Rescrierea istoriei revolutiei ruse si a bolsevizarii Rusiei

"... ce se stabileste in spatele usilor inchise, muritorii de rand afla de la istorici, poate
peste 100 de ani.
Asa ca sa nu ne facem probleme, ca ce se discuta astazi in ,,cercurile elitiste" ,
poate vor afla si urmasii, urmasilor nostrii , peste ..."

Se spune ca Revolutia din 1917 a fost facuta de Lenin. Dar el va afla despre Revolutia
Socialista (adevarata Mare Revolutie Socialista) de la 27 februarie 1917 din Rusia abia la
2 martie 1917 din ziare, cind se afla la Zurich. Ajungind acasa i-a spus N. Krupskaia: Este
zguduitor! Ce surpriza! Inchipuie-ti! Trebuie sa mergem acasa, dar cum? Totul mi se pare
atit de neasteptat! (in cartea lui Volkogonov, pag. 138).
Era atit de neasteptat pentru “conducatorul revolutiei proletare”: ministrii, demnitarii si
tarul fusesera arestati. Altii facusera revolutia parintele caruia s-a dorit. S-a grabit sa
plece spre Rusia.
In acele zile era in toi Primul Razboi Mondial.
Germania, care lupta contra Imperiului Rus isi dorea tara-rival paralizata din interior.
Lenin fusese racolat de mai mult timp, impreuna cu alti “revolutionari de profesie” rusi,
de catre politia secreta germana. I se sugereaza sa se intoarca in Rusia. I se dau fonduri
impresionante de bani. Social-democratul german Eduard Berstein afirma: pentru a
efectua revolutia din Octombrie Germania ii dase lui Lenin o suma “foarte mare, aproape
incredibila”, de 50 de milioane de marci-aur. Cu acesti bani se putea face un razboi dar
mite o revolutie.
Din legendarul tren blindat sau “sigilat”, daruit de nemti, inainte de a ajunge la gara
Finlandeza din Petersburg, Lenin – cu “modestia” care-l caracteriza, telegrafiaza sefilor
partidului bolsevic ca sosirea sa sa fie anuntata in ziarul “Pravda”, or, el nu dorea sa se
intoarca ca un emigrant de duzina, ci ca un lider, de care pina la acea ora in toata Rusia
n-auzisera decit o mina de oameni. In iulie 1917 Guvernul Provizoriu avea sa emita un
ordin de arestare pe numele lui Lenin ca “spion german” pe baza de documente, intre
ele, aflindu-se si Ordinul Bancii Imperiale Germane No. 7433, din 2 martie 1917 prin care
era platit cu cincizeci de milioane de marci, dar colegul lui de liceu A. Kerenski,
dorindu-si-l viitor aliat, avea sa-l salveze in ultimul moment.
Pe front in 1917 nemtii aruncau in transeele ostasilor rusi manifeste semnate de
V.I.Lenin,, care spuneau: “Predati-va! Aruncati armele si intoarceti-va acasa! Principalii
vostri dusmani nu se afla in transeele germane, care-s si ei muncitori ca si voi, ci in
scaunele guvernamentale de la Petrograd”. Lenin devenise aliatul cel mai de nadejde al
dusmanilor patriei lui.

Mii de dezertori fugeau cu tot cu arme de pe front. Lenin le promitea pace, pamint, uzine,
vodca si piine, fara sa munceasca. Asta-i face pe dezertori ca Lenin sa le fie simpatic.
Cercetatorii acelei perioade sint cu totii de acord ca arestarea lui Lenin in vara sau
toamna anului 1917 ar fi schimbat cursul istoriei.
Lenin ne-a fost oferit mereu drept exemplu de mare patriot rus. Dar toate actiunile i-au
fost indreptate pentru a provoca infringerea tarii sale in primul razboi mondial si a pune,
el si partidul sau, mina pe putere. Visa sa transforme razboiul mondial intr-un razboi
civil. Specula si el, ca si comunistii de azi, pe ideea internationalismului, mai importanta
ca cea de patriotism. Generalul Erich von Gudendorff, seful Statului Major German avea
sa scrie: “Inlesnind calatoria lui Lenin in Rusia, guvernul nostru si-a asumat o mare
raspundere. Actiunea a fost pe deplin justificata din punct de vedere militar. Trebuia sa
invingem Rusia”.
