Jean Maurer: Ţiriac e un profitor

Jean Maurer: Ţiriac e un profitor - 31 Octombrie 2009,


Jean Maurer, fiul ex-premierului comunist Ion Gh. Maurer,
spune că fostul tenismen a luat din casa părinţilor săi
colecţiile de arme şi tablouri.

In ediţia sa de ieri, Libertatea anunţa, in exclusivitate,
că Jean Maurer, 59 de ani, fiul fostului demnitar comunist
Ion Gheorghe Maurer, a inceput să-şi scrie autobiografia.
Volumul va ajunge sub tipar cel mai probabil la jumătatea
anului viitor. Un capitol aparte şi foarte consistent al
memoriilor lui Maurer este cel dedicat omului de afaceri Ion
Ţiriac, despre care autorul ne-a declarat, textual, că
"i-a jecmănit familia". Libertatea a realizat un amplu
interviu cu Jean Maurer chiar la reşedinţa acestuia din
München, Germania.

-Libertatea: Ce v-a determinat să vă scrieţi
autobiografia?

Jean Maurer: Am multe amintiri interesante, unele
incredibile, legate de numeroase personalităţi care mi-au
marcat viaţa. Am trăit într-o perioadă din care multe
fapte trebuie povestite. Faptul că tatăl meu a fost Ion
Gheorghe Maurer, un important demnitar comunist, mi-a
conferit anumite privilegii, dar mi-a făcut şi multe
probleme.

-După 1974, anul retragerii tatălui dv. din politică,
aţi mai avut privilegii?

Am continuat relaţiile cu oamenii pe care îi cunoşteam
deja: Nicu Ceauşescu, fraţii Mizil, Mădălin Voicu,
Viorel Păunescu, dar şi cu personalităţi ale vremii,
mari actori, oameni de cultură, sportivi de renume. Printre
ei, Sergiu Nicolaescu, Ion Ţiriac, Horaţiu Mălăele şi
mulţi, mulţi alţii.


-Celebrele partide de vânătoare erau tot privilegii?

Eu am învăţat să vânez de la tatăl meu. Nu-mi plăcea
din caleafară. La vânătoare cu Ion Gheorghe Maurer veneau
însă multe persoane importante, români şi străini, şi
aşa am reuşit să le cunosc şi eu. Unul dintre oamenii cu
care tata vâna des era, de exemplu, Ion Ţiriac. La vremea
respectivă, îl priveam pe Ţiriac ca pe un zeu.

-Tatăl dv. şi Ţiriac erau prieteni?

Ţiriac a fost creat, pur şi simplu, de tatăl meu. Maurer
a fost un veritabil mentor al lui, pe când Ţiriac era
către apogeul carierei sportive. Relaţia era absolut
necesară, pentru că astfel Ţiriac putea să-şi păstreze
paşaportul la întoarcerea în ţară şi să schimbe
valuta câştigată afară la un curs avantajos, şi nu un
dolar la un leu, cum se obişnuia. Însă acest om a
devenit, între timp, una dintre cele mai mari dezamăgiri
ale vieţii mele. Ţiriac s-a apropiat de tatăl meu doar
pentru a căpăta influenţă. A profitat de părintele meu.
L-a folosit ca să-şi creeze imunitate, ca să aibă bani
şi paşaport. Era un profitor. Tai- că-meu nu a făcut
pentru mine câte a făcut pentru Ţiriac.

-Concret, cum v-a dezamăgit Ion Ţiriac?

Sunt mai multe întâmplări care au contribuit la asta.
Întâi, după ce a beneficiat de influenţa lui în anii
comunismului, Ţiriac i-a promis tatălui meu, după
Revoluţie, că îl ajută financiar. Bătrânul avea o
pensie foarte mică, iar eu fugisem deja în Germania, nu
aveam bani şi deci nici posibilităţi să-l ajut. Ion
Ţiriac i-a fixat, aproape de jumătatea anilor ' 90, un
ajutor de 1.500.000 de lei pe lună, iar tata avea de la
stat tot atât. La un moment dat, Ţiriac a stopat ajutorul,
pentru că, zicea el, nu putea descărca banii din
contabilitate. Contabilul lui Ţiriac, îmi amintesc, era
Rodica, soră-sa. I-a zis tatălui meu că îi cumpără
alimente de la Metro, pentru că de acolo primeşte factură
fiscală. Şi aprovizionarea a durat foarte puţin, la fel
ca şi ajutorul financiar. Apoi, chestiunea cu armele...
Ţiriac i-a luat tatălui meu toate armele de vânătoare.
Tata avea 32 de puşti de vânătoare

-Maurer avea o colecţie de arme impresionantă. Despre
aceasta este vorba?

