Interviu cu Dl. Profesor Ion COJA

Paul Cornea și Dolfi Drimer au inventat „fabricile de diplome”! Ei au declanșat procesul de degradare a învățămîntului românesc!

Domnule profesor  ION  COJA, ați publicat pe site-ul dumneavoastră textul dlui profesor DAN UNGUREANU despre halul în care a decăzut învățămîntul filologic din România. Este un text mai vechi, de ce l-ați publicat abia acum? Cumva sub impresia scandalului produs în jurul miniștrilor propuși la Învățămînt de Victor Ponta?

Cred că da! Nu pot spune că este picătura care a umplut paharul, mai degrabă m-am necăjit pentru Ponta că nu este cel care părea a fi… Încă o șansă ratată, se pare.

Cum apreciați reacția presei, a societății?

Lamentabilă!… S-a oprit, nici măcar la mijlocul drumului nu a ajuns! S-a limitat la niște excrescențe mai vizibile acum și mai urît mirositoare după gafele lui Ponta, fără să meargă la esența și totalitatea lucrurilor!…  Nici măcar nu s-au întrebat cum a putut madam aceea să ajungă și într-un  organism juridic de elită ca reprezentantă a societății civile?! Este evident că toată cariera ei este legată de minciună, de sistemul fraudulos de acordare a titlurilor universitare, a doctoratelor etc., sistem de care au beneficiat 80% dintre așa zișii noștri politicieni! În frunte, probabil, cu soțul ei! Așa se explică presiunile făcute asupra lui Ponta: majoritatea parlamentarilor USL, probabil, îi sunt îndatorați! I-a făcut oameni!… I-a făcut doctori și profesori universitari pe bandă rulantă! O rușine națională, pur și simplu! Iar presa comentează greșelile ei de ortografie numai!… Și eu fac greșeli de ortografie! Nu sunt la pas cu DEX-ul!

Credeți că vom ajunge să-l regretăm pe Funeriu, fostul ministru?

Ipochimenul acela, care a făcut și el de rușine biroul lui Spiru Haret, nu e cu nimic mai breaz! Tot un impostor! Când a fost numit ministru, nu exista nicio performanță care să-l recomande, nu avea nici o oră petrecută la catedră, în viața lui nu ținuse în mână un catalog, nu dăduse o notă vreunui elev sau student! Culmea, nu avea nici măcar liceul terminat!… I-a chemat pe subalternii săi din comisia de echivalare a studiilor și le-a cerut să-i echivaleze studiile făcute în străinătate și să-i elibereze o diplomă de bacalaureat și una de licență! Spre cinstea lor, membrii acelei comisii au cercetat actele prezentate de onor hahalera de ministru și au ajuns la concluzia că nu pot fi echivalate ca bacalaureat și licență! Iar presa, din ce motive?, nu a reacționat. S-a mulțumit cu bâlbâiala impostorului: cât timp va fi el ministru nu-și va face echivalarea studiilor! Dar de ce nu a făcut până atunci echivalarea? De ce n-o face acum?!…

Vorbiți serios? Domnul Funeriu…

Care domn, domnule? Dacă ăstuia îi zici domn, atunci mie cum o să-mi mai spui!… Sau poștașului?!

Iertare, vă rog!… Dar parcă nu aș crede!… Nici bacalaureatul?!

Așa mi-au spus câțiva foști studenți care lucrează la minister, pe acolo. Tot ministerul știe! Să facă bine domnul dumitale și să vină cu diplomele la control! Iar domnul Boc nu e nici acum prea târziu să ne explice care a fost rațiunea pentru care a făcut ministru din acest ciudat personaj! Îl vezi după căutătură că ceva nu-i în regulă în capul individului!… Ca și coafura fostei viitoare ministrese!… Cum să aduci în guvern asemenea arătări?! Credeam că e ceva de capul lui Ponta, ca și de-al lui Boc!… Păreau mai deștepți!

Credeți că legea Învățămîntului promovată de …numitul Funeriu ar trebui abrogată și de ce?

Dacă informațiile mele sunt corecte, se pare că Funeriu ăsta a fost șantajat de UDMR chiar pe acest subiect, al diplomelor sale imposibil de echivalat! Așa se explică mulțimea de prevederi de inspirație udemeristă din lege. I-au forțat mâna! Legea trebuie urgent abrogată, până nu apucă să fie cât de cât pusă în funcțiune. Unele prevederi, chiar dacă ar merita să fie reținute, sunt prea puțin în comparație cu celelalte, care ar bulversa învățămîntul.

