miercuri, 10 februarie 2016

Votați Lista Națională !

Votați Lista Națională !


Dosarul pentru înregistrarea Partidului LISTA NAȚIONALĂ a fost depus cu nr 34034 / 3 /2015 la Tribunalul București, în septembrie 2015. La data de 28 ianuarie 2016 ni s-a făcut cunoscut că Tribunalul a încuviințat cererea de înregistrare a Partidului Lista Națională. Totodată ni s-a comunicat că Parchetul a făcut apel la Curtea de Apel împotriva cererii de înregistrare a partidului. Din păcate, până azi nu am reușit să aflăm motivele invocate în Apelul Parchetului. În așteptare, considerăm că avem datoria și dreptul de a aduce la cunoștința publicului următoarele:

Inițiativa fondării acestui partid i-a aparținut subsemnatului ION COJA. Se reia astfel un proiect mai vechi care, în mai multe rânduri, nu a putut fi continuat. (Vezi www.listanationala.ro) De data această sperăm să mergem până la capăt și să oferim societății românești o alternativă la actuala ofertă politică și electorală. Încercăm să fim un partid în care să se regăsească persoanele onorabile din Țară într-un număr cât mai mare, coalizate în jurul unor idei, activități și acțiuni politice subordonate exclusiv ideii de interes național.

Ceilalți doi membri fondatori sunt medicii Efrim Maria Elena și Coja Aurel. Cu alte cuvinte, Partidul Lista Națională este „opera” fraților Coja! Ei sunt membrii fondatori! Acesta este punctul de plecare!

Îi chemăm alături de noi pe toți cei care ne cunosc și au motive să se încreadă în noi! Îi invităm să ia cuvîntul pe toți cei care de-a lungul unei vieți de om au avut ocazia să constate în chip nemijlocit ce este de capul nostru, al fraților Coja. Cine are ceva de reproșat vreunuia dintre noi să nu pregete să facă publică părerea sa despre statura morală și profesională a fraților Coja! Punem la dispoziția acestor rezerve sau dezvăluiri critice mijloacele noastre de a comunica cu publicul. Deocamdată, aceste posibilități includ numai Internetul. Pentru început, este vorba de site-ul www.ioncoja.ro  În curând vor apărea și alte arene pentru dezbateri privitoare la LISTA NAȚIONALĂ, la intențiile noastre, ale celor care ne vom aduna sub stindardul tricolor al PLN! Imediat după obținerea sentinței irevocabile vom declanșa propriu zis activitatea de partid, construcția PLN și elaborarea Listei Naționale. Precum se vede contăm pe o decizie a justiției favorabilă inițiativei noastre. Favorabilă interesului național!

Noi, membrii fondatori ai PLN suntem oameni în vârstă și ne adresăm mai întâi celor de-un leat cu noi. Mulți dintre cei care ar fi primit cu bucurie inițiativa noastră sunt de-acum într-o lume sigur mai bună decât cea în care bunul Dumnezeu ne mai îngăduie o vreme, nu prea îndelungată. De aceea, dar și pentru alte motive, îi așteptăm alături de noi în primul rând pe copiii și nepoții celor care ne-au fost cândva colegi, prieteni, camarazi, vecini, tovarăși... Dumnezeu să-i odihnească! Ne lipsesc atât de mult!...

Lista Națională este deschisă în mod preferențial tineretului, față de care generația noastră se simte vinovată că le lăsăm drept moștenire o Românie mutilată, desfigurată de sărăcie și suferință! Pentru noi, vârstnicii implicați în acest proiect politic, este ultimul tren în care ne mai putem urca. Nu vom merge până la capăt. La stația următoare vom coborî, probabil.

Întemeierea acestui partid ne dă un ultim elan în încercare noastră de a-i ajuta pe copii și nepoții noștri să înțeleagă unde am greșit noi, părinții lor. Întemeiem acest partid în primul și în primul rând pentru a-l lăsa moștenire copiilor și nepoților noștri!

Îi chemăm pe românii de toate vârstele, din toate generațiile, de toate orientările politice, la edificarea unui partid care să ne reprezinte și să ne slujească pe noi, românii, așa cum suntem noi, cu defectele și meritele noastre.

