Serviciul de Informatii al Ungariei

Serviciul de Informatii al Ungariei

Datele şi informaţiile deţinute de Serviciile Secrete ale ţării
noastre dovedesc penetrarea de catre Serviciile de Informaţii ale
Ungariei a structurilor de decizie româneşti, la toate nivelurile.

Acţiunile acestora sunt subsecvente planului de integrare treptată a
Transilvaniei în Ungaria, prin acţiuni lente, dar ferme, în toate
domeniile, dar în special cel economic, pe care îl consideră
fundamental în realizarea ţintei vizate.

Informaţiile obţinute de Serviciile Secrete româneşti în urmã cu
câţiva ani, după vizita incognito efectuată în România de şeful
Serviciilor Secrete maghiare de la acea dată, atestau faptul ca
Ungaria, prin concernul MOL, spre exemplu, pregătea o politică
agresivă, în vederea dobândirii unei poziţii dominante pe piaţa
carburanţilor din România, prin înfiinţarea a peste 200 de staţii de
distribuţie în principalele oraşe ale ţării şi pe traseele şi în
zonele considerate strategice.

De altfel, informaţii şi date despre activitatea Serviciilor de
Informaţii (de spionaj) maghiare îndreptate împotriva intereselor
politice, economice şi militare româneşti s-au deţinut cu mult înainte
de 1990 şi toate aveau ca punct de pornire Consulatul ungar din Cluj.

Documentarea lor a necesitat o activitate intensă din partea organelor
de contraspionaj româneşti, iar munca acestora s-a concretizat în
cursul anului 1988, când Ceauşescu, pus în faţa unor probe
indubitabile, a ordonat desfiinţarea oficinei de spionaj respective.
Dupa 1990, acţiunile spionajului maghiar au fost reluate cu şi mai
mare forţă şi, favorizate de inacţiunea Serviciilor Speciale
româneşti, determinată de complicitatea factorului politic, au reuşit
să penetreze structurile de decizie ale Statului Român, atât la nivel
de Guvern, cât şi la nivel de Preşedinţie. Într-un singur caz,
contraspionajul românesc şi-a mai spus cuvântul, în anul 1993, când
fostul ministru de Externe în Guvernul Văcăroiu, Teodor Meleşcanu, i-a
prezentat omologului său ungar, Gyula Horn, date despre activitatea de
spionaj a unui cadru activ al serviciilor maghiare.

De atunci, cu toate că acţiunile au luat amploare o dată cu cooptarea
la guvernare a UDMR în Guvernul CDR, orice date, informaţii, acţiuni
ale spionajului maghiar au fost trecute sub tăcere de către factorii
politici, ceea ce a facilitat desfăşurarea de forţe ostile maghiare în
toate domeniile de activitate şi de decizie ale Statului Român.

În timpul guvernarii CDR-iste, la nivelul unităţii româneşti de
contraspionaj economic, începuseră să fie de notorietate acţiunile
cadrelor de spionaj maghiare de la ambasadă, care acţionau pe faţă
pentru culegerea de informaţii cu caracter economic care să-i ajute să
obţină evidente avantaje materiale pentru ţara lor de origine, mai
ales în domeniul privatizărilor.

Cazul cel mai relevant a fost cel legat de vicepreşedintele FPS la
acea dată, Victor Eros, evreu maghiar, care, fără nici o teamã,
începuse să furnizeze date despre intenţiile de privatizare ale
guvernanţilor români, atât telefonic, cât şi prin intermediul
secretarei şi al şoferului său chiar direct, consilierului economic al
Ambasadei Ungariei la Bucureşti.