Dupa ce ia puterea, Lenin ii ajuta, din interior, pe nemti sa invinga Rusia. “Decretul
despre pace” din noiembrie 1917 emis de Lenin insemna, de fapt, abandonarea
fronturilor cu Germania de catre armata rusa, dar si o grava tradare de catre noua Rusie a
aliatilor. România se pomenise de una singura pe Frontul de Est, contra puternicelor
armate ale Kaizerului. La 3 decembrie 1917, la nici o luna de la preluarea puterii,
bolsevicii stabilesc legatura cu germanii, intrebindu-i care sint conditiile lor. Partea
germana cere cedarea unor teritorii de peste 150 000 kilometri patrati. Conform pacii de
la Brest – Litovsk, conditiile careia Lenin i le-a dictat lui L. Trotki (Lev Bronstein, nascut
la Telenesti), ajuns al doilea om dupa Lenin in vastul imperiu, ca acesta sa le accepte
fara discutii: Rusia sovietica renunta la 34 la suta din populatia sa, 32 la suta din
pamintul agricol, 89 la suta din minele de carbune. Buharin, care vede in aceste cedari “o
tradare a revolutiei”, e numit de Lenin tradator. Intrucit Petrogradul urma a fi cedat si el
benevol, Lenin muta capitala tarii la Moscova. Congresul Sovietelor voteaza la 15 martie
1918 Tratatul de Pace de la Brest-Litovsk cu 724 voturi pentru, 276 – impotriva, la
rugamintea lui Lenin, care totodata indemna populatia “sa nu opuna rezistenta armatei
nemtilor”.
Cetatenii rusi se intrebau, nedumeriti: “Cum este posibil ca trupele Kaiserului sa vina in
trenuri de pasageri, ca niste turisti si sa ocupe oras dupa oras fara nici un fel de lupta?!”
Lenin isi indeplinea promisiunile luate. Dar in curind Antanta, din care facea parte si
România, avea sa invinga Germania si aliatii ei. Astfel Rusia bolsevica a fost salvata de
“pacea rusinoasa” de la Brest-Litovsk, semnata de Lenin, prin care Rusia raminea
aproape fara de teritoriu in partea ei europeana.
Lenin ne mai era prezentat de biografii sai drept model de democratie.
In iunie 1917, cind Guvernul Provizoriu, preintimpinat de incercarea bolsevicilor de a
pune mina pe putere, a interzis orice fel de demonstratii timp de trei zile, Lenin a
protestat vehement, afirmind ca “in orice tara democratica organizarea unor asemenea
demonstratii este un drept irevocabil al fiecarui cetatean.”
Dupa 25 octombrie 1917, insa, daca o demonstratie, un congres, o manifestare nu era
aprobata de Dzerjinski, seful CEKA, Lenin ordonase ca participantii sa fie sau arestati,
sau impuscati pe loc. “Revolutia” din 25 octombrie 1917, n-a fost decit o banala lovitura
de palat, in ea “n-a existat nici macar un singur ranit”. In Palatul de Iarna n-au intrat, cum
arata filmele sovietice, soldati bolsevici, ci “o multime zdrentaroasa si furioasa, care s-a
comportat cu violenta caracteristica unor astfel de gloate” (in cartea lui D. Volkogonov,
la pag. 192). A fost o trecere pasnica a puterii de la un Guvern Provizoriu la altul, care

urma sa fie si el la fel de provizoriu, cum se credea atunci. “Semana mai degraba cu o
schimbare a garzii”, isi va aminti bolsevicul Suhanov. A doua zi insa Petersburgul se
trezi intr-o alta tara, intr-o alta lume, intr-o alta epoca. Cea a inceputului unui dezastru
care nici acum, la 2004, inca nu s-a incheiat.
