luni, 26 septembrie 2016

Intoxicarea din cazul Vântu-Olteanu- Mihaiu ascunde alte fapte, atât de grave încât nu pot fi făcute publice


Am urmărit amuzat povestea cu milioanele date de Vântu lui Bogdan Olteanu şi lui Tăriceanu pentru numirea lui Liviu Mihaiu în poziţia de guvernator al Deltei, astfel încât mogulul să profite illicit de favoruri de natură să deturneze fluxul de bogăţie al acesteia spre largile sale buzunare... Cred că Petre Ispirescu se răsuceşte în mormânt frenetic, centrifugându-şi invidia faţă de autorii unei asemenea alegorii capabile să genereze atâtea sentimente în rândul publicului larg: indignare, consternare, oprobriu, excitaţie politică... iar în cazul unora ca mine, hohote de râs sănătos.
     

Cunoscând bine unele personaje din fantastica ficţiune poliţistă, având o idee precisă despre politică şi un scepticism de cronicar ce mă califică să dezbat istoria, voi încerca să explic într-o manieră plauzibilă ceea ce s-a întâmplat.
     Fapte:
     În 2008, Liviu Mihaiu este numit Guvernator al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, cu rang de secretar de Stat, prin decizie a Primului Ministru, conform legii.
     Presa afirmă, citând surse oficiale şi private că Sorin Ovidiu Vântu a cerut lui Bogdan Olteanu să intervină pe lângă Călin Popescu-Tăriceanu în favoarea acestei numiri. Solicitării lui Vântu i s-a dat curs în urma plăţii sumei de 2.000.000 euro, parte în folosul personal al lui Olteanu, parte în folosul lui Tăriceanu, parte în beneficiul Partidului Naţional Liberal. Odată în funcţie, Mihaiu urma să ia decizii şi să emită dispoziţii, eventual să întreprindă orice acţiuni obscure, cu puteri rezultate din numirea în funcţia citată, în urma cărora Sorin Ovidiu Vântu să poată înregistra câştiguri necuvenite, se presupune suficient de mari pentru a amortiza investiţia de două milioane şi pentru a obţine profit material.
     Liviu Mihaiu, născut la Constanţa în 1963, jurnalist de carieră după Revoluţie, era la acea dată preşedinte al Asociaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta.
     Liviu Mihaiu se cunoaşte cu Popescu-Tăriceanu din anul 1990.
     Bogdan Olteanu este membru PNL din anul 1991.
     Liviu Mihaiu se cunoaşte cu Sorin Ovidiu Vântu din 1997.
     Sorin Ovidiu Vântu intră în relaţie de afaceri cu Liviu Mihaiu în 1997, când preia pachetul de 20% deţinut de Mircea Dinescu la Academia Caţavencu, Mihaiu şi Vântu devenind asociaţi. Între 1999 şi 2006, Vântu vinde şi cumpără de la "caţavenci" de câteva ori, direct sau prin intermediari, părţile sociale ale societăţii de presă. În 2007 Mihaiu este îndepărtat din grupul "caţavencilor". În 2010, Caţavencu SA intră în faliment, pronunţat de instanţă în 2011.
     Interesele lui Vântu în Deltă sunt: pescuieşte, deţine o casă cu ponton, are o barcă cu motor, petrece oarecare timp în arie. S-a afirmat că SOV e proprietarul a două hoteluri în Deltă dar nu s-a dovedit că este cu adevărat deţinătorul legal sau faptic al acestora sau că beneficiază în vreun fel de exploatarea lor. Recent, presa a speculat interese ale lui Vântu legate de staţiile de alimentare cu carburant de pe apă şi de afacerile cu caviar dar nu există date concrete de implicare a acestuia în respectivele resorturi.
     Liviu Mihaiu a rămas în funcţia de guvernator timp de cinci luni.
     Ce s-a întâmplat în realitate
     Surse din poliţia judiciară din cadrul DNA afirmă că Bogdan Olteanu este cercetat în mai multe speţe, în calitate de principal făptaş sau co-făptuitor, unele infracţiuni fiind deosebit de grave.
     Există rumori că unul din dosare este relativ la fapte de utilizare de informaţii privilegiate legate de politica de curs a BNR. Informaţiile au creat un prejudiciu enorm Băncii Naţionale, care a trebuit să susţină un efort financiar neprevăzut, în condiţiile în care anvergura speculaţiilor ilicite a fost deosebit de mare.
     Instrumentarea unui dosar penal şi trimiterea lui Olteanu în judecată ar fi permis scurgeri de informaţii de natură să submineze încrederea publică în secretul unor operaţiuni strategice şi să dăuneze grav imaginii BNR. Aşa că lui Bogdan Olteanu i s-a propus o înţelegere...
     Reţinerea lui Bogdan Olteanu atinge importante obiective de imagine:
     
Ø Lupta împotriva corupţiei se manifestă şi în raport cu o instituţie importantă care fusese ocolită până la acel moment;
     
Ø Aparatul anticorupţie se dovedeşte imparţial şi neiertător, neimpresionat de calităţile lui Olteanu - viceguvernator, politician liberal (partid la putere, partid prezidenţial etc.), finanţist evreu (Bogdan Olteanu este nepotul activistei comuniste Ghizela Vass);
     