România pe care o lăsăm  moștenire urmașilor noștri este departe de ce am dorit și am visat. Departe de ce ar fi meritat copiii și nepoții noștri. Ne consolează însă, tristă consolare, constatarea că Planeta însăși, Terra noastră străbună, de zeci de ani plutește în derivă, ca o corabie naufragiată, abandonată...

De una singură, România nu a putut evita sistemul, nu a reușit să se izoleze de un context geo-politic permanent ostil, astfel că viitorul la care tragem nădejde nu poate fi realizat decât printr-o amplă resuscitare mondială, europeană!  

Mondializarea care s-a năpustit silnic asupra noastră pentru a ne impune un mod de viață străin de tradițiile și principiile europene, creștine și românești, nu poate fi contracarată decât prin mondializarea valorilor autentice, istoricește verificate și validate, azi pe cale de a fi abandonate, de a fi stigmatizate chiar, în numele unor idealuri denaturate, a unor false principii și repere.

În contextul degringoladei generale, România încă mai păstrează, conservate bine, un mănunchi bogat de tradiții, valori și aspirații specific europene, creștine, românești! Suntem unul dintre partidele politice care ne afirmăm deschis susținerea pentru conservarea și valorificarea acestor bunuri spirituale inestimabile, fără de care identitatea noatră etnică, de europeni, de creștini, ar fi de neconceput!

Ca partid politic ne propunem să facem cunoscut modelul românesc, ca una din puținele soluții aflate la îndemâna omenirii! Ne propunem să ne lepădăm de complexele care în multe ocazii blochează afirmarea senină și fermă a acestui model românesc. Partidul Lista Națională va afirma și va consfinți în termeni clari, inechivoci, în ce constă acest model românesc, ușor de dedus dacă parcurgi spațiul și timpul românesc cu o privire obiectivă, iubitoare de adevăr, liberă de prejudecăți și partizanate penibile! Suntem unul dintre puținele popoare care nu au nimic de ascuns din Istoria lor! Care au numai de câștigat din AFLAREA ADEVĂRULUI!

Omenirea, și mai ales tineretul lumii, stimulat de posibilitățile Internetului, ale computerizării, este tot mai mult preocupată de AFLAREA ADEVĂRULUI! Există însă vaste rețele, bine susținute financiar și logistic, a căror principală preocupare este ASCUNDEREA ADEVĂRULUI!

Ținem să declarăm deschis și cu toată răspunderea că Partidul Lista Națională, deja angajat în această operă numită AFLAREA ADEVĂRULUI, nu vede niciun motiv, niciun interes românesc în ASCUNDEREA ADEVĂRULUI. Dimpotrivă, puține sunt țările și popoarele care au avut mai mult de suferit decât noi de pe urma minciunii, a calomniei, a diversiunilor mediatice de denigrare, de ocultare a adevărului.

În cea mai bună tradiție românească, Partidul Lista Națională vă acționa numai în numele și în serviciul Adevărului!

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Ion Coja
8 februarie 2016





* * *




Programul politic
Doctrina și strategia politică a Partidului
LISTA NAȚIONALĂ

Articol 1
PLN își declară atașamentul total la cauza propășirii României, a poporului român.
PLN își face o preocupare de bază din a identifica care este interesul național românesc în feluritele momente în care Țara sau Partidul au de luat o decizie importantă.

Articolul 2
Cade în sarcina istoriografilor să stabilească pentru fiecare partid istoric în ce măsură a făcut politica interesului național. Noi, atât cât ne vom pricepe, în intenția de a prelua și valorifica tradiția politică românească, vom examina cu imparțialitate ideologiile care au făcut istorie în România, urmând să alegem și să preluăm dintre soluțiile și proiectele încercate până acum numai inițiativele și proiectele care concordă cu interesul național, al Neamului Românesc și al Statului Român. De la caz la caz, analiza noastră va fi cât mai obiectivă, flexibilă, temeinică, transparentă, deschisă dezbaterii publice și din partid, bazată pe cunoașterea datelor reale ale situației în discuție.

