Dezvăluiri incendiare din interiorul Serviciului de Informații Externe

Dezvăluiri incendiare din interiorul Serviciului de Informații Externe

Postat la: 17.07.2013 - 12:04 | Scris de: Ion Teleanu

1

• 
• 

•  
•  
•  

•  
•  

De vreo zece zile, Serviciul de Informaţii Externe este zguduit de dezvăluirile colonelului în rezervă Cornel Nemetzi,  fost şef al spionajului pe Europa din perioada 1990-1997 • El susţine că "reţeaua spionilor români din SUA a fost trădată şi anihilată încă din 1992" pe vremea când Ioan Talpeş era directorul SIE • Ioan Talpeş mai este acuzat că "a lichidat întreaga reţea de ofiţeri speciali din Germania" • "Doi indivizi care şi-au legat numele de distrugerea reţelei de ofiţeri şi referenţi  avuţi de România în străinătate: Biriş Cornel şi Talpeş Ioan" • Cornel Nemetzi afirmă că Ion liescu şi Petre Român l-au reactivat pe Mihai Caraman • Fostul spion român a alcătuit şi un top al trădătorilor români adevăraţi şi un altul al trădătorilor virtuali

La ora actuală, Serviciul de Informaţii Externe este un butoi de pulbere. Colonelul în rezervă Cornel Nemetzi, fost şef al serviciului de spionaj clasic pe Europa din cadrul SIE, în perioada aprilie 1990 - decembrie 1997, şi-a publicat memoriile la Editura Marist din Baia Mare. Cartea denumită "Ultimul Curier Ilegal. Memoriile unui spion român" dezvăluie perioada petrecută de către acesta în cadrul SIE, adică între 1971 şi 1997. "Datele pe care le prezint sunt evenimente şi întâmplări trăite de către mine în proporţie de peste 90%, iar restul, fapte şi acţiuni relatate de foşti colegi şi cunoscuţi. Lucrarea ar putea fi considerată ca un adevărat manual de spionaj clasic, întrucât ea prezintă destul de detaliat "ABC-ul" muncii de spionaj, adică modul de recrutare, pregătire, verificare şi testarea agenţilor, căile de trimitere în misiune externă, mijloace de legătură cu reţeaua informativă, explicarea unor noţiuni specifice muncii specifice".

"Onoarea nu se pierde decât o singură dată"

Cornel Nemetzi îi anunţă pe cititori: "I-am prezentat pe foştii mei şefi şi colegi aşa cum i-am cunoscut şi perceput eu în mod nemijlocit, iar pe cei cu care nu am avut contact, aşa cum mi-au fost prezentaţi de către persoanele apropiate". De ce cartea poartă numele de "Ultimul curier ilegal"? Pentru că acesta a fost ultimul specialist pregătit, instruit şi folosit cu succes în munca de legătură cu cadrele şi sursele speciale, fiind totodată ultimul ofiţer din aparatul de informaţii externe care a susţinut biografii ale unor cluburi străine, a efectuat deplasări externe şi misiuni de spionaj, folosind paşapoarte străine contrafăcute. Memoriile lui Cornel Nemetzi sunt crude şi la obiect. El nu iartă pe nimeni, fie că era vorba de foştii lui şefi din vârful spionajului românesc, sau de colegi ori subalterni. Multe dintre personajele ante şi post decembriste sunt prezentate în adevărata lor lumină, mult diferită de cea pe care unii sau alţii au încercat să le-o creioneze." În toată cariera mea am ţinut cont de ce spunea Clausewitz: onoarea nu se pierde decât o singură dată", precizează în prefaţă Cornel Nemetzi.

"Reţeaua din SUA fusese trădată şi anihilată încă din 1992"

Cornel Nemetzi i-a atras atenţia preşedintelui Emil Constantinescu, printr-o scrisoare transmisă pe data de 15 ianuarie 1997, asupra "faptelor incalificabile comise de şeful SIE - Ioan Talpeş care a dus la distrugerea reţelei informative externe". "Îl întrebam, de pildă, de ce a aprobat deplasarea în decembrie 1996 a lui Talpeş în Canada, SUA şi Mexic? În ultima ţară, noi nu am desfăşurat niciodată activităţi de spionaj, deci călătoria nu putea avea decât un scop turistic, iar reţeaua din SUA fusese trădată şi anihilată încă din 1992". Mi-am permis să îi mai trimit o scrisoare după ce a făcut declaraţia de "capitulare în faţa foştilor securişti" în care îi atrăgeam atenţia asupra greşelii de numire a lui Cătălin Harnagea în funcţia de şef al SIE".

"Talpeş a lichidat întreaga reţea de ofiţeri speciali din Germania"

Totodată, fostul spion nu are cuvinte de laudă la adresa fostul şef al SIE, despre care spune: "Talpeş a primit laudele şi onorurile meritate din partea autorităţilor germane pentru faptul că a lichidat întreaga reţea de ofiţeri speciali care acţionase pe teritoriul Germaniei". Şeful SIE a ordonat în 1995 o analiză a bazei operative din Germania pe motiv că nemţii ar cunoaşte, chipurile, că avem 34 de oameni care desfăşoară activitatea informativ-operativă pe teritoriul lor". În plus, spionul mai dezvăluie o "gulgută" debitată de către Talpeş şi anume că "SIE este al ţării şi nu aparține niciunui partid! Nu facem jocuri politice şi nu lucrăm niciun partid politic". În 1994, Ioan Talpeş a semnat instrucţiunile privind folosirea tehnicii secrete şi efectuarea controlului împotriva tehnicilor de ascultare.

Iliescu şi Roman l-au reactivat pe Mihai Caraman

În privinţa agenţilor recrutați de GRU şi KGB din rândul cetăţenilor români şi reactivaţi în cursul evenimentelor  din decembrie 1989, Cornel Nemetzi susţine că "există probe numeroase şi în acest sens"."Cum credeţi că se explică prezenţa lui Ion Iliescu şi Petre Roman, îmbrăcat în pulovărul său roşu la evenimentele de protest din seara zilei de 21 decembrie în Piaţa Universităţii, în caz că relatările celor doi sunt adevărate? Afirmaţia lui Petre Roman că l-ar fi cunoscut personal pe Iliescu abia în seara respectivă este culmea ipocriziei!" Totodată, spionul român îşi aduce aminte că în 1990, Iliescu şi Roman şi-au amintit de fostul general Mihai Caraman, retras la vilișoara sa din staţiunea  Cheia, şi "l-a chemat la Bucureşti şi printr-un decret emis în data de 10 ianuarie 1990 l-au numit cu numele conspirativ Neagu Mihai în fruntea CIE, primind şi funcţia de ministru adjunct în Ministerul Apărării Naţionale".

Piticul Biriş din umbra lui Talpeş

Cartea lui Cornel Nemetzi are câteva pagini rezervate special unui personaj care a tulburat foarte mult apele acestui serviciu de informaţii. Este vorba despre adjunctul lui Ioan Talpeş de la acea vreme - generalul Cornel Biriş. "După plecarea din SIE a lui Marcu Victor, generalul Vasile Angelescu şi-a ales un nou locţiitor în persoana colonelului Biriş Cornel, conspirativ Neacşu Mihai, fost Brezeanu şi poreclit "Gruber" înainte de fuga lui Pacepa. Pe acesta l-am cunoscut în anul 1965, când am intrat în şcoala de ofiţeri de miliţie din Bucureşti şi l-am reîntâlnit în octombrie 1980, când a fost promovat în unitatea specială 0101. Cornel Nemetzi mai precizează că în "anul 1987, fratele mai mare al lui Cornel Biriş, Radu, care lucra la Direcţia de Paşapoarte a fost dat afară datorită comiterii unor fapte de natură penală, care totuşi nu au putut fi probate prin flagrant. Cei doi fraţi fuseseră colegi de an la şcoala de ofiţeri de miliţie. Orice ofiţer aflat în locul lui Biriş, alias Piticu (înălţimea sa nu atingea 1,60 m) ar fi fost mutat de la unităţile speciale, cu atât mai mult cu cât se descoperise că şi soţia sa avea o rudă apropiată stabilită în străinătate. Era protejat de către organele de contrainformaţii, fiind rezidentul acestora în unităţile speciale".

"Cei doi indivizi care şi-au legat numele de distrugerea reţelei de ofiţeri şi referenţi  avuţi de România în străinătate: Biriş Cornel şi Talpeş Ioan!"
Cornel Nemetzi, fost şef al  serviciului de spionaj clasic pe Europa din cadrul SIE, în perioada aprilie 1990-decembrie 1997

"Dosarele informatorilor străini nu au fost distruse după filmare"

Fostul spion român pensionat în 1997 povesteşte în carte şi un episod mai puţin cunoscut. Pe data de 1 octombrie 1990, colonelul Vasile Angelescu a ordonat că toate jachetele obţinute să fie strânse de şefii de serviciu şi păstrate în casete metalice sigilate. Jacheta fiecărui dosar era pusă într-un plic închis şi sigilat cu sigiliul ofiţerului titular al cazului. "Dosarele fizice aparţinând informatorilor cetăţeni străini şi sursele de influenţă, la scoaterea lor din preocupare vor fi distruse după filmare şi injachetate, urmând că la unităţi să se păstreze numai jachetele acestora timp de 5 ani, după care se trimit la arhivă SIE. Din câte cunosc acest termen nu s-a respectat, astfel că la trecerea mea în rezervă (31 decembrie 1997) materialele filmate se aflau încă în arhivă unităţii", mărturiseşte Cornel Nemetzi.

Silvian Ionescu, securistul-erou al timpurilor noastre

Cornel Nemetzi îşi aminteşte şi de Silvian Ionescu (fiul fostului rezident de la Paris, generalul Gheorghe Ionescu), ofiţer la UM 0199 din CIE, care după fugă precipitată a lui Ceauşescu a ieşit din sediul unităţii situate în spatele Primăriei Sectorului 1, l-a izgonit pe primarul comunist din cabinetul său şi s-a instalat în fotoliul acestuia. "Cum de a avut un astfel de curaj, având în vedere statutul său de ofiţer de securitate. Nu l-am cunoscut personal pe acest erou al timpurilor noastre, dar despre tatăl voi povesti cele relatate de noul şef la CIE după 10 ianuarie 1990, Mihai Caraman. Spionul îşi aminteşte că Mihai Caraman le-a povestit că, pe când se afla la post în Franţa, avea ca rezident pe generalul Gheorghe Ionescu, tatăl viitorului revoluţionar Silvian Ionescu. În competenţa acestuia intra, printre altele, întocmirea raportului lunar cu cheltuielile c.i.s. efectuate de către ofiţerii care alcătuiau grupa operativă şi trimiterea acestuia în ţară pentru aprobarea decontării".

Trădători adevăraţi&trădători virtuali

Spionul Cornel Nemetzi a enumerat în carte şi un top al trădătorilor adevăraţi şi unul al trădătorilor virtuali. În topul trădătorilor adevăraţi au fost incluşi: Ion Mihai Pacepa - fost general locotenent de securitate; Gheorghe Mandache - fost căpitan de securitate; Liviu Turcu - fost locotenent colonel  SIE; Matei Pavel Haiduc - fost referent de informaţii externe. Topul trădătorilor virtuali include pe: Dan Ştefănescu - fost locotenent major; Corneliu Serra - fost locotenent major; Ovidiu Tănăsescu - fost căpitan; Dr. Ion Şerban - fost maior; Gheorghe Mihai - fost maior; Florin Brozici - fost locotenent colonel; Marin Radu - fost locotenent colonel; Voelker Popovici - fost referent de informaţii.

Spionul poliglot

Cornel Nemetzi s-a născut la 6 iunie 1947 în satul Mang, comuna Sălişte, judeţul Sibiu. În 1968 a terminat Şcoala de Ofiţeri de Miliţie din Bucureşti, ca şef de promoţie. A lucrat ca ofiţer operativ la Inspectoratul de Miliţie din Bucureşti, Serviciul Judiciar, secţia infracţiuni contra vieţii, de unde a trecut în rezervă la cerere în 1972. Trecerea în rezervă s-a datorat faptului că din data de 1 noiembrie 1971 fusese încadrat ca ofiţer special la Direcţia de Informaţii Externe, brigada U, fiind instruit şi pregătit pentru munca de legătură cu ofiţerii ilegali aflaţi în misiune externă de spionaj. În octombrie 1980 a fost promovat în Centrală ca ofiţer instructor de spionaj, iar din aprilie 1990 şi până în 1997 a fost şef al  serviciului de spionaj clasic pe Europa din cadrul SIE. Vorbeşte fluent şase limbi străine - germană, engleză, franceză, italiană, spaniolă şi rusă, iar pentru cinci dintre ele deţine certificat de traducător autorizat.

