Implicarea militarilor în evenimentele din decembrie 1989 reperezintă probabil cea mai neagră perioadă
din istoria armatei române.Militarii s-au confruntat în această perioadă cu o
gravă problemă de conştiinţă. Juraseră credinţă poporului român, dar şi să
execute întocmai ordinele comandantului suprem. Poporul se revoltase împotriva
conducătorului” mult iubit”, iar acesta
a ordonat armatei, ca şi forţelor Ministerului de Interne şi Gărzilor
Patriotice, să acţioneze cu fermitate pentru restabilirea ordinii şi liniştii
publice. Atunci ar fi trebuit să intervină în joc conducătorii militari, care
să-şi asume responsabilitatea unei poziţii tranşante. Obedienţa faţă de Nicolae Ceauşescu,
preocuparea pentu a-şi salva propria
piele şi implicarea unora dintre ei în
lovitura de stat organizată şi
coordonată de forţe externe, vor sta la baza tragediei în care au fost
implicaţi militarii români în această
perioadă. Voi prezenta în continuare câteva aspecte mai puţin cunoscute din activitatea generalilor cu mari responsabilităţi militare
în această perioadă.
Generalul Vasile Milea
Generalul Vasile
Milea a fost perceput ca o personalitate
obedientă faţă de Nicolae Ceauşescu. Semnificativă , în acest sens, este
cuvântarea acestuia la Congresul al XIV –lea PCR:”Este pentru mine o mare cinste şi onoare de a
exprima în faţa Congresului gândul şi voinţa întregii armate de a susţine cu
însufleţire şi ardoare, în deplin consens cu întregul popor, realegerea în
funcţia de secretar general al partidului, a încercatului militant communist- o
personalitate de excepţie între marile personalităţi ale neamului românesc, de
numele şi faptele căruia sunt legate impunătoarele realizări ale acestei epoci
fără precedent în istoria multimilinară
a poporului nostrum, a luptătorului neînfricatpentru apărarea
independenţei naţionale, a dreptului sacru al poporului roman de a-şi făuri, în
libertate şi demnitate propriul destin – tovarăşul Nicolae Ceauşescu(…) Din
magistralul Raport prezentat Congresului înţelegem profund că datoria supremeă
a oştirii este aceea de a fi gata oricând, la chemarea patriei şi la ordinul
comandantului suprem, să apere, împreună cu întregul popor, cuceririle
socialiste, integritatea teritorială şi independenţa naţiunii române şi ne
angajăm solemn în faţa Congresului, a dumneavoastră , mult iubite şi stimate
tovarăşe secretar general, că vom face totul pentru a onora şi îndeplini cu
demnitate sarcinile ce ne revin, cu nestrămutată convingere că numai în acest
fel vom servi cu credinţă poporul, socialismul, patria noastră liberă şi
independentă- Republica Socialistă România”
Generalul a ţinut
acest discurs, cunoscând în detaliu ceea ce se pregătea României,
fiind beneficiarul informaţiilor
transmise de ataşaţii militari din Ungaria şi Iugoslavia, Aparent,, în
decembrie 1989, generalul şi-a respectat angajamentul făcut, transformând armata română în principala
forţă de represiune prin:
-
Emiterea
“Precizărilor în 14 puncte”, la 17
decembrie 1989, ora 13.30, prin care
ordona executarea focului de armă împotriva demonstranţilor. Acest ordin a fost emis cu mult înaintea Şedinţei
CPEX, care s-a desfăşurat în jurul orei 17.00;
-
Ordonarea,
în ziua de 21 decembrie 1989, participării trupelor din Arad, Braşov, Cluj,
Târgu Mureş, Alba Iulia şi Sibiu, la
interzicerea şi ulterior reprimarea demonstraţiilor, cu toate că era la
curent cu urmările ordinelor date şi cu situaţia existentă la Timişoara;
-
Ordonarea participării militarilor din garnizoana
Bucureşti la reprimarea manifestaţiilor din zilele de 21 şi 22 decembrie 1989.
Pentru aceste fapte
a fost avansat post mortem la gradul de
general de armată prin Decretul nr.16 al
preşedintelui Consiliului Frontului Salvării
Naţionale din data de 28 decembrie 1989. Va
fi înmormântat cu onoruri militare.