Erau folosiţi în acest timp ca „prieteni" în afaceri fraţii Andrei şi
Sorin Dimitriu, stimulaţi cu diverse atenţii, inclusiv concedii şi
petreceri în Ungaria, zona Lacului Balaton. Acelaşi tratament l-au
aplicat şi succesorului acestuia la fotoliul de preşedinte al FPS,
clujeanul Radu Sârbu, momit să intre în afaceri de Zoltan Arpad
Paszkany. Acest Paszkany a devenit, într-un interval extrem de scurt,
din dealer de maşini second hand, un prosper om de afaceri, care
deţine reprezentanţele locale ale firmelor Opel si Chevrolet, precum
si cel mai important imobil de birouri din Cluj, Sigma Center, este
administratorul companiei Polus şi reprezentant în România al
holdingului TriGranit Feijlesztesi RT din Budapesta. La Cluj, Paszkany
este unul dintre cei mai tari jucători din domeniul imobiliar, ca
urmare a asocierii dintre Consiliul Local si Polus.

Afacerea POLUS a intrat în atenţia organelor speciale române încă din
1998, atunci când un teren proprietate publică a statului, de 34
hectare, aflat în imediata apropiere a Municipiului Cluj-Napoca, a
intrat în posesia firmei respective prin contribuţia directă a
fostului prefect de Cluj, Alexandru Farcaş, şi a lui Radu Sârbu.
Afacerea POLUS a început în timpul Regimului Constantinescu, care, de
altfel, a primit vizita celebrului congresman american de origine
maghiaro-evreiasca Tom Lantos, anume venit în vizită pentru a uşura
investiţia lui Paszkany, Polus Center. După Cluj, Firma Polus vizează
pătrunderea în Bucureşti si în câteva dintre oraşele mari ale
României, intenţionând implementarea a 7 mari investitii, de peste 2,5
miliarde de euro.

Corporaţia pe care o reprezintă Arpad Paszkany este TriGranit, cu baza
în Canada – un centru al iredentismului maghiar, care este şi o sursă
de finanţare a Serviciului de Informaţii ungar AVO – şi subsidiare în
Marea Britanie, Ungaria si România şi ale cărei investiţii vizează
Ungaria şi ţările din jur, cu minorităţi maghiare semnificative.

TriGranit are, printre acţionari, Fondul de Investiţii Immoeast, un
puternic investitor pe piaţa imobiliară românească, precum şi pe
Nathaniel Rothschild, copreşedinte al Fondului de Investiţii Atticus
Capital, descendent al cunoscutei familii de bancheri evrei din Marea
Britanie.

De altfel, Paszkany şi-a creat imperiul financiar prin infuzii
dubioase de capital din Ungaria şi SUA, provenite de la lobby-ul
maghiar, antiromânesc prin definiţie. Este foarte interesant cum acest
Paszkany, cercetat în mai multe dosare penale, între care şi unul
pentru instigare la şantaj şi sprijinire a unui grup infracţional
organizat, el fiind un cunoscut cadru activ al spionajului maghiar în
România, este lăsat liber, să-şi desfăşoare în linişte afacerile,
să-şi organizeze şi să-şi dirijeze reţeaua pe teritoriul ţării, fără
măcar sa fie cât de puţin deranjat.

Nimeni nu se întreabă cum de este posibil ca acesta să finanţeze,
nestingherit, cu banii spionajului maghiar de la Budapesta, echipa de
fotbal CFR Cluj. Potrivit apropiaţilor, el are la dispoziţie sute de
milioane de euro, din care, în urmatorii ani, în CFR Cluj se vor
investi aproximativ 100 milioane de euro. Fugit şi revenit în ţara
atunci când i s-a promis că nu va păţi nimic, acest spion are ca
sarcina să câştige Campionatul în România tocmai pentru a influenţa
mai puternic zona de nord a ţării, acolo unde, în lipsa altor echipe
competitive, echipa clujeană este percepută ca una fanion.

