile, de care, în istoria
sa, poporul nostru a făcut dovadă prin fapte.
Aţi identificat
„reţeta” şi „cheia” succesului României: micul producător, ţăranul. Pe ce vă
bazaţi în acest scenariu?
A te baza pe micul producător, pe ţăranul care a dat
identitatea românilor, înseamnă să contracarezi asediul corporaţiilor, care îţi
dictează ce să mănânci, ce să bei, cu ce să te îmbraci, ba chiar şi cum să
gândeşti. Ţăranul îşi organizează singur propria producţie. Te salvezi tu, ca
ţară, şi îi mai ajuţi şi pe alţii care vor să o facă şi nu mai au cum. Micul
producător contribuie la însănătoşirea României. Graţie lui vom rezolva, în cea
mai mare parte, problema şomajului. Toată lumea va avea ceva de făcut. Dacă ştii
să faci ceva cu mâna ta, nu depinzi de nimeni, eşti autonom. Acum, românii bat
drumurile Occidentului, slugărind prin străini, în loc să muncească şi să
prospere în ţara lor. Tot ce ar
trebui să facem, ca guvern naţional, ar fi să promovăm micul întreprinzător,
breslele şi meseriile larg răspândite, ajutate de o industrie performantă şi
nepoluantă. Acţiuni precise, nu bătut apa în piuă pe marginea unor
generalităţi. Micul producător ne oferă, prin urmare, definiţia succesului.
„Cei ce
conduc România sunt făcuţi, nu născuţi. Sunt nişte mutanţi, o altă specie”Ce „definiţie” ne oferă politicienii care au condus ţara în ultimii 25 de ani?
Prădătorii
care au condus şi conduc ţara ignoră viitorul şi nu ne pregătesc pentru el; pe
ei nu-i interesează decât prezentul, să poată fura acum, când mintea poporului
este încă înrobită.
Cei ce conduc România sunt
făcuţi, nu născuţi. Ei sunt omul nou, creat înainte de ’89. Sunt nişte mutanţi,
o altă specie! Din
păcate, asistăm la o disoluţie totală a ţării. Iar intelectualii păstrează o
tăcere complice. Rar găseşti un intelectual integru. Mare parte
dintre cetăţenii României pot fi comparaţi cu robii care servesc unui sistem
mafiot. Politicienii, ca şi intelectualii, caută „să vorbească frumos“, ca să
nu „deranjeze”, toţi vor să fie politic corecţi. Oameni buni, nu mai priviţi la
culoarea cenuşie ca la un simbol al cuminţeniei, este timpul să ne trezim!
Totul s-a transformat într-un imens crematoriu unde sunt incinerate libertatea
şi viitorul neamului românesc. Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Dar „Ion” şi
„Gheorghe” sunt ignoraţi, statul român ascultă de alte „glasuri”... Care este
contextul internaţional în care România ar putea să-şi folosească atuurile
proprii, naturale?
Se recunoaşte la nivel european că toate modelele de până acum au
erodat capitalul natural. Singura soluţie este dezvoltarea durabilă sau,
mai corect spus, sustenabilă, pentru că vorbim de obiective pe termen lung.
Dezvoltarea nu trebuie să se facă prin epuizarea resurselor, ci la niveluri şi
în ritmuri care să permită regenerarea acestora. Criza actuală este o criză de sistem, ea va continua mult
timp de acum înainte, până la schimbarea profundă a paradigmei economice
mondiale. Consumul de resurse este problema pe termen scurt şi lung a omenirii.
Mare parte a ecosistemelor planetei sunt distruse. Unul din trei alimente pe
care le avem pe masă se datorează contribuţiei albinelor. Dispariţia acestor
mici vietăţi poate duce la stingerea vieţii. Polenizarea artificială se
practică deja în China, prima ţară unde aceste insecte excepţionale aproape că
au dispărut. Pe acest fond se duce o luptă aprigă pentru ceea ce numim resurse strategice, adică apa şi
hrana, dar şi energia verde. Or, România mai deţine încă posibilităţi
importante de utilizare a acestor resurse. Ştim ce urmează; întrebarea este
dacă suntem pregătiţi să întâmpinăm acest val al schimbării. Din păcate, în
politica românească postdecembristă, lipseşte cu desăvârşire o viziune pe
termen lung. Lipseşte harta viitorului. Dacă România ar înţelege ce şansă
uriaşă are în plină criză, ar face un salt gigantic, nu doar pentru refacerea
ei, ci şi pentru a ocupa o poziţie de lider imbatabil, cel puţin în zona
balcanică. Am putea restaura dreptatea socială, apăra suveranitatea ţării şi
conserva tradiţiile neamului românesc. Să nu uităm că România nu este o ţară oarecare. Noi, românii,
suntem o civilizaţie. De aceea, necesităţile politicii externe ale
României sunt, mai ales, păstrarea identităţii statului în faţa atacului
entităţilor non-statale, adică a corporaţiilor şi „investitorilor strategici“
de genul fondurilor speculative. România are nevoie de un stat care îşi
serveşte cu abnegaţie cetăţenii, şi nu de unul care slugăreşte capitalul
internaţional. Consolidarea şi dezvoltarea statului naţional unitar modern
trebuie să fie deviza noastră, aşa cum a fost a înaintaşilor noştri.
