O scrisoare deschisă

adresată Preşedintelui Academiei Române.

Și răspunsul!

 PRIMO TEMPO. Liviu Beris către Ionel Haiduc

Posted on februarie 26, 2013

ASOCIAŢIA EVREILOR DIN ROMÂNIA

 VICTIME ALE HOLOCAUSTULUI

                                                                                      AERVH

Str. Vasile Adamache nr. 11, 030783 Bucureşti , sector 3 TEL/FAX: 0040213229554

e-mail: aervh.ro@gmail.com

Cod Fiscal 13022981

                        ACADEMIA ROMÂNĂ

SCRISOARE DESCHISĂ

D-lui Preşedinte Ionel Haiduc

Am primit pe ziua de 15 februarie 2013 tocmai din Canada,o înregistrare a şedinţei desfăşurate în aula mare a ACADEMIEI ROMÂNE,purtând un titlu incitant,

“Bomba de la Academie”. Vizionarea înregistrării mi-a dovedit că titlul dat de media este pe deplin justificat.

În faţa plenului Academiei, a conducerii acestui înalt for ştiinţific, un profesor invitat din Germania, comunică “o mare descoperire ştiinţifică”. În România nu a existat Holocaust !

Aplauzele prelungite care au marcat încheierea expunerii şi lipsa oricărei obiecţii la comunicare, au evidenţiat acordul deplin al asistenţei.

Cred că nici o descoperire ştiinţifică comunicată până acum în această aulă, nu a făcut ca numele Academiei Române să facă atât de rapid înconjurul lumii. Depinde însă în ce sens.

La timpul când s-au desfăşurat evenimentele la care s-a făcut referire, aveam doar 13 ani. Şi doar pentru că m-am născut evreu, am trecut prin pericolul împuşcării în timpul execuţiilor efectuate fără nici un fel de judecată, de către armata română la intrarea trupelor în Herţa (5 iulie 1941), am trecut prin grozăvia convoaielor morţii pe drumurile Basarabiei, în care dacă rămâneai în urmă erai împuşcat, şi prin foame,frig şi tifos exantematic în timpul deportării în Transnistria.

Şi mă întreb acum, după această “descoperire”, eu care mă consideram până acum supravieţuitor al Holcaustului românesc, cărui eveniment i-am supravieţuit?

Şi cei aproape 80% din 1800 evrei deportaţi din Herţa, răpuşi de glonţ, de foame, frig, tifos exantematic şi febră tifoidă, datorită condiţiillor în care au fost puşi în Transnistria, cărui eveniment îi datorează moartea?

Sau cei exterminaţi în trenurile morţii şi în pogromul de la Iaşi, cei din judeţele Bucovinei de Sud şi din judeţul Dorohoi, (teritorii care nu au fost niciodată sub ocupaţie) şi au căzut pradă deportării, cărui eveniment îşi datorează moartea?

Cum poate fi numită această politică de exterminare programată şi aplicată de un stat suveran asupra unor oameni vinovaţi doar pentru că s-au născut din anumiţi părinţi?

Unii istorici au folosit termenul de Holocaust. România, prin oficialităţile reprezentative ale Statului, a adoptat acest termen şi a stabilit ziua de 9 octombrie ca Zi Naţională de Comemorare a Holocaustului.

Pentru autorul “descoperirii”, termenul de Holocaust nu poate fi aplicat decât în lagăre de tip Auschwitz, cum este cazul pentru Germania şi Ungaria. După acelaşi autor, în România evreii au fost doar “persecutaţi” şi au murit doar 100.000, cel mult 120.000, (o bagatelă pare-se pentru acest savant).

Numai că termenul Holocaust,ca şi alte cuvinte, a căpătat pe parcursul istoriei şi un alt înţeles pe lângă cel din antichitate care reflectă genocidul din cursul celui de al II-lea război mondial.

În acest sens, termenul de Holocaust se referă la exterminare şi nu la tehnologia folosită pentru exterminare.

În exterminarea evreilor şi a altor grupe de oameni, Germania nazistă a folosit şi tehnologii mai avansate precum camere de gazare şi crematorii. Holocaustul este german, chiar dacă unele lagăre au fost pe teritoriu polonez sau austriac, deoarece autoritatea era exercitată de guvernul nazist.

