Criza economică, care va dura pînă în 2020, în cele din urmă va remodela harta politică a lumii și va schimba radical echilibrul geopolitic. SUA se vor confrunta cu vremuri grele, iar UE și Ucraina vor înceta să mai existe. O astfel de previziune a făcut celebrul astrolog rus Pavel Globa.
El a menționat că președintele SUA va avea o soartă de neinvidiat, prezisă încă de un astrolog medieval rus. "Încă din 1999 am spus că lumea se va confrunta cu o criză fără precedent, care va începe după venirea celui de-al 44-lea președinte al Statelor Unite", - a spus Globa.
Potrivit acestuia, indicații asupra acestui fapt sînt încă în lucrările din secolul al XVI-lea ale astrologului rus Vasilii Nemcin, care vorbea despre șocurile care vor veni de dincolo de ocean, cînd în țara de peste mări va fi la putere al 44-lea conducător. Nemcin îl numește "omul negru".
"În 1999 eu credeam că "omul negru" este menționat într-un sens alegoric, dar s-a dovedit că "negru" a fost folosit în sens literal. Ca rezultat, am greșit cu cîteva luni, căci criza s-a început cu puțin timp înainte de venirea lui Obama, dar este o eroare permisă", - a spus astrologul.
După cum a menționat astrologul, la general vorbind, " Statele Unite ca principala putere a lumii nu au un mare viitor".
Potrivit lui, un viitor și mai trist așteaptă Uniunea Europeană.
"În locul unei Europe unice vor apărea mai multe asociații. Scandinavia și țările baltice vor forma Uniunea de Nord, care va fi succesoarea Ligii Hanseatice. Franța, Italia și Spania se vor uni în Uniunea Sud-Europeană etc. UE ar putea să rămînă ca formațiune, însă doar pe hîrtie", - a spus Pavel Globa.
În conformitate cu prognoza astrologului, se vor dezintegra și alte alianțe militare și politice. "Blocul NATO nu va ajunge pîna la finalul crizei, inițial consolidîndu-se, dar apoi va înceta să mai existe", - a spus Globa.
Pavel Globa a prezis scindarea Ucrainei în trei părți, spunînd că două dintre ele vor intra în noul Imperiu Rus. "Nu va supraviețui crizei nici Ucraina, care se va dezintegra în trei părți - a spus Globa. – În anul 2014 în Ucraina vor exista două administrații reciproc independente, menținînd în același timp integritatea formală a teritoriului, aproximativ în același format ca și în Republica Moldova. Federația est-ucraineană nu va asculta de Kiev și de facto va deveni parte din Imperiul Rus, iar Crimeea va fi un fel de Cecenia ucraineană".
În conformitate cu prognoza astrologului, 2014 va fi anul în care umanitatea se va apropia de al Treilea război mondial.
"Anul 2014 este periculos, deoarece Uranus este în Berbec, iar această combinație este foarte războinică, - a explicat Pavel Globa. - Mă tem de un război permanent în Orient. Doamne ferește, dacă acest lucru va fi legat cu Iranul, atunci în orice caz, vom obține o adevărată explozie a unui terorism total necontrolat".
XXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXX
Al treilea razboi mondial - cu alta palarie:
Lumea de azi nu reprezinta altceva decat campul de lupta al celui de-al treilea razboi mondial.
Da, oameni buni, traim in mijlocul celui de-al treilea razboi mondial fara sa o stim !
Germania si China au inteles primele ca razboaiele moderne sunt razboaie economice, ca tarile nu pot fi supuse prin violenta, dar pot fi cucerite economic. SUA n-ar fi putut ingenunchea niciodata Vietnamul, n-ar fi putut subjuga niciodata poporul vietnamez, n-ar fi putut niciodata sa-i impuna prin violenta un regim politic. Acest lucru este insa posibil azi, dar nu prin violenta – astazi tarile sint cucerite, popoarele sint subjugate, asuprite la fel ca in Evul Mediu, dar prin mijloace pasnice.
La ora actuala in lume se disting doua mari strategii, doua linii de abordare a viitorului:
q metoda americana care pastreaza linia ideologica clasica, aceea a controlului si dominatiei armate si noua linie,
q metoda chinezo-germana care merge pe o cale nonviolenta, pe o cale pasnica, dar promitatoare de succes.
America plateste un greu tribut lipsei de istorie, de cultura, de civilizatie, de intelepciune – America nu a reusit sa invete de la istorie ca popoarele nu pot fi cucerite prin forta, ca nicio cucerire prin forta nu rezista timpului.
