miercuri, 4 iunie 2014

Germania coace destrămarea României. Uneltele transpartinice au fost "activate".


 Un articol îngrijorător la Inpolitics. A se observa că nu este vorba despre vreun demers unguresc care ar intenţiona anexarea (fie ea şi parţială) a Transilvaniei, ci de o serie de acţiuni care urmăresc (într-o primă etapă) fixarea în conştiinţa colectivă a conceptului identitar de "ardelean". Desigur, următorii paşi se pot uşor deduce: regionalizare-federalizare-referendum-secesiune. În paralel cu moşmondirea "SUE". Şi peste tot, participare germană sau austriacă (cea comună cu "reprezentanţii statului", că mai sunt şi acţiuni ungureşti "unilaterale").

Articolul menţionează printre conjuraţi "mediul academic din Cluj" - desigur, o aluzie la Universitatea Babeş-Bolyai, care s-a afirmat de ceva vreme drept un adevărat centru de propagandă antistatală şi antinaţională. La UBB predă Vasile Puşcaş (PSD), negociatorul principal al părţii române la aderarea la UE, care a primit o catedră sponsorizată de UE (de "studii europene" sau cam aşa ceva), şi tot aici a avut loc (în 2008) o conferinţă găzduită de Andrei Marga (PnL), al cărei subiect era destructurarea statelor naţionale şi crearea "Statelor Unite ale Europei" (Conferinţa internaţională România şi viitorul Europei. Contribuţii româneşti la proiectul "Statele Unite ale Europei"). De asemenea, mulţi dintre semnatarii Manifestului regionalizării (din 2001) au avut sau mai au conexiuni la UBB. Apare şi Boc, care este promovat agresiv de postul TV Transilvania Live şi de angajatul acestuia, Sabin Gherman (autorul manifestului "M-am săturat de România", din 1998), în vederea unei eventuale candidaturi prezidenţiale.

Mişcări ciudate in Transilvania: ce jocuri face Emil Boc?

După debarcarea de la 
șefia guvernului și a PDL, Emil Boc a ieșit din lumina reflectoarelor și a tulit-o înapoi, la Cluj, de unde nu se mai prea aude de el, cu excepția opiniilor unora legate de șansele sale la președinția României, în 2014.

Pînă la a ajunge, însă, președintele tuturor românilor, Boc se implică în niște manevre cel puțin dubioase, care lasă loc unor speculații de cu totul altă natură.

Un eveniment care a scăpat atenției presei de la noi s-a petrecut în luna octombrie, la Munchen. Mai precis, despre el s-a scris în cîteva articole de business, dar fără anumite detalii demne de luat în seamă.
Între 7 și 9 octombrie, Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană a organizat pentru a doua oară standul comun al României la EXPO REAL München - cel mai mare târg european pentru proiecte imobiliare şi investiţii la nivel internaţional.

În calitate de expozant s-au aflat firme românești, primării de municipii șamd
scopul fiind promovarea de programe investiţionale. În plus, la ediţia din acest an EXPO REAL și-a propus să aducă în centrul atenţiei ţările din Europa Centrală, Europa de Est şi Sud – Est, ceea ce a făcut ca, în programul de conferinţe al Forumului de Investiţii, aceste ţări să fie plasate în prim-plan.

Potrivit presei de la noi, „România ca destinaţie investiţională” a fost tema majoră propusă pentru conferinţă de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană, prin intermediul căreia s-a dorit trezirea interesului investitorilor străini pentru piaţa românească. Din partea Guvernului României, la conferinţă a participat Costin Mihalache, consilier de stat la Cancelaria Primului Ministru, care a transmis participanţilor disponibilitatea şi dorinţa României de a atrage şi sprijini investitorii străini.

Numai că, în timp ce reprezentantul guvernului 
și cei ai C.C.I. Româno-Germană vorbeau despre oportunitățile de investiții în România, cîțiva pași mai încolo, un stand expozițional măricel avea o cu totul altă viziune (vezi foto).



Mai precis, o serie de companii, plus reprezentan
ți ai administrației locale și județene clujene și ai mediului academic din Cluj s-au reunit într-un stand comun, sub numele generic ”Transylvania Evolution” (Evoluția/Dezvoltarea Transilvaniei) girat de însuși Emil Boc, primarul orașului de pe Someș și de Horea Uioreanu, președintele CJ.

Tot în cadrul evenimentului, a fost organizată o conferin
ță comună cu tema " Transylvania - building an Innovation Region".

Scenariul fusese pregătit din timp, cu grijă, odată ce o decizie a consiliului local Cluj din septembrie aloca bani de la bugetul primăriei lui Boc pentru organizarea standului ”Transylvania Evolution”.
Dacă firmele clujene ar fi promovat strict imaginea municipiului condus de Boc ori a jude
țului în cauză, ar mai fi fost cum ar mai fi fost.

Numai că brandul promovat de ardelenii sus-pomeni
ți a fost al întregii Transilvanii, lucru mai greu explicabil.

De altfel, pe siteul oficial al Transylvania Evolution sunt aruncate, ca într-o doară, informa
ții precum cea conform căreia PIB-ul pe cap de locuitor din Transilvania este cu 10 procente mai mare decît media țării, ori că Transilvania are un aport la PIB-ul național de peste 35% din totalul acestuia.
Încă mai grav, la standul de la Munchen 
și în pliantele publicitare distribuite zecilor de mii de vizitatori, harta Transilvaniei era atent decupată și mărită în raport cu restul țării (vezi foto).