"Niciodată, dar absolut niciodată să nu te aştepţi de la serviciile de informaţii la recunoștință, înţelegere şi, de ce nu, milă. Acestea, la fel ca titanii din mitologia greacă, îşi vor devora în primul rând şi cu precădere proprii copii, adică fostele cadre şi colaboratori", Cornel Nemetzi, fost şef al  serviciului de spionaj clasic pe Europa din cadrul SIE, în perioada aprilie 1990-decembrie 1997

Ion TELEANU

http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/dezvaluiri-incendiare-din-interiorul-serviciului-de-informatii-externe-98832

Planul sovietic de invazie a Romaniei

STRICT SECRET: In 22 noiembrie 1968, ora 4 dimineata, se pregatea invazia URSS asupra Romaniei. Ce a facut Ceausescu

Cei care acum au cel putin 55-60 de ani isi pot aminti ca in 1968, in noiembrie, noaptea, treceau prin Bucuresti spre granita de est a Romaniei, trupe, tancuri si alte utilaje de tehnica militara. Lumea era speriata, nu se stia prea mare lucru, erau banuieli…logice. Comasarea intregii armate romane la granita de est insemna doar pregatirea de ceva neplacut: un razboi, o invazie a sovieticilor. Mai toti fusesera speriati de gestul lui Ceausescu de a se opune URSS-ului in problema invadarii Cehoslovaciei. Se temeau de represalii dure.  Serviciile noastre cunosteau si data precisa: 22 noiembrie, ora 4 dimineata. Despre ce e vorba mai exact?

In August 1968 rusii au lansat operatiunea “Dunarea”, mai exact invadarea Cehoslovaciei. Este bine-cunoscuta interventia lui Ceausescu de la vremea respectiva, discursul lui din 21 August – aplaudat de occident pentru tupeul nesabuit.  Interesante sunt cateva rapoarte informative ale CIA-ului facute public (relativ) recent (2001), privind posibila invadare a Romaniei de catre rusi 3 luni mai tarziu, in ziua de 22 Noiembrie 1968.  Agentii operativi raportau (din fericire) doar zvonuri privind o invazie de aproximativ 150.00 de militari.

Unul din comentariile raportului spune: “Sovieticii probabil isi permit sa joace un joc al asteptarii cu romanii ca sa vada daca acestia au tras vreo invatatura din invadarea Cehoslovaciei…si daca or sa fie vizibil cooperanti in afacerile Pactului de la Varsovia.”
Unul din putinele lucruri pe care le-a putut face Ceausescu la vremea respectiva, pentru a contracara invazia, a fost sa infiinteze Garzile Patriotice – cu bastile alea urate. Rusii nu ne-au mai atacat, drept care garzile au plecat la strans cartofi.

Odată cu instalarea la putere a lui Nicolae Ceauşescu, politica de autonomie a Securităţii româneşti faţă de serviciile secrete sovietice a început să se manifeste din plin. În primăvara anului 1965 au fost „demascaţi“ câţiva ofiţeri, din rândurile Armatei Române cu activitate în slujba serviciilor de spionaj sovietice, punându-li-se în vedere să întrerupă orice legătură.

După cum notează dr. Cristian Troncotă, specialist în istoria serviciilor de informaţii române, „momentele de încordare, chiar de adversitate, între Securitatea română şi instituţiile similare sovietice s-au intensificat în contextul evenimentelor de la Praga, din 1968“.
Generalul (r) Neagu Cosma, Direcţia de Informaţii Externe (DIE), a obţinut prin intermediul unui ofiţer polonez – aflat în contact cu colonelul Ion Bichel – informaţia că Brejnev personal, împreună cu Andropov, şeful KGB, şi comandanţii Armatei Roşii au pregătit o invazie în Cehoslovacia, România şi Iugoslavia. Date ulterioare aduse la cunoştinţa lui Ion Stănescu, preşedintele Consiliului Securităţii Statului, au arătat că această acţiune se datora nemulţumirii Kremlinului faţă de politica lui Dubcek, Ceauşescu şi Tito. Un colectiv restrâns din Statul Major al Comandamentului Tratatului de la Varşovia lucra la elaborarea planului în detaliu. Din acel colectiv făcea parte şi ofiţerul polonez, ceea ce înseamnă că era bine informat. Invazia trebuia să se desfăşoare în etape, mai întâi Cehoslovacia, după care, la intervale de două-trei săptămâni, urmau România şi Iugoslavia.
Iniţial, Nicolae Ceauşescu nu a luat în serios rapoartele Securităţii, iar Ion Stănescu l-a auzind spunând, textual: „Informaţiile pot fi adevărate numai dacă Brejnev e nebun! Numai un nebun, un descreierat ar face aşa ceva; mai trimiteţi-l pe omul vostru să adâncească informaţia“.
Pe 5 august 1968, Securitatea întocmea nota-sinteză nr. 148 „privind unele acţiuni ostile întreprinse de autorităţile sovietice împotriva R.S. România“. Documentul arată că, dincolo de informaţiile culese, serviciile secrete trimiseseră pe teritoriul României şi dirijaseră spre ambasadele româneşti din ţările socialiste, sub diverse acoperiri, îndeosebi ca turişti, agenţi bine instruiţi şi cu sarcini operative precise.

S-au fotocopiat şi s-au ascuns arhivele!
Imediat după celebrul miting din 21 august 1968 din faţa sediului CC al PCR, au fost luate măsuri rapide. Securitatea a fost pusă în stare de alarmă, iar în centrele direcţiilor de Securitate s-au ridicat bariere din saci cu nisip la ferestre şi la uşile de acces, punctele întărite fiind prevăzute cu guri de foc şi rezerve de muniţie. În concepţia lui Ceauşescu, în cazul unui război, Securitatea trebuia să organizeze, prin aparatul informativ, un război de partizani. S-au studiat atât varianta evacuării lui Ceauşescu în China, cât şi varianta căilor rutiere de la sud de Carpaţi, pentru o deplasare sigură şi rapidă.

Spionii sovietici ies din umbră

Planul de invadare a României a fost cât se poate de real, Oficiul Arhivelor Publice din Marea Britanie dezvăluind în anul 2000 că, în septembrie 1968, serviciile secrete britanice şi olandeze reuşiseră să afle detalii ale planului de invadare a României. Potrivit acestui plan, trupele sovietice, ungare şi poloneze urmau să invadeze România pe 22 noiembrie, ora 4.00 dimineaţa. Ministrul de externe britanic, Michael Steward, a transmis la Bucureşti în ziua de 21 noiembrie un telex cu următorul conţinut: „Am analizat informaţiile de ultimă oră şi am ajuns la concluzia că ruşii pregătesc în cel mai scurt timp o acţiune militară împotriva României“. Totalul efectivelor trupelor de invazie urma să se ridice la 150.000 de militari.

În vara anului 1968, reţeaua sovietică din România a fost pusă la muncă. Cu această ocazie, Securitatea l-a identificat pe generalul Ion Şerb drept agent GRU (serviciul de informaţii militar sovietic). Generalul Şerb, comandant al Armatei a 2-a Bucureşti, a fost surprins de contrainformaţiile militare române în timp ce le oferea agenţilor sovietici planurile de dislocare a forţelor militare din Moldova, aplicaţii militare şi tipurile de armament, altele decât cele din Tratatul de la Varşovia, procurate de Armata Română. Tot în 1968 „au căzut“ alte două cârtiţe GRU, generalii Floca Arhip şi Vasile Petruţ.

Operaţiunea „Dnester“ contra UM 0110
URSS nu a invadat România, dar nu a renunţat la încercarea de a-l detrona pe Ceauşescu printr-o intervenţie militară. La ordinul lui Brejnev, după cum susţine generalul Ion Mihai Pacepa, serviciile secrete au elaborat încă din iulie 1969 operaţiunea „Nistru“ („Dnestr“). Aceasta viza aducerea la conducerea României a unui membru PCR loial URSS.

Că operaţiunea „Nistru“ a fost cât se poate de reală ne-o demonstrează şi istoricul Alex Mihai Stoenescu, în ultima sa carte, „România postcomunistă 1989- 1991“ – Editura RAO, 2008: „O primă aripă era cea militară, avându-l în frunte pe generalul (r) Nicolae Militaru, şi care îşi găsea originea în complotul organizat de GRU începând cu anul 1969 (operaţiunea „Nistru“). Această aripă viza o răsturnare a lui Ceauşescu printr-un puci organizat la nivelul unor comandanţi activi sau în rezervă din armată şi al unor foşti lucrători din Securitate, sub coordonarea agenturii militare sovietice din România. Rezervele arătate de Ion Iliescu în privinţa suprimării lui Ceauşescu au condus la iniţiativa grupului militar de a-l contacta pe omul de afaceri de origine română Ion Raţiu, în Anglia, sub titulatura de Frontul Militar Român (FMR), cu scopul de a le furniza armament şi muniţie cu efect tranchilizant.

Lipsa de rezultate îl determină pe Nicolae Militaru să caute contactarea directă a reprezentanţilor oficiali ai URSS acreditaţi în România, fapt ce se va petrece la Consulatul sovietic de la Constanţa“, dezvăluie Alex Mihai Stoenescu. Şi istoricul Dennis Deletant certifică existenţa planului „Nistru“, în cartea sa „Ceauşescu and the Securitate“.

Colonelul în rezervă Ioan Rusan, fost şef al Compartimentului anti-STASI din UM 0110, dezvăluia, într-un interviu acordat istoricului Alex Mihai Stoenescu, că ştia la ce să se aştepte. „Ruşii voiau să ne termine. Vă explic. În 1968, când au intrat ruşii în Cehoslovacia, i-au luat pe toţi ofiţerii de la UM 0110 al lor, serviciul cehoslovac anti-KGB, i-au pus cu faţa la fişete şi i-au împuşcat în ceafă. Asta ne aştepta şi pe noi, că noi aveam toată schema de spionaj sovietică din România şi le ştiam reţelele. Ei nu puteau supravieţui cu reţelele în România democratică infiltrate în viaţa politică, în stat şi noi să ştim cine sunt. Au găsit fişetele goale. Aşa am scăpat. (…) Dosarele noastre conţineau probe asupra legăturilor cu spionajul sovietic, asta era problema, nu numele spionilor români, cât legăturile lor cu spionii sovietici, cu nume, funcţii, asta îi interesa cel mai mult“.

PLAN
Cinci puncte ale operaţiunii „Nistru“

• 1) preluarea conducerii Armatei şi Securităţii de către un înalt ofiţer român recrutat de organele sovietice;
• 2) crearea unui Front al Salvarii Naţionale – care figura şi în planurile Kremlinului pentru instalarea de guverne prosovietice în Grecia şi Spania;
• 3) atragerea simpatiei internaţionale prin lansarea zvonului că zeci de mii de oameni au fost ucişi de terorişti străini, veniţi în ajutorul lui Ceauşescu;
• 4) informarea permanentă a Moscovei asupra stadiului loviturii de stat;
• 5) solicitarea intervenţiei militare a URSS, în cazul în care succesul loviturii de stat ar fi fost periclitat.

Regionalizare = Dezmembrare, Atentie ROMANI !!!

Apel către intelectualii români: Treziţi-vă, România e făcută praf...

de Liviu Ioan Stoiciu

Se vorbeşte tot mai insistent că politicienilor români (dintr-o clasă submediocră, cinică, necinstită, coruptă; care de la Revoluţie încoace n-au făcut decât să îngroape de vie România, vânduţi intereselor „capitalismului de tip occidental”) nu le-a mai rămas decât să dezmembreze ţara. După ce au distrus economia (industria „privatizată” şi agricultura, vânzând pe mai nimic şi resursele naturale, inclusiv cele energetice; lasă că s-a furat ca-n codru) şi finanţele publice (au făcut tot posibilul să fie cumpărate băncile de către străini şi au înglodat România în datorii fără precedent la FMI), după ce au distrus Sănătatea şi Educaţia, după ce au sărăcit cu metodă populaţia (salariile şi pensiile sunt cele mai mici posibile în cadrul Uniunii Europene; motiv să plece românii în masă în străinătate, să fie sclavi), au mai rămas să distrugă şi ţara. După ce ne-au luat peste picior istoria şi eroii şi au distrus valorile naţionale! Condamnabil, actualii guvernanţi ai USL (în principal premierul Victor Ponta) au preluat temele lui Băsescu, devenit executant al sfaturilor de aneantizare a României venite din afara ţării, dinlăuntrul UE şi din SUA – de la exploatarea gazelor de şist (care vor pustii România, vor dispărea apele subterane potabile, şi apa potabilă e avuţia cea mai de preţ din viitor, la distrugerea mediului cu cianuri la Roşia Montană, prin exploatarea aurului şi argintului de către mafia străină, România având un câştig minim) şi până la „regionalizare” (consemnată într-o nouă Constituţie)… Plus „retrocedarea proprietăţilor” ocupanţilor Transilvaniei, îndeosebi urmaşilor grofilor unguri.