Ø Olteanu este acuzat de corupţie dar faptele sale nu implică în niciun fel BNR.
     După 24 de ore, Bogdan Olteanu este eliberat din arestul poliţiei şi, treptat, celelalte forme de restricţie preventivă vor fi discret înlăturate, Olteanu nu este supus disconfortului fizic.
     Olteanu recunoaşte faptele în parte, ceea ce pune bazele unor acuze la adresa lui Tăriceanu.
     SOV nu câştigă în urma unui târg în acest moment, el este condamnat şi în curs de executare a detenţiei... Dar are satisfacţia unor răzbunări, poate negocia în celelalte cel puţin trei dosare aflate la Parchet, pentru o clemenţă ulterioară, poate eventual beneficia de eventuale privilegii în penitenciar sau poate obţine un tratament mai blând pentru alte persoane cercetate în diverse dosare.
     Liviu Mihaiu poate fi învinuit şi presat să-şi asume felurite delaţiuni împotriva unor suspecţi de talie mare.
     Locul lui Olteanu devine vacant şi organigrama BNR poate fi reaşezată în folosul altor persoane, de exemplu Lucian Isar, am spus un nume la întâmplare...
     Denunţătorii probabili, Eftime şi Lungu, pot profita în varii feluri.
     Atragerea probabilă a lui Mihai Voicu în cauză va crea alte implicaţii politice.
     Care sunt de fapt relaţiile istorice ale împricinaţilor
     În 1990, Liviu Mihaiu era student în Bucureşti, an terminal. Împreună cu Sorin Vulpe şi Doru Buşcu au pus umărul la urnirea săptămânalului "Caţavencu" editat de Editura Cassandra, proprietatea lui Ovidiu Nacu (pentru foarte, foarte multe detalii, vezi 
istorialuicatave ncu.wordpress. com).
     În acelaşi timp, cei trei frecventează mediile liberale, proaspăt resuscitate de Revoluţie. În vară, Patriciu şi Tăriceanu produc prima secesiune liberală fondând PNL-AT (PNL- Aripa tânără), formaţiune care îşi stabileşte sediul în Calea Victoriei nr. 133-135, în fostul Minister al Industriei Construcţiilor de Maşini, MICM. În clădire începe să funcţioneze şi barul cunoscut la acea vreme ca "La liberali", loc de taifas pentru tineretul simpatizant, mulţii jurnalişti din imobil (acolo au fost la începutul anilor '90 redacţiile Expres, Curierul Naţional, PRO FM, Infractorul, Expres Magazin etc.), lumea politic-mondenă a epocii. Nelipsiţi erau Sorin Vulpe, Liviu Mihaiu, Doru Buşcu şi iubita acestuia, Loredana Defta (ulterior măritată cu Mugur Serfezi), "caţavencii" Emil Berdeli, Octav Mardale, Viorel Moţoc.
     Vulpe şi Mihaiu se apropie de Dinu Patriciu şi de gaşca tinerilor liberali. Grupul acestora era compus din oameni aleşi de Patriciu, fiecare cu rolul său precis...
     Viorel Cataramă era omul cu bani, Horia Rusu - cel cu imagine de politician, Raymond Luca - omul de afaceri care rostuia şi înmulţea banii, Călin Popescu-Tăriceanu - cel care dădea legitimitate liberală iniţiativei, în calitate de fiu adoptiv al lui Dan Amedeu Lăzărescu, distins şi respectat reprezentant al senectuţii supravieţuitoare a partidului istoric. (De Tăriceanu se cam făcea mişto când nu era de faţă, colegii săi îl considerau cam sărac cu duhul şi ironizau veşnicele sale greşeli de exprimare, logica discursurilor sale şi uşurinţa cu care putea fi influenţat. Cu excepţia lui Rusu, mai serios din fire, toţi se amuzau pe seama lui Călin dar, cu toate acestea, îl luau peste tot.)
     Vulpe şi Mihaiu au fost atraşi în fel şi fel de activităţi, culminând cu o
��ncercare a lui Patriciu de a muta echipa lui Caţavencu într-o întreprindere proprie.
     Sorin Vulpe şi Liviu Mihaiu au fost răsplătiţi printr-o deplasare în Norvegia, în luna septembrie, sponsorizată de liberali.
     Cei doi au devenit deosebit de apropiaţi de Patriciu şi Tăriceanu.
     Bogdan Olteanu a intrat in PNL în 1991 şi a cochetat cu ambele aripi, cea tânără şi cea bătrână. Olteanu se ştie cu Tăriceanu din 1991.
     De Vântu nu auzise încă nimeni în primii ani de după Revoluţie. SOV a devenit activ în specula cu certificate de proprietate care a dăinuit până prin 1996.
     Vântu a devenit notoriu (ca nume, pentru că până prin anul 2000 figura sa nu era foarte cunoscută) cam prin 1997, la început printre gazetari şi oameni de afaceri.
     Prin 1998, odată cu implicarea sa în media (ziarul "Curentul"), imaginea de magnat, de mogul prindea contur.
     Prin 2000 a lăsat misterul la o parte şi a devenit o apariţie comună la televizor.
     Vântu a devenit acţionar la "Academia Caţavencu" şi a împrumutat de la aceasta (cam cum se face la cluburile de fotbal) un ziarist de investigaţii de la A.C. la Curentul, pe Cornel Ivanciuc.
      SOV a avut nenumărate relaţii conspirative cu toţi gazetarii cu care a putut. Strategia era simplă dar foarte eficientă: Vântu se tutuia cu toată lumea, invita jurnalişti la el acasă, bea cu ei, juca poker, oferea sau împrumuta mici sume de bani, ziariştii se simţeau flataţi şi se lăudau cu relaţia de prietenie cu marele magnat care le dădea impresia că sunt privilegiaţi, trataţi de la egal la egal de un om bogat, puternic şi influent.
     Mitul lui Vântu
     L-am cunoscut pe Sorin Vântu în vara lui 1998, chiar înainte de începerea Campionatului Mondial de Fotbal din Franţa, prezentat de Cornel Ivanciuc. Nu l-am tutuit niciodată, deşi insista, cu riscul ca familiarismul unilateral să-mi dea o aură subalternă, de preferat însă, din punctul meu de vedere, acceptării iluziei intimităţii.
     M-am văzut cu el destul de frecvent cam până în anul 2003. L-am vizitat acasă, în strada Paris, la locuinţa din Ilfov (n-am ştiut niciodată în ce comună e proprietatea cu intrare din DN1), la sediul Gelsor din Unirii, la "palatul" din strada Gheorghe Brătianu, ne-am plimbat cu maşina lui prin oraş, am văzut "Beverly Hills Cop", filmul lui favorit, ne-am îmbătat, mi-a dat la un moment dat vreo douăzeci de milioane de lei vechi, în Piaţa Romană, să plătesc o masă cu cineva (masă care a costat cam jumătate din sumă, nu i-am restituit diferenţa), am fost la el cu Laura Andreşan, cu George Brăiloiu, cu Sorin Roşca Stănescu, cu Dragoş Dumitriu, am lucrat la o societate a lui (Atac la Persoană S.A., cumpărată de la Mitică Dragomir în 1999, cu o sumă pe care nu o cunosc, prin Intermeva S.A., o firmă din Iaşi, reprezentată de Roberta Lilica Dragomir, o moldoveancă aleasă pentru coincidenţa de nume, astfel încât Mitică s-o poată prezenta drept "nepoată", firmă care a investit 4 miliarde de lei vechi în proiect).
     Nu cred că Vântu a avut vreodată bani la nivelul de care s-a vorbit (în 2008 era considerat nr. 5 în topul bogaţilor din România, având 800-850 de milioane de euro, ştiţi, acele clasamente în care unii plăteau să apară iar alţii plăteau să nu apară...)
     De fapt, nu cred că Vântu a avut vreodată bani... Cred că a fost un om de paie al unui grup de interese, probabil rusesc. Iată argumentele:
     1. Nu mi s-a părut niciodată că Vântu s-ar pricepe la afaceri, la finanţe (un om care a controlat două bănci!). Nici măcar că ar fi familiar cu termenii de specialitate.
     2. Vântu nu lucra niciodată. N-avea acte, hârtii, cărţi, dischete, CD-uri, agende etc. Biroul lui de la Gelsor, aflat la ultimul etaj, cu lift cu cheie pentru nivel, avea canapele, bar, masă de billiard, orice dar nu mobilier şi efecte de birou. Birourile mici, diverse, în care primea lume, aveau un desk absolut gol (eventual cu două-trei hârtii lăsate de vizitatorul precedent), scaune, un televizor, o combină audio (obsesia pentru bruiaj sonor). Casa din Paris 34 avea un birou ce nu părea folosit vreodată. Vila din Ilfov nu cred să aibă o cameră amenajată ca birou.
     3. Toate spaţiile ocupate de SOV sunt impersonale, gen case de oaspeţi. Nu sunt obiecte personale, nu e o minimă dezordine de utilizare. Băile nu conţin amprenta spaţiului locuit. Tablourile sunt standard, înrămate la fel. La vila din DN1, de exemplu, e grafică de Chirnoagă în rame Nielsen, de parcă un administrator de hotel a decorat pereţii... (Îmi amintesc, la Bagdad, în 1998, Ministerul Informaţiilor m-a dus să văd cum trăieşte un irakian de rând. "Omul simplu" locuia într-un căsoi de vreo 700 de metri pătraţi, într-un lux orbitor. Irakianul de rând părea stingher. Când l-am întrebat unde e baia, n-a ştiut să-mi spună, mi-a arătat ghidul de la minister. În camera de baie fără o urmă de tartru, praf sau dâre de apă, trona un coş enorm cu săpunuri noi de toate felurile. Cam senzaţia asta am avut-o în casele lui Vântu...)
     4. N-am înţeles de unde a apărut Vântu cu banii în 1997... Cică a făcut milioane de dolari din certificate de proprietate... Exclus! Cei care au traficat acele "acţiuni" ştiu că maximum de înavuţire posibilă era la cota de câteva zeci de mii. Printre oamenii de vârsta mea există vechi samsari de certificate, unul e acum director de societate de asigurări, altul e patronul unei firme cu activitate în energie, vreo doi sunt brokeri. Îi ştiu. Se ştiu şi ei. Au făcut ceva bani între 1993 şi 1996, dar nu milioane. Pentru cine nu-şi aminteşte sau nu vrea să-şi aducă aminte: în 1990, un salariu de director era de cca 5000 de lei, adică 50$. Dinu Patriciu locuia într-un apartament de trei camere şi conducea o Dacie. Prin octombrie şi-a luat un Opel second hand din Germania. Prima maşină străină nouă a apărut în Bucureşti în 1992, Mercedes-ul lui Viorel Cataramă. Între 1995 şi 1999, vehiculul de lux era aici Daewoo Cielo, cu aer condiţionat, geamuri electrice şi antenă telescopică - 8950 $. Un apartament, în '93-'95, 4000-12000 $. De unde atâtea milioane?!?
     5. Ce afaceri rentabile a avut Vântu după 1997? Banca de Investiţii şi Dezvoltare, Banca Română de Scont, Curentul, Realitatea-Caţavencu, Gelsor. Fondul Naţional de Investiţii. Prejudiciul real la FNI e nimica-toată, 3415,5 miliarde lei vechi, calculate chiar înainte de denominare, în 2005. Adică 34.155.000 lei noi, RON, adică 7.590.000 euro . Spre comparaţie, prejudiciul Caritas a fost de cca 1000 miliarde lei, la cursul de 800 lei/dolar, adică peste un miliard de dolari. (E una dintre cifrele vehiculate, cea mai credibilă, în opinia mea; presa şi portalul Ministerului Justiţiei abundă de valori contradictorii. Pe Wikipedia, de exemplu, în articolul "Nicolae Popa", este arătat un prejudiciu de 1,2 milioane de euro, în condiţiile în care enciclopedia virtuală face mare caz de cercetarea surselor valide; doamna Vlas vorbeşte la un moment dat de 300 de milioane de dolari! Nu e normal să nu se cunoască cifra exactă, o datorie, un prejudiciu nu pot fi aproximative! La alte scheme Ponzi, la alte escrocherii, se cunosc sumele rezultate. De exemplu, la Sabina lui Băhăian a fost vorba de 57 de miliarde de lei vechi, la cursul de 2700 lei/USD... ) Banii de la FNI i-au mâncat publicitatea, butaforia, excesele salariale, ifosele lui Vântu. FNI a fost o escrocherie cu concursul CEC. Pentru a abate atenţia de la ditamai banca de Stat, autorităţile s-au năpustit cu represaliile pe băncile lui Vântu, BRS şi BID. Niciuna n-a avut de-a face cu FNI... Situaţia de la BID n-o ştiu foarte bine, dar dosarul penal relativ la BRS (61261/3/2010 la TribunalulBucureşti, fond) l-am urmărit îndeaproape, termen cu termen... Nu există un prejudiciu, sunt doar nişte scamatorii ale Parchetului (dealtfel şi încadrările sunt greşite!)...
     Vântu a devalizat, împreună cu Luca, şi banii Petromservice, se spune. Se face vorbire de 83.163.165 euro, însă acesta e un brut din care s-au pierdut bani în mai multe direcţii, în special de către Realitatea Media. Până la urmă, de unde provin cei 800-850 milioane de euro (avere personală!) ai lui Vântu?!?
   