Vasăzică, noua strategie de imagine a României este promovarea pe bucăți?
Interesant, mai ales din partea unui politician, Emil Boc, căruia în mod oficial (
și neconstituțional) i s-a cedat acum un an de către șeful statului dreptul de primi onorul de Ziua Marii Uniri.

Situa
ția este cu atît mai delicată cu cît Estul Europei a reînceput să fiarbă, și se vorbește tot mai intens de revenirea Moldovei la România, dar și de un posibil referendum prin care Transilvania ar putea deveni provincie de sine stătătoare, după modelul referendumului scoțian, programat anul viitor.

Cînd la un eveniment de dimensiunile Expo Real Munchen, ultramediatizat în cercurile economice mari ale lumii – 
și încă la o ediție care urmărea oficial promovarea aparte a statelor din Est - se face un asemenea lobby pentru provincia istorică Transilvania în dauna României, în ansamblu, ceva nu e în regulă oricît de relaxat ai privi situația.

În aceste condi
ții, se pune întrebarea legitimă: ce jocuri oculte se fac în Transilvania?

6 comentarii:

  1. Interesant! Intrebarea e: ce au facut guvernele de la Bucuresti in toti acesti ani? S-au bucurat ca investitiile din Transilvania sunt o sursa de impozite si taxe, in loc sa dezvolte strategii reale pentru investitii pe intreg teritoriul Romaniei....dar e greu, trebuie sa faca, in primul rand autostrazi (Imperiul Roman asta facea prima data, intr-un teritoriu nou cucerit), deci revenim la ,,vechile probleme"... Nimeni nu iti vrea binele ,dezinteresat, au fost si sunt situatii, cand investitori au plecat pentru ca nu ,,s-au inteles la pret" cu alesii locali.....cine e de vina? Ce facem noi, cei de dincoace de munti: sa moara capra vecinului sau ne apucam si noi de crescut capre, ca sa-l ajungem din urma?

    RăspundețiȘtergere
  2. Articolul are o viziune unilaterala,pune sub lupa doar PDL-ul sau cel putin asa se vrea.As vrea sa vad si ce-a facut PSD-ul in Translivania! De exemplu,chestiunea cu tiganii din centrul Timisoarei. Apoi putem avea o viziune complexa despre cine si cum vrea dezmembrarea Romaniei.

    RăspundețiȘtergere
  3. tiganii au cumparat centrul in majoritatea oraselor din tara, cat despre guvern...el vinde pentru propriile buzubare orice....eu as intreba NOI, NOI CE ASTEPTAM ?! SA RAMANEM FARA EA ?!

    RăspundețiȘtergere
  4. Am ramas demult fara tara!

    RăspundețiȘtergere
  5. 4. Săraci în ţară bogată!
    (munţi noştri)
    “Munții noștri aur poartă,
    Noi cerșim din poartă-n poartă.”
    De-am închide-a Țării poartă,
    Alții ne-ar cerși la Poartă!

    Însă Hoții-s chiar din Țara
    Trădători la cei de-afară!
    Doamne Iartă-i! Ești în Drept!
    Însă Du-i hăt în deșert!
    Doamne, Dă-i la Neam unire
    Și Dă-i demnă cârmuire.
    Că-i prea mult blajin și laș
    Și supus stă la borfași!

    O Neam românesc din Daci
    Nu mai cerși doar pozmaci
    Ci Ridică-te creștin
    Ca să scapi de cel Hain!
    (7. 08.1964)
    P.S.
    _Rostirea “Munţi noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă” este creată ca un strigăt de durere, de către românii trăitorii în Ţara Moţilor, cunoscută sub numele de “Munţii metaliferi” şi “Cuatrulaterul de aur”
    _Avram Iancu o rosteşte public pentru prima oară;
    _Octavian Goga o aşează ca Motto;
    Sunt în armată, în Ineu, dincolo de Criş, la o unitate specială, este timpul când inspirat de acest aforism, isvorât din realitatea neamului meu român, am scris această poezie.
    Trebuie să recunosc că, deşi port dispreţ faţă de ideologia satanică şi dezumanizatoare însumată în bolşevism comunismul ateu, sunt plăcut surprin de atitudinea comunistului Dej care a decis ca să nu se mai exporte ceriale şi alimente, precum nici resurse naturale către U.R.S.S. decât la cursul stabilit de bursa internaţională.
    Cunosc perioada cartelelor (pâne, alimente, îmbrăcăminte şi încălţăminte) impuse ca necesar imediat după război, când pentru a putea achita cheltuielile de război, impuse României, neamul român a cunoscut o sărăcie lucie.
    În acest an s-a încheiat achitarea enormului tribut impus românilor de U.R.S.S-ului (cheltuielile de război impuse de către Stalin în cârdăşie cu pretinsele mari puteri ale occidentului, după înfrângerea Germaniei)

    RăspundețiȘtergere
  6. In primul rand, rupeti-i gatul lui S.Gherman, ala ce tot mananca cacat pe LOOK-tv. Nu va pleca nimic din Romania, nici un petec de pamant !

    RăspundețiȘtergere

Iti multumesc pentru comentariu!