Noua regionalizare pregăteşte, de fapt, federalizarea ţării în numele autonomiei administrativ-teritoriale – ungurii fiind cei mai interesaţi de această ruptură (ei fiind hotărâţi să aibă statut special în interiorul României, să aibă parlament şi guvern propriu, să taie şi să spânzure după propria voinţă, ignorând integritatea şi legile statului român). De luat aminte, acum, când scriu, trist, aceste rânduri, preşedintele Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), Toro Tibor, susţine că ar trebui să existe două regiuni administrativ-teritoriale cu statut special în noua Românie împărţită pe regiuni. ”Există două regiuni care ar trebui să fie în primul rând regiuni administrativ-teritoriale de sine stătătoare şi cu statut special. Una din aceste regiuni este, bineînţeles, Ţinutul Secuiesc, a doua este zona de Vest a ţării, numită de noi Partium” – a explicat politicianul. Acesta spune că Banatul ar trebui să fie o regiune bilingvă cu statut special, ceea ce ar normaliza relaţiile româno-maghiare. Teribil, maghiarii din România nu se mai mulţumesc numai cu Ţinutul Secuiesc (judeţele Covasna, Harghita şi Mureş), ci şi cu… Banatul, pe care îl vor „cu statut special”, rupt adică de România… Fiindcă nu mă mai miră nimic (observând că se lucrează intens la pregătirea populaţiei pentru dezmembrarea ţării), ce mai citesc azi, în ziarul bucureştean „Adevărul” (care, în paranteză fie zis, demitizează constant istoria României; direcţia în acest sens fiind dată şi de managerul… Peter Imre, un afacerist maghiar) – că la Timişoara s-a serbat cu tam-tam pe 21 iulie 2013 (titlu)… Ziua Banatului: 295 de ani de la tratatul de la Passarowitz - „Tot ce ne face azi mândri că suntem bănăţeni nu ar fi existat fără acest moment“! Articol semnat de un… maghiar, Ştefan Both, care consideră că Banatul a intrat în Europa după ce a fost ocupat de Imperiul Habsburgic în 1718! Auziţi: Tratatul de la Passarowitz din 21 iulie 1718 a fost cel prin care s-a încheiat războiul dintre Imperiul Otoman şi Imperiul Habsburgic. Banatul a devenit o provincie europeană şi creştină. În 21 iulie se împlinesc 295 de ani de la semnarea Tratatului de la Passarowitz, între Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană şi Imperiul Otoman. În urma acestui acord, Banatul şi alte teritorii stăpânite de otomani sunt încorporate Casei de Habsburg. Este, practic, momentul de (re)naştere a Banatului, care a devenit din nou o provincie europeană şi creştină, iar măsurile luate de noua administraţie au reconstruit aproape de la zero o regiune aflată în degringoladă. 21 iulie 1718 a fost momentul care a dus la apariţia unei noi “Ţări de Coroană", numită Banatul Timişoarei, Banatul timişean ori, simplu, Banat. “Aproape tot ce ne (mai) face azi mândri că suntem bănăţeni nu ar fi existat fără acest moment. De aceea, considerăm că această dată este ziua Banatului, atât cât mai există el în conştiinţa unora. Le dorim tuturor celor care simt că au ceva de sărbătorit astăzi un La multi ani cu sănătate!”, a declarat Cristian Colojoară, reprezentantul Ligii Bănăţene. Cine o fi acest mare patriot cu nume de român Constantin Colojoară, încântat că Banatul lui a intrat sub ocupaţie habsburgică (apoi, din 1867, sub ocupaţia austro-ungară, până în 1918, când a fost proclamată inutil „Republica Banăţeană” în interiorul României Mari)? Personal, mă tem că marii intelectuali bănăţeni de azi (susţinători ai lui Băsescu şi ai intereselor imperiale din interiorul Uniunii Europene; nu întâmplător Austria domină piaţa financiară şi bancară românească, luând României pe bani simbolici şi cea mai mare resursă naturală energetică, de petrol şi gaze, „Petrom”, procedând de la Revoluţie încoace, peste toată România, ca un ocupant) sunt pregătiţi să facă jocul murdar al politicienilor maghiari (românofobi) şi să ceară, tacit, în numele noii regionalizări, separarea de România, cu statut special.

Pe de altă parte, credeţi că întâmplător oficialităţile de la Budapesta, în interiorul Uniunii Europene, dau declaraţii iredentiste, cerând ruperea „Ţinutului Secuiesc” de România, practic? E culmea, venit la manifestările de protest din 21 iulie 2013 din „Ţinutul Secuiesc” (organizate de partidul maghiar al lui Laszlo Tokes, PPMT) legate de noua regionalizare, un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului ungar de Externe (Zsolt Nemeth) a declarat că Ţinutul Secuiesc este „o regiune unitară şi indivizibilă” şi că va veni o vreme când acest lucru va fi recunoscut… Oare unde sunt intelectualii români (inclusiv scriitori) care să ia atitudine faţă de atacurile făţişe ale politicienilor maghiari la integritatea României? Fiindcă de la politicienii români nu mai avem nimic bun de aşteptat, sunt de proastă calitate morală, lipsiţi de patriotism şi de cel mai elementar simt naţional, de apartenenţă la un neam şi la o ţară – atâta câtă e România (cu teritorii pierdute după cel de-al Doilea Război Mondial, ocupate de URSS; nu mai pun la socoteală că Basarabia şi-a declarat „independenţa”, în 1991, în loc să se întoarcă la patria-mamă; ea e un exemplu de cât de uşor provinciile care apar după noua regionalizare îşi pot declara „independenţa”, sau cere „statut special de autonomie”, prin federalizare, să aibă parlament şi guvern sau legi proprii). Până unde s-a ajuns, cu o conducere la Bucureşti lipsită de clarviziune? Până la ameninţări. Un alt lider al minorităţii maghiare ne anunţă: Noi, secuii, populaţie majoritară în Ținutul Secuiesc, nu vom vota niciun plan care ar dezmembra Ținutul Secuiesc ori l-ar îngloba într-o unitate administrativă mai mare. În sfârşit, vă asigur că noi, secuii, nu vom lăsa ca pământul nostru natal să cadă pradă incompetenţei şi urii şi dacă este necesar vom face uz de mijloacele nesupunerii civice pentru a păstra integritatea Ţinutului Secuiesc (o spune preşedintele Consiliului National Secuiesc, Izsak Balazs). Cum ar vrea liderii politici ai maghiarilor să fie împărţită Transilvania? De curiozitate: Părţile Transilvaniei - Partiumul, Banatul, Maramureş, Ţara Moţilor, Pământul Crăiesc şi Ţinutul Secuiesc - reprezintă o moştenire istorică ce aparţine tuturor popoarelor Ardealului, ele fiind regiuni naturale cu istorie şi cultură specifică, tradiţii şi identitate proprie (liderul PPMT Târgu Mureş, Jakab Istvan). Pe 21 iulie 2013, la ieşirile în stradă ale maghiarilor care vor autonomie teritorială, un singur român a reacţionat explicit, a recunoscut preşedintele PPMT Sfântu Gheorghe, Nemes Elod – el declarând acum că, la un moment dat o femeie (româncă) a scuipat steagul secuiesc arborat în apropierea scenei unde s-au ţinut discursurile!

Pe acest fond de derută naţională, gestul IPS Ioan Selejan, arhiepiscop al Covasnei şi Harghitei, de a împărţi tricolorul României enoriaşilor în judeţele în care românii sunt minoritari este mai mult decât semnificativ şi fericit. Iar reacţia liderilor politici ai maghiarilor majoritari, de a considera această împărţire a steagurilor României drept o provocare, dă de gol reaua-credinţă, ultranaţionalismul lor şi gândurile ascunse (vor o desprindere teritorială de România a „Ţinutului Secuilor”, cu vamă la graniţe, şi afilierea „cu statut special” la Ungaria; românii din acest ţinut fiind invitaţi să-l părăsească pentru totdeauna, să-şi rupă rădăcinile; Tricolorul românesc şi credinţa ortodoxă, care îi unesc pe români, fiind duşmanul lor de moarte). Este de necrezut că liderii maghiari pot fi atât de ticăloşi, încât să considere o provocare faptul că românii vor să arboreze Tricolorul legal în propria lor ţară, acasă la ei, în Covasna şi Harghita, judeţe dominate de maghiari! În schimb, ei, maghiarii, pot să arboreze oficial steagul „Ţinutului Secuiesc”, ilegal… De ce românii minoritari din Harghita şi Covasna trebuie să trăiască pur şi simplu cu frică, să nu fie brutalizaţi dacă arborează Tricolorul acasă la ei de către maghiarii extremişti? De ce nu se autosesizează Procuratura Generală? Liderii politicieni români de ce nu reacţionează? Pe mâna cui a încăput România? Străinătatea are tot interesul să facă praf România, pe mâna conducătorilor noştri trădători – dar intelectualii de ce tac?

miercuri, 24 iulie 2013

ROŞIA MONTANĂ ÎMPINSĂ PE MARGINEA PRĂPASTIEI DE GABRIELENI

Corneliu FLOREA

„Munţii noştri aur poartă

Noi cerşim din poartă-n poartă!”

(spusă cu durere de moţi,

scrisă de Octavian  Goga)

Roşia  Montană este acolo de când vulcanii aducători de metale preţioase la suprafaţă s-au liniştit şi au adormit de tot. Atestarea ei documentară scrisă pe celebrele tăbliţe de ceară este data de 6 februarie 131 AD dată la care se numea Alburnus Maior după latinii imperiului roman, cuceritorii Daciei la acea vreme. De-a lungul istorie s-a vorbit şi scris deseori despre Roşia Montană pentru că a fost o exploatare minieră continuă de peste optsprezece secole, cea mai longilină mină de aur din lume. În ultimii douăzeci de ani se vorbeşte din ce în ce mai mult despre ea, de când „Gabriel Resources” şi-a băgat nasul înfigăreţ într-un chilipir românesc, pentru că Ion Marcel Ilici iliescu şi Petre Roman au transformat România, prin mult trâmbiţata lor tranziţia, în chilipirul tuturor străinilor!  Totul s-a făcut prin propagandă şi mass media!

Se ştie de peste o sută de ani, de la un congres oarecare, că cine va stăpâni mass-media, va influenţa şi controla societatea viitoare. Absolut adevărat, absolut demonstrat şi astfel cei ce  vor să influenţeze lumea după scopurile lor se sprijină pe o mass-media proprie, o adevărată armă îndreptată împotriva fiecăruia, la el în casă, mai ales după ce a apărut televiziunea şi internetul cu socializarea feisbucistă. (în romgleză de la Facebook) Într-o sută de ani mass-media s-a diversificat şi amplificat în fel şi chip, iar pentru cei puternici şi avuţi purtându-se chiar ca prostituatele de stradă: pentru bani satisface orice pretenţii. Este o forţă de dominare teribilă. E adevărat că acestei forţe a privilegiaţilor i se opune o contra forţă: libertatea presei şi accesul egal la ea ce s-a  încununat cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, prin celebrul ei  articol 19. Imediat, cei puternici şi avuţi, ce vor să controleze lumea şi prin presă, au contracarat cu alte forţe, metode: negarea adevărului inconvenabil, omiterea sau trunchierea realităţii, a esenţialului, selectarea din sondaje ce le  este favorabil sau pur şi simplu fabricare lor, propagandă stridentă, violentă în marş nazist sau demonstraţie comunistă. Au pus în scenă sfânta calomnie şi dezinformatorii cu descântece halucinogene şi ca personaj principal manipularea ce are multiplele proceduri pentru brainwashing şi mind programming cum este recunoscut  internaţional! Într-o frază am punctat aceste caracteristice ale mass-mediei folosite cu multă abilitate de gabrielenii din Toronto în alienarea şi strămutarea  locuitorilor din Roşia Montană pentru a le lua proprietăţile, mutându-i în locuri diferite, greu de adaptat şi este la fel, precum în trecut, nord americanii îi strămutară  pe amerindieni în rezervaţii! Cartierul Recea din Alba Iulia este o neo-rezervaţie.

Datorită acestor nelegiuiri, Roşia Montană a devenit o problemă a întregii naţiuni române fiindcă proiectul străin de exploatare intensivă este o altă ocupare şi prădare a ţării şi a declanşat  scânteia de  redeşteptare naţională, precum în trecut au fost cele din 1784-1785 şi 1848-1849, tot aici, în  Munţii Apuseni! Atenţie!

Insistenţă abuzivă, fără margini şi discernământ, a gabrielenilor din Toronto de a pune mâna pe minereul de la Roşia Montană prin orice mijloace, în mod cert ascunde alte motive pe lângă marele profit cu care RMGC (Roşia Montană Gold Corporation) se alege în dauna României. La suprafaţă promit toate legalităţile, tehnologiile şi dragoste neţărmurită faţă de sărăcia roşienilor, pe care-i strămută de pe vetrele lor milenare, în timp ce în subteran fac aranjamente şi corup şi mai mult guvernanţii corupţi, să scoată legi şi ordonanţe în favoarea lor, dovedind  că se pricep la săpături, la mineritul subteran! Din nefericire, mass-media de Cotroceni, de parlament şi cea de stradă, prostituată, satisface propaganda „Gabriel Resources”, numindu-se mass media contra serviciu pe sub masă!

Cel mai evident  exemplu de manipularea opiniei publice prin frontul comun al acestor trei mass-media este crearea locurilor de muncă la Roşia Montană, unica sursă de bunăstare locală, după ele. Această afirmaţie nu se sprijină pe realitate, este un fals grosolan din două motive: Întăi, RMGC este angajată în faza de strămutare a peste nouă sute de familii de roşieni, deci aproape o jumătate din toată populaţia comunei şi satelor ei. Strămutarea este în toi: peste trei sute de familii au fost ca deportate spre reciclare în locuri de muncă, în alte părţi. Al doilea, după proiectul RMGC toată activitatea de minerit şi prelucrare va dura 25 de ani, perioadă mult exagerată la tehnologia ultramodernă cu care se afişează, după care vor pleca, dar, bineînţeles  nu vor lua şi angajaţii locali cu ei, deci înapoi la şomajul din anul 2006! Roşia Montană va fi părăsită şi dată uitării precum minele secătuite din vestul sălbatic nord american!