�� 6. Sumele plătite lui Nicolae Popa pe când acesta era fugar sunt derizorii. Dacă un răufăcător a contribuit la devalizarea a zeci şi sute de milioane de dolari, a trebuit să fugă, iar complicele său are interesul vital să-l ţină departe de organele de anchetă, atunci fie se gândeşte să-l elimine fizic, fie îi plăteşte o sumă îndestulătoare traiului fugitiv, în opinia mea, câteva milioane. Vântu îi trimitea lui Popa, după insistenţe şi tocmeală, zeci de mii. De ce? Cumva pentru că doar atât putea?
     7. Toţi "complicii" lui Vântu, toţi cei implicaţi în "megaescrocheriile" acestuia, sunt azi săraci lipiţi.
     8. Vântu vorbeşte public de sume foarte mari dar nu se cunosc plăţi făcute de el la aceste valori. SOV a dat şpăgi PNL ca şi celorlalte partide, acest lucru e cunoscut, se ştie cine au fost curierii, intermediarii. Dar nicio sumă plătită în mod cert n-a depăşit vreodată o sută de mii, asta în cazuri excepţionale. Din informaţiile mele, cea mai mare sumă dată cash unui ziarist a fost de 30.000 de euro. La "Atac la persoană", Roberta Lilica Dragomir a adus cu sacoşa de la Intermeva SA (de fapt, de la Gelsor), în rate, 4 miliarde de lei vechi, adică, la un curs de 11.400 - 18.400 lei /USD, în 1999, cca 250.000 $. Mita curentă era 20-30 milioane lei vechi. Nu ştiu pe nimeni care să fi primit un milion de dolari de la Vântu, şi cunosc sute de oameni care au primit bani de la Vântu, de la vlădică la opincă.
     9. Bancherii, brokerii, oamenii din finanţe nu prea utilizează banii lichizi. Cashul e o variantă subsidiară în business. Cea mai mare parte a sumelor se mişcă prin bănci, plăţile se fac printr-un întreg inventar de mecanisme... SOV, cel care apare în poveşti drept un mastermind al off shore-urilor, un artist al ingineriilor bancare, plătea preponderent cu sacoşa, ca ţiganii, ca arabii, ca zarafii mărunţi, ca achizitorii de fier vechi şi cei care comasau terenuri agricole.
     10. În ceea ce priveşte afirmaţia mea că Vântu e un om de paie al ruşilor:
     
Ø SOV e un invalid care nu se poate ascunde, special ales pentru această calitate. Am mai cunoscut sovi ruşi, toţi erau ologi...
     
Ø SOV are o oarecare carismă şi, în mod cert, o capacitate aparte de a spune convingător poveşti neplauzibile.
     
Ø Mare parte a intereselor şi contactelor sale provin din Basarabia, din Rusia, din spaţiul sovietic.
     
Ø Vântu a cerut adesea un răgaz de gândire, dând senzaţia că are nevoie să ceară permisiunea cuiva.
     
Ø Poveste: Pe la începutul anilor 2000, într-o vară, mă aflam la o discuţie de afaceri la restaurantul Vox Maris din Piaţa Victoriei. La masă, George Brăiloiu (KDF Energy, "Salvatorul lui Cioran"), Amer Obeid Eyada (şeful comunităţii irakiene din România, asociatul fiului lui Saddam Hussein, deţinătorul monopolului exporturilor de petrol în cadrul programelor din timpul embargoului), Iurie Cecan (vicepreşedintele Nova Bank), Mihail Harea (om de afaceri ruso-moldovean, se vorbeşte fost lucrător KGB în aria Mării Caspice, o calitate extrem de onorabilă, dealtfel) şi subsemnatul. Harea şi Cecan păreau foarte informaţi de situaţia lui Sorin Ovidiu Vântu şi foarte în temă cu ce urma să se întâmple. La un moment dat, vorbind despre Vântu, am spus "Musonul", era porecla dată de Dragoş Dumitriu pe care o foloseam când ne refeream la el în redacţie. Harea mă întreabă: "Ce e aia, musonul?" Zic "Vântul ăla mare, sezonier, care schimbă vremea. Sorin Vântu, vântul vânturilor." Harea începe să râdă... "Mai bine i-ai zice Pârţul, Vântu e un vânt mic. Vântu e un nimeni!"
     
Ø Nova Bank a fost o bancă rusească de interes limitat, punctual, temporar. Ruşii au cumpărat de la Botea o bancă comercială în curs de înfiinţare, născută din reziduurile Băncii Populare Române, celebra cooperativă de credit din 2000.
     Nova Bank a preluat sediul BID din Piaţa Unirii, cedat de lichidatorul numit de Vântu, omul de afaceri Dan Stratan. Nimic interesant până acum, un lichidator înstrăinează un activ, o bancă îl preia pentru propriul ei sediu, e o simplă tranzacţie imobiliară. Neobişnuită a fost comunicarea directă dintre Anatoli Patron, cel care controla Nova, şi Stratan. Negocierea a fost una internă. Au rămas dovezi scrise care să susţină afirmaţia mea.
     
Ø Acum câţiva ani, Vântu a fost victima unui accident bizar, teribil de asemănător unui act mafiot... Mereu avusesem straniul sentiment, mai ales în vila din sectorul agricol, că bodyguarzii n-au deloc un aer comun, subaltern, că se poartă mai curând ca nişte paznici, ca nişte temniceri.
     La un moment dat, SOV a fost internat de urgenţă la Spitalul Floreasca, cu o fractură urâtă la genunchiul piciorului valid. Vântu e dezavantajat fizic, ultima generaţie de poliomielitici moldoveni. Un an după naşterea sa vaccinul a fost larg răspândit în România... M-am interesat la spital şi un amic medic mi-a spus că o asemenea fractură nu poate fi provocată decât prin loviri repetate şi că pacientul fusese probabil supus unei violenţe deliberate. L-am întrebat dacă a raportat concluzia sa şi dacă a sesizat Poliţia. Mi-a răspuns "Nu. De ce? Nu e plagă împuşcată, nu e înjunghiat, omul a declarat că s-a lovit, nu reclamă nimic, ce treabă am eu?!?". Varianta oficială, colportată de presă, a fost că Vântu a căzut pe scări în casa din Ilfov. Cunosc casa. Dormitorul principal e la parter. Care invalid îşi amenajează dormitorul la etaj?
     