Chinezii si germanii au invatat insa acest lucru de la istorie... ei stiu astazi ca e mult mai ieftin si mai trainic sa cumperi o tara decit sa o bombardezi si sa o distrugi. E ca si cu o femeie... prin forta ai putea sa o posezi, dar nu va fi niciodata a ta... cu o floare, cu un inel, cu un sirag de sticla colorata o poti avea pe tava fizic, sufleteste, dar mai mult, o poti pune sa munceasca pentru tine, sa-ti gateasca, sa spele, sa te maseze si sa-ti creasca copiii de buna voie, cu zambetul pe buze.
Sistemul barbar de dominatie a lumii practicat de americani a dat gres.
America a pierdut deja rolul de conducator al lumii...
DACA SECOLUL 20 A FOST AL AMERICII, SECOLUL 21 ESTE AL CHINEI.
Cum sa mai poti conduce lumea, cum sa-ti impui deciziile in fata Chinei cand guvernul tau datoreaza peste 1.000 miliarde de dolari Chinei ?
Cum sa mai poata manipula SUA voturile in ONU si Consiliul de Securitate cand toti votantii datoreaza bani Chinei ?
Cum sa refuzi China cand esti pasuit la plata datoriei ?
Cum sa refuzi China cand China este cel mai important cotizant la FMI si toata planeta este datoare vanduta la FMI ?
Cum s-a ajuns aici ?
Prin multa intelepciune si strategia luminata a conducatorilor chinezi de la Deng Xiao Ping incoace.
In urma cu 20 ani, China a ales drumul muncii si al sacrificiilor.
China a acumulat putere pe spatele chinezului de rand care a muncit pana la epuizare pentru o farfurie de orez, sacrificand astfel bunastarea poporului in favoarea cresterii puterii statului chinez.
China produce de 20 ani ieftin.
Daca e ieftin, se exporta de 20 ani intr-un ritm indracit catre societatea de consum occidentala...
Statul chinez beneficiaza de sume uriase provenite din exporturi, in timp ce importurile sint mult mai mici.
De 20 ani China are an de an excedente uriase ale balantei comerciale – exporta mult mai mult decit importa.
De 20 ani China strange, acumuleaza bogatiile lumii.
Ce inseamna excedentul balantei comerciale ? Inseamna nimic altceva decat ca bogatia intra in tara ca un fluviu urias de comori.
Ce inseamna deficitul balantei comerciale ? Inseamna ca o tara importa mai mult decat exporta, inseamna ca fluvii de bani se scurg din tara cum ti se scurge apa printre degete, inseamna ca - cel putin teoretic - in anul respectiv sunt mai putini bani, mai putina valoare in tara respectiva. Daca acest deficit nu este datorat investitiilor in tehnologie care sa asigure pe termen scurt inversarea balantei comerciale, tara respectiva pierde bogatie, pierde avutie nationala, pierde in termeni reali nivel de trai.
Acest lucru nu este palpabil, nu se vede, nu se simte concret... cel putin nu imediat, dar daca dintr-o tara ies an de an bani... cu timpul, cel putin in termeni teoretici, raman tot mai putini bani.
Sigur ca acest lucru poate fi compensat prin intrari de bani provenite din investitii straine sau repatrieri de numerar de la cei ce muncesc in strainatate, sau credite internationale, dar sa nu ne furam caciula singuri... investitiile straine, aportul de capital strain e de fapt un rau mai mare decat deficitul balantei comerciale.
Aceste investitii straine inseamna cumparari de terenuri, de exemplu si atunci ai mai pierdut o bucatica de tara... cumparari de resurse si zacaminte minerale si ai mai pierdut o bucatica de tara... fara tancuri si fara bombardamente.
Investitiile straine inseamna fabrici care creeaza profituri, bani care PLEACA DIN TARA LA SFARSITUL FIECARUI AN.
Investitiile straine sint cel mai mare rau al unei tari – pe moment sint un factor pozitiv: intrari de capital, locuri de munca, etc, dar pe termen mediu si lung inseamna robinete cu debite uriase prin care se scurge avutie, nivel de trai al poporului acelei tari.
Acest lucru se intampla datorita profitului repatriat, de cele mai multe ori nici macar impozitat.
China si Germania au inteles aceste lucruri de mult... China si Germania au facut o prioritate nationala din politica de excedent al balantei comerciale si investitiile in tari straine. Astfel, in aceste tari s-au acumulat de la an la an tot mai multe valori din tarile limitrofe la inceput - si pe masura globalizarii, astazi aceste tari sug bogatia intregii planete.
Nu o spun ca pe ceva rau – sunt doar constatari...
Un alt factor important al razboiului economic este DEFICITUL BUGETAR.
La acest capitol China este din nou campioana mondiala.
Daca o tara are deficit bugetar inseamna ca practic cheltuieste mai mult decat cistiga. Asta ce inseamna ? Ca acel popor traieste mai bine decat ar merita conform muncii lui, dar o face pe baza imprumuturilor.
Nu pacaleste pe nimeni – isi fura singur caciula !
