Democrația Capitalistă versus Democrația Ecologistă

Franklin D. Roosevelt, singurul președinte al Statelor Unite ale Americii care a avut peste 2 mandate, în mesajul lui pentru Congres la 29 aprilie 1938, avertiza asupra pericolelor creșterii puterii private: The liberty of a democracy is not safe if the people tolerate the growth of private power to a point where it becomes stronger than their democratic state itself. That, in its essence, is fascism—ownership of government by an individual, by a group, or by any other controlling private power. Savantul, filosoful și analistul Noam Chomsky zicea: A basic principle of modern state capitalism is that costs and risks are socialized to the extent possible, while profit is privatized.

În pâcla dimineții de primăvară se discerne sub noi câte o insulă înconjurată de apele mediterane albastre, câte un munte cu vârful acoperit de zăpadă… apoi peisaje continentale sterpe, înierbate și cu tufărișuri… văi uscate. În urmă cu 5 mii de ani, pe aici mai trăiau leii, sălbatici. Dar au fost exterminați, pădurile au fost tăiate în mare parte, caprele domesticite au ros tot ce se putea pe mari suprafețe, peisajul a fost transformat radical. Te întrebi oare din ce trăiesc oamenii aceștia… în afară de banii din turism, pește, ulei de măslin, portocale? Și datorie peste datorie?


Atena are vreo 5 milioane de oameni. Deși se zice că este criză și de fapt țara este în incapacitate de plată, înglodată în datorii, totuși în zonele central ale capitalei, mai ales pe lângă Acropole, străzile sunt pline de turiști, taverne/ terasele supra-aglomerate, adică nu se simte ceva ciudat. La fel pe șosele se revarsă nenumărate mașini, o circulație de parcă resursele ar fi nelimitate. Dacă vezi standardele de viață, este enormă cantitatea de energie/ resurse necesare… pentru a o întreține… De unde poate să fie asigurat acest flux de materie și energie? Cât de posibil este să fie menținut pe termen lung? Pe datorie se poate trăi o scurtă perioadă, dar apoi…? Dacă ajungi și pe străzi mai lăturalnice, vei vedea că se schimbă culoarea oamenilor, și apar din ce în ce mai multe saltele și pături jegoase, pe care se odihnesc cei care nu mai au altă variantă. Un bărbat întins pe saltea, citind o carte… este ceva aparte. Averea bogătașilor crește, iar ceilalți ajung să se zvârcolească. Ura față de bancheri, față de economiști, industriași, capitaliști, dar și față de politicienii europeni și locali, ajunge la cote inimaginabile. Unde este mult discutata dezvoltare durabilă? Trăim vremuri interesante. Comunismul a sucombat, capitalismul vestic este legat la aparate… care îl mențin în existență. Democrația… are și ea probleme?


Aici prin Atena a fost inventată democrația. Cu mult timp in urma, grecii antici în ale lor orașe-state, au considerat că poate exista o societate în care norma să fie libertatea individuală a cetățeanului și libertatea de exprimare (nu a femeilor, metișilor și sclavilor). Oamenii liberi votează și decid legile, direcțiile strategice de înaintare în viitor. Cei care nu participau la viața politică erau denumiți idioți, iar termenul se păstrează până azi (doar că acum pare că sensul este oarecum inversat). Își alegeau acei greci antici niște conducători, pe perioade determinate… iar ei răspundeau pentru faptele lor, de multe ori cu viața. Au considerat ei că acest tip de societate este o alternativă viabilă și de preferat față de tirania discreționară exercitată de faraoni, regi, împărați care decideau din tată în fiu cui să îi taie capul în fiecare zi. Cei care trăim în actualele “societăți democratice”, parcă uităm în câteva secunde cam cum este atmosfera unei societăți nondemocratice, dictaturi comuniste, dictaturi militare, dictaturi ale regilor/ reginelor care supraviețuiesc și azi în variate-state. Absurdistane cu monarhii-democratice, unde poți alege o parte a conducătorilor, deasupra cărora tronează simbolic sau în putere ceva regină sau rege, ceva familie regală și copii copiilor lor care vor avea nenumărați bani absorbiți de la supuși… fraierii care se vor naște.