Ø Singura structură criminală din lume care îşi sacrifică în mod curent oamenii e mafia rusă. Adeseori, mesaje simbolice sunt trimise înspre publicul larg, în mod discret. Când Sorin Vântu a mers la puşcărie, prin 2012, am văzut imaginile la TV. A fost dus cu o Skoda jerpelită, avea la el un bax de apă minerală ieftină, o geantă cu efecte, o sacoşă cu alimente... Vorbim despre un om arogant, ostentativ, cu o reşedinţă în strada Paris, cu un Audi S8...
     Concluzii bazate pe fapte
     Vântu nu avea de ce să-l plătească pe Olteanu ca să intervină la Tăriceanu pentru numirea lui Liviu Mihaiu, zis şi Colivie. Mihaiu se ştia prea bine cu Tăriceanu, personal, poate mai bine ca Olteanu.
     Mihaiu a petrecut cinci luni la conducerea rezervaţiei. Şi n-avea cum să-l ajute pe SOV să câştige cine ştie ce... Povestea cu benzinăriile plutitoare şi cu traficul de caviar e o prostie. Vântu habar n-are de aşa ceva şi nici nu cred că îl interesa subiectul. Caviarul, ca afacere mare, vine de la Marea Caspică, din America, din Rusia şi din Italia. Icrele negre din Deltă sunt rare şi de calitate inferioară. În plus, caviarul e friabil, trebuie procesat. Nu există condiţii la noi, pentru cantităţi mari. Alimentarea bărcilor cu combustibil e o afacere, monopolul unuia, Lungu. Dar nu e atât de spectaculoasă această afacere, astfel încât să merite să arunci două milioane, bani negri, pe eventualitatea unor aprobări.
     Vântu n-a plătit 2.000.000, e absolut exclus. Basmele din rechizitoriu, cu plata efectuată dintr-un off shore într-o bancă bulgărească, retragerea cash în trei zile consecutive, aducerea sacoşei şi înmânarea ei în sediul unui partid politic, nu există aşa ceva...
     (SOV n-a fost niciodată un om cu influenţă în politica românească. Niciun magnat, niciun mogul, niciun om de afaceri n-a avut vreodată putere reală. Fraţii Păunescu, Patriciu, Becali, Ioan Niculae, Voiculescu, Vântu - toţi au fost folosiţi, cel mult ca intermediari, ca executanţi. Ca mituitori mărunţi. Elemente obscure s-au folosit de numele lor, de imaginea lor umflată cu pompa, de aerele lor de brotaci aspiranţi la condiţia bovină. România a fost, este şi va fi condusă de doi-trei oameni politici, de nişte consilieri (alţii decât cei celebri), de o mână de agenţi, de câţiva lobişti corporatişti străini, de ambasadori. Nu de afacerişti, nu de baroni, nu de B'nai Brith, nici de către masonerie, nici măcar de Bilderberg.)
     Tăriceanu a declarat în stilul său fanfaron că ştia ce se va întâmpla dinainte. Aiurea! Habar n-avea. Ce ştie Tăriceanu - e că e luat în colimator, că s-a încăpăţânat să rămână o miză politică deşartă şi că are suficiente bube în cap cât să înfunde puşcăria până la adânci bătrâneţe (mă rog, privindu-l, realizez că nu mai e foarte mult timp de consumat).
     Tăriceanu nu e un traficant de influenţă. Ar fi vrut să fie dar niciodată n-a ştiut cum. Până şi atunci când Patriciu a avut nevoie de el a eşuat. Realizaţi? Primul magnat al ţării, ditamai miliardarul, e prieten la cataramă cu premierul. Acesta îi garantează protecţie. Scrie bileţele către Preşedinte. Preşedintele îl dă public în gât. Patriciu se trezeşte fără curea şi şireturi, în arest. E terifiat! Primise promisiunea, garanţia certă a Primului Ministru. Există oare lovitură, umilinţă mai mare?!? O mai clară exhibare a neputinţei, a fanfaronadei înfrânte?
     Olteanu a recunoscut prea uşor o asemenea fantasmagorie (traficul lui de influenţ
��, chiar dacă nu a confirmat suma), nu s-a dezvinovăţit, nu s-a apărat, nu s-a arătat perplex şi indignat. Şi-a anunţat senin demisia proximă.
     E clar că a existat o înţelegere cu organul de anchetă.

      Cât de grave or fi faptele de care Olteanu e absolvit, la schimb?
      O fi divulgat cursul stabilit de bancă, în avans, unui investitor penal, care a speculat eforturile de control ale BNR, a sabotat interesul public? A fost asta o practică îndelungată? Câte miliarde de euro, bani publici, ne-a costat ingineria asta?
      Dacă faptele devin publice, ancheta va dezvălui ditamai partea submersă a icebergului şi ceea ce va urma nu poate fi numit "seism", "cataclism", "scandal" - presa va trebui să inventeze un nou nume pentru aşa ceva...  

     P.S.
     Prin anul 2006 au apărut rumori, bârfe, zvonuri, adieri, că, aşa cum omul sfinţeşte locul, formula de calcul a cursului valutar nu e chiar matematică pură, rece, dezumanizată... Aportul ingeniozităţii, căldura umană, idiostilul artiştilor mai umflă şi dezumflă, pare-se, moneda naţională. Cum suntem o specie gregară, nevoia de comunicare face ca secretele să mai fie împărtăşite... Până la un moment dat, predicţiile despre viitoarea valoare a leului le făceau nişte oameni bătrâni. Când au început să le facă şi tinerii, a apărut problema specifică juneţei, lăcomia. Cineva a exagerat la un moment dat şi nu a urmat chemarea la moderaţie. A speculat masiv informaţia, ceea ce a creat valuri. Valuri scumpe. Să pariezi masiv pe un leu cu zece bani mai mic sau mai mare, să facturezi sau să plăteşti prea mult, într-o anumită zi, să efectuezi un mare schimb valutar prea oportun şi să numeşti asta "inspiraţie" sau "coincidenţă" - ei, asta a displăcut pragmaticilor lucrători din serviciile de informaţii... Numai că, în loc să ridici un eşafod în stradă Smârdan sau în Eugen Carada, mai bine ridici o ţeapă în Delta
...


marți, 13 septembrie 2016

Armistiţiul care a dat România pe mâna ruşilor.



„Poporul sovietic nu poate uita fărădelegile comise de către cotropitorii români în Odesa, Crimeea, Stalingrad.
Armistiţiul încheiat la la 12 septembrie 1944 la Moscova între România şi Puterile Aliate (Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii si Regatul Unit al Marii Britanii), pe de o parte a scurtat războiul cu câteva luni, salvând de la moarte sute de mii de soldaţi, însă, pe de altă parte, a permis ocuparea ţării de către Armata Roşie, situaţie care a durat până în anul 1958, timp în care sovieticii au asigurat instaurarea comunismului.
La data de 23 August 1944 regele Mihai a citit la postul public de radio Proclamaţia către ţară prin care anunţa ieşirea noastră din alianţa cu Puterile Axei şi încetarea imediată a războiului cu Naţiunile Unite.
 Iniţial, Aliaţilor nu le venea să creadă că România nu stătuse la masa tratativelor cu sovieticii, nu încheiase un armistiţiu, ci, pur şi simplu, intrase într-o aventură printr-o lovitură de palat. Actul de la 23 August 1944, in absenta unui Armistitu negociat si semnat inainte, este de fapt o Capitulare neconditionata a Romaniei in fata URSS.   
Armistiţiul a fost semnat mult mai târziu, respectiv la data de 12 septembrie.
Dr. Florin C. Stan, consilier în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, spune că majoritatea celor 20 de puncte ale armistiţiului impuneau statului român subordonarea faţă de sovietici. „Nu lipsită de semnificaţie a fost şi semnarea Armistiţiului numai de către români şi sovietici, anglo-americanii acceptând reprezentarea prin delegaţii sovietici. În filigran, mesajul era evident: Moscova avea drum liber spre impunerea propriilor interese politice asupra Bucureştiului“, precizează istoricul.  
Singurul punct pozitiv era cel de-al 19-lea, care prevedea că Arbitrajul de la Viena (Dictatul impus de către liderii Germaniei şi Italiei) din 1940, prin care o parte însemnată a Transilvaniei revenise Ungariei, este ,,nul şi neavenit”, acest teritoriu urmând să fie restituit României.   
 De ce s-a semnat atât de târziu armistiţiul? Istoricul spune că, fiind un act impus de sovietici, aceştia au dorit semnarea documentului în momentul în care întregul teritoriu al României era controlat de către trupele Armatei Roşii.
 Între 23 august şi 12 septembrie 1944, trupele sovietice aflate pe teritoriul românesc au tratat România ca stat inamic sau ocupat. Aceasta era de fapt raţiunea interesului geopolitic al Moscovei, care a marcat destinul postbelic al unei părţi importante din Răsăritul Europei.   
Evident, semnarea armistiţiului a fost comentată pe larg de lumea întreagă. Documente inedite au fost publicate de Florian Bichir, membru în colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în volumul „Război în eter. 23 august 1944 pe unde radio. Dezinformare şi propagandă“. 
La doar două zile după semnarea armistiţiului, în editorialul din „Pravda“ intitulat „Despre încheierea armistiţiului cu România“ se spunea: „Armistiţiul cu România este rezultatul victoriilor strălucite ale armatei roşii şi o nouă lovitură pentru Germania hitleristă“, iar postul de radio din Moscova spunea: „Poporul sovietic nu poate uita distrugerile şi fărădelegile comise de către cotropitorii români, în timp acţionau alături de armata germană în Odesa, Crimeea, Caucazul de Nord şi Stalingrad. Toţi criminalii care şi-au asumat răspunderea acestor fapte trebuie să fie pedepsiţi“.  
La 28 septembrie, Winston Churchill comenta: „Termenii armistiţiului acceptat de Finlanda şi România poartă, natural, amprenta voinţei sovietice şi trebuie să atragă atenţia asupra cumpărării care caracterizează termenii armistiţiului încheiat cu aceste două ţări care au mers orbeşte în spatele lui Hitler în încercarea de a distruge Rusia, ţări care au adus aportul lor de distrugere la imensele suferinţe pe care poporul rus le-a îndurat, cărora le-a supravieţuit şi din care a ieşit triumfător“.  
Comandantul mişcării legionare, Horia Sima, anticipase cel mai exact care va fi soarta României. La postul Dunărea, la 18 septembrie, el transmitea: „sovieticii obţin libertatea deplină de acţiune pe teritoriul român. Nu se specifică însă termenul de evacuare a teritoriului românesc de către trupele sovietice. În acest fel, România este expusă unei ocupaţii nelimitate care va aduce, desigur, la sovietizarea ei totală“.  

