Dan Şova versus Wilhelm Filderman

Se dă textul următor, apărut în „Cotidianul” din 10.09.2012:  

Dan Şova, despre afirmaţiile sale referitoare la Holocaust

Având în vedere reactivarea în spaţiul public a unui subiect regretabil, al cărui protagonist am fost în luna martie a acestui an, precum şi lansarea unor atacuri la adresa mea, ce vizează perpetuarea artificială a respectivei teme, doresc să fac următoarele precizări:

Afirmaţiile pe care le-am făcut, în cadrul unei emisiuni tv, despre Holocaustul din România sunt absolut greşite. Am înţeles imediat acest lucru, mi-am asumat public greşeala şi am retractat, fără rezerve, cele declarate. Sunt un om de carte şi un politician responsabil şi doresc să subliniez, încă o dată, că a fost vorba despre o eroare, nu despre convingeri. O eroare regretabilă cauzată de necunoaşterea temeinică a tragicelor evenimente prin care a trecut poporul evreu în timpul celui de al doilea război mondial.

Imediat după acel regretabil moment, m-am retras din prim-planul vieţii politice româneşti pentru a studia şi a-mi completa informaţiile cu privire la acea perioadă tragică în istoria poporului evreu. Am fost la Washington, la Muzeul Holocaustului, unde am avut acces la foarte multe documente care probează şi atestă Holocaustul din România.

Astăzi am certitudinea informaţiei istorice care arata, neîndoielnic, faptul ca în România, în timpul regimului mareşalului Antonescu (1940 - 1944) au fost peste 250.000 de victime din rândul comunităţii evreieşti din România şi ca, în acelaşi timp, membri ai aceleiaşi comunităţi au fost deportaţi în lagăre de concentrare şi expropiaţi de averi.

Am citit si am văzut mărturiile cutremurătoare despre trenurile morţii Iaşi-Călăraşi sau Iaşi-Podul Iloaiei. Am aflat informaţii suplimentare despre pogromul de la Iaşi unde au fost asasinaţi peste 15.000 de evrei şi despre lagărul de concentrare cu evrei de la Călăraşi. Toate acestea sunt realităţi pe care nimeni nu le poate nega şi care m-au făcut să conştientizez încă o dată grava eroare în care m-am plasat. Trebuie să cunoaştem aceste lucruri, să ni le asumăm, să avem grijă ca aşa ceva să nu se mai întâmple şi să dăm comunităţii evreieşti din România toată recunoaşterea pentru suferinţele prin care au trecut.

Ştiu că cele afirmate de mine în acea emisiune au provocat indignare şi nemulţumire în rândul comunităţii evreieşti. Tocmai de aceea, am considerat că pentru a îndrepta greşeala făcută, regretul şi scuzele publice trebuie dublate de acţiuni care să exprime compasiunea faţă de victimele şi familiile victimelor Holocaustului. Astfel, la iniţiativa mea, Institutul Social Democrat va introduce, începând de anul acesta, un curs de studiere a istoriei Holocaustului în România, curs care se va bucura de sprijinul Institutului Ellie Wiesel din Bucureşti.

De asemenea, am decis să mă implic ferm în procesul legislativ de înăsprire a legislaţiei împotriva rasismului şi antisemitismului.

Sper ca toate aceste precizări să lămurească pe deplin subiectul şi să stopeze orice încercare de speculare politică a acelui moment regretabil de la începutul anului.

Dan Şova,

Ministru pentru Relaţia cu Parlamentul

Şi se propune următorul comentariu:

      Domnule Dan Şova,

      La insistenţele unor tineri colaboratori, care au o părere foarte bună despre dumneavoastră, am citit în ziarul „Cotidianul” textul prin care aţi retractat afirmaţiile făcute la un moment dat cu privire la Mareşalul Ion Antonescu şi politica sa faţă de evrei, holocaust, pogrom etc. Deduc din textul dvs că aţi făcut iniţial afirmaţii favorabile la adresa românilor, în general, şi a guvernării Ion Antonescu, în mod special. Vă felicit pentru acel moment şi deplâng momentul când aţi retractat cele afirmate în primă instanţă, la un post TV, dacă nu mă înşel. Fiind eu în această materie un fel de Stan Păţitul, ştiu şi înţeleg ce a urmat după emisiunea respectivă pentru un tînăr politician ca dumneavoastră. Vina nu este numai a dumneavoastră dacă aţi retractat vorbele de bine rostite despre români, în definitiv! Zic „despre români”, căci, dacă Ion Antonescu este acuzat de asasinarea a sute de mii de evrei, este evident că de ucis nu el a ucis, ci subordonaţii săi din Armată şi Jandarmerie, adică românii! Părinţii mei şi bunicii dumneavoastră!