Desi e oferit drept exemplu de rus veritabil (, Lenin ii ura pe rusi. Iar asa zisa «revolutie din
Octombrie» din 1917 a fost una orientata contra poporului rus. Din componenta primului
Birou Politic, constituit la 25 martie 1919, din care facusera parte 5 membri permanenti:
Lenin (Ulianov), Kamenev (Rozenfeld), Krestinski, Stalin (Djugasvili), Trotki (Bronstein),
nici unul nu era rus.
Alti conducatori importanti: Dzerjinski (polonez), Zinoviev (evreu, numele adevarat
Radomyslski), Ordjonikidze (gruzin), Sverdlov (evreu), Rakovski (bulgar din România),
Enukidze (gruzin), Linacearski (polonez), Aitakov (turkmen), Rudzutac (leton), Mikoian
(armean), Smidt (neamt), Kaganovici (evreu), Radek (evreu), Smilga (leton), Stucika
(leton), Kosior (polonez) etc. erau selectati din minoritatile asuprite de imperiul tarist.
Astfel Dumnezeu batea Rusia pentru lacomia ei de a se fi latit fara scrupule peste alte
neamuri. Din cei 500 de comisari ai poporului ai RSFSR de la sfirsitul lui 1917 – 475 erau
nerusi si doar 25 dintre ei – de regula muncitori necarturari – apartineau poporului pe
care pretindeau ca-l reprezinta.
V.I.Lenin, fiind evreu dupa mama – care era fiica lui Izrael Moisevici Blank din Jitomir, si
calmâc dupa tata, bunica lui, Anna Alexeevna Smirnova, fiind o calmaca botezata, nu
avea incredere in rusi. Dupa revolutie recomanda “sarcinile de mare exigenta intelectuala
sa fie incredintate strainilor, in special evreilor si sa se lase treburile simple pe seama
“prostilor de rusi” (citatul e reprodus de sora mai mare a lui Ilici, Ana Elizarova, care,
intre altele, ii scria lui Stalin: “Probabil ca nu e un secret pentru dumneavoastra faptul ca
bunicul nostru provenea dintr-o familie de evrei saraci, ca era, asa cum se mentioneaza
in certificatul de botez, fiul unui mesceanin din Jitomir, Moise Blenk.”. Intr-o discutie cu
L. Trotki, Lenin a spus: “Rusii sint prea blinzi, as putea spune chiar blegi”, de aceea nu
merita sa li se dea functii importante (in cartea lui D. Volkogonov, pag. 293). Intr-o
scrisoare adresata in toamna lui 1920 lituanianului Jean Berzin numea poporul pe care-l
conducea: “idiotii de rusi”.
Marelui scriitor rus Maxim Gorki i-a zis: “Un rus inteligent este aproape intotdeauna un
evreu sau un rus cu singe evreiesc”.
Asa se explica ascensiunea ametitoare a basarabenilor Mihail Frunze, (ministru de razboi
al URSS intre 26 ianuarie si 31 octombrie 1925), Serghei Lazo, comandant al frontului din
Transbaicalia, Grigore Kotovski, comandant al Armatei 2 de Cavalerie, Iona Iakir,
comandant de armata de rangul I, comandant al districtului militar Kiev si Ucraina, Ivan
Fedko, comandant de armata de rangul I, Val Zarzar, comandant de corp de armata, Ion
Secrieru, sef al Directiei principale de artilerie a Armatei Rosii s.a. la cirma in deriva a
noului imperiu, meritul lor mare fiind si faptul ca erau nerusi.
Timp de aproape un secol s-a vorbit despre “bunatatea” legendara a lui Ilici. Dar nu
Stalin a fost cel care a declansat executiile in masa, ci Lenin. Stalin doar le-a continuat.
Exista ordine de spinzuratoare, de impuscare, de inchidere a mii de oameni in lagare de
concentrare, scrise personal de „cel mai bun dintre buni”- V.I.Lenin. La sugestia lui
Lenin in decembrie 1917 e creata CEKA – Comisia Extraordinara pentru Combaterea
Contrarevolutiei si Sabotajului, careia i se acorda drepturi nelimitate. Decretul lui

“Despre teroarea rosie” mentioneaza: “Este esential ca Republica Sovietica sa fie aparata
de dusmanul de clasa prin izolarea acestuia in lagare de concentrare, iar toti cei implicati
in conspiratiile si rebeliunile alb – gardiste sa fie impuscati”. Nu cadeau sub incidenta
acestui decret doar membrii partidului bolsevic, in rest CEKA avea dreptul sa aresteze si
sa lichideze pe loc pe oricine. Tot el i-a scris lui Dzerjinski ca arestarile sa se opereze in
timpul noptii, Lenin inventind si termenul de “dusman al poporului”. Acest razboi contra
poporului rus si a celorlalte popoare din URSS inceput de Lenin a continuat pina la
moartea lui Stalin din 1953. Au murit in el 66 de milioane de cetateni. Mai multi decit
reprezentantii tarilor Europei pe toate cimpurile celor doua razboaie mondiale din
secolul XX. Acesta e cel mai mare pacat al lui Lenin si al partidului comunist din
ex-URSS. Teroarea de stat declansata de Lenin avea un singur scop: ca el sa ramina la
putere cu orice pret. Chiar cu pretul disparitiei tuturor cetatenilor statului pe care si-l
dorea al sau si dincolo de moarte. El, dupa marturiile celora care l-au cunoscut, “actiona
si ca anchetator, si ca procuror si judecator”. Lenin recunostea o singura clasa –
proletariatul. Celelalte urmau a fi lichidate, inclusiv taranimea. Despre ultima a spus ca
“planul de stringere a grinelor cu ajutorul mitralierelor este stralucit”, tot el dind
“pretioasa indicatie: “Spinzurati-i pe conducatorii cercurilor chiaburesti”. Sau:
“Impuscati-i pe conspiratori si sovaielnici fara sa intrebati pe nimeni” (p. 304). La
indicatia lui, participantii rascoalei taranesti din regiunea Tambov au fost ucisi in august
1921 cu zecile de mii – tarani, femei, copii, batrini neajutorati – laolalta – cu gaze
asfixiante, interzise inca de pe atunci de forurile internationale.
Intelectualitatea era considerata parazitara, preotimea – “contrarevolutionara”, burghezia
– “ex-popor”, taranimea – salbateca.
In foametea din anii 1921-1922 murisera peste 25 de milioane de oameni. Dar in acelasi
timp, la indicatiile sadiste ale lui Lenin, tara trimite sute de tone de grine, bani, aur,
obiecte de valoare etc. partidelor comuniste din strainatate ca acestea sa declanseze
“revolutia mondiala”. La 7 decembrie 1922 Biroul Politic, sub presedintia lui Lenin,
decide sa exporte aproape un milion de tone de griu peste hotare – pentru a infiinta cit
mai multe partide comuniste in Europa. “Grija” lui cea mare nu era propriul popor, ci
extinderea terorismului mondial.
Intr-o telegrama din 1918 trimisa lui Stalin, Lenin scria: “Este timpul sa incurajam
declansarea revolutiei din Italia. Dupa parerea mea, acest lucru presupune sovietizarea
Ungariei, poate si a tarilor cehe si a României”.
Sovietizarea României a fost una dintre preocuparile leninistilor moscoviti din toate
timpurile. Desi pina la 1917 Lenin mentiona in lucrarile sale ca Basarabia e teritoriu care
apartine României, “…la periferiile Rusiei locuiesc finlandezi, polonezi, români…” etc),
dupa preluarea puterii se razgândeste si la 12 aprilie si 18 aprilie 1918, la citeva
saptamini, dupa ce Sfatul Tarii votase unirea Basarabiei cu România, Guvernul condus
de el protesteaza, in viziunea lui Lenin, desi votarea a fost “o manifestare a vointei
poporului”, ea “este in flagranta contradictie cu normele dreptului international”, dind
indicatii – caz unic in experienta diplomatica mondiala –sa fie imediat arestat
ambasadorul român la Petrograd, Diamandi.