Articolul 3
Nu ne considerăm aliatul niciunui partid politic, nu ne considerăm în adversitate cu niciun partid politic care funcționează conform legilor și Constituției României. Putem fi în divergență de păreri sau în acord deplin asupra unor subiecte punctuale, dar sensul major al politicii oricărui partid politic nu poate fi decât conform prevederilor Constituționale. De aceea ne înființăm pentru a contribui la rezolvarea problemelor României, inclusiv prin colaborare cu oricare alte partide. Identitatea noastră doctrinară, ideologică, ne-o afirmăm fără nicio raportare la partidele existente sau mai vechi, de odinioară... Ne raportăm numai la realitatea economică, social-politică din România de azi și constatăm că s-au făcut mari greșeli, că starea națiunii române reclamă o nouă abordare a problemelor, în spiritul unei autentice democrații, al unui autentic stat de drept, al unei autentice responsabilități.

Articolul 4
Aplicarea Constituției României, în litera și spiritul ei, este principala condiție de funcționare pe care PLN și-o asumă. În lupta politică în care sperăm să ne putem angaja  într-un mod onorabil și eficient vom pretinde partidelor aflate în competiția politică același respect pentru legile și Constituția României. Ne situăm automat în raporturi de adversitate cu partidele, organizațiile și persoanele care arată lipsă de respect față de Constituția României, față de legile Țării, față de România și poporul român.

Articolul 5
Chemăm alături de noi pe românii doritori să facă ceva util pentru Țară și Neam. Considerăm că principalele idealuri și ținte pentru care tot românul merită să desfășoare o activitate politică organizată sunt: 
(1) Integritatea teritorială a Țării,
(2) Suveranitatea Statului Român,
(3) Independența economică și politică,
(4) Prosperitatea materială și spirituală a Neamului românesc.
(5) Democrația reală, autentică, activă,
(6) Statul de drept, pus în slujba Patriei, a cetățeanului,
(7) Respectul pentru proprietatea publică și particulară, pentru avuția națională,
(8) Respectul pentru lege și tradiție, pentru datoriile și obligațiile cu care te încarcă condiția de om, de cetățean al României,
(9) Respectul pentru adevărul istoric,
(10) Grija pentru o creștere demografică sănătoasă,
(11) Transparență și moralitate în viața politică și publică,
(12) Buna înțelegere și cooperare între feluritele segmente și fracțiuni sociale, etnice, religioase, culturale, teritoriale etc din România,
(13) Buna înțelegere și concordia cu popoarele lumii, în primul rând cu vecinii.

Articolul 6
Ne propunem să oferim cadrul organizat în care orice român își poate manifesta disponibilitatea de a se dedica unei cauze publice nobile, unor imperative comunitare impersonale! Capacitatea omului, a românului, de a-și depăși orizontul îngust al intereselor de individ, este un atribut nobil, care se dobândește prin educație adecvată în familie, școală și societate. Mizăm pe această disponibilitate a românilor și ne înființăm ca partid pentru a oferi un cadru legal de acțiune și activitate celor care simt nevoia să se dedice cât de cât bunului mers al lucrurilor, pe plan local sau național. În același timp Partidul Lista Națională își propune să fie un spațiu public de educație patriotică și creștină.

Articolul 7
Împărtășim principiul stabilit de Mihai Eminescu și facem din acest principiu piatra unghiulară a construcției politice la care aspirăm:
Chestiunea de căpetenie pentru istoria şi continuitatea de dezvoltare a acestei ţări este ca elementul românesc să rămâie cel determinant, ca el să dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui, înclinările lui oneste şi generoase, bunul lui simţ, c-un cuvînt geniul lui să rămâie şi pe viitor norma de dezvoltare a ţării şi să pătrundă pururea această dezvoltare.”  (Mihai Eminescu)

Articolul 8
Transpus în modul de organizare social-politică a României principiul mai sus enunțat  înseamnă:
-       să susținem proprietatea statului, prin legi care s-o sporească și să drămuiască înstrăinarea acesteia;
-       să sprijinim creșterea avuției publice, garanție a supraviețuirii statului național;
-       să susținem crearea și dezvoltarea unor instituții bancare autohtone independente de finanța mondială, capabile să sprijine firmele și inițiativele românești;
-       să sprijinim cultura națională, fidelă tradiției spirituale românești;
-       să stimulăm creșterea demografică a României, cu precădere a populației majoritare, limitând cât se poate de mult emigrația străină în România.
-       să stabilim prin lege și prin Constituție, în mod clar, care sunt drepturile și obligațiile populației majoritare românești;
-       să menținem o legislație generoasă privitoare la minoritarii etnici din România, în conformitate cu tradiția noastră, pentru a putea cere reciprocitate în privința românilor trăitori în țări străine și supuși dintotdeauna unui regim de deznaționalizare pe care nu-l mai putem accepta sub nicio formă.