Întărirea statului este esenţială în vremurile pe care le trăim. Binomul
stat-cetăţean este cel pe care a funcţionat mare parte din istoria omenirii;
dacă un stat colapsează, se produce şi o prăbuşire a societăţii, cetăţeanul
fiind confruntat cu o situaţie de anarhie ca cea din Somalia. Statul român nu
trebuie să se îndepărteze sub nici un motiv de rădăcinile sale şi de istoria
neamului. Când statul serveşte „corectitudinea politică“ şi trimite jandarmii
să-i bată pe truditorii pământului care-şi apără dreptul la apă şi hrană – cum
se întâmplă la Pungeşti –, ne aflăm deja în faţa unei trădări de ţară. Poporul
nu mai poate rămâne indiferent!
„200 de
companii multinaţionale sunt mai puternice decât 150 de state la un loc”Românii din Pungeşti şi din alte localităţi se luptă cu una sau mai multe corporaţii. Acolo s-a ajuns deja la dictatură. Ce rol joacă politicul în acest context?
Corporaţiile
dictează la ora actuală politicului în cea mai mare parte a lumii. Urmărind
doar propriul profit, ele ascund realitatea, subminând viitorul generaţiilor
tinere şi privând naţiunile de lideri autentici şi de patrioţi. 200 de
multinaţionale sunt mai puternice decât 150 de state la un loc! Domeniul economic este condus de FMI, Banca Mondială şi
Organizaţia Mondială a Comerţului. Troica aceasta a dus la prăbuşirea economică
şi la dezastru ecologic în multe locuri din lume. În loc de politici
economice serioase, românilor li se oferă pâine şi circ: să cumperi marfa
altora şi să crezi că trăieşti bine. Aceasta, pe un fond de sărăcie şi decădere
morală fără precedent. Cantitatea de
pâine vândută a scăzut cu 25% faţă de 1990, iar numărul cărţilor, cu 85%. Sunt
cifre care vorbesc de la sine despre starea precară şi lipsa de viitor a
României în actuala situaţie. România are nevoie de o conducere capabilă să se opună proiectelor
geopolitice care vizează distrugerea statelor naţionale şi transformarea ţării
într-un teren de vânătoare economică (masacrarea faunei, vânătorile cu acte mai
mult sau mai puţin în regulă sunt un capitol la fel de trist). România trebuie
să găsească o poziţie de echilibru între forţele geopolitice globale şi să
înveţe să negocieze cu puterile lumii, având ca ancoră doar interesul naţional.
Putem să spunem, fără teama de a greşi, că destabilizarea prezentă a Ucrainei,
prin proteste violente dirijate, este pe punctul de a declanşa un nou Război
Rece între Rusia şi SUA. Un „război ascuns“ mocneşte deja în Asia, între China
şi principalul aliat din Asia al SUA, Japonia. În acest nou context, extrem de
tensionat, România, în loc să fie un factor de stabilitate, apare, prin
scandalurile politice la zi, ca un no man’s land, un fel de tărâm al nimănui
care poate oricând exploda, aruncând în aer întreaga regiune sud-estică a
Europei. Iată de ce, mai mult ca oricând, avem nevoie de lideri respectaţi pe
plan internaţional, capabili să întărească statalitatea României şi să găsească
alte surse de finanţare decât vânzarea pe nimic a bogăţiilor naturale şi
activelor naţiei. În prezent, ţara se află într-o situaţie atât de jalnică,
încât sunt aplaudate chiar şi investiţiile „europene“ în gropi de gunoi, pompos
numite „sistem integrat de management al deşeurilor“, amenajate în satele cele
mai pitoreşti şi cu mare potenţial agro-turistic (vezi cazul comunei Fărcaşa
din judeţul Maramureş). Practic, România se află sub asediul marilor
corporaţii. Acţiunea de la Pungeşti este relevantă. Statul apără o corporaţie împotriva propriilor
săi cetăţeni. Oamenii sunt bătuţi în curtea lor. Este mai rău decât într-un
război împotriva unei puteri străine! De câteva luni, statul îşi terorizează
cetăţenii care nu se pleacă în faţa interesului celor fără de ţară. A luat
cumva UE poziţie faţă de această încălcare flagrantă a celor mai importante
drepturi ale omului, faţă de o acţiune criminală fără precedent?
