Victoria lui Putin strânge rândurile şi la Bucureşti

from peromaneste™ by peromaneste

Thierry de Montbrial, membru de peste 30 de ani în comitetul director al Grupului Bilderberg

Fiul fostului inspector general al Băncii Franţei, Thierry de Montbrial (69 de ani) a absolvit Şcoala Politehnică şi are un doctorat în economie de la Universitatea Berkeley. Profesor la mai multe facultăţi, este director-fondator alInstitutului Francez de Relaţii Internaţionale şi a condus Centrul de Analiză din Ministerul de Externe al Franţei. Membru în comitetul director al Grupului Bilderberg, el face parte şi din alte organizaţii influente, precumConferinţa Atlanticului sau Comisia Trilaterală, şi din boardul unor publicaţii precum „Foreign Policy". De asemenea, Thierry de Montbrial este membru în mai multe academii, iar în prezent este favorit pentru ocuparea funcţiei de cancelar (preşedinte) al celebrului Institute de France.


Academicianul Thierry de Montbrial, directorul Institutului Francez de Relaţii Internaţionale, se află, începând de astăzi, în România, pentru a-şi lansa cartea „Jurnal românesc", o culegere de însemnări din timpul numeroaselor vizite în ţara noastră, începute încă din 1990.

Reporter: Una dintre calităţile menţionate în CV-ul dvs. este aceea de membru în comitetul director al Grupului Bilderberg, organizaţie despre care adepţii teoriilor conspiraţioniste susţin că ar conduce lumea. Cum comentaţi ipoteza că aţi fi fost desemnat să gestionaţi, din partea acestui for, spaţiul românesc?

Thierry de Montbrial: Clubul Bilderberg este un club de personalităţi „trans­atlantice", care se întruneşte anual pentru a discuta, într-o atmosferă de încredere, problemele internaţionale majore. Acest club nu distribuie niciun rol pentru membrii săi, care se exprimă în mod individual, independent. Cu riscul de a vă dezamăgi, din păcate, în experienţa mea de peste 35 de ani, nu-mi amintesc să fi fost abordat subiectul României.

În volumul pe care îl lansaţi amintiţi că preşedintele Ion Iliescu nu a întrunit, de-a lungul mandatelor sale, sprijinul politicienilor francezi, fiind considerat mai degrabă „un comunist". În schimb, dvs. l-aţi văzut ca pe „omul situaţiei", un fel de Mitterrand român. Putem considera că, într-o anumită măsură, Iliescu a fost sprijinit de Grupul Bilderberg sau a fost doar o opţiune personală?

Aşa cum vă spuneam, România nu a fost niciodată subiect de discuţie la Bilderberg, şi nici Ion Iliescu. În ceea ce priveşte Franţa, situaţia din România a fost şi rămâne prost înţeleasă, atât de clasa politică, dar şi de opinia publică. La începutul anilor '90, Ion Iliescu nu era cunoscut în Franţa altfel decât prin trecutul său de tânără „stea" în anii '70. Eu, personal, cred că el a jucat un rol fundamental şi pozitiv în tranziţia de la dictatură la democraţie. Şi am admirat totdeauna abilitatea sa într-o situaţie extrem de dificilă. Acesta este motivul pentru care am făcut comparaţia cu François Mitterrand.

Totuşi, în acelaşi timp cu dvs. s-au aflat în România Richard Haass, preşedintele influentului Consiliu pentru Relaţii Internaţionale din SUA, şi Étienne Davignon, fostul vicepreşedinte al Comisiei Europene şi coleg în Grupul Bilderberg. Pe de altă parte, trei români sunt membri în Comisia Trilaterală, iar în ţara noastră şi-au făcut apariţia cluburi discrete de dezbateri pe acest model. Am intrat şi noi în zona rarefiată a puterii discrete?

Eu însumi am fost membru al Comisiei Trilaterale timp de peste 20 de ani şi mă bucur că România este reprezentată acum în acest for. Vorbiţi despre „puterea discretă". Nu cred că această expresie este convenabilă. Dreptul de asociere este o libertate democratică fundamentală, iar cluburile despre care vorbim nu au ca scop luarea unor decizii, ci de a face schimb de idei. Deoarece România este membru în Uniunea Europeană şi în NATO, este firesc să fie tot mai prezentă în astfel de cluburi.

I-aţi cunoscut pe toţi preşedinţii României, dar şi pe unii dintre candidaţii la funcţia supremă. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, v-a lăsat una dintre cele mai bune impresii. Aţi apreciat „apariţia sa de bancher rasat, cu o solidă pregătire profesională". În 2000, românii nu l-au ales însă ca preşedinte. În 2014, vor vota din nou. După aproape 14 ani, consideraţi că, acest model ar putea avea succes ? Alegătorii s-ar putea regăsi de această dată în persoana unui preşedinte mai degrabă elitist decât popular?