      Să fi ucis românii sute de mii de oameni, nevinovaţi şi fără nicio apărare?!... Să fim serioşi! Chiar vă vine a crede?!

      Vina principală, pentru faptul că aţi fost pus în situaţia nefericită de a retracta un adevăr rostit în auzul publicului, nu este a dumnevoastră, cum vă acuză unii, ci este vina altora, inclusiv a subsemnatului, care până acum nu ne-am învrednicit să impunem adevărul cu privire la situaţia evreilor din România în perioada 1939-1945. Este vina în primul rând a istoricilor noştri, în frunte cu cei academici! Inclusiv Dinu Giurescu! Care lasă generaţiilor viitoare, drept moştenire ruşinoasă, acceptarea minciunii! Ce calcule meschine v-au determinat, domnilor academicieni, să plecaţi augusta frunte la binefacerile dezertării?! Încă mai aveţi timp să vă salvaţi sufletul vîndut pe mai nimic!... Iată, domnilor academici, pentru abţinerea voastră de la spunerea şi susţinerea adevărului istoric plătesc oameni tineri şi, în fapt, nevinovaţi! Situaţie propice pentru a li se deforma caracterul, pentru a se transforma sufleteşte din oameni în ne-oameni! Acesta este rezultatul anilor de minciună şi ascundere a adevărului istoric în chiar casa pe care poporul român a ridicat-o întru apărarea limbii române şi a istoriei naţionale: Academia Română!

      ...Unii dintre noi au rostit acest adevăr, aşa cum l-aţi rostit şi dumneavoastră, domnule Şova, alţii au adus şi dovezi, mai mult sau mai puţin concludente, dar nu am reuşit să impunem acest adevăr! De aceea eu şi alţi români apropiaţi de vârsta mea nu avem dreptul să-i blamăm pe tinerii români care, din motive de strategie curriculară (?!), pentru a-şi proteja cariera, pentru „a trece puntea”, se fac frate cu ne-fratele şi acceptă oribila minciună despre părinţii şi bunicii lor. Putem însă conta pe ceea ce aceşti tineri, inclusiv Dan Şova, ştiu şi nutresc în sufletul lor. Şi mă rog la Dumnezeu să le ofere cât mai degrabă prilejul de a se comporta după singur imboldul inimii, al adevărului. După calculele mele acest prilej se va ivi mai curând decât cred bursierii şi stipendiaţii holocaustului. Aceşti mercenari vor da curând socoteală pentru mişelia lor!...

      În schimb, adversarii adevărului s-au priceput să impună o lege, o lege absurdă, pe care, totuşi, le e ruşine (sic!) s-o aplice! O lege prin care spunerea adevărului despre guvernarea Ion Antonescu este pedepsită! Legea lui Adrian Năstase! Am înţeles, domnule Şova, că v-aţi luat angajamentul solemn că vă veţi implica personal pentru ca legea respectivă să se înăsprească şi să fie aplicată fără menajamente. Bine faceţi: prin aducerea în faţa justiţiei a celor care susţin că românii nu au fost implicaţi ca autori în niciun pogrom, genocid sau holocaust, se va face un mare serviciu adevărului. şi iată de ce:

       Justiţia, pentru a condamna pe cineva, are bunul obicei de a se întemeia pe o cercetare juridică serioasă, pe administratea unor probe bine verificate etc. Or, acuzaţiile de pogrom, genocid, holocaust aduse românilor nu s-au întemeiat pe nicio probă valabilă în justiţie! Lucrul acesta se va face vădit pentru toată lumea odată cu aplicarea ordonanţei „Adrian Năstase” şi aducerea în faţa tribunalului a primului român tras la răspundere penală pentru afirmaţia că românii nu sunt capabili să producă un genocid, indiferent sub ce guvernare! Cel mult românii pot să fie victimele unui genocid!, ceea ce s-a şi întâmplat, dar aceasta este altă poveste. Din păcate, de data asta, o poveste tare adevărată.