În paranteză, mult mediatizată de RMGC în România este o doamnă care doreşte insistent deschiderea mineritului pentru viitorul copiilor ei. Sentimente materne nobile, numai că în 25 de ani, copiii dânsei vor fi adulţi şi caritabila companie a gabrielenilor va fi dusă lăsând pentru viitorul copiilor doar o haldă de 250 milioane tone de steril cu cianuri într-o groapă de 360 de hectare pe Valea Cornei , un adevărat mormânt al fostului aur românesc. Această haldă îmbibată intensiv în substanţe chimice toxice va fi ţinută de un baraj înalt de 180 de metri, cât o clădire cu 60 de etaje! Vă daţi seama ce înălţime şi ce mare presiune îl forţează în permanenţă şi eventualitatea cedării este chiar şi matematic admisă. Atunci acea haldă otrăvitoare de 250 de milioane tone porneşte la vale, ca cea de la Baia Mare din anul 2000, declanşând un dezastru ecologic local şi european!

Şi mai vreau să-i spun ceva doamnei, primarului din Roşia Montană, şi celor ce văd  totul în roz prin acest proiect. Dacă se va porni acest proiect anti-Roşia Montană, antinaţional, la care Băsescu pune umărul, că el cap nu are decât pentru buzunarele lui, să fiţi siguri că nu va dura atât cât spun, sa vă amăgească, în zece ani îl termină, cu tot cu mult mediatizatele locuri de muncă! Argument este Mina Rio Narcea din Spania, asemănătoare  ca mărime cu cea de aici, pe care au dat-o gata în nouă ani! Reţineţi: strămutarea populaţiei, durata de existenţă a exploatării şi calculaţi-vă viitorul în roz  adus pe tava mass-mediei de gabrielenii din Toronto!

Din diferite sure scrise pe hârtie şi de pe Internet aflăm ce bombă cu ceas distrugătoare va lăsa în scurta ei trecere prin Roşia Montană această companie străină. Dar mai întâi, sunt de părerea celor ce susţin continuarea mineritului la Roşia Montană, dar într-o formă mult mai redusă, modernizată, în timp îndelungat şi concomitent cu mineritul la minimum să se treacă  treptat de la această mono-industrializare la activităţi alternative  atât în alte sectoare industriale cât şi agro-zootehnice, la un turism specific acestui spaţiu. Cunosc Munţii Apuseni şi cred în superiorul lor potenţial turistic, am ideea aceasta şi cred că putea fi realizată în două decenii, dacă satul român ar fi făcut contracte de parteneriat cu companii din Austria sau Germania pentru modernizarea  drumurilor şi şoselelor plus anexele moderne ale turismului, Munţii Apuseni puteau deveni TIROL ROMÂNESC!

Să continuăm ideea; dacă, în loc de politică miticească de pricopseală necinstită guvernanţii României ar fi avut un pic de dragoste de ţară şi spirit gospodăresc, se puteau apuca de un asemenea proiect în urmă cu ani şi ani de zile şi atunci roşienii aveau de lucru şi nu trebuiau să fie strămutaţi, mai ales ca au acasă la ei cel mai mare muzeu al mineritului din lume, ce trebuia doar amenajat şi prezentat lumii. Locuri de muncă şi venit pentru generaţii şi generaţii. Blestem pe capul naţiunii  să nu fie condusă de gospodari ci de guzgani! Să-l aibă preşedinte pe Băsescu Traian, care văzând  culoarea apei ce se scurgea din mina părăsită nu a putut face o altă sinapsă neuronală decât că seamănă cu coniacul! Al doilea, şi eu, fiind cetăţean român, mă opun proiectului RMGC pe care îl văd ca pe un monstru, că pe un balaur din basmele noastre populare, care se năpusteşte asupra Munţilor Apuseni şi-al oamenilor săi. E monstruos  cum o companie străină ne  înşeală, cum ne  jefuieşte la noi în ţară, cum ne aruncă de pe vetrele noastre milenare şi aducând utilaje gigantice vor transforma, în câţiva ani,  patru munţi frumoşi în rezidii otrăvitoare peste secole. E o neruşinare monstruoasă din partea lor dar în acelaşi timp o laşitate din partea noastră că nu suntem mai mulţi, mai hotărâţi să ne opunem  acestui proiect  străin şi monstruos.

Corneliu FLOREA

august  2012 – iulie 2013

Winnipeg  -  Canada

ROMANIA SUB ASEDIU: Secretele UM 0110 – ANTI-K.G.B.

ROMANIA SUB ASEDIU: Secretele UM 0110 – ANTI-K.G.B. (I)

Un fost sef al Unitatii speciale “Anti-KGB” confirma: Tokes, agent patentat al serviciilor maghiare, Oisteanu de la GDS a lucrat cu KGB

 Publicam aici prima parte a unui interviu cenzurat de ziarul ZIUA in urma cu doi ani, respectiv de fostul redactor sef al defunctei publicatii, Roland Catalin Pena, zis “Fefe”, un personaj sters aflat sub troika celor care manevrau ziarul la acea data, respectiv Sorin Ovidiu Vintu, Sorin Rosca Stanescu si un oarecare Mihai Pilsu.

Partea a doua nu a mai aparut niciodata, subsemnatul fiind, intamplator, eliminat de la ziar la scurt timp. Ziaristi Online va publica in exclusivitate a doua parte a interviului cu unul dintre sefii faimoasei Unitati “Anti-KGB”, Ioan Rusan, colonel in rezerva al SRI si fost sef al compartimentului “Anti-STASI” din UM 0110 a DSS, o unitate de elita a contrainformatiilor romanesti, unica in tot ex-spatiul sovietic. Discutia ramasa nepublicata, pana acum, priveste direct un fost prim ministru al Romaniei care a permis, in cunostinta de cauza, ca propriul lui cabinet sa fie condus de un agent patentat al Ungariei, care a avut astfel acces direct la secrete de stat si a influentat decizii politice in favoarea statului vecin si impotriva tarii sale.

In termeni legali, Art 155 Cod Penal, aceasta fapta se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Dezvaluirile pe care urmeaza sa le publice portalul Ziaristi Onlinevor arata ca si un al doilea prim ministru al Romaniei s-a aflat in relatii profesionale cu un sef al spionajului maghiar in Romania.

Mai mult: experti ai serviciilor secrete romanesti de la cel mai inalt nivel confirma acum, in doua lucrari de specialitate pe care le vom prezenta aici, informatiile ramase nepublicate ca urmare a ordinelor date de oamenii fostului KGB la ziarul ZIUA. Si adauga: pe langa cei doi prim ministri s-a aflat in aceeasi postura, de tradare, si un fost sef al SRI.

Desigur, pe langa aceste date certe, ca o parere a noastra, credem ca este posibil sa se afle pe acelasi drum si un al treilea premier roman, aflat in relatii cam prea apropiate cu un cunoscut agent al serviciilor maghiare care si-a instalat cartierul general la Cluj si planuieste o mutarea “trigranitica” la Bucuresti. Dar despre acestea in cele trei episoade urmatoare pe care le vom publica incepand de azi.

 In prima parte a interviului ni se certifica faptul ca vicepresedintele Parlamentului European, extremistul maghiar Laszlo Tokes, a fost agent al politiei politice comuniste a Republicii Populare Ungare dar si ca Andrei Oisteanu (foto in spatele presedintelui Romaniei, Traian Basescu), membru fondator al GDS si nepot al satrapului Leonte Rautu, totodata cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor impreuna cu Andrei Plesu, a lucrat pentru serviciile secrete sovietice.

Interviu Victor Roncea cu Ioan Rusan, colonel (r) al SRI.
Tokes, agent maghiar, Oisteanu de la GDS a lucrat cu KGB (I)
Fostul sef al Compartimentului Anti-STASI din Unitatea speciala 0110 a DSS afirma ca europarlamentarul Lazslo Tokes, acum vicepresedinte al Parlamentului European, trebuie demis din forul legislativ european pentru colaborare cu politia politica comunista
Victor Roncea: Domnule Ioan Rusan, astazi sunteti colonel in rezerva al SRI. Cu ce va ocupati inainte de 1989?
Ioan Rusan: Eram ofiter de securitate, la UM 0110.
Si ce faceati in aceasta calitate?
Faceam ceea ce ar trebui sa faca si astazi ofiterii SRI specializati: identificam, monitorizam si distrugeam retelele KGB si ale altor servicii secrete atunci comuniste – sublinez: comuniste – din Romania. Am fost seful Compartimentului anti-Stasi din 110, supranumita “Unitatea anti-KGB”.
Cu toate acestea nu cred ca va este usor sa admiteti public ca ati fost securist. De ce?
Pentru simplul motiv ca in decembrie 1989 puterea a fost preluata chiar de catre cei pe care ii urmaream noi. O spun cu toata respon­sabilitatea: pana astazi, acesti tradatori si urmasii lor reusesc sa mentina majoritatea parghiilor de decizie in stat. Timp de 20 de ani s-a reusit identificarea tuturor lucratorilor Securitatii, la nivel global, drept “satrapi” ai poporului. Realitatea este cu totul alta. La momente istorice cruciale, ca cele de dupa 1945 si 1989, serviciile de spionaj implicate, in diriguirea destinelor Romaniei, isi implanteaza reteaua de tradatori in varfurile decizionale si taie arterele organismului de securitate. In ambele cazuri instalarea agenturii straine are numeroase similitudini: kominternistii – kaghebistii.
Dar pana la acestia Securitatea a facut si ea victime…
Istoria Securitatii se imparte in mai multe etape. Daca va referiti la prima etapa, cand majoritatea cadrelor Securitatii erau persoane alogene, provenite din fosta Uniune Sovietica, este foarte adevarat. Eu am intrat in sistem cu mult dupa 1964, data la care au fost eliberati toti detinutii politici inregistrati in perioada ocupatiei bolsevice a Romaniei. Observati ca adeseori chiar descendentii agentilor sovietici de atunci incearca sa amalgameze diversele perioade ale Securitatii pentru a ne invinovati pe noi de crimele parintilor lor. Au fost multe porcarii in anii ’50 cand, repet, tara se afla sub ocupatie sovietica. Majoritatea acelor tortionari au murit in patul lor sau au emigrat, care prin Israel care prin SUA. Pe astia de ce nu-i cauta CNSAS? Care se situeaza deasupra suveranitatii Constitutiei, incalcand chiar decizia anterioara a Curtii Consti­tutionale. Mai mult, nu este foarte clar cui i se subor­doneaza acest CNSAS si de ce nu exista nici pana la ora aceasta o comisie parla­mentara de control a activitatii CNSAS si a colegiului sau dupa modelul celor pentru SIE si SRI.
Ce ne puteti spune despre perioada din apropierea loviturii de stat din decembrie 1989?
Eram in focuri. Toate serviciile de spionaj din tarile comuniste, socialiste isi intensificasera activitatea. Mai ales, cadrele de informatii sovietice si ungare, lucrau la maximum, exploatandu-si sursele pentru a afla cine ar putea prelua conducerea tarii in perioada urmatoare.
Era vorba si de schimbarea regimului sau numai a conducatorului?
Pe ei ii interesa in special schimbarea si eliminarea lui Ceausescu din motive care corespundeau intereselor lor de perspectiva geo-politice si geo-economice. In perioada premergatoare evenimentelor am monitorizat mai multe actiuni propagandistice anti-romanesti si anti-Ceausescu care se derulau in Occident cu punct de plecare spionajul sovietic, via corespondentii de presa iugoslavi.
Asa-zisa scrisoare a celor sase, din martie 1989, cu protagonistii cunoscuti: Brucan, Apostol, Birladeanu. Scrisoarea a fost scrisa, de fapt, de Brucan, care i-a si semnat pe ceilalti. Tot el s-a ocupat de plasarea ei. Despre Brucan se stie astazi ca a fost agent rus, de fapt, sovietic, pentru ca nu a abdicat niciodata de la trotkism. El visa la refacerea Kominternului si era adeptul retelei in retea, smecherindu-i pe multi. Despre Apostol pot sa spun ca si el a fost recrutat de KGB pe vremea cand era la post, ca ambasador in Brazilia. Birladeanu, in schimb, desi se nascuse in Gagauzia, fusese contactat in 1988 de catre un cadru de informatii occidental, insa refuzase colaborarea. Dupa actiune, toti, cu exceptia lui Brucan, i-au adresat lui Ceausescu scrisori de cainta.
Ce alte personaje urmareati la aceasta unitate, anti-KGB?
Tot felul. Pe unii ii vedem si astazi la televizor. Dintre cei “vechi” mi-amintesc, la gramada, de Petrov, Volodin, Tcaciuc, Oisteanu, Demeny, Suto Pal, Oltovsky, Horvat, Andor, Gyorfi, si altii si altii.
Inteleg ca unii dintre acestia erau, dupa nume, agenti ai STASI, AVO, KGB, etc. Dar Oisteanu? La care Oisteanu va referiti si de ce il urmareati?
Acelasi Oisteanu la care va ganditi si dumneavoastra: Oisteanu de la GDS (nepotul lui Leonte Rautu - nota red). Iar de urmarit, in mod evident, tinand cont de specificul unitatii noastre, pentru legaturi cu servicii de spionaj comuniste din fostul bloc sovietic. Astia de ce nu sunt facuti public de CNSAS?
Si totusi, nu inteleg: aceste lucruri au fost cunoscute, banuiesc, de serviciile romanesti de dupa 1989, SRI, SIE si cele ale armatei. De ce nu s-a luat nicio masura impotriva acestora, dimpotriva, unii isi permit sa dea azi lectii de “anticomunism”?
Aceasta intrebare trebuie sa o adresati sefilor acestor institutii de ieri si azi.
Dar au existat si romani implicati in aceste actiuni antiromanesti?
Din 1988, serviciul de spionaj ungar a actionat intensiv pentru formarea unor grupe conspirative speciale, formate din romani. Logica era foarte simpla si este valabila si astazi: in strainatate nu pareau reale actele anti-romanesti savarsite numai de maghiari. Tot atunci, cadrele de informatii ungare au primit directiva de a organiza clerul maghiar din Romania intr-o retea eficienta de informatii. In aceasta retea a fost incadrat si ulterior prins si monitorizat pastorul Laszlo Tökes, presedinte de onoare al UDMR si a altor organizatii iredentiste si, astazi, deputat in Parlamentul European. Cadrul de informatii din Ambasada Ungariei, Csikasu Imre, era unul dintre res­ponsabilii din decembrie 1989 cu actiunea “revolutiei” pe via Gyula-Timisoara, dupa cum am interceptat noi si am transmis si Directiei I, care lucra cazul Tökes. Sa fie foarte clar: Laszlo Tökes a fost agent al securitatii comuniste ungare iar Parlamentul European trebuie sa-l trimita acasa. In timp ce presa il condamna pe Gica Popescu sau pe Petru Romosan, acest fost agent al unei puteri comuniste subordonate Moscovei zburda de la Bruxelles la Budapesta si da lectii Bucurestiului.
Exista cumva si alti fosti agenti care in prezent sunt politicieni?
O-ho, si inca cum!
(Va urma)