Articolul 9
PLN se preocupă ca în climatul social-politic românesc să se simtă în largul lor și compatrioții noștri de altă naționalitate(etnie), cultivând și încurajând loialitatea acestora față de Patrie, oferind temeiuri solide pentru ca fiecare cetățean român, indiferent de etnie, religie, profesie, apartenență politica sau socială, să resimtă cu satisfacție că România este Patria sa unică.
Dintotdeauna, și mai ales după 1990, în România minoritarii etnici și religioși s-au bucurat de un regim de toleranță și îngăduință generoasă, cam fără egal în Europa. De aceea sunt de neînțeles manifestările de șovinism, de rasism și de anti-românism cu care și-au exhibat unii concetățeni precaritatea sufletească, spirituală. Lipsa de loialitate și de respect pentru populația majoritară românească, pentru istoria și cultura românilor, este tot mai vizibilă la unii minoritari, încurajați în nevrednicia lor de atitudinea excesiv de permisivă a autorităților. Autoritățile românești trebuie să se preocupe ca asemenea abateri de la conduita cetățenească normală să fie sancționate cu precădere în interiorul comunității respective. Minoritarii sunt reprezentați în Parlamentul României și la toate celelalte niveluri socio-politice într-o manieră pentru care ar trebui să fie recunoscători societății românești, poporului român, clasei politice românești. E timpul ca ei să înțeleagă că drepturile pe care le au în România atrag obligații de loialitate și respect pentru Țară, pentru majoritatea românească!

Articolul 10
În egală măsură, dacă nu chiar mai mult, trebuie să ne preocupe soarta românilor care trăiesc în afara granițelor Țării și sunt expuși deznaționalizării. Constatăm cu mâhnire că nu a existat niciun guvern până în ziua de azi care să elaboreze o strategie de salvare de la deznaționalizare a acestor români! Vom pretinde reciprocitate în tratamentul de care au parte românii extranei, trans-frontalieri: să li se acorde acestor români drepturile și înlesnirile de care au parte minoritarii etnici din România. Dintotdeauna și mai ales în ultimii 25 de ani, România practică un regim extrem de generos pentru minoritari. Și e bine că o face! Această situație naște obligații precise în toate țările învecinate, cu condiția ca Bucureștiul să pretindă reciprocitate și să adopte o poziție fermă, răspicată. Soarta românilor din străinătate este legată strâns de soarta românilor, în general, a României chiar. Raportul este în mare măsură reciproc! Supraviețuirea și consolidarea cordonului de români din jurul României este o garanție în plus a existenței și supraviețuirii noastre ca stat național suveran într-o lume pornită „să se globalizeze, să se mondializeze”, fără o conștiință clară a semnificației acestor concepte.