      Este însă şi alt subiect...

      Ne întoarcem la al nostru: faţă cu decizia dvs atât de avântată de a-i pedpsi „mai aspru” pe cei care ar mai gândi cum gândeaţi dumneavoastră în urmă cu câteva luni, mă ofer să fiu ţinta acestor represalii atât de ilegitime, dar perfect legale. Sunt bun de saftea! M-am săturat de celelalte represalii, făcute în afara cadrului juridic! Represaliile din lumea academică, literară, politică etc. Nu glumesc şi nu fac retorică ieftină: reclamaţi-mă, domnule Şova, eventual pentru textul de faţă, şi cereţi pedepsirea mea. S-ar putea ca un asemenea gest să vă folosească în carieră. Mie îmi va folosi cu siguranţă. Nu în cariera politică, încheiată de-acum, ci în disputa cu activiştii minciunii, pe care aş vrea s-o închei la un scor cât mai concludent pentru toată lumea, într-un meci final disputat în cadrul cel mai juridic cu putinţă: în instanţă!... Repet: vorbesc foarte serios! Vreau proces!...

      Altminteri, pentru cei care au luat în serios gestul dumneavoastră de a vă pune cenuşă în cap, de a retracta şi abjura etc., foarte pe scurt voi spune adevărul, voi face încă o dată afirmaţiile în temeiul cărora să mi se poată aplica, înăsprită de domnul ministru Dan Şova, „legislaţia împotriva rasismului şi antisemitismului”.

      Aşadar:

      1. În ianuarie 1941, când istoriografia mercenară şi manipulată consemnează aşa zisul „pogrom de la Bucureşti”, soldat cu asasinarea 121 de evrei de către legionari, documente foarte clare dovedesc că aşa zisa „rebeliune legionară” a fost o diversiune anti-legionară şi anti-românească pusă la cale de evreii comunişti şi de serviciile secrete, cu sprijinul masiv al Moscovei şi al serviciilor speciale britanice, poate chiar şi germane. Ion Antonescu nu a cunoscut rolul ticălos jucat de Eugen Cristescu, Şeful Siguranţei, în planificarea şi desfăşurarea acestor evenimente. În mod semnificativ, deşi au fost aduşi în faţa justiţiei sute de legionari, dintre care majoritatea au fost condamnaţi cu cea mai mare asprime, mulţi executaţi, niciunul nu a fost acuzat de asasinarea vreunui evreu, nici măcar a celor de la Abator. Acuzaţiile de acest gen au fost aduse numai şi numai în presă. Într-o „anumită presă”! Cea din Sărindari, gras plătită prin „ajutorul roşu”! Nici măcar după 23 august 1944 nu s-au cercetat penal, juridic, acele fapte. După o serie de documente, evreii declaraţi asasinaţi erau, mulţi dintre ei, cadavre din vreme pregătite şi păstrate la morga... Exact ca la Timişoara, în decembrie 1989! Să fi fost aceeaşi mână?

      2. La Iaşi, în iunie 1941, ca urmare a actelor de diversiune în serviciul aviaţiei sovietice, au fost arestaţi circa (1) 100 de evrei de către Poliţia română şi condamnaţi la ani de temniţă. Comenduirea germană a considerat că cei 100 de evrei arestaţi sunt prea puţini în raport cu gravitatea actelor de trădare şi terorism săvârşite de evrei. Drept care au trecut la represalii proprii, a căror răspundere o poartă exclusiv armata germană: s-au făcut (2) sute de arestări, mulţi dintre cei arestaţi au fost împuşcaţi pe străzile Iaşului, sute de evrei au fost îmbarcaţi în trenuri de marfă şi evacuaţi din Iaşi, cu destinaţia Călăraşi, unde nu au ajuns decât o parte dintre evreii arestaţi, mulţi murind pe drum, un drum care a durat câteva zile. Pe tot acest parcurs, Iaşi-Călăraşi, evreii arestaţi de armata germană au fost la bunul plac al acesteia. Drept care răspunderea pentru evreii morţi la Iaşi revine exclusiv armatei germane. La Călăraşi evreii au trecut în răspunderea autorităţilor româneşti. În trei ani şi ceva, la Călăraşi, nu a murit niciun evreu a cărui moarte să fie cauzată de regimul din lagăr sau de vreo acţiune represivă românească. La fel, dintre cei 100 de evrei arestaşi de poliţia română şi condamnaţi la închisoare pentru acte de sabotaj, toţi erau în viaţă în vara lui 1944, când au fost eliberaţi de Armata Roşie...

