“Marea Revoluţie Socialistă” e de fapt “planul secret Marburg”

7 noiembrie 1917: “Marea Revoluţie Socialistă” e de fapt “planul secret Marburg”

Instaurarea comunismului în Rusia, la 7 noiembrie 1917, nu a fost – câtuşi de puţin – un act spontan, ci rezultatul unui amplu proiect secret (“Planul Marburg”), pregătit minuţios în afară Rusiei. Şi finanţat generos de marii “bancheri internaţionali”. În primul rând de cei de pe Wall Street: Jacob Schiff, J.P. Morgan, Otto Kahn, Paul Warburg, John D. Rockefeller, Edward Henry Harriman, Frank Vanderlip. Finanţarea bolşevicilor de Wall Street era intermediată de bancă suedeză “NYA Banken”, condusă de bancherul promarxist Olof Aschberg.

Dolari pentru revoluţii

La începutul secolului XX, Andrew Carnegie a finanţat un plan secret prin care guvernele statelor importante să fie “comunizate”. Adică trecute, economic, la forma “monopolismului de stat”. Controlat de “bancherii internaţionali” de pe Wall Street, sistemul “monopolismului de stat” le-ar fi permis acestora să trateze economic şi financiar direct cu guvernele impuse de ei prin “revoluţii”.

În 1905, acest sindicat al “bancherilor internaţionali” – sindicat numit, la vremea aceea, la New York, “Trust of money” (“Trustul banilor”) – şi Iacob Schiff au finanţat “duminică sângeroasă” de la St. Petersburg. Revoluţie condusă de un agent al Ohranei (poliţia secretă rusă), Părintele Gapon, şi încheiată cu un eşec. “Trustul banilor” – mai ales “Guaranty Trust” al lui J.P. Morgan – a finanţat revoluţia lui Pancho Villa din Mexic, în urma căreia SUA au luat de la Spania un vast teritoriu.

Apoi, există o documentaţie vastă privind implicarea “bancherilor internaţionali” în revoluţia lui Sun Yat-sen. Charles B. Hill, care conducea trei filiale ale lui “Westinghouse”, a tratat direct cu Sun Yat-sen aspectele financiare ale revoluţiei chineze.

Mai târziu, în 1917, acelaşi Charles B. Hill a folosit filiala “Westinghouse” din Rusia pentru a-i finanţa generos pe bolşevici. În 1923 – când URSS şi-a creat prima bancă internaţională “Ruskombank” – asociatul lui J.P. Morgan, bancherul suedez Olof Aschberg, a devenit Preşedintele băncii sovietice. Iar Max May, vicepreşedinte la “Guaranty Trust” (J.P. Morgan), a preluat funcţia de director al “Ruskombank”. Primul ambasador sovietic în SUA – Ludwig Martens – a fost susţinut financiar de “Guaranty Trust” al lui J.P. Morgan.

Manevrele bancherilor

Prin aceste manevre, “bancherii internaţionali” de pe Wall Street urmăreau să instaureze în Rusia un guvern care să practice “monopolismul de stat”. Astfel că înţelegerile directe cu guvernul sovietic să le garanteze “bancherilor internaţionali” exploatarea pe termen cât mai lung – şi cu garanţii guvernamentale – a fabuloaselor bogăţii ale Rusiei. “Bolşevismul” a fost prima formă de “globalizare” prin crearea unor structuri supranaţionale. Cominternul nu este altceva decât “bunicul” Uniunii Europene.

Un cont pentru “tovarăşul Troţki”

La 21 septembrie 1917, o telegramă de la Stockholm anunţa oficial deschiderea unui cont curent la “NYA Banken” “pentru acţiunile tovarăşului Troţki”. Iată textul:

Stockholm, 21 septembrie 1917, Domnului Rafael Scholan

Stimate tovarăşe,

Casa bancară Warburg, în urma unei telegrame trimise de preşedintele Sindicatului Renano-Westfalian a deschis un cont curent pentru acţiunile tovarăşului Troţki. Un avocat, probabil domnul Kestroff, a primit muniţii, al căror transport, împreună cu banii, l-a organizat… Şi căruia i se va da suma cerută de tovarăşul Troţki.