Din analiza empirică rezultă idea că democrațiile sunt superioare dictaturilor, cel puțin în privința libertății umane… un element important dacă nu cea mai important componentă a existenței (cât timp nu tu ești regale dictator). În democrațiile actuale, candidații fac un concurs de promisiuni electorale, fiecare promite verzi și uscate, creșterea nivelului de trai, creștere economică, investiții în sănătate, învățământ, cultură, apărare șamd, cam orice ce “poporul” vrea să audă; în speranța unor voturi “și mai multe”… nu se prea abțin de la promisiuni… și nimic nu îi oprește să vorbească populist despre lucruri pe care doar proștii cei mulți pot să le creadă. Promisiunile electorale sunt glume rapid uitate, dar frecvent “se forțează creșterea” cu profituri private chiar și pe bază de datorii publice… care vor fi plătite de alții. Întrebarea este, până unde oare se poate merge cu acumularea de datorii?


Sistemul acesta capitalist, bazat pe idea creșterii fără limite în lumea în care resursele sunt finite, a dat faliment. Această stare de fapt face ca veniturile să scadă, locuri de muncă să dispară, iar oamenii să caute soluții acolo unde ele nu mai există. Deși grecii în general au un stil relaxat, poate indiferent- optimist, în 2011 rata suicidului a crescut cu 40% față de anul anterior. Pensionarul care a contribuit o viață întreagă la fondul de pensii, și acum vede că este împins în mizerie, trebuie să aibă o senzație aparte. Evident, crește numărul celor care ajung să doarmă în stradă… În Grecia zilelor acestea, atmosfera este afectată de gestul farmacistului pensionar care zicând că nu vrea să ajungă să caute prin gunoaie, că nu mai poate exista în demnitate, a ajuns să își tragă un glonț în cap în fața Parlamentului Elen. Bătrânul era un om decent, educat… cu un stil de viață auster. Nu mai suporta măsurile de austeritate; probabil că nu avea antrenament. A devenit un simbol, un erou național. A reizbucnit scandalul cu tinerii și adulții care ies la bătaie, când nu mai au ce pierde. Discuții aprinse, vehemente despre crima împotriva populației, despre FMI și UE, despre disperarea supraviețuirii în condiții de dezastru economic…


5 aprilie 2012. Seara privesc cum prin centrul Atenei se luptă oamenii cu poliția… la o zi după gestul bătrânului farmacist. O tragedie grecească este când se termină vinul și oamenii încep să vadă că există o mică problemă reprezentată de o mare datorie… imposibil de plătit. Zilele anterioare au fost dezbateri pe la conferința despre sustenabilitate la care am participat aici, despre statele falimentare, care nu mai pot susține sistemele de sănătate, educație, siguranță publică, mentenanța de infrastructură, apărare etc. Am dezbătut variate aspecte ale crizei care nu putea să fie evitată în contextul unei dezvoltări non-sustenabile promovate de capitalism. Privesc oamenii care urlă pe stradă, hoardele de polițiști cu scuturi, căști și măști de gaze, trăgând cu gaze lacrimogene pentru a dispersa oamenii furioși… oameni care aruncă cu ce au la îndemână… adus de acasă. Capete sparte, cruce roșie… lumânări. De pe o stradă hiperturistică iese un trenuleț cu turiști, trece printre protestatari, imediat apoi locul este eliberat prin gaze lacrimogene… turiști cu ochii înlăcrimați, tușind și strănutând… o tragicomedie. Parcă este prezentarea live a discuțiilor teoretice din zilele anterioare.