      După război, la Cernăuţi şi Haifa s-au ţinut două procese care au identificat în persoană cine au fost vinovaţi de „pogromul de la Iaşi”. Numai ofiţeri şi soldaţi germani, câţiva dintre ei, aflaţi în boxa acuzaţiilor, şi-au recunoscut faptele. Niciun român printre cei acuzaţi!

      3. Transnistria... Circa 300.000 (trei sute de mii) de evrei asasinaţi de români. Nici urmă de cadavre însă!... La Auschwitz cică au fost arse milioane de cadavre... Aşa o fi, căci nemţii aveau şi nişte cuptoare! Dar în Transnistria ce s-a întâmplat cu cele 300.000 de cadavre?!... La TVR am auzit un aşa zis istoric dând vina pe câinii vagabonzi: cadavrele evreilor au fost mâncate de câine! De aceea n-a rămas nicio urmă!...

      Hal de explicaţie ştiinţifică!

      Din sutele de argumente care contrazic teza oficială a Holocaustului, am să prezint unul singur. Vă rog, domnule Şova, să mă urmăriţi cu atenţie:

      Transnistria, ca teritoriu ocupat militar de români, a avut un guvernator civil: profesorul universitar de drept administrativ GEORGE ALEXIANU. Comunitatea internaţională a evreilor a reclamat la Crucea Roşie situaţia evreilor deportaţi în Transnistria, susţinând că aceşti evrei erau supuşi unui regim de exterminare. La aceste reclamaţii au reacţionat mai multe instanţe internaţionale neutre, astfel că în Transnistria, cu acordul şi deplinul sprijin al autorităţilor româneşti, aceste instanţe au putut efectua anchete şi cercetări la faţa locului. S-au implicat în acest sens Crucea Roşie Internaţională, Vaticanul şi Corpul diplomatic din Bucureşti, fiecare cu propria sa anchetă. Fiecare a dat acelaşi verdict: nici urmă de regim de exterminare! Nici urmă de genocid etc!

      Este spectaculoasă şi merită introdusă în manualele şcolare decizia cu care s-a încheiat ancheta Vaticanului: guvernatorului român al Transnistriei, în semn de recunoştinţă publică şi internaţională a prestaţiei sale în duhul omeniei creştineşti, i s-a acordat cea mai înaltă distincţie a papalităţii: Urbis et Orbis. În anul acela, numai lui George Alexianu i s-a acordat această cinste! Autor: Papa Pius al XII-lea, vestitul.

      Mai vestit decât acesta a fost Papa Ioan Paul al II-lea. Când a venit la Bucureşti în istorica sa vizită, Papa Ioan Paul a dat o recepţie, la care i-a invitat şi pe românii cărora Vaticanul le recunoştea merite speciale în raport cu misiunea Bisericii pe Pământ. Printre aceştia s-a numărat şi domnul Şerban Alexianu, fiul lui George Alexianu, criminalul de război pe care Tribunalul Poporului l-a condamnat la moarte în 1946 şi executat, odată cu Ion Antonescu, Mihai Antonescu şi Picky Vasiliu... Domnul Şerban Alexianu nu avea niciun merit personal pentru care să fie invitat să sărute mâna Papei. Convocarea sa avea o singură justificare şi semnificaţie: Papa Ioan Paul al II-lea a vrut astfel să confirme „sentinţa” dată de Vatican în 1943 în privinţa lui George Alexianu şi să infirme sentinţa criminală a completului de judecată comunist din 1946. Mai presus de toate însă, gestul Papei exonerează poporul român de acuzaţia de genocid. Nu era cu putinţă un genocid în Transnistria de care să nu se facă vinovat şi guvernatorul guberniei respective! Dacă acesta nu este vinovat de vreo crimă împotriva umanităţii, înseamnă că în Transnistria nu a existat o politică de genocid! Nu a existat genocid, domnule Şova! Buraţi-vă! Aţi avut dreptate!