Intr-o telegrama trimisa la 5 mai 1919 presedintelui Republicii Sovietice Ucrainene,
Cristian Rakovski, românul bulgar, care pina la 1918 in zeci de articole si cuvintari
vorbise ca Basarabia e pamint românesc, cotropit de Rusia tarista, Lenin il apostrofeaza
pentru abuzuri la Lugansk, condamnind intr-un fel si dorinta expansionista a Ucrainei de

a ataca si cuceri România. In aceeasi perioada Grigore Kotovski se lauda plin de
grandomanie ca daca n-ar fi existat disciplina militara ar fi trecut de mult Nistrul cu cele
citeva sute de cavaleristi ai sai ca sa “elibereze” România de sub calciiul boierilor si
mosierilor exploatatori (Åíöèêëîïåäè÷eñêèé ñëîâàðü Ãðàíàò, Moscova 1927, pag. 218, in
articolul despre Gr. Kotovski, unde acesta e numit cu drag de autori, intre altele,

Lenin, care-si zicea in anchete ca profesia sa ar fi cea de “scriitor” si care, deci, se
considera intelectual, va spune despre toata intelectualitatea rusa: reprezentantii
acesteia “…cred ca sint creierul natiunii. In realitate, nu sint creierul, ci dejectiile ei
(«ãàâíî íàöèè») (pag. 393). El afirmase nu odata ca intelectualitatea trebuie lichidata, iar
literatura sa fie o anexa a partidului bolsevic: “problema literaturii trebuie sa devina parte
componenta a muncii de partid”. Despre L. Tolstoi va zice ca e “mosier”, un idiot intru
Hristos”, despre V. Korolenko: e “un felistin jalnic”, despre M. Gorki, ca “mai crede in
Tatuca Tarul”. La sugestia lui se ia decizia ca elita intelectualitatii ruse sa fie expulzata
peste hotare, iar intelectualitatea ucraineana “sa fie deportata in zone indepartate ale
RSFSR” din Siberia. Cele mai cunoscute nume ale lumii culturale si stiintifice – Saliapin,
Bunin,Berdeaiev (Vezi "Sensul Creatziei" cu prefatza de A.Plesu) , Kandinsky, Chagal,
Stravinski etc., etc., etc. isi parasesc patria.
Partidul a decis si soarta celor ramasi: el hotara cine si ce sa scrie, cine avea dreptul sa
publice, cine putea fi laudat sau criticat, cine – decorat, cui sa i se dea onorarii grase etc.
Si totul se facea in functie nu de talentul, ci de servilismul artistului sau scriitorului. Se
mai spunea ca V.I.Lenin “iubea foarte mult teatrul”. Dar Lenin n-a fost niciodata la nici
un spectacol. Au fost cu Krupskaia de vreo 2-3 ori pe cind se aflau la Berna, in
strainatate, dar, marturiseste consoarta sa, “mergeam la teatru si plecam dupa primul
act”. Deci, acest om care n-a vazut la viata lui nici o piesa pina la capat va propune dupa
revolutie sa fie inchis Bolsoi Teatr – mindria Rusiei din toate vremurile – cu indicatia
stricta: “Se vor pastra doar citeva zeci de artisti la Moscova si la Petrograd ca sa dea
spectacole (ca dansatori si cintareti) pe baza de autofinantare” in fata clasei muncitoare.
In rest toti marii artisti (inclusiv I. Saliapin - decedat la 65 de ani,in 1938,la Paris) sint
disponibilizati, ca inutili cauzei revolutiei.
Lenin, ca intelectual care dispretuia intelectualii si ca scriitor care dispretuia scriitorii,
stia: cu cit nivelul intelectual al maselor va fi mai scazut, cu atit acestea vor putea fi mai
usor manipulate.
Lenin ii cere mereu lui Dzerjinski liste cu intelectualii care constituiau un pericol pentru
revolutie, seful GPU incluzind in ele toata elita societatii ruse. Listele contin: numele a
mii de profesori ai institutiilor superioare de invatamint, scriitori, artisti, medici, ingineri
etc. Toti acestia sint suiti cu sila in trenuri, vapoare si expulzati din tara.