„România
este o ţară prea bogată, cu un pământ prea fertil, ca să fie păstrată fără
luptă!”Unde se află astăzi ţara noastră pe harta financiară şi economică a lumii?
România are
nevoie de un sistem financiar care să-i aparţină, de o politică monetară care
să răspundă nevoilor specifice şi de o politică fiscală dictată de realităţile
noastre. În ţara noastră bătrânii sunt umiliţi, copiii nu au viitor, pământul
este vândut străinilor, iar credinţa strămoşească este călcată în picioare –
iată realitatea! Dezastrul este băgat sub preş. Se dau cifre, care de care mai
umflate. Una sunt cifrele, alta economia reală. De pildă, se tot scrie că am
ieşit din criză. Cum să iasă din criză statul român, când cheltuielile cu
bunurile şi serviciile au atins, în 2013, nivelul din 2008, anul în care se
arunca cu bani în stânga şi în dreapta?! Cheltuielile bugetului general
consolidat, cu bunuri şi servicii, au atins în 2013 nivelul de 6,2% din PIB,
apropiate de cele din 2008, când au însemnat 6,5% din PIB. Se impune o simplă
constatare: România nu va prospera decât prin introducerea disciplinei
financiare. Astăzi, România este o ţară
în faliment, care trăieşte pe datorie.
Ce fel de stat
este statul român de azi? Care sunt deciziile pe care le poate lua, cu privire
la propria dezvoltare?
Statul român actual este un stat slab. Acţionează
conform unor mituri şi prejudecăţi, ia decizii importante pe bază de wishful
thinking (gândirea deziderativă ce distorsionează realitatea în funcţie de
propriile dorinţe). Societatea românească diferă de economiile mature din
Europa, în sensul că, dacă în Europa se schimbă un guvern, nu se întâmplă nimic
grav, economia merge înainte, structura instituţională funcţionează. Pe când în România nu avem management
performant, iar managementul înseamnă viziune, perspectivă. Statul român actual
nu mai există, pentru că nu mai funcţionează instituţional. Accidentul aviatic
din Munţii Apuseni este o dovadă a inexistenţei statului.
Aţi afirmat că
redresarea statului nu se poate face decât prin patriotism în limitele
adevărului, reluând formula interbelică „prin noi înşine“. Mai putem invoca
acest concept în epoca globalizării?
Totul ne este permis, dar nu totul ne este şi de
folos, spunea Sfântul Apostol Pavel. Şi mai spunea că omul întreg, puternic,
chiar dacă totul îi este permis, nu se va lăsa stăpânit de tot ceea ce-i este
îngăduit. Totul, dar absolut totul se face doar semănând dragoste, nu ură şi
trădare. Lucrurile au mers
prea departe din cauza modului total inadecvat de conducere a ţării în ultimii
25 de ani. Cei care au deţinut puterea au urmărit doar interesele lor,
personale şi de grup, şi nu cele ale ţării. Or, nu ai cum să fii de folos ţării
tale dacă nu o iubeşti şi dacă nu-i vrei binele! Formula „prin noi înşine“ nu poate fi transpusă în
practică de către cei care duşmănesc România. Sunt ţări importante care, în
ultimii 20 de ani, s-au dezvoltat spectaculos pe baza modelului „prin noi
înşine“. În anii ’70, Finlanda era la coada ţărilor scandinave, acum
este în fruntea lor. La mijlocul anilor ’90, economia Rusiei a fost aproape
ruinată de globalişti, cu reţetele lor neoliberale, dar şi-a revenit
spectaculos când ţara a adoptat modelul „prin noi înşine“. Japonia, Norvegia,
Polonia, Ungaria sunt alte exemple grăitoare de ţări care nu au cedat
presiunilor „terminatorilor“ internaţionali şi au reuşit să prospere economic. A ne dezvolta prin noi înşine
înseamnă în primul rând a investi în om. Or, aceasta a lipsit cu desăvârşire.