Ulterior au apărut o
serie de informaţii care schimbă percepţia acţiunilor acestuia pe timpul
evenimentelor şi explică plauzibil cauza morţii acestuia.
În decembrie 2007 ,
la Cercul Militar Constanţa , cu ocazia lansării lucrării colonelului Alecsandru
Bălan intitulată “Generalul Vasile Milea”, în prezenţa unui număr important de
cadre militare în rezervă şi în
retragere, domnul gen. bg. dr. Ion Cârciumaru , fost senator PRM, a
făcut o declaraţie surprinzătoare. Acesta
a arătat că, în ziua de 14 decembrie 1989, la prânz, în anticamera biroului ministrului apărării
naţionale, a participat la o întâlnire a acestuia cu generalii Iulian Topliceanu şi Iulian Vlad. Cu această
ocazie s-a discutat despre o lovitură de
stat militară, în urma căreia armata să
preia conducerea în România pentru doi ani, după care să o predea civililor.
Intrigat de această declaraţie am stabilit o întâlnire cu domnul general pentru
a afla mai multe detalii despre acest eveniment. Ne-am întâlnit la locuinţa sa
din Constanţa, ocazie cu care acesta mi-a relatat despre această întâlnire de taină şi
convingerea sa că generalul Vasile Milea a fost asasinat. Am convenit ca domnia
sa să mă ajute în realizarea unei lucrări despre generalul Vasile Milea, având
în vedere că a fost un apropiat al familiei acestuia. În această lucrare urma
ca eu să am deplina posibilitate să prezint
toate aspectele pozitive
şi negative care ar fi rezultat pe timpul documentării. În perioada următoare
mi-am dat seama că nu voi putea avea acces la unele documente relevante care să îmi permită
elaborarea unei lucrări veridice şi am
renunţat la proiect.
Peste câţiva ani, în ziarul Tricolorul din 26 octombrie 2011, va apărea
următoarea mărturie a gen. bg. dr.Ion Cârciumaru, ” În ziua de 17 decembrie 1989, în încăperea în care
se odihnea generalul Vasile Milea, din M.Ap.N., am fost martor al unui
eveniment deosebit de important: Milea şi Postelnicu au discutat, timp de 2
ore, despre intenţia de a da o lovitură de stat militară. Nu s-au ferit de
mine, au vorbit deschis. Am înţeles că ei aveau acordul ruşilor, în special
prin relaţiile pe care şi le făcuse Milea. În mod concret, cei doi (care
conduceau ministerele-cheie ale ţării) au pus la cale înlăturarea, pe
cale paşnică, a lui Nicolae Ceauşescu şi preluarea Puterii de către un Comitet
Militar. Acesta ar fi urmat să conducă România timp de 2 ani, pînă la
liniştirea situaţiei, timp în care s-ar fi înfiripat libertăţile democratice şi
ar fi prins viaţă partidele politice, dar în mod civilizat, nu anarhic, nu prin
demonstraţii interminabile şi lupte de stradă. După 2 ani, s-ar fi organizat
alegeri libere şi militarI s-ar fi retras. ”
Deosebirile între
cele două variante pot fi cauzate de unele erori în datarea evenimentului datorate vârstei domnului gen.bg. dr. Ion
Cârciumaru sau perioadei mari de
timp scursă de la data desfăşurării acestuia.Este posibil până la proba contrarie, să fi avut loc două întâlniri, la care să fi
participat separat persoanele indicate. Interesant este faptul că nimeni nu a
dezminţit desfăşurarea
evenimentului relatat în ziarul
Tricolorul.
Ideea că gen. Vasile
Milea căuta o soluţie la evenimentele
care urmau să se desfăşoare este susţinută de o
altă mărturie surprinzătoare, aparţinând
viceamiralului Constantin Iordache.