Dacă, prin absurd, ați fi numit ministru la Învățămînt, ce măsuri ați lua?

Domnule, mi-a povestit cineva despre Nicu Ceaușescu cum că la o întâlnire cu activul de partid din nu mai știu ce domeniu, ținută la Păltiniș pe când bietul băiat era secretar PCR la Sibiu, a intervenit după o oră de dezbateri și a întrebat cine din sală are studiile făcute la fără frecvență. Au ridicat mâna aproape jumătate din sală și tot prezidiul, iar Nicușor le-a zis ca în pauză să-și facă bagajele și să plece acasă! Lucrările conferinței vor continua cu cei care și-au făcut la zi studiile!… Era știut că la FF, la „fără frică”, își făceau studiile toți activiștii de partid, adică îndeplineau o formalitate și deveneau licențiați!… Deci, trebuie imediat făcut ceva ca să reparăm, să începem să reparăm răul imens provocat societății românești de apariția învățămînului privat, particular. Mă grăbesc însă să precizez că, totuși, nivelul învățămîntului universitar la FF, înainte de 1990, nu se compara cu nivelul facultăților particulare de după 1990! Era net superior acestora! Au fost la FF absolvenți care apoi și-au dat și doctoratul, „pe bune”! Nu ca domnii parlamentari care au trecut pe la felurite „fabrici de diplome”, singurele fabrici din România care duduie din plin!

N-ați predat niciodată la o universitate particulară?

Am refuzat câteva invitații, din principiu. Dar nu mi-ar fi fost rușine să predau la „Spiru Haret”, de pildă! Sau la universitatea înființată de regretatul Filipaș! …Spun că am refuzat „din principiu”, deoarece de la bun început am fost împotriva universităților particulare, a învățămîntului privat, așa cum s-a făcut acesta la noi! Dumneata nu ai de unde să știi, dar totul a început ca o escrocherie, a unuia, DOLFI DRIMER! În februarie 1990 a anunțat că el înființează o universitate, că primește studenți în anul I la medicină – era facultatea cea mai căutată pe vremea aceea, îi primește fără examen de admitere, dar, firește, cu o taxă substanțială! A încropit un sediu, un corp profesoral și i-a dat drumul! Universitatea Ecologică!… M-am dus imediat la Mihai Șora, era ministru, i-am explicat că ministerul nu poate accepta asemenea aiureală și că trebuie să intervină! Șora m-a trimis la Paul Cornea, care răspundea ca ministru adjunct de învățămîntul universitar. Îl știam bine de Paul Cornea, ca pe un om serios, rezonabil, cu bun simț etc. Spre marea mea mirare am dat peste un alt Paul Cornea, mult schimbat, se făcea că nu pricepe de ce ar fi nevoie de o lege, de o reglementare pentru a introduce în România învățămîntul particular, de ce ar fi o problemă de interes pentru minister înființarea acestor universități pariculare!… După discuția cu Paul Cornea am plecat de la minister cu o întrebare, o nelămurire: ce caută un asfel de individ la minister?!… Să răspundă de tot învățămîntul universitar?!… Era evidentă impostura! Am început, fără voia mea, să-mi aduc aminte toate vorbele, bârfele sau acuzele care circulau pe seama lui Paul Cornea în facultate, în mediul scriitoricesc. Nu le dădusem nicio atenție până atunci!… Eram obligat acum să le iau în serios și, pe cât se putea, să le verific! Mă obliga Paul Cornea…

Cam ce bârfe?

Ai să rîzi! Printre altele, repet: printre altele, unele acuzații foarte grave, se vorbea și de diplomele de studiu ale lui Paul Cornea, că nu ar fi în regulă!… În sensul că este absolvent al facultății de drept, pare-mi-se, deci că nu are studii filologice, dar este profesor la facultatea de filologie, conduce doctorate! Ca și Ovid Crohmălniceanu, absolvent al facultății de construcții, sau Ion Vitner, absolvent al facultății de stomatologie… Să tot rămâi cu gura ca la dentist când auzeai poveștile astea!… Nu le-am dat atenție acestor bârfe, numai că deunăzi, discutându-se despre subiectul diplome false, un cunoscut critic literar a lansat o acuzație tare neplăcută pentru memoria lui Crohu și a lui Vitner, cum că diplomele lor erau false!