Românul trebuie lăsat să facă ce poate el mai bine, nu ce cred de cuviinţă
nişte funcţionari de la Bucureşti sau Bruxelles, şi atunci toată ţara va
înflori. De ce oare românii sunt foarte apreciaţi în multe locuri importante
din lume, iar în ţara lor nu au un loc de muncă? În acest sens, exemplul
istoric paşoptist ne stă la îndemână. Este greu, dar se poate! Insuflă-i tânărului mândria pentru
istoria neamului său! Când ne vorbea profesorul la şcoală de Mihai Viteazul, de
Ştefan cel Sfânt, intram în pielea lor ca eroi şi doream, noi, copiii, să facem
la fel pentru ţara noastră. Numai aşa va deveni tânărul responsabil. Din
păcate, istoria este minimalizată; pur şi simplu s-a tăiat panglica istoriei,
s-a întrerupt legătura cu eroii şi martirii neamului, uitându-se că fiecare
generaţie făureşte istoria celor următoare.
„Capitalul
gigantic al României este dat de resursele naturale”Vorbiţi, alături de mulţi alţi futurologi, de marea criză alimentară şi a apei. Dar Chevron forează pentru gaze de şist în Dobrogea, unde există un fluviu subteran de apă dulce, cât Dunărea. Nu va fi pusă această resursă în pericol?
Criza apei şi a hranei, din zona anilor 2020, va fi mult
mai serioasă şi mai devastatoare decât criza economico-financiară de acum. Suntem pregătiţi să o întâmpinăm? Aceasta
este întrebarea. Aurul României nu este cel mineral, îngropat sub
munte, ci stratul subţire de sol fertil, la care se adaugă apa şi condiţiile
geomorfologice excepţionale ale ţării noastre. Politic vorbind, e
nevoie să ştii să cânţi la orgă, adică pe mai multe claviaturi simultan, ca să
poţi conduce o ţară. Pentru că o decizie greşită se poate răsfrânge negativ în
alte locuri. Prevenţia, anticiparea ne stau la îndemână. Cunosc resursa uriaşă
de apă din Dobrogea. Sigur că poate să fie afectată, şi încă grav, dacă se
permite această afacere a Chevron, extrem de nocivă, adevărat atentat la adresa
vieţii. Este un exemplu tipic de acţiune de-a dreptul criminală a unei
corporaţii. Wall Street-ul este numai minciună, lipsit de strategie şi de
viziune, un uriaş cu picioare de lut. Exemplul Californiei este grăitor în
acest sens: deşi, în ultimii doi ani, în toată California, persistă o secetă
devastatoare, politicul a permis demararea forărilor pentru gaze de şist.
În context
economic global, cu ce valori naturale vine România în concertul naţiunilor?
România este o ţară prea bogată, cu un pământ prea
fertil, ca să fie păstrată fără luptă! Ştiinţific, din 9 regiuni bio-geografice
ale Terrei, România deţine 5, având cea mai importantă eco-regiune la nivel
global. Mai mult de jumătate din Carpaţi, cei mai sălbatici ca natură, sunt în
ţara noastră. Peste jumătate din carnivorele mari ale Europei sunt în România.
Avem apoi Delta Dunării, zonele umede şi pădurile – un tezaur. Capitalul
gigantic al României este dat de resursele naturale. Şi, în special, de baza
genetică pură pe care o are, fiind printre foarte puţinele ţări din Europa care
deţin aşa ceva. Dacă numesc doar cele 220.000 de ha de pădure virgină, apoi
cernoziomul ciocolatiu, cel mai productiv dintre toate tipurile de sol, aflat
cu predilecţie în Dobrogea, se poate vedea capacitatea sigură de a dezvolta
durabil ţara. Nu poţi avea dezvoltare durabilă fără fundamentul dat de
resursele naturale pure. Sub acest aspect, România se înscrie în zona marilor
negociatori, fiind un potenţial multiplicator genetic pentru ţările care au
doar resurse financiare, dar nu şi pe cele naturale. Sau au pădure, dar nu au
codru. Lumea occidentală
este disperată să aibă hrană şi apă de foarte bună calitate pentru cetăţenii
ei. Doar astfel îşi asigură continuitatea ca neam. Toţi sunt conştienţi de
pericolul alimentaţiei industriale, plină de E-uri şi aducătoare de boli pe
care medicina actuală nu le poate trata.
„Ţăranul
român reprezintă nu doar şansa redresării României, ci însăşi speranţa
renaşterii lumii occidentale”Între factorii care subminează identitatea românească şi viitorul naţiunii române aţi numit distrugerea ţărănimii. Ce mai reprezintă ţăranii? Mai sunt ei un element identitar al românilor?
Ţăranul român
reprezintă gena autentică a civilizaţiei mileniului actual. El reprezintă nu
doar şansa redresării României, ci însăşi speranţa renaşterii lumii
occidentale, care încearcă cu disperare să-şi îndrepte nesăbuinţele trecutului.