      ...Mă mai întind puţin la vorbă şi relatez următoarea întâmplare, şi ea demnă de manualele şcolare avute în vedere de dl Şova: teritoriul sovietic „vremelnic” ocupat de germani a fost împărţit în opt gubernii (provincii), fiecare cu un guvernator de origini diverse: polonez, ucrainean, leton, rus etc. Printre ei şi un român, George Alexianu. La sfârşitul războiului, din ordinul lui Stalin toţi aceşti guvernatori, în număr de unsprezece, au fost arestaţi şi judecaţi în faţa poporului, în capitala provinciei. Cu consemnul ca şi o singură acuzaţie de abuz, de fărădelege, venită din partea populaţiei, să fie suficientă pentru ca fostul guvernator să fie ridicat în ştreang! Ceea ce s-a şi întâmplat, spânzurătoarea fiind instalată chiar la locul de judecată, în piaţa centrală a oraşului! Au fost spânzuraţi toţi foştii guvernatori, ca criminali de război, cu o singură excepţie: dintre miile de cetăţeni sovietici, mulţi dintre ei evrei, aflaţi în piaţa centrală a Odesei, nici măcar unul nu a formulat vreo acuzaţie la adresa lui George Alexianu! Astfel că spânzurătoarea pregătită de autorităţi a rămas la Odesa  fără „obiectul muncii”!

      Fantastic moment! Moment de excelenţă românească cum puţine mai găseşti în istoria lumii, nu numai a românilor! Cum „memorabilă” este şi soarta lui George Alexianu: dat înapoi autorităţilor de la Bucureşti, acestea au înscenat procesul „marii trădări naţionale”, iar George Alexianu, absolut nevinovat, a ajuns să fie condamnat şi executat în numele poporului român!... Ce părere aveţi, domnule Dan Şova? Tînăr şi plin de elanuri nobile cum sunteţi, nu vă găsiţi puţin timp şi pentru acest subiect: repunerea românilor în dreptul de a şti adevărul despre acest veritabil erou naţional care a fost şi este George Alexianu?!... În privinţa mareşalului părerile sunt mai împărţite, dar despre George Alexianu nu există voce care, din 1946 şi până azi, să fi susţinut că marele profesor a avut soarta pe care o merita!...

      Cât priveşte averile evreieşti confiscate de autorităţi, vă propun să intraţi pe www.ioncoja.ro şi să căutaţi prin textele de la rubrica Holocaust aşa numitul Testament al lui Wilhelm Filderman.  Eu vă ofer acum numai un fragment din acest text de căpătâi pentru oricine abordează subiectul pe care regretaţi atât de amarnic că l-aţi tratat cinstit, aşa cum v-a dictat inima:  

          Subsemnatul Wilhelm Filderman, Doctor în Drept la Facultatea din Paris, fost Preşedinte a Uniunii Comunităţilor Evreieşti din România şi Preşedinte al Uniunii Evreilor Români, domiciliat actualmente în New York, USA, Hotel Alameda, Brodway at 71 St, declar următoarele :

          “(…) În timpul perioadei de dominaţie hitleristă în Europa, eu am fost în legătură susţinută cu Mareşalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuşi la persecuţia germanilor-nazişti (s.n.). Trebuie să subliniez că populaţia română nu este antisemită, iar vexaţiile de care au suferit evreii au fost opera naziştilor germani şi a Gărzii de Fier. Am fost martor al unor mişcătoare scene de solidaritate şi de ajutor între români şi evrei în momentele de grea încercare din timpul infernului nazist în Europa. Mareşalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor. Aş aminti doar câteva exemple :

      Graţie intervenţiei energice a Mareşalului Antonescu, a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina ;

      El a dat paşapoarte în alb, pentru a salva de teroarea nazistă evreii din Ungaria, a căror viaţă era în pericol;

      Graţie politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub un regim de administrare tranzitorie, care, făcându-le să pară pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.

      Menţionez acestea pentru a sublinia faptul că Poporul Român, atât cât a avut, chiar în măsură limitată, controlul Ţării, şi-a demonstrat sentimentele de umanitate şi moderaţie politică”.

      La Muzeul Holocaustului din capitala Statelor Unite ar trebui să se afle acest text, expus la loc vizibil. L-aţi văzut cumva?