Cei trei foști colegi ai dumneavoastră au fost evrei, după câte știu.

Unul încă mai este!

Cum adică?

Adică încă mai trăiește, Dumnezeu să-i dea zile cât mai multe. Mă refer la Paul Cornea! Se ține bine, știu că nu-i pică bine să vorbesc eu de aceste lucruri, nici mie nu-mi face plăcere! Dar cred că greșim atunci când, de rușinea celuilalt, nu-i punem în față oglinda! Și această oglindă, pusă în fața lui Paul Cornea, înseamnă să ceri explicații: ce mai căutai tovarășe Paul Cornea, după decembrie 1990, la Ministerul Învățămîntului?! De ce nu ai stat în banca ta, ca să ne ajuți să uităm ce belele ai făcut cândva! Ce tinichele ți s-au atârnat de coadă pe vremea când erai mare sculă în PCR, în anii ăia nenorociți, ai cominternului?!…

Nu vreți să fiți mai explicit?

Nu prea vreau!… Mi-e rușine, jenă, lehamite!… Dar n-am încotro și, vorbind de dezastrul provocat în învățămîntul românesc prin apariția „fabricilor de diplome”, mă văd obligat să pomenesc aceste două nume, ale celor mai vinovați de acest dezastru: DOLFI DRIMER și PAUL CORNEA! Ei au săpat breșa, prima, care apoi s-a lărgit și a devenit cancerul societății românești! Să-l vezi pe comunistul Paul Cornea elogiind proprietatea particulară împinsă până la proprietatea particulară asupra unei universități, ceea ce nici măcar înainte de 1944, pe vremea burghezo-moșierimii, nu s-a pomenit, a fost pentru mine spectacolul trist al negării de sine, oferit de Paul Cornea! Nu mai rămânea nimic din Paul Cornea cel știut de mine din amfiteatrul Odobești, unde lua din când în când cuvîntul și lumina conclavul de profesori și studenți! Nu mai aveam ce respecta! Nu mai rămăsese nimic din ce respectasem cândva!… Mințise! Nu fusese niciodată comunist! Nici măcar atunci când participase la oprimarea și încarcerarea tineretului anti-comunist! O făcuse din oportunism sau, Doamne, ferește, din anti-românism, din pornirea de a compromite și distruge tot ce este românesc!… Căci acesta a fost rezultatul înființării peste noapte a învățămîntului universitar particular, moșit cu discreție și eficiență de Paul Cornea: compromiterea aproape iremediabilă a învățămîntului românesc la toate nivelurile sale! Sfertodocții scoși cu ghiotura de Dolfi Drimer & comp. nu au ajuns numai în Parlamentul României și în Guvern, mii dintre ei au ajuns și vor continua să ajungă la catedră, prin școli și licee, sunt acum profesori care predau elevilor propria lor incultură și impostură, bezmeticeala arogantă din tărtăcuța lor seacă! Și mai ales vor afișa în relațiile cu elevii și părinții disponibilitatea la fraudă, frauda care pe ei i-a făcut din nimic intelectuali, ditamai profesorii, unii chiar universitari! Asta este marea contribuție a lui Paul Cornea ca ministru, în 1990! A împins de rîpă învățămîntul românesc! A făcut-o pentru banii lui Drimer? Pentru ce ați făcut-o, domnule Paul Cornea? Că nu de prost ați făcut-o!

Putem reveni la diplome? Cum este cu diploma lui Paul Cornea?

Auzisem că are studii de drept sau filosofie!… Nu filologice. Dar de curând, un critic literar care cunoaște biografia scretă a tuturor confraților săi, susține ceva foarte interesant, cum că diploma de inginer a lui Crohmălniceanu și de stomatolog a lui Vitner ar fi falsă! Ar fi obținut-o așa cum mulți evrei s-au pricopsit după război cu o diplomă universitară fără să treacă pe la vreun curs sau examen. A fost atunci un fel de pomană, ca reparație minimă pentru suferințele evreilor din timpul războiului!…

Ce interes aveau să falsifice o diplomă de inginer devreme ce ei au făcut carieră ca filologi?! De ce nu și-au scos o diplomă falsă de filologi?!