Ţăranul român a fost în mare parte distrus de febra consumistă şi de
supermarketurile care s-au înmulţit enorm la nivelul întregii ţări. Apoi a fost redus la
tăcere, fiindu-i atacat cadrul natural, de care depinde existenţa sa. A fost
jefuit orbeşte, s-a vândut pe nimic resursa naturală primară. Prin urmare, eu
nu aş promova industria alimentelor bio, ci gospodăria ţărănească tradiţională.
Prin ea am ajunge la bio în mod natural. România, ţară bio! Cu ea aş cuceri lumea toată! Roşia
românească – cultivă această roşie în Germania. Pune-l pe neamţ să o
facă! Ei bine, nu poate, cu toată tehnologia lui, pentru că nu are pământul
ţării noastre, care este cel mai roditor. Şi, peste asta, este un pământ sfânt.
Dacă se pune la punct agricultura ţărănească tradiţională, exporturile de grâne
româneşti se vor face nu pe bani, ci contra aur.
În acest caz,
de ce nu sprijină băncile din România ţărănimea?
Cum să
sprijine băncile esenţa dezvoltării noastre, când peste 80% din ele sunt
străine? Nu au nici un interes să o facă. Decapitalizarea băncilor româneşti
s-a făcut cu bună ştiinţă. Dezbaterea politică cea mai frecventă din societatea
românească este cea legată de putere. Problema este că, atunci când deţii
puterea şi nu ştii ce să faci cu ea sau nu ai cu cine să faci ceea ce ţi-ai
propus, intri în impas. Ieşirea din această dilemă nu poate fi dată decât prin
cultivarea profesionalismului autentic. Acelaşi lucru este valabil şi în cadrul
sistemului bancar. România este poligon de încercări pentru sistemul bancar
internaţional. La filialele din ţara noastră, băncile-mamă trimit cadre de
conducere slab pregătite profesional, dispuse la experimente, care duc o
politică de jecmănire a populaţiei, şi nu de dezvoltare. S-a ajuns la situaţii
absurde: dacă „economiseşti” la o bancă, ajungi să retragi, la sfârşit, mai
puţin decât ai depus! România ar trebui să aibă o instituţie de credit agricol,
aşa cum a propus Take Ionescu în documentul „România în anul 3000“, încă din
1920. Ce oameni, ce viziune, ce dăruire faţă de ţară!
Se ştie că aţi
elaborat Strategia de dezvoltare durabilă a României. Cum ar trebui să fie şi
ce puncte ar trebui să alcătuiască această strategie?
În primul rând, trebuie să gândeşti Adevărul, să
spui Adevărul şi să iubeşti Adevărul. Cheia succesului în dezvoltarea ţării stă
în dragoste, unire, întărirea familiei şi micul producător. Restul sunt
detalii. Strategia ţării se poartă în inimă şi are câteva puncte, care încap pe
o pagină: 1. Întărirea
legislativă şi constituţională a statului. Legi administrate eficient de
funcţionari în a căror autoritate populaţia să aibă încredere. 2. Lansarea
cercetării şi dezvoltării cu implicarea universităţilor. 3. Politici monetare
şi fiscale ferme. Nivelul taxelor să fie scăzut. Păstrarea monedei naţionale
este un mare atu, care nu trebuie neglijat. Şi sub nici o formă nu
trebuie aderat la moneda euro! 4. Dezvoltarea căilor de transport. 5.
O politică externă regională şi globală de promovare a concilierii. 6.
Transformarea unui handicap în avantaj de nişă economică: agricultura
românească. Protecţia pădurilor şi conservarea mediului. Dezvoltarea durabilă –
concept naţional. 7. Securitatea persoanei: strategia de sănătate bazată pe
prevenţie, hrană sănătoasă, educaţie prin mişcare, politică demografică
stabilă. România deţine Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă (SNDD)
încă din 2008, dar nu s-a pus în practică nici o propoziţie din acest document.
SNDD este un pas spre civilizaţie, este strategia interesului comun, care ar
trebui să primeze asupra confruntărilor politice şi momentelor electorale. SNDD
stabileşte cadrul de manifestare a ambiţiei de dezvoltare, care nu poate fi
programată şi garantată decât pe termen lung. Dificultăţile în
elaborarea documentului nu au constat în introducerea de idei noi, ci în
efortul de a scăpa de cele vechi. Un ultim aspect esenţial este
politica demografică, neglijată total de toate forţele politice din ţară.
Pierderea demografică a însumat, între 1990 şi 2014, peste 3 milioane de
oameni. Aceasta a făcut să avem 19 milioane de cetăţeni acum, iar consecinţele
pe viitor, dacă nu se iau măsuri imediate, vor fi dramatice.