Da. Tata avea 32 de arme de vânătoare, dintre care patru
Holland & Holland, extrem de valoroase. Una dintre
acestea fusese primită cadou de la regina Angliei, era cu
intarsii din aur şi gravură în oţel. Valora cam 35.000
de lire sterline. O altă puşcă Holland & Holland
fusese primită de la scriitorul Mihail Sadoveanu, cu care
tatăl meu a fost partener de vânătoare. Toate puştile
erau în testamentul meu. Imediat după Revoluţie, Ţiriac
a cumpărat cele 32 de arme, de la tata, cu 60.000 de
mărci. În realitate, valorau de peste zece ori mai mult.
Ţiriac a exploatat naivitatea unui bătrân. Ne-a
jecmănit! Eu am încercat, în Germania, să obţin un
preţ mai bun de la magnatul Berthold Beitz, pe atunci
preşedintele colosului Krupp, şi el fost partener de
vânătoare cu tata. Ţiriac apucase însă să-l
jecmănească. Am aflat câţi bani s-au plătit pe arme
numai când s-a dus mama mea să îi depună la bancă.
Puştile au fost
  ridicate de către un om bun la toate al lui Ţiriac,
Robert Răduţă, care nu s-a limitat doar la ele, ci a luat
tot echipamentul de vânătoare: cuţite, binocluri,
pistoale de colecţie primite cadou de tata.

- N-aţi încercat să le recuperaţi?

Ba da, dar n-am reuşit. Serghei Mizil m-a sfătuit să mă
duc după arme, ca să nu le ia Ţiriac. Tata a zis însă
că nu vrea să le dea unui străin, adică şefului de la
Krupp, chiar dacă primeşte mai mulţi bani. Eu, unul, n-am
văzut niciodată contractul de vânzarecumpărare. Dar să
ştiţi că la Ţiriac nu au ajuns numai armele lui Maurer,
ci şi toate tablourile din casă... Tablourile valorează
cam 100.000 de euro

- Tot pe bani puţini?

Complet gratuit! Rodica Ţiriac îl vizita relativ des pe
tatăl meu. La un moment dat, m-a sunat în Germania fostul
meu socru, Gavrilovici, şi mi-a zis că Rodica începuse
să care tablourile, bibelourile şi alte obiecte din casă.
Cel mai valoros tablou era o pictură a lui Nicolae
Grigorescu. Erau acolo şi 7-8 picturi din şcoala
olandeză, cumpărate de mama de la consignaţia, dar şi
câteva cadouri de la aniversări. Cred că toată colecţia
valorează azi cam 100.000 de euro. Când le-au fost luate
picturile, părinţii mei nu mai aveau discernământ. Mama
făcuse un atac cerebral, nu mai putea să vorbească, iar
tatăl meu era în vârstă de 95 de ani! Bineînţeles,
i-am telefonat Rodicăi Ţiriac. I-am spus că dacă au
făcut o afacere cu armele noastre, măcar să lase
tablourile acasă, să le ducă înapoi, că sunt
patrimoniul familiei mele. Sora lui Ţiriac m-a invitat să
iau legătura cu avocaţii ei, dacă am probleme. Au
  făcut ceva de cea mai joasă speţă. Ulterior, am aflat
de la Gigi Mirică, un om de-al lui Ţiriac, că tablourile
au zăcut ani de zile într-un beci, iar apoi câteva dintre
ele i-au fost făcute cadou lui Adrian Năstase. Ce mai, Ion
Ţiriac mi-a jecmănit familia!

- Veţi descrie toate aceste întâmplări în volumul
autobiografic?

Totul va fi descris cu lux de amănunte. Vreau să se
cunoască adevărul.

- Îi veţi cere despăgubiri lui Ion Ţiriac?

Dacă vrea să facă o reparaţie morală, ar fi de
bun-simţ să îmi dea, într-adevăr, nişte compensări,
ceva. Eu, personal, nu am nevoie de banii lui, dar dacă mă
va despăgubi vreodată, voi dona totul unor organizaţii de
caritate, bătrâni sau copii săraci. Dacă se va
întâmpla această minune, nu vreau ca donaţia să fie
făcută de el, ci de mine, Maurer. Ţiriac a făcut mai tot
timpul acte de caritate din banii altora şi şi-a lipit
numele de ele. Eu doresc să le fac din banii familiei mele.
Aş fi preferat ca Ţiriac să nu-l fi "ajutat" pe tata
cu banii aceia în nici un fel. Ar fi fost, întreaga
familie, mult mai câştigată.

Ţiriac n-a fost de găsit. Fireşte, Libertatea a
încercat, în repetate rânduri, să obţină o reacţie
oficială a lui Ion Ţiriac în privinţa celor susţinute
de către Jean Maurer. Geta Uglai, asistenta lui Ţiriac,
ne-a explicat că omul de afaceri nu poate fi contactat,
pentru că se află într-o deplasare peste hotare.

--
--
Nimic nu e mai scump decat ce primesti gratis