Așa am zis și eu, dar mă înșelam! Hai să zicem că Crohmălniceanu și-ar fi procurat o diplomă falsă de filolog, de absolvent al unei facultăți de filologie! Și venea cu diploma aia să predea la facultatea de filologie din București! Nu l-ar fi întrebat ceilalți profesori cu cine a fost coleg de facultate, de an? Cu cine a dat examenul de istoria limbii sau cel de estetică? Îl prindeau imediat cu minciuna! Așa, susținând că este diplomat inginer, nimeni nu l-a mai deranjat pe Crohu să-l întrebe cu cine a dat examenul de rezistența materialelor sau cu ce proiect ingineresc a obținut licența! Ingenios, nu?!
Ei, bine, acel critic literar scociorîtor prin biografiile obscure, susține că aceeași este situația și în cazul lui Paul Cornea!… Caz în care le-am găsi un precedent ilustru lui Funeriu și Corina Dumitrescu: domnul Paul Cornea. Bașca Ovid Crohmălniceanu și câți or mai fi, făcuți doctori, profesori sau ingineri cu japca, după 1944!

Iar o să fiți acuzat de anti-semitism!

S-ar putea, în cazul lui Paul Cornea, să fiu anti-semit, așa cum în cazul lui Funeriu sunt anti-român! Și așa mai departe! Am fost anti-semit și atunci când l-am acuzat pe Nicolae Cajal că nu are studiile complete pentru diploma de medic! Dar omul m-a căutat și mi-a dat explicațiile lămuritoare, drept care mi-am revizuit părerea, mi-am făcut mea culpa și totul a re-intrat în normal! Abia aștept să-mi fac mea culpa și în cazul lui Paul Cornea sau Ov.S.Crohmălniceanu! Ori Valter Roman!

N-ați zis nimic de Valter Roman!

E și el pe lista suspecților! Nu l-am crezut pe neînduratul critic, așa că am încercat să verific, știam că Valter Roman fost-a inginer. Iar ca militar fusese artilerist. Se potrivea. M-am dus pe Google și am aflat că și-a făcut studiile și a devenit inginer la Brno. Dar din aceeași biografie reiese că „a tranzitat” prin Cehoslovacia, în drum spre URSS. Cum vine aia să faci o facultate tranzitând prin țara respectivă?!… Așa că-l fac atent pe Petre Roman, despre care mi s-a spus că are un cult pentru tatăl său, să lămurească această chestiune! E în joc onoarea lui Valter Roman! A ieșit cam terfelită după prestația ca prim ministru a feciorului și mai ales după dezvăluirile făcute de mai mulți istorici români și străini privind poziția sa, a lui Valter Roman, în problema Transilvaniei. Poziție care frizează trădarea de patrie, dacă cumva România a fost patria lui Valter Roman…

Mi-e teamă că o să vă faceți mea culpa și pentru Valter Roman!

De ce să-ți fie teamă?! Ar trebui să te bucuri că trăim într-o lume care se dovedește astfel a fi mai cinstită cu un om, Valter Roman, pe care, dacă ajung să-mi fac mea culpa, îl putem trece din categoria pușlamalelor în categoria oamenilor serioși!…
Dar cred că ar fi instructiv să dau mai multe detalii despre cazul Nicolae Cajal: în toamna lui 1944, Cajal și alți tineri evrei, nu puțini, au venit la Institutul de Medicină și au cerut să se înscrie în anul al V-lea de facultate. În versiunea auzită de mine, acei tineri evrei ar fi pretins că dacă nu ar fi fost aplicate legi discriminatorii în 1941, ei ar fi trebuit în toamna lui 1944 să fie în anul al V-lea! Drept care au considerat că este dreptul lor să se înscrie direct în anul V. Mi s-a părut cam abuzivă această interpretare și m-am grăbit să sar la gâtul bietului Cajal, acuzându-l că a sărit peste …primii patru ani de facultate. Nicolae Cajal, într-o scrisoare publică în care mi-a răspuns, a făcut referire la alte afirmații de-ale mele, privind Transnistria, dar nu a zis nicio vorbă despre studiile sale universitare. În schimb l-a trimis la mine pe Eugen Simion, cu un mesaj oral, dacă pot spune așa, explicându-mi că în anii aceia de teroare și oprimare, când noi știam că evreii au fost scoși din școli de Ion Antonescu, acesta le-a dat totuși evreilor voie și sprijinul material și logistic necesar pentru a înființa o rețea de învățămînt în toată țara pentru copiii evrei. La București s-a organizat și o universitate, cu facultate de medicină. Cajal făcuse deci primii patru ani de medicină la acea universitate, al cărei nivel era chiar satisfăcător. Dar s-a ferit Cajal să recunoască public aceasta, deoarece intra astfel în contradicție cu istoricii evrei care susțineau pe toate televiziunile, după 1990, că Antonescu i-a dat afară pe evrei din școli, împiedicându-i să-și continue studiile! O minciună nerușinată! Pe care Cajal nu a avut tăria s-o denunțe public… Ci numai la ureche, mie!…