Într-adevăr, pentru România începea ocupaţia sovietică. Trupele ruseşti se aflau cantonate în nordul Moldovei în august 1944. De aici, Armata Roşie a început ofensiva militară contra trupelor germane şi a aliaţilor lor. În întreaga ţară au avut loc valuri mari de arestări ale militarilor români, care au fost luaţi prizonieri. În acelaşi timp, trupele ruseşti au continuat să urmărească trupele germane care se retrăgeau spre Bulgaria, prin Dobrogea. Ruşii au preluat toate obiectivele strategice din România: porturile, zone industriale, instalaţii petroliere. Sovieticii s-au retras din ţară în 1958.     

CONVENŢIE DE ARMISTITIU   Între Guvernul Român, pe de o parte, şi Guvernele Uniunii Sovietice, Regatului Unit şi Statele Unite ale Americii, pe de altă parte Guvernul şi Înaltul Comandament al României, recunoscând faptul înfrângerii României în războiul împotriva Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, Regatului Unit şi Statelor Unite ale Americii şi celorlalte Naţiuni Unite, acceptă condiţiunile Armistiţiului prezentate de către Guvernele susmenţionatelor Trei Puteri Aliate, lucrând în interesele tuturor Naţiunilor Unite.  
Pe baza celor de mai sus, reprezentanţii Guvernului şi Înaltului Comandament Român, Ministru de Stat şi Ministru de Justitie L. Pătrăşcanu, Ministru Subsecretar de Stat al Afacerilor Interne, Adjutant al Majestăţii Sale Regelui României, General D. Dămăceanu, Principele B. Ştirbey şi d-l G. Popp, având depline puteri, pe de o parte, — şi reprezentantul Înaltului Comandament Aliat (Sovietic), Mareşal al Uniunii Sovietice R. Ya. Malinowski, deplin împuternicit pentru aceasta de către Guvernele Uniunii Sovietice, Regatului Unit şi Statelor Unite ale Americii, lucrând în interesul tuturor Naţiunilor Unite, pe de altă parte, au semnat următoarele condiţiuni:  
1. Cu începere de la 24 August 1944, ora 4 a.m., România a încetat cu totul operaţiunile militare împotriva Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, pe toate teatrele de război, a ieşit din războiul împotriva Naţiunilor Unite, a rupt relaţiunile cu Germania şi sateliţii săi, a intrat în război şi va duce războiul alături de Puterile Aliate împotriva Germaniei şi Ungariei, cu scopul de a restaura independenţa şi suveranitatea României, pentru care scop va pune la dispoziţie nu mai puţin de 12 divizii de infanterie, împreună cu serviciile tehnice auxiliare.   Operaţiunile militare din partea forţelor armate române, cuprinzând forţele navale şi aeriene, împotriva Germaniei şi Ungariei, vor fi purtate sub conducerea generală a Înaltului Comandament Aliat (Sovietic).  
2. Guvernul şi Înaltul Comandament al României se obligă să ia măsurile pentru dezarmarea şi internarea forţelor armate ale Germaniei şi Ungariei, aflate pe teritoriul României, ca şi pentru internarea cetăţenilor celor două State menţionate, care îşi au reşedinta acolo (vezi anexa la art. 2).  
 3. Guvernul şi Înaltul Comandament al României vor asigura forţelor sovietice, şi ale celorlalţi Aliaţi, înlesniri pentru libera lor mişcare pe teritoriul României, în orice direcţie, dacă este cerut de către situaţia militară, Guvernul şi Înaltul Comandament al României acordând orice concurs posibil pentru o astfel de mişcare, prin mijloacele lor proprii de comunicaţie şi pe cheltuiala lor, pe pământ, pe apă şi în aer (vezi anexa la art. 3).  
4. Se restabileşte frontiera de stat între Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice şi România, stabilită prin acordul sovieto-român din 28 iunie 1940.  
5. Guvernul Român şi Înaltul Comandament al României vor preda imediat Înaltului Comandament Aliat (Sovietic), pentru înapoierea în ţara lor, pe toţi prizonierii de război sovietici şi aliaţi, aflaţi în mâinile lor, precum şi pe toţi cetăţenii internaţi şi pe cei aduşi cu sila în România.   Din momentul semnării condiţiunilor de armistiţiu (pace) şi până la repatriere, Guvernul şi Înaltul Comandament Român se obligă să asigure, pe socoteala sa, tuturor prizonierilor de război, sovietici şi aliaţi, precum şi cetăţenilor internaţi sau aduşi cu sila, persoanelor strămutate şi refugiaţilor, hrana potrivită, îmbrăcăminte şi asistenţă medicală, conform cu cerinţele sanitare, cum şi mijloacele de transport pentru reîntoarcerea acestor persoane în ţara lor proprie.  
6. Guvernul Român va elibera imediat, fără distincţie de cetăţenie sau naţionalitate, pe toate persoanele arestate din cauza activităţii lor în favoarea Naţiunilor Unite, sau pentru simpatiile lor pentru cauza Naţiunilor Unite, sau din cauza originei lor rasiale, şi va desfiinţa orice legislaţie discriminatorie şi restricţiunile impuse din această cauză.  
7. Guvernul şi Înaltul Comandament Român se obligă să remită ca trofee în mâinile Înaltului Comandament Aliat (Sovietic) orice material de război al Germaniei şi al sateliţilor ei, aflat pe teritoriul român, inclusiv vasele flotei germane şi ale sateliţilor ei, aflate în apele româneşti.  
8. Guvernul şi Înaltul Comandament Român se obligă să nu permită exportul sau exproprierea a oricărei forme de propritate (inclusiv obiecte de valoare şi bani) aparţinând Germaniei, Ungariei sau naţionalităţilor lor, sau persoanelor cu reşedinţa în teritoriile lor, sau în teritoriile ocupate de ele, — fără autorizaţia Înaltului Comandament Aliat (Sovietic). Guvernul şi Înaltul Comandament Român vor păstra aceste bunuri în condiţiile ce urmează a se stabili de Înaltul Comandament Aliat (Sovietic).  
9. Guvernul şi Înaltul Comandament Român se obligă să remită Înaltului Comandament Aliat (Sovietic), pentru folosinţa acestuia, pe întreaga perioadă de război, împotriva Germaniei şi Ungariei, şi în interesul general al Aliaţilor, toate vasele care aparţin sau au aparţinut Naţiunilor Unite aflate în porturile româneşti, indiferent la dispoziţia cui s-ar afla; ulterior aceste vase urmează să fie restituite proprietarilor lor.  
Guvernul Român poartă întreaga răspundere materială pentru orice stricăciune sau distrugere a bunurilor susmenţionate, până în momentul predării lor Înaltului Comandament Aliat (Sovietic).  
10. Guvernul Român trebuie să facă, în mod regulat, în monedă românească, plăţile cerute de către Înaltul Comandament Aliat (Sovietic), pentru îndeplinirea funcţiilor sale, şi în caz de necesitate va asigura folosinţa, pe teritoriul românesc, a întreprinderilor industriale şi de transport a mijloacelor de comunicaţie, staţiunilor generatoare de energie, întreprinderilor şi instalaţiilor de utilitate publică, depozitelor de combustibili, petrol, alimente şi alte materiale sau servicii, în acord cu instrucţiunile date de către Înaltul Comandament Aliat (Sovietic).  