Preluarea de către Zoltan Arpad Paszkany a celui mai vechi club de
fotbal din România, CFR Cluj, nu a fost însa întâmplătoare. Întemeiată
în anul 1907, în Cluj, echipa era perceputa ca fiind a maghiarilor, în
timp ce Universitatea Cluj, întemeiata în anul 1919, era considerată a
românilor. Această delimitare provine din anul 1940, cand nord-vestul
Transilvaniei a fost cedat Ungariei horthyste prin Diktatul de la
Viena, iar Universitatea din Cluj s-a refugiat la Sibiu şi, o dată cu
ea, şi echipa de fotbal a studenţilor. CFR Cluj a rămas în oraş şi
chiar s-a înscris în campionatul de fotbal al Ungariei în perioada
1940-1944, act considerat de români o trădare făţişă.

Prin echipa de fotbal „ungurească" din Ardeal, Paszkany vizează un
control simbolic al zonei, deoarece el controlează şi un „grup
regionalist" – „Eureka", acesta acţionând sub comanda Budapestei şi
având ca obiectiv regionalizarea României. Membrii acestui grup au
relaţii inclusiv în Poliţie şi în Serviciile Secrete. Liviu Man, unul
dintre oamenii de încredere ai omului de afaceri maghiar, este
apropiat de Vladimir Tismăneanu, ca şi de alţi membri de vârf ai
GDS-ului, promotori ai tezelor Budapestei, pe filiera Soros.

Grupul „Eureka" este, oficial, o organizaţie „non profit", care se
ocupă însă şi de afaceri (prin societăţile Group Eureka SRL si Eureka
Media SRL) şi al cărei lider politic, la vedere, este fostul ministru
al Comunicaţiilor, Zsolt Nagy. Liderul informal al grupului „Eureka"
este tot Paszkany, iar organizaţia sa, conectată puternic la mediul de
afaceri maghiar din Transilvania, susţine financiar UDMR-ul. Prin
acelaşi Zsolt Nagy, echipa de fotbal CFR Cluj a beneficiat de un
contract de publicitate cu Poşta Română, companie căreia Paszkany i-a
mai vândut, fără licitaţie, 8 autoturisme, prin firma Ecomax General
Investments SRL. Numitul Paszkany este şi principalul sponsor, cu sume
uriaşe, al campaniei electorale din iunie 2004 a lui Emil Boc pentru
câştigarea Primăriei Clujului, ca şi al Alianţei DA în judeţul Cluj.

Tot el este personajul pe care şeful statului, Traian Băsescu, l-a dat
ca exemplu de civism în şedinţa de bilanţ a Ministerului Public din 6
martie 2007, afirmând că a primit un memoriu de la „un om de afaceri
clujean", în care se face referire la fapte grave de corupţie ale unor
oameni politici şi de afaceri. Pe Paszkany îl regăsim şi alături de
premierul Tăriceanu şi de Dinu Patriciu, asociaţi, printre alţii, în
selecta lojă a Clubului Vinului SRL, înfiinţat în 11 noiembrie 2004 de
avocaţii Ernest Popovici, Florian Niţu şi Sorin Alazăroaie, de la Casa
„Popovici&Asociaţii". La nici o lună de la constituire, în Club au
intrat 31 de noi asociaţi, printre care Tăriceanu şi Patriciu.


Un alt nume strâns legat de cel al lui Călin Popescu-Tăriceanu este
Rudas Erno, fost şef al agenturii maghiare în România. Cunoscut drept
spion, diplomat, dar şi om de afaceri de succes în România, Rudas Erno
are legături si în Voivodina, unde se află o semnificativă minoritate
maghiară, ca şi în Croaţia si în Transcarpatia, în spaţiul ucrainian.