„Laşitatea
conduce România! Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!”V-aţi opus economiei extractive. Guvernanţii actuali se grăbesc să demareze o serie de proiecte miniere, crezând că asta va genera dezvoltare şi locuri de muncă. Ce propuneţi în schimb?
Pe plan
economic, avem nevoie de măsuri pentru a pune în valoare avantajele competitive
reale de care mai dispune România, prin consolidarea capitalului naţional,
întărirea regimului proprietăţii şi încurajarea iniţiativei antreprenoriale.
Aceasta înseamnă o economie civică, moleculară, care ţine cont de faptul că
prosperitatea unei naţiuni depinde de prosperitatea fiecărui individ în parte.
Cu alte cuvinte, nu am nevoie de 5 latifundiari în agricultură, ci de 500.000
de ţărani viguroşi care să dezvolte o ţară întreagă. Nu am nevoie de o economie
extractivă cum este acum, în care doar se vând resursele naturale şi activele
existente. Dacă îţi vinzi tot ce ai în casă, unde ajungi, cum mai trăieşti?
Este nevoie să produci, deci întrebarea care ar trebui pusă fiecărui român
este: ce ştii să faci? Un proiect minier sănătos nu înseamnă să vindem
resursele pe nimic, ci să folosim noi resursele – asta înseamnă proiect
valabil. Prin noi înşine! Mina de la Roşia Montană se poate deschide şi
exploata numai de către România, apelând la tehnologia clasică şi prietenoasă
cu mediul, dând de lucru la toată lumea printr-o investiţie de numai 100 de
milioane de euro. Dar se vrea aşa ceva? S-a vorbit mult despre reforma
statului, a clasei politice. După 25 de ani, există impresia că se urmăreşte
doar o redistribuire a puterii şi dobândirea de avantaje pentru cei care o
deţin. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de un dialog real, de o
conciliere naţională.
V-aţi declarat
îngrijorat că statul român s-a privatizat. Ce presupune această privatizare?
După 1990, statul român s-a privatizat şi nu mai
poate răspunde corpului social, pentru că nu mai are ce vorbi cu el decât
atunci când îi cere voturile. Cine deţinea, înainte de
1989, controlul informativ al obiectivelor economice a trecut din barca
comunistă în cea a capitalismului extractiv, însuşindu-şi, prin „privatizare“,
ceea ce deţinea sub control în comunism. Şi nimeni nu spune nimic. Laşitatea
conduce România! Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!
„România este un vultur închis într-o colivie”Astăzi, toţi politicienii noştri sunt profesori, de regulă la universităţi private. Ce părere aveţi despre nivelul ştiinţific al acestor universităţi?
Conducătorii vremelnici ai României au distrus ţara.
Iar puţinii profesori adevăraţi pe care îi mai avem au mâinile legate. Şcoala
românească actuală este în suferinţă. Dacă
vrei să înrobeşti o ţară, îi distrugi educaţia. Aşa s-a şi întâmplat. Dacă
ai educaţie performantă, eşti, ca popor, liber. România este un vultur închis
într-o colivie, din care nu poate să-şi întindă aripile, să zboare.
Universităţile particulare ar trebui desfiinţate, fără excepţie. Sunt doar o
industrie de diplome fără acoperire, urmărind doar profitul şi spălarea
creierelor. Au fost viciate, evident, şi universităţile de stat. La Medicină,
înainte de ’89, se tragea linia sub ultimul intrat la 9,80. Acum se intră şi cu
4. Cum să mai comentezi aşa ceva? Manuale alternative? O samavolnicie! Istoria
poporului român este cumva alternativă? Geografia ţării este cumva alternativă?
Mama ta este alternativă? Avem cumva alternative sau dileme cu privire la
adevărurile morale? Mai toţi politicienii noştri, da, sunt „profesori“ – nu de
gimnaziu, nu de liceu, ci profesori universitari. De unde până unde? Pe vremea
lui Spiru Haret, ca să obţii titlul de profesor, treceai prin examene foarte
dure, trebuia să înveţi pedagogie, iar la final numirea era semnată de Rege.
Astăzi, învăţământul superior din România scoate pe bandă rulantă absolvenţi
interesaţi doar de diplomă. Se citeşte foarte puţin. 1,5% din adolescenţi citesc
cel mult 2 cărţi pe an. Camera Deputaţilor a votat 28 de milioane de euro
pentru cumpărarea de stick-uri de memorie pentru calculatoarele şcolare, în
condiţiile în care 50% din şcoli nu au apă caldă şi căldură. Totul este absurd
în România!
Analizând sfertul
de veac de când suntem liberi, ce puteţi spune? Am câştigat sau nu libertatea?