ROMANIA SUB ASEDIU: Secretele UM 0110 – ANTI-K.G.B. (II).

Secretele UM 0110 anti-k,g.b. (II)

 Continuarea  partii a I-a :  http://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/07/27/romania-sub-asediu-secretele-um-0110-anti-k-g-b-i/

Nastase a stiut: Alin Teodorescu, seful Cancelariei primului ministru, a fost agent al Ungariei.

Un articol interzis la ziarul ZIUA

Publicam in continuare a doua parte a interviului realizat cu Ioan Rusan, colonel (r) al SRI si fost sef al compartimentului Anti-STASI al Unitatii speciale a DSS 0110, supranumita “Anti-KGB”. Prima parte, titrata Secretele UM 0110 (I). Tokes, agent patentat al serviciilor maghiare, Oisteanu de la GDS a lucrat cu KGB », a aparut in 2009 si in ziarul ZIUA (a carei arhiva electronica este astazi extirpata de pe fata internetului). Era vorba de o varianta cenzurata a interviului integral.
Ce urmeaza si este azi publicat in premiera de portalul Ziaristi Online are, ca parcurs publicistic, o istorie interesanta, pe alocuri hilara daca nu ar fi de fapt foarte serioasa. Voi reveni cu amanunte in cadrul unei analize aprofundate asupra ei si asupra protagonistilor acesteia.
Pana atunci, in doar cateva cuvinte, iata situatia: dupa prezentarea materialului, care a zacut o buna perioada de timp in ciuda caracterului lui exclusiv si de senzatie, redactorul sef al ziarului de la acea vreme, un coordonator de stiri pe numele lui Roland Catalin Pena, zis “Fefe”, s-a opus publicarii dezvaluirilor legate de Adrian Nastase si seful cancelariei sale, Alin Teodorescu, fondator al GDS si presedinte al Fundatiei Soros, acuzati implicit de tradare in favoarea Ungariei.
Il mai deranja si ca se vorbea de GDS ca promotor prin Mihnea Berindei al “autonomiei Transilvaniei” si ca se mai faceau aluzii si la “intelectuali celebri ai patriei” (dar ai cele sovietice), ca Mircea Dinescu si Andrei Plesu. Desi era vorba de un interviu, in care intervievatul isi asuma propriile declaratii, cum se intampla in aceasta specie a jurnalismului, redactorul sef a sustinut ca afirmatiile omului “trebuie verificate”. Deontologic, nimic de spus!
Oricine stie ca o acuzatie de spionaj si influentarea politicii unei tari in favoarea unei puteri straine venita la adresa unui demnitar al statului din partea unui ofiter de contrainformatii roman poate fi verificata de un ziarist din trei surse: CIA, KGB si MOSSAD.
Drept urmare, am scris SRI-ului, l-am sunat pe Adrian Nastase si apoi pe Alin Teodorescu. SRI-ul s-a eschivat, Nastase s-a crispat si Teodorescu a negat. Totul inregistrat. Dar nici asa n-a fost bine.
La vremea respectiva nu stiam ca Sorin Ovidiu Vintu, patronul din umbra al ziarului ZIUA, pusese ochii pe IMAS-ul lui Alin Teodorescu, cu care se pregatea de zor pentru alegerile prezidentiale. IMAS care isi extinsese tentaculele si la Chisinau, pe mana retelei care il detinea pe Sorin Ovidiu Vintu.
Imi scapase si amanuntul ca “odiosul mogul” care milita impotriva lui Traian Basescu ii intretinea pe colegii lui Alin Teodorescu din GDS, Vladimir Tismaneanu si Horia Roman Patapievici, la revista “Idei in dialog“, cel din urma circuland in calitatea sa de presedinte al ICR, conform ANI, cu un Volvo ultimul tip pus la dispozitie de trustul lui Sorin Ovidiu Vintu.
Sa spunem ca nu fusesem atent ca in ultima perioada a existentei sale ZIUA ducea o politica pro-ruseasca si uitasem intr-o pierdere momentana a memoriei de luptele de gherila interna duse pentru a fi publicat orice articol care reflecta cat de cat vreun adevar, ceea ce, normal, deranja.
 Subiectul “unguri” si “anti-KGB” frigea, asadar. Pe unii la dosar, pe altii la buricele degetelor sau la buzunar, daca nu toate la un loc. Drept urmare, intamplator, la scurt timp, a incetat prin demitere abuziva si fara explicatii si colaborarea mea de peste 10 ani cu ziarul care fusese un port-drapel al romanismului si apararii drepturilor romanilor “de la Nistru pan’ la Tisa”.
Interviul exclusiv cu fostul sef de compartiment Anti-STASI al Unitatii speciale “Anti-KGB”, ramas nepublicat pana azi, isi gaseste iata, peste ani, reconfirmarea prin doua lucrari de specialitate ale unora dintre cei mai in tema experti in domeniu, care ating aceeasi problematica, si pe care le vom publica in editia de maine a portalului Ziaristi Online, in continuarea serialului Secretele UM 0110.