Acesta arătă că în ziua de 15 decembrie 1989, după amiaza , la terminarea şedinţei Consiliului de Conducere
al Ministerului Apărării Naţionale, a fost invitat să se întâlnească la sediul
ministerului cu generalul Milea. După ce a petrecut mai multe ore în
anticameră, în jurul orei 20.00, a fost
primit de ministru care a cerut să-i
prezinte situaţia din Marina Militară şi din oraşele Dobrogei. După 20-25 de minute de discuţii,
întrevederea s-a terminat brusc, argumentul ministrului fiind următorul:”Îmi pare rău că nu putem sta mai mult de vorbă,
dar trebuie să vină la mine tovarăşul Mazilu.Eu pentru că nu ştiam cine este
acest Mazilu, l-am întrebat:Cel care a scris Dreptul Maritim
Internaţional?”Mi-a răspuns:Da, el este. A apărut în uşă unul dintre
aghiotanţi, care i-a raportat că tov. Mazilu se îndreaptă spre minister”
În continuare viceamiralu Constantin Iordache arată că:”Nu ştiu ce a discutat Dumitru Mazilu cu generalul
Milea. Se ştie că după 22 decembrie, Dumitru Mazilu a fost una din
personalităţile marcante ale noii conduceri de stat a României şi că la
funeralile care i s-au făcut generalului Milea, în holul Academiei Militare din
Bucureşti, cel care a rostit panegericul a fost tocmai Dumitru Mazilu.”
Acelaşi amiral arată că a relatat acest episod membrilor Comisia parlamentare care cerceta
evenimentele din decembrie 1989 .”Toţi
s-au mirat că generalul Milea a avut această întâlnire cu Dumitru Mazilu, care
atunci era considerat un dizident şi era pus pus sub urmărire.”
În mai 1989 , din ordinal gen. Vasile Milea, are loc cea mai
bizară rocadă de cadre din armata română, care nu a fost analizată de istoricii
şi analiştii militari. Patru tineri ofiţeri , toţi şefi de stat major ai
unor divizii, sunt mutaţi, fără nicio
justificare, astfel:
-
Lt.col. Zeca Constantin- de la Constanţa la Timişoara, asigurând prin
cumul şi funcţia de comandant al
Diviziei 18 Mecanizate
-
Lt.col. Cioară Ion – de la Cluj la Iaşi,
asigurând prin cumul şi funcţia de
comandant al Diviziei 10 Mecanizate
-
Mr. Cheptene Viorel - de la Iaşi la Constanţala, la Divizia 9
Mecanizată, comandată de gen. Popa George
-
Mr. Bădălan Eugen – de la Brăila la Oradea, la
Divizia 11 Mecanizată, comandată de gen. Şchiopu Nicolae.
Este foarte posibil ca ministrul apărării ,având în vedere
ce urma să se întâmple, să-şi fi plasat
în zonele deosebit de sensibile oameni de încredere. O altă variant ă de luat
în seamă ar consta în plasarea acestor
ofiţeri în zone în care nu aveau rude, prieteni, pentru a exista garanţia
executării ordineleor de executare a
represiunii. Cert, este că aceşti tineri ofiţeri, unii implicaţi
în represiunea din perioada 16-22 decembrie, ordonată şi coordonată de Vasile Milea, imediat după
evenimente, au avut ascensiuni
spectaculoase. Din închisoare Ion Coman se lamenta:”De trei ani de zile sunt în zeghe de deţinut
politic, pentru că nu pot să fiu de drept comun, şi alţii, care au fost acolo,
au primit două , trei grade”.
Generalul Ion
Hortopan
Col.(r)Nicolae Diaconescu, ofiţerul care la Arad, în ziua de 21 decembrie
1989, a refuzat să execute ordinul dat
de mr. Eugen Bădălan de a acţiona în forţă împotriva demonstranţilor, îşi
aminteşte un eveniment, cel puţin ciudat,
petrecut la începutul lunii decembrie 1989.
Căpitanul Neculae Diaconescu, şeful de stat major al Şcolii
de Ofiţeri în Rezervă din Lipova, a fost chemat în ziua de 6 decembrie
1989 la raportul generalului Ion
Hortopan, comandantul Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor (CIT). A fost
primit în biroul acestuia,
generalul fiind îmbrăcat civil.