      Oricum, sper să-l aveţi în vedere pentru a fi cuprins în Cursul de studiere a istoriei Holocaustului din România pe care intenţionaţi să-l promovaţi cu toate puterile de care dispuneţi.

      Înainte de a vă ura succes în această nobila întreprindere, vă rog să citiţi şi mărturiile de mai jos. Primele două sunt prilejuite de tragedia petrecută în Basarabia în iunie-iulie 1940. Cea de a treia mărturie vă sfătuiesc s-o raportaţi la Testamentul lui Filderman, redactat circa 15 ani mai târziu. Toate trei se cuvine să aibă aceeaşi destinaţie: manualul de istorie pe care îl preconizaţi.

a) Nicolae Iorga, articol de ziar:

      „De ce atâta ură?

        Se adună şi cresc văzând cu ochii documentele şi materialele, actele oficiale şi declaraţiile luate sub jurământ.

      Înalţi magistraţi şi bravi ofiţeri, cari şi–au riscat viaţa ca să apere cu puterile lor retragerea şi exodul românilor, au văzut cu ochii lor nenumărate acte de sălbăticie, uciderea nevinovaţilor, lovituri cu pietre şi huiduieli. Toate aceste gesturi infame şi criminale au fost comise de evreimea furioasă, ale căror valuri de ură s-au deslănţuit ca sub o comandă nevăzută.

      De unde atâta ură ?

      Aşa ni se răsplăteşte bunăvoinţa şi bunătatea noastră ?

      Am acceptat acapararea şi stăpânirea iudaică multe decenii şi evreimea se răzbună în ceasurile grele pe care le trăim. Şi de nicăieri o dezavuare, o rupere vehementă şi publică de isprăvile bandelor ucigaşe de sectanţi sangvinari. Nebunia organizată împotriva noastră a cuprins târguri, oraşe şi sate.

      Fraţii noştri îşi părăseau copiii bolnavi, părinţii bătrâni, averi agonisite cu trudă. În nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvânt bun, măcar de o fărâmă de milă. Sprijin cald şi un cuvânt înţelegător, fie şi numai sentimental, ar fi fost primit cu recunoştinţă. Li s-au servit gloanţe, au fost sfârtecaţi cu topoarele, destui dintre ei şi-au dat sufletul.

      Li s-au smuls hainele şi li s-a furat ce aveau cu dânşii, ca apoi să fie supuşi tratamentului hain şi vandalic. Românimea aceasta, de o bunătate prostească faţă de musafiri şi jecmănitori, merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii, care se lăuda până mai ieri că are sentimente calde şi frăţeşti faţă de neamul nostru în nenorocire.”

b) Carol al II–lea, Jurnal

          „ La 29 Iunie 1940 :“Excese de orice fel ale populaţiei minoritare, mai ales evreii, care atacă şi–i insultă pe ai noştri ; au fost ofiţeri batjocoriţi, unităţi desorganizate.”

          La 30 Iunie : “Incidente, mai ales cu populaţia evreiască, au avut loc pretutindeni. Din această cauză evacuările în multe locuri au fost imposibile. S–au împuşcat funcţionari, s–au atacat chiar unităţi militare.”

          La 1 Iulie : “Tot aceleaşi ştiri asupra exceselor şi agresiunilor din partea evreilor şi comuniştilor. Ele se fac mai ales asupra ofiţerilor care sunt adesea bătuţi şi degradaţi.”

          La 3 Iulie : “Ştirile din Basarabia sunt foarte triste. Astăzi a fost ultima zi a evacuării şi a fost hotărîtă zi de doliu naţional. Evreii şi comuniştii s–au purtat într–un mod oribil. Asasinatele şi molestările mă fac să mă tem că se vor produce reacţii primejdioase. (s.n.)”

          La 6 Iulie : “Ştirile din ţară sunt îngrijorătoare : purtarea evreilor din Basarabia şi Bucovina a fost aşa de rea cu ocazia evacuării încât a provocat o reacţie şi o indignare care se manifestă prin excese, asasinate, devastări.”