În exterminarea evreilor din România nu au fost utilizate camere de gazare. Au fost folosite tehnologii învechite precum glonţul (la intrarea trupelor în Basarabia şi în Bucovina de Nord), moartea prin asfixiere (în vagoanele închise etanş ale trenurile morţii de la Iaşi), incendierea şi aruncarea în aer prin dinamitare a unor magazii pline cu oameni (Odessa), spânzurători  (Odessa) şi moartea lentă (prin înfometare, frig şi condiţii de mizerie care au dus la izbucnirea epidemiilor de tifos exantematic şi febră tifoidă). Şi dacă exterminarea efectuată de Germania, pe care Hitler nu a reuşit s-o desăvârşească datorită înfrângerii în război, este denumită Holocaust, exterminarea săvârşită de guvernul Antonescu (pe care nici acesta nu a reuşit s-o desăvârşească din aceleaşi cauze) cum să fie denumită?

În calitatea dv de Preşedinte a Academiei unde a fost făcută comunicarea acestei“decoperiri ştiinţifice” din respect pentru opinia publică din ţară şi din străinătate, consider că aveţi datoria de onoare de a-mi răspunde pe aceeaşi cale la următoarele întrebări:

Dacă nu sunt supravieţuitor al Holocaustului românesc, cărui eveniment am supravieţuit?

Evreii şi romii care au murit datorită acţiunilor guvernului Antonescu, în teritoriile aflate atunci sub autoritate românească, victime ale cărui eveniment sunt, dacă nu victime ale Holocaustului românesc?

                    În aşteptarea răspunsului dumneavoastră,

    Cu repect,

    Liviu Beris

Preşedinte al Asociaţiei Evreilor din România Victime ale Holocaustului (AERVH)

SECONDO TEMPO. Ion Coja către Ionel Haiduc, respectiv Liviu Beris

      Domnule Președinte Ionel Haiduc,

      Scrisoarea ce v-a fost adresată de numitul Liviu Beris, prin funcția înaltă pe care Domnia Voastră o aveți, de reprezentant al excelenței românești în toate domeniile, consider că mă privește și pe mine, în calitatea mea de autor al, probabil, celor mai multe texte dedicate faptului că „în România nu a existat Holocaust!” Dacă, vreodată, Academia Română, în urma vreunui cataclism istoric, va atribui un fotoliu pentru activitatea științifică și artistică (sic!) de negare a Holocaustului din România, s-ar părea că eu voi ocupa acel fotoliu... Dar până atunci, adică până la kalendele grecești, dați-mi voie să reacționez „ca și când”! Ca și când m-aș afla instalat în acel fotoliu...

      Așadar, din această perspectivă examinând scrisoarea ce v-a fost adresată, îngăduiți-mi să-i dau eu un răspuns, de specialitate, o pseudo-specialitate pe care, ca om serios ce sunteți, n-aveți cum s-o stăpâniți. ...Vă mulțumesc pentru încredere. Sper s-o merit.

      Domnule Beris,

      la prima întrebare răspund astfel: nu faptul că „v-ați născut evreu” v-a expus pericolului de a fi împușcat „de către armata română la intrarea trupelor în Herţa (5 iulie 1941)”, ci faptul că, mai înainte cu un an, în iulie 1940, armata română, nevoită să evacueze Basarabia și Bucovina, inclusiv Herța, a fost atacată în modul cel mai laș cu putință de civili evrei înarmați! Evreii din speța teroristă, mereu bine informați, au știut că militarii români primiseră ordin să nu răspundă cu foc de armă la provocările civililor. Nu discut rațiunea acestui ordin, după părerea mea justificat. Atacul murdar la care s-au dedat atunci evreii, „unii evrei”, nici până azi nu a fost denunțat ori regretat de ceilalți evrei. Nici măcar evreii de la București sau de azi nu s-au învrednicit să se delimiteze de comportamentul mizerabil al evreilor teroriști din Herța și celelalte localități care atunci, în vara lui 1940, au declanșat de fapt începutul holocaustului din România, holocaust care a făcut sute de mii de victime printre români!

(A greșit domnul Vladimir Iliescu afirmând că „în România nu a existat Holocaust”! Păi cum să-i zicem altfel hecatombei care a înghițit sute de mii de români începând cu iunie 1940?! Căci după intrarea rușilor în Basarabia și Bucovina, a urmat primul act al tragediei: deportările în Siberia. Cumva nu cunoaște domnul Beris ce rol au jucat evreii în stabilirea listelor, în instigarea rușilor la deportarea unui număr cât mai mare de români, în primul rând a românilor din elita locală?! A celor mai români dintre români?!... Deci pun și eu această întrebare! Nu aștept răspuns...)