Vasele de comerţ româneşti, care se găsesc atât în apele româneşti, cât şi în cele străine, vor fi supuse controlului operativ al Înaltului Comandament Aliat (Sovietic), pentru folosirea lor, în interesul general al aliaţilor (vezi anexa la art. 10).  
11. Pierderile pricinuite Uniunii Sovietice prin operaţiunile militare şi prin ocuparea de către România a teritoriului sovietic vor fi despăgubite de către România faţă de Uniunea Sovietică, însă, luând în considerare că România nu numai că s-a retras din război, dar a şi declarat război şi în fapt duce război contra Germaniei şi Ungariei, Părţile sunt de acord ca compensaţiile pentru pierderile menţionate să nu fie plătite în întregime de România, ci numai în parte, şi anume în suma de 300 milioane dolari ai Statelor Unite, plătibili în curs de 6 ani, în mărfuri (produse petrolifere, cereale, materiale lemnoase, vase maritime şi fluviale, diverse maşini etc.)  
România va plăti despăgubiri pentru pierderile pricinuite în România proprietăţilor celorlalte State Aliate şi naţionalităţilor lor, pe timpul războiului, despăgubiri a căror sumă va fi fixată la o dată ulterioară (vezi anexa la art. 11).  
 12. Guvernul român se obligă ca în termenele indicate de către Înaltul Comandament Aliat (Sovietic) să restituie Uniunii Sovietice, în desăvârşită bună stare, toate valorile materiale luate de pe teritoriile ei, în timpul războiului, aparţinând Statului, organizaţiilor publice şi cooperative, întreprinderilor, instituţiilor sau cetăţenilor particulari, precum şi utilajul fabricilor şi uzinelor, locomotive, vagoane de căi ferate, tractoare, autovehicule, monumente istorice, valori de muzeu şi orice alte bunuri.  
13. Guvernul Român se obligă să restabilească toate drepturile legale şi interesele Naţiunilor Unite şi ale naţionalilor lor, pe teritoriul român, aşa cum existau înainte de război, şi să le restituie proprietatea în desăvârşită bună stare.  
14. Guvernul şi Înaltul Comandament Român se obligă să colaboreze cu Înaltul Comandament Aliat (Sovietic), la arestarea şi judecarea persoanelor acuzate de crime de război.  
15. Guvernul Român se obligă să dizolve imediat toate organizaţiile pro-hitleriste de tip fascist aflate pe teritoriul românesc, atât cele politice, militare sau paramilitare, cât şi orice alte organizaţii care duc propagandă ostilă Naţiunilor Unite şi în special Uniunii Sovietice, nepermiţând în viitor existenţa unor organizaţii de acest fel.  
 16. Tipărirea, importul şi răspândirea în România a publicaţiilor periodice şi neperiodice, prezentarea spectacolelor de teatru şi a filmelor, funcţionarea staţiunilor de T.F.F., poştă, telegraf şi telefon vor fi efectuate în acord cu Înaltul Comandament Aliat (Sovietic). (Vezi anexa la art. 16).  
17. Administraţia civilă românească este restabilită pe întregul teritoriu al României, până la o distanţă de linia frontului, de minimum 50 - 100 km (depinzând de condiţiile terenului), organele administrative româneşti obligându-se sa aducă la îndeplinire, în interesul restabilirii păcii şi securităţii, instrucţiunile şi ordinele Înaltului Comandament Aliat (Sovietic), lucrând în numele Puterilor Aliate (vezi anexa la art. 18).  
19. Guvernele Aliate socotesc hotărârea Arbitrajului de la Viena, cu privire la Transilvania, ca nulă şi neavenită şi sunt de acord ca Transilvania (sau cea mai mare parte a ei) să fie restituită României sub condiţia confirmării prin Tratatul de Pace, şi Guvernul Sovietic este de acord ca forţele sovietice să ia parte în acest scop, în operaţiuni militare, conjugate cu România, contra Germaniei şi Ungariei.  
20. Prezentele condiţiuni intră în vigoare în momentul semnării lor.  
Făcut la Moscova, în patru exemplare, fiecare în limbile română, rusă şi engleză, textele rus şi englez fiind autentice.  
12 Septembrie 1944.  
Din însărcinarea Guvernului şi Înaltului Comandament al României,  
LUCREŢIU PĂTRĂŞCANU (ss)
G-RAL ADJ. DĂMĂCEANU (ss)
B. ŞTIRBEY (ss)
G. POPP
Din însărcinarea Guvernelor Statelor Unite ale Americii, Uniunii Republicii Socialiste Sovietice şi Regatului Unit,   (ss)
R. YA. MALINOWSKI  
ANEXA La Convenţia de Armistiţiu între Guvernul Român, pe de o parte, şi Guvernele Uniunii Sovietice, Regatului Unit şi Statele Unite ale Americii, pe de altă parte
A. Anexă la art. 2   Măsurile prevăzute la art. 2 al Convenţiei referitoare la internarea cetăţenilor germani şi unguri, actualmente aflându-se în teritoriul român, nu se aplică cetăţenilor de origine evreiască ai acestor ţări.  
B. Anexă la art. 3   Prin cooperarea Guvernului Român şi Înaltului Comandament Român, menţionată în art. 3 al acestei Convenţiuni, se înţelege punerea la dispoziţia Înaltului Comandament Aliat (Sovietic), pentru deplina folosinţă cum va socoti de cuviinţă, pe durata armistiţiului, a tuturor construcţiilor şi instalaţiunilor româneşti, militare, aeriene şi navale, porturi, cheiuri, cazărmi, magazii, câmpuri de aviaţie, mijloace de comunicaţie, staţiuni meteorologice, care ar putea fi cerute pentru nevoi militare în desăvârşită bună stare şi cu personalul necesar pentru întreţinerea lor.  
C. Anexă la art. 10   Guvernul Român va retrage şi răscumpăra în limitele de timp şi potrivit condiţiunilor pe care Înaltul Comandament Aliat (Sovietic) le va specifica, toate monetele deţinute în teritoriul românesc şi emise de Înaltul Comandament Aliat (Sovietic) şi va înmâna moneta astfel retrasă fără plată Înaltului Comandament Aliat (Sovietic).  
D. Anexă la art. 11   Baza pentru aranjamentul plăţilor de compensaţii prevăzute în art. 11 al prezentei Convenţii va fi dolarul american la paritatea sa aur din ziua semnării acestei convenţii, adică 35 de dolari pentru o uncie de aur.  
E. Anexă la art. 16   Guvernul Român se obligă ca transmiterile fără fir, corespondenţa telegrafică şi poştală, corespondenţa cifrată şi prin curier, precum şi comunicările telefonice cu ţările străine ale Ambasadelor, Legaţiunilor şi Consulatelor aflătoare în România să fie dirijate potrivit modului stabilit de Înaltul Comandament Aliat (Sovietic).   F. Anexă la art. 18   Controlul cu privire la exacta execuţie a clauzelor de armistiţiu este încredinţat Comisiunii Aliate de control, care va fi stabilită în conformitate cu art. 18 al Convenţiei de Armistiţiu.  
Guvernul Român şi organele sale vor îndeplini toate instrucţiunile Comisiunii Aliate de constor care decurg din Convenţia de Armistiţiu.  
Comisiunea Aliată de control va instaura organe sau secţiuni împuternicindu-le respectiv cu executarea de diferite funcţiuni.  
 În plus, Comisiunea Aliată de control va putea să aibă funcţionari în diferite părţi ale României.  
Comisiunea Aliată de control va avea sediul său în Bucureşti.  
 Moscova, 12 Septembrie 1944.




luni, 12 septembrie 2016

REVOLUTIE? UITE ce declara seful Contraspionajului Roman

 (???OARE ODATA VOM STI ADEVARUL- ADEVARAT ????!!!!)