Îmi este foarte dificil să fac previziuni cu privire la alegerile în propria mea ţară, aşa încât nu aş putea pretinde că pot să vorbesc în numele românilor. Însă, Mugur Isărescu are o mare experienţă, el este bine-cunoscut şi apreciat de comunitatea internaţională. Dar, în calitate de observator şi analist, eu ştiu că în ţările democratice alegătorii sunt, în general, indiferenţi faţă de profilul internaţional al candidaţilor la alegeri. Fie că este vorba de Europa de Vest sau de Statele Unite ale Americii, puţini sunt şefii de stat sau de guvern care au ajuns la putere bazându-se pe aceste criterii. Însă este posibil că alegătorii români vor dori pentru succesiunea preşedintelui Băsescu o personalitate cu un profil distinct, diferit. Aceste „mişcări de balanţă" sunt comune în politică.

Aţi mai afirmat că unii dintre cei mai valoroşi interlocutori pe care i-aţi descoperit în România sunt Adrian Năstase şi Mircea Geoană. Ambii se află într-o perioadă mai puţin fastă a carierei lor politice, în ciuda imaginii bune pe care şi-au construit-o în faţa partenerilor externi. Ce şanse de revenire le acordaţi?

Ambii au participat la evenimente în cadrul Institutului Francez de Relaţii Internaţionale. Ambii au o dimensiune internaţională recunoscută. Politica de multe ori trece prin suişuri şi coborâşuri. Amintiţi-vă, de exemplu, că în SUA la începutul anilor '60 Richard Nixon era considerat un om al zilei de ieri. Şi apoi a devenit preşedinte, cu urmările şi sfârşitul pe care le cunoaştem.

Apreciaţi despre Petre Roman că este un tip „prea intelectual pentru a reuşi pe termen lung în politică". Aprecierea aţi făcut-o chiar în 1990 şi s-a confirmat. Alt intelectual, Andrei Pleşu, a avut, de asemenea, o carieră politică scurtă. Sunt multe alte exemple. De ce nu reuşeşte intelectualul român în politică?

Nu este ceva propriu doar României. Experienţa îndelungată îmi permite să afirm că sunt foarte rare cazurile când adevăraţii intelectuali, profesori sau oameni de ştiinţă, au avut o viaţă lungă în politică. Contraexemplele, cum ar fi Vaclav Havel, sunt figuri simbolice care apar doar în situaţii excepţionale, cum a fost cazul în Cehoslovacia în 1989.

Notaţi în „Jurnal românesc" că „sunt mulţi oameni care nu-i iubesc pe români, acuzându-i de toate şireteniile, de toate compromisurile, de toate ambiguităţile, de intrigi şi trădări". Credeţi că în ultimii ani s-au mai diminuat aceste percepţii?

Nu am niciun instrument de măsurare. Stereotipurile mor greu! Îmi petrec viaţa auzind repetând aceleaşi clişee despre francezi sau despre belgieni! Ceea ce îmi pare important este că relaţiile umane între Franţa şi România, de exemplu, se dezvoltă. Eu însumi am încercat să contribui la acest lucru, cu multă plăcere, începând cu 1990.

Unde vedeţi România, într-o proiecţie pe zece ani, pe scena relaţiilor internaţionale?

Ca noi toţi, România trebuie să depăşească dificultăţi interne, sociale, economice sau politice. Personal, având în vedere tragediile din istoria ţării dvs. în secolul al XX-lea, admir progresele înregistrate după 1990. Dar drumul este încă lung, mai ales că, în acest timp, partenerii dumneavoastră din cadrul UE şi din afară s-au angajat într-o cursă frenetică pentru modernizare, lumea în ansamblul ei este tot mai competitivă. Mărturisesc că sunt deosebit de preocupat de fenomenul exodului de creiere, care ar putea goli România de esenţa sa cea mai de bază, şi anume capitalul uman.

Prezenţa dvs. în România vine într-un context de schimbări profunde, atât aici, cât şi în Franţa. Întrebarea are două părţi. Prima: au vreo legătură aceste evenimente cu vizita dvs.? A doua: ce consecinţe pot avea aceste schimbări asupra relaţiilor româno-franceze?

Surâd, supraestimaţi puterea şi influenţa mea! Cu toate acestea, dificultăţile actuale în relaţiile dintre ţările noastre nu par legate de natura guvernelor existente. Dar sper că soluţii reciproc satisfăcătoare vor fi găsite prin intermediul clasic al canalelor diplomatice. De asemenea, sper că, în timp, vor avea loc mai multe întâlniri politice la nivel înalt între Franţa şi România.

Thierry de Montbrial a confirmat faptul că, anul viitor, intenţionează să organizeze un forum mondial la Bucureşti, din seria World Policy Conference, la care participă importanţi lideri ai lumii. „Iniţial, îmi propun să prezint prietenilor mei români obiectivele acestei conferinţe, dedicată în întregime diferitelor aspecte ale guvernanţei globale", a explicat academicianul francez.


El a ţinut să precizeze însă că această iniţiativă nu are legătură cu Grupul Bilderberg din care face parte. „Atrag atenţia asupra faptului că, spre deosebire de cluburile despre care am discutat, World Policy Conference este în întregime publică. Oricine poate intra pe site-ul www.worldpolicyconference.com, pentru a face cunoştinţă cu lucrările conferinţei, începând cu anul de lansare, adică 2008", a mai spus Thierry de Montbrial.

Articole de sau despre Thierry Montbrial in Foreign Affairs/CFR: