Oare adevarul care o
fi ?
Nu ma declar un sustinator al lui Funar, care are si el un stol de pasarele in cap, insa cert este ca peste
7 miloane de ramani nu-l mai vor pe Basescu.
Mi-e groaza sa ma
gandesc la ce se va intampla in cazul in care CCR nu va valida referendumul?!?
Oricum concluzia
este, ca tuturor le este frica si/sau au alte interese in a-si asuma responsabilitatea in aceasta problema,
Oare nu mai sunt patrioti in adevaratul sens al cuvantului in actuala clasa
politica?, sau toti sunt niste marionete in mana papusarului Basescu, care prin
atele serviciilor ii manipuleaza pe toti, chiar si suspendat fiind, ca in cazul
chestorului de la evidenta populatiei?
In toamna, ar
trebui sa ne lase cu totii in pace si sa gasim acei oameni care sa ne rupa
definitiv de dosare, mape profesionale si alte plagieri ale adevarului.
Cu mahnire, dar speranta in suflet, Ionel
Chircu.
""UNDE DAI ŞI UNDE CRAPĂ !
În ziua de 29 iulie 2012
a avut loc referendumul naţional pentru demiterea preşedintelui suspendat
Traian Băsescu. Conform Biroului Electoral Central (BEC) la acest referendum
naţional au participat 8.459.053 alegători, din care au votat DA, pentru
demitere, un număr de 7.403.836 alegători şi NU, adică împotriva demiterii,
doar 943.375 dintre alegători, iar 111.842 au fost voturi nule. Raportate
aceste rezultate la numărul de persoane care s-au prezentat la referendum
înseamnă că 87,52% dintre alegători au votat pentru demiterea preşedintelui
suspendat Traian Băsescu, 11,15% au votat împotriva demiterii lui şi 1,32%
şi-au anulat votul. În urma acestor rezultate comunicate de BEC, în ziua de 1
august a.c., rezultă că de facto
preşedintele suspendat Traian Băsescu a fost demis din funcţia de Preşedinte al
României. De jure încă nu se ştie !
Urmează ca printr-o decizie a Curţii Constituţionale a României să se
stabilească efectul votului la referendumul naţional, iar în cazul în care Curtea
nu validează referendumul sau rezultatul acestuia se va ajunge în Parlament,
care va hotărâ soarta preşedintelui suspendat Traian Băsescu. În urma votului
exprimat de 8.459.053 cetăţeni la referendumul naţional din 29 iulie a.c. s-a
ajuns la un nou balamuc în politica românească şi rezultatul lui este incert.
De ce ? Pentru că Guvernul Ponta şi-a dat cu stângul în dreptul şi a deschis
Cutia Pandorei în legătură cu cifra de 18,3 milionae de alegători înscrişi pe
liste (vii şi morţi), cifră care este mai mare decât realitatea faptică cu cel
puţin 2.000.000 de cetăţeni care au plecat în viaţa de apoi sau care nu există
în această viaţă, având date de identitate fictive. Fiind în anul Caragiale, în
mod incredibil dar adevărat, Guvernul Ponta s-a ţinut de poante la referendumul
naţional pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu şi preluând
evidenţele de la Guvernele Năstase, Tăriceanu, Boc şi Ungureanu a comunicat la
BEC un număr mai mare al alegătorilor înscrişi pe liste decât numărul total al
locuitorilor din Bucureşti şi din foarte multe localităţi din numeroase judeţe.
Guvernul Ponta nu a aflat că în Capitala României şi în judeţele ţării pe lângă
adulţi există 3,5%-4% minori din totalul populaţiei. Această aberaţie şi
absurditate a Guvernului Ponta, însuşită şi de preşedintele interimar Crin
Antonescu, nu este întâmplătoare. Stratagema cu cele 2-3 milioane de cetăţeni
fictivi înscrişi pe listele electorale a fost folosită de guvernele
post-decembriste şi de partidele politice care s-au aflat prin alternanţă la
Putere împreună cu UDMR cu scopul de a frauda alegerile prezidenţiale,
parlamentare, europarlamentare şi locale. Folosindu-se de cele peste două
milionae de persoane fictive de pe listele electorale permanente şi de voturile
aferente acestora, în mare secret, PDL şi USL (PSD, PNL, PC) împreună cu UDMR
au fraudat alegerile şi au eliminat Partidul România Mare din Parlament şi din
toate Consiliile judeţene şi din Consiliile locale ale municipiilor reşedinţă
de judeţ.
Acum, se conturează trei
variante posibile de soluţionare, la masa verde, a referendumului naţional din
29 iulie a.c., respectiv:
1.Să fie validat
rezultatul referendumului şi să fie demis de
jure preşedintele suspendat Traian Băsescu.
2.Să nu fie validat
referendumul naţional de către Curtea Constituţională, datorită neparticipării
la referendum a morţilor înscrişi pe liste, iar în această situaţie va trebui
să fie convocat Parlamentul în sesiune extraordinară şi acesta să hotărască
asupra căii de urmat.
3.Să fie anulat
referendumul naţional datorită boicotării lui de către preşedintele suspendat
Traian Băsescu, de PDL, UDMR şi Guvernul Ungariei, dar mai ales din cauza
interzicerii dreptului de a vota pentru un număr mare de cetăţeni la care le-au
fost reţinute ilegal actele de identitate de către primari şi conducători de
firme. În seara zilei de 27 iulie a.c., preşedintele suspendat Traian Băsescu,
într-o conferinţă de presă, le-a cerut primarilor şi liderilor locali ai PDL să
restituie cărţile de identitate pe care le-au reţinut de la cetăţeni pentru a
nu putea vota la referendum şi, de asemenea, să distrugă şi să dea foc la
listele cu cetăţenii pe care i-au determinat să nu meargă la vot în 29 iulie
a.c.. Cei care au săvârşit infracţiuni cu ocazia referendumului naţional au
fost somaţi public de preşedintele suspendat Băsescu ca să distrugă mijloacele
de probă. La aceste cazuri se adaugă neparticiparea la vot a multor alegători
care au fost ameninţaţi de primarii PDL că vor pierde ajutoarele sociale,
pensia minimă etc. La boicotarea referendumului naţional, inclusiv de către
preşedintele suspendat Traian Băsescu, este posibil ca în decizia Curţii
Constituţionale să se ţină seama şi de neasigurarea buletinelor de vot şi a
secţiilor de votare necesare pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate. Se
ştie că, pentru circa 4 milioane de alegători români alungaţi din Ţara – mamă
de Regimurile Iliescu, Constantinescu şi Băsescu au fost organizate doar 301
secţii de votare unde au fost trimise numai 500.000 buletine de vot. Practic,
nu au fost asigurate circa 3,5 milioane buletine de vot pentru alegătorii
români din străinătate ! Buletinele de vot respective au fost tipărite, dar au
rămas în România. De ce ? Ce s-a făcut cu ele ? Cine le-a întrebuinţat şi cum ?
La aceste motive de anulare a referendumului naţional din 29 iulie a.c. se
adaugă cel esenţial, respectiv cifra falsă de 18,3 milioane de alegători vii
înscrişi pe listele electorale permanente. Se ştie că la această cifră majorată
fictiv, anunţată în mare grabă de ministrul Ioan Rus şi comunicată de Guvernul
Ponta la BEC se raportează numărul real al alegătorilor care au votat.
S-a ajuns la acest nou
balamuc din politica românească, acum pe tema referendumului naţional privind
demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu, datorită unei situaţii
incredibile dar adevărate: autorităţile Statului Român nu ştiu care este
numărul real al alegătorilor, nici din ţară şi nici din străinătate ! În mod
normal, înainte de declanşarea referendumului naţional pentru demiterea preşedintelui
Traian Băsescu, Guvernul Ponta trebuia să stabilească printr-o hotărâre care
este numărul cetăţenilor români cu drept de vot. Cifra respectivă trebuia
comunicată şi Parlamentului cu ocazia votării modificărilor şi completărilor la
Legea referendumului. Guvernul Ponta nu a îndeplinit aceste cerinţe elementare
şi obligatorii înaintea referendumului. Acum, după referendum, sunt vehiculate
oficial şi neoficial mai multe variante referitoare la numărul alegătorilor
români pentru referendumul naţional din 29 iulie a.c. şi anume:
1) 18.308.612 alegători
înscrişi pe listele electorale, susţine ministrul Ioan Rus, al Administraţiei
şi Internelor (MAI), că este cifra viilor şi morţilor cu drept de vot. În
listele electorale comunicate de MAI există un număr uriaş de persoane
decedate, precum şi altele care încă nu s-au născut. Ministrul Ioan Rus,