Lenin a lichidat toate partidele din Rusia, instaurind dictatura unui singur partid, cel
bolsevic. Tot el creeaza CeKa, cu puteri nelimitate. CeKa era stat in stat. Indicatiile erau
urmatoarele: “Daca vedeti pe cineva destept, imbracat cuviincios si care vorbeste corect
ruseste –impuscati-l pe loc, pentru ca nu-i de-al nostru”.
Biserica Ortodoxa Rusa avea trecut pina nu demult (poate-l mai are si azi) numele lui
Lenin in calendarele sale, care era pomenit obligatoriu la slujbele de la 22 aprilie.
Dar n-a fost om care sa-l fi urit cel mai mult pe Dumnezeu, caruia a si incercat intr-un fel
dupa 1917 sa-i ia locul. I se laudase bolsevicului G. M. Krjijanovski ca inca in clasa a
cincea “mi-am smuls crucea de la git si am aruncat-o in lada de gunoi”. Ii numea pe

preoti “contrarevolutionari in sutane”. Cere de la CeKa rapoarte despre “reprimarea
revolutionara a preotilor si a altor functionari religiosi”; iar la 4 mai 1922 emite un decret
oficial care consfintea “pedeapsa cu moartea pentru preoti”. Indicatiile lui Lenin erau
clare: – cine purta haina preoteasca trebuia impuscat sau cel putin arestat. El va scrie in
1922, intr-o scrisoare adresata Biroului Politic: “Cu cit va fi mai mare numarul victimelor
din rindul clericilor reactionari si burghezi, cu atit mai bine”. Intr-o alta scrisoare din
acelasi an va indica: “Cu cât impuscam mai multi preoti, cu atât mai bine”. La 22 martie
1922 gaseste de cuviinta sa ceara la sedinta Biroului Politic “arestarea sinodului si a
patriarhului” Bisericii Ortodoxe. Patriotul Tihon e arestat si va muri in curind pentru ca el
“si banda lui se opun fatis preluarii bunurilor bisericesti”. Sint confiscate raclele sfintilor
rusi: Sf. Serghei din Radonej, Sf. Barnabas din Vetluga etc., care sint dezbracate de aur
si argint si profanate, zeci de tone de aur si argint, diamante, obiecte de pret sint rupte
de pe icoane, scoase din biserici, topite si vindute in strainatate pentru sprijinirea
partidelor comuniste din diverse tari. Din 1918 pina in 1924 au fost impuscati “intre
paisprezece si douazeci de mii de clerici si laici activi” (la Volkogonov, pag. 411). Din
cele 80 000 de biserici mai functionau 11 525. Prin decret a fost interzisa bataia de
clopote pe tot intinsul “tarii lui Ilici”.
Orasul Simbirsk, in care se nascuse V. Lenin, avea in 1917 zeci de biserici, catedrale si
manastiri. In urmatorii ani toate cladirile de cult, intre care si biserica in care a fost
botezat Lenin, au fost aruncate in aer. Cimitirele au fost rase de buldozere, in cimitirul
Pokrovski a fost lasat neatins doar un mormânt, cel al lui Ilia Nicolaevici Ulianov, tatal
acestui monstru, caruia insa i-a fost distrusa crucea, inlocuita cu un insemn bolsevic.
Tara avea nevoie de alta religie si de alti dumnezei. Religie noua, in conceptia lui Lenin,
urma sa fie ideea comunist-bolsevica, iar noul dumnezeu era gata sa devina chiar el,
paranoicul din Simbirsk.