In plus, veti mai afla amanunte si despre cum si un al doilea prim ministru al Romaniei a lucrat pentru interesele Ungariei si s-a aflat in relatii directe, personale si profesionale, sa le spunem “neprincipiale”, cu un sef al spionajului maghiar pe spatiul balcanic, la fel ca si un fost sef al SRI (Serviciul Roman de Informatii). Faptele tuturor acestor personaje se pot incadra la Articolul 155 Cod Penal privind Tradarea, care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Securitatea nu a participat la represiunea din decembrie 1989
Domnule colonel Ioan Rusan, ne-am lamurit ca istoria Securitatii se imparte in cel putin doua mari etape, cea NKVD-ista, in care alogenii veniti pe tancurile Armatei Rosii au derulat macabrul “Experiment Pitesti” si au ras Romania si cea de dupa eliberarea detinutilor politici. Dvs ati devenit ofiter dupa facultate, in 1964, v-ati specializat in filaj, ati ajuns apoi la unitatea de elita “anti-KGB” ca sef al compartimentului anti-STASI si v-ati continuat activitatea si dupa 1989, in SRI. Totusi, dupa 1964 ati sustinut practic regimul dictatorial sub care s-au inregistrat destule cazuri de abuzuri si condamnari…
Istoricul Alex Mihai Stoenescu spune in lucrarea sa despre istoria loviturilor de stat in Romania ca, “daca s-ar renunta la acuzatiile nefondate de crima, abuzuri grosolane, la isteria anti-securitate si faptele ar fi cercetate cu profesionalism, s-ar putea identifica mai corect cazul Securitatii si probabil s-ar gasi argumente solide ale rostului acesteia in regimul dictatorial”.
Aceeasi lucrare consemneaza faptul ca identificarea Securitatii ca “terorista” a fost lansata si sustinuta de puterea nou instalata si ca “istoria va identifica pe tradatorii care au venit la conducerea tarii in 1989”. Eu sunt de acord sa fie judecati si trasi la raspundere, individual, cei vinovati de abuzuri. Insa nu poate fi culpabilizat tot corpul ofiterilor de informatii. Eu, care lucram in conditii extreme de grele pentru a monitoriza agentii STASI si KGB, ce vina am?
 Cum va explicati ca in Ungaria, de exemplu, nu exista aceasta politica falsa de vendeta? Mai mult, actualul sef al Securitatii statului ungar, care e membru al NATO, este cunoscut ca a studiat la scoala KGB-ului.
Reveniti, va rog, asupra momentului ’89 si a activitatii dumneavoastra de atunci.
In 1989, acum se stie si de catre dumneavoastra, presa si opinia publica, agenti ai serviciilor secrete straine au dat o lovitura de gratie Romaniei, inclusiv prin distrugerea serviciilor de informatii. Amintiti-va de asasinatele concepute si executate cu sange rece asupra echipajelor USLA de la Ministerul Apararii, apoi la Otopeni si in tara, la Sibiu, in Harghita si Covasna si la Brasov. Fata de aceste provocari criminale se astepta la o riposta din partea noastra ca pretext al unui sangeros razboi civil justificator pentru lovitura de stat.
Va referiti la cifra de 60.000 de morti vehiculata la Radio Europa Libera?
Acesta era numarul mortilor pe care il programasera serviciile straine in cazul starnirii unei confruntari intre Armata si Securitate.
Acest lucru nu s-a intamplat, in mare parte datorita interventiei hotaratoare a generalului Iulian Vlad, acelasi care impreuna cu generalul Stefan Gusa a actionat pentru stoparea invadarii Romaniei de catre trupele rusesti, dupa cum sugerau ca ar fi necesar, in acele zile, chiar si James Baker, secretarul de stat american, si socialistul francez Francois Mitterand.
Cine a tras.
Dumneavoastra ati predat sau inchis armele, cei care le aveati, si ati fost preluati cu totul de catre Armata, care la ora aceea era sub comanda unui agent al GRU…
Este adevarat. Iar daca noi nu am reactionat, ramane ca istoricii onesti sa stabileasca si sa publice adevarul cu privire la asa zisii combatanti. Cine cu cine s-a luptat, daca a fost oportuna deschiderea frontierelor cand era vadita amenintarea destructurarii teritoriale, daca distribuirea anarhica de arme se justifica si consecintele rezultate, daca varsarea de sange de dupa ora 18.00 din 22 decembrie a avut o motivatie reala din moment ce la ora 16.00 cuplul Ceausescu era retinut, etc, etc.
In acelasi timp e bine de retinut ca Securitatea Romaniei ca organism informativ, nu era abilitata, dotata ori pregatita pentru actiuni in strada impotriva multimilor.
 Sa fie foarte clar: Securitatea nu a participat la represiune. O consemneaza si istoricii corecti dar si Comisia Parlamentara Decembrie ’89 si Parchetul General.
Si totusi, cine a tras?
Cine controleaza astazi informatia, controleaza deci si trecutul si viitorul Romaniei iar acestea vor ramane intunecate daca nu se va realiza deblocarea catre public a unor date esentiale privind cunoasterea adevarului nedistorsionat, neocultat. Lovitura din 1989 a fost programata si pentru declansarea neingradita a jafului la nivel national.
 In 20 de ani tara a fost aproape secatuita de bogatiile sale naturale si lasata fara obiectivele sale industriale. In acest timp atat Rusia cat si Ungaria, mentionate mai devreme, si trecute prin aceleasi verdicte istorice, dar fara violenta de la noi, si-au urmarit interesele nationale si si-au consolidat structurile informative dandu-le amplitudini semnificative fata de Romania.
Primii care s-au infipt in CNSAS au fost fostii PCR-isti si cei urmariti de noi, la “anti-KGB”
Dvs ce va propuneti fata de acest trecut, o reabilitare a ce?
Imi doresc o reabilitare a adevarului. Daca sunt condamnari definitive de tortionari dintre fostii ofiteri de informatii, bazate pe fapte reale, acestia trebuiesc demascati nominal si nu anatemizat haotic intregul organism, ceea ce a dat frau liber linsajului mediatic.
 Din randurile noastre doar o mica parte se ocupa de numita “politie politica” si, va marturisesc – scriitorii mai ales pot sa confirme -, de cele mai multe ori aceasta activitate se desfasura in conditii extrem de amiabile.
Exista CNSAS-ul care se ocupa si cu aceste lucruri.
As vrea sa fiti constient de faptul ca atunci cand s-a infiintat CNSAS-ul sub fosta CDR, cu toate ca legea prevedea ca din Colegiu nu pot sa faca parte membri de partid, unii fosti PCR-isti au fost primii care s-au infipt (Andrei Plesu, membru de la 19 ani, Mircea Dinescu, secretar UTC si activist PCR – nota red). Eu pot sa mai adaug ceva: dintre acestia, unii fusesera urmariti pentru relatiile lor cu puteri straine, din afara NATO. Este revoltator ca in loc sa fie pusi la zid in primul rand tradatorii tocmai acestia dau verdicte incriminandu-i pe ceilalti.
Dvs ce credeti: FBI, CIA, nu au informatori? In plus, nu uitati, anul trecut Curtea Constitutionala a decis ca CNSAS a functionat timp de 9 ani ilegal, in baza unei legi, nr. 187/99, abolita ca neconstitutionala. Intelegeti? Timp de 9 ani aceasta institutie a incalcat zi de zi Constitutia Romaniei.
Guvernul PNL-UDMR a rectificat insa aceasta situatie…
Ordonanta de urgenta 24/2008 este la fel de neconstitutionala si, mai mult, da dovada ca autorii ei nu prea sunt mobilati intelectual (Marius Oprea – nota red). Aceasta ordonanta incepe cu asertiunea falsa si inculta ca “in perioada comunista cuprinsa intre 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, PCR a exercitat, in special prin intermediul Securitatii o permanenta teroare impotriva cetatenilor tarii, drepturilor si libertatilor lor fundamentale”.
Comunismul s-a instalat prin tancurile Armatei Rosii si tradarea de la 23 august 1944. Iar Securitatea s-a infiintat la 30 august 1948! Iar aia din ‘48 era formata si condusa exclusiv de alogeni si cadre NKVD/KGB! Pana cand au iesit trupele sovietice din tara ei au comandat. Si chiar si dupa. In plus, prin aceasta afirmatie este repusa in functie culpabilizarea generala, directionata, cu efect rectroactiv. Adica exact ceea ce observa Curtea Constitutionala ca neconstitutional in legea anterioara.
Dvs aveti sa va reprosati ceva?
Stimate domn, inainte de 1989 locuiam in Berceni. Nu puteam sa obtin favorurile pe care le aveau demnitarii de Partid, asa cum multi isi inchipuie ca aveau si ofiterii de informatii: doar lucram in conspirativitate! Dupa, nu s-a schimbat situatia. Si astazi locuiesc tot in Berceni. Conduc o Dacie. Unitatea de elita din care am facut parte a continuat pana in 1989 sa urmareasca agentii sovietici din Romania. La fel, alti colegi de-ai mei s-au ocupat, ca in orice alt serviciu secret din lume, de agentii straini si apararea securitatii nationale.
 In 1989 nu am participat, dupa cum am mai spus, in nici un fel, la represiunea care s-a desfasurat conform unor planuri, de asemenea, straine. Asa cum in cadrul Securitatii am avut profesori, fosti lucratori ai SSI, si noi, la randul nostru, ne-am continuat activitatea, cu onoare, aparand securitatea nationala. Care este vina noastra?
Alin Teodorescu a fost recrutat de agentul Hunio Gabor
Va intrebam daca exista cumva si alti fosti agenti care in prezent sunt politicieni, pe langa extremistul antiroman Laszlo Tokes. Puteti sa ne mai dati un exemplu?
De ce nu? Un cadru de informatii al serviciului comunist maghiar, Hunio Gabor, prin concursul si cu participarea agentului Horvath Andor (ulterior membru al Consiliului Director al Fundatiei Soros, profesor la UBB Cluj), a realizat, in 1988, recrutarea sociologului Alin Teodorescu.
Vorbiti de Alin Teodorescu, primul presedinte al Grupului pentru Dialog Social si, concomitent, al Fundatiei Soros – Romania, fost sef al Cancelariei Primului-Ministru Adrian Nastase si deputat PSD?
Exact. Mai precis, Alin Teodorescu este de doua ori mai vinovat, din punctul de vedere al declaratiei date ca parlamentar, decat Mona Musca: el a colaborat, nu-i asa, cu doua servicii secrete comuniste. Sa vedem daca se auto-sesizeaza Parchetul General, ca CNSAS-ul a stiut doar sa-l “spele”.
Si Nastase a stiut, a fost avertizat asupra riscurilor implicite?
Sigur ca a stiut! Verificati intrarile si iesirile de la Palatul Victoria de dupa anuntul numirii lui. O sa aveti niste dovezi istorice.
Declaratia de la Budapesta cu autonomia Transilvaniei a fost facuta de Mihnea Berindei si o grupa conspirativa maghiara
Dar chiar asa de abili si tupeisti erau ungurii?
Mai tupeisti decat credeti. Aveau sprijinul, ca si azi, al Moscovei. O sa va mai dau cateva cazuri, pe scurt. In 1989, am identificat si neutralizat mai multe filiere care incitau, prin diverse mijloace, repet, ca si azi, la destramarea tarii, autonomie, separatism si altele. Inca din toamna anului 1988, diplomatul ungar T. Hodotovka si seful agenturii comerciale, Gyorfy, expulzat de noi, erau implicati intr-o asemenea filiera. De altfel, Hodotovka este cel care, in iunie 1989, la Budapesta, a actionat, impreuna cu o grupa conspirativa de genul celor la care m-am referit deja, de romani, manevrati de Mihnea Berindei, pentru realizarea asa-zisei “Declaratii de la Budapesta” – “Transilvania, spatiu de complementaritate” cu subtextul autonomiei teritoriale pentru Transilvania (semnata si de Vladimir Tismaneanu – nota red). In acelasi sens, inainte de momentul decembrie 1989, au existat grupe operative instruite pe teritoriul Ungariei pentru a actiona, cu misiuni informative, de diversiune si inclusiv prin mijloace violente, la momentul potrivit, dupa cum s-a vazut chiar la Timisoara.
E bine sa stiti ca primii morti de la Timisoara au fost facuti chiar de catre acesti agenti care au impuscat romani in multime, inclusiv, conform cazurilor pe care le-am depistat, cu pistoale actionate din buzunare. De altfel, pentru istorie, voi mai spune ca cele 40 de cadavre, transportate la Bucuresti in zilele acelea si ramase nerevendicate nici dupa 22 decembrie, apartineau acestor agenti diversionisti maghiari. In Ungaria, nu departe de Romania, intr-o unitate speciala, exista un monument dedicat acestor criminali.
Ce persoane mai importante au mai fost implicate in aceste activitati?
Nu cu mult timp inainte de evenimente, generalul “cu piciorul in ghips” si-a petrecut concediu – ce intamplare! – pe malul lacului Balaton.
Apoi, in septembrie 1989, am interceptat o comunicare de urgenta a Budapestei cu atasatul militar ungar Arady (Sandor – nota red), in care i se cereau, acestuia, unele date secrete. Arady a raspuns ca le va putea transmite a doua zi, “cand va primi cazul cu informatii”. A doua zi, Arady, urmarit si de noi, dar si de Directia a IV-a, s-a deplasat la MApN, unde a luat legatura numai cu Victor Atanasie Stanculescu. Cazul a ramas, cred eu, in curs de elucidare.
Tradatorii curata arhivele
Bine, bine, dar nu informati la cel mai inalt nivel asupra acestor aspecte?
Bineinteles, dar, uneori, aceste informari erau primite cu reticenta, mai ales cand erau filtrate de cabinetul 2. Inca din septembrie 1989, am informat asupra starii de nemultumire a populatiei, ca urmare a starii dezastuoase, economico-sociale, folosita ca un cadru adecvat pentru starnirea unei revolte impotriva regimului, dar si, mai ales, pentru destramarea Romaniei, dorinta mai veche a statelor din jurul Romaniei.
Trebuie sa va marturisesc ca starea de marasm incepuse sa se resimta si in randul Securitatii. Au existat cazuri, in ultimii ani, de ofiteri de securitate care s-au ridicat pentru a reclama aceste aspecte care tineau de conducerea PCR, doar pentru a fi indepartati din sistem. Il amintesc, de exemplu, pe colonelul Vasile Buha, care a reclamat situatia care a generat revolta muncitorilor brasoveni din 1987, chiar daca si aceea a fost cam prea “monitorizata” de STASI si KGB… Noi ne-am facut datoria iar dovada sta in arhivele Securitatii.
Depinde insa cine si cum le triaza. Daca acestia au fost chiar cei pe care ii urmarea unitatea “anti-KGB”, va inchipuiti ce a mai ramas la CNSAS. Rezultatul il vedem astazi, cand tradatorii primesc certificate de buna purtare iar institutia a ajuns sa serveasca doar santajului politic si, de foarte multe ori, celui personal.

Sursa: Ziaristi Online
A consemnat Victor Roncea

 Iulie 27, 2011

ROMANIA SUB ASEDIU.

 Revista oficiala a veteranilor SRI confirma infiltrarea agentilor de influenta ai Budapestei la nivel inalt in Executivul de la Bucuresti.

Secretele UM 0110 (III)

 Continuarea  articolului :  http://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/07/27/romania-sub-asediu-secretele-um-0110-%e2%80%93-anti-k-g-b-ii/
Secretele UM 0110 (III).
  Revista oficiala a veteranilor SRI confirma infiltrarea Budapestei la nivel inalt in Executivul de la Bucuresti: agentul de influenta Alin Teodorescu si spionul Rudas Erno
În 25 decembrie 1989, la Târgovişte, în timpul procesului, Elena Ceausescu îi atrage atenţia lui Nicolae Ceausescu: “Vezi, totdeauna trădătorul este lângă tine”… – V. Neculoiu.
Citind lucrarea generalului (r) Aurel Rogojan  “Fereastra Serviciilor Secrete“, proaspat aparuta la Editura Compania, am dat de o trimitere interesanta la cazul deja abordat in episoadele anterioare ale serialului Ziaristi Online,
Secretele UM 0110 (I). Un fost sef al Unitatii speciale “Anti-KGB” confirma: Tokes, agent patentat al serviciilor maghiare, Oisteanu de la GDS a lucrat cu KGB » si Secretele UM 0110 (II).
Nastase a stiut: Alin Teodorescu, seful Cancelariei primului ministru, a fost agent al Ungariei. Un articol anti-KGB interzis la ziarul ZIUA »
Articolul la care face referire generalul Aurel Rogojan este din revista oficiala a veteranilor SRI, “Vitralii – Lumini si Umbre“, si este semnat simplu V. Neculoiu. Orice profesionist, sau chiar si un amator ca mine, recunoaste stilul unui comandant celebru al unei unitati speciale, unice in spatiul est european dominat de tentaculele KGB.
Dar dincolo de autorul materialului amplu si extrem de riguros structurat, din care prezentam azi doar o parte, ramane informatia cu caracter profesional oficial care ne confirma afirmatiile noastre privind penetrarea de catre Budapesta a Executivului de la Bucuresti inclusiv prin cetateni romani (Art 155 Cod Penal – fapta de tradare se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi).
In episodul urmator vom prezenta si un sef al SRI (Serviciul Roman de Informatii) care a intretinut relatii asemanatoare cu un cadru al serviciului de spionaj al Ungariei, cele 20 de puncte de pe lista neagra a relatiilor romano-maghiare asa cum au fost documentate de un fost prim-adjunct al directorului SRI, cateva dintre misiunile agentului maghiar cu nume de cod “Sociologul” pe langa seful Guvernului Romaniei precum si o miza principala transmisa succesorului/rilor lui.


