joi, 20 septembrie 2012

Albania 2011 - de necrezut


"Puternicele si capitalistele State Unite ale Americii ar putea lua unele lectii economice de la mica tara balcanica Albania care, timp de decenii, s-a zvarcolit sub cruda dictatura stalinista.Astazi , Albania are cea mai promitatoare economie din Europa.
A fost singura economie din Europa care a crescut realmente”.
Este uluitor, nu? Sa afli asemenea lucruri despre Albania !
Dar nu cumva cel care si-a exprimat opiniile consemnate mai sus este un om dus cu capul? Vreun ziarist din gradina vreunui mogul? Care vrea sa dea bobarnace Americii si Europei Occidentale?Nu! Nu este vorba de un om dus cu capul. Ci de insusi Steve Forbes, editorul sef si proprietarul faimoasei publicatii cu acelasi nume, fondata in 1917 si care are sediul principal la New York .

Este publicatia de referinta pentru analizele economice si politice pe care le avanseaza societatii.

Iar primul ministru al Albaniei, Sali Berisha, a fost invitat in birourile Forbes pentru a prezenta cifre si informatii de alta natura privind miracolul numit Albania .

In 1992, venitul pe cap de locuitor era de doar 200 de dolari. Astazi el depaseste 3.500 de dolari.

Si este in plina ascensiune. Tara se schimba cu repeziciune. Cum Dumnezeu s-a intamplat aceasta minune in Albania ? Si de ce nu se intampla si in Romania ? De ce Albania a decolat si se inalta in ritm ametitor, in timp ce Romania , dupa zece ani de crestere, s-a prabusit? Unde este diferenta? Nu e deloc dificil sa observam diferenta.

In Albania exista o taxa unica de impozitare. De numai 10%. Si, atentie! Aceasta taxa de numai 10 la suta este atat pe veniturile personale, cat si pe cele din afaceri.

Si un singur impozit pe salarii. Care s-a micsorat de la 35 la 15 la suta.
In Romania , pentru un salariu de 1.000 de lei mai platesti, tu salariat si tu intreprindere, statului, inca 680 de lei. In Albania platesti doar 150 de lei.

Asta, evident, contribuie, pe de o parte, la cresterea consumului, pe de alta parte, la dinamizarea activitatilor economice, la largirea bazei de impozitare si, nu in ultimul rand, la eliminarea muncii la negru si la dimininuarea evaziunii fiscale.

In Albania TVA-ul este de 10 la suta.
In Romania TVA-ul este de 24 la suta, unul dintre cele mai mari din Europa. Mai ales daca tinem cont de faptul ca limita maxima admisa in Uniunea Europeana este de 25 la suta.

Statele care se duc cu TVA-ul in sus pierd bani la buget.
Statele care se duc cu TVA-ul in jos castiga bani la buget. Pare un paradox. Dar nu e.
De fapt, TVA-ul redus, ca si impozitele reduse pentru firme si salarii, largesc baza de impozitare.
Colectezi mai putin de la mai multi si, in final, bugetul de venituri al statului devine mai mare.
In Albania , sistemul judiciar este independent. Independenta este garantata.
In Romania , sistemul judiciar este dependent. Este subordonat presedintelui, primului ministru si ministrului Justitiei.

In Albania a intrat in vigoare o lege, acum patru ani, care obliga toate constructiile noi, inclusiv statiile de benzina, sa aiba incluse echipamente ce folosesc energii regenerabile: panouri solar-termale, panouri fotovoltaice, pompe de caldura, instalatii eoliene etc.

Si mai exista o diferenta. Guvernul, in Albania , a rezolvat definitiv problema proprietatii. Ceea ce a fost de restituit s-a restituit si o lege speciala garanteaza acum toate drepturile derivand din calitatea de proprietar.
Dar diferenta diferentelor este alta: Albania nu a recurs la sprijinul FMI.
Si nici nu a implementat ideile contabililor acestei banci mondiale. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Iti multumesc pentru comentariu!