Am ajuns să iubim competiţia între valori, şansa de a alege?
Competiţia
minţilor din Occident a fost transformată în România într-o cursă nebună după
profit. Societatea s-a transformat într-una de consum, supusă unei manipulări
masive. S-a înlocuit ştiinţa cu miturile şi s-a pledat pentru libertate fără
responsabilitate, spre a acoperi fraudele. Sub toga câtorva profeţi din ţara
asta se ascund frauda şi manipularea cea mare. România
nu este o ţară liberă atâta timp cât presa, în cea mai mare parte, este
dirijată. Mulţi şi-au vândut, pentru 30 de arginţi, şi sufletul, şi ţara.
Dacă vrei să-i înveţi pe oameni să fie liberi, învaţă-i o
meserie. Or, în
România nu mai sunt meseriaşi, sunt doar afacerişti.
„Roşia
Montană şi gazele de şist nu sunt proiecte, ci afaceri murdare, antinaţionale
şi jefuitoare de suflete”La capitolul „realizări“, în cei 25 de ani de democraţie, consemnăm alarmaţi retrocedările de proprietăţi, făcute pe baza legii restitutio in integrum. Cât şi cum s-a retrocedat?
„În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”,
spunea părintele Arsenie Boca. Pentru pământul ţării, eroii neamului şi-au dat
viaţa, iar contemporanii noştri îşi vând sufletul pentru un pumn de arginţi.
Instituţia proprietăţii este dinamitată în România. Democraţie fără proprietate
privată nu există, iar proprietatea privată fără instituţia care să o
înregistreze şi să o apere, şi anume cadastrul general, nu există nici ea. De
25 de ani, nu a fost pusă ordine în cadastrul general, pentru că este nevoie de
haos. Unde este haos este şi interes, pentru că, în toţi aceşti ani, statul a
retrocedat păduri, terenuri, ape, clădiri, în valoare de peste 60 de miliarde
de euro! Legea 247 şi Legea 1 din 2000 au distrus pădurile ţării. Încă
mai sunt valabile ordonanţe ale lui Horthy, din 1940.
În acest
context, cum vor ajuta proiectele Roşia Montană şi gazele de şist, în caz de
realizare, economia românească?
În primul rând, nu sunt proiecte, ci afaceri murdare
ale celor de la Gold Corporation şi Chevron, în strânsă legătură cu clasa
politică românească ticăloasă. Iar Chevron este unul din cei mai mari poluatori
privaţi din istorie, urmat de Exxon şi British Petroleum. Sunt afaceri
antinaţionale şi jefuitoare de suflete, pentru că i-au aruncat pe oameni în
război, român contra român, în propria lor ţară. Nu au nici o substanţă
ştiinţifică şi sunt total non-ecologice şi distrugătoare de vieţi prin
consecinţele ulterioare. S-a scris mult pe tema asta, dar eu vă spun un lucru:
aceste intenţii nu se vor pune în aplicare. Punct. Şi Roşia Montană, şi
Pungeşti sunt pământ românesc şi aşa vor rămâne! Iar cei ce le apără sunt eroi.
Nu vorbesc de ecologie aici, n-am ce vorbi, eu discut despre pământul meu, care
nu este al generaţiei mele, ci al urmaşilor mei şi al urmaşilor urmaşilor mei,
în veacul vecilor! Cea mai jalnică este prestaţia clasei politice. Pe 2
decembrie trecut, la Pungeşti, se loveau românii pe români cu ciomegele, dar în
Bucureşti era bal cu toalete de mii de euro, purtate de cocotele politice şi
corporatiste. Este greţos! Şi un ultim aspect: unde este poziţia BOR faţă de
situaţia de la Pungeşti? Cum au fost susţinuţi cei câţiva preoţi şi monahi care
s-au opus cu mare curaj fărădelegilor? Din păcate, la noi, românii, tăcerea
este un nărav vechi al clerului.
Este pământul
ţării de vânzare? Se pare că politicienii şi unii proprietari români nu au
nimic împotriva vânzării pământului către străini.
Pământul ţării este sfânt prin eroii, martirii şi
sfinţii pe care îi adăposteşte în adânc, spunea părintele Iustin Pârvu. Nu este
de vânzare nimănui şi nicicând. Cu toate acestea, de la 1 ianuarie,
politicienii români au dat drumul să se vândă! Dacă nu iubesc glia străbună şi
nu au lucrat niciodată pământul, cum să-l apere? La fel este şi cu oamenii: îţi
dai afară copiii din casă? Este o luptă teribilă pentru putere. Or, o ţară care
are 12% analfabeţi şi încă până la 20% analfabeţi ştiinţific, persoane care
citesc, dar nu înţeleg nimic, este uşor de manipulat. Guvernanţii au nevoie de
o masă amorfă, care să pună ştampila pe buletinul de vot; în acest scop,
populaţia este instrumentată să răspundă pavlovian la pomeni electorale gen
ulei, zahăr şi pui.
Ce aţi dorit să
spuneţi prin afirmaţia făcută într-o conferinţă: „românii au uitat să trăiască
vertical“?
Ne-am uitat tradiţiile şi de unde am venit. Suntem
vânduţi corporaţiilor, care vor doar să cheltuieşti, fără să înţelegi de ce.
Oamenii nu mai au exemple tari de virtute, şi atunci îşi iau lumea în cap. Nu
există un proiect comun, ci doar planuri individuale. Fiecare pentru el.
Pierderea verticalităţii vine din lipsa noastră de dragoste faţă de pământul
nostru şi de înţelegere a rostului neamului românesc. Spre exemplu, SUA au transmis de curând că investitorii americani vor
veni în România numai dacă se va semna un nou acord cu FMI şi va fi votată o
legislaţie permisivă pentru exploatarea gazelor de şist. Cât tupeu trebuie să
ai, ca să faci o asemenea declaraţie? Şi câtă slugărnicie ca să o accepţi? Dar
„brazii se frâng, nu se îndoiesc“, spunea un erou al neamului, Ion Gavrilă
Ogoranu. Eu zic că românii nu vor sta îndărătul gratiilor, până ce
bătrâneţea şi rutina vor pune stăpânire pe ei, iar vitejia va rămâne amintire
şi dorinţă neîmplinită. Pentru
menţinerea verticalităţii, familia este de bază. Şi aici s-a săpat adânc,
pentru distrugerea ei. Peste 2 milioane de români lucrează în afara ţării şi
trimit bani acasă. Dar acasă au rămas familii distruse, divorţurile s-au
înmulţit peste măsură, ca şi copiii abandonaţi şi oamenii bolnavi sufleteşte şi
moraliceşte.
„Conştiinţa
poporului român nu suportă politica publică a trădării şi înrobirii”De ce credeţi că România este o ţară „condamnată la neputinţă”?
Statul nu pune în practică ce spune sau ce spune
legea. Prin urmare, încrederea
în instituţiile statului este zero. Dacă ai o lege, îţi mai trebuie una care să o pună
în aplicare.
Cum să ai
încredere în cineva care te fură şi te umileşte permanent?
Politicul în România stăpâneşte bine arta manipulării şi a dezinformării,
pentru a se menţine la putere. Se schimbă doar politicienii, ei între ei,
pentru că în spate au acelaşi scop anticreştin. Iar efectele se văd nu doar în
sărăcia şi umilinţa trăite de români în ţară, ci şi în afara ţării. De multă
vreme, „român“ este în Occident un calificativ depreciativ, şi nu denumirea
unui neam demn de stimă. Supremaţia politicului este în România un semn de
pierdere a orientării creştine. Omul a pierdut nădejdea mântuirii, iar politica
a devenit un fel de mântuire socială. Compromisul în gândire şi vorbă,
nepăsarea în faptă au deschis drum liber absurdului în societatea românească.
Ce nădejde
aveţi în refacerea României? Cum vedeţi viitorul ei?
Sunt oameni pregătiţi în această ţară să facă
istorie, şi nu spectacol ieftin.
La ora actuală, în România este un soi
de văicăreală cronicizată. Trebuie făcută diferenţa între văicăreală şi
atitudine. Toţi se văicăresc că nu au bani, se plâng de ticăloşia
clasei politice, dar nu ies în stradă pentru unire şi schimbare. Nu puneţi, ne
îndeamnă Mântuitorul, petic de postav nou la haina veche, pentru că se rupe, şi
nici vin nou în burduf vechi, pentru că se crapă. Schimbarea, ca să fie
efectivă, trebuie să fie totală. Conştiinţa
poporului român nu suportă politica publică a trădării şi înrobirii. Să luăm
aminte, vremea refacerii se apropie! Speranţa este mare numai pentru cel ce are
credinţa mare. Chiar dacă hoţii şi impostura par astăzi de neînvins, greu de
înlăturat, chiar dacă par că sporesc zilnic în putere, chiar dacă avem impresia
că a dispărut credinţa, viitorul României va fi demn şi luminos, pentru că pe
dedesubtul viiturii rău mirositoare de acum curge fluviul credinţei
strămoşeşti. Trebuie doar să îndrăznim!
Trimiteti mai departe acest
document !!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iti multumesc pentru comentariu!