Col (r.) Paulian Păsărin a fost şeful Serviciului de Contraspionaj. El a condus serviciul de la înfiinţarea sa, în anul 1974, până la dizolvare, în decembrie 1989. Acesta declara că în decembrie 1989 nu a fost revoluţie, iar evenimentele care au dus la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu şi chiar împuşcarea lui şi a Elenei Ceauşescu, au fost planificate cu mult timp înainte, de Uniunea Sovietică şi Statele Unite.
Paulian Păsărin a murit în anul 2007, iar apropiaţi ai săi au declarat că ultimele sale cuvinte ar fi fost: "Mi-au făcut-o şi ei mie.".
 Reporter: Domnule colonel, a ştiut Nicolae Ceauşescu ce i se pregăteşte, sau a fost luat prin surprindere de Revoluţia din Decembrie 1989 ?
Paulian Păsărin: Despre evenimentele din 1989 pot să spun adevărul, pentru că am cunoscut faţa nevăzută a lucrurilor, dar nu voi folosi termenul de revoluţie, pentru că nu împărtăşesc această variantă şi vă voi argumenta în continuare de ce. S-a ştiut cu mult timp înainte ce va urma. Au existat informaţii în mediul oamenilor de informaţii şi nu de genul că s-ar putea, ci au fost informaţii certe. Totul a plecat de la o greşeală a lui Nicolae Ceauşescu. La sfârşitul anilor '70, după moartea lui Brejnev, s-a pus problema cine să fie succesorul lui la conducerea Partidului Comunist din Uniunea Sovietică. Printre posibilii succesori a apărut şi Andropovcare era şeful KGB-ului în Uniunea Sovietică. Atunci Ceauşescu a făcut greşeala (nu ştiu dacă sfătuit, sau din proprie iniţiativă, dar cred că a fost o iniţiativă personală), de a ieşi pe postul naţional de televiziune cu părerea că nu este Andropov cel mai potrivit să-l urmeze pe Brejnev la conducerea partidului. De aici au sărit scântei şi de o parte şi de alta, dar mai ales din partea lui Andropov, care a ajuns în poziţia de preşedinte al Uniunii Sovietice. Deci înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu a fost pusă la cale la Moscova.
În plan informativ, un subordonat de-al meu a venit şi mi-a spus că, în fiecare zi de marţi şi de vineri ale săptămânii, la blocul din Piaţa Aviatorilor, bloc care era al sovieticilor şi era un cămin-hotel, vin un autocar sau două cu turişti, care a două zi nu făceau altceva decât să împânzească Bucureştiul. În urma verificării informaţiilor am constatat că turiştii verificau pieţele, magazinele, dar mai ales se familiarizau cu dispozitivele de pe traseele pe care circula Ceauşescu. Dacă bărbaţii aveau ca sarcină să monitorizeze intersecţiile şi să vadă lipsurile cu care se confruntă populaţia, femeile au mers până acolo încât îi identificau pe băieţii noştri aflaţi în dispozitiv şi încercau să le facă "ochi dulci", în ideea de a intra în vorbă cu ei. Am mers mai departe cu verificarea şi am aflat că aceste grupuri făceau parte dintr-o divizie amplasată în Basarabia. Unii dintre ei îşi căutau anumite poziţii, din care să poată acţiona cu arme de foc. Eu îmi întăresc afirmaţia prin faptul că toţi care s-au aflat în mulţime şi asupra cărora s-a tras, au fost împuşcaţi de la înălţime, după traiectoria gloanţelor.
R: Coincid clădirile în jurul cărora au stat mai mult presupuşii turişti cu cele din care s-a tras în timpul evenimentelor din Decembrie 1989?
P. P.: Da, cele mai studiate clădiri de către respectivele persoane au fost chiar cele din care sau de pe care s-a tras în mulţime. De exemplu, în jurul Televiziunii au fost instalate acele simulatoare, iar eu cunosc un caz concret, al unui anume Popescu, de pe Zambaccian, care a mânuit tot timpul simulatorul şi a recunoscut ulterior acest lucru. Este un fost agent KGB, care a povestit că a folosit simulatorul, iar pe masă avea un pahar cu apă şi o pastilă, pe care trebuia să o ia, ca să moară, dacă acţiunea ar fi eşuat, iar el ar fi fost prins.
R: Ce se făcea, concret, cu acele simulatoare?
P. P.: Simulatoarele erau de mai multe categorii: de zgomot care imitau trecerea unui tanc, o rafală de mitralieră, o explozie, dar şi simulatoare cu efecte luminoase, cu trasoare. Deci, revenind la întrebarea iniţială, dacă s-a cunoscut sau nu ce urmează, este cert că Ceauşescu a fost informat despre faptul că urma să fie înlăturat. Astfel, pentru că ştia că i se pregăteşte ceva, nu a rămas niciodată pe timp de noapte în URSS, de câte ori s-a dus în vizită, n-a acceptat niciodată să se facă aplicaţii pe teritoriul României, împreună cu celelalte state din Tratatul de la Varşovia şi nici măcar să treacă trupele pe teritoriul ţării, singurul lucru pe care l-a acceptat fiind aplicaţiile pe hartă.
Mulţi spun că ar fi fost vorba despre o trădare a Securităţii, dar Securitatea şi-a făcut datoria, aceea de a culege informaţii, de a le verifica şi de a informa pe preşedinte despre ce se întâmplă, ori noi asta am făcut. Trebuie precizat că eu şi cu oamenii mei ne ocupam strict de securitatea preşedintelui şi nu aveam nici o legătură cu trupele de securitate, care se ocupau de securitatea naţională. Poate am fost acuzaţi că nu am acţionat în timpul evenimentelor din 1989, dar trebuia să te gândeşti întâi la ţară şi apoi dacă e bine sau nu să-l aperi pe Ceauşescu. Dacă ar fi acţionat Securitatea, ar fi însemnat măcel naţional.
Trebuie spus că s-a afirmat că în România a fost genocid şi că sunt 62.000 de morţi, o cifră lansată dinainte de sistemul de dezinformare sovietic, ca să justifice intervenţia militară, o altă variantă pusă la cale de sovietici, dacă varianta începută ar fi eşuat. S-a acţionat cu planuri de dezinformare, s-a acţionat cu zvonuri, propagandă defăimătoare, prin Europa Liberă şi cu mobilizare de oameni, ceea ce s-a întâmplat la Timişoara şi la Bucureşti. Asta pentru că lumea era nemulţumită şi era uşor de scos în stradă. Iar la acţiune n-au participat numai sovieticii, au participat şi americanii, aceştia din urmă în partea aeriană.
R: Deci, concret, cine şi ce a hotărât îl legătură cu soarta soţilor Ceauşescu?
P. P.: Bush cu Gorbaciov s-au întâlnit în vara lui '89 la Malta şi au hotărât înlăturarea lui Ceauşescu de la conducerea României , dar s-a hotărât ca treaba să fie executată pe cale terestră de Uniunea Sovietică şi pe cale aeriană de Statele Unite.
Reţeaua informativă, însă, a fost îmbunătăţită, pentru că, pe lângă serviciile secrete ruse şi americane ce au acţionat în plan informaţional, s-a colaborat şi cu serviciile de informaţii ale evreilorsârbilor. De altfel, vreau să-i informez pe cititori că primul partid comunist care a rupt legăturile cu Nicolae Ceauşescu a fost Uniunea Comuniştilor Iugoslavi, în frunte cu Miloşevici, iar principala poartă de intrare a trupelor de comando în Ronia, care au declanşat evenimentele de la Timişoara, a fost graniţa sârbească.
R: Am înţeles cine au fost actorii acestor scene, dar care era scopul, ce voiau, de fapt, să facă ?
P. P.: Gorbaciov voia înlăturarea lui Ceauşescu şi o Perestroika, adică schimbarea şi destinderea, care să ducă la un grad mai mare de libertate, dar tot într-un socialism cu un singur partidDe ce? Pentru că Gorbaciov era finul lui Andropov şi a fost şeful direcţiei de dezinformare din KGB, deci acţiona ca un profesionist.
De altfel, la întâlnirea şefilor de state şi de guverne din Tratatul de la Varşovia, care a avut loc la MoscovaGorbaciov s-a întâlnit separat cu fiecare şef de stat, iar când s-a întâlnit cu Ceauşescu i-a spus că trebuie făcută o schimbare, iar aşa cum s-au retras alţii (Honecker a plecat, Brejnev a plecat, Jivkov a plecat), e cazul să se retragă şi el, la al XIV-lea Congres.
Răspunsul lui Ceauşescu a fost destul de categoric, cum că e treaba partidului şi a poporului său, iar atunci Gorbaciov l-a ameninţat, că-l şterge de pe faţa pământului, la care Ceauşescu a trecut şi el la ameninţări, spunând:
"Dacă te mai amesteci în ţara mea îţi fac din Europa un Vietnam cum n-ai mai văzut niciodată şi-ţi cer Tezaurul, Insula Şerpilor şi Basarabia!"