În încăpere se mai aflau trei persoane
civile. La un moment dat , generalul a
părăsit încăperea, căpitanul rămânând singur cu aceşti civili, care au început
să se intereseze de situaţia încadrării şi înzestrării şcolii, despre
întreprinderile din zonă şi moralul
locuitorilor. Căpitanul Diaconescu a înţeles
în urma acestei discuţii, că cei
cu care discuta erau din structurile de contrainformaţii militare sau de la misiuni speciale. La un
moment dat, a fost întrebat dacă
cunoaşte Timioşoara, La răspunsul afirmativ al acestuia, dat fiind faptul că a
lucrat în perioada 1971-1972 în această garnizoană, unul dintre civili i-a
făcut următoarele precizări:”Ia să vă
faceţi mai mult timp şi să vă mai duceţi
în Timişoara, pe Calea Lipovei, pe Calea Girocului!” A mai fost sfătuit:” să cunoaşteţi bine
totul, pentru că nişte elemente destabilizatoare, intenţionează să ajungă la
acţiuni necugetate;ştiţi ce s-a întâmplat în Polonia, ştiţi ce s-a întâmplat în
cutare sau cutare ţară vecină”. Ma târziu, după desfăşurarea evenimentelor , căpitanul Neculae Diaconescu a
înţeles că a fost planificat să acţioneze la Timişoara, dar pe parcursul
desfăşurării evenimentelor cineva a
renunţat la această hotărâre. Elevii din Lipova
au fost trimişi în data de 21
decembrie 1989 să acţioneze împotriva demonstranţilor din Arad. Interesant este
faptul că nişte civili , în biroul unuia
dintre comandaţii importanţi ai armatei, recomandă şefului de stat major al
unei unităţi militare, să execute
recunoşteri în două zone ale municipiului Timişoara, unde, peste aproximativ două
săptămâni, în noaptea de 17/18
decembrie 1989 , s-au produs incidente
soldate cu un mare număr de victime în rândul demonstranţilor.
Trebuie amintit
faptul că generalu Ion Hortopan împreună
cu generalul Vasile Milea, au coordonat, în noaptea de 21/22 decembrie distrugerea “baricadei de la Inter” soldată cu 49 de morţi şi sute de răniţi.Surprinzător, generalul Ion Hortopan nu a fost avansat în grad
şi funcţie de noile autorităţi, fiind trecut în rezervă prin Decretul nr.137
din 24 februarie 1990 al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională. Niciodată nu va fi anchetat pentru implicarea în represiunea din
decembrie 1989. A încetat din viață la data de 6 aprilie 2000, fiind
înmormântat cu onoruri militare.
Generalu Victor Atanasie Stănculescu
După fuga lui
Nicolae Ceauşescu, omul momentului devine gen. Victor Atanasie Stănculescu. El
nu a dat nicio lovitură de stat, cum sunt tentaţi să prezinte desfăşurarea
evenimentelor unii istorici sau jurnalişti, ci a luat toate măsurile pentru
respectarea planului privind înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu şi preluarea
puterii de către gruparea agreată şi susţinută de Moscova. Nu putem fi aşa
naivi să credem că cei care au planificatdesfăşurarea evenimentelor au lăsat la
voia întâmplării etapa cea mai importantă, preluarea puterii. Că absolute
întâmplător gen. Victor Atanasie Stănculescu, din multiplele variante de
acţiune pe care le avea la dispoziţie, a ales să predea puterea grupării
Iliescu, considerându-l pe acesta cel mai viabil conducător posibil.
Scenariul iniţial
prevedea izbucnirea conflictului între
arnată şi securitate. În ziua
ziua de 21 decembrie 1989 ,ora
17.00, Radu Ioanid anunţa la Radio Europa Liberă că în oraşele din vestul
Românie au fost semnalate ciocniri între armată şi securitate. Informaţia era falsă, dar ea
prefigura desfăşurarea viitoare a evenimentelor.
Gen. Victor Atanasie
Stănculescu este cel care face posibilă izbucnirea conflictelor între armată şi
securitate, în principal prin emiterea
Notei Telefonice nr. 39, în ziua de 22 decembrie 1989, ora 13.30. Deşi
unii conducători militari cereau ca armata să rămână în cazărmi, acesta ordonă
ieşirea militarilor pentru paza şi apărarea unor obiective importante, la
solicitarea noilor autorităţilor în curs de instalare.
În această notă
telefonică există o prevedere foarte
interesantă:
subunităţile care vor asigura
paza acestor obiective”să nu tragă
decât în situaţia în care sunt atacate de grupuri înarmate cu arme de foc”
Se impun cel puţin
câteva întrebări:
-
Ce informaţii a avut generalul când a emis acest
ordin ? În niciuna din
intervenţiile sale ulterioare, acesta nu
dă absolut niciun detaliu referitor la
acest aspect.