Se sustine, fals, ca Lenin era de o “modestie legendara”. Dar inca in timpul vietii sale,
atit el, cit si confratii sai de la conducere, de cum au ajuns la Putere, botezau orase cu
numele lor, isi ridicau monumente, plateau scriitori care sa scrie carti despre ei, pictori
care sa le faca portrete, tot ei s-au mutat in apartamentele tarilor din Kremlin, isi editau
operele complete (unele nescrise) etc. In 1922 la ordinul lui V.I.Lenin, i se ridica statui
“lui V.I.Lenin in orasele Simbirsk, Jitomir, Iaroslav”, iar in anul urmator inca in vreo 30 de
localitati. De mentionat faptul ca “modestul” conducator pierdea zile intregi ca sa pozeze
armatei de sculptori care urmau sa-l imortalizeze. Inca in iulie 1918, la sugestia lui Lenin,
academicianul Pokrovski prezentase Sovnarkomului un raport in care cerea inaltarea “a
cincizeci de monumente inchinate activitatii revolutionare”. Pentru ca ridicarea statuiilor
noilor lideri intirzie, Lenin ii telegrafiaza lui Lunacearski: “Am ascultat raportul lui
Vinogradov despre busturi si monumente si sint profund indignat. Te admonestez
pentru neglijenta dumitale criminala. Sa-mi trimiti de urgenta lista vinovatilor pentru a fi
trimisi in judecata. Rusine sabotorilor si tilharilor”. Vreo duzina de activisti, sculptori,
pictori, arhitecti “sabotori”, care intirziasera sa-i inalte statui au fost impuscati.
Pe urma a mers totul mai bine: de “modestia” lui Lenin avea grija alt “mare modest” –
I.V. Stalin, care in 1924 a sugerat sanctificarea lui Lenin cu indicatia, ca “in fiecare
localitate din URSS sa fie inaltat cite un monument dedicat conducatorului
proletariatului mondial”. In 1990 in fosta URSS existau peste 2.000.000 de monumente,
statui, busturi amenajate dedicate lui V.I. Lenin. Pentru edificarea acestora se platisera
atitia bani citi ar fi fost necesari pentru construirea a 2.000.000 de apartamente. Locuinte

– pentru aproape un sfert de tara.
Tot ce-a spus Lenin era minciuna sfruntata. La 1 mai 1919 a declarat in fata multimii
adunate in Piata Rosie: “Cei mai multi dintre Dumneavoastra, cei care inca nu aveti
treizeci-treizeci si cinci de ani veti vedea inflorind comunismul”.
La Congresul al III-lea al tineretului comunist din 1921 preia minciuna: “Generatia care
are azi cincisprezece ani va trai peste 10 ani sau douazeci intr-o societate comunista”.
Hrusciov avea sa ne fixeze si el o data pentru venirea comunismului pe pamint: 1981.
Voronin ne zice, ca daca-l lasam sa conduca tara inca 50 de ani, ne va arata si dinsul
cum arata comunismul. Baliverne ca toate balivernele! Or, comunistii stiu doar sa minta
convingator.
Lenin a murit acum 80 de ani.
Autopsia a dovedit ca moartea lui Lenin a fost provocata de “o afectiune incurabila a
vaselor sangvine”, consecinta a unui sifilis netratat in tineretea “revolutionara”.
Marele Sifilitic, cum i se zicea la Zurich, era – cum au scris, intre primii revolutionari
bulgari, cu marturii care au fost reproduse acum citiva ani in presa de pe mapamond,
inclusiv in “Literatura si arta” – homosexual si in exilurile sale de la Razliv sau Siberia
n-o lua pe Nadejda Konstantinovna Krupskaia, ci pe “frumuselul” Griska Zinoviev (
Zinoviev catre Lenin: “Te pup pe tine si fundul tau marxist” )
Scriitorul rus Ilia Ehrenburg mentiona cu ironie: “E de ajuns sa te uiti la Krupskaia, ca
sa-ti dai seama ca pe Lenin nu l-au interesat femeile”. Dar poate s-a si casatorit cu
Krupskaia, tocmai pentru ca semana leit cu un barbat matahalos?!
Savantii sovietici au creat dupa moartea lui Lenin un Institut special care sa-i studieze
creierul. (Institutul Creierului lui V.I.Lenin, condus de Vogt), desi creierul la moartea lui
in urma bolii era “cit o nuca”. Si nu prea era ce studia.