Să ne întoarcem la scrisoarea dlui profesor DAN UNGUREANU, la studenții de la filologie…

Trist subiect!… Vreau să povestesc două întâmplări, cu mine martor: în 1969, la Nancy, am fost cu trupa studențească de teatru „Podul”, care participa la un festival cu un spectacol după piesa mea Adio, Julieta, adio! În trupă erau și vreo patru-cinci studente de la filologie! La Filologie veneau cele mai frumoase studente… Organizatorii au pus la dispoziția fiecărei trupe de teatru un însoțitor, student, care să ne plimbe, să ne arate, să ne facă toate poftele incluse în program. S-a nimerit ca însoțitoarea noastră să fie studentă la filologie, se pregătea să se facă profesoară de limba franceză. Era în ultimul an de facultate. Printre fetele noastre, mi-aduc aminte, era și viitoarea doamnă Mircea Martin. Firește, s-a legat o mică prietenie cu colega lor din Nancy, au stat de vorbă despre una, alta, inclusiv despre facultate. Și numai ce mă trezesc eu că vin studentele din trupă la mine și mă iau la rost: Domnule profesor, franțuzoaica noastră nu a auzit nici de Ferdinand de Saussure, nici de Meillet!… Nici de Martinet… Ce-ați avut cu noi să ne chinuiți cu autori de care în țara lor nu a auzit nimeni?!

Adică la București se făcea carte mai bună ca la Nancy? Însăși cultura și literatura franceză se preda la un nivel mai înalt?

A doua amintire: din 1969 n-am mai primit pașaport până în 1984, când m-am dus glonț la Paris! Acolo m-am revăzut cu câțiva foști colegi. L-am întâlnit cu mare plăcere și pe un fost student: BOGDAN BRADOSCHI, unul dintre studenții cei mai buni pe care i-am avut, cam din stirpea lui Ioan Petru Culianu. Rămăsese în Franța, după ce la București făcuse engleza. Tocmai terminase la Sorbona a doua facultate: limba germană. Am discutat despre proiectele sale, ale mele etc. Am ajuns și la discuții despre studenții și profesorii de la Sorbona. Îl citez întocmai: „Nu se compară ce ce-i la noi!” Cum, domnule, suntem chiar așa de răi? M-a corectat. Nu înțelesesem. A precizat: „Păi în Pitar Moș am făcut carte, se face carte, domnule profesor!” Și mi-a dat o sumedenie de detalii despre nivelul Sobonei, mult sub al facultății noastre. Nu-mi venea să cred. În final i-am zis: Domnule Bogdan, când mă întorc la București, îmi dai voie ca la prima adunare de sindicat să povestesc ce mi-ai spus despre nivelul școlii din Pitar Moș, al cărei absolvent ești? Foștii dumitale profesori sunt sigur că nu te-au uitat!… Așadar, pentru un student eminent, care a făcut două facultăți de filologie, una la București, alta la Paris, la vestita Sorbona, comparația pe care o putea face în perfectă cunoștință de cauză era net favorabilă filologiei bucureștene!