Îmbrăţişări frăteşti Furstenberg

“Tovarăşul Troţki”, cel la care se referă telegrama, se numea în realitate Leiba Davidovici Bronstein şi era fiul unui negustor originar de lângă Elisabetgrad (Krivoirog – Ucraina). Era însurat cu fiica bancherului Jivtovski, cel care îl pusese în legătură şi cu cercurile bancare de pe Wall Street. În primul rând, cu Iacob Schiff, preşedintele băncii “Kuhn, Loeb & Co”. Iacob – Henry Schiff, născut în 1847 la Frankfurt pe Main (Germania), emigrase în 1865 în America, unde va reuşi, datorită talentului sau financiar, să ajungă în fruntea “Kuhn, Loeb & Co”. Cea care va finanţa reconstrucţia căilor ferate din America (“Union Pacific”), folosind mâna de lucru ieftină, chineză.

Jacob Schiff

În 1904-1905, firma “Kuhn, Loeb & Co” a finanţat Japonia în războiul contra Rusiei, permiţând astfel Japoniei să obţină o victorie care a destabilizat serios Imperiul Rus. Prizonierii ruşi au fost preluaţi apoi de la japonezi de Schiff, iar o parte dintre aceştia, antrenaţi pe un teren aparţinând lui Standard Oil (SUA), îl vor însoţi pe “tovarăşul Troţki” atunci când acesta va reveni de la New York în Rusia, în 1917, la bordul vasului “Cristianja”.

Triumful bolşevismului în Rusia

Din 1916, Iacob Schiff devine principalul conducător al operaţiunii de implantare a bolşevismului în Rusia. Nepotul său, John Schiff, estima în “New York Journal American” (3 februarie 1949): “Bătrânul a cheltuit circa 20.000.000 de dolari pentru triumful final al bolşevismului în Rusia”. O sumă imensă la acea vreme.

Prima revoluţie din Rusia avusese loc, de fapt, în februarie (martie) 1917, sprijinită de G. Buchanan – ambasadorul Angliei la Petersburg – şi avusese un caracter paşnic. Urmărise, între altele, instaurarea în Rusia a unei monarhii constituţionale: ţarul urma să fie controlat de Duma (parlament). Guvernul provizoriu constituit atunci îi cuprindea, între alţii, pe prinţul Lvov, pe istoricul Miliukov şi pe avocatul (social-democrat) A.F. Kerenski. Guvernul provizoriu – de comun acord cu Ţarul Nicolae al II-lea, care abdicase – a propus fratelui acestuia, Marele Duce Mihail, să-i urmeze la tron tarului.

Marele Duce se bucura, în februarie (martie) 1917, de sprijinul soldaţilor, ţăranilor, muncitorilor, ca să nu mai vorbim de clasă conducătoare a Rusiei. El a declinat însă propunerea. Troţki a recunoscut mai târziu, în 1922, într-o scrisoare către S.R. Mstislaviski că: “Revoluţia (din februarie) ne-a surprins în plin somn, că pe fecioarele nebune din Evanghelie”.

Adevărul este că la data veritabilei revoluţii – cea din februarie 1917 – corifeii “revoluţiei” bolşevice din octombrie erau aproape toţi – bine mersi – în Occident: Troţki la New York, iar Lenin ori Zinoviev în Elveţia. Prin refuzul Marelui Duce Mihail de a prelua puterea în Rusia începe ceea ce istoricii numesc perioada de “dvoevlastie” (“dualitate a puterii”) dintre “Comitetul provizoriu al Dumei” (proaspăt constituit) şi “Comitetul executiv provizoriu”. Ceea ce va afecta, treptat, deciziile şi autoritatea guvernului provizoriu.

