Societati secrete moderne (I)

Istoria isi schimba decorurile in fiecare generatie, dar pastreaza intacte nazuintele, sperantele si lupta dintre retrograzi si progresisti, dintre credinciosi si atei. Evident, societatile secrete de ieri, au fost inlocuite de altele noi, ideologiile, dogmele si doctrinele care au animat epocile luminilor, revolutiile industriale si tehnologice s-au adaptat in incercarea de  a impune tipare de guvernanata “care sa satisfaca dorinta fundamentala a omului de libertate, bunastare si siguranta“, cum scria ziaristul american William T. Still in New World Order. The Ancient Plan of Secret Societes. Istoricii si exegetii societatilor secrete moderne fac o justa diferenta intre Francmasonerie, care isi extrage gnoza din cultura si spiritualitatea egipteana si care se opune teologiei catolice, si organizatiile care urmaresc tinte politice si economice si care, doar au imprumutat simbolistica masonica, dar deruleaza programe de obtinere a Puterii. Daca ioanitii englezi, s-au hotarat in 1717 sa conlucreze la ruinarea puterii politice a Vaticanului pe care s-o inlocuiasca cu tiparul democratiei, dar care sa pastreaze ca lege: credinta in Dumnezeu, in viata de dincolo de materie si mantuirea prin iubirea si intrajutorarea fraternala, alti francmasoni, cum ar fi cei ai Marelui Orient din Franta au renuntat, in 1880 la verticala spiritual-mistica, au inlocuit Evanghelia Sf. Ioan care sta deschisa in timpul tinutelor masonice regulare, cu Declaratia Drepturilor Omului si s-au definit ca agnostici, adogmatici si revolutionari.

Inceputul declinului masoneriei, ca si cale de evolutie spirituala, poate fi cosniderata imixtiunea unei organizatii secrete, conduse de iezuitul Adam Wieshupt, care isi propusese revolutionarea totala a tiparului de guvernanta introducand urmatoarele principii: monarhia si papalitatea trebuie sa dispara si odata cu ele si ideile de proprietate, clase sociale. In contextul epocii, aceste idei revolutionare au penetrat cu precadere lojile masonice din Germania, Franta si Statele Unite. Secolul XX va aduce supreme satisfactii acestei societati ultra secrete numita Illuminati din Bavaria: nazismul si comunismul, care isi propusesera impunerea statului ca arbitru unic si regulator intre toate fortele implicate in societate. Daca urmele iluminatilor in Europa sunt evidente, ele se pierd in noianul de actiuni din Statele Unite ale Americii.

Pentru a intelege bine, cine se ascunde in umbra stapanitorilor moderni, ar trebui sa reusim sa diferentiem societatile initiatice de cele politice, cu aplomb, detasare si multa rabdare. Conform cercetatorului Anthony C. Sutton, dupa ce au fost deconspirati de politia Bavareza, membrii Illuminati s-au deghizat in francmasoni si au penetrat lojile din intreaga lume. In S.U.A au  fondat la Universitatea Yale, Ordinul Craniul si Oasele. Conform afirmatiilor lui Sutton din aceasta societate secreta si extrem de elitista au facut si fac parte toti politicienii de varf care au studiat la Yale. Acest ordin a fost inregistrat oficial in 1856 sub denumirea de Trustul Russel. Doi exegeti americani ai fenomenului paramasonic scriu urmatoarele despre Craniul si Oasele: “este o poveste despre contrabanda cu opium, despre banii investiti de cateva familii in vederea fauririi unui nou imperiu, asociata cu istoria unei lupte dure pentru dobandirea controlului asupra tinerei republici americane”.