De ce sunt acestea relevante? Pentru că există posibilitatea ca ‘modelul’ să se răspândească, dacă vezi cam cum arată situația prin Spania (șomaj de aproape 50% în rândul tinerilor…), dar și prin Portugalia, Italia șamd. Contaminare de la o țară la alta, de fapt falimentul capitalismului. Circul acesta cu demonstrații, proteste, lupte de stradă, este un început promițător pentru frumoasa noastră UE. Dacă acestea se derulează în Uniunea Europeană, o zonă bogată și care este visul africanilor, ne putem da seama cam ce frumos este să exiști uman la nivel global… în zonele sărace, ale căror resurse naturale au fost spoliate de zonele până acum considerate bogate.


Până nu demult, Grecia era una dintre respectabilele țări membre ale Uniunii Europene, care a absorbit masiv fonduri comunitare, care avea un turism dezvoltat și unde dificil primeai viză să poți vizita țara… că nu era nevoie de tine. Datoriile ei se acumulau, se rostogoleau, și au ajuns de necontrolat, au fost șterse o parte, altele au fost primite sub promisiunea unor măsuri dure de austeritate… dar banii se pierd înghițiți de un sac fără fund a democrației-capitaliste. Poate că Grecia va ajunge în afara zonei euro… oricum ceva de neînchipuit nu demult, dar în actuala confuzie se încearcă găsirea unei soluții de eliminare a unei entități pe care nu poți să o mai salvezi… O situație la care nimeni nu se gândea în urmă cu câțiva ani, nimeni nu o credea posibilă.

Datoriile au devenit o povară nu doar a prezentului ci și a viitorului. Când te gândești cam ce opțiuni are politicianul care va urma la conducere… când economia este pe butuci, resursele sunt epuizate, datoriile sunt în creștere cu dobânzi ale dobânzilor, sistemele de sănătate, învățământ, menținerea ordinii publice șamd sunt îngenuncheate și cu capul lăsat… Ce poate promite politicianul viitorului? Austeritate? Sau creștere pe bază de nimic? Când ai nevoie de bani și alți bani doar ca să menții sistemul pe linie de plutire… miliarde, zeci și sute de miliarde de euro… iar economia este terminată, nu produce nimic vandabil/ de unde poți rambursa creditele și dobânzile aferente? Cine a produs acest uriaș-rahat? Niște bancheri care calculau la perfecție profitul lor, niște economiști imbecili predicatori ai creșterii fără limite, și niște politicieni stupizi–zâmbăreți, care promiteau orice, doar să fie aleși…? Au reușit să producă valuri de șomeri, oameni ai străzilor, disperare în careva capitală europeană? Și urmează altele, celelalte? Poți să îi promiți austeritate grecului care nu mai are loc de muncă, nu mai are locuință, îi este foame… și nu are asigurare de sănătate… în schimb are 2 copii…înfometați? Până când acest stil era departe în Africa, pe nimeni nu interesa, dar când devine parte a realității în capitala unui stat al Uniunii Europene? Și toți politicienii și finanțiștii se uită ca boii la poarta nouă? Este educativă o plimbare printre ei, prin Atena, printre datornici fără licărirea speranței… acolo unde nici un politician local nu mai are curajul să se afișeze în public… deoarece nu mai este sigur locul… pentru el.