Exista astazi tari in care tot poporul ar trebui sa munceasca un an sau mai mult de un an fara sa primeasca nicio retributie ca sa-si poata plati datoria !!! Cum e posibil asta ? Au luat credite si au trait mai bine decat li se cuvenea, dar datoria a ramas, trebuie platita.
Cum o sa o plateasca ? De vazut... Pana una alta sunt pasuiti.
Cine-i pasuieste ? Cel ce i-a imprumutat. Cine i-a imprumutat ? FMI, Banca Mondiala, China, Germania...
Vor sari unii destepti sa spuna ca si SUA. FALS !!!
Cind tu ma creditezi pe mine cu 10 euro, dar datorezi Chinei 100 de euro, se cheama ca in realitate China m-a creditat !
De unde au FMI, Banca Mondiala, bani ? De la tarile care au mai mult decat le trebuie... in mod direct sau indirect, tot de la China si Germania !
In aceste conditii, cine e in spatele acestor institutii de credit, cine detine controlul, puterea ? China si Germania, normal !
Cui da China si Germania credite, pe cine pasuieste la plata datoriilor restante ?
Pe cei cuminti si ascultatori. Adica pe cei ce voteaza asa cum li se cere la ONU, la Consiliul de Securitate si in alte institutii care conduc lumea la ora actuala.
Cui mai dau China si Germania (in mod direct sau indirect) credite si pe cine mai pasuiesc ele ?
Pai, tarile democrate, cooperante, coruptibile, care nu se opun intrarii de capital strain, investitiilor, care nu se opun importurilor de textile si jucarii chinezesti, de autoturisme germane, care nu impoziteaza profitul repatriat al fabricilor germane, etc.
Acestor tari cuminti care au inteles ca e normal ca firmele chineze si germane sa aiba dreptul de a cumpara fabrici si terenuri, de a face afaceri, de a face profit si mai ales de a putea trimite acest profit, cat mai putin impozitat, inapoi in tarile de origine ale investitorilor care din intamplare sunt chiar China si Germania.
Si atunci se creeaza un cerc vicios: tarile slabe au tot mai mare nevoie de ajutor financiar si pe masura ce primesc acest ajutor se afunda tot mai tare si mai tare in mlastina subjugarii.
Alte tari care fac excedente comerciale imense, tari care storc bogatiile planetei indreptand fluviul de valori spre ele, sunt tarile mari exportatoare de petrol.
Aceste tari absorb sume imense de bani din toata lumea - ar fi avut conditii exceptionale de a deveni viitorii stapani ai lumii, dar strategia lor de dezvoltare a fost de cele mai multe ori gresita. Arabii au folosit sumele imense de bani provenite din exportul de hidrocarburi de cele mai multe ori nechibzuit si negandit.
Au investit in echipe de fotbal, autoturisme de lux, in partii de ski in desert, palate, zgarie nori, insule artificiale si alte extravagante lipsite de sens si eficienta.
Daca arabii foloseau banii proveniti din exportul de petrol in scopul dezvoltarii resurselor energetice ale viitorului, astfel incit chiar si atunci cand petrolul se va termina, ei sa ramina regii energiei mondiale (o noua generatie de energie), azi ei ar fi fost stapanii lumii.
Daca in loc sa faca insule artificiale cumparau mine de fier, uraniu, bauxita si cupru in Australia, America de Sud si in Africa, azi ei ar fi fost stapanii lumii. Dar ei au cheltuit avutiile imense ca o femeie cocheta care cheltuieste pe lux si desantare tot ce-i cade in mana.
Tot acest fluviu de bani (valori) ce se scurge de zeci de ani dinspre occident spre orient pentru petrol, minereuri si chinezarii, au dus la actuala criza economica.
Sa ne imaginam ca in occident exista acum 20 ani o suma de bani, sa zicem 100.000 miliarde $, bani ce aveau acoperire in marfuri si valori.
In ultimii 20 ani, din cauza deficitului balantei comerciale dintre occident si orient, o mare parte din acesti bani, daca nu chiar toti, au luat drumul orientului.
Veti spune, bine, dar cum asa, ca noi vedem ca mai sunt bani pe piata ?
Da, mai sunt, dar tot mai putini si cei care sunt, sunt pentru ca marele popor chinez, (dupa ce ne-a luat bani si ne-a dat in schimb tricouri si jucarii care in 1-2 ani au ajuns la groapa de gunoi) ne-a dat o parte din bani inapoi, dar sub forma de imprumut cu care sa acoperim gaurile deficitului balantei comerciale si ale deficitului bugetar. Asa ca banii care sunt azi pe piata sunt mai putini (de aceea este criza) si nici nu mai sunt ai nostri, ci sunt bani luati cu imprumut, mai direct sau mai putin direct, tot de la marele popor chinez.