Rudas Erno a intrat în atenţia Securităţii încã din 1982, când folosea
valiza diplomatică pentru a introduce în România materiale
antiromâneşti pentru o revistă coordonată de Laszlo Tokes si Szocs
Geza. În 1988 a fost retras de la post, pentru a nu fi expulzat. În
1989 a fost retrimis în România ca să coordoneze implicarea Ungariei
în „revoluţie", prilej perfect pentru scopurile sale revizioniste. A
coordonat difuzarea de manifeste în Bucureşti, o maşină a Ambasadei
Ungariei fiind reţinută de către organele de Miliţie în timp ce
împrăştia pe raza Capitalei materiale cu conţinut antiromânesc. După
1990, pentru meritele sale deosebite, este repus în funcţia de
ambasador al Ungariei la Bucureşti, continuându-şi activitatea de
spionaj.

Chiar dacă în 1993 a fost retras din funcţie ca urmare a înţelegerii
dintre miniştrii de Externe român, Teodor Meleşcanu, şi cel maghiar,
Gyula Horn, Rudas Erno a continuat să-şi exercite calitatea de spion,
de data aceasta sub acoperire comercială. În noua postură de om de
afaceri, în baza informaţiilor obţinute, Rudas Erno s-a îndreptat spre
Călin Popescu-Tăriceanu, un candidat cu mari şanse la fotoliul de
premier.

Este posibil ca Tăriceanu să fi intrat în atenţia Serviciului de
Spionaj ungar şi prin prisma faptului că tatăl său adoptiv, Dan Amedeo
Lăzărescu, cunoscut mason, beneficiind de contacte la nivel
internaţional, fusese angrenat de fostul DSS (Departamentul
Securităţii Statului) în supravegherea activităţilor iredentiste
maghiare.

Ca în multe alte cazuri, a apărut suspiciunea că bătrânul ar fi putut
fi „întors", adică transformat în agent dublu, iar fiul său adoptiv
n-ar face decât să-i urmeze calea. De fapt, Lăzărescu scria în 1990 în
ziarul „Liberalul" că „federalismul este unicul drum pe care România
trebuie sa meargă", aceasta fiind, după cum se ştie, una dintre temele
predilecte ale discursului public al UDMR. Cert este că, speculând
pasiunea lui Tăriceanu pentru motociclete, în 2003 Rudas Erno i-a
propus o asociere, şi astfel a luat naştere, în septembrie acelaşi an,
firma H-D Clasic Motorcycles SRL.

Potrivit Registrului Comerţului, obiectul de activitate este „comerţ
cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întretinerea şi repararea
motocicletelor", iar acţionari ai societăţii sunt cetăţeanul ungar
Rudas Erno (50% din capitalul social) şi Automotive Trading Services
SRL - ATS (50%), firma care îi aparţine lui Călin Popescu-Tăriceanu,
în proporţie de 90%, conform propriei Declaraţii de Avere. Rod al
„apropierii" continue a premierului Tăriceanu de Budapesta, perioada
2005-2006 a fost marcata de o efervescenţă în „colaborarea"
româno-ungară la nivel guvernamental – şedinţa comună a guvernelor
român şi ungar la Bucureşti, în luna octombrie 2005, consultări
regulate, realizarea unor „proiecte comune", între care deschiderea
Consulatului maghiar de la Miercurea Ciuc, inaugurarea cursei aeriene
directe între Târgu Mureş şi Budapesta, înfiinţarea Camerei de Comerţ
româno-ungare –, susţinute şi
 promovate, evident, de premierul Tăriceanu şi omologul său Ferenc Gyurcsony.

Folosindu-se de „bunăvoinţa" lui Tãriceanu, spionajul maghiar a reuşit
să planteze în domenii-cheie ale guvernului său la agenţii aflate în
subordinea acestuia personaje cu ajutorul cărora obţine informaţii de
o importanţă excepţională privind siguranţa naţională a României şi
dirijează, totodată, anumite decizii ale Executivului de la Bucureşti
în favoarea ţării de origine.
Unul dintre acestea este Dezsi Iosif Zoltan, preşedintele
Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat (ANRS), organism aflat
în subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.