-
În nota telefonică nu se face nicio referire la
componenţa grupurilor înarmate, lăsând pe cei care executau misiunile de pază
să-şi identifice inamicul, ceea ce este foarte grav.
-
De ce această notă
telefonică nu s-a prelucrat cu militarii plecaţi în astfel de misiuni? Nota telefonică care cuprindea “Precizările
în 14 puncte ”a generalului Vasile Milea , a fost prelucrată în detaliu
tuturor militarilor înainte de a părăsi
cazărmile, trimişi fiind să acţioneze împotriva demonstranţilor.Militarii
trimişi să apere diferite obiective vor afla
mult după desfăşurarea evenimentelor despre conţinutul acestei note telefonice.
Este evident că singurii din România care aveau armament şi muniţie la 22
decembrie 1989, în afara militarilor M.Ap.N., erau militarii aparţinând
Ministerului de Interne.
Tot din ordinul gen.
Victor Atanasie Stănculescu, la Sibiu, lt.col. Aurel Dragomir, “se apără”
trăgând cu toate categoriile de armament
asupra Inspectoratului Judeţean al M.I. La ora 15.00 gen Ştefan Guşă ordonă din studioul
TVR ca şcolile militare din Sibiu şi celelalte unităţi militare din oraş să se
retragă imediat în cazărmi şi să “nu
mai tragă absolut niciun foc
” , dar gen. Victor
Atanasie Stănculescu ordonă continuarea atacurilor asupra obiectivelor
aparţinând MI. Generalul trebuia să-şi îndeplinească misiunea altfel , instigatorii din televiziune, nemaiavând cu
ce impresiona milioanele de români naivi.
Pentru faptele sale, la 28 decembrie 1989,
generalul este avansat la gradul de general colonel şi numit ministru al
economiei naţionale, prin decrete
semnate de către Ion Iliescu,
preşedintele Consiliului
Frontului Salvării Naţionale. La 15 octombrie 2008 a fost condamnat la 15 ani
de închisoare pentru implicarea în represiunea de la Timişoara şi a fost
degradat la gradul de soldat.
Generalul Mihai Chiţac
Generalul Mihai Chitac a condus, în ziua de 18
decembrie 1989, represiunea în zona Catedralei din Timişoara soldată cu trei
morţi şi 5 răniţi. În ziua
de 22 decembrie, apare la Televiziune Română, devenită “liberă”, alături de Petre Roman şi gen.
Gheorghe Voinea, comandantul Armatei
I-a, având o intervenţie
controversată, între orele 14.00-14.15.
Cu această ocazie, după ce îi roagă pe comandanţi “să nu ordone represalii împotriva populaţiei”, cere tuturor militarilor din M.Ap.N. şi MI
“să sprijine actuala orientare
politică în ţara noastră”
şi “să fie în măsură oricând să
dea o contralovitură, o ripostă hotărâtă oricăror ar încerca… acelora care ar
încerca să zdruncine nouă orientare politică, socialist democratică în ţara
noastră”. Din această
intervenţie se observă cu uşurinţă că generalul habar nu avea ce se întâmpla în
armată. Niciun general al armatei române nu şi-ar fi permis la acel moment să
ordone executarea unor represalii împoriva populaţiei care manifesta în stradă.
Generalul trebuia să arate că există încă forţe devotate lui Nicolae Ceauşescu.
La fel ca gen. Nicolae Militaru care ordona oprirea măcelului! Măcel care nu a
existat decât în mintea lui! Se pregătea terenul pentru apariţia temuţilor şi invizibililor terorişti care
trag din toate poziţiile împotriva oricui ,dar nu şi împotriva noilor
conducători!
Foarte important Important este
faptul că generalu Chiţac cunoştea noua orientare politică a ţării, care
era în totală contradicţie cu ce scanadau tinerii în stradă:”Fără
comunişti!”
Gen. Mihai Chiţac, urmare a acestor acţiuni
controversate, la data de 28 decembrie 1989, este avansat la gradul de general colonel şi numit în funcţia
de ministru de interne, prin decrete
semnate de Ion Iliescu, preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale. La 15 octombrie 2008 a fost
condamnat la 15 ani de închisoare şi degradat la gradul de soldat. A
decedat la 1 noiembrie 2010.
Col.(r) Remus Macovei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iti multumesc pentru comentariu!