Dar V.I.Lenin se tragea dintr-o familie cu grave boli de creier, tatal sau isi pierduse
facultatile mintale in jurul virstei de 40 de ani. Se stie ca V.I.Lenin a murit nebun: in
ultimii ani de viata latra ca un ciine, in loc sa vorbeasca – scheuna jalnic, uitase sa
citeasca si sa scrie, medicul Kojevnikov la 11 martie 1923 nota in jurnalul sau ca maretul
orator “spunea “nu” unde trebuia sa spuna “da” si invers. Krupskaia e cea care il invata
de la o vreme sa vorbeasca. In 1923 deprinsese doar citeva cuvinte. Iata cuvintele cele
mai importante ale limbii pe care reusise sa le insuseasca dupa luni de truda: “celula”
(de inchisoare), “congres”, “taran”, “muncitor”, “popor” si “revolutie”.
“Lenin a murit, dar fapta lui este vie”, zic comunistii.
Atita timp cit faptele unui degenerat vor fi “vii” si luate drept modele, cit schizofreniile
lui politice vor continua sa fie calauze pentru niste indivizi, care cred ca omul poate fi
fericit numai intr-o cazarma, iar marile lui crime vor fi calificate drept “merite in fata
istoriei”, pentru ca “orice crima in numele revolutiei este morala”, (citata din V.I.Lenin),
atita timp cit dintr-un om avid de singe se va face un sfint infailibil, o icoana la care sa se
inchine generatii, – aceasta orbire evidenta nu poate fi decit o pedeapsa a lui Dumnezeu.
Iar comunistii de azi, care se considera continuatorii lui Lenin, ar trebui sa poarte
deopotriva raspundere si pentru crimele lui. Care sint enorme.
Revolutiile comuniste au toate ca una drept mobil banala invidie omeneasca: cei care
n-au vor sa aiba ca si cei care au, dar fara sa munceasca. Daca ar fi sa rezumam vastele
invataturi ale lui Lenin, acestea ar fi citeva:
Daca doresti sa ai ceva – ucide-l pe cel care are acel ceva si acel ceva va fi al tau!
In numele viitorului luminos – sa impuscam zece, o suta de milioane de oameni, “sa nu

ne oprim indiferent de numarul mortilor” (Lenin), chiar daca nu vor ramâne decit citeva
sute de mii, care merita cu adevarat sa fie fericite.
“Interesul maselor” poate fi folosit doar in interes propriu. Impuscati masele, invocind
interesele maselor! Propovaduiti fara incetare ca statul trebuie sa fie condus de popor, si
conduceti-l in numele lui, fara sa mai consultati poporul!
Unui comunist totul ii este permis. Orice ticalosie facuta de un comunist este morala, si
orice ticalos daca-i comunist este un erou. (Acestor idei Lenin le-a dat rostire la
Congresul Comsomolului din 1919: “Noi nu credem in moralitatea eterna si consideram
perimate toate povestile despre moralitate!”). Cit si intr-o discutie cu bolsevicul Vladimir
Voitinski, unde a precizat nevoia de ticalosi a bolsevicilor: “Partidul nu este o scoala
pentru doamne… un ticalos poate sa fie exact omul de care avem nevoie, tocmai pentru
ca e ticalos”.
Toate metodele propuse de Lenin pentru a schimba fata lumii sint metode teroriste.
V.I.Lenin a fost parintele terorismului mondial. De-o mie de ori mai periculos ca
Ben-Ladin, Carlos “Sacalul” sau Igor Smirnov, nepotul lui din flori.
Venirea lui V.I.Lenin la putere in Rusia anului 1917 a insemnat un blestem pentru aceasta
tara si pentru tarile peste care acest vast imperiu s-a latit sau a venit in atingere. El a
aruncat dezvoltarea acestei tari, dar si a tarilor carora le-au fost impuse ideile leniniste,
cu o suta de ani inapoi. Timp, se pare, pentru unele popoare irecuperabil.
Cit unii vor incerca sa ne faca sa mai credem ca ideile lui Lenin ne pot face fericiti
vreodata, iar noi ii vom si crede – vom fi un popor condamnat, cu un destin ratat, scos in
afara istoriei de istoria insasi.
• autor: Nicolae Dabija
Nicolae Dabija (n. 15 iulie 1948, comuna Codreni, raionul Cimișlia, Republica Moldova), este
un scriitor, istoric literar și om politic din Republica Moldova, Membru de Onoare al Academiei
Române (din 2003)