partener de afaceri cu Paszkany Arpad Zoltan, unul dintre principalii sponsori
ai lui Traian Băsescu şi al PDL, s-a grăbit să dea publicităţii şi să susţină,
fără să verifice, că în România sunt 18.308.612 cetăţeni cu drept de vot la
referendumul din 29 iulie a.c.. Această cifră de circa 18,3 milioane alegători
este mai mare decât aceea de la alegerile parlamentare şi prezidenţiale din
anul 2004, cu toate că populaţia României a scăzut de atunci cu peste 3
milioane de cetăţeni. Este incredibil, dar adevărat: Guvernul României nu ştie
care este populaţia reală a ţării noastre ! Ministerul Administraţiei şi
Internelor (MAI) nu are situaţia exactă a cetăţenilor români cu drept de vot,
la nivel naţional şi pe localităţi, iar Ministerul Afacerilor Externe (MAE) nu
cunoaşte care este numărul real al cetăţenilor români plecaţi în străinătate şi
în ce ţări se află ! Ca urmare, numărul de 18,3 milioane alegători comunicat de
Guvernul Ponta la Biroul Electoral Central este mai mare cu cel puţin două
milioane de cetăţeni faţă de realitate ! De reţinut că, Guvernele Năstase,
Tăriceanu, Boc, Ungureanu şi Ponta au menţinut cifra falsă de peste 18 milioane
de alegători pentru a putea jongla cu câteva milioane de voturi şi a frauda
alegerile. Preşedintele suspendat Traian Băsescu a recunoscut la televiziune,
în campania pentru referendum, că la alegeri puteau fi „mutate” de la un partid
la altul sau de la un candidat prezidenţial la altul circa două milioane de
voturi cu ajutorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS).
2) 16.527.971 alegători
susţine USL pe baza calculelor făcute după ce, la solicitarea PSD, în 27 iulie
a.c. Institutul Naţional de Statistică (INS) a comunicat că după recensământul
populaţiei şi locuinţelor din anul 2011 s-a stabilit că populaţia totală a
României a fost de 20.254.866 locuitori, din care 18,4% sunt minori, adică
3.726.895 persoane. De reţinut că, USL cunoaştea aceste cifre oficiale de la
INS târziu, în ultima zi a campaniei pentru referendum, dar nu le-a mediatizat
şi nu le-a comunicat imediat la BEC şi la Curtea Constituţională. De ce le-a
ascuns până după referendumul din 29 iulie a.c.? Probabil pentru a „conserva”
cifra falsă de 18,3 milioane alegători cu care să se poată frauda apropiatele
alegeri parlamentare din 2012 şi posibilele alegeri prezidenţiale anticipate
din acest an.
3) 17.000.000 de
alegători a precizat în scris, în anul 2003, Curtea Constituţională. De atunci,
populaţia României a scăzut dramatic ca urmare a Holocaustului împotriva
românilor. Acum, în anul Caragiale, Curtea Constituţională s-ar putea să uite
de această cifră şi să raporteze numărul votanţilor la referendumul din 29
iulie la numărul viilor şi morţilor comunicat de ministrul Ioan Rus ca fiind
înscrişi pe listele electorale. Cu ce sunt vinovaţi cei aproape 8,5 milioane de
alegători care s-au prezentat la referendum şi de ce numărul lor să fie
raportat la numărul celor înscrişi în listele false la care face trimitere
ministrul Ioan Rus ?
4) 16.600.000 alegători
rezultă din sistemul informatic al Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate,
care a fost ianugurat de preşedintele Băsescu.
5) 17.000.000 de
alegători susţin specialiştii în demografie din România.
6) 16.100.000 alegători
au existat în România în anul 2010. Aşa a suţinut public preşedintele Traian
Băsescu spre sfârşitul anului 2010. Dânsul a declarat că populaţia României în
acel an a fost de 19,8 milioane locuitori. Scăzând cele 3.700.000 de minori
rezultă că cifra pe care o cunoştea şi o ştie preşedintele suspendat Traian
Băsescu pentru alegătorii cu drept de vot este de circa 16,1 milioane. Cu toate
că această cifră este cea mai apropiată de realitatea faptică, preşedintele
suspendat Traian Băsesu şi liderii PDL nu au spus adevărul Poporului Român şi
au acceptat şi vehiculat cifra falsă de 18,3 milioane de cetăţeni cu drept de
vot la referendumul naţional din 29 iulie a.c.. Deci, cu peste două milioane de
persoane fictive !