Ii dam cuvantul lui V. Niculoiu:
CONOTAŢII LA DRAMA NAŢIONALĂ - RELATĂRI PENTRU ISTORIE -
A. ASPECTE ALE COMPLOTULUI STRĂINĂTĂŢII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
1. În 25 decembrie 1989, la Târgovişte, în timpul procesului, Elena Ceausescu îi atrage atenţia lui Nicolae Ceausescu: “Vezi, totdeauna trădătorul este lângă tine”.
Evident, remarca ei viza prezenţa lui Victor Atanasie Stănculescu în completul de judecată. Spusa reprezenta o recunoaştere tardivă a veridicităţii informaţiilor prezentate lor de către cei în drept, informaţii repetate în timp, dar ignorate în mod păgubos. Ele se refereau la convertirea lui Victor Atanasie Stănculescu de către spionajul advers.
În complexul spionaj-trădare funcţionează implacabil regula potrivit căreia obiectivele acţiunilor şi modalităţile de realizare a lor le stabileşte spionul, iar trădătorul execută şi raportează. Recent, Victor Atanasie Stănculescu a făcut publice restrictiv, poetic, câteva dintre actele sale de trădare. Astfel, despre întâlnirea sa din august 1989 la Balaton – Ungaria cu un reprezentant de vârf al KGB şi reprezentanţi ai spionajului ţării gazdă.
Despre strategia de atacare a României arată că: “Estul şi Vestul se puseseră de acord cu privire la acţiunile şi oamenii de aici” şi “schimbările din România vor fi sângeroase”. “Ceauşescu va termina rău”. “Securitatea trebuie să dispară”. Nimic abstract, totul precis, la obiect, război mascat, în afara normelor ce reglementează raporturile dintre state, prioritar acelea care guvernau atunci în Tratatul de la Varşovia.
Premisa realizării obiectivelor o constituia scoaterea în stradă a mulţimii sugestionate, incitate premergător, masiv. Acţiunile lui Victor Atanasie Stănculescu pentru reuşita scenariului au avut un rol hotărâtor, atât în cele la vedere, cât şi manevrele oculte, unele la două capete, probând încă o dată marota lui Stalin că “un agent bine plasat în coasta inamicului poate câştiga războiul”.
În devoalările sale, Victor Atanasie Stănculescu mai arată că, în 22 decembrie, “s-a abţinut să fie prezent la măcelărirea mulţimii”, că “nu era bine să fie acolo”, că “Securitatea nu mai execută ordinele comandantului suprem”, că “nu mai avea nevoie de îndepărtarea legală a lui Ceauşescu, pe care tocmai îl îndepărtase prin lovitura de stat” şi, foarte direct, că el este cel care “a ales ca Iliescu să preia puterea”, exista “acordul cu acţiunile şi oamenii de aici”.
Mai relevă că, la Balaton, i s-a spus de către kgb-ist că “România respinge tot ce vine de la Moscova”. Este de menţionat că, după Declaraţia de independenţă din aprilie 1964, România a respins hegemonismul sovietic şi stalinismul, moment în care agentura, implementată după 1945 la vârfurile puterii, pierzându-şi dominaţia, a întors armele împotriva României.
Se mai impun a fi menţionate câteva momente: România a scos din ţară armata de ocupaţie în 1958; a abolit sovromurile; a respins planul Valev de înrobire economică, în 1964; a demascat abuzurile din CAER; a înfierat şi nu a participat la atacarea Cehoslovaciei, în 1968; a desfăşurat suveran şi independent politica externă şi de apărare.
Toate încercările pentru organizarea de aplicaţii militare cu trupe străine în România au fost respinse, s-au aprobat doar cele de stat major, pe hartă. România era singura ţară din aşa-zisul sistem care avea o structură de contraspionaj împotriva lor.
Conform propriilor afirmaţii, Victor Atanasie Stănculescu nu rezultă să fi avut vreun moment de cumpără faţă de formula măcelăririi populaţiei, vreo replică în sensul că o schimbare nonviolentă, ca în celelalte ţări, ar fi fost posibilă şi la noi, schimbare propusă dealtfel în noaptea de 21-22 decembrie 1989, dar la care, din teamă, Vasile Milea nu s-a raliat.
Contactele lui Victor Atanasie Stănculescu la Balaton au fost cunoscute informativ de contraspionajul român. În septembrie 1989, ataşatul militar ungar la Bucureşti era presat de centrală să trimită urgent în ţară date specifice. El a promis că le va transmite a doua zi, drept pentru care s-a deplasat la sediul M.Ap.N., unde l-a contactat pe Victor Atanasie Stănculescu.
Despre această întâlnire, tipică accepţiunii de spionaj-trădare, Victor Atanasie Stănculescu relatează că s-a asigurat ca biroul să nu fie controlat auditiv şi că “i-am dat ataşatului militar maghiar tot ce avea nevoie”.
Atacului militar împotriva României, gestionat de Stănculescu şi Militaru, care fusese numit de către Ion Iliescu în fruntea armatei, i-a succedat agresiunea asupra bazei economico-sociale prin trasoarele lui Petre Roman, descendent de cominternist, agrementat ca prim-ministru de acelaşi Iliescu, la insistenţa bolşevicului Silviu Brucan: “industria, morman de fiare vechi”, “CAP-urile structuri comuniste” (aveam cooperative în agricultură din 1927), “desfiinţarea sistemului de irigaţii şi a mineritului”, “eliminarea subvenţiilor” şi altele, niciuna abstractă, toate îndeplinite ca început al sfârşitului. Ion Iliescu spunea mai deunăzi că regretă desfiinţarea CAP-urilor la insistenţele lui Roman.
2. Complotul împotriva României a cunoscut numeroase diversificări şi amplificări în spaţiul spionajului şi trădării, al propagandei adverse denigratoare şi incitatoare. Cadrele şi agenţii de spionaj, cu precădere cei aparţinând URSS şi Ungariei, precum şi cetăţeni români angrenaţi în acte de trădare, militau intens pentru a obţine informaţii preponderent din mediul apărării, al problematicii economico-sociale, cu accent pe stările de spirit, disidenţe şi altele, însoţite neapărat de instigări contra vectorilor politici, şi obstrucţionarea României în raporturile externe.
 Duritatea duelurilor dintre combatanţii spionajului est-vest pe teritoriul ţării noastre se transformă brusc în colaborare activă prin schimbul de informaţii, prezentând valoare exclusivă cele negative, exploatabile împotriva României.
Iată ce viraje istorice se pot produce uneori: la atacarea Cehoslovaciei, în 1968, Washingtonul avertiza Moscova: “în numele omenirii, vă cerem să nu invadaţi România”, pentru ca mai târziu să colaboreze la pulverizarea ei.
Reţeaua KGB şi GRU era alcătuită prioritar de kominternişti, de unii dintre românii care făcuseră studii în URSS pe diverse domenii, inclusiv în cel militar. De exemplu, Gheorghe Apostol, care a deţinut locul secund în partidul unic, a fost re-recrutat de către KGB în anii 80, în timp ce reprezenta România ca ambasador în Brazilia. Retras de la post, continuă contactele, în secret, cu un cadru KGB cu acoperire oficială la Bucureşti.
Pe fond, Gheorghe Apostol se asociază cu pluri-agentul Silviu Brucan şi cu Alexandru Bârlădeanu, ilustrându-se şi prin “Scrisoarea celor şase demnitari comunişti”. Scrisoarea, sinteză a tot ce critica media occidentală, alimentată cu ştiri şi de către reţeaua sovietică, maghiară şi iugoslavă împotriva României, se dorea a fi o bombă propagandistică, un reper pentru scoaterea românilor în stradă.
Nu întâmplător, doi dintre protagoniştii scrisorii se subordonau KGB şi CIA. Apostol ―a făcut apostolat‖ pentru semnături din partea unor nume de rezonanţă dintre cominternişti şi ilegalişti, primind refuzuri directe.
 Însuşi Constantin Pârvulescu, aderent al scrisorii, a cerut să fie dată conducătorului român şi în niciun caz străinătăţii. Cei şase şi-au dat acordul, dar niciunul nu a semnat-o, propaganda omiţând această precizare. Brucan a “predat-o” intempestiv, rezidentului CIA la Bucureşti, surprinzându-şi companionii. Bârlădeanu şi Mănescu au declarat ulterior că mai aveau câte ceva de adăugat. Toţi au adresat scrisori de clemenţă către Nicolae Ceauşescu, mai puţin Brucan, spatele căruia era asigurat de cei mai puternici.
Motivată de interese secesioniste, agentura ungară în România avea particularitatea organizării teritoriale în zonele cu populaţie de naţionalitate maghiară; prioritar erau angrenaţi intelectuali cu penetrare în locuri de interes informativ. În paralel, au fost constituite reţele de difuzare activă a materialelor destinate îndoctrinării naţionalist-iredentiste, antiromâneşti, introduse clandestin în ţară.
De exemplu, R.E. (Rudas Erno – nota red), cadru de spionaj în Consulat, a fost, la un moment dat, compromis, datele în cauză fiind aduse combinativ la cunoştinţa Centralei din Budapesta, care l-a retras de la post (1985). Imediat după 1990 a fost acreditat pe o funcţie înaltă de acoperire, având o relaţie activă cu un cetăţean ajuns în conducerea unui segment politic şi în executivul de la Bucureşti (Calin Popescu Tariceanu – ex-seful PNL si al Guvernului PNL-UDMR – nota red).
De asemenea, era cel puţin pitorească prezenţa la vârf în guvernul român a unui agent ungar, care lucra şi cu ruşii, iar fiii lui serveau separat informativ pe cei interesaţi.
În anul 1988, centrala de spionaj ungară a decis şi întreprins acţiuni pentru atragerea în agentură a preoţilor de naţionalitate maghiară, categorie creditată cu largi posibilităţi informative şi de îndoctrinare, cu influenţă.
Totodată, s-a dispus recrutarea de români cu posibilităţi în exterior în susţinerea revendicărilor lor, plecând de la constatarea că vocile reţelei de naţionalitate nu dădeau efectul scontat. Pentru unul dintre aceştia, după 1990, un prim ministru român a insistat, după o vizită la Budapesta, să fie numit într-o funcţie înaltă în executiv (2002).
(La sfarsitul anului 2002 inceputul anului 2003, sociologul Alin Teodorescu, fostul presedinte timp de sase ani al Fundatiei Soros si al GDS, care era deja seful Grupului de lucru al Guvernului Romaniei cu Banca Mondiala pentru Imprumuturi de Ajustare Programatica (PAL), este numit Consilier personal al Primului-ministru pentru reforma administraţiei publice pentru ca din februarie-martie 2004 sa devina Ministru cancelar, şeful Cancelariei Primului-ministru Adrian Nastase. – nota red)
În noiembrie 1988, o grupare a spionajului ungar, care acţiona în România sub acoperire oficială, a împânzit centrul Bucureştiului cu manifeste antiromâneşti de incitare la revoltă. Flagrantul realizat a avut ca urmare retragerea de la post a difuzorului.
 Unul dintre agenţi, cel care a coordonat acţiunea difuzării şi care a fost retras şi el în centrală, a fost protagonist în elaborarea şi promovarea în 1989 a documentului “Transilvania – spaţiu de complementaritate”, semnat între alţii, dacă nu cu conştiinţa trădării, atunci cu gravă inconştienţă şi de Mihai de Hohenzollern.
În 12 decembrie 1989, un trădător maghiar din Timişoara şi-a informat legătura superioară, cadru de spionaj cu acoperire la Bucureşti, că “au organizat un lanţ viu în jurul Consiliului Judeţean şi al lui Tokes până la Gyula şi că au nevoie stringentă de mulţi bani”.
 Lanţul viu includea foşti infractori de frontieră, ajunşi anterior lui 89 în Ungaria, concentraţi într-o unitate militară din Budapesta, constituiţi în grupuri de câte 3-4, instruiţi şi antrenaţi pentru provocări şi atacuri “la momentul oportun”.
În 1988-89, într-un gest făţarnic, au fost retrimişi în România, iar în decembrie 1989 la Timişoara, Bucureşti şi în alte localităţi, au săvârşit atacuri şi provocări, ca şi grupurile de ruşi introduse în ţară ca turişti.
(va urma)

Sursa: ziaristionline.ro

 Secretele UM 0110 (IV). Comandantul Unitatii Anti-KGB despre carierele agenţilor Ungariei în guvernele României. Plus: Rogojan despre Magureanu si Ernő