Articolul 11
Avem temeiuri de îngrijorare cu privire la viitorul lumii în care trăim. Suntem un popor cu o statalitate veche, de sute de ani, fără întrerupere. Nu a fost ușor să ne păstrăm în istorie cu o identitate proprie inconfundabilă. Existența noastră ca stat și ca națiune este în variate chipuri amenințată. Aceste amenințări trebuie cu atenție identificate, inventariate, analizate fiecare pentru a putea găsi răspunsul potrivit fiecărei „provocări”.
Apartenența noastră la NATO și la Uniunea Europeană ne ajută mult să înlăturăm o bună parte din amenințările amintite. Dar este cazul să gândim cu seriozitate, cu gravitatea cuvenită, și la soluții alternative. Nici lagărul în care s-a construit „comunismul atotbiruitor” nu a rezista prea multe decenii. Chiar în zilele noastre avem a ne confrunta cu dovezi dureroase ale fragilității acestor construcții politice, militare, economice. Este sigur că România și porul român vor supraviețui dispariției Uniunii Europene și Alianței NATO. Cu o condiție însă: să fim realiști și să ne calculăm bine pașii. Motive de încredere prea mare în angajamentele internaționale nu putem avea. Să respectăm tradiția, conform căreia am fost loiali angajamentelor asumate, dar să nu uităm de câte ori alții și-au neglijat angajamentele cu consecințe nefaste, tragice deseori pentru români.
Cu alte cuvinte, în politica externă trebuie să avem pregătite soluții de rezervă, alternative, să nu mizăm totul pe o singură carte! Să ne angajăm în sisteme de alianțe, dar să fim cu mare grijă ca aceste alianțe să nu ne pună în adversitate nemotivată și ne-dorită cu alte state, cu alte entități politice. Nu este o practică bună să pui toate ouăle într-un singur coș!
România și-a dovedit capacitatea diplomatică și inteligența de a întinde punți de înțelegere și colaborare între factori internaționali aparent adversari ireconciliabili. În zilele noastre s-a făcut evident faptul că statele naționale, guvernele acestora, nu sunt singurii factori activi pe scena internațională. Au apărut entități noi, atipice, unele mai discrete, care au un rol tot mai mare în viața internațională. România trebuie să fie bine avizată și informată asupra acestor mutații, care au loc și pe plan economic, pentru a angaja relații și tratative cu factorii de decizie reali, capabili să se angajeze într-un dialog serios, eficient, cu consecințe evidente. România trebuie să ocolească „formele și instituțiile fără conținut” de pe scena internațională, să identifice entitățile care efectiv au un cuvînt de spus în evoluția politică, social-economică, a planetei noastre.

Articolul 12
Sperăm să se revizuiască Constituția României cât mai curând, având a face câteva propuneri pe care le considerăm extrem de importante. Printre aceste propuneri este și aceea de a introduce funcția de vice-președinte al României, ale cărui principale atribuții și răspunderi să privească soarta românilor din afara granițelor României, inclusiv cei din diaspora recent formată, după 1990. În mod deosebit vice-președintele României va avea menirea să acționeze pentru a grăbi Unirea cu Basarabia și Bucovina, pentru anularea consecințelor pactului Molotov – Ribbentrop.
Până la momentul atât de dorit al Unirii, autoritățile românești, precum și fiecare român în parte, au datoria de a sprijini, cu ce poate fiecare, consolidarea conștiinței românești în Bucovina și Basarabia, la toți românii aflați în afara granițelor Țării. Ei trebuie ajutați să ducă o viață cât mai românească, salvându-și limba și tradițiile, fără ca prin asta să-și piardă din loialitatea pe care o datorează țării în care trăiesc.

Articolul 13
Luând aminte la lumea în care trăim și la viitorul previzibil, punem accentul pe necesitatea vitală de a ridica nivelul nostru de spiritualitate și educație, nivelul de religiozitate și bună creștere, în conformitate cu valorile și virtuțile noastre strămoșești, tradiționale: credință, omenie, cinste, onoare, corectitudine, spirit de sacrificiu, bună cuviință, respectul competenței și al meritelor celuilalt, cultul muncii, al solidarității naționale, respectul pentru femei, grija față de copii și bătrâni, față de cei nevoiași. De aceea ne propunem să constituim un partid atractiv în primul rând pentru tineretul român, azi în mare parte debusolat, cum este tineretul de pretutindeni. Prin Regulamentul de aplicare a Statutului și a Programului politic vom impune și stimula prezența masivă a tineretului în structurile de concepție și comandă ale partidului.

Articolul 14
Nu ne propunem să combatem ori să descurajăm vreo ideologie, ci ne propunem să afirmăm și să susținem credința noastră în valorile tradiționale europene și românești, capacitatea acestora de a da un răspuns pertinent și eficient provocărilor din lumea modernă, contemporană. Există un model românesc de afirmare în istorie. Ne propunem să-l definim cât mai exact și să-l oferim ca soluție de viitor în lumea în care trăim, o lume debusolată, dezorientată, descumpănită de eșecurile din ultimii o sută de ani, o lume care încă nu știe încotro s-o apuce. În această lume confuză, avem obligația să rămânem noi înșine, cu tot ce avem în noi mai bun și mai definitoriu, ca sediment istoric de natură spirituală, stilistică, culturală.