Bolşevicii, aflaţi atunci aproape toţi în Occident, au “mirosit” momentul favorabil. Dar nu numai ei, cum vom vedea: bancherii de pe Wall Street, interesaţi de bogăţiile enorme ale Rusiei – şi din motive strict militare Germania – sunt cele două forţe care vor facilita bolşevicilor accesul la putere.

Consilierul lui Wilson

Eminenţa cenuşie care a făcut posibilă reîntoarcerea lui Troţki în Rusia din SUA a fost unul dintre cei mai importanţi masoni de stânga ai secolului XX: colonelul Edward Mandel House (în realitate nu era colonel, aşa i se spunea). Fără să intrăm prea mult în detalii, este totuşi cazul să menţionăm că preşedintele american Woodrow Wilson, reales prin diverse manevre în 1916, a fost permanent vidat politic de House, un apropiat al comunităţii bancherilor de pe Wall Street, mai ales al băncii “Kuhn, Loeb & Co”. Preşedintele Wilson însuşi recunoştea: “Domnul House este a doua mea personalitate. El este celălalt ego. Gândurile lui şi ale mele sunt aceleaşi”.

House, un marxist, scrisese, încă din 1912, un roman profetic, “Philip Dru, Administrator”, în care personajul principal, Philip Dru, încerca să instaureze în lume “socialismul aşa cum l-a visat Karl Marx”. Ce-i drept, impozitul pe venit şi ideea de banca centrală fuseseră propuse chiar de Karl Marx în “Manifestul Partidului Comunist”, manifest inspirat de programul “Lojei Iluminaţilor” al lui Weishaupt. Din cele zece puncte ale “Manifestului Partidului Comunist”, punctul al doilea prevedea “un impozit gradat pe venit”, iar punctul al cincilea - “centralizarea creditului în mâinile statului prin intermediul unei bănci naţionale cu capital de stat şi monopol exclusiv”.

Încă înainte de intrarea SUA în război (“provocată” prin incidentul cu vasul “Lusitania”, scufundat de un submarin german, cu 128 de americani morţi), ancheta şi Preşedintele Wilson ascunseseră faptul că “Lusitania” transporta 6 milioane de cartuşe la bord pentru Anglia, în timp ce SUA se declaraseră, oficial, în neutralitate. Colonelul House negociase un acord secret cu Anglia, garantând participarea SUA la război.

În 1917, tot House a format la New York grupul “The Inquiry”, care a eleborat planurile acordului de pace din 1919. Douăzeci de membri ai grupului l-au însoţit apoi pe Preşedintele Wilson la Paris, la Conferinţa de Pace. Printre aceştia, House, bancherii Paul Warburg şi Bernard Baruch. Celebrul punct al Conferinţei – “asociaţia generală a naţiunilor”, din care s-a născut Liga Naţiunilor – a fost tot ideea lui House. Ulterior, House va deveni consilierul lui F.D. Roosevelt.

În 1917, după evenimentele din februarie (martie), House, susţinut de bancherii Iacob Schiff şi Paul Warburg – îl expediază pe Troţki cu un grup de 276 de oameni instruiţi, la bordul vasului “Cristianja” în Rusia, cu misiunea de a-i aduce la putere pe bolşevici.

Un incident este semnificativ: arestat în portul Halifax de către autorităţile canadiene că “anarhist” (3 aprilie 1917), Troţki va fi eliberat urgent la intervenţia personală a colonelului House. Fratele bancherului american Paul Warburg, anume Max Warburg – care era şeful serviciului secret militar german – îl expedia pe Lenin cu un grup de bolşevici, care parazitau de ani de zile în Elveţia, în Rusia. Într-un tren special (“vagonul plumbuit”), în scopul de a organiza la Petersburg o lovitură de stat care să scoată Rusia din război. Bolşevicii urmau apoi să încheie rapid o pace separată cu Germania.