În această instituţie se concentrează secrete de stat de o importanţă
excepţională atât pe timp de pace, cât şi pe timp de război, despre
rezervele de stat şi strategia cu privire la acestea, ca resursă
internă de securitate, prin constituirea stocurilor de produse şi
bunuri de strictă necesitate necesare intervenţiilor operative pentru
protecţia populaţiei, a economiei şi siguranţei naţionale în situaţii
excepţionale, determinate de calamităţi naturale, epidemii, epizootii,
accidente industriale sau nucleare, fenomene sociale sau economice,
conjuncturi externe sau acţiuni asimetrice nepremeditate.

Prin numirea acestui evreu maghiar în fruntea ANRS s-a realizat cea
mai „legală" formă de transmitere de informaţii clasificate către o
putere străină. Un alt punct sensibil îl reprezintă Ministerul
Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, a cărui misiune este
asigurarea condiţiilor de trecere la societatea informaţională, care
presupune implementarea coerentă şi generalizată de sisteme
informatice integrate.

Faptul că organizaţiile, oricare ar fi ele, depind de reţelele de
comunicaţii electronice şi de sistemele si serviciile informatice face
ca acestea să fie mult mai vulnerabile la ameninţările de securitate,
astfel că sunt evidente importanţa şi sensibilitatea acestui domeniu
în ecuaţia siguranţei naţionale. Cu toate acestea, prin algoritm
politic, el a fost atribuit UDMR-ului, astfel că lui Zsolt Nagy i-au
urmat la şefia ministerului Iuliu Winkler şi apoi Borbely Karoly, fost
consilier parlamentar al lui Iuliu Winkler între 2000 si 2002 şi
angajat al Societăţii Ungare de Interes Public pentru Promovarea
Investiţiilor şi Comerţului în intervalul 2002-2005.

Un alt domeniu strategic în care s-a infiltrat agentura maghiară este
cel al pădurilor, domeniu folosit pentru acumularea de resurse
financiare necesare alimentării unor activităţi specifice. Cu alte
cuvinte, prin politica pe care o promovează în subramura economică
respectivă, din informaţiile deţinute pînă în prezent se evidenţiază
faptul că secretarul de Stat din Ministerul Agriculturii şi
Dezvoltării Rurale Istvan Toke nu reprezintă interesele României, ci
interesele unui grup economic condus de Verestoy Atilla, care
acţionează la comanda Budapestei.

Pentru a sprijini afacerile derulate de acest grup pe spaţiul maghiar
cu lemnul exploatat din pădurile judeţelor Covasna şi Harghita este
folosit Istvan Toke, care a repartizat prin HG nr.1262/2007, numai la
nivelul unui singur judeţ din cele douã, 15% din volumul total de lemn
pe picior aprobat spre recoltare în anul 2008, ceea ce înseamnă o
suplimentare cu 30% a cantităţilor aprobate în anii precedenţi.

În acest mod, după judeţul Suceava, care primeşte de drept cea mai
mare cantitate de masă lemnoasă pe picior ce trebuie exploatată,
calculată în funcţie de suprafaţa de teren împădurită, judeţul
Harghita se situează pe locul doi la repartiţie, înaintea altor judeţe
cu suprafeţe împădurite mult mai mari, cum este Caraş-Severin. În
concluzie, Istvan Toke favorizează afacerile colegului său de
formaţiune, care astfel va suplimenta exporturile de material lemnos
pe spaţiul Ungaria, exportând, practic, venit naţional din România
către Ungaria, în conformitate cu obligaţia unanim cunoscută a
oricărui Serviciu Special al unei ţări de a contribui la alimentarea
bugetului acesteia prin aşa-numitul aport valutar special.

Se afirma, îndeobşte, că orice Minister de Externe reprezintă
principala centrală de spionaj a unei ţări, fiind de la sine înţeles
ce înseamnă implantarea unui cadru de informaţii al altui stat în
propriul tău fief informativ. De aceea, analiştii Serviciilor Speciale
române apreciază că un fapt de o gravitate excepţională, numirea cu
bună-ştiinţă a unui cadru sau agent, dovedit sau suspectat, al unor
Servicii de Informaţii străine în Ministerul Afacerilor Externe al
ţării tale.