Si totusi, azi mai avem un semn de intrebare: in lumea noastra nu incap doua sabii intr-o teaca... mai devreme sau mai tirziu, China va ramine singurul stapan.
De ce?
Sa vedem care sint atuurile si punctele slabe ale celor doua tari (adica analiza SWOT):
Atuurile Germaniei:
- Mentalitatea, disciplina, ordinea, seriozitatea, organizarea
Atuurile Chinei:
- Populatia... un sfert din populatia planetei
- Accesul la resurse
- Un teritoriu imens
- Pozitionarea strategica
- Ambitia unui popor ce are in spate un trecut glorios, o istorie si o civilizatie de 5000 de ani
- Spiritul de sacrificiu
- Conducerea autoritara si concentrarea puterii in mainile unui grup restrans
- Legi draconice care pastreaza ordinea si disciplina
- Cea mai evoluata tara in domeniul resurselor energetice alternative
- Un sistem politic mai bine adaptat acestor "vremuri de razboi"
Punctele slabe ale Germaniei:
- Un popor relativ mic... mult mai mic decit cel chinez
- Restrangerea „spatiului vital”
- Sistem politic corupt, perimat, inflexibil, birocratic
- Pierderea autoritatii legii, scaderea permanenta a nivelului de ordine si disciplina datorita legilor proaste care de cele mai multe ori incurajeaza faradelegea, protejeaza infractorul
- Lipsa totala a resurselor de materii prime
- Nationalismul care uneori actioneaza ca o frana de mana
Punctele slabe ale Chinei:
- O relativa ramanere in urma din punct de vedere economic
- Dependenta de resurse minerale externe
China este azi in topul dezvoltarii tehnologiei resurselor de energie regenerabila, a rezolvat problema materiilor prime luand in stapanire aproape in intregime Africa, au toata economia americana la picioare prin datoria imensa pe care statul american o are fata de statul chinez.
Din punct de vedere tehnologic, China este un miracol... adesea orice inventie de pe lumea asta ajunge sa fie pusa in aplicare mai repede in China decat reuseste insusi inventatorul.
Chinezii copiaza, fura, reproduc mai repede decat reuseste inventatorul sa gandeasca... Fara sa inventeze nimic, ei au acces la toate marile descoperiri tehnologice ale lumii. Si furtul poate fi o arta, iar ei sint cei mai mari artisti in acest domeniu !
O alta calitate fantastica a acestui popor este ambitia de a fi primul.
Fiecare chinez in parte vrea sa fie in mod particular primul - oriunde l-ai pune pe chinez, el vrea sa ia locul intai, sa fie cel mai apreciat, sa-i ia locul colegului, sa castige cel mai mult, sa fie "number one". Si pentru a-si atinge scopul, nu are scrupule ! Asta e educatia pe care o primeste, asta e traditia pe care o mosteneste.
Conducerea centralizata a tarii este un factor foarte important... puterea e concentrata in mainile catorva oameni, deciziile se iau repede, fara ezitari, fara tergiversari.
Ordinea si disciplina sint cuvinte de ordine – pedeapsa cu moartea se aplica, omul corect si cinstit e protejat de lege, infractorul, nemernicul, ticalosul nu are niciun drept, spre deosebire de Europa unde infractorul e protejat, iar pagubitul, omul cinstit e discriminat si intimidat.
Europa... lumea in care infractorii au mai multe drepturi decat oamenii cinstiti. Europa... societatea in care pagubitul face puscarie pentru ca a incercat sa-si apere bunurile, casa sau familia, iar infractorul e despagubit pentru prejudiciile suferite.
Europa... lumea in care multi aleg sa devina infractori pentru ca pot sa traiasca mai bine in puscarie decit in libertate.
E imoral, anormal si nedrept, dar asta se intampla intr-o societate in care legile sint facute de infractori si de catre interpusii lor. Asta se intimpla intr-o societate bolnava din cauza unui sistem corupt si murdar pana in maduva oaselor.
Asta se intimpla din cauza unui sistem politic retrograd, invechit, neadaptat la realitatile secolului 21.
GLOBALIZAREA este prost inteleasa astazi. Azi globalizarea inseamna HAOS... amestecarea raselor, libera circulatie, emigratie si haos economic, politic si social. Globalizarea trebuie sa insemne legi unitare la nivelul planetei, ordine, respect fata de valorile umane, protejarea oamenilor buni, corecti, cinstiti si eliminarea ticalosilor.
Globalizarea ar trebui sa insemne armonie legislativa pe toata planeta,
cooperare strinsa si eficienta intre popoare pentru rezolvarea marilor probleme globale, rezolvarea problemelor emigratiei clandestine, eradicarea saraciei, reducerea poluarii si protectia mediului. Asta trebuie sa fie globalizarea – drumul catre o lume mai buna, mai echilibrata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iti multumesc pentru comentariu!