      După instaurarea ocupaţiei sovietice în Basarabia şi Bucovina, comportamentul duşmănos faţă de români al evreilor s-a accentuat. Printre evrei a circulat în acea vreme zvonul, speranţa, încredinţarea că Stalin va permite transformarea Basarabiei în Republica Sovietică Socialistă Evreiască. Mulţi evrei din România, inclusiv din Bucureşti, au făcut cerere de emigrare în URSS, în Basarabia adică, în viitoarea – sperau ei – RSS Evreiască. Când, după un an, în iunie 1941, Armata Română a trecut Prutul şi a pornit războiul de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei, majoritatea evreilor din cele două ţinuturi, ştiindu–se vinovaţi de crime şi alte fărădelegi,  s-au retras odată cu armata şi administraţia sovietică, nu înainte de a se deda la alte omoruri şi distrugeri materiale, lăsând în urmă sute de cadavre şi mii de locuinţe incendiate, fapte asupra cărora presa vremii şi documentele militare depun oricând mărturie. Oferim, în acest sens, textul scrisorii pe care, curând după începerea războiului, generalul Ion Antonescu i-a trimis-o fostului său coleg de şcoală Wilhelm Filderman, ca răspuns la scrisoarea prin care Filderman, lider al evreilor, reclama represaliile cărora le cădeau victime evreii din Basarabia şi Bucovina.

c) Ion Antonescu, scrisoare de răspuns

    

      “ Domnule Filderman,

În două petiţii succesive îmi scrieţi de „tragedia zguduitoare“ şi mă „imploraţi“ în cuvinte impresionante, reamintind de „conştiinţă“ şi de „omenie“ şi subliniind că sunteţi „dator“ să apelaţi „la mine“ şi „numai“ la mine, pentru evreii din România care sunt trecuţi în ghetouri pregătite pentru ei pe Bug.

      Pentru a amesteca şi tragicul în intervenţia Dvs., subliniaţi că această măsură „este moartea, moartea fără vină, fără altă vină decât aceea de a fi evrei“.

      Domnule Filderman, nimeni nu poate să fie mai sensibil ca mine la suferinţa celor umili şi fără apărare. Înţeleg durerea Dvs., dar trebuie, mai ales trebuia, să înţelegeţi Dvs. toţi, la timp, pe a mea care era aceea a unui neam întreg.

      Vă gândiţi, v–aţi gândit ce s–a petrecut în sufletele noastre anul trecut la evacuarea Basarabiei şi ce se petrece astăzi, când zi cu zi şi ceas cu ceas plătim cu mărinimie şi cu sânge, cu foarte mult sânge ura cu care coreligionarii Dvs. din Basarabia ne–au tratat la retragerea din Basarabia, cum ne–au primit la reîntoarcere şi ne–au tratat de la Nistru până la Odessa şi pe meleagurile Mării de Azov ?

      Dar potrivit unei tradiţii,  voiţi să vă transformaţi şi de această dată din acuzaţi în acuzatori, făcându–vă că uitaţi pricinile care au determinat situaţiile pe care le plângeţi. Să–mi daţi voie să vă întreb, şi prin Dvs. să întreb pe toţi coreligionarii Dvs. care au aplaudat cu atât mai frenetic cu cât suferinţele şi loviturile primite de noi erau mai mari.

      Ce aţi făcut Dvs., anul trecut când aţi auzit cum s–au purtat evreii din Basarabia şi Bucovina faţă de trupele româneşti care se retrăgeau şi care până atunci apăraseră liniştea şi belşugul acestor evrei ? Vă reamintesc eu : Înainte chiar de apariţia trupelor sovietice, evreii ce apăraţi, din Basarabia şi Bucovina, au scuipat ofiţerii noştri, le-au smuls epoleţii, le-au rupt uniformele şi când au putut au omorât mişeleşte soldaţii cu bâte. Avem dovezi.

      Aceiaşi ticăloşi au întâmpinat venirea trupelor sovietice cu flori şi au sărbătorit–o cu exces de bucurie. Avem fotografii doveditoare.

În timpul ocupaţiei bolşevice, aceia pentru care vă înduioşaţi astăzi au trădat pe bunii români, i–au denunţat urgiei comuniste şi au adus jalea şi doliul în multe familii româneşti.

      Din pivniţele Chişinăului se scot zilnic, oribil mutilate, cadavrele martirilor noştri, care au fost astfel răsplătiţi fiindcă 20 de ani au întins o mână prietenească acestor fiare ingrate.

      Sunt fapte ce se cunosc, pe care le cunoaşteţi desigur şi Dvs., şi pe care le puteţi afla oricând în amănunt.