      Se știe că un mare număr de tineri evrei, unii copii – v-ați numărat printre ei, domnule Liviu?!, au atacat cu foc de armă și grenade pe românii militari sau civili! S-au adus în acest sens zeci, sute de dovezi pentru mii de morți! Niciun răspuns nu s-a primit din partea comunității evreiești, a celor care pretind să-i reprezinte pe evreii năpăstuiți! Năpăstuiți când? După un an abia, când Armata Română a trecut Prutul înapoi! Era absolut firesc să existe represalii împotriva nemernicilor! De ce vă faceți că nu știți de acei evrei mizerabili, domnule președinte?!

      Întrebarea care se pune este simplă, copilăresc de simplă: „Cine a dat primul”, neprovocat?! Cine a ridicat sabia fără niciun motiv, altul decât ura animalică, irepresibilă și inexplicabilă, ura față de cel care te-a îndatorat prin omenia sa! Ce i-a făcut pe evreii din Herța, domnule Beris, să atace convoaiele de refugiați români, în iunie 1940?

     Nu veți da un răspuns la această întrebare. Căci, iată, sunt mai bine de 70 de ani de când nu răspunde niciun evreu la această întrebare! Niciunul, în frunte cu președintele evreilor victime ale holo... etc., etc., bla-blauri nerușinate! Mincinoase!

      A doua întrebare a dlui Beris se referă la Iași, la evenimentele din iunie 1941, care au produs sute de victime printre evrei. Au fost atunci două categorii de evrei: evrei arestați de poliția română (circa 500 de evrei) și evrei arestați de armata germană. Dintre evreii arestați de poliția română toți au fost judecați și condamnați la închisoare pentru actele lor de terorism, dar la sfârșitul războiului toți erau în viață și au fost eliberați. Repet, la Iași, toți evreii arestați de poliția română au rămas în viață! S-ar putea spune că pe acei evrei i-a salvat însăși arestarea, căci prigoana propriu-zisă, pogromul, a început după ce germanii s-au plâns că autoritatea românească a arestat un număr prea mic dintre evreii vinovați de cunoscutele acte de terorism în spatele frontului! Pentru evreii din Iași, arestați de armata germană, care au avut parte de cu totul alt destin, interesați-vă, domnule Beris, la tribunalul din Haifa, ca să aflați de ce au fost uciși și cine i-a ucis! După război, la Haifa s-a ținut un proces cu vinovații de moartea evreilor din „trenurile morții” de la Iași! Niciun român nu a fost pomenit printre vinovați. Dimpotrivă, românii au intervenit ca să diminueze efectele represaliilor nemțești! Care nemți au avut și ei motivele lor!...

      Iar un comunicat al Yad Vashem din urmă cu vreo doi ani spune că „nu există niciun motiv pentru a-l face pe mareșalul Ion Antonescu vinovat de pogromul de la Iași”! Pogrom pentru care, ca să fim drepți, au fost vinovați și unii evrei. Mereu „unii” evrei. Nu toți! Dar nici puțini! Din păcate „ceilalți” evrei, având interdicție de la legile Talmudului, niciodată nu au putut să-i demaște pe evreii criminali, evreii teroriști, anarhiști, bezmetici, netrebnici, fără nicio cenzură morală în comportamentul lor! Evreii ne-evrei!

      Așa se face că atunci când s-a re-instalat administrația românească în Basarabia și Bucovina, în iunie 1941, nu au putut fi identificați cu exactitate toți evreii care se făcuseră vinovați de crime împotriva românilor în perioada iulie 1940 – 21 iunie 1941. Populația evreiască a refuzat să colaboreze cu autoritățile la identificarea evreilor criminali, s-a solidarizat cu ei, propriu-zis. În această situație, Ion Antonescu a luat măsura logică – căci există o logică a războiului!, măsura izolării evreilor neloiali Țării, a strămutării de pe teritoriul românesc a evreilor suspectați de colaborare cu inamicul. Prin comportamentul lor acești evrei nu meritau să mai fie cetățeni români! Se făcuseră complici cu inamicul! Așa ceva se pedepsește cu moartea, de obicei.