In episoadele anterioare ale serialului Ziaristi Online dedicat tradarilor in favoarea Ungariei de la varful Guvernului si din afacerile si presa Romaniei, am tratat deja mai multe cazuri, prezentate in interviul exclusiv realizat cu Ioan Rusan, colonel (r) al SRI si fost sef al compartimentului “Anti-STASI” al Unitatii speciale 0110 “Anti-KGB” :
 Secretele UM 0110 (I). Un fost sef al Unitatii speciale “Anti-KGB” confirma: Tokes, agent patentat al serviciilor maghiare, Oisteanu de la GDS a lucrat cu KGB » si Secretele UM 0110 (II). Nastase a stiut: Alin Teodorescu, seful Cancelariei primului ministru, a fost agent al Ungariei. Un articol anti-KGB interzis la ziarul ZIUA »
Apoi a urmat prima confirmare oficiala a afirmatiilor noastre: Secretele UM 0110 (III). Revista oficiala a veteranilor SRI confirma infiltrarea Budapestei la nivel inalt in Executivul de la Bucuresti: agentul de influenta Alin Teodorescu si spionul Rudas Erno »
Astazi, in partea a patra, extrasa din cea mai recenta carte a generalului (r) Aurel Rogojan, Fereastra Serviciilor Secrete, aparuta la Editura Compania, inregistram practic o reconfirmare profesionala a cazurile care intra sub incidenta Art 155 Cod Penal (fapta de tradare se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi).
Expertul serviciilor de informatii romanesti furnizeaza si o lista neagra in 20 de puncte a relatiilor romano-maghiare, asa cum a fost ea prezentata de un fost prim-adjunct al directorului SRI. Mai mult, il acuza pe primul sef al SRI, Virgil Magureanu, de aceleasi fapte de care se fac vinovati alti trei cetateni romani, doi prim ministri ai Romaniei, Adrian Nastase si Calin Popescu Tariceanu, si un agent al Ungariei, Alin Teodorescu, primul presedinte al Fundatiei Soros si al Grupului pentru Dialog Social, deputat si sef al campaniei electorale a PSD, consilier si sef al Cancelariei primului ministru al Romaniei: relatii cu o putere straina prin intermediul sefului rezidentei de spionaj maghiar, Rudas Erno. Personaj despre care presedintele Romaniei Traian Basescu afirma ca fostul premier Calin Popescu Tariceanu a dorit “sa se asocieze” cu el  “si in afaceri”. Oare li s-au prescris faptele?
Dar care a fost miza acestor asocieri, afaceri, tradari si transferuri, de la agentul Alin Teodorescu si Adrian Nastase la spionul Rudas Erno si Calin Popescu Tariceanu? Ce au insemnat toate acestea pentru simplii romani si cum ne afecteaza viata economica, politica si, in fond, siguranta nationala a Romaniei de astazi? Despre toate acestea, in editiile noastre viitoare, incepand de luni, cand veti afla si care a fost prima actiune antiromaneasca a “Sociologului” SOROS-GDS la preluarea functiei de sef al Cancelariei primului ministru al Romaniei si cum apar exact cand trebuie marii investitori ai patriei, Verestoy Attila si Dinu Patriciu. Serialul continua.
Dam cuvantul expertilor in informatii:
Activitatea secretă de informaţii şi Tratatul româno-ungar
La un moment dat, în anii ’90, finalizarea tratatului româno-ungar se afla în impas. Dezvelirea la Gyula a bustului scriitorului român Liviu Re­brea­nu a constituit un foarte bun pretext pentru ca miniştrii de Externe ai României şi Ungariei să treacă în revistă, într-un cadru mai puţin forma­lizat, priorităţile agendei diplomatice bilaterale. Ministrul de Externe Teo­dor Meleşcanu a acordat o atenţie specială pregătirii întâlnirii cu omologul său maghiar, dr. Géza Jeszenszky. În acest sens a acceptat să fie do­cu­mentat mai în amănunt asupra aspectelor clandestine ale activităţii di­plo­maţilor unguri acreditaţi la Bucureşti, despre care fusese informat punctual, în perioada de când preluase portofoliul Externelor.
Directorul Serviciului Român de Informaţii, Virgil Măgureanu, nu avea în acel moment o relaţie sinceră cu ministrul de Externe, fiind preocupat să-i erodeze credibilitatea în faţa preşedintelui Ion Iliescu. Probabil că preşedintele i-a pus acea întrebare-verdict : « Măi, tu ce părere ai de­spre Meleşcanu ? » Pentru Fouché-ul României, o astfel de întrebare în­semna o temă de lucru. El primise de prin cotloanele cucuvelelor din turnul Cotrocenilor un semnal că ministrul de Externe nu mai este în graţiile pre­zidenţiale şi avea să procedeze în consecinţă…
Negocierile pentru încheierea tratatului de bază româno-ungar erau în impas, pe de o parte, din cauza condiţionărilor inadmisibile ale guvernelor de la Budapesta în ceea ce priveşte statutul minorităţii maghiare din România, iar pe de altă parte, din cauza acţiunilor agresive în continuă escaladă a serviciilor speciale ale Ungariei pe teritoriul României, cu sprijin politic chiar din interiorul guvernului de la Bucureşti, în care fuseseră infiltraţi agenţi importanţi.
Referitor la carierele politice realizate de agenţii serviciilor speciale ale Ungariei în guvernele României, este de remarcat mărturia generalului (r.) Victor Neculicioiu, care era în 1989 director al Departamentului Contraspionaj « Ţări Socialiste » (U.M. 0110) : « [...] era cel puţin pito­rească prezenţa la vârf în guvernul român a unui agent maghiar, care lucra şi cu ruşii, iar fiii lui serveau separat informativ pe cei interesaţi. » Iar legătura cu un altul, acesta cetăţean român (criptonim « Sociologul »), re­crutat în 1988 de serviciul de spionaj al Ungariei, menţionează : « [...] un prim-ministru român a insistat, după o vizită la Budapesta [...], ca „Sociologul“ să fie numit într-o funcţie înaltă în executiv (2002) »¹.
Generalul Victor Marcu i-a prezentat ministrului de Externe do­cumentarea necesară – i-a remis-o personal, ştiind că Virgil Măgureanu nu şi-ar da acordul, deoarece avea contacte mai frecvente cu ambasadorul Ungariei la Bucureşti decât cu ministrul de Externe al României².
Pentru întâlnirea cu omologul său maghiar, ministrului de Externe i s-a supus atenţiei un număr de 20 de probleme, după cum urmează (dacă memoria nu ne înşală) :
1. Încălcarea de către diplomaţi ai Ambasadei Ungariei la Bucureşti a Convenţiei de la Viena asupra relaţiilor diplomatice, existând dovezi ale unor activităţi clandestine şi posibilităţi de realizare a flagrantului pentru fapte de spionaj.
2. Realizarea de către diplomaţi unguri a unor provocări cu sco­pul de a fi acuzată România de încălcarea embargoului impus Serbiei şi Mun­te­negrului.
3. Tentative de recrutare şi implicare a unor cetăţeni români în ac­ţiuni de spionaj-trădare.
4. Şicanarea sistematică a cetăţenilor români nemaghiari care călătoresc în Ungaria (aplicarea de semne distinctive pe documentele de trecere a frontierei, supunerea la anchete poliţieneşti provocatoare, solicitarea de informaţii sub intimidare ş. a.)
5. Susţinerea pe teritoriul Ungariei a activităţilor aşa-zisului « Gu­vern în exil al Transilvaniei », « Uniunii Mondiale a Ardelenilor », propagandei antiromâneşti şi a actelor şi gesturilor inamicale a numeroase organizaţii neguvernamentale.
6. Racolarea şi instruirea de cetăţeni români în organizaţii şi tabere paramilitare clandestine, urmate de plasarea lor ca mercenari în războaiele civile din Iugoslavia.
7. Agresiuni informaţionale sistematice la adresa României, cu sco­pul vădit de defăimare şi denigrare a realităţilor politice interne privind minorităţile.
8. Activităţi cu scop explicit de contestare a Tratatului de la Trianon (1920) şi a Tratatului de Pace de la Paris (1947) şi de revizuire a frontie­rei Ungariei cu România.
9. Transferarea la Budapesta şi de aici în Transilvania a centrului de greutate al activităţilor organizaţiilor revizioniste ale emigraţiei.
10. Implicarea unor cetăţeni maghiari în trafic de arme şi muniţii înspre România.
11. Folosirea de către numeroase persoane din Ungaria a paşa­poar­telor diplomatice sau de serviciu pentru a participa în România la diverse manifestări ale minorităţii maghiare fără notificare prealabilă, conform uzanţelor.
12. Mobilizarea lobby-ului maghiar din Occident pentru izolarea României pe plan extern.
13. Strategia subminării şi cuceririi economice a Transilvaniei³.
14. Înfiinţarea de către universităţi maghiare a unor filiale în Ro­mânia, fără un acord prealabil.
15. Trimiterea în şcolile de limba maghiară din România a unor ma­teriale didactice care nu concordă cu programele aprobate de autoritatea competentă a statului român.
16. Practica unor autorităţi administrative locale de a angaja direct relaţii externe fără o notificare prealabilă.
17. Percepţia tot mai accentuată a opiniei publice, pe baza informaţiilor vehiculate de mass-media, dar şi în urma unor sondaje, că Un­garia s-ar pregăti pentru eventualitatea unui conflict deschis, inclusiv militar, cu România.
18. Radicalizarea unor orientări politice ale minorităţii maghiare ca urmare a avântului dreptei naţionaliste extremiste din Ungaria.
19. Desfăşurarea de către organizaţii din Ungaria a propagandei vi­zând autonomia Transilvaniei.
20. Preocupările existente în vederea internaţionalizării problemei Transilvaniei.
Programul guvernului Ungariei nu ascundea naţionalismul, iar premierul Gyula Horn (1994-1998) se număra printre fondatorii neorevizio­nismului postkadarist. După unificarea Germaniei, desfederalizarea Ceho­slo­vaciei şi disoluţia Iugoslaviei, Budapesta s-a simţit încurajată de contextul regional, care îi era favorabil. După o serie de proiecte menite să-i sporească rolul regional – printre care « Iniţiativa Central-Europeană », « Grupul Visegrád » şi « Euroregiunea Carpatică –, Ungaria şi U.D.M.R. au devenit interesate şi de stabilirea unor legături directe cu comunităţile turco-tătare din Dobrogea.
Chiar şi în condiţiile integrării europene, Ungaria îşi exprimă dreptul şi obligaţia de a interveni în interesul maghiarilor din afara graniţelor, neputând renunţa la ideea că Tratatul de la Trianon este un dictat nedrept, dar este conştientă, în acelaşi timp, că modificarea graniţelor nu ar re­pre­zenta decât o sursă de conflicte. Drept urmare, a iniţiat un amplu studiu al tuturor instrumentelor juridice internaţionale pentru evaluarea aspec­telor juridice, administrative şi culturale ale formelor de autonomie ale minorităţilor (frontierele etnice interioare, frontierele virtualizate, minori­tăţile maghiare în chip de comunităţi făuritoare se stat, identificarea po­liticii guvernelor de la Budapesta cu punctele de vedere ale organizaţiilor reprezentative ale minorităţilor, independenţa economică a minorităţilor, pregătirea în Ungaria a liderilor organizaţiilor minorităţii, susţinerea idea­lurilor de autonomie ale altor popoare sau etnii din regiune, instituirea unui sistem european de protecţie a minorităţilor etc.). […]
Note
1 V. Neculicioiu, « Conotaţii la drama naţională – relatări pentru istorie », în Vitralii. Lumini şi umbre. Revista Veteranilor din Serviciile Române de Informaţii.
2 Devenise aproape un obicei al ambasadorului Rudas Ernő de a-l vizita pe Virgil Măgureanu în zilele imediat următoare şedinţelor operative ale Biroului Consiliului Director al Serviciului care aveau pe ordinea de zi probleme referitoare la activitatea serviciilor speciale ungare în România. Mai mult chiar, ambasadorul şi-a stabilit reşedinţa peste drum de cabinetul directorului S.R.I. După încetarea misiunii diplomatice, Rudas Ernő a intrat în « afaceri regionale », care implicau frecvent deplasări şi numeroase contacte în cele şapte state din jurul Ungariei având comunităţi maghiare. Şi alţi foşti diplomaţi unguri în România s-au lansat în afaceri cu susţinerea unor parlamentari ai U.D.M.R. şi sub protecţia agenţilor care au penetrat importante niveluri decizionale.
3 Declaraţii de la Budapesta confirmau fără echivoc miza bătăliei economice pentru Transilvania, ca parte a programului revizionist ungar. Astfel, Lukács Miklós, ex-consilierul pentru probleme politice al fostului premier ungar, Antall József, declara : « Ungaria are un plan de integrare treptată a Transilvaniei, atrăgând-o în sfera sa de influenţă prin amplificarea legăturilor în domeniile economic, politic, cultural şi religios, aceasta fiind strategia cea mai indicată în actuala conjunctură internaţională. » De asemenea, fostul ataşat militar al Ungariei la Bucureşti, Arady Sándor, a declarat : « Autorităţile budapestane vor acţiona lent. Dar precis în sfera economicului, considerând această cale ca fiind cea mai sigură pentru a penetra şi acapara Transilvania. » Pe de altă parte, România era şi este serios afectată de amploarea criminalităţii economice care îşi are originea în Ungaria – evaziune fiscală, operaţiuni de comerţ exterior prohibite ori pentru care nu se respecta legea română.
Addenda despre Rudas Ernő, de la data recrutarii « Sociologului » si pana la asocierea « şi în afaceri » cu Calin Popescu Tariceanu (apud Traian Basescu, presedintele Romaniei) :
– Consulatul din Cluj-Napoca era condus în 1988 de Rudas Ernő, căruia i s-a întrerupt misiunea consulară în România. Ulterior Rudas Ernő a fost retrimis la post în România sub acoperire diplomatică la Ambasada Ungariei la Bucureşti. După 1990, Rudas Ernő a fost acreditat ca ambasador al Ungariei la Bucureşti. După încheierea misiunii diplomatice, şi-a continuat activitatea în România sub aco­perirea afacerilor comerciale, devenind partener de afaceri, printre alţii şi cu viito­rul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu. Despre această nepotrivită asociere, preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat la postul de televiziune B1TV, în emisiunea « Naşul » : « [...] informaţiile pe care le-am primit eu despre domnul Ernő le-a primit şi domnul premier, Călin Popescu Tăriceanu. Dacă a dorit să se asocieze şi în afaceri, asta a fost opţiunea dânsului ». Răspunsul preşedintelui României a clarificat interesul jurnalistic al mo­deratorului emisiunii « Naşul », dar a deschis o nouă problemă. Domnul Traian Bă­sescu a spus că fostul premier « a dorit să se asocieze şi în afaceri » [s. n.] cu spionul ungur. Întrebarea firească deschisă de preşedinte este : « În ce alt­ceva era deja asociat fostul premier cu generalul serviciilor speciale ungare, Rudas Ernő ? »
– Rudas Ernő s-a născut în 1951 la Cluj-Napoca, dar în evidenţele Regis­trului Român al Comerţului figurează că s-a născut la Budapesta. A îndeplinit funcţiile de consul general la Cluj, consilier şi ministru-consilier la Ambasada Ungariei la Bucureşti. În 1988 a fost retras de la post ca urmare a încălcării pre­vederilor Convenţiei de la Viena din 1961 privind relaţiile diplomatice, respectiv s-a implicat în activităţi ostile statului în care era acreditat, coordonând rezidenţa de spionaj a Ungariei în România.
– În 1995, Rudas Ernő şi-a încheiat misiunea în România ca ambasador, după ce în presa din Budapesta au fost preluate informaţii despre activitatea de spionaj efectuată în România de el, de Oltványi Ottó – ataşatul de presă şi Aszódi Sándor – ataşatul militar.

Din Aurel I. Rogojan – Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale, Editura Compania, Bucureşti, 2011