      V-aţi întrebat Dvs. de ce şi-au incendiat evreii casele înainte de a se retrage ? Vă puteţi explica de ce înaintea noastră am găsit copii evrei de 14-15 ani cu buzunarele pline de grenade ?

      V-aţi întrebat câţi din ai noştri au căzut omorâţi mişeleşte de coreligionarii Dvs., câţi au fost îngropaţi înainte de a fi morţi. Voiţi şi în această privinţă dovezi, le veţi avea.

      Sunt acte de ură, împinsă până la nebunie, pe care evreii Dvs. au afişat–o împotriva poporului nostru tolerant şi ospitalier, dar astăzi demn şi conştient de drepturile lui.

      Drept răspuns la mărinimia cu care au fost primiţi în mijlocul nostru şi trataţi, evreii Dvs., ajunşi comisari sovietici, împing trupele sovietice în regiunea Odessei printr–o teroare fără seamăn, mărturisită de prizonierii ruşi, la un masacru inutil, numai pentru a ne provoca nouă pierderi.

      În regiunea Mării de Azov, trupele noastre retrăgându–se temporar şi–au lăsat câţiva ofiţeri şi soldaţi răniţi pe loc. Când au reluat înaintarea şi–au regăsit răniţii mutilaţi îngrozitor.

Oamenii care puteau fi salvaţi şi–au dat ultimul suspin în chinuri groaznice.

      Li s–au scos ochii, li s–a tăiat limba, nasul şi urechile.

      Îţi dai domnule Filderman seama de spectacol ?

      Te îngrozeşti ? Te înduioşezi ?

      Te întrebi de ce atâta ură, din partea unor evrei ruşi cu care nu am avut niciodată nimic de împărţit ?

      Dar ura lor este a tuturor, este ura Dvs.

      Nu vă înduioşaţi, dacă aveţi cu adevărat suflet, de ceea ce nu merită, înduioşaţi-vă de ceea ce merită.

      Plângeţi cu mamele care şi-au pierdut în astfel de chinuri copiii, nu cu aceia care şi-au făcut şi lor şi vă fac şi Dvs. atâta rău.

                                                                              Mareşal Antonescu

                                                                                      19.X.1941

P.S.      Un soldat rănit din P. Neamţ a fost îngropat de viu din ordinul şi sub ochii comisarilor sovietici jidani, deşi nenorocitul implora să nu-l îngroape, arătându-le că are 4 copii.”

*

      Cum vă spuneam: intraţi pe www.ioncoja.ro şi veţi găsi şi alte probe pentru a-l trimite în judecată pe autorul textelor, subsemnatul

                                                                

                                                                                                ION  COJA

Post scriptum: Adrian Năstase s-a făcut luntre şi punte ca să emită Ordonanţa ruşinoasă prin care este incriminată spunerea adevărului istoric şi respingerea celei mai grave acuzaţii aduse poporului român! Era ferm convins bietul Năstase că fără această cedare cariera sa politică va avea de suferit! Convins că actul său de trădare îi garantează postul de preşedinte al României! Nu a fost singurul act al lui Adrian Năstase de supunere plină de zel faţă de marii manipulatori ai istoriei. Să mai amintim câteva: (1)aducerea în ţară a osemintelor regelui sperjur şi criminal Carol al II-lea, cu onoruri nemeritate, (2)prelungirea cu o zi a referendumului din 2003, (3)numeroasele privatizări pe nimic făcute în defavoarea intereselor româneşti etc., etc. Unde-i acum Adrian Năstase? Ce s-a ales din servilismul său? Credea că pentru a fi stăpân asupra românilor trebuie să te faci slugă la inimicii poporului român! Numai că nu este uşor să ştii exact cine sunt adversarii popoarelor, ai poporului român! Iată unde l-a adus abaterea de la regula de aur a politicii: ţineţi cu ţara, ţineţi cu Neamul! Căci numai aşa va ţine la voi şi bunul Dumnezeu!

...Să vină deci poliţia să mă aresteze pentru încălcarea ordonanţei lui Adrian Năstase?!... Nu ştiu cum voi reacţiona la asemenea onoruri publice. Probabil că-mi voi chema toţi prietenii, să se bucure şi ei! Aştept cu nerăbdare.