... Efectul discuţiei lor s-a văzut şi în întâlnirea generală, pentru că Ceauşescu a anunţat că s-a înţeles cu şefii de state şi cu primii miniştrii, ca următoarea întâlnire a primilor miniştrii să aibă loc la Bucureşti şi Gorbaciov din prezidiu i-a zis: "Să vedem dacă mai apuci!...".
R: A fost acea întâlnire de la Moscova  semnalul de începere a evenimentelor din decembrie 1989? 
P. P.: Categoric! La cererea lui Gorbaciov, a pornit ofensiva şi trebuie să clarificăm ce s-a întâmplat la Timişoara. Se tot vorbeşte de cei 42 de morţi, care au fost împuşcaţi la Timişoara şi arşi în crematoriu la Bucureşti.
Nu au fost oameni din Timişoara, ci oameni din trupele de comando, care trăgeau de aproape în oamenii care manifestau. Au fost depistaţi, împuşcaţi şi duşi la Morgă. Din toţi, n-a venit până acum vreo rudă să spună că le-a fost ars cineva la crematoriu. Ei erau oameni recrutaţi cu ani în urmă din străinătate, e drept români, dar despre care nu se mai ştia nimic. Ei au fost recrutaţi şi pregătiţi în Ungaria şi au fost pregătiţi special. Ei au fost cei care i-au scos pe studenţi afară cu forţa. Mulţi se tem să spună, dar eu ştiu, pentru că am cules informaţii.
R: Pe aceşti oameni din trupele de comando cine i-a împuşcat?
P. P.: Oamenii generalului Nuţă Constantin, şeful Inspectoratului General al Miliţiei i-au împuşcat, iar el a fost trimis la Timişoara de Elena Ceauşescu, pentru că Ceauşescu era în IranIar ca o dovadă că aşa a fost, ungurii au făcut deja monument celor 42 de morţi în Ungaria.
Când a plecat din Timişoara, Nuţă a luat cu el toate documentele şi probele pe care le avea de la acţiunea care a avut loc, inclusiv probe video. Ruşii au ştiut, însă, că acesta are probe împotriva lor, aşa că l-au interceptat în tren la Alba Iulia şi l-au urcat într-un elicopter, care a pierit într-o explozie, iar Nuţăechipajul şi dovezile au ars.
Deci, după cum vedeţi, totul a fost pus la punct, spontane fiind doar manifestaţiile oamenilor în stradă, dar şi ieşirea lor a fost provocată de cei care au organizat totul.
Asta pentru ca o simulare de revoluţie a poporului să mascheze intervenţia externă.
In Romania a fost lovitura de stat , principalii organizatori si coordonatori fiind Iulian Vlad , victor Atanasie Stanculescu caruia  uni ii zic Hari Leibovici , Silviu Brucan fost informator sub comanda lui Cristescu pina dupa razboi si multi altii.
Argumente :
In Ungaria , la Bicske in 1988-1989 a functionat o tabara de pregatire paramilitara condusa de un fost angajat al lui Iulian Vlad , Manea Traian si sotia sa , antrenindpe cei din tabara pentru lupte de strada . In decembrie 1989, dupa ce Iulian Vlad a preluat si granicerii, manea Traian cu cei antrenati la Bicske a trecut granita fara probleme . Ei au spart vitrinele magazinelor in Timisoara , au dat foc ,au impuscat persone civile de aproape si au atacat unitati militare . La Timisoara , Manea Traian s-a intilnit si cu Hari Leibovici , stabilind strategii. 42 dintre oamenii lui Manea au fost impuscati si trimisi la crematoriul din Bucuresti. Dan Voinea, cel care a devenit general si procuror raspunzator de dosarele revolutiei a fost martor la imbarcarea cadavrelor spre Bucuresti , stiind foarte bine circumstantele , dar dezinformind , asa cum incalcind prevederile legale a judecat strimb si la ordin legislatia Romaniei pentru a asasina pe Ceausesti.
La  evenimentele din Timisoara , au avur o participare semnificativa si membrii clanului Cirpaci , informatori ai securitatii
Participind la intilniri ale Vetrei Romanesti, dar si ale Academiei Daco Romane, condusa de unul dintre cei care l-au impuscat pe gen Milea l-am vadut de mai multe ori pe Manea Traian , care era angajat al unei fundatii din str Walter Maracineanu ,condusa de Gheorghe Ungureanu si incercind sa racoleze persoane ca cele antrenate la Bicske.
Invitat la o adunare a Academiei Daco Romane, cineva l-a intrebat inainte de inceperea sedintei pe Manea Traian daca a fost in Ungaria , iar el a replicat ca "fara el nu ar fi fost revolutie". Actualmente, conform spuselor lui Gheorghe Stroe ,Manea Traian se ocupa de agricultura in jud Buzau.
In 21 dec 1989 , cind erau adunati in fata CC al PCR divrsi salariati , pe Calea Victoriei ,prin dreptul Pietei Amzei s-au audunat un grup numerous  de persoane , intre care si Nica Leon. Membrii acelui grup aveau fiecare  cite un mic pachetel si formulare pentru colete postale(in caz de esuare a operatiunii. Dupa ce au  trecut prin trei cordoane de militieni , care nu i-au intrebat nimic, ajunsi in dreptul bisericii Cretulescu , au aruncat petarda care a creat panica . Intre ei , ( (toti facusera armata la securitate si erau in continuare colaboratori sub comanda unor ofiteri ) era si "revolutionarul" Vasile Morosanu, figurant in filmele lui Sergiu Nicolaescu . A fost sfatuit de Mario Bocicor , cu asociatia de revolutionari cuprinzind pe asasinii Ceausestilor sa nu vorbeasca despre aceste lucruri . Acelasi  V M a participat si la incendierea parlamentului din Chisinau , cind s-a incercat inlaturarea lui Voronin .Si de acolo are un Certificat de revolutionar. Dan Voinea, procurorul ce s-a ocupat de dosarele revolutiei acopera aceste evenimente.
In ziua de 22 dec 1989 , la poarta D a CC al PCR, unde actualmente este intrarea la Ministerul Sanatatii , pe la orele 16, a oprit un ARO plin ochi cu lazi din lemn; au fost descarcate lazide munitie si mitraliera. Seara de pe acoperisul CC al PCR  se tragea cu trasoarele descarcate din ARO , la ordinal lui Ion Caramitru ,asa cum se convenise . Caramitru zicea "nu trageti in biblioteca" si trasoarele se duceau in biblioteca, "nu trageti in muzeu ,ca muzeul.." Si trasoarele se duceau in muzeu , "   etc. Intrebati pe Gheorghe Cernat de la Regimentul de Garda care a aprovizionat si a coordonat grupul de tragatori , intre caresi Dumitru Furdea si el revolutionar . Ei au ramas in CC pina in martie. In afara de impuscatii ce urcasera pe acoperisul Muzeului de Arta .
Furdea , Pluto si altii au facut cu rindul la paza camerei tezaurului , in care se aflau peste 4.000.000 usd si alte valori , dup ace a fost impuscat trezorierul institutiei. In acea camera au fost depuse si trei mape din piele ce contineau CONTURILE SECRETE ALE ROMANIEI IN STRAINATATE.  La scurta vreme dup ace au fost depuse  a venit Petre Roman , care a cerut cele trei mape dim piele si a plecat . La scurta vreme a revenit si a cerut celor prezenti sa nu pomeneasca vreodata de cele trei mape, amenintindu-i cu moartea .
Inainte cu doar doua zile de evenimentele din Bucuresti, aghiotantul lui Vasile Milea a fost schimbat cu subofiterul Stroe. In 22 dec 1989 dimineata, trebuia sa-I faca insulin lui Ceausescu, prof Iulian Mincu . Milea a iesit din sedinta CEPEX fara centura si pistol , dar la un semn al lui Stanculescu,  care astepta pe hol, s-a luat dupa Milea Pircalabescu, inarmat. Ajuns in biroul in care era si Stroie, cei doi l-au impuscat pe Milea , fara a sti ca lasasera urme si erau martori. Stanculescu a preluat prerogativele lui Milea . La 25 dec Stroe a fost facut capitan .
Petre Roman a facut toate demersurile pentru a se imbogati si a dat ordin personal sa fie eliminate potentialii opozanti , eliminindu-I fizic .El a dat ordin , dupa ce a pus mina pe conturile secrete ale Romaniei sa fie asasinati unii directori si gestionari ai unor intreprinderi de stat  din tara si strainatate , care se opuneau instrainarii bunurilor statului .
Petre Neulander a instrainat mai intii catre rudele sale din Spania , intreprinderi ale statului , cum au fost cele mai mari depozite frigorifice din Europa , aflate pe tarmul spaniel al Atlanticului construite si administrate  de IDERMAI , desfiintat ulterior de Emil Constantinescu (Cazbici). Tot el a anulat contractual cu Airbus pentru 10 avioane cu plata in barter , pentru un nou contract pentru 4 avoiane , dar cu un commission personal de 3,5% , adica 4.000.000 usd. Etc.Corpul de control al guvernului a monitorizat  cea maimare parte afaradelegilor lui .Verificati in arhive.
 
Vasile Conta