Autoritatea Electorală
Permanentă (AEP) recunoaşte, abia acum după referendum, că listele electorale
sunt greşite !
Obligaţia legală cu
privire la stabilirea numărului real al alegătorilor din România revine
Guvernului, Autorităţii Electorale Permanente şi Biroului Electoral Central. Înainte
de referendumul din 29 iulie a.c. acestea nu au fost preocupate şi nu au
stabilit numărul real al alegătorilor, iar după referendum au serioase îndoieli
şi au realizat că şi-au bătut joc de Poporul Român, mai ales de cei care s-au
prezentat la referendum. Singurii neafectaţi sunt decedaţi de pe listele
electorale neactualizate.
Acum, după referendum,
preşedintele suspendat Băsescu şi liderii PDL cer Curţii Constituţionale ca
împotriva voinţei exprimate de 87,52% dintre alegătorii care au votat pentru
demiterea lui Traian Băsescu să invalideze acest referendum şi să raporteze pe
cei 8.459.053 de participanţi la vot la cifra falsă de 18.304.000 alegători şi
nu cea reală care este mai mică cu peste două milioane, respectiv de circa
16.100.000 alegători, cifră cunoscută de către preşedintele suspendat şi
conducătorii PDL. Suspendatul preşedinte Băsescu vrea să se întoarcă la Palatul
Cotroceni sfidând votul pentru demiterea sa din funcţie dat de 7.403.836 de
cetăţeni, cifră mai mare cu două milioane decât cei care l-au votat la
alegerile prezidenţiale din anul 2009. Liderii PDL şi preşedintele suspendat
Traian Băsescu îşi argumentează pretenţia de invalidare a referendumului pe
faptul că cei care nu s-au dus la vot, inclusiv morţii din listele electorale,
au spus NU demiterii. Fiind în anul Caragiale, după o asemenea „logică”
portocalie rezultă că adunând la cei care s-au prezentat la vot pe cei care au
spus în gând NU demiterii se ajunge la o participare de cel puţin 100% la
referendumul din 29 iulie a.c. şi pe cale de consecinţă Curtea Constituţională
îl validează fără probleme.
Logic şi legal, Curtea
Constituţională nu trebuie să valideze referendumul naţional din 29 iulie a.c.
şi datorită următoarelor motive temeinice:
a.Boicotarea referendumului naţional de către
preşedintele suspendat Băsescu şi de către PDL care au cerut alegătorilor să nu
se prezinte la vot. Fapta este extrem de gravă şi incredibilă în Uniunea
Europeană ! PDL a încălcat Legea partidelor politice, Legea nr.14/2003, art.2,
care obligă partidele să stimuleze participarea cetăţenilor la scrutinuri. Cu
toate acestea nici spre finalul campaniei pentru referendum şi nici după
referendum, liderii USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta nu s-au adresat cu
plângeri la Tribunalul Bucureşti şi nu au solicitat scoaterea în afara legii a
PDL. Românii ştiu că „corb la corb nu-şi scoate ochii”.
b.Amestecul în treburile interne ale României şi
influenţarea grosolană a referendumului naţional din 29 iulie a.c. făcute de Guvernul Ungariei, prin premierul
Viktor Orban, care i-a îndemnat pe cetăţenii români de etnie ungară să nu
participe la vot. Premierul Ungariei s-a aflat, în ultima săptămână a campaniei
pentru referendumul din 29 iulie a.c., la Universitatea de vară de la Tuşnad
unde i-a asigurat pe cetăţenii români de etnie ungară că Ungaria sprijină toate
acţiunile vizând autonomia teritorială şi dezmembrarea României, iar la
referendum le-a cerut ungurilor să-l boicoteze prin neparticiparea la vot. După
referendum, s-a constatat că ungurii din Ardeal şi din Bucureşti nu s-au
prezentat la vot. Ei au fost asiguraţi de conducătorii Guvernului Ungariei că
dacă contribuie la blocarea demiterii lui Traian Băsescu vor obţine autonomia
teritorială a mai multor judeţe din România. Cu toate că declaraţiile
antiromâneşti ale premierului Ungariei au fost publice nu a existat nicio
reacţie fermă din partea actualilor şi foştilor conducători ai României. Au
făcut pe surdo-muţii: preşedintele interimar Crin Antonescu, preşedintele
suspendat Traian Băsescu, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Biroul