      Antonescu a fost mai blând, așa că evreilor care se făcuseră atât de vinovați față de români li s-a stabilit domiciliu obligatoriu în Transnistria! Nu în cotețe sau grajduri, ci în case de oameni, în sate și orașe! Nu în lagăre de exterminare! Da, în Transnistria evreii au ajuns să fie păziți de jandarmii români, dar nu ca să nu fugă în Rusia – erau liberi s-o facă dacă doreau!, ci ca să nu fie omorîți de ucrainienii localnici, care aveau motive foarte serioase să se răzbune „pe evrei”! Nu mai intru în detalii. Am scris zeci, sute de pagini pe acest subiect și niciun Liviu Beris sau Radu Ioanid etc. nu mi-au făcut onoarea de a mă prinde cu vreo minciună! Așa cum i-am prins eu și pe Sonia Palty, și pe Matatis Carp, și pe Lya Benjamin etc. E drept: nu pe toți evreii! Ceilalți însă, care nu se țin de minciuni, evreii evrei, sunt nevoiți să tacă și să recunoască adevărul numai când discuți cu ei „între patru ochi”! Sfiiți și jenați de situație... Am mulți colegi evrei cu care am purtat astfel de discuții!

      Minciună este și povestea cu zeci de mii de evrei uciși la Odessa!... Au fost mult mai puțini și nu fără o justificare foarte, foarte serioasă! Acea justificare pe care, în cazuri absolut similare, au pretins-o și americanii sau, mai recent, însăși armata Israelului! Faptul că evreii comuniști din Odessa au aruncat în aer clădirea în care au murit 80 de militari români, ofițeri mai ales, inclusiv câțiva generali, produce în mod automat represalii asupra civililor! A le reproșa militarilor români asemenea represalii este, mai înainte de orice, o prostie! Ne iei de proști, domnule Beris?!... Ai greșit adresa!

     Repet: după aceeași „rețetă” acționează orice armată! Legile războiului nu condamnă asemenea represalii! Numai legile Cahalului interzic oricărui evreu să spună adevărul când acest adevăr lezează alt evreu! Nu contează că acel evreu este un criminal, un iresponsabil, un ne-om! Evreii colaborează cu adevărul, cu dreptatea, numai atât cât convine unor interese evreiești, unor directive evreiești!... Vestitul și jalnicul dublu standard evreiesc! Care a tulburat și tulbură sufletul și mintea a milioane de evrei! Teribila dramă pe care o trăiește orice evreu în care palpită scînteia de om!...

      Aveam, de la câțiva prieteni comuni, unele referințe bune despre dl Beris! Mă lepăd de ele fără nicio satisfacție! Tare mult mă întristează minciunile din scrisoarea sa... Să minți chiar și când te adresezi Președintelui Academiei, instituția care este pretutindeni sediul cel mai autorizat al Adevărului?!... Imprudent gest pentru un mincinos! Oricât de președinte ar fi și dumnealui!...

      Domnule Beris, spuneți că, dacă în România nu a fost holocaust, nu mai știți a cui victimă sunteți! Ca ins care mințiți și care știți bine că mințiți, sunteți o victimă a evreilor, a „unor evrei”, a evreilor care, unii au scornit legile, iar alții le aplică, legile acelea nenorocite care vă obligă să mințiți! Da, sunteți o victimă a Holocaustului în măsura în care orice om care minte, care este obligat să mintă, devine o victimă a propriilor minciuni, o victimă a celor care l-au împins sau obligat să mintă! Sunteți într-adevăr victima Holocaustului, sunteți victima minciunii numite Holocaustul din România! Din pricina acestei minciuni nu vă puteți implini ca om. ...Doare? Doare tare?... Cred și eu!

      Cu urări creștinești de regăsire a drumului drept, căci niciodată nu-i prea târziu să descoperi calea adevărului,

                                                                                          Ion Coja

27 februarie 2013

POST SCRIPTUM  Au aplaudat academicienii români când sub cupola Academiei au răsunat cuvintele „în România nu a existat Holocaust” rostite de savantul german Vladimir Iliescu? Asta ne pune în situația de o constata că aplauzele pot avea valoare de dovadă științifică, de argument, de probă indubitabilă! Când cei care aplaudă sunt ditamai academicienii, nu mai este nevoie de niciun argument! De niciun alt argument! Interesantă demonstrație științifică!... Și astfel, prin aplauze, se pune capăt discuțiilor ce țin de atât amar de vreme! Originală și inedită cale și-a ales adevărul de data asta! Adevărul formulat limpede, inechivoc, prin aplauze! Inovație pur românească!...

     Aplauze pentru aplauzele academice! Bravo, băieți!