Iar acum Universitatea București e pe locul 500 în lume!…

Eu am făcut facultatea de limba română în anii 1960-65. Nouă semestre de cursuri și seminarii, iar semestrul zece, ultimul, pentru pregătirea licenței. La examenul de licență era știut că un sfert cel puțin dintre absolvenți nu luau examenul din prima sesiune… Iar unii niciodată, după 3-4 încercări. Am făcut patru semestre de latină, două de slavă veche, două semestre de folclor, trei de teoria limbii, cinci semestre de literatură universală, nu mai zic de cursurile de bază, limbă și literatură română, o limbă străină, pedagogie, psihologie… Erau și cursurile de ideologie marxistă, dar dacă aveai noroc de un profesor isteț, cum am avut-o noi pe dna Ioanid, deveneau interesante, pasionante, utile, chiar și aceste cursuri. Ce se face azi este un pospai de învățătură… Iar degradarea s-a produs după 1990, în ritm galopant. Nu era nevoie în UE să vină niște români prea școliți! Toți copiii români care plecau din țară cu familia și se înscriau la școală în străinătate făceau furori cu câtă matematică știau, câtă istorie, cultură generală etc. S-au luat măsuri urgente de la Bruxelles ca situația să fie radical schimbată!

Când v-ați întors în țară, ați povestit întâlnirea de la Paris cu fostul dvs student?

Nu, n-am apucat, căci nu s-a mai ținut nicio ședință de sindicat, până în 1990, când s-a ținut ultima… Hai să povestesc de ce în ultimii zece ani noi, cei de la filologie, nu am mai ținut nicio ședință de sindicat. Din cauza mea! Am avut în 1979 sau 80 un conflict cu dna Angela Ion, soție de general și primar al Capitalei, mare lider sindical pe Universitate sau chiar pe Centru Universitar. În urma acelui conflict eu am decis să nu mai plătesc cotizația de sindicat decât după ce, la prima adunare de sindicat, eu le voi povesti colegilor conflictul meu cu dna Angela Ion, iar ei să decidă dacă mai trebuie să plătesc cotizația!… Am dat această explicație colegului care strângea cotizația, am dat-o și la Partid, unde m-au chemat, am dat-o și lui Alexandru Graur care, la angajarea mea, se pusese garant moral că voi fi om serios. Graur m-a ascultat și la sfârșit mi-a dat dreptate… N-am prea făcut caz de această întâmplare, dar m-a făcut atent alt coleg parașutat la Paris înainte de 1990, Alexandru Sincu, cum că ar trebui să povestesc mai des acest episod, care dovedește multe, ar fi util pentru a înțelege anii aceia… Profit de ocazie și apelez la cititorii acestui site: dacă vreunul dintre dumneavoastră îl cunoașteți pe Bogdan Bradoschi, m-aș bucura să aflu de bine despre el, eventual și o adresă de Email… Repet, a fost cam de nivelul lui Culianu, ca dotare intelectuală, erudiție. Aș zice că n-a avut norocul lui Culianu, cu gândul la Mircea Eliade… Dar cred că este vorba de altceva: sunt mulți intelectuali de mare clasă care nu au priceperea de „a-și vinde marfa”! Nu știu să se pună în valoare, să facă caz de ideile, de cărțile lor, de teoriile lor… Bogdan Bradoschi mi s-a părut a fi din această clasă de „handicapați”… Clasă din care fac parte și eu, la urma urmelor!

Dumneavoatră?! N-aș prea zice! La ce vă referiți?

Am să-ți dau un singur exemplu: După 1990 am scris două romane, Salonul de reanimareși Vin Americanii. Un autor normal „la cap” are grijă să ajungă cartea sa la criticii literari, la cronicarii literari. Eu am dat sute de exemplare gratuit la te miri cine, dar niciun exemplar din aceste cărți la criticii literari care stabilesc „cotația”… Nu aș putea spune exact de ce!
Așadar, criteriile de evaluare după care Universitatea București este azi pe locul 500, dacă cineva s-ar apuca să le aplice Universității București din anii 1960-80, sunt sigur că ne-am califica pe primele douăzeci de locuri din lume… Culmea știi care este? Noi nu ne dădeam seama că nivelul școlii noastre este așa de ridicat! Am fi zis că multe merg aiurea, și chiar mergeau aiurea! Dar nu vedeam și partea cea bună a realității! Oricum, exista preocuparea sinceră, susținută și stimulată de autorități, pentru ameliorare, pentru îmbunătățire! Care azi lipsește cu totul! Adică lipsește și speranța!…

E de vină tot Paul Cornea?

Fiecare, cu partea lui, suntem de vină toți!… Nu numai alde Paul Cornea! Eu mă simt cel mai vinovat…