Articolul 15
O preocupare aparte vom avea pentru a identifica acțiunile și activitățile ostile neamului românesc, încercările tot mai insistente de a submina temeiurile spirituale ale unității noastre naționale. Se impune conștientizarea publicului românesc asupra marilor provocări cu care ne confruntăm într-un mediu social-politic internațional tot mai nesigur, mai debusolat, mai ostil. Trăim o epocă în care salv-gardarea statului național devine tot mai dificilă, dar și mai imperios necesară pentru existența noastră națională ca popor cu o identitate bine conturată, unică, inconfundabilă. Vom sprijini implicarea României în orice proiect internațional care nu lezează existența și suveranitatea statului român, viitorul nostru ca națiune de sine stătătoare, ca etnie cu o identitate națională unică, inconfundabilă.




Strategia politică a PLN

Articolul 16
Programul politic cuprinde o strategie pe termen scurt - STS și una pe termen lung - STL. Pe termen scurt, ne propunem să participăm cu succes la alegerile din 2016, de aceea nu vom susține – atât cât cuvîntul nostru va conta, ideea unor alegeri anticipate.  În principiu, susținem continuitatea oricărei guvernări care s-a instalat prin respectarea legii și a practicelor democratice.
Programul STS:
Vom declanșa cu prioritate activitatea de identificare a unor candidați valabili pentru alegerile din 2016.
Vom desfășura o activitate de monitorizare strictă, critică, dar binevoitoare, cooperantă, a principalelor instituții ale Statului, în mod deosebit a Parlamentului, a Preșidenției, a Guvernului. Atât cât vom putea și atunci când este cazul ne vom expune părerea în public. Vom încerca însă să avem o relație directă cu instituțiile respective, oferindu-ne bunele servicii.
Vom încerca să identificăm ce posibilități există ca punctul nostru de vedere, atunci când este deosebit de cel oficial, să ajungă a fi cunoscut de public și de cei în principiu interesați ori vizați.
Vom sesiza Curtea Constituțională asupra unor detalii legislative care, după părerea noastră, se abat de la litera și spiritul Constituției. În chestiunea votului secret din Parlament, de exemplu.
Vom stabili o relație specială cu Avocatul Poporului. Considerăm că putem sprijini această instituție să-și valorifice mai bine potențialul deosebit pe care îl are prin lege de a interveni în viața publică, pentru a încuraja și implementa cât mai adânc practicele democratice.
Vom încerca să resuscităm interesul pentru viața politică al unor politicieni de valoare care, probabil din această cauză,  s-au retras din viața publică.
Vom declanșa o vastă și intensă activitate pe Internet, spre a ne face cunoscuți și pentru a identifica posibilii parteneri: comentatori on line, ONG-uri și site-uri cu vocație patriotică, de ținută intelectuală și morală, posibili parteneri! Vom angrena în acestă activitate în primul rând tineri.