Pepiniera cea mai buna de selectare a membrilor acestor cluburi moderne sunt prestigioasele universitati americane. Pe langa celebra si extrem de influenta organizatia Craniul si Oasele  mai sunt: Cottage Club si Ivy Club la Princeton, Porcelain sau Clubul Porcului, la Harvard, precum si alte doua fraternitati de la Yale, Pergamentul si Cheia si Capul de lup. In fiecare an, dintre cele mai instarite si influente familii, sunt selectati boboci, care pana la terminarea facultatii devin membri deplini ai unuia dintre aceste grupuri cu caracter politico-economic. Theodore Roosvelt a facut parte din Clubul Porcului, iar Franklin D. Roosvelt, din Clubul Mustei. Desigur, dintre toate, Craniul si Oasele reprezinta nucleul secret din spatele politicilor americane. Jim Mars, in Guvernarea secreta a lumii, afirma ca ordinul a fost adus din Germania de catre generalul William Huntington Russel, al carui var Samuel Russel, co-fondator, a participat la Razboaiele Opiumului din China, provocate de britanici si ca emblema oficiala a organizatiei: un craniu si doua oase incrucisate fusese inspirata de cea a Illuminatilor din Bavaria. Desi are ritualuri  asemanatoare cu Francmasoneria, Craniul si Oasele dezvolta un sistem ezoteric propriu: novicilor li se spune cavaleri , iar la capatul initierilor, cand devin cu adevarat membri deplini, capata denumirea de patriarhi. Nemembrilor li se spune peiorativ: vandali sau goimi.

Exegetii societatilor secrete cu caracter politic conchid ca membrii activi ai unui asemenea grup provin din randurile unui nucleu constituit din 20-30 de familii. Din structura organizatiei Craniul si Oasele fac parte vechile familii care au ajuns pe Coasta de Est, la inceputul sec. al XVII-lea: Whitney, Lord, Phelps, Wadworth, Allen, Bundy, Adams, precum si familiile celor  care s-au imbogatit in ultima suta de ani si care si-au trimis progeniturile la Yale: Rockefeller, Davison, Payne si Harriman. David Ecke, celebrul scriitor si jurnalist scrie: “Aceste familii isi aranjeaza casatoriile pentru a prezerva averile si influenta in interiorul aceleeasi linii de . Astfel legate intre ele, se ajuta si se sprijina reciproc, ca o alianta intre state, sa lupte cu succes pentru dominata mondiala pe plan financiar, politic si genetic.” Alti doi scriitori, Tarpley si Chaitkin considera ca secolul XX datoreaza multe din grozaviile sale familiilor americane anglofile, de mare influenta care au ajuns sa domine Craniul si Oasele folosind-o ca o baza de recrutare a acolitilor politici. Altii cercetatori ai fenomenului, precum Rosenbaum considera clubul ca pe rampa de lansare a viitorilor membri in Consilu Pentru Relatii Externe, Bilderberg si Comisia Trilaterala, acolo unde se traseaza tiparele de guvernanata planetara. Cel mai controversat membru al acestei societati secrete moderne, este George Bush, care inainte sa fie presedintele SUA,a condus CIA. Interesant este si faptul ca mai multi inalti functionari ai Inteligentei americane se regasesc ca membri ai misterioasei fraternitati de inspiratie Illuminati. O concluzie asupra activitatii acestui grup apare conturata in campania electorala pentru prezidentiale din 1980, cand contracandidatului lui Bush de atunci, Lyndon H. LaRouche a afirmat public: “Craniul si Oasele nu este o simpla fratie, nici o asociatie studenteasca speciala cu lozinci mai deosebite, ci este un cult al conspiratiei indreptat impotriva Constitutiei SUA.“

Opus Dei (1)