Au ajuns până acolo încât creditorii dictează politicile naționale… adică democrația a căzut pradă unor organisme financiare? Niște bancheri care au subminat sistemul, niște economiști aberanți, dictează în continuare măsuri de austeritate, ce să se vândă, câți să fie dați afară, ce unități să fie închise, ce să se mai taie de la oamenii care oricum sunt deja terminați? Politicianul ales democratic este acum o slugă a bancherilor? Nu are ce face. Însemnă că democrația a murit? Interesant este că deja până și democrația este pusă în paranteză, cât timp guvernele sunt la cheremul celor care îi împrumută cu bani,… care ajung să le dicteze condițiile… fără nici un fel de ‘considerente democratice’. A fost posibil ca în Grecia care a inventat democrația, acest sistem să cadă pradă finanțiștilor… în goana lor după profit cu orice risc… aducător de faliment al națiunii? Iar acum, dacă nu era destul de problematică situația, extremismul are șanse de a avea suport popular… Se constată existența unei situații ca la un șobolan fără șanse de scăpare, care atacă atunci când nu mai are ce pierde. Pe de altă parte, democrația, alegerile libere… au dus la aspecte interesante pe partea cealaltă a mediteranei; state care devin islamiste, adică devine condus pe baze religioase. Condițiile actuale sunt prielnice pentru radicalizare, fanatism religios, stil care poate arunca niște gaz pe conflicte.


Consecințe? În principiu, dacă nu se regândește sistemul, dacă nu există o schimbare de paradigmă, nu prea există altă traiectorie decât adâncirea unei crize globale (eventual cu reveniri temporare și degradări și mai accentuate ulterior), când resurse nu mai există pentru a susține bunăstarea vestică, atunci când miliarde de săraci din lumea a treia au nevoie și ei de ceva pentru a exista… De fapt, care e problema? Democrația funcționează rezonabil de bine la nivelul orașului-atenian-antic, la nivelul satului, unde oamenii se cunosc. Odată cu creșterea distanței dintre candidat-politician și elector, între care informația este undirecțională și controlat transferată prin mass media manipulatoare… fundamentul democrației este terminat. Niște mafii își găsesc un candidat fotogenic, cu discurs populist, cât mai „vandabil la marea masă de pămpălăi”, îl promovează prin mass-media controlată, iar „boii pot să aleagă” exponatul căreiva mafii. Săracele figurine-politice sunt simple marionete aflate la cheremul celor care controlează scena, din spatele ei. Apoi urmează spolierea resurselor, adâncirea în nonsustenabilitate, subminarea viitorului… totul în interesul profitului cât mai mare obținut de cât mai puțini.

Ce însemnă ca o economie să nu fie sustenabilă și în consecință o societate să nu fie sustenabilă? Vezi Grecia actuală! Într-un loc cu resurse naturale, de la pește la portocali și incredibile atracții turistice, după absorbirea fondurilor UE pe vremea când ele erau „consistente și la discreție”, apoi luând datorii (apoi șterse în bună parte)… luând alte datorii și altele… ce este oare această democratică-capitalistă gaură neagră? Este vinovată democrația sau capitalismul?


Critica democrației ca sistem a apărut deja la grecii antici, mai cu seamă în cadrul cercurilor învățaților aparținând elitei, care se întrebau cum poți să dai putere politică marilor mase inculte (și aveau ceva dreptate). După ce Socrate a fost acuzat și executat de decizia democratică a marilor mase de „bolovani”, încrederea în capacitatea intelectuală a unor hoarde dominate de  submediocritate a devenit din nou chestionabilă… iar Platon este simbol al criticismului la adresa democrației. Hitler a fost ales democratic! Dar ce poți pune în locul acestui sistem? Cred că democrația este cel mai rezonabil sistem din câte au inventat oamenii de până acum, dar când el se combină cu capitalismul globalizat deșănțat, poate produce doar faliment al societății… este doar o chestiune de timp. O democrație locală, regională, cu o societate capabilă să înțeleagă ecologismul, dezvoltarea bazată pe resursele locale… ca singura variantă de societate sustenabilă… poate produce societăți locale aflate în echilibru cu resursele realmente existente, societăți capabile să se autoregleze, deci apte de a se menține funcționale pe timp nedefinit. Astfel de societăți locale pot constitui o civilizație globală persistentă… sustenabilă. Ceva frumos despre biodiversitate și dezvoltare durabilă? Urmează vremuri interesante! Cu civilizație umană sau fără ea.