Cu toate acestea, ascuns sub umbrela unui nume românesc, Anton
Niculescu, fost purtător de cuvânt al UDMR, desfăşoară o intensă
activitate informativă din poziţia de secretar de Stat în ministerul
menţionat. Născut la Târgu Mureş, la 6 mai 1964, are o fişă
profesională de invidiat, care-i relevă pregătirea sub auspiciile
uneia dintre cele mai bune şcoli de spionaj din lume, CIA.

Astfel, deşi a studiat şi a obţinut o licenţă în Chimie Industrială în
1991, el nu a profesat nici un moment în acest domeniu, îndreptându-se
încă din 1990-1991 către zona mass-media, ca redactor la săptămânalul
„Valosag" din Bucureşti şi corespondent al postului Europa Liberă, în
1992. De aici a intrat direct în sfera politicului, începând cu
decembrie 1991, ocupând succesiv sau concomitent posturi de consilier
politic (la Fundaţia „Friedrich Naumann", Bucureşti, 1991-1993, şi la
cabinetul preşedintelui UDMR 1993-1997), expert parlamentar (aprilie
1995-mai 1997) şi guvernamental (mai-iunie 1997) pentru care a fost
pregătit intens printr-o serie de cursuri şi programe speciale:
Seminarul „Introducere în drepturile omului", Academia Internacional
Liberdade Desenvolvimento – Lisbon Youth Meeting, Sintra, iulie/august
1992; Programul PHARE Democracy în Marea Britanie (partide politice,
administraţie locală,
 Parlament), Belgia (NATO, Parlamentul European), Germania
(Parlament), aprilie 1994; „Managementul conflictelor inter-etnice" la
Centrul Berghof, Berlin, iulie/august 1994;

„Administraţiile locale şi de stat" în SUA, iunie/iulie 1995, la
Agenţia de Informaţii a SUA (USIA); „Administraţii publice locale",
Belgia, Spania şi Danemarca, martie 1997, în cadrul European Union
Visitors Programme; Eisenhower Fellowship, SUA, februarie-mai 1999.

Pregătirea i-a fost desăvârşită în intervalul mai 1999-iunie 2001 în
cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti, unde a fost încadrat ca „specialist
politic", după care a mai urmat un stagiu ca director de program
pentru integrare europeană al Fundaţiei pentru o Societate Deschisă
(iunie 2001-ianuarie 2002).

În paralel, începând din 1997, a fost plasat in funcţii în interiorul
Executivului român, ca secretar general adjunct, aprilie 1997-mai
1998, apoi ca secretar de Stat la Departamentul pentru integrare
europeană, mai 1998-februarie 1999. În intervalul 2000-2004, la
intervenţia Serviciilor Speciale române, a fost ţinut în afara sferei
Executivului, dar a revenit în forţă odată cu intrarea la guvernare a
UDMR-ului alături de PNL, ca secretar de Stat pentru afaceri globale
şi relaţii interinstituţionale în Ministerul de Externe, din iulie
2005.

Dacă se mai adaugă şi faptul că actualul director al Serviciului de
Informaţii Externe şi fost ministru al Afacerilor Externe, Mihai
Razvan Ungureanu, a fost semnalat, la rândul lui, de contraspionajul
românesc cu legături suspecte în mediul Serviciilor Speciale de la
Budapesta, avem tabloul complet al penetrărilor care s-au produs la
nivelul sistemului decizional românesc. Specialişti în munca de
contraspionaj apreciază că asocierea în afaceri a unor politicieni cu
putere de decizie cu cadre sau agenţi ai Serviciilor de Informaţii sub
acoperire diplomatică sau comercială s-a dovedit a fi o cale fără
întoarcere pentru cei dintâi.