Cu zece ani in urma, a fost canonizat Josemaria Escriva de Balauger,trecut la Judecata Divina in 1975, fondatorul Opus Dei. Pana aici nimic spectaculos, daca nu tinem cont de rapiditatea de care a dat dovada Sfantul Conciliu de-al considera sfant pe  cel care a pus in scena Opera, o organizatie secreta in inima Vaticanului. Iata ce scrie intr-un decret intern al ordinului, din 1982: “Membrii Opus Dei nu vor participa colectiv la manifestatii publice de cult, decat daca vor tine secreta apartenenta la Prelatura…” Desi de canonizare, s-a ocupat cel mai iubit Papa al tuturor timpurilor,Ioan Paul al II-lea, tot n-a fost suficient pentru a risipi ingrijorarile opiniei publice fata de acest ordin, transformat rapid in Prelatura personala. Pe rand, Operei i se reproseaza ca se comporta ca o secta fata de sfanta dogma, ca a devenit o societate secreta, lucrand ocult pentru interesele Romei in lume, iar altii, ceva mai curajosi o definesc sec: “Sfanta Mafie”. Mai multi prelati, catolici si-au exprimat dezacordul cu ideile prea radicale ale ordinului si mai ales cu privire la sanctificarea fondatorului cu o viteza fara precedent in toata istoria Bisericii Occidentale. In 1990 a fost declarat venerabil, in 1992 a fost beatificat si canonizat in 2002. In ciuda anchetelor si dezvaluirilor publice, Opus Dei sau Opera continua sa aiba un succes remarcabil: 80.000 de membrii in toata lumea si  fondur,i care ar face invidioasa ori ce banca.

Astazi, foarte multi prelati nu-si mai ascund, in ciuda regulamentului, apartenenta la ordin. Cel mai elocvent exemplu este cardinalul Joaqin Navarro-Valls numit de catre Papa Ioan Paul al II-lea, purtatorul de cuvant al Vaticanului, care si-a afirmat intotdeauna adeziunea la Prelatura lui Escriva. Daca in primii sai ani, organizatia isi desfasura lucrarile pe teritoriul Spaniei,curand va cuprinde majoritatea tarilor catolice, de origine latina. Dupa obtinere titulaturii de Prelatura personala si Societate Sacerdotala, ordinul se va subordona direct papei, obtinand un statut privilegiat, asemeni Templierilor in  zorii Evului Mediu sau al Iezuitilor, cateva secole mai tarziu. Printre cele mai grave acuze aduse ordinului se afla simpatiile naziste, franchiste si in general al pozitiilor extrem de radicale impotriva stangii laice, impotriva evreilor si a ereticilor. Ciudata teologie pentru secolul in care se desfasoara…

Opus Dei (2)

Spiritualitatea ordinului este pe cat de originala, pe atat de stranie in peisajul crestinismului autentic. Opera se orienteaza in intregime spre sanctificarea laicilor, oferind trei tipuri de afiliere:

• supranumerarii (credinciosi celibatari sau casatoriti care adera la idealul Opus Dei)
• numerarii (celibatari care isi dedica toata viata ordinului)
• cooperatorii (catolici, care fara a face parte din structura ordinului, vin in sprijinul actiunilor lui, cu donatii si alte servicii)

Ceea ce i-a uimit pe cercetatorii ordinului este cultul suferintei autoimpuse, sau dolorismul cum este el definit de insusi fondatorul ordinului, Josemaria Escriva de Balauger, care propovaduia apropierea de Dumnezeu prin mortificare corporala si o discplina a autoflagelarii. Fara a fi o practica obligatorie, unii dintre membri poarta in permanenta pe copase, sau in jurul salelor, o centura din par de animal, sau din metal pe care o strang sistematic pentru a provoca durere. Ea se numeste ciliciu sau tarasana.  Cardinalul Escriva scrie intr-una dintre cartile sale: “Pe lumea aceast durerea este sarea vietii”. Reprosurile unor catolici ingroziti de aceste practici medievale l-au facut pe alt membru marcant Opus Dei sa nuanteze importanta suferintei in mantuire: “Ascetismul nostru se inscrie in traditia seculara a Bisericii, iar exercitiile de penitenta presupun la cei care le aplica o maturitate si o presonalitate impregnata de spirit. Acestea nu au nici o legatura cu masochismul”.

In 1979, Monseniorul de Portillo a declarat ca “membri Opus Dei lucreaza in 475 de universitati de pe cinci continente, la 604 ziare si reviste si 52 de canale de radio si televiziune din toata lumea”. Influenta acestui ordin secret din  inima Vaticanului s-a vazut in 2005 cand cu sprijinul major al cardinalilor Opus Dei a fost ales ca pontif Benedict al XVI-lea.