Articolul 17
Strategia pe termen lung a Partidului Lista Națională, STL,  este determinată de convingerea noastră că
- România are un potențial a cărui valorificare în folosul poporului român nici pe departe nu se face de câteva secole bune. Mai exact: de pe vremea ultimilor domni pământeni, Brâncoveanu și Cantemir;
- Românii au rezistat celor trei secole de guvernări și politici anti-românești, străine de interesele noastre firești, legitime. E timpul să avem parte de o clasă politică și de o guvernare preocupate de serviciul total în interesul național;
- În lumea de azi nu este un lucru simplu să înțelegi ce anume servește sau nu interesul național. Nu ne considerăm deținătorii înțelesurilor care pot orienta o politică a interesului național. Pe acest subiect pot fi discuții și dispute nesfârșite. Dar există câteva aspecte asupra cărora nu pot exista păreri diferite printre românii cât de cât responsabili de ceea ce fac și vorbesc. Principalul subiect asupra căruia există un consens general este situația demografică a României, a poporului român. Avem de-a face cu o situație mai mult decât îngrijorătoare, iar de 25 de ani guvernele care s-au succedat la putere nu au făcut nimic în acest sens, nici măcar nu au pomenit situația demografică printre problemele României. Cauzele care au generat această problemă sunt mai multe, sunt complexe, încât se poate spune că această problemă nu se poate rezolva decât împreună cu celelalte probleme cu care ne confruntăm: economice, sociale, spirituale.
- Suntem însă însuflețiți de convingerea că potențialul intelectual al profesioniștilor autentici, competenți și dedicați, devotați Neamului, ne va permite să identificăm LINIA NAȚIONALĂ a devenirii noastre, linia potrivită cu potențialul românesc de afirmare în lume. Pe acești specialiști, veritabili înțelepți ai Neamului, îi chemăm să ni se alăture, să fie în fruntea Listei Naționale a bine-voitorilor și a bine-făcătorilor pentru Neamul românesc. Prima mișcare, deja făcută, constă în aprecierea realistă a potențialului de care dispune România și poporul român, națiunea română ca întreg ce cuprinde pe toți cetățenii României.
- Românii, ca înzestrare nativă, genetică, dovedesc aptitudini excepționale pentru era tehnologică în care am intrat abia de câțiva ani, era unei lumi informatizate și computerizate. De această realitate cardinală politicienii români nu sunt conștienți și nu sunt capabili să creeze cadrul politic și juridic care să pună în valoare această oportunitate la scară națională. Ne propunem elaborarea unei strategii naționale de valorificare a potențialului dovedit de români în acest domeniu al viitorului. Acest vast domeniu de creație și activitate va trebui dat pe mâna generațiilor tinere, sub 50 de ani. Este un domeniu care ar putea poziționa România pe un loc de frunte în Europa și în lume.
- Românii pot privi înapoi, la înaintașii lor, cu satisfacția că aceștia s-au numărat printre performerii istoriei universale. Punerea noastră în lumina adevărului istoric va adăuga alte motive de satisfacție și mândrie națională. Ne numărăm printre popoarele care nu au nimic important de ascuns din istoria lor, nimic de mistificat, de denaturat! Adevărul, aflarea adevărului istoric în toată complexitatea și întinderea sa, nu ne îngrijorează, ci dimpotrivă, este un deziderat care trebuie să ne însuflețească pe toți românii. Această situație ne permite asumarea cu seninătate a eșecurilor, a momentelor de slăbiciune, de abdicare de la valorile tradiționale ale lumii românești. Asumarea cu luciditate și umilință creștină a greșelilor și păcatelor din trecut este una din garanțiile unui viitor românesc în demnitate și împlinire de sine.
- Strategia pe termen lung, cu obiective cât mai bine conturate, se va elabora ca proiect până la începerea campaniei electorale din anul 2016, când va fi pusă în discuția publică, a societății românești, a clasei politice. Vom fi dispuși să colaborăm cu orice persoane și entități, inclusiv partide politice, care se vor arăta interesate de obiectivele fixate.
- STL (Strategia pe termen lung) a PLN se va strădui să fie cât mai puțin legată de partid, acordând prioritate Țării. Nu poate exista interes de partid care să intre în divergență cu interesele naționale. În lumea democratică în care românii au decis să trăiască nu se poate imagina o Românie viitoare în afara unui regim parlamentar, rezultat al unor alegeri libere. Asta înseamnă competiție politică, la care să participe mai multe formațiuni politice. Din această perspectivă vom desfășura o activitate minuțios gândită de edificare și creștere a PLN ca partid politic cu rol decisiv în guvernarea României viitoare, capabil să adune și să armonizeze în rândurile sale cele mai performante minți românești, oamenii capabili să se dăruiască „nevoilor cetății”, să le identifice și să le afle soluția.
- Vom avea o grijă deosebită pentru ca orice membru al PLN, din prima clipă a înscrierii în PLN, să primească o însărcinare pe măsura capacităților sale fizice și intelectuale, care să-i dea satisfacția că-și face datoria de om, de român. Nu invităm pe nimeni în PLN pentru a-și primi mai repede vreun drept, ci îi chemăm alături de noi pe românii preocupați de grija că au de achitat niște datorii și obligații cu care i-a încărcat nașterea ca om, ca român, ca cetățean român! 

***


Acest program devine operațional în întregimea sa în momentul când Partidul ajunge la un număr de 1000 de membri plătitori de cotizație.
Doamne, ajută!

Ion Coja







   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Iti multumesc pentru comentariu!