Electoral Central, liderii PDL şi UNPR, foştii preşedinţi ai României, Ion
Iliescu şi Emil Constantinescu. O reacţie palidă a avut premierul Victor Ponta
care a spus că este „foarte revoltat”. În acea situaţie de la Tuşnad, Guvernul
României trbuia convocat în şedinţă extraordinară şi să hotărască închiderea
Universităţii ungureşti de la Tuşnad, să-l declarare persona non-grata pe premierul Ungariei, Viktor Orban, şi să-i
înştiinţeze pe conducătorii Uniunii Europene despre cele întâmplate. Viaţa a
confirmat, din nou, cârdăşia dintre foştii şi actualii conducători ai României
şi ai partidelor politice parlamentare cu UDMR şi conducătorii Ungariei. De mai
bine de 21 de ani, Partidul România Mare este singurul care a acţionat cu fermitate împotriva acţiunilor
antiromâneşti ale Ungariei şi UDMR, solicitând inclusiv închiderea
Univeristăţii de vară de la Tuşnad, unde au participat de multe ori preşedinţii
Emil Constantinescu şi Traian Băsescu. Curtea Constituţională a României a
rămas să hotărască, în zilele de 1 şi 2 august a.c., în privinţa referendumului
naţional din 29 iulie a.c.. De facto, peste 7,4 milioane de români, prin vot,
l-au demis pe preşedintele suspendat Traian Băsescu ! De jure se va ajunge la aceiaşi soluţie.
Pentru tot balamucul produs cu ocazia referendumului
naţional din 29 iulie a.c. amplificat de cifra falsă a numărului alegătorilor
cu drept de vot este necesar să fie traşi la răspundere şi pedepsiţi toţi cei
vinovaţi, inclusiv preşedintele interimar Crin Antonescu şi premierul Victor
Ponta. În cazul în care Curtea Constituţională decide anularea referendumului
din 29 iulie a.c. şi organizarea unui nou referendum se impune ca toate
cheltuielile ocazionate de referendumul precedent să fie imputate persoanelor
vinovate.
Este posibil ca să fie prelungită, cu circa o lună, de
către Curtea Constituţională, agonia preşedintelui suspendat Traian Băsescu.
Este posibil ca să fie amânată cu cel mult o lună adoptarea unei decizii de
către Curtea Constituţională cu votul a cel puţin 6 din cei 9 membri ai săi.
Sunt şanse ca serialul „Balamucul” să devină şi mai
interesant în cursul lunii august a.c..
Vaporul lui Traian Băsescu s-a scufundat ! Ca urmare a
referendumului naţional din 29 iulie a.c., PDL şi USL se prăbuşesc împreună.
USL a demonstrat, împreună cu Guvernul Ponta, că nu a fost în stare nici măcar
să stabilească numătul real al cetăţenilor cu drept de vot din România. După ce
ministrul Ioan Rus a declarat că „referendumul a fost bine organizat”, imediat
după referendumul naţional USL şi preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor
au solicitat Curţii Constituţionale să constate că Guvernul Ponta a comunicat o
cifră falsă referitoare la numărul alegătorilor vii din România. În mod normal,
în actuala situaţie, Guvernul Ponta trebuia să ceară un răgaz Curţii
Constituţionale până când elimină morţii şi persoanele fictive din listele
electorale folosite la fraudarea alegerilor de către Regimurile Iliescu,
Constantinescu şi Băsescu. Preşedintele interimar Crin Antonescu şi premierul
Victor Ponta se încăpăţânează să ceară scuze Poporului Român pentru tot
balamucul şi harababura din timpul şi de după referendumul naţional din 29
iulie a.c.. „Intuind” decizia Curţii Constituţionale, premierul Victor Ponta şi
ministrul de Interne Ioan Rus au plecat liniştiţi în concediu la Marea Neagră
şi se simt foarte bine în vilele moştenite de la Regimul Ceauşescu.
Serialul „Balamucul” continuă, iar o consecinţă bună a
referendumului naţional din 29 iulie a.c. o constituie faptul că românii au
aflat una dintre modalităţile importante de fraudare a alegerilor
post-decembriste de către cei care s-au aflat la Putere.
Dr.Gheorghe Funar
Secretar
general al PRM
Preşedintele Filialei PRM Cluj
Cluj-Napoca,
2 august 2012""
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iti multumesc pentru comentariu!